Google Translate

marți, 30 august 2011

Incredibil. Motivarea arestării unui subsecretar de stat: a dat dovadă de perseverenţă infracţională


Instanţa motivează arestarea lui Remus Baciu, fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, prin faptul că acesta a dat dovadă de perseverenţă infracţională, el fiind deja judecat pentru alte fapte de corupţie, şi că a folosit instituţiile statului în interesul său.

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a emis, duminică, un mandat de arestare preventivă pe numele lui Remus Virgil Baciu, fostul vicepreşedinte al ANRP, la cererea procurorilor anticorupţie, care susţin că ar fi primit peste 400.000 de lei în schimbul urgentării soluţionării anumitor dosare de despăgubire a unor foşti proprietari de imobile naţionalizate.

În motivarea deciziei de arestare, Curtea de Apel Bucureşti notează că Baciu s-a folosit de instituţiile statului în interes personal şi că gravitatea faptei pentru care este cercetat Baciu reiese şi din calitatea sa de subsecretar de stat în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, instituţie publică aflată în subordinea Guvernului.


“Gravitatea faptelor pentru care sunt cercetaţi inculpaţii Remus Virgil Baciu şi Camelia Teodora Andruşenco rezultă şi din calitatea pe care inculpatul Baciu o are: subsecretar de stat în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, instituţie publică aflată în subordinea Guvernului şi, care, are ca rol esenţial luarea măsurilor legale pentru repararea prejudiciilor cauzate persoanelor deposedate abuziv de către regimul comunist, prin acordarea unor despăgubiri băneşti, fără a favoriza vreun titular al dreptului conferit în temeiul Legii 10/2001, în condiţiile în care numărul persoanelor care beneficiază de aceste drepturi este mare, iar pe lângă dramele şi traumele psihice produse de regimul comunist prin deposedare de bunuri şi proprietăţi, aceştia sunt puşi în situaţia de a aştepta o perioadă îndelungată de timp,
unele dosare fiind soluţionate şi după 15 ani.

În acest timp speră să li se facă dreptate şi să li se acorde drepturile cuvenite, dar şi din modalitatea de comitere a faptelor – folosirea prerogativelor funcţiei de subsecretar de stat pentru a determina funcţionarii de la Direcţia Plăţi să nu îşi îndeplinească corespunzător atribuţiile de serviciu, deşi nu coordona activitatea privind aplicarea Legii 10/2001, pretinderea unui procent de 15% din valoarea acţiunilor prin conversiune în titluri la Fondul Proprietatea obţinute de persoanele titulari ai dosarului, prin intermediul inculpatei Andruşenco, care se ocupa şi de tranzacţionarea acţiunilor, scoaterea din cont a sumelor de către titulari şi remiterea banilor inculpatului Baciu pentru traficarea influenţei, colaborarea dintre inculpaţi în realizarea scopului propus, perseverenţa în obţinerea sumei pretinse implicând şi alte persoane în activitatea de primire a banilor, astfel cum rezultă din înregistrările telefonice şi în mediu ambiental -, precum şi scopul urmărit de a obţine anumite avantaje din activităţile desfăşurate, intervenind la alţi funcţionari din cadrul ANPR în vederea efectuării opţiunii de către titularii dosarului şi obţinerii, cu prioritate, a despăgubirilor ce li se cuveneau prin conversiune în acţiuni la Fondul Proprietatea”, se arată în decizia instanţei prin care fostul vicepreşedinte al ANRP a fost arestat preventiv.

Judecătorul care a decis arestarea preventivă a lui Baciu şi a complicei sale, Andruşenco, mai arată că, în exercitarea prerogativelor funcţiei deţinute, vicepreşedintele ANRP avea obligaţia să respecte şi să îndeplinească atribuţiile de serviciu cu mare rigurozitate şi fără a întreprinde acţiuni care să pună la îndoială sau să creeze cea mai mică suspiciune cu privire la corectitudinea, imparţialitatea şi legalitatea activităţilor sale.
“Se mai poate desprinde concluzia că, inculpatul Baciu a folosit o instituţie a statului în interes personal, folosindu-se de funcţia deţinută pentru obţinerea unor interese personale, activitate în care a fost implicată şi inculpata Camelia Teodora Andruşenco, creând astfel în rândul societăţii un sentiment de neîncredere în instituţiile statului implicate în aplicarea legii şi asigurarea respectării ordinii sociale”,
mai notează instanţa în motivare.

CAB mai arată că din această perspectivă constată că gradul de pericol social sporit al activităţilor ilegale presupuse a fi făcute de cei doi inculpaţi, demersurile efectuate în obţinerea sumei de bani şi posibilitatea reală de extindere a sistemului de relaţii corupătoare asupra activităţii altor funcţionari din cadrul ANPR sunt elemente din care rezultă pericolul pentru ordinea publică al celor doi, fapt ce justifică măsura arestării preventive şi exclude, totodată, alegerea altei măsuri neprivative de libertate fără a induce suspiciunea opiniei publice că instituţiile statului protejează actele de corupţie, iar sistemul judiciar este ineficient în a se autoapăra în aceste situaţii.
“În ceea ce îl priveşte pe inculpatul Baciu, instanţa constată că acesta a dat dovadă de perseverenţă infracţională, întrucât a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune”,
conchide instanţa, care notează că acesta este deja judecat, în recurs, la instanţa supremă, într-un alt dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Remus Virgil Baciu este acuzat de trafic de influenţă, iar Camelia Teodora Andruşenco, persoană fără calitate specială, de complicitate la trafic de influenţă.

Sursa text: mediafax.ro
Motivarea arestării fostului vicepreşedinte al ANRP, Remus Baciu


Incredibil !
=====================
În 2007, Baciu a fost trimis în judecată în aşa-numitul dosar "Steriletul", alături de un medic primar la Spitalul Clinic "Dr.I.Cantacuzino" Bucureşti, pentru luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave. În dosar au mai fost acuzaţi reprezentantul unei societăţi comerciale şi un avocat.
...................
În noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a decis achitarea celor patru acuzaţi., dar procuorii DNA au contestat decizia. Următorul teremn stabilit de Curtea Supremă în acest dosar este 15 septembrie 2011.
....................

Şpăgi de sute de mii de lei
Concret, în cursul lunii august 2011, Baciu a primit, prin intermediul Cameliei-Teodora Andruşenco, suma de aproximativ 400.000 lei de la învinuita Androne Elisabeta, iar în ziua de 8 august 2011, suma de aproximativ de 450.000 lei de la o altă învinuită din dosar, Valeria Stan, în scopul sus menţionat. În cursul zilei de 24 august 2011, Camelia-Teodora Andruşenco a primit de la învinuitele Elena Albu şi Petra Vişan, prin intermediul celei din urmă, suma totală de 927.000 lei.

Prins în flagrant delict
În ziua de 26 august 2011, inculpata Andruşenco Camelia Teodora s-a întâlnit cu inculpatul Baciu Remus Virgil, căruia i-a remis, ca obiect al infracţiunii de trafic de influenţă, suma de 400.900 lei provenită din cei 927.000 lei primiţi de coinculpată în împrejurările prezentate mai sus, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

Cinci acuzaţi în actualul dosar
Remus-Virgil Baciu este acuzat de trafic de influenţă, iar Camelia-Teodora Andruşenco de complicitate la trafic de influenţă. La data de 28 august 2011, Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpaţi pentru 29 de zile. În cauză se efectuează cercetări şi faţă de învinuitele Elena Albu, Petra Vişan, Elisabeta Androne şi Valeria Stan, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă.
====================================

Aloo, magistrati!
Domnule Premier Boc!
Iata cum Tara Justitiei lu'Peste,
a devenit Raiul infractorilor pe Pamant!
Motivarea arestării unui subsecretar de stat aflat in functie, cu dosar penal pe rol: 
... a dat dovadă de perseverenţă infracţională ...
( ~ ... in luarea cu consecventă, a unor spăgi,
de sute si sute de mii de lei ... ~ )
Admin
P.S.: Punem pariu ca va fi pus in libertate?

luni, 29 august 2011

Când viaţa îţi aruncă o cărămidă în cap.Nu-ţi pierde speranţa! Steve Jobs. Să ne rugăm pentru Steve Jobs! SĂ FIE SĂNĂTOS!


A fost adoptat imediat ce a venit pe lume, în studenţie dormea pe la prieteni şi mânca la o biserică. A fost dat afară de la compania pe care a înfiinţat-o, ca apoi să revoluţioneze lumea gadgeturilor. A scăpat de un cancer la pancreas şi trăieşte in fiecare zi ca şi cum ar fi ultima. Astăzi, averea şefului de la Apple este estimată la 5,5 miliarde de dolari, fiind în topul celor mai bogaţi oameni din lume. Povestea managerului de 55 de ani, căsătorit, cu 4 copii, este demnă de un scenariu de film.

Cu maletă neagră, în blugi şi adidaşi, şeful cel mare apare pe scenă să prezinte noile apariţii: iPhone, mp3 playerul iPod, laptopul MacBook sau inventiva tabletă iPad. Îl cheamă Steve Jobs, e şeful companiei americane Apple şi, cu siguranţă, unul dintre cei care dictează ce apare mâine în lumea tehnologică.

Jobs e cel care a inventat marketingul gadgeturilor, demonstrându-le celorlalte companii că, pe lângă invenţie şi design, ca să ai succes trebuie să îi faci pe oameni să vorbească despre produsule tale, să fie dependenţi şi interesaţi de ce pui pe raftul magazinului. Aşa au apărut cozi la magazinele de telefoane în ziua lansării iPhone, iar 3 milioane de tablete iPad s-au vândut în doar două luni jumătate. Fără el, Apple nu ar fi existat. Pentru o perioadă a fost înlăturat din cadrul companiei, însă văzând ca sunt aproape să se prăbuşească, cei care fac MacBook l-au adus înapoi. Anul trecut, acţiunile Apple au crescut cu 50% la bursa din New York. În prezent, compania este evaluată la peste 200 de miliarde de dolari.

"Avem un băieţel care a venit pe lume pe neaşteptate, îl doriţi?"

Steve Jobs s-a născut în San Francisco pe 24 februarie 1955 şi, la scurt timp a fost adopatat. Părinţii săi biologici, Joanne Simpson şi sirianul Abdulfattah Jandali, erau încă studenţi în acea perioadă şi s-au hotărât să dea copilul spre adopţie.

 "Mama mea biologică şi-a dorit foarte mult ca viitorii mei părinţi să aibă studii superioare şi era foarte aproape să fiu înfiat de un avocat şi soţia lui. Doar că, imediat după ce m-am născut, înainte să se semneze actele de înfiere, au spus în ultima clipă că, de fapt, ei îşi doresc o fată. Aşa că, la miezul nopţii, mama a sunat următoarea familie care era pe lista de aşteptare: «Avem un băieţel care a venit pe lume pe neaşteptate, îl doriţi?» - Ei au spus «Desigur»", a destăinuit Steve Jobs într-un discurs pe care l-a ţinut în faţa studenţilor de la Universitatea Standford. La scurt timp, mama lui biologică a aflat că viitorii părinţi nu au studii superioare, tatăl nu terminase nici măcar liceul. "A refuzat să semneze actele de adopţie, a făcut-o doar după câteva luni, când părinţii mei au promis că eu voi merge la facultate. Acesta a fost începutul vieţii mele", a povestit Jobs.

Colecta sticle de Cola şi mânca la biserică

Steve s-a mutat împreună cu părinţii lui adoptivi, Paul şi Clara Jobs, în California. Mai târziu, familia sa a mai adoptat o fată căreia i-au dat numele Patti. Între timp, părinţii biologici au terminat facultatea, Abdulfattah Jandali a devenit profesor de ştiinţe politice, iar Joane Simpson - logoped.

 Între timp, Joanne Simpson s-a despărţit de tatăl lui Steve Jobs, s-a căsătorit cu un alt bărbat şi a născut-o pe Mona Simpson, sora biologică a lui Jobs, care e o celebră nuvelistă în America şi profesor de limba engleză la UCLA (Universitatea din California,
Los Angeles).

După şcoala generală, Steve Jobs a urmat liceul din Cupertino, California. Era hipiot, un fan declarat al celor de la Beatles.

De foarte multe ori, după ore, obişnuia să meargă la sediul companiei Hewlett-Packard din Palo Alto, California. Văzând interesul lui pentru tehnologie, cei de la HP l-au angajat pe perioada de vară. Aici îl întâlneşte pe Steve Wozniak, cel care avea să-i devină mai târziu partener de afaceri.

În 1972, la 17 ani, după absolvirea liceului, Jobs intră la Colegiul Reed Portland, Oregon. "Am mers la facultate, însă am ales una foarte scumpă, unde în scurt timp am cheltuit toate economiile părinţilor. După şase luni n-am văzut la ce îmi folosea, habar n-aveam ce vreau să fac cu viaţa mea şi nici cum facultate mă va ajuta să-mi dau seama", a povestit Steve Jobs studenţilor de la Standford. Aşa a hotărât să se lase de colegiu şi să se apuce de altceva, mergea doar la cursurile care îi plăceau mai mult. "Era destul de înfricoşător, dar, uitându-mă înapoi, cred că a fost cea mai bună decizie din viaţa mea. Nu a fost romantic, nu aveam o cameră unde să dorm, aşa că stăteam în camerele prietenilor şi dormeam pe podea, strângeam bani din sticle de Coca Cola colectate şi mergeam în fiecare duminică 10 kilometri pe jos pentru o masă bună la templu "Hare Krishna" (n.r. organizaţie religioasă filantropică hindusă).

La tratament spiritual în India

În toamna lui ’74, Jobs se întoarce în California şi începe să frecventeze împreună cu Wozniak, colegul şi prietenul său, întâlnirile Homebrew Computer, un club al pasionaţilor de calculatoare. În aceeaşi perioadă reuşeşte să se angajeze la Atari, o firmă populară de jocuri video, cu intenţia de a economisi bani pentru un "tratament spiritual" în India. I-a şi reuşit acest plan.

Împreună cu un coleg de liceu, Daniel Kottke, care a şi devenit primul angajat al Apple, a călătorit în India şi s-a făcut budist. La întoarcere a revenit la vechiul post de la Atari. Compania de jocuri a vrut să facă un gadget mai mic, dându-i lui Jobs sarcina de a crea un circuit, iar pentru fiecare chip minimalizat, primea câte 100 de dolari. Atunci a hotărât să împartă bonusul cu prietenul Wozniak, care, mai mult din amuzament, a reuşit să facă inutile în jur de 50 de cipuri. Cei doi au câştigat, raportat la actuală valoare a banilor, în jur de 5.000 de dolari.

Garajul părinţilor, primul sediu Apple

Apple I (1976). Au fost produse 200 de bucăţi şi se estimează că mai există în jur de 50 de exemplare. În noiembrie 2009, produsul cu numărul de serie 82 a fost listat pe eBay, iar licitaţia a început de la 50.000 de dolari. La sfârşitul anului trecut, acelaşi computer a fost vândut la o casă de licitaţie londoneză pentru suma de 178.000 de dolari.

La puţin timp după aceea, lui Steve Jobs i-a venit ideea să creeze computerul pentru acasă. În garajul familiei sale, împreună cu Wozniak, a început să lucreze la
primul produs Apple.

"În garaj nu aveam nici telefon. De câte ori trebuia să sunăm ca să vorbim cu magazinele, mergeam în camera lui Steve", povesteşte Steve Wozniak într-un documentar realizat de jurnaliştii americani de la Bloomberg.

Aşa a apărut, pe 1 aprilie 1976, Apple 1, un computer într-o cutie de lemn care se conecta la un televizor. Însă succesul a venit cu adevărat când au lansat Apple II, un computer care avea şi monitor. Acest model s-a vândut în milioane de exemplare şi a dominat piaţa computerelor în anii ’80.


"Am fost un norocos, am descoperit ce îmi place să fac devreme, când aveam 20 de ani. Am muncit din greu, iar în 10 ani, Apple a ajuns de la doi oameni şi un garaj, la o companie de 2 miliarde de dolari şi 4.000 de angajaţi", a declarat Steve Jobs.

Dat afară de compania pe care a creat-o


În 1983, când Apple era pe val, Steve Jobs l-a angajat ca director general pe John Sculley, unul dintre şefii de la Pepsi. "Vrei să vinzi apă cu zahăr toată viaţa sau vrei să vii cu mine şi să schimbăm lumea?", l-a întrebat Jobs pe Sculley, care era destul de indecis.
A fost una dintre mutările fatale făcute de Steve Jobs.

Din 1984, între Jobs şi Sculley lucrurile au început să se deteriorieze: "Ei bine, am angajat pe cineva despre care credeam că e foarte talentat să conducă compania împreună cu mine, iar pentru primii ani a mers bine, însă pentru planurile de viitor, opiniile erau divergente. Când am început să ne expunem ideile, bordul companiei a trecut de partea lui. Aşa am am fost scos afară. Aveam 30 de ani şi am fost concediat.
Cum să fii disponibilizat de firma pe care ai creat-o? Eram devastat."

Jobs, gura de oxigen a Apple

Jobs n-a renunţat. După câteva luni de rătăcire se hotărâşte să pună pe picioare o altă afacere. Aşa a apărut Next, o firma care a lucrat la dezvoltarea programelor de e-mail, a avut o divizie de hardware şi a produs un model de computer.

Între timp, Apple pierdea teren în faţa competitorilor. Vânzările erau dezastruoase şi se părea că nu mai există nicio cale de redresare. În 1996 apare o ştire bombă în presa americană, bordul de conducere al Apple a hotărât să cumpere Next, compania lui Steve Jobs şi să-l aducă înapoi, considerându-l o gură de oxigen.
"După ce am fost concediat de compania pe care o înfiinţasem eram devastat. Însă, în următorii cinci ani am pus pe picioare o companie care se numea Next, o altă companie numită Pixar şi m-am îndrăgostit de o femeie minunată care a devenit soţia mea. Presupun că nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă Apple nu m-ar fi concediat, a fost un medicament cu gust îngrozitor, dar se pare că pacientul avea nevoie de el",
le spunea Jobs într-un discurs, studenţilor de la Standford.

De la revenirea sa, Apple parcă a reînviat. iPod, iPhone, iPad, evoluţia computerelor MacBook sunt doar câteva dintre gadgeturile produse sub atenţia sa.

A cumpărat cu 10 milioane de dolari şi a vândut cu 7,4 miliarde

 Studiorile Pixar a fost una dintre cele mai bune afaceri pe care le-a făcut Steve Jobs şi prin care şi-a demonstrat calităţile de vizionar în lumea tehnologiei. În 1986, cumpără The Graphics Group, studiourile de animaţie pe computer ale regizorului George Lucas, redenumite mai târziu Pixar.

În 1995, din studiourile Pixar este trimis către cinematograf primul film de animaţie făcut pe calculator – Toy Stoy. Avea să fie o mare lovitură, în colaborare cu Disney apar în următorii ani titluri de animaţii care au intratat în box office – A Bug s Life, Monsters, Toy Story 2, Finding Nemo sau Cars.

În ianuarie 2006, Disney ajunge la o înţelegere cu Steve Jobs şi cumpără studiorile Pixar, pe care le achiziţionase cu 10 milioane de dolari, în schimbul sumei de
7.4 miliarde de dolari.

Viaţa personală


"La 17 ani am citit un proverb care spunea: "Dacă trăieşti în fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, într-o zi cu siguranţă vei avea dreptate". M-a marcat, iar de atunci, în fiecare zi mă uit în oglindă în fiecare zi şi mă întreb, "Dacă astăzi e ultima zi a vieţii, aş face ceea ce vreau să fac astăzi?", iar atunci când răspunsul este "Nu", ceea ce se întâmplă în foarte multe zile, ştiu că trebuie să schimb ceva", a declarat jobs într-un discurs.

 S-a căsătorit în 1991, când avea 31 de ani, cu Laurene Powell, unul dintre conducătorii Archieva, societate care oferă servicii persoanelor cu dizabilităţi şi cofondatoare a unei companii care produce şi distribuie alimente bio. Căsătoria a fost oficiată de un călugăr budist.

Soţii Jobs au un fiu, Red Paul, şi încă doi copii, care provin dintr-o căsătorie anterioară a lui Laurene. Jobs mai are o fată, Lisa, născută în 1978, dintr-o relaţie pe care a avut-o cu pictoriţa Chrisann Brennan. Iniţial, până la testul de paternitate nu a recunoscut că este tatăl, susţinând că era steril.

Medicii i-au descoperit cancer

În 2004, Jobs a primit o veste şocantă, era bolnav de cancer. "Am făcut o scanare şi mi s-a descoperit o tumoră la pancreas, nici nu ştiam ce e pancreasul. Doctorii mi-au spus că e un tip de cancer incurabil şi s-ar putea să mai trăiesc între 3 şi 6 luni. Docotorul mi-a spus să merg acasă şi să-mi pun afacerile în ordine, mesajul codat al doctorilor pentru "pregăteşte-te de moarte". Să le spui copiilor tăi tot ce trebuie să ştie despre afacerile tale, credeai că poţi face asta în următorii 10 ani", declara Jobs.

În următoarele zile a făcut o biopsie, iar medicii nu îi mai dădeau aproape nicio şansă de viaţă. "Când s-au uitat la microsop, doctorul a început să plângă pentru că era o formă foarte rară de cancer pancreatic, iar singura şansă era operaţia. Am făcut-o, iar acum sunt bine. Am fost aproape de moarte şi sper să nu se mai întâmple pentru mulţi ani de acum înainte", a mai adăugat şeful Apple despre experienţa sa cutremurătoare. Cei care au colaborat cu Steve Jobs spun că, atunci când lucrezi cu el, nu există cale de mijloc:
fie îl placi la nebunie, fie îl urăşti.


PRODUSELE LUI JOBS
Machintosh (1983). În 2005, dintre utilizatorii de computere, 5% aveau produse Mac (MacBook Air, Pro, iMac, Mac mini), în prezent procentajul a crescut la 15%.
iPod (2001). Cu peste 250 de milioane vândute e cel mai căutat player muzical din lume;
iPhone (2007). S-au vândut 108 milioane de bucăţi şi e cel mai cumpărat smartphone; iPad (2010). Până în prezent există 19 milioane de utilizatori de tablete;
=========================
Când spui Apple, te gândeşti la Steve Jobs!
Legenda vie a vizionarului Steve Jobs, merita cunoscuta!
Merita a fi citita copiilor, nepotilor nostrii!
===================
P.S. 25 august 2011. Steve Jobs a anunţat că se retrage din funcţia de CEO a Apple, companie pe care a înălţat-o pe culmile gloriei în ultimii ani. N-a spus de ce. Însă nici nu avea de ce, menţiunea ar fi fost redundantă cu soarta: are cancer pancreatic.
La câteva minute după ce anunţa că se retrage, bloggerul american de IT Johnny Evans, încă într-o stare de şoc, a ţinut să fie solemn şi să se exprime simplu:
"Vă mulţumesc, domnule, pentru tot ce aţi făcut pentru avansul tehnologiei umane... Nu-i rău deloc pentru un copil orfan".
=================================
"Dacă trăieşti în fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, într-o zi cu siguranţă vei avea dreptate".
Proverb.
Steve Jobs este grav bolnav.
Să ne rugăm pentru Steve Jobs!
SĂ FIE SĂNĂTOS!
Admin

duminică, 28 august 2011

Un studiu exploziv. A fost identificat răul din lume?! Antihristul s-a nascut?! Unii spun că da!


A aparut din Pacificul  Tropical,  spre sfarsitul anului 1997, aducand cu el mai multa energie decat un milion de bombe de tipul celei de la Hirosima ...


Variaţiile climatice, precum cele provocate de El Nino şi La Nina, au un anumit impact asupra declanşării de conflicte în regiunele afectate de aceste cicluri naturale, un fenomen care riscă să se agraveze din cauza poluării industriale, potrivit unui studiu publicat, joi, în revista Nature.



Ţările tropicale, victime ale furtunilor provocate de fenomenul climatic El Nino, sunt de două ori mai expuse în faţa riscului de a fi marcate de conflicte interne în comparaţie cu ţările afectate de un alt fenomen, mai umed şi mai puţin cald, denumit La Nina, afirmă autorii acestui studiu.



Foametea, dublată în Somalia de un război civil, care afectează Cornul Africii reprezintă un exemplu tipic pentru efectele avute de variaţiile climei ale căror cauze sunt naturale, provocând secetă şi tensiuni într-o societate deja fragilizată. Autorii studiului consideră că omenirea trebuie să tragă anumite învăţăminte şi în legătură cu riscurile încălzirii globale cauzate de poluarea industrială.
"Studiul arată indubitabil că şi în lumea modernă variaţiile climatice au un impact asupra tendinţei oamenilor de a folosi violenţa",
a declarat Mark Cane, climatolog la Observatorul Lamont-Doherty, de la Universitatea Columbia din New York.


Cunoscut şi sub denumirea ENSO (El Nino-Southern Oscillation), El Nino, care afectează emisfera sudică, este un ciclu ce apare la un interval de doi-şapte ani şi care durează între nouă luni şi doi ani. El Nino provoacă pierderi masive în agricultură, pescuit şi exploatările forestiere.


Fenomenul debutează prin acumularea de mase de apă caldă în partea occidentală a Pacificului tropical, care traversează apoi întregul ocean. Această parte a ciclului, denumită El Nino, poate cauza modificări dramatice în domeniul precipitaţiilor şi al temperaturilor, declanşând caniculă, vânturi uscate şi violente, în Africa, Asia de Sud şi de Sud-Est şi în Australia.


Atunci când acest ciclu se inversează, se numeşte La Nina, care provoacă o răcire a maselor de apă în partea orientală a Pacificului, favorizând apariţia unor ploi masive în aceste regiuni.


Autorii studiului au examinat aceste fenomene climatice între 1950 şi 2004 şi au suprapus datele peste un grafic ce conţinea informaţii despre conflictele civile interne care au făcut cel puţin 25 de morţi pe an în fiecare ţară, în aceeaşi perioadă.

175 de ţări şi 234 de conflicte, dintre care mai mult de jumătate au avut ca rezultat peste 1.000 de morţi, au fost astfel trecute în revistă.

În timpul perioadelor de observare a fenomenului La Nina, probabilitatea de izbucnire a unui conflict era de 3%, aceasta urcând la 6% în timpul ciclurilor El Nino, potrivit autorilor studiului. Riscul de declanşare a unor conflicte în ţările neafectate de cele două fenomene climatice era de sub 2%.

Potrivit autorilor studiului, El Nino a jucat un anumit rol în 21% din totalul războaielor civile din lume, un procent ce a urcat până la 30% în ţările afectate în mod deosebit de acest fenomen climatic.

Solomon Hsiang, principalul autor al studiului, consideră că El Nino este un factor invizibil, deoarece acesta a provocat pierderi de recolte, a favorizat apariţia epidemiilor după uragane devastatoare, a amplificat foametea, şomajul şi inegalităţile, care, la rândul lor, au alimentat disensiuni şi nemulţumiri.

Alţi factori susceptibili de a influenţa riscul de declanşare a unui război civil sunt creşterea demografică, prosperitatea şi capacitatea guvernelor de a administra evenimentele asociate cu El Nino.

Potrivit lui Solomon Hsiang, actuala criză din Somalia, care nu a fost inclusă în acest studiu, reprezintă "un exemplu perfect" pentru consecinţele ascunse ale fenomenului
El Nino.
Sursa text: Mediafax.ro

Sursa originala:

A aparut din Pacificul Tropical, spre sfarsitul anului 1997, aducand cu el mai multa energie decat un milion de bombe de tipul celei de la Hirosima. Timp de opt luni, 1997-98, marele El Nińo a dat peste cap toate caracteristicile climatice din toata lumea, ucigand, aproximativ 2100 de persoane si producand pagube materiale de cel putin
33 miliarde de dolari.


Taranii din satul peruvian Chato Chico nu au stiut nimic din toate acestea. Tot ce au putut vedea dupa saptamani de ploaie neintrerupta, a fost ca raul Piura nu se mai oprea din crestere.Caderile de apa nu au reprezentat o surpriza pentru populatia satului peruvian. De cand se stiu, oamenii acestui sat aveau de infruntat fenomene de acest gen, la fiecare 3-5 ani. Astfel de ploi vin dinspre coasta de vest a Americii, dupa un val de caldura de marimea Canadei.

Oceanul se incalzeste chiar in jurul Craciunului, de acea pescarii au numit fenomenul "El Nińo", de la Copilul Cristos.Apoi titanica furtuna va varsa cantitati insemnate de apa pe coasta de nord-vest a Perului, care, in mod normal sunt aride.Dar putini sunt cei ce au vazut vreodata asa de multa ploaie: cinsprezece litri pe metru patrat intr-o singura zi, in anumite locuri.In sfarsit, pe 15 februarie 1998, raul a rupt malurile. Pamantul era saturat de apa, asa ca aceasta a patruns in casele din Chato Chico. Torentul era, mai intai, adanc pana la genunchi, apoi pana la piept.

Sute de familii alergau disperate prin torentul noroios incercand sa salvaze tot ce puteau. Fata de alte locuri din Peru si din lume locuitorii din Chato Chico au avut noroc. Unii au fost evacuati cu barcile, altii cu elicopterele pana la o tabara precara de sinistrati din desert. Aproape toti au supravietuit.Surplusul de apa din inundatii s-a raspandit in desertul Sechura. Unde timp de 15 ani nu fusesera decat pamanturi aride a aparut deodata al doilea lac din Peru, dupa suprafata: lung de 144 km, lat de 32 km si cu o adancime medie de 3,5 m, cu mici insule de nisip aparand ocazional din apa.

Desi a inceput in Peru, efectele lui El Nińo asupra principalelor componente ale climei (temperatura, presiune, vant, umiditate, precipitatii, curenti) au schimbat vremea in intregul Pacific ecuatorial, si apoi in toata lumea. Indonezia a suferit luni intregi de seceta, focuri de padure au facut ravagii in Sumatra, Borneo si Malaezia. Fumul a calatorit pana la 1600 km spre vest, limitand vizibilitatea la 600m.

Temperaturile au ajuns la 39°C in Mongolia. Ploile din Kenia au depasit cu 1000mm valoarea normala, iar Europa Centrala a suferit de pe urma inundatiilor care au facut 55 de morti in Polonia si 60 in Cehia. Madagascar a fost lovit de musoni si cicloni. In S.U.A., curgerile de noroi si inundatiile-fulger au afectat localitati din California la Mississippi, iar tornadele au lovit Florida.

Si lucrurile nu s-au oprit aici. Nu este neobisnuit ca o iarna cu El Nińo sa fie urmata de una cu La Nińa, in care efectele climatice sunt, in mare, opuse celor produse de El Nińo. La Nińa a urmat El Nińo de trei ori in 15 ani: dupa 1982-83, 1986-87 si in 1995. La Nińa a aparut din nou in 1998.

De-a lungul anilor, aparitia lui La Nińa a fost mult mai putin previzibila decat cea a lui El Nińo. Dar ambele evenimente sunt acum mult mai bine intelese decat inainte. Acest lucru se intampla deoarece acest El Nińo este primul care va fi tinut minte pentru ceva mai mult decat o serie de dezastre. Acum, pentru prima data in istorie, climatologii au putut prevedea inundatiile catastrofale cu luni inainte, permitand populatiilor amenintate sa se pregateasca.

In nordul Peru-ului, avertismentele au permis multor fermieri si pescari sa folosesca partile pozitive ale lui El Nińo. Pe pamanturi care de obicei erau desertice a crescut iarba, permitand cresterea vacilor. Orezul si fasolea au putut fi cultivate in zone prea aride pentru ele; pescarii au putut planifica pescuitul in apele mai apropiate de coasta, de obicei prea reci.

Efectele previziunilor pot fi foarte importante. De exemplu, crescatorii de cafea din Kenia au o cerere mai mare pentru cafeaua lor cand seceta distruge recoltele din Brazilia si Indonezia. Productia de ulei de palmier din Filipine scade in timpul lui El Nińo. Tarile care prevad aceste evolutii pot prospera.

Cel putin, pregatirea poate salva vieti. Chiar si in saracul Peru, construirea de canale si acumularea de rezerve a salvat sute de vieti in 1997-98. Multe zone afectate s-au putut pregati pentru inundatii si foc, migratii si epidemii. Exista inregistrari scrise despre El Nińo in Peru din 1525 si cercetatorii au gasit dovezi geologice al prezentei lui El Nińo pe coasta peruviana acum 13.000 de ani. Incasii stiau de acest fenomen. Orasele erau construite pe dealuri, iar proviziile erau pastrate in munti.

Restul lumii nu a fost interesat in El Nińo pana dupa devastatorul fenomen din 1982-83. Cel mai important efort de urmarire al fenomenului a fost TAO, o retea de 70 de balize plutitoare de-a lungul Pacificului ecuatorial. Terminat in 1994, TAO este acum primul sistem de avertizare globala asupra schimbarilor de temperatura din ocean. Datorita acestor balize si a altor metode, climatologii au acum destula informatie pentru a dezvolta teorii despre ceea ce se intampla in timpuri normale si in timpul fenomenelor El Nińo si La Nińa.

Vremea este atat de variabila incat este greu sa numesti ceva "normal". Dar in majoritatea anilor, climatul din Pacificul ecuatorial este guvernat de un anumit model. Soarele incalzeste suprafata apei in vestul oceanului, inspre Australia si Indonezia, cauzand ridicarea unor volume uriase de aer cald si umed ce formeaza o depresiune la suprafata oceanului. Pe masura ce masa de aer se ridica si se raceste apar ploile ce contribuie la musonii din aceasta zona.

Acum mult mai uscat si la o inaltime foarte mare, aerul se indreapta spre est, condus de vanturile din inaltul atmosferei, racindu-se si mai mult pe parcursul calatoriei. Cand ajunge in vestul Americii, incepe sa coboare, fiind apoi dus inapoi spre Australia si Indonezia. Acest circuit gigantic este numit circuitul Walker, dupa Sir Albert Walker, englezul care a studiat fenomenul in 1920.

Pe masura ce vanturile de suprafata sufla spre vest, ele antreneaza apa de la suprafata oceanului, acumuland apa mai calda in largul coastelor Indoneziei. Pe coasta Perului si al Ecuadorului, apa mai rece, de adancime se ridica pentru a inlocui apa antrenata de vant, aducand cu ea o multime de nutrimente ce sustin un lant trofic incredibil de bogat.

El Nińo schimba toate acestea. Din motive inca neintelese, la fiecare cativa ani, vanturile se inmoaie sau chiar dispar. Presiunile se inverseaza, devenind mai mari in Australia. Aceste modificari afecteaza intreaga planeta. Apele de suprafata nu se misca inspre vest, ci raman pe loc si se incalzesc pana cand izbucnesc efectiv in inaltul atmosferei. Cand se intampla acest lucru, ploi torentiale izbucnesc in America. Acestea reduc salinitatea apei, alungand pestii de pe aceste coaste.

Ploile care cad in America sunt cele ce ajung in mod normal in vest, de aceea in Australia, Indonezia si India este seceta. In Africa, vanturile modificate aduc seceta mai ales in est si sud. In acelasi timp vanturile tropicale de inaltime se schimba, reducand numarul de tornade ce lovesc teritoriul Statelor Unite ale Americii la jumatate, de la o medie de doua pe an la unul sau nici unul. Un studiu indica faptul ca El Nińo reduce si numarul de tornade din sud.

In timpul fenomenului La Nińa, o racire anormala in estul Pacificului produce conditii mai mult sau mai putin opuse cu El Nińo. Ca si la El Nińo, efectele lui La Nińa sunt mai pronuntate din decembrie pana in martie.

In anii cu La Nińa, vanturile din est sunt mai puternice ca de obicei. Mai multa apa calda este dusa spre vest, cauzand o "limba rece" lunga de 4.800km de-a lungul ecuatorului din Ecuador pana in Samoa.

Cu atata apa in vest, musonii din India devin mai puternici, precipitatii peste medie in Australia si clima mai umeda in Africa. In SUA, iernile sunt mai reci datorita curentului polar ce coboara din Canada. Curentul subtropical din Mexic devine mai slab, cauzand seceta in sud. Tornadele au o probabilitate de doua ori mai mare sa loveasca SUA.

Exista doua metode de prevedere a lui El Nińo, si climatologii le folosesc pe ambele. Prima este metoda statistica. Folosindu-se de inregistrari, climatologii fac predictii despre ce se va intampla in anumite conditii. Dar aceasta metoda nu ofera nici o informatie despre cauzele acestor fenomene. Cealalta metoda este modelarea climatica folosind calculatorul. Programe specializate incorporeaza legile fundamentale ale fizicii oceanice si atmosferice intr-o lume simulata unde vremea se schimba. Cercetatorii folosesc zeci de mii de date si vad cat de mult seamana modelele create cu ceea ce se intampla in realitate. El Nińo din 1997-98 a fost primul fenomen meteorologic prevestit de modelele pe calculator.

Oricat de incurajatoare ar fi rezultatele pe care modelele le ofera, exita loc de mai bine. De exemplu modelele pentru 1997-98 prevedeau ploi mai putne decat au fost in India, Australia si Africa.

Exista un consens intre oamenii de stiinta asupra faptului ca fenomenele El Nińo au fost mult mai dese si din ce in ce mai calde in ultimul secol. In ultimii 102 ani au fost 23 El Nińo si 15 La Nińa. Cele mai puternice patru El Nińo au aparut dupa 1980. Dar nimeni nu stie si nu poate sti daca acest lucru indica o tendinta sau pur si simplu o intamplare.

Indiferent de ce se va intampla in viitor, omenirea nu va mai fi niciodata luata prin surprindere de El Nińo si La Nińa. Datorita previziunilor incredibil de exacte pe care climatologia le-a facut posibile, comportamentul temperaturii Oceanului Planetar nu mai pare atat de ciudat si de diabolic, ci mai degraba o parte obisnuita a evolutiei vietii de pe aceasta planeta.     
===============================================
===============================
Cautam ... Semnele sfarsitului timpului ...
Nu stiam ca Răul din Lume, a fost posibil, identificat!
Ca are un Certificat de nastere, inca de prin 1997 ...
Ca poarta si un nume: Fenomenele El Nińo si La Nińa!
Adevar? Speculatii? Profeti mincinosi?
Hmmm ... Vom trai si vom vedea!
Admin
===============================

joi, 25 august 2011

Important. Pentru 2012, solutia salvatoare este propusa de Uniunea Social-Liberala


Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat miercuri că parlamentarii Uniunii Social-Liberale vor vota pentru alegeri parlamentare anticipate dacă se va dori comasarea scrutinelor. Ponta spune că, dacă tot se vorbeşte de organizarea alegerilor într-o singură zi şi economisirea unor bani, atunci să se facă
şi alegerile prezidenţialele tot la anul.
"Nu avem ce negocia cu PDL, dar noi vom vota pentru alegeri anticipate la Parlament. Parlamentarii noştri vor vota, nu ştim dacă îi conving pe ai lor şi mai ales pe traseiştii politici care, practic, îşi pierd locul. Iar, dacă tot se vorbeşte de toate alegerile odată şi de economisirea unor bani, cred că cel mai bine ar fi să facem şi alegeri prezidenţiale la anul, odată cu locale şi parlamentare. O să avem şi un nou preşedinte, şi un nou Guvern, alegeri locale şi pornim practic cu toţii pe un drum nou",
 a afirmat Ponta, citat de Agerpres.

Liderul PSD a precizat că trebuie spus foarte clar că, indiferent de opţiunile politice, alegerile locale nu pot fi amânate.
"Constituţia nu-ţi dă voie şi pot fi făcute alegeri anticipate la Parlament mai repede cu şapte-opt luni, ceea ce este posibil dacă se respectă procedurile constituţionale. Pentru noi, cei de la USL, cu cât mai repede facem alegerile şi cele parlamentare, cu atât mai bine pentru România în primul rând. Nu ştiu cine are de câştigat, PDL sau noi, dar ştim că trebuie să fie un guvern care să aibă susţinerea populară, nu susţinerea unor voturi cumpărate sau obţinute prin şantaj în Parlament",
a mai spus liderul social-democraţilor.

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat marţi că teoretic este posibilă comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare în anul 2012, însă Guvernul şi Coaliţia trebuie să analizeze această variantă.
Sursa text: Soluţia opoziţiei pentru guvernanţi
Ponta dă replica PDL: Să facem şi alegeri prezidenţiale la anul!


2012
Alegeri prezidenţiale, odată cu cele locale şi parlamentare.
Comasarea scrutinelor,
este cea mai buna solutie in situatia data!
Organizarea alegerilor într-o singură zi !
Inseamna si economisirea a foarte multor bani!
Romanii, se vor gandi mai bine cui sa acorde increderea.
Posibila scoaterea tarii din criza actuala si punerea democratica pe directie!
Sa terminam odata cu balamucul! Sa terminam cu circul!
Sa decida VOTUL, cine cu cine mai lucreaza!
Cu argumente pro sau contra, va sunt recunoscator pentru comentarii!
Admin

marți, 23 august 2011

Periodic si intamplator, aflam lucruri importante! Si ce daca! Turma ramane impasibila, isi rumega prostia


Miliardari din toate topurile, uniţi-vă! Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a luat în vizor mai mulţi afacerişti de top ai Ro­mâ­niei care au rămas în urmă cu plata taxelor către stat.

Instituţia condusă de Sorin Blejnar a trimis „portăreii” după nume gre­le precum Ioan Niculae, Ovidiu Ten­der sau fraţii Micula, potrivit unei analize efecutată de revista Săp­tă­mâ­na Financiară.


Fraţii Ioan şi Viorel Micula ocupă prima poziţie în topul datornicilor de lux. Trei companii din imperiul su­curilor sunt datoare la stat circa 210 milioane de lei. Astfel, cele mai mari debite apar în dreptul European Food SA, de la care ANAF trebuie să recupereze 140.426.776 de lei. Tran­silvania General Import Export SRL are de achitat către stat 41.782.344 de lei, în timp ce European Drinks SA are restanţe totale de 30.085.029 de lei. Săptămâna trecută, Mediafax scria citând surse apropiate că grupul de firme Transilvania vrea să concedieze 4.000 de oameni.


Ioan Niculae, al treilea miliardar al României, cu o avere estimată la un mi­liard de euro, datorează statului circa 55 de milioane de lei din patru mari afaceri ale sale, respectiv Amurco, Amonil, InterAgro şi Rafinăria As­tra Română. Acestea sunt în execu­ta­re silită din cauza datoriilor către stat. Potrivit datelor ANAF, cele mai mari sume trebuie plătite de Amurco SRL, care are de achitat 15.317.718 lei la bugetul de stat, 2.130.245 de lei la bugetul asigurărilor sociale, 186.883 de lei la bugetul asigurărilor de sănătate şi 10.726 de lei la bugetul pentru şomaj. Nici societatea Amonil nu o duce mai bine, având restanţe la stat de 13.833.266 de lei (10.107.177 de lei la bugetul de stat, 2.843.524 de lei la bugetul asigurărilor sociale, 821.544 de lei la bugetul asigurărilor de sănătate şi 61.021 de lei la bugetul pentru şomaj). De asemenea, InterAgro înregistrează restanţe de 10.902.110 lei, iar debitele Rafinăriei As­tra Română – doar către bugetul de stat – însumează 12.766.322 de lei.

Situaţia sa este cu atât mai cu­rioa­să cu cât magnatul a primit timp de un an şi jumătate doar gaze de pro­ducţie internă, şi acelea luate cu dis­count de la Romgaz. Măsura fuse­se luată de fostul ministru al Eco­no­miei Adriean Videanu, dar a expirat la începutul lunii noiembrie 2010 şi nu a mai fost prelungită. Atunci când a devenit clar că autorităţile nu vor mai prelungi favoritismul lui Niculae, miliardarul a declarat de mai multe ori ba că îşi mută combinatele chi­mice în Bulgaria, ba că le vinde ruşilor. Grupul InterAgro are o cifră de afaceri de 600 de milioane de euro şi investiţii în îngrăşăminte, agricultu­ră şi bioetanol. De asemenea, totalul obligaţiilor Galaxy Tobacco, la bugetul de stat, scadente până în iunie erau de peste 62 de milioane de lei.


Robert Negoiţă are şi el o datorie totală de 187 de milioane de lei, respectiv 45 de milioane de euro din plata TVA pe tranzacţiile imobiliare realizate de el în perioada 2006-2008.


Dan Ostahie, patronul lanţului de magazine de electrocasnice Altex, cu o avere estimată la 180 de mi­lioane de euro, are probleme cu banii: au­to­ri­tăţile au început executarea silită pentru 20 de milioane de lei.


Ovidiu Tender este un alt nume mare aflat pe lista neagră a Fiscului, cu o avere de peste 300 de milioane de euro, însă două firme ale acestuia fiind în executare silită. Tender SA are de achitat către stat 6.089.674 de lei, iar Vulcan SA 8.072.262 de lei.


Şi fabrica de hârtie Letea, controlată de Dumitru Sechelariu, o duce destul de greu, restanţele către stat fiind de 5.438.925 de lei. De altfel, Sechelariu încearcă de ceva timp să găsească un investitor dispus să cumpere firma şi să o redreseze.



Şi Dinu Patriciu este exacutat pentru Adevărul Holding care înre­gistrează o datorie de un milion de lei. Fiscul a scos recent la vânzare şi un teren din zona Pipera-Tunari al lui Gigi Becali. El are de plătit TVA pe mai multe tranzacţii imobiliare, datoria totalizând 9,7 milioane de lei.


Unirea Shopping Center, deţinută de Dan Adamescu, este executată silit pentru 228.000 de lei, în vreme ce Upetrom 1 Mai, deţinută de Gabriel Comănescu, datorează statului circa 6,4 milioane de lei.


Anul trecut, am primit o somatie de la
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru fix: 2 lei restanta!
Imperios, mi s-a cerut sa ACHIT urgent debitul, in caz contrar, fiind amenintat
cu EXECUTAREA SILITA! Precizez, este un ADEVAR, nu glumesc!
Admin

===============

Nimeni nu pune punctul pe „i” dar criza mondiala se datoreaza bogatilor lumii. Acesti nesatui cu burti mari si lacomi de averi au acumulat cantitati imense din munca a mii si milioane de oameni. Munca lor este condensata in vilele, masinile, iahturile, kilogramele de bijuterii si miliardele din banci ale celor bogati. La noi imbogatitii de carton au strans averi imense intr-o perioada scurta de timp. Ei au fost ajutati de legi facute special pentru ca ei sa poata fura si jefui atat angajatul cat si statul. Cel mai bun exemplu este faptul ca in Romania a fost stabilit un salariu minim pe economie. Sistemul de categorii, trepte clase si gradatii a fost desfiintat. Astfel indiferent de pregatire, calificare si experienta toti patronii isi platesc angajatii cu salariul minim pe economie. In acest mod ei inseala statul platind un impozit pe munca foarte mic, insela angajatul care va avea o pensie la fel ca salariul, deci minima. In acest mod angatorul reuseste sa acumuleze sume imense.

======================================

luni, 22 august 2011

UPDATE. Fierbinţeală mare. Traian Băsescu, invitat diseară la TVR | LIVE TEXT


Fierbinţeală mare. Si la propriu si la figurat.
Domnul Președinte (Premier si toate ce-o mai fi) Traian Băsescu,
va fi în această seară, începând cu ora 21.00, invitatul unei ediții speciale la TVR1.


Realizand importanta istorica a momentului,
de insemnatate exceptionala pentru patrie si intreg poporul care a mai ramas fidel cauzei,
MEHEDINTI Blog online - Open Access publishing,
va invita sa fiti pe aici, pentru a urmări cele mai importante declarații ale șefului statului.


Daca aveti oarece a intreba deoarece, va rog s-o faceti!
Raspunsul il veti primi voi, cat de curand!
Domn Presedinte nu uita, si nu iarta!
Carcotasii, pot sa spuna ce doresc,
dar noi vom merge inainte!
Cu Salut voios de pionier,
Admin
====================
UPDATE
LIVE TEXT
=============


Președintele Traian Băsescu susține că e nevoie ca în maxim doi-trei ani să se creeaze Statele Unite ale Euopei , singura soluție ca Euopa să facă față provocărilor globalizării. Președintele a pledat este în această seară pentru această temă în cadrul unei emisiuni la TVR1 găzduită la reședința sa de la Neptun.



 * DESPRE PROIECTUL ROȘIA MONTANA: Aș vrea să văd începută exploatarea aurului de la Roșia Montana. Acest aur trebuie să ajungă în rezervele BNR. Trebuie să ne consolidăm rezervele. Ar trebui să aducem rezervele noastre de aur la peste 200 de tone în următorii ani. E treaba guvernului să renegocieze partajarea beneficiilor.

 * "Eu as vrea sa vad inceputa exploatarea aurului la Rosia Montana. Pe forumuri a fost o controversa foarte puternica, dar unii de dragul ecologiei, altii se gandesc ca vom pune banii la buget pentru deficite sau somaj. Nu. Noi avem nevoie de acest aur pentru a-l duce in rezerva BNR. Incertitudinea viitorului obliga orice stat care isi poate consolida rezervele si cred ca din exploatare ar trebui sa ridicam rezerva la cel putin 200 tone aur in urmatorii ani, pentru ca vedeti cat sunt de volatile monedele".


 * DESPRE STATELE UNITE ALE EUROPEI: Statele Unite ale Europei nu este o formulă nouă, a fost avansată și pe vremea lui Churchill. Dar e un moment de criză economică și cu riscul de a reveni la criză, or în situații de criză e nevoie de măsuri îndrăznețe. De aceea am spus că e nevoie ca repede, în doi-trei ani, să se creeze Statele Unite ale Euopei. Procesul de globalizare ne arată cât de mici suntem fiecare în comparație cu capitalul, cu piața. S-a dovedit că guvernele pot fi înfrânte de piață. Sistemul global va mătura tot ce e lipsit de forță, de capacitatea de a-l înfrunta. Capitalul nu mai e deținut de state.


** Crearea UE a însemnat cedarea de suveranitate din partea UE. Statele UE trebuie să se obișnuiască cu noile realități.


** Pactul Euro e o soluție la care au aderat toate statele din zona euro plus altele din afară, inclusiv România. Asta înseamnă să ne așeyăm cheltuielile până în 2020 pe niște fire pe care trebuie să le urmăm. Asta înseamnă o cedare de suveranitate.


** România nu renunță la obiectivul de a intra în zona Euro în 2015.


** Oamenii politici trebuie să convingă popoarele că Statele Unite ale Europei nu le afecteaă personalitatea, identitatea, cultura. Oamenii politicii vor trebui să ia această decizie în maxim doi-trei ani. Dacă nu se va trece la implementarea procesului unificare nu doar monetară, ci și fiscală....


** Sigur, că sună rău să știi că TVA-ul nu se mai stabilește la Bruxelles, că cota nu va mai fi unică, ci progresivă sau că va fi de 20%, și nu de 16%. Dar va trebui să înghițuim această pastilă pentru ca Europa să fie viabilă în fața globalizării. Eu sunt un atalntist, susțin parteneriatul cu SUA, dar Europa trebuie să aibă forța să adopte soluția politică corectă. Euopa are o mare problemă acum și soluția ține de ceea ce poate faceși cum poate concura peste 5-10 ani.


===============================================
Iata cele mai importante declaratii facute de Traian Basescu:
===============================================
Despre Statele Unite ale Europei
• In primul rand nu este o idee noua. A mai fost discutata, dezbatuta. Churchill este unul dintre ultimii proeminenti care au propus-o.
• Este un moment de criza economica si cu riscul de a se reveni in recesiune. Inca nu suntem la acest stadiu, dar exista si acest risc.
• In situatii de criza trebuiesc masuri indraznete. E foarte greu sa spui azi, ca politician, ca ar trebui create atat de repede pe cat se poate - doi, trei ani - ca ar trebui create Statele Unite ale Europei
• Guvernele au dovedit ca pot fi infrante de piata, de vointa investitorilor
• Sistemul global va inlatura tot ce este lispsit de forta, care nu poate rezista
• Statele au resurse mult mai mici decat le-ar trebui si resursa e in mana sectorului privat, a marilor companii, a bancilor, iar statele trebuie sa se gandeasca cum pot face fata pentru a da confort celor care detin banii ca le pot da si banii inapoi.
• Acum ne confruntam cu o criza de incredere a marilor investitori in guverne, pentru ca fiecare guvern luat in parte e pus sub semnul intrebarii daca mai poate returna banii pe care eventual i-ar imprumut
• Trebuie sa ne obisnuim cu realitatile, toate statele membre ale UE au facut cedari masive de suveranitate cand s-a infiintat serviciul extern al Uniunii, cum la fel se pune problema Pactului de Stabilitate. Este un pact prin care ne obligam la anumite repere in bugetele nationale si acum vine si o Comisie Europeana care sanctioneaza nerespectarea normelor.
• Mai mult, se pune problema cresterii Fondului European de Stabilitate Financiara. Acum are o valoare de 240 mld. de euro, Grecia a tras deja de doua ori, Irlanda si ea, Portugalia la fel. Se pune problema maririi acestui Fond iar accesarea banilor se face in conditii stricte de respectare a unor canoane bugetare.
• Deja nu mai faci ce vrei, daca vrei sa fii in UE sau sa accesezi bani din acest fond.
• Europactul, pactul pentru Euro este o solutie la care au aderat toate statele din Zona Euro si state din afara. Asta inseamna ca suntem obligati sa ne asezam cheltuielile si obiectivele pana in 2020 pe niste fire pe care trebuie sa le urmam.
• Daca nu, tara e penalizata. Deci sunt cedari de suveranitate, oricat ne-am face ca nu intelegem.
• Romania isi mentine obiectivul de a adera la Zona Euro in 2015, nu vrem sa nu facem parte din aceasta familie europeana, iar crearea unui guvern al Zonei Euro e altfel spus decat am spus-o eu. Acest guvern va avea ca prim obiectiv politicile monetare si fiscale ale fiecarui stat, si aici era un element total de suveranitate.
• Avem o contradictie majora, care a facut sistemul sa tremure din temelii, o politica monetara unica la Zona Euro si o politica fiscala nationala.
• Nu se poate urmari o politica monetara unica fara sa existe si o politica fiscala care sa o acompanieze.
• Rezultatul e guvern la nivelul zonei euro ca prima propunere.
• Eu insumi nu stiu daca e solutia pe care clasa politica romaneasca si poporul roman o vor adopta.
• O astfel de decizie nu poate fi luata decat printr-un referendum in care romanii sa se pronunte.
• Sunt convins ca Germania, Franta, Italia, Spania au aceleasi analize pe care le am si eu si vad crearea Statelor Unite ale Europei ca o solutie pentru Europa.
• Probabil ca politicienii ar duce-o la fel de bine sin intr-o Europa unita si intr-una individualizata, dar obligatia polticienilor e sa garanteze sanse de viitor pentru popoarele pe care pretind ca le servesc.
• Marea problema e daca avem liderii politici care sa convinga popoarele ca asta este solutia? Raspunsul meu e indoielnic din punct de vedere al acestei convingeri. Nu am convingerea ca oamenii politici de astazi au forta sa convinga popoarele ca SUE nu le afecteaza cultura, traditiile, personalitatea fiecarui popor. Nu cred ca aceasta generatie de oameni politici poate sa convinga popoarele.
• Evolutia lumii nu ne da si sansa termenului lung. Oamenii politici europeni vor trebui sa ia aceasta decizie in maxim doi trei ani. Daca nu o vor lua si nu se trece la implementarea procesului de unificare fiscala, dincolo de trei ani s-ar putea sa fie prea tarziu, pentru ca implementarea necesita timp.
• Suna rau sa stii ca TVA se stabileste undeva la Bruxelles, ca va fi o cota de 20%, suna extrem de rau acum pentru orice om din Romania, si totusi va trebui sa inghitim aceasta pastila daca vrem ca Europa sa fie viabila in fata globalizarii.
• In momentul de fata discutam doar de mari puteri economice si puteri emergente, tari cu populatii enorme in raport cu tari precum Grecia sau Romania, or e clar ca Europa trebuie sa aiba forta de a adopta solutia politica corecta.
• Eu voi sustine, desi sunt un atlantist, nu pot sa spun eu vreau un parteneriat cu SUA ca si cum nu as trai in Europa.
• Europa are o problema acum si solutia e ce poate face si cum poate concura peste cinci ani. Acum, Europa pierde in mod continuu din competitivitate, care s-a bazat mult pe imprumuturi.

Despre proiectul Rosia Montana
• Am spus si in opozitie, si ca presedinte am spus ca sustin acest proiect. Nu e o noutate, dar acum il sustin mai mult ca oricand, din motive pragmatice.
• Uitati-va ce se intampla cu toate monedele, au probleme de stabilitate si de depreciere. Daca va uitati ce s-a intamplat in ultimii cinci ani, pretul aurul a crescut de la 620 de dolari uncia acum cinci ani la 1.890 de dolari. O diferenta de 1.270 de dolari cu perspectiva cresterii pana la 2.300 - 2.400 de dolari anul acesta.
• Eu as vrea sa vad inceputa exploatarea aurului la Rosia Montana.
• Pe forumuri a fost o controversa foarte puternica, dar unii de dragul ecologiei, altii se gandesc ca vom pune banii la buget pentru deficite sau somaj. Nu. Noi avem nevoie de acest aur pentru a-l duce in rezerva BNR.
• Incertitudinea viitorului obliga orice stat care isi poate consolida rezervele si cred ca din exploatare ar trebui sa ridicam rezerva la cel putin 200 tone aur in urmatorii ani, pentru ca vedeti cat sunt de volatile monedele.
• As avea toata increderea intr-un euro al SUE.
• Ca sef de stat parca as vrea sa-mi pun tara in siguranta, de aceea cred ca exploatarea de la Rosia Montana trebuie sa inceapa.
• Cred ca Romania trebuie sa-si mareasca rezerva de aur pentru viitor. Cum sa fie renegociat contractul, nu ma pricep.
• Daca in ultimii cinci ani aurul a crescut cu aproape 200%, cel al argintului a crescut cu 500%
• Trebuie sa iesim din demagogie, am discutat inainte de emisiune cu ministrul Mediului angajamentul companiei mixte. Statul roman are o redeventa de 4% care vine automat, ceea ce inseamna la 300 de tone ca 20 de tone vin gratis in rezerva BNR. Probabil o renegociere ne-ar aduce ceva mai mult.
• Ar trebui sa dam drumul la exploatare pentru ca am creste rezervele de aur si pe de alta parte cream locuri de munca.
• Romania va mai deschide in perioada urmatoare doua exploatari de aur. Un zacamint de 50 de tone si altul de 54 de tone, cu companii romanesti.

Despre acuzatiile formulate de Victor Ponta:
• Omul acest e atat de imatur ca imi e si jena sa-i mai raspund. E un om imatur care pana sa ajunga la maturitatea necesarea unui lider de partid va impinge partidul in opozitie inca 20 de ani. Atat il duce capul, atata face.
• Va pot garanta ca eu ca sef de stat nu am avut nicio finantare de la Gabriel Resources, dar il pot intreba daca stie sigur ca Gabriel Resources a finantat pe cineva, am fost doar doi candidati in turul doi.
• In orice caz, nu trebuie sa luam in serios un om imatur.

Despre demisia lui Cseke Attila
• A facut bine ca a plecat, pentru ca prin pozitiile lui a facut ca Ministerul Sanatatii sa cheltuiasca extraordinar de multi bani nejustificat.
• Eu ma uit unde se duc banii. Daca la CNAS s-a stabilit un oarecare echilibru, la bugetul MS e o mare problema cu programele nationale.
• Am avut o discutie cu actualul ministru (n.r. - Ritli Ladislau) inainte de a depune juramantul. S-au stabilit niste prioritati pe termene. Asta a fost si discutia, ca nu-i primesc juramantul daca nu respecta acele termene.
• Acolo trebuiesc facute cateva lucruri. Sper ca dl ministru sa le faca in termen, asa cum a promis, pentru ca e o chestiune de onoare.
• Si la CNAS trebuiesc vazute abordarile clientale si fraudele, dar asta nu se rezolva decat prin actiunea institutiilor statului si nu implica revenirea la un sistem centraliza dinainte.
• De ce autonomia Casei e o problema iar autonomia Tinutului Secuiesc nu e o problema? Daca avem vreo sansa spre mai bine, e cu cat impingem lucrurile spre teritoriu, spre adiminstratiile locale.

Despre votul uninominal
• Daca proiectul depus de PSD vizeaza vor uninominal intr-un tur sau doua tururi, necompensat, orice varianta este buna.
• E mult prea multa incorectitudine cu votul uninominal compensat. Este clar ca sansa tarii e sa-si reduca si cheltuielile sociale, si de functionare a statului.
• Avem 54 de programe sociale, trebuie sa ramana noua mari programe sociale.
• Trebuie sa ne dimensionam statul la ce putem suporta financiar, si asta inseamna reorganizare administrativa, oricat s-ar supara unii sau alti.

Alegerile din Neamt si Baia Mare
• Din rezultat rezulta un singur lucru: USL este si va fi un esec electoral. Ori de cate ori PSD si PNL pierd alegerile, alegerile sunt fraudate. Asta nu le scuza perfomanta proasta, si nici un roman nu o sa creada acest slogan.
• Eu privesc mai atent la Maramures, unde marea Alianta a lua 41 de procente si imediat dupa a fost PDL cu 35%. Cam aici stam cu voturile. La Piatra Neamt, a pierdut de a rupt PSD
• Eu l-am atentionat amical pe Antonescu - pe care il consider la fel de imatur -, "de ce vrei sa ramai in opozitie si dupa 2012?". I-am spus-o pentru ca imi pare rau de liberali, mi-ar parea rau sa-i vad in opozitie si dupa 2012. Va trebui sa revina cu picioare pe paman si sa vada cat fac electoral daca vor sa guverneze.
• Eu nu ma joc de-a Constitutia. Art. 103 se refera la partide care obtin 51%. Aliantele sunt variabile. Trebuie sa citeasca foarte bine articolul 103, sa inteleaga foarte bine ce s-a intamplat la aceste alegeri si sa decida in consecinta.
• Alianta DA nu a revendicat niciodata 51%.
• Cu peste 51%, presedintele nu mai are voie sa consulte nicio alta formatiune politica. Daca ar fi vrut Constitutia sa includa si aliantele, daca scria acolo la 103: aliante, asociatii de bloc si orice altceva, tocmai pentru ca aliantele sunt variabile...
• Negocierile trebuiesc facute, daca USL va obtine 70 sau 30%, pentru mine e egal. Daca in interiorul USL e un partid care va avea un 51% din membrii parlamentului, nu voi mai chema niciun partid la consultari.

Zvonurile legate de numirea lui Dinu Patriciu premier
• Luati slugoii astia de la televiziuni care sunt obisnuiti sa primeasca bani de la el si intrebati-i cand li s-a spus sa lanseze zvonul acesta. Cum va puteti imagina ca e posibil sa faci o asemenea desemnare?
• Eu nu am avut nimic cu Patriciu niciodata. Rosca Stanescu si Patriciu au pornit un razboi in numele opiniei lor, ca eu am trimis dosarului lui Patriciu in instanta.
• Nu-mi plac spectacolele de la DNA. Una e ancheta, si alta showul. Spectacolele de la DNA nu plac.

Sursa text: HotNews.ro

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri