Google Translate

marți, 1 februarie 2011

Ordonanta de urgenta 1/2011. Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 81 din 31 ianuarie 2011

OUG 1/2011
privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala.
Domeniu: Pensiile militarilor si politistilor


Intrucat in termenul prevazut de Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor nu au fost identificate documentele necesare dovedirii in totalitate a veniturilor in cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 140.000 de persoane, lucru care a avut un impact negativ asupra valorificarii dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, in sensul ca, pentru cei care nu au prezentat acte care sa dovedeasca veniturile obtinute, in functie de care s-a recalculat pensia de serviciu, s-a utilizat salariul mediu brut pe economie,

fiind imperios necesara instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivitatii, scopul fiind acela de a nu sanctiona persoanele care, fara a avea vreo culpa, nu au reusit in intervalul initial pus la dispozitie de legiuitor prin Legea nr. 119/2010 sa identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul intregii cariere,

avand in vedere exigentele subliniate de puterea judecatoreasca in cadrul controlului jurisdictional exercitat cu ocazia aplicarii Legii nr. 119/2010,

in vederea instituirii unor masuri legislative pe baza carora institutiile implicate sa identifice si sa transmita caselor de pensii sectoriale toate elementele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie intr-un mod obiectiv si justificat,

deoarece aceste imprejurari vizeaza interesul public si constituie elementele unei situatii extraordinare, ce nu sufera amanare, se impune adoptarea de masuri imediate pentru reglementarea unor aspecte in scopul revizuirii pensiilor recalculate potrivit art. 1 lit. a) si b) din Legea nr. 119/2010,

in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,

Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.

Art. 1
(1) Pensiile prevazute la art. 1 lit. a) si b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeasi lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai tarziu pana la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.

(2) Obligatia identificarii si transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de catre fiecare beneficiar, in vederea efectuarii revizuirii prevazute la alin. (1), revine institutiilor din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala in cadrul carora beneficiarul si-a desfasurat activitatea.

(3) Institutiile prevazute la alin. (2) transmit datele necesare revizuirii la casele de pensii sectoriale, cel mai tarziu pana la data de 31 octombrie 2011.

(4) In cazul pensiilor prevazute la alin. (1), pentru care, pana cel mai tarziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizeaza cuantumul soldei de grad si al soldei de functie minime corespunzatoare gradului militar detinut, conform anexei nr. 1, dar nu mai putin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioara anului 1952 se utilizeaza salariul mediu brut pe economie.

(5) Evolutia salariului mediu brut/net pe economie si a salariului minim pe economie este prevazuta in anexa nr. 2.

Art. 2
(1) Pensiile prevazute la art. 1 pot fi revizuite si la cererea beneficiarului, in baza actelor doveditoare prezentate de acesta, intocmite conform prevederilor legale, din care rezulta alte date si elemente decat cele utilizate la recalculare/revizuire, perioade referitoare la drepturi cu caracter salarial, perioade suplimentare la vechimea in serviciu, respectiv in munca, utile in sistemul public de pensii, care se au in vedere la stabilirea stagiului de cotizare si a punctajului mediu anual.

(2) Drepturile de pensii revizuite potrivit alin. (1) se cuvin astfel:

a) de la data de 1 ianuarie 2011, daca cererea de revizuire, impreuna cu toate actele doveditoare, a fost depusa la casa de pensii sectoriala pana la data de 1 ianuarie 2014;

b) de la data de intai a lunii urmatoare celei in care cererea, impreuna cu toate actele doveditoare, a fost depusa la casa de pensii sectoriala peste termenul prevazut la lit. a).

Art. 3
Pentru revizuirea pensiilor prevazute la art. 1 se utilizeaza metodologia de calcul prevazuta in anexa nr. 3.

Art. 4
Pensiile recalculate pe baza documentelor care atesta veniturile lunare individuale realizate pentru intreaga perioada care constituie stagiu de cotizare raman in plata in cuantumurile rezultate in urma recalcularii.

Art. 5
Pensiile recalculate pe baza documentelor care atesta veniturile realizate si a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare si ale caror cuantumuri sunt mai mari decat cele aflate in plata in luna decembrie 2010 se mentin in plata in cuantumurile rezultate in urma recalcularii pana la data emiterii deciziei de revizuire.

Art. 6
(1) Pensiile recalculate pe baza documentelor care atesta veniturile realizate si a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare si ale caror cuantumuri sunt mai mici decat cele aflate in plata in luna decembrie 2010 se mentin in plata in cuantumurile avute in luna decembrie 2010 incepand cu luna ianuarie 2011 pana la data emiterii deciziei de revizuire.

(2) Diferentele aferente lunii ianuarie 2011 se achita pana la sfarsitul lunii februarie 2011.

Art. 7
(1) In cazul pensiilor prevazute la art. 5 si 6, nu mai tarziu de data de 31 martie 2012 se va efectua regularizarea acestora, prin stabilirea sumelor de plata sau de recuperat, dupa caz, in functie de cuantumurile rezultate dupa luarea in considerare a tuturor documentelor care atesta veniturile realizate pe intreaga durata a stagiului de cotizare sau dupa aplicarea grilei prevazute in anexa nr. 1.

(2) Sumele de plata se vor achita pana cel tarziu la data de 31 decembrie 2012, iar sumele de recuperat se retin din drepturile de pensie, in conditiile legii.

Art. 8
Ministrul apararii nationale, ministrul administratiei si internelor, precum si directorul Serviciului Roman de Informatii pot emite ordine si/sau instructiuni privind modalitatile tehnice de identificare, transmitere si solicitare a actelor si datelor care dovedesc veniturile necesare revizuirii pensiilor.

Art. 9
Anexele nr. 1—3 fac parte integranta din prezenta ordonanta de urgenta.

Art. 10
Pe data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se abroga Hotararea Guvernului nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislatiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale politistilor si ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 527 din 28 iulie 2010.
Anexele 1 si 2
Anexe la OUG 1/2011 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala
Anexa nr. 3
Metodologie
de calcul privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala

Art. 1
Pensiile prevazute la art. 1 lit. a) si b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor si recalculate potrivit prevederilor aceleasi legi se revizuiesc conform prezentei metodologii.

Art. 2
Revizuirea pensiilor prevazute la art. 1 se realizeaza prin determinarea stagiilor de cotizare, a punctajelor medii anuale si prin stabilirea cuantumului aferent fiecarei pensii.

Art. 3.
(1) Constituie stagiu de cotizare vechimea in serviciu si, dupa caz, vechimea in munca valorificata in ultima decizie de pensie pana la data incheierii procesului de recalculare, respectiv perioadele in care beneficiarul:

a) a avut calitatea de cadru militar in activitate;

b) a avut calitatea de functionar public cu statut special in institutiile de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si in sistemul administratiei penitenciare;

c) a indeplinit serviciul militar ca militar in termen, militar cu termen redus, elev sau student al unei institutii militare de invatamant pentru formarea cadrelor militare, respectiv elev sau student al unei institutii de invatamant pentru formarea cadrelor militare/politistilor sau functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare;

d) a fost concentrat sau mobilizat ca rezervist;

e) a fost in captivitate;

f) a realizat vechime in munca recunoscuta in conditiile legii, pana la data intrarii in vigoare a Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

g) a realizat perioade asimilate vechimii in munca, conform legii, pana la data intrarii in vigoare a Legii nr. 164/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

h) a realizat perioade de vechime in munca recunoscute in baza Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat;

i) a realizat vechime in munca, ca timp util, in fostele unitati agricole cooperatiste, calculat potrivit Legii nr. 80/1992 privind pensiile si alte drepturi de asigurari sociale ale agricultorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

j) a urmat, anterior datei intrarii in vigoare a Legii nr. 164/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, cursurile de zi ale invatamantului superior, organizat potrivit legii, pe durata normala a studiilor respective, cu conditia absolvirii acestora, potrivit legii.

(2) Constituie stagiu de cotizare si perioada suplimentara la vechimea in munca sau la vechimea in serviciu acordata in baza legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate in grupa I si a II-a de munca, respectiv in conditii deosebite, conditii speciale si alte conditii.

(3) Pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezinta, potrivit legii, stagiu de cotizare realizat in conditii deosebite, conditii speciale sau alte conditii de munca se acorda perioade suplimentare la vechimea in munca sau la vechimea in serviciu, care constituie stagii de cotizare in conditii normale, dupa cum urmeaza:

a) 3 luni pentru fiecare an lucrat in conditii deosebite de munca;

b) 6 luni pentru fiecare an lucrat in conditii speciale de munca;

c) 12 luni pentru fiecare an lucrat in alte conditii de munca, asa cum sunt reglementate in domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale, pe baza criteriilor si metodologiei de incadrare prevazute, pana la 31 decembrie 2010, de Hotararea Guvernului nr. 1.294/2001 privind stabilirea locurilor de munca si activitatilor cu conditii deosebite, conditii speciale si alte conditii, specifice pentru cadrele militare in activitate, cu modificarile ulterioare, si de Hotararea Guvernului nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de munca si activitatilor cu conditii deosebite, speciale si alte conditii, specifice pentru politisti, cu modificarile ulterioare.

Art. 4
(1) Stagiul de cotizare se exprima in ani, luni si zile.

(2) Daca din documentatia de pensionare rezulta perioade de vechime in munca exprimate in saptamani de cotizare, ca urmare a achitarii contributiei catre fostele case de asigurari sociale, aceste perioade se vor transforma in stagiu de cotizare exprimat in ani si luni de cotizare.

(3) Daca din documentatiile de pensionare nu rezulta localizarea saptamanilor de cotizare in cadrul anului, acestea vor fi plasate imediat dupa data de 1 aprilie a anului respectiv.

Art. 5
(1) Cuantumul pensiei revizuite se determina prin inmultirea punctajului mediu anual realizat cu valoarea unui punct de pensie.

(2) La determinarea cuantumului pensiei, fractiunile de leu se intregesc la un leu in favoarea pensionarului.

(3) Valoarea punctului de pensie prevazuta la alin. (1) este de 732,80 lei, stabilita prin Legea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010.

(4) La cuantumul pensiei stabilit conform alin. (1) se aplica prevederile art. 11 alin. 3 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificarile si completarile ulterioare.

Art. 6
(1) Punctajul mediu anual se determina prin impartirea numarului de puncte rezultat din insumarea punctajelor anuale realizate la stagiul complet de cotizare.

(2) Stagiul complet de cotizare prevazut la alin. (1) este de 20 de ani.

Art. 7
(1) Punctajul anual se determina prin impartirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate in anul calendaristic respectiv.

(2) Punctajul lunar se calculeaza prin raportarea veniturilor realizate lunar la salariul mediu brut/net din luna respectiva, prevazut in anexa nr. 2 la ordonanta de urgenta.

(3) La calcularea punctajului mediu anual, a punctajului anual si a punctajului lunar se utilizeaza 5 zecimale.

Art. 8
(1) Veniturile brute/nete, dupa caz, realizate lunar, utilizate la calculul punctajului lunar cuprind drepturile salariale si cele asimilate acestora, incasate de beneficiari conform legislatiei in vigoare la data acordarii lor, respectiv:

a) retributia tarifara lunara/salariul de baza lunar/solda lunara/salariul de baza de incadrare lunar, inclusiv indexari, compensatii, indemnizatii de conducere/comanda, salarii/solde de merit si alte drepturi similare prevazute de legislatia in vigoare la acea data;

b) sporurile si indemnizatiile acordate in sume fixe sau sub forma de procent din retributia tarifara lunara/salariul de baza lunar/solda lunara/salariul de baza de incadrare lunar sau din salariul functiei de baza/salariul functiei indeplinite/solda de functie/solda functiei de baza, potrivit legislatiei in vigoare la acea data;

c) primele/premiile din cursul anului si cele anuale, acordate potrivit legislatiei in vigoare la acea data;

d) sumele reprezentand compensarea concediului de odihna neefectuat, potrivit legii; e) sumele cuvenite ca reprezentanti in adunarile generale ale actionarilor, in consiliile de administratie, in comitetele de directie, in comisiile de cenzori sau in orice alte comisii, comitete sau organisme, acordate potrivit legislatiei in vigoare la acea data, indiferent de forma de organizare sau denumirea angajatorului ori a entitatii asimilate acestuia, dupa data de 1 ianuarie 2008;

f) venitul corespunzator functiei pe care a fost incadrat in tara personalul trimis in strainatate in misiune permanenta sau, dupa caz, pentru indeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, inclusiv pentru perioada efectuarii concediului de odihna/de misiuni in tara;

g) orice alte elemente salariale asimilate celor prevazute la lit. a)—d), acordate potrivit legislatiei in vigoare la acea data.

(2) Nu sunt considerate venituri de natura salariala sau asimilate salariilor urmatoarele sume:

a) diurnele de deplasare si de delegare, indemnizatiile de delegare, detasare sau transfer;

b) participarea salariatilor la profit, potrivit Ordonantei Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societatile nationale, companiile nationale si societatile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si la regiile autonome, aprobata cu modificari prin Legea nr. 769/2001, cu modificarile si completarile ulterioare;

c) compensatiile lunare pentru chirie;

d) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protectie si de lucru, a alimentatiei de protectie, a medicamentelor si materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protectie a muncii, precum si a uniformelor obligatorii si a drepturilor de echipament;

e) sumele primite potrivit legii, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare in interesul serviciului;

f) indemnizatiile de instalare;

g) platile compensatorii si ajutoarele la trecerea in rezerva sau direct in retragere, respectiv la incetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie;

h) valoarea financiara a normelor de hrana;

i) contravaloarea transportului ocazionat de plecarea in concediul de odihna, precum si a transportului la si de la locul de munca;

j) alocatia de stat pentru copii;

k) alte drepturi care, potrivit legislatiei in vigoare la data acordarii, nu reprezentau drepturi de natura salariala sau asimilate salariilor.

Art. 9
(1) Pentru perioadele de stagiu de cotizare prevazute la art. 3 alin. (1) lit. a) si b) la determinarea punctajului lunar se utilizeaza veniturile brute/nete realizate lunar de beneficiari.

(2) Pentru perioadele prevazute la art. 3 alin. (1) lit. c)—e) la stabilirea punctajului lunar se utilizeaza salariul mediu brut sau net pe economie, dupa caz, din perioadele respective, potrivit legii.

(3) Pentru perioadele prevazute la art. 3 alin. (1) lit. f) la stabilirea punctajului lunar se utilizeaza salariul de incadrare si sporurile cu caracter permanent aferente acestuia.

(4) Pentru perioadele prevazute la art. 3 alin. (1) lit. g) si j) la stabilirea punctajului lunar se utilizeaza salariul minim brut sau net pe economie, dupa caz, din perioadele respective, potrivit legii.

(5) Pentru perioadele prevazute la art. 3 alin. (1) lit. h) la stabilirea punctajului lunar se utilizeaza 1,5 salarii minime brute sau nete pe economie, dupa caz, din perioadele respective, potrivit legii.

(6) Pentru perioadele prevazute la art. 3 alin. (1) lit. i) se acorda 0,57255 puncte pentru fiecare an util realizat.

Art. 10
Determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele repatriate din Republica Moldova care beneficiaza de pensiile prevazute la art. 1 se face prin asimilare, in conditiile stabilite prin reglementarile legale in vigoare.

Art. 11
(1) Pentru perioade anterioare datei de 1 aprilie 2001 in care persoanele nu au avut calitatea de cadru militar in activitate, politist sau functionar public cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, in cazul in care in carnetul de munca sau in oricare alt act prevazut de lege au fost inregistrate salarii pe ora ori salarii pe zi, salariile lunare se vor calcula prin inmultirea salariilor orare sau, dupa caz, zilnice cu numarul mediu de ore pe luna, respectiv cu numarul mediu de zile lucratoare pe luna din perioadele respective, astfel:

a) 25,5 zile (204 ore) pe luna, pentru perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 1978;

b) 24,5 zile (196 ore) pe luna, pentru perioada 1 ianuarie 1978—1 martie 1990;

c) 23,6 zile (189 ore) pe luna, pentru perioada 1 martie 1990—30 septembrie 1990;

d) 21,25 zile (170 ore) pe luna, pentru perioada 1 octombrie 1990—1 ianuarie 1997;

e) 21,16 zile (169,33 ore) pe luna, pentru anul 1997;

f) 21,25 zile (170 ore) pe luna, pentru anul 1998;

g) 21,50 zile (172 ore) pe luna, pentru anul 1999;

h) 21,67 zile (173,36 ore) pe luna, pentru anul 2000;

i) 21,42 zile (171,36 ore) pe luna, pentru anul 2001.

(2) In situatiile in care, pentru o anumita perioada care constituie vechime in munca, anterioara datei de 1 aprilie 2001, in care persoanele nu au avut calitatea de cadru militar in activitate, politist sau functionar public cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, iar in carnetul de munca sau in alte acte doveditoare nu sunt inregistrate drepturile salariale, la determinarea punctajului mediu anual se utilizeaza salariul minim pe tara, in vigoare in perioada respectiva.

(3) Fac exceptie de la prevederile alin. (2) perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 1963, pentru care, la determinarea punctajului mediu anual, se utilizeaza:

a) un punct pentru fiecare luna de stagiu de cotizare realizat in perioadele anterioare datei de 1 septembrie 1947, indiferent de nivelul drepturilor salariale inregistrate in carnetul de munca sau dovedite ori pentru care in carnetul de munca nu sunt inregistrate drepturile salariale;

b) un punct pentru fiecare luna de stagiu de cotizare realizat in perioadele cuprinse intre data de 1 septembrie 1947 si data de 31 decembrie 1962 si pentru care in carnetul de munca nu sunt inregistrate drepturile salariale si nici nu sunt dovedite.

c) un punct pentru fiecare luna de stagiu de cotizare realizat in perioadele cuprinse intre data de 1 septembrie 1947 si data de 31 decembrie 1962, in situatia in care, prin valorificarea drepturilor salariale din actele doveditoare, rezulta, pentru fiecare luna de stagiu de cotizare, un numar de puncte mai mic decat cel prevazut la lit. b).

(4) In situatia in care, pentru perioade ulterioare datei de 31 august 1947, in documentele doveditoare sunt inregistrate drepturi salariale nedenominate, acestea vor fi denominate in functie de reformele monetare.

(5) Prevederile alin. (3) si (4) se aplica pentru toate perioadele care constituie stagiu de cotizare, cu exceptia perioadelor prevazute la art. 3 alin. (1) lit. g) si j).

(6) Prevederile alin. (3) si (4) se aplica in mod corespunzator si pentru perioadele care constituie vechime in serviciu.

Art. 12
(1) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizeaza salariile/soldele brute sau nete, dupa caz, astfel:

a) salariile/soldele brute, pana la data de 1 iulie 1977;

b) salariile/soldele nete, de la data de 1 iulie 1977 pana la data de 1 ianuarie 1991;

c) salariile/soldele brute, de la data de 1 ianuarie 1991.

(2) La determinarea punctajelor lunare, pe langa salariile prevazute la alin. (1) se au in vedere si sporurile cu caracter permanent care, dupa data de 1 aprilie 1992, au facut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare si care sunt inscrise in carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverinte eliberate de unitati, conform legislatiei in vigoare.

(3) Sporul de vechime in munca care se utilizeaza la stabilirea punctajelor lunare aferente perioadelor in care persoanele nu au avut calitatea de cadru militar in activitate, politist sau functionar public cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, este urmatorul:

a) perioada 1 martie 1970—1 septembrie 1983:

3% pentru o vechime in munca totala cuprinsa intre 5— 10 ani;

5% pentru o vechime in munca totala cuprinsa intre 10— 15 ani;

7% pentru o vechime in munca totala cuprinsa intre 15— 20 ani;

10% pentru o vechime in munca totala de peste 20 de ani;

b) perioada 1 septembrie 1983—1 aprilie 1992:

— 3% pentru o vechime in munca totala cuprinsa intre 3—5 ani;

— 6% pentru o vechime in munca totala cuprinsa intre 5— 10 ani;

— 9% pentru o vechime in munca totala cuprinsa intre 10— 15 ani;

— 12% pentru o vechime in munca totala cuprinsa intre 15— 20 ani;

— 15% pentru o vechime in munca totala de peste 20 de ani.

(4) Pentru perioadele de dupa 1 aprilie 1992, sporul de vechime utilizat la stabilirea punctajelor lunare este cel inscris in carnetul de munca sau in alte acte doveditoare.

(5) Salariile medii si minime pe economie, brute sau nete, dupa caz, pentru fiecare an, utilizate la determinarea punctajului mediu anual, sunt prevazute in anexa nr. 2 la ordonanta de urgenta.

(6) Pentru perioadele anterioare anului 1938, precum si pentru perioada cuprinsa intre 1939—1946 inclusiv, la stabilirea punctajului lunar se utilizeaza salariul mediu corespunzator anului 1938.

(7) Pentru perioadele anterioare anului 1949 la stabilirea punctajului lunar se utilizeaza salariul minim corespunzator anului 1949.

Art. 13
(1) Persoanele care au contribuit la Fondul pentru pensia suplimentara cu 2%, 3%, respectiv 5%, beneficiaza de o crestere a punctajului, determinat prin aplicarea urmatoarelor procente la punctajele lunare realizate in aceste perioade, astfel:

a) 16% pentru perioada 1 ianuarie 1967—1 ianuarie 1973;

b) 13% pentru perioada 1 ianuarie 1973—1 ianuarie 1978;

c) 14% pentru perioada 1 ianuarie 1978—1 iulie 1986;

d) 21% pentru perioada 1 iulie 1986—1 noiembrie 1990;

e) 15% pentru perioada 1 noiembrie 1990—1 aprilie 1991;

f) 14% pentru perioada 1 aprilie 1991—1 aprilie 1992;

g) 13% pentru perioada 1 aprilie 1992—1 ianuarie 1999;

h) 22% pentru perioada 1 ianuarie 1999—1 februarie 1999;

i) 17% pentru perioada de dupa 1 februarie 1999.

(2) Persoanele care au contribuit cu 4% la Fondul pentru pensia suplimentara beneficiaza de o crestere a punctajului, determinat prin aplicarea urmatoarelor procente la punctajele lunare realizate in aceste perioade, astfel:

a) 26% pentru perioada 1 iulie 1977—1 ianuarie 1978;

b) 28% pentru perioada 1 ianuarie 1978—1 iulie 1986.

Art. 14
Persoanele care au desfasurat activitati in locuri de munca incadrate in grupele I si a II-a de munca, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfasurat activitati in locuri de munca incadrate in conditii deosebite, conditii speciale sau alte conditii de munca, potrivit legii, beneficiaza de majorarea punctajelor lunare realizate in perioadele respective, dupa cum urmeaza:

a) cu 25% pentru perioadele in care au desfasurat activitati in locuri incadrate in grupa a II-a de munca, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau in locuri de munca incadrate in conditii deosebite, potrivit legii;

b) cu 50% pentru perioadele in care au desfasurat activitati in locuri incadrate in grupa I de munca, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau in locuri de munca incadrate in conditii speciale, potrivit legii;

c) cu 50% pentru perioadele in care au desfasurat activitati in locuri incadrate in alte conditii de munca, potrivit legii.

Art. 15
(1) In situatia pensiilor de invaliditate, stagiul potential acordat la recalcularea drepturilor de pensie potrivit Legii nr. 119/2010 se are in vedere pentru revizuirea pensiilor conform prezentei metodologii, cu exceptia celor stabilite conform prevederilor Legii nr. 80/1995, cu modificarile si completarile ulterioare.

(2) Stagiul potential reprezinta anii potentiali acordati potrivit legii in vigoare la data stabilirii drepturilor de pensie.

(3) Pentru stagiul potential acordat celor in drept sa obtina o pensie de invaliditate, punctajul anual este de:

a) 0,75 puncte pentru gradul I de invaliditate;

b) 0,60 puncte pentru gradul II de invaliditate;

c) 0,40 puncte pentru gradul III de invaliditate.

Art. 16
(1) Pensia de urmas se stabileste procentual din pensia la care ar fi avut dreptul sustinatorul decedat, cu exceptia celor stabilite conform prevederilor Legii nr. 80/1995, cu modificarile si completarile ulterioare.

(2) Pensia de urmas se calculeaza din pensia pentru limita de varsta sau din pensia de invaliditate gradul I, revizuita, la care ar fi avut dreptul sustinatorul decedat.

(3) Cuantumul pensiei de urmas se stabileste prin aplicarea unui procent asupra punctajului mediu anual realizat de sustinator, aferent pensiei prevazute la alin. (2), in functie de numarul urmasilor indreptatiti, astfel:

a) pentru un singur urmas — 50%;

b) pentru 2 urmasi — 75%;

c) pentru 3 sau mai multi urmasi — 100%.

Art. 17
Pentru perioada 1 aprilie 2001 — 1 august 2007, punctajelor anuale aferente persoanelor care au avut calitatea de cadru militar in activitate, politist sau functionar public cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor nu li se aplica plafonarea prevazuta de legislatia privind pensiile din sistemul public in vigoare in perioada respectiva.

Art. 18
(1) Determinarea punctajului mediu anual se face pe baza datelor din dosarele de pensie existente in pastrare la casele de pensii sectoriale din Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor, precum si Serviciul Roman de Informatii.

(2) In situatia in care in dosarele de pensionare sunt inscrise perioade care constituie vechime in serviciu, fara date referitoare la venitul realizat lunar, determinarea punctajului mediu anual se efectueaza pe baza documentelor doveditoare transmise structurilor prevazute la alin. (1).

Art. 19
Documentele doveditoare ale cuantumurilor veniturilor realizate lunar, pe baza carora se determina punctajele medii anuale, se transmit caselor de pensii sectoriale din cadrul institutiilor din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala de catre centrele militare judetene/zonale/de sector sau de catre unitatile militare, institutiile ori structurile din care au facut parte beneficiarii pensionari, dupa caz.

Art. 20
Pensiile prevazute la art. 1 lit. a) si b) din Legea nr. 119/2010, ale caror cuantumuri au fost stabilite prin aplicarea unor hotarari definitive si irevocabile ale instantelor de judecata se revizuiesc, dupa caz, potrivit prevederilor prezentei metodologii.

Art. 21
(1) Stabilirea pensiei revizuite se face prin decizie emisa de casele de pensii sectoriale din cadrul institutiilor din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala, care va cuprinde in mod obligatoriu temeiurile de fapt si de drept care au stat la baza revizuirii, precum si termenul in care poate fi introdusa contestatia.

(2) Deciziile de pensie revizuite se comunica beneficiarilor, in termen de 30 de zile de la data emiterii.

Art. 22
(1) Impotriva deciziilor de pensie revizuite se poate introduce contestatie, in termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestatii care functioneaza in cadrul Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Administratiei si Internelor si Serviciului Roman de Informatii.

(2) Deciziile comisiilor de contestatii pot fi atacate in instanta, potrivit prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare.

(3) Procedura de contestare a deciziilor de pensie rezultate in urma recalcularii este cea prevazuta de legea in vigoare la data emiterii acestora.

Art. 23
Pentru revizuirea pensiilor prevazute la art. 1 se autorizeaza entitatile implicate in acest proces, din cadrul institutiilor din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala, sa incheie contracte de prestari servicii/conventii civile cu un numar de cel mult 25 de persoane fizice, care se repartizeaza prin protocol incheiat intre cele 3 case de pensii sectoriale.
_________________
Spre buna si corecta dumneavoastra informare!
Comentariile pot fi utile si in masura in care raspund unor neclaritati!
Multumesc pe aceasta cale unui SEGMENT tot mai numeros de vizitatori!
Toata GRATITUDINEA si pretuirea, pentru COMENTATORII vechi si noi!
Admin, V.Burcu

119 comentarii:

  1. art3 alin.c) a indeplinit serviciul militar ca militar in termen, militar cu termen redus, elev sau student al unei institutii militare de invatamant pentru formarea cadrelor militare, respectiv elev sau student al unei institutii de invatamant pentru formarea cadrelor militare/politistilor sau functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare;

    Fata de HG-ul abrogat a disparut sintagma'cu exceptia Liceului Militar'care era prevazuta expres in HG735 si
    care constituie tot o forma de institutie militare de invatamant pentru formarea cadrelor militare,
    s-ar putea crede ca e vorba de lacomie,dar tinand cont de diferenta de regim de viata dintre LM-uri(regim militarizat 100%) si liceele civile si de faptul ca luarea in considerare a celor 4 ani de LM ar putea duce la atenuarea pierderilor celor cu vechime incompleta,ma gandesc ca poate nu este doar o scapare din vedere ci poate e 'de bine'
    sper ca nu am fost prea alambicat in exprimare.Comentarii??

    RăspundețiȘtergere
  2. Cind unul are pusca si celalalt are munitia e pace.Dar nimeni nu doarme !(nu-mi apartine ,iar reproducerea este aproximativa)

    RăspundețiȘtergere
  3. @akord_75 1 februarie 2011, 11:08 :
    Vor spune ca LM nu era "instituti militare de invatamant pentru formarea cadrelor militare" ...
    Sau vor spune , fiind minor , nu ati fi avut dreptul sa munciti ... deci nu ati fi putut sa contribuiti pentru pensie ...

    RăspundețiȘtergere
  4. @puiac
    esti prea subtil pt.mine
    poti detalia? ca altfel ma adresez lui TNT-atul

    RăspundețiȘtergere
  5. @mos alecu
    Mai putin pct1 unde nu sant de acord(ce rost mai avea LM?-pt.formarea a CE??)
    la pct2 -OK(totusi a disparut prevederea cu exceptarea LM)

    RăspundețiȘtergere
  6. Comentariul a plecat cind inca nu...cugetase nimeni.Era referitor la lipsa ...comentariilor.
    Dupa 16 ani se putea lucra ,parca 1/2 norma ,cu acordul parintilor.

    RăspundețiȘtergere
  7. @mos alecu
    Dupa noile institutii de invatamant in LM esti elev,iar in sc.of. esti student
    Bine nici nu are rost sa speculez prea mult

    RăspundețiȘtergere
  8. @anonim 11.48
    Da,da'ca sa treaca acolo din burta 1pct/an n-ar fi mare pb..Asta ar insemna inca 4 pcte la punctajul general adica o suplimentare de 0,2 pcte,adica fo 140 de lei adica la nivel national multi bani adica BOC turbeaza

    RăspundețiȘtergere
  9. Boc nu turbeaza. Ala e turbat gata !

    RăspundețiȘtergere
  10. G.O. eScLIpuriciu' filfiicios ? Chiar ,ce-o mai face pretena noastra ,Pir Riitoarea pReCiz-atoare ?

    RăspundețiȘtergere
  11. .ZICE NEACSU-- Personal as fi de acord sa mi se ia 10-15% din pensie ca sa se dea unul coleg cu acelasi grad , functie , vechime ca si mine care a iesit mai devreme si nu nebeficiaza de aceleasi drepturi. Si sunt sigur ca nu sunt singurul care ar face acest gest , pana tara se va pune pe

    Ce parere aveti? dati-l dracu de guvern ,a rezolvat Neacsu. Din preaplinul lui va da si voua -rataidracu ca nu va mai ajunge. Mosu Alecu - scartarul nimic nu da nimic,asta e. el numai sa primeasca ca merita

    RăspundețiȘtergere
  12. Măi cei de-acilea cu elevii şi studenţii: Până în 1983 toţi cursanţii Academiei Tehnice Militare, Med. Milit, şcolilor militare de of, mm, sof. activi au avut calitatea de ELEV. Din 1983 celor care urmau cursuri echivalente instituţiilor superioare de învăţământ li s-a modificat titulatura din elevi în studenţi (ATM şi Medicina Militară). Ar vrea unii dintre noi ca la stabilirea vechimii să se ia în calcul LM-ul! Poate şi şcoala generală dacă nu chiar şi grădiniţa/creşa. Vai de...noi/unii "vrabia mălai visează şi ţiganul pomenire"!
    Interesant că după ce l-am umplut pe GO cu flymuci acum dorim să-l urcăm pe soclul statuii lui Lenin de la Poligrafie.

    RăspundețiȘtergere
  13. @a 13.30
    Mai .....era doar o intrebare ref. la un art din OUG si asteptam comentarii nu fitze de baietas de cartier.Eventual ia-ti si tu un nick cum ar fi ;'arogantul'
    anonimul invizibil

    RăspundețiȘtergere
  14. Apropo de anonimi, anonimul invizibil, etc.
    Ma uit cu placere la dreapta Blog, sus, Persoane interesate: 40!
    Cred ca alegerea unui AVATAR frumos, semnificativ pentru fiecare,
    reprezentativ in ce "vrea sa fie", este SOLUTIA OPTIMA! Exemplul cel mai "comentat", a fost "pisoiasul dragalas"! Mai sunt si altele!
    Propun: cele mai frumoase, interesante AVATARURI!
    Astfel, nu vor mai fi discutii!
    Astfel, veti deveni celebrii!
    Un anonim, cu AVATAR!

    RăspundețiȘtergere
  15. Tartarea ,Silau ,Cotache ,Pitila ,...

    RăspundețiȘtergere
  16. COPII MEI ŞI NU NUMAI AI MEI: NU luaţi în considerare ce vă spune "Cel de Sus"-că nu vă duce decât la ispite! Veniţi la mine că vă duc să vedeţi Cazanul SCMD unde voi o să faceţi băi cu nămol de smoală şi alte, alte oferte tentante la preţ PROMO! Vă aştept...pentru voi TOTUL: Dansuri, balalăici şi dame...Vă pup pe toţi (pe Cezar îl pup be buzele ale ţuguiate şi dulci ca ale EBE-ei)!

    RăspundețiȘtergere
  17. Michiduţă:
    Pretene de la 15:16
    Te acuz de plagiat! Să vezi cum o să joci ţonţoroiul pe cărbunii încinşi de la subsol...mai ceva ca fachirii! L-am trimis pe CZar, mâna mea dreaptă să vă găbjească pe toţi, inclusiv pe anonimi. He, he, he râdeţi voi da" nu-i râsu" vostru!

    RăspundețiȘtergere
  18. Fratilor feriti zona . Cand dracu-si baga coada e de rau. cand il mai ia si ca aliat pe CZar-sigur se pregateste,, cazanul" cu smoala si alte alifii. Vorbea cineva prin subsol ca Princinosul nu mai este Che Juvara. Cica s-a domolit pe motiv noua OUG ii pica precum alifia pe rana. oare asa o fi? Michiduta daca tot iti bagi coada'ai un punct de vedere-altul decat cazanul?

    RăspundețiȘtergere
  19. DAAA si mie mi-a placut Motanul Chior.Oricum un Harciog era mai nimerit!!

    RăspundețiȘtergere
  20. "Plecând la cale lungă, un Moş Tăgârţă cu-al său nepot,
    Avea pus pe măgaru-i calabalâcul tot.
    Păşind pe drum alene, de-odată Cezar, un drumeţ
    Îi spuse-aşa,-ntr-o doară, zâmbind uşor glumeţ:
    - „ De ce nu-ţi aşezi, Tăgârţă, copilul pe măgar?
    Slăbuţ cum e, sărmanul, nu trage la cântar!...”
    Gândind c-avea dreptate, moşnegul îşi urcă
    Pe saci şi pe valize nepotul şi plecă...
    Dar nu merse departe că alt drumeţ Akord, mirat,
    Îi zise lu-ăla micu’, cu glasul supărat:
    - „ Nu ţi-e ruşine, ţâcă, ca tinerel fiind,
    Să-l laşi pe Moş Tăgârţă alături piciorul târâind?!...
    Ce stai? Hai, te coboară, să urce el în loc!”
    Convins de-a sa dreptate, căci răsufla cu foc,
    Bătrânul se întinse ca locul bun s-apuce,
    Făcându-şi mai ’nainte, pios, o sfântă cruce.
    Şi merseră pe cale aşa, vreme de-un ceas,
    Până ce-o ţărancă, Elena le-opri încetul pas:
    - „ Ia spune-mi, nu ţi-e milă de ăst’ copil sfrijit
    De-l laşi pe jos să meargă? Chiar de l-ai pedepsit
    Eu zic să-l iei matale acolo sus, ‘napoi!
    Măgarul e puternic, vă duce pe-amândoi!”
    Avea sau nu dreptate, nu mai ştia nici el,
    Dar îl luă cu sine pe micul nepoţel
    Şi o porniră iară pe drumul prăfuit...
    Dar cum necazul, bată-l, nu vine ne-nsoţit,
    Se pomeniră-n faţă cu-n TNT, beţiv nervos
    Ce socotea că este de-a dreptul scandalos
    Să stea cei doi călare pe bietul animal.
    - „ Ce nesimţiţi!... N-ajunse c-aţi pus poate-un kintal
    De saci şi de valize pe el ci, fără rost,
    v-aţi cocoţat în cârcă-i... Bătrâne, tu eşti prost?!
    Păi, dacă o să mergeţi aşa până în vale,
    Eu pun pariu pe-o vodcă că animalu-ţi moare!...”
    Şi ruşinat bătrânul Moş Tăgârţă, şi speriat niţel,
    Se coborî degrabă cu tot cu nepoţel
    Căzând mâhnit pe gânduri: - „ Deh bine mă gândesc,
    La fel ca la plecare acuma mă găsesc
    Deşi-ascultat-am sfatul atâtora pe drum.
    Să-mi fie mintea, oare, învăluită-n fum?...”

    MORALA
    Cei slabi, cei fără minte – acei ce „sunt gândiţi”,
    Sunt victime eterne, sunt veşnic păcăliţi
    De-o dogmă sau de-un lider. În ignoranţa lor,
    Nu fac decât să fie încă o voce-n cor!"

    RăspundețiȘtergere
  21. Buna! Ar fi pacat sa ramana ,,Anonim"

    RăspundețiȘtergere
  22. Cred ca vom intra in Cartea Recordurilor!
    Am citit multe Bloguri, e prima fabula inchinata ...
    cu multa simpatie, unor comentatori!
    CEZAR are dreptate!
    Ar fi pacat sa ramana ,,Anonim" !!!
    Un comentator, cu AVATAR in curand!

    RăspundețiȘtergere
  23. Dragii mei prieteni, fabula nu-mi aparţine. După cum aţi văzut "e între" ghilimele. Adaptarea însă da! Nu este cazul să mă "desconpspirez"...sunt unul dintre voi cei "40" (nu de mucenici-pahare) din dreapta care susţin acest blogg. Poate chiar anonimatul face uneori discuţiile mai atractive şi mai interesante. Chiar dacă între noi cei care "suntem abonaţii" acestui blogg ne mai permitem câte-o poantă, să avem totuşi grijă la anumite "persoane mai sensibile la glume" (sau cum ar spune Cezar: au miros de Ch5). După cum vedeţi unii/unele "e" mai sensibili, deh...
    Vă "salutez" pe toţi!

    RăspundețiȘtergere
  24. ,,Spovedanie cutremuratoare




    Un preot se despartea de parohia sa dupa multi ani de slujire. Pe langa masa de adio, s-au gandit sa-i faca si un cadou. Ca peste tot, a fost invitat si un politician sa spuna cateva cuvinte si sa-i inmaneze cadoul.
    Dar ca toti politicienii, a intarziat, si atunci parintele s-a gandit sa umple timpul cu un discurs:
    - Prima mea impresie despre parohia aceasta mi-am facut-o cu ocazia primei spovedanii. M-am gandit ca am fost trimis intr-un loc teribil deoarece primul care s-a spovedit mi-a marturisit ca furase un televizor, ca le-a furat banii parintilor, ca a mai furat si la locul de munca, pe langa faptul ca avea o aventura sexuala cu sotia sefului. In unele ocazii facea trafic si vanzare de droguri. Si la urma a zis ca i-a transmis o boala venerica sorei sale. Am ramas inmarmurit... stupefiat... si foarte speriat!
    Dar dupa aceea am cunoscut lume care nu semana deloc cu acest individ. Mai mult, pot sa spun ca a fost o parohie de oameni responsabili, cu valori morale, credinciosi, si ca am trait aici ani minunati!
    In acest moment soseste politicianul, asa ca l-au chemat repede sa ia cuvantul. Dupa ce s-a scuzat pentru intarziere a inceput astfel:
    - Niciodata n-am sa uit cand a venit parintele in parohie... De fapt, am avut onoarea sa fiu primul care s-a spovedit la el... ''

    RăspundețiȘtergere
  25. Dragă prietene (h:18:32) Mi-ai tăiat pur şi simplu "firul" gândurilor şi a poantelor(şi nu o zic în derâdere)! Da, dincolo de noi toţi şi de toate, stă tragismul vremurilor pe care le trăiesc oamenii! Ceea ce ai postat tu dă loc multor interpretări...Chiar asta-i ţara noastră...
    Ceea ce sub formă anecdotică exprimi domnia ta ne caracterizează acum. Ce ar putea face unul ca mine sau ca dumneata? Să ne împotrivim de unii singuri valurilor, valuri care ne vor mătura ca pe 2 fire de nisip, sau să ne unim în "ceva" care să contracareze aceste ameninţări!

    RăspundețiȘtergere
  26. Ia uitati ce idei tampite circula pe net, trimise de corifeii lui Daogaru . Mama tampitilor e mereu gravida .
    STIMATI COLEGI,

    "Care credeti ca va fi reactia oficialilor NATO daca se vor trezi cu cateva zeci de mii de e-mailuri de la pensionarii militari din Romania?
    Scrisorile pot fi trimise si in limba romana pentru ca exista suficienti translatori.
    Asa ca dragi colegi intrati pe adresa de mai jos si spuneti ce va framanta."
    Asta e metoda de lupTa a SCMD ? V-ati tampit de tot, daca nu cumva ati fost tampiti dinainte si nu s-a observat. Sarmata armata romana a cazut in derizoriu .

    RăspundețiȘtergere
  27. Circ fără bani! Vizionare liberă, prostie cât cuprinde! Nu stiu cum dracu" se-ntâmplă dar acest CD al SCMD ia în 99% din cazuri numai măsuri idioate, contratimp şi contraproductive!

    RăspundețiȘtergere
  28. Lumea mai exista inca pentru ca majoritatea oamenilor sunt ...oameni.Va veni momentul in care NOI ii vom face sa se ascunda iarasi pe acesti mutanti.Pentru multa vreme !

    RăspundețiȘtergere
  29. ,,elev sau student al unei institutii militare de invatamant pentru formarea cadrelor militare''
    Din punctul meu de vedere, liceul miltar nu o sa-l ia in considerare, pentru faptul ca dupa liceu militar, trebuia sa faci alta forma de invatamant ca sa iesi cadru. Dupa liceu, erai cadru? Nu , erai absolvent de liceu militar. Nu am facut liceu militar, dar ar fi normal sa il ia in considerare, una era sa faci liceu civil, si alta liceu militar, incarzamat, iesit in oras numai cu bilet de voie, si mai ajungeai acasa, poate la sute de kilometri, numai in vacanta !

    RăspundețiȘtergere
  30. Atenţie la ce spune Codu" Muncii despre chestia cu vârsta minimă care se consideră ca vechime în muncă. Cei care au făcut LM-ul şi şcolile/anumite licee profesionale erau legaţi printr-un contract cu ministerul tutore, iar părinţii/reprezentanţii legali ai acestora semnau un contract prin care se angajau ca în caz de nerespectare a clauzelor să suporte contravaloare cheltuielilor de şcolarizare. Vă sună cunoscut aceste situaţii?

    RăspundețiȘtergere
  31. Ascultaţi şi mai clătiţi-vă sufletele alea păgâne:
    http://www.youtube.com/watch?v=2__uEjxCbW4
    A fost şi cântecul ăsta o parte din ceea ce am fost când...era bunica fată...

    RăspundețiȘtergere
  32. Luaţi şi pe-asta:http://www.youtube.com/watch?v=uCcwNoVSt2E. Mai ales Cezar că-i din TM. Se spune Cezare că Jethro Tull s-ar fi inspirat de la Phonix sau vice-versa. Muzica dintre cele 2 band-uri are certe asemănări! Ia zi-ne-ne CeZare tu ce crezi?

    RăspundețiȘtergere
  33. Wow.
    Cititi la Neacsu. A trecut la atac. Se ingroasa mamaliga. Va fasai sau va face poc ?

    RăspundețiȘtergere
  34. Tehnici de manipulare în sprijinul Puterii.Cazul pensiilor militare.
    În plin scandal al pensiilor militare, Hotnews a găsit de cuviinţă să sugereze opiniei publice că militarii nu-şi merită pensiile pe care le primeau până în luna decembrie. Drept urmare a cerut cititorilor site-ului să le povestească fapte prin care au trecut în timpul stagiului militar. S-au sugerat şi din ce zonă să vină "poveştile". "Aţi avut un superior care a dat un exemplu de onoare? V-a chinuit un gradat doar pentru ca erai «pifan»? Aţi învatat rigoarea în timpul Armatei? Aţi rămas cu un gust amar din cauza muncilor patriotice executate în timpul serviciului militar obligatoriu?". şi delaţiunile au curs, conform comenzilor. Vă prezentăm o mostră parcă scrisă acum 50-60 de ani: Nicolae Zamfir: "Armata am facut-o pe şantiere, că asa era cerinta atunci in anii '86-'87, munceam din zori până-n seară , hrană nu prea se găsea, foarte rar mai găseam cartofi şi fasole pe masă, nu eram prea departe de deţinuţii din lagărele germane, slăbisem destul de mult... paradoxal cadrele militare erau destul de grase mi -l aduc aminte pe com. de pluton caruia îi spuneam Moş Teacă avea la vreo 130 de kg, ca să pleci în permisie se dădeau spăgi gen: un miel, un cartuş de kent, benzina (atunci era rationalizata)".

    După cum se vede, cadrele militare sunt prezentate ca fiind grase - în anii 50' tot aşa erau prezentaţi imperialiştii anglo-americani şi "reacţionarii" de tot felul; faptul că se muncea pe şantiere în nici un caz nu se datora cadrelor militare, iar comparaţia cu lagărele germane este mai mult decât forţată. Da, a existat şpaga pentru permisii, dar în general pentru cele suplimentare, iar beneficiarii erau gradaţii, care nu erau cadre militare. Sau, în cazuri excepţionale, şpagă - în nici un caz nu era vorba de bunurile descrise de cetăţeanul indignat Nicolae Zamfir - mai luau subofiţerii, adică "baza armatei române" în viziunea lui Traian Băsescu. Tot din astfel de "povestiri" am mai aflat că"Tortura din armata avea cu totul alt scop decat acela sa le creasca ambitia ostasilor" sau "Cât am făcut armata am înţeles foarte bine activitatea şi atribuţiunile cadrelor militare: Să bea de dimineaţa la prima oră pâna noaptea târziu şi să povestească despre femei imaginare".

    După astfel de "povestiri", este inerentă apariţia celor care critică cuantumul pensiilor militare şi care aplaudă măsurile cinice ale guvernanţilor. Manipularea îşi va face efectul şi astfel se va crea o imagine neagră în ceea ce priveşte cadrele militare - nimeni nu contestă că printre acestea au fost şi nemernici sau căzături, dar de aici până la a generaliza acest lucru la întreg corpul ofiţeresc şi al tuturor subofiţerilor este o cale lungă.

    RăspundețiȘtergere
  35. Aici sunt banii dumneavoastra:
    _____
    Cei mai mari 10 datornici la bugetul de stat au obligaţii neachitate care totalizează 4,971 miliarde lei (aproximativ 1,16 miliarde euro).

    Potrivit datelor publicate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală /ANAF/, cei mai mari 10 datornici la bugetul de stat, la finalul anului trecut, erau Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA - cu restanţe de 1,725 miliarde lei, Compania Naţională a Huilei - 1,467 miliarde lei, Galaxy Tobacco - 919,01 milioane lei, Electrificare CFR SA - 231,78 milioane lei, CFR Marfă - 152 milioane lei, Telecomunicaţii CFR - 122,3 milioane lei, Societatea Naţională a Lignitului SA - 109,8 milioane lei, Silo Impex 2007 - 91,8 milioane lei, European Food - 79,84 milioane lei şi Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare - 73,2 milioane lei.

    RăspundețiȘtergere
  36. Nu stiu cum se face dar in loc sa discutam despre OUG, va balacariti de fiecare data si va dati in petic. Chiar nu puteti sa va abtineti, Haideti sa terminam odata cu ideoteniile astea si sa discutam probleme serioase.
    Boc a venit cu OUG care este mai proasta decat HG 735 si daca si asta va fi atacata in instanta ne-o trage si mai si.
    A redus si sporurile pentru grupele de munca, pentrunconditii speciale si deosebite..adio spor de suta la suta care il aveam pe decizia veche si multe altele.
    Parerea mea este ca trebuie sa atacam in Contencios administrativ OUG dar daca se tremite la CC parca vad ca cei 9 corifei vor spune ca este constitutionala si atunci.,,odio SCMD. In orice caz nu trebuie sa-i lasam!
    IONEL

    RăspundețiȘtergere
  37. S-a taiat din salarii ,oamenii au primit concedii fara plata ,a fost infipta legea salarizarii ,,poporului unic muncitor'' ,impozitul sForfetar a consolidat micile afaceri ,invatamintul a fost dus pe noi culmi de civilizatie si va deveni ,,dezvatamint'' ,sanatatea e prf si pe cale de a deveni pulbere.Ai incredere amice ,dupa atitea succesuri acest regim nu poate rata problema pensiilor !

    RăspundețiȘtergere
  38. @admin
    Nu stiu de ce nu mai pot scrie nimic de 2 zile
    In schimb ti-am umpliut lista cu RAA(poze) dar fara intentie ,habar nu am ce s-a intamplat.Asadar va rog sa aveti amabilitatea sa le STERGETI dvs.Eu n-am reusit
    Multumesc
    akord_75

    RăspundețiȘtergere
  39. I-auzi braul!!

    Sindicalist nelamurit a scris:
    1 Februarie 2011 la 8:20 pm
    La 11 ianuarie 2011 pe pagina de internet a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate a aparut un apel intitulat “COMUNICAT CATRE FERICITI” semnat de Mircea Dogaru, din care citez:
    “Unor rezervisti le-au fost stabilite pensii mai mari. Pe acesti fericiti ii sfatuim sa-si retraga din cont numai sumele la care stiu ca au dreptul in conformitate cu legile noastre ocupationale. Aceasta deoarece este posibil ca dupa reglementarea situatiei (pentruca nimeni nu este vesnic,nici macar Basescu) este posibil sa se considere ca au obtinut foloase necuvenite si sa li-se retraga banii”
    Apelul se incheie: “Honor et Patria, Vae Victis”
    Semnat: Presedintele SCMD, Col.r. dr. Mircea Dogaru
    Ce sa intelegem din acest apel ? Ca vom beneficia de pensii marite numai pe timpul presedintei lui Traian Basescu , dupa care noua putere va reveni la vechile pensii ocupationale si ne va retrage banii primiti acum in plus ? Astept precizarile presedintelui SCMD.

    RăspundețiȘtergere
  40. De la Păstorel pentru Ionel:
    1. Anexa 3-Metodologie..., Art.3, alin.(3), lit.a,b,c publicată de Admin mai sus. Doar ridică-ţi ochii spre cerul monitorului PC-ului...
    2. Văd că eşti supărat rău de tot aşa că nu mă pot abţine să nu te fac să-ţi descreţeşti fruntea "mâniosule". Ascultă aici:

    "Cand se duce luna la culcare
    Cine ne sta beat in carciumioare
    Si in fiecare dimineata
    Cine sta cu felinaru-n brate?

    Este Ionel bata-l norocul
    Care bea ca sa-si inece focul
    Focul care-i frige inimioara
    Fiinda nu-l iubeste Marioara

    Ionel, Ionelule
    Nu mai bea baiatule
    Ionel, Ionelule fiindca te rad fetele...hei"

    RăspundețiȘtergere
  41. Akord vezi că te-au luat la ochi egiptenii din BV. Ti-au băgat pe fire virusul EBOLA.

    RăspundețiȘtergere
  42. asa ii voi pedepsi pe cei care mi-au bagat noduri pe sarmele de la calc(si scame)


    http://www.youtube.com/watch?v=Fkygb3HXQWw
    akord75

    RăspundețiȘtergere
  43. EBA + SIDA = EBOLA
    FIS + bOC = REFORMA
    FIS = BAS

    RăspundețiȘtergere
  44. sau

    http://www.youtube.com/watch?v=jDSwdZNbaGY
    akord75

    RăspundețiȘtergere
  45. Citesc zilnic blog-urile "InfoMondo M" şi "roarmy230" fără a posta însă pe marginea subiectelor abordate de acestea. La fel citesc şi blogul domnului Neacşu, îmi mai "arunc un ochi" şi pe cel al lui PlanoX, dar de departe acest blog "păstorit" de domnul col.Burcu este "cel mai viu" dintre toate.
    Apropos domnul PlanoX a iniţiat un concurs cu "cel mai cel" blog. Ce ziceţi participăm şi noi? Să-i săltăm măcar unul dintre "premiile" puse la bătaie...

    RăspundețiȘtergere
  46. @ANONIM 9.32- Vino cu argumente clare,nu asa la general. La unii de exemplu le convine OUG.PS. asta nu poate fi atacata in justitie ,are caracter de lege.Parerea mea ca ramane doar parlamentul CZar

    RăspundețiȘtergere
  47. ESOEL Spunea++++++==========================================================-de acord ca huiduielile au pornit dintr-o motivare emotionala generata pe de o parte de greselile de aplicare cum a zis Base iar pe de alta de cei nemultumiti de pierderi(desi unii dintre acestia de fapt vor castiga) dar fii obiectiv cum te cunoastem si spune adevarul intreg :noua ordonanta nu a scimbat nimic in ce priveste cuantumul pensiilor,ci,as zice ca a ingreuiat situatia pensionarilor care inca nu au primit deciziile fiindca va intarzia recalcularea cu o luna si ii priveaza pe acestia de posibilitatea de a-si vedea veniturile pe adeverinte.Deci aceste actiuni nu au schimbat nici aici nimic in bine.
    -pensiile cum spui ,raman la valoarea ciuntita iar cele care cresc,cresc si de acum incolo.
    SCMD nu e rau dar ii trebuie alti lideri cu adevarat militari si neaserviti politic.Noi militarii ,am luat leapsa la revolutie cu politicul si vrem sa ne ferim de el ca de ...haznaua de ...!
    Cu stima !

    RăspundețiȘtergere
  48. akord75,
    Ai reusit un AVATAR frumos!
    Greu vor face fata unii tehnicii tale de lupta!
    Iata, acum ai doua posibilitati de logare!
    Pune si la akord_75 un AVATAR pe masura!
    Ambele sunt functionale!
    Admin

    RăspundețiȘtergere
  49. Am avut sansa unui alt destin !
    http://www.youtube.com/watch?v=4MijCRAtvww

    RăspundețiȘtergere
  50. Anonim spunea...
    ESOEL Spunea
    ____
    ESOEL, tu scrii acest mesaj?
    Daca DA, semnatura - ESOEL - se pune la sfarsit!!!
    Asa cum este postat acum, rezulta ca tu importi de undeva acest mesaj, al anonimului ESOEL! Deci: de retinut: SEMNATURA se pune la FINALUL mesajului, nu INAINTEA acestuia!

    RăspundețiȘtergere
  51. @Anonim 11:26,
    Ai uitat semnatura!
    Imi cer scuze, nu vreau sa te tracasez, dar asa invatam toti!
    Nimeni nu s-a nascut invatat! stii sa te loghezi cu avatar?
    Admin

    RăspundețiȘtergere
  52. akord_75,
    Esti tare, tare!
    Rachetist, nu gluma!
    Admin

    RăspundețiȘtergere
  53. Fratilor cred ca-i groasa.Akord75 trage cu rach. inter..judetene si la v.si la e. Bai omule mi-a sarit paharul din mana cad vazui.Tocmai acu vi si tu cu inarmarea pe baze de rach. balistice cand USA si CCCP semneaza acorduri de ..reducere. Vrei sa-i sparii?ascunde-le dracului mai repede si pune Un Pamela Anderson in mizerie adica fara haine de exeplu. Tnt-Atul

    RăspundețiȘtergere
  54. CEI care comenteaza,, Armata "sa ia aminte--Armata egipteană către Mubarak: “Nu vrem să sfârşeşti ca Ceauşescu” .
    Libertatea [2/02/2011]

    Armata i-a transmis preşedintelui Hosni Mubarak un mesaj ascuns, când a anunţat că nu va acţiona împotriva protestatarilor, şi anume că nu vrea să-l umilească şi să "sfârşească precum Nicolae Ceauşescu", a declarat un participant la mitingul de la Cairo, citat de The Guardian. Muhammad Warsi, un chirurg în vârstă de 60 de ani, a declarat că "mesajul ascuns" transmis de comandamentul superior al armatei "este acelaşi mesaj ...

    RăspundețiȘtergere
  55. Rachete sau artificii!? Îl văd acolo în spatele rachetei pe CZar...El ce rol are? Este cumva pe post de motor/accelerator de start? Vai săracu" ce-o s-o împingă!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  56. Nu-i racheta ,este tun ,,multitava'' !

    RăspundețiȘtergere
  57. CoRrrectie :O ,,TAVA''
    M230 Chain Gun
    Cartridge M788 Target Practice (TP)
    M789 High Explosive Dual Purpose (HEDP)
    M799 High Explosive Incendiary (HEI)
    Caliber 30 x 113 mm
    Action Chain gun
    Rate of fire 625 rpm
    Muzzle velocity 805 m/s (2,641 ft/s)
    Effective range 1,500 m (1,640 yd)
    Maximum range 4,500 m

    RăspundețiȘtergere
  58. Citez:
    Un Pamela Anderson in mizerie adica fara haine de exeplu. Tnt-Atul
    _____
    Tnt-Atul, un AVATAR interesant! Ce zici, mergi pe un travesti? Tot e la moda! "In cultures of South America, a travesti is a person who was born male, has a feminine gender identity and is primarily sexually attracted to non-feminine men"! Persoanele de fata, se exclud! Nu insinuez nimic, ma refer strict la avataruri! Ai fi ... cool! Cool refers to a moderately low temperature. Alternatively, cool or COOL may refer to: Cool (aesthetic), an aesthetic of attitude, behavior, and style ... La alegere!
    Cu deosebita simpatie, Admin

    RăspundețiȘtergere
  59. VA ROG SA CITITI CU ATENTIE URMATOARELE:
    Cu Adresa nr. 100 din 15 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi
    Justiţie a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la
    neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, adoptate în temeiul prevederilor art.114 alin.(3) din Constituţie, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data de 7 iunie 2010.
    Autorul sesizării de neconstituţionalitate consideră că Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, adoptată în temeiul prevederilor art.114 alin.(3) din Constituţie, prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data de 7 iunie 2010, contravine prevederilor constituţionale ale art.124 alin.(3), ale art.15 alin.(2), ale art.47 alin.(2) şi ale art.53, precum şi celor ale art.20 raportate la art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţia pentru apărarea
    drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pentru următoarele
    considerente:
    3. Dispoziţiile Legii privind unele măsuri în domeniul pensiilor care prevăd recalcularea pensiilor de serviciu, contravin şi prevederilor art.15 alin.(2) din Constituţie, potrivit cărora „legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.”
    În acest sens, prin Decizia nr.375/2005 referitoare la sesizările de
    neconstitutionalitate a Legii privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, Curtea Constituţională a stabilit că noile reglementări – privind criteriile şi condiţiile concrete ale exercitării dreptului la pensie, inclusiv modul de calcul şi de actualizare a cuantumului
    pensiei - „nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv, în privinţa cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării lor în vigoare”.
    4. Autorul sesizării de neconstituţionalitate mai susţine că legea
    criticată impune o pierdere ireversibilă a pensiei de serviciu, aceasta echivalând cu o veritabilă expropriere, aducând atingere art.1 par.2 din Protocolul nr.1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    DACA DE PUNCTELE DE VEDERE ALE ICCJ nu s-a tinut cont atunci chiar s-a ales PRAFUL DE STATUL DE DREPT.

    RăspundețiȘtergere
  60. Pe o banca, in parc, un copil manca intr-o disperare dintr-o cutie de
    bomboane. O batrana il vede si ii spune:
    - Nu trebuie sa mananci atatea bomboane, te poti imblonavi!
    - Dar dumneavoastra stiti cat a trait bunicul meu? 105 ani!
    - Si manca atat de multe bomboane?
    - Nu, DAR ISI VEDEA DE TREABA LUI!!!

    RăspundețiȘtergere
  61. @admin
    @Anonim 11:26,
    Ai uitat semnatura!
    Imi cer scuze, nu vreau sa te tracasez, dar asa invatam toti!
    Nimeni nu s-a nascut invatat! stii sa te loghezi cu avatar?
    Admin

    asa e uitai semnatura de cand imi pusei moaca pan' poze ca asa imi trebuii ca nu mai merse dracia dreak deloc si ma iiiinervai rau de tot ca acu am poze sunt urat da tot nu poci sa scriu oricat incercai.Io crezui ca ma banasi,da de cand fuse TNT-atul pacilea ma linistii.Dac el poate si eu poci
    hai sa va dau un link s-o vedeti pe Pamela in toata splendoarea ei(
    i-o trasei in 'urmarire' nu la 'intalnire')
    http://www.youtube.com/watch?v=KHfOF8hF8mA

    scuzati admin nici io nu vrusai sa va stresez(stiu ca aveti treburi mai importante de facut) da ma manca destili
    Totusi vedeti clipu' de mai sus.E sto' si scurt

    RăspundețiȘtergere
  62. DACA DE PUNCTELE DE VEDERE ALE ICCJ nu s-a tinut cont atunci chiar s-a ales PRAFUL DE STATUL DE DREPT.(!!!!)
    Statul de drept, nu stiai?
    A fost inlocuit de Statul Comanda la mine: DREPTI!

    RăspundețiȘtergere
  63. Woww....
    SA-2 GUIDELINE V-75 Missile! ....
    Fereasca Dumnezeu!

    RăspundețiȘtergere
  64. cu dastea ma jucai fo 20 de ani basca pe la ashuluk(kazakhstan desert)de vre-o 4 0ri si de 15 ori in C.midia
    da acu eu scriu sa vad daca mere dracovenia de log.

    RăspundețiȘtergere
  65. akord_75,
    Stii de ce nu merge???
    Simplu: nu esti logat!
    Trebuie sa te loghezi, apoi sa scrii comentariul!
    Sau, scrii comentariul, iar cand apesi pe derulator "comentati ca", click "prima", nu ultima!

    RăspundețiȘtergere
  66. Logarea se face cu introducerea adresei de email, a parolei, stii tu!

    RăspundețiȘtergere
  67. Avatarul apare in stanga Numelui, numai daca ai facut comentariul Logat la blog! Altminteri, esti Anonim ... semnat!

    RăspundețiȘtergere
  68. @Admin Ma omorasi cu Olteneasca matale. Io numai cand ma enervez vorbesc ase!! @ AKORD Valeuuu ,daca si cu rachetele interjudetene te descurci la fel,e clara.tot prastia-i mai buna. sa-ti vand un pont ca tot suntem la catarama.Pileste-te bine si apoi incearca . Eu asa am facut si mi-a iesit din prima-ha,ha ,ho,ho,gac,hac-Pamela Anderson -nu_ O pupasi pe ogiva inainte s-o trimiti la dracu in praznic(ca sa nu-mi spui ca draciile astea nimeresc vo tinta)tnt-atul

    RăspundețiȘtergere
  69. PS .pentru tine a75,ii aprobam o detasare lu admin la BV.cu cazarea te descurci situ

    RăspundețiȘtergere
  70. In loc s-o pup pe ogiva o pupai pa la motoru reactiv,da sa stii ca te-nselasi ca io vorbiii olteneste ca ma iiinervai da ma dusei si baui un cocart si merse treaba.. hac hac
    Sa ....te pup hac hac
    P.s vrusai sa spun ca io vorbii nu adminu' ca el e un finut;si daca veniti la BV va astept cu placere da'tu aduci trascau'

    RăspundețiȘtergere
  71. Anonim10.25
    Nu ai inteles mesajul? Hai ca iti traduc eu .
    citez:" cei carora vi s-au marit pensiile prin recalculare, nu iesiti din sindicat , platiti- va cotizatiile la timp, iar cei care nu sunteti membri de sindicat,, incrieti-va , pentru ca dupa ce cade guvernul si o sa se revina -am aranjat noi cu PSD si PC- la L164, o sa fiti nevoiti sa dati statul in judecata pentru a va pastra pensiile in cuantumul maxim . Si atunci veti avea nevoiie de sindicat , sau mai bine zis de Dogaru, asa cum el are nevoie de banii vostri acum ."
    Lamurit ? Ceea ce nu spune Dogaru este ca vinde blana ursului din padure. Asta iti spun eu .

    RăspundețiȘtergere
  72. Referitor la mesajul adresat prin posta electronica, la data de 16 ianuarie 2011, Presedintelui Romaniei, domnul Traian Basescu, va informam ca in Monitorul Oficial nr. 81 din data de 31 ianuarie 2011 a fost publicata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala. Conform acestui act normativ, pana la recalcularea pensiei pe baza veniturilor obtinute in activitate, urmeaza sa primiti pensia la nivelul lunii decembrie 2010, iar in luna februarie si diferenta aferenta lunii ianuarie 2011.

    Cu stima,
    Consilier de Stat
    Gabriel-Cristian Piscociu
    ------------
    Mica e Gradina Ta Doamne!
    Ce le place unora ... sa se dea mari!
    Cine este el .... cui scrie el ... ce raspuns primeste el ...
    Fercice Doamne, de cei saraci cu duhul!

    RăspundețiȘtergere
  73. Acelasi raspuns il va primi domnul Dogaru si in instanta pe actiunile impotriva deciziilor de pendionare temporare. Bani cheltuiti de pomana . Si va mai primi ceva , va primi inapoi nu stiu cate mii de dosare , sa si le bage in vena , pe ale celor ce nu si le-au depus in localitatea de resedinta sau la judet. Alti bani, alta distractie.
    Asa lucreaza cei 60 de avocati ai SCMD. Dupa cum canta Dogaru .

    RăspundețiȘtergere
  74. Stati sa vedeti ce raspuns va primi de la NATO, cand se vor trezi aia cu nu stiu cate sute de scrisori trase la xerox, semnate de sindicalistii lui Peste . O sa ceara aia daune statului roman ca au fost inselati si nu au raportat toti nebunii la intrarea in NATO .

    RăspundețiȘtergere
  75. Tot poporul de pe feuda, sa fie linistit!
    Le rezolva pe toate ... unul ... Galca!
    Mama ... ce galci face omuletul asta pe blogusorul lui!
    Mamaaaa .... ce foame de bani are in el bietul/tanarul doctorand!
    Si dai si lupta el saracutul, intai cu puterea, apoi pe la instante!
    Cred ... era un banc pe aici cu un politician, ajuns cu intarziere, undeva ... asa si nenea, sa vezi ce mai politician va fi! Chiar daca ... oarecum intarziat! Avocat, o sa mai vedem ce si cum!

    RăspundețiȘtergere
  76. Stimati colegi,. pensionarii militari au fost impartiti in trei categorii:1.cei iesiti la pensie inainte de 01.04.2001 care doresc sa li se recalculeze pensiile dupa veniturile obtinute deoarece nu au beneficiat de "smecheriile "L164, 2. cei care au fost beneficiari ai L164[printre care si DOGARU-VADIM]caruia o sa-i cam scada penziuca 3.si altii -care habar nu au in ce categorie vor fi incadrati.Ani de zile m-am plans ,pe la toate forurile ca am pensia diminuata cu vreo 60% in comparatie cu analogul iesit la pensie dupa 2001 ,dar cine sa ma inteleaga ,nici chiar sindicatul SCMD care se comporta dupa cum vrea Dogaru,nu a ridicat problema celor nedreptatiti si acum urla sa mergem alaturi de el CUCU "prietene",te crezi smecher?

    RăspundețiȘtergere
  77. @tnt-ul
    sa schimb poza ?? poate nu sant destul de blond

    Apropo; stii de ce au blondele vanatai in jurul buricului?

    RăspundețiȘtergere
  78. @ano16.43
    eu fac parte din categ.2 si stiu perfect la ce sa ma astept.Tu din ce categorie esti.Outsider??
    socru-miu a iesit la pensie in 1987(fie-i tarana usoara),soacra-mea are pensie de urmas(din 1991) si deci pot sa-ti spun cu certitudine ref. la cei 60% ca te-nseli(ca sa nu spun 'minti')

    RăspundețiȘtergere
  79. asta-i galca!simpatic nu?

    http://costelgilca.wordpress.com/all-about-me/

    RăspundețiȘtergere
  80. si-o cinzeaca pt...stiti voi cine


    Intr-un compartiment al trenului Bucuresti Nord – Suceava, pe aceeasi bancheta stateau un barbat si o femeie cu un bebelus in brate. La un moment dat, aproape de Ploiesti, femeia scoate un san sa-l alapteze pe cel mic.
    Bebelusul intoarce nasucul intr-o parte si nu vrea sa suga. Femeia, suparata ii spune:
    – Mananca, altfel ii dau lui nenea!
    Ajung ei la Focsani, aceeasi scena: femeia scoate un san sa-l alapteze pe cel mic.. Bebelusul intoace nasucul intr-o parte si nu vrea sa suga. Femeia din nou:
    – Mananca, altfel ii dau lui nenea!
    Ala micu… nimic!
    Ajung ei la Bacau, scena se repeta, bebelusul iar nu vrea. Femeia iar spune:
    – Mananca, altfel ii dau lui nenea!
    Trenul merge mai departe. Domnul care statea langa femeie pe bancheta izbucneste:
    – Dar hotarati-va doamna odata, ca eu trebuia sa cobor la Ploiesti!!!

    RăspundețiȘtergere
  81. "and a cinzeaca pt. ..Y'know who


    In a compartment of the train to Bucharest Nord-Suceava, on the same bench stood a man and a woman with a baby in his arms. At one point, near Ploiesti, woman pulls out a san alapteze him on at small.
    Bebelusul turn nasucul into a party and no one wants to suck. Woman, upset ii says:
    – Eating, otherwise give his uncle!
    Get them from Focsani, same scene: woman pulls out a san alapteze him on the little ... Bebelusul intoace nasucul in a part and don't want to suck. The woman again:
    – Eating, otherwise give his uncle!
    Ala micu ... nothing!
    Get them from Bacau, scene repeats, bebelusul and did not like. Woman and says:
    – Eating, otherwise give his uncle!
    The train goes further. The Lord who would stand next to the woman on the bench izbucneste:
    – Decide for yourself-But will the Lady vanishes, as I had to get off at Ploiesti!!! "

    RăspundețiȘtergere
  82. "Militarii disponibilizaţi au fost induşi în eroare de un oarecare avocat
    I. Câteva mişcări de-a dreptul haotice şi de neînţeles desfăşurate în ultima vreme de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate par să indice faptul că serviciile secrete ale Armatei, aflate sub conducerea lui Moş Teacă, ministrul Apărării Naţionale, lucrează intens la anihilarea acestui sindicat, perceput ca vector de ameninţare pentru Traian Băsescu şi pentru guvernul Boc.

    Cea mai recentă mişcare de sabotare a demersului sindicatului în justiţie a venit, în mod surprinzător, dintr-o idee lansată prin răstălmacirea afirmaţiilor unui avocat, făcute într-o emisiune a lui Radu Moraru - cântăreţul preferat al lui Băsescu - de la aproape inexistenta televiziune 10 TV. La emisiunea cu pricina, avocatul Bogdan Gâlcă ar fi afirmat că va cere tribunalului disjungerea acţiunii grupului de pensionari pentru ca fiecare persoană să se constituie într-un caz aparte, la instanţa de la locul de domiciliu. Câteva ore mai târziu, avocatul Gâlcă s-a declarat surprins de dezinformarea în care ar fi fost implicat fără voia sa şi a negat vehement că ar fi adeptul unei astfel de soluţii. Bogdan Gâlcă s-a speriat probabil de urmările lăudăroşeniilor sale din studioul lui Radu Moraru. Avocatul chiar se bătuse cu pumnii în piept, la 10 TV, spunând că el a reuşit să blocheze tribunalul cu cererile sale individuale, peste 6.000, conform propriilor declaraţii.

    Numai că avocatul Gâlcă minte sau pur şi simplu s-a răzgândit de teamă. Cel mai probabil, Bogdan Gâlcă minte, întrucât ideea disjungerii, atribuită respectivului, a fost deja îmbrăţişată în procesele aviatorilor, diplomaţilor, grefierilor, împotriva recalculării pensiilor în baza HG 737 /2010. Chiar la termenul din 31.01.2011, judecătoarea, din proprie iniţiativă, fără o cerere a vreuneia dintre părţi, a dispus disjungerea din grupul constituit şi trimiterea dosarelor spre Galaţi, Vâlcea... Mehedinţi, respectiv la instanţele de la locurile de domiciliu ale reclamanţilor. Mai mult, ideea convine de minune şi Tribunalului Municipiului Bucureşti, pentru motivarea cerererii de suplimentare cu 240 de judecători şi grefieri, invocând numărul mare de dosare. Susţinătorii acestei idei în frunte cu avocatul Bogdan Gâlcă spun că, în acest mod se vor bloca tribunalele cu zeci de mii de dosare. Însă orice om de bun-simţ se poate întreba de când blocarea justiţiei a devenit un fapt pozitiv?

    Oricine judecă logic realizează că, în fapt, o asemenea decizie este doar pe placul guvernului Boc, făcând astfel jocul celor de la putere, pentru ca în acest mod se va ajunge o tergiversare şi prelungire a termenelor la instanţele din toată ţara, chestiune care este doar în dezavantajul părţilor reclamante. Să ne imaginăm ce ar însemna ca fiecare pensionar reclamant să aibă propria acţiune, propriul avocat şi ce costuri, câte eforturi sunt implicate, atât pentru reclamanţi, cât şi pentru avocaţii acestora.

    În încercarea de a afla ce s-a întâmplat cu acţiunile Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate şi ce stă în spatele acţiunilor avocatului Bogdan Gâlcă, cotidianul.ro l-a contactat pe avocatul Gheorghe Piperea, specializat în procese colective.

    RăspundețiȘtergere
  83. @Anonim 18:30,
    Gluma ta e de prost gust!
    Am pus "traducatorul" pentru vizitatorii externi!
    Vezi ... Click pe: Visitor locations, pentru documentare!
    Iar a ne apuca sa "comentam" pe "sectiuni"/ traduceri ...
    Mai bine "sterge-o" singur!
    Admin

    RăspundețiȘtergere
  84. II. Iată ce ne-a declarat prof. dr. Gheorghe Piperea: "Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti, secţia litigii de muncă, pare că au decis, în mod individual (dar repetat la mai toţi judecătorii sectiei) sau la nivel de secţie, să nu mai permită la Bucureşti înregistrarea sau derularea de procese colective în materie de contestare a deciziilor de reducere a pensiilor şi, în general, să nu mai permită procese colective în toate materiile, ci doar procese individuale. În mod evident, dacă este o decizie şi nu doar o idee a unuia sau mai multor judecători, este o decizie ilegală cel puţin din două motive - încalca art. 48 Cpr.civ., care permite co-participarea procesuală, şi încalcă principiul independenţei şi imparţialităţii judecătorului, care ne spune că judecătorul se supune numai legii şi conştiinţei sale! Decizia este nu doar ilegală, ci şi imorală, pentru că înşişi judecătorii, unii dintre ei membri ai acestei secţii, au dat statul în judecată, în trecutul apropiat, pentru drepturi salariale şi sociale. În plus, pentru cazurile în care reclamanţii nu au domiciliul în Bucureşti, «surpriza» pregătită este trimiterea dosarului la tribunalul de domiciliu, pe motiv că legea pensiilor stabileşte că este competent şi tribunalul de la domiciliul reclamantului.

    RăspundețiȘtergere
  85. III. Aşadar, oamenii se asociază în procese pentru a plăti avocaţi buni din Bucureşti, dar cu costuri incomparabil mai reduse faţă de ipoteza unui proces individual (un onorariu de 5000 euro, să zicem, perceput de la 200 de persoane, înseamnă 25 de euro per persoană), pentru a avea şanse mai mari de a câştiga contra autorităţilor care abuzează de puterea încredinţată de cetăţeni, pentru a obţine reparaţia în timp util, eventual înainte de a deceda (să nu uitam totuşi că reclamanţii sunt pensionari). Iar justiţia română ce face? Îi trimite pe aceşti oameni la ei acasă, pentru a mai pierde nişte ani de zile, şi le indică să îşi pună fiecare avocat, în procese individuale. Alt avocat decât cel ales împreună cu grupul de pensionari, alegere făcută după multe analize, şedinţe, timp şi cotizaţii plătite sindicatelor. Adică să plătească de cel puţin 20 de ori mai mult (niciun avocat serios nu va accepta un dosar atât de complicat pentru mai puţin de 500 euro pe cap de reclamant).

    Ce s-a întâmplat ieri în procesul pe care îl am pentru un număr de 192 pensionari aviatori (plus asociaţia lor, care nu este un sindicat, ci un ONG): cu o incredibilă ostilate şi cu o destul de preocupantă lipsă de maturitate, judecătorul a început să împartă reclamanţii pe tribunal, dictând grefierei numele fiecărui reclamant care trebuie să fie trimis la instanţa sa de domiciliu. Implicit, aceşti reclamanţi sunt obligaţi să îşi continue procesele în mod individual, şi nu în Bucureşti (unde se află sediul reclamantului principal, asociaţia pensionarilor, şi sediul pârâţilor principali, Ministerul Muncii şi Casa Naţională de Pensii), ci la ei acasă. Există desigur şanse mari ca instanţele lor de domiciliu să îşi decline competenţa la Tribunalul Bucureşti, ceea ce înseamnă nu luni de zile, ci ani de suspendare în fapt a procesului acestor oameni. Evident că dreptul lor de acces la o justiţie efectivă şi nu iluzorie va fi, practic, aneantizat. Revenind la procedură, măsurile dispuse de judecător erau evident luate deja, pentru că le citea de pe o listă. Ca să nu mai vorbim că, în mod ironic, după ce luase deja aceste două decizii, judecătorul m-a întrebat şi pe mine, în treacăt, că tot eram acolo, dacă sunt de acord cu disjungerea. Desigur că, dat fiind pericolul pierderii strategiei iniţiale, precum şi pentru faptul că, ostil fiind, judecătorul s-a mai şi antepronunţat, în sensul că a apucat deja să dicteze grefierei declinarea de competenţă şi disjungerea (separarea cauzelor), am fost nevoit să recuz judecătorul, ceea ce nu fac decât foarte, foarte rar. Pentru că eu cred că singura autoritate în stat la care mai poţi apela atunci când deţinătorii puterii politice sau economice abuzează de această putere este judecătorul. Dacă şi judecătorul se manifestă atât de ostil şi se derobează (în sensul propriu al cuvântului, de dezînvestire, de dezbrăcare de robă) de cauză, atunci unde să ne mai plângem?

    RăspundețiȘtergere
  86. IV.
    in orice caz, toată lumea s-ar putea întreba de ce judecătorii unei secţii (foarte aglomerate deja cu litigii de muncă, litigii care sunt, la propriu, pe viaţă şi pe moarte) ar dori să aibă, în loc de două-trei procese colective, câteva mii de procesele individuale, separate? Adică, la numărul şi aşa mare de cauze aflate pe rol, să se adauge încă câteva mii, dacă nu cumva zeci de mii?".

    Coroborând declaraţia profesorului de drept Gheorghe Piperea cu ciudatele întâmplări de luni, în centrul cărora s-a situat avocatul (al cui???) Bogdan Gâlcă, inevitabil apar câteva întrebări. Cine şi în ce interes foloseşte straniul personaj Gâlcă Bogdan?! Gâlcă a fost într-adevăr răstălmăcit, aşa cum susţine, sau domnia sa ştie foarte bine al cui şi ce joc face, şi că tot acest joc al său are ca scop final manipularea pensionarilor militari pe un drum fals care să ducă de fapt la o victorie guvernui Boc împotriva acestor categorii sociale cărora puterea actuală le-a tăiat abuziv din venituri?!

    Precizăm că, până la finalizarea acestui articol, cotidianul.ro a încercat de mai multe ori să ia legătura cu avocatul Bogdan Gâlcă, însă acesta nu a răspuns la niciunul din apelurile noastre telefonice."

    RăspundețiȘtergere
  87. vineri, 28 ianuarie 2011
    Comunicat nr. 2/28.01.2011
    Sambata, 5 februarie 2011, orele 11.00 A.M., la pensiunea Perla Muresului de la Oarda (la intrarea in Alba Iulia) toti avocatii, desemnati sau angajati deja de filiale, se vor intalni cu domnul avocat Costel GILCA si cu avocatii pe zona de sud, pentru a se pune de acord si a stabili ultimele detalii in privinta proceselor.
    Din partea Serviciului Juridic va fi prezent dl. Emil PIELMUS.....
    ___________
    Ba, ai dreak mai sunteti!
    Tocmai se pregatea si "omuletu" de o sueta!
    Acum ... ce-o sa fie? ... ce-o sa fie?
    O sa fie, o sa fie ... dreak mai stie, ce?!

    RăspundețiȘtergere
  88. Apoi NO!
    Io, nu mi-s lamurit:
    care avocat GALCA?
    Costel si Bogdan ... e tot/acelasi?
    Ca unii zic de unu', altii zic de altu'!
    Al de sus, lumineaza si pe mine te rog!

    RăspundețiȘtergere
  89. si eu care voiam sa zic; Baii ce bine stie engleza ca eu em facut 14 ani si nu prea le mai am,-da el umbla cu copiute
    ii recomand 'google translate' ca acolo merge pana si chineza dialectul mandarin

    RăspundețiȘtergere
  90. @AKORD- nu las-o asa. ai o superba racheta intr-o stare perfect erectila....tnt-atul

    RăspundețiȘtergere
  91. Cum spunea romanul ," GURA BATE ... " Nu trageti in pianist. Nu e vina avocatului Galca , el nu a facut altceva decat sa " ameninte " asa cum l-a invatat domnul dogaru cel care spunea cu gura pe la urechi , sus si tare" vom umple tribunalele cu dosare, vom aduce camioane de dosare, toti sindicalistii vor da in judecata individual !" Asta a spus domnul Dogaru, cu asta a " speriat" dansul guvernul Boc. Acuma guvernul boc, ii indeplineste dorinta . Sa vedem cu ce bani vor plati cei 6000 de sindicalisti din Bucuresti proceses individuale , ca asa s-a laudat domnul Dogaru. Asa ca nu sariti la gatul domnului avocat, nu face altceva decat sa urmeze indicatiile domnului Dogaru. HALAL PRESEDINTE DE SINDICAT, VORBESTE GURA FARA EL , NU ISI DA SEAMA DE CONSECINTELE VORBELOR. Acuma are ce a dorit, 6000 de dosare individuale. Sa le plateasca !

    RăspundețiȘtergere
  92. Domnu neacsu
    cu tot respectu'pe care vi-l datorez;zicea-ti mai deunazi ca incepand cu 01.02 aflam si noi cate ceva interesant de un 'anume' audit financiar ca nu ne lasati sa murim prosti si ca ne luminati.Cu tot respectu'va aduc la cunostinta ca azi este 02.02.Cu tot respectu' va aduc la cunostinta ca mai e un piculet si se face 03.02.Cu tot respectu' va aduc la cunostinta ca noi amarastenii de rand fara acces la informatii avem (inca)incredere in cuvintul dvs.Cu tot respectu' va asteptam!
    semnat
    becul cu lumina neagra

    RăspundețiȘtergere
  93. Akord 75. Nu am inca acordul sursei, sa public datele . Imi pare rau, depaseste vointa mea. Probabil asetapta sa se faca miscarea din interior. Daca era dupa mine, le publicam de mult, dar nu pot trece peste cel ce mi-a dat datele . Inca putintica rabdare. Nu va las asa .Pana auna alta a iesit la iveala procesul verbal al sedintei CD in care a fost prezentat raportul. Probabil spera sa scape numai cu atat. Nu vor scapa . Dar nici nu pot misca in acest moment. Imi pare rau, stiu ca sunteti curiosi dar inca utintica rabdare.

    RăspundețiȘtergere
  94. Io, nu mi-s lamurit:
    care avocat GALCA?
    Costel si Bogdan ... e tot/acelasi?
    __________
    Mie nu-mi spune nimeni?
    stau si ma uit la bec de-a pomana?
    E acelasi Galca sau nu?

    RăspundețiȘtergere
  95. asa am vazut asa va servesc


    preluare infomondomil
    D-na Elena Cobuz a revenit in CD al SCMD;A participat la sedinta din 25.01.2011;
    Felicitari pentru decizia luata!
    Ionel

    RăspundețiȘtergere
  96. @neacsu
    Ok.e de inteles
    multumim

    RăspundețiȘtergere
  97. PROCES VERBAL
    Incheiat astazi, 25.01.2011, in sedinta Comitetului Director al SCMD.

    Participa urmatorii membri ai Comitetului Director:
    1. Col. (r) Dogaru Mircea
    2. Gl. Bg. (r) Balan Iosif
    3. Col. (r) Pricina Valeriu
    4. Col. (r) Monac Constantin
    5. Lt. Col. (r) Cobuz Elena
    6. Lt. Col. (r) Winzer Anisoara – vicepresedinte suspendat
    7. Lt. Col. (r) Apostol Catalin – absent
    Dupa cum se vede , doamna Elena , luptatoarea pentru adevar este merci bine in Comitetul Director, dupa ce a plecat de doua ori. O sa se faca doua filme Elena Cobuz Revine si Fata lui Elena Cobuz. Si dansa a promis dezvaluiri si a lasat capul la cutie. Se pare ca a fost soparla bagata in casa nemultumitilor, ca sa ii stoarca de informatii. Parsiv lucrat. Daca si Neacsu lucreaza la fel ?

    RăspundețiȘtergere
  98. @ano 22.03
    nu stiu!...nu stiu!!
    Nu sunt inscris in SCMD srl

    RăspundețiȘtergere
  99. bai frate ce s-a nimerit ;
    valabil si pt ano 22.11
    acelasi raspuns la 2 anu...scuze ano..

    RăspundețiȘtergere
  100. @neacsu
    era frumos din partea dvs sa va semnati cu neacsu nu cu anonim dupa ce ati postat PV-ul

    RăspundețiȘtergere
  101. @ano 22.03
    am confirmarea.E Costel
    si aici se prezanta!
    http://costelgilca.wordpress.com/all-about-me/

    RăspundețiȘtergere
  102. Akord . Eu am semnat cu numele meu. scrie deasupra.

    RăspundețiȘtergere
  103. Tnt-ule hai ca ma ia ameteala si n-am beut niiica azi(hi hi)
    Da uite acilea dezmintire!!Io le scriu io le rescriu,ce dracu' ma duc sa beau ceva
    E foarte activa,nu a revenit,e simplu membru de sindicat,....daaar este in CD.Ptiu drace c-o vazui si p-asta

    citat;
    NU AM REVENIT! Am participat la aceasta sedinta deoarece a prezentat raportul comisia de control financiar.
    Nu va faceti griji, sunt un simplu membru de sindicat, dar asta nu inseamna ca nu pot sa fiu foarte activa.
    Elena

    RăspundețiȘtergere
  104. Cotidianul.ro,
    are ACUM O PROBLEMA!
    Urgent, trebuie sa CLARIFICE despre cine a scris!??
    Este "una si aceeasi persoana" cu AVOCATUL SCMD, ori NU!
    Altminteri, o MANIPULARE/DEZINFORMARE ordinara!
    Admin, V.Burcu

    RăspundețiȘtergere
  105. @neacsu
    ma refer la PV orele 22.11.Io nu vad niic.

    RăspundețiȘtergere
  106. Si care a fost concluzia Elena ? Totul e ok ?

    RăspundețiȘtergere
  107. @admin-v-am lasat si link pt.costel(av. angajat SCMD)


    mai jos e bogdan(fiu ploii)
    http://bogdangalca.wordpress.com

    cred ca acum e clar

    RăspundețiȘtergere
  108. @admin

    @ano 22.03
    am confirmarea.E Costel
    si aici se prezanta!
    http://costelgilca.wordpress.com/all-about-me/

    2 februarie 2011, 22:26

    RăspundețiȘtergere
  109. @akord75 ,
    Multumesc, ai dreptate!
    Cotidianul.ro, este OBLIGAT deontologic, sa faca urgent corectura necesara! Poate le spune totusi cineva! Si greseala, e scrisa in legile omenesti! Au incurcat ... Bogdan cu Costel! Admin

    RăspundețiȘtergere
  110. stau si ma intreb.La citatul de mai jos sa pun sau sa nu pun
    ',(virgula)' dupa cuvantul NU


    NU AM REVENIT! Am participat la aceasta sedinta deoarece a prezentat raportul comisia de control financiar.
    Nu va faceti griji, sunt un simplu membru de sindicat, dar asta nu inseamna ca nu pot sa fiu foarte activa.
    Elena

    RăspundețiȘtergere
  111. si io tot la elena udrea ma gandesc.mama.....!!

    RăspundețiȘtergere
  112. @AKORD -Valeu muica ce limbarnita ai. asta de cand ti-ai tras racheta stanga sus! Dac nu esti membru (scmd) de ce te omori atata cu subictul? Lasa-le frate placerea cotizantilor voluntari-ca doar au platit nu? tnt-atul

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri