Google Translate

sâmbătă, 26 iunie 2010

6000000 de pensionari NU vor uita si NU vor ierta!

Schimbarea sistemului de pensii este o prioritate a Guvernului şi o problemă de responsabilitate pentru toţi, inclusiv pentru cei care "le plâng astăzi de milă pensionarilor", a declarat, sâmbătă, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, la finalul şedinţei de la Palatul Victoria.

Întrebat dacă schimbarea sistemului de pensii devine o prioritate a Guvernului, Vlădescu a răspuns afirmativ.
"O nouă lege a pensiilor, un sistem de pensii care să fie echilibrat şi care să-i permită funcţionarea nu în următorul an, ci în următorii zeci de ani, schimbarea tendinţei transferului de la bugetul de stat la bugetul de pensii, care este de creştere - am ajuns la peste 2% din PIB, ne vom duce la 3%, avem perspectiva ca în doi ani să ajungem la 5% dacă continuăm această tendinţă. (...)

Această tendinţă trebuie stopată şi aceasta este o problemă de responsabilitate politică a tuturor, inclusiv a celor care le plâng astăzi de milă pensionarilor. Le plâng de milă pentru că sunt complet inconştienţi",
a spus ministrul, la finalul şedinţei extraordinare de Guvern, unde s-a decis majorarea TVA la 24%. Sursa: Vlădescu: Cei care le plâng de milă pensionarilor sunt complet inconştienţiNimic nu ma mai mira!
Jignirile aduse de Guvernanti
celor care platesc "taxe si impozite",
CONTINUA. Asta se pare ca tine loc de ...
o "buna si eficienta" GUVERNARE.

Dupa Boc care a facut "pensionarii nesimtiti",
Basescu "asistati sociali", a venit si randul
lui Vladescu, sa faca "complet inconştienţi",
restul "romanilor", care eventual plang de
"mila parintilor"! Celor care deplang situatia
in care au ajuns ... mama, tata, bunicii!

Acestor "nerusinati" care vremelnic ocupa
"palatele puterii", le spun doar atat:
Nu uitam si nu vom ierta!

Col. (r) Vasile Burcu,
Presedintele SCMD Dr.Tr.Severin

2 comentarii:

  1. Una familie cu salariu/pensie: 150 de euro/luna: Poate vreunul dintre guvernanti sa exlice cum sa traiasca, sa isi plateasca datoriile curente, bancile, sa manace, sa se imbrace si sa isi mai creasca si copii cu 6-7 milioane de lei?

    Inainte de ’89 alimentele erau rationalizate, ni se oprea sistematic lumina, eram tinuti in frig. Acum, ne vom rationaliza singuri hrana, singuri vom stinge luminile, orbecaind ca liliecii pe intuneric si tot singuri ne vom debransa de la caldura suportand frigul din locuinte, caci nu vom avea bani sa platim facturile.

    Ceausescu a fost impuscat pentru ceea ce a facut. Acestora, care acum ne umilesc si ne batjocoresc in felul asta, ce li se va intampla???

    Se invoca mereu venirea crizei mondiale, numai ca aceasta criza nu a facut altceva decat sa se suprapuna peste o tara goala, furata la greu, fara industrie, fara agricultura, peste o tara care de douazeci de ani traieste pe datorie si care sta cu mana intinsa la banii FMI.

    Oamenii inca nu s-au revoltat, intrucat desi stiu ce ii asteapta, inca nu au trait-o. Sa treaca doua-trei sau patru luni de foamete acerba, sa vina iarna cu frigurile ei si cu caloriferele si sobele reci, sa vina bancile sa le ridice lucrurile de prin case in urma neplatilor si o sa mai vorbim la toamna sau la iarna cel tarziu.

    Amintesc cateva versuri celebre ale marelui poet George Cosbuc :
    “ Cand foamea ne va rascula
    Si sa rabdam n-om mai putea,
    Hristosi sa fiti, nu veti scapa
    Nici in mormant”!

    RăspundețiȘtergere
  2. În continuare Guvernul României insistă să ia măsuri prin care greul crizei va fi dus tot de către cetăţeni. Majorarea unei taxe importante precum TVA într-un moment de criză este o decizie fundamental greşită, pentru că este măsură pro-ciclică, de natură să împovăreze economia. Concret, în urma deciziei de astăzi, consumul privat va scădea cu cel puţin 4%, în condiţiile în care acesta contribuie cu aproximativ 60% la formarea PIB. Prin urmare, creşterea TVA va determina în următoarele şase luni o scădere suplimentară a PIB de cel puţin 1%, ceea ce va adânci şi mai mult recesiunea şi va mări numărul şomerilor. De asemenea, reducerea salariilor bugetarilor determină o scădere suplimentară a PIB de cel puţin 1%. Potrivit specialiştilor, majorarea TVA va genera o inflaţie suplimentară de aproximativ 3,5%, ceea ce va reduce şi mai mult puterea de cumpărare a populaţiei, iar ţinta de inflaţie a BNR nu va mai putea fi respectată. În ceea ce priveşte puterea de cumpărare, aceasta va scădea cu 30%, ca urmare a scăderii salariilor şi a creşterii TVA. Creşterea TVA implică o sporire a coşului de bunuri care asigură minimul decent de trai, ceea ce va genera automat creşterea ratei sărăciei absolute, menţionează Mircea Geoană,Presedintele Senatului, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă.

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri