Google Translate

joi, 12 iulie 2012

O analiza de nota 10 sau simple speculatii. Vom trai si vom vedea! Vocea Rusiei: Suspendarea lui Băsescu este planul guvernului american. Cine ar fi omul din umbră? UPDATE.


Suspendarea lui Traian Băsescu a fost gândită la Washington, guvernul SUA având interesul ca şeful statului român să părăsească rapid Palatul Cotroceni, reiese dintr-o analiză a Vocii Rusiei. Conform sursei citate, americanii nu au putut să lase procesul pe mâna executanţilor locali şi s-ar fi implicat direct prin trimiterea la Bucureşti a generalului Wesley Clark, fostul Şef al Statului Major al al Armatei SUA, cel care ar fi pus la punct detaliile planului.

Deşi ar putea părea ilogic, având în vedere relaţiile pe care Traian Băsesu le-a avut cu guvernul SUA, suspendarea preşedintelui României are o legătură cu deciziile luate la Washington, se arată într-o analiză publicată de Vocea Rusiei.
"La prima vedere, Traian Băsescu a fost un vasal perfect al SUA: a trimis trupe în Irak şi Afganistan, a permis instalarea scutului anti-rachetă (transformând România într-o ţintă prioritară pentru rachetele nucleare ruseşti), a lansat atacuri verbale la adresa Rusiei şi a fost un promotor al intereselor americane în cadrul forurilor decizionale europene. În aceste condiţii, mulţi dintre susţinătorii chiriaşului de la Cotroceni au considerat că protecţia americană a regimului Băsescu este o chestiune stabilă şi imutabilă. Realitatea s-a dovedit a fi foarte diferită",
reiese din analiza publicată de Vocea Rusiei.

Potrivit sursei citate, venirea la Bucureşti a generalului Wesley K. Clark, fostul şef al Statului Major General al Armatei Statelor Unite şi reorientarea rapidă a poziţiei ambasadorului Gitenstein arată că Washingtonul a decis să susţină USL în lupta politică internă.
"În ciuda tuturor eforturilor lui Băsescu de a fi vasalul perfect, ba chiar ideal, al SUA, el a ajuns în situaţia de a fi lichidat din punct de vedere politic de către factorii de decizie din administraţia americană. Apare întrebarea firească: cu ce i-a supărat Băsescu pe americani? La această întrebare există două răspunsuri posibile şi aceste răspunsuri pot fi complimentare",
se precizează în analiză.

Astfel Traian Băsescu nu a reuşit să devină un preşedinte agreat de componenta democrată a elitei americane, iar imaginea de „om al republicanilor la Bucureşti" dăunează grav carierei politice. Probabil, un alt aspect care a deranjat administraţia de la Washington a fost vizita lui Băsescu la ambasada Chinei la începutul acestui an. Amintim cititorilor că pe 10 ianuarie 2012, preşedintele României a decis să participe la sărbătorirea anului nou chinezesc la ambasada Chinei, decizie destul de surprinzătoare în condiţiile în care preşedintele nu a mai participat la asemenea evenimente. Foarte puţini analişti bucureşteni au observat o discrepanţă între versiunea oficială a vizitei şi realitatea calendaristică.
În 2012, anul nou chinezesc a început pe 23 ianuarie, adică la două săptămâni după ceremonia oficială organizată la Bucureşti. Pentru observatorii externi situaţia a fost clară: Băsescu a avut nevoie de un pretext pentru a discuta ceva important cu reprezentanţii diplomaţiei chineze şi pentru această discuţie anul nou a fost „deplasat" cu două săptămâni. Se poate specula mult pe seama subiectului discuţiei care a avut loc, însă este cert că asemenea discuţii nu puteau să nu provoace o anumită iritare la Washington. Asfel, situaţia în care a ajuns Băsescu poate fi rezultatul acestei iritări, se constată în analiză.

O altă posibilă explicaţie oferită de Vocea Rusiei, complementară cu cea de mai sus, se referă la comportamentul lui Băsescu în plan extern:

"Faptul că marile puteri îşi utilizează vasalii în calitate de monede de schimb în tranzacţiile geopolitice nu reprezintă niciun secret. La un moment dat, comportamentul lui Băsescu în plan extern a devenit atât de iritant pentru anumite forţe geopolitice încât scoaterea lui din joc a devenit un subiect în cadrul negocierilor marilor puteri. În contextul unor asemenea tranzacţii, forţele geopolitice globale obişnuiesc să facă concesii mutuale în privinţa unor probleme de ordin regional, deseori grupând împreună probleme care nu au vreo legătură evidentă. Nu este exclus ca schimbarea regimului din România, schimbare care implică scoaterea din viaţa politică nu doar a preşedintelui, ci şi a întregii echipe care l-a susţinut, a fost doar o monedă de schimb, o concesie, făcută în cadrul unei tranzacţii geopolitice pe care SUA a încheiat-o în plan internaţional. Această explicaţie a situaţiei curente este confirmată circumstanţial de faptul că la Bucureşti a fost trimis generalul Clark care a organizat suspendarea lui Băsescu în regim de blitzkrieg şi cu precizie militară. Se pare că Washingtonul a avut nevoie de suspendarea cât mai rapidă a preşedintelui şi nu a putut să lase procesul pe mâna executanţilor locali.

Modul în care comportamentul guvernului USL, atât în plan intern cât şi în plan internaţional, se va deosebi de comportamentul lui Traian Băsescu va oferi anumite indicii în privinţa motivelor reale ale suspendării".
Sursa:


Evaluarea acestei analize o putem face dupa referendum!
Poate fi de nota 10 cu felicitari sau trecuta in categoria simple speculatii!
Incurcate sunt caile mai marilor lumii. Orice este posibil.
Vom trai si vom vedea!
Admin
============================


"Modul în care comportamentul guvernului USL, atât în plan intern cât şi în plan internaţional, se va deosebi de comportamentul lui Traian Băsescu va oferi anumite indicii în privinţa motivelor reale ale suspendării. Indiferent de acestea, este absolut certpolitica din România niciodată nu va mai fi la fel, iar politicienii români vor înţelege că servilismul total nu poate garanta siguranţa zilei de mâine."

============
Am citat din Vocea Rusiei, articolul original!
Admin
=====================

UPDATE
Cartea Basescu, o carte pierduta!
Cei care nu inteleg asta, o vor constata pe propria lor piele!
Inca doi ani cu Basescu si ai lui, doi ani de haos, prabusire irecuperabila!


Strategiile de campanie: Mobilizare totală, în tabăra USL.
Demobilizarea electoratului, la PDL

Primele zile de campanie electorală au constituit o surpriză pentru marele public, ambele tabere fiind rezervate în acțiuni. De fapt, s-au conturat strategiile: Traian Băsescu a lansat un semnal propriilor simpatizanți, cerându-le să stea acasă, în timp ce USL a trebuit să facă față atacurilor lansate în occident de către europarlamentarii PDL. Miza confruntării a fost numărul românilor care validează referendumul. Tabăra lui Traian Băsescu solicită o prezență la vot de peste 9 milioane de oameni, sperând că acest cvorum nu va fi atins.

Surse din PSD au declarat pentru DeCe News că baremul impus de CCR pentru apărarea președintelui suspendat va fi atins și depășit.

Sondajele din zilele suspendării arătau o intenție de vot de peste 80 la sută, iar noi măsurători sunt așteptate în cursul zilei de vineri. Strategia de comunicare va fi finalizată până la sfârșitul săptămânii, iar o campanie extrem de intensă va fi declanșată la nivel național. Întregul aparat de partid va fi pus în mișcare, la toate nivelurile. Va fi o campanie de la om la om, dar și prin panotaj stradal. Campania door-to-door va mobiliza oamenii la urne, în vreme ce afișele vor reaminti românilor de echipa BUBA (Băsescu-Udrea-Boc-Anastase). Internetul este deja dominat de mesaje anti-Băsescu, iar cercetările sociologice arată că tinerii sunt în cea mai mare parte împotriva președintelui suspendat. De asemenea, organizațiile din diaspora, în special cele ale PSD, se vor implica în atragerea votanților din străinătate.

Dacă, în cazul USL, primarii celor două formațiuni sunt interesați să scoată lumea la referendum, primarii PDL ar trebui să-i determine să stea în casă. Sloganele pregătite de strategii de campanie sunt ”Dați-le o lecție: stați acasă!” și ”Luptă pentru Constituție în fiecare casă”. În replică, vor fi lansate acuzații de lașitate și avertismente privind haosul din țară, în caz că situația nu va fi tranșată la referendum.

Liderii de la vârful PDL, implicați în fosta guvernare și speriați că vor pierde controlul Parchetelor, odată cu Traian Băsescu, sunt alături de președintele suspendat. De cealaltă parte, liderii locali speră că, prin demiterea lui Traian Băsescu, publicul își va descărca nemulțumirile, iar în toamnă se vor putea prezenta ca un partid de opoziție, spălat de păcate și reprezentând o alternativă la USL. Frustrarea socială determinată de menținerea lui Băsescu la Putere, în ciuda unui vot masiv pentru demitere, va fi descărcată pe seama pedeliștilor, la parlamentare, se tem aceștia.
===============================
=================

60 de comentarii:

  1. Aha,
    1. Acum imi explic eu succesul, organizarea si derularea ireprosabila a actiunilor parlamentarilor, in timp record, pentru suspendarea Presedintelui Basescu! OK, bravo! 2. Daca se confirma predictiile acestei analize si pica Basescu la referendum, promit sa citesc de 3 ori pe zi Vocea Rusiei!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mey, Beshica nu va iesi de la Cotroceni decit cu tzurloaiele inainte! Asa sa stiti voi...Asta-i omul dracului ca-i insemnat!

    RăspundețiȘtergere
  3. RH+ ...ce tot a trancanit el pacilea ..ei?? Sniper one!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Iepurasul isi facea lucrarea de licenta. Curioasa, vulpea, trecand prin zona, il intreaba:
    - Ce faci, iepurasule, despre ce scrii tu acolo?
    - Am inceput lucrarea de cercetare despre cum este mancata vulpea de catre iepuras...
    - Ha, ha, ha... pai cum o sa manance un amarat de iepuras o vulpe? Poate invers...
    - Cercetare stiinfica, vulpeo, daca nu crezi, te astept deseara la vizuina.
    Dimineata, padurea... uimita de mirare... In fata vizuinei, pielea vulpii era intinsa la uscat.


    Curios, lupul apare si el la iepuras si il intreaba:
    - Despre ce scrii tu acolo, iepurasule?
    - Sunt la cercetarea propriu-zisa din lucrarea de licenta. Studiez cum e mancat lupul de catre iepuras.
    - Ha, ha, ha... cum o sa manance un amarat ca tine un lup mare si tare ca mine?
    - Asta e cercetare stiintifica serioasa, daca nu crezi... ne vedem deseara la viziuna.
    Dimineata, stupoare mare in toata padurea... pielea lupului era intinsa la uscat langa cea a vulpii.

    Nemairezistand, ursul o apuca si el spre iepuras si il intreaba: - Despre ce mai scrii tu acolo, iepurasule? - Sunt deja la concluziile cercetarii in care demonstrez cum e mancat ursul de catre iepuras... - Ha, ha, ha, ho, ho, ho... ce tot spui, pricajitule? ... Cum sa manance un mititel ca tine un urs mare ca mine? - Nu crezi?! Aceasta este o cercetare stiintifica, nu e o gluma, vino deseara la vizuina si ai sa te convingi... In dimineata urmatoare, toata padurea era socata.... pielea ursului era intinsa la uscat langa cea a lupului si cea a vulpii....

    Dupa cateva ore, cand lighioanele padurii se raspandisera speriate care incotro, iepurasul iesi razand din vizuina, de gat cu leul... care ii spuse: - Ai vazut, iepurasule? Ce iti spuneam eu? Nu tema conteaza, ci coordonatorul!

    RăspundețiȘtergere
  5. Toată lumea este de acord că a fost o lovitură organizată și executată magistral, USL, Ponta și Antonescu au crescut în cotele de piață, mai ales că nu se bucurau de o apreciere prea strălucită ca strategi. Uimirea a fost cu atât mai mare cu cât nu prea s-a transpirat nimic, într-o țară în care strănutul unei muște poate apărea pe surse în stenogramele înregistrărilor DNA.

    Toate aceste fapte te duc cu gândul la amestec străin. Și prieteni și dușmani acceptă ideea că suspendarea cu toate ramurile ei, din punct de vedere al organizării, executării și secretizării are origini ”ET”. Cine este creierul? Să fie Mister Clark? Rapiditatea cu care a fost scos în scenă și anunțat drept consilier al lui Ponta a ridicat și ea semne de întrebare. Unii au presupus că ar fi doar un anunț de imagine, ca să arete gugulanilor că ”avem și noi americanul nostru” dacă Băsescu se lăuda cu prietenia și se proteja cu legăturile de afaceri cu Gittenstein. Poate însă acel anunț nu a fost doar apă de ploaie și poate rolul lui Clark ”supermanul” USL nu este pur decorativ și chiar a stat la baza loviturii. Numai așa s-ar explica atât planul cât și secretizarea. Este posibil ca sistemul de comunicare folosit să fi fost unul la care serviciile lui Băse nu aveau acces.

    Dacă situația stă așa, înseamnă că undeva, sus, pe la făclia din mâna statuii s-a schimbat orientarea Asta înseamnă că Statele Unite ale SUA nu mai agreează pe cel care vrea să formeze Statele unite ale SUE. De ce ? Motive ar fi multe:

    • A devenit impopular peste limita suportabilității;
    • Este incomod, veros, lipsit de principii,sâcâitor, periculos,infidel,egoist;
    • Este nesătul, pretențios, ascuns, stresant, insistent, vicios, nefrecventabil;
    • Este nedorit, respingător, nu prezintă încredere, trădează ușor, este subversiv, lovește pe la spate, tratează cu dușmanul;
    • Și-a jucat rolul, nu mai prezintă interes, nu mai asigură stabilitate, are afaceri prin fratele său cu comercianții de arme, e amestecat în afacerea Omar Haisam și cu mafia rusă se întâlnește cu chinezii, este gata să facă orice împotriva oricui pentru a-i păstra scaunul și influența. Deși de astfel de oameni are nevoie și se folosește orice stat, orice serviciu de informații, orice serviciu de spionaj, Băsescu a întrecut orice limite, iar ca președinte de stat nu mai e dorit;
    • Orice apropiere de Băsescu a devenit deja lipsă de orientare;
    • În afară de asta, căderea lui Băsescu este posibil să fie necesară așa cum a fost necesară și căderea lui Ceaușescu.
    ===================
    In detaliu, pe Blogul Marin Neacsu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, mai complet mai complex si mai interesant.

      Ștergere
    2. Da, hai cu DA la referendum, sa scapam de ticalos!

      Ștergere
  6. „Prevederile LEGII nr. 406 din 10 iulie 2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de sef al statului roman se aplica persoanelor care au avut calitatea de şef al statului roman.”
    Blogul SCMD

    Cita profunzime ! Poate cineva sa nu fie de acord ?

    RăspundețiȘtergere
  7. Textul legii este dovada faptului ca multi vad putini cunosc.
    In 2001,dupa constitutiile succesive,o singura persoana in viata indeplinea conditia.Restul erau fosti presedinti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bey,
      D'aia o tine Basescu toata ziua cu el este Seful statului!
      Se gandeste si aminteste tuturor ce drepturi o sa aiba el dupa!
      Bine zicea o maimuca ieri: ce m-as bucura sa-l vad RAS de aceste drepturi, sa vada si el cum este sa ... ai dreptul, dar sa nu beneficiezi! Ajuta-ne Doamne sa fie asa!

      Ștergere
    2. Si ce PL-ul meu faci pentru asta?
      Eu am inceput sa adun bidoane .Pentru benzina,ca pe curent nu ,,ma risc''.

      Ștergere
  8. Ma ingrijoreaza ce vad in SONDAJUL de aici!
    ==============
    Sa inteleg ca cca 40% dintre pensionarii militari voteaza Basescu?
    Este peste puterile mele sa inteleg cu ce anume i-a convins!
    Iar daca unii se tin de joaca, sa stie ca sunt mari IDIOT!
    Informatiile de pe Bloguri (postari, comentarii, sondaje) se strang si se analizeaza intr-o multime de locatii de putere! Interna si/sau externa! Deseori, pe baza acestor analize, se iau chiar decizii!
    Sa nu ne mire cand vom auzi: DA, si "miltarii" au votat Basescu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu militarii au votat acolo ci postacii lui basescu, ca sa dezamageasca lumea si sa ii faca pe oameni sa renunte la lupta. Asa se va intampla pe toate sondajele. FACE PARTE DIN LUPTA PSIHOLOGICA.

      Ștergere
    2. Nu te contrazic, dar intrebarea ramane, pusa altfel:
      Unde sunt pensionarii militari? Ei de ce nu contracareaza "postacii" lui Basescu? Ei nu vad ca d'aia UE tine cont doar de ce spun RECLAMAGII lui Basescu? Ce asteptati fratilor? Sa ne ia definitiv dreaku? Bey, dati desteptarea macar acum! Lasati somnul, lenea! Dupa 29 va fi prea tarziu! Sau voi, precum babele: doar de plans mai sunteti buni!

      Ștergere
    3. Pensionarii militari dorm binemersi in pampersi.N-au treaba, pensiuta vine la timp, berica sta rece la frigider, pasteaua e pregatita.N-ai vazut ieri comentul celui de la o filiala, nu stiu care..doar unul -1- din 47 au raspuns chemarii la miting.SI TOTI AVEAU PENSIILE SCAZUTE!Atunci te mira ca cei care le au majorate nu reactioneaza??Nu stiu daca voi mai tineti legatura cu cei activi, dar mie imi spun fostii colegi,toti cu soldele taiate du 25 la suta, ca vor vota BASESCU!Cica vor stabilitate, mai bine cu minus 25 decat cu minus 100 la suta.Asta e Romania, astia sunt romanii!Imprevizibili!

      Ștergere
    4. Cum sa voteze Basescu, nene? Pai daca vin la vot ar fi excelent ca l-am ras fara probleme. Se face cvorumul cerut de CC. Dar sarsaila le-a cerut sa nu vina la vot. Asta e problema S-ar putea sa avem un presedinte demis de 9 milioane de romani iar CC sa nu valideze asta pe motiv ca n-au fost 9 milioane si 150 de mii.]
      Cat despre pensionarii militari ia uitati-va la Burcu, aci, la Neacsu, la Batca, la Hari Bucur, la Ica, la Petrache; la Petrescu, etc! Ei nu se pun?

      Ștergere
  9. cetatean a spus:

    Cerem iesirea din UE a Romaniei …NU mai vrem in UE … NU mai vrem facturi in euro … nu mai vrem sa fim delapidati de omv, mittal, e-on , enel, apa nova, gaz de suez, etc … NU MAI VREM IN U.E !!!! Sa se includa in referendum iesirea din UE a Romaniei sa votam si noi … NU MAI VREM IN U.E. !!!!!!
    O DATA CU DEMITEREA LUI BASESCU, SA VOTAM SI IESIREA DIN U.E. !!!!!
    =======================
    UE sa retina! Se vor confrunta in curand cu miscari masive de strada! Nu numai in Romania! Popoarele au fost duse ca vitele in UE, fara a fi consultate prin referendum sau altfel! Liderii au facut ce li s-a cerut!

    RăspundețiȘtergere
  10. Fenechiu: Băsescu e singurul șef din Europa cu două dosare penale.
    =================
    Șeful campaniei PNL, Relu Fenechiu, a declarat joi că președintele suspendat, Traian Băsescu, se teme de pierderea imunității prezidențiale deoarece este inculpat în două dosare penale. Totodată, acesta a mai afirmat că Băsescu este singurul șef de stat al cărui frate controlează mafia.

    “Traian Băsescu minte cu nerușinare atunci când vorbește de valori europene. Suntem singura țară din Europa care are un președinte inculpat în două dosare penale. E singurul șef de stat din Europa care își pune subordonații să atace țara mințind în exterior.

    E singurul șef de stat din Europa care a înjurat jurnaliști, a instigat cetățenii, a umilit aproape toate categoriile socio-profesionale. E singurul șef de stat din Europa al cărui frate controlează mafia. E singurul șef din Europa ai cărui colaboratori colectau roadele evaziunii fiscale. Traian Băsescu e ultimul om din țara asta care ne poate vorbi nouă de cinste. E un om care, așa cum v-am spus, e inculpat în două dosare penale și un om care s-a ascuns în spatele imunității prezidențiale și de fapt asta e frica dumnealui, își pierde imunitatea prezidențială și va trebui să dea socoteală oamenilor”, a declarat Fenechiu.

    Liberalul a precizat că prin discursul de joi seară Băsescu a părut “disperat”. “Traian Băsescu a dat impresia prin discursul său de ieri că este un om disperat, e un om pe punctual de a da socoteală pentru toate nenorocirile făcute în acești 8 ani de mandate. Sunt convins că asta este de fapt pregătirea retragerii sale politice. Eu mă întreb când Băsescu își arată cinstea? Atunci când ia copiii în brațe în fața camerelor de luat vederi sau atunci când îi lovește când copiii spun ceva despre el și domniei sale nu-i convine? (…) Sunt convins că în momentele în care nu îl vede nimeni, Constituția nu este pentru el decât o cârpă de șters pe jos”, a mai declarat Fenechiu.
    ===================
    Votati ... Basescu!
    Sa traiti bine! Mult mai bine!

    RăspundețiȘtergere
  11. Buna dimineata onorabli chiriasi ai stabilimentului, dragi mamifere, vertebrate, nevertebrate, zburatoare si ciripitoare!Treziti-va dreaku de dimineata si luati parte la lupta!Nu vedeti ce spun antevorbitorii mei? Ca Matrozul castiga teren?Unde dreaku ati ascuns ONOAREA SI DEMNITATEA?Va doare-n cur de ele! Nici de vorbe nu mai sunteti buni,.. ti-ai dreaku de bosorogi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mey colega, m-am trezit, dar nu-mi gasesc COREGA ca sa-mi lipesc proteza si crema de ghete ca sa-mi lustruiesc freza!

      Ștergere
  12. @Anonim 22.49
    PE PENSIONARII MILITARI O SA II VEZI LA VOTUL DE LA REFERENDUM. ALA CONTEAZA, NU CEL DE AICI.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lasati-l pe BUBICO ! El joaca la 2 capete ! Vedeti pe blogul lui ! Il gasduieste si se gudura la PEDELAC si-l sterge pe Cezar pentru ca cica nu i-a vorbit frumos pedelacului ! De aici se racoleaza tradatorii!! Observator

      Ștergere
    2. Nea Bubico el Cashcavalos e bandit sovietic! Tare, tare, dar stau si ma-ntreb daca si-a dat prin 'freza" cu Frontline sa-i iasa paduchele in frunte.

      Ștergere
    3. Cu toata stima si tot respectul!
      Eu unul nu mai cred ca 50-60% dintre pensionarii militari mai participa la vot.
      Vedeti mai sus : Anonim13 iulie 2012, 07:34
      Asta este constiinta civica!
      Sper din toata inima ca stimabilii "chiriasi ai stabilimentului" sa fie de acord sa - i facem echipajul Chiombului pe nava "ESECUL" sau "INFRINGEREA" pe 30.07 2012!
      Cin` sa fie secund? Cin` sa fie nostrom? Cin` sa fie ...?
      Un marinar sa ne ajute cu organigrama/statul de organizare al echipajului!
      Va doresc tuturor zile si nopti racoroase!

      Ștergere
    4. Chiar atat de bine iti controlezi ...gramajul ? Adica, 13 iulie.. 13:13?!1In toate esti atat de ..bun??/

      Ștergere
    5. Anonim13 iulie 2012, 16:49
      Acum am intrat pe blog dupa ceva vreme!
      Simpla intimplare!
      Si sa fi vrut nu iesea asa cu "ora blogului de Mehedinti".
      Sanatate si racoare in case!

      Ștergere
  13. HAI SĂ NE PROSTIM!
    De regulă,în faţa URNEI, un prost este egal cu un deştept. Fiecare are ca vot aceeași valoare.
    Dar doi proşti nu sunt egali cu doi deştepți, pentru că, din doi deştepți, unul n-o să vină la vot, fiindcă i se pare că totul e lipsit de sens. Cei doi proști vor merge la vot pentru că așa li s-a spus.
    Trei proşti nu fac nici ei cât trei deştepți, pentru că, din trei deştepți, unul nu este încă decis și până se decide se închide urna, al doilea nu își găsește papionul și nu poate ieși oricum în lume, iar altul e sigur că o să iasă tot ăia şi n-are sens să se mai ducă. Din trei proști unul va merge din obișnuință, ceilalți doi vor merge ca să nu fie mai proști decât primul.
    Patru proşti contra patru deştepţi, aceeași poveste. Din patru deştepți, unul face sondaje de piață, ca să afle el primul cine va ieși președinte, altul știe că nu o să se schimbe nimic oricum ar vota el,al treilea deja știe cine o să iasă, iar al patrulea nu e prost să se ducă degeaba, că a discutat el cu alți deștepți care i-au spus cum stau lucrurile.
    Din patru proști, unul merge din obișnuință,ceilalți trei pentru că au auzit că mai pică ceva pe acolo, un zahăr, un ulei , nu contează de la cine, sau măcar merg la o bere după vot și mai aud și ei de la ăia deștepți cum stau lucrurile prin țară.
    Cum țara este plină de oameni ”deștepți” un prost va merge la vot ca să iasă altul președinte.
    Si uite așa, proștii aleg pentru cei deștepți, pentru că ”deștepții” sunt prea proști ca să se implice.
    Dar de data asta, la referendum s-a întors foaia. Cei deștepți care nu merg la vot, vor decide cine e președinte. Se răzbună și ei pe cei care au votat până acum în locul lor. Ei vor vota stând acasă . Rezultatul? Același ”deștept” va rămâne președinte.
    Tu ce faci deșteptule pe 29, mergi la vot sau stai acasă ? Hai să ne prostim un pic.

    RăspundețiȘtergere
  14. @Ano 09.04
    Cine este Cezar ma rog, ca sa aiba dreptul sa jigneasca oamenii ? Sau ar trebui sa intreb cine esti tu Cezar ca sa ai acest drept? Indiferent ce punct de vedere ai , esti binevenit sa postezi la mine daca o faci civilizat. Cat vei comenta ca birjarii, ramai cu birjarii oricine ai fi si orice ai spune.

    RăspundețiȘtergere
  15. ... Persoana care exercita funcţia de şef al statului roman beneficiazã de prevederile acestei legi de la data încetãrii mandatului (folosinta gratuita a unei locuinte de protocol, o indemnizatie lunara, paza si protectie, folosinta gratuita a unui autoturism).

    Nu beneficiazã de prevederile prezentei legi persoana cãreia i-a încetat calitatea de şef al statului roman ca urmare a sãvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnata definitiv sau CA URMARE A DEMITERII DIN FUNCTIE PRIN REFERENDUM.

    Dragii mei, haideti sa il ajutam pe Traian sa simta ceea ce am simtit noi cand ne- a taiat SALARIILE SI PENSIA!

    http://www.cotidianul.ro/cinstitul-basescu-a-mintit-inca-din-prima-zi-de-campanie-188356/


    Sa-l trimitem sa stea cu chirie !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. NEX!! NU SE POATE ! SI_A DAT SINGUR CASA - IN MIHAILEANU!!

      Ștergere
  16. Toti care au contribuit personal la aducerea chiorului la putere(prin vot si propaganda) trebuie sa-si dea in fata oglinzii , doua palme cu ..piciorul!! Primul trebuie sa fie neaparat ...BUBICOOO!!! Sniper one

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tie cine iti da fraiere? Daca nu gasesti oglinda sa te suporte, sa vii ca iți dau eu ca prea esti prost.

      Ștergere
    2. Te simti..te simti , narodule!!

      Ștergere
  17. Muei Slipper,ai buca,ori ai doua?

    RăspundețiȘtergere
  18. Ponta a renuntat la serviciile lui Basescu deoarece a descoperit ca poate sa se faca de ris si singur (chiar mai bine !)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu zic nu!
      Dar Chioru` e maestru in a ne face de ris!
      Inclusiv pe tine!

      Ștergere
    2. JAF LA MIN > AGRICULTURII!!!
      BIDINEAUA de 10 X mai scumpa !! 10 milioane de lei noi PRADUITI DE BASISTI.......SI CTE ORI MAI FII??

      Ștergere
  19. „ 5. În discursurile si informările făcute de responsabili din M. Ap. N să nu se mai afirme că prin restructurarea armatei facută începând cu anul 1998 au fost trecuţi în rezervă cadre care au fost cele mai slab pregătite sau cu probleme disciplinare pentru că nu este adevărat şi ne aduce prejudicii de imagine;”
    Presedintele filialei SCMD "col. Irimiea Mihai" Ploiesti,
    Mr(r) Cornel GHINESCU
    12.07.2012

    Asa ceva spun SI ACUM reprezentantii din MApN ? Inseamna ca asta este adevarul.

    RăspundețiȘtergere
  20. INTERESANTA OBSERVATIA:
    =====================
    Fiind speriat de varianta demiterii din funcţie prin Referendum Naţional, la 29 iulie a.c., preşedintele suspendat a cerut Guvernului Ponta să organizeze alegeri libere şi corecte, iar buletinele de vot să fie înseriate. Aşa ar fi normal şi legal: la toate felurile de alegeri să fie înseriate buletinele de vot. Astfel ar fi blocată o mare parte dintre modalităţile de fraudare a alegerilor. Dar de ce, în 22 de ani, omul politic Traian Băsescu nu a acţionat pentru alegeri libere şi corecte, inclusiv pentru înserierea buletinelor de vot? Rămîne de văzut dacă Guvernul Ponta va hotărî să fie înseriate buletinele de vot pentru Referendumul de demitere a preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Mi-am dat seama ca stricasem regula jocului. Anonimii predomina pe aici asa ca, m-am adaptat. In plus, tastasem un m, in loc de n,si se denatura sensul frazei. Esenta era ca trebuia sa ceara buletine inseriate si inainte de alegerile prezidentiale si parlamentare din trecut. Astfel, n-ar mai fi ajuns in veci presedinte. Cum mai putea sa fure?

      Ștergere
    3. Daaa, ai stricat regula jocului!

      Ștergere
  21. Muei,daca inseriezi buletinele de vot cum asiguri ...,zi cum ii zice,aia cu secretul votului?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Prietene, este simplu:
      Presedintele Sectiei de votare X, primeste xxx nr. de Buletine inseriate! Simplu! Apoi, aceste Buletine vor fi distribuite "aleatoriu" membrilor comisiei de votare, care au obligatia sa vegheze la NUMARUL DE BULETINE PRIMITE! Deci, eu votantul, am primit un buletin cu numar, dar nimeni nu stie/urmareste asta! Ei, membrii comisiei au in vedere NUMARUL de pe buletinele primite, ci NUMARUL FIZIC, TOTAL al acestora! Cele care nu se distribuie se restituie cu proces-verbal, iar prin insumare cu ce este in urne, trebuie sa dea numarul total primit! Ai inteles rationamentul?

      Ștergere
    2. ERATA, scuze:
      ============
      Ei, membrii comisiei NU au in vedere NUMARUL de pe buletinele primite, ci NUMARUL FIZIC, TOTAL al acestora!

      Ștergere
    3. Muei ,,pretini'',asa m-as fi gindit si eu.Daca eram intr-o tara normala.Dar intr-o tara in care primesc felicitari pe motive care ar fi trebuit sa fie protejate ...Stiu eu!?

      Ștergere
  22. Felix Tătaru va primi 50.000.000 de euro!
    ====================
    Felix Tătaru va primi, de la Traian Băsescu, 50 de milioane de euro pentru campania anti-suspendare, care se va desfăşura pe Internet şi prin afişaj stradal. Conform unor surse din anturajul suspendatului, pentru această nouă campanie, Traian Băsescu se va baza pe acest personaj, care, începînd cu lupta pentru funcţia de primar general al Capitalei, l-a ajutat să cîştige toate funcţiile la care a candidat şi să evite demiterea din 2007. Numitul Tătaru şi-a instalat deja cartierul general la sediul de campanie al lui Traian Băsescu şi a dat drumul războiului informatic, pe care echipa sa îl poartă, pe Internet, cu postacii USL.

    Pe lîngă cele 50 de milioane de euro, care vor fi încasate de firma lui Tătaru, Băsescu va mai plăti aproximativ 100 de milioane de euro pentru cheltuieli cu afişajul stradal, postere etc. Sursele noastre spun că banii provin, o parte, din donaţiile liderilor PDL, iar o altă parte, din conturile lui Traian Băsescu, deoarece in conturile lui nu este criza asa cum a taiat salariile si pensiile .
    =====================
    Daca isi dadea DEMISIA, poate ar fi meritat IERTAREA poporului roman!
    In contextul creat insa, din cauza raului incomensurabil facut Romaniei, acestui popor (inclusiv prin acolitii lui gen Monica Macovei), nu merita GRATIEREA! Trebuie adusi cu totii, in fata JUSTITIEI! Nu trebuie iertati!

    RăspundețiȘtergere
  23. Muei,sa-l lasam cu Logan-ul!!!

    RăspundețiȘtergere
  24. Comisia Europeană a dat vineri publicităţii lista cerinţelor faţă de România, între acestea figurând nicio graţiere prezidenţială, nicio numire în posturile de procuror general al României şi de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), transmite RFI.

    Prezentăm această listă difuzată de RFI:

    1. Respectarea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar (aflat deasupra intereselor partidelor politice)

    -Reinstaurarea atribuţiilor Curţii Constituţionale de a verifica inclusiv constituţionalitatea deciziilor adoptate de Parlament: abrogarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 38
    -Reinstaurarea regulii majorităţii necesare pentru validarea rezultatelor referendumului (jumătate plus unu din numărul celor înregistraţi pe listele electorale): abrogarea OUG nr. 41
    -Renunţarea la folosirea de ordonanţe de urgenţă în cazul unor decizii care afectează statutul instituţiilor fundamentale ale statului ori Constituţia şi în situaţii care nu prezintă urgenţă
    -Evitarea utilizării publicării selective în Monitorul Oficial pentru a urmări scopuri politice şi mai ales pentru a evita decizii judiciare.
    -Conformarea imediată în faţa tuturor deciziilor Curţii Constituţionale.
    -Angajamentul autorităţilor publice de a respecta independenţa sistemului judiciar şi evitarea criticării acestor decizii judiciare.

    2. Redarea încrederii:

    -Numirea unui Avocat al Poporului care să se bucure de sprijinul majorităţii partidelor politice, printr-un proces de numire transparent şi obiectiv
    -Nicio numire în posturile de procuror general şi procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie sub actuala preşedinţie: proceduri publice şi transparente şi liste deschise pentru oricine, selecţii bazate pe criterii de profesionalism şi integritate şi de palmares în domeniul luptei anti-corupţie.
    -Nicio graţiere prezidenţială în cursul actualei preşedinţii
    -Numirea unor miniştri împotriva cărora să nu fi fost formulate decizii că nu respectă criteriile de integritate. Obligaţia celor care nu respectă aceste criterii să părăsească posturile.
    -Demisia membrilor Parlamentului care au primit decizii finale privind incompatibilitatea, conflictul de interese sau corupţie la nivel înalt.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bey,
      Dar nenorocita asta de UE, in anii astia 8, de batae de joc fata de Lege de catre Basescu si Guvernele BOC, unde a fost?????????? Atunci cand se guverna de-a-n boulea, de ce nu au tipat, nu au intervenit, nu au impus liste si listute? Bey, astia isi bat joc de noi, de poporul roman????? Hmmmm..... ia sa ne gandim mai bine!
      Ia sa spunem noi TARE, cu subiect si predicat, cum isi permite UE sa ne trateze ca pe niste sclavi (vite)? Cine se cred astia?

      Ștergere
    2. Bey,
      Astia se cred cei pe care noi i-am rugat sa ne primeasca in clubul lor. Ei fac regulile iar noi le respectam sau ne luam traista si plecam in CSI.

      Ștergere
    3. Exista o singura EXPLICATIE:
      Basescu, prin aderarea la conceptul SUE, a "vandut" pe sub masa SUVERANITATEA NATIONALA (chiar spunea el ceva de ... cedare din suveranitate), iar acum UE, extrem de interesata de asemenea "specimene" care-si tradeaza tara si poporul fara sa caraie, cu de le el putere, il apara pana in panzele albe!
      Fratilor, cred ca nu exista decat o singura SOLUTIE: sa ne ridicam cu totii atat impotriva lui Basescu si acolitilor acestuia, dar si impotriva celor din afara care cauta sa ne jecmaneasca de tot ce ne-a mai ramas! Ati facut socoteala cati/cate milioane euro am platit noi anual "taxe" la UE si cam cati nea dat UE inapoi, dar mai ales pentru ce anume ???????! De remarcat ca nu am avut VOIE sa-i cheltuim unde ne TREBUIA, i-am cheltuit aiurea, pe proiecte de doi bani, bunuri care in majoritate stau acum in paragina, nefolosite, inutile!
      Bey, luati atitudine! Sculati-va din somnul cel de moarte!

      Ștergere
    4. M-am sculat! Si eu si "doamna". Ordonati!

      Ștergere
    5. Muey-stule!
      Daca tot n-ai niciun tzel,
      Culca-te la loc nitzel.
      Da pe DOAMNA la belit,
      Poate-i da czar un flit!

      Ștergere
  25. Da muei,scula-va,chiar daca e nevoie de nitica telina.Ca mai multa v-om lua la Eternitatea,Ghencea,Central... Chiar ,la MALL nu au ...cazare?

    RăspundețiȘtergere
  26. ,,v-om lua ''. Liniuta bagati-o la victoriile regimului baSecu.

    RăspundețiȘtergere
  27. Hai la lupta ce mare.......

    RăspundețiȘtergere
  28. Ambasada Romaniei in SUA
    INFORMARE
    Domnule Ambasador

    ANTENA 3 TELEVIZIUNE AFILIATA LA CNN INTERNATIONAL
    UN ATAC DE O GRAVITATE EXCEPTIONALA, FARA PRECEDENT LA
    ADRESA POPORULUI GERMAN SI A CANCELARULUI
    GERMANIEI ANGELA MERKEL !



    La emisiunea Vorbele Grele a avut loc un interviu cu Presedintele
    Romaniei. Citez din memorie :
    -Ciutacu: Sunt nepot de rabin care a fost ingropat de germani....pot sa am incredere in germani si cancelara Merkel ?
    ..............
    Antonescu Nu se arata contariat de aceasta afirmatie
    uluitoare..........

    Ciutacu...In acelasi an CANCELARA GERMANIEI A SEMNAT CONTRACTUL CU STASI

    Antonescu maraie ceva aprobativ.

    Tinand seama de gravitatea situatiei am luat legatura cu centrul Presei Germane din New York. Am primit asigurari ca
    guvernul german va fi informat de urgenta.
    Domnule Ambasador
    Va rog de a informa prin cablu diplomatic guvernul Romaniei.
    Va rog a comforma primirea mesajului si numarul de integistrare.

    PS In cursul zilei de luni voi avea o audienta cu Consulul German
    in NY.....Busso von Alvensleben.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bey idiotule,
      Ai luat-o pe urma Monicai Macovei???
      Pai daca EXACT asa or sta lucrurile, istoria dureroasa a acestei familii, ce vrei tu mai tembelica, sa minta de dragul Angelicai?
      Sau de frica si pupincurismul slavit de tine sa nu mai vorbim?
      Tu nu vezi mai reclamagiu de doua parale ca esti ridicol?

      Ștergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri