Google Translate

duminică, 22 iulie 2012

Weekend fierbinte, cu PRO si CONTRA Presedintelui suspendat Basescu. UPDATE. Luni, va recomand o carte!


Mitingul PDL organizat, sâmbătă, la Iași, pentru susținerea președintelui suspendat Traian Băsescu la referendumul organizat în 29 iulie, a reușit să strângă între 10.000 și 15.000 de participanți, numărul mitingiștilor fiind diferit de la o sursă la alta. Însă, potrivit unui cititor al site-ului DeCe News, mulți dintre cei prezenți în fața Palatului Culturii, au preferat să îndure câteva ore sub soarele arzător, ulterior ei urmând a fi răsplătiți cu vizite la mănăstiri, dar și cu mâncare și răcoritoare.


Numai din municipiul Roman, au plecat spre Iași zece autocare cu PDL-iști și simpatizanți, ne-a scris cititorul. Celor îmbarcați în autocare le-au fost asigurate sandwich-uri, apă/sucuri, iar după miting ei urmau să meargă în vizită la mănăstiri, unde vor lua și masa de prânz.

Potrivit sursei citate, majoritatea romașcanilor care au mers la Iași au fost încântați de această excursie + masă gratuită, având în vedere faptul că în Roman salariul maxim nu depășește 1300 de lei pe lună, majoritatea salariaților beneficiază de 600-700 de lei/lună, iar pensionarii se străduie cu greu să supraviețuiască din pensii foarte mici.

Dacă pentru un oraș mic, precum Roman, s-au pus la dispoziție zece autocare, câți mitingiști ”recompensați” au sosit oare la Iași din Piatra Neamț, Bicaz, Târgu Neamț, sau satele și comunele limitrofe municipiului moldav?

URMARITI VIDEO:
===========================

video

=======================
Sursa:
Cât costă flacăra democrației? Mitingiștii lui Băsescu au bonus o excursie la mănăstiri
============

Stiri in curs de actualizare!
Urmariti si comentariile, cititorii nostri, vin cu noutati!

==============================

UPDATE 1.
dumineca, 22 iulie 2012
Tot la IASI, dar CONTRA Basescu!

Președintele suspendat, Traian Băsescu, nu a scăpat de acuze nici la Iași,
la mitingul USL de duminică.
“Vreau ca Băsescu să ajungă în faţa legii şi să plătească pentru ce a furat românilor”,
a declarat Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta le-a spus, duminică, oamenilor prezenţi la mitingul USL de la Iaşi, că Traian Băsescu trebuie să ajungă în faţa legii şi să plătească pentru ceea ce a furat poporului român, numindu-l “trădător şi corupt” care a furat împreună cu “gaşca lui de mafioţi”.

“Am venit astăzi aici să vă spun cu inima deschisă că eu voi vota «da» la referendum şi să vă spun că am încredere că poporul român, în majoritatea absolută, va veni să voteze «da» la referendum pentru demiterea lui Traian Băsescu. Vreau să ajungă în faţa legii şi să plătească pentru ce a furat poporului român”, a afirmat Ponta.

El a spus că în urmă cu un an şi jumătate, în 24 ianuarie, Traian Băsescu, “preşedintele trădător al României”, a venit în Piaţa Unirii din Iaşi, iar primii care i-au spus “pleaca acasă, trădătorule, au fost cadrele militare disponibilizate.
“Apoi întreaga piaţă i-a spus «pleacă acasa, coruptule şi tradătorule, apoi întreaga Românie i-a spus «pleacă acasă, coruptule şi trădătorule».
Eu şi Crin Antonescu ne-am dat seama atunci că datoria noastră faţă de dumneavoastră este să îl aducem pe Traian Băsescu în faţa judecăţii românilor, iar pe 29 iulie veţi judeca şi veţi spune «da» pentru demiterea lui Băsescu”, a mai spus premierul.

Aproximativ 15.000 de persoane participă, duminică, la mitingul USL din Piaţa Unirii din Iaşi, la care sunt prezenţi preşedintele interimar Crin Antonescu, premierul Victor Ponta, Varujan Vosganian, Relu Fenechiu, Cristian Adomniţiei, Ecaterina Andronescu, Titus Corlăţean, Romeo Stavarache, Daniel Constantin, Gheorghe Nichita.

Oamenii, care au venit cu autocare din mai multe judeţe ale Moldovei, scandează “Jos Băsescu” şi au pancarte cu mesaje precum “Trimitem dictatorul cu vaporul”, “A minţit, demite-l”,
“Da la referendum”.
Sursa:
Ponta: Băsescu a furat împreună cu “gaşca lui de mafioţi”
====================
===============
UPDATE 2.
 Luni, va recomand o carte!
====================


Istoricul Marius Oprea va lansa luni, 23 iulie 2012, un volum ca supliment la Jurnalul Național, ”Adevărata față a lui Traian Băsescu ,
care, potrivit autorului, este o biografie neromanțată a celui care a devenit președintele României.

Într-un alt capitol dedicat ascensiunii lui Traian Băsescu, Marius Oprea arată cum își prezenta actualul președinte suspendat intrarea în politică: ”Aşa cum deseori a mărturisit-o, „a dus-o bine“ în timpul regimului comunist, fie de pe urma misiunilor pe mare, fie ca reprezentant al NAVROM la Anvers.
„Domnule, eu am avut bani, slavă Domnului, ca lup de mare, am avut bani şi înainte de Revoluţie, cît am lucrat in Belgia, deci eu am venit în politică cu Audi 80“,
se mîndrea Traian Băsescu într-un interviu din Academia Caţavencu, ironizîndu-şi totodată adversarii politici. „Să limpezim lucrurile. Năstase a venit în politică în Trabant. Pe bune, uite, Năstase a intrat în politică cu Trabantul, şi ăla, din orgoliu nemăsurat, l-a vopsit în negru, să pară Ceaika.
În ziua Revoluţiei, eu aveam Audi 80, el un Trabant.“

”(…) după propriile-i declaraţii, Traian Băsescu poate fi socotit, fără îndoială, printre cei mai bogaţi oameni din România socialistă. Economiile sale totalizau în jur de 2.800.000 de lei. Cel puţin după carnetele CEC, valută, bijuterii, ceasuri, brichete şi tablouri, după cum însuşi declară, era de peste zece ori mai bogat ca Elena Ceauşescu”, ale cărei economii însumau 270.000 de lei.

Marius Oprea nu omite nici mult mediatizata navă ”Biruința”, despre care Traian Băsescu afirma cu foarte puțin timp în urmă: “Asemenea nave nu se dau nici masterilor, nici doctorilor, nici la vreun „dottore”. Se dau comandanţilor de nave foarte bine instruiţi. Mi-am încheiat cariera pe mare după 4 ani de comandă pe această navă de 306 metri, care căra 150 de mii de tone de ţiţei (…)“.
”Cînd a urcat la bordul ei, Traian Băsescu era deja un biruitor. Învăţase regulile jocului, dar şi cît şi cum putea întinde coarda pentru a-şi mări averea şi creşte influenţa. (…) Era singurul care deţinea arme de foc, avînd dreptul legal de a le utiliza în apărarea vasului, ca teritoriu al României. Pe această bucată de ţară, el putea să hotărască în orice problemă, fără a se consulta cu nimeni. Putea oficia căsătorii, putea aresta şi încarcera membri ai echipajului, ca să nu mai vorbim de alte sancţiuni. Era, deci, un fel de preşedinte al ei, şi chiar mai mult decît atît – era şi guvernul, şi  Marea Adunare Naţională”,
scrie Marius Oprea.
==============================
===========
UPDATE 3.

“Flacăra Democraţiei”, aprinsă de Băsescu,
aruncată în canal, la Orșova
================================
Torța simbolică, “Flacăra Democraţiei“, aprinsă de Traian Băsescu, la Cluj-Napoca, şi care ar fi trebuit să facă turul ţării a fost aruncată într-un canal la Orşova, chiar de către primarul municipiului, susţin surse din PDL.

“Flacăra Democraţiei”, aprinsă de Traian Băsescu a avut zile scurte. Potrivit PDL, torța care era purtată de un grup de tineri liberal-democrați trebuia să ajungă, duminică, în Orșova, în drumul său spre Bucureşti.

Tinerii care purtau torța, din cadrul organizaţiei “Amfiteatrul civic”, au fost opriți la intrarea în municipiul Orşova. După mai multe încercări, tinerii au ajuns totuşi cu flacăra în centrul oraşului, dar acolo aceasta le-a fost smulsă de primarul Manea, care a aruncat-o într-un canal, a declarat
deputatul PDL Doina Chircu.
”Primarul Manea, fost securist dovedit, a făcut tot posibilul şi a omorât Flacăra Democraţiei în municipiul Orşova. Domnul Manea este o persoană care se manifestă violent. Tinerii îşi făceau acţiunea aşa cum au dorit, iar el s-a repezit, a împins tânărul, l-a bruscat, i-a luat torţa şi a aruncat-o într-un canal”,
a declarat pentru RTV deputatul Chircu.
====================
============

82 de comentarii:

  1. No, iarta-i Doamne nu stiu ei ce fac!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Problema este mult mai dureroasa!
      Exista un NUCLEU DUR de cca 30% dintre romani, sustinatori ai Presedintelui suspendat Basescu si clicii sale portocalii, care de fapt constituie PROFITORII acestui fost regim bezmetic! Ia sa cautati sa aflati, cine sunt cei care ADUC acesti oameni in "excursii" electorale! Pana atunci, va spun eu: cei cu "parandaratul", cei care timp de 8 ani s-au adapat la "tatele" Guvernelor Boc&Gasca! Cei care pana una/alta, joaca totul pe-o carte: Basescu! Nu ramane Basescu, se termina si cu ei! Asta e!

      Ștergere
    2. Aha,
      Acum inteleg mai bine de ce zbiara Basescu sa nu i se ia Justitia (procurorii, parchetele, DNA-aul etc.etc.). Pai daca procurorii si-ar face treaba si ar inhata pe "JMECHERII" neamului (asa zisii "baieti destepti"), este clar ca ar dispare FINANTATORII excursiilor electorale! Pai se poa' ??? Vrei sa planga "marinelu" ???

      Ștergere
    3. In nemernicia si disperarea lor, PROFITORII REGIMULUI Boc/Basescu arunca zi de zi cu noroi in tara si popor, reclama la inaltele porti (desigur, unora care probabil in cei 8(opt) ani au avut de castigat din relatiile stabilite cu PDL, Guvernele Boc si Presedintele Basescu)), tot felul de aberatii, incercand si chiar reusind sa invenineze inclusiv relatiile internationale. Hotul striga hotii, spune romanul! PDL/Basescu, nu are mama, nu are tata! Astia tin cu dintii de PUTERE! La cate NENOROCIRI au facut, stiu ca viitorul lor e NEGRU, INTUNECAT, plin de RACOARE! Fara dubii, JILAVA ii asteapta!

      Ștergere
  2. Numai pentru "slugoiul parlamentului" trebuie sa i se asigure o locuinta permanenta la Jilava!
    O javra, asta e Basescu!

    RăspundețiȘtergere
  3. Neatza buna la ZOO + 9! Cezare sa nu uiti "Darie" ca fix la ora 2 (pm) sa ne scarpini la oaua!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. No,buna dimineata fu cand va salutai io!Adica la 7 cand ma fripsei pe limba cu aia neagra,amara si fierbinte.Cafeaua, baaaa..nu va ganditi la pornosaguri!

      Ștergere
    2. Vazurati ?? Ma dadui pe ...limba olteanului !

      Ștergere
    3. Numai sa nu ma lase cu ochii-n..soare!

      Ștergere
    4. Maaars in PIZDA MA-TIIIIIIIIIIII

      Ștergere
    5. @ 11:13
      Ba pe-a chizdulitzei mamitzicii tale! Hi, hi, hi!!!

      Ștergere
    6. Bai, muystul de la 11:13...mi-ai ramas dator cu un raspuns!Zi ma, ce inseamna GUGURLUI?? Uimeste-ma..

      Ștergere
  4. Mey, vedeţi c-a apărut partea a 2-a a documentarului "Dacii-noi dezvăluiri". Aşa aflai încă odată că io mi-s get, iar Czar maimucă toa(n)tă!

    RăspundețiȘtergere
  5. Frati moldoveni pe 29 veniti la vot, sa-i f...tem lui Basescu una-n bot!

    RăspundețiȘtergere
  6. Mei, io mi-s neam de costobuci si lui Czar maimukles vreau sa i-o trag la buci!

    RăspundețiȘtergere
  7. Frati moldoveni ! Stefan cel Mare va ordona : Pi cai moldovienii mei si la vot sa ziceti DA ! Sniper one

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bei maimuco, caluti-o fost luati la CEAPEU si cei ce-o mai ramas o fost facut pateu

      Ștergere
    2. Ba, guristul de la 13,29: tu sa mergi calare pe un magar! Adica pe umbra ta.

      Ștergere
    3. Atunci pi curand bre pi curand...si tot da sa !stampilati Sniper one

      Ștergere
  8. "Flacăra democraţiei", aprinsă în urmă cu o săptămână la Cluj, de către preşedintele suspendat Traian Băsescu, a fost aruncată în Dunăre, la Orşova, de către un reprezentant al administraţiei locale, care i-a luat torţa tânărului care o transporta prin acest oraş.

    Şeful Poliţiei Orşova, comisar Marian Cherescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că duminică dimineaţă, în jurul orei 10.30, Poliţia a fost sesizată de un tânăr că în timp ce transporta "Flacăra democraţiei" prin Orşova, împreună cu alţi şase tineri, "a fost întâmpinat de un reprezentant al administraţiei locale, care fără explicaţii şi fără motiv a aruncat torţa într-un canal al Dunării".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. I-auziti, bai, i-a murit torta lu base.Semn rau!

      Ștergere
    2. "Bravos, rezon"! Aici e mina lui Admin.
      Macar sa fi aprins o luminare dupa ce au stins torta!

      Ștergere
    3. Va spun eu adevarul de la fata locului : Pedelacii au vrut sa dea foc la Dunare _ de oftica ! USLASII baieti de baieti cum ii stim au sarit sa stinga focul cu cateva canistre de ..benzina!! Cred ca era si Adminul pe acolo!! Sniper one

      Ștergere
    4. ”Flacăra democraţiei”, reaprinsă după incidentul de la Orşova, a ajuns la Craiova.
      ==================
      ”Flacăra democraţiei” a fost adusă, duminică seară, la Craiova, de mai mulţi tineri din judeţul Dolj, care au preluat-o de la graniţa cu judeţul Mehedinţi de la colegii implicaţi în incidentul de la Orşova, care au aprins apoi o altă torţă.

      Torţa a fost adusă mai mulţi tineri din Dolj, care au alergat cu ea pe străzile Craiovei, iar la ora 21.30 aceştia au adus-o pe esplanada Teatrului Naţional, unde au fost aşteptaţi de aproximativ 70 de simpataizanţi şi membri ai PDL, care au aprins alte 20 de torţe.

      Preşedintele interimar al PDL Dolj, Marian Jean Marinescu, a precizat că ”flacăra democraţiei” care a ajuns la Craiova nu este cea originală, întrucât aceea a fost distrusă la Orşova.

      ”Tinerii au adus o torţă nouă, care a fost aprinsă după incidentul de Orşova. Era normal să procedăm aşa, să aprindem o nouă flacără”, a declarat Marian Jean Marinescu.(...)
      - Informeaza Mediafax.ro -

      Ștergere
    5. Auziti ce spune toanta/toantelor din Parlamentul 'UE:
      Cei de la USL cum aud de democraţie scot pistolul!
      ==============
      Elena Băsescu, fiica cea mică a preşedintelui suspendat Traian Băsescu, scrie, duminică, pe Twitter, că atunci când aud de democraţie "cei de la USL scot pistolul", referindu-se la incidentul de la Orşova, unde "Flacăra democraţiei" a fost aruncată în Dunăre.

      "Referitor la incidentul de la Orşova: Cei de la USL cum aud de democratie scot pistolul!", scrie Elena Băsescu.
      ==================
      Bey, acu' sa vad IO cine si ce mai zice de fata lu' tata!
      Iata, ce bine, matur gandeste! A invatat saracuta sa "editeze" corect si o propozitie! Ehee, pana termina "mandatul", invata si cele 7-8 clase gimnaziale pe care le-a sarit ... coarda!

      Ștergere
    6. Sper sa nu ma insele memoria, dar parca Goebbels al lui Hitler a spus "Cind aud cuvintul cultura imi vine sa pun mina pe arma."
      Iata pe cine parafrazeaza Basescu si fiica-sa!
      Jigodii-atit si nimic mai mult!

      Ștergere
  9. Bravo ORSOVA ! Trebuia aruncat si al de-o purta!!

    RăspundețiȘtergere
  10. mos alecu spunea...
    22 iulie 2012, 17:28
    Motanele căcăcios , esti complet dezarmant in sinceritatea ta de om prost ...
    Auzi la tine : "...tu crezi ca eu imi pierd vremea cicind toate ineptiile de pe aceste bloguri?Citesc si eu,selectiv,..." .
    Eu credeam ca este de un elementar bun simt (si de o logica "la mintea cocosului") sa citesc ceea ce spune cineva , inainte de a-l critica ...
    Dar ... de unde bun simt si logica la tine sau la sergentul bula !?!..
    +++++++++++++++++++++++++++++++++
    Hi, hi, hi!
    Motanelul cacacios = tigri2 cel rapanos
    Sergentul bula = maimuca cap de sula

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba, nu mai vorbi despre moroi si Necuratul pa acilea ca se sparie ciurda si nu mai reusim sa-i adunam nici cu cainii de turma.Abia ce reusiram sa numaram vro 500.000 de capete de lighioane,cornute,maimute,taratoare,ciripitoare,raci,draci si dracoaice,si tu vrei sa-i imprastii.Ba, vezi ca te spun lui nea Vasile, ca numai ce m-a laudat azi dimineata si de atunci stau tot in pozitia de drepti.

      Ștergere
  11. pentru cei interesati:
    http://www.gandirea.ro
    http://adevaruldespredaci.ro
    ------------------------------
    pentru cei dezinteresati:
    http://adevaruldespremaimucetigricurdelei.ro

    RăspundețiȘtergere
  12. Oare pe unde mugeste Cezar, boul cel mare ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Căutarea dvs. - adevaruldespremaimucetigricurdelei - nu a returnat niciun document.

      Sugestii:

      Asiguraţi-vă că toate cuvintele sunt ortografiate corect.
      Încercaţi alte cuvinte cheie.
      Încercaţi cuvinte cheie mai generale.
      Rezultate Căutare
      Te -ngura de Pedelac ,ma faci sa pierd vremea de pomana!!

      Ștergere
    2. 1. Nu "mugeste" ci boncaluieste!
      2. Baaa, fara diacritice, fara diacritice si mai ales fara "coada de maimuta"!!!

      Ștergere
    3. Coada sa ti-o pui tu in loc de coarne.Eu asa stiu ca czar mugeste.Tu behai!

      Ștergere
  13. Ba, amu indiferent ca behaiti,boncaluiti,mugiti,sugeti,baunati,tunati si fulgerati,mereti dreaku la culcare!Luati-va coada de maimuta, dormiti ca vulpea cu ea intre picioare , sau ca ursul cu ea in gura.Noapte buna, lighioanelor!

    RăspundețiȘtergere
  14. Validarea Referendum-ului,
    devoaleaza spaima lui Basescu de puscarie??!
    ======================
    Traian Băsescu și-ar dori invalidarea referendumului întrucât s-ar teme de justiţie, readucând în discuţie dosarele “Flota” sau “Casa din Mihăileanu“, a declarat, duminică, senatorul Dan Șova.

    “În ciuda afirmațiilor președintelui Traian Băsescu, unul dintre principalele motive pentru care domnia sa își dorește cu ardoare invalidarea acestui referendum și revenirea la Cotroceni este teama de justiție. Am să trec în revistă numai câteva din dosarele penale care îl așteaptă pe domnia sa după 29 iulie și o serie de alte acțiuni cu iz sau conotație penală în legătură cu care, după pierderea imunității constituționale pe care dânsul și-o revendică azi, s-ar putea să îl întrebe procurorii din România”, a declarat Dan Șova.

    “Domnul Traian Băsescu a produs o pagubă de 300 de milioane de euro bugetului României prin acțiunile sale directe documentate în dosarul “Flota”. Din 300 de nave, flota comercială a României a rămas doar cu vaporașele de pe lacul Herăstrău. Traian Băsescu a fost trimis în judecată în acest dosar, dar s-a suspendat după ce acesta a devenit președintele României, după cum vă aduceți aminte. Mai mult, la scurt timp după ce Băsescu a ajuns la Palatul Cotroceni, dosarul a fost retrimis de Înalta Curte de Casație și Justiție către Direcția Națională Anticorupție din cauza unei viciu de procedură, neînsemnat de altfel, mai exact, rechizitoriul nu fusese semnat de către procurorul-șef al Parchetului Național Anticorupție de atunci, domnul Ioan Amărie, ci de către un subaltern al acestuia, de un procoror adjunct al DNA din vremea aceea. Instanța supremă a cerut atunci procurorilor din DNA doar să complinească acest viciu, adică șeful DNA să semneze rechizitoriul și nimic altceva.

    În loc să facă treaba asta, domnul Daniel Morar, proaspăt numit șef al DNA, împreună cu subalternii domniei sale au cheltuit zeci de mii de euro pe o nouă expertiză, prin care s-a stabilit, că în ciuda dispariției a 300 de nave, totuși nu există niciun prejudiciu. Acest dosar nu este închis, judecarea lui de care domnul Traian Băsescu se teme teribil, fiind blocată doar de imunitatea prezidențială”, a explicat Dan Şova.

    Totodată, Șova a făcut referire și la apartamentul din strada Ştefan Mihăileanu, pe care, susține social – democratul, președintele suspendat Traian Băsescu l-ar fi trecut în proprietatea sa, în mod ilegal.

    RăspundețiȘtergere
  15. Buna dimineata respectabili pacienti,pace voua dragi dobitoace, maimute, copitate, paracopitate, bicopitate si decapitate.Intrucat perioada de rut nu a inceput inca, rugam rebelii boncaluitori,mugitori sau urlatori, sa se adreseze maimutei-mascota deoarece este sterilizata si vaccinata.

    RăspundețiȘtergere
  16. Neatza buna la ZOO + 9!
    Cezare nu uita la ora 9 (am), banana sa ne-o razbuzezi in doua!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Maaars in PIZDA MA-TIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII

      Ștergere
    2. 09:01
      Maimuca sa ne pupi in buca!

      Ștergere
    3. @Anus 09:01

      Ba pe-a chizdulicei mamitzicii tale!

      Ștergere
    4. 09,01- GUGURLUI?! Imi spui?
      Fara @.

      Ștergere
  17. Moștenirea Boc
    România, prima în topul ţărilor care fraudează UE

    România este prima în topul ţărilor care deturnează fondurile de la Uniunea Europeană. Concluzia a fost publicată de Comisia Europeană şi de Oficiul European de Luptă Antifraudă OLAF, anunţă online un post francez de televiziune, potrivit Realitatea TV.
    Surprinzător, pe locul doi se află Germania, urmată de Italia.
    Un membru al Oficiului european de luptă antifraudă spune că în cazul ţării noastre este îngrijorătoare şi rata scăzută de condamnări la sfârşitul procedurilor judiciare. În raportul despre fraudarea fondurilor UE, se menţionează că în România peste 73% dintre acţiuni au fost respinse în timpul procesului.
    "Îngrijorătoare în cazul României este rata scăzută de condamnări la sfârşitul procedurilor judiciare", a declarat Lothar Kuhl, reprezentantul Oficiului european antifraudă, potrivit TV 5.
    --------------------------------------------

    http://www.cotidianul.ro/

    RăspundețiȘtergere
  18. ANCMRR nu doreşte o recalculare a pensiilor foştilor militari
    Într-un comunicat al ANCMRR, semnat de Şeful Departamentului juridic, Cdr. (r) Constantin Alexandru, se arată că noua lege a pensiilor militare să nu prevadă o nouă recalculare a pensiilor militare aflate în plată, urmând ca acestea să redevină pensii militare de stat printr-un articol din capitolul „Dispoziţii finale” al legii.

    Comunicatul ANCMRR este dat ca urmare a participării reprezentanţilor asociaţiei in comisia pentru discutarea proiectului noii legi a pensiilor militare de stat în cadrulComisiei M.Ap.N. pentru discutarea proiectului noii legi a pensiilor militare de stat sub conducerea consilierului ministrului, d.na Luminiţa-Simona Sârbu.

    La dezbateri au participat reprezentanţi ai principalelor structuri militare şi ai unor organizaţii ale militarilor în rezervă şi în retragere.

    Delegaţia A.N.C.M.R.R. a susţinut punctele de vedere stabilite, respectiv:
    1. Noua lege să nu prevadă o nouă recalculare a pensiilor militare aflate în plată, urmând ca acestea să redevină pensii militare de stat printr-un articol din capitolul „Dispoziţii finale” al legii;
    2. Pensiile diminuate sa revină la cuantumul din decembrie 2010
    3. Pensiile militare de stat să fie stabilite pe baza veniturilor obţinute de fiecare militar, în întreaga sa carieră;
    4. La determinarea cuantumului pensiei militare de stat să fie reprezentate în mod corespunzător veniturile obţinute de militarii care au lucrat în unităţi şi specialităţi cu grad ridicat de risc şi de dificultate mare, de cei care au fost în
    misiuni desfăşurate în străinătate;
    5. Modificări în formularea unor articole.

    Din delegaţia A.N.C.M.R.R. care a participat la această activitate au făcut parte următorii: gl. (r) dr. Mihai Iliescu, gl. (r) Nicolae Spiroiu, fost ministru al apărării naţionale, gl. (r) Vasile Moroianu, gl. (r) Mihail Ciocârlan, gl. (r) Dumitru Ianculescu specialist financiar, cdr. (r) Constantin Alexandru şi cdr. (r) Chirică Aurelian, preşedintele A. N.C.M.R.R., filiala Vrancea.

    sursa: ANCMRR

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey, astia din conducerea ANCMRR dinozauri e! Fripturisti si onanisti! Nu ca cei din virful SCMD altfel e...

      Ștergere
    2. Unora le este frica de aceasta "re,re,re", deoarece stiu ca au pensiile minarite. Nu-i asa Cezare? Daca sunt corecti si nu au nimic pe suflet, cu ce-i deranjeaza oare aceasta activitate, cind se specifica clar ca vor ramine in plata pe cuantumul cel mai avantajos? Dar,he,he,he fara grupe de munca bagate aiurea! Parca procesul de RRR pe OUG1 dura pina in 2014, nu-i asa?

      Ștergere
    3. Ma doare in p..a !

      Ștergere
  19. Poate fi adevarat?
    Voi ce credeti?

    http://www.dcnews.ro/2012/07/miza-interventiei-lui-merkel-in-favoarea-lui-basescu/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Miza intervenţiei lui Merkel în favoarea lui Băsescu.
      Autor: Eugen Zainea.
      =================
      Convorbirea telefonică dintre Traian Băsescu şi cancelarul german, Angela Merkel, a ridicat multe semne de întrebare în mediul politic din România. Jurnalistul Eugen Zainea realizează o analiză a ultimelor reacţiiavute de Merkel cu privire la această zonă a Europei şi încearcă să descifreze implicaţiile acestor mişcări la nivel geopolitic.

      Foarte multa lume si-a pus intrebarea de ce a avut doamna Merkel o reactie atat de surprinzatoare la suspendarea de catre Parlamentul Romaniei a lui Traian Basescu. Neinformatii, care cad lesne prada minciunilor si manipularilor slugilor basiste, cred in diversiunea lansata de acestia, ca distinsa doamna cancelar este ingrijorata de “atentatul la statul de drept” si de “lovitura de stat in curs la Bucuresti”. O lovitura de stat infaptuita de organul reprezentativ suprem al poporului roman suveran. Evident ca adevaratul raspuns la intrebare, altminteri cat se poate de legitima, trebuie cautat in alta parte.

      Nici explicatia ca PD-L, partidul lui Basescu este membru al Partidului Popular European, deci simpatia de familie politica determina reactia germana nu este decat partiala si nu ar justifica iritarea extrema a dnei Merkel.

      In cele ce urmeaza voi emite o ipoteza, pe care cred ca o pot si demonstra suficient de credibil. Cu multe luni in urma, in doua dintre emisiunile mele de la TV SIGMA, observam si atrageam atentia asupra subitului si bizarului interes al doamnei Merkel pentru aceasta zona geografica. Si interesul nu era fata de Romania in mod particular (dealtfel, pana recent, doamna nu-l baga in seama pe Basescu nici macar cu evidentul dispret cu care il trata prietenul dumneaei Sarkozy). Interesul se deschisese brusc pentru Republica Moldova. Le semnalam atunci telespectatorilor ca mi se pare extrem de suspect acest interes. Si am spus ca am banuiala ca Germania ar putea sa se foloseasca de Republica Moldova si de problema transnistreana (desi nu este parte din procesul de negociere 5+2!) pentru ca, in dorinta strangerii in continuare a relatiilor (oricum foarte solide si reciproc avantajoase) cu Federatia Rusa, sa promoveze o solutie de tip federal pentru Republica Moldova. Si cum, dupa ani de ignorare aproape ostentativa a lui Basescu, a sosit, la fel de brusc si de suspect o invitatie pentru Basescu de a vizita Berlinul, am afirmat ca am banuiala ca doamna cancelar il convoaca pe presedintele roman pentru a obtine de la el (recunoscut ca fiind dispus sa se inchine la orice Inalta Poarta si sa sarute orice papuc imperial, numai sa-i fie lui bine si sa-si asigure protectia mai-marilor Europei si lumii) acordul pentru solutia de federalizare a Republicii Moldova.

      Ștergere
  20. Ruşii au ascuns în offshoruri 798 de miliarde de dolari, românii 91 de miliarde, iar moldovenii două miliarde de dolari.
    ======================
    Din România în anii 1994-2010 au fost scoase circa 91 de miliarde de dolari, potrivit studiului „The Price of Offshore Revisited", realizat de grupul Tax Justice Network.
    Raportul arată că la acest capitol România ocupă locul trei în Europa de Est şi Centrală, după Ungaria cu 242 de miliarde de dolari şi Polonia cu 165 de miliarde de dolari ce s-au scurs în diferite paradisuri fiscale.
    Valoarea capitalului ascuns de români în offshoruri este egală cu 72% din valoarea datoriei externe a României în anul 2010.

    RăspundețiȘtergere
  21. Wow!
    Criza! Salarii diminuate/inghetate! Pensii, ajutoare sociale idem!
    Da, dar nu pentru TOTI, aceeasi AUSTERITATE...
    De pilda, TVR, televiziunea publica pe banii romanilor, datoare vanduta (cu foarte multe miliarde), ce credeti ca salarii isi poate permite???
    Asa ... la un nivel marunt, de fite-cine??? Stati jos, luati pasteaua:
    Ati auzit voi de ... Livia Dilă, care încasează circa ....
    10.000 lei/luna!!!! (pe stil vechi": 100.000.000 lei/luna).
    ===================
    Rodica Culcer a fost deseori invitată la B1Tv, deși era angajata TVR. La postul public, condus de pesedistul Alexandru Sassu, ea încasa un salariu de șef, dar nu putea să-l laude pe Traian Băsescu, așa că era nevoită să apară în emisiunea Liviei Dilă (”6, vine presa!”) ca să-și poată face datoria față de partid.

    Imediat după ce Andi Lăzescu a venit la șefia TVR, Culcer a angajat-o pe Livia Dilă, care încasează circa 10.000 lei, ca prezentatoare a Orei de Știri, pe TVR2.

    Serviciul făcut fostei colaboratoare întru promovarea președintelui nu are nicio justificare managerială: audiențele la emisiunea prezentată pe B2Tv, cum e poreclită televiziunea publică, sunt mai mici ca la B1, iar prezentatorii ajunși prin concurs stau degeaba.

    În plină criză, salariile celor din TVR au fost înghețate pentru al patrulea an consecutiv, iar angajații se tem că deficitul va crește, odată cu angajarea unor foști susținători ai PDL.
    ===================
    Bey, IO stau si cuget:
    Aistia traiesc in Romania????
    Daca il laud pe Basescu si Gasca, pot primi salariu de peste 100 milioane?
    Daca ii mai fac si ceva servicii in plus, as putea sti ce mai primesc?
    Bey, e mare beleaua! La cat s-a furat in tara asta,nici dreaku nu mai stie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O noua "Cadere a Bastiliei", asta trebuie! Societatea romaneasca este corupta si putreda pina in maduva oaselor...
      Daca in tara asta lucrurile nu vor fi puse la punct, am dat de dracu! 22 de ani de furaciune si tilharii, cu "sprijinul" celor din afara. Daca pulimea romana nu-si va da seama ca "mai aproape e camasa decit haina", aunci e grav; putem sa ne desfiintam ca natiune. Nimeni, dar absolut nimeni nu le doreste romanilor binele, cum intelept spunea Eminescu: "cel mai bun prieten al noastru a fost, este si va fi Marea Neagra"!

      Ștergere
  22. Mey, pina la urma am nimerit blogul. Am inteles ca pe aici posteaza fostul meu coleg de infanterie, Cezar maimuca cu capul ca buca. Transmiteti-i salutari de la un fost coleg de-al lui, cu care lingea pe vremuri oauale de gugurlui!

    RăspundețiȘtergere
  23. Mai neamule,dar prost mai esti,doar cateva cuvinte ai in vocabularul tau,si asa infect?Tu ce-ai fost la infanterie ,soldat si te-au dat la GAZ de prost ce erai?Te mai dai drept coleg de-al lui Cezarica?Esti un furuncul infect mai limbric uman.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @14:46
      Daca iu mi-s un furuncul uman mei Fechete pruncutule, apai no draga sa-mi pupi curu de ardelean pe-o perioada de-un an.
      Ba loaza-gaoaza, nu esti cumva motanelul cacacios care o ia numai prin dos?

      Ștergere
    2. Furuncule, furuncule....

      Ștergere
  24. VOTATI IMPOTRIVA NATIONAL COMUNISMULUI !

    UMBRA LUI CEAUSESCU SE STRECOARA PE BLOGUL PLANO

    Odată cu venirea la putere a USL, a reaparut celebrul discurs din epoca ceauşistă al "neamestecului în treburile interne .
    Acest discurs este alimentat zilnic pe acest blog.
    Propaganda ceausista se scurge in valuri impotriva tot ce se chama civilizatie europeana.

    Manipularea se face prin apăsarea butonului care declanşează naţionalismul şi mândria românilor de a ieşi din marginalitate şi de a se comporta ca o ţară mare, importantă şi sigură de sine
    Plano la fel ca Ponta si Antonescu îi ceartă pe europeni în fiecare zi că se amestecă în treburile ţării, atrăgându-le atenţia că "Suveranitatea României este prevăzută în Constituţie"
    In secret si nevazut de nimeni Plano invata in miez de noapte ....sa danseze cazacioc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ... magarule de magar ce esti... iar ai scos capul la drum?
      Da indicatii pretioase, de la Europa, la tine in USA care te-a acceptat fara sa stie ce jeg de magar de porc ce esti!
      Vezi cum sunt primite indicatiile acolo si lasa-ne cu durerea noastra, ca nu suntem ca tine, izmene pe calator si basina'n vant...
      Mars de aici potaie jegoasa!

      Ștergere
  25. ...subitului si bizarului interes al doamnei Merkel pentru aceasta zona geografica. Si interesul nu era fata de Romania in mod particular (dealtfel, pana recent, doamna nu-l baga in seama pe Basescu nici macar cu evidentul dispret cu care il trata prietenul dumneaei Sarkozy). Interesul se deschisese brusc pentru Republica Moldova... Si am spus ca am banuiala ca Germania ar putea sa se foloseasca de Republica Moldova si de problema transnistreana (desi nu este parte din procesul de negociere 5+2!) pentru ca, in dorinta strangerii in continuare a relatiilor (oricum foarte solide si reciproc avantajoase) cu Federatia Rusa, sa promoveze o solutie de tip federal pentru Republica Moldova. Si cum, dupa ani de ignorare aproape ostentativa a lui Basescu, a sosit, la fel de brusc si de suspect o invitatie pentru Basescu ...

    RăspundețiȘtergere
  26. Blogu' lu' Marcus


    23/07/2012


    Veniti De Luati Lumina De La Portbagaj !

    Filed under: Revista presei in versuri naive — Marcus @ 14:30



    Isi pierdu chiombila torta, aruncata in canal,
    Vaduvind democratia de decor de carnaval.
    Jale mare, lacrimi multe in sleahta portocalie
    Ca le-au cucerit stindardul la mijloc de batalie.

    ...

    Restul pe

    http://marcus64.wordpress.com/2012/07/23/veniti-de-luati-lumina-de-la-portbagaj/

    RăspundețiȘtergere
  27. ...
    Pedelacii isi smulg parul si s-au imbracat in negru
    Au schimbat albu’ in doliu pentru Nasu’ cel integru.
    ...

    RăspundețiȘtergere
  28. Scrisoarea unui diplomat român
    "Fereşte-te, popor al meu, căci mari primejdii ţi se pregătesc!"
    1. Poporul român ar trebui ca în această perioadă să-şi aducă aminte următoarele:

    - Băse‘ şi-a încălcat jurământul de preşedinte aducând prejudicii grave interesului naţional, descalificându-se singur din poziţia ocupată - nota bene - prin fraudă:

    - A subminat unitatea statului prin susţinerea regionalizării României, sprijin Tokes etc. N-a produs decât o şi mai mare derută şi încâlceală în relaţia cu R. Moldova, pe care a compromis-o şi din interese înguste electorale şi prin plileală nenorocită (deh, ce ştie el mai bine) cu Voronin, care la vinuri e mai tare decât el la "visikiuri";

    - A ţinut România în izolare, departe de dialogul european şi internaţional pe probleme de importanţă capitală pentru ţară, el reducându-se la rolul de figurant, de "yesman" cu mentalitate de slugă, doar, doar va fi băgat în seamă, drept recompensă. A dat cinstea României pe ruşine!;

    - Nu vizite făcute, nu vizite primite, a atras asupra României desconsiderare şi dezonoare. Băse‘ s-a băgat în seamă prin amatorism desăvârşit, a zis "da" la consilii europene, fără să înţeleagă consecinţele adevărate pentru România a deciziilor asumate (Pactul Fiscal); s-a dat mare cunoscător al problemelor mondiale, încurcând axe cu taxe şi-un tăciune cu-n cărbune;

    - A desconsiderat profund statul român, în fruntea căruia a fost ales, prin panseuri "a la Gâgă" cu pretenţia de a fi exibat adevăruri filosofice imuabile, de tipul: "Statul este un încurcă lume" (declaraţie la Londra, cu prilejul vizitei acolo, anul trecut, parcă). Or, dacă e aşa, de ce, dracu’ se cramponează să rămână în fruntea lui? Păi, da, acum se înţelege de ce îl delapidează cu sârg prin firmele de partid, ca să nu-l mai poată încurca pe el! Dar s-a slujit de el ca să se îmbogăţească, el şi ai lui, şi pentru a destructura puţinul de democraţie care exista! De fapt, el este cel mai mare încurcă lume pentru români!;

    RăspundețiȘtergere
  29. 2. - A compromis pentru mult timp viitorul naţiunii: a îndemna oamenii să-şi părăsească ţara şi să-şi caute viitorul în altă parte exprimă o totală neîncredere în viitorul propriei naţiuni, ceea ce îl descalifică automat din cea mai înaltă funcţie în stat, este pur şi simplu o acţiune criminală. Nu s-a mai pomenit în istoria noastră şi nici a unei alte naţiuni ca păstorul, care trebuie să-şi sporească turma, să se înhăiteze cu lupii (aproape toate firmele străine) ca s-o risipească! Caracterul ticălos al acestui îndemn rezultă şi din faptul că, în acelaşi timp, Băse se face agent al firmelor străine (lupii) şi le facilitează să dea "tunuri" şi să prăpădească agoniseala şi resursele românilor, luându-şi şi el tainul!;

    - NU a produs nici o idee, cât de firavă, privind încrederea în potenţialul şi capacitatea creatoare ale românilor şi în posibilitatea exprimării acestora în ţara lor! Or, asta e prima datorie a unui preşedinte, care trebuie să încurajeze naţiunea pe care pretinde că o conduce să aibă curajul de a se măsura şi de a concura, spre binele ei, cu toate celelalte naţiuni! Vrea Băse’ să transforme Românie întro "terra lederata", într-o ţară pustie pe care s-o cumpere pe nimica, aşa cum se întâmplă, "investitori strategici"- cei mai mulţi nişte infractori internaţionali şi derbedei! şi în care să se aşeze năpăstuiţi de aiurea ca sclavi ai noilor stăpâni? Aici se exprimă la vedere caracterul criminal al cârmaciului/cârpaciului naţional!;

    - Cum de l-au ales firme norvegiene dintre "sute de cereri" tocmai pe el să-l ia la şcolarizare/masterare gratuită? Nu cumva începem să desluşim aici şi "dispariţia" flotei, pe care acum o navlosesc probabil firme norvegiene iar Băse îşi ia tainul?;

    - Patriotismul a ajuns o vorbă de calcă pentru dom Preş’! Ce-i îndemna el pe românii din Canada la vizita făcută acolo recent (Summit NATO) şi care probabil i-au spus că nu umblă nici pe acolo câinii cu colaci în coadă şi că ei tot la ţara lor se gândesc, unde au familiile şi unde ar dori să revină? Păi marele "patrihoţ" i-a îndemnat să facă ce ştie el mai bine: adică să nu-şi mai bată capul zi de zi cu dragostea de ţară, le-a zis el, că nu se poate trăi din ea, ia să-şi vadă ei de alte treburi, că viaţa-i grea, nu?;

    - Ca un fel de concluzie care cade de la sine: prin tot ce a făcut şi ce n-a făcut, Băse a tăiat aripile acestei naţiuni, încercând şi reuşind s-o facă resemnată, lipsită de încredere în propriile forţe şi de optimism, apatică, tristă, profund antagonizată, tocmai bună să fie servită pe masa multinaţionaleor, că tot ni se spune mereu ce bună e globalizarea! Iată cum o formula, în cinismul său nemărginit, un exponent de marcă al Ocultei Mondiale, Z. Brzezinski, fostul consilier de securitate al fostului preşedinte american, Carter: "To have lunch or to be lunch", adică mai pe româneşte: a avea haleală sau a fi halit! Da, asta-i globalizarea! Iar Băse s-a dat, el şi partidul lui, cu cei ce ne halesc!;

    - Propunem ca Băse să fie nominalizat, după ce va câştiga nominalizarea pe care şi-o reclamă "Căcărtărescu", la premiul Nobel, la categoria Bobu, pentru cea mai mare canalie a acestui secol, a celor trecute de la facerea lumii încoace şi a celor care vor veni până la Marea Trecere!

    - Să le reamintim românilor actualitatea clasicilor - Nicolae Iorga: "Fereşte-te, popor al meu, căci mari primejdii ţi se pregătesc!".

    Semnat: Un ambasador căruia îi pasă!
    --------------------
    http://www.cotidianul.ro

    RăspundețiȘtergere
  30. ...
    Pedelacii isi smulg parul si s-au imbracat in negru
    Au schimbat albu’ in doliu pentru Nasu’ cel integru.
    ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cei care nu se prezinta la vot - nu vor avea timbru peBI! In acest fel vor fi RECUNOSCUTI si alungati de peste TOT ! ATENTIE

      Ștergere
  31. S-a stricat de tot lumea fratilor ! ...
    Curdelonul si steli p-ulea tac ca c...tii in iarba , si neacsu nu-l mai musca de c.r pe dogaru ! Asa ceva nu s-a mai auzit de cind se egzista acest blog ... vine apocalipsa , si altaceva nu ...

    RăspundețiȘtergere
  32. Buey, ia ziceti voi, trimitem ambulantza cu pastelele dupa Tigri2 sa-l aduca la baza, la 9? Da, au ba? Buey, asta ne face de ris pe toate bloagele! Punem de-un sondaj? Ce ziceti, e cazul sa-l heutanasiem?
    Auziti si voi acilea ce-i face Mos Alecu:
    "mos alecu spunea...
    22 iulie 2012, 19:27
    Motanele cacacios , asa cum ti-am mai spus ... bine au facut (de fapt , nici nu puteau face altceva ...) cei care te-au dat afara din armata ... La o asemenea gindire care dracu' psiholog isi mai asuma raspunderea sa-ti dea "apt pentru zbor" , si care dracu' comandant isi mai asuma raspunderea sa te aiba chiar si pe o functie "la sol" ?
    Tu nu mai erai de domeniul "psihologiei" ... tu erai (si esti) de domeniul "psihiatriei" "
    ------------------------
    Grav, daca nu-si ia pasteaua, tigrul poate ajunge manusi...menajere.

    RăspundețiȘtergere
  33. BAAI VOTATI BASESCU PRESEDINTE! UN MARE OM, UN MARE CARACTER!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey maimushco, probabil ca ai stat in soare fara basca pe cap!

      Ștergere
    2. E un FALUS dati clik pe nume!!

      Ștergere
  34. Cei care nu se prezinta la vot - nu vor avea timbru peBI! In acest fel vor fi RECUNOSCUTI si alungati de peste TOT ! ATENTIE
    CEZAR spunea...
    23 iulie 2012, 19:26
    Disperati suntei voi si mai mult..INCONSTIENTI! Profitati de bunavointa lui Antonescu ! sa fi fost eu 5 minute in locul lui, vedeati voi cvorum cand imi vedeam eu ceafa !
    Bun ! Cu un vot NU contra 5.000.000 DA se intoarce zici tu la Cotroceni ??!
    Ai ideie ce va fi? Doar niste tampiti ca voi imping tara spre .......Civil!!

    CEZAR spunea...
    23 iulie 2012, 19:29
    USL nu cere nimic altceva decat ca lumea sa vina la vot si sa voteze fiecare ce doreste !!
    Ce vreti mai mult de atat, bai jegosilor!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey, dar cine e Cezar asta, cumva maimuca? Cel care care la ora 2 duios ne-a mingaiat pe oaua, ori cel care la ora 10 ii dam banana sa ne-o frece?

      Ștergere
  35. Si care-i diferenta daca ai pe ,,boletin'' dunga ori ,,bula''ina ?!

    RăspundețiȘtergere
  36. NU FI CHITRA IZMANARULE(OPREO)"UNJE" LA TOTI PENSIONARI MILITARI,HG 1019,CU CONDITII SPECIALE.

    RăspundețiȘtergere
  37. Muie,cind ti-oi ,,unje" huna...

    RăspundețiȘtergere
  38. Ia te uita a aparut Curleonul! Si erau unii ingrijorati ca-l facusera dusmanii salam vinatoresc de mistretz...
    Ce faci mei Curutz, pe unde ai umblat?

    RăspundețiȘtergere
  39. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  40. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  41. Băsescu: s-ar putea să cer PDL să boicoteze referendumul.
    =================
    Invitat într-o emisiune la B1 Tv, Traian Băsescu i-a acuzat pe cei din USL că pregătesc o fraudă masivă la referendum. El a spus că ar putea cere celor de la PDL să nu desemneze oameni în secţiile de votare, iar prin această măsură să boicoteze procesul de votare. Băsescu consideră că toate măsurile USL sunt luate doar în direcţia fraudării referendumului.

    “Mă voi consulta cu PDL în privinţa boicotului. Nu pot să mă duc singur la vot. Eu nu voi avea niciun reprezentant în secţia de votare, ar putea fi doar cei ai PLD. Să văd ce vor decide ei mâine şi apoi îmi voi anunţa poziţia”, a spus Băsescu la B1 Tv.

    “Sunt foarte multe elemente care arată clar decizia USL de a frauda acest referendum. Mie îmi va fi imposibil ca prin reprezentanţii PDL să controlez ce se întâmplă acolo şi atunci există riscul, dacă nu se ameliorează condiţiile în zilele următoare, ca eu să cer PDL să nu fie reprezentat în secţiile de votare (…) Este evident că se pregăteşte fraudarea referendumului. Atunci de ce să cer eu alegătorilor mei să meargă la vot?”, a declarat Băsescu, la B1TV.

    Băsescu îi acuză pe cei din USL că nu doresc să pună camere de filmat în secţiile de votare. Băsescu a cerut să fie folosite camerele de la Bacalaureat.

    Prelungirea programului de vot este o altă măsură pe care Băsescu o consideră posibilitate de fraudare. Preşedintele suspendat susţine că această măsură este luată pentru mediul rural pentru că acolo lumea intră în case la ora 22:00.

    Băsescu a spus că ar putea cere celor din PDL să boicoteze referendumul şi a adăugat că este probabil ca şi electorarul său să stea acasă pentru a nu legitima lovitura de stat.
    ========================
    Aistia sunt bolunzi (bolnavi cu capu')!
    Frica de a pierde, ii face sa nu iese nici macar din case, daramite la vot!
    Iar dupa... sa vezi acuze, tipete, urlete, spume ...
    Asta stiu, asta fac! Niste neica-nimeni, sugative la banii publici!
    Pai cum vericule? Sa piarda ei tzatza? Chiar asa? Sa moara "marinelu"?

    RăspundețiȘtergere
  42. Lume, lume, soro lume ...
    Pe asta ai mai auzit-o ???
    =====================
    Monica Macovei: Poate voi candida la președinție.
    =================================
    Europarlamentarul PDL, Monica Macovei, a declarat, luni la Radio România că poate va candida la președinția României.

    Invitată la RRA, Monica Macovei, a declarat că a dat la tradus plângerea penală făcută de USL liderilor PDL pentru denigrarea țării. Odată tradusă, plângerea va fi distribuită la toată presa străină a declarat Macovei.

    De asemenea, europarlamentarul a făcut și o declarație în exclusivitate cu această ocazie, afirmând că poate va candida la președinția României.

    Plângerea penală înaintată de către USL Parchetului de pe lângă ÎCCJ îi vizează printre alții pe Traian Băsescu, Emil Boc, Monica Macovei și Mihai Răzvan Ungureanu.
    ================
    Am rugaminte la o maimuca!
    Mereti repede la madama cu o pastea! Chiar mai multe!
    Amarata e dusa rau cu capuletele! Sireaca de ea!

    RăspundețiȘtergere
  43. Recomand cu caldura sa cititi cartea lui Oprea. Cand cititi incercati sa faceti o analiza prin separarea faptelor lui lui TB fata de analiza autorului asupra acestora. Veti avea o surpriza. Faptele prezinta un om cu o configuratie cazona dar expeditiv, de mare amvergura, harnic, intransigent si extrem de curajos. A avut neplaceri declansate de un diferent cu un secretar de partid de pe nava Zimnicea. Daca acuzatiile ar fi avut suport TB ar fi avut mari necazuri, dar n-a fost asa. Interpretarile autorului faceti-le in paralele cu interpretarile dumneavoastra. Dupa 150 de pagini autorul ajunge la concluzia ca TB a colaborat cu securitatea si ca a avut un dosar la securitate care a fost distrus in 1979(nu in '89), poate data va sugereaza ceva despre valoarea datelor din dosar. Autorul nu pomeneste nimic despre autoridicarea imunitatii lui TB in privinta dosarului Flota. Interpretati!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite