Google Translate

joi, 5 august 2010

In sprijinul juristilor SCMD: Unele observaţii cu privire la H.G. 735/28.07.2010

Unele observaţii cu privire la H.G. 735/28.07.2010
Scris de Constantin ALEXANDRU
Miercuri, 04 August 2010 18:03

Titlul:
„pentru recalcularea pensiilor potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, ale poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor”.
Există o contradicţie juridică evidentă: se recunoaşte că pensiile militare de stat şi celelalte sunt stabilite prin lege. Ori, legea respectivă este în vigoare, caz în care legea nouă, 119/2010, nu poate acţiona decât pentru viitor. Nici una dintre legile de bază nu este abrogată (Legea pensiilor militare valabilă până în 2001 şi Legea 164/2001).

Art. 1:
Face referire la Legea 19/2001. Această lege nu conţine nimic în legătură cu pensiile militare de stat, în ce priveşte calcularea sau alte aspecte ale acestor pensii.

Art. 2:
(1) Conţine două inadvertenţe:

a) Recalcularea … se realizează prin determinarea stagiilor de cotizare…. Cum să determini ceva care nu a existat? Pensiile militare se plăteau din fondul de pensii reţinut direct la Bugetul de stat şi repartizat la Casa de Pensii a Armatei. În momentul când fondurile acesteia au fost trecute la bugetul consolidat al asigurărilor sociale, însumau echivalentul a peste 5 miliarde de dolari;

b) … şi punctajelor medii anuale, pe baza veniturilor realizate lunar de beneficiari: atenţie! solda primită de militari nu este tot una cu „venitul”. Solda militară este suma ce se plăteşte unor oameni aflaţi în slujba exclusivă a Statului şi nu este echivalentă cu serviciile prestate, ci cu ceea ce ar avea de făcut militarii în cazuri excepţionale.

În afara acestor cazuri, ei fac numai pregătirea specifică şi îndeplinesc misiuni speciale date de Stat, prin organele specializate. Solda se plăteşte în valoare netă, Statul neputând să se impoziteze singur.

(2) Documentele din anexele menţionate nu au cum să fie „doveditoare”. O cerere sau chiar o adeverinţă generală nu poate dovedi o chestiune atât de importantă, cum este cuantumul unei pensii, care să compenseze anii petrecuţi de militari pe câmpurile de instrucţie, la construirea unor obiective majore ale economiei naţionale (metrou, Transfăgărăşan, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Casa Poporului, mii de blocuri de locuinţe, sistemul naţional de irigaţii ş.a.).

Militarii au fost şi sunt singura categorie socială al căror program nu este limitat. Pentru ceva mai puţin decât aceasta, judecătorilor nu li se recalculează pensia.

În felul acesta, apare o discriminare clară între două categorii sociale, ale căror privaţiuni sunt relativ similare, mai puţin angajamentul militarilor, luat prin jurământ, de a „servi Patria, chiar cu preţul vieţii”.

(3) şi (4) Formulări confuze. Acestea, practic, înseamnă trecerea sarcinii de dovedire de la cei care au iniţiat măsurile, la cei care sun afectaţi de acestea. Mulţi dintre ei aflaţi în incapacitatea de a se deplasa sau chiar mişca. Ca urmare a privaţiunile suportate în cariera militară.

(5) O chestiune foarte gravă. Mulţi dintre militarii care au lucrat în străinătate au trecut prin situaţii dramatice, unii chiar nu s-au mai întors.

(6) Pune pe drumuri un număr foarte mare de oameni în vârstă, obligaţi „să depună” dovezile la organul de pensii al Armatei.

Art. 3.
O încălcare gravă a legilor existente: cum să calculezi ceva pentru care nu există bază?!

Art. 4.
(1) Dacă stagiul este cel prevăzut de legea în vigoare, ce mai caută legea 119/2010?

Art. 5.
Ce caută în cauză Legea 119, care nu are nici măcar o menţiune referitoare la pensiile militare?

Art. 6.
(1) În dosarele de pensie anterioare anului 2001 erau prevăzuţi numai ultimii 10 ani, din care se luau în calcul cinci ani la rând, cei mai favorabili pentru beneficiar.

(2) Legiuitorul insistă pe formula de „venituri realizate lunar”. O asemenea evidenţă se află numai în statele de plată a soldelor. Cui şi când să mai ceri astfel de date, dacă ai ieşit la pensie înainte de 1989?

(3) Contrar normelor de drept: la militari nu au existat „stagii de cotizare”. Iarăşi se menţionează Legea 19, care nu are legătură cu militarii.

(4) Se înlocuieşte o imposibilitate cu o nedreptate. Normal ar fi să se facă o medie. Asemenea reglementări, potrivit regulilor de drept, se fac în favoarea beneficiarului, nu împotriva intereselor lui.

Art. 7.
Confuz. Invaliditatea militarilor se stabileşte prin Legea 80/1995. Măcar pe ei să-i lase în pace!

Art. 8.
Pensia de urmaş a fost stabilită potrivit Legii 80/1995. Modificarea acestor pensii ar arunca în mizerie mii de oameni.

Art. 9.
În cazul militarilor, nu poate exista aşa ceva.

Art. 10.
Se invocă Legea 19/2000, deşi militarii nu au fost pensionaţi pe baza acestei legi. Aici ar putea fi invocată practica CCR cu privire la rezultatul recalculării pensiei.

Art. 11.
Pensii de serviciu nu există la militari. Aceştia au pensie militară de Stat.

Art. 12.
Legiuitorului i-a fost ruşine să menţioneze corect organele de pensii militare.

Art. 13.
Nu există temeiuri de drept pentru recalculare retroactivă.

Preluat de pe ALTFEL.info

Va multumesc D-le General pentru
faptul ca mi-ati semnalat acest articol!
Multumesc Admin site ALTFEL.info,
si nu in ultimul rand, autorului,
D-lui Constantin ALEXANDRU!

V.Burcu

33 de comentarii:

  1. UPDATE 3.:
    joi, 5 august 2010
    ___________
    Avem o PROBLEMA!
    Eu nu am vazut emisiunea OTV!
    Nu am cunoscut alte implicatii/complicatii!
    In scopul pastrarii ECHIDISTANTEI politice a acestui BLOG, va rog sa cititi si sa meditati ... asupra postarii : "Recalcularea pensiilor militarilor, politistilor si functionarilor publici din sistemul penitenciarelor", aparuta pe acest blog, unde se facea referire si la Domnul General Mircea Chelaru.
    Cer scuze tuturor!
    V.Burcu

    RăspundețiȘtergere
  2. Asta cu 'echidistanta politica' n-am s-o inteleg niciodata... Cum adica...un partid politic ne face praf...si noi sa ne 'echidistantuim'...

    RăspundețiȘtergere
  3. @mos alecu, cu tot respectul! Echidistanta mea politica, inseamna ... sa iau masuri/atitudine/sa critic etc. in mod "egal" pe TOTI cei care fac RAU/greseli/abuzuri/hotii/incalca legea, fara a tine seama de "culoarea lor politica", sau alte criterii subiective!

    Nu am voie sa "protejez"/sa fac scapat pe nimeni, daca ma respect! Cam asta voiam eu sa spun, pe scurt ... cum e cu ... a mea 'echidistanta politica'.
    Admin, V.Burcu

    RăspundețiȘtergere
  4. HA..HA...HA...HA............. Hac

    RăspundețiȘtergere
  5. @anonim 20:16, cezar, ti-a spus cineva ca tu esti dus cu capul? Cauta-ti baiatule mai bine un doctor! E vorba de sanatatea ta, tinere!

    RăspundețiȘtergere
  6. În legătură cu articolul"Unele observații cu privire la H.G.nr.735/28.07.2010" îmi pare rău că vă dezamăgesc total dle Constantin Alexandru. Comentariile dumneavoastră nu mai au niciun efect deoarece conform art.1 din Legea nr.119 începând cu 30 iunie 2010(data publicării legii în M.O.nr.441) numai există pensii militare de stat ci pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000.
    Petru Gurău

    RăspundețiȘtergere
  7. @petru, de ce va grabiti sa atacati un OM care este de partea noastra? De ce nu cititi atent TOT ce a scris mai sus? Veniti cu un ARGUMENT derizoriu, dezbatut deja si de noi pe aici, cunoscut ff bine si de dl Constantin Alexandru!

    "Observatiile" din articol sunt PERTINENTE! Nu vad de ce ar fi cazul sa jigniti doar asa, ca vreti domnia voastra s-o faceti! Nu Constantin Alexandru ne "dezamageste", ci oameni ca dv., suparati ... pe toata lumea, oameni care cauta doar ... "NOD in papura" ! Oameni care vin sa CERTE, sa acuze, sa distruga ce fac altii!

    Astfel de ATITUDINE nu ne AJUTA, domnule Petru Gurău! Nu ne incurajeaza, nu da SOLUTII la problemele care ne framanta!

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu am jignit pe nimeni. Apreciez comentariile la "Observaíile". Am prezentat o constatare rezultată din art.1/Legea 119/2010.

    RăspundețiȘtergere
  9. @PETRU-ati vazut?nu ati fost in linia trasata de don. comisar -sunteti dusmanul pomporului.DE fapt aveti perfecta dreptate. o observatie pertinenta dar nu pe placul lu don comisar

    RăspundețiȘtergere
  10. Gabriel Oprea spunea:
    "A fi militar nu este o meserie ca oricare alta. Pentru un militar, apărarea interesului naţional şi a semenilor săi este mai presus decât propria viaţă. (...) Militarii români au un contract cu ţara, încheiat sub jurământ în faţa lui Dumnezeu, iar ei onorează acest contract chiar cu preţul vieţii. Militarii români au o contribuţie, iar contribuţia lor se măsoară nu în bani, ci în libertatea decât se bucură copiii noştri".
    "Vreau să spun în faţa dumneavoastră şi în faţa întregii opinii publice că îmi voi duce până la capăt această datorie. Îi voi apăra pe militari indiferent de consecinţele politice şi voi lupta cu toate forţele pentru ca toţi cei din sistemul de apărare să aibă în societatea noastră statutul pe care îl merită".
    Gabriel Oprea a mai afirmat ca " daca cei din Aparare,Ordine publica si Siguranta Nationala îşi vor pierde din pensii sau salarii, îmi dau demisia pentru că nu mă pot uita în ochii colegilor mei".
    Ce parere aveti despre acest personaj?

    RăspundețiȘtergere
  11. @petru, va multumesc pentru precizari! Eu nu va pot raspunde decat strict pe TEXTUL pe care-l postati! Nu stiu ce altceva ganditi dumneavoastra! Acum ati indreptat lucrurile! Fiti binevenit!

    @anonim 12:23, ce as putea sa-ti raspund?/! Esti in obisnuita TA nota! Cauti ca prin rautate sa iriti lumea! Atata poti, atata faci! Daca toti OAMENII ar fi de BINE, poate nu am fi ajuns aici! Asta e! Unii sunt asa ... de la mamitica lor, alti ... au sarcini de partid, iar mai grav ... stiu ca mai este o categorie: a "postacilor puterii", care pentru cativa creitari ... nu au mama, nu au tata! Cititorii, sunt mai destepti ca noi! Ei vor decide cine are sau nu dreptate!

    RăspundețiȘtergere
  12. @petru
    cand a fost abrogata legea 164/2001? E o intrebare serioasa, nu la misto.

    @all
    Dl. comandor Alexandru (pe care am avut onoare sa-l cunosc personal si care este un om extraordinar) face parte din "grupul nostru de lucru". As fi preferat, insa, ca aceste puncte de vedere ale dumnealui sa invadeze internet-ul dupa ce depuneam, saptamana viitoare, plangerea prealabila (pe care o voi finaliza in acest week-end) la Guvern. Dar daca asta a fost dorinta dumnealui, eu nu pot decat sa iau act de ea si sa o rspect.

    RăspundețiȘtergere
  13. Buna ziua! Urmaresc de foarte mult timp discutiile pe acest forum al cadrelor militare si probabil al celor cu "ochi albastri" si m-am gandit sa particip si eu la discutii, daca se poate.... O mica intrebare pentru juristi/cunoscatori: cum poate fi abrogata o lege organica (legea 164/2001)? Initiatorul ei nu este cumva M.Ap.? Va multumesc anticipat. Am onoarea doamnelor si domnilor.

    RăspundețiȘtergere
  14. Poate fi un punct de plecare pentru actiunile viitoare. Este un pdv personal.

    RăspundețiȘtergere
  15. @plinius, observatia ta este PERTINENTA! Ciudatenia/superficialitatea/prostia legiuitorilor este vadita! Noi am scris pe aici despre asta! Noua Lege, trebuia sa abroge TOT ce ar fi venit in conflict cu noile prevederi! Nu au facut-o! De ce? Ii priveste! Pentru NOI ... e buna si ... ciudatenia/superficialitatea/prostia lor! Sunt convins ca ne va ajuta in justitie, in cadrul proceselor pe rol!

    RăspundețiȘtergere
  16. @admin Va multumesc pentru gazduire. Daca toti/o parte din cei care citesc pe acest blog ar face propuneri la problema care ne doare cel mai tare: pensia, cineva totusi ar putea selecta si poate ar iesi ceva bun. Mai multe minti, mai multe idei si succesul este garantat. Imi aduc aminte cand eram in activitate la un cdm. de MU in momentul cand venea un ordin de la es. superioare, seful ma punea sa rezolv ordinul si apoi isi "baga" creionul mecanic de 5 mm in el. Asa si aici. Unii propun si altii selecteaza/triaza. Pentru ca asa sunt sefii... Noi cei mai mici....

    RăspundețiȘtergere
  17. @plinius, EXACT asa gandesc si eu! De aceea am insistat sa fim cat mai multi care sa partipam la DISCUTII, cu opinii/propuneri. In OPINIA mea, acestea sa faca obiectul ANALIZEI/TRIERII de catre cei de la SCMD BUCURESTI.

    Multi insa, din ORGOLII marunte sau mai mari, nu au inteles aceasta! Mai mult, m-au certat, suspicionat, ba de una, ba de alta! Sunt si raman imprastiati prin toate cotloanele net-ului! Cate bordee, atatea obiceie! Asta e, vom ramane cu orgoliile!
    Ne vom plange de mila!
    Va fi prea tarziu!

    RăspundețiȘtergere
  18. @NIKK-chestia e foarte simpla. nu s-a abrogat inca L164 pentru ca timp de 5 luni nu ar fi mai avut cum sa ne plateasca. simplu nu ?in ceea ce priveste mesajul e bine sa-l transmiti mai clar sa priceapa tot..academicianu,chir si d.DOGARU si SCMD(se pare ca intr-un final au priceput-a se vedea comunicatul)deci mesajul pe care ma straduiesc de luni bune sa-l fac clar este--VOM PLANGE DUPA L119 chiar si numai cum este acum daca nu vom sti sa sustinem integrarea acesteia ca lege ocupationala.cel putin acum nu mai imi fac probleme ca voi fi injurat sau mai sti?

    RăspundețiȘtergere
  19. Una dintre propunerile mele pentru ca legea 164 sa ramana valabila (capitol separat in legea unica)este un lobby pe langa deputatii de orice factura politica (acestia sunt interitoriu) si mai ales atragerea de partea noastra a deputatilor foste cadre militare (generali). Unul dintre cei mai stimati este dl. Mircovici, cel care s-a zbatut pentru noi, ar putea influenta si pe cei de la minoritati (sunt si acestia ceva in Camera Deputatilor). Alte exemple ar fi dl. Badalan (PDL) pe langa care ar putea interveni colegi/subordonati/neamuri - pe care tot el le-a adus in armata si le-ar putea asigura in viitor o pensie decenta. La Alba Iulia colegii ar putea interveni pe langa fostul lor colaborator Dobra (PDL). Dumnezeu sa binecuvanteze Armata!

    RăspundețiȘtergere
  20. contin...citind inca o data comunicatul scmd mai pe la sfarsit ce am gasit? ...grupul de juristi ai scmd in frunte cu doamna Cobuz se straduiesc ca in instanta sa blocheze aplicarea L119.Bun sa admitem ca vor avea succes--ce ne ramane in loc?Ce altceva decat L-UNITARA ?SE pare ca ne straduim al dracului de tare sa ne-o tragem singuri.SAU se mai pune o intrebare legitima ; ce jocuri face de fapt conduc.scmd?????

    RăspundețiȘtergere
  21. @PLINIUS_CEL BATRAN-1.ar fi bine sa va puneti o emblema,daca nu or sa va apara si ..nepotii 2.se vede ca sunteti nou pe v.DUNARIi.L164 s-a dus nu mai exista decat asa intr-un colt de insectar(5luni ca sa ne plateasca)@PISOIAS-unde esti MOTANE?ti-a soptit vre-o blonda la 1,85m cu ochelari negri -sa fi cuminte-??

    RăspundețiȘtergere
  22. @ Cezar
    1. Nu imi place sa intru in polemica dar nu m-am recomandat si "cel batran" desi probabil sunt mai tanar ca tine (!!!) si nici nu sunt "cel tanar", nepotul. Vad ca stii ceva istorie si sa te legi de altii. Nu am nepoti ci o fetita care nu este inca la scoala.....
    2. La pc.2 ai nimerit-o cu Dunarea - am copilarit intr-un oras de pe malul Dunarii si momentan locuiesc intr-un alt oras de pe acelasi mal.
    3. Legea 164 - speranta moare ultima. Politicienii ne-au adus in aceasta stare, cred ca la ei este solutia - sistemul judiciar din Romania stii FB cum este. Asa ca ....... Multa sanatate.

    RăspundețiȘtergere
  23. Plano10 a scris:
    7 August 2010 la 2:23 pm

    De acord cu initiativa SCMD, dar as preciza urmatoarele:
    -Solicitarea actelor doveditoare ale veniturilor lunare nu echivaleaza cu un consimtamant pentru recalcularea pensiei si nu anuleaza dreptul la actiune in instanta, individual sau asociativ, al pensionarilor militari.
    - Cifra de 1680 lei pentru o pensie maxima pare a fi nerealista daca am compara veniturile lunare ale militarilor cu salariul mediu brut pe economie, din perioada 1950-2010, avute in vedere pentru stabilirea puntajului mediu anual si a cuantumului pensiei.
    Cei care au lucrat 30 de ani in armata pot cumula, cu sporurile prevazute de Legea 119, intre 3-4 puncte de pensie ceea ce inseamna pensii intre 2100 si 2900 lei.
    Legea unitara a pensiilor va abroga legea 19/2000 si Legea 164/2001 dar nu va anula dispozitiile Legii 119/2010, in curs de aplicare, pe care, probabil, le va prelua in capitolul referitor la pensiile speciale.
    -Se poate, intr-adevar, vorbi de o discriminare a militarilor, diplomatilor, auxiliarilor din instane si a parlamentarilor comparativ cu judecatorii si procurorii.{MULTUM.PLANO DACA ZICEAM EU,MA ACUZAU CA ATAC FIIND AGEN PORTO ETC. ETC.O OPINIE DIN AFARA ESTE CEA MAI SANATOASA_MULTUMESC

    RăspundețiȘtergere
  24. ilie de la scularie7 august 2010 la 15:42

    @cezar spunea... 7 august 2010, 14:22 da' si multe alte cuvintari facute de matale pi aicea si p'in alte locuri...
    Bre , nene T(yrano)CEZARe , da matale o tii matu'gaia una si..atita : "Moarte Legii 164 , si daca s-o pute' , si lu' generalu' Popescu".
    Am stat eu si m-am gindit ( ca matale stii ca eu is mai molcom la treaba aiasta ) si tot n-am putut pricepe 'ce te mina in lupta' (na, ca l-am amestecat si pe Eminescu in treaba aiasta)... Ca... 'telectualii' care au suflat in curu' ( asa ne-o spus academicianul Al.Graur - la radio , pi vremurile celelalte - ca se cheama o parte a trupului omenesc...si ca nu-i de rusine sa-i zicem asa cum se zice in romaneste ...aiasta o zic ca sa nu se supere administratoru' sau CNA-ul)...na , c'am luat-o p'in balarii...Adica ce-am vrut a spune... daca 'telectualii' , care au suflat in curu' lu' D.A. s'a sefului ei di frunte , fug ca dracu' de tamiie , si nu stiu ce sa mai faca de a nu li se inturluca numele cu ale celora zise mai 'nainte... si daca chiar soricei si sobolani (mai mititei si mai maricei) din partidu' lu' ala micu... nu stiu ce sa mai faca ca sa paraseasca luntrea prost minuita si diriguita...matale nu si nu ... tati-s bune si frumoase...
    D'apai aiasta nu se poate decit daca ori matale n-ai minte nici cit Hoara (care era in stare sa se bage si'n borta sarpelui pentru partid , s'al lui conducator )... ori sefii matale te platesc tari ghini pentru vorbele imprastiate pisti tat...

    RăspundețiȘtergere
  25. @ILIE-salut nea ILIE,apoi bre eu te stiam ardelean''molcom la vorbire nu si la glagorie.n-o sa incerc sa-ti mai explic ca se pare ca fac treba patriotica.si sa mai sti nea Ilie ca nu-i doresc rau lu DON"POPESCU dimpotriva din partea mea e liber sa fie bine sanatos si s-o duca panala 100 si..ev. ultimi 50 cu pensia pe caream avut-o eu.PS.nea ilie pe la mata prin Ardeal(BUCOVINA) mai scriu oile pe deal ,,traiasca realesul?

    RăspundețiȘtergere
  26. ilie de la scularie7 august 2010 la 17:26

    @cezar spunea... 7 august 2010, 16:10
    Bre nene Cezare...ca cum s-ar zice , din cele zise da matale , eu n-am priceput decit ca vorba din strabuni , cu 'unde dai si unde crapa' , tare se mai potriveste la raspunsul lu matale... Da nu-i nici un bai , ca tot asa ne invirt din vorbe si aceia care se fac ca diriguiesc tara...
    Da' aiasta cu "prin Ardeal(BUCOVINA)" ii di risu' curcilor...

    RăspundețiȘtergere
  27. @ILIE-nea ilie,nea ilie-nu mai sti si matale de un spirit de gluma bre.pai de la inceput te-am facut ARDELEAN-cand mata imi vorbeai in cel mai dulce grai bucovinean.revin in BUCOVINA sub comanda lu FLUTUR mai scriu oile pe dealuri-sa traiasca realesul-?

    RăspundețiȘtergere
  28. plano10 spune:
    august 7, 2010 la 4:33 pm

    @alecu
    Eu le stiu exact pe ale mele din Carnetul de munca. Am lucrat in multe contestatii pe Legea 164 ca sa am o imagine cat de cat apropiata despre soldele militarilor.
    Asa ca pot sa estimez ca intre doi ofiteri superiori nu va mai fi o diferenta enorma de pensie, uneori dubla, numai pentru faptul ca unul a iesit la pensie pe functia corespunzatoare gradului si celalalt a prins o functia grasa in ultimii ani de activitate si si-a mai tras si salariu de merit in ultimul an.
    Intre cei doi va mai ramane o diferenta … dar nu atat de mare precum cele rezultate din HG-urile de aplicare a Legii 164/2001 care au modificat HG-ul 1188 /2001/(MULTUMESC PLANO:DAC AI STI CAT MA AJUTI IN MUNCA MEA DE AGENT PORTO>UNDE AI FOST PANA ACUM SI CU LE STI ASA DE BINE?

    RăspundețiȘtergere
  29. plano10 spune:
    august 7, 2010 la 7:49 pm | Răspunde

    Ma bucur daca ti-au fost de folos comentariile.

    Ca sa vezi cat de acceptabila este Legea 119, daca admitem ca un militar, in 30 de ani de activitate, a avut numai salariul mediu pe economie tot aduna un total de 3o puncte care, impartite la 20 ani, stagiu complet, dau un puntaj mediu anual de 1,5 puncte de pensie, plus 20 %~ o,3 puncte de pensie pentru Ordinul MM , fac in total 1,8 puncte de pensie. Daca a mai lucrat si in conditii deosebite, punctajul i se mareste cu 50%, adica dintr-un foc are 2,7 puncte de pensie x 732(valoarea actuala a unui punct de pensie)= un cuantum de pensie de ~1975 lei.
    Retine: am considerat ca pe intreaga perioada de activitate a avut venituri numai la nivelul salariului mediu pe economie.

    RăspundețiȘtergere
  30. Un punct de vedere: Sunt col. ing. (rz.) Brumusescu Toma. Am activat in Ministerul Apararii 28 ani, in M.A.I. 4,5 ani. Am practica juridica de 3,5 ani.

    Se poate constata din analiza H.G. 735/21.07.2008:
    -a fost contrasemnata de ministrii de resort;
    -art. 4 alin. (2) prevede: ,,Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru pensiile prevazute la art. 1 lit. a) si b) din Legea nr. 119/2010 va fi de 20 de ani atat pentru femei cat si pentru barbati."
    -art. 6 alin. (4) prevede: ,,Pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare si pentru care nu au putut fi dovedite veniturile, realizate lunar, sau documentele doveditoare nu au fost depuse în termenul pentru recalculare prevăzut de lege, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie din perioadele respective."
    -Anexa 2 la Proiectul H.G. 735/20.07.2010 prevedea: ,,Prin prezenta adeverim veniturile brute/nete lunare individuale ...";
    -Anexa 2 la H.G. 7335/21.07.2010 prevede: ,,Prin prezenta adeverim veniturile lunare individuale ..."

    Punct de vedere.
    Dispozitiile sunt politice, evidente, de micsorare a pensiilor, dar marea muta care ne-a urmat activitatea poate si-a facut datoria prin specialistii din domeniu. In acest sens sesizez existenta prevederilor art. 4 alin. (2).
    Daca intentia politica e de reducere a pensiilor, am face jocul puterii sa acceptam recalcularea in conditiile cele mai defavorabile, prevazute de art. 6 alin. (4).
    Pentru ca ministrii au contrasemnat H.G. 735 iar recalcularea in baza veniturilor reale, de presupus mai mari fata de referinta medie nationala, ar fi in favoarea noastra, de ce sa nu dam de lucru ministerelor, daca asta au cerut domnii ministri.
    Referitor la sublinierile formelor Anexei 2 din Proiect si din H.G., prima introducea o indecizie (venituri brute sau nete), a doua omite sa precizeze ca veniturile preluate din state sa fie brute, deoarece vor fi raportate la salariul mediu brut pe economie.
    Concluzie. Este in interesul nostru sa cerem documentele doveditoare cu mentionarea expresa ca veniturile preluate din state sa fie brute, deoarece vom avea avea venituri mai mari timp de 4-5 ani, cat vor dura contestatiile, actiunile in Tribunal, la Curtea de Apel, Curtea Constitutionala, C.E.D.O.
    Noi putem contesta si ataca in instante interne si internationale deciziile de recalculare a pensiilor care au ca finalitate micsorarea acestora. Activitatea de eliberare a documentelor doveditoare ar putea furniza noi elemente de atac in contestatii si actiunile in justitie.
    Eu nu pot demonstra in acest moment, cu certitudine, ca recalcularea va micsora pensiile, chiar daca presupun acest lucru dupa simularile prezentate in emisiuni televizate.
    Este nevoie sa fim uniti, puterea noastra creste, dar e mai importantant sa avem de partea noastra specialisti-experti in domeniu.
    Justitia inseamna sa nu fii sanctionat nevinovat, sa fie sanctionati vinovatii, functie de gradul de vinovatie.
    Nu noi suntem vinovati de micsorarea alarmanta a raportului dintre forta activa a natiunii si pensionari, ci guvernantii care au permis, probabil deliberat, disparitia industriei si flotei comerciale nationale, diminuarea dramatica a numarului locurilor de munca, exodul populatiei in tari straine, pensionarile anticipate si pe caz de boala, reducerea bazei de impozitare, risipirea fondurilor bugetare, deteriorarea nivelului de trai, starii de sanatate a populatiei, etc.

    RăspundețiȘtergere
  31. Pentru Cezar. Cine a lucrat 30 de ani in conditii deosebite si alte conditii ca sa ia 50% spor. Aviatorii, marinarii si alti cativa. In rest au avut 25 la suta pentru conditii deosebite. Asa ca mai scade putin. Mai pune si impozitul si CAS-ul si vezi ce mai ramane. Mi-am calculat pe 25 de ani pe muchie si tin sa anunt ca veniturile lunare brute abia ajungeau la un punctaj de 1,2, maxim 2 in anii buni dupa adaugarea procentului de 25% ani lucrati in conditii deosebite, in conditiile in care nu am scapat nici o prima. Ultimii 8 ani i/am lucrat in alte conditii si cu chiu cu vai am ajuns la un punctaj de 3,5 maxim 4. Per total daca se ajunge la 55 puncte (cu mare generozitate) : 20 egal 2,75 x 20% egal 3,30 x 732 egal 2415. Din 1415 scazand 21,5% impozit si CAS (adica 305 lei) raman 2110. Am pierdut 700 lei. Va dati seama cat au putut sa minta escrocii ca nu vor scadea pensiile sub 3000 lei. Toti veti pierde. O sa ramaneti perplecsi cand va veni decizia de pensionare. Nu uitati ca daca mai impoziteaza si pensiile sub 1000 lei vedeti ce mai ramane.
    Imi spune cineva in ce perioada a cotizat armata la pensia suplimentara? Daca suntem platiti dupa Legea 19 de ce nu se pune in calcul si vechimea la punctajul anual, adica 15% pentru lucru peste 20 de ani. In ordinul comun aparut pe site nu apare acest lucru. Isi da Oprea demisia? Draci!

    RăspundețiȘtergere
  32. @Anonim
    Si grupa I si conditii deosebite au o crestere de 50% a punctajului.
    Pensia suplimentara s-a platit de toata lumea angajata, inclusiv de catre militari, inca de cand s-a introdus, din anii 1967 sau 1968.

    RăspundețiȘtergere
  33. La o parcurgere sumară a Legii 19/2000, a Legii 119/2010, a H.G.735/21.07.2010 şi a Ordinului ministerelor de resort rezultă mai multe concluzii:
    - pentru perioadele până în 1977 şi ian.1991-2010 se iau în calcul veniturile brute lunare; pentru 1977-dec.1990 se iau în calcul veniturile nete deoarece impozitele se aplicau la nivel sectorial;
    - pentru perioada lucrată până in 1990 inclusiv punctajul se calculează folosind salariul mediu brut anual; începând cu luna ian. 1991 se foloseşte salariul mediu brut lunar, deoarece Institutul de Statistică comunică lunar acest venit;
    - referitor la contribuţia la pensia suplimentară cred că toţi am contribuit cu 5%(în decizia mea de pensie scrie că am contribuit o perioadă egală cu anii efectiv lucraţi în armată);
    - în ordin nu se face nicio referire la cei care au fost angajaţi în alte sisteme înainte de şcolile militare sau înainte de a fi angajaţi în sistemul militar;
    - de asemenea nu există nicio referire la cei care au lucrat după ce au ieşit la pensie din sistemul militar; în acest caz care este vârsta la care se poate cere revizuirea pensiei?
    - în ordin se arată că dacă beneficiarul este de acord cu conţinutul adeverinţei sosite de la arhive CMJ înaintează documentele doveditoare pentru recalcularea pensiei. Consider că dintr-o cifră ce reprezintă venitul brut lunar nu pot să-mi dau seama dacă este corectă sau nu şi de aceea aş fi de părere că trebuie ca în adeverinţă sau într-o anexă la aceasta să fie date toate elementele care au dus la acea valoare, adică: solda de grad, solda de funcţie, gradaţii, salariu de merit, indemnizaţie de comandă, de dispozitiv,de specialitate de clasă, spor de iradiere, indemnizaţii specifice marinarilor, aviatorilor, prime trimestriale, anuale etc. Problema nu ar fi complicată deoarece cifra finală trebuie să fie rezultatul însumării elementelor de mai sus şi numai aşa vom fi convinşi că s-a lucrat corect.
    - trebuie să studiem cu atenţie, noi şi specialiştii din conducerea sindicatului, Legea 19/2000 pentru a le da de lucru ministerelor de resort şi mai ales justiţiei când vom începe procesele

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri