Google Translate

miercuri, 19 ianuarie 2011

Basescu ne-a ciuruit definitiv! Ireparabilul s-a produs! Basescu diabolicum est! UPDATE: Acordul fin al masinii de manipulare ...

Radiografia unui sistem
de Victor Cozmei HotNews.ro
Marţi, 18 ianuarie 2011
Pensiile militarilor au dinamitat dezbaterea publica din ultimele zile, multe voci acuzand ca sumele au fost drastic micsorate. O radiografie amanuntita a problemei arata ca situatia sta putin diferit fata de modul in care este ea prezentata public. Din cei peste 81.000 de pensionari, doar 48.000 au depus dosarele pentru recalculare, iar din acestea, pana in prezent, au fost procesate putin peste jumatate. Potrivit MApN, nici o pensie militara mai mica de 3.000 de lei a celor cu cariera militara completa nu a fost diminuata, iar alte pensii au si crescut.

Situatia devine sensibila in cazul a 75% din pensionari (adica cei care nu au depus adeverintele de venit si cei ale caror dosare inca nu au fost procesate) care au primit o pensie mult mai mica pe luna ianuarie, calculata dupa salariul mediu pe economie. Pentru aceste cazuri, MApN a precizat ca va oferi diferentele de pensii retroactiv, dupa ce toate dosarele vor fi procesate, insa nu a precizat o data clara in acest sens.

Informatia pe scurt:
• 81.128 de pensionari, 48.000 de dosare depuse, doar 21.717 dosare procesate
• Aproximativ 75% din pensionari au primit o pensie mai mica, suma fiind calculata pe baza venitului mediu pe economie si nu pe baza adeverintelor de venit
• MApN a precizat ca persoanele afectate vor primi toate drepturile retroactiv dupa procesarea adeverintelor
•I n cazul dosarelor procesate: Nicio pensie militara mai mica de 3.000 de lei a pensionarilor cu cariera militara completa nu a fost diminuata
• Chiar si in cazul pensionarilor cu cariera incompleta, 80% din pensiile de pana la 3.000 de lei procesate pana acum nu scad. Afectati sunt, pana in prezent, 3.158 de pensionari
Raspunsul lui Traian Basescu la intrebarea HotNews.ro:
Cine isi asuma responsabilitatea politica pentru rateurile majore din procesul de recalculare a pensiilor?

• La ora 17 aveam o intalnire cu ministrul apararii si cu cei responsabili pentru pensii. cred ca daca primim hotararea de guvern, fiecare beneficiar de pensie trebuia sa vina cu adeverinta de munca. Institutiile trebuiau sa-si dea seama ca masele de pensionari militari nu vor aduce adeverintele la timp. Daca incepeau de la 1 decembrie, situatia era alta. Nu trebuie gasit neaparat un responsabil. Nici un militar nu iesea in strada daca se zicea: nu ati putut aduce adeverintele, vom incepe recalcularea de la 1 februarie. Am primit zeci de mailuri de la ofiteri in rezerva, care nu se adresau ministrului, ci comandantului fortelor armate. Ma intrebau de ce ne umiliti.
• O chestiune extrem de sensibila la militari. Au fost si mesaje decente, si mesaje furioase. Le-am raspuns celor care ma jigneau. Pentru ca isi dadeau numele si prenumele, m-am interesat care era pensia lor recalculata. Este un domn colonel, al carui mesaj a ajuns la mama, tata, nu injuraturi, ci exemple.
• Acest domn colonel, de la 4300 de lei, primise 1500 de lei. Pentru om a fost un adevarat soc. Am cerut sa se recalculeze, am constatat ca pensia pe care trebuia s-o primeasca era de 3900 de lei. Pierdea vreo 400 de lei pentru ca a iesit inaintea varstei de pensionare. Lucrurile trebuie vazute cu calm si cu rigoare. In ceea ce priveste competenta: apelul la competenta l-am facut tot timpul in cazul guvernului. Sper ca odata cu congresul partidului sa-si puna la punct acest proces de selectare a competentelor.
Ministerul Apararii prin sefa Directiei Finanaciar-Contabila, General de brigada Maria Lupu, a precizat ca pana la data de 31 decembrie 2010 au fost inregistrate 48.000 de dosare, din care doar 21.717 au fost procesate. Asta inseamna ca, din totalul de 81.128 de beneficiari care au facut obiectul recalcularii pensiilor, putin mai mult de 25% au primit pensia recalculata pe baza adeverintelor de venit, iar restul a primit o pensie calculata pe baza venitului mediu pe economie. In aceste cazuri, pensiile au venit mult micsorate fata de cat ar trebui sa fie ele in mod normal.
Ministerul Apararii a precizat ca, dupa ce toate dosarele vor fi procesate, cei care au primit pensiile calculate pe baza salariului mediu brut vor primi toate drepturile retroactiv incepand cu 1 ianuarie, insa nu a precizat o data clara in acest sens.

Altfel spus, cineva care si-a depus dosarul in termenul legal si inca nu a fost procesat, a primit in luna ianuarie o pensie calculata pe baza salariului mediu pe economie, aceasta fiind de cele mai multe ori mai mica decat trebuie sa fie in realitate. In functie de data cand ii va fi procesat dosarul, acea persoana va continua sa primeasca o pensie lunara diminuata, iar pe viitor, dupa procesarea datelor, va primi retroactiv sumele de bani diferenta.

Ministerul Apararii acuza dificultatea procesului de calculare a pensiilor si volumul mare de munca.

"Avand in vedere complexitatea procedurilor de stabilire a pensiei recalculate - identificarea si extragerea dosarelor, analizarea documentelor existente in acestea, introducerea in aplicatia informatica a grupelor de munca, verificarea modului de introducere a datelor si calculul efectiv, vizarea pentru control financiar preventiv (propriu) si aprobarea deciziilor - pana la data de 31 decembrie 2010, asa cum am spus, au fost procesate 21.717 dosare din cele 48.000 inregistrate. (...) in perioada august - noiembrie 2010, peste 5000 de persoane au efectuat apromimativ 50 de milioane de operatiuni, rulandu-se peste 200.000 de dosare care contin statele de plata a soldelor constituite intr-o perioada de peste 60 de ani", informeaza MApN

"Peste 300 de specialisti in finante sunt antrenati la Directia Financiar-Contabila pentru procesarea in continuare a dosarelor cu adeverintele de venit, astfel incat beneficiarii sa inceapa sa primeasca retroactiv toate drepturie cuvenite", mai precizeaza MApN.

Scurt inventar de probleme aparute in sistemul de recalculare a pensiilor:
• Proasta planificare a ministerului care a declansat o operatiune de recalculare a peste 80.000 de pensii cu un numar mic de functionari, drept dovada intarzierea procesului de procesare
• Proasta comunicare a modului de recalcualare a pensiilor
• Nedepunerea tuturor dosarelor la timp: 48.000 de dosare depuse din peste 81.000 pana la 31 decembrie
• Neprocesarea a jumatate din numarul total de dosare: doar 21.717 de dosare procesate
• Recalcularea in functie de salariu mediu pe economie care a dus la scaderi salariale si implicit nemultumiri pentru ca diferenta urmeaza sa fie platita retroactiv la o data neprecizata
• Pierderea unor documente in sistemul militar, alterarea scrisului de pe adeverinta ceea ce a dus la pierderea unor perioade intregi de munca
• Confuzie in ce priveste aplicarea masurilor adoptate de Guvern. Aplicarea HG 735/2010 privind recalcularea a fost suspendata in instanta in cateva cazuri

Potrivit Ministerului, pentru obtinerea datelor necesare intocmirii adeverintelor de venit pensionarii militari trebuie sa mearga la cel mai apropiat centru militar (zonal, judetean sau de sector) si sa completeze un formular pentru obtinerea acestor adeverinte.

MApN a mai precizeaza ca alte aproape 5.000 de dosare de pensie au fost procesate de la inceputul anului 2011.

Pe langa problema neprocesarii a inca peste 50% din dosarele depuse, mare parte din pensionari acuza faptul ca datele privind adeverintele de venit pe care le-au primit sunt eronate, in multe cazuri lipsind ani intregi de vechime. In astfel de cazuri, pentru perioadele lipsa, Ministerul a calculat pensia din nou pe baza salariului mediu brut.

Potrivit MApN, "pentru beneficiarii care au avut perioade incomplete sau date eronate inscrise in adeverintele de venit - si acestea au fost completate provizoriu cu salariul mediu, urmand a se proceda la regularizarea drepturilor de pensie cuvenite, retroactiv, de la data de 1 ianuarie 2011".

"Din motive de natura tehnica, de exemplu, dosare incomplete, texte nelizible, date de identitate diferite pentru aceeasi perioada, pana la 31 decembrie 2010 nu au putut fi identificate toate veniturile realizate de beneficiari, aceasta activitate urmand sa se finalizeze in cel mai scurt timp tot prin grija ministerului", a precizat sefa Directiei Finanaciar-Contabila, General de brigada Maria Lupu.

Problema datelor incomplete sau eronate in adeverintele de venit este de fapt cea mai intalnita intre cei care au completat formularele pentru intocmirea dosarelor. Site-urile care prezinta problema si blogurile de specialitate sunt inundate practic de comentarii care prezinta astfel de situatii.

Eroare majora: 17 ani de vechime lipsa

• "Ce se intampla in fapt. Ieri am fost cu dosarul bunicului meu la casa de pensii. Din adeverinta de venit lipsesc 5 ani compacti ca si cum bunicul meu intre '53 - '59 ori a lucat ca voluntar, ori a dezertat pentru ca mai apoi sa fie reprimit in armata, ori, ori, ori... Parcurgand adeverinta, am constatat ca periodic in cei 32 de ani de vechime apar cand 9 luni lipsa venituri, cand 3 luni, cand 8 luni etc. Per total lipsesc 10 ani (...) MAPN ne cere sa aducem adeverinte de venit procurate prin centrele militare ale MAPN. Centrele militare ale MAPN consulta arhivele MAPN. Se constata ca din "n" motive MAPN nu poate pune la dispozitie lista completa de venituri motivand ca unele state poate s-au pierdut sau distrus, ca unele state sunt completate cu creion chimic care s-a sters (...)", scrie un utilizator pe unul dintre blogurile de specialitate.

• "Promotie 1978. Pensionat OG 7/1998. 22 ani vechime si sunt anuntat cu nonsalanta ca imi lipsesc 17 ani (cred ca detin recordul). In baza caror documente a fost intocmit dosarul de pensionare?", scrie un alt utilizator.

Situatia pensiilor calculate dupa dosare procesate

In prezent, potrivit MApN, din cele 21.717 din dosarele care contin adeverinte de venit nici o pensie militara mai mica de 3.000 de lei a pensionarilor cu cariera militara completa nu a fost diminuata in urma recalcularii; 80% din pensiile mai mici de 3.000 de lei ale celor cu cariera militara incompleta nu au scazut in urma recalcularii.

Din totalul celor 21.717 adeverinte procesate pana in prezent, 2.861 se refera la pensionarii militari cu cariera militara completa si 18.856 se refera la pensionarii militari cu cariera incompleta. Din cele 2.861 de dosare procesate pentru pensionarii cu o cariera militara completa, 1.691 au pensii de pana in 3.000 de lei si potrivit oficialilor din minister "niciuna din aceste pensii nu scade".

"Exemple, bineinteles fara sa pot da nume, pentru ca legea nu ne permite acest lucru. Un colonel, cariera militara completa: pensie initiala - 2.919, pensie recalculata - 3.137. O crestere de 218 lei. Un locotenent colonel, cariera completa: pensie initiala - 2.650, pensie recalculata - 3.104, crestere - 454 lei. Maior, cariera completa: pensie initiala - 2.628, pensie recalculata - 2.763, 135 de lei crestere (...)", a declarat Generalul de brigada Maria Lupu.

Din dosarele procesate pentru pensionarii cu cariera completa, 1.170 de pensionari au pensie mai mare de 3.000 lei si, tot potrivit oficialului din MApN, "pensiile a numai 454 de persoane scad, dar nu in procente semnificative, iar pentru 716 beneficiari, reprezentand 61% din aceasta categorie procesata, pensiile nu au scazut, ci dimpotriva majoritatea cresc in diferite procente".

Situatia devine putin mai delicata in cazul pensionarilor cu cariera militara incompleta, adica marea majoritate a celor ale caror dosare au fost procesate.

Din totalul dosarelor procesate, 18.856 sunt ale pensionarilor cu o cariera militara incompleta. In cazul acestora, Ministerul tine sa precizeze ca "toti cei care au iesit anticipat la pensie in conditiile Ordonantei de urgenta nr.7/1998, cu completarile si modificarile ulterioare, au beneficiat la momentul pensionarii de plati compensatorii, precum si de alte ajutoare prevazute de legislatia privind salarizarea personalului militar. La iesirea din armata aceste cadre militare au primit cate doua solde pentru fiecare an ramas pana la implinirea varstei de 55 de ani plus ajutoarele proportionale cu vechimea in armata. Multe din aceste persoane au avut posibilitatea practicarii si altor profesii".

Din cei 18.856 de pensionari cu cariera incompleta, 16.437 primeau pana la 31 decembrie pensii de pana la 3.000. In urma recalcularii, doar pentru 3.158 scade cuantumul pensiei, iar ceilalti 13.279 nu sunt afectati de vreo scadere. "In cele mai multe cazuri se inregistreaza cresteri. Un exemplu: Colonel, cariera incompleta, 54 de ani, pensie initiala 2.854, pensie recalculata 3.111, creste 257 lei", precizeaza Ministerul. Altfel spus, chiar si in cazul pensionarilor cu cariera incompleta, 80% din pensiile de pana la 3.000 de lei procesate pana acum nu scad in urma recalcularii.

Situatia pensionarilor cu cariera incompleta care primeau o pensie de peste 3.000 de lei: din cele 2.419 dosare solutionate, 1,964 de pensii scad si 455 cresc.
HG 735/2010 - contestata si suspendata in instanta
In 28 septembrie, Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal a Curtii de Apel Cluj a decis suspendarea executarii HG 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislatiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale politistilor si ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, conform Legii 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor.
Actiunea a fost promovata de Viorel Hexan, Gheorghe Stanescu, Stefan Trif, Iulian Palca, Ioan Bob, Mircea Matei Serban, Vasile Vanea.

Reclamantii au invocat faptul ca HG 735/2010 a fost promovata cu incalcarea dispozitiilor privind transparenta decizionala, fiind publicata in Monitorul Oficial fara a fi fost adusa anterior la cunostinta publicului. Totodata, reclamantii au sustinut ca multi dintre militari sunt in imposibilitatea fizica de a face rost, in termenul solicitat, de actele cerute pentru recalculare, ceea ce va da nastere la situatii discriminatorii. Potrivit acestora, actul este neconstitutional si imoral, ingradind accesul ulterior la justitie al celor care vor dori sa conteste recalcularea.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins, pe 7 ianuarie, recursul formulat de Guvern impotriva sentintei nr. 338/2010 pronuntate de Curtea de Apel Cluj, astfel declarand definitiva suspendarea aplicarii HG 735/2010 pentru cei care au contestat-o in instanta.

MApN publica tabelele cu 21.717 pensii militare recalculate, fara numele beneficiarilor

MApN va publica miercuri pe site-ul institutiei tabelele cu datele pentru cele 21.717 dosare ale pensionarilor militari procesate pana la 31 decembrie 2010, dar nu va face public si numele acestora, a anuntat ministerul, potrivit Mediafax.

Ministerul mentioneaza ca isi propune astfel sa demonstreze ca pensiile militare pentru cei care au cariera militara completa si pensie pana la 3.000 de lei nu vor scadea. De asemenea, MApN vrea sa arate ca pensiile nu vor scadea ci, dimpotriva, vor creste, in mare parte, si pentru cei cu cariera militara incompleta si pensii pana la 3.000 de lei.

Metodologia de calcul a pensiilor - regandita pentru a nu scadea pensiile militarilor cu cariera completa

Potrivit prevederilor legale, cuantumul pensiei se determina prin inmultirea punctajului mediu anual realizat in perioada de cotizare cu valoarea unui punct de pensie. Punctajul mediu anual se determina prin impartirea numarului de puncte, rezultate din insumarea punctajelor anuale, la numarul de ani corespunzator stagiului complet de cotizare.

Punctajul anual se determina prin impartirea la 12 a punctajului rezultat in anul respectiv din insumarea numarului de puncte realizat in fiecare luna. Numarul de puncte realizat in fiecare luna se calculeaza prin raportarea venitului brut lunar individual la salariul mediu brut lunar din luna respectiva.

Metodologia de stabilire a pensiei a luat in calcul o baza salariala mult largita, comparativ cu propunerea initiala, raportata la un stagiu de cotizare de 20 de ani, in loc de 30 de ani, cat era prevazut initial.

"De altfel, luarea in calcul a grupelor de munca face si diferenta intre, de exemplu, doi pensionari care au aceeasi varsta, acelasi grad cu care au iesit la pensie si aceeasi vechime in armata. Faptul ca unul dintre ei a lucrat mai mult timp in conditii stabilite de lege ca fiind speciale sau deosebite, face ca in urma recalcularii sa apara diferente uneori semnificative intre pensiile celor doi. Si as da doar cateva exemple: personalul navigant din aviatie, personalul ambarcat pe nave, parasutisti, scafandri, rachetisti, radiolocatoristi, militari participanti in teatre de operatii si alte categorii de militari stabilite de prevederile legale. Prin luarea in calcul a acestor grupe de munca, pensionarii din categoriile amintite beneficiaza de un spor la determinarea punctajului", a mai precizat sefa Directiei Finanaciar-Contabila din cadrul MApN, general de brigada Maria Lupu.

Prin actualul sistem de pensii speciale, Romania face exceptie la nivel international, pentru ca atat in statele membre NATO, cat si in cele membre ale UE, militarii beneficiaza de legi speciale in baza carora li se calculeaza pensiile. Cuantumul acestora este cuprins intre 75 si 80% din valoarea ultimelor solde.
HotNews.ro

Felicitari, Domnule Basescu!
Ieri, ati reusit sa dati inca o lovitura, de mare maestru!
De ce imi era frica, nu am scapat! Ne meritam soarta,
conducatorii pe care ii avem! Inca o data, felicitari!
Am scris despre asta. Urmeaza ... urmatoarea...!
Lovitura! Poate chiar ... ultima!
O spune un fost COLONEL, ajuns pe drumuri, care, va amintiti nu-i asa, a discutat prin ... iarna '90,  "tet a tet", cu domnia voastra la Constanta! Atunci, m-ati convins ca SUNTETI un mare OM, cu un mare VIITOR! Am avut dreptate! Azi insa, fara sa va injur, cu toate ca mi-ar place sa-mi raspundeti, mai fac o predictie: ma cuprinde o incomensurabila MILA, de cum veti ajunge! Istoria nu iarta! Poporul, nici atat!
Admin, Vasile Burcu
Autor: Raluca Stepanov
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a publicat astăzi, pe pagina sa de internet, tabelele cu datele pentru cele 21.798 de dosare ale pensionarilor militari procesate până la 31 decembrie 2010, dar nu face public şi numele acestora.

Oficialii MApN au explicat că, în acest fel, îşi propun să demonstreze că pensiile militare pentru cei care au cariera militară completă şi pensie până la 3.000 de lei nu vor scădea. În plus, cei cu carieră militară incompletă şi cu pensii mai mici de 3.000 de lei vor primi sume lunare mai mari de la stat.
Pe de altă parte, membrii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) urmează să participe, pe 24 ianuarie, la un marş de protest în Bucureşti, scopul acestora fiind de a manifesta împotriva faptului că instituţiile în cadrul cărora şi-au desfăşurat activitatea - MApN, MAI, SRI - refuză să aplice hotărârile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

„Aceste decizii nu se pot aplica însă tuturor pensionarilor militari, ci doar acelora care au intentat procese statului”, după cum au precizat oficialii Caselor Militare de Pensii.

La rândul său, ministrul apărării, Gabriel Oprea, s-a declarat nemulţumit de modul în care a fost tratată problema recalculării pensiilor militare. „Am asistat la un atac la adresa militarilor şi a celor care au vorbit în numele MApN. Să le fie ruşine celor care îşi bat joc de munca militarilor care aplică legea. Sunt om politic. Cine vrea să lanseze atacuri politice, să le arunce înspre mine şi să-i respecte pe militari”, a declarat Gabriel Oprea.

În opinia ministrului, „este evidentă miza acestei campanii pe care o susţin unele partide„. „Este un linşaj mediatic. Scopul lor este să îi întoarcă pe toţi împotriva propriei ţări. Sunt ahtiaţi după procente în sondaje şi sunt capabile să dezinformeze opinia publică. Să le fie ruşine pentru ceea ce fac", a completat Oprea.

„Mă aşteptam ca acest proces de recalculare a pensiilor să fie folosit de unii. Am văzut că unii politicieni mint cu neruşinare şi s-a minţit cu cifrele pe masă, s-au făcut confuzii grosolane. Îi rog pe pensionari să nu se lase manipulaţi, înselaţi”, a adăugaut ministrul, care a precizat că a fost primul care a semnalat, inclusiv în Parlament, că în forma iniţială a proiectului de lege propus de Ministerul Muncii, toate pensiile militarilor ar fi urmat să scadă între 19 şi 60%.

„Pus în faţa acestei situaţii, am avut de ales fie să nu mă implic, fie să îmi asum riscurile politice, să fac tot ce pot omeneşte pentru ca noua lege să îi apere pe militari. Am ales a doua variantă şi m-am ţinut de cuvânt. Pensiile mai mici de 3.000 de lei pentru carieră militară completă nu vor scădea, din contră, cele mai multe vor creşte", a conchis Gabriel Oprea.

Linie telefonică gratuită pentru pensionarii militari

Acesta a precizat şi că, suplimentar datelor publicate pe site, MApN pune la dispoziţia pensionarilor militari un număr de telefon apelabil gratuit, la care aceştia pot afla detalii despre procesul de recalculare a pensiilor.

Prin urmare, la numărul - 0800.808.880, apel netaxabil - răspund între orele 8.00 - 20.00 specialişti ai MApN, care le pot oferi celor interesaţi detalii complete cu privire la recalcularea pensiilor.

TABEL NR. 1 cu datele procesate pe baza adeverinţelor de venit până la 18.01.2011, pentru recalcularea pensiilor militare sub 3.000 lei ale beneficiarilor cu o carieră militară completă
TABEL NR 2
TABEL NR 3
TABEL NR 4
Click aici, pe fiecare tabel, pentru vizualizare!
Evenimentul Zilei.ro
_________________
 "Quod erat demonstrandum".
Sa spunem, dar ... pana cand?
Sa spunem ca ne-am facut-o si cu mana noastra?
Avem cui spune? Ne inteleg talibanii, macar acum?
Solicit inca o data public: Fiecare sa vorbeasca in numele lui, sau STRICT in numele celor pe care ii reprezinta!
Se pare ca din PROSTIE, ori INTENTIONAT,
se
fac de catre unii, jocuri politice pe pielea noastra!
Cititi comentariile online din presa, sa vedeti efectul ucigator si pervers al ACTIUNILOR marete ale unora!
Nu mai vorbesc de altele, la fel de grave!
STOP PROSTIEI!
Admin

109 comentarii:

  1. "Ministerul Apărării Naţionale
    Direcţia Informare şi Relaţii Publice
    Tel./ Fax: 021-319.60.22
    E-mail: presamapn@mapn.ro
    Comunicatul nr. 7 din 19.01.2011
    INFORMAŢIE DE PRESĂ

    Ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea va susţine miercuri, 19 ianuarie, de la ora 14.00, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, o declaraţie de presă pe tema recalculării pensiilor militare.

    Jurnaliştii sunt aşteptaţi între orele 13.00 şi 13.45, la sediul instituţiei, P.C. nr. 3 (strada Izvor nr. 110, intrarea dinspre Hotel Marriott).
    Biroul de presă"
    Apropos m-am uitat după vestita listă promisă a se afişa, de unde?

    RăspundețiȘtergere
  2. Ăştia de-acum de la guvernare împreună cu marele lor mentor "nu vor muri în patul lor". Ţara este în agonie...nimic nu mai funcţionează, nimic nu mai "merge" iar dacă românii nu vor face acum front comun împotriva tâlharilor nu vom mai exista ca naţiune. Oricum fitilul Bikford a fost aprins şi arde...

    RăspundețiȘtergere
  3. Un cititor al celor scrise, desi tacut, extrem de important!
    Romanian ministry of justice! Sper sa fie intr-un ceas bun!
    Sper, alaturi si de "alti" cititori de "vaza", sa dea MESAJUL, Felicitarile si cui trebuie: D-lui Comandant Suprem, Presedintele Romaniei, Excelentei sale Traian Basescu! Sper!
    Iar daca sunt doar ... portarii, ii salut si le multumesc!
    Admin, V.Burcu

    RăspundețiȘtergere
  4. Oprea, băi izmană tocmai ţi-ai semnat sentinţa de condamnare atât tu cât şi ceilalţi!

    RăspundețiȘtergere
  5. Vă daţi seama cât de ordinari pot fi politicienii? Oprea ieri la PSD, azi la UNPR şi mâine...în PUŞCĂRIE!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. HA,ha,ha! Aţi auzit? Mulţumiri băsecului...ca pe vremea lui Ceauşescu!

    RăspundețiȘtergere
  7. Am onoarea sa va salut!
    Desi neortodoxa,va propun fidelilor acestui blog ca in fiecare zi, la fiecare 2 ore sa accesam simultan "Situatia racalcularii....". Ora "exacta" - ceasul pe care il va afisa(din nou)Admin.
    Cuvintarile la Congresele P.C.R.= Declaratie Oprea G.
    Multumim din inima PUNR, in frunte cu presedintele sau executiv,G.O.!
    Tuturor, cu stima.

    RăspundețiȘtergere
  8. Scuze! "Situatia recalcularii ...".
    Acelasi

    RăspundețiȘtergere
  9. Dacă nu puteţi accesa site-ul cu "tabelele" MApN, le puteţi găsiţi în ediţia "on line" a Evenimentului Zilei în format "PDF". Sunt 4 tabele-vă dau şi legătura/link-ul:
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/mapn-a-publicat-tabelele-cu-pensiile-recalculate-ale-militarilor-vezi-aici-cum-vor-fi-recalculate-p.html

    RăspundețiȘtergere
  10. ce faci Neacsule ?doar cu atat ai ramas -nu mai faci o analiza "competenta" pe puncte si subpuncte? am impresia ca v-a taiat Oprea oxigenul -HA?

    RăspundețiȘtergere
  11. Oare de ce publica (tocmai)Evenimentul zilei aceste tabele?!
    Oare urmeaza sa fie publicate si de Curentul, Romania libera, Revista 22, s.a. , eventual si de TV B1, TVR?
    Au vreun scop?Sau numai pentru o buna informare a contribuabilor?

    RăspundețiȘtergere
  12. @armashul,
    Te salut si bine ai re-venit!
    Buna intrebare! Toata PRESA, obedienta sau nu, va publica aceste TABELE! Altceva este ... ffff important! Continutul! Stiu, este greu sa citesti zeci si zeci de pagini cu sute si mii de cifre ... Dar ...
    Merita! Macar in DIAGONALA! Acum ... POPORUL este satisfacut!
    Are apa, are paine! Circ ii dau si mai urmeaza ... altii!
    Poporul ... se bucura! Poporul uita, de el insusi!
    Vai mama noastra, prietene!
    Vai tie, biet popor roman!
    Admin, V.Burcu

    RăspundețiȘtergere
  13. @Admin
    Poporul s-ar putea sa nu mai fie cu noi, chiar daca e "satisfacut" cu circul!S-ar putea sa doreasca o piine "mai " alba...
    "Glaznosti-ul" si "Perestroica" nu au avut urmari linistite si bune niciodata!

    RăspundețiȘtergere
  14. [roarmy230] 24 ianuarie
    Wednesday, January 19, 2011 5:18 PM
    From: "VIOLETA MUNTEANU"
    To: "roarmy230@yahoogroups.com"

    Nu credeti ca daca vom participa la miting, in uniforma, actiunea ar avea un impact naucitor asupra presei interne/internationale, respectiv asupra "astora" ?
    ____________
    Efect "naucitor" ... are prostia, cucoana!
    Lasa datul cu parerea, cratita te asteapta!
    Cred ca pe acest grup, s-au infiltrat unii deosebit de periculosi, care instiga la tot felul de "enormitati", iar ulterior, li se pare doar ca au gresit! Alta varianta, prostie cu carul, incompetenta etc.

    RăspundețiȘtergere
  15. De pe acelasi grup,
    iata si un pdv corect:
    _________
    ... De fapt nici nu i-a interesat in a ne informa pe noi ci opinia publica, care dupa ce ne blama pentru cuantumul pensiei inainte de recalculare, dupa recalculare
    - pentru cei la care le-a crescut se vor face comentarii de genul - uite domnule ca nu se mai satura,
    - pentru cei la care le-a scazut, - lasa domnule, eu cum ma descurc cu 1200RON.
    Este un alt mod de a ne terfeli.
    Ioan Fatu
    ________
    Ion Fatu .... s-a prins! S-a prins de mai multe!
    Dar, cel mai important: " ... nu i-a interesat in a ne informa pe noi ci opinia publica" ! Da domnilor! Comandorul Fratila, altii pe la TV-urile lu'Peste, prin mass-media etc., "NU" vorbesc cu noi, cu pensionarii militari! Ei se adreseaza celor multi, celor care vad si pricep exact ce spune d-l Fatu, cu liniutele de rigoare! Bagati bine la cap! Vorba politistilor US: orice altceva, poate fi impotriva!

    RăspundețiȘtergere
  16. asta ne mai trebuie acuma, sa facem demonstratii in uniforma. Sa ne impinga vreunul peste jandarmi si sa sa ne ia jandarmii de guler sa mature cu uniforma pe jos

    RăspundețiȘtergere
  17. Neacsule... mi se pare mie sau miroase a frica?...
    Te-ai scapat pe tine inainte de vreme?...
    Nu iti mai fa probleme: esti un pensionar civil de lux de la 01.01.2011 si dl ministru Izmanar va da ordin ca poarta uniforma doar "activii" si asta numai in unitati...
    Multumit?... o sa iei scatoalce dupa ceafa-ti groasa de la jandarmi ca orice tartan civil, nu de alta dar chiar o meriti si ti-o cauti cu lumanarea...

    RăspundețiȘtergere
  18. In urma cu doua ore vice-fuhrer-ul sindical d-l Pricina a afirmat: "noi nu luptam pentru bani".
    Oare s-a impacat cu gindul ?

    RăspundețiȘtergere
  19. @all,
    Blogul acesta este VAZUT de cca 2000 ori pe zi, 1000-1500 vizitatori!
    Insist si rog: transmiteti tuturor: OPRITI PROSTIA! Opriti discutiile care ne duc in derizoriu, ne fac RAU in toate planurile!
    Nu faceti jocul celor de la putere! Nu dati singuri munitie altora!

    RăspundețiȘtergere
  20. Apropo de tabele: la multi dintre cei cu stagiu complet le scade pensia iar la cei cu "vechime" incompleta le creste aceeasi pensie!
    Mai sa fie de "paradox"!!!
    Pricepe cineva ceva?

    RăspundețiȘtergere
  21. Pricina are dreptate! Multa dreptate! Asa spune si Dogaru!
    Ei nu se lupta pentru bani! Ei si altii ca ei, au bani!
    Au COTIZATIILE fraierilor! Ce alti bani le-ar mai trebui???

    RăspundețiȘtergere
  22. Ce discutii?... Care prostie?...
    Nu pricepeti ca astia santem NOI, fostii pensionari militari?
    Campu-i mare... gura sloboda!!!
    Laturi baieti! Cat mai multe laturi spre satisfactia tuturor... Sa fie masa bogata!!!

    RăspundețiȘtergere
  23. @Anonim 18:28 ;
    Incurcate sunt caile Domnului!
    Nu aflasi inca? Vezi comentariul cu D-l Fatu! Sa nu discutam prostii!

    RăspundețiȘtergere
  24. ... chiar nu se intelege ca lumea da buluc pe blogu lu' dom' comisar SEF ca sa se simta bine si sa vada ca sunt multi mai prosti ca ei? (prosti=cei care se balacaresc pe aici, dau lectii de la distanta, fac caterinca ieftina, manelisti si scriitori de mana XXX, etc etc...)
    Dati-le satisfactie ca asta asteapta de la un blog de "opinie" ca asta...
    Solutia blogurilor SCMD de blocare a postarilor se dovedeste mai eleganta si mai eficienta pentru a masca prostia multora...
    Mai ganditi sau poate migrati catre roarmy... va asteptam... si va filam...

    RăspundețiȘtergere
  25. @Anonim,18:40,
    Tipic, marca roarmy230/ofiter Ranciog!
    Unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!
    Doar o rugaminte: nu exportati prostia!
    In rest, vorba unui coleg: liber la comentarii!

    RăspundețiȘtergere
  26. Pe blogul SCMD prin oprirea comentariilor au vrut sa opreasca nu discutiile despre prostie ci cele despre hotie ..

    RăspundețiȘtergere
  27. Domnule nu se mai poate! Toţi anonimii "daţi parola" sau luaţi-vă de la ADMIN paşapoarte/numere de înmatriculare ca CeZAR. Înţeleg că unii sunt "refugiaţi politici" de pe alte bloguri acordându-li-se prin bunăvoinţa tutorelui blogului "cetăţenia provizorie", dar văd că de la glume/poante nevinovate, încet, încet se ajunge la atacuri la persoană şi cred că lucrul acesta nu ne caracterizează pe niciunul. Semnez ca anonim deoarece ştiu ce mă aşteaptă după această postare.

    RăspundețiȘtergere
  28. CURAJOSULE,LUPUL MORALIST-te saluta Czar!

    RăspundețiȘtergere
  29. Pensionarii miliatari, au ajuns masa de manevra pentru politicieni!
    Vad azi pe unii din OPOZITIE, care cu nerusinare se plimba pe la tv-uri, se fac ca plang de mila generalilor, coloneilor, armatei in general, dar UITA ce nu uitam noi: cu totii au pus umarul ca aceasta Lege 119, sa fie votata! Degeaba vin acum si spun ca este idioata! Idioti sunt ei! Cei care si-au batut joc de noi!
    In alta ordine de idei: cine a instigat pensionarii sa nu respecte Legea? Sa nu depuna cereri pentru obtinerea de adeverinte? Sa ceara apoi recalcularea? Auuud? Pai acum sa raspunda! Sa dea oamenilor diferenta de bani! Acestor sfatuitori, Oprea, in zilele urmatoare le va multumi din toata inima lui de general cu 5 stele! Indivizii i-au dat o mana de ajutor nesperata! Oprea, va castiga batalia sigur, desi in etape! Televiziunile mogulilor, precum o parte a presei scrise, vor abandona curand subiectul, vor inchide usile in nas militarilor pensionari! De nu va fi asa, abia atunci sa ma injurati!

    RăspundețiȘtergere
  30. hei Curajosule,Exemplu al asumarii responsabilitatii etc etc.ce zici imi dai si mie cateva raspunsuri?1. V-a lamurit min. Oprea,mai aveti fo neclaritate?2. Ce zici esti de acord ca cei care au iesit in media cu ajut. neprecupetit al unor KK de tv. ne-au facut de tot rahatul pentru urmatoarea 100de ani 3.ai auzit ca sunt pensii de 11.000,9.000,8.000etc-publicate pe site ? oare ale cui or fi si cum le-o fi realizat?ai auzit ca doar 20%din pensii scad.Eu sincer credeam ca mai putine 15%. este adevarat ca scaderea relecta in fapt ceea ce s-a bagat de-a moca in calculul soldei brute resp. ind. com + sold..merit? Ce zici??

    RăspundețiȘtergere
  31. Cezar, esti cinstit si curajos!
    Asa este, precum spui! Oprea, spun si eu, a castigat!
    Vor fi foarte multi, care vor castiga bani la pensie!
    Iar ei, din pensie traiesc, nu din cotizatiile unor fraieri!
    In concluzie, pe masura ce apele se limpezesc, e clar ca majoritatea isi va vedea de treaba! De viata, bolile, necazurile lui! Desi pe termen lung, e mult de pierdut! Romanul insa, se gandeste la ziua de azi, la ziua de maine! A pierdut speranta! Nu-l intereseaza ce va fi peste 3-5 ani! Sau 9, cand vor veni unii de la CEDO! El vrea sa traiasca acum!

    RăspundețiȘtergere
  32. Salut CeZARE! Să ştii că-ţi simţeam lipsa (fără mişto) şi chiar am vrut să lansez o întrebare "în eter"-vezi să nu-l bea frac-tu că-i mai tare ca trotilul- pe unde te "piteşti". Dar gata cu politeţurile! Ai pus şi tu ceva pe blogul ăla al tău (că de cât de mare ai primit-o şi-o s-o primeşti nu cred c-are sens să te întreb)?

    RăspundețiȘtergere
  33. Citez: El vrea sa traiasca acum! El, pensionarul!
    Cu ce sa traiesc bre? Ascultai fi-mi-ar capu'al dracului, de Dogaru!
    Stau si ma uit la extrasul de cont, la decizie, la ei pe la tv-uri!
    Dar banii, banii vad ca n-o sai vad curand! Of, of! Cine ma puse, sa ascult de niste analfabeti?! Mintea romanului ...

    RăspundețiȘtergere
  34. Ziceam ca au ramas de recalculat 50.000 de ...alea ...ce ne-or mai da astia . ,,sCliPuriciu' filfiicios ''a anuntat ca ,,se proceseaza '' 1.000 de......alea ...ce ne-or mai da astia pe zi ! Deci in 50 de zile lucratoare traba-i gata. Remintesc faptul ca nu se mai platesc ore suplimentare ,ci se acorda zile libere.A ,se pricepe careva? Si fiti atenti ,vor fi cel putin 30 % contestatii care vor trebui rezolvate de aceiasi oameni .Cind va primi ultimul ,,FERICIT'' pensia ,sau ...ce ne-or mai da astia . ,,sCliPuriciu' filfiicios stie ?

    RăspundețiȘtergere
  35. Atentiune, Atentiune! Lume, lume:
    Comunicat privind activitatile din 24.01.2011.
    Pentru 24 ianuarie, SCMD preconizeaza actiuni identice in toate orasele resedinta de judet si in Bucuresti.

    In resedintele de judet participantii se vor strange in fata prefecturii si vor depune doua somatii catre Presedinte si catre Guvern, al caror text va fi transmis pana maine seara.
    ___________
    Napoleon Bonaparte, dixit: De la sublim la ridicol, nu este decât un pas. .... Carcotasilor, repet! A spus-o Napoleon Bonaparte!

    RăspundețiȘtergere
  36. Puiac, auzisi ma, ce spune Cezar?
    S-o lasam dracu de mitingeala!
    Si batuti, si f_ti, si cu banii luati!
    Mama ei de randuiala. Aia hoti, astia hoti, Mama lor la toti. Vin ai nostri, pleaca ai nostri. Noi râmînem tot ca prosti.... Asta a spus-o altu'! Unu' care o si canta fain!

    RăspundețiȘtergere
  37. Repet
    @CeZar
    Nu am sarit nicio functie ,am avut ind com + sold. de merit din data introducerii lor si pina in ultima luna de activitate. Cum s-ar fi putut face diferentierea ,in acea vreme ,intre militari cu acelasi grad cu cel al comandantului ? Si intre comandantii de acelasi nivel toti erau egali in activitate ?
    Daca as cere recalcularea ...si s-ar gasi toate documentele(ceea ce aproape am certitudinea ca este exclus ,din nu stiu ce motive)pensia chiar ar fi devenit...iesita din comun.Dar cind am semnat primul si cel de al doilea contract in baza L.80 am devenit parte a unei intelegeri.Cind m-am retras din activitate am primit o pensie de serviciu in baza legii in vigoare la acea data.Eu pe aceia o vreau ,pentru ca este a mea.Nu vreau alta ,chiar daca este mai mare ,pentru ca nu este corect pentru cei care pierd !
    Si adaug. De rahat sunt cei care au fost...,,de rahat''.

    RăspundețiȘtergere
  38. Domnule nu se mai poate! Toţi anonimii "daţi parola" sau luaţi-vă de la ADMIN paşapoarte/numere de înmatriculare ca CeZAR. Înţeleg că unii sunt "refugiaţi politici" de pe alte bloguri acordându-li-se prin bunăvoinţa tutorelui blogului "cetăţenia provizorie", dar văd că de la glume/poante nevinovate, încet, încet se ajunge la atacuri la persoană şi cred că lucrul acesta nu ne caracterizează pe niciunul. Semnez ca anonim deoarece ştiu ce mă aşteaptă după această postare.

    19 ianuarie 2011, 20:23



    Asa e ai 'dreptate' si eu ma semnez ca anonim....BOULE chiar nu pot sa mai pun puncte ......ar fi prea elegant.@admin-pun pariu ca v-a scapat expresia mea de nesimtit dar unora chiar n-ai ce le face SA VINA TNT-UL SI CEZAR SA FACA ORDINE
    si ma semnez ca anonim.... AKORD75

    RăspundețiȘtergere
  39. Mi-am aruncat o privire peste tabelele cu situatia la zi a recalcularii pensiilor militare si constat fara nici-un fel de surpridere ca multhulitul Cezar ,eu,akord 75,Vosi ,Stelian P si alti cativa aninimi am cam avut dreptate ….Cel putin 80% din pensiile celor care au lucrat in armata cresc (chiar in conditiile unor perioade lipsa in adeverintele de venit).. Cresc si pensiile asazisilor disponibilizati….., AM o singura intrebare pentru DOGARU…,Cum ramane cu RECOMANDAREA (amenintarea) pe care a facut-o intr-unul din ,,celebrele” lui Komunicate celor carora le va creste pensia ,de a nu intra in posesia sumelor ce DEPASESC cuantumul pensiei din decembrie 2000 fiindca vor fi nevoiti sa le inapoieze statului roman dupa ce SCMD-ul va castiga definitiv in justitie ??? Sa inteleg ca dupa ce SCMD-ul va castiga in tara sau CEDO procesele in care este implicat se va reveni la vechile cuantumuri a pensiilor in plata, in luna decembrie 2000 ??? Adicatelea … 80-85% dintre militari vor trebui sa inapoieze statului sumele banesti castigate pe L 119/2010.Esti tare dogarule !!!... tare penibil….
    Nikk,

    RăspundețiȘtergere
  40. Puiac, te citez: ... Nu vreau alta ,chiar daca este mai mare , pentru ca nu este corect pentru cei care pierd !
    _________
    frate-miu, tu nu pricepi cine pierde?
    tu nu intelegi ca pierd doar smecherii si invartitii prin armata?
    ce militar ai fost tu? cu ce vechime?
    pai, eu te credeam OM serios, nu smecher de Dambovita!
    ori adus cu pluta politica!
    Sau ... ai ascultat de sfaturile prea-luminatilor D&P?

    RăspundețiȘtergere
  41. @Puiac 23:13
    Daca ce ati postat ref. la sporuri(numite generic) este adevarat,nu-mi ramane decat sa-mi scot palaria.
    Nu uitati ca totusi cazul prezentat este cred eu rarisim.Cu totul altfel s-au jucat cartile pt. marii smecheri.Am trait am vazut deci STIU
    cu stima
    akord75

    RăspundețiȘtergere
  42. Citez: ... Esti tare dogarule !!!... tare penibil….
    Nikk,
    ________
    tare pe dreak! e doar intr-o bujie, ca doage ii lipsesc demult!

    RăspundețiȘtergere
  43. @akord75
    Multumesc.
    N-as vrea sa gresesc ,dar daca exista ,,decizii provizorii'',cine va garanteaza ca atunci cind vor deveni ...definitive nu vor fi...altele ?
    Si eu am vazut cite ceva pina acum.
    A O S V S (AO)

    RăspundețiȘtergere
  44. Din surse destul de credibile am informatia ca SCMD-ul lui Dogaru / Pricina si mai nou Abraham ,numara aprox. 6000 (sase mii )de membrii cu cotizatia achitata la zi si alte 2500 care inca nu si-au achitat integral taxa pe prostie. Daca luam de buna spusele lui dogaru ca 2/3 din membrii de sindicat provin din structuri ale sigurantei nationale (altele decat ministerul apararii )…rezulta ca numai 2000… sunt foste cadre ale armatei. Atunci cum de-si permite individul asta sa vorbeasca in numele a aproximativ 80.000. de MILITARI proveniti din M.Ap.N. ??? care nu sunt membrii ai sindicatului. INDIVIDUL ar trebui atentionat ca la fiecare aparitie publica sa faca precizarea ca vorbeste in numele a 2000 de pensionari militari din 81.000. cati sunt in plata . Ma refer strict la pensionarii MApN.
    Nikk,

    RăspundețiȘtergere
  45. @Nikk,
    Probabil asa cum altii vorbesc in numele ...diferentei !
    ,,Fara violenta'' !

    RăspundețiȘtergere
  46. Nu numai Puiac "este un caz rarisim" ci mulţi care au avut vechime suplimentară în grupele I şi 0 de muncă. Lăsaţi-i pe D/P cu tâmpeniile lor, aici fiecare a acţionat conform propriilor considerente/argumente. Deocamdată totul (inclusiv tabelele postate) reprezintă ipoteze şi nu au nicio valoare atât timp cât nu sunt transpuse în practică şi nu conţin date privitoare măcar la grupe, pensii suplimentare ş.a. Şi pentru a nu fi părtinitori cu cineva gândiţi-vă că şi după 2001 s-au făcut disponibilizări, iar unii au fost forţaţi să treacă în rezervă de pe funcţiile pe care le ocupau. Până la intrarea în posesie a unor date şi exemple clare să fim rezervaţi în afirmaţii, să nu ne certăm aici de-a cine-a avut sau nu dreptate.

    RăspundețiȘtergere
  47. @puiac
    Din pacate este o neintelegere ;ma referam la altceva....o descurcam noi alt'data ca nu-i nici graba si nici important,da acusica am citit si eu c(k)omunicatul SCMD.Parca fac dansii graffiti pe pereti.Chiar nu mai are nimeni curaj sa semneze???
    Si citez din memorie"va veti aduna in(locurile) blabla.......la orele.....si va dam noi textul a doua somatii
    1.SOMATII ?????
    2.adica intai ma duc si vad eu acolo ce scrie pe hartie????
    Mi-e teama ca din paranoia trecem rpd.rpd.in ridicol.Si asta nu ar fi nimic daca din pacate nu ne-ar afecta pe TOTI!!!!
    Va rog daca SCMD-istii cititi asa ceva aduce-ti la cunostinta sefilor acest text.Aveti toata libertatea sa o faceti din partea mea .AKORD75

    RăspundețiȘtergere
  48. E ORA ! Adevarul despre pensii ...

    http://www.youtube.com/watch?v=3ry2XppMEiA

    RăspundețiȘtergere
  49. @AKORD75
    Sigur adevarul este pe undeva ...la mijloc.
    1 asa or fi zis avocatii ca se numesc
    2 nu ,sunt primite din timp ,si ,,nu-i obligatoriu sa te bagi''daca nu esti de acord cu actiunea
    puiac@aol.com

    RăspundețiȘtergere
  50. @Puiac,
    Esti tare nana! Am vazutara ... e tare poanta!
    Asa va scoate si oprica banii ... mereu, mereu ...
    Ehee ... vin alegerile, sa tineti minte!
    Boamba e ... ce fac astia care viseaza cai verzi pe pereti!
    Ca fara adeverinte, cereri ... ei pauza! sa lea D&P!
    Moammm! Ce mi-a placut ideea!

    RăspundețiȘtergere
  51. NIKK
    Esti total pe langa subiect . Cei 80% care ar trebui sa dea banii inapoi dupa ce castiga SCMD la CEDO,vor deveni cei mai buni prieteni ai lui Dogaru, pentru ca in schimbul cotizatiilor pe 2-3 anni, ii va ajuta sa dea statul in instanta cu cei 60 de avocati ai SCMD pentru as-i pastra pensiile marite , conform deciziei CC care spune ca se pastreaza pensiile in cuantumul mai mare. Vezi ca nu te pricepi ? Si apoi, cine a spus ca vom castiga noi la CEDO? Conform tacticilor Dogaru, SCMD isi va retrage actiunea la CEDO cand un alt sindicat din alt stat va castiga , si astfel SCMD va face economnie 100 Euro si va castiga datorita principiului Erga Omnes, care se va aplica si asupra SCMD ca si in cazul Cluj . HABAR NU AI CE INSEAMNA STRATEGIA DAOGARU . Si atunci vom deschide alte procese , se vor cere alte tabele prin care domnul Dogaru sa ne reprezinte pentru a cere Guvernului (nu conteaza care va fi atunci )sa ne recunoasca hotararile CEDO. Si uite asa , doamna Barla va face barba lucrand la procesele noastre si cerand tabele.
    Cititorul

    RăspundețiȘtergere
  52. @Cititorul,
    AN-TO-LO-GIC! Am ras cu lacrimi!
    Pe cuvant de onoare! Am tras la imprimanta!
    Pun in rama! Pun pe parete! Nenea Cetitorule, sa mai scrii cate ceva si pentru noi! Si asa suntem varza! Amarasteni! Ma puse dreak sa ascult dogareala lu'peste! Acu, bani ioc! Luni de zile, praful de pe toba! Ba si mi-a zis muica: sa ai grija, unde-i lege, nu-i tocmeala! Baaaaa..... muica mea, avea 4 clase! A murit demult, saraca! M-a invatat numai de bine, dar acu' ... dadui de dreaku'!

    RăspundețiȘtergere
  53. "Sindicatul Militarilor Secretariat"

    To: roarmy230@yahoogroups.com

    Va informez ca numai in Bucuresti (fara jud Ilfov),
    avem 4000 de membri de sindicat.

    Daca acestia isi aduc si sotiile, copiii si alti colegi nemembri ai SCMD, am putea ajunge pe la 8000 de manifestanti.

    SCMD a cerut autorizatie de la PMB doar pentru 2000 de manifestanti.

    Trebuie sa testam bucurestenii. Acum inca nu avem nici suportul populatiei, care inca mai crede ca dupa ce vor fi micsorate pensiile nesimtite ale militarilor, ei, poporenii, vor trai mai bine.Trebuie sa le dam timp de realizare a farsei basesciene.

    Probabil ca peste 2-3 luni populatia se va edifica in aceasta privinta si abia atunci vom putea actiona cu toate fortele.

    Nu uitati ca acum este iarna si un viscol ar putea narui orice manifestatie mai serioasa.

    Cu stima,
    SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
    Secretariat
    Lt. col. (r) Rinciog Dumitru
    Telefon: 0725 562 223
    Fax: 0318177371
    Adresa: Bucuresti, Bd. Poligrafiei, nr.4, Sector 1
    E-mail: secretariatscmd@yahoo.com
    Site: http://www.sindicatulcmd.blogspot.com/
    ______________
    Ce spunea Napoleon Bonaparte?
    Astia pleaca din START, cu gandul ca se fac de rasu'plansu'?!
    Alooo ... trebe KOMUNIKAT de intarire, nu de ....

    RăspundețiȘtergere
  54. ,,Ziceam ca au ramas de recalculat 50.000 de ...alea ...ce ne-or mai da astia . ,,sCliPuriciu' filfiicios ''a anuntat ca ,,se proceseaza '' 1.000 de......alea ...ce ne-or mai da astia pe zi ! Deci in 50 de zile lucratoare traba-i gata. Remintesc faptul ca nu se mai platesc ore suplimentare ,ci se acorda zile libere.A ,se pricepe careva? Si fiti atenti ,vor fi cel putin 30 % contestatii care vor trebui rezolvate de aceiasi oameni .Cind va primi ultimul ,,FERICIT'' pensia ,sau ...ce ne-or mai da astia . ,,sCliPuriciu' filfiicios stie ? '

    19 ianuarie 2011, 22:00

    m

    RăspundețiȘtergere
  55. Da,Puiac,
    Vazut toti, cetit toti!
    Pai... ce sa zicem? Asta e! Orice am zice, e de pomana! Sa injuram? Nu se cade! Ai vazut ca nenea basesecu ii baga'n seama! Vrei si tu?

    RăspundețiȘtergere
  56. M-am ,,sucit. Contestatii minim 75% !Vor termina in toamna ,cel mai devreme ,pe hirtie.

    RăspundețiȘtergere
  57. Multe contestatii, sunt facute si de-a proasta!
    Fara ... obiect!
    Vor fi rezolvate pe banda rulanta!

    RăspundețiȘtergere
  58. @PUIAK__ Eu pe aceia o vreau ,pentru ca este a mea.Nu vreau alta ,chiar daca este mai mare ,pentru ca nu este corect pentru cei care pierd !_____--bai ce ipocrit!!. de aia nu poti tu sa dormi ca te gandesti la cei care pierd?. DA la pilotul tau TIGRI 2 care in mod cert mai castiga si el ceva ,nu te gandesti? si apoi stii ce zice BIBLIA? sa-i lasi dracu ,pe imbuibati si sa ai grija dupa puteri de cei mai amarati.Stii ca in definitiv <<cei care pierd ,vor avea totusi mai mult decat cei multi care mai castiga cate ceva? ai facut o mica socoteala de prin 2001 cam cat au bagat asa dea Moca pe-o lege cel putin imorala? Mi-asi dori ca cel putin tu, sa nu fi cerut adeverinte si-n acest mod sa mai dai cate ceva inapoi.In felul acesta poate scoti capul din Nori si mai reflectezi-treaz fiind. @Anonim 21.03 inca odata multumiri pt. ca treci pe la blogul meu. Uite promit ca ma voi stradui sa mai pun ceva daca si tu imi lasi un comentariu-nu conteaza ce zici!Cu bine.

    RăspundețiȘtergere
  59. ,,@CeZar
    Lui ce sa-i raspund? Ca PirrRiItoarea sCliPuriciului filfiicios nua fost in stare sa recalculeze pensiile celor iesiti inainte de 2001 si s-a apucat sa le re...calculeasca aiurea pe toate ! Militarul ,cind
    nu poate executa un ordin raporteza celui care l-a dat .Daca ai fi primit ordin dela sCliPurici sa cresti 10 cm.(in inaltime ,nu in diametru )ce faceai ? Omul s-ar fi bazat ca vei ajunge exact la inaltimea potrivita. Staful MAp(na ,nu pot renunta prea usor la MAp N)ce-a facut , ce-a raportat ,cui ?

    17 ianuarie 2011, 20:39 ,,
    Nervos ,ofticat ,nesatisfacut...

    RăspundețiȘtergere
  60. Pentru prima data in ultimul timp, Rinciog are dreptate. Aceasta manifestatie , mai ales pe data de 24 NU ARE NICI O SANSA SA MSITE CEVA . Intrebarea este , DE CE O FAC DACA STIU SI EI CA NU VA AVEA NICI UN EFECT ? I DE CE PE 24? Iata cateva posibile raspunsuri:
    1. Ca sa scape domnul Dogaru de gura bucurestenilor si sindicalistilor care vor actiune
    2. ca sa fie sigur ca nici o federatie sindicala nu se va alatura si astfel va fi singurul vizat de camerele de luat vederi si actiunea se va termina repede, fara incidente, pentru ca domnului Dogaru ii e o frica teribila de ceea ce s-ar putea intampla daca actiunea va lua amploare si nu va sti cum sa o controleze. II e frica de actiune , ca oricarui contopist.
    3. ca sa arate tuturor ca " nu asta este actiunea , tot ce spune el este mai bine si ar fi bine sa asculte " comanda la el "
    4. pentru ca nu ii plac de loc aceste actiuni . Este mult mai bine sa stai la birou si sa scrii articole pline de spume sau sa apari pe post si sa "biciuiesti " cu cateva cuvinte bine tintite si aruncate in scarba .
    5. pentru ca nu il intereseaza efectiv rezultatul acestor demosntratii ci doar efectele si castigurile in plan " imagologic " ale propriei persoane in criza acuta de popularitate.

    RăspundețiȘtergere
  61. @ANONIMUL Nikk - Prin ASTA intelegi tu,,MULTHULIT". EU inteleg dimpotriva- fara a exagera chiar o unda de simpatie--Anonim spunea...

    Cezar, esti cinstit si curajos!
    Asa este, precum spui! Oprea, spun sAnonim spunea...

    Salut CeZARE! Să ştii că-ţi simţeam lipsa (fără mişto) şi chiar am vrut să lansez o întrebare "în eter"-vezi să nu-l

    RăspundețiȘtergere
  62. FRATILOR ŞI CUMNAŢILOR, CEZAR şi-a tras blogg! Să-l felicităm pt.asta! Blogul se numeşte ARMYA (CRAJNA-n.a.)...
    Fiind la început de drum, drum pe care a pornit în acest moment din păcate cu motoreta aia a lui CZ-Mobra/Cobra CZ-TM-007 (astea au fost posibilităţile financiare după ce i-a mărit-o Oprea), a rămas în pană chiar la start descărcându-i-se bateria. Aşa că haideţi să-i vizităm site-ul dându-i pentru început "un brânci" în vederea repornirii tricicletei şi continuarea cursei de bloger.
    1. Pentru curajul de a scrie: Felicitări!
    2. Pentru subiectul abordat: Felicitări!
    3. Pentru modul cum l-a scris: Sincere huiduieli (Huuooo!!!)
    PS Cezare sper că ai de-o palincă pentru toţi cei care-ţi vom vizita blogul?

    RăspundețiȘtergere
  63. BINE ma ,multumesc pentru ..huidueli.(de ce nu-ti dai si tu un nume?PS lacrimile de ..ras nu pot sa le pun pe ecran!! dau palinca numai celor care lasa comentarii -clar

    RăspundețiȘtergere
  64. CeZARe schimbă şi tu clipul ăla audio cu to-be-lele! Modernizează-te şi tu ce boala! Pune de ex. clipul ăla recomandat ieri de Puiac:
    http://www.youtube.com/watch?v=3ry2XppMEiA
    Cu ăsta (clipul) vei avea garantat mai mulţi vizitatori.

    RăspundețiȘtergere
  65. Aceasta este dovada ca am dreptul la o tuica !
    ,,Puiac spunea...
    Nu cred ca ai dreptate cu recalcularea aiurea. Cert este ca sunt 70% dintre militarii retrasi inainte de 2001 care asteptau un semn de onoare din partea statului ,reprezentat la M.Ap.de sCliPuriciu' filfiicios .Si au primit ...dela bAsescu !
    Peste doi ani vor veni altii si vor rerecalcula ...alea ,ce-or mai da ,dupa inaltimea beneficiarului.E bine ? ''

    20 ianuarie 2011, 13:51 ''

    RăspundețiȘtergere
  66. Re: [roarmy230] 24 ianuarie
    Thursday, January 20, 2011 9:08 AM
    From: "Valer Toncean"
    To: roarmy230@yahoogroups.com

    Domnule Rinciog,
    Desi am postat foarte rar pe acest site,urmaresc zilnic problemele care se discuta aici.Si recunosc faptul ca am invatat multe.In masura in care are vreo importanta pentru dumneavoastra,mi-ati facut impresia unui om serios.Insa ceea ce dumneavoastra spuneti in acest comunicat ma dezamageste total si ma pune pe ganduri ! Aveti impresia ca daca nu venim la Bucuresti ,aici la Oradea vom demonstra si vom fi primiti cu flori? Chiar credeti ca cei din Bucuresti,pe care de altfel ii respect,vor iesi la demonstratie cu toata familia? Aveti impresia ca peste 2-3 luni populatia de "latrai" care ne blameaza acuma ne va fi mai favorabila in aprecieri !VA INSELATI ! Spuneti sincer care este motivul pentru care nu ati dat curs propunerilor unor filiale de a veni la Bucuresti?Daca in Bucuresti sunt 4000 de membrii si cu "intaririle"8000,va dati seama ce impact ar fi avut asupra autoritatilor prezenta a 20000 de oameni la aceasta manifestatie.Si nu era nevoie sa aruncam cu oua,rosii si caschete.Putem sa manifestam si in mod civilizat,dar convingatori.
    Avand in vedere aceste aspecte,am sa propun membrilor filialei noastre sa facem la Oradea o HORA A UNIRII in care sa stam cot la cot cu guvernantii PDL-sti si UDMR-isti,care sunt convins ca vazandu-ne atat de docili,vor plange in lacrimi,isi vor cere scuze in fata multimii adunate pentru toate necazurile pe care ni le-au facut si de a doua zi vor abroga legile nefavorabile noua,apoi vor face cheta si din propriile lor venituri ne vor returna banii pe care "dintr-o regretabila eroare" ni i-au luat!!!
    Vae victis!
    _________
    Oamenii sunt debusolati! Nu stiu ce sa mai creada!
    Fiat lux!

    RăspundețiȘtergere
  67. Ţelina Cezare, ţelina, că dacă nu ţi-o măreşte măcar poate ţi-o-ntăreşte!
    Ia de la băsecu,ia de la băsescu Cezare!
    http://www.youtube.com/watch?v=zzGy0VUxLF0

    RăspundețiȘtergere
  68. http://www.youtube.com/watch?v=3ry2XppMEiA
    multumesc
    l-am vazut.mai sa inebunesc.sigur il dau mai departe
    akord75

    RăspundețiȘtergere
  69. OK-s-a rezolvat. vezi videoclipul.Multumesc tuturor. se aduna palincile,cred c-am festelit-o

    RăspundețiȘtergere
  70. @puiac
    mi-am permis sa va trimit cateva mail-uri.sper sa va binedispuna
    akord75

    RăspundețiȘtergere
  71. OPREA a castigat! Iata ce a retinut si trambiteaza AZI mass-media:
    *** MApN a postat pe site-ul instituţiei situaţia recalculării pensiilor militare, pe baza adeverinţelor de venit, până miercuri, din care reiese că numărul dosarelor procesate este de 25.798, iar în 18.293 de cazuri pensiile cresc.

    Astfel, din cele 3.272 de dosare ale pensionarilor cu carieră militară completă, toate pensiile de până în 3.000 de lei cresc, adică pentru 1.913 pensionari militari, iar, în cazul pensiilor peste 3.000 lei, pentru 717 cresc, iar 642 scad.

    http://www.mediafax.ro/social/vezi-aici-tabelele-publicate-de-mapn-cu-pensiile-recalculate-7902654/
    Eheee .....
    De acum sa vezi ... inversul!
    Reversul medaliei! Iar cand te gandesti la ce a facut si spus D&P,
    nu poti sa nu te intrebi: cu noi, cum ramane? Cu injuraturile primite, pe baza de dovezi oferite de neghiobi, ce facem?
    Iata unde a dus smiorcaiala unora pe la televiziuni!
    Punerea la zid, a intregului, de catre o minoritate!

    RăspundețiȘtergere
  72. .... în cazul pensiilor peste 3.000 lei, pentru 717 cresc, iar 642 scad.
    Hopa! ... iar 642 scad. Urmeaza si altii, la fel!
    Iata, primul calup de smecheri, de invartiti prin armata!
    Asa s-a scris, de multa vreme si pe acest Blog!
    Astia sa fie, cei aparati de marele, inegalabilul FCMD?

    RăspundețiȘtergere
  73. tinu
    astăzi, 15:17
    intrucat nu se poate afisa intreg comentariul postat de mine mai jos, concluzionez: dogaru, pricina, si restul de inbuibati ... MARS LA COTET. sunteti niste mincinosi.

    Maftei
    astăzi, 14:22
    Ce fapte de vitejie ati facut voi, Dogaru@Company sa meritati pensii de 3000 lei si sa protestati ca sunt prea mici? O palma pe obrazul gros al vostru dat de cei de la MApN care au demonstrat cu tabelele postate pe net ca au avut dreptate cand au spus ca marea parte a pensiilor militare vor creste.…

    neamtu
    astăzi, 09:16
    Ce razboaie au castigat astia, de vor pensiile astea ?Astia au frecat duda prin unitatii , n-au inceput sa munceasca bine, ca trebuiau sa iasa la pensie !Foarte bine ,sa aiba o pensie decenta sa munceasca pana la 65 de ani ca toata lumea !Ce e aia ?Sa iesi la pensie la 40 de ani ,fara sa te faci remarcat…
    _________________
    Etc. etc. etc.
    O tona de comentarii, 95% idem si la fel!
    Asta si aici, au dus ACTIUNILE, STRATEGIA FCMD!
    Pentru carcotasi, continuati lectura:
    http://www.mediafax.ro/social/vezi-aici-tabelele-publicate-de-mapn-cu-pensiile-recalculate-7902654/
    iar cui nu-i convine, sa se mute oriunde in presa online: TV-uri, ziare, oriunde! Pacat de noi, pacat ca nu ne-am putut opune PROSTIEI!

    RăspundețiȘtergere
  74. Subject: Demisie!
    Va informez ca astazi 20.01.2011, mi-am dat demisia din functia de vicepresedinte ( si trezorier ) in B.O. al filialei Iasi a SCMD, din urmatoarele motive:
    -Conducerea SCMD, prin Departamentul juridic, a stabilit sarcini complexe filialei, netinand seama de faptul ca nu avem un sediu propriu si nici personal disponibil si competent pentru a aplica intocmai masurile din "Ghidul" transmis filialelor;
    -La nici o saptamana, Dep. juridic vine cu completari la acelasi ghid;
    -Filiala Iasi nu are un presedinte, iar conducerea interimara in loc sa organizeze, sa conduca si sa coordoneze activitatile specifice acestei etape,mai mult le bulverseaza;
    -Se refuza incheierea contractului pentru spatiul atribuit filialei de catre Primaria Iasi;
    -Nu doresc sa-mi asum raspunderea pentru eventualele esecuri privind punerea in aplicare a masurilor stabilite de SCMD, privind declansarea in instanta a actiunilor generate de recalcularea pensiilor militare.
    Va multumesc pentru buna colaborare de pana acum si va doresc numai bine! Rog scoateti datele mele de pe adresa de internet a SCMD.

    Cu deosebita stima si respect!

    col(r) Marcel Acatrinei
    ______________________
    NO COMMENT!

    RăspundețiȘtergere
  75. Şeful IGPR: Posturile de poliţie rurale vor fi desfiinţate.
    Posturile de poliţie rurale vor fi desfiinţate până cel târziu în prima zi a lunii mai, iar poliţiştii vor lucra ca sectorişti, potrivit unui proiect de reformare pe fond a Poliţiei Române care va fi public la jumătatea lunii februarie, a declarat, joi, şeful IGPR, chestorul Liviu Popa.

    http://www.mediafax.ro/social/seful-igpr-posturile-de-politie-rurale-vor-fi-desfiintate-7905924/
    ____________
    Batranii satelor, lasati pe mana hotilor!
    Noul tip de reforma, propus de niste hoti, pentru alti hoti!

    RăspundețiȘtergere
  76. # Trofin a scris:
    20 Ianuarie 2011 la 6:28 pm

    Inainte de aciti continutul articolului si de a-mi exprima un punct de vedere , am avut rabdarea sa intocmesc o statistica a recalcularilor efectuate de DFC pana la 18.01.2011 si publicate pe siteul ministerului in acele patru tabele. Pentru cei interesati de analize situatia se prezinta astfel:
    - pensii recalculate = 25798 dintre care cresc 70,9% si scad 19,1% !!!!;
    Pe grade militare situatia se prezinta astfel:
    1) generali si amirali :
    – recalculate 287 , cresc 41,46% , scad 58,54%;
    2) colonei si comandori:
    – recalculate 4461 , cresc 44,52% , scad 55,48%;
    3) Lt. Col. si Cpt. Cdori:
    – recalculate : 4718, cresc 56%, scad 44%;
    4) Maiori si Lt. Comandori :
    – recalculate : 4291 ; cresc 53,67% , scad 46,33%;
    5) Capitani :
    – recalculate 1311 , cresc 64,3%; scad 35,7%;
    6) Locotenenti :
    – recalculate 32, cresc 65,62% , scad 34,38%;
    7) Sublocotenenti:
    – recalculate 4, cresc 0%; scad 100%;
    8) MM.Pr. :
    – recalculate 2403, cresc 97,33% , scad 2,67%;
    9) MM.Cl.1 :
    – recalculate 900 , cresc 97,44%, scad 2,56 %;
    10) MM.Cl.2:
    – recalculate 214, cresc 96,73% , scad 3,27%;
    11) MM.Cl.3 :
    – recalculate 18, cresc 88,88%; scad 11,12%;
    12) Plt.Adj.Pr. :
    – recalculate 1536 , cresc 97,59% , scad 3,16%;
    13) Plt.Adj. :
    – recalculate 3578, cresc 96,84%, scad 2,8%;
    14 Plt. Maj. :
    – recalculate 1858 , cresc 97,2%, scad 2,8%;
    15) Plutonieri:
    – recalculate 161, cresc 93,16%, scad 6,84%;
    16) Serg. Maj. :
    – recalculate 25, cresc 64%, scad 36%;
    Pe categorii de militari :
    – generali si amirali : recalculate 287, cresc 41,46%, scad 58,54%;
    – ofiteri superiori : recalculate 13470 , cresc 52,8% , scad 47,2%;
    – ofiteri inferiori : recalculate 1347, cresc 64,14% , scad 35,86%;
    – maistri militari : recalculate 3535 , cresc 97,28% , scad 2,72%;
    – subofiteri : recalculate 7158, cresc 96,9% , scad 3,1%.
    Distributia recalcularii pensiilor pe categorii de militari :
    – generali si amirali : 1,12%
    – ofiteri superiori : 52,21%;
    – ofiteri inferiori : 5,22%;
    – maistri militari : 13,7%;
    – subofiteri : 27,75%
    Din datele insumate pana in prezent , se pare ca procesul de recalculare a pensiilor pentru generali , amirali si ofiteri superiori s-a apropit de final. Cei mai afectati , pana la 18.01,2011 , par a fi generalii , amiralii si coloneii. Exact ce a dorit ofiterul de marina comerciala , domnul Traian Basescu.Cred ca dumnealui si multi din breasla dumnealui se simt frustrati ca nu pot beneficia de onoarea gradului de comandor sau de amiral.

    RăspundețiȘtergere
  77. SE pare ca-i inceputul sfarsitului pentru ..capuse. Cum incep sa iasa in evidenta. la fiecare corp de cadre aproximativ 40% capusele. De necrezut-tnt-atul. Merg sa iau o gura de --eter cum zicea cineva ,ca nu mai pot. de unde dracu o fi stiind frate-miu?

    RăspundețiȘtergere
  78. @tnt
    vezi sa nu iei din sticla aia cu "verde de paris", dar oricum n-ar fi nicio pagubă. Ai ieşi din sistem pe cale naturală.

    RăspundețiȘtergere
  79. Re: [roarmy230] 24 ianuarie
    Thursday, January 20, 2011 6:26 PM
    From: "Fam M"
    To: roarmy230@yahoogroups.com
    Dragi colegi,
    dupa cum am promis, azi am incercat sa adun membrii pentru infiintarea unei filiale a SCMD. Incerc acest lucru de aproximativ 10 luni.
    Am reusit sa adun in sala 28 de persoane, din care 6 au mers direct la BCR SI AU DEPUS COTIZATIA IN CONT. Am dus o munca titanica de lamurire. Luni la ora 13.00 vin cu documentele , sper sa ramana 20. Cererea de adeziune a fost completata de toti 28. Am reusit sa-i lamuresc si pe cei care au primit pensia marita. Incerc sa fac un bine pentru toti cei in varsta, care nu stiu sa faca o contestatie,pentru vaduve,urmasi ai cadrelor
    militare. Sper sa nu gresesc, sa devin un tap ispasitor.
    _______________
    DE RETINUT, dincolo de faptul ca te apuca ras'plansu':
    **********
    Sper sa nu gresesc, sa devin un tap ispasitor.
    **********
    Ce spunea proaspatul DEMISIONAR de la IASI ???
    Si nu stia d-l Columbeanu ???
    - Nu doresc sa-mi asum raspunderea pentru eventualele esecuri privind punerea in aplicare a masurilor stabilite de SCMD, privind declansarea in instanta a actiunilor generate de recalcularea pensiilor militare. (!!!!!!)
    _____________
    DA! Oamenii gandesc, oamenii isi fac probleme!
    DA! Ei sunt oameni responsabili, de onoare!
    Din pacate, cei care trebuie sa RASPUNDA, tac!
    Refuza dialogul, comunicarea!
    Dau insa, KOMUNIKATE, unul mai aberant ca altul!
    Dar si vremea socotelilor, se apropie!

    RăspundețiȘtergere
  80. @Anonom 19:41
    "Şapte inşi pe lada lui, lada căpitanului
    şi o sticlă de rachiu..
    Bea căci căpitanu-i mort şi te duce Dracu"n port"! Hă,hă,hă

    RăspundețiȘtergere
  81. Asa este cand se iau decizii de la birou.A cata filiala e Iasiul cu conducere decapitata de actiunile CD? Cine mai tine minte ?

    RăspundețiȘtergere
  82. SCMD - Departamentul Juridic - Ultimatum
    _____________
    http://paginajuridicascmd.blogspot.com/2011/01/ultimatum.html
    _____________
    Woww ... Cata paranoia!
    ACEASTA ABERATIE, va face deliciul multora!
    PS: Actiunile se amana ... cu 2 luni!
    Inca nu s-au strans, suficiente cotizatii!

    RăspundețiȘtergere
  83. URAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA, DOMNUL DOGARU VREA BILANTUL . SI NOI LA FEL . CAND NE PREZINTA BILANTUL FINANCIAR IN URMA CONTROLULUI ?
    DOMNULE DOGARU !
    IN NUMELE COLEGILOR PENSIONARI, PANA LA BILANTUL SI DEMISIA PRESEDINTELUI SI A DOMNILOR SUS MENTIONATI IN ULTIMATUMUL DUMNEAVAOSTRA, IN VIRTUTEA ACELUIASI DREPT DE CARE VA AGATATI DUMNEAVOASTRA, VA CER SI EU SA NE PREZENTATI BILANTUL FINANCIAR CONTABIL AL ANULUI CAT NE-ATI FOST PRESEDINTE SI APOI, IN FUNCTIE DE REZULTATE , SI DEMISIA .
    ASTEPT SA VA CONFORMATI PROPRIEI DORINTE.
    DATI DOMNULUI PRESEDINTE BASESCU UN EXEMPLU PERSOONAL.
    ARATATI CA DUMNEAVAOSTRA SUNTETI IN STARE SA FACETI CEEA CE EL NU POATE , PENTRU CA NU ESTE MILITAR.
    ARATATI-I CUM SE COMPORTA UN ADEVARAT OM DE ONOARE SI PREZENTATI-VA BILANTUL FINANCIAR , ADMINISTRATIV SI OPERATIONAL.
    VA ASTEPTAM . FELICITARI PENTRU INITIATIVA SI CURAJ.
    HAIDETI, CURAJ !

    RăspundețiȘtergere
  84. [roarmy230] Re:
    Scrisoare deschisa adresata Presedintelui ROMANIEI
    Thursday, January 20, 2011 9:47 PM
    From: "George Hainagiu"
    To: roarmy230@yahoogroups.com

    Inainte de a trimite aceasta scrisoare Presedintelui Romaniei, pentru a nu ne face de ras prin modul de exprimare si lipsa unor cuvinte (lege/legi, etc.), va rog sa o mai verificati odata si sa efectuati corecturile de rigoare. Ar fi pacat sa mai fim catalogati si drept analfabeti, dupa ce acesti imbecili ne-au terfelit asa cum au vrut ei si onoarea si demnitatea militara.
    Cu scuzele de rigoare,
    _____________
    Am citit si eu scrisoarea!
    INCREDIBIL - OPRITI MIZERIILE UNUI PARANOIC!
    Fratilor, nimeni, niciodata, nu ne va spala de RUSINEA cu care ne umple acest individ bolnav! Este ceva care depaseste nu limitele bunului simt! Este un MUNTE de PROSTIE, IGNORANTA! Dar nu uita sa vorbeasca in NUMELE NOSTRU, AL TUTUROR MILITARILOR!

    RăspundețiȘtergere
  85. joi, 20 ianuarie 2011
    Scrisoare deschisa fostului nostru comandant,
    Presedintele Romaniei, Domnul Traian Basescu

    Scrisoare deschisa
    Fostului nostru comandant,
    Presedintele Romaniei,
    Domnul Traian Basescu
    ..............
    Honor et Patria! Vae victis!
    PRESEDINTELE SCMD,
    Col. (r) dr. MIRCEA DOGARU
    Publicat de Sindicatul Militarilor la 09:54
    http://paginajuridicascmd.blogspot.com/2011/01/scrisoare-deschisa-fostului-nostru.html
    ______________
    DOCUMENTUL unei erori umane, numita FCMD!
    DOCUMENTUL care ne pune la zidul rusinii, a nu stiu cata oara!

    RăspundețiȘtergere
  86. akord75

    am citit si eu scrisoare.pe scurt.E DUS,.....IREMEDIABIL PIERDUT
    si ma semnez
    Honor et Patria! Vae victis!

    RăspundețiȘtergere
  87. Iata ce se afla cu adevarat in spatele cresterii.Nu va mai vaicariti !

    http://il.youtube.com/watch?v=UP9HCUQgE3M&feature=related

    RăspundețiȘtergere
  88. Pentru CeZARe
    Sursa: http://www.jurnalul.ro/special/special/marea-recalculare-portocalie-praf-si-pulbere-peste-pensiile-militarilor-565619.html

    "Lucrez la o unitate militară, ca angajat civil. Am participat la caterinca de arhivare a documentelor cadrelor militare, în acelaşi stil de hei(mi se)rupism ceauşist. Cu o săptămână înainte de ziua Armatei (25 octombrie), s-a făcut mare şedinţă mare cu toţi cei care lucram pe calculator. Am fost anunţaţi că trebuie să facem un efort până pe 25, să lăsăm activitatea noastră cea de toate zilele şi să ne dedicăm actualei probleme, care arde...
    Ne-au împărţit pe 2 schimburi, vreo 40 de oameni, pentru a băga în sistemul informatic situaţiile cadrelor militare din cele mai străvechi timpuri. Un program obosit, făcut la repezeală (normal), care trebuia să înghită informaţii de la circa 20 de calculatoare/schimb, şi care mergea foarte prost. Care era procedura? Din beciurile prăfuite unde ţineau dosarele cu situaţiile respective, nişte oameni de bine făceau poze cu o mână, şi cu cealaltă ţineau dosarul respectiv. Pozele respective erau puse pe CD-uri, aduse la noi, trase la imprimantă şi trântite pe masă la noi, ordonate după ani, luni. Noi trebuia să introducem numele, prenumele, gradul, salariul brut, gărzi – acolo unde era cazul.
    Erau cazuri când nenorocirea aia de ştampilă acoperea două nume şi nu aveam încotro, trebuia să sărim peste. Bineînţeles, în primele două zile am protestat la colonelul care răspundea de «afacere», că muncim de pomană, programul mergea foarte greu, imaginile îngheţau, nu memorau datele introduse de noi, aveam probleme legate de vizibilitatea documentelor...
    Nea colonelul lu’ peşte, prima oară a început să urle la noi: să ne vedem de treabă şi să nu mai comentăm! În rest, unde nu înţelegeam săream peste foi întregi.
    Erau cazuri când în cadru nu intra chiar coloana cu nume, se vedea doar prenumele, câteodată nici atât. Bineînţeles, din cauza ochiului fotografului. Erau cazuri când dosarul respectiv nu era deschis corespunzător şi, la fel, nu se vedea numele; erau cazuri când dosarele erau scrise de mână, cu un scris îngrozitor. Şi, bineînţeles, în cele mai multe cazuri, pur şi simplu paginile se vedeau foarte şters.
    De menţionat că, dintre cei 40 de operatori PC, vreo 20 eram ceva mai tinerei, restul de 20 se apropiau periculos de vârsta pensionării, asta însemnând vedere mai slabă, mai degrabă obosită, răbdare la limită şi atitudinea «mi se rupe» foarte dezvoltată. Noi, ăştia mai tineri, care ne mai pricepeam, mai prelucram poza cu probleme, ne mai jucam cu contrastul pe imagine ca să stoarcem de informaţie amarâta aia de pagină. Am terminat cu partea noastră de documente la limită, cu uriaşe găuri negre în trecutul pensionarilor militari.
    Cum era de aşteptat, sistemul îi îngroapă pe bieţii oameni cu ajutorul nostru, fir-ar să fie!
    Încerc să îmi găsesc scuze pentru că am participat la aşa grozăvie...."

    RăspundețiȘtergere
  89. "Băsescu mi-aş dori să se schimbe. E diabolic prin tot ceea ce face. Gândirea lui e diabolică. Parcă nu-şi mai doreşte cetăţenii pe Pământ. Dar e bun, e foarte bun, nu are cine să-l învingă", a răspuns Adrian Sobaru.

    Naravul din fire...

    RăspundețiȘtergere
  90. Am citit si eu scrisoarea . Fotografiati-o. O sa o scoata de acolo si o sa va para rau ca nu ati pastrat asa o mostra de prostie .

    RăspundețiȘtergere
  91. Încrucişătorul împreună cu piţicu "e buni" împăiaţi la Antipa!

    RăspundețiȘtergere
  92. Domnilor colegi,
    Existenta acestei "scrisori", emblema a prostiei umane, devenita publica la ora aceasta, este dovada vie ca ne meritam soarta! Suntem neputinciosi in fata unui paranoic, care face de rasul lumii generali, colonei si orice alt grad vreti, inclusiv mii si mii de subofiteri cu intelect superior acestui istoric autoreevaluat!
    Si ce daca, un termen consacrat pe acest blog!

    RăspundețiȘtergere
  93. Toti astia ,potrocalii pe virfuri ,e modificati genetic !

    RăspundețiȘtergere
  94. Ce tot vorbiti voi?
    Daca rolul FCMD este tocmai de a compromite prin tot ce face si spune intreaga suflare a pensionarilor militari? Asta v-a trecut vreodata prin cap? Cine imi garanteaza mie ca aceasta gaselnita, plina de puroi urat mirositor, care intoarce pe dos matele romanilor cand il vad si asculta, nu tocmai asta a fost gandit si pus in opera, in laboratoarele puterii?? Voi nu vedeti ca "personal" nu are nimic "castigat" in lupta sindicala decat suspiciunea cheltuirii unor sume astronomice, nu se stie cum si pe ce? Ar fi ceva ...!

    RăspundețiȘtergere
  95. Cititi si articolul pe blogul lui Neacsu . Are dreptate. E ora bilantului . Sa il somam si pe Dogaru sa faca bilantul

    RăspundețiȘtergere
  96. Da stiu ca aveti curaj ! Hai ,luati initiativa si demascati ,,puturoasa lucratura'',DUPA CARE SEMNATI ...

    RăspundețiȘtergere
  97. Puiac, nu fi suparat!
    Ti-a trimis Ranciog un mesaj, taman acum:
    _______
    [roarmy230] Re: Clarificari program de voie 24 ian
    Friday, January 21, 2011 1:33 AMFrom: "Sindicatul Militarilor Secretariat" Add sender to ContactsTo: "Sorin Rabaea" Cc: roarmy230@yahoogroups.com

    Veniti acolo, veti afla mai multe la fata locului!
    Va mai asteptam si pe la sediul central sa vedeti cu ce ne confruntam. Poate ne dati o mana de ajutor la punerea pe picioare a Biroului de relatii cu publicul.
    Intrati in arena. Mai sunt multe de facut, pentru a declansa o schimbare in aceasta tara!...
    Lucrurile bune vin pentru cei care stiu sa construiasca cu rabdare si tenacitate. Daca nu calculam bine lovitura, ne vom alege cu o noua infrangere. Si atunci la ce bun toate aceste zbateri?
    Cu stima,
    SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
    Secretariat
    Lt. col. (r) Rinciog Dumitru
    Telefon: 0725 562 223
    Fax: 0318177371
    Adresa: Bucuresti, Bd. Poligrafiei, nr.4, Sector 1
    E-mail: secretariatscmd@yahoo.com
    Site: http://www.sindicatulcmd.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  98. Vezi?
    Cine zice ca cd-scmd doarme??
    Pai lucreaza saracii,la rupere, ori au insomnii!

    RăspundețiȘtergere
  99. Intre doua partide de sex mai privesc dupa rataciti.Ramineti ,ca revin.

    RăspundețiȘtergere
  100. Ei, si...
    Prostia este nesfarsita!
    Ca doar d'aia mama tampitilor, e mereu gravida!

    RăspundețiȘtergere
  101. Raspuns eronat!
    Vezi daca te dai cu ei?
    Sufla imediat pe tine!

    RăspundețiȘtergere
  102. @Anonim 00.16-Vestea buna -i ca se va da un hg. pt.reconstituirea gaurilor pe baza inform. do dosarul personal.

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri