Google Translate

vineri, 4 iunie 2010

Puterea vs Popor. Un dialog al surzilor!

Liderii celor cinci confederaţii sindicale au anunţat, calendarul acţiunilor de protest pentru săptămâna viitoare. Astfel că marţi şi miercuri vor continua mitingurile în faţa Parlamentului cu maximum 2.000 de persoane, iar în teritoriu vor fi pichetate birourile parlamentare şi sediile acestora.
"Greva a fost adresată parlamentarilor pentru a li se atrage atenţia că există nemulţumiri din partea cetăţenilor pe care îi reprezintă în Parlament şi că prin votul lor de susţinere a moţiunilor de cenzură pot arăta dacă sunt de partea electoratului. Votul parlamentarilor este decisiv. De ei depinde dacă peste o criză economică gravă doresc să suprapună şi o criză socială. Noi sperăm ca moţiunile de cenzură să treacă şi cele două legi privind reducerea salariilor şi a pensiilor să fie blocate",
a spus preşedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu.
Totodată, liderii sindicali au anunţat că în ziua dezbaterii moţiunii de cenzură va fi grevă generală la nivel naţional. Pe 15 iunie sau în funcţie de ziua în care se vor dezbate moţiunile de cenzură, circa 20.000 de sindicalişti vor organiza un miting de protest în faţa Parlamentului, iar în jurul clădirii se va forma un lanţ uman.

Totodată, sindicaliştii vor ocupa balcoanele sălii Parlamentului pentru a vedea exact cum votează parlamentarii.

Informeaza Cotidianul.ro

Un comentariu:

  1. CUM SE NASTE O PARADIGMA
    -----------------------

    Un grup de oameni de stiinta au pus intr-o cusca cinci maimute si in
    mijlocul custii o scara, iar deasupra scarii o legatura de banane. Cand
    o maimuta se urca pe scara sa ia banane, oamenii de stiinta aruncau o
    galeata cu apa rece pe celelalte care ramaneau jos. Dupa ceva timp, cand
    o maimuta incerca sa urce scarile, celelalte nu o lasau sa urce. Dupa
    mai mult timp nici o maimuta nu se mai suia pe scara, in ciuda tentatiei
    bananelor.

    Atunci oamenii de stiinta au inlocuit o maimuta.. Primul lucru pe
    care l-a facut aceasta a fost sa se urce pe scara, dar a fost trasa
    inapoi de celelalte si batuta. Dupa cateva batai nici un membru al
    noului grup nu se mai urca pe scara. A fost inlocuita o a doua maimuta
    si s-a intamplat acelasi lucru. Prima maimuta inlocuita a participat cu
    entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat si
    lucrurile s-au repetat. Al patrulea si in fine al cincilea au fost
    schimbati. In final, oamenii de stiinta au ramas cu cinci maimute care,
    desi nu primisera niciodata o baie cu apa rece, continuau sa loveasca
    maimutele care incercau sa ajunga la banane.

    Daca ar fi fost posibil ca maimutele sa fie intrebate de ce ii
    bateau pe cei care incercau sa se catere pe scara, raspunsul ar fi fost
    "Nu stim.Lucrurile intotdeauna au fost asa aici..."

    Primit prin e-mail!
    Multumesc d-lui T.P.
    Excelent! Facem haz de necaz!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite