Google Translate

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

România, săraca țară bogată! Informatii pretioase, din ce in ce mai rare. Treziţi-vă români!


In Romania exista peste 20 miliarde tone de resurse minerale neexploatate: minereuri feroase, neferoase, sare, nemetalifere, nisipuri, pietrisuri si roci ornamentale, potrivit datelor oferite agentiei NewsIn de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM). In aceste conditii, specialistii din domeniul industriei considera ca redeschiderea perimetrelor de exploatare miniera ar putea contribui la dezvoltarea economiei, iar exploatarile ar putea deveni viabile din punct de vedere economic prin sprijinirea initiativelor private si prin investitii in tehnologie moderna.


Inchiderea minelor, o problema cu impact economic si social

Reforma economica in minerit a cunoscut dupa 1990 cele mai dramatice procese de restructurare industriala desfasurate la nivel national.

Lipsa unei strategii viabile pentru minerit, in momentul declansarii proceselor de reforma, la care s-au adaugat conjuncturi financiare defavorabile (pretul la bursa al produselor miniere metalifere) au condus la inchiderea operationala a majoritatii activitatilor miniere din acest domeniu.

Astfel, daca ne referim numai la extractia de minereuri neenergetice, fata de anul 1989, cand productia era de 21,5 milioane tone, in anul 1997 s-au produs 9,9 milioane tone, iar in anul 2007 productia a scazut la 0,05 milioane tone, afectand in mod negativ deficitul comercial si deficitul curent al Romaniei.

Daca inainte de 1990 existau peste 65.000 in industria miniera neenergetica, din peste 175.000 mineri in intreg sectorul minier, in prezent mai lucreaza numai 1.000 de mineri, spun reprezentantii sindicatelor.


Uniunea Europeana, atenta la resursele minerale

Si in alte tari din Europa are loc o ampla restructurare in industria miniera, in contextul in care pretul metalelor pe piata globala este in continua crestere si aproximativ 70% din industria prelucratoare europeana depinde de substantele extrase.

In legatura cu acest subiect, Gunter Verheugen, vice-presedintele Comisiei Europene (CE) si comisarul responsabil cu politicile industriale afirma in informarea CE din luna iunie 2007 ca in cazul minereurilor metalice, capacitatea Europei de a-si asigura aprovizionarea din exploatarile miniere domestice este foarte limitata. Pentru a avea o imagine, 177 de milioane de tone de minereuri metalice au fost importate de Uniunea Europeana in 2004 cu o valoare totala de 10,4 miliarde de euro, comparativ cu productia de minereuri metalice a Uniunii Europene de aproape 30 de milioane de tone.


20 miliarde tone de resurse minerale, ramase neexploatate in Romania

ANRM estimeaza ca in Romania exista peste 20 miliarde tone de resurse minerale care nu au fost exploatate: minereuri neferoase (resurse posibile: 2,21 miliarde tone), minereuri feroase (resurse posibile: 58,6 milioane tone), sare (resurse posibile: 16,96 miliarde tone), nemetalifere (resurse posibile: 292,8 milioane tone), nisipuri si pietrisuri (resurse posibile: 456,9 milioane tone), roci ornamentale (resurse posibile: 34,5 milioane tone, dintre care 6,39 milioane tone marmura).

Din acest motiv, Comisia pentru Industrii si Servicii a Camerei Deputatilor si Confederatia Sindicala Nationala Meridian impreuna cu Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) organizeaza regulat o serie de actiuni (conferinte, consfatuiri si dezbateri) prin care se incearca constientizarea factorilor politici de necesitatea redeschiderii perimetrelor de exploatare miniera. Acestea ar putea deveni viabile din punct de vedere economic prin sprijinirea initiativelor private si prin investitii in tehnologie moderna, considera specialistii.

Presedintele Confederatiei Sindicale Nationale Meridian, Ion Popescu sustine ca este necesara atat simplificarea procesului administrativ printr-o mai buna reglementare, cat si modificarea Legii Minelor nr. 85/2003, in vederea scurtarii perioadei de aprobare a licentelor de exploatare negociate prin eliminarea obligativitatii aprobarii de catre Guvern.

"Minele trebuie redeschise. Redeschiderea minelor ar creea locuri de munca stabile si ar contribui la dezvoltarea durabila, care este un proces continuu al schimbarii sociale atat la nivelul comunitatilor cat si la nivel global", a declarat pentru NewsIn Ion Popescu.

In sprijinul afirmatiei sale, acesta spune ca metalele si mineralele contribuie la crearea unei infrastructuri moderne in educatie, sanatate, telecomunicatii, transporturi si in industria de aparare. De exemplu, o casa poate contine pana la 150 de tone de minerale, incorporate in ciment, lut, ghips, carbonat de calciu, sticla, vopsea, ceramica, tigle si tone de metale. De asemenea, 50% dintre vopsele si hartie sunt constituite din minerale. Ceramica si sticla au pana la 100% minerale.

In sectorul de exploatare a substantelor minerale isi desfasoara in prezent activitatea 379 operatori economici, dintre care 16 sunt cu capital de stat si 363 cu capital privat.

Astfel, in domeniul exploatarii carbunelui isi desfasoara activitatea doua companii nationale, respectiv Societatea Nationala a Lignitului Oltenia – SNLO si CNH Petrosani, cele trei complexuri energetice din Oltenia – Turceni, Rovinari si Craiova si o societate nationala, respectiv SNC Ploiesti; in sectorul minereurilor metalifere, doua companii nationale, respectiv Minvest Deva si Remin Baia Mare, patru societati comerciale, respectiv Moldomin Moldova Noua, Cupru Min Abrud, Baita Stei si Bucovina Min Vatra Dornei, plus cinci operatori minieri cu capital privat; in cel al substantelor nemetalifere si roci utile sunt 330 operatori minieri cu capital privat; in domeniul substantelor radioactive activeaza Compania Nationala a Uraniului Bucuresti; in exploatarea zacamintelor de sare actioneaza o societate nationala, adica SN Sarii Bucuresti, iar in ceea ce priveste resursele de apa minerala, o societate nationala, respectiv Societatea Nationala a Apelor Minerale - SNAM Bucuresti si 28 operatori cu capital privat.


Minele cu capital de stat sunt inregistrate ca societati comerciale,
al caror administrator este
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).

Aceasta, in calitate sa de administrator, a scos la privatizare in 2008 mai multe dintre societatile din domeniul resurselor minerale, precum Cupru Min Abrud, Moldomin Moldova Noua, Baita Stei, Minbucovina Vatra Dornei, Societatea Nationala a Sarii Bucuresti, Compania Nationala a Cuprului, Aurului si Fierului CNCAF "Minvest" Deva, Compania Nationala a Metalelor Pretioase si Neferoase CNMPM "Remin" Baia Mare, Societatea Nationala a Apelor Minerale Bucuresti.

In prezent, activitatea de extractie se desfasoara in 25 de mine, 37 cariere si sapte saline, iar cea de preparare in noua uzine.

Potrivit Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM), in prezent ar exista 1.900 zacaminte cu substante utile neenergetice. Mineralele neenergetice se clasifica in: minerale metalice (cupru, fier, argint etc), minerale industriale (sare, feldspat, caolin etc) si minerale de constructii. Principalele substante din evidenta fondului de resurse/rezerve sunt minereurile (minereurile de fier, mangan, cupru, minereurile polimetalice, auro-argentifere si un minereu de molibden), mineralele industriale (sare, turba, talc, bentonite, diatomite, feldspat) si rocile industriale (calcare, creta, cuartite, gresii, andezit, granit, marmura, nisipuri, argile, pietris, gips).

ANRM este institutia guvernamentala responsabila cu acordarea licentelor de exploatare miniera. Durata maxima pentru licenta de exploatare este de 20 de ani, cu posibilitatea de prelungire cu perioade succesive de cinci ani.

Sursa: NewsIn

Publicat: 8 Septembrie 2008


SUNTEM PREA SĂRACI, ÎNTR-O ŢARĂ ATAT DE BOGATĂ.
Jefuita inimaginabil, in cei 22 de ani de capitalism bezmetic!
Cititi cu ATENTIE.
Sunt informatii pretioase, din ce in ce mai rare.
Români, treziti-va!
Admin
==================
Actualitatea politica in Romania.
Demagogie cat vezi cu ochii!
Tembelizarea electoratului isi tureaza la greu motoarele!
[O imagine valoreaza cat o mie de cuvinte!]
============

No comment!
Admin

32 de comentarii:

  1. http://www.youtube.com/watch?v=sZyMvZW2bB8&noredirect=1
    .
    ,,Poftiti, intrati, intrati si cumparati avem di tati Poftiti, intrati, intrati si cumparati avem di tati avem pashtet si pastari, soc si campot, Avem catleti, posmaji, piceni, papusoi, Avem si moare, si blinele, si scrob, si covrigei, Avem povidla, galuce, si paine cu unt, Avem harbuji si cartoafe, curechi si chiperi,

     Avem si poama, si perje, goldane si prasade, Avem chiftele si spirt, chiseli si jele, Avem si shiuba.''

    RăspundețiȘtergere
  2. @I satzic,
    Ideea, sensul postarii este altul!
    Noi am avut prietene! Am avut! La trecut!
    Acum, au altii! Noi... mai pauza! Noi cu cersitul, cu pomeni pe la mesele stapanilor!

    RăspundețiȘtergere
  3. ,,Hai sa-ti gacesc !''
    Avem!! Inca avem ,,di tati''.
    Nu avem lideri adevarati.
    La noi toti actioneaza de parca ar fura dintr-un TIR rasturnat !!

    RăspundețiȘtergere
  4. am inteles ca stam bine la ..nisipuri si grhotis! Apai ia sa nu-l mai vindem sa-l pastram pentru noi!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Da'rahat,rahat nu mai avem? Ca-i plina tara de ...politicieni.

    RăspundețiȘtergere
  6. 1) Ilie Serbanescu - "Nimeni nu si-a cedat in Europa resursele proprii, ca noi"

    Spectaculoasa vanzare a 75% din Rompetrol de catre Dinu Patriciu companiei KazMunaiGas a Kazahstanului a declansat fierbinti dezbateri publice. Pretul de 2,7 miliarde de euro si legalitatea afacerii au preocupat indeosebi mediile de presa. Analistul economic Ilie Serbanescu abordeaza subiectul din perspectiva securitatii nationale, raspunzand intrebarilor revistei "Formula AS".

    "Ne-am legat de maini singuri"

    - Ce inseamna vanzarea Rompetrol pentru evolutia economiei romanesti? O influenteaza in vreun fel? Produce anumite nelinisti?

    - Rompetrol era o firma privata, care apartinuse candva statului roman. Acum insa statul roman nu mai avea nici o implicare in Rompetrol. Asadar, tranzactionarea Rompetrol s-a facut intre un grup privat si o firma a unui stat strain. Dinu Patriciu nu avea nevoie de vreo aprobare din partea Romaniei pentru a face aceasta vanzare. Mai putin "ortodox" este insa faptul ca a fost cumparata de un stat strain, si nu unul oarecare, ci unul care are mari rezerve de petrol. Cu aceasta tranzactie a reintrat si Rompetrol in logica post-decembrista de "privatizare" a unor intreprinderi strategice, pun ghilimele la "privatizare", pentru ca in cazul intreprinderilor care prezentau interes strategic nu a fost vorba despre o vanzare catre privati, ci despre transferarea unor monopoluri de la statul roman catre alte state. Rompetrol - cu a sa rafinarie importanta, Petromidia - scapase, fusese, intr-adevar, privatizata.

    - Detaliati putin, va rugam: de ce sustineti ca au fost transferuri, si nu privatizari?

    - Privatizarea inseamna vanzarea pachetului majoritar catre o firma privata, iar transferul este vanzarea controlului intr-o firma catre un stat strain. Asa s-a intamplat cu Petrom, care a fost preluat de statul austriac, cu Romtelecom, care a fost dat statului grec; trei retele de distributie a energiei electrice, in frunte cu Muntenia Sud, care era si cea mai prospera, au ajuns pe mainile statului italian; Electrica Oltenia - la statul ceh; Distrigaz Sud - este a statului francez... Noi nu am privatizat, noi am facut trans-feruri si ne batem cu pumnii in piept ca asta trebuia sa facem. De fapt, asa ne-am legat de maini singuri si ne-am privat de atuurile noastre economice.

    "Daca pana acum aveam de-a face cu o globalizare
    dinspre Vest spre Est, acum sensul de circulatie este invers"

    RăspundețiȘtergere
  7. 2)- Societatile enumerate au fost preluate de firme ale unor state central si vest-europene, Rompetrol a ajuns la statul kazah, adica in Est. Este vreo diferenta ingrijoratoare?

    - Se marcheaza o schimbare in tendintele globalizarii. Daca pana acum aveam de-a face cu o globalizare dinspre Vest spre Est, acum sensul de circulatie este invers. Kazahstanul a intrat pe contra-sens si ne arata ca statele cu mari resurse din Est se ambitioneaza sa fie mai mult decat exportatori de materii prime. Interesul statului kazah, ca si al altor state din Est, in frunte cu Rusia, este de a patrunde in sistemele de distributie si procesare de energie din tarile mari consumatoare. Vor sa obtina pozitii economice dominante in statele vest-europene.

    De ce credeti ca si-a vandut Dinu Patriciu gaina cu ouale de aur? L-a convins suma colosala pe care a incasat-o sau are vreo strategie care ne scapa?

    - Pe de o parte, Rompetrol voia o expansiune internationala pe care nu o putea realiza prin forte proprii. Avea nevoie de capital si de materie prima. Acum le are. Firma kazaha are o cifra de afaceri de 60 de miliarde de dolari pe an si petrol la discretie. Deci, prin aceasta miscare, Dinu Patriciu isi ajuta compania pe care a construit-o sa se extinda si sa devina mai puternica. Pe de alta parte, Patriciu devine si mai bogat. Pe langa banii primiti pe 75% din companie, el va castiga si din cresterea valorii Rompetrol. Pentru ca daca Rompetrol se va dezvolta conform asteptarilor, in cativa ani, cele 25% din actiuni, cat i-au ramas lui Patriciu, vor valora mult mai mult decat azi.

    "Ni s-a spus clar: nu privatizati, nu intrati in UE!"

    - A fost pretul corect, ori afacerea a fost supraevaluata, cum reclama acum analisti din Kazahstan?

    - Nu putem vorbi de supraevaluare sau subevaluare, decat in cazul cand statul vinde. Intr-un caz ca acesta, tranzactia se face la pretul la care este convenit de parti, nu la pretul corect. Va dau un exemplu clasic deja de subevaluare de la noi: Petrom. Probabil sub presiune externa, dar si prin implicarea unor forte clientelare, sa le zic asa, statul a dat Petromul pe nimic. Subevaluarea este evidenta, si prin compararea Petrom cu Rompetrol. In timp ce Rompetrol a pus la bataie doar o rafinarie si o retea de distributie, Petrom a vandut si mai multe rafinarii, si o retea de distributie mai mare, si rezervele de petrol, si jumatate din rezervele de gaze pe care le-a lasat Dumnezeu romanilor. Este o diferenta neta intre ce au vandut si preturile obtinute.

    - Sugerati ca este vorba de santaj si coruptie in cazul Petrom? Coruptii n-au fost prinsi. Cine ne-a santajat?

    - Ni s-a spus clar: nu privatizati, nu intrati in UE! Si asa, compania de stat austriaca OMV a luat mai totul la pret infim.

    "Asistam la un fenomen irepresibil, in fata caruia Occidentul s-a facut arici, dar pe care nu-l va putea opri"

    RăspundețiȘtergere
  8. 3)- Odata cu vanzarea Rompetrol catre Kazahstan, este Romania mai vulnerabila?

    - Nu, noi eram deja vulnerabili. Voi dezvolta imediat ideea, dar vreau sa va spun ca asistam la un fenomen irepresibil, in fata caruia Occidentul s-a facut arici, dar pe care nu-l va putea opri. Vanzarea Rompetrol a creat un precedent. Globalizarea a fost pana acum cu sens unic: a fost propovaduita de occidentali, infaptuita de occidentali, care au fost globalizatorii. In momentul de fata exista unii, ca Rusia si Kazahstan, care prin forta financiara si pe baza resurselor energetice pe care le detin - ma refer la petrol si gaze - intra pe contrasens. In acest joc, Rompetrol a oferit un cap de pod in Uniunea Europeana.

    - Spuneati ca Romania era vulnerabila inca inainte de vanzarea Rompetrol...

    - Da, nu tranzactia Rompetrol e lovitura de gratie, nu ea ingenuncheaza Romania. Daca am fi vrut sa construim o parghie de sprijin, nu cu Rompetrol o faceam, ca nici nu dispunea statul roman de Rompetrol. Va reamintesc ca atunci cand Patriciu a cumparat Petromidia, principala avere a Rompetrol, aceasta rafinarie statea de ani de zile sa fie inchisa de stat, pentru ca nu reusea sa o rentabilizeze. Inca o data: vulnerabilitatea statului roman nu a fost provocata de Rompetrol, ci din cedarea monopolurilor de stat catre alte state, din renuntarea la rezerve naturale si la intreprinderi strategice, petrecuta in ultimii ani. Romania este un pod de trecere a resurselor din Est spre Vest. Daca din asta putem castiga ceva, e bine. Va veni petrol, deci va fi de munca pentru lucratorii romani. Kazahstan isi va apoviziona rafinaria din Romania, pentru ca astfel isi sustine expansiunea spre Vest.
    "Nu am stiut sa ne jucam cartea"

    - Suntem asadar in situatia de a culege faramiturile...

    - Asa este. Pentru ca nu am stiut sa ne jucam cartea. Statele au dreptul sa-si prezerve pozitiile strategice din economie. Romania si le-a cedat. Nu Rompetrol e problema, ci Petrom si alte mari companii foste de stat, pe care le-am dat altor tari. Noi ne-am pierdut parghiile importante de mult, cand am cedat si bruma de resurse care ne dadea, pentru o perioada de maximum 15 ani, garantia ca, in caz de criza, ne putem descurca singuri un timp. Faptul ca aveam anumite resurse functiona ca un tampon in fata amenintarilor cu taierea gazului rusesc, de pilda. Sigur, nu vorbim aici de independ
    enta, ca nu se poate sa fii independent energetic, decat daca ai rezerve naturale uriase. Dar nimeni nu si-a cedat in Europa resursele proprii, ca noi.

    - Sa ne comparam cu vecinii nostri, alaturi de care am fost mereu in procesul integrarii euro-atlantice, Bulgaria si Ungaria. Acolo cum s-a procedat?

    - Bulgaria conteaza mai putin, ca n-a avut cine stie ce. Dar Ungaria e un foarte bun exemplu. A scos foarte mult la privatizare, dar a reusit sa-si pastreze controlul autohton. De pilda, compania Mol a fost privatizata, dar nu cu investitor strategic, adica nu i-a fost transferat altcuiva monopolul. Ci a fost vandut un pachet de actiuni unui actionariat diseminat. Statul maghiar nu mai detine controlul si nici nu trebuie sa mai aiba grija managementului si a rentabilitatii. Dar compania a ramas pe mainile capitalistilor maghiari, fara ca vreunul sa aiba singur putere de decizie. Statul ungar a refuzat sa dea Mol OMV-ului, tocmai pentru ca aceasta din urma era a statului austriac. Si-acum Mol-ul cunoaste o importanta expansiune, inclusiv in Romania. Sa privim si spre tarile occidentale - propovaduitoare ale globalizarii, deschiderii pietelor, rolului capitalui privat - si vom vedea ca in toate, cu exceptia Germaniei, sistemele energetice sunt controlate de capitalul public autohton, adica de stat.

    RăspundețiȘtergere
  9. 4)"Bucurestiul nu realizeaza ca pierdem Ardealul"

    - Ce-ar fi de facut pentru a repara ce-am stricat? Exista o solutie pe care s-o adopte maine un guvern competent, responsabil si atasat cauzei nationale?

    - Parerea mea este ca nu. Deja am pierdut tot pe ce puteam construi. Toata axa majora a economiei. Nu mai avem distributia energetica, productia de otel, de ciment, telecomunicatiile mobile si fixe, sistemul bancar... Cu ce sa construiesti? In plus, nu exista nici o gandire strategica in acest sens. De exemplu, Bucurestiul - care este centrul economic al tarii - nu realizeaza ca pierde Ardealul. Regiunile se polarizeaza in jurul factorilor de putere. Fara sa fim adeptii conspirationismului si al unor scenarii antinationale, observam ca Ardealul nu este in sfera de influenta a Bucurestiului, ci aspirat de Budapesta si Viena. Deja economia din Ardeal e detinuta de firme maghiare si austriece. Luati un simplu orar de zbor al aeroportului Timisoara: din 40 de zboruri, doar 3-4 sunt catre Bucuresti, restul in Ungaria, Austria si alte tari occidentale. Asta spune totul. In aceste conditii, noi construim autostrada Brasov-Bors, ca sa usuram conectarea Ardealului la noii poli de putere economica, Budapesta si Viena. Nu se gandeste nimeni sa lege Bucurestiul de Ardeal printr-o autostrada. Un proiect national al Romaniei ar trebui sa prevada construirea urgenta, in maximum un an si cateva luni, a unei autostrazi Bucuresti - Cluj.

    - Si-atunci, mai putem vorbi de siguranta nationala?

    - Nu. Din punct de vedere energetic - adica al motorului economiei - suntem dependenti total de altii. Bine macar ca suntem in NATO si avem aparare din punct de vedere militar.

    RăspundețiȘtergere
  10. Producătorul de telefoane mobile Nokia a anunţat că îşi va închide fabrica din România, multă lume fiind luată prin surprindere, mai ales cei aproape 2.200 de angajaţi care vor fi concediaţi. O certitudine este că această manevră va avea un efect direct asupra economiei, deoarece Nokia este al doilea exportator după constructorul francez Dacia-Renault, însumând 5 la sută din totalul exporturilor României, iar cifra de afaceri a fabricii de la Jucu a fost de 1,6 miliarde de euro în 2010, ceea ce înseamnă mai mult de 1% din PIB-ul României.

    Dar aceasta este lumea capitalismului fără frontiere. Profitul înainte de toate. Nokia nu pleacă în pierdere: a investit peste 60 de milioane de euro şi a obţinut, în 2008, 2009 şi 2010 un profit total de peste 80 de milioane de euro. Acum se va muta în Asia, mâine poate în Africa sau America de Sud. Interesul corporaţiilor primează interesului local şi naţional. Nu trebuie să uităm că fabrica de la Jucu, judeţul Cluj, a putut fi inaugurată în 2008 prin desfiinţarea fabricii germane din Bochum.

    Adevărata tragedie a fost însă semnalată corect de analistul Ilie Şerbănescu în cadrul unei emisiuni televizate: “Nenorocirea este că din primii 100 de exportatori doar trei sunt români. Asta e adevărata nenorocire a economie din România căreia nu mai poţi să îi spui că e românească. Asta e nenorocirea, că pleacă unul şi murim. Sunt consecinţe care se propagă. Că mai trăiau şi nişte întreprinderi mici pe seama Nokia”.

    Realitatea este că politicul este strâns legat de sectorul economic. De aici ne putem întreba, legitim, dacă economia din România nu mai este în mâinile românilor şi a ieşit de sub controlul autorităţilor naţionale, cine conduce cu adevărat?

    Ruperea de marea finanţă internaţională şi dezvoltarea unei economii autohtone, inclusiv prin naţionalizări în sectoare strategice, este un lucru imperativ. Din păcate, politicienii nu manifestă o dorinţă în acest sens, din contră, chiar se face propagandă “de la vârf”, prin vocea preşedintelui Traian Băsescu, în favoarea exploatării aurifere de la Roşia Montană de către un gigant multinaţional.

    Şi ca un fapt divers, tot şeful statului a pus plecarea celor de la Nokia pe seama “birocraţiei” şi “a lipsei de curaj în a ne asuma decizii importante”. Dar cine trebuia să rezolve aceste probleme? Nu cumva tocmai guvernul Boc, “binecuvântat” de mai multe ori de acelaşi Traian Băsescu?

    RăspundețiȘtergere
  11. INCA MAI AVEM ,,DI TATI''.
    Nu trebuie sa demobilizam.Asta se urmareste.Sa fim apatici. Se sugereaza ca nu mai avem nimic de aparat.
    .

    ,,Din zei de-am fi scoborâtori,
    C-o moarte tot suntem datori!
    Totuna e dac-ai murit
    Flăcău ori moş îngârbovit;
    Dar nu-i totuna leu să mori
    Ori câine-nlănţuit.''

    RăspundețiȘtergere
  12. CITEZ:
    ======
    - Ce-ar fi de facut pentru a repara ce-am stricat? Exista o solutie pe care s-o adopte maine un guvern competent, responsabil si atasat cauzei nationale?

    - Parerea mea este ca nu. Deja am pierdut tot pe ce puteam construi. Toata axa majora a economiei. Nu mai avem distributia energetica, productia de otel, de ciment, telecomunicatiile mobile si fixe, sistemul bancar... Cu ce sa construiesti? In plus, nu exista nici o gandire strategica in acest sens. De exemplu, Bucurestiul - care este centrul economic al tarii - nu realizeaza ca pierde Ardealul. Regiunile se polarizeaza in jurul factorilor de putere. Fara sa fim adeptii conspirationismului si al unor scenarii antinationale, observam ca Ardealul nu este in sfera de influenta a Bucurestiului, ci aspirat de Budapesta si Viena. Deja economia din Ardeal e detinuta de firme maghiare si austriece.
    =====================
    Pe mine ma trec fiori!
    Intelegeti de ce a fost abolita pedeapsa cu moartea? Simplu! Toti acestia, trebuie impuscati! Infractiunile grave, contra sigurantei nationale, de subminare a economiei nationale, acolo ar fi condus! In fata plutonului de executie! Desteptati-va romani!

    RăspundețiȘtergere
  13. Nu se ,,destepteaza'' niciun roman,caci ,,inca-i bine''.
    Trebuie sa fie ,,belita rau'' pentru a se obtine o reactie dela ,,populime''

    RăspundețiȘtergere
  14. Cand va fi ,,belita rau'' ,
    Va fi deja prea tarziu!!!
    Ati vazut cum se radicalizeaza ungurii?
    Ati vazut graba cu care se doreste de catre putere a se vande "tot", acum? Credeti ca vor sa vanda in "castig" pentru popor? De departe, NU. Vor sa vanda asa cum au vandut si pana acum! Sa castige pe ultima suta cat se va mai putea, apoi sa-si mai cumpere ceva proprietati in locuri "sigure", departe de cei care i-au procopsit, de cei care le-au permis sa fure in liniste si "pace"! Pariem ca asa va fi!

    RăspundețiȘtergere
  15. Stiu niste locuri sigure la Straulesti.Subinchiriez ,,eftin''!

    RăspundețiȘtergere
  16. Stiu si eu cateva la Jilava, Gherla, Codlea!
    Iar daca ma stradui, mai gasesc!

    RăspundețiȘtergere
  17. Propun cooperare.Intii sa treaca pe la tine!

    RăspundețiȘtergere
  18. Nooo da' mai potolitiva o tza(i)ra


    La un moment dat, irakianului i se blocheaza mitraliera:
    - La Bizda-bizdii ma-tii de pusc' imbutzit! injura irakianul in cea mai pura romaneasca de care era el in stare.
    Kuweitianul il aude si il intreaba intr-o romaneasca la fel de pur stalcita:
    - Bei bork de caine, de unde jtii la tine injura rumineste, bei?
    - Ieu facut jgoal la Rumania , bei jegule coclit!
    - Zeu? Si unde fecut la tine jgoala la Rumania ?
    - La Iashi
    - Cacat! Shi ce jgoala fecut tu, bei?
    - Politehnica. Da' di ji?
    - Pei si eu facut jgoala la Rumania
    - Daaa? Ce jgoal?
    - Eu fecut Medicin la Tirgu Muresh.
    Irakianul intre timp isi reparase mitraliera si incepe sa traga mai indarjit dupa kuweitian.
    - Ia bei de la mini glonts! La bizda ma-tii te ungur!!!!
    Don Corleone

    RăspundețiȘtergere
  19. Ti-i dor ? Nici ,,tigriu2'' n-are liniste!Are probleme mari(in afara celei cu teava de gaz).
    Da' bancu-i bun (1992,trimestrul III).

    RăspundețiȘtergere
  20. Fratilor mai dati un brinci la comentarii ca iar se-ntepenira!

    RăspundețiȘtergere
  21. Da,i-a cazut fata unuia in server.
    Hai sa marim bugetul de pensii,sa vedem ce se intimle.

    RăspundețiȘtergere
  22. Imaginea cu Geoana e totala. As spune JEDEM DAS SEINE!

    RăspundețiȘtergere
  23. "Jedem das Seine" is a German translation of "Suum cuique", the Latin phrase meaning "to each his own" or "to each what he deserves."
    ===========
    A cautat-o cu lumanarea!
    Ce a cautat, asta a gasit!
    De fapt, asa sunt toti!
    Nu se vor da plecati din scaune niciodata!
    Niste nenorociti care si-au batut joc de noi!
    Interesele, privilegiile lor au contat!
    Atat si nimic mai mult!

    RăspundețiȘtergere
  24. Ia vedeti voi acilea unde vi se scurg craitzarii:
    PATRIARHUL DANIEL De ce facem Catedrala Neamului cu 600 de milioane de euro: Nu mai încape Sinodul în altar!
    http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/bucuresti-catedrala_neamului-patriarhul_daniel-sinod_0_598740322.html

    RăspundețiȘtergere
  25. Marine,chiar nu sesizezi ca este de vina Dogaru;ratezi ocazia?

    RăspundețiȘtergere
  26. Unor basiști fanatici care îl consideră
    pe Băsescu un fel de Mesia.

    În zadar voi vă luptați
    Pe Băsescu să-l salvaţia,
    Căci Lăcomia şi Prostia
    Îl pun pe cruce pe Mesia

    RăspundețiȘtergere
  27. Băsescu către Român:

    Muncă vrei? Ești în eroare,
    O făceau cândva tractoare...
    Trăiești bine azi de poți
    Să fi mare peste... Hoți

    RăspundețiȘtergere
  28. Paradox

    E trist!Trăim o crudă nebunie
    Ce nu credeam că o să vie...
    Analfabeții fură, au de toate
    Slugăriți de oamenii cu carte

    RăspundețiȘtergere
  29. D-lui Traian Răzvan Ungureanu,
    care, istoric şi filosof de profesie,a crezut că poate conduce România făcând teorii savante şi pozând într-un bărbat super-cult.

    Îngâmfat, la patru ace
    Spui într-una ce vei face,
    Ca şi cum din teorii
    S-au născut cândva...copiii

    RăspundețiȘtergere
  30. Nedumerire

    Doamne! Ce greșit crezui
    Şi vă spun precum știui
    Că Banatul este fruntea
    Şi Ardealul este mintea...
    Însă Boc, cel gălăgios
    Tote le-a întoarsă pe dos

    RăspundețiȘtergere
  31. Lui Victor Ponta,
    prim-ministru, venit la guvern după ce ciuma portocalie, condusă de Udrea-Băsescu-Boc, au jefuit Ţara.

    E greu,Ponta!Dar se poate
    Să ne faci din nou dreptate...
    Nu-i ierta! Fii dur că poți
    Să ne scapi Ţara de...Hoţi.

    RăspundețiȘtergere
  32. Lui LASZLO TOKES,
    care sprijinit de Traian Băsescu a ajuns în parlamentul European şi de la tribuna acestuia cere românilor să le ceară scuze maghiarelor pentru ce s-a întâmplat la Trianon

    Îşi poartă barda sub sutană
    Să treacă nebăgat în seamă
    Car vrea,horthyst urcat pe val,
    Să taie-o parte din...Ardeal

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri