Google Translate

joi, 2 august 2012

Azi, 2 august, Ziua Judecăţii! CCR dă VERDICTUL. UPDATE. News! Basescu ramane suspendat!



Judecătorii CCR s-au reunit joi, de la ora 9.00, într-o nouă şedinţă pentru a decide daca referendumul de demitere a lui Traian Băsescu este valid sau nu. Cu o zi în urmă, magistraţii au amânat decizia, după ce au dezbătut mai bine de cinci ore şi au solicitat Ministerului de Interne şi Institutului Naţional de Statistică date despre populaţia cu drept de vot din România, pentru a putea soluţiona mai multe contestaţii.

CCR a anunţat miercuri că a solicitat informaţii Ministerului de Interne şi Institutului Naţional de Statistică (INS) informaţii necesare soluţionării contestaţiilor.

Este vorba de sesizările depuse de preşedinţii celor două Camere care susţin că baza legală în care a fost convocat referendumul din 29 iulie a fost OUG 41, care elimina cvorumul şi de cea a USL, pe care Uniunea a refuzat să o facă publică.


O a treia sesizare a fost făcută de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), care a solicitat Curţii Constituţionale amânarea pronunţării în privinţa referendumului din 29 iulie, până la stabilirea numărului real al cetăţenilor cu drept de vot la această dată.

"Astăzi 1 august 2012, ora 14, au fost înregistrate 43 de dosare de la Biroul Electoral Central în legătură cu referendumul privind demiterea Preşedintelui României, din data de 29 iulie 2012. După înregistrare s-a procedat la analizarea dosarelor, fiind verificate un număr de 18.548 de procese-verbale întocmite de secţiile de votare din ţară şi străinătate.

În acelaşi timp, au fost înregistrate 3 dosare având ca obiect contestaţii precum şi mai multe cereri din partea cetăţenilor cu privire la rezultatul referendumului din data de 29 iulie 2012. Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art.77 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a solicitat şi de la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi de la Institutul Naţional de Statistică. (...)

În cursul zilei de mâine, 2 august 2012, începând cu ora 9, Curtea va continua dezbaterile referitoare la contestaţii şi confirmarea rezultatelor referendumului", anunţa miercuri CCR.

La finalul şedinţei, judecătorul Augustin Zegrean declara că atât INS, cât şi Ministerul de Interne au furnizat datele cerute de Curte, acestea urmând să fie analizate joi dimineaţă.

Ministerul de Interne le-a transmis judecătorilor CCR că numărul de persoane aflate pe listele electorale în 29 iulie, data la care a fost organizat referendumul privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu, este de 18.292.514.

Curtea Constituţională este instituţia care validează sau invalidează rezultatele referendumului de demitere a preşedintelui României, prin hotărâre.

Potrivit legii, plenul Curţii Constituţionale decide "cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii referendumului". Practic, judecătorii CCR vor stabili "dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia".

 "Înaintea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, hotărârea Curţii Constituţionale se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună", prevede legea.

Aşa cum stabileşte legea, validarea sau invalidarea referendumului depinde de voturile a 6 judecători din cei 9 care formează plenul Curţii.

Situaţia votului e dificil de prevăzut, mai ales că şi acum, ca şi la precedenta suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, în 2007, există suspiciuni cu privire la existenţa unor presiuni asupra judecătorilor, scrie Mediafax.

Judecând după cei care i-au propus în funcţii, Augustin Zegrean, Petre Lăzăroiu, Mircea Minea şi Iulia Motoc sunt percepuţi ca fiind pro-Traian Băsescu şi PDL.

Acsinte Gaspar, Ion Predescu şi Tudorel Toader sunt asociaţi cu USL, iar Zoltan Puskas este nominalizat de UDMR. Este cunoscut că acesta din urmă a avut momente în care a făcut opinie separată şi rămâne de văzut în ce măsură el se va asocia conduitei UDMR din timpul referendumului.

În condiţiile în care CCR stabileşte că nu au fost îndeplinite condiţiile de valabilitate, Parlamentul va decide asupra procedurii de urmat. "În situaţia în care Curtea Constituţională va stabili că nu au fost îndeplinite condiţiile de valabilitate stabilite de lege, Parlamentul României va lua act de hotărârea acesteia şi va decide asupra procedurii de urmat", prevede Hotărârea Parlamentului nr. 34 din 6 iulie (art.3).

Conform reglementărilor legale în vigoare, pentru a fi validat referendumul din 29 iulie, era necesar ca la urne să se prezinte cel puţin 50% plus unu din numărul alegătorilor.

Potrivit rezultatelor finale comunicate miercuri de BEC, prezenţa la vot a fost de 46,24% (8.459.053 alegători au venit la vot din totalul de 18.292.464 de români înscrişi în listele electorale).

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.rtv.net/ccr-da-verdictul-judecatorii-din-nou-in-sedinta-pentru-a-decide-daca-referendumul-e-valid-sau-nu_38450.html#ixzz22NBSHu7o
===============================
================


Stiri in curs de actualizare!
Daca se intampla ceva important, vei afla si de aici!
Citeste comentariile!
Fara manipulare, fara dezinformare!
=======================================
UPDATE 1.
ora 14:22

==========
=====================
==============

=====================================
===================
UPDATE 2.
ora 16:15
==================


Curtea Constituţională a amânat verdictul asupra referendumului pentru 12 septembrie

Curtea Constituţională a luat decizia de a amâna decizia privind referendumul până pe data de 12 septembrie. Crutea a luat această decize după două zile de dezbateri. CCR cere analizarea şi definitivarea listelor de alegători.


În urma acestei decizii Crin Antonescu va rămâne preşedinte interimar, iar Traian Băsescu preşedinte suspendat.

Cu o zi în urmă, magistraţii au amânat decizia, după ce au dezbătut mai bine de cinci ore şi au solicitat Ministerului de Interne şi Institutului Naţional de Statistică date despre populaţia cu drept de vot din România, pentru a putea soluţiona mai multe contestaţii.
====================
============

========================

UPDATE 3.
CCR atacata si hulita de importanti sustinatori PDL si ProBasescu
========================================


Consilierul Monicăi Macovei,
despre judecătorii CCR: "Nenorocţi şi demenţi"

Mihai Politeanu este consilier al Monicăi Macovei şi susţinător acerb în reţelele sociale al boicotului la referendum.

În contextul în care europarlamentarul democrat liberal, fost ministru al Justiţiei, a fost cel mai vocal şi persuasiv apărător al independenţei judecătorilor Curţii Constituţionale, poate reuşeşte să afle de ce angajatul său îi categoriseşte pe aceştia drept "nenorocţi" şi "demenţi" la puţină vreme după pronunţarea amânării deciziei referitoare la referendum pentru 12 septembrie.

============================
============
=======

===================
UPDATE 4.
===========================

Crin Antonescu: Referendumul a trecut.
Bătălia politică s-a încheiat

Crin Antonescu, a declarat, joi, după amânarea pronunţării Curţii Constituţionale asupra referendumului, că bătălia politică s-a încheiat. Conform preşedintelui interimar, lupta politică va începe abia la toamnă, o dată cu declanşarea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale.

"Referendumul a trecut", afirmă Crin Antonescu, dând asigurări că România nu va trece printr-o situaţie de instabilitate şi că preşedinţia funcţionează în parametri normali.

"Am luat act de decizia CCR şi chiar dacă înseamnă o amânare neaşteptată a verdictului şi a punctului final al referendumului, cred că trebuie să constatăm un lucru: această amânare are în fond convingerea Curţii că fiecare vot contează. E un fundament de salutat şi o dovadă că democraţia are un sens când înseamnă însumarea exprimării libere a cetăţenilor. Amânarea nu înseamnă că România va traversa o perioadă de instabilitate. Avem un parlament pe deplin legitim şi instituţia prezidenţială care va funcţiona în parametri normali. Referendumul a trecut, din punct de vedere al bătăliei politice. Curtea Constituţională a cerut date şi Ministerul de Interne trebuie să facă datoria cu toată eficienţa, dar bătălia politică s-a încheiat. Va reîncepe spre sfârşitul acestei toamne când vom avea alegeri parlamentare şi prezidenţiale", a declarat preşedintele interimar Crin Antonescu, la Palatul Cotroceni.

"România e o ţară cu adevărat democratică, e un stat de drept şi poate să se gândească cu optimism şi încredere la viitor", a mai spus Antonescu.


Judecătorii CCR cer actualizarea listelor de alegători înainte de a se pronunţa.
Magistraţii Curţii s-au reunit joi, de la ora 9.00, într-o nouă şedinţă pentru a decide daca referendumul de demitere a lui Traian Băsescu este valid sau nu.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.rtv.net/crin-antonescu-referendumul-a-trecut-batalia-politica-s-a-incheiat_38566.html#ixzz22PHtMKaN
====================
============

55 de comentarii:

  1. Salut, Vasile!
    In mod normal, decizia nu poate fi decat una singura: VALIDAREA referendumului! Cu sau fara date oficiale privind numarul electorilor cu drept de vot. Dar ce mai e normal in tara asta?

    RăspundețiȘtergere
  2. Se poate termina si fara verdict.
    Poate, nici batranii ccr-isti nu intrunesc cvorumul.

    RăspundețiȘtergere
  3. Stelele sunt pe Pamant,
    Iar Romania in aer!
    ==================
    A spus acum cateva momente, "nemuritorul" cu o "stea" (pe Aleea Celebritatilor din Bucuresti), Horatiu Malaele!
    Sa ne traiesti Întru mulţi ani, Maestre!

    RăspundețiȘtergere
  4. Bai frate stai si te crucesti ce debandada e in tara asta. MAI-ul habar n-are citi suntem, INS-ul la fel...
    Revenind la subiect, ce sa ceri CCR daca ala cu ochelari din sticla de sifon, Zegrean e handicapat, iar in viata lui n-a fost decit un prapadit de jurist la un BJATM din Bistrita? Nu mai vorbim de fufa de Iulia Motoc care scria pe facebook ca se simte amenintata...
    Daca decizia CCR va fi de invalidare, atunci ne asteapta o toamna fierbinte. Pina la urma Basescu nu va scapa si, in cel mai fericit caz, ii va tine companie lui Nastase.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sa te-auza Cel de Sus !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai bine sa-l auda ala de jos ca sa-l ia mai repede pe kior.

      Ștergere
  6. "
    Draga Olteanu Matei a declarat, miercuri seară, într-o intervenție telefonică în emisiune ”Ultima oră”, că nu l-a votat niciodată pe Traian Băsescu pentru că îl consideră un om rău, la fel cum era și Nicolae Ceaușescu.

    "Eu am o încredere foarte mare în cei de la Curtea Constituţională şi gândesc că vor fi nişte oameni serioşi. Eu aş fi decepţionată dacă nu s-ar împlini ce am prevestit. Pentru că în '77 am prevestit cutremurul şi în '89 am prevestit că o să cadă nea Nicu (n.r. Nicolae Ceauşescu)."

    Draga Olteanu Matei spune că s-a săturat de Traian Băsescu și, măsurile pe care le-a luat acesta, cât timp a fost președinte, n-au făcut altceva decât să înrăutățească situația țării.

    Înaintea referendumului privind demiterea preşedintelui, Draga Olteanu Matei spunea că ar vota "cu patru mâini", dacă ar putea, pentru înlocuirea lui Traian Băsescu."

    http://www.cotidianul.ro/draga-olteanu-matei-despre-traian-basescu-190283/

    Bey, care mama dracului tot voteaza la NS? Sunt basisti pe-acilea pe blog? Sa iasa in fatza rapanii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un cap in gura, rugam frumos!
      Numai pe stil Basescu, altminteri nu punem la socoteala!
      Sa vina baiatul nost', cel cu capisonu' pe cap!
      El stie cui si cum sa traga!
      Azi e obosit, dupa luptele de ieri!

      Ștergere
    2. Sper sa nu dispara..baiatul cu capison.Prea este halit din priviri de dobitoace incognito cuprinse de boala incertitudinilor sau altor boli specifice varstei a treia.Czar, certifici?

      Ștergere
  7. Bey,
    Desteptaaaaarea!
    Avem news! Traienel ... mai sta o tura ....

    RăspundețiȘtergere
  8. FELICITARI C.C.R !! O decizie corecta, rationala !
    A tinut cont de toate elementele de frauda ale lui Basecu!
    Totsi era obligata sa decida pe ,,LISTE electorale"
    A pus jugurile la treaba (INSTITUTIILE) se refac listele si daca se confirma numarul redus ,rezulta cvorum = Basecu -OUT ! Daca nu -NU!!
    INCA O DATA FELICITARI CCR!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cetzarushule iar esti prost , ca intotdeauna .
      Frauda nu este a lui bashinescu , frauda este a lui Rus care a vrut ca bashinescu sa cistige si sa-i de autonomie ardealului ...

      Ștergere
  9. Si cu aceasta ocazie ,,Vizionarul BUBICO " a luat-o in freza !
    Cacaturile lui de pronosticuri nu s-au adeverit Sniper one!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am putea sa ne bucuram avand si un limbaj decent???
      Nu am vazut ca d-l Neacsu sa folosesca un vocabular "similar", la adresa vreunui comentariu, sau comentator! Va rog mult, renuntati la cuvintele jignitoare, atacul la persoana!

      Ștergere
    2. Cezare, ai luat-o in freza!
      Nu mai primesti ratia de banane rascoapte.
      In plus, va trebui sa-l plimbi seara de seara pe Tigris in lesa!
      Si ca bonus,ti-l dam si pe Curdeleu sa-l scapi de paduchi!

      Ștergere
    3. Da-mi si un pic de benzina ca sa-i rezolv mai repede si ..definitiv!!!!! hi,hi,hi

      Ștergere
  10. Nu nu putem cu anumite persoane !

    RăspundețiȘtergere
  11. Bey, avem treaba!
    Merita ATENTIE si luat ATITUDINE:
    =============
    1. Tupeul cunoscut si arhicunoscut al pdl-istilor, a intrat in maxima turatie! Daca ieri spuneau ca respecta "orice" DECIZIE a CCR, ACUM au inceput s-o faca tandari pe la tv-urile prietene!
    2. Poate cel mai grav, pe aceste si in timpul acestor "ore fierbinti", Codruta a decis sa acorde cu de la EA putere/DECIZIE, o noua prelungire ( a doua), d-lui Daniel Morar, seful DNA!
    3. Presedintele suspendat (ramas ... atarnat ... si fara de obiect al muncii) ... tace! Si-a scos doar haitele, la inaintare!

    RăspundețiȘtergere
  12. Buey ce ma doare capul!!! Buey ce ma-nervati!!! Buey nu uitati ca bat si _ut ca masina de cusut, aia SINGER!
    Bine. Acu sa trecem la treburi serioase.
    Buey, vazurati ce cap in gushe i-am tras kiorului? Gata cu bucuria si apucati-va de numarat cite lighione, dobitoace si pacienti suntem, ca nu care cumva sa se-ntoarca kiorpecul, ca altfel am dat de dracu.
    PS.1 Cezare, neamule, Nea Cashu/Bubico este jurnalist asa ca trebuie sa-i luam mai mult sau mai putin in considerare afirmatiile. Este rationamentul si dreptul lui de a si le expune. Inca n-a ajuns Mama Omida, sau oracolul din Damaroaia. Lasa nu fi suparat ca adevarul este undeva la mijloc...
    In aceasta "disputa" eu voi spune ca preafericitul rabin Shtrool: "aveti amindoi dreptate".
    PS2. Buey, care mama dracului tot voteaza NS la sondajul postat? Buey, voi ce paziti p-aciulea, ai? Prindeti-mi-i si aduceti-mi-i sa le trag un cap!
    S-aude? Cezare ai auzit? Hai gata, nu mai plinge acolo in fund ca ti-a facut Admin observatie. Deh, ce sa zic: poate trebuia si el sa fie nitzel mai elegant cu tine, mai ales ca ti-este nash in ale blogeritului!
    Buey, dar daca tot ti-e nanash, ai fost la el cu curcanul si damijana de zeiber? Hai zi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mey, tu asta...
      Asta cu capisonu!
      Unde dreak mi-ai fost azi????
      Fara tine, a fost ... scoate capisonu si te uita si tu!
      Astea's comenturi??? Doar atatea? Nu vezi ca se blegira toti de nervi si asteptare? Iar acu' ii acu'! Abia acum incepe LUPTA! Fara mama, fara tata! Vezi ca Traienel, nu doarme!
      P.S.: Nu baga joarda! Admin tine la toti, cu egala masura!
      Semneaza, / City Manager

      Ștergere
  13. Buey, tin sa multumesc Admin (buey sa nu ziceti cumva ca vreau sa-l perii, ca-ndata v-alegeti cu-n cap) pentru faptul ca tine bloaga asta atit de bine, pentru a ne permite si noua sa zburdam pe imashuri. Nu ca la altii...Dar sa revin. Ati vazut ca ne-a pus la dispozitie "filme documentare online"? Ati vazut ca suntem vedete de cinema pe "youtube"? Brava, felicitari si sa speram ca in curind unul dintre noi, dintre distinsele lighione si pacienti, va avea o stea pe bulivarul celebritatilor, alaturi de Horatiu Malaele, Marin Moraru si celelalte vedete consacrate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine ca aparusi.Deja musteau dobitoacele de dorul tau.

      Ștergere
  14. Sa inteleg ca Suspendatul a ramas in aer precum Mihaela,dragostea mea? Oare el ce-o fi guitat..Elena sau Maria?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ahhhh....
      Nutica, dragostea mea!
      Firea-i a dracului de tiganca imputita!
      Ce-mi facusi fa? Bey, o sa-ti dau la capete in gura, pana la septembre! Iar dupa ... mai vedem! Daca nu cumva ... ne mutam amandoi la racoare!

      Ștergere
  15. Ha, ha, ha.....
    I-auzi neamule ce zice Blaga/buldogu acu pe la tv-uri:
    De decizia luata.... nu ete vinovata CCR ....
    Vinovat este .... tineti-va bine: USL !!!!!
    Bey, astia e nebuni dupa putere!
    O tine langa si cu Lovitura de stat!
    Hai gata .... mai ziceti si voi ce zice ... 'mnea-lui!

    RăspundețiȘtergere
  16. Ha-Ha-Ham!
    Salutare vertebrate si alte lighioane si scule!
    Ma luptai cu astia-n Curte da n-avusei sanse. Ii muscai ii latrai dar degeaba. Ma omoara sefu' ca nu reusii sa-l plasez la Cotroceni maine, dar cainii astia fac parte dintr-o haita mare N-am fost 6. Doar 5 la 4. Asta e.
    Sefu' n-ar fi mai bine sa demisionezi? Scapam de belea. Si eu, si tara!

    RăspundețiȘtergere
  17. A-nceput Boul sa latre? Bai te crezi caine?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bai, aici e libera exprimarea! Fiecare pe limba lui, poliglotii la alegere.N-ai vazut ca si PulanOX vorbeste iha,iha?

      Ștergere
  18. Maaai, sa vina Vet-ul cu portia de bromura ca prea v-ati incins! Hai, fiecare in cusca lui sa va primiti tainul.

    RăspundețiȘtergere
  19. Boul sa mearga la el in Tibet ca-l asteapta ciurda,eu dau o fuga in Siberia sa ma racoresc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce sa cauti mai in Siberia? Stai aici ca s-a racorit. Pana pe 16 septembrie scade temperatura constant.Muuuuuta-te-n grajdul meu ca e racoros.

      Ștergere
    2. Cate stele are grajdul tau?
      Daca are margarete, nu merg.

      Ștergere
    3. Pat de fan proaspat cosit, cu 100 de margarete! Dar ce sa cauti tu langa vaca mea, hotomane? Ai loc afara in curte. Confort sporit, iarba, la botul boului!

      Ștergere
    4. Tine-ti patul,rumega iarba, mananca-ti margaretle si pastreaza-ti vaca!Eu am carate,asa ca merg la..stele!

      Ștergere
    5. Cara-te la carate, si apuca-te de karate!
      Stelele-s verzi.

      Ștergere
  20. M-am crezut cainele de paza al democratiei. M-a socat Zagrean, cat sunt eu de Mare Bou.
    Putea pune capat azi agoniei sefului sau.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu ma cred uneori, in vis, Tutankamon.

      Ștergere
    2. Din ce ramura te tragi, Tute-nckamoane?

      Ștergere
    3. De-al lui admin? Astia sunt dati naibii. Nu ma pun cu tine.
      Regnul, specia si rasa ma interesau.

      Ștergere
    4. Baa, numai ..osul era de mine.
      Da ia da tu o fuguta pana la balta sa faci o baita cu scufundari.Spala-te bine pe la partile rusinoase ca poate o pui si tu de un..muls in seara asta.Ce zici?

      Ștergere
    5. Ma confunzi, frate! Nu sunt bivol. Iar de muls, azi am muls deja vaca.
      Productie satisfacatoare.Muuuuuuultumit?
      Hai ca-ncepe meciul. Patu!

      Ștergere
  21. Va las, muritorilor! Ma cheama ciurda la evenimente. Meciuri si Olimpiada.
    Noapte Muuuuumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  22. 41 de Zile fara Basescu!
    ==============
    Bey, cum dreaku ne-om simti noi fara scandal???

    RăspundețiȘtergere
  23. COMUNICATUL DE PRESĂ Integral al CCR:
    ===================
    În ziua de 2 august 2012, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.i) din Constituţia României şi al art.46 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a întrunit pentru a soluţiona, în exercitarea atribuţiilor privitoare la organizarea şi desfăşurarea referendumului şi la confirmarea rezultatelor acestuia, următoarele:

    I. Verificarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, şi pentru confirmarea rezultatelor referendumului.
    II. Sesizările cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, formulate de Liga Internaţională a Românilor, cu sediul în Bucureşti, de Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal, de Preşedintele Camerei Deputaţilor şi Preşedintele interimar al Senatului, de Gheorghe Hogea şi de Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, cu sediul în Bucureşti.

    I. În ceea ce priveşte prima cauză, în urma deliberărilor, Curtea Constituţională a decis amânarea pronunţării unei hotărâri cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, şi pentru confirmarea rezultatelor referendumului, pentru data de 12 septembrie 2012.

    Având în vedere datele contradictorii care au fost transmise Curţii Constituţionale în legătură cu numărul persoanelor aflate pe listele electorale permanente de către autorităţile publice implicate, Curtea Constituţională a solicitat Guvernului României ca, pâna la data de 31 august 2012, să transmită listele electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012. (Adresele prin care Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Autoritatea Electorală Permanentă au transmis datele solicitate de Curtea Constituţională sunt anexate prezentului comunicat de presă)

    II. Cu privire la celelalte sesizări, în urma deliberărilor, Curtea a respins, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiate, contestaţiile referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, contestaţii formulate de Liga Internaţională a Românilor, cu sediul în Bucureşti, de Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal, de Preşedintele Camerei Deputaţilor şi Preşedintele interimar al Senatului, de Gheorghe Hogea şi de Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului cu sediul în Bucureşti.
    Hotărârea este definitivă şi general obligatorie.

    Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul hotărârii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Compartimentul relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale
    ----------------------------------------------------

    RăspundețiȘtergere
  24. Na, ca ramasei singur pe aici.
    Baa, toti tineti cu chilotarii aia de joaca acu?
    Poate Nea Adminul e de alta culoare..

    RăspundețiȘtergere
  25. Buey, lipsii ca ma lua sexul "femenin" la treburi pe linga casa, asa ca n-avusei timp nici sa trag un pirtz. Buey, vorba Admin...o sa avem nitzica liniste. Pina atunci nu stati si-i belitzi gulerul! La numarat votantii maimucelor!
    Ca sa nu uit: cred ca aia de voteaza ca blogul e NS si S e de-a lui Dogaru, ori...concurenta. Las' ca-i lucrez io de-i prind.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un cap in gura!
      Scurt, si concis!

      Ștergere
    2. Ai dreptate! Dar unde Doamne iarta-ma disparura toti? Se da ulei, faina si zahar la liber pe undeva de-o tulira lighioanele?

      Ștergere
  26. Da,il dam cu ulei, cu faina,cu zahar si cu pene ! Si ,un pic,cu curul de pamint.

    RăspundețiȘtergere
  27. Intra frica in ei ....
    ================
    Procurorii iesira la drumul mare....
    Acu ajunsera pe la BEC ... dar se zice ca merg si mai departe!
    Bey, asa incearca sa bage frica in ei ... cu procororii!

    RăspundețiȘtergere
  28. Regimul kiorului un regim fascist, de fapt un kkt vopsit! Comunisti + securisti - turnatori nu adevarati ofiteri de informatii- care au trecut chipurile de la stinga la dreapta. Ii prevad kiorului, precum si pdl-istilor un sfirsit politic tragic si nu numai. Asta merita de fapt.

    RăspundețiȘtergere
  29. Hai NB la ZOO +9 ! Czare nu uita de oua!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri