Google Translate

joi, 17 iunie 2010

Liderul BNS, Dumitru Costin, a demisionat din funcţie! Un gest de onoare sau de bravada?

Dumitru Costin şi-a motivat demisia prin faptul că trebuie să-şi asume eşecul mişcărilor sindicale,
care nu au reuşit să oprească Guvernul să aplice măsurile de austeritate.


Liderul Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a anunţat în cadrul uneui conferinţe de presă că demisionează din funcţie.

Dumitru Costin şi-a motivat gestul prin faptul că "cineva trebuie să-şi asume răspunderea" pentru eşecul mişcărilor sindicale, care nu au reuşit să oprească Guvernul să aplice măsurile de austeritate.
"Este un eşec faptul că, în urma întregului calendar de acţiuni de protest organizate, până la urmă nu s-a ajuns la stoparea acestor măsuri, ci dimpotrivă măsurile se pun în aplicare",
a explicat Dumitru Costin.

În opinia sa, măsurile de austeritate nu vor rezolva problema, iar cel mai probabil în toamna acestui an se vor majora impozitele şi taxele.

Daca DEMISIA se va dovedi REALA,
Liderul Dumitru Costin merita FELICITAT!
Asa procedeaza LIDERII care au onoare!
Isi depun cu demnitate MANDATUL, isi asuma esecul!

Daca si-a anuntat DEMISIA doar pentru a fi rugat
"sa ramana", in mod logic, tot DISPRETUL!
Asa a facut si Ceausescu, "omul cel de neinlocuit"!

Ce ne facem insa cu "ciumpalacii", carora nici prin
cap nu le trece ca ar purta vreo vina?
Sau altor nevrotici care tipa deja, ca NU "demisioneaza",
cu toate ca NIMENI nu le-o cere?
Mai bine sa-i dea afara!
La PARTIDE, acolo e buba!

V.Burcu

3 comentarii:

  1. In opinia mea, acest om nu are nicio vina pentru ca masurile se pun in aplicare. Sunt convinsa ca, in ceea ce il priveste, a facut tot ce se putea in folosul sindicalistilor pe care ii reprezinta. Partea dureroasa pentru noi toti, cei care am inceput sa suporatm aceste masuri, este ca in Parlament nr. voturi PDL+UDMR+Independenti+unii de la minoritati (ca nu pot sa il pun pe dl. gl. Mircovici alaturi de toti ceilalti) este mai mare decat nr. de voturi de la PSD+PNL+unii de minoritati!

    RăspundețiȘtergere
  2. "Vladescu: Nu mi s-a cerut demisia, nu am de gand sa imi dau demisia"

    Ministrul de Finante, Sebastian Vladescu, a infirmat vehement zvonurile privind o apropiata remaniere guvernamentala, precizand ca in ciuda speculatiilor din presa, in sedinta de Guvern de miercuri nu s-a discutat pe aceasta tema.

    Sebastian Vladescu a mai precizat ca reducerile salariilor bugetarilor si pensiilor vor intra in vigoare odata cu plata drepturilor pe luna iulie, mai precis vor fi resimtite in august.

    "Nu mi s-a cerut demisia, nu am de gand sa imi dau demisia (...)

    http://www.ziare.com/sebastian-vladescu/ministru-finante/vladescu-nu-mi-s-a-cerut-demisia-nu-am-de-gand-sa-imi-dau-demisia-1022491

    Cata sfidare!
    Astora nici prin cap nu le trece ca sunt incompetenti, ca au distrus si furat sistematic tara, poporul!

    Ei chiar se pare ca au o parare foarte buna, despre ei insisi! Nu se vor da plecati, e clar, decat cu forta! Singura solutie, o noua revolutie!
    V.Burcu

    RăspundețiȘtergere
  3. Războiul pe 2010 este pierdut!
    Dumitru Costin ne-a acordat primul interviu după ce şi-a depus demisia de la conducerea Blocului Naţional Sindical.

    În mare, el susţine că menţinerea măsurilor privind reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor este şi un eşec al său, personal. Dă şi câteva detalii interesante despre ce a dus la acest eşec.

    Cel mai dramatic detaliu, ştiut de toţi, este că anul acesta nu mai există nici o şansă pentru a recupera tăierile de salarii.

    Cititi integral aici: http://www.puterea.ro/news3960/Exclusiv-Dumitru-Costin-in-primul-interviu-dat-dupa-demisie-Razboiul-pe-2010-este-pierdut.htm

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite