Google Translate

duminică, 26 august 2012

REMEMBER! De ce devenise Adrian Paunescu, incomod. CUM DISTRUGI ŞI VINZI O ŢARĂ ÎN 20 DE ANI

 
Îmi amintesc, copil fiind, la şcoală ne învăţau să fim mândri că al nostru drag popor nu a fost un popor de cotropitori. Atunci mă chinuia o mândrie copilărească, specifică fiinţei inocente uşor influenţabilă.

Acum, la maturitate, nu pot spune că situaţia este la fel: nu mai am acea mândrie din copilărie, ci un necaz chinuitor; asta pentru că am observat un lucru- cotropitorii (acei războinici de ieri) sunt invadatorii economici de azi, iar aceştia au un standard de viaţă pe care noi îl invidiem; imperiile lor teritoriale de altă dată sunt imperiile economice de azi- asupriţii sunt aceiaşi, adică noi- cu acelaşi trai amărât, iar din când în când mai primim o ciosvârtă să ne astâmpărăm o posibilă sete de revoltă!

Sincer, nu pot să-i condamn pe aceşti invadatori, cred că e în natura biologică a oamenilor să fie împărţiţi precum celelalte vieţuitoare, în prădători şi rumegători.

Nu-mi place să constat faptul că, întradevăr, avem comportamentul rumegătoarelor: speriaţi şi dezbinaţi. Urăsc şcoala pentru faptul că m-a învăţat să fiu mândru de statutul meu de necotropitor, urăsc şcoala pentru că mi-a impus statutul de rumegător, dându-mi drept exemplu înţelepciunea ciobanului mioritic; sincer, omul ăsta, ciobanul mioritic, trebuie dat ca exemplu negativ în şcoli, cum e posibil să ştii că unii vin să te omoare pentru a te tâlhări iar tu să te apuci să faci ordine în gospodărie, ca după episodul morţii gospodăria să fie ordonată? Să aibă ăia ce să fure mai bine? Preferam să ştiu că ciobanul mioritic le-a luat-o ălora înainte trimiţându-i el pe ei in mormânt (parcă unul din principiile româneşti spune că paza bună trece primejdia rea).

Vă amintiţi episodul din anii '90, când unii dintre ai noştri strigau "nu ne vindem ţara!"? Au apărut apoi şi susţinători ai teoriilor conspiraţioniste care susţineau că împotriva României există un plan diabolic. Mulţi am râs, alţii am spus răspicat: "ai dom'le că n-are cum să se întâmple aşa ceva" (românul în blândeţea lui nu concepe că omul este predispus răului).

Iată că după douăzeci de ani, invadatorii nu se mai ascund, unii dintre ei îşi recunosc isprava pe faţă: "Pe 10 octombrie 2007, la trei luni după ce a devenit preşedinte al statului Israel, Shimon Peres producea o afirmaţie năucitoare, la Hotelul Hilton din Tel-Aviv, în faţa a sute de reprezentanţi ai cercurilor diplomatice evreieşti: Israel cumpără România!" Vom spune: ei, şi ce dacă ne-au cumpărat! Numai că nu ne-au cumpărat spre binele nostru ci spre al lor. Avuţia noastră au cumpărat-o pe nimic (câteva zeci de miliarde de dolari a obţinut România pe o economie, fără a fi luate în calcul resursele solului şi subsolului, echivalată în 1990 la 800 de miliarde de dolari!). Dar faptul că ne-am vândut totul pe nimic nu este singura tristeţe, pentru că cei care ne-au cumpărat ne-au şi îndatorat, adică suntem şi cu gospodăria vândută şi cu bani îndatoraţi! Ce pot să spun despre aceşti băieţi pricepuţi care ne-au cumpărat?: bravo lor - ruşine nouă!

Ruşine pentru că nu am reacţionat de fel şi nu am apărat dreptul pe care l-am primit prin faptul că ne-am născut pe aceste meleaguri: acela de a fi stăpâni pe bogăţia pământului natal şi pe frumuseţea acestuia. Potentialii bogaţi sunt acum percepuţi ca cerşetori ai Europei (jignirea a fost difuzată pe toate canalele TV, când un distins francez a prezentat salutul românesc: o mână întinsă în semn de cerşeală - asta în timp ce românul întradevăr se zbate în sărăcie, sărăcie cauzată de faptul că şi francezii sunt unii dintre cei care storc România de bogăţie. Asta da batjocură: după ce ne sărăcesc mai şi râd de noi).
 
Datori nu suntem numai noi, ci şi generaţiile care ne vor urma: adică copiilor noştri le-am pregătit un viitor de sclavi! Întradevăr, noi generaţia post-revoluţie am distrus acest viitor, noi şi stimabilii guvernanţi de către noi aleşi: aceşti şacali aleşi drept păstori ai turmei, primind frâiele deciziei economice si politice, începând cu Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Zoe Petre, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Mugur Isărescu, Adrian Severin, Viorel Hrebenciuc, Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu, Emil Boc, ş.a., au mizat pe lobby-ul evreiesc pentru a accede şi a se menţine la Putere. Puterea a însemnat în schimb vânzarea bogatei grădini româneşti, cea care ne hrănea.  Principalii cumpărători ai României sunt cu adevărat afacerişti israelieni şi tot ei sunt în spatele instituţiilor financiare care ne-au împovărat cu datorii. Prim-ministrul Israelului a raportat în kneset(parlamentul israelian) că misiunea de a cumpăra România a fost îndeplinită. După ce politicienii israelieni recunosc faptul că oamenii de afaceri israelieni au cumpărat România, aflăm şi scopul final al acestei acţiuni: actuala locaţie a statului israelian este una nesigură pentru poporul evreu, peste tot sunt înconjuraţi de state neprietenoase şi greu de stăpânit economic, sunt o enclavă într-o lume islamică. Prin cumpărarea României, israelienii pregătesc un teritoriu de rezervă pentru ei.

 
Vă miră acest aspect? Gândiţi-vă la faptul că dintotdeauna aceste meleaguri au fost râvnite de toţi. Să nu vă închipuiţi că băieţii ăştia sunt nişte neştiutori şi vor da buluc pe meleagurile româneşti, nu, se vor feri să întâmpine opoziţie din partea populaţiei. Ei vin încet, unii ca oameni de afaceri, apoi alţii ca angajaţi, adică încet şi cu răbdare.

 
Pentru a pregăti terenul propice mutării populaţiei israeliene pe teritoriul României se acţionează, astfel:


- în ultimul timp românii sunt goniţi din propria lor ţară prin politici care descurajează instituţia familială, concomitent cu scăderea ratei natalităţii şi implicit scăderea ratei demografice;

- crearea la nivel naţional a unei stări de sănătate precare a populaţiei prin otrăvirea hranei din comerţ cu substanţe nocive corpului uman şi slăbirea până la declin a sistemului de sănătate publică, creşterea ratei mortalităţii;

- îndobitocirea populaţiei, prin slăbirea sistemului naţional de educaţie, trecerea în umbră a valorilor umane şi mediatizarea unor nonvalori umane ca modele de viaţă pentru toate segmentele de vârstă;

- distrugerea coeziunii între cetăţeni prin cultivarea dispreţului faţă de ceea ce înseamnă românesc;

- disoluţia instituţională a statului prin reforme care au bulversat şi distrug în continuare esenţa a ceea ce înseamnă protecţia unei naţiuni: sistem judiciar, medicină, educaţie, administrare teritorială, artă, etc.; ultimele bastioane a ceea ce însemna siguranţă naţională şi patriotism (internele şi apărarea) au fost distruse prin aceleaşi politici de proastă finanţare a instituţiilor şi subsalarizarea personalului acestor institutii, fapt ce a cauzat plecarea personalului competent şi angajarea unor persoane nepregătite în domeniu, incompetente şi predispuse la corupţie - rezultatul s-a văzut!

Toate aceste acţiuni se desfăşoară sub directa îndrumare a cumpărătorilor acestei ţări şi sunt săvârşite de ai noştri aleşi, o şleahtă de pungaşi puşi pe jaf şi distrugere, că deh, popor, conducătorii cinstiţi se pare că nu îţi plac şi-ţi tai singur crenguţa de sub picioare.

În lipsa unităţii sociale nu rămâne decât să lansăm o rugăciune către ei, cumpărătorii meleagurilor şi bogăţiilor noastre, cei către care stăm cu mâna întinsă cerând bani pentru a supravieţui:

Te rugăm pe Tine, Prea Deşteptule Israel, Te rugăm pe Tine, Prea Descurcăreaţă Franţă (etc. că sunteţi mulţi) Fie-vă milă, o Vouă Preamăriţilor acestei lumi, de o populaţie neştiutoare dar şi nepăsătoare cu soarta ei, şi daţi-ne înapoi Preafrumoasa Grădină a Maicii Domnului şi bogăţiile ei, căci- pe principiul cade omul din pom şi păcat să nu tragă un pui de somn - noi v-am dat vouă această Grădină pe degeaba iar acum suntem goi în toate! Iar de-o fi să nu ştim iarăşi să o gospodărim, s-o gospodăriţi voi pentru noi şi să ne culegeţi şi nouă roadele! 




MARŞ DE ADIO
(COLEGILOR MEI MÂRLAMENTARI)

AdrianPăunescu

La muncă, derbedei, că trece anul şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.
Făceaţi pe democraţii cei cucernici,
P.... mamii voastre de nemernici.
Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine
şi-apoi convingeţi-vă că e bine.
C-aţi luat o ţară de mai mare dragul
şi i-aţi distrus averile şi steagul.
S-ajungem colonia de ocară
care-şi va cere scuze în maghiară.
Şi , prin complicităţi cu demoni aprigi,
aţi desfiinţat uzine, câmpuri, fabrici.
Şi, prin vânzări de ţară infernale,
aţi omorât cu voia animale.
La greul greu care mereu ne-ncearcă,
răspundeţi cu un greu de moarte, parcă.
Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu
întoarceţi România-n Evul Mediu.
Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,
v-aş desena cu acul, să vă sperii.
Dar voi nici sânge nu aveţi în vine,
ci credite din călimări străine.
Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina
şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina.
Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul
s-au compromis negustorind Ardealul.
De unde sunteţi, mă, din ce găoace,
cum v-au putut părinţii voştri face?
Ce condimente le-au picat în spermă
de e trădarea voastră-atât de fermă?
Aţi pus nenorocita voastră labă
pe-această tristă ţară Basarabă.
Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul
s-o faceţi curva voastră de serviciu.
Mimaţi respectul pentru cele sfinte,
dar vindeţi şi pământuri şi morminte.
Aţi inventat examene severe,
supunere poporului spre-a-i cere.
Şi toată zbaterea a fost degeaba
că-n nas mai marii v-au închis taraba.
Minciuna voastră v-a adus pe scenă,
actori într-o politică obscenă.
Şi-acum, că-i un prăpăd întreaga ţară,
ia cereţi-vă puţintel, afară.
Decât să vă trimită ţara noastră,
mai bine mergeţi voi în mama voastră.
Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,
şi nu albanizaţi această ţară.
Băgaţi viteză, că vă trece anul
şi s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.
Şi ce vă pot eu spune la plecare
decât lozinca lui Fănuş cel mare:
Nenorociţilor, se rupe şnurul,
"La muncă, la bătut ţăruşi cu curul !"

Aceste mesaj nu este îndreptat împotriva vreunui popor pomenit în aceste rânduri, ci dimpotrivă, e o admiraţie pentru capacitatea altor popoare de a străluci prin bogăţiile altora!


 
TRIMITE MAI DEPARTE !

====================================
=======================
Inrobirea Romaniei prin Indatorare
Partea  I
VIDEO:
=============================

Inrobirea unei natiuni prin indatorare   -   partea 1
    
  Vezi  mai multe  video    din   politica


==============================================
Inrobirea Romaniei prin Indatorare
Partea a II-a
VIDEO:

======================================

 

=====================================
Inrobirea Romaniei prin Indatorare
Partea a III-a
VIDEO:

======================
Inrobirea unei natiuni prin indatorare - partea a 3 - a
    
  Vezi  mai multe  video    din   politica
===========
 ======================================
Adrian Păunescu - Rugă pentru părinti
 
VIDEO:
========================
 
 
=========================================
====================
 
Remember me when I am gone away,
Gone far away into the silent land ...

126 de comentarii:

  1. Un excroc ,mediocru ,care a stiut sa-i invarta pe degete si pe comunisti si pe fraierii de dupa.Mai avea pretentii sa fie considerat la nivelul clasicilor literaturii romane,cu ce cu cateva rime populare ,fortate si alea?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este clar, mai sunt (dupa atatea si atatea necazuri in tara asta) multi dobitoci! Dobitocul nu este un animal! Animalul este o fiinta superba, la care omul tine! Dobitocul este un dobitoc! Punct!

      Ștergere
    2. Muei geniule,care probabil esti si cinstitul cinstitilor,ia da tu o pilda a contributiei tale la istoria vietii de pe scara blocului tau!
      Muei,fugi si te-ascunde!

      Ștergere
  2. Sa-l odihneasca Cel de Sus!

    Ma tot gindesc la cit a suferit constatind profunda decadere a societatii romanesti.Cit de dureros este sa constati nu ca ai trait fara sa fi facut suficient,ci ca ceilalti traiesc in zadar?

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma da prost mai esti,nu ai trait cand paunescu se purta precum un rege ,in peregrinarile lui cu cenaclul Flacara,plus ca era preferatulceusestilor ,mare bou esti .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Putza,
      Stiu ca suferi din motive pe care capatzina ta le produce din ziua in care ai inceput sa realizezi ca esti obsedat de a iesi in evidentza.

      Ai reusit.
      EVIDENT ESTI UN RAHAT !

      Ștergere
  4. tigri2 spunea...
    26 august 2012, 16:28

    @Cezarel-atarntzel
    Mai Zavaidoc de Bega,ar trebui sa tii cu Base deoarece omula facut 4 ani de scoala militara si este de-alnostru,totdeauna ne-a tinut partea,si este un om cinstit,patriot ,spune lucrurilor pe nume ,nu are ganduri ascunse precum kakaraii.Vrea bineletarii nu binele flamanzilor din USL carora li s-au golit hambarele de atata opozitie si acuma cred ca le vor umple pe spatele amaratului de popor,prin minciuna ,promisiuni neonorate si vicleni
    _________________________________
    Aveti cuvintul meu de onoare ca nu l-am injurat pe nimeni de mama pe acest blog, de la infiintare si pina azi, dar...
    IL BAG IN PIZDA MAMII LUI PE DERBEDEU DE URZICENI, CU IFOSE DE FOST "IMPINGE TAVA" DE LA POPOTA DE LA ALEXENI.
    Golanul crede ca daca debarasa vesela si se ducea cu resturile la GAZ, era si pilot.
    Atit am avut de spus. Scuze tuturor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Deci se poate si pe-o tema de cultura sa ne ciomagim, nu numai pe politica si fotbal ! Ba inca, dupa cum se intrezareste, inca mai gospodareste !
    Neatza zoo+9

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PMT, se vede ca ne-ai lipsit!
      Tot ne uitam dupa tine, tu nimica!
      Bey, ia sa stai dreaku si sa nu mai pleci!
      (Eu sunt ala cu blocu de apv-isti si babele suporterii tai!)

      Ștergere
  6. Si, ca tot veni vorba de cultura, acu cateva zile ma manca undeva sa-mi dau cu parerea despre nustiu cum cu "capul mare" de pe-o tolba cu sageti, remarcand, printre altele ca acolea s-a deschis un cerc literar de pupat in cur autorul !
    Am fost certat si dojenit ca vreau sa-i fur postacii, insa cea mai tare a fost remarca cu, citez: "Sincer să fiu, astfel de comentarii mă amuză când le citesc pe blogul lui Burcu, unde este dat liber la bălăcăreală" !
    Ca sa nu-i incurc pe oameni, m-am carat, insa...SURPRIZA !
    Am intrat aseara pe noua postare, nush ce parodie dupa Eminescu.
    Buey, balacareala e putin spus ! S-au muscat niste unii de cur unul pe altul de te umfla rasul, porcaiala adevarata ! Si, ce-i mai nostim si mai nostim e faptul ca e si o balacareala de aia infantila, neprofesionista !
    Am vrut si eo sa intreb proprietarul cum e cu balacareala de pe blogul lu'Burcu, insa, cred ca de jena si-a limitat posibilitatile la comentarii, adica nu mai intra orice anonim neispravit pe acolea ! Numa crema, spuma...
    PeSe: Are talent Cezarile maimucles, comenteaza in versuri p'acolea de zici c-a facut stagiu la cenaclul paunescian Flacara

    RăspundețiȘtergere
  7. Cand a crapat Paunescu, duduiau blogurile de comentarii ! Erau cateva special deschise, atunci, pentru a lua pulsul momentului. Ca de obicei, unii ii dadeau cu huooo, altii cu ba pe-a ma-ti ! Nici nu se putea altfel in tara lu' Dorele, iar cadavrul nici nu era inmormantat inca !
    Asea si aici, primul postac a prins bine startul, cum s-ar zice a prins capul listei, a grohait si a produs delirul !
    Omul are fler, cunoaste arta blogaritului ! Astfel de momente ti se arata cam o data la 6-8 luni !

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce observam noi in comentariile de mai sus ? Pai noi, in comenturile de mai sus, observam ca, de exemplu, domni care nu s-au nervat in viata lor ca sa se dea la injurat, au ajuns intr-un asea hal de nervi si le baga cu majuscule aciulea, de sar scantei ! Auzi: pizda ma-ti, derbedeu, golan, "impinge tava" de Urziceni (asta nu stiu ce inseamna, dar suna binisor), pilot veselar de gheaze, etc.
    Interesant de dezvoltat...

    RăspundețiȘtergere
  9. Poezia de mai sus ar trebui sa deschida sedinta de astazi a parlamentului ! Geniu sau doar mester in ale rimei, omul a fost si va ramane mare ! Mesajul este unul total !

    RăspundețiȘtergere
  10. Buey uskitzilor, daci pulilii lu' hector faceti, ca indata incepe balacareala alesilor neamului, in casa poporului, si uitam dreaq de paunescu ! Iar ne rupem de la cultura si-o dam prin troaca cu politica ! Abia aseapta don curdeleone sa se reverse, din nou, odata cu preluarea de catre kior a cheilor de la cotroceni !

    RăspundețiȘtergere
  11. Buey puleandrelor, vi s-au terminat pensiile ? E ora 9 si s-a dat drumul la zoo !

    RăspundețiȘtergere
  12. OFENSIVA FARA PRECEDENT A IMPOSTURII SUB FALDURILE PCR
    Pe data de 22.08.2012, pe site-ul SCMD a apatut,sub semnatura celui mai mare anarhist “militaro-comunist” postrevolutionar urmatoarele:
    “Va reamintim ca pe obrazul militarilor s-a instalat o pata care trebuie stearsa prin actiune – aceea a boicotarii oficiale sau subversive a referendumului de catre o parte din militarii in rezerva si retragere, membri ai Federatiei Militarilor, ANCMRR si UNPR.
    Sustinem in continuare actualul Guvern, care s-a angajat sa rezolve obiectivele noastre, pana in preziua alegerilor generale.”
    PRESEDINTE,
    Col. (r) dr. Mircea DOGARU
    CINE ITI PERMITE TIE MAI POLITRUCULE JEGOS SA CATALOGHEZI ACTIUNILE ADEVARATILOR MILITARI?
    ADEVARATA PATA DE RUSINE PE OBRAZUL MILITARILOR O ADUCI TU PRIN ACTIUNILE TALE DECREIERATE DE INCITARE LA VIOLENTA(STRIGAI CA UN DEMENT MOARTE FMI) SI NESUPUNERE CIVICA.LOCUL TAU ESTE LA UN SPITAL DE NEUROPSIHIATRIE INTR-O CAMASA DE FORTA.
    P.S.1. Domul “CACARAU” avand “profesori” pe felix-voiculescu si sonel-dogaru dovedeste o graba suspecta in a face cat mai multe gafe monumentale printre care avansarile sunt nuimai un episod. De vina este si bretonatul ministru, la fel de grabit in asi “marca” trecerea vremelnica pe la MApN.
    P.S.2. Personal asi fi refuzat sa fiu avansat de un asemenea uzurpator, pentru care scaunul prezidential il arde precum scaunul electric-A SE VEDEA POZITIA LA INTALNIREA CU FMI SI CU REPREZENTANTUL SUA
    P.S.3 Sunt totusi curios de ce nici-o autoritate a statului nu ia masura legala impotriva SCMD devenita o organizatie paramilitara ce propaga anarhismul, comunismul, violenta si incita la crima (MOARTE FMI).
    P.S.4 Aceeasi intrebare si pentru dogaru – “colonelul “impostor

    RăspundețiȘtergere
  13. Bai a dreak rapanu asta de Tibica putza mica! Doarme asta cu ochii deschisi precum iepurii de cimp.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey, am lipsit si eo 36 de ore (am fo sa mananc mai ieftin la Mangalia in portul militar) si s-a ales pulberea cosmica ! Nici de-un 50 de comentarii n-ati fost in stare s-o puneti !

      Ștergere
  14. Alooo...domnu, suntem in data de 27 august ! Talica traiesti in trecut, chestia aia a lu doggy si ai lui-hatii sindicatului, din 22 august a fost molfaita aciulea de mult !
    Azi discutam cultura, poezie, pana nu se baga iar in seama cacatii aia alesi de popor si ne schimba adminu tema, din nou !

    RăspundețiȘtergere
  15. Buey, iar chestia cu

    "De unde sunteţi, mă, din ce găoace,
    cum v-au putut părinţii voştri face?
    Ce condimente le-au picat în spermă
    de e trădarea voastră-atât de fermă? "

    e tare de tot ! Musai tre sa cer o analiza sa vad ce dracu de etnobotanice avea saracu tata in sperma !
    Eu va recomand tuturor de pe aciulea sa va faceti cate un test de asta de adene, ca nu se stie...

    RăspundețiȘtergere
  16. HAI ROMANE ,HAI LA PARLAMENT ! APARA_TI VOTUL CINSTIT!
    OFERA O LECTIE DE DEMNITATE TARII SI LUMII INTREGI!! SNIPER ONE!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daci vrai buey ? Dupa ce ca ne-am cacat pe noi ca sa iesim din case la vot, pen ca bozgorii de la budapesta au dat ordin ca transilvanenii sa stea la teve pe 29 iulie, acu ce sa-mi mai apar ! Imi bag pula in el de vot ! Am oferit o lectie de demnitate cand am votat, iar acul am toata gura, narile, urechile si curul pline de puli !

      Ștergere
    2. Ba Cezare, ba maimuco, tu vrai pulane pe circa? Daca stai rau cu coloane du-te sa te maseze aia cu pulanu.

      Ștergere
    3. Toti mi-au tras-o: macovei, cecere, procororii cu biblia, don curdeleu, merchel si Unaitad S of A, iar don curdeleu, aspazia...De unde pula mea mai vrei demnitate

      Ștergere
  17. Ii rog pe toti postacii sa nu mai foloseasca in comentarii cuvantul "Putza", pen ca unii pot sa faca asocierea cu "putza mica", ceea ce este la fel de fals ca faptul ca transilvania este pamant bozgoresc. Deocamdata este ardelenesc, sa fie clar !
    Va rog sa folositi alte cuvinte, precum pula, falus, pularau, organ de reproducere masculin bleg, etc, ca-i plin vocabularul de sinonime

    RăspundețiȘtergere
  18. De ce nu pleci ,de ce nu pleci ??
    ......................Doar intins, pe un afet de tun,
    Cu vila Dante ,capatai !
    Sarac ,umil asa cum am fost,
    Cu gura cascata , c-un hahait sinistru ,
    Cu ochiul inchis si stors ,
    Cu aurul de la Rosia ,la picioare ,intr-un cos!!
    Sniper one

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gheazila asta de Cezarila maimucles isi posteaza idioteniile pe "Tolba cu sageti", insa acole nu se poate da anonim, in speranta ca va primi vreun raspuns "favorabil" la tembelismele astea infantite, dupa care si le transfera aciulea, ca anonimul snaipar oan ! Buey, impinge tava, buey veselaru lu peste, usiurel ca te desfaci...

      Ștergere
    2. Lasa-l baa pe ghertzoi!!! Tu vrai sa raminem fara mascota? Iubeste maimuca ca-i ocrotita de lege!

      Ștergere
  19. De maine revenim din nou la conditia de gaozar-eu, si tiganca imputita- baba ! Abia astept sa i-o trag !

    RăspundețiȘtergere
  20. Festival mare de tuica si branza la Sibiu, ca la astea suntem noi buni romanii, mai ales romanii ardelenesti ! Or sa crape astia in ei atata tuica si palinca, de-or sa uite iar in decembre sa mearga la vot ! Iar daca mai trage budapesta o basina prin curul lu' victor, astia-s schimba si numele pana la alegeri, in ianos, lantos, ildika, enika, otilo, tombolo...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. VOTUL va fi in NOIEMBRIE!
      Sa nu uitati asta si sa spuneti si altora!
      Neatza!

      Ștergere
    2. Da, valoroasa informatie, de substanta...ce mi-e ca-i la sfarsitul lui noiembrie sau inceputul lui decembrie

      Ștergere
    3. Poate ar trebui sa le-o tot repetam ardelenestilor, ca sa nu uite iar de vot

      Ștergere
  21. PMT- meri spre pizda matii !!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De acord, dar zice tu daca palincarosii n-or sa faca ase si in decembre la vot, ca in iulie, si dupe aia or sa zghere ca-s udemerizati

      Ștergere
  22. Neatza buna la ZOO +9! Cam tirziu salutul dar, pina la amiaza, tigri2 are timp sa ne scarpine la oua.

    RăspundețiȘtergere
  23. Buna dimineata stimati pacienti si dragi...animale!


    ,,Parlamentul se reuneşte luni,

    la ora 15,00,

    în sesiune extraordinară, pentru citirea hotărârii CCR privind invalidarea referendumului din 29 iulie.''

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey...hooo, aciulea e vb de cultura acuma, lasa cacatul ala de parlament pentru mai tarziu

      Ștergere
    2. Mare cacat face parlamentul, tre sa se derenjeze alesii neamului ca sa citeasca unul cacanariile lu aspazia zegrean, sau cum pula mea o cheama pe puscariabila aia
      tare frate ce cacat face parlamentul astazi, ar trebui sa fie platiti triplu pentru deranjul asta in plina vacanta

      Ștergere
  24. Răspunsuri
    1. Multam buey, ca ma zbateam ca o flegma in gat ca sa-mi amintesc cum o cheama pe baba aia ! deci aspazica zegrila o cheama...

      Ștergere
  25. Cand era in viata, mi-am permis sa critic activitatea politica duplicitara a bardului de la Barca. Acuma, activitatea lui politica va fi studiata de istorie.Dar peste toate ramane opera sa monumentala si versurile sale nemuritoare. Cine nu a plans odata la Ruga pentru parinti sau nu a vibrat la melodiile compuse pe versurile sale nu e roman. Va veni o vreme cand cei care ne urmeaza vor uita cine a fost Ceausescu, poate vor uita ce a facut rau si vor uita si atitudinea lui Paunescu fata de Ceausescu. Dar nu va fi uitat Cenaclul Flacara si nici poeziile lui Paunescu, dimpotriva, vor fi mai actuale ca oricand. In Moldova este divinizat nu pentru ca are origini basarabene ci pentru ca au nevoie de versurile lui ca sa supravietuiasca.Hai sa judecam in avans.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu am plans si sunt roman. Dar nu intru in discutie cu tine, sau cu analizele tale

      Ștergere
    2. Eu,PMT, suparat!
      Eu,PMT, nu vorbeste cu tine!
      Ha, ha, ha ... PMT, mi-ai placut!

      Ștergere
    3. Buey pula, cine-a zis ca-s suparat ? Am zice ca nu intru in discutie cu omu, pen'ca nus ce dreq de cacanareli imi mai pot trece prin cap

      Ștergere
    4. Hai sa traiesti Nea Cashcavale el Bubico ot Craiova! Bine-ai revenit pe-aciule? Buey Nea, mai vino seara pe la noi, ca acolea la mata s-a cam imputzit apa la pesti. Hai ca-ti dam si titlul de director onorific la Zoo +9! Zau asa!

      Ștergere
    5. Da, ca e loc pentru toata lumea aciulea, nu ca la pulano10 intre craci unde ai dreptul doar sa taci, sau mai stiu eo pe aiurea, unde colonelu de pix nici nu vrea sa auda de comentarii !

      Ștergere
  26. Baaa, fusei pe blog la Maimuca, da' nu era nimeni pe-acolea. Era un calugar batrin, batrin care-mi zise ca Maimukles se inscrise la scoala de catihetzi. Cica vrea s-ajunga tzircovnic. Cu gindul la Maica Domnului si cu mina in traista omului!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. vezi cum ii ridici retingul de-a'mpulea ?

      Ștergere
    2. Tu ai dreptul sa-i sugi pula!!! Numai TU ! Manipulator imputit!!

      Ștergere
  27. Se intrunesc marlanimentarii neamului astazi ! Extraordinar ! De altfel nici nu s-ar putea muta kioru din garaj inapoi la cotroceni ! Abia astept hahaielile gaozarului, parca fara poezie, viata e pustiu...

    RăspundețiȘtergere
  28. HAI ROMANE ,HAI LA PARLAMENT ! APARA_TI VOTUL CINSTIT!
    OFERA O LECTIE DE DEMNITATE TARII SI LUMII INTREGI!! SNIPER ONE!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey maimuco m-as duce dar mi-e frica. Tu de duci?

      Ștergere
  29. Uite un comentariu pe placul gradinii zoologice:

    "Mi se învârte mintea

    Mi se învârte mintea-a neputință
    Ca într-un coi un spermatozoid
    Sperând curat dar activând fetid
    Că va ieși cu sorți de biruință.

    Mă simt și eu fierbinte și potent
    Și-alerg printr-un tunel fără ieșire
    Nu văd la capăt nici un filament
    Dar sper la nesperata fericire.

    Aștept și sper și eu ca lumea-ntreagă
    Salvarea de la voi, momâi de paie
    Dar voi acţionaţi ca două coaie
    Care participă dar nu se bagă.

    V-am pus în mâini și eu și alți ca mine
    Putere de vre-o șapte milioane
    Pe voi vă doare-n roți și la prezoane
    Că vrem și noi să respirăm mai bine.

    Se duce si-asta, ultima speranță
    Că am putea scăpa de matehoți
    De mâine intră Domnul în vacanță
    Și vom rămâne iar cu dracu, toți.

    Si va veni în toamnă iar momentul
    Când îmi veți cere votul în tunel
    Jurând și promițând la fel,
    Că voi vedea în capăt filamentul.

    Dar eu stimate Victor și drag Crin
    M-am săturat de vorbe și minciuni
    Căci nu mai cred în semne și minuni
    Am spart tunelul, țin să vă previn !

    Luați-vă de mână, ca doi căței
    Păpuși de pluș cu mâinile de paie
    Azi m-ați lăsat pe mine-n iar în ploaie
    De mâine voi rămâneți singurei.











    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Muei Nea Cashule, aici postezi ce vrai mai putin politica! Crez c-ai dat de Sarsaila postind pamfletzul asta la adresa USL.

      Ștergere
    2. Nu am dat de el . O sa dam toti, dupa ce Parlamentul va face frumos in fata CCR si a lui Basescu.Daca tie iti convine lasitatea celor doi catelusi si modul in care si-au batut joc de votul celor 7.4 milioane, nu ai decat sa ii lauzi. Eu nu am de gand sa tac numai pentru ca le e lor frica sa fie barbati de stat sau pentru ca fac parte din USL.

      Ștergere
    3. Astazi veti fi martorii formarii noii majoritati parlamentare. Nu vor trece 5 sedinte ale Parlamentului si guvernul Ponta va fi istorie.

      Ștergere
    4. Nea Cashule, pui pariu?

      Ștergere
    5. De regula pariul se pune intre un fraier si un escroc. Dar eu dau o bere daca guvernul Ponta va organiza alegerile parlamentare.

      Ștergere
  30. Uau....tre sa ma echipez musai cu o pereche de pempersi pentru adulti, de peste 80 de chile ! Caldura sublima de la cur imi produce efecte etnobotanice !
    Textu e pentru domnul de la 11:08, nu pen nush ce opera in versuri

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rapanule, ala e Cezar al nost', maimuca din care se trage Curlonul, tigri, Stelica...

      Ștergere
    2. Buey, pai ce am zis eo mai jos, da nu vreau sa jiknesc oamenii...

      Ștergere
    3. Nu mi-ai zis sa respect mascota ? Ce-s eo vinovat ca are 3 accesari in 5 zile si niciun comentariu ?

      Ștergere
    4. Pai ba, hai sa ne mutam in cotetzul lui!

      Ștergere
  31. La fel, cred ca ma voi echipa cu inca un rand de pempersi daca parlamentul neamului va mai da azi o lovitura de stat si va trimite hotararea curtii prostitutionale sa si-o bage in curul lu aspazya ! Nu de alta, da m-as caca pe mine de rasu-plansu, si n-as vrea sa puta...
    Iar pempersul vechi, de care dispun acusica, i-l donez lu cezarila manipulatorul fascist, sa-si faca o galeata de ceai instant !

    RăspundețiȘtergere
  32. Hoscaitul ala de Don Curdeleu iar a fugit de-acasa, in gara la Bartolomeu ! Cica nu poate primi stirea revenirii kiorului la cotroceni, asea pe viu, fara o mucificare corespunzatoare !
    Sa vedeti ce ne-o trage asta iar in alea 10-15 minute dupa ce se dezmucifica si apuca sa dea cep la alta sticla de diluant !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. TPM
      inainte de a-ti da un raspuns in pula mea la curul tau,explica-mi si mie cine e trotilatu' de la 11:37 ca ala bea ceva de luxe cum ar fi tzuica de gainatz nu de electrozi ca mine da' explica-mi "ASTAZI naipulatorule"

      Ștergere
  33. Macar ASTAZI ,alungati cu bolovani ,naipulatorii basissti gen TPM !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sau PMT -suge-ni-ar pula si vulvele cu miros de peste stricat!!

      Ștergere
    2. Ba, gata! Leat asculta comanda la mine: TPM face parte din fauna si-i sub protectia GREENPEACE. Vreti s-aveti probleme cu Tribunalul de la Viana unde Tigri 2 e judecator in piele de oaie? Scarchina-ne-ar pe coaie!

      Ștergere
    3. Buey, vorbiti frumos, macar pana se schimba tema, in memoria poetului
      Ce pula mea aveti, un pic de cultura acole, nu numa ghiortaneli

      Ștergere
  34. Pentru mine cenaclul flacara se rezuma la niste spectacole pe stadioanele patriei mele socialiste, romania, care se zbatea din rasputeri sa inainteze spre comunism si spre cele mai inalte culmi !
    copiii mei au cunostinte vagi despre acest cenaclu si despre paunescu, asa cum de fapt incurca si baltagul cu bisisica sau morometii cu fefeleaga din napasta spanzuratilor ! nici nu m-am chinuit fro data, eo sau baba, sa le zic ca cultura vine citind fratii jderi ! au copiat pe ruptelea la bac si acuma sunt oameni de succes in viata, bineinteles nu in tara'lu Dorele ! din care unul un chirurg apreciat !
    Iar de nepoti, nu mai zic ! Paunescu=vax albina ! Asa-i viata ! Bine ca nu or sa dea bacul in tara lu'Dorele ! Ar fi ca si cazuti ! Prosti neica, auzi sa nu stie ei care a fost ultimul dor al poetului sau ce nu trebuia sa uite Darie !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey Dorele, ca bine le zici. Ase-i, hai dreptate! Buey pe hastia tineri ii doare in kur de cultura. Parc-ar fi tinichigii si ospatarii kiorului!

      Ștergere
    2. Zic exact din viata, laiv, traite acusica
      Iar boul ala zice sa aruncati cu bolovani in mine, macar azi, ca-s manipulator basist

      Ștergere
  35. Manipulatorul basist zice...,, au copiat pe ruptelea la bac si acuma sunt oameni de succes in viata, bineinteles nu in tara'lu Dorele ! din care unul un chirurg apreciat !... bine ba pizda matii ! Tu cu drag mananci pensie in tara lu Dorrele ! Cine trage pentru pensia ta marlane !copii mei ,ai lui ..si ai lui..care nu au copiat la bac si muncesc din greu in tara lu Dorele ! Nemernic cu pretentiice esti ! Cel mai mare bolovan il arunc ..ioi....ioi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da ce am zis eo altfel ? Si eo nu-s pensionar, is activ buey !
      PeSe: ai fost cumva la compania a 3-a, la Be, la Breaza, la clasa lu' Jebeleanu ? Ca parca-mi pari cunoscut !
      Esti simpatic, chiar nostim ! Vrei sa-ti dau numarul de telefon sau meilu, ca sa ne cunoastem mai bine ?

      Ștergere
    2. Ia ca-mi zice unul acusica ca ai facut liceul la Alba, la Ce, la clasa profesorului de romana Capitan !
      Ioi buey...inspirosule

      Ștergere
    3. Poate DA !Poate NU ! Telef. ti-l dau doar de faci pe ...fetita..ioi..ioi..

      Ștergere
    4. dirigu meu a fost "boieru" la mate Baghina,fizica Tarala,bio Onosa,chimie "capra"(Doamne ce buna era)la shport dom Mugurel,la desen Cioara(alta bunaciune)si la romana d-na Jebeleanu si ulterior cpt Ropotica .Iti mai aduci aminte Darie???
      Da totusi ce fal de gainat bea troscaitul ala???

      Ștergere
    5. Si cpt Nour cdt companie cu Noureasa lui cu tot hi,hi
      Cat i-am mai injurat atunci si cat de mult ii RESPECT acum!!!!

      Ștergere
  36. Buey, da unde pula lu hector e adminu, ca de fix doua zile nu i-am mai vazut mekla pe aciulea ! Mai dadea o clantza si el, o zi buna, o muye sub acoperire lu curdeleoane, mai selecta cate ceva pentru premiul pulitzer...
    Buey, asta si-a vandut toate actiunile detinute pe blogul ista si cine stie ce procuror ne monitorizeaza acusica prostelile de pe aciulea, de parca vad ca o sa ne cunoastem toti feis tu feis la aiud !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vezi ca faci pacat!
      Nu stii ca-i bolnavior? Incet, incet, s-au cam adunat!
      Sta la monitor ... pana pica! Dar de la o vreme... tot mai des!

      Ștergere
  37. Bey rablagitilor,
    va certati ai precum rudele lu parosul de Hurziceni si pula noutati pe tava !
    Nova Leg. a PM aprobata de bretonatu :
    Baza de calcul fix a la ZEGREAN!! Mai ziceti ceva futu-va in gat!!!
    PS. Fiecare are insa nevoie de un certificat de HANDICAPAT ?? Nu cred ca-i o problema la voi!! Slinder

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey pula, corecteaza-te: nu Slinder, ci Sindler, ca bagi lumea in ceata, tu-ti lista-n cur sa-ti fut de prosteanca !
      Ai incercat tu ceva, da' daca nu ti-a iesit din prima, mai musc-o'data !

      Ștergere
    2. SLINDER- PROSTULE!!

      Ștergere
  38. Buey, sa nu uitati de mitingul de azi, de la 17:30 de la Statuia Leul, de la Cotroceni !
    Eo, incepand cu ora 17,30 ma voi plimba cu troleul 71, in sus si-n jos ca sa iau pulsul societatii civile fata de pichetatorii militari alu dogyy ! o sa va tin de curent

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E tare de tot DOGARU ! ARDE la ora 15 si el convoaca miting la 17.30 ! Panarama dracului pe cine crede ca mai pacaleste !
      Du-te ba umflatule la ora 15 la portile parlamentului...mascariciul dracului !! Slinder

      Ștergere
    2. Nu are el treaba cu ce se intampla in tara. El vrea ca tara sa se ia dupa el. La universitate nu se duce, ca nu e mitingul lui, nu este el vioara intai. El dirijeaza, nu se amesteca . Ce stii tu .

      Ștergere
  39. Buey, v-am dus in 90 de comentarii cat nici n-ati simtit ce lin a fost drumul! Va las in pula lu Don Curdeleoane. Plec la terasa sa vad ce fac bosorogii de acolo si sa-mi iau inapoi monitorul oficial in care s-a publicat hotararea CEDO, ce ne-a dat muie cu procesul cu pensiile alora fututi si cu ele taiate !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Manipulator basist- parca amu mai sus ziceai ca nu esti pensioner ! Nu twe mai tin memoriile apropiate ? Nu-i bai ii primul pas spre......

      Ștergere
    2. Buey cangrenatule, da' tu zau ca esti prost ! Nici nu-ti mai raspund, ca tu nu cunosti de gluma, esti mai sec decat un cacat fara basina ! Du-te frate de te-mpusca ! Ce nu intelegi ca ma duc la o terasa sa iau ceva inapoi de la niste mosnegi ! Unde vezi ca am zis ca-s pensionar ? Un activ n-are voie sa mearga sa simta cum e pulsul la niste pensionari, pe viu, cand o sa fie si el la pensie ?
      N-am injurat in viata mea pe nimeni, buey cotreanta, caca-m-as in pizda ma-ti cu bucati de pula ! Vrei sa te injur pe tine acum, buey oparitule ?
      Numa zice DA, ca te si umplu de respecte eterne !

      Ștergere
    3. Manipulator basist zice...,, inapoi monitorul oficial in care s-a publicat hotararea CEDO, ce ne-a dat muie cu procesul cu pensiile alora fututi si cu ele taiate ! Chiar nu iti este rusine !Analizeaza sintactic si morfologic...boulica!! Slinder

      Ștergere
    4. Si daca esti activ (ca iepuroiul) ce pula mea faci pe terasa la ora asta ? Aha esti in..concediu de mater...Boulica

      Ștergere
  40. Iubiţi-vă părinţii, cât mai sunteţi, cât mai sunt! SARUT MANA TATAL MEU, SARUT MANA MAMA MEA.
    ------------------
    http://mhblogonline.blogspot.ro/2011/09/iubiti-va-parintii-cat-mai-sunteti-cat.html

    RăspundețiȘtergere
  41. COMUNICAT Proiect ORDONANTA DE URGENTA 23.08.2012

    COMUNICAT

    Vă facem cunoscut că joi, 23.08.2012, a avut loc o nouă şedinţă a Comisiei M.Ap.N. pentru discutarea proiectului noii legi a pensiilor militare de stat sub conducerea consilierului ministrului, d-na Luminiţa-Simona Sârbu. A fost prezent secretarul de stat Sebastian Huluban.
    Au participat reprezentanţi ai principalelor structuri militare şi ai unor organizaţii ale militarilor în rezervă şi în retragere.
    Delegaţia A.N.C.M.R.R. care a participat la această şedinţă a fost formată din: gl.(r) dr. Mihai Iliescu, gl. (r) Dan Ion, gl. (r) Dumitru Ianculescu şi cdr. (r) Constantin Alexandru.
    Au fost discutate unele articole din proiectul legii pensiilor militare, delegaţia noastră susţinând punctele de vedere stabilite anterior.
    Ministerul Apărării Naţionale a mai prezentat proiectul unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului privind rezolvarea unor probleme referitoare la pensiile militare diminuate, pe care il prezentam mai jos.
    Rugăm să studiaţi acest proiect şi să ne transmiteţi urgent propunerile, în vederea formulării răspunsului nostru către d-na Luminiţa-Simona Sârbu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bey baieti,
      Cea mai mare tampenie,
      Contraproductiva intereselor pensionarilor militari,
      Este ACEST mod TEMBEL de a scoate in spatiul public aceste date!
      Opinia publica, mass-media abia va asteapta sa va fluturati ... fluturasii!!!! Bey, multi, prea multi dobitoci pe m patrat!!!

      Ștergere
    2. Baaa, du-te si trage-l de coaie pe pretinu tau Iliescu! Nu Ilici, ci librici, toashu lui Oprea!

      Ștergere
    3. Bey cracanatule @Anonim27 august 2012, 14:21,
      Ce spun eu si ce spui tu?
      Dar nu ma mira! Esti si tu (poate unul si acelasi)... dobitoc!

      Ștergere
    4. Baa vad ca insisti. Baa, in primul rind nu-s krakanat ca am doar un singur picior. Celalalt il pierdui neneaca in slujba patriei, iar cirja mi-e groasa, lunga si suficient de dreapta ca sa am stabilitate. In al 2-lea rind in spatiul public nu l-am scos eo ci Iliescu. In al 3-lea rind, tre sa ai legitimatie de dobitoc ca sa fii membru al ZooLand.

      Ștergere
  42. ORDONANȚA DE URGENTA

    Nr________din ……’-…

    privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

    În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
    Guvernul României adoptă Prezenta ordonanță de urgență.

    Art. I Pensiile militare de stat ale cadrelor militare, pensiile de stat ale polițiștilor și
    funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, care prin Legea nr, ll9/2010 privind unele măsuri in domeniul pensiilor. cu modificările și completările ulterioare, au fost integrate. prin recalculare in sistemul public de pensii și revizuite în baza ordonanței de Urgență a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare. ordine publică si siguranță națională, aprobată prin legea nr.165/2011, cu modificările și completările ulterioare, se reevaIuează în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

    Art. 2 Prin reevaluare se ințelege procesul de analizare a situației categoriilor de pensii menționate la art.1 rezultate ca urmare a măsurilor de recalculare sau revizuire, după caz, și aplicarea, fie a unei masuri reparatorii de repunere in drepturile de plată avute la data de 31.12.2010, fie recunoașterea unui drept ca drept câștigat.

    Art. 3 Pensiile reevaluate in ințelesul acestei legi, se tratează astfel:

    (a) prin repunerea in plată a drepturilor de pensie la nivelul existent in data de 31.12.2010, pentru cei ale căror drepturi au fost diminuate prin recalculare sau revizuire, după caz;

    (b) prin recunoașterea drepturilor câțștigate pentru cei ale căror drepturi au crescut prin recalculare sau revizuire, după caz.

    Art, 4 (.1) Reevaluarea cu repunerea in plată a drepturilor de pensie la nivelul existent in data de 31.12.2010 , urmărește reconstituire unor drepturi subiective ca fiind drepturi declarative și a căror existență a fost afectată de măsurile legislative adoptate.

    (2) Reconstituirea drepturilor subiective la nivelul lunii decembrie 2010. incepe cu data de 01.01.2012, iar punerea in plata a acestor drepturi reconstituite se face incepând cu data de 01.01.2013.

    (3) Sumele lunare rezultate ca diferență intre pensia repusă in plată incepând cu 01.01.2013 și pensia aflată in plata incepând cu data de 01.01.2012 se definesc ca prejudicii aduse prin efectul legii patrimoniului pensionarilor.

    (4) Restituirea sumelor definite conform alin. (3) se face, din oficiu, in baza metodologiei emise de ministrul/directorul instituției publice respective.

    Art.5 (1) Reevaluarea prin recunoașterea drepturilor câștigate prin operațiile de recalculare sau revizuire, după caz, are loc după verificarea legalității și autenticității documentelor existente in dosarul de pensionare. inclusiv a condiților de valabilitate a acestora, cu validarea dalelor conținute.

    (2) În situatia in care, in activitateta de verificare prevăzută la alin.( I ) se constată elemente care nu corespund realității sau pot determina nulitatea documentului, datele din docurnentul se exclud de la validare, iar dacă acest fapt conduce la stabilirea unui prejudiciu, recuperarea prejudiciului se face in conformitate cu prevederile legale.

    (3) Persoanele care au emis documente fără respectarea condițiilor de valabilitate a acestora, precum și persoanele care au accesat baza de date și au introdus date in sistemul informatic de gestiune a pensiilor fără a avea competența și autorizarea necesare vor răspunde conform gravității faptei săvârșite in fața organelor abilitate ale statului.

    Art.6 La reevaluarea drepturilor de pensie se aplică, după caz.. prevederile H.G.1294/2001, cu completările și modificările ulterioare, inclusiv cele cuprinse în H.G. S-1019/2010 și a actelor subsecvente de aplicare dispuse de conducătorii instituțiilor publice.

    RăspundețiȘtergere
  43. Art 7 (1) Cuantumul pensiilor reevaluate se actualizează in conformitate cu prevederile legii privind pensiile militare de stat.

    (2) Actualizarea prevăzută la alin. (1) se efectuează numai dacă cuantumul pensiei in plată nu depășește echivalentul venitului lunar incasat de cadrele rnilitare active, polițiștii sau funcționarii publici cu statut special din sistemul penitenciarelor potrivit gradului militar/prcfesional și funcției maxime avute la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu (Atenție: acest alineat se poate scoate și se poate adăuga la capitolul,,Actualizarea pensiilar militare de stat”, eventual cu precizarea unei perioade până la care are loc actualizarea pensiilor).

    Art 8 La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se abrogă;

    (a) art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. I l9/20l0 privind unele măsuri în domeniul pensiilor, cu modificările și completările ulterioare;

    (b) art.1 din Ordonanțra de Urgență a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță naționaă, aprobată prin Legea nr.165/2011..

    Art.(9) Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data de 01.01.201 3 .

    Câteva precizări:

    *Separarea de viitoarea lege a pensiilor militare este necesară deoarece: rezolvă in rnod separat situalii juridice diferite ale pensionarilor; se elimină situația de dependență față de un singur act a clarificării situației diferitelor categorii de pensionari; posibil ca statutul noilor pensionari conform noii legi a pensiilor militare să se aprobe mult peste data de 01.01.2013, data de la care SE REPU IN DREPTURI pensionarii cu pensii diminuate, cu efectele menționate.

    **Asimilarea pensiilor din actuala ordonanță de urgență ca pensii militare de stat se va face prin noua lege a pensiilor rnilitare de stat cu recuperarea integrală a statutului de military. Ca urmare, va exista o perioada asumată in care tipul de pensie nu este cuprins intr-un system existent, insă aceasta va fi de scurtă durată și se va elimina prin precizările viitoarei legi a pensiilor militare de stat: Ex. ,,Pensiile din actuala lege, inclusiv cele cuprinse in Ordonanța de Urgență a Guvernulut nr._______ privind _________devin pensii militare de stat în înțelesul prezentei legi”.

    ***O asemenea mențiune activează prevederile art.7 din OUG, realizând practic conexiunea Ia sistemul actualizării pensiilor militare de stat si a recăpătării statutului de cadru militar in rezervă (desigur că statutul va fi recăpătat integral prin alte prevederi legale).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bey rablagitilor,
      va certati ai precum rudele lu parosul de Hurziceni si pula noutati pe tava !
      Nova Leg. a PM aprobata de bretonatu :
      Baza de calcul fix a la ZEGREAN!! Mai ziceti ceva futu-va in gat!!!
      PS. Fiecare are insa nevoie de un certificat de HANDICAPAT ?? Nu cred ca-i o problema la voi!! Slinder

      Ștergere
    2. In piata manifestantii ,,verifica "rezistenta gardurilor puse de jandari !!
      DOGARU - convoaca manifestatie??? la ora 17.30 mai pe racoare !
      Scarba dracului a! Adica dupa ce totul ar fi incheiat ! Pentru asta trebuie DEMIS!!HUOOOOOO

      Ștergere
  44. Don Corleone27 august 2012, 14:31
    TPM
    inainte de a-ti da un raspuns in pula mea la curul tau,explica-mi si mie cine e trotilatu' de la 11:37 ca ala bea ceva de luxe cum ar fi tzuica de gainatz nu de electrozi ca mine da' explica-mi "ASTAZI naipulatorule"

    RăspundețiȘtergere
  45. TOT pt T-em Pula Mea
    Don Corleone27 august 2012, 14:40
    dirigu meu a fost "boieru" la mate Baghina,fizica Tarala,bio Onosa,chimie "capra"(Doamne ce buna era)la shport dom Mugurel,la desen Cioara(alta bunaciune)si la romana d-na Jebeleanu si ulterior cpt Ropotica .Iti mai aduci aminte Darie???
    Da totusi ce fal de gainat bea troscaitul ala???

    Don Corleone27 august 2012, 14:42
    Si cpt Nour cdt companie cu Noureasa lui cu tot hi,hi
    Cat i-am mai injurat atunci si cat de mult ii RESPECT acum!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey Curleoane, buey ati terminat sadinta la Modrogan in sprijinul marelui betivan? Ia si tu o pufoaica si-un gainatz ca s-o bei cu nesatz!

      Ștergere
  46. @ D.C. ,,Capra" a trcut in lumea celor drepti - Dumnezeu s-o odihneasca-
    Noureasa a fost pe aproape s-o urmeze .Oricum merge in baston, salut aparitii sexsoase , Jebi- nici dumneaei nu sta prea bine ,......am avut un soc !
    Doream sa revad persoanele pe care le-am lasat cand eu aveam 19 ani!! Sniper one

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bei Maimuco, dar pe Aspazia, pe Aspazia cum ai gasit-o? Sexi nu-i asa?

      Ștergere
  47. Buey Doane Curdeleoaneee...unde epiderma putii mele ai fo bre !
    Esti ca un meteor, treci in viteza, lasi un nor de putoare in urma ta, de ne borhotim toti la ganditor dupa care iti faci aparitia bruscamente in aerul pur si iar o iei de la cap ! Nici nu mai stie onoratii comentatori ce pula mea-i izbeste !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey Slindere-handicap de gradul I cu nevoi de insotire si supraveghere permanenta ! Sindler buey nu slinder, ai vrut tu sa zici ceva acu cateva zile legat de "Lista lu Schindler", cand se comenta de listele permanente, da' n-ai nimerit-o si ai ramas cu pula-n gura !
      Te-ar cucii de frumos ce esti ! Obraznicule, m-ai excitat...

      Ștergere
  48. BOOOOOOICOOOOOTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTT _ Ce frumos suna .IOI IOI Sniper one

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey maimuco, deci tu esti ala cu "ioi, ioi" beli-ne-ai matzul la noi. Buey si-a mai zis Ildiku ca sa-i freci bine lindiku

      Ștergere
    2. Da, si bozgorii au boicotat ! Si unepereu-care da grade la greu, si nationalitatile conlocuitoare de alta etnie straina !
      Acesti derbedei ar trebui prinsi de hingheri, batuti la curul gol, infometati, rasi in cap si "La munca, la batut tarusi cu curul", cu ei !
      Se bucura ca o pizda sifilitica idiotul cu boicotul !
      Tara lu' Dorele, la ce sa te astepti !

      Ștergere
    3. T-e PULA MEA ... esti suparat ? nu-ti mai place cuvantul ....te-a nimerit bine...,,Manipulator Basist !

      Ștergere
  49. Totusi e bine ca temperatura a scazut brusc, s-a racorit bine de tot si chiar sta de-o ploicica, ceea ce ma face sa cred ca, pe langa aia 43 de constipati care behaie intr-o fata a parlamentului, or sa mai iasa inca 12-18, care sa-mi sustina onoarea votului meu, total terfelit de aspazya si bozgorul ala de la curte !
    Ce bine imi pare ca iese lumea in strada cu milionul ! Eo nu pot iesi, ca tre sa merg la Leu, la statuie ca sa iau o muye !
    Tara lu' Dorele !

    RăspundețiȘtergere
  50. Sa va fut in dinti mai kakarailor.

    RăspundețiȘtergere
  51. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sireacu, s-o'ntristat si el de ce-o putut sa clapaceasca....

      Ștergere
    2. BOZGORETE CUM E CU .......BOICOTUL ?

      Ștergere
  52. V-am spus eo ca Curdeleu e ca Harli comeata ? Apare, lasa un nor gazos de putoare, dispare si...zbang ! Cand sa te freci la coi ca ai scapat, din nou steaua sus rasare....

    RăspundețiȘtergere
  53. BAI SScmd - luati-l pe dogaru de gat si iesiti in strada fire-at-ai draculoui de nenorociti

    RăspundețiȘtergere
  54. SSCMD....SCMD...SCMD.....iesiti alaturi de popor!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu poate bai prostovane ca e SCMD-S.R.L auzisi???... SRL adica pa profit ,daca iese banu,misca daca nu NU!!

      Ștergere
  55. Cam in 32 de minute se pune de-o furtuna in bucuresti, de aia cu bulbuci ! Sutele de mii de manifestanti dintr-o fata a parlamentului si-au prepus sa nu paraseasca zona, decat cu smurdurile ! A iesit sa faca un dus de multime si cantaretul parlamentar soCACIu, care le transmite sutelor de mii de manifestanti ca camerele is la o pauza de cafea, iar kioru e inca la garaj, asea ca tara e pe maini bune si sigure !

    RăspundețiȘtergere
  56. Gata buey, plec sa ma solidarizez si eo, ca mi-e rusine, si stau doar la 7 minute de mers pe jos de parcul Izvor ! Plec la solidarizare, in falusul lu' Cezar maimucles, decat sa tot molfai la cacat aciulea, ca un scapete !
    Poate ne canta soCACIu fro balada, ceva acole !

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri