Google Translate

joi, 6 ianuarie 2011

Generalul Teodor Palade, pune din nou punctul pe "i". Raspunsul PUTERII, tacerea! Sinonim cu: “sa-i fie de bine!”, “si ce daca!” …

Un lucru e clar. Prin abrogarea Legii 164/2001, privind pensiile militare de stat, pensionarii militari sunt ”vărsaţi” la Casa Naţională de Pensii. S-a reuşit astfel desfiinţarea pensiilor militare de stat, după ce au existat mai bine de 180 de ani! Sistemul de pensii militare era în vigoare din anii 1829-1830, de cînd s-a organizat armata pământeană în Muntenia şi Moldova stabilindu-se, atunci, „drepturile băneşti ale ofiţerilor, pensii şi socoteli bugetare”.

Apoi, ceaţă. Întreaga operaţiune generată de HG nr. 735/2010 se vede a fi neclară. Pentru marea majoritate a pensionarilor militari procesul prin care sunt rupţi de instituţia militară este dureros şi de neînţeles. Pare un demers generat de interese obscure, umilitor şi degradant. Ei nu-şi mai recunosc rădăcinile. Nu văd clar implicaţiile acestei acţiuni pentru viitorul lor. Şi ceea ce se întrevede totuşi, este batjocură. Toate socotelile privitoare la viaţa lor de mâine le sunt distruse. Sau aduse în zona incertitudinii, acum, la vremea bătrâneţii. Mersul activităţii de „recalculare” a pensiilor pare a fi strict secret. Ministerul Apărării care are obligaţia firească de a ţine la curent „beneficiarii” cu stadiul derularii procesului, din respect pentru viaţa a peste optzeci de mii de oameni, tace. Nu se spune nimic, ca şi cum s-ar pune la cale o mare operaţiune armată împotriva unui duşman de temut.

Tăcerea, nefirească, naşte o mulţime de zvonuri. Ba că procesul de „recalculare” se va prelungi. Ba că toţi pensionarii militari vor primi pensia calculată pentru salariul mediu brut pe economie până la emiterea deciziilor (peste 80.000!), pentru ca apoi să se facă o regularizare. Care ar putea să apară şi peste zece ani. Sau peste trei. Fără a se cunoaşte cine va folosi banii pensionarilor în toată această perioadă şi unde se vor duce dobânzile aferente. Ba că, până la emiterea deciziei se va primi vechea pensie şi apoi se va regulariza, luându-se banii înapoi… Tehnici de dezinformare? Doar nepăsare sau prostie? Nu ştie nimeni.

Nimic nu mă împiedică să cred că există cineva care doreşte să se răspândească cât mai multe zvonuri. Mi-aş putea închipui că le-ar şi fabrica în nu ştiu ce laboratoare obscure… Cui ar folosi zvonistica? Eu nu ştiu, poate ştiţi dumneavoastră!

Întrebări. Zeci. Rămase fără răspuns, ele nasc alte întrebări. Fără răspuns şi acestea. Se vor mai numi cei ieşiţi la pensie din armată „militari în rezervă şi retragere”? Pentru ce? Conform cărui raţionament logic? Din moment ce pensiile lor sunt „civile”, ce ar putea să-i mai determine să rămână „la ordin”? Dacă li s-au şters toate drepturile care le recompensau justificat viaţa plină de privaţiuni, atunci pentru ce să le mai rămână doar obligaţiile? În numele cărei justiţii sociale? Toţi cei care au guvernat în decursul celor 180 de ani, până la momentul revelaţiei egalitariste a domnului BOC, au fost nişte diletanţi? Cum va mai supravieţui o armată dacă e prost plătită iar veteranii sunt batjocoriţi de statul pe care l-au apărat „chiar cu preţul vieţii”? O fi adevărat că statul care nu-şi plăteşte proprie armată o va plăti pe a altora? Cine va mai asigura independenţa, existenţa statului? Viteazul domn Boc?

Răspunsurile nu vin de nicăieri. Pentru că cei ce ar trebui să fie preocupaţi de ceea ce se întâmplă cu pensionarii militari, cu armata română, sunt nepăsători. Sau sunt supuşi la presiuni ca să tacă. Pentru liniştea unor politicieni…

Sistemul de recalculare a pensiilor militare conform legislaţiei din anul 2010 s-a dovedit a fi dezastruos, umilitor şi inechitabil. Ştiţi ce găsesc militarii pensionari în „adeverinţele de venit” elaborate de necunoscători în materie, sub semnături fără nici o valoare şi pe baza cărora li se calculează venitul? Cifre venite de nicăieri, ani întregi de muncă nerecunoscuţi. Practic nişte hârtii fără valoare, neadevărate şi ne expertizate de vreun specialist financiar! Răspunde cineva?

Nimic clar. O ceaţă totală. Voit născută sau apărută din prostie şi bătaie de joc. Numai circa 2% dintre pensionarii militari care au primit până acum numitele adeverinţe, nu le-au contestat. Aproape 50% dintre ceilalţi, nu au ce contesta deoarece nu au primit nici acum documentele. Ca urmare vor fi pedepsiţi. Pecuniar. Amendaţi, cu alte cuvinte. Amenda? Pensia calculată de la nivelul salariului mediu brut pe economie! Infimă. Uneori cu 80% mai puţin decât ceea ce li se cuvine.

Şi acest sistem se aplică! Deşi cu toţii cunoaştem că „venitul mediu brut pe economie” reprezintă o cifră virtuală . Un venit care nu a fost vreodată primit de cineva! Cu atât mai puţin de către un militar. Deşi, toţi sunt convinşi că se produce o ilegalitate, o nedreptate strigătoare la cer, minciuna a devenit literă de lege!

Se pare că ceaţa se îngroaşă. Zilele acestea, MEDIAFAX.RO face cunoscut că o decizie a Inspecţiei Muncii, aprobată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale ( cât neadevăr în titulatura aceasta!), stabileşte că din ianuarie 2011 refacerea vechimii se va putea realiza numai în justiţie. Dacă este aşa, ce se va întâmpla cu pensionarii militari cărora, prin sistemul adeverinţelor de venit, li se pierd ani şi ani de vechime? Vor trebui să se adreseze justiţiei? Ei abia au contestat actele care îi nedreptăţeau. Sunt zeci de mii de oameni. Zeci de mii de ani vechime pierduţi. Milenii! Şi nu din vina ori neglijenţa pensionarilor. O lege nedreptă le-a bulversat viaţa. Vor trebui să se judece pentru a li se recunoaşte vechimea? Cu cine? Cât timp vor dura procesele şi în baza căror documente vor acţiona în justiţie? Ei nu au Carte de Muncă! Ei au doar o adeverinţă. Fără valoare juridică. Deoarece nu precizează sursa datelor înscrise în ea, nu este certificată de vreun specialist şi ca urmare valoarea juridică este, ca întregul demers, neclară.

Cei care ar trebui să lămurească toate aceste aspecte, tac. Nu au grija comunicării. Nu-i interesează ce gândesc, ce simt, cei pe care i-au condamnat. Ei ştiu doar că trebuie să le ia banii. Şi că nu vor da socoteală nimănui. Pentru că ei sunt la putere. Şi, ca urmare, pot sfida. Orice. Legea, bunul simţ, respectul, pe cel bătrân şi pe copil, mama şi pruncul nevinovat.

Pentru pensionarii militari, o singură grijă: ceaţă! Cât mai multă ceaţă.

P.S. M.A.I. tocmai a publicat un comunicat care lămureşte, atât cât încurcata legislaţie permite, situaţia tuturor pensionarilor săi. Măcar au arătat că le pasă.

M. Ap. N., cu 25% mai mulţi pensionari, demonstrază că este nepăsător. Nici un cuvânt pentru pensionarii săi! Am spus “nepăsător”, ca să nu utilizez vreunul din cuvintele mult mai tari pe care le-ar merita un asemenea minister. Condus de un asemenea ministru!
TeoPal

Remember!
Comentariile noastre sunt importante!
Ele pot sustine demersul Domnului General, sau ... ingropa in uitare!
Admin, V.Burcu

46 de comentarii:

  1. A trecut o ora! Peste 100 de vizualizari! Hmmm ... Incremeniti in ...
    Dar vrem ca ministrul Oprea, altii de pe acolo, sa ne spuna si noua ceva, sa ne spuna macar ... cat de cat! Pai si Oprea ... este la fel de incremenit in proiect, precum noi! Nici unora, nici altora, nu ne vine a crede, ce vremuri putem trai! Ei de prea mult bine, noi de prea mult rau! Asta e! Ne meritam soarta! Si unii, si altii!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cel de Sus:
    Răbdare, rabdare, copii mei! Toate la timpul lor, sau nu ştiţi că unora le e mai greu cu cetitul şi scrisul! Ei săracii se pot esprima mai uşor cu mânurile, adică dând din ele ca surdo-muţii şi, cum n-au camere web dau degeaba. Durează atâta că-i ca la instalaţia de la calorifere, nu iese căldură dacă nu se face circuitul! Aşa-i şi-aici, până circulă informaţia de la unitatea centrală la periferice şi retur, până se face testul de memorie...Cei aşa de greu de priceput?
    PS Na că uitai: beţi azi, în cinstea lui Ion câte-un cocârţ c-aşa-i frumos şi în plus acceleraţi antigelu" şi scuipatul la furcă, dar cred că voi fariseilor aţi făcut-o deja! Nu ştiu zău ce-o să mă mai fac cu voi! Uite chiar acum mă uit printre norii de promoroacă şi privesc la Cezar şi la TNT-ul. Ce credeţi voi că fac? Trag la măsea păcătoşii!

    RăspundețiȘtergere
  3. @Cel de Sus,
    Cred ca ai dreptate! Sunt catranit rau, pe motive de vesti cum nu se poate mai proaste! Nu vreau sa le mai spun si altora, dar ... sunt sigur ca VOI acolo'n ceruri, deja le stiti!

    RăspundețiȘtergere
  4. Trebuie sa intelegeti ca nu pot fi dezvaluite informatiile asupra stadiului operatiunii ,,UMILIREA MILITARILOR''.Fiind vorba despre o problema vitala de securitate nationala orice scurgere necosmetizata poate duce la prejudicierea grava a credibilitatii unor persoane altfel simpatice in cazul in care la TV cad in cap sau clipesc inteligent la bec.
    Cred ca cifrele sunt dezastruase si se cauta o solutie salvatoare.Ma mir inca de ,,curajul'' celor dela MI .Cifrele nu-mi par a arata prea bine. MA INSEL ?

    RăspundețiȘtergere
  5. In ochii societatii
    Cine suntem noi in ochii societatii romanesti, nu ce credem noi ca ar trebuii sa fim ci cum ne percep colegii nostrii de acum civilii. Care este perceptia societatii despre noi?
    Si aici impart societate in doua parti o parte subtire numeric care gandeste normal datorita probabil studiului si varstei si cealalta parte cea mai numeroasa care gandeste in termenii concurentei pentru ziua de maine, prima parte poate, zic poate, ar da o oarecare descriere a noastra asemanatoare cu o poza veche a bunicului in uniforma de rosior, cea de a doua parte intreaba, cam jignitor cine suntem noi armata, (activii si pensionarii) si ce putem face pentru ei, acum si practic, cu ce putem sa-i ajutam?
    Nu suntem doctori sa-i tratam si asa sa aiba ceva consideratie, nu suntem profesorii sa le invatam copiii, nu suntem functionari prin administratii sa le dam adeverinte sau mai stiu eu ce ajutoare, nu facem nimic pentru ei si nu suntem pe nicaieri, basca ca am avut salarii babane si pensii nu mai spunem chiar nesimtite, si au mai auzit asa pe la colt de mahala sau sat ce rau au dus-o uni in armata si cat de urat s-au purtat, ei, ai naibi de APV-sti ( adica noi) cu saracii militarii in termen, acum parte a acestei parti.
    Ne ducem crucea cruce facuta si de noi sa nu zicem nu.
    Suntem singuri si vom lupta singuri, nici presa nu ne baga in seama pt ca nu suntem subiect de rating acuma, iar ceilalti, multimea lui Motoc nici macar nu isi vor da seama ca dupa noi vor urma ei…

    RăspundețiȘtergere
  6. Sper să nu vă supăraţi revinnd la ultima mea postare pe subiectul postat anterior de domnul com.şef Burcu:
    ........................
    "Şi ca să revin la ceva ce am uitat să menţionez în comentariul anterior (poate fi o "chestie" banală, dar nu cred că-i aşa):
    Aseară (mai precis azi noapte, în jurul orei 2) îmi aruncam din când în când ochii pe o emisiune prezentată pe unul dintre canalele Discovery. Era vorba de un concurs (unii dintre domniile voastre cred c-aţi mai văzut emisiuni din această serie)între 2 echipe de "meseriaşi", care din fiare vechi trebuiau să construiască un "tun de stingere a incendiilor", utilizabil pe aeroporturi. În fine, trecând peste amănunte, la un moment dat, pentru a vedea o asemenea "sculă" existentă în dotarea pompierilor,realizatorul emisiunii a fost invitat de către pompieri la o demonstraţie/simulare "pe viu". Ştiţi ce afirmaţie au făcut englezii (demo-ul era făcut în Anglia)? Că pompierii se antrenează pentru o situaţie ca atare chiar dacă aceasta ar putea să nu se producă niciodată, fiind plătiţi în consecinţă. Şi acum dragii mei colegi faceţi o comparaţie între aprecierile aduse de către "engleji" acestei categorii profesionale şi modul cum sunt trataţi ai noştri! "

    RăspundețiȘtergere
  7. ATENTIE! Urmează la REALITAEA TV ceva cu pensiile nesimţite!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  8. Interesant, leafa directorului "Electrica" 1,2 miliarde lei! Şi măcar de-ar fi profesionist, dar este colorat după steagurile partidelor!

    RăspundețiȘtergere
  9. Ala care zicea ca o sa se intereseze cit are un MW ?

    RăspundețiȘtergere
  10. Frunda: De ce sa ramanem la guvernare? Viata cetateanului nu se va imbunatati.
    Senatorul Gyorgy Frunda este de parere ca UDMR nu mai are motive sa ramana la guvernare, avand in vedere faptul ca "viata cetateanului nu se va imbunatati in urmatorul an".

    "Nu cred - adica vad sigur, pe buget, pe legea bugetului, pe deciziile politice mari, ca viata cetateanului roman nu se va imbunatati in urmatorul an, in mod cert. Atunci de ce sa ramanem la guvernare? Si ni se spune pentru ca am obtinut Legea Invatamantului. Am obtinut eliminarea unor discriminari din Legea invatamantului, dar pentru aceste drepturi am platit cu varf si indesat intr-un an de zile", a declarat senatorul UDMR, arata Evenimentul Zilei, citand Agerpres.

    Acesta a mai spus ca UDMR trebuie sa isi indrepte atentia catre electorat.

    "Pentru UDMR, eu cred, in situatia actuala, va fi aproape imposibil (sa atinga pragul electoral -n.r.). De aceea, eu cred ca UDMR trebuie sa-si schimbe politica, are nevoie de o reintoarcere la electoratul maghiar din Ardeal - uitati-va cat de rar se intalnesc conducatorii UDMR cu oamenii - nu exista comunicare, exista nemultumiri care trebuie rezolvate, trebuie reconstruite aceste sectii locale ale UDMR si trebuie sa ne pregatim pentru alegerile de anul viitor", a mai spus Frunda.
    http://www.ziare.com/udmr/stiri-udmr/frunda-de-ce-sa-ramanem-la-guvernare-viata-cetateanului-nu-se-va-imbunatati-1066927#adaugare-comentariu
    _______________
    OK, plecati cu totii!
    Oricum, ati nenorocit o tara, un popor!

    RăspundețiȘtergere
  11. @20.11
    Na ,na na.Adio ,dar ramin cu tine !Daca-ar reinvia PCR S-AR BAGA ,NUMAI SA RAMINA CU PUTEREA.

    RăspundețiȘtergere
  12. BA PU_IAK da negru mai esti frate!cu ce crema te dai dimineata?

    RăspundețiȘtergere
  13. Acum sa organizeze SCMD mitinguri in fata tuturor CMJ-urilor si Inspectoratelor de Politie din tara.
    Asa... cam pe 25 01 2011, cand mai toti rezervistii vor fi primit deja pensia recalculata pe art 5 alin (4).
    Nu cred ca ar fi nevoie de prea mare mobilizare cat de furiosi sunt pensionarii!

    RăspundețiȘtergere
  14. @20.21
    Invidios? E naturala, bai lamiie !

    RăspundețiȘtergere
  15. Un membru SCMD, intreaba:
    Nu inteleg de ce este necesar sa plateasca fiecare filiala 2 avocati? Oare avem atatia bani disponibili incat sa aruncam cu ei pe cuprinsul patriei?
    Dupa parerea mea, daca judecatorii nu vor fi impartiali vom ajunge cu siguranta la CEDO si acolo chiar avem nevoie de bani sa angajam o firma serioasa si cu experienta, cu rezultate efective.
    1. De ce nu se cauta o firma de avocatura din Bucuresti care sa ne reprezinte pe toti sau cel putin sa redacteze o actiune pentru toti membri de sindicat?
    2. De ce sunt necesare zeci de actiuni cu zeci de avocati simultan?

    Poate cineva dintre juristi, din conducerea sindicatului sa ne explice aceasta strategie?
    Cu stima,
    ____________________
    Radio EEVAN, raspunde:
    ____________________
    Trimit mesajul dumneavaoastra spre analiza si raspuns catre Departamentul juridic si catre Comitetul Director al SCMD.

    Cu stima,
    SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
    Secretariat
    Lt. col. (r) Rinciog Dumitru
    Telefon: 0725 562 223
    Fax: 0318177371
    Adresa: Bucuresti, Bd. Poligrafiei, nr.4, Sector 1
    E-mail: secretariatscmd@yahoo.com
    Site: http://www.sindicatulcmd.blogspot.com/
    __________________
    Strict autentic!

    RăspundețiȘtergere
  16. @ Puiac, schimba-i putin Anonimului de la ora 20:21, literele "Â" cu "U" din cuvantul "LĂMÂIE"

    RăspundețiȘtergere
  17. Răspuns de la Radio Erevan din Bantustan pentru Anonimul de la H:20,26:
    Banii e necesari pentru CĂZANELELE şi CAUCIUCELE maşinilor SHTABILOR CD!

    RăspundețiȘtergere
  18. Domnul Rinciog, nu mai trimiteti intrebarile acolo. Cititi materialul de pe blogul lui Neacsu care raspunde in locul dumnevoastra. SCMD cand va fi in stare sa faca o analiza si sa de un raspuns asa de clar ?

    RăspundețiȘtergere
  19. Numarul de Filiale ori doi = peste 100 de avocati! Uauuu ... Asta face cu adevarat o forta de speriet! Problema ar fi ... Bani mei, bani mei! Ce-or fi facut cu ei ??!! Nu e de gluma! Puneti bani deoparte! La atatia minim rontaitori ... firfiricele, nu ajunge!

    RăspundețiȘtergere
  20. SCMD s-a invartat sa arunce mata de a unul la altul, sa trimita oamenii de la ana la caiafa , sa nu raspunda la intrebari, doar sa promita. vai de voi. Asteptati ca va vine randul imediat. Stati voi sa vina deciziile si sa fa feriti curul.

    RăspundețiȘtergere
  21. Si in anul 2011 veniturile cele mai mari din RO le vor avea tot avocatii! Posibil dintre cei ce vor "apara" drepturile oamenilor muncii din sindicatul militarilor pensionari...Adevarat:cu un Departament Juridic este necesar cel putin 2 avocati pe filiala locala(chiar si la Plenita vor fi 2 avocati la filiala!)

    RăspundețiȘtergere
  22. Prieteni, vorba unui coleg, undeva aici, mai sus: calm, calm! Nu cu AVOCATII se vor indrepta lucrurile! Vreti sa punem pariu??? Cine se incumeta??? Va spun cu CERTITUDINE! Alta este SOLUTIA! Ehee ... Cine o ghiceste??? Ia sa vedem acum!?! Opinii, argumente! Pro si contra!

    RăspundețiȘtergere
  23. Soluţia la întrebarea pusă de tine (Anonimule de la 21;57) este DRUJBA, nu aia a prieteniei!

    RăspundețiȘtergere
  24. anonim21.57
    Cu cine colega , cu cine ? Cu cei care se tem si sa gandeasca si asteapta sa gandeasca altii pentru ei ? Cu ofiterii care au avut nevoie de soldati sa le calce tinuta si sa le scrie caietele de programe si care nu luau o decizie daca nu li se dadea pe calc " solutia caterdrei " ? Cunosc comandanti de mari unitati care nu au luat niciodata nici o decizie indiferent ce li se propunea, daca nu le venea " de undeva " solutia catedrei.Cu astia astepti tu solutia ? Stai linistit fiule, nu ai sa vezi ceea ce crezi
    cititorul

    RăspundețiȘtergere
  25. Uite domnule ,mi-ai amintit ca am lasat drujba pornita sub birou cind m-am retras.O mai fi pus careva benzina in ea ,ca nu cred sa nu mai fie nevoie de putin ...suport tehnic pentru sensibilizarea celor ...mai putin sensibili.

    RăspundețiȘtergere
  26. Totusi ,e 22.44 ,6 ian.ICCJ a dat ceva pe 737 ? Sau e pe 6 ian.2012 ?

    RăspundețiȘtergere
  27. Puiac nu pe 06 ci pe 07 ianuarie se judecă! "Judeţ al sărmanilor"!

    RăspundețiȘtergere
  28. PE 737, pentru aviatia civila !!Miine-i pe 735.Solutiile vor fi ,cind vor fi ,dar cine ,atmosfera ,aleaalea ,ceva acolo...

    RăspundețiȘtergere
  29. B0-737 sigur la zbor dar cu pilotzi de-ai RO!

    RăspundețiȘtergere
  30. HG 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevazute la art. 1 lit. c)—h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor. Hotararea nr. 737/2010

    RăspundețiȘtergere
  31. Tine viteza de croaziera si ciocu' mic ,ca acuma ei sunt la...putere.

    RăspundețiȘtergere
  32. Ei aş...Până la 12k, flakk-ul este de-al nostru KS-19! Dincolo de tropo după ICAO vine DVINA!

    RăspundețiȘtergere
  33. Capu-ntre urechi si pe virfuri la nanita ,ca miine cine stie ce nenorocire mai aflam.

    RăspundețiȘtergere
  34. ba PU_IAK DA NEGRU MAI ESTI_ca CEAUNU

    RăspundețiȘtergere
  35. Stelian P.
    Am incercat sa inteleg mesajul aproape 24 de ore si abia acum indraznesc sa spun citeva puncte de vedere. Nu-l cunosc pe dl. general si respectul fata de grad ma obliga sa-mi cenzurez foarte strict cuvintele. In peste 32 de ani de cariera am cunoscut multi generali dar absolut niciunul nu a folosit asemenea cuvinte:

    „ ceaţă... se vede a fi neclară… dureros şi de neînţeles… Pare… Nu văd clar… aduse în zona incertitudinii,…. pare a fi strict secret…. Tehnici de dezinformare? Doar nepăsare sau prostie? Nu ştie nimeni….. Eu nu ştiu, poate ştiţi dumneavoastră!....”

    Daca dvs. nu stiti domnule general, cine vreti sa stie ? Eu ma astept din partea dvs. la o analiza clara si concisa nu la un mesaj lacrimogen.

    RăspundețiȘtergere
  36. @STELIAN-FITI linistit intrati pe blog TEOPAL- si va veti lamuri; numai lacrimogene dintrastea. Culmea este ca unii colegi de pe aici il savureaza.....

    RăspundețiȘtergere
  37. Vizavi de ceata , uite ca incepe sa se ridice . Iata ce raspuns se poate gasi pe blogul lui Neacsu, din partea doamnei Elena. "De ce am plecat si din SCMD? Pentru ca am incercat sa impun un mod de lucru care, se pare, nu a convenit (Doamne, am lucrat in subordinea directa a unor generali precum Parvulescu, Magdalena, Apostol care ... chiar faceau armata adevarata, chiar ne ascultau pe TOTI, indiferent de gradul pe care il aveam pe umar, eram in permanenta intrebata / consultata, semnam documentele alaturi de dumnealor etc.), pentru ca nu ma regasesc in multe din cele spuse de purtatorii nostri de cuvant, pentru ca orice as face, nu e luat in seama, pentru ca mi-au fost BLOCATE documentele pe care le redactasem catre diverse structuri si mesajele catre filiale (aici voi da detalii in motivarea scrisa), pentru ca dupa 1 luna de alergat pe la nspe mii de birouri de avocatura (inclusiv in a treia zi de Craciun, la prof. Atanasiu) si dupa un an si ceva de carari batute pe la toti parlamentarii, dupa ... dupa ... dupa ..., mi se arunca in fata, pe 3 ianurie, "NU AI FACUT NIMIC, ABSOLUT NIMIC!" si niciunul din pretiosii mei colegi nu zice un cuvintel in apararea mea..."
    Doamna Winzer a fost gonita pentru ca " nu facea nimic" Elena a plecat pentru ca i s-a reprosat acelasi lucru, au ramas acolo doar cei ce fac ceva pentru sindicat . PAPA BANII .

    RăspundețiȘtergere
  38. Ce similitudine extraordinară între faptul că opoziţia politică nu-i poate da jos pe "băsescu und boc" şi membrii SCMD care nu pot schimba pe "dogaru und pricina". Hai că-i tare chestia!

    RăspundețiȘtergere
  39. Vine Sfarsitul Lumii, va spun io!

    RăspundețiȘtergere
  40. "ICCJ SE VA PRONUNTA IN RECURS PT. CEI DE LA CLUJ + SCMD + ANCMRR (Suspendare hg 735), AZI, 7 ianuarie, Era Noastră, la ora 13.00."! Scuze, citat al E.Cobuz de pe roarmy

    RăspundețiȘtergere
  41. Să vină odată...Sfârşitul Lumii bandiţilor şi tâlharilor din ţara asta!

    RăspundețiȘtergere
  42. Anonim 11.31 Bine punctat. ASA ESTE CAND EXISTA MULTA LASITATE SI CORUPTIE. CE SA-I FACI MAJORITARI IN ROMANIA SUNT CORUPTII SI LASII .

    RăspundețiȘtergere
  43. LA MULTI ANI, SANATATE SI BUCURII TUTUROR Ionilor (pozitivi sau negativi)!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri