Google Translate

duminică, 4 martie 2012

SCMD Craiova. DE URMARE (THE RESULT), pentru cei interesati!


Vineri, 02.03. 2012, la Craiova sindicaliştii militari avură două evenimente într-o zi. Primul legat de bucătăria internă, o reuniune a conducerilor mai multor filiale din Oltenia şi Bucureşti, despre care voi face vorbire în alt material pe blog doar, şi a doua activitate, o întâlnire a conducerii acestor filiale cu reprezentanţi ai USL. Din partea USL au participat reprezentanţi locali şi din conducerea centrală a tuturor celor 3 partide, printre care amintesc pe domnii Dobriţoiu Corneliu, Mihai Voicu, Mario Oprea, Ionuţ Stroe, din partea PNL, Olguţa Vasilescu, Mihai Fifor - gazda evenimentului, din partea PSD şi domnul Pâlşoiu Ionel din partea PC, dar şi alti reprezentanţi.

De la început trebuie să remarc slaba participare a presei la această activitate, deşi fuseseră înştiinţaţi şi informaţi din timp toţi reprezentanţii canalelor tv. O singură televiziune locală a fost prezentă. E adevărat, evenimentul nu era ceva extraordinar, dar ţinând cont că la el participa printre altele şi – poate – viitorul primar al Craiovei, poate merita un pic de atenţie. Am căutat timp de două zile prin presă să văd ce s-a întâmplat prin Craiova sau judeţele oltene extraordinar, pe unde a fost cutremur, pe unde a curs sânge, cine s-a mai taiat, cine a mai violat pe cine, vre-un nou Vişan a aspirat piaţa media însetată de senzaţional, care să justifice absenţa presei , dar nu am găsit nimic şi atunci nu îmi pot explica absenţa acesteia . Dar asta e media, dacă o rromancă îşi ridica fustele în faţa Luncii, erau toate canalele de televiziune cu camerele să îi numere negii de pe picioare.


Trecând la evenimentul în sine, poate absenţa presei ( chiar şi postul prezent, a luat două – trei interviuri afară din sală şi dus a fost) a făcut ca activitatea să fie mai fructuoasă, datorită lipsei de inhibiţii şi ” liberalizării” discuţiilor. S-a discutat lejer, informal, fără promisiuni electorale, concret . S-a exprimat părerea unanimă că actuala putere nu mai este dorită, că militarii, cel puţin cei în rezervă în marea majoritate nu vor sprijini partidele aflate la guvernare la această oră, dar că doresc nişte garanţii, nu numai la nivel declarativ din partea opoziţiei şi că e nevoie de primenirea clasei politice şi o selectare atentă a celor ce vor reprezenta USL –ul la viitoarele alegeri. Experienţa Meleşcanu a arătat că e nevoie de o privire mai atentă în interiorul USL şi o selecţie adevărată, altfel surprizele pot continua.


Doamna Olguţa Vasilescu a confirmat faptul că conducerea judeţeană a PSD a decis semnarea protocolului cu filiala Dolj a SCMD, fapt ce va avea loc cât mai curând. Dânsa a mai menţionat faptul că pe plan local, ca şi candidat al USL din partea PSD la funcţia de primar al Craiovei, se luptă cu o mentalitate păguboasă care este foarte greu de scos din mintea oamenilor, se luptă cu concepţia “lasă mă, că o fi furat el, dar uite că a şi făcut ceva”. Bineînţeles, făcea referire la părerea oamenilor vizavi de primarul penal - fost PSD, PDL, actualmente UNPR - Antonie Solomon. Întrebarea pe care şi-o punea doamna Vasilescu, era cat de jos trebuie să fi coborât standardul moral al alegătorului, ca să poată accepta măcar ca şi candidat un om cu dosar penal, dar să îl şi mai aleagă? Aici vor răspunde craiovenii când vor merge la vot.


Vizavi de candidatura doamnei Olguţa Vasilescu, personal recunosc că am avut reţineri. Credeam că ar fi mai nimerit domnul Zgonea, mai ales în lupta cu Solomon, un candidat care nu îşi va menaja adversarii politici şi toţi oltenii ştiu ce poate ieşi din gura domnului Solomon, părintele Parcului din faţa Luncii. După ce am văzut-o personal şi am ascultat-o vorbind liber, încep să reevaluez şansele şi admit că acestea sunt reale. Este posibil ca unul din elementele cu care poate lua faţa lui Solomon, şi chiar mări şansele faţă de domnul Zgonea, este faptul că e femeie iar românii, oltenii, dornici de schimbare , să spună “Hai măi, să o vedem şi pe-asta, o femeie primar! “ Este evident faptul că nu acesta este sau trebuie să fie motivul principal al alegerii, dar nu este exclus ca acest mod de a gândi să îi determine exact pe cei încă nehotărâţi, pe cei sătui de actuala clasă politică, pe cetăţenii “turmentaţi“ iar coana Zoiţica să fie cea care să le sucească capetele şi hotărâ opţiunile.

Este clar că alegerile vor fi câştigate de cei care vor reuşi să atragă cât mai mult electorat din “no man’s land“ adică din zona celor ce nu au participat la vot la ultimele alegeri, nu au opţiuni sau simpatii politice, sau sunt sătui de minciuni şi nici acum nu s-ar îngrămădi. Din spirit de frondă măcar ar fi posibil ca acest electorat să se orienteze către coana Zoiţica, mai ales că „e damă bună” în sensul că nu figurează în evidenţe cu bube.

Atunci când mergi la vot cu ideea „lasă mă, ca a mai şi făcut ceva”, poţi merge şi cu
„hai s- o vedem şi p-asta” .


Acum dacă tot suntem la capitolul Zoiţica, nu pot să nu amintesc şi o ciudăţenie. La activitate trebuia să participe, sau fuseseră invitaţi şi domnii Prioteasa preşedintele C.J. Dolj şi domnul Zgonea. Că nu au venit, poate fi explicat, dar ce nu îmi explic eu, este de ce au apărut prin cutiile poştale ale craiovenilor “felicitări“ de primăvară cu pozele celor doi siamezi, când s-a stabilit la nivel partid şi coaliţie, că doamna Olguţa Vasilescu este candidata USL la funcţia de primar al Craiovei. Ce fac cei doi domni, joacă Tărăselul?
Nu e joc bărbătesc !


Se pare că atât în cadrul USL cât şi în interiorul partidelor, există coloane, nemulţumiri, nemulţumiţi, frustraţi care chiar dacă nu pun piedici, măcar nu trag la căruţa comună, slăbind astfel forţa de tracţiune a partidelor. Cu astfel de manifestări , USL nu îşi întăreşte şansele, iar dacă va câştiga alegerile , le va câştiga datorită nemulţumirii românilor faţă de Băsescu, decât activităţii sau luptei opoziţiei. Aşa se explică şi creşterea în sondaje a PP. Îmi este groază să mă gândesc la reacţia oamenilor care vor vota cu PP-DD, în momentul când acesta va da pe faţă înţelegerea cu UNPR şi Băsescu. Cred că abia atunci vom vedea românii ieşiţi în stradă cu adevărat. Numai că atunci va fi prea târziu pentru toate partidele să mai poată face ceva.

Până atunci Opoziţia trebuie să arate ceva românilor, altceva în afară de trădări şi jocuri de culise.


În ceea ce priveşte evenimentul la care am participat cred că a fost unul reuşit, pentru că s-a discutat liber şi s-a spus lucrurilor pe nume, a fost o şedinţă de lucru, nu una electorală.

Duminică, 4 martie 2012
by Marin Neacsu
==========
====

36 de comentarii:

  1. Col (r) Nour Constantin are argumente corecte.

    Sa revenim in jungla !
    http://www.trilulilu.ro/video-muzica/tigri

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai talamba, ai mai scris asta!
      Te duce tartacuta sa mai "produci" si altele?

      Ștergere
    2. Fain filhmu cu chigru2 hin rolu principal. O sa-l pun si puradeilor si-l vadha.

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  2. "...dacă o rromancă îşi ridica fustele în faţa Luncii, erau toate canalele de televiziune cu camerele să îi numere negii de pe picioare."

    Da, asa este iar explicatia este mai pe intelesul tuturor cam aceasta:
    - SCMD nu prezinta ca interes mai mult decit o rromanca cu fustele in sus.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. TARE,TARE! Don Stelian ! Ce bine ati punctat domnule! Sa speram ca vor intelege toti!!! Ochila

      Ștergere
    2. Iar tu Stelica , ca sa poti acapara interesul presei, trebuie sa iti violezi mama. Asta inseamna cumva ca trebuie sa faci asta sau ca esti de vina ca nu ai aparut inca in presa ? Eu cam asta inteleg din ceea ce ai spus tu .

      Ștergere
    3. @AnonimMar 4, 2012 01:35 PM
      Eu nu vreau sa acaparez interesul presei asa ca "intelegi" complet pe dos. Esti dogarian, asa-i ?
      Daca aplicam "logica" ta sa faca bine Dogaru&Pricina si sa organizeze un viol in direct daca vor atentie si daca altfel nu trezesc nici interesul ziarelor de scandal.

      Ștergere
  3. @ Neacsu,de cand 50 de pensionari militari, adunati din Oltenia si Bucuresti(apropo Teleormanul si Ilfovul nu fac parte din Oltenia), inregimentati intr-un sindicat in care mai sunt inscrisi cel mult 15000 de oameni, isi permit sa-si exprime parerea in numele a peste 300000 de fosti militari.
    Te citez:,,S-a exprimat părerea unanimă că actuala putere nu mai este dorită, că militarii, cel puţin cei în rezervă în marea majoritate nu vor sprijini partidele aflate la guvernare la această oră, dar că doresc nişte garanţii, nu numai la nivel declarativ din partea opoziţiei şi că e nevoie de primenirea clasei politice şi o selectare atentă a celor ce vor reprezenta USL –ul la viitoarele alegeri''.
    Daca vreti funtii politice, vorbiti in numele vostru si nu angajati marea masa a pensionarilor militari.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aferim ! Vorbiti in numele vostru ORBETILOR !!

      Ștergere
    2. Domnul meu, la prima vedere ai putea crede ca ai dreptate, dar daca citesti mai atent vei vedea ca te-ai suparat degeaba. Eu am spus ca marea majoritate NU VOR VOTA CU PARTIDELE AFLATE ACUM LA GUVERNARE. Nu am spus ca vor vota cu USL-ul. Si am spus asta avand in vedere sondajele de opinie, mergand pe faptul ca si militarii se inscriu in trendul societatii civile ca doar nu or fi militarii mai prosti decat marea majoritate a populatiei. Si in al doilea rand am spus ca "s-a eprimat parerea unanima ca marea majoritate nu va vota cu actuala coalitie", nu am angajat pe nimeni cu nimic, nu am vorbit in numele nimanui, nu am afirmat ca asta se va intampla. Am spus doar ca s-a exprimat o opinie generala in cadrul discutiilor.Care este problema daca asta este parerea noastra? Ai alta parere? Foarte bine, nu am spus nimic vizavi de parerea dumitale.

      Ștergere
  4. Ce dracu sa incercam ?.
    O fatuca care a trecut prin patul tribunului Vadim sa ajunga in politica, o traseista care propunea introducerea bataii in scoala ?
    Sau generalul penal Dobritoiu implicat in cumpararea transportoarelor blindate din Elvetia la suprapret, sau obtinerea ilegala a unui apartament (duplex de 150 metrii patrati)din spatiul M.Ap.N. in centrul mun. Bucuresti.
    Poate colonelul izmenar Naum Misu, membru PNL, consilier al deputatului Voicu (ala care a numarat aiurea voturile la legea pensiei nu Anastase )ne propune alceva mai atractiv.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ferice de cei saraci cu duhul. Daca sunteti multumiti de felul in care traiti voi sub acest regim ,nu inseamna ca noi nu avem dreptul la opinie. Cu sau voia voastra INEVITABILUL se va produce si USL-ul va castiga alegerile.Cinste lor ca fac ce face TOT ROMANUL SANATOS LA CAP .Cat priveste atacurile la persoana in acest mod birjeresc ...nu comentez.Cel ce se deda la asa ceva inseamna ca a trecut degeaba prin viata.Oamenii astia chiar fac ceva pentru NOI...Incercati sa fiti obiectivi si corecti in abordare.Cat priveste pe ,,izmanarul artilerist.. sunt convins ca face ce trebuie si nu ne vinde la UNPR chiar daca e tare curtat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa intelegem ca esti fericit ?. Asteapta tu mult si bine sa faca cineva ceva pentru tine. Poate un HANDEL, vorba lui Chigru negru

      Ștergere
  6. http://www.youtube.com/watch?v=OYFKS8B-Tos&feature=player_detailpage

    RăspundețiȘtergere
  7. Bhai fraticilor da hala din hultima poza stitz voi hoare cine e? Ca pe Pilshoiu si Dobritzoiu, coleg cu pretenul mheu Czar ii stitz...
    Ia Nea Cashule zi-ne! Nu-i chumva Cotoara (nu hala care zboara)?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A or de bhai Bulibasa ,da mai faci nominalizarile alea ca hastept de dimineta ,pica-ta-ar coviltiru!!

      Ștergere
    2. Băi fraţîlor, îm cer scuzî, da ciordi nuş-cine prămiile.

      Ștergere
  8. Oltenia voteaza USL.
    Niste plotonieri libidinosi, scribalai a acest blog, voteaza la ordin cu Iordanescu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tura trecuta ati votat portocala -sa intelegem ca nu va mai place acreala usor acidulata?????

      Ștergere
  9. Plotoneru-i plotoner ,nici soldat nici ofiter.Multumiti ca s-a facut dreptate ,,seralistii,, de ieri ajunsi azi generali si colonei sunt gata sa se sacrifice pentru actuala putere.-Culmea obrazniciei ne dau acum si sfaturi si ar vrea sa ne si conduca.Pana una alta ,,pe loc repaus,,.

    RăspundețiȘtergere
  10. Mă hoameni buni, ieu zîc sî votaţ partida rromilor câ-i serioasâ. Havem foncţii pt. tăţ d-acilea...

    RăspundețiȘtergere
  11. Mai bine ne inscriem toti in UDMR ca tot stau la guvernare indiferent cine guverneaza.Decat plotonerii de la UNPR....mai bine cu sogorii.

    RăspundețiȘtergere
  12. "În ceea ce priveşte evenimentul la care am participat cred că a fost unul reuşit, pentru că s-a discutat liber şi s-a spus lucrurilor pe nume, a fost o şedinţă de lucru, nu una electorală."

    Duminică, 4 martie 2012
    Hai s-o încercam şi pe-asta
    by Marin Neacsu

    Mie-mi "place " din ce in ce mai mult de cashu:)
    1.a"participat"dar nu s-a "bagat"
    2.In ce calitate a participat...presa/analist/detinator blog/membru partid/bagator de seama????
    3.cashu pune botu la ciolan
    4.cand va fi cashu consilier la primarie ati "belit-o" oltenilor.Asta n-are mama n-are tata,are doar interesul lui.Voi oltenilor sunteti pleava in ochii lu' superman cashu
    5.limba de "lemn" o mai pastreaza inca....si e tare nehalit,nefericitilor olteni
    Don Corleone
    PS azi il vazui pe ranciog la protv (romania te iubesc)are parul fix ca dogarelu si dupa tzeapa luata cu casa ,aproape il inteleg ca are nevoie disperata de bani.Da io ce sa-i fac daca-i prost si lacom???Las ca-i jupoaie pe sindicalisti si recupereaza hi,hi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Curdecurule... tu esti complet timpit ! Te legi de Nea-cascu desi sinteti din aceeasi adunatura de antisindicat ... Dilii complet sinteti ... daca va muscati , voi intre voi , de cur-deleu...

      Ștergere
    2. Ce bine l-ai citit ! Doar ca un picut cam tarziu !!

      Ștergere
    3. analfabetule mai foloseste si i din a cf gramaticii ....si tu esti colonel "cu origini sanatoase" tovarase

      Ștergere
    4. Timpilici ... vezi ca scrierea cu "p" din "u" si "l" din "a" este o RECOMANDARE a hodorogilor taranisto-legionari din Academia Romana ... pe cind scrierea cu î din i a fost legiferata printr-o HCM care nu a fost abrogata ...
      Si mai vezi ca meseriasii (lingvistii) din Academia Romana (inclusiv Institutul de Lingvistica al Academiei Romane) au fost impotriva timpeniei care ne duce pe vremurile Scolii Ardelene ...

      //www.pruteanu.ro/103deceidini.htm
      precum si : //ro.wikipedia.org/wiki/Ortografia_limbii_rom%C3%A2ne

      "Împotriva deciziei din 1993 a Academiei Române și-au exprimat poziția numeroși lingviști. Astfel, Dumitru Irimia scrie în „Gramatica limbii române”, (Editura Polirom, Iași, 1997) următoarele: „Schimbarea normei ortografice prin Hotărîrea Academiei Române din 17.II.1993 a fost impusă cu mijloace intrînd în contradicție cu principii fundamentale ale desfășurării vieții științifice. Modificările impuse (î din â) nu au întemeiere științifică.” Poziții similare au luat savanți ca Eugen Coșeriu, Alf Lombard, Mioara Avram și George Pruteanu."

      Ștergere
  13. Asta da, Stiri. De Rasu'plansu', la Craiova: Injuraturi si blesteme. Preot alergat prin biserica de enoriasi: de frica, s-a ascuns in altar.
    ====================
    Suparati ca preotul care a slujit pana astazi la biserica Sfanta Paraschieva din Craiova a fost mutat la un alt lacas de cult, enoriasii au incercat sa il alunge pe actualul duhovnic.

    Au urlat de parca erau posedati si au vrut sa vada cu ochii lor cati banuti sunt in cutia milei. Intregul scandal a intarziat cu o ora o slujba de inmormantare.

    Dupa slujba, multimea a dat in clocot. Crestinii au uitat ca sunt in
    biserica si au inceput sa il alerge pe preot ... care de frica lor s-a ascuns in altar.

    A mizat pe faptul ca oamenii nu vor indrazni sa intre intr-un loc in care au acces doar fetele bisericesti. Si totusi, un barbat a fost cat pe ce sa faca pasul.

    A tras perdeaua altarului si l-a mustruluit pe duhovnic. Marul discordiei este numirea acestuia intr-o parohie condusa pana nu de mult de un alt preot pe care enoriasii il iubesc si il vor inapoi.

    In paralel cu scandalul din lacas, afara a sosit un cortegiu funerar. Degeaba. La gandul ca va fi linsat, slujitorul Domnului nu s-a dat dus din altar.

    Oamenii sunt furiosi ca parintele lor a fost mutat printr-un ordin al Mitropoliei Olteniei si cred ca noul slujbas ar avea pile sus-puse.

    In cele din urma, mai mult de mila rudelor celui care urma sa fie inmormantat, enoriasii s-au linistit. Abia dupa ce s-a asigurat ca nu mai e picior de razvratit prin preajma, impricinatul a iesit sfios.

    "Ma rog la Dumnezeu ca lucrurile sa se linisteasca si am convingerea ca, cu liniste si calm, enoriasii vor intelege ca eu am fost trimis aici ca sa slujesc", a declarat parintele.

    Din pacate, pacea ar putea dura doar o saptamana, pana la urmatoarea slujba.

    Sursa: Pro TV

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca militari si oameni responsabili - UNPR este singura solutie! Nikk

      Ștergere
    2. @Nikk du-te tu cu penalii aia ai tai de unpr-isti. Pupa-i in bot si papa tot!

      Ștergere
    3. Nu sunteti in stare sa apreciati adevaratele valori! Nikk

      Ștergere
  14. Mey,mey,cred ca Nikk,asta-i de fapt curlionezul,maimuca sau tataia de Stelian,mai ,mai acu'decreta tataie ca oamenii s-or indragostit de el,pardon de ceea ce elucubreaza el pe blogul lui,adica cred ca gagicile ca alea sunt mai fraierute si mai trololol!!!Si maimuca czar pi unde o fi ,dupa soldovence,da,ca ele sunt de profesie panarame.....hi,hi!

    RăspundețiȘtergere
  15. Timpilici ... vezi ca scrierea cu "p" din "u" si "l" din "a" este o RECOMANDARE a hodorogilor taranisto-legionari din Academia Romana ... pe cind scrierea cu î din i a fost legiferata printr-o HCM care nu a fost abrogata ...
    Si mai vezi ca meseriasii (lingvistii) din Academia Romana (inclusiv Institutul de Lingvistica al Academiei Romane) au fost impotriva timpeniei care ne duce pe vremurile Scolii Ardelene ...

    //www.pruteanu.ro/103deceidini.htm
    precum si : //ro.wikipedia.org/wiki/Ortografia_limbii_rom%C3%A2ne

    "Împotriva deciziei din 1993 a Academiei Române și-au exprimat poziția numeroși lingviști. Astfel, Dumitru Irimia scrie în „Gramatica limbii române”, (Editura Polirom, Iași, 1997) următoarele: „Schimbarea normei ortografice prin Hotărîrea Academiei Române din 17.II.1993 a fost impusă cu mijloace intrînd în contradicție cu principii fundamentale ale desfășurării vieții științifice. Modificările impuse (î din â) nu au întemeiere științifică.” Poziții similare au luat savanți ca Eugen Coșeriu, Alf Lombard, Mioara Avram și George Pruteanu."

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri