Google Translate

vineri, 31 august 2012

IMPORTANT. In 2012, nu vor fi probleme in a plati salariile, pensiile sau indemnizatiile. Punctul de pensie ar putea fi indexat in 2013

 
Ministrul Muncii, Mariana Campeanu a discutat la Realitatea TV despre politica ministeriala si despre bugetul institutiei pe care o cunduce: "In august, noiembrie si decembrie trebuie sa rambursam 1,7 miliarde de euro iar la anul 5,2 miliarde de euro. Tot la anul deficitul bugetar negociat va scadea de la 2,2 la 1,8". A mai mentionat despre neregulile gasite in gestionarea fondurilor europene: "A fost o bataie de joc de neinchipuit in genstionarea fondurilor europene. Au fost semnalate nereguli din 2009, care nu au fost remediate".

Principalele declaratii ale Ministrului Muncii
 
Vom acorda si anul acesta ajutoare pentru caldura. De ajutorul de incalzire va beneficia un numar mare de persoane
Vor fi subventii pentru cei cu venituri de pana la 1.100 de lei
Asistentii persoanelor cu handicap isi vor primi indemnizatiile. Din septembrie, asistentii isi vor primi drepturile retroactiv.
Toate presiunile economice, venite din tara cat si din strainatate, ridica semne de intrebare mai ales cand gestionezi al doilea buget al tarii. E normal sa te gandesti daca putem face fata la presiuni
In august, noiembrie si decembrie trebuie sa rambursam 1,7 miliarde de euro iar la anul 5,2 miliarde de euro. Tot la anul deficitul bugetar negociat va scadea de la 2,2 la 1,8

Anul acesta nu vor fi probleme in a plati salariile, pensiile sau indemnizatiile
A fost o bataie de joc de neinchipuit in genstionarea fondurilor europene. Au fost dati bani pentru proiecte din bugetul Romaniei si cu toate ca puteam sa luam banii inapoi de la Uniunea Europeana nu s-a intamplat lucrul acesta. Au fost semnalate nereguli din 2009, care nu au fost remediate
Referitor la zvonurile conform carora sunt zone in care pensionarii nu si-au primit pensia: "Nu exista asa ceva. De la Ministerul Muncii au plecat banii la timp pentru plata pensiilor. Sunt prevazuti banii pentru plata transei a doua a salariilor si pensiilor
Am facut mai economii cu deplasarile in strainatate. La bugetul de asigurari sociale am colectat in plus 300 milioane de lei
 
 
Punctul de pensie ar putea fi indexat in 2013

Toate masurile pe care le luam sunt in incercarea de stimulare a mediului de afaceri pentru creearea unor noi locuri de munca
Referitor la indemnizatia pentru mame: "Cum incepe sesiunea parlamentara vom discuta si acest aspect".
Sursa
Ministrul Muncii: Anul acesta nu vor fi probleme in a plati salariile, pensiile sau indemnizatiile
http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-13127716-ministrul-muncii-anul-acesta-nu-vor-probleme-plati-salariile-pensiile-sau-indemnizatiile.htm

111 comentarii:

  1. Noi si noi picioare in fund pentru Ponta:

    Într-o intervenție prin telefon la o televiziune de știri, Victor Ponta a declarat că socialiștii germani i-au cerut să mute congeresul: „Socialiștii germani mi-au spus că nu prea ar veni la București pentru că ar putea avea probleme cu presa din Germania. Și le-am zis ”bine, domnule, atunci ne vedem la Bruxelles”.


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bey, ia si tu o muie mica dintre craci la Nea Petrica! Nea Petrica Ariton care-ti toarna-n cur beton.

      Ștergere
  2. Despre cel mai cinstit si corect guvern din Romania:

    Într-un interviu în revista Der Spiegel, Herta Muller originară din Banat, laureată a Premiului Nobel pentru literatură, caracterizează faptele politice ale actualei guvernări drept „o piesă cu pungaşi” ce au pus în pericol democraţia şi statul de drept pentru a-şi proteja „cleptocraţia de partid”.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Neatza buna la ZOO + 9!
      ---------------------------
      Steliane, matinalule, tataie sa ne scarpini pe coaie!

      Ștergere
    2. Stai sa fac ochi mai bine si-i dau eo lu nea stelica de pulica ce n-are frica de nimica !
      Numa sa-mi fac plinul de material, ca la statia de betoane !

      Ștergere
  3. In sfarsit, dupa ani de zile de cacat cand am auzit numai de taieri, reduceri, diminuari, suprimari,desfiintari, pe muzica piticantropului pedelist cu "Busca si cureaua lata, ce salarii, prime si indemnizatii aveam odata", aud si alt ceva : vor fi, vom acorda, exista, vom reface, vor primi, etc.
    Normal ca exista bani, atata timp cat nu mai fura elena, videanu si compania pentru telegondole, piscine in sate cu cate doua garle pentru scaldat, parcuri in localitati cu 5 babe si 3 mosnegi, in care oricum pasc vacile, terenuri de fotbal pe imasul in panta, unde sunt tarlele de oi, frunze cu doua roti pentru brendul de tara, borduri supraetajate ca in sectorul 6, scoli de vara, toamna, primavara si iarna pe banii publici, etc.
    Eo nu sunt un analistic redutabil, da de cand au venit astia nu i-am auzit niciodata de belit, taiat, futut

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bey, zici ca nu esti un "analistic redutabil",
      dar prea le nimeresti la fix! Suntem cu ochii pe tine, mosule!

      Ștergere
    2. PUTEAU SI APDUCHEI PDLACI IMPREUNA CU CHIORU BETIV SA TAIE TOT,DAR NU DE LA OFITERII ARMATEI ROMANI CARE ACUMA SUNT IN REZERVA.
      ADICA MA ASTEPTAM SA FIE TAIATE SALARIILE SI PENSIILE JEGOSIILOR DIN JUSTITIE,PENSIONARILOR CIVILI,BUGETARILOR,DAR NU MA GANDEAM NICI IN CELE MAI NEGRE SITUATII CA OFITERII MILITARI CARE POT APARA TARA INTR-UN EVENTUAL RAZBOI SA FIE UMILIT INTR-UN ASEMENEA HAL,DAR NU SE STIE,PESTE 5 ANI,PADUCHEI PDLACI O SA NE CEARA SA II APARAM,IAR NOI II VOM IGNORA.

      Ștergere
  4. Babaciunea asta de Campeanca stie ce zice ! Debordeaza prin echilibru, bun simt, realism si tot ce vreti. Nici ca se putea sa se plieze mai bine pe acest minister altcineva decat Campeanca!
    Asa ca ma doare in cur daca vin sau nu socialistii la congres la bucuresti ! Mare scofala daca nu vin ! Ar trebui ca ponta sa le arate degetul mijlociu si sa-si vada de treaba, iar ca sa le arate acelasi respect ar trebui sa trimita la briucsel o delegatie formata din secretarul executiv de la organizatia de tineret si presedintele organizatie de la BaiCOI

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey nationalist fudul,
      Tu esti tolomacul care mergea in pas de defilare cu un steag infipt in cur ?

      Ștergere
    2. PMT, ai dreptate!
      Nu este exclus (adica 100%), sa ai dreptate!
      Prea strainii astia, ne considera cazuti din pom!
      Periodic, trebuie sa le aratam si noi OGLINDA!

      Ștergere
  5. Pana acusica vreo 3 luni, pana ce au fost fugariti aia de la guvernare, nu auzeam decat de CRIZA frate ! Dimineata, pranz, seara si noaptea in reluare pe toate posturile ! Toti cacatii pedelaci vb numai de CRIZA, de reduceri de posturi, de taieri de spitale, de desfiintari de posturi de politie, de comasari si distrugeri de scoli, de trimis acasa cu miile de pe la calea ferata, de inchideri de mine, de restructurarea administrativ teritoriala pe baze iredentisto-hortiste, de luat indemnizatii de la mame, de la tati si la surori, de taiat salarii pe 6 luni x 4, de suprimat pensii, de furat indemnizatii, etc.
    Mai auziti ceva de CRIZA ? Ce s-a terminat criza in 3 luni ? Pula, criza era in capul basaului ! Vad ca la astia nu mai e nicio criza, asa cum e e bine si fac oamenii tot ce trebuie pentru a se reveni la un normal mai normal !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PMT, pdl-acii si Basescu,
      respectau indicatiile pretioase, instructiunile venite de la muma lor UE, care in capu'aluia se facu SUE. Intelegi subtilitatea??? Romanii trebuiau sa stranga cureaua, sa faca imprumuturi MASIVE si sa-si plateasca OBLIGATIILE in euro/originali fata de UE.
      Iar UE, ne-a dat 'ue! La greu, sa ne ajunga vreo cateva cincinale!

      Ștergere
  6. Tre sa plec ca sa-mi pregatesc si eu un senvis de ala din cartoane, ca dupa amiaza merg si eo sa ma plimb in jurul cotroceniului ! Pe bune, chestia lu' Ghise a prins, de dimineata ma luara vreo 2 vecini daca mergem impreuna la plimbare deseara, inclusiv babele !
    Si merg, in dumnezeii mamii lor, chit c-o fur de la jandarmi !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da nush ce pula mea sa scriu pe cartoanele alea

      Ștergere
    2. 'UE. 'UE.
      Sa ajunga pana la brucsel!!!
      Sa ne tina minte, aurolacii dreakului!

      Ștergere
  7. Buey, nush ce sa scriu pe cartoane si va cer parerea.
    Uite, am cules cateva din cele mai frumoase cuvinte si expresii de aici, numai din ultimile 24 de ore !
    Ce sa aleg ?
    Cine ma ajuta ?

    Ia:
    -javra
    -cotreanta
    -dobitoc
    -avorton
    -pui de tarfa
    -handicapat
    -cretin
    -fascist
    -tembel
    -gheolban
    -idiot
    -scursura
    -rapan
    -cacat imprastiat
    -nespalat
    -slugoi
    -mate fripte
    -clantzanila
    -clampau
    -coaie reci
    -motan cacacios
    -falusul lui Cezar
    -scursura
    -cacat alterat
    -jegos infect
    -bozgorila
    -pui de tarfa beata
    -tolomac

    Si cateva indemnuri mai semnificative, ca:
    -crucea ma-ti
    -sa-ti dau muie cu cacat
    -meri in sula
    -felatie gratis
    -fuck la dinti
    -sugi matzu
    -itzi umplu cariile cu cacat
    -muie cu lopata
    -muie cu sloboz
    -sa ma cac in pizda ma-ti cu bucati de pula

    Ce dracu sa aleg, ca-s derutat complet de atata valoare stilistica
    Sa fac o compilatie?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca am sa fac un dictionar de termeni si expresii de pe intregul blog si o sa-l public, ca sa vina in sprijinul celor care abia debuteaza in arta blogaritului adevarat ! Am vazut ca multi, in loc sa scrie pur si simplu PULA, se screm din rasputeri si o tot dau cu P....A, de nu mai stie omul la ce se refera
      Cred ca Dexu va deveni un fel de cartulie din colectia de buzunar

      Ștergere
  8. Nea steliopula dintre craci unde la lupus pe plano10 ai doar dreptul ca sa taci, ce sa scriu ? Ca mneavoastra esti jurisconsult si ma poti consilia ca sa nu gresesc in pula lu Curdeleu si sa ma fac dreaq de rusine la cotrocesti !
    Ia-n da-mi un sfat, asea ca intre foste !

    RăspundețiȘtergere
  9. prigoana al mic s-a inscris in penele azi, ca sa-i dea muye lu al batran de la pedele, pentru ca a fost gunoier cu ma-sa

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Al batran, a parasit si el barca!
      Crek ca - nu vad de ce nu - se va inscrie in PSD.

      Ștergere
    2. Zic astia ca mai e unul fugit de la pedele, deputatul pirpiliu
      destructurare placuta si rapida va doresc !

      Ștergere
  10. Baiat bun criminalul ala de la aeroport, tiganul ala borat de niculae ! Si familia lui la fel, toti unul si unul !
    Eo nu inteleg de ce nu-i pusca pe loc !
    De exemplu, daca un echipaj de "Oameni ai legii" (moaaamaaa, ce fain e) prinde in flagrant un hot si exista si cel putin inca un martor din societatea civila (moaaama ce-mi ies cifrele astea), sa-i futa o amenda, un numar de zile de munca in folosul comunitatii si insemnarea, pe loc, cu implantarea unui cip in frunte, care sa-l marcheze ca "talhar"
    La a doua fapta de talharie, prins asupra faptului, tot cu un martor, sa fie scanat si daca este cipuit, sa fie puscat pe loc !
    Ce ne tot cacam cu cheltuitul banilor publici prin puscarii, cu expertizele psihiatrice ca sa-i scoatem fara discernamant, bla-bla
    Ia sa vezi in 3 ani cum or sa fie muncite toate pamanturile patriei si cum toti boratii vor face agricultura in baragan ca sa-si asigure haloimisul pentru satra de smanglitori ! Ia sa vezi cum raman multinationalele, oengeurile, sereleurile, emteveurile si alte companii de stat fara personal de "specialitate"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nenorocitul -l-as impusca cu mana mea!! Sniper one

      Ștergere
  11. Secretele Interzise Ale Pamantului - Imaginea de Ansamblu DOCUMENTAR video. III . ; Buey, ati vazut asta???
    ===========================
    http://2012hroniculsemnelor.blogspot.ro/2012/08/secretele-interzise-ale-pamantului_31.html

    RăspundețiȘtergere
  12. Domnu, i-an intoarce o tzara capula dreapta ! Ce vezi mneatale pe manseta acolea, scris cu albastru ?
    Nu ca n-ar fi bun si lincul...

    RăspundețiȘtergere
  13. Chestii propagandistice, provocatoare...raman la stapanul inelelor, avatar, eilian, star tric, corutz in valea plangerii, planeta maimucelor cezaroase, ca-s mai interesante decat cacaturile alea, plasate de aia cu "Noua ordine mondiala ", de care m-am saturat !
    Daca vrei iti trimit eu un film cu "Secretele interzise ale pedelacilor", de te caci pe tine, iar daca-ti dau si niste poze de prin sectorul 5, unde muntii de gunoaie is cat keopsu din egipt, ai sa zici ca sigur ma nominalizeaza la un pulitzer ceva

    RăspundețiȘtergere
  14. Am mai vazut un film de asta, cu haleala pe pamant, facut de nush ce masoni si luc besoni, de ma si pregateam dreaq sa crap de atatia hormoni
    Cacaturi de manipulat opinia publica, ca procororii cu biblia sau cotarletz ala de la ceseme

    RăspundețiȘtergere
  15. Buey, in tara asta a lu' Dorele suntem asa de prosti, incat urlam de prostie !
    Citesc si eu in Observatorul Militar ca se comemoreaza "VICTIMELE FASCISMULUI SI COMUNISMULUI" ! Pe aia cu fascismul am inteles-o, da pe aia cu comunismul, n-o mai inteleg !
    Ia uitati-va cine comemoreaza victimele comunismului ! Niste comunisti: nascuti in comunism, din parinti comunisti cu origine supersanatoasa, scoliti in comunism si realizati la plecarea in viata, ca comunisti !
    Uitati-va bre la poze, cat de perversi suntem
    Uitati-va la generalii aia care marg cu capatanile in jos ca le e rusine ce comunisti de top au fost ! Nu vreau sa-i nominalizez, da toti au fost niste comunisti de te doare bila frate ! Unul chiar si in prima luna din 90 inca se mai interesa unde trebuie platita cotizatia de partid !
    Tara lu' Dorele !
    Lasati dracu comemorarea cu fascismul, iredentismul si alt nazismul separat de comunism, ca inca nu-i momentul ! Sau, cel putin, trimiteti si voi, armata lu peste, sa puna coroane niste ofiteri tineri, care n-au fost nici macar soimi ai patriei, nu niste comunisti de comunisti
    De comunism nu te speli asa, taka-paka, ca gheolbanul de basau !

    RăspundețiȘtergere
  16. Mare realizare bey mare realizare !
    Guvernul Tonta plateste salarii si pensii din bugetul facut de Boc.
    Merita toate limbile voastre.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gresit, ideea e ca plateste si nu taie, ca da si nu doseste pentru ciordeala institutionalizata, cu blejnar in frunte !
      Aici e vorba de concept, de principiu, adica a venit cineva care sa mai si dea ! Nu conteaza cine a facut bugetul, te caci pe el in tara asta oricum, e vb de ideea in sine, adica ca se si poate da, nu numai lua !

      Ștergere
  17. Mai citesc eu, tot la Obositorul ca militarii SUNT ACOLO UNDE ESTE NEVOIE, adica intr-un sat de talibani de la dracu in praznic!
    Numa acusica doua zile ziceam pe aici ca futem banii publici de pomana, pe cele coclauri ale lumii !
    Tara arde, la propriu, painea s-a scumpit deja in mai multe judete, barabula si popusoiul pula anul asta-adica hrana de baza a taranului, floarea soarelui are palaria cat palma, animalele mor de foame iar mandra armata romaneasca, rupta-n cur de sireaca ce este, se afla acolo unde este nevoie de ea in acest moment crucial pentru insasi existenta planetei: intr-un sat de musulmani inapoiati, ca sa dea din maini unii catre altii !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bai buey-muey, nu ti-o lovit gheizesul in mecla?? Vad ca tot bolund ai ramas, credeam ca tz-ai mai revenit,da nicio speranta.Da unde PM vezi tu culturile,muey,din balcon?? Apai sa stii ca numa la voi,acolo in sud, is arsita si parjosul ase mari.

      Ștergere
    2. Nu, din teren. Numa ce-am fo la Constanta saptamana trecuta si am vazut floarea soarelui cat palma iar porumbul cat stalpul de telegraf, adica din 50 in 50 de metri !
      Numa ce fusai de curand la mama, in zona de barabulari, iar cartofii erau cat nucile, cand trebuiau sa fie cat pumnul iar papusoiul "nu a legat" sau cum pula mea se zice, ca nici de nutret nu-i bun ! Decat sa plateasca sa-l taie, sa-l care si sa-l depoziteze, am auzit ca unii isi baga pula in el ! Ai vazut tu 3 lanuri pe undeva, care ti-au luat ochii: de acolo totul merge la export, baietii destepti nu se complica cu silozurile autohtone !
      Eu iti zic de talpa, care si asa e rupta-n cur, iar seceta i-a pus capac ! Doar strugurii-s foarte dulci, de-o sa iasa vin ca lumea ! La al doilea pahar, uiti de foame sigur !

      Ștergere
  18. Momente vesele cu Dogaru:

    „PS: De tovarasa ex general STASI, Angela Merkel, ne vom ocupa ulterior…”
    31.08.2012
    PRESEDINTELE SCMD,
    Col. (r) dr. Mircea DOGARU


    Angela Merkel este nascuta la 17 iulie 1954. Dupa mintea fuhrer-ului dogarian era general STASI la 35 de ani. Oare a avut si ea un socru general de graniceri ?

    @PMT
    Lui Dogaru ii platesti tu cotizatie ca sa te reprezinte sau n-am inteles eu bine ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ii mai platesc o pula ! Am platit-o pe 2012 in intregime ca fraierul si acu rad astia din bloc de mine care deja s-au autoexclus de 1 luna, prin neplata partii a doua !
      Am mai dat si pe la Galca o gramada de bani, pentru insuccesuri !

      Ștergere
    2. PeSe: iar despre cotreanta aia de merchel, Dogyy are dreptate ! Mai mult, dupa cum arata babornita, eo cred ca-i exgeneral SS gestapo ! Nu te lua dupa datele furnizate pe net ! Bahalda o fo cautata ani buni prin America de S dupa procesul de la niurenberg si are schimbare de identitate !

      Ștergere
  19. Buey, si mai cititi si articolul lu LULEAUA ala, aviatorul, cu "Salariul groazei" !
    Asta s-a inspirat de la mine cu salariile din armata, da nu puncteaza esenta ! Ca salariile sunt mici, stim cu totii ! Da de ce ? De ce nu tipa cineva cum de e posibil ca un sofer de la Hidroelectrica, companie de STAT, sa aiba dublu cat un general ?

    RăspundețiȘtergere
  20. Buey, nu mi-ati spus ce sa-mi aleg din lista aia de mai sus, de la 10:45, ca sa-mi scriu pe pancarta cu care tre sa ma plimb la cotrocesti deseara, cu baba !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bai buey-muey,trebuia sa vii incoa spre vest.Aci nu-s culturili ase prapadite.Tocmai ce venii si io din zona voastra de mitici,imi fu de-ajuns pana la anu.Ptiu,ptiu.
      Scrie si tu „ io-s bolund la cap si la toti v-o trag”!

      Ștergere
    2. Io-s bolund la cap si la toti v-o trag !

      Ștergere
    3. Bagati voi bine la matz, in campia banatului, ca aveti crapelnita ca lumea acole anul asta ! Noi astilalti, pula ! Poa ne dau bozgoroii din HarCov ceva barabule !
      Noroc ca de maine se ieftinesc convorbirile cu mobilul, ce conteaza ca se scumpeste gazul, curentul electric, petrolul si alte cacaturi produse prin companii de STAT ! Aia sa aiba salarii medii de 16 mii de euro, de la Hidroelectrica, care se uita cum apa curge la vale si invarte turbina care face curent !
      Aloooo...Codreanu Zelea, camasile verzi !

      Ștergere
    4. 13:38!
      Despre pancarta era vorba,natangule!Ca bine zici, ia-ti si o camese verde,o porodica in gura si un ardei verde in cur.Da sa fie din cel iute.

      Ștergere
  21. Auzi unde se duceau banii pe timpul lu boc: in sporuri de pana la 75% din salariu pentru "gestionarea fondurilor MUE", adica unii mai luau aproape inca un salariu, pentru nimic, ca poc si-ai lui, banditii neamului, n-au atras nimic, decat muya nationala !
    Tara lu' Dorele !

    RăspundețiȘtergere
  22. 13:44.

    Ardeleanul manca pui, iar miticul pula lui!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pana mancati voi puiul, v-o baga ciobo borno-n casa, iar vi-l agata pe craisor ! Bare-mi de-ati termina de mancat fainosagul ala pana la alegerile din decembrie, ca sa nu va treziti iar prea tarziu ca Orban nu-i seful vostru !

      Ștergere
  23. Bai buey-muey, mai lasa-ma in PM ca nu-s bun de companion acu,dupa 16 ore de drum.Abia ce venii acasa si zbang,direct pe tastatura aterizai ca mi-era dor de voi.La plecare m-ai lasat intr-o ceata totala, ai promis ca mi-arati galciul,cariciul sau ce pula mea ziceai pe olteneasca ta.Acu, io zic ori sa ne luam de gat ori pe dupa gat.Io prefer varianta doi.Si, cu siguranta, ti-ar placea si tie..ohooo

    RăspundețiȘtergere
  24. Ma tot intreb, doar cateodata, de ce nu se militarizeaza companiile astea de stat care saracesc populatia, in timp ce niste cacati isi fac de cap acole ! Conducere, exclusiv militara, pe toate palierele si functionare pe baza de stat de organizare R/P, cu solde si salarii ca la nivel structura centrala !
    Ca doar apele care curg si invart morisca ca sa faca curent sunt ale intregului popor, nu le-a inventat Hidroelectrica ! Gazele care ies din curul pamantului sunt ale intregului popor, nu le-a basit basoiu de la cotroceni ! La pel si titeiul, frate ! Si la fel si cu alte zeci de companii care-si dau salarii din bunul public, de te sperii !
    Generali si colonei se gasesc, il punem inapoi pe izmana oprea polonic si-i face pe loc, intr-o saptamana, ca nu trebo de ala care sa zboare cu supersonicul !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei vezi ? De asta nu ii inghite Merkkel-Barrosana pe astia mai tineri ! Pot avea idei trasnite al C-giuvara!!Slinder

      Ștergere
  25. Muei,
    si ginerica,nasul,cumnata,amanta unde PLul mieu sa piarda vremea pe bani multi?Esti dus?

    RăspundețiȘtergere
  26. Zisu ar fi numai bun la Hidro.Ba cred ca si la Huila.La amindoua odata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, si Tiberila Fratiu, purtatorul de cuvinte, ala cu ERGA OMNES, la gaze de sesty

      Ștergere
    2. Nu mai fiti Naroji ! Daca nu era HOOOOOPREA si fratila ,rodeati unghiile acum !!!Faceti calculul!!

      Ștergere
  27. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mai fiti Naroji ! Daca nu era HOOOOOPREA si fratila ,rodeati unghiile acum !!!Faceti calculul!!

      Ștergere
    2. Asa ,rozi tu pula!

      Ștergere
    3. Pai cine a zisu ca nu, noi doar dam exemple cine ar fi mai bun !

      Ștergere
  28. Muei,iar ai incurcat bidoanele?!
    Bine mai era fara tine.

    RăspundețiȘtergere
  29. Doane Cordeleoane, ce dreaq facusi bre !

    RăspundețiȘtergere
  30. 82% din conceptele alea din lista de la 10:45 le-am incasat doar eu in 24 de ore si inca nu ma simt implinit !
    Parca ar mai intra cate ceva !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si tu, dreaghiul nos curdeleu, te-ai speriat de-o muiuta ?

      Ștergere
  31. Muei,ieo tre sa merg cu treaba.
    Vezi sa nu ne faci de kkt la plimbarea din deal.

    RăspundețiȘtergere
  32. Nu mai fiti Naroji ! Daca nu era HOOOOOPREA si fratila ,rodeati unghiile acum !!!Faceti calculul!!
    PS. Am auzit ca a semnat cu PSD (Alianta Centru -stanga)Acusi acusi il vedem din nou menestru - e si bun ba!!

    RăspundețiȘtergere
  33. Auzi, japanezii cer oficial ca, la venirea in tara lu'Dorele, sa li se asigure paza speciala !
    Astia traiesc cu convingerea, deloc falsa, ca in tara lu'Dorele e ca in vestul salbatic: generalul Cupar urmarind apasii prin preerie, dupa care, Vinetu cu siucsii urmarindu-i pe fetele palide cu tomahaucurile !
    Cica cata japanezii pe harta tara lu'Dorele prin cotul Africii, de se spetesc !

    RăspundețiȘtergere
  34. Uaiii...ia-n auziti cat din onoarea lui de intemeietor si nascator de sindicat, le ofera her dogyy, domnilor ghise si socaciu:

    "In ceea ce priveste pichetarile SCMD (n.a. de la Leul), ne vom pune de acord cu senatorii Ioan Ghise si Victor Socaciu, carora le vom oferi posibilitatea, ca invitati, sa se adreseze cetatenilor, pe spatiul nostru, la statia noastra de amplificare, in cazul primului, si sa lanseze noul cantec compus pentru societatea civila, care va fi preluat de noi ca imn, in cazul celui de-al doilea."

    Buey...uaiiii, le ofera posibilitatea sa zghere la microfon, uai ! PE SPATIUL NOSTRU, nu pe alt spatiu ! Al NOSTRU, buey, pe care l-a mostenit Gimi Hoffa de bucuresti din taica-n fiu la Leu !
    Iti dai tu seama, sa aiba senatorul Ghisa onoarea sa poata vorbi la o STATIE DE AMPLIFICARE a sindicatului, pe spatiul lu' doggy !
    Adica spera scapetele ca poate doar asa, cu ghise sau socaciu langa el, sa-l mai dea cineva pe sticla !

    Oportunistul asta are treaba cu sindicatul-pardon, cu sindicalistii pensionari militari, cum am eu acusica cu scoala de calugari de la Stroenesti-sa traiesti !

    Tara lu'Dorele, osu buey, osu....

    RăspundețiȘtergere
  35. Pe surse
    Apar primele discutii mai nashpa pe proiectul noii legi a pensiilor ! Unii vor, altii nu, pentru ca-i avantajeaza contributivitatea ! Adica pentru ca au ascultat telefoanele populatiei o viata intreaga si au sporuri mai mari ca soldele, le convine pe contributivitate !
    Problema nu sta la fel si de partea cealalta, unde reducerile fara cap a gradelor functiilor din state, numai ca sa se faca piramida pulii, precum si asa zisa austeritate, au produs ravagii in venituri, ani de zile !
    Se cauta solutii.

    RăspundețiȘtergere
  36. Oricum, daca ordonanta cu reevaluarea va intra in vigoare, asa cum arata acum, va produce un scandal monstru ! Sute de pensii au fost calculate pe date false, gresite, umflate...daca nu cumva mii
    Si ca sa-i linistesc pe colegii pensionari, care se simt reprezentati temeinic prin comisii, sa stea linistiti, pentru ca TOTUL va iesii, pana la urma, cum vor activii, nu cum vor bosorogii !
    Ne lasa totusi sa clantanim...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca sa nu fiu totusi rau intentionat, cred ca, pana la urma, vor tine cont doar de propunerile lu doggy

      Ștergere
    2. Obligatoriu trebuie sa intre...in vigoare

      Ștergere
  37. Plec sa ma pregatesc de-o plimbare la cotrocesti

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Prognoza pe urmatoarele ore:
      PMT, vedeta! Jandarii i-au furat startul!
      L-au dat intai cu capu de un stalp care era de-al dreaku, pus acolo!

      Ștergere
  38. Buey Tibica, buey ai plecat? Buey nu uita gumarii de carton asfaltat, ca sa poti lua startul cind l-or da jandarii! Buey rapanila, auzii la un pretenar de-al meu jandar, ca azi dati la proba sportiva si 200 de metri garduri! Ia de te antreneaza nitel. Nu care cumva sa ne faci de ris buey! Cica inainte de start va fac aia masaj cu pulanu-nu pulanoX-la talpile goale ca sa aveti spor, cind veti tuli-o de zor.

    RăspundețiȘtergere
  39. Să se ştie clar că Băsescu este stăpânul...
    =========================
    Toate comunicatele lui Antonescu, şterse de pe pagina principală a site-ului Preşedinţiei.
    Site-ul Preşedinţiei nu mai găzduieşte în partea dreaptă decât un singur comunicat de presă: cel care a anunţat decretele şi deciziile semnate de Traian Băsescu în prima zi în care acesta s-a întors la Cotroceni.
    Toate informările legate de deciziile şi decretele semnate de preşedintele interimar Crin Antonescu au fost şterse de pe pagina principală a site-ului.
    Ultimele decrete semnate de preşedintele interimar erau datate 27 august şi erau anunţate pe pagina principală a site-ului, în partea dreaptă.
    Singurul comunicat de presă care mai poate fi văzut pe pagina principală a site-ului principal al Administraţiei Prezidenţiale este al lui Băsescu:
    "Ref.: Decrete şi decizii semnate de preşedintele României, domnul Traian Băsescu, marţi, 28 august 2012
    Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat marţi, 28 august 2012, următoarele decrete şi decizii:
    • Decret pentru numirea domnului Cristian Diaconescu în funcţia de consilier prezidenţial;
    • Decret pentru numirea domnului Iulian Chifu în funcţia de consilier prezidenţial;
    • Decret pentru numirea domnului Virgil Păunescu în funcţia de consilier prezidenţial;
    • Decret pentru numirea domnului Bogdan Mănoiu în funcţia de consilier prezidenţial;
    • Decret pentru numirea domnului Laurenţiu Sebastian Lăzăroiu în funcţia de consilier prezidenţial;
    • Decret pentru numirea domnului Daniel Petru Funeriu în funcţia de consilier prezidenţial;
    • Decret pentru numirea domnului Bogdan Alexandru Drăgoi în funcţia de consilier prezidenţial;
    • Decret pentru numirea domnului Iulian Fota în funcţia de consilier prezidenţial pentru securitate naţională;
    • Decizia privind numirea domnului Bogdan Oprea în funcţia de consilier de stat la Departamentul Comunicare Publică şi purtător de cuvânt al Preşedintelui României;
    • Decizia privind numirea doamnei Dinu Delia în funcţia de consilier de stat la Compartimentul Protocol;
    • Decizia privind numirea domnului Dinu Claudiu Constantin în funcţia de consilier de stat la Departamentul Constituţional Legislativ;
    • Decizia privind numirea domnului Pişcociu Gabriel Cristian în funcţia de consilier de stat la Compartimentul Probleme Cetăţeneşti;
    • Decizia privind numirea domnului Moldoveanu Daniel Andrei în funcţia de consilier de stat la Departamentul Securitate Naţională;
    • Decizia privind numirea domnului Tomac Eugen în funcţia de consilier de stat la Cancelaria Preşedintelui;
    • Decizia privind numirea domnului Onaca Dorel Constantin în funcţia de consilier de stat la Cancelaria Preşedintelui;
    • Decizia privind numirea domnului Hriţuc Cristian Gabriel în funcţia de consilier de stat la Departamentul Relaţii cu Autorităţiile Publice şi Societatea Civilă;
    • Decizia privind numirea doamnei Boboc Raluca în funcţia de consilier de stat la Departamentul Analiză Politică.
    Departamentul de Comunicare Publică
    28 August 2012"
    http://www.cotidianul.ro/toate-comunicatele-lui-antonescu-sterse-de-pe-pagina-principala-a-site-ului-presedintiei-192728/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu trebuie invinuit Basescu!
      Opera asta de URA sau PROSTIE, apartine cu siguranta
      vreunui DOBITOC de prin Cancelaria d-lui Prezident Basescu!
      Astia suntem, astia sa ne traiasca, cu astia defilam prin 'UE!

      Ștergere
    2. Saracul baSe.
      El ii bun,da-l dezinformeaza CC-ul. Ma ,,leshi'' cu prostiile astea?
      Presidente...jucator...
      Ia-ti-l acasa ,zoofilule !

      Ștergere
  40. Bai Tibica, bai te vad tu-te-n gaoaza! Baaa, da-te jos din teiul ala pupazoiule!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. NO, nu este Tibica!
      Tibica se plimba cu troleul!
      El culege... starea de spirit!
      Ne-o aduce mintenas si noua, numa sa scape de jandari!

      Ștergere
  41. Buey-m-oiei,tu esti ala de striga ioi,ioi,ioi ..imi ramase doar un coi???

    RăspundețiȘtergere
  42. Unde mama dracu sa se plimbe cu troleul,ca nimic nu ii la Leu.
    Clampaneala isi trage-o pingea pe dealul cu marinar.

    RăspundețiȘtergere
  43. Nu mai fiti Naroji ! Daca nu era HOOOOOPREA si fratila ,rodeati unghiile acum !!!Faceti calculul!!
    PS. Am auzit ca a semnat cu PSD (Alianta Centru -stanga)Acusi acusi il vedem din nou menestru - e si bun ba!!

    RăspundețiȘtergere
  44. Muei,am auzit ca tema este ROZ.
    Rozi pula si tu si huooOprea si fratila! Cicu' mic,mai lindic.

    RăspundețiȘtergere
  45. Sint si citeva comentarii care merita citite ... majoritatea , insa , peste 90% , sint numai pentru cresterea zisei audiente ... Sa vada vizitatorii bloagei cit de multi comentatori sint pe aici .
    Coloratura vocabularului cred ca atrage nici pe sustinatorii domnului dan ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vezi mesajul de mai sus . SI TU!

      Ștergere
    2. Invidiosule! Ţie nu-ţi dăm să ne sugi koaili, iţi dăm să ne sugi un cap de mătăringă, o săptămînă să-ţi ajungă! Apropo, Serviciul de Pază al Blogului, Czare, maimuco, rapănul ăsta cum s-a pripăşit pe-aciulea? Bă, ia de-l verifică pe Gherţoi dacă are legitimaţie Zoo + 9 , că altfel ne dai şi tu pelea înapoi!

      Ștergere
  46. PMT-ule lasa-ma dreak in pace ca daca vedeai ce-am scris la adresa ta te spanzurai de-un coi sai deamandoi
    Pe scurt era cam asa:
    Pana la ora la care am scris comment-ul tu ai vorbit/scris ca un dobitoc peste 80% din postari(singur singurel)
    Iti spuneam in continuare ca ai diaree verbala si pana seara se vor face peste 100 de postari din care 90 ale tale.Iti mai spuneam ca esti dus cu capu' si nu mai ai alt rost in viata.
    De aia am sters propria mea postare ,ca imi era rusine cu unu ca tine
    Dar acum pentru ca vrei o muie ia de aici!!!
    Cei care nu ma cred pot verifica diareea verbala a bolnavului PMT
    Dar EL....EL PMT este cel mai "sanatos si spiritual" dintre toti.Asa se crede orice limbric
    VA ROG VERIFICATI POSTARILE DE AZI!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De la Badea Cîrţan din bătătură, mei Curleoane ia şi tu o sulă-n gură!

      Ștergere
    2. Muei,ia doua ,cu tot cu cofraj si oua !

      Ștergere
  47. Sa va fut in dinti pe toti iar pe curvele de mame ,ale voastre,sa le futa cainii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ALUPIGUS motanele kkcios, sa ti-o tragem drept in dos! Sa ti-o tragem pe racoare, suge-mi-ai morcovul dintre picioare!

      Ștergere
  48. Si tu muei rapanila/ kkreaza ,la capatina meri de te trateaza.

    RăspundețiȘtergere
  49. tanta spunea...
    31 august 2012, 18:25

    Cezare,pot sa ti zic orice ca tu nu pricepi,eu nu port tricouri,numai bluze decoltate,si te asigur ca daca eram colegi de serviciu si te prindeam ca intorci capul dupa mine ,ramineai fara cascheta,o furai sigur,iar daca se intimpa sa ne intilnim pe scari si te simteam ca esti libidinos,sigur pastrai o distantza de 5 m cu alta ocazie.Daca mai esti si piticanie,te bagam sub fusta,am mai bagat pe unul care era asa ca tine.Tantalaule,am 1,92 si 96 kg,cred ca i ti dai seama cam ce lopata am

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da muei,
      probabil ca are si lindic...ile cit o mataringa !

      Ștergere
  50. ELENA spunea...
    31 august 2012, 16:14

    @maiag
    Cezar asa a fost dintotdeauna, da' nu recunoaste!
    @cezar
    Nu esti neam-prost (in opinia mea), asa esti tu. Vezi ca ti-am raspuns, din greseala, in alta parte: nu e cazul sa slabesc, vreau doar sa mananc sanatos.
    Tu mananci porc? E o vorba care zice ... esti ce mananci! N-AM ZIS-O EU, PAROL!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. CEZAR spunea...
      31 august 2012, 18:22

      @/ELENA - Sunt atat de fericit ca m-ai porc , intr-nu mod deosebit de subtil- sa pricep doar eu !!!??? Recunosc - pe langa somon si caviar , din cand in cand (cam de 3x/saptamana)mai infulec si eu ca tot omul sanatos ,cate un gratar cam cat farfuria de felul doi + un bol de mujdei de usturoi! Merge traznet si cateva sticle de Timisoreana (doar cand imi intra cate ceva in cont)
      Apropo da matale daca ii tragi cu buruieni ,insemneaza ca esti cap.., cap ... caprioara ?
      Dietele astea sunt o prostie + reclama !!
      Observa natura : Un jaguar mananca doar carne si ...nu-i obez !
      Un elefant haleste doar buruieni si ai vazut cat se face !!
      Deci ? Din toate cate putin ...miscare si sex cat mai mult sex!! Astept pareri

      Ștergere
    2. Dai tu manaci gratarul cat capacul de wc {closet,kakastoare,buda]si ti-e jena s-o recunosti,iar sex faci doar pe net,cu Simona ,din cand in gand.

      Ștergere
  51. @Tanto,
    vezi ca Cezarica kakarica umbla dupa adolescente asa ca tu care-le esti o halterofila ..oricum se vede treaba ca nu stii cantecul:omul mic cu pula mare ,multa omenie are.Iar pentru placerea unei femei nu trebuie sa fie mare ca sa-i atinga lingurica ,ci jucausa.Ai inteles ,matahalo?

    RăspundețiȘtergere
  52. Bei, Tantza sparge cite 2 nuci odata cu curul. N-are Cezarica cel cu puta de furnica sanse prea mari in fata ei. De-l prinde il inoada ca pe fular.

    RăspundețiȘtergere
  53. INCREDIBIL:
    ===========
    Situaţia tezaurului public
    Suntem în măsură să facem publică situaţia tezaurului pe exerciţiul 1911-1912, care la sfârşitul lunii februarie s-a încheiat la încasări cu suma de 454.233.605 lei 33 bani şi la cheltuieli cu suma de 366.513.496 lei şi 83 bani. Situaţia bănească se prezintă deci cu un excedent de 87.720.108 lei şi 56 bani. Sporul de încasări vine de la impozitele directe şi indirecte. Impozitele directe se prezintă cu un plus de 6.287.168 lei 83 bani; iar cele indirecte cu un plus de 18.371.519 lei şi 78 bani. Încasările efectuate pe exerciţiul 1911-1912 sunt superioare cu 50 de milioane de lei celor din exerciţiul precedent. În comparaţie cu veniturile din aceeaşi epocă – acum 1907-1908 –, veniturile sunt superioare cu 197 de milioane de lei. Veniturile fondului comunal, în cursul lunii februarie, au fost de 26.072.912 lei şi 57 bani.
    Din "Dimineaţa", 15 iunie 1912

    RăspundețiȘtergere
  54. Buey nebunule,vezi ca-i seara !
    Si ce cacat de suma aduci tu in discutie?
    ,, 18.371.519 lei şi 78 bani''
    Muei dileala,,acum o suta de ani leul era leu,inflatia si feletia...,in plus totul trebuieste transformat in mii de miliarde,caci altfel nu pricep parlamentarii actuali , babele nebune si nevasta inca in viata a sarmanului PMT(PTM?,TPM? MTP?).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Curlonule, inchide dracului gura aia, ca iar ai baut tuica din kkt si pufoaica

      Ștergere
    2. Bey,
      N-ai priceput nica...
      Transparenta neica, transparenta pana la ultimul banut!

      Ștergere
    3. Muuuei,vrei s-o sugi la sursa ?!

      Ștergere
  55. ,,
    Am fost nedrept cu MCV-ul…
    Publicat august 31, 2012 GeneralLeave a Comment


    Trebuie să recunosc – am fost nedrept cu MCV-ul, criticând eficienţa reglementărilor din Legea Micii Reforme, considerând ca ea a avut în vedere doar celeritatea în cazul dosarelor mele. Nu este adevărat. Iată, spre exemplu, într-o cauză de la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, de la ICCJ, o citaţie emisă din luna august 2012 fixează primul termen de judecată pentru februarie 2014!

    Concluzia e clară: reforma în sistemul judiciar avansează – aşa cum se arată în Raportul MCV – cu paşi repezi!
    ''

    RăspundețiȘtergere
  56. Baaa, vedeti ca muine, daca nu in noaptea asta punem de 600.000 de vizite la bloaga! Sa dea Dumnezeu s-apucam macar de vreo 60 milioane...
    Hai NB!

    RăspundețiȘtergere
  57. Da,in noaptea asta motanul labagiu baga in draci contorul blogului. Vrea sa arate babelor di hUrziceni cit de viril este el. Adica cita ,,laba'' pe MH poate sa ne faca !
    ,,Pune laba, ia cu botul
    Si-nghite oul cu totul.''

    Eh,inghite el si produse de conceptie deturnate .

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri