Google Translate

miercuri, 23 iunie 2010

Preşedintelui Curţii Constituţionale a României!


Scrisoare deschisă a senatorului Dan Voiculescu către preşedintele Curţii Constituţionale a României
„Domnului Augustin Zegrean, Preşedintele Curţii Constituţionale a României

Domnule Preşedinte,

În şedinţa de joi, 24 iunie 2010, Curtea Constituţională va decide dacă reducerea pensiilor cu 15% poate fi justificată prin invocarea art.53 din Constituţia României. Ar trebui să fie cea mai simplă decizie din istoria Curţii.

Litera şi spiritul Constituţiei şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului demonstrează fără echivoc că restrângerea exerciţiului dreptului de proprietate – dreptul la pensie – este neconstituţională. În condiţiile în care chiar iniţiatorii acestei măsuri recunosc că aveau la dispoziţie şi soluţii alternative, care nu încălcau drepturile fundamentale ale omului şi reglementările constituţionale, invocarea art.53 este, în mod evident, netemeinică.

Aşadar, din punct de vedere juridic, situaţia este foarte clară. Realităţile economice, politice şi sociale ale României nu justifică îngrădirea exerciţiului dreptului la proprietate. Guvernul nu a putut demonstra, dincolo de orice dubiu rezonabil, care ar fi consecinţele neaplicării măsurii reducerii pensiilor asupra siguranţei naţionale.

Aşadar, principala provocare pentru judecătorii Curţii Constituţionale nu o reprezintă speţa juridică pe care o au spre analiză, ci presiunea politică din jurul acestui demers.

Însă, dincolo de istoria personală şi profesională a fiecărui judecător al Curţii Constituţionale şi dincolo de politizarea procedurii de alegere a judecătorilor, Constituţia oferă fiecărui membru al Curţii, după depunerea jurământului şi preluarea mandatului, independenţă deplină. Este însă necesar ca judecătorii Curţii să-şi asume această independenţă.

Domnule Preşedinte,

Joi, 24 iunie 2010, Curtea Constituţională a României, prin Decizia pe care o va asuma, va alege între statul de drept şi statul totalitar, va alege între independenţa justiţiei şi supremaţia arbitrariului şi, nu în ultimul rând, va alege între a-şi recâştiga prestigiul pe care i-l conferă actuala Constituţie şi a renunţa definitiv la acest statut, devenind exclusiv un instrument politic.

Cu sinceritate,

Dan Voiculescu
21.06.2010

Numai azi nu e maine!
Multumim domnului senator!
Cu totii, asteptam ... Decizia!

V.Burcu

p.s.Citesc ingrozit un "document"!
Nu-mi vine a crede! Inca mai citesc!
Se pare ca ... am devenit, potrivit
"Strategiei Nationale de Aparare a Tarii"
(CSAT - ieri, marti trei ceasuri rele):
"dusmanul poporului"!

Se pare ca, si eu, biet blogger, am devenit
"o amenintare, risc, vulnerabilitate" (??!!)
la adresa "sigurantei nationale"?!
Stau si cuget!
Analizez:
Unde m-ar putea incadra?

V.Burcu

Sursa documentului, HotNews.ro:
CSAT: Campaniile de presa la comanda si scaderea demografica, vulnerabilitati la adresa sigurantei nationale. Vezi in articol 'intuitia' pe care a avut-o Radu Morar (B1TV)

Cititi va rog si comentariile!
Imbecilitatea "postacilor de serviciu",
vor conduce/instaura cea mai tembela DICTATURA
posibila in Romania. Tara este destructurata de
orice valori, inclusiv autoritati ale statului!
Prabusirea tarii intr-un HAOS inimaginabil,
este aproape! Guvernantii risca enorm!

4 comentarii:

  1. Care cetatean bine intentionat poate spune fara sa stea nicio clipa pe ganduri ca nu Guvernul si Presedintia aduc prejudicii mai mari si pericliteaza mult mai mult siguranta statului, decat orice alta campanie de presa care ataca institutiile, prin politicile lor haotice, prin minciunile, manipularile si incompententa lor?

    De unde stim ca Guvernul si presedintele nu reprezinta un pericol mai mare pentru democratia insasi ca si pentru siguranta si linistea publica si a statului decat toate atacurile si campaniile de presa, fie ele la comanda sau nu? Si pentru a nu da ocazia domnului Emil Boc si domnului Traian Basescu sa se simta amenintati si de astfel de opinii, sa precizam cateva motive pentru care existenta lor reprezinta o vulnerabilitate mai mare asupra sigurantei nationale decat aceste randuri.

    Dezinformarile permanente, recunoscute abia mai tarziu, in legatura cu criza, minciunile premierului si ale presedintelui din campania electorala cu unicul scop de a castiga alegerile si incompetenta Guvernului in lupta cu criza reprezinta, prin efectele lor ucigase si criminale pe care le pot avea in societatea romaneasca, o vulnarabilitate si poate o amenintare maxima la adresa democratiei, ordinii publice si securitatii nationale. Cine poate contrazice aceasta afirmatie si, mai ales, pe baza caror argumente?

    Sursa:http://www.ziare.com/stiri/csat/guvernul-si-presedintia-alte-vulnerabilitati-ale-sigurantei-statului-1023913

    RăspundețiȘtergere
  2. Presedintele Traian Basescu si Guvernul incompetent si corupt Boc care taie pensiile si salariile sunt cele mai mari pericole la adresa sigurantei nationale, nu presa, sustine analistul politic Stelian Tanase, pentru Inpolitics. El preconizeaza ca, in viitorul extrem de apropiat, Basescu se va confrunta cu un val de critici din partea tariilor democratice europene.

    “Basescu si Boc, doua pericole reale la siguranta nationala a Romaniei”
    “Este vorba despre un atac murdar, un atac la libertatea presei fara precedent in ultimii 20 de ani. De fapt, trebuie sa fie publicata lista celor care au votat in CSAT in favoarea unei astfel de enormitati. Erau niste ministri pe acolo cu labutele sus, ca iepurasii. . E foarte grav ce se intampla. Adica tu tragi cu pistolul si spui ca vinovat este cel care spune ca s-a tras si nu cel care a tras efectiv cu arma. Este o logica bolnava. De fapt, lucrurile stau invers. Basescu si guvernul corupt si incopetent care taie pensiile si salariile oamenilor reprezinta cele mai mari amenintari la adresa sigurantei nationale a Romaniei. Si nici pe departe presa. In viitorul extrem de apropiat Basescu va fi taxat de cancelariile europene”, conchide Stelian Tanase. (Razvan Gheorghe)
    Sursa:http://www.inpolitics.ro/stelian-tanase-basescu-va-fi-taxat-de-europa-pentru-atacul-impotriva-presei-art59867.aspx#

    RăspundețiȘtergere
  3. Vicepresedinta Subcomisiei pentru Securitate si Aparare din Parlamentul European, Norica Nicolai, a trimis azi o scrisoare tuturor europarlamentarilor în care avertizează asupra situației create în România de noile prevederi ale strategiei naționale de apărare, potrivit cărora presa ar fi un mare factor de risc la adresa siguranței naționale.

    În mesaj, Norica Nicolai, membru supleant în Comisia pentru Libertati Civile, afirma ca Parlamentul European trebuie informat despre astfel de derapaje de la democratie.

    "Va puteti imagina ca într-o Uniune Europeana a secolului 21, un stat membru declara presa ca fiind una din amenintarile la securitatea nationala? Acest lucru se întâmpla în tara mea, România! Este greu de imaginat ca o tara, care garanteaza libertatea presei prin Constitutie si unde orice fel de posibila încalcare a legii de catre jurnalisti este deja reglementata, poate da o astfel de masura!".

    Norica Nicolai considera ca este nevoie de o reactie urgenta la aceasta tendinta vizibila, în ultimul timp, în mai multe dintre noile state membre. "Cine defineste ce este fals si ce este adevarat? Cum poate un jurnalist sa investigheze actiunile guvernamentale sau evenimentele care tin de viata politica fara sa riste sa fie acuzat, în orice fel de circumstanta, ca denigreaza institutiile statului, daca în reportajul sau se gaseste cea mai neînsemnata critica la adresa guvernantilor? Ne putem astepta sa fie judecat în orice moment pentru tradare? Cred ca aceasta tendinta de a îngradi libertatea presei, care devine din ce în ce mai vizibila în noile State Membre, trebuie sa fie tratata cu cea mai mare seriozitate. Nu ne putem permite sa îngradim acasa un drept fundamental pentru care ne luptam si criticam tarile în curs de dezvoltare. Parlamentul European trebuie, în primul rând, informat si, în al doilea rând, trebuie sa ia atitudine fata de astfel de chestiuni extrem de grave!". (B.I.)

    Sursa:http://www.inpolitics.ro/scandalul-presa-terorista-a-ajuns-in-parlamentul-european--art59863.aspx

    RăspundețiȘtergere
  4. Curtea Constitutionala a amanat pentru vineri luarea unei decizii in cazul sesizarilor privind legile de reducere a salariilor bugetarilor si pensiilor, dupa o sedinta de peste sase ore. Dezbaterile se vor relua vineri, la ora 9 dimineata. Daca judecatorii vor declara neconstitutionale legile pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea, nu se vor mai aplica scaderile de salarii sau pensii si este probabila amanarea transei din imprumutul cu FMI.

    PSD a depus, in 16 iunie, la Curtea Constitutionala contestatia privind pachetul de legi pe care Executivul si-a asumat raspunderea in Parlament. Totodata, CCR a primit si cele doua sesizari ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie privind neconstitutionalitatea legilor care prevad scaderea pensiilor si a salariilor bugetarilor.

    De asemenea, Curtea a fost sesizata si de PNL, care a contestat legea privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar. Liberalii considera ca au fost incalcate articolele 44, 47 si 53 din Constitutie.

    Daca judecatorii le vor declara neconstitutionale nu se vor mai aplica scaderile de salarii sau pensii.
    Sursa: HotNews.ro

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite