Google Translate

marți, 31 mai 2011

Atentie, oameni! Nu este doar atat, cat vi se transmite pe canalele mass-media!

Furtuna magnetică, care a început sâmbătă dimineaţă, când indicele activităţii geomagnetice Kp a ajuns la 6 (cu o unitate mai mult faţă de valoarea minimă de la care perturbaţiile începe să fie considerate drept furtună) a durat nouă ore, potrivit National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA) din SUA,
citat luni de RIA Novosti.


Perturbaţii în magnetosfera Pământului - furtuni magnetice - apar sub acţiunea unor fluxuri de plasmă solară, particule încărcate rejectate de pe Soare. Astfel, 'lovindu-se de magnetosfera Pământului', acestea o fac să vibreze, ceea ce poate conduce la perturbaţii în comunicaţiile radio.

Datorită sateliţilor 'Stereo' - doi sateliţi ai NASA care monitorizează Soarele din două părţi opuse ale orbitei Pământului - actuala furtună magnetică a fost prevăzută cu mult timp în avans - a indicat, la rândul său, Serghei Gaidaş, şeful Centrului de previziuni meteo în spaţiu şi director al Institutului de magnetism terestru, ionosferă şi propagarea undelor radio din Moscova (IZMIRAN).

Expertul rus a subliniat că există o probabilitate ridicată ca o nouă furtună magnetică să se producă peste 27 de zile, când se va încheia rotaţia Soarelui în jurul axei sale.

Potrivit acestuia, actuala furtună magnetică a fost mai puternică decât cea din august 2010. Precedenta furtună solară a avut loc la începutul lunii mai, dar aceasta a fost destul de slabă.AGERPRES; Luni, 30 Mai 2011 16:51


Sursa: Furtuna magnetică de sâmbătă a durat 9 ore
 
Furtuna magnetică, care a început sâmbătă dimineaţă, când indicele activităţii geomagnetice Kp a ajuns la 6 (cu o unitate mai mult faţă de valoarea minimă de la care perturbaţiile începe să fie considerate drept furtună) a durat nouă ore, potrivit National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA) din SUA,
citat luni de RIA Novosti.

Perturbaţii în magnetosfera Pământului - furtuni magnetice - apar sub acţiunea unor fluxuri de plasmă solară, particule încărcate rejectate de pe Soare. Astfel, 'lovindu-se de magnetosfera Pământului', acestea o fac să vibreze, ceea ce poate conduce la perturbaţii în comunicaţiile radio.
Datorită sateliţilor 'Stereo' - doi sateliţi ai NASA care monitorizează Soarele din două părţi opuse ale orbitei Pământului - actuala furtună magnetică a fost prevăzută cu mult timp în avans - a indicat, la rândul său, Serghei Gaidaş, şeful Centrului de previziuni meteo în spaţiu şi director al Institutului de magnetism terestru, ionosferă şi propagarea undelor radio din Moscova (IZMIRAN).

Expertul rus a subliniat că există o probabilitate ridicată ca o nouă furtună magnetică să se producă peste 27 de zile, când se va încheia rotaţia Soarelui în jurul axei sale.

Potrivit acestuia, actuala furtună magnetică a fost mai puternică decât cea din august 2010. Precedenta furtună solară a avut loc la începutul lunii mai, dar aceasta a fost destul de slabă.
Sursa: O furtună magnetică a durat 9 ore
Search: Furtuna magnetică de sâmbătă
O stire extrem de IMPORTANTA!
Furtuna magnetica a fost sambata, noi amaratii, aflam abia luni!
In general, aflam dupa cum se observa, mici variatiuni pe aceeasi tema!
Nu ni se spun multe. Cel mai grav si important, faptul ca ALERTA este mentinuta si azi,
31 mai 2011.
La fel de grav, nimeni nu sufla o vorba despre efectele acestor furtuni magnetice, asupra PAMANTULUI, asupra a tot ce este VIU, inclusiv OMULUI.
Explicatii mai multe, lamuritoare, AZI, pe Blogul
P.S.: Imi cer scuze, dar nu este usoara o buna si corecta documentare !
Feriti-va sa va expuneti, prea mult la soare!
Admin

luni, 30 mai 2011

O veste buna! Inceputul sfarsitului!? Nu. La loc comanda!


Blog cenzurat!
Cineva, habar nu am cine, imi cenzureaza comentariile pe acest Blog!
Atacul informatic este, cred eu, privat! Nu provine de la institutiile statului!
Traim in Romania, tara tuturor posibilitatilor!
Admin
Senatorul Şerban Rădulescu şi-a anunţat luni demisia din grupul parlamentar al PDL, afirmând că face acest lucru "nu cu bucurie", demersul său ducând la pierderea de către coaliţie a majorităţii în Senat.

"Vreau să anunţ azi, nu cu bucurie, că începând de azi nu mai fac parte din grupul PDL, ci voi activa ca senator independent neafiliat",
a anunţat Şerban Rădulescu.

Senatori ai opoziţiei au aplaudat acest anunţ.

În urma demisiei lui Şerban Rădulescu, coaliţia nu mai deţine majoritatea la Senat, având în prezent 68 de senatori, din totalul de 137.

În acelaşi timp, PSD şi PNL au împreună 68 de senatori, însă Cătălin Voicu se află în arest, astfel că se poate baza pe 67 de senatori.

De asemenea, senatorul Ion Toma este neafiliat.

Surse politice declarau în urmă cu zece zile pentru MEDIAFAX că senatorul PDL Şerban Rădulescu ar putea demisiona din partid pentru a se înscrie în PC, formaţiune care ar urma să îl propună candidat la preşedinţia CJ Cluj.

Sursa:
Puterea nu mai are majoritate în Senat: Şerban Rădulescu a demisionat din grupul PDL

Dincolo de STIREA buna in sine,
sa vedem daca se poate si comenta!
Admin
________________
Senatorul neafliliat Ion Toma (fost PSD) s-a înscris, luni, în Uniunea Naţionala pentru Progresul României, se arată într-un comunicat UNPR remis MEDIAFAX după anunţul senatorului Şerban Rădulescu privind plecarea sa din grupul PDL.

"Senatorul Ion Toma s-a înscris luni, 30 mai 2011, în Uniunea Naţionala pentru Progresul României. De profesie economist, Ion Toma a fost ales senator în Colegiul uninominal 2 din Circumscripţia electorală nr.30 Olt. Aflat la al doilea mandat în Senat, Ion Toma este membru al Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României",
se arată în comunicat.

"Sunt un om de stânga şi înscrierea mea în UNPR este un pas firesc. Am venit alături de colegii care au demonstrat că stânga româneasca nu şi-a pierdut demnitatea. La fel ca toţi colegii din UNPR, nici eu nu mi-am schimbat crezul politic şi valorile, ci alţii au schimbat peste noapte macazul. Regret că partidul pentru care am muncit ani de zile s-a schimbat atât de dramatic în rău în ultima vreme. Am însă şi o mare bucurie. Şi anume că în UNPR am regăsit foşti colegi, adevăraţi prieteni şi oameni de caracter. Alături de Gabriel Oprea, Marian Sârbu, Cristian Diaconescu, Vali Steriu, Anghel Iordănescu, oamenii care au contribuit decisiv la ieşirea României din recesiune, voi face în continuare o politică de stânga şi voi pune umărul la obţinerea unor rezultate bune pentru UNPR în 2012. Sunt sigur că dacă nu ar fi existat UNPR, România ar fi fost astăzi într-o situaţie mult mai dificilă. Acest lucru mi-a fost transmis inclusiv de alegătorii din Olt, cei cu care m-am consultat înainte de a veni alături de UNPR",
 a declarat Toma, citat în comunicatul UNPR.

UNPR menţionează că începand de luni, Toma va activa în cadrul grupului UNPR din Senat.

Uniunea menţionează că are în prezent 27 de parlamentari - 12 senatori şi 15 deputaţi.

Sursa:
Senatorul Ion Toma s-a înscris în UNPR. Puterea redobândeşte majoritatea în Senat

Tipic romanesc!
Nu a durat nici trei zile.
Vai mama noastra, ce oameni am ales sa ne conduca!
Cata demnitate, cata onoare, cat respect pentru alegatori!
Admin

Azi, urez din inima TUTUROR, numai de bine!

Stimatilor mei vizitatori si comentatori, le cer scuze!
Independent de mine si vointa mea,
pe Blogul acesta au aparut disfunctionalitati in postarea comentariilor!
Presupun ca de la REVIZIILE Platformei Blogger, mi se trage!
Sper ca de AZI, sa putem relua in prima pagina,
comentariile.
Asa sa ne auda, Dumnezeu!
Admin

CD al SCMD, vazut din interior. O analiza la zi, pentru cei interesati. UPDATE


De mult timp nebagat in seama, fara actiuni cu efecte reale, visand la cai verzi pe pereti si provocand furtuni in cesti de cafea, Comitetul Director al SCMD, se mira ce sa mai faca , doar doar ii baga cineva in seama .


- trambiteaza drept victorii rasunatoare, orice buna ziua soptit de portarii de la judecatorii, la trecerea avocatului SCMD prin fata lor. ” CD a atacat in justitie si ICCJ a facut praf HG 735, la 7 ian 2011”.

Reamintesc celor cu memoria scurta , ca SCMD a atacat in justitie, apoi si-a retras actiunea, iar victoria a fost obtinuta de avocatii Iepure la Cluj si Piperea la Bucuresti. Singurul merit al avocatilor SCMD in acest castig, a fost faptul ca s-au gudurat pe langa cei doi avocati.

- Se lauda cu 14 rezolutii in favoarea rezervistilor, din cele cateva mii dosare, aflate in desfasurare, uitand sa mentioneze care este solutia data in celelalte instante si cate filiale sunt nevoite acuma sa isi trimita sindicalistii pe drumuri la Bucuresti, pentru a avea de unde sa se intoarca.

Adevarul, mult mai trist, este - conform situatiei publicate pe pagina juridica, ca dintr-un total de 21753 de actiuni depuse de sindicalisti, numai 618 au avut - deocamdata - castig de cauza, in prima instanta, restul de 21135 au primit solutii defavorabile.
Deci, cu ce ne laudam ?

- Organizeaza pichetari peste pichetari, care mai de care mai penibila si mai inutila, intr-un efort exasperant de a scoate din pusculita spre decontare cat mai multi bani pe materiale si logistica deja existenta. La ultima „Mare Adunare” au participat abia 200-250 de oameni, dupa ce CD speriase jandarmii si primaria cu cateva mii de demonstranti. Si ca o culme a impertinentei, esecul este pus pe nemembrilor de sindicat care nu s-au alaturat actiunii organizate – zic ei – foarte bine de SCMD.

- Face declaratii sforaitoare, demonstratii de magalomanie si lipsa de realism vecine daca nu confundabile cu paranoia. Nu e nevoie sa exemplific aici, oricare comunicat al CD este un exemplu viu.

- Continua sa jigneasca in stanga si in dreapta pe toti cei care nu au inteles ca singura lor salvare este sa cotizeze in conturile SCMD, pentru ca, nu e asa , aici este singurul loc in care iti poti depune banii in liniste, fara nici o teama ca vor fi ... justificati vreodata. Deci pentru toti „fraierii incantati care au primit acuma 100 lei in plus, sa nu uite ca „ca au obtinut cresterea pensiilor datorita SCMD si ca numai SCMD duce astazi lupta, ca aceste pensii sa le ramana asa, marite.”

Aici onoratul CD se contrazice, sau in termeni fotbalistici, isi da cu stangul in dreptul. Cand afirma ca nu s-au marit pensiile si totul e o propaganda ieftina, cand se lauda ca marirea i se datoreaza si prin urmare, toti cei care au primit pensia marita ar trebui sa se inscrie si sa cotizeze suma aceea in conturile SCMD. Cei carora nu li s-a marit , sa nu isi faca iluzii, si ei trebuie sa se inscrie in SCMD, ca sa li se mareasca si lor, pentru ca nu e asa, numai cu SCMD se pot obtine victoriile sub inteleapta conducere a nu spui cui ca mi se basica limba.

- Continua sa faca propaganda unor partide politice care le-au promis ceea ce promit politicienii de fiecare data si a promis si marinelul acuma cativa ani. Ca unor lideri SCMD li s-a promis probabil si un loc pe liste, face parte din bonusul promis de respectivele partide, pentru voturile sindicalistilor. Din toate promisiunile sau dorintele discutate, nici macar una nu va fi realizata. Pentru ca nu exista sprijin financiar pentru nici una din ele.

Ganditi-va la un singur lucru. Sa presupunem ca ceea ce spune acuma in toate comunicatele domnul Dogaru, ar fi adevarat, adica :

- Incepand cu 2012 cadrele militare active vor fi platite cu solde echivalente tarilor NATO, sa zicem 3000 de Euro. Asta ar insemna un efort si un buget al MapN de 8 ori mai mare numai pentru salarizare. Asta va insemna o discrepanta intre soldele militarilor si salariile celorlate categorii de 10 la 1. Asta ar insemna ca guvernul sa faca cu adevarat ca soldele militarilor sa para nesimtite fata de cele ale celorlalte categorii.

- Militarii in rezerva vor fi trecuti din nou capitol aparte in legea pensiilor cu pensii ocupationale, alaturi de cei din justitie, iar pensiile lor vor fi legate din nou de cele ale militarilor activi. Asta inseamna ca si pensiile militarilor in rezerva vor creste in acelasi procent si astfel bugetul MapN va trebui nu sa creasca de 8 ori ci de 20 de ori, pentru ca la ora actuala avem mai multi rezervisti decat activi.

In atare situatie, se pun urmatoarele intrebari :

1. din ce fonduri se vor plati aceste salarii si pensii, cand toata lumea si putere si opozitie e de acord ca nu sunt fonduri si suntem varati in datorii pana peste cap.

2. ce vor face celelalte categorii sociale, vor asista aplaudand cum militarii vor castiga de 10 ori mai mult decat ei ?

As vrea sa raspunda la aceste intrebari si conducerea sindicatului si a filialelor care s-au grait sa semneze protocoale de vanzare cumparare intre sindicat si partide si sefii partidelor care au promis blana ursului din padure.

Cum bani este clar ca nu exista, se trage o concluzie. Suntem aburiti. Intrebarea este cine si de catre cine .

1. Domnul Dogaru de partidele care promit ? Sa fie chiar atat de naiv incat sa nu isi fi facut socoteala cum trebuie si sa nu fi sesizat ca ceea ce i s-a promis e imposibil de dat?

2. Noi sindicalistii ? De catre cine?
Partidele politice ?
Domnul Dogaru ?
De toti ?

Ca un capitol de noutate, sesizat in ultimul comunicat al CD, in care se lupta cu puterea, nu pot sa nu remarc limbajul evoluat al celui ce a scris articolul. Daca inainte nu vedeam decat propaganda pura, acuma au inceput sa fie inserate prin comunicat si cuvinte ca strategie si tactica. Se pare ca domnul Dogaru a invatat mai multe despre armata de cand a trecut in rezerva decat stia ca activ … e adevarat, activ ca propagandist, nu ca militar combatant. E buna la ceva si rezerva nu ?

Apropo, un rand si pentru domnul Rinciog : Domnule Rinciog, nu ati mai terminat de studiat amaratul ala de raport financiar ? Ne-ati amenintat ca il publicati integral si pana acuma nimic. Ati uitat ? Daca da, ce , sa cititi sau sa scrieti ?
Sursa: JOACA DE-A RAZBOIUL
Multumesc autorului.
Comentariile, va apartin.
Acest Blog ramane un blog liber, un blog necenzurat!
Indiferent de presiunile unora sau altora!
P.S.: Constat ca platforma blogger, isi continua activitatile de revizie!
Sa speram ca nu vom fi afectati prea tare!
Admin

_____________
UPDATE

__________________________
"Rog dați mai departe.
Televizorul este o chestie deșteaptă! La fel și internetul!

Poți să înjuri pe oricine chiar din patul tău și să te simți, totodată, foarte activ, implicat și important! Conștiința ta va fi, de aceea, relativ amorțită - nu participi fizic la evenimente, dar ești, oricum, prezent cu tot sufletul, simțirea ta vibrează la unison cu furia băieților din piață. Ești cu ei, dintre ei, pentru ei! Sîntem, astfel, chiar mai mulți, mai puternici, mai vizibili dacă îi contabilizăm și pe cei cu telecomanda în mînă! Păi, să vedem - 300 la miting la Parlament etc., încă 5000 în fața televizorului, 2000 în vacanțe, la țară, taie porcu, seamănă, prășesc etc. Bașca slugile regimului (trădătorii noștri, adică, dar care subminează guvernarea din interior, așa că îi trecem la activ), precum și angajații din rîndurile noastre, care au treabă și ne-au delegat sarcina transmiterii mesajelor. Oho, se adună mulți, și asta numai în București, că sîntem garnizoană mare, care mustește de rezerviști! Sîntem o forță, nu-i așa!!! Nu sîntem noi în Grecia, Italia, Spania etc., dar pentru specificul local, în care lumea protestează mai ales pe după perdele ori de sub plapînă, un 5% din membrii SCMD cotă de participare la o acțiune este un scor fantastic!

Alt avantaj este că nici nu te expui, să te vadă cine știe cine, să te filmeze, s-ajungi prin evidențele organelor, ferit-a Domnul - nici nu îndrăznesc să mă gîndesc - te poți compromite total, tu, uniforma, familia! Chiar și Țara, căci văd oamenii ăia de prin lumea largă în ce hal au ajuns cîțiva, un pîlc, foarte puțini, de fapt, militari/polițiști români...Vai stelele lor, răcnesc, așa, ca apucații, pentru ce, oare?

Ești și puțin bolnav, nu-i așa? Dacă nu, te rog să iei în analiză faptul că ruperea subită a contactului cu televizorul și deplasarea în cîmpul tactic îți pot șubrezi sănătatea - la miting, oricît s-ar strădui organizatorii, este ori prea cald, ori prea frig, iar atmosfera e cam încărcată... Pe bune, chiar nu merită! Gîndești corect - probabil că foștii oșteni/polițiști care se țin de mitinguri, ori nu au ce face pe acasă, ori au avut funcții mai puțin solicitante decît a ta și, deci, pot să-și care, deocamdată, ruginirea de armată pe la șezători. Ori, pur și simplu, să se ducă ei - adică nu tu, ci alții -, că tot nu mai contează, lupta e pierdută. Cu regimul nu te poți pune și o să vedem noi ce-o mai fi. Oricum, au fost domni de am luat și anul acesta pensia întreagă - dacă mai cugetăm puțin, pot fi realeși. Cum o vrea Dumnezeu!

Judecată de slugă proastă, de bou înhămat, dar așa te-ai simțit, de fapt, toată viața. Acum, măcar, nu te mai consumi!!! Ar fi culmea să ai tocmai în acest prezent contemporan răbufniri de orgoliu, care pot produce tensiune, AVC-uri cu sechele etc.

Insist, iar, și iar!!! Îți înțeleg frustrarea, dar nu striga, totuși, prea tare prin casă, pune surdina, bagă-ți capul în pernă, că nisip cît să ți-l cuprindă nu cred că ai. Pereții sînt subțiri și te aud vecinii. Îți compromiți, pe scară, în bloc, pe la butic, imaginea de pensionar de lux. Puțină demnitate, totuși, ai fost și tu cineva, nu se cade să...eee!!!

Poți, totodată, să te lupți cu sistemul stînd și la toaletă, cu ușa deschisă spre sufragerie și, la fel, să îți liniștești părerea de rău că nu participi la evenimente și să-ți, ameliorezi, concomitent, și purgația. Capeți, de asemenea, imaginea de ansamblu asupra evenimentelor. Spre deosebire de proștii care urlă și pentru tine în locuri și între ore bine definite, tu poți urmări evenimentele cînd vrei și pe mai multe posturi TV - vei deveni, astfel, mai informat, mai puternic, și, deci, mai eficace! Discuțiile conspirative, purtate pe alei cu alții asemeni ție, vor fi mult mai pline de substanță.

Pe sticlă poți să-ți revezi și colegii, să te simți aproape de ei, să rememorezi în liniște, cu o bericioaică în mînă, clipele frumoase cînd erai și tu bărbat și aveai, poate, un dram de personalitate...Spre a te încuraja, îți mărturisesc, totodată, sentimentul de euforie, de sublimă împlinire, chiar de mîndrie, simțit cînd primești pe timpul mitingului telefoane de la camarazii care îți spun că tocmai ți-au văzut botul schimonosit de urale la televizor. Este o satisfacție totală - îi simți alături, ești scăldat de energiile lor benefice și asta înseamnă foarte mult, îți dă forța să continui știind că ai în spate dispozitivul atît de ferm al celor care urmăresc atent evenimentele și nu le scapă nimic!!!

Stimați camarazi care stați pe acasă, model „Gînditorul” de la Hamangia, cultura de prund, și așteptați, nu știu ce! Adică bănuiesc, dar nu îmi vine să cred că ați ajuns în halul ăsta!

Nu găsesc vorbe destul de grele pentru voi, deși îmi vine să vă fac vreo cîteva urări neaoșe, soldățești (bonus, carnea aferentă prin frigidere). O să replicați unii, probabil: cu ce drept ne atragi tu de atenție, bă, cine ești tu, mă? Răspunsul meu se dorește deosebit elegant și de respectuos, dar ferm și sintetic - uite d-aia, dă zmecher, zăbăucilor, amorțiților, loazelor, vaci proaste și slugoi ratați, pentru că meritați și voi puțină atenție, dragii mei!

Am sperat ca măcar pericolul să vă trezească pe unii, căci de deșteptat, nici o șansă. Nu mi-am imaginat, vreodată, că există în Patrie atîția militari/polițiști cu instinctul de conservare complet atrofiat, dar lași, totodată, tîrfe, milogi și proști bîtă, pe de-asupra.

Atîția foști șefi dintre cei mai extra, super, mega, superiori, care nu-și mai încăpeau prin piei de importanță și te striveau de pereți cu personalitățile lor mirobolante - ne udam și, concomitent, căscam gurile de emoție cînd ni se adresau și, cînd colo, ei, de fapt, au fost și sînt (cu unele excepții notabile) varză, muci, zero. Observ, acum, că, probabil, pe la noi, prin structurile de toate categoriile, a existat cea mai mare densitate de buze atîrnate de cururi, de spinări frînte și șepci plecate pe metru liniar și pe minut sau, mai pe înțelesul tuturor, pe cap de vită furajată și la hectarul de personal. Tot atît de posibilă este, însă, și o altă explicație: pe cînd noi, piticii, ne consumăm energia în demersuri sterile, importanțele lor acționează de pe alte paliere de influență. Că efectele nu se văd este o altă discuție - ei sînt, însă, la posturile de luptă și duc, probabil, greul bătăliei, dar nu știm noi, iar arhivele se descretizează prea tîrziu pentru a le oferi recunoașterea meritată.

Voi, cei ce ați ales calea tăcerii vinovate și a neangajării sînteți, bănuiesc, tranchilizați, încă, de cele cîteva sute de lei primite acum de pomană, dar care o să vă iasă pe nas în scurt timp, ceea ce v-aș dori din tot sufletul, dacă nu aș ști că ne afectează pe toți. Unii, pe modelul românesc consacrat, juisează la gîndul că le scad pensiile și celor care i-au deranjat cândva. Alții, așteaptă valul pe placă, așa cum au navigat prin întreaga carieră. Trist, jenant, penibil...

Cred, de aceea, că Băsescu nici nu a greșit prea tare cînd ne-a aplicat ștampila de pensionari nesimțiți. Știa el ce știa. Într-o oarecare măsură se vede și cu ochiul liber cine sîntem cu adevărat și că nu ne putem depăși condiția, deoarece demnitatea și onoarea nu se asigură din stoc de la depozite, precum alimentele cu termen lung de conservare, ori ca pantofii cu găurele purtați pe la cozi.

În fine, asta-i situația, am înțeles și m-am resemnat la gîndul că puteați fi camarazii alături de care trebuia să merg la luptă. Slavă Domnului, am scăpat, pînă acum, cel puțin!

În liceu am avut un profesor de matematică (dl. Onciulencu). Dumnealui ne spunea foarte inspirat, uneori: „Dormi în pace, Țara ofițer te face!” A greșit, oarecum - unii nu au ajuns niciodată, cu adevărat, ofițeri, deși au dormit mai tot timpul prin bocancii românești. Au fost și vor rămîne simpli funcționari în uniforme, fără minte, fără mîndrie, fără șira spinării, fără demnitate și fără onoare. Dacă pentru perioada cît am fost în activitate au fost de înțeles unele ipostaze de care nu a scăpat nimeni, acum ce apăsare mai aveți?

Cu totală lipsă de respect (și jur că nu am nici o reținere în a jigni lighioanele de tipul celor la care fac referire),

BDM
Notă: Materialul îi vizează pe cei care, în mod constant, își bagă picioarele în ea de camaraderie."

Banuiesc a fi raspunsul, replica la Joaca de-a razboiul ...
Nu cunosc semnatarul!
BDM este anonimul ... cunoscut prin continut/stil/injurii ...
Spre deosebire de altii ...
Eu nu am nimic a-mi reprosa, ascunde ...
Iata, am dat mai departe!
Comentariile, va apartin.
Admin

27 mai 2011.Uniunea Social-Liberala si-a lansat programul economic. De retinut!

Uniunea Social-Liberala si-a lansat, vineri, programul economic, care prevede reducerea taxelor si introducerea impozitului diferentiat pe salarii, dar si crearea a cel putin un milion de locuri de munca. Ramane de vazut cate dintre aceste planuri vor fi realizate si cate vor ramane pe hartie... Vezi toate masurile cuprinse in programul anticriza al Opozitiei!
Iata cateva din masurile prevazute in programul anticriza USL:

- Reducerea CAS cu 5 puncte procentuale pentru angajatori.

- Reducerea integrala a platii CAS datorate de angajatori pentru 1 an de zile, pentru crearea de noi locuri de munca (cu conditia mentinerii pe locul de munca inca un an de zile).

- Zero taxe pentru angajarea in regim part time pentru tinerii sub 25 de ani si a persoanelor cu varsta mai mare de 55 de ani.

- Reducerea somajului in randul tinerilor; conditionarea participarii la licitatiile pentru lucrari publice de existenta a minim 10% angajati tineri

- Cresterea salariului minim pe economie la 800 lei/luna.


- infiintarea a cel putin un milion de locuri de munca

- pastrarea plafonului de 16% si introducerea unui impozit diferentiat pe venitul salarial cu deductibilitati fiscale: pentru venit salarial pana la 800 de lei pe luna se aplica o cota de 8%, pentru un venit intre 800-1600 de lei pe luna se aplica o cota de 12%, iar pentru venitul peste 1600 de lei - cota este de 16%.

- revenirea la un TVA de 19% pana in 2015


- aplicarea unei cote reduse de TVA la productia de cereale, paine, carne proaspata, lapte si legume-fructe proaspete(TVA 24%, din care 9% catre buget si 15% dedus producatorului).

- alinierea la media europeana a redeventelor incasate de stat ca urmare a concesionarii activelor statului.

- pastrarea optiunii platii 16% impozit pe profit sau 3% impozit pe cifra de afaceri pentru microintreprinderi.

- scutirea de impozitare, pe o perioada de 5 ani, a dividendelor care vor fi reinvestite in utilaje si echipamente tehnologice, cercetare-dezvoltare, sub forma majorarii capitalului social la societatile unde sunt actionari, sau participarea la capitalul social al altor societati comerciale si care conduc la crearea de noi locuri de munca.

- infiintarea registrului unic de control, eliminarea controalelor repetate nejustificat la acelasi agent economic, prin coordonarea intre institutiile statului; Un singur control la 2 ani, cu tematica prestabilita si preanuntata.

- plata integrala a arieratelor catre sectorul privat - tratament fiscal egal intre stat si contribuabil (mecanism compensare -penalitati)

Discursurile la lansarea programului anticriza s-au tinut lant! Presedintele PSD, Victor Ponta, sustine ca, prin masurile adoptate de actualul Guvern, Romania nu va inregistra crestere economica:
"Vom avea in urmatorii ani o stabilitate in saracie, vom fi vulnerabili in fata unei noi eventuale crize. In urmatorii ani nu va fi crestere economica, ne vom limita la a plati datoriile acumulate de regimul Basescu-Boc".
 "Programul nostru economic vizeaza refacerea clasei de mijloc care este esentiala pentru ca Romania sa fie considera o tara capitalista, moderna si europeana. Reducerea impozitarii muncii poate duce la acest lucru. Nu vom creste nivelul impozitului pe venit peste limita de 16% aceasta este intelegerea pe care am facut-o",
 a aratat fostul premier liberal Calin Popescu-Tariceanu.
Sursa: Opozitia si-a lansat programul anticriza: vrea sa taie din taxe!


Iata, in Biblioteca mea digitala, am consemnat si acest eveniment!
Spre tinere si aducere de minte!
Vom trai si vom vedea! Ce si cum va fi!
Promisiuni fara acoperire, ori predictii realizate!
Admin

Ungurii vor, stiu ce vor! Dar romanii? Ofensiva politicienilor maghiari, da de gandit oricui, mai putin Parlamentului, Guvernului Romaniei

Sâmbătă, 28 mai 2011
Vicepresedintele Parlamentului Ungariei, Zoltan Balczo, vicepresedinte al partidului Jobbik, a declarat, sambata, in cadrul unei serbari organizate la Ghindari, ca Guvernul si Parlamentul Ungariei trebuie convinse sa sprijine lupta pentru autonomia Tinutului Secuiesc.

"Trebuie sa convingem Guvernul si Parlamentul Ungariei sa sprijine lupta pentru autonomia Tinutului Secuiesc. Stim foarte bine ca Uniunea Europeana nu e prea deschisa asupra acestor lucruri, dar trebuie sa facem sa inteleaga Europa asta mare ca sunt regiuni unde sunt unele nationalitati cu pondere mare si formele de autonomie pot fi viabile si chiar bune pentru Europa. Trebuie sa facem UE sa inteleaga ca pentru aceste lucruri trebuie luptat",
 a declarat Balczo, citat de Agerpres.


Politicianul a aratat ca, daca Guvernul Ungariei e de acord cu aceste lucruri, 'atunci nu numai din punct de vedere moral trebuie sa sprijine aceasta lupta, ci si din punct de vedere material trebuie sa fie un aliat la fel de important'.

"Noi, partidul Jobbik, trebuie sa tratam fiecare persoana la fel, sa le dam aceeasi importanta tuturor. Trebuie sa votam pozitiv in orice for unde suntem, pentru ca natia maghiara sa nu dispara, aceasta ar trebui sa fie cea mai mare obligatie a fiecarui partid din Ungaria",
a mai spus Zoltan Balczo.

Vicepresedintele Parlamentului de la Budapesta a mai sustinut ca, in afara granitelor Ungariei, exista doua organizatii pentru atingerea obiectivului autonomiei Tinutului Secuiesc - Consiliul National Secuiesc si Partidul Civic Maghiar - care trebuie sa lupte in continuare si sa nu se opreasca la jumatatea drumului.

Vicepresedintele Parlamentului Ungariei a mai subliniat ca data de 4 iunie (1920, semnarea Tratatului de la Trianon - n.r.) a fost declarata zi de doliu national de catre Guvernul FIDES, fiind, in acelasi timp, denumita si ziua reuniunii maghiarilor de pretutindeni.
Sursa: Vicepresedintele Parlamentului ungar: Trebuie sa convingem Guvernul si Parlamentul Ungariei sa sprijine lupta pentru autonomia Tinutului Secuiesc


07 Iulie 2010
O delegatie a Consiliului National Secuiesc (CNS) a primit confirmari din partea vicepremierului ungar Semjen Zsolt ca Guvernul Ungariei sprijina dezideratul privind autonomia Tinutului Secuiesc, sustine presedintele CNS, Iszak Balazs, precizand ca
acest sprijin poate fi atat politic, cat si moral.

Presedintele Consiliului National Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, a declarat, marti, intr-o conferinta de presa, ca o delegatie a consiliului s-a intalnit, in urma cu cateva zile, cu vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt.


Izsak Balazs a afirmat ca intalnirea a fost "deosebit de importanta” din punctul de vedere al CNS, deoarece vicepremierul Semjen ar fi confirmat cu aceasta ocazie sprijinul dat de Guvernul Ungariei pentru autonomia Tinutului Secuiesc.

In opinia conducerii CNS, acest sprijin se incadreaza in tratatul de baza dintre Romania si Ungaria deoarece, conform acestuia, " protectia drepturilor minoritatilor este un domeniu de cooperare internationala".


Intrebat in ce fel poate sprijini Guvernul Ungariei realizarea autonomiei Tinutului Secuiesc, Izsak a spus ca in acest caz se poate vorbi de un sprijin politic si de unul moral.

Izsak a adaugat ca la forurile internationale la care a ajuns in ultimii doi ani delegatia CNS, aceasta a fost deseori intrebata care este pozitia Guvernului Ungariei fata de acest deziderat.

Potrivit liderului CNS, este un aspect cunoscut ca Tirolul de Sud din Italia nu ar fi obtinut autonomia fara sprijinul Austriei.
"Autonomia a obtinut-o de la Roma, legea a fost votata de Parlamentul italian, dar cu sprijinul Austriei. O cooperare similara ne imaginam intre Romania si Ungaria, care a avut loc intre Italia si Austria cand Tirolul de Sud a obtinut autonomia”,
 a conchis Izsak Balazs.

Vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt, declara, recent, la Sfantu Gheorghe, ca Guvernul Ungariei sprijina dezideratul privind autonomia teritoriala a Tinutului Secuiesc.

Sursa: CNS: Guvernul Ungariei sprijina autonomia Tinutului Secuiesc


De la an la an, vadit ca POLITICIENII unguri sunt tot mai fermi, stiu ce vor.
Acum, sunt GATA sa investeasca si material! Bani, Logistica...
Daca in 2010 Guvernul si Parlamentul de la Budapesta asigura un sprijin moral si politic, acum i se cere si unul material. Foarte bine, este problema lor!
Grav, ar fi altceva!
Sa nu se repete ... Timisoara 1989, sau Targu Mures, martie 1991.
Atentie, romani! Atentie, politicieni! Atentie UDMR!
Atentie U.E.!
Admin

joi, 26 mai 2011

Quo vadis Mugur Isarescu?

Traian Basescu nu uita:
candva i-a propus lui Mugur Isarescu sa fie premier, dar a fost refuzat. Acum il urecheaza in direct pe guvernatorul bancii centrale, dar si pe unii analisti care isi permit sa-l acopere vocal pe presedinte:
"BNR este un continuu profesor. Una este sa dai din gura si alta este sa ai pe spate responsabilitatea pentru o tara".
Cu numai o zi inainte, Mugur Isarescu il criticase pe Emil Boc: "Economia a incercat de doua ori sa iasa din recesiune, dar toate aceste balbe cu TVA-ul..."



Mugur Isarescu si alti analisti, luati la tinta:
"Sunt foarte multi care dau lectii, iar BNR este un continuu profesor. Una este sa dai din gura si alta este sa ai pe spate responsabilitatea pentru o tara. Sunt foarte multi care prefera sa dea lectii decat sa vina sa miste lucrurile. Pot enumera vreo zece oameni foarte destepti, foarte apreciati, care dau inapoi daca ar fi vorba sa fie ministru de Finante sau prim ministru. Dau un semnal acelor domni care dau lectii toata ziua. Vreau sa vad unul la televizor sa anunte ca ar vrea sa fie prim-ministru",
 a afirmat joi presedintele Traian Basescu la Radio Romania Actualitati.

Mugur Isarescu si-a permis miercuri sa-l critice pe Emil Boc,
care majorase anul trecut TVA-ul.
"Economia a incercat de doua ori sa iasa din recesiune, dar toate aceste balbe cu TVA-ul... Cred ca solutia propusa initial de Guvern pentru realizarea corectiei unde erau deficitele cele mai mari, in bugetele de asigurari sociale - si unde exista in continuare - si nu prin taxarea consumului intregii populatii prin majorarea TVA si crearea de inflatie (...) era mult mai buna din punct de vedere financiar. Nu a fost sustenabila politic. Nu a fost sprijinita suficient politic, dar ne ajuta sa iesim mult mai repede din recesiune. Si era probabil mai benefica si pentru cei carora li s-a dat sentimentul ca vor suferi mai putin",
 a spus Isarescu la un seminar pe teme economice.

Nu a contat ca Traian Basescu a recunoscut recent ca majorarea TVA de la 19% la 24% a fost o eroare politica: presedintele sustine ca el ceruse reducerea temporara a pensiilor, insa cei din coalitie n-au fost de acord. Se pare ca Mugur Isarescu a vorbit neintrebat ...

Mugur Isarescu, curentat si de Opozitie
"Am constatat cu stupoare ca din functia onorabila si teoretic apolitica de guvernator al BNR, pe care o detineti, v-ati transformat peste noapte in analist politic si emiteti judecati de valoare lipsite de profesionalism. Nu stiu daca doar ati stat prea mult pe langa domnul Emil Boc si v-ati molipsit din naivitatea demagogica a prim-ministrului sau sunt alte constrangeri la mijloc, insa consider ca o conferinta de presa sustinuta de liderul Bancii Nationale nu este un loc propice pentru discutii despre strategiile partidelor, despre ce ar trebui sa promita politicienii sau pentru analize privind deciziile politice din trecut",
ii scrie deputatul PNL Relu Fenechiu lui Mugur Isarescu.

Relu Fenechiu a fost deranjat de o alta afirmatie a lui Mugur Isarescu:
"Consider ca declaratia dumneavoastra conform careia, in anul 2009, economia tarii era sa faca «un infarct», cauzat de cheltuielile sociale si salariale aberante din guvernarea precedenta si lipsa investitiilor, este complet iresponsabila si lipsita total de profesionalism, in conditiile in care acuzati guvernarea PNL de lipsa de investitii si de o politica de destabilizare economica, prin umflarea salariilor, pensiilor si a ajutoarelor sociale."
Sursa: Traian Basescu se ia de Mugur Isarescu: BNR e un continuu profesor


Interesante vremuri!
Ma intreb ce carti se fac si cum se vor juca!
Admin

miercuri, 25 mai 2011

Esti bolnav? Esti pensionar fost militar? Citeste aici!

ADRESA DE LA SPITALUL MILITAR IASI .
RECENT S-A TRIMIS CATRE FURNIZORII DE SERVICII MEDICALE SI MEDICAMENTE DIN PARTEA SPITALULUI MILITAR IASI,
URMATOAREA ADRESA:

Click sau dublu-click pentru marire,
pentru o mai buna vizualizare.
Admin
________________
_________
____

Un măgar, dă lectii multora! Luati aminte, oameni!

Într-o bună zi, măgarul unui ţăran căzu într-o fântână.
Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore întregi, în timp ce ţăranul căuta să vadă ce e de făcut. Până la urmă, ţăranul hotărî că măgarul şi-aşa era bătrân, iar că fântâna, oricum secată, tot trebuia să fie acoperită odată şi-odată. Şi că nu mai merită osteneala de a-l scoate pe măgar din adâncul fântânei.


Aşa că ţăranul îşi chemă vecinii, că să-i dea o mână de ajutor. Fiecare dintre ei apucă câte o lopată şi începură să arunce de zor pământ înăuntrul fântânei. Măgarul pricepu de îndată ce i se pregătea şi se puse şi mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, după multe lopeţi de pământ, măgarul se potoli şi tăcu.



Ţăranul se duse si privi în adâncul fântânei şi rămase uluit de ce văzu. Cu fiecare lopată de pământ, măgarul cel bătrân făcea ceva neaşteptat: se scutura de pământ şi păşea deasupra lui. În curând, toata lumea fu martoră cu surprindere cum măgarul, ajuns până la gura fântânei, sari peste ghizduri şi ieşi fremătând …

Viaţa va arunca poate şi peste tine cu pământ şi cu tot felul de greutăţi … Secretul pentru a ieşi din fântână este să te scuturi de acest pământ şi să-l foloseşti pentru a urca un pas mai sus.
Fiecare din greutăţile noastre, este o ocazie pentru un pas în sus …
Putem ieşi din adâncurile cele mai profunde dacă nu ne dăm bătuţi. Foloseşte pământul pe care ţi-l aruncă peste tine ca să mergi înainte.
Destept magarul, nu-i asa?
Aminteşte-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:
1) Curăţă-ţi inima de ură, frică si egoism
2) Scuteşte-ti mintea de preocupări inutile.
3) Simplifică-ţi viata şi fă-o mai frumoasă.
4) Dăruieşte mai mult şi aşteaptă mai puţin.
5) Iubeşte mai mult şi ... scutură-te de pământ,
pentru ca în viaţa asta, tu trebuie să fii soluţia, nu problema.

marți, 24 mai 2011

Obama to announce UFO visits ?! FBI, The Vault / FBI, Seiful

 
Website All News Web said that US President Barack Obama would be making comments soon about US contact with aliens.

The comments about UFO visits and other extra-terrestrial contact would be made within the next month, it claimed.

Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA), the research and development office for the US Department of Defense, was said to have given the go-ahead for the announcement.

Other governments could also announce within the next three years that they had previous contact with aliens.

In an unrelated article, UFO website UfoDigest.com said that Earth's ozone layer could only be saved by aliens using advanced technology. It also claimed that the world's leaders would have to admit that aliens existed in return for their help.
Read more:http://www.cosmostv.org/2011/01/obama-to-announce-ufo-visits.html
Interesant de vazut si:
 Obama to announce UFO visits and U.S. contact with ETs in 2011: Rumor Claims

Sursa news similare: Obama to announce UFO visits

 
D.C: President Barack Obama says that he saw a UFO last night while he was walking in White House lawn. According to President White House Press Sectary, President Obama was talking a walk in the park when sudden light appeared in sky in round disk shaped.

"I have never seen such light shaped disked in my life. I am pretty sure it has to be UFO," says President Obama to his wife Michelle Obama.

According to Dr. Steven Greer, who is director at Center for the Study of Extra-Terrestrial Intelligence, says that there is ample evidence of UFO visiting Earth.

"The evidence that the earth is being visited by at least one extraterrestrial civilization is extensive both in scope and detail. In its totality, it comprises a body of evidence which at the very least supports the general assessment that extraterrestrial life has been detected, and that a vigorous program of research and serious diplomatic initiatives is warranted."

However, President Obama joked that there is no need to worry over UFO. "We have Sarah Palin and Glenn Beck whom we can always trade for."


 
Un memo bizar care ar demonstra că extratereştrii au aterizat în New Mexico înainte de anul 1950 a fost publicat pe site-ul oficial al FBI-ului.
 

 
Serviciul de informaţii american a făcut publice mii de documente într-o nouă secţiune a site-ului numită The Vault - Seiful.
Printre aceste documente se numără şi un memo trimis directorului FBI de către Guy Hottel, agentul special şi şeful sediului FBI
din Washington în 1950.

 
Hottel scrie despre OZN-uri că: "Acestea au fost descrise ca obiecte circulare, cu centrul bombat, de 50 de picioare în diametru (n.r. 15.24 de metri). În fiecare dintre acestea erau trei corpuri cu formă umană, dar care măsurau numai 3 picioare (n.r. 0.9144 metri). Erau îmbracate în haine metalice de textură foarte delicată".
 
 

 
 
The Vault is our new electronic reading room, containing more than 3,000 documents that have been scanned from paper into digital copies so you can read them in the comfort of your home or office.
Included here are more than 25 new files that have been released to the public but never added to this website; dozens of records previously posted on our site but removed as requests diminished; and files from our previous electronic reading room.
 
Since the launch of the Vault in April 2011, we have also added more than 30 new, previously unreleased files.

The Vault includes several new tools and resources for your convenience:
 
■ Searching for Topics: You can browse or search for specific topics or persons (like Al Capone or Marilyn Monroe) by viewing our alphabetical listing, by using the search tool in the upper right of this site, or by checking the different category lists that can be found in the menu on the right side of this page. In the search results, click on the folder to see all of the files for that particular topic.

■ Searching for Key Words: Thanks to new technology we have developed, you can now search for key words or phrases within some individual files. You can search across all of our electronic files by using the search tool in the upper right of this site, or you can search for key words within a specific document by typing in terms in the search box in the upper right hand of the file after it has been opened and loaded. Note: since many of the files include handwritten notes or are not always in optimal condition due to age, this search feature does not always work perfectly.

■ Viewing the Files: We are now using an open source web document viewer, so you no longer need your own file software to view our records. When you click on a file, it loads in a reader that enables you to view one or two pages at a time, search for key words, shrink or enlarge the size of the text, use different scroll features, and more. In many cases, the quality and clarity of the individual files has also been improved.

■ Requesting a Status Update: Use our new Check the Status of Your FOI/PA Request tool to determine where your request stands in our process. Status information is updated weekly. Note: You need your FOI/PA request number to use this feature.

Please note: the content of the files in the Vault encompasses all time periods of Bureau history and do not always reflect the current views, policies, and priorities of the FBI.

New files will be added on a regular basis, so please check back often.

FBI The Vault

 
Strategia este clara, de inteles!
Recapitulam: la inceput de an 2011,
News: Obama to announce UFO visits!
 
A urmat: FBI, The Vault ... etc. ...
 
Va amintiti povestioara, cu lupii la stana ???
Ce va urma? Interesante vremuri!
Sa tinem aproape!
 
=======================================
=====================================================
=====================================================================

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri