Google Translate

vineri, 7 ianuarie 2011

Adrian Sobaru, eroul de care vom mai vorbi! Masina de facut zgomote si praf a PUTERII, nu va reusi niciodata sa-l desfiinteze!


Adrian Sobaru, electricianul TVR care înainte de Crăciun s-a aruncat de la balconul sălii de plen a Parlamentului, a spus, joi seară, la Antena 3, că nu a recurs la acest gest din lipsa banilor, ci ca o revoltă, pentru că a văzut că nu mai există speranţă pentru copii.

"Mă doare de când am văzut că nu mai există speranţă pentru copii, nu se mai vede luminiţa. Lumea trebuie să înţeleagă că nu trebuie să facă gesturi ca al meu. Eu tremuram, nici nu mai ştiu ce am făcut", a spus Adrian Sobaru la Antena 3.
El a adăugat că gestul său a fost unul de revoltă faţă de ceea ce se întâmplă în prezent cu copiii din România.

"Banuiesc că nu sunt singurul, primul sau ultimul. Începem să nu scoatem capul afară pentru că ne e frică pentru ziua de mâine, devenim roboţi. Să nu ai dreptul să spui nimic este rău pentru societate", a mai spus Sobaru.

El a precizat că protestul lui nu are legătură cu "tăierea" unei părţi din suma care o primeşte ca ajutor pentru copilul său care suferă de autism, ci pentru a vedea o speranţă.

"Dacă lăsăm lucrurile aşa înseamnă că hoţia şi minciuna sunt bune, iar bunul simţ trebuie să dispară", a afirmat acesta.

Adrian Sobaru a mai spus că a început să protesteze când a văzut că oamenii sunt trataţi ca nişte cifre.
"Mă doare pentru că am început să devenim nişte numere. Ei nu gândesc că a da un om afară din serviciu nu înseamnă să pierzi un salariu, în cazul meu înseamnă să pui o familie în imposibilitatea de a trăi. Nu vreau să înţeleagă lumea că am făcut gestul pentru mine, ci pentru că vreau să existe o speranţă pentru copiii noştri",
 a spus Sobaru.

El a preciza că atunci când s-a aruncat de la balconul sălii de plen a Parlamentului ştia doar că vrea să transmită un mesaj.

"Atunci când am sărit nu m-am gândit dacă voi muri sau nu, ştiam doar că vreau să transmit un mesaj", a spus Sobaru.

Adrian Sobaru a ţinut să mulţumească personalului din Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti care l-a îngrijit.

"Acum zâmbim, ne luăm bombonelele, mulţumesc mult personalului din spital pentru că a avut grijă de mine, au fost extraordinari", a spus el.

Acesta şi-a explicat, pe parcursul interviului pentru Antena 3, situaţia familială. Sobaru a afirmat că venitul familiei sale, care numără şase membri - soţia, cei doi copii, dintre care unul suferind de autism, precum şi alte două rude, despre care nu a dat niciun fel de informaţie, este de aproximativ 3.000 de lei lunar.

"După cheltuielile cu copilul bolnav rămânem cu aproximativ 300 de lei de membru de familie pe lună", a spus Sobaru.

Întrebat de moderator cum reuşeşte să facă economii, Sobaru a afirmat că, deseori, se îmbracă, şi el şi familia sa, de la magazinele second hand, pentru a-i rămâne mai mulţi bani pentru tratamentul copilului suferind de autism.
"Se spune că totul este gratuit, dar nu e adevărat", a spus Sobaru.

Adrian Sobaru are un copil bolnav de autism, un băiat în vârstă de 15 ani, şi o fetiţă în vârstă de puţin peste şapte ani.

Explicându-şi gestul, Sobaru a afirmat că nu situaţia sa familială l-a îndemnat la protestul extrem.

"Poate că am putea să trăim şi cu un milion pe lună în loc de trei. Nu asta mă doare. Problema e că nu mai avem speranţă", a spus Adrian Sobaru.

Întrebat cum vede reacţiile de după protestul său, Sobaru a răspuns că este trist pentru că nimic nu s-a mişcat, criticând, de altfel, în mai multe rânduri, lipsa de solidaritate a românilor, dezbinarea societăţii.

Întrebat despre copilul său bolnav de autism, Sobaru a spus că acesta are un talent deosebit în a lucra pe computer şi o înclinaţie specială în a vorbi limba engleză.

Sobaru a povestit, râzând amar, episodul întoarcerii sale acasă, la ieşirea din spital.

"Ca să realizaţi ce înseamnă un copil cu autism - i-a spus mamei sale că a văzut la televizor protestul meu şi a spus tati a avut noroc că a avut airbagurile bune la el", a povestit Sobaru.

Tot despre fiul său suferind de autism, Sobaru a povestit că a făcut progrese şi a învăţat cum să-şi manifeste afecţiunea faţă de sora lui mai mică.

"La început voia să-şi manifeste dragostea faţă de surioara lui, dar o sufoca fără să vrea. Nu realiza că-i poate face rău şi trebuia să fim mereu atenţi, să stăm mereu prin preajmă", a povestit Sobaru.


Moderatorul l-a întrebat pe autorul protestului de acum două săptămâni din Parlament cum îl vede şi ce i-ar transmite şefului statului.

"Băsescu mi-aş dori să se schimbe. E diabolic prin tot ceea ce face. Gândirea lui e diabolică. Parcă nu-şi mai doreşte cetăţenii pe Pământ. Dar e bun, e foarte bun, nu are cine să-l învingă", a răspuns Adrian Sobaru.

În finalul interviului, el le-a urat românilor "La mulţi ani!" şi i-a îndemnat să caute "luminiţa aia" şi să nu se sperie dacă nu o vor găsi, îndemnând la răbdare.
Adrian Sobaru, electricianul TVR care în 23 decembrie s-a aruncat de la balconul sălii de plen a Parlamentului într-o tentativă de sinucidere în semn de protest, a fost externat, miercuri din Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Imediat după incidentul petrecut înainte de Crăciun, Adrian Sobaru a fost internat în secţia de neurochirurgie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti. El a fost operat miercurea trecută de o echipă de medici neurochirurgi şi chirurgi buco-maxilo-faciali.
În timpul operaţiei, lui Sobaru i-au fost "redresate" fracturile de la nivelul frunţii. El avea fracturi la nivelul oaselor frontale, a nasului şi a globilor oculari, însă a scăpat fără vreo leziune care să îi pună viaţa în pericol.
Adrian Sobaru s-a aruncat de la balconul Parlamentului în semn de protest, el strigând: "Boc, aţi luat drepturile copiilor". Sobaru a căzut de la o distanţă de cinci metri peste unul dintre pupitrele sălii de plen, pe care l-a şi rupt. El purta un tricou pe care scria "Ne-aţi ciuruit/Ne-aţi ucis viitorul copiilor noştri/ Ne puteţi lua viaţa şi banii, dar nu şi LIBERTATEA".

Surse din TVR spuneau că Adrian Sobaru şi-ar fi premeditat demersul, pentru că nu era programat la filmarea de atunci din Parlament, dar a cerut să meargă în locul unui coleg.
Aceasta stire, a fost preluata de pe Mediafax.ro
_________________
Gestul, Mesajul lui ADRIAN SOBARU nu trebuie uitat!
Puterea, cu sprijinul inca al unor obedienti din mass-media, au facut tot ce le-a stat in putinta pentru a minimaliza, uita si decredibiliza acest EROU, gestul sau!
Milioane de mamaligari din Romania, l-au privit ca la circ! Neuronii lor, imbacsiti de propaganda, promisiuni desarte, manipulari, intoxicari si dezinformari ale celor de la PUTERE, inca NU reactioneaza. Inca asteapta minuni!
Admin
P.S.: Click si aici:


10 comentarii:

  1. L-am urmărit aseară la A3, la emisiunea lui Gâdea pe băiatul acesta şi m-a impresionat atât povestea vieţii lui cât şi modul suficient de obiectiv (având în vedere pregătirea profesională)în care a prezentat "Starea Naţiunii. Acest lucru mă face să cred că poate mai există o speranţă, speranţă care nu este dată de politicieni ci de oamenii simpli...

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, mai ales ultima parte cu "vor putea să ne ia vieţile dar niciodată libertatea".

    RăspundețiȘtergere
  3. nicu suciu.....Ma uit siderat pe antena 3 E prezent din parte PDL -ului unul Talmaceanu,un analfabet care uita de la mana pana la gura cuvintele Partidului. Nu se poate. Pana cand ii mai suportam pe incompetentii astia? Arunca fara scrupule cu noroi INTR-UN OM CARE A INCERCAT SA FACA GESTUL SUPREM PENTRU PRINCIPII. NU AVEM DEACT O SANSA ...AFARA IN STRADA ,SA-I LUAM DE GULER SI LA BECI CU EI.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu brea nea Nicum, soluţia pentru ei este tăiatul sării în ocnă!

    RăspundețiȘtergere
  5. @18.17
    Nu-i bine ,ca se scufunda toate supermarketurile. Mai bine terminam Dunare Bucuresti.

    RăspundețiȘtergere
  6. Sase au fost ,sapte-au ramas !(comentarii)
    Produsul de virf (blonda dela PDL)si-a revenit din socul SOBARU si are curaj sa circule, pe tocurile a caror inaltime nu conteaza , printre ,,populatie''. Tupeu ,inconstienta ,intimplare ? Sau totul este foarte bine planificat si controlat ?
    Astept ziua in care blonda ii va duce lui Adrian SOBARU ...O GALEATA CU PESTE CONGELAT!

    RăspundețiȘtergere
  7. Sapte au fost.Opt au ramas.
    Uitati-va la ei ,la POPOU viciu , la ala cu broscoiu' , la ala cu 1.400 mp de...garsoniera(ca nu bea ,nu fumeaza ,nu ...),la clipuricu' dela M.Ap. N. ,la lupoaica cu papagali ...
    Nimic ,nimic ,...

    RăspundețiȘtergere
  8. Noroc de mine ,ca mai trec sa...sting intunericul !

    RăspundețiȘtergere
  9. Daca nu putem mai mult ,macar sa ne gindim cu respect la cei care au incercat sa faca ceva.

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri