Google Translate

luni, 5 septembrie 2011

SCMD mai are PREŞEDINTE ? Dilema unui sindicalist




Sindicatul militarilor nu mai are preşedinte, nu mai are secretar general, nu mai are nici o persoană care să poată semna cu simţul răspunderii un comunicat, o decizie, decizii importante privind organizarea CNR sunt aruncate pe blog aşa ca un anunţ “pierdut purcel de lapte găsitorului un iaurt!”. Apare pe blogul sindicatului un anunţ privind modificări la cele deja anunţate cu ceva timp în urmă privind participarea la CNR şi deşi modificările sunt majore, anunţul , pentru ca nu poate fi catalogat drept decizie sau hotărâre a cuiva atâta vreme cât nu e semnat de nimeni şi e trecut undeva în josul paginii Comitetul Director al SCMD, adică nimeni. Nu ştiu în ce armată or fi lucrat domnii aceia din Comitetul Director al SCMD dar după cum dau anunţurile cred că în armata cubaneză, că numai acolo se dădeau anunţuri prin sate în numele Comitetului de Eliberare Castrist.

Eu înţeleg din asta că nimeni nu vrea să îşi asume paternitatea acelui anunţ şi nici responsabilitatea sau la toţi le este ruşine de ceea ce scrie acolo. Orice Comitet, organizaţie , structură decizională are un şef, un cap, un neica cineva care semnează documentele şi dă girul structurii respective. SCMD are doar un comitet director, care nu are preşedinte, nu are secretar , nu are nici un vicepreşedinte, nu are nimic. Nici responsabilităţi, nici atribuţiuni nici bun simţ faţă de cei ce aşteaptă de la ei documente coerente, decizii corecte , simţ de răspundere şi conducere eficientă, profesionistă, nu orbecăială.

O să spuneţi că sunt răutăcios, că nu ştiu decât să critic, că am ce am cu cel care se numeşte preşedintele sindicatului, dar să îmi fie cu iertare , în ultimul anunţ postat pe blogul SCMD acest preşedinte nu apare. S-o fi vărsat.

Dar hai să vedem cine greşeşte , eu sau … cei cu care crede lumea bună că aş avea eu ceva .

Iată ce apare pe blogul SCMD Departamentul Organizare :
luni, 11 iulie 2011
Ordinea de zi si termene de urmarit in cadrul pregatirii Consiliului National al Reprezentantilor SCMD

CONSILIUL NATIONAL AL REPREZENTANTILOR

(Data, locul de desfasurare vor fi anuntate dupa 15 septembrie a.c. iar participantii vor fi stabiliti pe baza de convocator, conform statutului)

ORDINE DE ZI
1. Deschiderea lucrarilor Consiliului National al Reprezentantilor
2. Bilantul activitatii SCMD in perioada august 2010 – septembrie 2011
3. Prezentarea si aprobarea R O F
4. Prezentarea bilantului contabil pe 2010
5. Prezentarea si aprobarea Bugetului de venituri si cheltuieli
6. Raportul Comisiei de Cenzori
7. Prezentarea Strategiei de actiune a SCMD pentru 2012, in perspectiva schimbarilor structurale din Romania
8. Hotarare asupra petitiilor, apelurilor si propunerilor adresate C N R
9. Discutii
10. Rezolutia Consiliului National al Reprezentantilor
11. Incheierea lucrarilor Consiliului National al Reprezentantilor

TERMENE DE URMARIT :
• Pana pe 05.07 – constituirea Departamentelor si elaborarea Instructiunilor de organizare si functionare a acestora
• 11.07 – 20.08 - analiza, la nivelul filialelor, a documentelor supuse aprobarii CNR
• 20.08 – 01.09 - analiza propunerilor filialelor si elaborarea documentelor proiect
• 01.09 – 10.09 - discutarea in Comitetul Director a Ordinii de zi si a documentelor pentru CNR
• 10.09 – 15.09 –elaborarea, in forma finala, a documentelor pentru CNR si stabilirea datei desfasurarii CNR

Publicat de Sindicatul Militarilor 3 la 05:33

De subliniat că acest document era semnat de domnul … NIMENI, dar publicat de …. Sindicatul Militarilor. Nici formularea completă nu catadicsesc să o mai scrie domnii din Comitetul Director. Parcă mai contează că un document oficial al Sindicatului este aruncat la voia întâmplării. Ştiţi ce este culmea ? Comunicatele jenante, să nu spun aberante prin care sunt înjuraţi unii şi alţii, sau în care preşedinţii de filială sunt îndemnaţi să caute prin registrele cimitirelor şi să facă evidenţa militarilor decedaţi , sunt semnate toate de domnul Preşedinte Dogaru-Vae Victis. Cum pistolul mitralieră, ar spune un militar! Uite aşa. Aberaţiile sunt semnate , la asta ne pricepem , le semnăm, dar documentele care conţin decizii, hotărâri organizatorice rămân nesemnate că cine ştie, poate se strecoară vre-o greşeală şi ne facem de cacao. Că de fală când am fost ?
==========================
Ia uitaţi spre exemplificare :
SCRISOARE DESCHISA MANCATORILOR DE RAHAT DIN PRESA NEOSTALINISTA
…………………………………………………………………………………………
Col. (r) dr. Mircea DOGARU
Presedinte fondator al SCMD

PS 1: Intre noi, fie vorba, ar trebui sa-i multumesc respectivului Virgil BU(R)LA ca m-a ""implementat"" ca nuca in perete, printre ""pensionarii bogati si celebri"", dandu-mi ocazia sa mai dau o palma cu piciorul noului geniu carpatic si sa-l rog sa continue, ca sa pot construi o campanie sindicala pe ""dreptul la replica"".

PS 2: Declansarea noii campanii media prezidentiale impotriva militarilor a provocat aplauzele membrilor Secretariatului SCMD, incantati sa vada mutrele trogloditilor nostri din asociatiile militare care fac sluj in fata basescului, cand vor intelege ca sutele de milioane promise de unii pe listele prostiei, afisate pe bloguri, se vor concretiza in scaderi dramatice.
ACELASI
=======================
Acest document postat cu mândrie proletară pe Blogul SCMD este semnat de domnul Dogaru de două ori .. , ca nu cumva să uite lumea cine este autorul … înjurăturilor. Sunteţi tare la înjurături domnule preşedinte. Cum staţi cu organizarea ?

Păi vă spun eu, prost, foarte prost.

Să vă spun de ce ? Păi pentru că luaţi decizii nestatutare pe care le trâmbiţaţi pe blog şi către filiale, apoi când sunteţi întrebaţi de un amărât de sindicalist cum stăm cu legalitatea, vă puneţi căţeii să îi răspundă că nu e treaba lui, dar vă modificaţi de urgenţă deciziile şi veniţi cu altele şi mai proaste.

După ce trimite sfoară în ţară filialelor să îşi desemneze reprezentanţii pentru CNR , după ce li se atrage atenţia că ROF nu este încă aprobat de CNR deci, prevederile sale sunt doar propuneri şi nu pot fi invocate ca bază legală până la CNR, domnul Comitet Director revine şi spune că :

“2. La CNR vor participa, cu drept de vot, in baza precizarilor Statutului SCMD si nu ale Regulamentului de Organizare si Functionare, care este inca in stadiu de proiect, urmand a fi votat: • Presedintii filialelor SCMD. • Membrii Comitetului Director al SCMD (CD). • Membrii fondatori (ai SCMD si nu ai filialelor), cu exceptia celor suspendati. “

Greşeală greşeală greşeală! De trei ori Greşeală!

1. Odată pentru că în statut spune reprezentanţii judeţelor şi nu preşedinţii de filială . Deci Domnule Dogaru, schimbaţi modificarea .

2. A doua pentru că membrii fondatori nu pot participa cu drept de vot, dar pot participa ca invitaţi. Atrag atenţia domnului Dogaru că dacă un singur membru fondator din afara Comitetului Director va ridica o mănă sau i se va contabiliza opinia altfel decăt ca simplă părere personală în cadrul CNR , personal voi contesta în instanţă această conferinţă, pentru că în conformitate cu statutul încă valabil, aceştia nu au acest drept stipulat, iar la cap V art 15 . pct 1 din acelaşi statut scrie negru pe alb că CNR este format din reprezentanţii judeţelor şi membrii comitetului Director. Deci mare atenţie domnule Dogaru pe cine invitaţi şi cine votează, că pentru o mână ridicată în plus, riscaţi să pierdeţi frumuseţe de CNR şi să daţi cu piciorul la toată organizarea, deciziile luate şi banii cheltuiţi din cotizaţiile pensionarilor. Cu acastă ocazie domnule Dogaru , vă informez că INTENŢIONEZ SĂ VĂ ONOREZ CU PREZENŢA LA CNR, CA SIMPLU SINDICALIST FĂRĂ DREPT DE VOT. Conform statutului, nu îmi puteţi interzice , dar ca om de bună credinţă mă puteţi invita ca să puneţi capăt zvonurilor că ar fi ceva personal între noi, altceva decât interese de sindicat. Deci suntem, lâmuriţi cu acest punct? Aştept să fiu contrazis cu articole din statut.

3. A treia: că mai specificaţi dumneavoastră acolo ,” membrii CD cu excepţia celor suspendaţi” . Domnul Dogaru, domnul Dogaru, cine vă scrie textele? Dacă e un membru fondator şi mai e şi plătit pentru trebşoara asta , cereţi-i banii înapoi şi ţineţi-l cât mai departe de dumneavoastră că numai la prostii vă învaţă! Unde aţi văzut dumnevoastră asta scris în statut ? Păi care membri suspendaţi domnule Dogaru? De cine domnule Dogaru ? Păi cine are dreptul să numească şi să revoce membrii Comitetului Director ? Nu auud, cineeeeeee? Păi să vedem ce spune cartea , biblia noastră, statutul la cap V art 15 pct 1, “k) numeşte și revocă, individual sau colectiv, mandatele membrilor Comitetului Director și a Comisiei de Cenzori; ( apropos, se spune si ale , nu a … ) . Se pun două probleme aici domnule Dogaru două greşeli mari. Una e că MEMBRII CD SUNT MEMBRI AI CD PÂNĂ LA REVOCAREA ACESTORA DIN FUNCŢIE DE CĂTRE CNR şi a doua că NU POT FI REVOCAŢI ÎN ABSENŢĂ, pentru că li s-ar lua astfel dreptul de vot ca şi dreptul la autoapărare.

Eu ştiu că două doamne nu vă mai sunt dragi şi vă e temă că prezenţa acestora la CNR v-ar crea unele probleme de imagine dar asta e democraţia domnule Dogaru, şi trebuie să o respectaţi. Legea trebuie respectată şi de preşedinţi chiar dacă nu le comnvine , parcă aşa îi recomandaţi dumneavoastră domnului Băsescu. Păi la dvs nu se aplica? Parol ! Să nu aud că nu au fost convocate statutar atăt ca timp cât şi ca formă, că mă supăr şi pac la Războiu şi iară se duce pe apa sâmbetei frumuseţe de CNR iar cheltuielile se vor deconta din buzunarul celui ce a încălcat prevederile statutare. Vă rog să mă credeţi pe cuvânt că voi urmări cu mare atenţie acest CNR. Chiar dacă va trebui să stau pe la uşă, nu voi scăpa şi ierta nici o abatere de la statut, fie ea căt de mică. Sper să nu vă supere acest fapt ba din contră, sunt convins că veţi aprecia ajutorul meu.

Ce spuneţi domnule Dogaru, merge treaba nu ? Mergeeeeeeee, daţi-i bice măi flăcăi.

Apropo, am citit pe blogul Filialei Craiova că filialele oltene se strânseră şi discutară împreună nescai propuneri de modificare a ROF şi a statutului. Sunt de acord cu toate , multe se regăsesc în propunerile mele pe cere nu vreţi să le băgaţi în seamă. Una însă mi-a atras atenţia în mod deosebit , şi anume cea care spune ca la art 3 să se stipuleze că efectele ROF se vor produce odată cu modificarea statutului .

Uite că reprezentanţii a 5 filiale au sesizat şi ei că prevederile ROF sunt nestatutare şi cer modificarea statutului înainte de adoptarea ROF. Ce spuneţi despre asta domnule Dogaru ? Refaceţi ordinea de zi şi introduceţi şi modificarea statutului? Mai e timp? Când să mai vină filialele cu propuneri ?  Sau pur şi simplu nu băgaţi în seamă propunerile acestor filiale le daţi cu flit şi o treceţi prin asumare prezidenţială? Apropo, aştept cu nerăbdare ziua de 30.09.2011 când aţi afirmat că veţi transmite la filiale documentele finale pentru CNR să văd şi eu dacă aţi ţinut cont de propunerile filialelor.

În încheiere vă urez spor la lucru şi să ne vedem cu bine. Aştept un semn că mă acceptaţi ca simplu participant fără drept de vot la CNR dacă nu cumva mă invitaţi dumneavoastră, în virtutea bunelor relaţii.

PS. Vă rog eu, dacă vă respectaţi ca preşedinte de sindicat, semnaţi-vă documentele că e ruşinică, zău aşa, se uită civilii la noi şi îş dă coate pe la colţuri. Avem blazon , zău aşa! Nu mai lăsaţi orice secretăraş să îşi pună felia de pâine cu marmeladă pe blog că uite ce se întâmplă, nu se mai vede semnătura pe hârtie!

Neacşu Marin
Sindicalist SCMD

177 de comentarii:

  1. Lectii de aplicare a statutului . Cine puii mei il invata pe Dogaru numai la prostii sau tot ce decide e numai din capul lui? Ar trebui schimbat un pic ca altfel distruge sindicatul asta. Poate asta vrea. Si-a facut norma , declara faliment si pleaca cu banii . Cine lichideaza patrimoniul ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nasol,...nu articolul(este excelent) ci continutul.
    ce bine ca nu sunt bagat in "troaca"!
    P.S.Si ce ma mai injurau la inceputul anului toti in frunte cu "unul"
    No apai sa le stea in gat!!
    Ai auzit bai "caocioace"!! ai facut matu' ca maneca de la cojoc si te-ai dat precum crapceanu' ghiftuit la fundu' baltii??
    Ia sa-l vezi cum posteaza uite acusi cu mandrie ca...anonim!

    RăspundețiȘtergere
  3. @ano 16:24
    care sindicat??
    ce reprezinta scmd-srl cf.legii sindicatelor??
    cunosti legea?citeste-o!
    raspuns de esenta
    reprezinta doar un srl/afacere de "familie"/bani multi sifonati peste tot si cam atat.
    Pacat de camarazii nostri care au investit incredere,sentimente,buna-credinta si nu in ultimul rand bani....pentru ce??
    2-Care patrimoniu? Nimic/aproape nimic nu este proprietatea scmd-srl!
    P.S.citeste inca o data legea sindicatelor si vezi cate conditii indeplineste scmd din ce obliga legea?

    RăspundețiȘtergere
  4. Stelian P.
    @Don Corleone
    O sa injure si acum, nu le plinge lipsa. Gasesc ei motive.

    @Neacsu
    Felicitari !

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitari filialelor oltene care au avut antigel in instalatie si au facut propunweri de modificare pertinente. Chiar daca mai sunt si alte neconcordante in ROF si statut care trebuies modificate(parere amea ) tot ceea ce au sesizat este corect si trebuie luat in calcul, mai ales necesitatea modificarii statutului. Fara modificarea statutului, ROF-ul nu poate fi aprobat pentru ca este nestatutar sau contine prevederi impotriva statutului asa cum am mai spus-o si nu ma repet.Dar domnul Dogaru ca de obicei, pune caruta inaintea cailor. Si aceasta nu este parearea mea doar ci a filialelor din 5 judete. Ce se va intampla la Alba iulia ? Nu stiu. Dumnezeu cu mila, dar daca un singur atricolas din ROF va contrazice statutul personal il voi contesta in instanta. Si nu o fac din rautate ci pentru ca trebuie sa invatam odata , sa nu mai facem, regulamente pe genunchi de dragul de a fi , ci studiat temeinic, argumentat, logic si legal si statutar. Daca statutul contine aspecte careb nu mai sunt de actualitate, trebuie modificat cuu orice riscuri, altfel creem un precedent pentru alte inccalcari si decizii nestatutare si vom merge pe principiul " lasa ba ca merge asa " E timpul ca acuma , cu acest CNR sa terminam cu diletantismul, cu amatorismul, cu aleatoriul, cu abureala, cu pozitia ghiocel, ci presedintele jucator model Basescu, cu evidenta dubla, cu deconturi personale cu cauciucuri schimbate ca la formula 1 , cate 8 pe saptamana, cu asigurarii de viata platite de sindicat, cu gratare si carbuni decontati cu cardul sindicatului, cu acoperirea mizeriilor sub pres. Ori trecem la treaba ca lumea , ori dam cu barda. Decizia le apartine , mingea e in curtea conducerilor. Aceasta este ocazia sa intre in legalitate . O rateaza, o va face justitia.

    RăspundețiȘtergere
  6. Apropo, sa nu uit, domnule Dogaru (sunt convinsa ca va va transmite Rinciog mesajul)Aveti grija cu raportul financiar. Sa nu cumva sa fie prezentat altul, decat cel intocmit de somisia condusa de domnul general Cristian , sau de alta persoana decat presedintele sau secretarul comisiei. Si sa nu cumva sa lipseasca raportul integral de pe masa la aceasta adunare, ca poate vor sa il vada si cei care nu au avut ocazia sa il vada. Sper sa nu uitati. Nu mai spun acuma ca atunci cand ati fost la Craiova , cand cu USL -ul, ati promis ca il publicati, in fata la aproximativ 150 de oameni . Si.. atat. Ati promis. Avand in vedere antcedentele, acuma nu va mai rog, va somez sa aveti in vedere acel raport si sa nu incercati abureli ca .. pac la Razboiul!

    RăspundețiȘtergere
  7. Pentru cei de buna credinta in asteptarea si participarea la CNR
    Va doresc succes!
    Sa fie o data bine corect si legal
    unul de pe margine

    RăspundețiȘtergere
  8. @neacsu
    esti convins ca va "transmite" ranciog??
    1-ori va transmite ce vrea "muschii" lui(adica mucles)
    2-ori da din colt in colt ca soarecele de siloz
    3-mai bine sa "transmita" uniQ-ul hi,hi

    RăspundețiȘtergere
  9. Don Corleone,
    Va transmite, pentru ca mai nou au aparut si altii care il informeaza si daca nu spune el afla de la altii. A intervenit concurenta. Si ultimul material postat la mine despre Sindicat ROF -CONTINUTUL SI PROPUNERI DE MODIFICARE a dus la modificarea despre care fac referire aici in articol. Deci a fost informat. Din pacate in loc sa modifice in bine, a modificat in rau. Dar cert este ca .. au acceptat ca au gresit incercand sa aplice un ROF care nu este aprobat.
    Dar usor usor, invata. Trebuie doar ajutati.

    RăspundețiȘtergere
  10. 18. Trofin a scris:
    4 Septembrie 2011 la 4:50 pm

    Pentru toti.
    Daca tot se agita spiritele mai peste tot in legatura cu ce va fi in 2012 in privinta pensiilor militarilor , folosindu-ma de tabelele cu pensiile militare revizuite la data de 29 Iunie 2011 am facut niste operatii aritmetice. Ipotezele folosite :
    -pensiile se platesc asa cum rezulta in urma revizuirii ;
    - pensiile revizuite se plafoneaza la 5 puncte ( 3664 lei);
    - pensiile revizuite se plafoneaza la 4 puncte (2932 lei);
    - pensiile revizuite se plafoneaza la 3 puncte ( 2199lei).
    Mai jos nu mai cobor fiindca este sub limita bunului simt.
    Valoarea unui punct de pensie am considerato la 732,8 lei ( dupa zarva guvernamentala se pare ca si in 2012 aceasta valoare va fi inghetata).
    Cu aceste ipoteze , bugetul necesar platii pensiilor militare care au suferit procesul de trecere la unicitate se prezinta astfel:
    - fara plafonare , bugetul anual ar fi de 2.132.384.484 lei ( 100%);
    - cu plafonare la 5 puncte bugetul anual ar fi de 2.039.951.076 lei ( mai mic cu 4,3347 % decat bugetul fara plafonare);
    - cu plafonare la 4 puncte bugetul anual ar fi de 1.919.962.208 lei ( mai mic cu 9,9601% decat bugetul fara plafonare)
    - cu plafonare la 3 puncte bugetul anual ar fi de 1.692.659.760 lei ( mai mic cu 20,6212% decat bugetul fara plafonare).
    In concluzie , fara alte interpuneri poltice , guvernantii vor opta , posibil , pentru cea mai avantajoasa solutie care sa impace si capra si varza . Cine este capra si cine este varza , ramane de vazut.

    RăspundețiȘtergere
  11. Trofin, are idei putine, dar fixe!
    Vere, asta ai mai postat si ieri!
    Vino cu ceva la subiect, sau noutati!

    RăspundețiȘtergere
  12. @neacsu
    Scuze! Eu ii credeam maturi cu varste respectabile cu experienta vietii si a legii,chiar destepti(cu departamente garla cu "paraspecialisti")
    si tu spui...trebuie ajutati!
    Cand acum dupa 2 ani??...ce sunt copii de tzatza??
    Eu stiu unde am facut armata,dar ei unde au facut-o?la cafele?.Si cu legea cum ramane??
    Pai ajutati-i "pan la calendele grecesti" ca de raspuns cineva de ceva....niiica
    Hai pa!

    RăspundețiȘtergere
  13. Io zic ca daca au furat s-au incalcat legea(doamne fereste)SA SUPORTE CONSECINTELE.
    Ce atatea discutii!!Ca d'asta a juns tara asta de..kkt.Sunt jde mii de "jmecheri" si eu m-am saturat.
    Sorina Placinta si fiu-su iti spune ceva;??
    rahatul asta de femeie/senator tipa peste tot la TV ca legea sa-si faca datoria(in privinta lu'fiu-su)
    dincolo de TV au functionat telefoanele!.Ei bine fiu-su e bine merci
    si mai sunt cu miile.scmd-srl este doar o consecinta a acestei stari de lucruri.
    Hai s-o lalaim in continuare sa-i ajutam/ajutati.La ce?.. la furaciuni??
    P.S.senatorul VOICU??????

    RăspundețiȘtergere
  14. In logica d-lui Neacsu,ar trebui invitati toti cei care au banuieli ca reprezentantii nu ar vota conform dorintelor formulate de catre fiecare.Ce ziceti de statut,il respectam pana la mine,iar pentru mine facem o exceptie.Daca d-nul Neacsu va fi invitat,din judetul nostru vom participa patru inpreuna cu presedintele.Atentie ca si noi ...pac la d-nul Neacsu!!!

    RăspundețiȘtergere
  15. Don Corleone.
    Nu sunt responsabil de actele lui Voicu sau Placinta si pana ajung senator nu pot face nimic. In ceea ce priveste sindicatul, tine aproape . Ultimul termen este acest CNR. Mi-am jurat in barba sa nu mai accept nici o incalcare a legilor dupa acest Consiliu si daca nici acuma sefii de filiale nu pun lucrurile pe fagas normal, vei vedea ca tsunami din Japonia a fost copil de tzatza. Tine Aproape.. Pana atunci o sa continui sa le mai spun pe unde e de lucrat si ce trebuie facut. Una peste alta ordinea de zi trebuie modificata.
    sunt o gramada de elemente care trebuiesc rezolvate .

    RăspundețiȘtergere
  16. vor fi invitati urmatorii(cu drept de vot)
    1.presedintii de filiale(ai cui oameni sunt?Ai sindicalistilor sigur NU ca altfel "zboara")
    2.CD al SCMD(ai cui oameni sunt/cine le e sef/de la care tzatza sug?)
    3.membrii fondatori(ai cui oameni sunt/cine sunt?)
    4.cine numara voturile?
    1+2+3+4=ghici cum va iesi votul??

    eu zic sa-l lasati dracu de CNR ca e egal cu MAN
    Do0garu va iesi presedinte cu 99,99%+/-;1%adica poate avea chiar si 101.99%
    Hai noroc si sanatate ca am rezolvat "problema"
    Vorbim in amanunt dupa piesa de teatru numita CNR
    indiferentul!

    RăspundețiȘtergere
  17. Eu cu mintea mea proasta de provincial zic asa:
    O sa-i loveasca damblaua atunci cand populimea nu va mai cotiza.Deja semne sunt multe.
    Restul...CNR CD,SCMD=o forma fara fond si "teatru la microfon"
    apropos@neacsu:
    care este diferenta de incasari din cotizatii in aug 2011 fata de aug 2010...dar in 2012 cat o fi??
    Atunci sa vezi buleala si cum se lupta rechinii intre ei pentru un oscior cat de mic
    Astia nu vor sa inteleaga:daca au membrii cotizanti e bine daca NU pot sa moara incet.Tu ce crezi?Eu cred ca scmd intra in 'faliment' din lipsa de clienti

    RăspundețiȘtergere
  18. Anonim oltean 21.25
    Citeste baiatul citeste. Nu fa de ras Oltenia pe care tocmai o felicitam.Sa nu crezi ca daca esti membru in birou ai un merit sau un IQ superior. Citește statutul si vezi care este diferenta intre invitati si participanti cu drept de vot.Eu am spus ca membrii fondatori nu pot fi participanti cu drept de vot.Atat. Iar daca eu as participa simplu sindicalist fara drept de vot nu s-ar incalca nici un statut. Numai ca dumneata nu esti in stare sa vezi diferenta. Nu am cerut si nu voi cere nimic nestatutar. Si ca sa fii si mai lamurit, voi merge pe cont propriu si voi cere acceptul adunarii. Este statutar. Precedentul a fost creat deja la ultima adunare, dar dumneata nu ai de unde sa stii, ca erai capac de pipa la vremea aia. Apropo, matale poti sa faci pac pana te plictisesti, nu imi este frica. DE NIMIC SI DE NIMENI. Tie de ce iti e frica Georgele ?

    RăspundețiȘtergere
  19. Bag seama ca subiectul asta este exclusiv al oltenilor. Nu mai incap si altii la o asemenea inghesuiala. Noi "restul lumii" vom reveni (daca mai gasim locuri) la urmatorul subiect.

    RăspundețiȘtergere
  20. Draci!
    E unul care mereu vrea sa i-o traga lu'Marin!
    Asa... olteneste! Si dai si lupta, si lupta ...

    RăspundețiȘtergere
  21. Ca veni vorba despre SCMD.
    CIND VINE PENSIA MERG LA BANCA SI PLATESC COTIZATIA IN AVANS PE 2012.Si voi incerca sa conving cit mai multi pensionari sa faca la fel.La ce os in git le baga porto verde viloetilor merita toti banii. De zece lei pe luna pot sa ma despart pentru ,,cauza''.

    RăspundețiȘtergere
  22. Marine,daca vrei sa te plimbi la Alba te insotesc,dar in mod cert in sala nu vei fi.Sau poate ,aprod!ha ,ha,ha

    RăspundețiȘtergere
  23. @neacsu: vis a vis de articol - ai inteles prost, bezmeticule. mananca rahat la alta ... troaca.

    RăspundețiȘtergere
  24. Ardeleni, moldoveni si dobrogeni stati deoparte! Nu vedeti ca se lasa cu varsare de singe intre olteni?

    RăspundețiȘtergere
  25. Trebuieste salvat Neacsu !Ailalti se pot flocai intre ei .

    RăspundețiȘtergere
  26. Neacşu să vină la mine la Înalta Poartă să-i dau firman şi cucă, altfel îl trag ăia ai lui pe cosor. Dar să vedem cu ce vine...Nu care cumva să vină călare pe Trăienel că-i jale!!!

    RăspundețiȘtergere
  27. P.S.
    În loc de parale (c-am auzit că i-au belit ăştia pensia) sunt bune şi vreo 2-3 găini şi-un clapon.
    Viziru

    RăspundețiȘtergere
  28. ,,i-au belit ăştia pensia''!
    ASTIA or sa ne-o beleasca la toti.
    Dar si cind vor fi beliti...
    Dorel

    RăspundețiȘtergere
  29. "SCMD mai are PREŞEDINTE ? Dilema unui sindicalist"
    Io prupun si trebuie sa votati si nu sa va fofilati, ca prezident al sindicatului pe omu cu tilifonu, pe don NeaCishu. Cred ca-i cel mai potrivit in aceasta functie...Ce ziceti?

    RăspundețiȘtergere
  30. Nu si Nu!
    Ideea este foarte buna, dar ...
    Neacsu se exclude! Propuneti altul!
    A declarat in repetate randuri: nu vrea fonctii!

    RăspundețiȘtergere
  31. EI HAI CA AVETI SI VOI SUBIECT(LIPSA PREDICAT)

    RăspundețiȘtergere
  32. Nu-i dam ,,fonctie'',ii dam o sarcina !Ocazie cu care mai aerisim un pic Bucurestiul.Ne vom duce acolo numai la negocieri sau proteste.
    Dorel

    RăspundețiȘtergere
  33. ,,Nu e firea mea sa fac politica... Prea as face dreptate multa dac-as avea putere... si-as muri asasinat.''

    RăspundețiȘtergere
  34. Stelian P.
    Ca sa-i faca in ciuda lui NEACSU presedintele sindicatului semneaza in ziua de 05 o scrisoare adresata rezervistilor militari (TUTUROR, din nou).
    Inca de la inceputul misivei dl. dr. foloseste o expresie, numita pompos principiu, care pe mine ma depaseste:

    ”si …. , si cu banii luati”!

    Deoarece titlul de doctor imi lipseste din palmares, ii rog pe cei care il poseda sa-mi explice si mie ce sens au punctele alea.

    RăspundețiȘtergere
  35. @steclutza cu vitriol(Stelica,nu magarul)
    Nici noi nu suntem doctori !
    Dorel

    RăspundețiȘtergere
  36. ”si …. , si cu banii luati”!=Si Fututi si cu bani luati-asta era ,altceva!
    Sindicatul Kaput,ce va mai agitati ca un spray?

    RăspundețiȘtergere
  37. Dupa citirea ultimului mesaj Dogarist,m-am hotarit.Voi depune in banca,trimestrial,in avans,cite o cotizatie anuala in avans,pina septembrie sau decembrie 2012.
    Mesajul asta face toti banii.
    =============================
    Nu moare sindicatul !
    Mor ,,cateii''(bine ca nu sunt bilbiit).

    RăspundețiȘtergere
  38. @stelian P
    "Si fututi si cu banii luati".
    E super OK!
    da' de cine bai frate de cine sunt luati banii?
    io cred ca daogaru si-a definit "principiul corect" al scmd-srl.
    Asta a scos "porumbelu'" in inconstienta lui.
    Are "cultura" e ofiter si dr.doc. ce PM (akm)

    RăspundețiȘtergere
  39. Bre da ce-i asta: "NeaCishu nu vrea fonctii"? Ce-i dupa el? Aici nu-i dupa vrute, aici e un ordin! Ai auzit NeaCishule? Poti sa-ti iei ajutoare de vrei pe Stelian (nu tzapul), pe Hakordelu Gaura de leu si pe Cetzarush.
    Noi venim cu-n sobor de preoti sa-ti facem sfeshtanie de preshedinte de sindicat...

    RăspundețiȘtergere
  40. @all
    acum serios fara bascalie desi e in afara subiectului.Cititi si decideti.
    eu am semnat.

    Semnati .... si dati mai departe!
    Dragii mei prieteni, faceti-va datoria de oameni de onoare ! Cititi cu atentie, semnati, si trimiteti acest e.mail tuturor prietenilor si cunostintelor voastre. CEI CE NE CONDUC TREBUIE FORTATI SA REPARE NEDREPTATEA FACUTA POPORULUI ROMAN !!!!


    Petitie contra denumirii de rom/roma/romanis si revenirea la cea de tigan...

    Intrati si votati:http://www.PetitionOnline.com/qd3xx666/petition.html
    Macar dati mai departe daca nu va intereseaza!
    Pe site gasiti textul urmator:
    Catre Parlamentul Romaniei, Domnilor Senatori si Deputati:
    In ultimul timp temele principale ale stirilor a fost legata de reactia ostila mpotriva cetatenilor romani din Italia si mai nou si din alte tari europene.
    Aceasta reactie fara precedent indreptata impotriva tuturor romanilor stabiliti in aceste state a pornit mai ales de la comportamentul anormal si infractional al unei etnii minoritare de cetateni romani, si anume tiganii sau etnia romilor. Aceasta etnie nu este specifica Romaniei, ea intalnindu-se in majoritatea tarilor europene in diverse proportii, dar noua sa denumire de romi (roma/romani/romanies in engleza) este asimilata mai
    ales cu numele tarii noastre: Romania , raspandindu-se astfel o confuzie care s-ar putea dovedi fatala pentru viitorul european al poporului roman.
    Cand cetateanul italian, de pilda, citeste un articol in care se intrepatrund termenii "romeno" si "rom", este normal sa se afunde intr-o confuzie care, incetul cu incetul, duce la o suprapunere mentala a celor doua denumiri.

    Odata aceasta suprapunere instalandu-se, ea functioneaza si in sens invers;
    astfel auzim cum pe stadioane suporterii unor echipe adverse scandeaza:
    "tiganii, tiganii", referindu-se la romani. Rezultatul pe termen mediu si lung pentru populatia Romaniei in raport cu popoarele europene poate fi devastator, instalandu-ne in coada Europei. De aceea, inainte de a vedea ce este de facut, merita studiat cum s-a ajuns in aceasta situatie.

    ,:
    "Satra" vine de la casta Kshatria (razboinica) careia nu i-au apartinut niciodata.
    "Tigan/Zigeneur/Zingaro etc" vine de la "Athinganoi", secta religioasa grecesca recunoscuta pentru activitatea de prezicere, tiganii n-au au apartinut niciodata acestei secte..
    "Gypsy" vine de la "Egyptian" cum si-au spus acum vreo 600 de ani pentru a primi bani, locuinte si mancare pe gratis, pretinzand ajutor ca fiind crestini egipteni aflati in pelerinaj.
    "Yansser" cum sunt cunoscuti la New York , vine de la ienicer turc, cum s-au prezentat tiganii emigrati in America pe la 1900. In Germania numele cele mai folosite sunt Zigeuner si Sinti In limba franceza s-a impus numele Gitanes. In limbile engleza si spaniola, Gipsy, respectiv Gitano. In Danemarca, Suedia si Finlanda s-au prezentat sub numele de Tattan (tatari).

    RăspundețiȘtergere
  41. Sunt cateva elemente importante care nu pot fi ignorate:
    1) Generalul (seful) securitatii din jud. Sibiu in '71 era un tigan
    2) Nicolae Gheorghe devine secretarul personal al lui Cioaba in '71-'72
    3) Cioaba e var primar cu Ion Iliescu (se poate verifica)
    4) Cioaba participa la primul congres tiganesc de la Londra din '71 unde
    apare prima oara etnonimul de Rom
    5) Anii '70 inseamna plecarea masiva a sasilor
    6) Securitatea organizeaza un program de colonizare cu tigani a sasimii si
    svabimii
    7) Scopul nu a fost integrarea tiganilor. Integrare inseamna o populatie minoritara tiganeasca intr-o populatie majoritara de alta etnie.. O majoritate tiganeasca cu o minoritate ignorabila de alta etnie nu duce la integrarea tiganilor, ci la asimilarea celorlalti.( Dau cazul unor moldoveni din Galati asimilati in tigania din Garcini, de langa Brasov ).

    ?

    Agresiunea lexicala rom/roma/roman - romani/romani - romanies/romanians -
    romanes/romaneste, a fost aplicata asupra tarii si natiunii noastre imediat dupa 1990, in cadrul unui program complex dezvoltat de Fundatia Soros in Romania . Beneficiind de numerosi membri ai etniei tiganesti in guvernarile Romaniei - sunt notorii Ion Iliescu, Adrian Nastase sau Andrei Plesu - dupa "Memorandumul" lui Petre Roman, care oficializa denumirile paralele, nimic nu le-a mai stat in cale schimbatorilor de limba si istorie. O prima disputa a fost cea legata de cuvantul "romi", romanii fiind prostiti apoi ca aceasta
    va fi inlocuita cu "rromi", o alta formula care doar a sporit debandada lexicala. De amintit, ca fapt divers, ca in anii 1995, limba cu care Soros vroia sa inlocuiasca tiganeasca primise numele de "romalli", forma care nici nu se putea declina si care a fost inlocuita ulterior cu "romani" si varianta "rromani". Apoi, pentru a se apropia de scopurile reale, a fost modificata cu "roma/romani/romanies". Confuzia este generala, inclusiv la nivelele academice ale intelectualitatii din tarile afectate de valul de imigratie si/sau infractionalitate tiganeasca. Cine ce sa mai inteleaga?!.
    Strigator la cer este ca denumirea nu are nici o baza istorica, tiganii nu au fost purtat niciodata de-a lungul istoriei acest etnonim si provine din cuvantul "DOM", care pe limba originara a tiganilor inseamna "om".

    Prin denaturare (voita) "dom" s-a transformat in "rom" cu "r" accentuat, apoi din "rom" s-a trasformat in "roma" apoi in "romani" si in "romanies" .
    S-a ajuns astfel incat tiganii sa aibe numele identic cu al romanilor in limba engleza . Romani cu romani si romanies cu romanians ( doar ca in engleza nu exista diacritice dupa cum vedeti iar la o un simpla cautare pe google a cuvantului romani se vor afisa linkuri cu tigani). Practic denumirile sunt identice.

    In toata perioada post-decembrista s-a manifestat o presiune constanta din partea unor organizatii sau din partea unor politicieni, personalitati de frunte cu ascendenta roma, in folosirea in documentele oficiale a etnonimului "rom" Ca un raspuns la aceste presiuni, prin Memorandumul H03/169 si 5/390/NV din 31 ianuarie 1995 adresat primului ministru de atunci, Nicolae Vacaroiu, ministrul de externe Teodor Melescanu recomanda folosirea in continuare in documente a cuvantului "tigan" in concordanta cu cuvintele folosite in celelalte limbi europene: zigeuner, gitanes, zingaro
    etc., pentru evitarea unor confuzii nefericite cu numele poporului roman.

    RăspundețiȘtergere
  42. Presiunile continua si in 2001, Petre Roman, ministrul de externe, semneaza un nou Memorandum cu numarul D2/1094/29.02.2000 catre prim-ministrul Mugur
    Isarescu, in care, in virtutea dreptului de autoidentificare al populatiilor, recomanda folosirea obligatorie in toate documentele oficiale romane a denumirii de rom pentru a identifica etnia tiganilor. Mugur Isarescu isi insuseste Memorandumul si emite o hotarare de guvern in acest sens. Trebuie precizat ca documentele UE referitoare la denumirea de "rom" erau indicative, si nu obligatorii.
    Pe de alta parte, nimeni nu contesta dreptul la autoidentificare, care este un principiu european general. Dar in cadrul procesului de autoidentificare nu trebuie sa existe suprapuneri peste denumirea istorica a unor popoare europene existente. Sa nu uitam exemplul Greciei care a refuzat sa recunoasca Republica Macedonia pentru ca se crea confuzie cu denumirea unei provincii istorice grecesti (Reteaua Soros Open network fiind si aici vectorul principal in creearea acestei denumiri). Azi s-a ajuns la denumirea
    de FYR ( Former Yougoslavian Republic ) Macedonia . Dar ce putem astepta de la o clasa politica ce este mai preocupata de interesele personale marunte in detrimentul intereselor nationale, compusa din indivizi fara perspectiva istorica, ce se promoveaza unii pe altii pe criterii de cumetrie, si nu de competenta. Rezultatele se vad. In conditiile In care Romania ocupa prin Leonard Orban postul de comisar european pentru multilingvism, Republica
    Moldova impune limba moldoveneasca (o inventie bolsevica) drept limba oficiala recunoscuta in UE. S-a spus la momentul nominalizarii ca portofoliul pentru multilingvism este prea mic ca importanta pentru comisarul roman.
    Realitatea a dovedit contrariul.
    In timp ce Bulgaria lupta pentru a impune denumirea de evro pentru euro, oficialii romani nu au schitat nici un gest in problema limbii moldovenesti.Privitor la problema tiganilor in ansamblu si a nefericitei denumiri de rom, fara indoiala ca avem nevoie de minti luminate, si nu de teribilismul unui ministru de externe ca si Cioroianu, care in suita gafelor
    monumentale, declara ca ar fi bine daca am cumpara o parte din Sahara pentru
    a-i muta pe concetatenii nostrii tigani. Nu de fanfaronada ieftina si paguboasa avem nevoie. Romii romani (suna interesant, nu-i asa?) sunt si ei cetateni cu drepturi egale. Romania trebuie sa conlucreze cu UE in programe de afirmare a identitatii culturale a populatiei de tigani in paralel cu integrarea lor sociala si cresterea nivelului educativ.

    RăspundețiȘtergere
  43. In ceea ce priveste denumirea de rom, chiar daca ne aflam in ceasul al 12-lea, este necesar un plan de masuri diplomatice, intinse poate pe mai multi ani, pentru a sensibiliza organismele europene si a se indrepta aceasta mare eroare de a denumi o populatie transfrontaliera cum sunt tiganii cu un nume atat de apropiat si generator de confuzii, de numele istoric al poporului roman.Luand in considerare progresia demografica pana
    in 2025, cand pe fondul declinului de natalitate la romani si maghiari si al scaderii mortalitatii la tigani, acestia ar putea reprezenta un procent semnificativ din populatia Romaniei, depasindu-i pe maghiari, la care adaugam confuzia din ce in ce mai pregnanta a numelui de rom cu cea de roman, pozitia Romaniei in familia europeana apare intr-o pozitie tot mai ingrijoratoare.

    In absenta unui plan concret ce trebuie urmarit cu consecventa, cred ca sunt toate sansele ca in constiinta civica europeana sa se consolideze credinta ca Romania chiar este tara romilor (daca nu s-a intamplat deja) si se prefigureaza tot mai mult ideea domnului Teodor Melescanu care spunea ca se doreste creerea unui stat tiganesc in Romania , ca Romania va fi in curand tara tiganilor ..

    Orice nationalism se bazeaza pe:
    1) limba comuna (in sensul acesta s-au pornit alte campanii mincinoase demarate de reteaua Soros Open Network care incearca sa inventeze o limba tiganeasca impletita cu romana si care au denumit-o Romani Vlax, exact Vlax ! nu era de ajuns ca ne-au furat etnonimul de roman acum vor sa ne compromita si etnonimul de valah/vlah . Aceasta teorie strigatoare la cer este avansata de un anume Ian F. Hancock care isi publica lucrarile prin intermediul organizatiei Soros. Cercetatorul mentionat mai sus si care se
    recomanda drept "Romani" cu descendenta britanica si maghiara, este profesor de Studii Romani la Universitatea din Texas . El incearca sa si probabil reuseste sa convinga multi naivi, inclusiv pe site-ul Universitatii americane, ca "olahii" sau "vlahii" sunt de fapt tigani, de unde ar veni si denumirea limbii Vlax Romani, prezentata ca "un dialect al limbii romane" vorbit de populatia "Vlax/Vlach". Este revoltator si intolerabil, asistam practic la rescrierea istoriei.
    2) etnia comuna = natiunea
    3) etnonimul
    4) teritoriul
    5) statul
    6) drapelul
    7) istoria comuna
    Tiganii au purces pe calea definirii propriului lor nationalism. Au nevoie de un teritoriu. Poporul ales drept victima sunt romanii. Sa lasam minciuna si ipocrizia deoparte, daca considera numele tigan peiorativ atunci sa-si ia numele lor original care este DOM si nu ROM.

    RăspundețiȘtergere
  44. PUNCTE DE VEDERE:
    Stimate D-le Profesor,
    Sa semnam si noi pentru denumirea de "tigan", in loc de rom.
    Toate cele bune ,
    Magdalena
    Chestiune de semantica reflectand o problema ivita dupa secularizarea averilor manastiresti si dezrobirea tiganilor, post 1864. Generalizarea defectelor sau
    calitatilor unor etnii este, cred eu la fel de daunatoare, dar subscriu la ideea specificarii genezei initiala. Este, oarecum, similara cu problema negrilor, pardon -
    afro-americanilor - din Statele Unite. Am avut, in viata mea pe teren, experiente care ma determina sa judec individul si nu etnia, fara idei preconcepute iar notiunea de
    "tigan" poate induce numai o atitudine de circumspectie si, eventual, factor de corectie.
    SS.........

    Fiind unguroaica( si nu fac un caz sa-mi spuna toti maghiara) nu-mi poarta numele dar parca suna mult mai potrivit,chiar mai original,din vechi timpuri,poate si pentru ei mult mai distingtivul si inconfundabilul TIGAN.
    Cred ca majoritatea cei care sunt demni si evoluati,poarta cu mandrie apelativul de TIGAN
    Mária Mészáros-Ajtay
    Inginer Geotehnician
    Pentru mine, personal, tiganii au fost, sunt si vor fi: TIGANI!

    Deci, refuz categoric sa ne poarte numele! Ma tem ca isi vor spune mai apoi DOMNI si nu DOMI, dar asta va fi un alt subiect.

    RăspundețiȘtergere
  45. Curleone, cine iti permite sa postezi ideile tale xenofobe, rasiste, nesimtite si fasciste???Ai ceva personal cu tiganii, rezolva-ti treburile cu ei, daca te-ai amestecat in rahat te mananca porcii.

    RăspundețiȘtergere
  46. Da cu NeaCishu cum ramine? Il facem sau nu-l facem preshedinte? Daca, nu sa-l facem macar primare!

    RăspundețiȘtergere
  47. @ano18:44


    esti prost de impungi!
    nu este rasism,este vorba doar de denumire cap sec ce esti!intre tigani ca peste tot sunt oameni de toatew felurile.Doar tu gandesti cu dovleacul pe care il folosesti ca sa-ti nu ploua in gat.
    Daca vrei sa te iei de mine cu orice pret,asteapta un moment mai bun si vino cu argumente,altfel esti doar ridicol.
    Unde vezi rasism prostule daca eu sunt de acord cu denumirea de tigan si nu de rom.
    Care este rasismul??

    RăspundețiȘtergere
  48. ...ano...schimba-ti limbajul.De ce injuri?
    Ura ti-a intunecat mintile chiar asa de mult?
    imi aduci aminte de analfabetul skiuc....anonim plin de "curaj"ce te afli.Stiu cu cine vorbesc.
    Aici esti las
    vrei sa te injur si eu ca anonim?E foarte simplu!O pot face oricand
    Dar eu am demnitate iar tu esti carpa

    RăspundețiȘtergere
  49. Muta ,,pravalia'' si danseaza ,,brashoveanca '' pe alt blog.Aici avem treaba de bascalie SERIOASA.
    ,,Care este rasismul?? ''.
    Legatura este ,, Tu-ti rasa...''

    RăspundețiȘtergere
  50. Lasati-l pe Gaura de Leu/Hartzapelu in pace, ca-i si el parte din personajele filmului. Si el plateste taxa de poluare...Bun baiat, pacat de fata!
    ....
    Dar unde-i shobolanul portocaliu cu numele de Cezar? Pe unde o umbla oare?

    RăspundețiȘtergere
  51. Vrem pe NeaCishu prezidente, vrem pe NeaCishu prezidente!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  52. Marine, multe dileme mai ai tu si mult te mai framanti, saracul de tine!...
    Dar ai un suflet bun si o minte ""brici"", pentru ca esti singurul care observi toate matrapazlacurile celor din SCMD care, auzi tu, acum vor sa siluiasca si Statutul, si sa-i cheme la CNR si pe membrii fondatori si - ce tupeu - sa le mai acorde si drept de vot!...
    Marine, cred ca esti de acord cu mine ca membrii fondatori ai SCMD, indeosebi Dogaru, ar trebui trasi pe roata la Alba Iulia, ca dovada suprema a spiritului de democratie autentica ce ar trebui sa domneasca in SCMD si care trebuie transmis si prostovanilor alora din partidele politice, ONG-uri si alte sindicate!
    Si, la fel de bine te-ai gandit, CNR ar trebui sa se desfasoare cu usile deschise, eventual in Piata Mare, ca oricine sa poata lua cuvantul si sa-si faca numarul, acolo si-n vecii vecilor!
    Asa cum le stii tu pe toate, asa cum muncesti tu, zi de vara pana-n seara, pentru cauza SCMD, eu te-as propune PRESEDINTE.
    Doamne, ce bine ar merge SCMD cu tine-n frunte! Intr-o luna am prelua puterea in Romania iar tu ai fi desemnat sa formezi Guvernul. Evident ca pe dl. Burcu l-ai numi sef la Interne si ai da pensii grase la tot poporul. Nici n-ar mai trebui sa mai muncim in aceasta tara.
    Iata de ce m-am hotarat sa-ti promovez chiar din acesta seara ideile la toate filialele noastre si sa popularizez blogurile voastre in care abunda dragostea si grija pentru noi, rezervistii militari.
    Toate bune, Marine! Succes la Alba Iulia! Jos Dogaru! Jos Comitetul Director! Jos cu presedintii de Filiale aserviti, care nu te ajuta si nu iau atitudine deloc!...

    Al tau,
    Dumitru Rinciog

    RăspundețiȘtergere
  53. Era sa uit - nu ratati meciul!
    HAI ROMANIA!

    Acelasi,

    RăspundețiȘtergere
  54. Cui ii e frica de virginia Wolf ?
    Neacsu vine cu niste date concrete, demonstreaza clar ca prin SCMD circula amatorismul si liberul arbitraj,atrage atentia ca se incalca statutul sindicatului, se iau unele masuri in urma celor sesizate de el, dar apar si cateii, sau lingaii, sa il muste de cur, de parca el e de vina ca Dogaru e un amator si s-a inconjurat de betivi si liongai carora le e frica sa gandeasca.
    Eu il cred pe neacsu. Cine il musca ?Unii care se cred curati, dar le e frica si sa spuna cum ii cheamasau sa isi ia macar un nick. Cei care doresc sa pastreze aceasta stare de lucruri, ca sa se linga si ei un pic pe degete macar. I-a inzestrat Dogaru cu telefoane de serviciu, fara sa le spuna ce comision si-a tras el cu Rinciog pentru contractul cu firma, si se bucura la cate o prima pe care o primesc ocazional.Eu il cred pe Neacsu fie si pentru un singur motiv. Are simtul raspunderii, e singurul de aici care posteaza cu nume si fotografie. Cei care ii sar la gat, oameni cu functii prin filiale dupa cum spun chiar ei,se dau smecheri dar de fapt doar maraie pe dupa gard. Vai de el sindicat, condus ca toate sindicatele de profitori.Va meritati soarta!
    Cititorul

    RăspundețiȘtergere
  55. ha,ha, ho,ho ,ho-uite ca s-au jmecherit baietii cu drapel!
    Asta nu era drapelul RO?

    RăspundețiȘtergere
  56. Vrem pe Neacishu prezidente, vrem pe Neacishu prezidente!!!!!!!!!
    Don Rinciog, nu v-am lucra pe roata ci pe cosor(eventual ala al lui Moceanu)...
    Cetitoriule ai dreptate! Si ce daca, ce faci cu ea?
    Apropos don Rinciog, dar un post la externe n-aveti cumva? Nu de alta dar ma ofer voluntar, pe leafa subtire...ca in sindicat. Ia uita-te atent la mine: Nu-i asa ca seman cu Ernest Hemingway? De fapt suntem si ceva rude; mai indepartate dar suntem...

    RăspundețiȘtergere
  57. @Rinciog a'lui Neacsu(,,Altau,Dumitru Rinciog')
    -------------------------
    Vezi,maestre,de ce nu este bine sa rasara mereu soarele dela Bucuresti? Prea s-a concentrat toata ,,desteptaciunea'' acolo.Fereasca Cel de Sus de o obturare a canalizarii,va umpleti toti de ,,noroc'' fara sa mai si calcati in ...dinsul.
    Fotbal,a? Vezi sa nu-ti scuipe ,,cavalerul luminii'' cojile in cap.
    Si sa nu-ti fure cauciucurile din parcare !
    SINDICALISTUL

    RăspundețiȘtergere
  58. Necunoscutul
    ...se pare ca domnul in cauza,...acest nea.... .., (pentru ca Nea Marin a ramas cel mai demn personaj al tinutului...), ori domnul de fata este...., . Revenind la aprecierile cu privire la domnia ta domnule "nemultumit", constat printre alte timpenii ca nu ai pareri bune nici despre presedintii de filiale, decit pentru aceia care au trecut la partidul care va incita!Nu domnule, nu cred ca atitudinea dumnitale de justitiar este de 'sorginte personala", ea reprezinta un serviciu pentru partidul la care ai aderat si care ca si alti trepadusi au acceptat inscrierea in acest partid, contra unei pensii majorate!Sa nu spui d-le ca nu este adevarat, sint unul dintre recentii "curtati" de catre cei care nu au onoare si deci nu dau doi bani...
    La buna vedere domnule, iar daca ai onoare, fi justitiarul nedreptatilor prin care trece intreaga masa de cadre militare...evident mai putin din aceia care nu au o..... si onoare!
    Te salut stimate domn, desi mai mult mi-ar fi placut sa spun stimate fost coleg de breasla!

    RăspundețiȘtergere
  59. Necunoscutule lumineaza-ti fata!

    RăspundețiȘtergere
  60. Foloseste si semne de punctuatie. Sunteti ...telegrafist?

    RăspundețiȘtergere
  61. Cum vad porto-fistic(hii)violeti statul social
    .
    Invatatoarea cere clasei sa scrie un eseu despre un eveniment neobisnuit intamplat saptamana trecuta. Bula scrie "Saptamana trecuta tata a cazut in puţ".
    -Dumnezeule!, spuse invatatoarea. Si acum e bine?
    -Trebuie sa fie, raspunse Bula, ieri a incetat sa mai strige dupa ajutor.


    http://www.mioritice.com/#ixzz1XCZUOBmN

    RăspundețiȘtergere
  62. un fost craiovean6 septembrie 2011, 22:30

    Necunoscutul e inca un sindicalist probabil presedinte de filiala lovit de unele aprecieri vizvi de sefii de filiale pupatori de fund dogit. Si este atat de cinstit incat uita sa spuna cine este. Eu nu ma dau cinstit dar nici nu ma iau de cei care au curaj sa semneze cum fac domnii din Craiova se stiu ei cine, cei care se recomanda fosti colegi, actuali dusmani ai lui neacsu. II stiu bine si pe neacsu si pe cei care au infiintat filiala craiova. Nu ma mira ca Neacsu a plecat din conducerea biroului.Sunt acolo cativa cu care eu nu as sta nici in aceeasi oras. Am lucrat in Craiova, ii stiu.Nu spun mai mult, dar ii recunosc aici printre anonimi, lasi si lipsiti de caracter.

    RăspundețiȘtergere
  63. Bine spus 'un fost craiovean' Daca meritai sa fi "un actual craiovean" nu debitai astfel de prostioare, camarade!
    Invata sa citesti si printre rinduri!
    De altfel singur ti-ai marturisit pozitia, esti la fel de .....partid, domnule!
    Ce bine vau prins voua astora de faceti in prezent, politica partidului ...mic, fostele sedinte de partid, stiti voi, alea de pe vremuri!De, cine se aseaman se aduna!
    Faceti-va de cap cu banii obtinuti din zona Antiaerienei, dar lasati pe cei cu demnitate sa lupte pentru drepturile care le-au fost furate de catre cei pe care cu 'onoare-i serviti" !

    RăspundețiȘtergere
  64. Halitorul de ,,i'',parca te cunosc ! Halesti si ,, , '' ?

    RăspundețiȘtergere
  65. @CEZAR"s big brother
    Pentru postul de la Externe, trebuie, inca de pe acum, sa tratezi cu nea Marin.
    Tot nu ai inteles ca el va fi viitorul Presedinte al SCMD?

    SUPRAVEGHETOR DE SERVICIU

    RăspundețiȘtergere
  66. Mei, mei, tot n-au terminat oltenii astia sa-si traga la gioale? Haida, gata! Mai lasati-o si pe miine. Pe intunericul asta si fara lampa cu bec negru a lui Puiac, sigur vor fi si victime colaterale.
    Dar pina la urma il votam ori nu pe Neacsu?

    RăspundețiȘtergere
  67. Am uitat sa semnez:
    Divanul Ad Hocus

    RăspundețiȘtergere
  68. Vreau pe Neacsu Presedinte!
    Sindicalist din Boscheti, nr 3

    RăspundețiȘtergere
  69. Ia,miinile la vedere.Ce bijbiiti sub paturi?

    RăspundețiȘtergere
  70. Curcaleone, unde vezi tu injurii? Citesti printre randuri sau printre sticle??Pardon, PETuri.Nu esti atat de elevat incat sa servesti cu masura.
    Tu ai o mai veche problema cu tiganii.Ii numeai tigani pe unii care postau si nu aveau aceleasi idei cu tine.In lipsa de argumente, cu mintea incremenita in aburii bahici, improscai cu epitete ..adica atac la persoana.Peiorativ, iti spun si eu tie TIGANULE.Mai pe romaneste, jegule.

    RăspundețiȘtergere
  71. Suntem vai mama noastra.
    =======================
    Nu invatam nimic din istorie, nici macar din propriile noastre greseli! Aparitia meteorica (din greseala sau cu INTENTIE) a unui nou TABEL CU PENSIILE MApN REVIZUITE, REACTUALIZAT a declansat in randul "tatelor" rezerviste vechea boala: LIMBARITA! Nu au inteles absolut nimic, din episodul trecut!
    In curand, din nou pentru OPINIA PUBLICA, via mass-media pro-PUTERE, pensionarii militari, cu ale lor pensii "vanturate meteoric" de Oprea si ai lui, vor ajunge carne de tun! Ciorba incaierarii generale, este din nou, pusa la fiert! Sa va fie de bine si sa traiti la fel!

    RăspundețiȘtergere
  72. @Sindicatul Militarilor,dixit:
    =======================
    Iata de ce m-am hotarat sa-ti promovez chiar din acesta seara ideile la toate filialele noastre si sa popularizez blogurile voastre in care abunda dragostea si grija pentru noi, rezervistii militari.
    =======================
    Salutam si multumim pentru postare!
    Mai mult, apreciem si suntem de acord cu cele propuse! Exista chiar o vorba: Dă, Doamne, mintea românului cea de pe urmă! Totusi, am mari indoieli ca se va intampla asa! Prea suntem dezbinati si plini de ura! Mai ales unii!
    Diversitatea opiniilor, DIALOGUL, nu sunt punctele tari, de forta ale acestora! Mult mai placuta, la indemana, este DICTATURA. Tatucul!

    RăspundețiȘtergere
  73. "Românii numesc dictatură orice regim care nu-i lasă să fure."

    dr. CORNELIU VADIM TUDOR
    (Fragmente din volumul "Artificii",
    aflat în curs de apariţie la Editura Fundaţiei "România Mare")

    30.06.2010

    RăspundețiȘtergere
  74. @Anonim,7 septembrie 2011, 08:16
    Ti se pare ca Dogaru este un Dictator si Neacsu o victima?
    Citeste-i blogul, si o sa vezi ca acest Neacsu are o singura obsesie, improscarea cu noroi a unor oameni care au facut si fac ceva pentru rezervistii militari. Nici un cuvant bun, nici o apreciere, numai injuraturi si amenintari> Cu toate acestea, Neacsu nu a fost eliminat din randurile SCMD, find tolerat in continuare de Dogaru. Asa procedeaza o conducere tiranca?
    PISTOLAR 1

    RăspundețiȘtergere
  75. @PISTOLAR 1,
    Iti marturisesc, la asta nu m-am gandit!
    Abia astept sa citesc punctul de vedere al "toleratului" Neacsu, sa vad cum intelege el democratia a la Dogaru! Eu stiam ca "eliminarea" este apanajul regimurilor dictatoriale! Faptul ca inca nu ati facut-o cu "toleratul", si altii ca el, in mintea mea insemna cu totul altceva. Eu credeam ca din strategie, din cu totul alte motive! In niciun caz ca in SCMD, democratia dă pe dinafară!!
    Deh ... omul cat traieste, invata!

    RăspundețiȘtergere
  76. Fraţi olteni aţi căzut pînă la urmă la o înţelegere privind candidatura lui don Neacîşu la prezidenţialele sindicale? Dacă da noi ceilalţi (munteni, ardeleni, moldoveni, dobrogeni şi restul lumii) promitem că-l vom vota în bloc pe alesul vostru-ca la alegerile parlamentare. Poate aşa o să aflăm cum s-au volatilizat crăiţarii membrilor, îl vom tunde puţin pe don Dogaru de laţe şi-i vom rade cocul madamei Lupu.
    Aprodu Puricos

    RăspundețiȘtergere
  77. Vrem pe Neacîshu prezidente, vrem pe Neacîshu prezidente!!!!!!!!!
    O voce din public

    RăspundețiȘtergere
  78. DA SUNT DE ACOR DAR FARA TILIFON LA URECHE <CE DREAK!!

    RăspundețiȘtergere
  79. Ca si Anonimul care scrie ca plateste cotizatia orice-ar fi, la fel gandesc si eu. Nu am date complete sa afirm ca cei din fruntea sindicatului sunt buni sau rai. Ca fac ce trebuie sau nu. Poate da, poate nu. Poate trebuie inlocuiti, poate nu. Dar important e ca exista acest OS numit SCMD, in ratul porcilor portocalii. Poate ca vor reusi sa-l inghita. Poate l-au si inghitit, dar nu stim noi, pulimea. Important este insa ca EXISTA. Si chiar daca l-au inghitit, oricand le poate produce indigestie otrepelor basiste. Care poate se rezolva doar cu un pic de bicarbonat, dar poate sa le produca si o frumusete de ocluzie intestinala care sa-i trimita la cutit (chirurgical, desigur...).Pentru ca exista aceasta a doua varianta (cat de slaba si improbabila o fi ea) eu unul sunt dispus sa platesc cotizatia pana trag pe dreapta. Si dupa aia, o sa-mi rog copilul sa le trimita anual banii.

    RăspundețiȘtergere
  80. John!
    - Da, sir!
    - Unde este cainele?
    - Facea politica si l-am impuscat!
    - Cum ti-ai dat tu seama ca facea politica?
    - Manca rahat in gradina.

    RăspundețiȘtergere
  81. Ia ghici cui se potriveste?

    La psihiatru:
    - Felicitari domnule...., faceti progrese, tratamentul da rezultate!
    - Astea numiti dumneavoastra progrese? Cu sase luni in urma eram Napoleon, iar acum - un nimeni...

    RăspundețiȘtergere
  82. Diăr coligs,

    Out of office.

    Tumorău ai uil bi in holidei, său ai uil nat bi in ofis. If iu uant tu contact mi, pliz ruait mi tu ză folouing imeil adres:

    - nuraspund@latelefon.ro
    - nuam@semnal.ro
    - ba@damalashi.ro
    - ocupat@mereu.ro

    RăspundețiȘtergere
  83. SCMD,
    fie ca va place sau nu va place, este o constructie in afara legii. 1. Daca nu credeti, intrebati pe Dogaru cum au reusit ei inscrierea! 2. Cu proxima prezentare in fata instantei (aspect de care Dogaru fuge ca dracul de tamaie), veti constata milimetric ca nu ma insel. In rest, va imbatati cu apa chioara si vorbiti nazbatii! Cotizati si ciocul mic! - noua deviza lansata/relansata de El Comandante!

    RăspundețiȘtergere
  84. Cind se rezolva problema LEGALITATII UDMR,se va rezolva si cea a SCMD. Sa nu spun despre PDL care nu a avut congres la 5 ani si nu si-a depus modificarile de statut la termen. Ia,intreaba-l pe Brosca-n git !
    Radu de la...

    RăspundețiȘtergere
  85. Gura pacatosului, adevar graieste!
    SCMD=PDL=UDMR.
    Niste "sandramale", ale caror lideri sunt pusi pe procopsanie! Cu adevarat, bine spus, toate cele trei "constructii" au multe, foarte multe in comun! Cu precizarea obligatorie: la varf!
    Baza, doarme!

    RăspundețiȘtergere
  86. Prefer sa cumpar cauciucuri celor din SCMD.
    AI CEVA ,,IN CONTRA''?

    RăspundețiȘtergere
  87. Cand este deasupra legii, poti face ce vor muschii tai!

    RăspundețiȘtergere
  88. Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a respins, miercuri, cu nouă voturi "pentru" şi opt voturi "împotrivă", Ordonanţa de urgenţă a Guvernului care prevede introducerea obligativităţii contribuţiei de 5,5% la fondul de sănătate pentru persoanele cu pensii cuprinse între 740 şi 1.000 de lei.
    ===================================
    Raportul de respingere adoptat de Comisia de Muncă va fi supus votului final al plenului Camerei Deputaţilor, care este forul decizional în privinţa acestui act normativ.

    "Este vorba de Ordonanţa de Urgenţă prin care Guvernul Boc a introdus obligativitatea plăţii contribuţiei de 5,5% pentru fondul de sănătate de către cei mai amărâţi pensionari, care au pensii între 7,4 milioane până în 10 milioane (de lei vechi - n.r.). E vorba de aprope 2 milioane de pensionari din România, care nu s-ar putea spune că duc o viaţă foarte frumoasă. Azi, Comsia de muncă, cu un scor de 9 la 8, a dat raport de respingere. În plen se va supune la vot raportul de respingere al comisiei", a anunţat deputatul PNL Ludovic Orban.

    El a precizat că, în conformitate cu procedurile parlamentare, pe care le-a catalogat "profund neconstituţionale", o Ordonanţă de Urgenţă poate rămâne în vigoare chiar dacă nu a fost adoptată de Parlament.

    "Pentru a putea respinge această Ordonanţă de Urgenţă, opoziţia ar trebuie să adune majoritatea, pentru că, în caz contrar, chiar dacă Ordonanţa nu e adoptată prin lege, din păcate rămâne în vigoare. Vom încerca din nou să sensibilizăm colegii din arcul guvernamental pentru a-i determina să-şi dea seama că nu pot să pună pe umerii acestor pensionari costurile crizei, să refacă bugetul asigurărilor de sănătate pe spinarea acestor pensionari", a spus Orban.

    Deputatul PNL a precizat că Ordonanţa are implicaţii asupra a 39% dintr pensionari, reprezentând circa două milioane de persoane ale căror pensii se încadrează între 750 de lei şi 1.000 de lei.

    Potrivit OUG 117/2010, din 1 ianuarie 2011 se percepe o cotă de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 5,5% la pensiile care depăşesc suma de 740 de lei.

    RăspundețiȘtergere
  89. Pentru ultimul comunicat dat acum 5 minute de SCMD, CD s-a asigurat de cotizatia mea pe timp de 2 ani, indiferent cate prostii vor face. Daca vor, pot sa infiinteze cheta pentru bani de bere si caucuicuri, ca tot veni vorba. Dau. Dau. Cu conditia sa dea si ei in portocala monstruoasa, cheala si veninoasa. Nu ma deranjeaza nici daca merg la femei pe banii mei (totul e sa nu se faca de bafta, ca de la o varsta...). Si nici nu ma intereseaza daca cel ce conduce "balul" e Dogaru sau altul. Totul e sa loveasca-n ei. Chiar si prosteste. Caci si din prostii inveti. Inveti sa lovesti destept. Unde si cum trebuie. Hai, micile portocale scofalcite care sunteti destule pe blogul asta, incepeti sa aruncati cu ...suc.
    Apropo, mie mi-a crescut pensia cu 2oo lei, daca ne luam dupa tabelul lui Izmanetti.

    RăspundețiȘtergere
  90. Bre da cu NeaCîşu cum rămîne? Îl facem ori nu preşedinte? El ce gogoşi ne oferă că ast-lalt...
    Brînc Uşi

    RăspundețiȘtergere
  91. Sa-l punem pe Neacsu! Sa-l punem pe Neacsu!
    Ilie C-O CHILIE.

    RăspundețiȘtergere
  92. Pistolar 1
    Am citit si blogul lui Neacsu si al lui Dogaru.
    Articolele lui Dogaru pline de laturi . Ale lui Neacsu plin de argumente. De ce sa il dea afara pe neacsu si de unde ? Nu au argumente, doar laturi. Daca aveau de ce , il matraseau de mult. Dar tot ce pot face este sa semneze anonimi sau pistolar 7 intr-o grupa de 6 pistolari.Vai de el sindicat cine il conduce si cine il apara.

    RăspundețiȘtergere
  93. Bai baiatu vezi ca la PSL-ul tau ti s-a aburit ocularul bashca porti si ochelari de vedere cu lentile cu dioptrii cit sticla sifonului.
    Oculistu

    RăspundețiȘtergere
  94. Ma, da' de ce mama dracului nu va faceti voi un sindicat adevarat, voi astia ghiftuiti cu...argumente si principii. Uite ca aveti si presedinte, membrii se gasesc ca-i plina lumea, vorba aia. Puteti sa-i spuneti SCMD-aripa argumentata (sau umectata-daca doriti). Pana una alta stati ca niste caini pe langa usa mezelariei, "in" sau "pe langa" sindicatul condus de Dogaru si-l muscati cu sarg de fund pe asta. E mai simplu sa stati in fata calculiciului si sa combateti cu curaj si hotarare, nu-i asa? Sau asa-s ordinele si unde-i ordin, cu placere. Putin imi pasa de Dogaru, nu-l cunosc, nu e genul de de om care sa-mi fie simpatic (incepand cu freza) dar pana una alta el cu "vae victis"-ul lui mai latra la basescu si la ceilalti infractori portocalii si le mai arata cand coltii, cand fundul, cand pumnul. Voi, principialior, nu faceti decat sa-l muscati pe pletos de cur (ce ma enerveaza freza individului, n-aveti idee). Ce sa va spun decat pofta buna. Dar totusi, lasati-o dracu' de lasitate si faceti-va o organizatie curata si regulamentara.

    RăspundețiȘtergere
  95. Pistolarilor
    Sa va spun eu de ce nu il dau afara pe nea casu?
    Pentru ca are dreptate si daca ajung la proces, -asa cum spunea cineva mai sus- casaca misto de doi bani.Domnul u vine cu probe ei vin in curul gol si pierd si procesul si sindicatul. Din cauza asta don Daogaru tace malc . La cat e de orgolios, daca avea cu ce il belea pe casu de mult, dar casu are dreptate si chiar daca il injura nu au ce-i face . Tot ce pot face este sa faca misto de doi bani . Mister Rinciog a fost averizat din cate tin eu minte ca daca nu se lasa de prostii, o fura. Si de atunci vorbeste doar in parabole, ca aici , cu ”dragul meu, esti frumos, esti destept, esti cel mai tare..cu drag al tau rinciog.”
    Nu are nici unul boasele destul de tari sa ii reproseze ceva pentru ca nu au ce si nu au dreptate.
    Nu are nici unul curajul sa spuna cum se numesc si ce ii reproseaza practic, pentru ca de fapt nu au ce , decat ca nu e de acord cu porcariile lor. Si atunci se dau pistolari cu gloante oarbe si il iau in bascalie ca il vor presedinte sau ca vrea el sa ii ia locul lui Dogaru. Caterinci de gainari.

    RăspundețiȘtergere
  96. Este normal sa se faca alegeri. Problema este ca cei alesi sa fie analiyati potrivit capacitatii, competentelor, probitstii si capacitatii de a conduce ceva diferit decat o structura militara. Va fi destul de greu de gasit oameni care sa intruneasca astfel de calitati!

    RăspundețiȘtergere
  97. Colegu, l-am mushca noi mai tare de cur pe Dog aru dar ne e teama ca e turbat si se ia! Nu avem cunostinta ca Dog aru ar fi vaccinat de rabie, parvoviroza s.a.
    Ham, ham!

    RăspundețiȘtergere
  98. O fi greu, nea Alecule, da-i mai buna starea asta de tot rahatul?

    RăspundețiȘtergere
  99. Nu il mai muscati pe Dogaru ca are diabet. La cati il pupa in cur, nici nu simte o muscatura sau doua .

    RăspundețiȘtergere
  100. Ce tot stati voi si latrati pe langa Dogaru si ai lui: lasati-i balta si faceti un alt sindicat, unde sa abunde principiile pe care le clamati, si la care sa adere toti, absolut toti rezervistii, iar Dogaru si ai lui presedinti de filiale sa ramana fara sindicalisti.
    Ca sa vina buluc la voi oamenii, musai trebuie sa-i puneti in frunte pe cei care au demascat frauda si adevaratele intentii ale actualei echipe de conducere a SCMD: Marian Ilie, Zapor, Neacsu, Burcu, Anisoara, Cobuz, etc.
    Statutul lor nu este bun, ROF-ul asijderea, Dogaru este pletos si nu a comandat M.U., si, de fapt astia n-au facut nimic altceva pana acum decat sa compromita demnitatea si onoarea rezervistilor(noroc ca a mai salvat un pic din ele gl Iliescu de la ANCMRR!). Astia nu au facut nimic altceva pana acum decat sa fure banisorii vostri si ai altor fraieri!
    Hai, luati taurul de coarne, faceti-va repede sindicatul vostru si iluminati rezervistii indobitociti de dogarieni!...
    Sa vedeti cum vor da navala sa se inscrie in acest nou sindicat, curat, cu principii, condus de oameni curati si competenti. De pe acum va declar ca am sa parasesc filiala mea (M-AM SATURAT DE ASTIA AI NOSTRI CARE NU FAC NIMIC SI CARE NICI MACAR ODATA NU L-AU INJURAT PE DOGARU - CE MAI, N-AU FACUT NIMIC!...) si am sa ma inscriu la voi.
    Nu o mai lungiti, nu mai incercati, ca nu veti putea pune mana pe actualul sindicat (Al dracu Dogaru asta, sulfa batrana). Singura solutie pentru voi este sa faceti altul mai curat, mai uscat si mai frumos, care sa ia fata SCMD-ului, inclusiv sa-i ia cotizantii. Mult succes!

    Dogarian prostit dar desteptat de Neacsu si ai lui

    RăspundețiȘtergere
  101. Neacsule, da ce faci taica, t-eai dat la fund, nu mai scri nimic?
    Tia-m sorbit fiecare cuvintel scris si m-ie dor sa ma mai adap din putul gandiri tale. Hai, nu fi rau si mai scrii, ca m-am saturat de dogarieni astia nesuferiti!...

    Adorator al lui neacsu

    RăspundețiȘtergere
  102. Dogarian prost
    Si daca nu spuneai cine esti, tot am fi ghicit.Numai ca textul tau seamana mai mult a ”ia plecati voi astia neacsu , zapor, ilie, elena din sindicat , ca nu avem loc sa ne desfasuram” Ce zici or pune botul astia ? Io zic ca nu e prosti ca tine .

    RăspundețiȘtergere
  103. Cine spunea ca nu au oamenii curajul sa se semneze ? Uite ca unii au curaj si semneaza cu nume de familie cu tot . Poza nu mai e nevoie sa si-o puna , ca oricum sunt toti la fel. Dar asa ar trebui sa semneze toti .. Dogarian Prost. Prenumele , adica ”desteptati de neacsu si ai lui” nu mai e necesar. Numele de familie e suficient .
    Un destept neprostit inca de Dogaru si ai lui

    RăspundețiȘtergere
  104. "Dogarian prostit dar desteptat de Neacsu si ai lui" cred ca ai adaugat un"f" la cuvintul "sulfa"...Sa stii ca noi nu dorim moartea pacatosului Dogaru ci indreptarea lui; si asta cit mai repede! Ia faceti un exercitiu de imaginatie...cu Dogaru prim presedinte, Nea Cashu presedinte si inca vreo 50 de presedinti + inca 50 de vicepreshedinti! Iar secretar general sa-l avem pe Cetitorul ca-i tare la ghicit viitorul in stele...
    Agamitza Dan da Nelu

    RăspundețiȘtergere
  105. Adorator al lui Neacsu
    Vezi mai baiatule ca neacsu are si puta.. nu numai put. Nu vrei sa sorbi si de acolo un pic ? Doar un pic .. hai ca punem noi o vorba buna sa te lase ..

    RăspundețiȘtergere
  106. 19:57
    Adeva graiesti...tocmai din putza gindirii.

    RăspundețiȘtergere
  107. Mei, mei ce oţi sunteţi! Cînd e de dat la ţurloaie toţi e anonimi!
    Oţu (nu Otu)

    RăspundețiȘtergere
  108. Mei, mei ati cetit ce zice shefu Dogaru? Ia vedeti:........
    "Iata ca ceea ce urmarea Puterea in privinta SCMD (sa ne prinda la judecatorie cu vreo modificare in actele depuse, facuta sub presiunea latratului vreunui Neacsu intern)..."
    Sa vina hingeriiii!!! Cred ca lui Dogaru i s-a intepenit vre-un tachete si-i bate chiuloasa!
    Vrem pe Nea Cashu presedinteeeeeeeee!!!!

    RăspundețiȘtergere
  109. Mai dar are neacsu asta niste adoratori de te doare mintea. La 3 randuri 35 de cuvinte , 8 greseli. Stai bine , esti campeon ! Tu ai fost la scoala militara ? Si ce ai facut acolo .bocancii copmandantului de batalion? Si la scoala cine te-a trimis , taticu tau ? Ce era , soferul vreunul general ? Sau instalator pe la vre-un CMJ ? Vai de curul tau mai baiete , dupa ce ca esti prost ingramadit, mai iesi si in drum .Neacsu macar stie sa scrie mai dar tu ce stii?Toti analfabetii au ajuns cadre militare ca au avut parintii soferi, electricieni, croitori, instalatori prin unitatile militare. Sau au avut origine proletara, cu locuri speciale la admitere sa intre tot prostul.Asa s-a procopsit armata cu tarani analfabeti care nu stiau nici care e stanga si care e dreapta. Si acuma se dau rotunzi pe aici si ies la latrat cand habar nu au sa scrie.
    Unul care a mai si citit carti, nu doar le-a jucat .

    RăspundețiȘtergere
  110. Pt. graurele de la 20:51
    Bre tataie asa-i, ai dreptate! Nu toti pot fi academicieni ca mata...Poate ai singe albastru in vene ca ai baut cernela cind erai mic, ori poate esti ruda cu Iosipescu Zambra, contele. Mai stii? Uite io cind am ajuns la Capitala, m-am descaltat de gumari in Gara de Nord ca sa nu-i murdaresc mergind pe asfaltul ala de se-nmoaie la ploaie si nu mi-a fost rusine. Tata a fost chiabur c-avea 3 capre si-un purcel si de-aia n-am prea fost la scoala, ca nu ma primeau. Numai aia de corectie am facut-o la zi, restul la f.f. ca menistrul matale, chelnerul de la Cireshica. Si uite asa am ajuns de la simplu soldat, sergent, iar mai apoi locotinent. Esti multumit de raspuns, da au ba?
    Cit despre Neacsu, in afara de tilifon, desi este cite-odata enervant, n-am ce-i reprosa! Intr-o tara unde adevarul si dreptatea-s schioape se bate si el saracu tocmai cu dracul...Sper ca ai inteles cine-i ala...Cel din virful sindicatului!
    Daca mai ai nelamuriri iti stau la dispozitie.
    Ion Ica Mogorogea de la tara
    PS. Am auzit ca dai meditatii la cetire, gramatica si Psaltire. Vreau sa ma prepari si pe mine, te rog!

    RăspundețiȘtergere
  111. @ANONIM???;7 septembrie 2011, 20:51
    De acord ca ai citit cartile,nu le-ai jucat dupa cum zici;dar din pacate le-ai citit tot pe alea de joc,ca la altele se vede ca esti pe dinafara(fara ghilimele)
    semnat
    un anonim cu identitate

    RăspundețiȘtergere
  112. @ANONIM???;7 septembrie 2011, 20:51
    Desigur ai "cele mai bune intentii",dar eu iti "admir" curajul semnaturii!!
    esti "militar dogarian" cu adevarat.Poti fi recunoscut usor dupa"DEMNITATE SI ONOARE" HI,HI!!(ca pe voi banii nu v-au interesat niciodata mincinosilor!!)CE PARSIVI!!

    P.S.Desigur ca ai sa zici ca nu stii sa te loghezi(o alta minciuna)

    RăspundețiȘtergere
  113. Cisu a avut iara dreptate.Rinciog l-a informat pe Dogaru iar Dogaru a luat foc si se vaita iara ca nu illasa dusmanii d eclasa, ca e la mijloc o conspiratie, ca cineva vrea sa darame sindicatul, ca dusmanii vor raul poporului sindicalist. Scheme vechi, comuniste. Nu spune nimic de faptul ca omul asta are dreptate si datorita lui au evitat o prostie si au revenit asupra unor hotarari anterioare. Si atunci cine este de vina , el ca face tampenii sau neacsu ca i le scoate in fata?
    Lunetistul

    RăspundețiȘtergere
  114. Pacat de Dogaru pt.ca-i un baiat citit. Uite se dovedeste ca nu toate mustele fac miere! O fi bun la istorie, dar nu-i bun la ale noastre...
    Daca ar renunta elegant la fonctie atit el cit si unii "sus tinatori", cu alegeri intr-adevar libere, poate s-ar mai misca ceva in acest sindicat. O structura care sa reprezinte militarii rezervisti trebuie sa existe (din pacate acum sunt prea multe si nu fac nimic).

    RăspundețiȘtergere
  115. Ca bine zici mai luneta. Apropo, uite ca sunt 100 si de comentarii. S-a referit careva la ceea ce a spus neacisu ? A incercat cineva sa il contrazica , sa demonstreze cu ceva ca nu are dreptate? S-a refrit cineva la ceea ce a spus, a adus cineva argumente in favoarea sau defavoarea celor spuse ? Nu. Nici macar Rinciog.Domnul secretar s-a multumit sa faca misto si atat. Cam asta au facut toti cu mici exceptii. Toti au sarit la gatul lui dar nu l-a contrazis nimeni la subiect. Nu vi se pare ciudat?
    chimistul

    RăspundețiȘtergere
  116. Chimistule pai ce sa mai comentam, adevarul cumva? Ce-am putea sa facem, sa-l mai "albim" nitzel?
    Nea Cashu are dreptate!
    .....
    Va mai aduceti aminte de anul trecut cind au manifestat politistii (atunci cu "... javra ordinara")? Ce-a spus Dogaru: "e o diversiune, nu ne lasam mani pulati!" Si uite asa, in loc sa ne sprijinim camarazii sa-i facem vint chiorului, am asteptat ca Dogaru sa faca marea manifestatie, manifestatie care a avut loc pe un maidan si la care n-au participat mai mult de 300 de speriati...
    Vai de mama noastra!

    RăspundețiȘtergere
  117. @chimistul
    ,,Toti au sarit la gatul lui''
    Hai nu zau!Ia,vezi sa nu versi ,,acid pe baze''.
    Dorel

    RăspundețiȘtergere
  118. 120 ca-n vremurile bune! Admin schimba apa la pesti!

    RăspundețiȘtergere
  119. Nu l-ati vazut cumva din greseala pe frac-miu, mucea?

    RăspundețiȘtergere
  120. Anonime de la 7 septembrie 2011, 20:51 :
    Aveau locuri speciale , sa intre tot prostu' ...
    Nu , nu e asa ... erau 10 locuri , 9 catindati si intrau numai 8 ...

    RăspundețiȘtergere
  121. Ba nu! Erau 8 posturi, 9 candidati si intrau 10!

    RăspundețiȘtergere
  122. Dar unde-i Neacsu, unde se piteste? Noi vrem sa-l ungem primar si el se ascunde ca fata mare. Vrem un discurs, un coment care sa ne unga la lingurica!

    RăspundețiȘtergere
  123. Am cetit ca pe biblii ci spuni nea Marin in articole; tare dastept omu aista. Hai si cujetam pe puncte textul, cum gandi si Curleone, ca poate asa si dogarieni si vor indirepta si nu ne vor puni pi chituci sindicatul nost.
    Si apoi ci, daca ei si incapataneazi, noi nu putem puni di un alt Congres National, de ezemplu, la Marian Ilie, la Ramnic?

    Ababei si Amosului

    RăspundețiȘtergere
  124. Uni bre? Tocma la Rimnicu Sarac? Valeu acolu bati vintu numa di doaua ori pi an, da citi 6 luni si din sensuri inversi. Da di prin curtea vechii brigaz di a,a, putem cumpara suveniruri di la tunuri si pina la helicopteri MI 8 de-acelea de-a lu Tigri2.

    RăspundețiȘtergere
  125. Corleone
    Citeste nene ce a spus ala care se semna un admirator al lui Neacsu, vezi cate greseli acer pe cmp vezi ce sustine si apoi spune ce vrei despre mine . Matale ai lipsit la cerire se pare , ala la scriere . E grea rau sicoala asta .

    Anonim 22.13. Dar tu iti mai aduci aminte cand cu Constanta , cand l-au bumbacit jandarmii pe sarmanul rezervist impins peste gard de necolegii lui sindicalistii si de declaratia lui Dogaru care spunea ca ” nu e sindicalist de al nostru” nu comentam. Dar era saracul militar rezervist.
    Dar de cazul aluia care si-a dat foc despre care Dogaru spunea tot asa ca nu stie, nu crede ca e sindicalist, nu comenteaza.De parca conta ca era sindicalist sau nu. Nu se lauda el ca apara toti rezervistii ?
    Un demagog ordinar.

    Acelasi care a scris cu cerneala, nu a baut-o !

    RăspundețiȘtergere
  126. Bine,n-ai bautcerneala.
    Da TEQILA,CARE TE ...CHILESTE ?

    RăspundețiȘtergere
  127. 130! Gata io m-am retras ca de ma prinde radaru...

    RăspundețiȘtergere
  128. Bei de ce nu faceţ de plancton, ai?

    RăspundețiȘtergere
  129. Anonim 07.09.19.29
    "Neacsule, da ce faci taica, t-eai dat la fund, nu mai scri nimic?
    Tia-m sorbit fiecare cuvintel scris si m-ie dor sa ma mai adap din putul gandiri tale. Hai, nu fi rau si mai scrii, ca m-am saturat de dogarieni astia nesuferiti!..."
    Daca esti militar, indiferent de grad, e grav!
    Ia uita-te cum ai scris! Daca nu stii sa scrii, nu mai comenta! Ne faci de ras! Ori esti prost, ori scrii prost?! Sa treci pe la mine, la chilie, sa meditam putin.
    Ilie C-O CHILIE

    RăspundețiȘtergere
  130. Asta-i halitorul de ,, i '' si de virgule.Liniutele ce mai conteaza.
    Bercea

    RăspundețiȘtergere
  131. Apa la peshti, apa la peshti se-npute!!!!

    RăspundețiȘtergere
  132. Asteptam cu sufletul la gura stiri dela tribunal.

    RăspundețiȘtergere
  133. Le rad motzul portocaliilor? Ar fi tare de tot...

    RăspundețiȘtergere
  134. Dogaru s-a bagat si el in seama cu Ringhieru , dupa ce a vazut ce a facut tipul, si si-a oferit ”sprijinul” MORAL ca sa se poata lauda cu alta victorie . Ca altele nu are , decat pe ale lui Iepure, Piperea, bietul maior care si-a dat foc, ( e sindicalist saracul, alta belea, nu ii ajungea ca si-a dat foc).Si uite asa, Dogarelu se dadu cu Ringhieru sau cum il cheama sa ia el spuma si sa arate lumii ce victorii mari are el in palmaresc. Aduceti o punga ca vomit !

    RăspundețiȘtergere
  135. Vomita pe tine. ,,...DEOARECE CAM PUTI''

    RăspundețiȘtergere
  136. Depinde de ce-a mincat...De-o fi mincat de al urit mirositor e jaleeeee.

    RăspundețiȘtergere
  137. Ano 11.08
    Nu e de la mine , ma jur . Cred ca de la Dogaru. Stai prea aproape de el, ii pute gura. Departeaza-te sa vezi ca dispare mirosul .
    Apropo, stii cum se traduce Dogaru in japoneza ? YEGURA KAKURU. De aici mirosul de care vorbeai.Da-te mai incolo si scapi .

    RăspundețiȘtergere
  138. Mai TZECAPU KAKURU,sunteti rude ?

    RăspundețiȘtergere
  139. Da e ruda cu el si var drept de-al lui Kunta Kinte si doreste s-ajunga de sindicat presedinte.

    RăspundețiȘtergere
  140. UMOR FIN SAU.....CUM SA TE FACI DE RAS???!! Ică Şt. O. Victor spunea...

    Salutare Iliuta! Mie imi cresteeee! Vleau si eu un plic! Cu scrisoale, ca Barutzu! Ca nu mi-a venit!
    PS ARU!
    7 septembrie 2011, 14:05
    biliuta spunea...

    @ELENA:
    Observ o umbră de regret în cele scrise. Dă-o încolo de scrisoare! Uite, îți promit că fac o copie după exemplarul în posesia căruia am intrat și ți-o trimit. Găsesc eu un subterfugiu ca, în loc de ”Stimate domn”, să apară ”Stimată doamnă”. Restul se potrivește... ca o mănușă.
    7 septembrie 2011, 14:48
    biliuta spunea...

    @Ică:
    Fiindcă ești un puști peltic,
    îți pun scrisoarea în plic
    și-o să ți-o trimit, firește,
    dacă pensia îți... clește.
    7 septembrie 2011, 14:55
    ELENA spunea...

    @biliuta
    Ce sa-mi trimiti, nu se potriveste deloc, ca mie imi scadeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!
    7 septembrie 2011, 14:58
    Ică Şt. O. Victor spunea...

    Vleau sclisoalea de la Oplea
    Cu autoglaf, desigul.
    Mos Ilie,stii ce-as vlea?
    Sa ii tragi un sut in cul
    Sa-ti maleasca pensia!
    7 septembrie 2011, 15:46
    INCERTITUDINI spunea...

    Prea vă plângeți!!!
    7 septembrie 2011, 17:21
    biliuta spunea...

    @ INCERTITUDINI:
    Nu ne plângem. Doar ne copilărim. Dacă noi nu am primit scrisoare...
    7 septembrie 2011, 19:55
    CEZAR spunea...

    Are dreptate Doamna! Daca ar stii si ce pensie incasati lunar,sigur ar mai adauga ....multe si marunte!!
    8 septembrie 2011, 13:18

    RăspundețiȘtergere
  141. Propun ca terminatiile ci ,, i '' sa fie eliminate din inscrisuri.Si isi pune fiecare citi vrea la citit.
    Dorel

    RăspundețiȘtergere
  142. Bai "somerilor"(ca si mine)!!
    Lasati-o pe doamna in pace ca e la sirviciu."Munceste"la minister pe bloguri de se rupe!.Voi o conturbati/masturbati si uite asa ne scade PIB-u' ca n-are/nare eficienta
    secretar de stat nefericit.

    Daca pleaca in concediu iar se urca-n dud.Va rog n-o enervati!

    RăspundețiȘtergere
  143. Vreu pe Neacsu presedinte!

    Sindicalist nemultumit de astia care ne conduc,
    str. Boscheti, nr. 3

    RăspundețiȘtergere
  144. Aha, m-am lamurit! Azi e ziua lui Neacsu Marin, de aia nu mai apare el pe aici, acum petrece.
    La multi ani, Marine! Petrecere super si, daca te lasa inima, pastreaza si trimite-ne si noua niscaiva oase si alte alimente second hand, la blocul nostru, ca pensia noastra nu ne mai ajunge:
    Adresa: str. Boscheti, nr. 3, Bloc pensionari, Parter, Ap. 1, Craiova

    RăspundețiȘtergere
  145. Nea Cashule unde-ai fugit bre? Noi vrem sa te ungem primare si mata stai pitit dupa usa da la baie? Hai La Multi Ani pt. ziua de azi! Vezi nu minca gras si bea rece ca sa nu ti se aplece...
    Dogaru a pus ochii pe tine; fii atent ca esti oaia neagra a sindicatului somerilor...
    Vivat Nea Cahu, vivat Nea Cashu! Te vrem presedintele tuturor apv-istilor!
    apv-istu

    RăspundețiȘtergere
  146. Admin schimba apa la peshti!!!!! Nu vezi c-a aparut matasea broastei?

    RăspundețiȘtergere
  147. "Redactia a scris:
    8 Septembrie 2011 la 2:53 pm
    "
    @StelianP, @Don Corleone @JveK

    Redactia va invita sa (re)cititi preambulul sectiunii “Comentati”

    Va invitam sa va pastrati comentariile in limita bunului simt.
    Redactia" Info m.m.

    Ha, ha, ha...Baieti intoarceti-va la casele voastre! V-au tras-o aia!

    RăspundețiȘtergere
  148. "Redactia a scris:
    8 Septembrie 2011 la 2:53 pm

    @StelianP, @Don Corleone @JveK

    Redactia va invita sa (re)cititi preambulul sectiunii “Comentati”

    Va invitam sa va pastrati comentariile in limita bunului simt.

    Redactia" ...Info Mondo M.
    Ha, ha, ha...Baieti intoarceti-va la casele voastre ca ati luat-o urit de tot pe cocoasa!

    RăspundețiȘtergere
  149. TOP GUN
    Bun gasit tuturor!!!!!
    Il bagarati la inghesuiala pe bietul om cu comment-urile astea 'hardcore',se poate sa-i stea dumicatul in gat??????? Stimate domn ,sa aveti parte de ce-i mai dulce si mai spumos azi si for ever,adica, ma refer la tort si sampanie evident,asta ptr . ca nu-i asa, sunteti sarbatoritul zilei!!!!!
    O ZI EXCEPTIONALA TUTUROR SI 'SFINTISORILOR' IN MOD EXCEPTIONAL!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  150. LA MULTI ANI, tuturor!
    O ZI EXCEPTIONALA, asa cum spune si TOP GUN!

    RăspundețiȘtergere
  151. Poate la una din intalnirile astea il intreaba cineva pe Dl Dogaru ce e cu fondurile alea "europene nerambursabile" pe care le-a primit de la Basescu si Boc prin intermediul lui Oprea. Ca mai stim si noi cate ceva, chiar daca suntem pensionari, inca nu am murit, mai avem prieteni prin armata. Unde sunt fondurile? si pentrucare buzunar?
    "Si pentru care fapte? - Stiu eu, cica drept plata....."
    O cardasie din care se complac sa NU iasa...... cica nu stim si daca nu stim nu ne poate face rau.......
    O minciuna totala si dispret pe fata din partea actualilor membi ai conducerii
    De altfel, se incadreaza in starea generala din romania
    Singurul lucru care ne ramane este cel legat de noi, militarii
    ACTIUNE CONCRETA, CU ARMA IN MANA, PANA LA CAPAT, SPRE FOLOSUL CELOR CARE OR MAI RAMANE SI SPRE GLORIA CELOR CARE VOR PIERI

    RăspundețiȘtergere
  152. TOP GUN
    Dragii mei,

    Daca aveti asa o "inspiratie divina" si o transpiratie nelinistita,lasati-o pe maine,e suficient ptr.azi,a si maine-i sarbatoare,in weekend ne veselim,luni incepem si noi scoala,comment-urile astea hard core,dupa ziua crucii,adica 14 septembrie,hai baieti,faceti si voi o fapta buna,o pauza,....n-o tineti intr-o galceava,ce Dumnezeu ,sunteti barbati ,nu muieri,.......ispraviti .!!!!!! jucariile-s tot aici,nu le ia nimeni!!!!!!!Doar nu vreti moartea pacatosului,ca sunteti crestini,da!!!!!!
    Sa fiti iubiti si doriti!!!!!!Parol,e serios!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  153. TOP GUN

    pe Vasile jucand tenis cu Agassi.

    Batea Vasile la Agassi de nu-i venea sa creada.
    - Ba Vasile domnu' ala nu-i Agassi?
    - Ba da mai Ioane.
    - Si tu stii tenis, ma?
    - Stiu ma Ioane, mai bine n-as sti. No ia ca iara l-am batut.
    - Apoi cum sa face ma, ca nu te-am vazut niciodata.
    - Du-te in fundu' gradinii, acolo-i un broscoi, ala-ti
    indeplineste orice dorinta, numa vezi de vorbeste mai
    tare cu el ca-i cam surd.
    Se duce Ion la broasca si ii spune ca vrea mult aur. Cand ajunge acasa
    constata ca in batatura avea un taur. Se plange la Vasile:
    - Surda tare broscuta ta, am vrut mult aur si mi-a dat un taur.
    - Si tu crezi ca eu am vrut sa fiu tare-n tenis?

    De amuzament ,ptr.cei cu simtul umorului si IQpeste medie,o glumita marca TOP GUN!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  154. CEZAR"s big brother@ L-am vazut pe frate-tu Mucea.
    Umbla incognito p'aci, cand cu Copy, cand cu Paste. Leaga-l cu lantul de piciorul patului, ca te face de ras cand iese-n lume. Du-l la doctor cand ai timp, ca i s-a urcat sifilisul la cap.
    Ilie cu CHELIE

    RăspundețiȘtergere
  155. OK, TOP GUN, hai sa lasam pe maine Tara asta, da poate s-o lasam pe poimaine ca poate nu mai e a noastra si nu mai trebuie sa gandim sau sa actionam deloc.
    La Multi Ani si tie, poate ca-i mai prinzi - iti doresc din tot sufletul, in modul cel mai serios - eu nu stiu daca mai apuc.
    Si, in tonul glumelor, pentru toti care se bucura, inca de copii,
    deschide clipul asta haios: http://www.youtube.com/watch?v=_NHIZf4JokU&feature=player_embedded#!
    Ne "vedem", la sugestia unor distinsi blogeri, dupa "ziua crucii" fiecaruia (daca prindem sau nu 14 septembrie, asta e o alta poveste, depinde si de an)

    RăspundețiȘtergere
  156. Alo,alo !Nu distrugeti tehnica, nu decuplati instalatiile,nu decuplati inalta !Ramineti in lucru,ca nu se stie de unde sare shoshoiul !
    Ciuliti urechea si beliti ochii,altfel...
    Rapoarte la 30 de minute.
    FUNDUL ieuropiean

    RăspundețiȘtergere
  157. TOP GUN
    Multumesc ptr 'urari',Anonimule de la 18.48 sa zicem ca esti 'sincer' pornind de la prezumtia de nevinovatie,sau de la hotul neprins.......nu inteleg de ce atata incrancenare,cu privire la TARA ASTA,am senzatia ca ma acuzi de neseriozitate,de frivolitate,dar dupa parerea mea chestia asta e o cauza deja pierduta.Te bulverseaza efectul,dar am uitat Cauza care a generat efectul,...decembrie' 89 . Atunci,ne-am bucurat degeaba si eram intr-un delir continuu.Nu vreau sa intru in polemica cu nimeni,nu vreau sa judec pe nimeni,nu fac etichetari ,cu sufletul omului trebuie sa ne comportam delicat!!!!!! Unii,poate au permis de port arma,au chiar arma,daca-si trag un glont in cap???? Sunt f.multi cu sistem labil,chiar trebuie sa punem paie pe foc????Ai senzatia ca tu,eu,ALtii,vor reusi ceva?????Totul ramane la VORBE.....Ai senzatia ca vom fi luati in seama,naivitatea o platim la vot,totul se matraseste de la VEDETE, NE-AU MATRASIT ASTIA LA FIGURATIE,facem FIguratie intr-un rol ieftin si prost platit!!!!!!!Dragul meu,iti doresc si tie multi ani ,ai grija de tine si de familia ta,nu te mai stresa,eu ma gandesc cum sa scape fii-mea din tara asta,sa plece sa-si faca un viitor in alte zari,ca in Romania......Ai prins ideea.... si iluzia e un fel de FATA MORGANA!!!!!!!
    P.S. PUTEM SA NE''' VEDEM''',(ca sa-ti parafrazez ultima fraza) )ORICAND,IDEEA ERA DE TON,DE TOLERANTA,DE FAIR- PLAY ,ce sa-i faci ,eu sunt mai sensibil ,mai pacifist,nu sar la jugulara omului si nu mi se pune pata pe subjonctivul lui!!!!!!
    O SEARA EXCEPTIONALA DRAGII MEI!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  158. Anonim spunea...
    Poate la una din intalnirile astea il intreaba cineva pe Dl Dogaru ce e cu fondurile alea "europene nerambursabile" pe care le-a primit de la Basescu si Boc prin intermediul lui Oprea. Ca mai stim si noi cate ceva, chiar daca suntem pensionari, inca nu am murit, mai avem prieteni prin armata. Unde sunt fondurile? si pentrucare buzunar?
    "Si pentru care fapte? - Stiu eu, cica drept plata....."
    O cardasie din care se complac sa NU iasa...... cica nu stim si daca nu stim nu ne poate face rau.......
    O minciuna totala si dispret pe fata din partea actualilor membi ai conducerii
    De altfel, se incadreaza in starea generala din romania
    Singurul lucru care ne ramane este cel legat de noi, militarii
    ACTIUNE CONCRETA, CU ARMA IN MANA, PANA LA CAPAT, SPRE FOLOSUL CELOR CARE OR MAI RAMANE SI SPRE GLORIA CELOR CARE VOR PIERI

    Dupa mesajul asta o sa am o noapte alba. Anonimule care esti tu anonim, macar daca as avea un prieten pe-aici, cu care s-o dam analize si pe bere pana ne-o apuca dimineata cantand "Maseuza". Da's singur, si daca as avea ideea sa intreb pe cineva ce stie despre Romania, cred ca in afara de gazonul de care au ras alaltaieri, nu mi-ar mai spune mare lucru. A, da, si il mai stiu pe al'negricios, NICOLITA (il pronunta exact cum am scris,cu accentul pe A).Asa ca n-am decat sa vorbesc singur. Mi-ai trimis tristete si scarba, anonimule. Sper totusi sa nu fie asa. Dar totusi, unde nu-i un pic de foc, nu-i fum.

    RăspundețiȘtergere
  159. TOP GUN nu uita ca aia care au cite-o durda pitita acasa ar putea sa le traga si altora un plumb intre verze...Stii tu dupa principiul "de cit sa moara mama, mai bine sa moara ma-sa!"...
    Da Nea Cashu tot pitit, tot pitit?.......

    RăspundețiȘtergere
  160. Dupa mesajul asta o sa am o noapte alba. Anonimule care esti tu anonim, macar daca as avea un prieten pe-aici, cu care s-o dam analize si pe bere pana ne-o apuca dimineata cantand "Maseuza". Da's singur, si daca as avea ideea sa intreb pe cineva ce stie despre Romania, cred ca in afara de gazonul de care au ras alaltaieri, nu mi-ar mai spune mare lucru. A, da, si il mai stiu pe al'negricios, NICOLITA (il pronunta exact cum am scris,cu accentul pe A).Asa ca n-am decat sa vorbesc singur. Mi-ai trimis tristete si scarba, anonimule. Sper totusi sa nu fie asa. Dar totusi, unde nu-i un pic de foc, nu-i fum


    Da, exact la asta ma referem, la oameni care gandesc DOAR prin prisma berii, "Maseuza" si fotbal - ca doar la astea se pricepe tot romanul, nu?
    Sa ai o seara linistita, nu te stresa, cosmarurile nu sunt pentru oameni ca tine
    "Fericit e cel sarac cu duhul ca a lui e imparatia"

    RăspundețiȘtergere
  161. @anonim 8 septembrie 20.13
    ,, Sa ai o seara linistita, nu te stresa, cosmarurile nu sunt pentru oameni ca tine ''.
    Tu cid vorbesti ,vorbesti singur?Sau ai descoperit cu mare greutate un suflet suficien de negru incit sa te suporte?
    Mortimer

    RăspundețiȘtergere
  162. TOP GUN
    Tristete ,scarba......??????!!!!!!vezi,d-aia imi place mie sa o dau tare pe glume,sa nu cad in butoiul cu melancolie,traiesc ptr,FII-MEA,macar ea sa reuseasca.......Incerc sa fiu optimist,da-l incolo de fotbal,de fonduri,virtual amice , hai sa bem o bere,sa ne gandim ce misto era in 'old times'.N-ar fi prea bine ,sa ne tinem de analize nocturne si introspective, ne pot bulversa si mai rau ,poate rasare soarele si pe strada noastra,lasand la o parte toate rahaturile astea ,viata e misto si trebuie traita din plin si pan' la capat,daca avem si familia aproape,asta-i liantul si forta motrice!!!!!!
    Totul e in noi si-n puterea noastra de a reanvia din propria cenusa...
    Sa nu ai o noapte alba,sa nu ai insomnii,un om obosit e anihilat din start de oricine!!!!!!! lamentarile nu-si au rostul,RAUL E FACUT DEJA....... 'Inamicul 'sta la panda, dragul meu,asa ca pe cai,odihna placuta,maine,vei fii fresh,Dumnezeu sa te aiba in paza!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  163. Prea optimist TOP GUN, prea optimist...Sa dea Domnul sa fie asa cum zici, dar nu cred. Macar pt. copii nostri...Stii, daca n-as avea o familie...nu numai as gindi ci si as intreprinde ceva concret in acest sens. Nu te gindi strict la plumbi. Mai sunt si alte metode mai mult sau mai putin democratice. Dar asta e, astia suntem noi rumunski!

    RăspundețiȘtergere
  164. @TOP GUN
    "Maseuza" merge si la bere si la vin.
    Daca ajung in locul incrucisatorului interzic fotbalul .Si PET-urile si pungile de plastic.
    Vaca merinos a ajuns cetatean de onoare al orasului Tirgoviste.Nu stiu ce sa interzic.Vacile sau...oile?
    Madalin Voicu spunea ca imnul nostru are spiritul Mioritei.Ce vina are ...oaia?
    Dorel

    RăspundețiȘtergere
  165. Iti doresc sa-ti atingi telul, TOP GUN. Fii-mea a reusit. Eu am ajuns aici de unde scriu, datorita ei. Nu sunt un abstinent, ca cei doi spiritualizati de mai sus, nici cu duhul tare asemeni acelui anonim cu aer superior, garnisit cu citate biblice, sunt doar un om. Care uneori se simte singur si ar vrea sa mai citeasca macar vorba romanesca. Slava domnului ca exista destepti ca cei de la 20:13 si 20:22 si imediat iti piere cheful de contacte cu romanii si te trezesti la realitate. Iar realitatea este in mod cert mai buna AICI decat in ACOLO. De aceea iti spun, TOP GAN fa ORICE sacrificiu pentru ai asigura sanse fiicei tale. Satisfactia e pe masura. Iar daca ajungi si tu langa ea si te va apuca vreodata dorul de tara sau macar de dialog cu romanii, se vor gasi oricand vreo doi care sa-ti spuna ca esti betiv si tampit iar tu o sa-ti dai seama ca cel mai sanatos e sa-ti vezi de treaba, sa stai acolo unde vei fi, caci acolo ti-e bine si sa multumesti tuturor sfintilor ca te-ai scos din "raiul" romanesc.

    RăspundețiȘtergere
  166. @ anonim 8 septembrie 2011, 21:08
    ,,Slava domnului ca exista destepti ca cei de la 20:13 si 20:22 si imediat iti piere cheful de contacte cu romanii si te trezesti la realitate''. Ce reprosezi comentariului dela 20.22 ? Semeni cu unul care si cind respira o face cu scirba.
    Mortimer

    RăspundețiȘtergere
  167. A nu incuraja fericirea dincolo (adica in tari straine).A nu incuraja fericirea copiilor pe alte meleaguri! aici ,mai greu mai cu scarba dar AICI
    Altfel cum ? aici raman prostii ca sa traga ,sa tina aceasta tara iar voua sa va plateasca pensiile?
    Am doi baieti ,absolventi de fac. Muncesc aici !Greuceanu

    RăspundețiȘtergere
  168. "Redactia a scris:
    8 Septembrie 2011 la 2:53 pm

    @StelianP, @Don Corleone @JveK

    Redactia va invita sa (re)cititi preambulul sectiunii “Comentati”

    Va invitam sa va pastrati comentariile in limita bunului simt.

    Redactia" Info Mondo

    Oare ce prostii or fi facut iarasi cei 3 tovarasi si pretini?
    Cezarushu zicea parca ca pleaca in concediu si -si ia o pauza mentala. Cind colo el posta la greu pe alte bloage. Banditul...

    RăspundețiȘtergere
  169. Haoleu,ce veselie.Mai ceva ca-n vale la Costesti.

    RăspundețiȘtergere
  170. O multime de javre s-au dus "dincolo" ... si de acolo ne-au ales noua conducatorii , si noi trebuie sa suportam bashinile pe care ni le trag in nas , cum ca sintem prosti ca nu plecam si noi . Si , vorba cuiva de aici , trebuie sa muncim sa le mai platim si pensiile .

    RăspundețiȘtergere
  171. Valeu, muica ! Da' ce legi au incalcat bashinosii astia? Ca despre cei ce incalca legile la televizor, in vazul vostru, vitejilor, tragandu-v-o vartos si militareste, nu prea ziceti mare lucru. E mai usor sa va luati de cei ce reusesc sa plece afara fara sa incalce legile RO si UE, nu? Nu-i cumva invidie, baietii mosului? Iar javre sunt destule si in Ro, nu crezi, baiatule, ba mai dau si mesaje destepte pe diferite situri.

    RăspundețiȘtergere
  172. Hopa! A aparut Nea Cashu in travesti...Hi, hi, hi!

    RăspundețiȘtergere
  173. O fi fost plecat la festivalul de la Costesti sa stringa niscaiva voturi pentru prezidentiale.

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite