Google Translate

luni, 15 august 2011

EXPLOZIV. SCMD are ca asistenţă şi reprezentare juridica pe avocatul Graziela Bârlă, Mare Maestra unei obediente masonice!


Reprezentanţi a cinci Obedienţe masonice şi ai unui Suprem Mare Consiliu au semnat, recent, la Bucureşti, o Declaraţie de principii comună, document elaborat în scopul promovării principiilor masonice şi deschiderii spre societatea contemporană. Primii semnatari ai acestei declaraţii - deschise tuturor obedienţelor şi supremelor consilii – sînt Marele Maestru Bartolomeu Constantin Săvoiu, din partea Marii Loji Naţionale Române “1880”, Marea Maestră Graziela Bârlă, din partea Marelui Ordin Feminin Român (o impostoare, pentru că Masoneria Regulară nu are decît bărbaţi!), Marele Maestru Mircea Deacă, din partea Marelui Orient al României, Marele Maestru Adrian Ionescu-Miu, din partea Marii Loji Regulare a României, Delegat al Supremului Consiliu Mircea Cărăuşan, din partea Ordinului Masonic Mixt Internaţional, Dreptul Uman - Jurisdicţia Română. Acestora li se adaugă Suveran Mare Comandor Horia Nestorescu-Bălceşti, din partea Supremului Consiliu al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat de Grad 33 şi Ultim pentru România. Fiecare Frate sau Soră, în calitate de membru al masoneriei universale, desfăşoară o activitate masonică care nu poate, în nici un caz, impieta asupra suveranităţii şi independenţei Statului Naţional, prevede Declaraţia de principii.

Conform Declaraţiei, fiecare Frate sau Soră, masoni români, în lumea profană, trebuie să fie un liant al vieţii sociale şi culturale a ţării şi să militeze pentru stabilitatea şi bunăstarea socială şi economică a mediului din care face parte.

Potrivit documentului, masonii români, pe teritoriul României şi în orice altă parte a lumii s-ar afla, trebuie să respecte, în relaţiile dintre ei şi în cele din lumea profană, principiul sacru al moralităţii. Obedienţele semnatare promovează şi vor promova toleranţa, solidaritatea, întrajutorarea, în spiritul frăţiei universale, se arată în Declaraţie.

Masonii români din Obedienţele semnatare apără şi vor apăra, în orice situaţie, principiile fundamentale ale Masoneriei universale, făcînd front comun pentru respectarea marilor valori ale Umanităţii.

Obedienţele semnatare militează pentru unitatea în diversitate a vieţii masonice din România, respectînd autonomia fiecăreia dintre ele.
Sursa text:

============
Am citit mult, stiu destule, dar trebuie sa recunosc:
informatia m-a socat. Dar ... este reala, se verifica!
Iata dovezile:
========================


marți, 5 iulie 2011
Vă prezentăm situaţia proceselor pe rol - Dosarul nr. 2756/2/2010 și Dosarul nr. 6965/2/2010 - având ca asistenţă şi reprezentare pe avocatul Graziela Bârlă:
..........................
SCMD - Departamentul juridic

==============================


Dogaru & M.O.F.R.


=================


M.O.F.R. - Marele Orient Feminin Roman
Vineri 17 iunie 2011, ora 11:00, la Hotel Novotel din Bucuresti, sala Bordeaux, a avut loc ceremonia de semnare a Declaratiei de Principii comuna a cinci obediente masonice si un Suprem Mare Consiliu, document elaborat in scopul promovarii princiipilor masonice si deschiderii spre societatea contemporana.

Noi, cetatenii masoni, in conditiile actualei crize morale, sociale si economice care a cuprins toate domeniile de activitate si a afectat regiuni intinse pe întreaga planeta, actionand in spiritul principiilor noastre fundamentale de fraternitate si solidaritate, ne unim eforturile si energia pentru a sprijini iesirea din criza a societatii din care facem parte si a contribui la construirea unei lumi noi, durabile, care sa poata asigura uan trai decent fiecarui cetatean.

Primii semnatari ai acestei declaratii - deschise tuturor obedientelor si supremelor consilii - sunt: Marele Maestru Bartolomeu Constantin SAVOIU din partea MARII LOJI NATIONALE ROMANE "1880", Mare Maestra Graziela BARLA din partea MARELUI ORDIN FEMININ ROMAN, Marele Maestru Mircea DEACA din partea MARELUI ORIENT AL ROMANIEI, Marele Maestru Adrian IONESCU - MIU din partea MARII LOJI REGULARE A ROMANIEI, Delegat al Supremului Consiliu Mircea CARAUSAN din partea ORDINULUI MASONIC MIXT INTERNATIONAL, DREPTUL UMAN - Jurisdictia Romana, Suveran Mare Comandor Horia NESTORESCU-BALCESTI din partea SUPREMULUI CONSILIU AL RITULUI SCOTIAN ANTIC SI ACCEPTAT DE GRAD 33 SI ULTIM PENTRU ROMANIA.

Dupa ceremonia de semnare a Declaratiei, a fost organizata o Conferinta de Presa urmata de un cocktail.



In perioada 16-17 octombrie 2010 a avut loc la Bucuresti, Conventul MOFR. Cu acest prilej a fost realeasa in functie Marea Maestra si a fost confirmata de catre Adunarea Generala noua conducere a lojei pentru urmatorii patru ani.

La eveniment au participat ca invitati frati si surori din obedientele din tara si din strainatate.
Sursa :

=========================
Vadit, incurcate sunt caile Domnului!
Dar mult mai incurcate ale D-lui Dogaru, Presedintele CD al SCMD.
Masoneria, iata, acorda asistenta si reprezentare SCMD !!!
Greu de inteles, greu de explicat pentru cei multi!
Am intuit ingineria financiara, politichia damboviteana,
dar REALITATEA, bate viata!
Admin
==================

P.S.:  Doar o vorba as mai spune:

Cine pe cine va "arde intre coloane" la SCMD?

[[[ Ce este "arderea intre coloane" ?
Este o sanctiune extrem de grava, insemnand ca respectivii sanctionati devin demni de oprobriul tuturor fratilor masoni.
Suprema pedeapsa pe care Masoneria o poate aplica astazi impotriva vreunui membru al ei este : "arderea intre coloane” si ea este echivalenta cu iradierea din evidentele Ordinului a fratelui care a gresit (documentele lui de aderare la Ordin sunt arse pe o tava intre coloanele ~membrii~ lojei respective). Excluderea din Masonerie se numeste
" ardere intre coloane " si se desfasoara dupa un ceremonial aparte. Numele celui care urmeaza sa fie exclus este scris pe un bilet, iar hârtia este arsa între trei coloane care simbolizeaza Forta, Frumusetea si Întelepciunea, dupa care ''fratii'' întrerup automat orice legatura cu cel exclus. ]]]
Admin

43 de comentarii:

  1. Maria din Nazaret sau Fecioara Maria (din ebraică Miryam; n. aprox. 17 î.Hr. probabil în Ierusalim, azi Israel - d. aprox. 45 d.Hr. probabil în Efes, azi Turcia) a fost, conform scrierilor Noului Testament, mama lui Iisus din Nazaret. Conform proto-Evangheliei după Iacob a fost fiica lui Ioachim și Ana. Conform Noului Testament, în momentul conceperii lui Iisus Cristos, fapt ce i-a fost revelat de Arhanghelul Gabriel, ea era logodnica lui Iosif din Nazaret. În tradiția creștină (ortodoxă, catolică, anglicană și luterană) precum și în cea musulmană, a rămas prin minune fecioară în timpul conceperii și nașterii lui Iisus.

    Al treilea sinod ecumenic, ținut la Efes în anul 431, convocat pentru a dezbate asupra învățăturii dioprosopiste a patriarhului Nestorie [1], a confirmat învățătura Bisericii primare cu privire la Maica Domnului (gr. Theotokos, "Născătoarea de Dumnezeu"). Conform definițiilor dogmatice adoptate de acest sinod ecumenic, la fel cum păcatul a venit în lume printr-o femeie (Eva), tot printr-o femeie (Maria) a venit în lume și mântuirea. Maria a fost denumită de aceea "noua Evă".

    Principala sărbătoare a Mariei este la 15 august ("Sfânta Maria Mare"), sărbătoare care se numește oficial în biserica romano-catolică "Ridicarea la Ceruri a Fecioarei Maria", iar în bisericile ortodoxe "Adormirea Maicii Domnului". Recent biserica anglicană a introdus "Sărbătorirea Binecuvântatei Fecioare Maria" pe aceeași dată.
    ------------
    La Multi Ani!

    RăspundețiȘtergere
  2. Peste două milioane de români îşi aniversează onomastica de Sfânta Maria Mare.

    Mai exact, din cei 2.288.271 de români aniversaţi, 417.875 sunt bărbaţi iar 1.870.396 sunt femei, conform unui comunicat oficial al MAI, citat de Agerpres.
    Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI, majoritatea bărbaţilor aniversaţi poartă numele de Marian, circa 306.137.
    Dintre femeile care îşi sărbătoresc onomastica, circa 1.397.034, poartă numele de Maria.
    Statisticile arată că 31.327 de persoane se numesc Mioara, 25.520 Marilena, 2.088 Măriuca şi 599 Marinela.
    ================
    La Multi Ani, tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  3. La multi ani tuturor ce - si sarbatoresc ziua onomastica astazi! La multi ani marinari de ziua voastra si vint bun din pupa!

    RăspundețiȘtergere
  4. LA MULTI ANI TUTUROR MARIILOR, MARINILOR SI MARINARILOR .SA LE DEA DUMNEZEU SNATATE SI BUCURII!

    RăspundețiȘtergere
  5. @ Neacsu
    La multi ani si tie Marinica!Colegeleor si colegilor ce poarta acest frumos nume, SANATATE,IMPLINIRI SI SPERANTA. (citeste romania megalitica su apoi vorbim)

    RăspundețiȘtergere
  6. Francmasoneria este o organizaţie ai cărei membri sunt înfrăţiţi prin idealuri comune de natură atât morală cât şi metafizică, prin iniţierea conformă unui ritual comun, prin jurământul depus pe o carte sfântă (în general Biblia sau Coranul) şi, în majoritatea ramificaţiilor, de credinţa într-o „Fiinţă Supremă”, un „Mare arhitect al universului”. Această organizaţie prezentă în majoritatea ţărilor cu civilizaţie de origine europeană, este împărţită în obedienţe, ele însele împărţite în loji (zise şi ateliere) de câte 7-50 de persoane (uneori chiar mai multe).
    ..........
    Dogaru & Gratiela, probabil aceasta organizare pe "obediente/ateliere - de câte 7-50 de persoane" a avut-o in vedere, cand au gandit SCMD-ul. Asta explica si refuzul de a permite conform legii, obtinerea de "personalitate juridica" pentru Filiale adevarate, judetene!

    RăspundețiȘtergere
  7. Astăzi, principalele simboluri masonice sunt cele „Trei Mari Lumini”: Echerul, Compasul şi „Volumul Sfintei Legi” (cel mai renumit dintre simbolurile masonice), precum şi litera „G”, scrisă în interiorul unui echer şi al unui compas, care reprezintă de fapt iniţiala cuvântelor God (zeu), geometrie, generare, geniu, gnoză … Albert Mackey considera că masonii au fost învăţaţi că „Masoneria şi geometria sunt sinonime” şi că „simbolurile geometrice care se găsesc în ritualurile Francmasoneriei moderne pot fi considerate rămăşiţele secretelor geometrice cunoscute de masonii Evului Mediu, despre care acum se crede că s-au pierdut”. Geometria ocultă, denumită uneori „geometrie sacră”, foloseşte de mult timp simboluri geometrice, ca de exemplu cercul, triunghiul, pentagrama, precum şi altele, pentru ilustrarea unor idei metafizice şi filozofice.

    RăspundețiȘtergere
  8. Vreti o dovada in plus ca CD al SCMD are simboluri masonice publice?
    Priviti "emblema" SCMD.
    .....................
    Elementul central,
    Sabia de ceremonie /argintiu-negru!
    Ce simbolizeaza?
    .....................
    Este sabia cu care regele ii investea pe cei mai credinciosi supusi cu titlul de cavaler, prin atingerea pe umeri si pe crestetul capului celui aflat in fata sa.
    Mai sa fie! Stai, privesti si te crucesti!
    Cunoscatorii, stiu de ce!

    RăspundețiȘtergere
  9. Pro și contra.
    Despre Masonerie există două puncte de vedere:

    Primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale și metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credința într-o ființă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecționarea omului, este compatibilă cu orice credință sau convingere sinceră și nu ar trebui să apară probleme.
    Al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanistă.
    ..............
    In democratia "originala", instaurata de organizatiile masonice din Romania, cu sprijinul "fratilor" de pretutindeni, "baietii destepti" au ales ce trebuie! Voi, fostii militari, alegeti ce vreti! Lojile albastre va asteapta! Au nevoie acuta, de contributori!

    RăspundețiȘtergere
  10. Biserica Ortodoxă a Greciei, în ședința din 12 octombrie 1933, a hotărât că „francmasoneria nu poate fi compatibilă cu creștinismul“ și că „toți fiii credincioși ai bisericii trebuie să se ferească de francmasonerie“.

    Biserica Ortodoxă Română, prin ședința Sfântului Sinod din 11 martie 1937, aprobă anatemizarea francmasoneriei, considerând-o ocultă și anticreștină. Astfel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 1937 a hotărât că se impune „o acțiune persistentă publicistică și orală de demascare a scopurilor și activității nefaste ale acestei organizații”. În cazul în care nu se căiesc, „Biserica le va refuza slujba la moarte. De asemenea, le va refuza prezența ca membri în corporațiile bisericești“. Această poziție mai este oficială și astăzi; totuși, unii clerici, chiar și arhierei, sunt francmasoni.

    RăspundețiȘtergere
  11. La Mulţ Ani la tăţ Marinii şî Mariili şî multâ sanatati!
    Băi oamini buni ci ghini câ-l mai avem pi briciu Mircea, cel mai tari, cel mai ecologic şî mai nemuritor vapori. Cela, briciu faci cât celi trii frigăţi la un loc...

    RăspundețiȘtergere
  12. Comisare, daca nu te citeste nimeni te autocomentezi?
    O veche cunostinta...
    PS _ Nu te-am uitat si nici tu n-ai scapat de mine. Deocamdata te monitorizez... in tacere...

    RăspundețiȘtergere
  13. @anonim 20.41
    ,, Nu te-am uitat si nici tu n-ai scapat de mine ''
    Cred ca ai dormit prea mult si ,,vorbesti'' in somn!
    Mama mare

    RăspundețiȘtergere
  14. Hopaaaa................
    Amenintari in Direct! SENZATIONAL!
    Se pare ca nimic nu a deranjat atat, ca cele de azi! Cine oare ii suparat si la cine Deranjul?
    Punct ochit, punct lovit! Amenintarea da de gandit! Adminule, Felicitari pentru postare!

    RăspundețiȘtergere
  15. @anonim 15 august 2011, 20:57
    N-ai vrea sa ei ...un numar?
    Asta pentru a usura urmarirea derularii replicilor intre personajele virtuale.
    Mama mare

    RăspundețiȘtergere
  16. Va urmaresc pe toti in tacere, dar va fac dosar la "Ochiu si Timpanul", ati inteles voi cum sta treaba?

    RăspundețiȘtergere
  17. @anonim 15 august 2011, 21:22
    Daca serviciul ar fi fost ,,Ochii si timpanele'' ar fi fost greu de identificat ,,stapinul''. Dar ,,Ochiul si timpanul''...? Intr-o ureche si-ntr-un ochi?
    Mama mare

    RăspundețiȘtergere
  18. Militari chemaţi în civil pe post de aplaudaci la Ziua Marinei

    RăspundețiȘtergere
  19. Anonimul de la 20.41.alias cezar,el a lucrat la ochiul si timpanul si este specialist in mascari.Isi ia tot felul de denumiri si ataca pe toata lumea .el zice ca e smecher ,dar este un smecher prost.

    RăspundețiȘtergere
  20. @Ano oo.40 esti un BOU!!!Asta sunt eu !! Cu rosu

    RăspundețiȘtergere
  21. Ai dreptate cezare ... asa esti , cum spui tu : "un BOU!!!Asta sunt eu !! Cu rosu " .

    Nu am inteles cum este cu chestia aia ... 'Cu rosu " ... sinteti si boi cu alte culori ???

    RăspundețiȘtergere
  22. @cezare,soparla cu rat,pe PlanoX,Don C.,Tigri2,i-ai pacalit cu atacuri repetate in spatele unor avataruri create tot de tine ,ca esti mare javra si te pricepi,tu pe unde apari trebuie sa umbli cu matrapazlacuri.intr-adevar esti un bou cu tzatze.

    RăspundețiȘtergere
  23. @Ano 11,75-esti un mare Bou!!
    Am anuntat si plano poate confirma:acolo a activat doar super agentul ooo14 T-Rex

    RăspundețiȘtergere
  24. PS. Oricum razboiul meu s-a incheiat odata cu aplicarea-L119! Tu de fapt ce mai vrei? Esti ofticat? Nu ai decat!!

    RăspundețiȘtergere
  25. Cur de beu, vezi ca nu numai UNUL te monitorizeaza, mai sunt si altii pe care i-ai jignit,i-ai insultat, i-ai amenintat...AI GRIJA!!!!!!!! Nu sunt Czar, nu sunt Una, nu sunt Skiuc..., asta ca sa nu te holbezi ca proasta la ecran!

    RăspundețiȘtergere
  26. @ano[u]s,13.53 Nu se uita ca proasta la ecran ci ca proasta la pula si rade precum pizda la kkt.Dar tu de unde sa stii ,tu esti responsabil cu felatia.

    RăspundețiȘtergere
  27. Prieteni,
    Ce aveti voi cu voi?
    Ce este cu acest RAZBOI fratricid?
    In loc sa va concentrati pe ce trebuie, in loc sa clarificam probleme grave, ne umplem de mizerii, de jigniri fara sens! Nu uitati, suntem colegi, suntem in aceeasi galeata cu totii! Chiar ne este indiferent ca MASONERIA are acces la BAZA NOASTRA DE DATE? Stim bine ca avem MASONI din randul tuturor CATEGORIILOR DE MILITARI, activi si in rezerva, dar ACUM este ceva foarte, foarte grav! Mii de REZERVISTI, sunt pusi pe TAVA masoneriei, "fratilor masoni"!

    RăspundețiȘtergere
  28. " Ochiul si timpanul " va face dosare? Povesti!
    " Ochiul masonic ", vegheaza!
    ..................
    Prin accesul masoneriei la baza de date a SCMD, vor avea multi, foarte multi posibilitatea sa-si frece mainile de bucurie! DOGARU, poate fi fericit! A pus la zid mii si mii de rezervisti!
    A oferit celor interesati, ceeace cu mult aur se cumpara (sau valuta forte)! Informatii de prima mana despre CADRE MILTARE in rezerva!
    Va ramane in istorie nu ca istoric, nu ca Lider!
    Va ramane ca cel mai nenorocit tradator!
    Chiar daca a fost INCOSTIENT de ce face!

    RăspundețiȘtergere
  29. AR fii bine sa detaliezi!Putini sunt familiarizati cu cu chestiile astea!!!

    RăspundețiȘtergere
  30. NEDUMERIRI:
    _____
    1. Mare Maestra Graziela BARLA din partea MARELUI ORDIN FEMININ ROMAN, a fost recent realeasa (al II-lea mandat de 4 ani), in fruntea obedientei masonice! Foarte bine, ii dorim sanatate! Informatie publica, dar ... discreta! ; De ce D&P au pastrat tacerea? De ce nu au COMUNICAT si tuturor membrilor SCMD?
    2. Rinciog a cerut membrilor SCMD si simpatizantilor, mereu sa dea tot felul de date, pana si "numarul de la pantofi"! ; Cui credeti si pentru ce trebuiau asemenea informatii? La ce ar putea servi?
    Care SINDICAT din lume mai face asta? Hmm ....
    Acum inteleg mai bine "aplecarea/pornirile" Liderului Dogaru spre "secrete", "servicii speciale proprii", "actiuni speciale" etc.
    Un drum periculos, in care a atras mii de rezervisti, de la plutonier la general!

    RăspundețiȘtergere
  31. @ 16 august, 19:11
    ,,A oferit celor interesati, ceeace cu mult aur se cumpara (sau valuta forte)! Informatii de prima mana despre CADRE MILTARE in rezerva!''
    =
    ,,Va ramane in istorie nu ca istoric, nu ca Lider!
    Va ramane ca cel mai nenorocit tradator!''
    =
    Cred ca matale ai fost decongelat de curind si nu ti-ai actualizat toate cunostintele.
    In tara asta secret a ramas doar momentul cind astia care sunt n-or sa mai fie.

    ,,A oferit celor interesati, ceeace cu mult aur se cumpara (sau valuta forte)!''

    Cid propriul guvern se poarta cum se poarta cred ca nu ne trebuieste un glumet care sa ne spuna cum a tradat Dogaru!Nu-i asa ca banii sunt cheltuiti cu folos urmarind ,,tradatori''incomozi.
    Secretul profesional ? Avocatii nu ...consuma?
    Guvernul Romaniei,mina in mina cu legislativul,a dovedit ca nu are nevoie de ,,nesimtiti''.
    Reveniti cu alte glume !
    Mama mare

    RăspundețiȘtergere
  32. Eheee ....
    Las ca-i bine!
    Cautati-va bre sindicalistilor, pe tot felul de "liste" si in "diverse locuri" unde este neaparat nevoie de "date complete", si veti avea ce va trebuie multora: surprize, surprize!
    Va va intreba dreaku daca ati "vrut voi",ori nu!
    Datele voastre sunt cerute expres, nu "voi" in persoana! Voi puteti dormi linistiti! Legiuitorul presupune ca nu este nimeni nebun, sa-si dea "datele personale complete" pe mana altor nebuni! Hi, hi, hi ...

    RăspundețiȘtergere
  33. Citez: Guvernul Romaniei,mina in mina cu legislativul,a dovedit ca nu are nevoie de ,,nesimtiti''....
    Ai perfecta dreptate! De aceea, a aparut cine trebuie, cine se pare ca stie "sa se foloseasca" de "nesimtiti": MASONERIA!
    Traiasca Dogaru&M.O.F.R./M.M.G.B.!

    RăspundețiȘtergere
  34. Exista in Romania o Loja masonica condusa de un fost Ofiter! Poate mai este si azi, habar nu am!
    Cert este altceva: acel ofiter mason, Mare Maestru, nu a reusit veci, sa faca ce a facut o femeie! Felicitari, Marei Maestere!

    RăspundețiȘtergere
  35. Ano,
    Referitor la "liste", ai dreptate!
    L-am vazut pe Dogaru cu LISTELE la TV!
    Asa va negocia si in politic: cu LISTELE pe masa! Chiar daca va fi o mare ... cacialma!
    Se va gasi un gugustiuc, care sa-l creada!
    A lucrat consilier parlamentar, cunoaste marfa!

    RăspundețiȘtergere
  36. Povestea este de tot hazul.Romania ,,pierde'' date clasificate ca brinza pusa la scurs,iar un vigilent incearca sa opreasca ,,scurgerea''.
    Daca afla ,tz'' CNP-ul veteranilor...

    RăspundețiȘtergere
  37. DA,
    Ano 20:53, ai dreptate!
    Nu poate nimeni indrepta cocosatii!
    Cred si eu ca este inutil. Turma, ramane turma!
    Corect spus, daca pe ei nu-i intereseaza, ce treaba as avea eu? Cap au multi, minte ar mai trebui, mai ales unora! Dar unde nu este, nici Dumnezeu nu cere! Ferice de cei saraci cu duhul!
    Vigilentul care a inteles sa-si vada de treaba!

    RăspundețiȘtergere
  38. Vezi ca ti se acresc strugurii!Si batzul ala din fund te tine drept?

    RăspundețiȘtergere
  39. Nenea adminule,
    Ti-ai gasit-o! Te-ai pus cu cine nu trebe!
    Char asa? Chiar nu stiai matale cine sunt astia?
    Pai ... de la ministru la generali, colonei si altii, ... multi e masoni! De toate "colorile", gradele si "fonctiile"! Acolo's "frati"!

    RăspundețiȘtergere
  40. Despre cocosati si turme...
    ,,Tu eşti Ministrul Muncii, nu Ministrul Propagandei. Aşa că vezi-ţi dracului de problemele tale, şi lasă că are cine mânca căcat în guvernarea portocalie. Ai terminat toate treburile, şi n-ai ce face? Vezi că au murit în nici 24 de ore doi oameni în accidente de muncă, iar săptămâna trecută încă doi. Astea nu te interesează, vacă neagră? Problemele astea ţin de Ministerul tău, bă! Marş la treabă! ''
    .
    http://constantingheorghe.blogspot.com/
    .
    Mama mare

    RăspundețiȘtergere
  41. De cand cu dezvaluirea asta, am inteles si de ce nu se comenteaza prea mult: scmd-istii sunt in "adormire". Termenul este din dictionarul masonic. Cautati singuri ce inseamna pe net, daca nu credeti. Somn usor, fratilor!

    RăspundețiȘtergere
  42. EL IMPOSTOR CONSTANTIN BARTOLOMEU SAVOIU EL AUTOPROCLAMADO “GRAN MAESTRO” ha ROBADO la direction mail de la Gran Maesytra Anca Nicolescu i manda ELUCUBRATIONES emanada de su fantasia enferma de “loco ” bajo la propria firma Anca Nicolescu robada tambien.
    es expulsado de la GRAN LOJIA DE FRANCIA
    es expulsado de la GRAN LOJIA NATIONAL FRANCESA
    es expulsado de la GRAN LOGIA NATIONAL DE RUMANIA
    es un FALSO MASON
    es un FALSO GRAN MAESTRE
    es un FALSO CAVALlER DE MALTA
    es un FALSO TEMPLARIO
    es un FALSO GENERAL
    es un IMPOSTOR
    es un LADRON
    Advertimos a todos los masones de la tierra sobre este peligroso personaje que actua junto a HORIA NESTORESCU BALCESTI un otro impostor que ha falsificado en sus libro la verdadera historia de la Masoneria rumana
    HORIA NESTORESCU BALCESTI es expulsado por malversationes i fraudede la GRAN LOJIA NATIONAL DE RUMANIA
    es autoproclamado SOBERANO GRAN COMENDATOR si ser de grado 33
    Informationes puedes pedir al Supremo Consejo de gr 33 dirigido pr Constantin Iancu 33
    al Supremo Consejo REAA dirijido por Andre Szakvary 33
    al Gran Maestro de la GRAN LOGIA NATIONAL DE RUMANIA dirigida por Radu Balanescu 33
    al Gran Maestro de la GRAN LOGIA NATIONAL UNIDA DE RUMANIA dirigida por Liviu Manecan 33

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri