Google Translate

joi, 7 iunie 2012

Pensiile cadrelor militare. Hotărâri CEDO. Reforma produsă prin Legea nr. 119/2010. Decizii de inadmisibilitate


Hotărâri CEDO.
Pensiile cadrelor militare. Reforma produsă prin Legea nr. 119/2010 - decizia de inadmisibilitate în cauza Constantin Abăluță și alții c. României
JurisClasor CEDO - Iunie 2012, 06
Autor: Dragoş Călin

Categorie: Decizii de inadmisibilitate
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins ca inadmisibile, în temeiul art. 35 par. 3 şi 4 din Convenţie, plângerile referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție coroborat cu art. 14 din Convenţie.

Reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv şi nu a adus atingere drepturilor la prestaţii sociale, dobândite în temeiul contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părți din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat şi care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră mulțumită naturii profesiei lor.

În ceea ce priveşte diferenţa de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenţie, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă şi rezonabilă. În speță, Curtea a apreciat că împrejurarea că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului.

Măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate şi nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.

Prezentarea cauzei

Potrivit situaţiei de fapt reţinute de Curte în decizia de inadmisibilitate analizată[1], dl. Constantin Abăluţă şi alte 306 persoane, reclamanţi în această cauză, au beneficiat, în calitate de foste cadre militare, de pensii militare de stat, stabilite în temeiul Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat. Pe durata serviciului lor, au plătit la buget aproximativ 5% din soldă, pentru a se bucura de o pensie complementară. Pensia lunară reprezenta aproximativ 60% din ultima soldă şi era achitată în întregime de la bugetul de stat.

Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în vederea asigurării echilibrului bugetar în perioada de criză economică a abrogat mai multe sisteme speciale de pensie, inclusiv pe cel al militarilor, tocmai pentru a asigura echilibrul bugetar şi pentru a corecta inegalităţile dintre diferitele sisteme de pensii. În baza H.G. nr. 735/2010, pensiile foștilor militari trebuiau să fie recalculate şi incluse în sistemul de pensii publice în termen de cinci luni de la data intrării în vigoare a noii legi.

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a instituit un nou sistem general de pensii, aplicabil totodată și militarilor. Pensiile acestora din urmă au fost recalculate prin determinarea stagiilor de cotizare și a punctajelor medii anuale, pe baza veniturilor realizate lunar de către beneficiari și stabilirea cuantumului fiecărei pensii. Durata serviciului militar a fost asimilată cu o perioadă de contribuţie.

O.U.G. nr. 1/2011 a abrogat H.G. nr. 735/2010, modificând anumite aspecte tehnice de calcul al pensiilor şi a prelungit termenul pentru punerea în aplicare a noului sistem general.

Reclamanții au susţinut că introducerea noului sistem a condus la reducerea cuantumului pensiilor lor. Între timp, multe foste cadre militare, inclusiv o parte dintre reclamanţi, au solicitat instanțelor de contencios administrativ anularea H.G. nr. 735/2010 şi menţinerea vechii metode de calcul pentru pensiile lor. După abrogarea H.G. nr. 735/2010, Curţile de Apel din Cluj şi Bucureşti au respins aceste acţiuni.

Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție şi art. 14 din Convenţie, reclamanții au susţinut că reforma sistemului de pensii le-a încălcat dreptul lor la respectarea bunurilor, lipsindu-i de pensia stabilită la data pensionării, în timp ce alte grupuri sociale, inclusiv foştii magistrați, continuă să beneficieze de un mod de calcul al pensiilor mai favorabil. Reclamanţii au mai susţinut și că, din pricina modificărilor legislative efectuate, nu au dispus de un recurs efectiv, care să le fi permis să se plângă de situaţia în cauză şi să pretindă redresarea acesteia.

Curtea nu a considerat că este necesar să se pronunţe cu privire la existenţa în dreptul intern a unui recurs efectiv şi asupra obligaţiei reclamanților de a-l exercita, plângerea fiind inadmisibilă, pentru următoarele motive:

Curtea a reiterat că, deşi art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestaţiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuţii la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; Jankovic c. Croaţiei decizi, nr. 43440/98; Kuna c. Germaniei, decizie, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei,decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00; Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. 46286/09, 52851/08, 53727/08, 54486/08 şi 56001/08, par. 55).

Statele părţi la Convenţie dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoaşterea directă a propriei societăţi şi a nevoilor sale, că autorităţile naţionale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile şi veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepţia cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, şi Mihăieș și Senteş c. României[2], decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232/11 şi 44605/11).

În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, şi anume contextul economic actual şi corectarea inegalităţilor existente între diferitele sisteme de pensii.

În această privinţă, Curtea a constatat că diminuarea pensiilor reclamanţilor a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010 şi a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporţionate.

De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv şi nu a adus atingere drepturilor la prestaţii sociale, dobândite în temeiul contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părți din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat şi care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră mulțumită naturii profesiei lor (a se vedea, mutatis mutandis, Frimu și alții c. României, decizia din 7 februarie 2012, nr. 45312/11).

În ceea ce priveşte diferenţa de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenţie, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă şi rezonabilă.

În speță, Curtea a reținut că faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului.

Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate şi nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.

Curtea a respins, ca inadmisibilă, în temeiul art. 35 par. 3 şi 4 din Convenţie, plângerea referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și art. 14 din Convenţie.

Notă

Prin această decizie, deși poate paradoxal pentru anumiți autori[3], Curtea reafirmă raționamentul expus prin decizia de inadmisibilitate pronunţată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana Maria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molnar și Lucia Gheţu împotriva României (nr. 45312/11), când Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenţie, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în vederea asigurării echilibrului bugetar în perioada de criză economică.

Astfel, este evident că nu puteam avea decât soluții similare, atât pentru categoria socială a foștilor grefieri, cât și pentru fostele cadre militare ori pentru celelalte categorii sociale ale căror drepturi la pensie au fost supuse unei reformei legislative unitare. Afirmăm acest lucru pentru că excepțiile au fost create nu de legiuitor, ci prin jurisprudența Curții Constituționale, pentru pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor din sistemul judiciar, judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale[4], precum și pentru consilierii de conturi din cadrul Curţii de Conturi[5], justificate prin statutul constituţional al magistraţilor, dezvoltat prin lege organică şi care cuprinde o serie de incompatibilităţi şi interdicţii, dar şi responsabilităţile şi riscurile pe care le implică exercitarea acestor profesii, ce impun acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept, prevăzut de art. 1 alin. 3 din Constituție. Ca atare, nu se putea reține vreo diferență majoră între situația din cauza Frimu și alții c. României[6] și recalcularea pensiilor fostelor cadre militare.

Cum jurisprudențial s-a stabilit constant că statele părţi la Convenţie dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale, dată fiind cunoaşterea directă a propriei societăţi şi a nevoilor sale, autorităţile naţionale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile şi veniturile publice. Marja este și mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezultă din consecințele pe care criza economică internaţională le produce asupra deficitului bugetar.

Nefiind momentul să punem în discuție vreo presupusă ”brutală scădere a calității jurisprudenței”[7], reamintim faptul că instanța de la Strasbourg respectă alegerea statelor, nefiind rolul său acela de a verifica în ce măsura existau sau nu soluţii legislative mai potrivite pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepţia situaţiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei rezonabil (a se vedea Wieczorek c. Poloniei, 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, 19 decembrie 1989, par. 53).

Aceste aspecte se află, indirect, tot în mâna cetățenilor, inclusiv a reclamanților din cauza prezentată mai sus, însă doar în exercitarea dreptului prevăzut de art. 36 alin. 1 raportat la art. 62 alin. 1 din Constituția României.
________________________________________

[1] Decizia de inadmisibilitate pronunţată la data de 15 mai 2012 în cauza Constantin Abăluță și alții împotriva României (nr. 63627/11).

[2] Dragoş Călin, Reducerea salariilor cu 25% prin Legea nr. 118/2010 este compatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenţie - decizia de inadmisibilitate în cauzele Felicia Mihăieș și Adrian Gavril Senteș c. României, Revista JurisClasor CEDO – Ianuarie 2012, www.hotararicedo.ro.

[3] A se vedea Costel Gîlcă, Implicaţiile hotărârii Frimu asupra proceselor privind recalcularea pensiilor militarilor, în Revista de Drept Social nr. 4/2012, p. 4-5.

[4] Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010.

[5] Decizia nr. 297 din 27 martie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.1 lit. h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi art.196 lit.j) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012.

[6] Pe larg, a se vedea Dragoş Călin, Reformarea sistemului de pensii, prin transformarea pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010, este compatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 - decizia de inadmisibilitate în cauzele Frimu și alții c. României, Revista JurisClasor CEDO – Martie 2012, www.hotararicedo.ro.

[7]A se vedea Radu Chiriță, CEDO, Secţia a III-a - Decizia Frimu și alţii c. România (plângerile nr. 45312/11, 45581/11, 45583/11, 45587/11, 45588/11) din 7 februarie 2012, în Curierul judiciar nr. 3/2012, p. 139-140.
Sursa:
http://hotararicedo.ro/index.php/news/2012/06/pensiile-cadrelor-militare-reforma-produsa-prin-legea-nr-119-2010-decizia-de-inadmisibilitate-in-cauza-constantin-abaluta-si-altii-c-romaniei


NO COMMENT
Decizia era mai mult decat previzibila.
Nu-ti trebuia prea multa carte pentru a sti asta!
Referitor la acest subiect, mi-am expus deseori punctul de vedere.
Comentariile va apartin.
Admin

133 de comentarii:

  1. Tibica cu putza mica7 iunie 2012 la 10:25

    Sunt asa de excitat, incat nu-mi mai gasesc cuvintele, Pur et simplu am ramas cu muya-n soare. Ce mai pot zice, ce mai este de comentat. Cel mai fatalic prevazator a dat, inca de ieri, pe blogu' ARMYIA, acest deznodamant nimicitor ! Iacata-l:
    "O minoritate mica (sic!) striga peste tot : vine , vine....164 !!!!
    Majoritatea mare (iarasi sic!) ii raspunde cu aplomb......PULA ....PULA"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bey, Tibica...daca tot ai facut tu trecerea in revista, spune-mi ..chiar atat de lata am facut-o??Zice cocoana ca am ca am fo pe bleoaga lui czar si ca am vrut sa i-o pun la una Criza..., dar nu oricum ci cu pornosaguri!Baa, si cand s-a dus cocoana mea s-o ia pa aia la scatoalce , cica a intampinat-o czar cu PULA PULA. Mai asta e om? Ce camarad e asta??

      Palincarosul din tufis.
      P.S. Maa, serpoaica mea a chemat vet-ul si mi-a pus microcip la ca caine, bre...apropos, pe caine il cheama Cezar.

      Ștergere
    2. Palincarosule , dar ce ti-a facut bietul ciine de l-ai poreclit cu numele pe care il poarta si o javra ?

      Ștergere
    3. Scuze pentru ..doamna ! Nu a fost cu ..rea in tentie!!

      Ștergere
    4. Tocmai pentru ca e javra...Toata ziua ii trag suturi in cur!

      Palicancarosul travestit.
      Iar ma prinde serpoaica...

      Ștergere
    5. Ai face bine sa-i sugi pula lui Grivei ! Palincarosul de ..pruna

      Ștergere
    6. Ai face tre bien sa-i sugi pula lui Grivei! Palincarosul de prune

      Ștergere
    7. Baa, io am trii, va dau si foua cate unul...
      Si lui curdeleu i-l dau pe Czar!Sa-l suga nitzel!

      P.

      Ștergere
  2. “Juridic, SCMD poate castiga batalia in Tara si, in mod categoric, va castiga la Luxembourg si Strasbourg.”
    Honor et Patria! Vae Victis!
    Presedintele SCMD
    Col.(r) dr. Mircea DOGARU
    29.03.2012

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mei, mei, mei ...
      Nu v-ati lamurit?
      Omul aista-i Pacalici. El nu stie ce spune, sireacu'!
      Iaca asa, i-a pacalit pe multi, sa-i cotizeze in avans!
      Mei, mei, mei ... si e inca unii, care si azi platesc ...

      Ștergere
  3. SI SA NU UITATI:plano101 iunie 2012, 21:12

    80% dintre pensionarii militari fusesera umiliti de legea 164/2001, comparativ cu cei care au avut sansa sa se pensioneze de pe functii de comanda sau cu salariu de merit in ultimul an.
    Scrisoarea d-lui ministru cuprinde si jumatati de adevaruri.
    Comparati ce spune dansul cu textul initiativei legislative.
    In initiativa nu se spune ca abia in anii urmatori se va reveni la cuantumul din 2010, pentru cei carora le-a fost micsorata pensia, ci chiar din momentul recalcularii, ianuarie 2011.
    Scrisoarea nu pune punct speculațiilor; tocmai a dat nastere altora.

    ASTA A FOST REALITATEA SI CHIAR MAI MULT DECAT ATATA!!

    RăspundețiȘtergere
  4. CEDO, ca o măciucă pentru disponibilizați.
    ==================
    Decizia de inadmisibilitate nr. 63627/11 pronunţată la data de 15 mai 2012 în cauza Constantin Abăluță și alții împotriva României


    După respingerea plîngerii grefierelor impotriva Legii 119/2010, așa cum era previzibil, CEDO a respins și plîngerea a 307 pensionari militari, învocînd, pe scurt, următoarele motive:
    -Protocolul 1 al Convenției drepturilor omului garantează dreptul la pensie nu și cuantumul ei
    -Statul e suveran în stabilirea măsurilor care asigură un echilibru între venituri și cheltuieli publice
    -Diminuarea pensiilor reclamanţilor a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010
    - Reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv
    - Măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate şi nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.
    ==========
    Le-o zice si Plano10, care pana mai ieri, canta-n struna lu' Dogaru!

    RăspundețiȘtergere
  5. 1.ca sa intelegem rezolutia CEDO , trebuie sa vedem clar ce a cerut reclamantul .
    2. se vede din motivare , este exact punctul de vedere al guvernului boc ; de aici , se nasc doua intrebari :

    - cine a facut lobby la CEDO ?
    - ce a pazit scmd si avocatii ?

    3. din motivare , se observa foarte clar , o interpretare intentionat gresita a conceptului de "pensie militara de stat" ;
    de retinut acest aspect deoarece , si actuala putere , interpreteaza la fel conceptul de "pensie ocupationala";
    aici este capcana in care am cazut , impinsi de imbecilii de avocati ai scmd , care ne-au amestecat cu grefierii , judecatorii , etc.

    pensia ocupationala , este intepretata ca avand 2 componente ( una contributiva - 5% , in fapt fiind vorba de contributia pentru pensia suplimentara ) si un supliment ,
    de la stat ,pe care acesta l-a taiat , din motive economice .
    este mai mult decat evident ca , aceasta cauza , a fost prezentata gresit , la CEDO .
    as fi curios , cine este avocatul ?

    tupak amaru

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cine sa fie avocatul? Pai, unul gen Cezar Maimuca care se pricepe la toa(n)te! De la supersonice si pina la Tr-85M1, rapanosul...

      Ștergere
  6. Tibica cu putza mica7 iunie 2012 la 11:49

    Si uite-asa, pe nesimtitelea, cu iuteala si nebagare de seama, revin cacatii pe conducta, tapakamaru-n curu'lor de labagisti ! Nici sa-mi ling ranile nu mai pot, din muye sange-mi curge, iar gaozul mi-i rupt tot !

    RăspundețiȘtergere
  7. Bey, sa videti acu pe dreaku!
    Asteptati sa sara gardu "nebunica cu pasteaua", ala care o tinea langa cu cedo si alte cele judecati! Bey, stiti ce cred eu? Asta o sa dea cedo in judecata la ... cedo! Avocati? Ii ia pe-ai lu'Dogy! Au aia o foame de bani... Mai ales Galca! Asta este cel care a mers la cedo, daca va amintiti ca se lauda ca adus alora 1000 de pagini/dosar. D'aia castiga, fratilor! Noi am zis atunci p'aicea.... ca ... mama-mama, ce-o sa-i invete minte Galca, cu galcile lui si ale stapanului! Uite na, iete rezultatu'! Bravos, Galca! Facusi kk praf!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ha, ha, ha...
      Bravos, Galca! Facusi kk praf!
      =============
      Buuunaaaa! Fu tare buna!
      Zi tu ma, Tibica cu putza mica, de nu-i ase!

      Ștergere
  8. Tibica cu putza mica7 iunie 2012 la 11:58

    Lumanarica din capatul gaozului de la tunel e clara ! Ne-a dat-o la astia cu "diminuata", ca sa avem, frate ! Sa ne saturam.
    Cum zice Intaiul Inaintemergator, Nascator de Sindicat : Vae Victis-Hae Sictiris ! Adeca, Vai de cei invinsi-Traiasca noi !

    RăspundețiȘtergere
  9. Tibica cu putza mica7 iunie 2012 la 12:03

    Mai in gluma, mai in serios, pana si baba ma face prost ! Cica mai am o basina-n cur, si aia cam rasuflata, si eo tot o clantzanesc cu sindicatu' asta. Cica sa ma regrupez o tzara, frate, ca nu s-a terminat alupigusul de pe piatza ! Chiar daca-i la mana a doua..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Baba are dreptate .....felicitari si cad ii libera o invit la o cafea!!!Czar

      Ștergere
  10. Tibica cu putza mica7 iunie 2012 la 12:06

    Acu stau sa ma gandesc ca, ce mi-am luat-o in aste tri zile de cand blogaresc pe-aici, e dulceata frate, fata de ce mi-a tras-o cedo

    RăspundețiȘtergere
  11. Tibica cu putza mica7 iunie 2012 la 12:09

    Simt o caldura divina intre pantaloni si scaunul pe care stau, da' mi-i frica sa ma uit...daca nu-i maro inchis ? Oricum, ceva tre sa fie, ca prea-i cald si nu am scaune incalzite ca la masina lu' vecinu, ala activu

    RăspundețiȘtergere
  12. Bey maciucarilor ia cititi voi un pasaj din preputzul gindirii lui Palanu/Lupush/Labaush:
    "3. Cunosc faptul că sunt unele neînţelegeri între unele asociaţii sau forme de asociere ale dumneavoastră la anumite nivele. Vreau să îngropăm securea războiului. Ştiu că aceste divergenţe au plecat dintr-o politică de învrăjbire abil dirijată. Este condamnabil că cineva s-a jucat cu rezerva de mobilizare a armatei, promovând sau avansând pe funcţii, persoane care nu au nici o pregătire militară. Nu poţi include în lucrări la mobilizare persoane care au fost avansate la apelul de seară, fără competenţe în domeniu şi se pune chiar problema unei anchete judiciare în acest domeniu;(n.Lupuș -probabil ca astfel de colonei și generali se plîng că au pensia revizuită mai mică decît a unui plutonier)"
    Citat preluat de gl.-lul Dobritoiu la o intilnire cu oltenii.
    ++++++++++++++++++++++++
    Pai bey rapanule, Lupus Eritematos pupa-i-ai in dos, ai date, nume, sau sugi din nou legume?
    Ce mi-e greatza de mincatorii astia de kkt!!!

    RăspundețiȘtergere
  13. Tibica cu putza mica7 iunie 2012 la 12:18

    Buey ratatilor, deschideti larg ferestrele, holbativa-n natura si ganditi-va ca raul s-a terminat. CEDO i-a pus punct.

    RăspundețiȘtergere
  14. Tibica cu putza mica7 iunie 2012 la 12:37

    A dat ala drumu' la poarta, pe pulano 10. A vazut ca nu-l viziteaza nimeni da diminea-incoa, si s-a milostivit sa puna capat cenzurii ! La cerere, e de-nteles, nu ? Cica asea da tare-i bloaga aia, incat inchisa daca-ar fi, nici sindicatu' n-ar posti ! Ia, e unul biliputza pe-acolea, sau tricoiutza, care-i da osanale lu pulano10, pentru imprumut de cenusie. Materie.

    RăspundețiȘtergere
  15. dar de asta ce ziceti ? dezinformare ? instigare ? dezbinare ? Show Details
    Subject: PENSII MILITARE !


    Mai 29, 2012 at 3:29 pm
    Pe surse, dar concret:
    1. Din luna iunie, ca prim pas in repararea nedreptatilor comise militarilor de cariera de regimul basist, toti fostii militari cu pensii micsorate ca si cuantum, vor primi pensiile in vechiul cuantum, deci nu militare, ci doar in vechiul cuantum. Decizia se va lua maine, sursa mea spune ca e rutina, decizia este deja luata.

    2. Nu stiu cand si cum se vor returna diferentele pentru cele 5 luni, insa se vor returna. Pentru cei pensionati din M.Ap.N. in cursul acestei veri.

    3. In viitorul program de guvernare al USL (deci dupa parlamentare), se vor reintroduce din nou pensiile militare ca si concept in legislatia romana. Pentru M.Ap.N. – va fi cam aceeasi L. 164/2001 cu cateva mici modificari.

    4. De viitoarele pensii militare nu va mai beneficia tot personalul M.Ap.N., M.A.I., S.R.I., S.I.E. si S.T.S.., ci doar personalul militarizat acum in activitate. Personalul militarizat va fi definit ca personalul cu atributii concrete in desfasurarea actiunilor militare (de lupta, interventie), a caror munca este nenormata si nu este reglementata de criteriile de salarizare si securitate in munca stabilite de Codul Muncii si care are atributii militare si dupa iesirea la pensie (rezervistii din planurile de mobilizare). Cel mai probabil ca vor disparea din schema posturile militarizate fortat precum cele pentru finantisti, juristii, preoti militari, economisti, psihologi, C.I.-isti si altii care vor fi dezbracati de uniforme, posturile respective fiind transformate in posturi de civili cum e dealtfel si normal.
    Concret: de pensii militare va beneficia personalul M.Ap.N. aproape in intregime si putinele structuri militarizate din celelalte ministere (jandarmi, detasamentele diverse de interventie, pompieri militari si cam atat).

    5. Dupa emiterea noii legi a pensiilor militare, de pensii militare vor rebeneficia doar acei pensionari proveniti din structurile militare aflati acum in plata si care au beneficiat pana la 01.01.2011 de pensii militare (indiferent de minister si de posturile detinute) si care vor emite obligatoriu o cerere in acest sens. Aici apare surpriza si se despart apele. Noua lege a pensiilor militare include in proiect o prevedere de normalitate: daca in urma revizuirii in baza OUG 1/2011 a rezultat o pensie mai mare decat calculul dupa legea pensiilor militare, cei in cauza au 2 variante:
    - sa ramana cu acel cuantum, dar pe OUG 1/2011, deci respectivii nu pot rebeneficia de pensie militara in cuantumul marit calculat pe legea civila. Respectivii trebuie sa decida singuri: ori vor pensie militara, ori vor pensie civila si raman cu ceea ce decid;
    - sa rebeneficieze de pensie militara in cuantumul calculat dupa noua lege a pensiilor militare, fara a mai avea pretentii la marirea acordata de OUG 1/2011. Nu vor fi obligati sa restituie bani inapoi cum ne-au impus noua basistii, insa din nou cei in cauza trebuie sa decida singuri ceea ce vor: firfirei basisti in plus sau un dram de demnitate;

    Este de asteptat ca cei mai multi dintre cei cu cuantum marit pe OUG 1/2011 nu o sa mai ceara niciodata revenirea la o pensie militara cand vor constata ca pierd 50-100-200 lei, vor prefera cuantumul civil si pensia civila si gata, se pierd singuri. Preferinta previzibila a acestora nu e nicio paguba pentru ministere, nici ca resursa umana, nici ca impact bugetar. Cei mai multi au varste peste limita acceptata pentru mobilizare, deci nici macar nu mai sunt rezervisti, iar pe de alta parte, ministerele vor plati mai putine pensii militare, ceea ce inseamna o povara bugetara mai mica.

    6.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonime e...veche si ii a lui Gourkha ! Numai prostul ii nou !! S.o

      Ștergere
  16. Tibica cu putza mica7 iunie 2012 la 13:02

    Pai, buey ganditoru' lu' peste, ala de la 12:40, daca tot ne intrebi talutza ce avem de zis, iaca aici parerea lu mea:
    1. Astazi e 7 iunie ! Tu ce putza mea ai facut din 29 mai si pana asta zi ? Sau, abia acusica ai terminat de citit cacatul ala si, hai ca sa ni-l dai si noua !
    2. Mergand la "obect", ca sa nu te la nesters la gura, sobectu' o fo' dezbatut mai a dreaq ca la "Vocea romaniei" ! I-am dat in birbeu din toate partile ! Cat p-aci sa ne luam de gat fro trei mosnegi p'afara, pe la coltu' blocului, ca sa nu ne auda aia civilii !
    3. S-acu serios, chiar nu te-ai prins ? Reciteste, incetuca, punctul 1 si desfa fraza in propozitii, iar propozitiile in cuvinte. Tu vezi numa manipuleala de aia instigatorie, te-n gat de comunist, utecistu' dreaq !

    RăspundețiȘtergere
  17. Tibica cu putza mica7 iunie 2012 la 13:15

    Hai, la culcare pana la ora 16, odihna de voie ! Stau eu de planton la caseta cu voturi, pana acu' e ochei ! S-aude, acolo in spate, la janghinosi ?

    RăspundețiȘtergere
  18. Tibica cu putza mica7 iunie 2012 la 13:18

    Buey, nici Vanghele, care este la 5, n-a crescute-lea atata in sondajuri, intr-o singura zi ! Domnu'adminu', suntem pe val !

    RăspundețiȘtergere
  19. Mai Tibica,cu putza mica,mai,io zic sa-ti masori putza,(cu sublerul) // poate ,poate de atata gandire,zic ca s-o fi marit intre timp,adica ea putza ,din mica ,s-o facut MARE ,mare,TARE,TARE ,spre deliciile si supliciile babei consoarte.Hai,ca esti simpatic,si ma faci sa rad!Ai umor,da'vocabularu' e cam vraiste,......Ha,ha,cred ca stelica p clantanila,a facut deja infarct,el umbla numa' cu Dex-ul ,asa ca ai grija,si maimuca de cezar ii tine isonu',ca el nu-i capabil sa gandeasca cu capu'ala al lui, ii place sa imite pe altii!Ha.ha!

    RăspundețiȘtergere
  20. Tibica cu putza mica7 iunie 2012 la 13:34

    Buey, pretinu' de la 13:21, bine ca numa' vocabularu', insa nu si literatura gramaticii romane, chiar dac-o mai zbarcesc si eo cate-odata, mai rau ca chielea de pe putza! Ce sa-i faci, la varsta mea itzi cam trebo caine de insotire cand iesi afara, la plimbare. As vrea sa mai socializez cu talutza, da' a iesit baba din baie cu chilotii intrati in cur si... parca ma inspira la ceva!? Fug repejor, pana nu adorm cu putza-n mana !

    RăspundețiȘtergere
  21. Tibica cu putza mica7 iunie 2012 la 14:02

    Vezi sa nu, de cand cu menopauzele astea, ti-ai gasit sa pula... pizda ! Asta asa, metaforic, adica am ramas cu ea'ntre degete! Mi-a zis baba ca, unde-am stat toata ziua, acolo sa merg, sa mi-o dea aia. Degeaba am insistat si i-am explicat ca am fo la Mehedinti ! O zis ca n-o intereseaza, da o sa vada ea de ce m-am handicapat intr-un asa hal fara de hal pe-acolea si nu las oamenii in pace ! Numa' sa vina copiii acasa, si vad eu...asa mi-a zis. Sa-mi trag puta pe sub mine, nu-i de gluma, iar stelipulea, pulano10-care-i si intrece, curdeleu cu neaCashu in birbeu, TAC.

    RăspundețiȘtergere
  22. Tibica cu putza mica7 iunie 2012 la 14:24

    Inca doua-trei comenturi de astea, si va duc la 75 % voturile ! Hai, fiecare cate-o bere, aici la sefu' de campanie. Si cate una de la toti, sefulu' de blog, ca-i baiat giugiuc. Nici pe sienen nu aveti voi asa ceva, buey blocatarilor !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Curdeleu cu capul cit e coiul meu de greu, sa ne sugi drimba mereu.
      Pe lumina si-nserare, dar sa o sugi cit mai tare
      Si ca voi sa fiti vioi, s-o suga si tigri2!

      Ștergere
  23. Bai Tibica/Curleonica, ia mai ia o mouie mica! De la mine dintre craci, ca s-o dai si la saraci! Ba Curleone, ba pulone degeaba joci la 2 capete kkt cu motz, ca e altii mai otz!

    RăspundețiȘtergere
  24. Tibisor mare-n cap'sor/curisor sa ne-o umfli cu spor
    De la rasarit, pin' la asfintit!

    RăspundețiȘtergere
  25. FMI confirma tragicul experiment facut in Romania
    "Qui s'excuse s'accuse", spune de veacuri un proverb francez.
    Se aplica manusa celor care se scuza inainte de a fi acuzati, precum si acelora care reactioneaza ca si cum au fost prinsi cu musca pe caciula.
    "Qui s'excuse s'accuse" - asta s-a putut spune extrem de nimerit despre FMI, cand agentia Reuters' (piesa de frunte in mass-media economica mondiala) a acuzat cu subiect si predicat FMI de folosirea unor standarde duble in programele stabilite pentru Romania fata de cele pentru tari considerate occidentale, precum Portugalia sau Irlanda.
    FMI a sarit imediat ca ars. Agentia Reuters a avut parte de o replica lunga si impopotonata cu explicatii nenecesare fata de subiectul incriminarii, unele chiar false despre situatia economica din Romania si altele si mai netemeinice despre strategiile concepute de FMI.
    Cat despre rezultatele obtinute, au fost evocate aceleasi povesti rasuflate cu stabilitatea financiara recastigata, fara a se preciza ca operatia poate a reusit, numai ca pacientul a murit!
    Ceea ce spusese Reuters despre programul FMI in Romania, prin comparatie cu programele pentru alte tari europene, este insa mizilic in raport cu ceea ce specialisti sau analisti de specialitate din Romania observasera de ani de zile.
    Dar, bineinteles, FMI, cel care se comporta precum stapanul fata de sclavi in relatia cu tarile de la periferie, cum este si anexa bananiera numita Romania, s-a facut ca nici nu vede, nici nu aude aprecierile venite din Romania.
    Nu era, desigur, ca stapanul de sclavi sa se coboare intr-atat!
    Cand a spus insa ceva Reuters, pe care cei de la FMI n-o puteau plasa pe la periferia coloniala, reactia a venit imediat. Si s-a dovedit ca Reuters a lovit in moalele capului.
    De ce insa Reuters s-a trezit abia acum, dupa ce s-a facut ani de zile ca nu vede ceea ce era de zarit si de la o posta ,este o alta problema! Este foarte posibil insa ca, in contextul controverselor germano-anglo-americane asupra strategiilor de urmat in fata crizei datoriilor suverane, tunurile anglo-americane, inclusiv cele mediatice, sa fi fost puse, alaturi de euro, si pe strategiile de tip colonialist franco-germane in Europa de Est si pe rezultatele lor dezastruoase!
    Intereseaza foarte putin acest aspect in legatura cu problema cu pricina. Fapt este ca Reuters pune punctul pe "i" si FMI, in calitate de instrument al asupririi Europei de Est, rabufneste de manie ca este prins cu mata-n sac!
    Ce au insemnat de fapt politicile de dublu standard de care a fost acuzat FMI?
    Cea mai precisa decriptare au folosit-o in Romania acei analisti care au formulat clar ca, la cererea capitalului privat transnational vest-european, FMI a facut in Romania si cu Romania un experiment pe cat de dramatic pe atat de dezgustator.
    Reactia FMI la acuzatiile Reuters confirma ca in Romania a avut si are loc un experiment FMI!

    RăspundețiȘtergere
  26. Alegerea Romaniei pentru acest experiment este lesne explicabila: stat slab, in disolutie economica aproape completa si in disolutie politica in curs, clasa politica gata sa faca orice, in fata oricarei comenzi externe, daca este lasata in continuare sa fure.
    In ce a constat experimentul?
    Inainte de toate
    - in impunerea tezei: statul este de vina, statul sa plateasca!
    Lucru cu atat mai caraghios in Romania, dar poate cu atat mai relevant pentru experiment, deoarece nu statul adusese tara in situatia economica nesustenabila in care ajunsese in 2009.
    Nu statul daduse creditele de consum destabilizatoare, nu statul facuse importurile halucinante anterioare, ci sectorul privat.
    - Culpabilizarea statului insemna sa plateasca salariatii, pensionarii, contribuabilii, si nu bancile si debitorii lor! In consecinta, dupa ce a fost schimbat fortat Codul Muncii pentru a lasa munca la cheremul capitalului, au fost stabilite cele mai dure masuri de austeritate din Europa:
    - taieri de salarii,
    - inghetari de pensii,
    - amputari de programe sociale, toate combinate cu majorari de impozite.
    Si, corolarul experimentului, toate aceste ajustari cerute a fi facute de catre stat au fost puse de la inceput in carca populatiei!
    Daca FMI considera cumva acest experiment un succes, cum vrea sa demonstreze, inseamna ca aceasta institutie si-a pierdut si drumul, si cararea si a ajuns doar un jalnic instrument la cheremul capitalului privat transnational ale carui interese le reprezinta cu nerusinare, fara a mai incerca macar de forma sa afiseze ca ar mai urmari si o dezvoltare a tarilor prinse in vizor!
    Nivelul de trai din Romania s-a prabusit !
    Dupa trei ani de programe FMI, nivelul de trai in Romania s-a prabusit.
    Dar, sa zicem ca nu acest aspect este importamt, in masura in care era pretul pentru "castigarea" echilibrelor si stabilitatii.
    Dar acestea sunt povesti de adormit copiii, caci este vorba de echilibrul si stabilitatea celui ajuns in nemiscare economica, stabil pana in maduva oaselor si pentru totdeauna!
    Fundamental este ca, prin programele aplicate, Romania a ajuns in imposibilitatea fizica de a creste, ceea ce, pentru o tara subdezvoltata, este un dezastru!
    Acest program a consolidat in plina criza pozitia Romaniei de anexa bananiera a Vestului Europei, care s-a conturat si articulat in perioada anterioara de crestere economica, bazata aproape exclusiv pe creditul de consum promovat de bancile occidentale.
    De-acum, Romania are perpective de dezvoltare inchise.
    Ultimele redute ale capitalului autohton au fost lichidate in favoarea capitalului strain de catre acest program de criza si cu aceasta soarta Romaniei, ca tara in extinctie, a fost pecetluita, ceea ce reprezinta cel mai mare rau pe care FMI l-a facut unui napastuit din Est, printre multi altii din lume.
    Traducere din "Times"

    RăspundețiȘtergere
  27. Domnule Stelian P , in numele adevarului si dreptatii noastre , va rugam sa interveniti ! In aceste momente istorice , cind CEDO ne-a consfintit victoria asupra celor care nu inteleg marea binefacere care se revarsa asupra capetelor noastre , cuvintele si ideile dumneavoastra ne-ar ajuta tare mult .
    Numai Domnia voastra , ca unul dintre sustinatorii cei mai destepti ai apelului la caile justitiei , ii puteti lamuri pe cei care pling dupa pensii militare , in loc sa se bucure ca contributivitatea a iesit victorioasa .

    Si va mai rog ceva : vedeti ca domnul Cezar spune prostii prin alte parti . Nu-i frumos ca tocmai unul dintre colegii dumneavoastra sa va faca de ris .
    O echipa este o echipa numai atunci cind face ceea ce hotaraste seful , adica Domnia voastra , nu ceea ce il taie capul pe un oarecare domn Cezar , sau don corleone . Exemplul lor este demobilizator pentru noi , cei care avem incredere netarmurita in clarviziunea gindirii Domniei voastre .
    Asa sa ne ajute dumnezeu ! Dreptatea noastra a triumfat si la CEDO !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. HI,HI,HI.......si voi Iha,Iha,iha!!!Palincarosul

      Ștergere
    2. Nu sunt seful nimanui. Fiecare e liber sa spuna ce crede. Cezar sau Don Corleone imi sunt prieteni in spatiul virtual si nu am vazut sa ma faca de ris. CEDO a demontat erorile in care se scalda gloatele lui Dogaru (nu e prima institutie care face asta) iar daca gloatele nu inteleg mare lucru si continua sa-l plateasca pentru minciunile lui, ei bine si ei au dreptul sa-si dea banii unde doresc. Cezar si Don Corleone afirma de mult timp ce a confirmat CEDO. Eu ma astept mai repede la reactii din partea lui Dobritoiu care inca se mindreste cu functia de presedinte de onoare la un sindicat (care se lauda ca l-a pus ministru) si in felul acesta demonstreaza ca nu este ministru pentru toti rezervistii ci doar pentru unii mai guralivi.

      Ștergere
    3. @16:18
      Sa-ti fie rusine, nesimtitule!Nu posta in numele meu!Cel putin atata demnitate sa ai daca pretinzi ca ai fost militar!

      Chiar vorbesc serios, eu acum am intrat in casa.M-a purtat cocoana pe la toate Mall-ile, valurile,nu i-a fost suficient ca m-a calarit la pranz ca o amazoana de n-am vazut decat negru si cret in fata ochilor, si miros de peste chit ca eram cu tampoanele in narele bornaului.
      Cauta-ti un nume, limbricule!

      Ștergere
    4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  28. II CLAR,CEZAR,CORLEONE,TIGRI2,STELIANP SI MAI ALES IZMANARU,DUPA ALEGERILE PARLAMENTARE,ISI POT PREGATI SICRIILE.MILITARII NU MAI AU NIMICA DE PIERDUT ASA,CA SINGURA SOLUTIE ESTE EXTERMINAREA ACESTOR VIERMI,ENUMERATI MAI SUS.
    VA AJUTAM SA AJUNGETI CAT MAI REPEDE IN IAD,SA VEDEM,AIA 100 DE LEI DATI DE IZMANAR O SA VA MAI AJUTE LA CEVA,VA ZIC EU CA NU.

    RăspundețiȘtergere
  29. Zicea cineva ca ai murit lighioana dracului ! Eu ti-am aprins si o lumanare si a spus o vorba buna ca la ..morti ...,,sa ajunga cat mai adanc in iad!! Palincarosul

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnule Palincarosul cred ca spusele domniei voastre nu inseamna un raspuns la rugamintea mea adresata Domnului Stelian P !

      Ștergere
    2. NUUUUUUUUUUUUUU ! Era pentru ..VOINEA!!

      Ștergere
    3. Eu as spune ceva D-lui Burcu:decat cu asemenea comentatori,mai bine ...
      Orice spuneti ,multe de interes ,citesc prostiile unor scapati din armata sa nu fie dusi la Balaceanca.Pentru mine stirile sunt importante ,iar descreieratii absolut de neinvidiat.Observati,numarul in scadere al cititorilor.Numai cu Neacsu,vesnic rebel,neinteles si preadragostos cu Dogaru,va pierdeti multi prieteni.E pacat,cativa ani a facut deliciul celor care vroiau sa stie.Prieteni ,prieteni,dar nu demolatori.

      Ștergere
  30. Tibica cu putza mica7 iunie 2012 la 17:34

    Sa ma cac imprastiat, sau mai nou, in stilul dalmatian ! Tocma' cand sa-mi pun neuronu' la bataie, in lupta cu dusmanu' (recunosc ca ma simtesc deja coplesit dupa ce, numa' intre 14:24 si 15:52 am supt o dramba, am luat o "mouie" mica, am fo' trimis la cacat si obligat sa i-o umflu unuia cu spor ), hop si-asea, ca mi-a luat altu' fatza, intitulat Icleanu, de pe la filiala lu'6. Asa ca, "ciocu mic", n-am timp de voi, da' crunta razbunare va voi da!

    RăspundețiȘtergere
  31. Tibica cu putza mica7 iunie 2012 la 17:58

    Stimate domnule de la 17:18(de data asta fara mistoace), esti sublim de genial, imi pare rau ca nu's sefu' blogului, ca brend te-as face ! Esti tare, prietene ! Sase randuri cat o opera, ma simt un miciman. Te decupez, in suflet sa te am !

    RăspundețiȘtergere
  32. Sa-mi trag o vulpe in pula ! Avem peste 60 ,ne doare in cur ! Avem valoare ,avem cautare- sa moara ceta lui Curdeleu si Cezarpoi!! Hal cu palinca

    RăspundețiȘtergere
  33. Domnule Stelian P modestia Domniei voastre ne face si pe noi , cei care ne imbarbatam cu spusele Domniei voastre , sa ne simtim partasi la o actiune de primenire a intregii societati a militarilor . Dar nici noi nu sintem asa de prosti incit sa credem ca domnul Cezar si don Corleone sint asa , de capul lor . Ca mai cunoastem si noi la oameni, si doi neica -nimeni nu puteau sa va semene in gindire daca nu erau indrumati cu dragoste si intelepciune de catre Domnia voastra .
    Despre acest Dobritoiu eu v-as propune sa ne adunati pe toti cei care gindim ca Domnia voastra , si sa-l punem iarasi ministru pe Domnul Oprea , dumnezeu sa-i dea sanatate , ca mult bine ne-a facut . Ca acest Dobritoiu este numai general locotenent , si cum ar putea fi el mai destept decit Domnul Oprea care este general cu patru stele ? Acest lucru cred ca trebuie facut cit mai repede pentru a nu se pierde atitea din maretele idei ale Domnului general cu 4 stele Oprea . Ca oamenii acestia cu mai putine stele pe umeri au si minte mai putina , si ar fi pacat sa strice atitea lucruri bune facute pentru noi de oamenii cu adevarat destepti .

    RăspundețiȘtergere
  34. o veste buna pentru dobritoiu,cand va schimba legea in toamna,poate sa ia mult mai multi bani de la militari,ca la cedo stim cu toti ce rezultat o sa primeasca.
    eu propun oficial,sa se faca exact ca la civili,daca agreeaza cedo inseamna ca se poate.
    pentru toti militari,pensii cuprinse intre 500 de lei si 1000 de lei.
    eu cred ca ii decent si bine,cedo accepta,asa ca si romanii accepta.
    oricum,sunt multi tineri care peste 10-20-30 de ani o sa ajunga intr-o functie in care pot decide cum vor in privinta pensiilor militare.
    cedo vad ca permite sa se aplice legiile si retroactiv.
    este bine,cei care au acum 50 de ani si vor iesi la pensie peste 10 ani o sa li se ceara retroactiv banii primiti in plus inapoi.

    RăspundețiȘtergere
  35. @Anonim7 iunie 2012, 11:18 tupak amaru ;
    Intr-adevar , sintagma "pensii ocupationale" a fost lansata de SCMD , in perioada de inceput a "contributivizarii" pensiilor militare de stat ... mergind pe ideea ca militarii vor intelege ca este vorba despre niste pensii specifice unor categorii profesionale ... Nimeni , din multimea de juristi si specialisti cu care se prezenta SCMD , nu a atras atentia conducerii (care folosea termeni "mobilizatori", dar incorecti) asupra greselii folosirii acestei sintagme , aceasta folosindu-se "intr-o veselie" si in prezent .

    Culmea este ca si "consilier al ministrului Apărării Naţionale, specialist în drept." admite ca Biroul de presa al MApN sa difuzeze un comunicat prin care se anunta constituirea unei comisii care va lucra la "elaborarea actelor normative care să reglementeze reconstrucţia sistemului de pensii militare ocupaţionale" .
    //www.mapn.ro/cpresa/13817_COMUNICAT-DE-PRES%C4%82

    Cind se vor intelege deosebirile intre :
    - pensii din sistemul asigurarilor sociale (administrate de catre stat sau privat) - contributivele din prezent
    - pensii de stat - cele care au fost ale militarilor si politistilor
    - pensii de serviciu - in prezent ale magistratilor si grefierilor
    - pensii ocupationale - in prezent ale avocatilor si personalului unor culte religioase
    - pensii optionale - cele despre care se vorbeste in prezent ca fiind "pilonul 3 de pensii" ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mosule ai dreptate din nou! Sa le dam o miuie mica lui Pulano, Curleonu, Tigri si Cezarica minte mica cit e putza de furnica!

      Ștergere
    2. nici o clipa nu am considerat pe acesti indivizi prosti . sunt pur si simplu porniti impotriva noastra . nimic nu este intamplator . toate "interpretarile " sunt in defavoarea militarilor .
      a prins si ideea , inoculata de boc , comform careia pensia militara de stat are doua componente . aici este cel mai grav .
      de aici a plecat si interpretarea curtii .
      chiar este important de aflat cine a sustinut cauza si cine a "deschis " ochii instantei cu cei 5% , ca element contributiv al pensiei militare .
      deasemenea , apare sintagma "prestatii sociale " .
      dogaru , ca o moara stricata , foloseste la nesfarsit o alta expresie " ajutoare sociale " , expresie folosita si de casa de pensii a MAI .
      pentru un "inamic " al sistemului si un nespecialist , acest personaj ( alaturi de specialistii domniei sale ) are cam multe idei comune cu cei care ne sunt dusmani .

      tupak amaru

      Ștergere
    3. @Alecu
      Grefierii nu mai au pensii de serviciu. I-a inghitit si pe ei L 119/2010.
      * *
      *
      Nu te simteai bine daca nu te dadeai in spectacol si ca anonim.Nu te mai stradui ca ajuns si Cezar sa-ti recunoasca anonimele!

      Vad ca iti mai tine isonul un alt anonim cu un vocabular si mai scabros. Asta pare sa ia o cota parte de la ADMIN ca prea vrea sa-i ridice ratingul.

      Pun pariu ca domnul Burcu nu-si taie singur macaroana prin restrictionarea comentariilor anonime.

      Ștergere
    4. Baa, ce-l fute pulano pe czar in guritza...Pulane, se vede ca sunteti neamuri, gramatica te da de gol...c-a ajuns si admiratorului lui Clantzanila sa-si dea seama.C-A!

      Ștergere
  36. Mosule este atat de simplu, dar tu cu unicul si obositul neuron nu pricepi !!
    ....,,lucra la "elaborarea actelor normative care să reglementeze reconstrucţia sistemului de pensii militare ocupaţionale" . -este corect Don .memestru se gandeste la ...viitor! (deci pensii ocupationale pentru viitor nu pentru expirati ca tine!!!) Sniper one

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La Pulano intre craci,
      Tu ai dreptul doar sa TACI!

      P.

      Ștergere
  37. PS. Cezar a zis sa-i dai o muie lu baba matale ...! Vezi sa nu te muste!

    RăspundețiȘtergere
  38. @ mos alecu
    Vor intelege doar atunci cind militarii nu vor mai fi obligati sa participe la fondurile private de pensii.

    RăspundețiȘtergere
  39. Tibica cu putza mica7 iunie 2012 la 20:10

    Buey, cum nu va umbla omul la clantzau un pic, cum iesiti voi in fata sa v-o luati ! Nu ma faceti, ca acu ma bag !

    RăspundețiȘtergere
  40. @Plano ...
    La chestia cu grefierii ... ai, inca , dreptate ... pina isi va finaliza CEDO hotarirea ..

    Despre restul , ramine cum am stabilit : esti un mincinos ordinar !

    In plus : daca ai ajuns sa-ti argumentezi elucubratiile cu asa-zise deductii ale sergentului bula (cel cu FRICA-n sîn)... este clar cit si ce te poate duce mintea !

    RăspundețiȘtergere
  41. off topic

    @lupus
    Imi spuneai cu 24 de ore in urma un text(no replay) ca numai invitatii sunt invitati>>>si eu nu am acces la bloaga ta...ei bine MA PISH PE EA!!!CACAT DE PARTID CE ESTI
    Hai sa-ti spun si eu .ESTI UN MARE CACAT
    Ai impresia CIUMECULE ca viata mea si a altora depind de tine si de cacatul tau de blog "moft politic"??Mare dobitoc mai esti cu "invitatii tai cu tot"

    RăspundețiȘtergere
  42. Tibica cu putza mica7 iunie 2012 la 20:30

    Na, domnu' adminu', mai zi ceva de noi, astia raii si incultii !

    RăspundețiȘtergere
  43. Tibica cu putza mica7 iunie 2012 la 20:32

    Parca-i ala cu Vae Victis-Hae Sictiris. Iacata: “Nimic pentru mine, totul pentru SCMD!. Pentru ca fara SCMD, toti cei care se dau mari si tari astazi, si intind mana ori la Ponta ori la Oprea, nu ar fi fost nimic decat niste paria, aruncati de doi ani in afara societatii, plangandu-si in pumni neputinta, la colturi de strada."

    PRESEDINTELE FONDATOR AL SCMD,
    Col. (r) dr. Mircea DOGARU

    RăspundețiȘtergere
  44. lupus ai devenit fanatic de partid si nu suport fanaticii/dobitocii
    din acest moment vezi-ti de treaba ta si eu de a mea.nu credeam ca poti fi atat de idiot .Asa crezi ca vei suge osul puterii ???pularaule!!

    RăspundețiȘtergere
  45. Tibica cu putza mica7 iunie 2012 la 20:34

    Si-atunci eo is ala rau ? Eo fac blogu' de ras ? Aia si-o trag in public, iar pe mine ma trimiteti la noo !

    RăspundețiȘtergere
  46. Tibica cu putza mica7 iunie 2012 la 20:38

    Buey, iar ma rad, de simt o caldura placuta intre borta curulu' si pantaloni. Nu ma mai iau de voi, da daca nu sariti de-o suta in trafic pana la ora 21, iar ma bag ! Ia sa vedem de ce sunteti in stare, buei lupusii, curdeleu si ceilalti

    RăspundețiȘtergere
  47. @ * 7 iunie 2012, 19:30 :
    Nu inteleg legatura intre pensii de stat , si participarea militarilor la fondurile de pensii administrate privat .
    Fondurile private de pensii (despre care vorbiti dvs.) sint cele care functioneaza pentru "pilonul 3 de pensii" . Participarea la un astfel de fond nu este (inca) obligatorie pentru nimeni .
    Fondurile de pensii administrate privat sint fonduri infiintate pentru a administra o parte din contributiile obligatorii pentru pensii (asa-zisul "pilon 2 de pensii") . Deci aici intra o parte din contributiile obligatorii pentru pensii care vor forma NU o a doua pensie , ci O COMPLETARE la pensia din sistemul asigurarilor sociale (contributivele) . Pentru partea de contributie ramasa la casa de pensii se va calcula o pensie (proportionala cu partea din contributie ramasa acolo) ; pentru partea de contributie transferata la fondul de pensii administrate privat , se va calcula cealalta parte a pensiei (daca fondul respectiv va mai exista , sau daca nu va fi consumat toti banii pentru functionarea proprie ...)

    Sigur ... militarii fiind "contributivi" o parte din contributia lor se duce si in "gaurile negre" ale fondurilor de pensii administrate privat ... iar asta ar putea fi un argument pentru a nu-i scoate de la contributivitate . Baietii destepti de la aceste fonduri abia si-au planificat cum sa cheltuiasca banii primiti din contributiile militarilor ... si "n-ar fi drept" sa li se ia "coniacul de la gura copiilor lor" ?!?

    RăspundețiȘtergere
  48. @Plano ...
    Desi nu meriti efortul ...
    Spuneai ceva de IP si ID , ca "faci si dregi" ...
    Sper ca macar ultimele "dragalasenii" , care-ti sint aruncate in fata , sa nu mi le atribui tot mie !!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nenea moshule lasa-ma pe Pulano sa-l bat si sa-l _UT, precun Ileana masina de cusut!
      Ileana Cosinzeana

      Ștergere
    2. @mosule
      Daca tot insisti iti dau cateva franturi. Nu-ti sta bine sa te maimutaresti. Crede-ma ca se vede! Pacat! Lumea te-a stiut de om serios.
      Semneaza -cdx ...92.80. xxx.xx
      -bcmxxxx....clicknet... 92.80.xxx.xx

      Ștergere
    3. Bei Planica fugi de-acilea mei nenica si mai ia o pastea mica

      Ștergere
  49. Bai alecule ia mai du-te-n..*la mea Ce ai fumat azi papagalule??
    Daca tie nu-ti intra niiica las ca-ti bag io ca tu nu esti ..utut destul si te doare hormonu'

    RăspundețiȘtergere
  50. alecu asta tot are probleme cu "gaura neagra"
    se vede ca e fetiscana venita pe "filiera"....ba a mea....ba a ta ....si a cui s-o mai putea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Curalone de la Simbata de Sus ia si tu un ALUPIGUS cu masline de oaie uns

      Ștergere
    2. Baa, eu din Sambata de Jos
      O sa te-mbat cu sloboz!

      P.

      Ștergere
  51. Sergentul bula , ajutat de dez_akord_atul (amindoi cu FRICA-n sîn) spun din nou (ca-n-totdeauna) prostii ...
    Pensiile ocupationale sint , prin esenta lor , pensii contributive .
    Statele civilizate isi platesc pensionarii militari cu PENSII DE STAT , la care contributivitatea nu se ia in discutie .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mosule lasa-ma sa-i calaresc nitel pe Curleonul, Pulano si pe Cezarelu, ala de seamana cu-al meu Mielu chelu

      Ștergere
    2. ŢÎŢE, ŢÎŢE, ŢÎŢE,,,,,
      Ha, ha, ha ....
      Ca la Ileana, masina de cusut....
      Bey, fa-le curu poligon de tragere!
      Mai ales lu Pulano, pretinu meu!

      Ștergere
  52. sunt disperati,izmanari gen corleone.
    ajunge sa se certe cu celalalt tradator lupus aka plano10.
    incepe macelu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai da, ca Pulano e haripa moderata a UNPR, iar Curleonul e din cea dura mingaia-ne-ar amindoi pe pensula

      Ștergere
  53. feriti cacaciosilor ca noi estem militari NATU si la fel ca aia teroristi regulam din an in paste da pierdei colacteralew cacalau bre Palincarul

    RăspundețiȘtergere
  54. Tibica cu putza mica7 iunie 2012 la 22:03

    Buey, este ca nicaieri nu-i mai bine ca ACASA ? Bine ati revenit, maimucelor! Acu va pare rau ca ati votat de-a'npulea, nu ? Hai, pregatirea pentru stingere.

    RăspundețiȘtergere
  55. Io credeam ca "va faceti" ca sunteti prosti dar voi sunteti chiar sinceri.

    Ia mai cititi odata si apoi sa mi-o sugeti ca nici macar nu au fost JUDECATE ca n-au avut aia/cedo ce sa judece.Au fost declarate din start INADMISIBILE!!

    dupa care puteti vorbi in continuare ca niste "inteligenti" ce sunteti....pula mea,pula mea etc si tot asa

    "Pensiile cadrelor militare. Hotărâri CEDO. Reforma produsă prin Legea nr. 119/2010. Decizii de inadmisibilitate"(15 mai 2012)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bey Norocule tre sa ne ferim sa nu te calcam! Auzi la dinsul...

      Ștergere
    2. nu-ti fa probleme,ma tin de promisiuni si acest tigan de corleone va fi macelarit dupa alegerile parlamentare.

      Ștergere
    3. Da, trebuie RAS!

      Ștergere
    4. @Anonim7 iunie 2012, 22:18

      Mai prostule eu nu astept luna noiembrie"dupa parlamentare" jegule!!
      Eu iti sparg fatza si maine prostule.Care-i problema??

      Ștergere
  56. tigane corleone,tigane corleone,ii o veste foarte rea pentru tine,acuma dobritoiu si usl pot sa iti ia pensia de handicapat fara sa mai aiba rost sa te plangi la cedo.
    ce crezi,ca o sa le convina celor de la usl sa plateasca sume exorbitante pentru pensiile militare?
    iti garantez eu ca nu mai sunt bani.

    RăspundețiȘtergere
  57. pula ala de "pulush" sterge intr-o veselie
    Doar atat am zis:
    Chestia asta cu "mintuirea" suna ca dracu'!!

    RăspundețiȘtergere
  58. Don Corleone7 iunie 2012, 22:33
    @Anonim7 iunie 2012, 22:18
    Mai prostule eu nu astept luna noiembrie"dupa parlamentare" jegule!!
    Eu iti sparg fatza si maine prostule.Care-i problema??
    _______________________
    Curleule noi n-o sa-ti spargem fatza c-avem nevoie de ea sa-ti dam nitzica clantza prin gard. Nu multa, asa cite un pic de la fiecare...

    RăspundețiȘtergere
  59. cum te sterge plano10 asa am sa sterg si eu cu tine pe jos dupa alegerile parlamentare,tigan jegos de corleone.
    stam in acelasi oras,asa ca asteapta-te la ce ii mai rau

    RăspundețiȘtergere
  60. MITINGUL PROPAGANDEI
    RUSINE ! USL ! RUSINE
    Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a declarat, joi, că Armata Română "abia stă în picioare la capitolul dotări", bugetul pentru înzestrare fiind "infim încât nici nu îl putem zări". Deci aceasta este grija noului guvern
    pentru armata romana .
    Iata o postare pe aceasta tema
    ZIARE.RO
    Adi
    Am lucrat pana` de curand intr-o unitate militara` . Militarii aveau bocancii rupti , vechi de 3-4 ani, aduceau ulei de acasa` ca sa isi curete armele, cadrele veneau cu coli A4 ca sa`aiba` pe ce sa` isi scrie documentele, isi incarcarcat cartusele de la imprimanta` pe banii lor, isi faceau rost de echipament dant tuici si cafele la magazioneri, faceau drumuri la distribuitori si contractori cu masina lor , si pe banii lor. Si asta in timp ce generalii veniti de la Bucuresti in control veneau cu Volvo-ul de serviciu, pe benzina statului, si mai treceau pe la casa parinteasca` care "intamplator" se afla in preajma garnizoanelor controlate. Este o armata` comunista , corupta`, condusa` in marea majoritate de generali bosorogi care traiesc cu mintea in anii 60, calarind pe cai de lemn si avand de la subordonati pretentii de NATO, avand inca` dilpomele de la Stefan Gheorghiu sau scoala de la Moscova. Vai de noi, si Albania ne bate daca` cumva ne ataca`.
    7 iunie 2012 19:55

    RăspundețiȘtergere
  61. Culmea fricii in virtual; Sa-ti moderezi blogul prin comentarii anonime... mai nana.

    RăspundețiȘtergere
  62. Tibica cu putza mica8 iunie 2012 la 01:15

    7 iunie- SCURT METRAJ
    1.Editia de dimineata:
    •07:29-s-a deschis sesiunea. “Moderam”, “Cenzuram” si cu “Interzicem” sunt aproape de muya suprema ! Bucuria nebunilor !
    •Doar 24 de postari, pana la pranz. Nici altii nu stau mai bine.
    •Mi s-a confirmat de la spitalu’ noo ca astazi s-a dublat paza la pavilionul cu nebuni . La ZOO e gheata la mal.
    •Unu’ zis Lupus, sef pe la Pulano10, isi trage singur o muye si-si incuie bloaga. Ailalti plang, unii injura. Cei mai multi i-o trag in gura.
    •Sefu cu adminu e baiat de baiat. Nu cedeaza la presiuni. Isi rade-n barba si are de ce.
    •Cineva barfeste ca unul intitulat Doggy a luat-o tare-n cur de la CEDO. Nimeni nu crede asa ceva, nu-i de pe surse. Se revine la injuraturi.
    •Fiecare se sictireste cu fiecare. Prietenii de-acu o ora si-o trag la sange, mai rau ca in imaginile alea socante de pe posturile de teve, unde nazistul ala de grec i-o da in borna lu’ parlamentara aia de grecoaica. Da’ nu-i mai socant decat pe Mehedinti, unde toti ne-o dam la dinti. Mai putin sefu, el e baiat de baiat.
    •Am lipit electorale si am distribuit lincul la cativa mosnegi. 2 au votat la punctual 4, da’ ei habar nu are. Acu nu mai scap de ei, toata ziua vor la clape !
    2.Editia de pranz:
    •Sefu schimba foaia. Muya este oficiala. Doggy ne ureaza un CEDO fericit ! Unii rad, altii plang, iar prostii stau ca boii. La poarta noua.
    •65% dintre votanti nici nu vor sa auda ca n-ar mai putea folosi cuvinte precum cur, pula, coaie, muye, etc.
    •Invazie de Cezari, Lupusi, Curdelei, Cascavali, Stelipuli si toata lumea buna. Se trage muye la greu. Regulatii pe 164 o iau de nu se vad. Sintagma “PULA” se foloseste din plin, e in gurile tuturor. Chiar si a alora elevati, care vor cenzura la max.
    •Se face traffic in draci, se blocheaza saitu, se aud urlete in casti. Nimeni nu scapa, Galca, Doggy si ai lui, Tibica, o baba. Arde saitu, mai a dreacu ca Moara lu’ Assan de la Obor!
    •Sefu lu Pulano10 se descenzureaza, da nu ne spune si noua. Acu ii pare rau ca a ramas doar cu un singur comentariu pe-o juma de zi. Unul de bine il prinde si-l umple urgent de respect, i-o da peste tot pe unde are cate o gaura, da cel mai mult pe la muyan.
    •Unu se caca in trotuar. Se aduna mustele. Hop si Cezar. Altul descopera efectul actiunii razelor de luna, asupra galosilor de guma si-mi zice ca is bou. Ca el nu se autocomenteaza, ci raspunde civilizat la interpelari. Pai bre omu', daca sefu lu’ blogu asta isi pune mintea cu noi, ii taie aia de la Goagal abonamentu’ ! Iti dai seama ? Si doi: tu ai zis ca te cheama Neacsu, eu n-am pomenit nimic de tine.
    •Se trece la lucruri de nivel maxim. Intra la dezbateri FeMeIul, Europa din est, bla-bla. Lucruri cu iz de strong. Prostovanii se retrag.
    •Unul Stelipulea o ia-n gaoz de la pretenari. Iara se-mpute cacatul.
    •Ma intalnesc cu vecinu' de palier. Eu plec, el vine. Dimineata i-am dat lincu' sa voteze. Ma intreaba daca am citit ceva de pe blogul asta. Dau din cap ca da. Isi face cruce, scuipa in san si intra-n casa fara sa ma salute. Ma doare brusc in pula.

    RăspundețiȘtergere
  63. Tibica cu putza mica8 iunie 2012 la 01:16

    3.Editia de seara:
    •Toata lumea buna revine. Si-au bagat toti picioarele in blogurile lor de cacat si s-au regrupat pe Mehedinti. Chiar si unu zis tupac amaru. Dorul de-o muye sanatoasa, ii bate curu’.
    •Curdeleu reintra-n joc si mi-o trage peste tot ! Incep sa-mi revin, insa inca ma simt slabit. Deh, vreo 3 zile mi-am tot furat-o , numa lichide am inghitit. Cu paiul.
    •Apare unu’ Mos Alecu. Incasator bun si asta. Nici nu s-a bagat bine, ca s-a si trezit c-o pula-n gura. Unii zic ca-i pe etnobotanice mosneagul si tine la tavaleala.
    •Se uita de promisiuni, maniere, cenzura, moderare. Toata rezerva armatei si-o trage la greu. Dau si aia din retragere, ca tot e la liber, nu se supara nimeni. S-au dus dracu principiile de dimineata ! Astia de la ZOO si de la spitalu’noo, parca s-au vorbit intre ei,frate. Nici n-au aruncat bine momeala, de-au si pus ailaltii botul !
    •Ora 00:00. Se inchide sesiunea din 7 iunie. Curdeleu o ia ultimul la buci, de la pulano10. Pleaca cracanat la culcare, o sa viseze frumos.
    •100 de comentarii ! Cu de toate.
    •Sondaju-i excelent: peste 60%.
    •Sefu’i multumit.
    NOAPTE BUNA !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bey nea Tibica cu putza mica!
      a aa aaa aaa ....
      Am ramas cu gura cascata!
      Nana, nu se poate! Am facut/vazut/citit la bloage, postari si comenturi, de m-au luat/gasit toti dracii! Nea Tibica cu putza mica, esti mare dom-le! UNICAT! Tre sa fie rau si mare jeg cel care sa nu fie de acord cu mine! Orice maimuca din ZOO-land ori de la Noo, sa spuna aicea: Tibica cu putza mica este sau nu UNICAT? Este el al mai tare din parcare? Bey, bre nea Tibica cu putza mica, eu atata am ras azi, si ieri si de cand ai intratara matale (noi mai avem pe unii buni p'aici), incat ma apuca asa ... RECUNOSTIINTA, ca la americani (stii, ziua aia a lor can' mananca ei curcanu)! Bei, pentru comenturile din ultimele zile, trebuie sa MULTUMIM din inima tuturor! O sa punem sigur de-o bere! Sau... mai la toamna, de un must proaspat! Stiu eu cine face invitatiile!

      Ștergere
  64. Sa revenim la subiect. Un mare "specialist" in pensii militare (poreclit mosul fara un sfert) ne-a dat de mult explicatia Deciziei CEDO:

    mos alecu spunea...
    7 martie 2012, 08:12
    @Lupus 7 martie 2012, 01:03 :
    "Probabil ca , vorba unui "clasic" (inca !) in viata , primindu-si "tainul" , baietii de la CEDO au stabilit si "nebagarea in seama" de catre ei a proceselor venite din Romanica ... :
    //www.juridice.ro/124817/presedintele-curtii-europene-a-drepturilor-omului-s-a-aflat-in-vizita-in-romania.html ."

    Stie mosul o lege:
    "Ce-ai primit pe spaga, pe spaga se duce."

    RăspundețiȘtergere
  65. @Tibica cu putza mica

    NEBUNULEEE FRUMOSULEEE!!!!! ESTI FOR-MI-DA-BIL!!!
    cum zicea unu mai sus:esti UNICAT.

    Eu vroiam sa ma barbieresc acum(ca de ras v-am ras pe voi ieri) da' n-am "coraj" ca iar ma bufneste rasul si imi tai beregata

    Fir-ar a dreak ,ca am si treaba multa azi si ma grabesc

    Inca o data : ESTI TARE,CEL MAI TARE DIN PARCARE

    RăspundețiȘtergere
  66. Tibica cu putza mica8 iunie 2012 la 07:19

    Sefu' cu blogu, vezi ? Nici noaptea nu ma lasa astia in pace ! Eo is om de bine, iar ei se dau la mine. Asa, pe necacatelea, cu noaptea in cap. Daca treaba merge bine si azi, itzi promit ca, pana deseara, Koh-I-Noo-rul va pali pe langa Onlainu' de Mehedinti. Pe toti ti-i retrogradez, expertii lu' Fici, aia care-au retrograda Spania ieri cu trei trepte, de-au adus-o de la trei de AAA cu plus, la trei de be, sunt mici copii pe langa ce le fac eo lu carcotasii lu matale ! Numa da-ne "Situatia tactica" , ca sa deschidem sesiunea de azi.

    RăspundețiȘtergere
  67. Tibica cu putza mica8 iunie 2012 la 07:24

    Pana una, alta, ies un pic sa iau pulsu' strazii. Pleaca astia activii la armata. Poate o mai pun de-un vot, doua, chiar daca ieri au incheiat-o astia cu campania electorala. Eo tot o fac. Mascat. Iau un cacat in gura si ma maschez in cur.

    RăspundețiȘtergere
  68. Neatza buna la ZOO si pacientilor de la Spitalul 9!

    RăspundețiȘtergere
  69. Tibica cu putza mica8 iunie 2012 la 08:40

    RAZBOI TOTAL - DOGGY vs TUDOR
    Se ascut coasele, zangane scuturile. “Greul” Galateanu Costy iese pe bloage, cu goarna dupa el. Icleanu da la gioale, in direct, pe oficiosul sindicatului (asta nu-i “greu”, da-i simpatico, de zici ca-i leit Radar din M.A.S.H- 4077).
    Prevad ca Termopile va pali in fata lu’ “Poligrafiei nr.4-Sector 1, Bucuresti”. Tudor si spartanii lui vor rescrie istoria universala! Sa ma cac imprastiat si sa n-am parte de curent in lampa din veioza, cand s-or juca astia pacanele cu sigurantele de la tabloul electric general. Sange va curge. Si prin tribunal.
    Imi zicea un activ, de pe la o operationalizata certificata NATO, ca mai prin toate cazarmile aplicatiile pe harta, cu transmisiuni da’ fara trupe in teren, sunt in toi. Si cica, ha-haaaa buey mosule, de cand te-i liberat tu, trupele proprii-adica “Muntii nostri”, sunt Doggy si gasca lui, iar “Muntii vostri” e Tudor.
    Contraapelul lu’ Doggy la apelul lu’ Tudor e de 8 zile cap de afis pe saitu’ sindicatului. Il stiu pe de rost. Pana si un mosneag de la scara 3, care n-are net, a auzit ca Intaiul Nascator de Sindicat, Vae Victis- Hae Sictiris, l-a facut “Paria”. Striga de la balcon ca surda pulii, daca si eu sunt. I-am spus ca DA si ca-i de bine, sa stea linistit. Nu a crezut pana nu i-am redat, fidel, din memorie, textul: “Nimic pentru mine, totul pentru SCMD!. Pentru ca fara SCMD, toti cei care se dau mari si tari astazi, si intind mana ori la Ponta ori la Oprea, nu ar fi fost nimic decat niste paria, aruncati de doi ani in afara societatii, plangandu-si in pumni neputinta, la colturi de strada.”
    Astea le-am aflat pe-afara, astazi de dimineata. Da eu nu cred si pace !

    RăspundețiȘtergere
  70. Plano , iar trebuie sa recunosc (cu regret) ca te-am supraapreciat (mult prea mult) ca nivel de inteligenta !
    Din cele spuse de tine rezulta ca , prin acele "frinturi" de adrese de e-mail si de IP , tu ai descoperit ca niste anonimi de pe aici sint eu !
    Chiar daca acele frinturi de adrese e-mail ar avea vreo legatura cu mine , ar fi trebuit sa stii/observi ca platforma blogger a "goagalului" cere o adresa de e-mail doar intr-o modalitate (din cele 8 posibile) de inscriere a unui comentariu ... si ca , in nici un caz , nu se cere o astfel de adresa "anonimilor" .
    Tot din spusele tale rezulta ca pe baza unui IP "m-ai descoperit" ca fiind unul dintre anonimii care te sicaneaza ... Ti-am mai spus (si ti-a spus si Stelian P.) ca cele 4 cifre prezentate de tine sint "adresa" Provider-ului . Tu crezi ca , la acel ISP , sint doar eu conectat la un moment dat? Si ti-am mai spus si ca am IP dinamic (ti-a explicat admin. cum e cu chestia asta ...) ... asa ca intr-o zi pot sa am zeci de IP-uri (toate de la acel ISP) ... deci nici acele date nu te puteau conduce la "descoperirea" mea in intruparea unui anonim ...
    Deci , cu cele doua "argumente" prezentate de tine , nu aveai cum sa stabilesti ca un anonim oarecare sint eu !
    Un alt aspect este cel al moralitatii tale ... Daca acele elemente prezentate de tine ar fi ale mele , tu nu le-ai fi putut avea decit de pe blogurile administrate de tine , bloguri la care am comentat si eu . Ori modalitatea prin care un administrator/proprietar de blog face publice chiar si frinturi din datele comentatorilor sai ... este cel putin (si foarte elegant spus) o magarie ... magarie pe care trebuie sa ti-o asumi chiar si daca ai prezentat date false (intentia conteaza !)

    RăspundețiȘtergere
  71. @Stelian P.8 iunie 2012, 06:45 :
    Subtirel , ca-n-totdeauna ...
    Pe linga faptul ca folosesti termeni din limbajul acolitilor tai , mai faci si o greseala de fond : cum adica ... CEDO pe care o prezentai drept "dumnezeul-dumnezeilor dreptatii" ; organism la care sa se adreseze nemultumitii , nu sa se ia dupa SCMD care-i indeamna la razmerita ... aceasta CEDO actioneaza "la spaga" ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu subtirel iar tu...total pe linga. Tu ai spus ca CEDO actioneaza la spaga, eu doar te-am copiat. Se pare insa ca nu-ti recunosti nici propriile opere.
      In fond un lucru e clar si se vede si din avion:
      - marele "specialist" a pierdut un sfert, nu eu.
      Nu stiu cum se face dar tocmai voi, cei care ati pierdut cel mai mult ati devenit mari specialisti in pensii. Dovediti zi de zi, in ce ati fost si sunteti specialisti:
      - in smecherii, in minciuni, in identitati false si ma opresc aici.
      Tu ai pierdut, "specialist" dogarian, nu eu.

      Ștergere
  72. Steli p-uleo , mai ieri spuneai ca nu comanzi pe nimeni . Dar vad ca valetul a si sarit s-ati sarute poala , inainte de a te ridica de pe oala de noapte . Cetzarushul e cel mai prima , curdelonul se face ca nu a aflat ca t-e-ai trezit .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A zis Czar ca sa te anunt cand ii nespalat intre craci sa vii sa-i sugi pula ! Palincarosul

      Ștergere
    2. Ce spuneam ieri e valabil si azi. Tu nu vezi bine si confunzi adevarul cu visele.

      Ștergere
  73. Tibica cu putza mica8 iunie 2012 la 09:21

    Asa prieteni, tocmai imi faceam probleme c-am ramas sa mi-o fur de unul singur ! Doar un aspect punctez: nu va pliati pe cerintele acestui blog. Cuvintele sunt goale, fara sens. Cand citesti ceva tre sa simti cum te patrunde fioru'. In cur. Ia-n luati voi cate o etnobotanica, sa va infiripati, si treceti la lucruri barbatesti. Inspirati-va din ce v-am postat pe la 1 si un sfert, azi-noapte.

    RăspundețiȘtergere
  74. Tibica cu putza mica8 iunie 2012 la 09:24

    Acu nu va suparati pe mine,da' mie mi-a placut sa scriu inca de mic. Si acum imi aduc aminte cum am scris pe gard, cu creta, de 64 de ori “Pulanpizda”. Aveam vreo 4 anisori, da si gard de ala gospodaresc, din scandura de brad, batuta orizontal, vopsita cu visiniu inchis. Ai mei s-au bucurat tare, cat de destept eram. Gardul era exact in fata casei. Nu in dos.

    RăspundețiȘtergere
  75. Tibica cu putza mica8 iunie 2012 la 09:41

    Iote bre. Curiozitatea m-a impins sa intru pe cateva bloage, de un rasunator succes! Pe ala de la ARMYIA il las in pace, ca el o tine langa, una si buna: aia de pe 164, adica regulatii cu banii luati-PULA, PULA ! Ba, mai mult, ne-a pus si un fond muzical adecvat. E bun, ca-i place si babei. Melodia.
    Lu' pula ala de la pulano10 tre sa-i zic ca bloaga-i un fel de jurnal personal. Adica dai copi-peist de-a'npulea de prin ziare, insa bagi si o tzara de text din putza gandirii personale. Sefu, daca ma lasi sa ma bag acolo, pana la ora 15 itzi aduc 10 vizitatori noi, cu peste 46 de comenturi. In restu' cacat alterat.

    RăspundețiȘtergere
  76. Tibica cu putza mica8 iunie 2012 la 09:44

    Astept cu nerabdare tema de astazi. Daca sefu' nu-i la tzara cumva, dupa legume proaspete, da' nu cred. Pen' ca tre' sa mearga la vot duminica.

    RăspundețiȘtergere
  77. Tibica cu putza mica8 iunie 2012 la 09:49

    Voteaza lumea in draci. 4 procente intr-o ora ! Tre'sa mai dau o tura pe afara, eventual trag o fuga pana la em 100, sa mai fac o tzara de publicitate la Mehedinti. Filingu-mi spune ca trecem de 70, baba-mi zice sa stau pe foale, ca crapa corazonu'n mine si n'are bani de crematoriu. Vrea sa mearga la mare, ori la Corbu, ori la Vama.

    RăspundețiȘtergere
  78. DOBRIȚOIU CONFIRMĂ:

    Așa cum spuneam , ministrul apărării a înființat comisia pentru reproiectarea pachetului legislativ militar.Așa procedează un ministru care se respectă, un ministru care își respectă angajamentele.Acuma săriți la proteste doamna Calioanu, aveți toate motivele.

    Protestele e bine să apară daca ministrul nu va fi ajutat sau va fi blocat în activitățile sale și pentru a ști acest lucru este nevoie de colaborare și apropiere, nu de strâmbe si fitile.

    Ministerul Apărării Naţionale a decis constituirea Comisiei pentru elaborarea actelor normative care să reglementeze reconstrucţia sistemului de pensii militare ocupaţionale.

    Comisia va avea ca misiune analizarea şi evaluarea situaţiei actuale a pensionarilor militari din perspectiva aplicării legilor 119/2010, 263/2010 şi a OUG 1/2011, în vederea elaborării actelor normative care să reglementeze drepturile actualilor pensionari militari, cât şi cele ale viitorilor pensionari militari, în prezent în activitate.

    Preşedinte al acestei comisii a fost numită Simona Luminiţa Sîrbu, consilier al ministrului Apărării Naţionale, specialist în drept. La lucrările comisiei vor fi invitaţi parlamentari şi reprezentanţi ai asociaţiilor şi sindicatelor cadrelor militare în rezervă şi în retragere.

    În prima reuniune a acestei comisii, stabilită pentru săptămâna viitoare, va fi aprobat calendarul acţiunilor.

    “Consider că acest prim demers întreprins astăzi este o dovadă a respectului pe care îl datorăm celor care şi-au făcut şi îşi fac datoria faţă de ţară, precum şi o probă a faptului că ne ţinem promisiunea de a acţiona pentru redarea demnităţii şi a drepturilor unei categorii nedreptăţite de măsurile arbitrare luate anterior. Comisia s-a născut din nevoia stimulării unui dialog social efectiv între rezerviştii şi militarii în retragere, societatea civilă şi sfera politică, în interesul soluţionării problemelor reale acumulate”, a apreciat ministrul Corneliu Dobriţoiu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. repetati , la nesfarsit , aceeasi placa : "pensii ocupationale".
      ele exista in legea unitara pensiilor , inca din 2010 . era chiar o obligatie elaborarea lor, in termen de un an de la promulgarea legii . deci , nimic nou .
      in al doilea rand , cine este doamna ( domnisoara ) ? un militar cu vechi state in armata ( alte structuri similare ) ? intreb !
      sau este doar alta doamna jurist , absolvent spiru haret , invatamant "la foarte mare distanta " , varsta sub 35 ani , care a vazut militari doar in poze ?
      este o moda cu astfel de consilieri . asta spune tot despre "bunele intentii".
      si nu mai mimati cearta si dizidenta , ca deveniti penibili , cu totii.
      faceti ceeea ce stiti cel mai bine , si ati facut o viata : politica . dar lasati-va uniforma acasa . asa este decent .
      si nu mai faceti legatura intre alegeri , militari , politicieni . ne sapam singuri groapa.

      tupak amaru

      Ștergere
  79. Tibica cu putza mica8 iunie 2012 la 09:59

    Buey, daca nu l-a numit sef de trib pe Galca, degeaba. Luminita aia a facut studiilii ca si Oprea, ca si mine, la Spiritul Haret. Le-a inceput intr-o joi si cand a ajuns acasa avea deja diploma in cutia postala. Las ca stiu eu.

    RăspundețiȘtergere
  80. Tibica cu putza mica8 iunie 2012 la 10:03

    Pe pagina lu' filiala Brasov, ne anunta ca a mai suflat unu-n veioza (adica a inchinat steagu', sau a dat coltu'). Iaca, madam Lupu are dreptate. Mort cu mort face ea boget pentru astia amaratii, de pe 164, care au luato-n muye. Restu-i poezie.

    RăspundețiȘtergere
  81. Tibica cu putza mica8 iunie 2012 la 10:08

    Aia de la filiala 6, alu Tudor si ai lui/Spaima lu' Dogarului, bat campii. Nu mai au treabo si ne indeamna la vot, cica cum ne lasa inima, da numa Rares Manescu sa iasa. Stai ca-i prin in plasa: un vot pentru Rares, contra unu' pentru Mehedinti, sa le-o dau un pic la dinti. Iar daca vine cu o seacose mai consistenta pe la usa mea, facem 2/1.

    RăspundețiȘtergere
  82. Bey Tibica, vezi ce bornau fin am avut eu, bre? Ca de nu intram cu tine in pulemici, azi nu se bucurau swingerii de pe aici de prestatia noastra.Baa, acu de vazui ca ati renuntat la limbajul curdeolenesc, cu expresii de genul tigan, te bat, esti prost - si ati revenit la graiul nostru autohton, ceva corcitura de elevat cu argou, si folositi darul de la natura- moarta acum- in orice expresie, adica sfanta Pula,ma bag si eu putin in seama pana vine cocoana de la salon.Baa, daca vreti sa v-o frecati pe aici va recomand sa va trimiteti muierile pe bleoaga lui Czar ca ala le intampina cu Pula-Pula si le-ati inchis gura!Bai, eu acum trebuie sa ispasesc pedeapsa de 10 zile munca silnica data de serpoaica de cand m-a prins cu iaga de palinca goala, i-a si pus stupus cu sigiliu.Asa ca trebe sa va pup pe dinti, ma duc putin la greci...
    Pe mos alecu sa-l mai pasuiti ca ie de-al nostru, avem nevoie si de administratie, ca inaintasi, artilerie , aviatie si copil de trupa avem .Nu vedeti ca si Clantzanila s-a dat pe brazda??
    Pe pulano sa-l futeti si in rat sa-i ajunga pana-n gat.
    Bei, daca tot ma duc la greci, care ie someri si stau cu gura cascata sa le pice muya-n gura, eu le-am scris o poezie:
    Tu-le muma-n cur de greci
    Stau la soare sa le-o freci,
    Pana si marele Homer
    Ar fi fost acum somer!

    Eu sunt sfantul dintre sfinti
    Si va pup pe toti pe dinti!
    Pe toti cei din Mehedinti.
    P.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tibica cu putza mica8 iunie 2012 la 10:15

      De acord, da' nu ma zgandari! Ca mie cand mi se face, mi-o trag si singur. Na, ce sa-i fac, lipsa de calciu-n muye.

      Ștergere
  83. Tibica cu putza mica8 iunie 2012 la 10:11

    Imi pute ghena (gura, buey nespalatilor), de cat cacat am mancat! Mai mancati si voi, eo plec cu baba la piatza. Poate o pun si de o bere. Auzi buye, prostovanu' cu palinca, de la 600 km departare ?

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri