Google Translate

marți, 20 decembrie 2011

Un caz tipic, de cum se face şi desface Justiţia in Romania. Ruşine, ruşine, ruşine!


Instanţa supremă l-a condamnat la un an de închisoare cu suspendare pe Şerban Mihăilescu, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie în legătură cu primirea mai multor arme de vânătoare de la fostul său consilier Fănel Păvălache.

Astfel, Mihăilescu a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru primire de foloase necuvenite şi un an de detenţie cu suspendare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, aplicându-se în final pedeapsa de un an cu suspendare.

Sentinţa poate fi atacă cu recurs la Completul de cinci judecători.

Totodată, Şerban Mihăilescu trebuie să plătească 2.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar cele şapte arme vor rămâne în custodia statului.

La ultimul termen de judecată, din 9 decembrie, instanţa supremă a audiat doi martori, a citit declaraţiile mai multor martori care nu s-au prezentat pe parcursul procesului, după care a ascultat pledoariile finale ale acuzării şi ale apărării.

Procurorul DNA a cerut judecătorilor instanţei supreme aplicarea unei pedepse privative de libertate în raport de calitatea lui Şerban Mihăilescu de la acea vreme, modalitatea faptei comise, suma relativ mare de bani dată pe arme, precum şi "atitudinea de tergiversare şi zădărnicirea aflării adevărului".

Şerban Mihăilescu a spus că este nevinovat, arătând că "toată tevatura a pornit în 2005, după pierderea alegerilor de către PSD".

"Am fost chemat la mai multe organe ale statului pentru aspecte privind privatizări, achiziţii publice şi chiar adopţii. După şapte ani de la pierderea puterii, vă pot spune că niciun ministru de pe atunci nu are acuzaţii pe numele său. Dar pe atunci s-au modificat masiv reglementările (...) În 2 martie 2006 am primit telefon de la DNA, mi s-a spus că voi fi audiat ca martor într-un dosar ce viza achiziţii de arme de către Adrian Năstase. Le-am spus atunci că nu ştiu nimic despre acest lucru şi că nu am ce să le spun. Mi s-a spus tot atunci să vin a doua zi cu avocatul. Am fost a doua zi cu avocatul, iar un procuror şef, care şi în prezent înţeleg că proferează ameninţări asupra celor pe care îi anchetează, m-a întrebat: «V-aţi schimbat punctul de vedere?». Răspunsul meu a fost acelaşi, iar în 20 martie am primit rezoluţia în care se spunea că am primit 11 arme. În 7 aprilie s-a renunţat la acuzaţiile politice, iar denunţătorul şi-a modificat denunţul din 13 martie. În iunie 2006, Păvălache a fost dus la instanţă, unde a repetat declaraţia de la DNA şi imediat a fost eliberat... De peste 31 de ani am funcţii de conducere politice sau administrative. Nu am preluat în viaţa mea de la acest denunţător niciun fel de arme. El, în schimb, a făcut numeroase denunţuri împotriva mea, iar DNA le ţine ca pe cărţile religioase. Eu în 2002 nu eram posesor de permis sau de armă de vânătoare", a declarat, în 9 decembrie, Mihăilescu în faţa judecătorilor de la instanţa supremă.

Potrivit procurorilor, în perioada 12 aprilie 2002 - 30 mai 2002, deţinând funcţia de ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului, Şerban Mihăilescu a primit de la Fănel Păvălache nouă arme de vânătoare, în valoare totală de 264.000.000 lei vechi, după ce, prin Ordinul nr. 352/15.10.2001, l-a numit pe acesta în funcţia de consilier. În perioada aprilie-octombrie 2002, armele au fost deţinute, fără drept, de către Mihăilescu, fiind depozitate la Vila de protocol nr. 5 din Snagov.

Şerban Mihăilescu a fost iniţial trimis în judecată în 10 mai 2006. În 14 aprilie 2008, prin decizie definitivă, ICCJ a decis restituirea la DNA a dosarului pentru îndeplinirea procedurilor legate de procedura specială de urmărire penală aplicabilă miniştrilor. În 10 iunie 2009, Senatul a adoptat Hotărârea nr. 8/2009, prin care cerea urmărirea penală a lui Şerban Mihăilescu.





Stiti de ce este asa?
Intelege careva mecanismele?
Comentariile, va apartin!
Admin
=============

Apropo de ex-consilierul guvernamental Fanel Pavalache ...

Ioan Bala, director general al ANP

Recent, Romania a avut parte de doua condamnari la CEDO pentru incalcarea conditiilor de detentie.

Prima a fost castigata de ex-consilierul guvernamental Fanel Pavalache, pentru ca a stat intr-o celula cu fumatori si s-a imbolnavit, iar cea de-a doua a fost castigata deunazi de alt condamnat pentru omor (17 ani inchisoare) pentru ca a sustinut in fata CEDO ca s-a imbolnavit in penitenciar de insuficineta renala si laringita. Banii primiti ca despagubiri, 10.000 de euro daune morale pentru Pavalache si 16.000 de euro pentru Lautaru,
vor fi suportati din banii contribuabililor.

===============
========

26 de comentarii:

  1. Incredibil....
    Fanel Pavalache face puscarie si primeste din bugetul public 10.000 euro? Cum a putut stabili cei de la CEDO sau oricine altcineva ca asta s-a imbolnavit de la unii care fumau pe acolo??? Iar daca asa stau lucrurile, pot alti zeci de mii de detinuti "oarecare" sa primeasca aceleasi despagubiri??? Mai ales cei care stau cu "anii" prin puscariile patriei??? Fratilor, astia isi bat JOC de bietii contribuabili romani! Am platit din banii publici, SUTE si SUTE DE MILIOANE EURO, ca asa a "judecat" CEDO!
    In tara asta chiar toti suntem un neam de tampiti??? Chiar nu vede, nu raspunde nimeni???

    RăspundețiȘtergere
  2. De peste 31 de ani am funcţii de conducere politice sau administrative, dixit "Micky şpagă"! Bai guzgane, cand ma uit la ce figura ai, ma apuca toti dracii din lume!!!! Functii ai avut,spaga ai luat,dar puscarie...nu si nu! E ... "conditii grele" de detentie!

    RăspundețiȘtergere
  3. Bey soldatoi de plumb-in Bucale revolutionerii de la livolutie incercara sa schimbe guvernul ,presedintele,vatmanii de la trambaie tat,tat...Voi cu Scmd dormiti? Ca si astia nu vreau nica altceva decat Liberte,Frat... Egalite..etc.
    Nu reusira de data asta dar macar simulara ca se imping cu jandarii!! Sniperul de pe acoperis!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Pey fura plecati la tara camarazii nostri din Bucale la taiat purceii si la tras tulbureala de pe drojdie.
    Drojdieru
    PS. La Craiova Cashu s-a tuns-cu prosopul;
    La TM Czar se ocupa de ceea ce stie el cel mai bine adica de aviatie, el fiind de altfel ca si Curleonu aviatori de brazda...
    Ceilalti vai de mama lor, ba un junghi, ba o tuse, ba o revizuire...

    RăspundețiȘtergere
  5. Bey ce pacat mare! De iesea ala Daugaru si cu vreo doi trei ruginiti di armate praf ii faceau. Eram si noi libero de Craciun-sa mergim cu cipacapra pi la pretini! Sniperul!

    RăspundețiȘtergere
  6. LOVITURA DE TEATRU, ILIESCU TRECE LA PSD.

    RăspundețiȘtergere
  7. Sa-ti fie de bine nea Neacshule, am auzit ca azi te frizasi la filiala. Ceva masaje erotice, nimic, nimic? Dar nu cumva frizerul ti-a uitat putin mai mult prosopul fierbinte pe frunte?

    RăspundețiȘtergere
  8. anonim 22.53
    Nu veni, fu tzeapa. Cica nu venea decat daca avea de tuns mai mult de 10 fire de par si eu aveam numai 7 si jumatate. Ghinion .

    RăspundețiȘtergere
  9. Celor care vor explatarea deschisa la Rosia Montana.
    Si nu numai!

    https://www.crji.org/articole.php?id=4190

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu vrem Rosia Montanta!
    Vrem in muntii Calimani,
    Basescu si toata ceata
    Sa sparga piatra 30 de ani!
    Iar Czar acolo sa fie gardian
    Cu devotament sa-i pazeasca
    Si grupa de munca sa aiba an pe an.

    RăspundețiȘtergere
  11. Daca l-a condamnat, Spaga poate sa ceara si el revenirea la PSD... ca si Aura Vasile.
    S-a dus degeaba la UNPR!
    Cat sunt aia de gradati... tot n-au pile la ICCJ.

    RăspundețiȘtergere
  12. Bey se anunta la tembelizor ca militerii nu vor recom p. materiale ci doar..onoare!! Din 2012 se da onoare pentru toti.Amu nu stiu daca la metru sau la Kill !!Sniperul

    RăspundețiȘtergere
  13. INFRACŢIUNI PRIVITOARE LA REGIMUL STABILIT PENTRU UNELE ACTIVITĂŢI REGLEMENTATE DE LEGE
    Art. 279
    Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor
    Deţinerea, portul, confecţionarea, transportul, precum şi orice operaţie privind circulaţia armelor şi muniţiilor sau funcţionarea atelierelor de reparat arme, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani.
    Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi nedepunerea armei sau a muniţiei în termenul fixat de lege la organul competent, de către cel căruia i s-a respins cererea pentru prelungirea valabilităţii permisului.
    Se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani:
    a) deţinerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, de arme ascunse ori de arme militare, precum şi a muniţiei pentru astfel de arme;
    b) deţinerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, a mai multor arme cu excepţia celor prevăzute la alit. a), precum şi a armelor de panoplie, ori muniţiei respective în cantităţi mari.
    Portul de arme, fără drept, în localul unităţilor de stat sau al altor unităţi la care se referă art. 145, la întruniri publice ori în localuri de alegeri, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani.
    Tentativa se pedepseşte.
    Cod penal actualizat prin:
    Lege nr. 169/2002 - privind modificarea şi completarea Codului penal, a Codului de procedură penală şi a unor legi speciale din 10 aprilie 2002, Monitorul Oficial 261/2002;
    Se pare ca nu erau arme de foc ci din astea de plastic cu bile, de aia Micky Mouse asta n-a patit nimic.
    Ehe, "Romania, tara mea de glorii, tara mea de dor"...

    RăspundețiȘtergere
  14. Maimutoiule urca in pom !!

    RăspundețiȘtergere
  15. @CEZAR"s big brother
    In sfarsit !!!!Ai zis si tu ceva "cu cap si coada"Cand ai dreptate ai!.Pacat ca doar asa de rar
    jurizda
    PS Pana la urma tot cu copy/paste te descurci mai bine...ca-n rest??:):):)

    RăspundețiȘtergere
  16. @CEZAR"s big brother
    tristule se scrie "Ohm":):)

    RăspundețiȘtergere
  17. No Corleoane am scris special "HOM". De la "homo" homalailor. Cit despre aprecieri, tineti-le pentru tine. Nu vad ca inteligenta sa debordeze prea mult din mintea ta!

    RăspundețiȘtergere
  18. Boc, somat să spună dacă renunţă la 1 miliard de mărci, datoria istorică a Germaniei!
    http://www.cotidianul.ro

    RăspundețiȘtergere
  19. @CEZAR"s big brother
    Da da inteligentule....se vede si din poza.E edificatoare

    RăspundețiȘtergere
  20. Bai maimutoi iti faci neamul de ras-gibonule!!

    RăspundețiȘtergere
  21. @12:52
    Cred ca ai vrut sa zici "Bai maimutoi imi faci neamul de ras-gibonule!!"

    RăspundețiȘtergere
  22. HAI CU URSUL:
    Se vor contesta imediat, conform modelului existent pe pagina Departamentului juridic, atat temeiul juridic al pensiei cat si cuantumul (daca este cazul). Cei multumiti cu actualul cuantum trebuie sa stie ca daca pierd calitatea de militar in rezerva este posibil sa returneze maririle ca foloase necuvenite din drepturi de pensie, sa aiba, pe viitor, pensia afectata de scaderea punctului de pensie, sau sa se multumeasca cu suma de astazi care nu va mai valora nimic peste 2-3 ani, cand colegii lor care-si vor dobandi statutul prin justitie vor avea pensii de 6-7000 de euro, aliniate la pensiile omologilor din NATO_SNIPERUL

    RăspundețiȘtergere
  23. cu ursul si cu lantu'...si cu toata "circoteca"

    RăspundețiȘtergere
  24. doar 6000-7000 de euro???Hmmmm cam slabut:):)
    e pensie de "subtofiter"Io vreau cel putin 10 000 altfel nu mai dau cotizatie hi,hi

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri