Google Translate

vineri, 26 martie 2010

Cât ne costă un europarlamentar? Dar 33? Cu cât contribuim la Bugetul UE? Cât mai primim?

Contribuabilii din ţările UE vor plăti în 2011 circa 2,3 milioane de euro pentru fiecare europarlamentar, iar costurile pentru Parlamentul European au crescut cu 6,5 la sută, ajungând la 2,8 miliarde de euro, potrivit proiectului de buget pentru 2010, scrie Daily Express. Oficialii UE spun că fondurile necesare din cauza "creşterii volumului de muncă" odată cu adoptarea Tratatului de la Lisabona.
"Costurile pentru europarlamentari sunt imense când nimeni nu ţine cont de existenţa lor. Parlamentul risipeşte sume foarte mari de bani şi nu reuşeşte să suscite interesul sau să-i reprezinte pe cetăţeni" ,
a declarat un membru al Alianţei Contribuabililor.

Proiectul de buget indică faptul că Parlamentului European îi vor fi alocate anul viitor circa 1,9 miliarde de euro, inclusiv pentru salarii, sedii, mobilă, transport şi alte costuri pentru Legislativul care se reuneşte atât la Bruxelles, cât şi la Strasbourg.

De asemenea, costurile administrative vor creşte cu circa 20 la sută, ajungând la circa 15,5 milioane de euro. Sumele alocate pentru salariile, cheltuielile şi pensiile celor 736 de europarlamentari vor fi suplimentate cu 4,5 la sută, totalizând circa 240 de milioane de euro. Costurile pentru armata de birocraţi vor ajunge la circa 603 de milioane de euro.

Romania va achita la bugetul Uniunii Europene peste 11 miliarde euro, in perioada 2007-2013, conform celor anuntate de Ministerul Finantelor Publice (MFP).
Dam UE cca 2 miliarde euro pe an,
si primim ... cateva... zeci de milioane!

Başca o multime de cerinte si restrictii!
Straşnica afacere!

REMEMBER!
Ei sunt cei 33 de europarlamentari,
aleşi de români la data de 07 iunie 2009:
____________________________

PSD: Adrian Severin, Rovana Plumb, Ioan Mircea Pascu, Silvia Ticau, Daciana Sarbu, Corina Cretu, Victor Bostinaru, Catalin Ivan, Ioan Enciu si Vasilica Viorica Danila.

PC: Sabin Cutas

PD-L: Theodor Stolojan, Monica Macovei, Traian Radu Ungureanu, Cristian Preda, Marian - Jean Marinescu, Iosif Matula, Sebastian Bodu, Petru Luhan, Rares Niculescu si Oana Elena Antonescu.

PNL: Norica Nicolai, Adina Valean, Renate Weber, Ramona Manescu si Cristian Busoi.

UDMR: Laszlo Tokes, Iuliu Winkler si Sogor Csaba

PRM: Corneliu Vadim Tudor, Gigi Becali si Cristian Claudiu Tanasescu.

Independenti: Elena Basescu
_________________________

p.s. News: Azi,peste 200 pensionari au pichetat sediul Guvernului, nemulţumiţi de valoarea punctului de pensie şi de coplata în sănătate, ameninţând că dacă niciun reprezentant al Guvernului nu va veni să discute cu ei pentru a găsi soluţii la solicitările lor, vor da Executivul în judecată. Concomitent cu protestul de la Palatul Victoria au fost organizate pichete de protest la sediile mai multor prefecturi din ţară. Ei,... si ce daca?
Col.(r) Vasile Burcu
_________________________
UPDATE:
_________________________
Salariu de comisar european:
215.000 euro pentru Leonard Orban în 2009!
Doar pentru "unii si salariile/privilegiile unora",
am intrat in celebra si controversata UE ?

Un comentariu:

  1. Cam prea mult ne costa si is destepti foc.
    Rusinea noastra, cu asta ne-am ales, cu eba, cu gigi si inca vreo 90% din cei 33, mai nazdravani ca cei doi. Am uitat de ... oooo, mai bine nu-l spun. Tine cu noi!
    Cu bine!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite