Google Translate

miercuri, 12 septembrie 2012

Azi Parlamentul UE, are sansa de a face PACE cu poporul roman. Asteptam lamuriri, clarificari, scuze! Poate fi o zi IMPORTANTA sau de rusinoasa aducere aminte!

 
Parlamentul European dezbate, miercuri, situaţia politică din România.

Eurodeputaţii români din PSD, PDL, PNL şi UDMR s-au pregătit pentru dezbaterea care va avea lor miercuri în Parlamentul European, de circa 40 de minute, privind situaţia politică din România, cu discursuri, întrebări, poziţii scrise, precum şi cu mobilizarea grupurilor din care fac parte.

Parlamentul European va dezbate miercuri, în sesiunea plenară de la Strasbourg, de la ora locală 15.00 (16.00 ora României), situaţia politică de la Bucureşti, după ce ascultă poziţiile informative exprimate de Comisia Europeană, reprezentată de Viviane Reding, comisarul pentru Justiţie, libertăţi fundamentale şi cetăţenie, precum şi de preşedinţia Consiliului UE.

Dezbaterea nu se va încheia cu o rezoluţie a PE, iar timpul pentru dezbatere va fi de aproximativ 30-40 de minute, în funcţie de numărul de întrebări care vor fi adresate oficialilor CE.
 

Din partea PDL vor lua cuvântul europarlamentarii Monica Macovei şi Cristian Preda, de la PSD vor vorbi în plen Cătălin Ivan, Corina Creţu şi Ioan Enciu, din partea PNL va lua cuvântul Norica Nicolai. Cei doi eurodeputaţi UDMR, Iuliu Winkler şi Sogor Csaba, vor adresa o intervenţie scrisă.
 


 
"Toată vara presa internaţională a discutat despre România, au fost declaraţii ale oficialilor europeni. Este firesc ca Parlamentul European să discute despre problemele care au fost preocupante pentru opinia publică internaţională, pentru statele membre şi Comisia Europeană. Parlamentul European este cadrul instituţional în care se discută despre evenimentele politice europene",
a declarat, pentru MEDIAFAX, eurodeputatul PDL, Cristian Preda.
 

El a amintit că delegaţia PDL a cerut o dezbatere în PE cu privire la situaţia din România după instalarea Guvernului Victor Ponta şi în 2 iulie, însă colegii de la PSD şi PNL şi-au convins atunci grupurile politice S&D şi ALDE că nu e cazul pentru o dezbatere în acest sens.


"Colegii din USL şi-au convins atunci colegii că nu e vreme rea, ba chiar că vine vreme bună. Dar până la urmă, toată lumea a văzut că este o furtună, iar mulţi dintre colegii noştri populari s-au simţit frustraţi pe durata verii că nu au putut discuta despre România în condiţiile în care avea loc suspendarea preşedintelui ţării", a explicat Preda solicitarea grupului PPE privind desfăşurarea acestei dezbateri.

De asemenea, Preda a a arătat că este surprins de faptul că premierul Victor Ponta nu a solicitat să intervină în plenul de la Strasbourg, aşa cum a făcut-o premierul Ungariei, Viktor Orban, la începutul anului, când era în prim-plan în dezbaterea europeană situaţia politică şi constituţională de la Budapesta.

"E surprinzător cu atât mai mult cu cât a susţinut că situaţia din România nu a fost prezentată aşa cum a fost adevărul, iar acum avea o ocazie să explice. Mi se pare destul de şocant şi îi reproşez acest lucru. Poate că frica explică atitudinea lui sau e vorba de imaturitate politică", a spus Preda.
 

Totodată, el a arătat că eurodeputaţii PDL vor prezenta în plenul PE "punctul de vedere al cetăţenilor români care nu se simt incomodaţi de identitatea lor europeană şi consideră apartenenţa la UE un lucru pozitiv".


"Apartenenţa la UE este un lucru bun pozitiv şi care nu trebuie să ne creeze complexe, reacţii emoţionale, ci doar raţionale", a spus Preda, adăugând că aşteaptă de la oficialii Comisiei Europene să prezinte stadiul rezolvării de către Guvernul Ponta a celor 11 solicitări adresate în iulie de preşedintele Jose Manuel Barroso.

Preda a adăugat că punctele referitoare la numirea unui Avocat al Poporului şi declanşarea unei proceduri publice şi transparente privind numirea Procurorului General nu au fost îndeplinite.

"Cred că în acest sens e important ca în acest moment să vedem lucrurile dintr-o perspectivă instituţională şi consider că Guvernul României trebuie să îşi ia în serios mandatul şi să nu se mai limiteze la discursuri de partid de opoziţie", a concluzionat Preda.
 
 
 

Pe de altă parte, eurodeputatul PSD Cătălin Ivan a declarat, pentru MEDIAFAX, că dezbaterea în PE reprezintă o bună ocazie pentru a o întreba pe comisarul Reding "ce înţelege prin lovitură de stat şi puci parlamentar", în condiţiile în care Curtea Constituţională a României a spus că toate demersurile politice din ultimele două luni au fost constituţionale, iar referendumul a decurs legal.


"Cred că doamna Reding trebuie să ne răspundă la multe întrebări. Parlamentul European este cea mai potrivită instituţie unde să se răspundă de ce votul a 7,5 milioane de europeni, de ce votul acestor oameni nu contează absolut deloc, cum explică doamna Reding faptul că o regulă a fost impusă unui stat membru deşi nu se aplică în niciun alt stat membru, mă refer la cvorumul pentru referendum", a afirmat Ivan.

El a menţionat că e "foarte important de aflat şi cum îşi permite un înalt oficial al CE să ia atitudini cu privire la un stat membru fără să fi avut o comunicare instituţională cu autorităţile acelui stat", adăugând că Reding a avut "o poziţie clară de activist de partid, de membru al PDL care îl susţine necondiţionat pe Traian Băsescu, nu de înalt funcţionar european", iar declaraţiile ei privind lovitura de stat din România au aduse prejudicii mari de imagine, cu efecte politice şi economice.

"Noi trebuie să clarificăm în această dezbatere cine a minţit, cine a dezinformat, cine a făcut declaraţii iresponsabile şi cine a spus adevărul. E o situaţie dificilă, iar puţini pot spune cu exactitate ce s-a întâmplat în România. Noi vom spune adevărul, vom arăta unde s-au grăbit mulţi să iasă cu declaraţii. Vom încerca să îndreptăm cât vom putea din răul făcut de PDL şi de Traian Băsescu", a concluzionat Ivan.
 
 
 
De asemenea, eurodeputatul PNL Cristian Buşoi a declarat, pentru MEDIAFAX, că în condiţiile în care grupul ALDE va avea cinci minute de discurs şi maxim două-trei luări de cuvânt ulterioare, nu poate să spună dacă vorbitorul Norica Nicolai se va concentra asupra unui dialog cu comisarul Reding sau asupra explicării situaţiei politice din ţară.


"Vrem să oferim o imagine obiectivă şi să le spunem foarte clar colegilor din PE că toate procedurile constituţionale, legale au fost respectate, că suspendarea preşedintelui şi referendumul au fost un act de democraţie, iar toate aşteptările solicitate de preşedintele Barroso în cele 11 puncte au fost respectate. Cred că exprimările şi luările de poziţie ale doamnei comisar Reding nu au fost întotdeauna foarte obiective şi nu au reflectat întru totul realitatea din România, au fost influenţate de simpatiile politice şi de o anumită subiectivitate, dar nu ştiu dacă vom face un anumit dialog cu dumneaei sau ne vom concentra pe explicarea situaţiei pentru că grupul liberal va avea maxim cinci minute de discurs", a spus Buşoi.

El a adăugat că dezbaterea din plenul PE "nu este de foarte mare ajutor pentru imaginea României".

"Va depinde foarte mult de felul în care vor derula discuţiile, dacă colegii de la PDL vor folosi prilejul pentru a readuce în discuţie lovitura de stat şi vor ataca România şi Guvernul doar pentru a câştiga capital politic, ar putea să dăuneze", a mai afirmat eurodeputatul PNL.
 
 

Totodată, eurodeputatul UDMR Iuliu Winkler a afirmat, pentru MEDIAFAX,
că formaţiunea sa, care este membră a PPE alături de PDL,
doreşte să evite "o dezbatere neprincipială".


"Sunt lucruri importante care trebuie spuse în legătură cu procesul democratic, cu respectarea principiului statului de drept, iar alte lucruri care ţin de amănuntele luptei politice interne, de greşelile care s-au comis, sunt mai puţin importante", a afirmat Winkler.

El a adăugat că UDMR nu va avea un vorbitor în cadrul dezbaterii din plen, însă va depune o intervenţie scrisă care are "aceeaşi valoare juridică'. În textul UDMR se vor sublinia "necesitatea respectării statului de drept şi nevoia de a amenda Constituţia României, evident după alegerile parlamentare pentru că tot ce s-a întâmplat a fost pe fondul unor neclarităţi ale Constituţiei care definesc insuficient separaţia puterilor în stat şi dau posibilitatea pentru lupta politică la care am asistat în vară".

Winkler a ţinut să adauge că în intervenţia scrisă UDMR va fi abordată şi problema restituţiei bunurilor bisericilor confiscate de regimul comunist, în condiţiile în care blocarea procesului de restituţie ţine tot de nerespectarea statului de drept, a dreptului la proprietate, care este fundamental în UE.
================================
==================
 
Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, şi miniştrii Titus Corlăţean şi Dan Şova vor organiza şi ei, miercuri după-amiază, la Strasbourg, de la ora 17.00, o conferinţă de presă pentru a prezenta punctele de vedere ale Parlamentului şi Guvernului, ei neputând participa la dezbaterea din plenul PE privind situaţia din România
Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Dan Şova, a anunţat, luni, că împreună cu preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, şi ministrul de Externe, Titus Corlăţean, vor prezenta, miercuri, la Strasbourg, punctele de vedere ale Parlamentului şi Guvernului, precum şi o poziţie diplomatică.

"Vor fi trei puncte de vedere: unul politic, susţinut de Valeriu Zgonea, unul diplomatic, susţinut de ministrul Corlăţean, şi al Guvernului, rezumat la explicaţii strict juridice, susţinut de mine", a spus Şova.
 
El a precizat că reprezentanţii PSD care vor pleca din România şi nu sunt membri ai PE nu vor participa la dezbaterea din plen de miercuri după-amiază.
 


 
Şi premierul Victor Ponta a precizat, luni, că nu va participa la dezbaterea de miercuri din PE.
 

"Din păcate, nu (merg - n.r.) pentru că am fost anunţat foarte târziu şi pentru că nu-mi permite programul. Luni voi fi la Bruxelles, mă văd cu preşedintele Barroso", a spus Ponta.


Întrebat dacă se vede şi cu liderul grupului PPE, Joseph Daul, Ponta a replicat că acesta nu vrea să se vadă cu el şi, când jurnaliştii i-au spus că Daul s-a răzgândit, premierul a adăugat:
"Aşa-s popularii, se răzgândesc".

Joseph Daul, preşedintele grupului popular din Parlamentul European, i-a adresat vineri premierului Victor Ponta o invitaţie de a fi prezent la dezbaterea care va avea loc în plenul de la Strasbourg privind situaţia din România.

================================
==================

 
Parlamentul UE ar trebui sa dovedeasca multa maturitate, responsabilitate.
Vremurile nu sunt deloc bune, proiectelor UE.
A continua sa UMILEASCA poporul roman, consider ca ar fi o nesabuinta majora!
Azi, in cele 30-40 de minute alocate "situatiei din Romania", 
(creata tot de ei, artificial, printr-un amestec  brutal, nedemn in treburile interne),
au posibilitatea sa clarifice, restabileasca ADEVARUL.
Au posibilitatea sa-si recunoasca derapajele, sa-si ceara scuze, sa faca pace cu cei
7,4 milioane alegatori/votanti din Romania.
P.S.: Felicitari pentru DECIZIE, Domnului Prim ministru Ponta!
Trebuie sa ne recastigam demnitatea pierduta, dreptul de a fi tratati cu respectul cuvenit!
============================
====================
 
===========
UE
IN DIRECT,ACUM, CLICK AICI:
=================================
 
 
 
===========================================
============================
============

161 de comentarii:

  1. Parlamentul UE sa-si ceara scuze poporului roman ! Mare e gradina Ta, Doamne !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buei Nichipercea, daca aceasta adunatura fara de valoare ar judeca si actiona intr-adevar democratic, atunci ar putea sa faca acest gest. N-ar fi nicio rusine sa recunosti ca ai gresit. Numai ca RAUL a fost deja facut, iar kiorul ne va conduce in continuare spre dezastru.

      Ștergere
    2. PS. Scuze! Buna Dimineata la ZOO & 9!

      Ștergere
  2. Opoziţia europeană faţă de admiterea României în Spaţiul Schengen a crescut. Belgia şi Germania s-au alăturat Olandei, iar discuţia pe această temă s-a amânat cu o lună.

    Iar Burcu are tupeul sa ceara scuze de la Parlamentul UE. Minte de militian. Asteptam "opiniile" imbecilului care conduce blogul.


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai, parca eu eram imbecilul, acu' ai sucit-o ca la Ploiesti !
      Ce coaiele mele ai in stufarisul ala din cap, buey tzatzake !
      Burcu are dreptate cu cerutul scuzelor, ce ti se pare anormal, buey coaie fripte-matzo grosso !

      Adica, ca sa intelegi, iese muysta Macavei la microfonul PE, ii da doua muye si zice : scuze buey, ca n-a fost o lovit statul, am zis noi asea !
      Sau iese doamna SIDEBA si zice: ce Poponetu' meu buey, gata, hai scuze ca in CCR e handicapati, care s-a sters la cur fro 8 milioane de voturi !
      Sau iese Cristian Preda, sau baronul Von Jiji, sau care pula mea mai e pe acolo si isi cere scuze ca au mancat cacat !

      N-ar fi corect? Ca n-o sa se intample, stim cu totii asta !
      Au luat-o si aia ca fraierii, cu Barosu-n frunte, cu lovitura la stat in gura si acuma nu mai au cum s-o intoarca !

      Buey, doar atata trebuie, ca macar unul singur de acolo sa mimeze o scuza, un regret, o vorba-doua ca s-au grabit cu aprecierile la adresa unui intreg popor si gata !

      Te-ai trezit tu la 7:29 ca sa deranjezi stabilimentul de la 9 !

      Ștergere
    2. Muystului 07:29-07:43.

      Baaa, nici barem Alupigusul nu-l stricam pe Uratzenia Ta.
      Trebuie sa fii tare nesimtit sa jignesti un om care nu ti-a facut niciun rau.Am vazut destule prin ZooFreeLandMeh, dar spurcaciune ca tine, NU!Acu mi-as dori sa am vocabularul Tigrului ca sa-ti dau muye la greu,vesnic, for ever!KKtule!

      Ștergere
  3. În contextul monitorizării atente a respectării statului de drept în România, USL a sfidat Justiţia, făcând zid în jurul foştilor miniştri Victor Paul Dobre (PNL) şi Laszlo Borbely (UDMR), în ciuda faptului că aceste aspecte nu au cum să nu afecteze viitorul Raport pe Justiţie al României.

    Aveti probleme cu legea ? Votati USL.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Care justitie buey, aia cu biblia sub brat ? Aia a lu' Daniletz cu par si cretz care ma ameninta cu Gherla acu cateva zile, public, sa nu ma mai sparg in figuri, ca ei e dumnezeii pe pamant ? Aia a lu' tzatza Aspazia ? A lui Zdrentean handicapatul, cu acte in regula ? A lui Macovei, impostoarea comunista ? Care, buey mai ecsact ? Aia care in loc sa umble dupa banditii neamului, umbla prin curtile batranilor sa bage moartea-n ei de spaima !

      Doamne feri, tu ai dat drumul la geam azi, ca sa te aerisesti un pic la dibla ?

      Ștergere
  4. Premierul nu se înghesuie să dea ochii cu europarlamentarii, care dezbat situaţia României.

    De data aceasta, premierul Victor Ponta nu s-a mai grăbit să dea ochii cu oficialii europeni, motivând că a fost înştiinţat "prea târziu" pentru o deplasare la Strasbourg.

    Instituţiile statului român vor fi însă reprezentate pe la uşile Parlamentului European: preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, şi miniştrii Titus Corlăţean şi Dan Şova vor fi prezenţi la faţa locului, nu ca să le dea explicaţii europenilor, ci ca să ţină o conferinţă de presă.

    "Eu nu am reuşit să înţeleg până acum dacă vom putea intra în sală. Înţeleg că nu vom putea lua cuvântul, nefiind membri ai PE sau ai Comisiei, dar nu am înţeles dacă vom putea intra ca invitaţi. Oricum, nu e important, pentru că nu vom participa la această dezbatere", declara Dan Şova, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul.

    Halal guvern !


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici n-are ce sa caute in cloaca aia ! E suficienta politica lui kiorete de aici din tara, care ne paraste pe la toate oengeurile ca a fost lovit la stat !
      De ce nu merge el la briucsel, ca-i sef de stat, nu ? Repus in functie de 6 basinosi, nu ? De ce nu merge sa se ia de gat cu nemernicii de acolo , ca ponta ii da kerosen si bani de diurna !
      Ii mai duce si ceva haloimis lu "fata tati, gha, gha" !

      Daca tot zici taluta ca se dezbate situatia Romaniei, adica a presedintelui demis si repus cu japca in scaun !
      Nu retin sa se dezbata ceva acolo despre executiv !

      Ștergere
  5. Te-n gaoz de strut ! Tu tot le copii de prin ziare, le arunci la deruta ca sa produci praf, dupa care te dai lovit la telect si pleci !
    Pai crezi ca eo pot tine pasul cu copi-peistul tau ?

    Mai bine ia-te de iredentistii aia de unguri din PE, cu popa Steokes in frunte, care nu fac altceva decat sa atate mirosul de cacat cu iz basescian si duhoare macoviceasca !

    RăspundețiȘtergere
  6. Imbecilul (care nu se recunoaste) in comentariu a decis:
    "Te-n gaoz de strut !", etc....
    Intelectualul Burcu e in extaz. Ii creste ratingul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu uai, am gresit !
      Nu "Te-n gaoz" ci du-te-n pizda ma-ti de bou, de-a dreptul, buey oftigitule !

      Eu am zis ca tu esti numa lovit usor la dibla, asea un pic, atins doar la bara de protectie, da cand colea tu esti un ofticos de mana intai !

      Ptiu spurcaciune, nici nu-mi mai pun mintea cu tine ! Itzi mai crapa dreaq ceva in teasta...

      Ștergere
  7. Neatza buna - ii buna o pula, ca eu, harnic cum sunt, am si luat o muye !

    Ca sa fiu primul, sa vad eu toata marfa, sa nu cumva sa-mi scape ceva...asa imi trebo !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stai bland ca o impartim frateste, nu te las IO la greu, amice!

      Ștergere
  8. Buey imbecil crescut in satra,
    Pune-l la punct pe militian ca el inca se crede sef aici. Amaritul zice ca asteapta scuze de la aia iar tu zici ca aia sunt o cloaca. La ce se pot astepta intelectualii uselisti ca tine si Burcu decit la un zdravan picior in cur ?
    "du-te-n pizda ma-ti de bou, de-a dreptul, buey oftigitule !"

    RăspundețiȘtergere
  9. Ce scrie presa germana DE STINGA despre Romania: Gangsterism politic. Daca aceste informatii de fraudare a referendumului se confirma, liderii social-democratilor sunt niste delincventi.
    HotNews.ro

    RăspundețiȘtergere
  10. Buey, pe pariu ca hoscaita aia de MM ne baga in fecale pana sub ochi ?

    Ce lovitura la stat buey ! Holocaust, Hirosima, Birkenau, gulag, apartheid ! 9 milioane de gaozari romani care au lovit statul naprasnic !
    Pariu ?

    RăspundețiȘtergere
  11. Uai, s-a intors de la culesul viei Bubico el Marin von Neacsu buey ! Va era dor de el !

    RăspundețiȘtergere
  12. Barroso, Rompuy, Merkel, toata crema PPE vine la congres in Bucuresti

    Cei care au dat cu suspendarea in Traian Basescu si s-au mirat ca a tipat mai toata Europa au parte de o demonstratie a legaturilor politice in urma carora Victor Ponta & Crin Antonescu sunt pusi, orice ar face, la colt: la Bucuresti va avea loc Congresul Partidului Popular European, cu nume grele din familia PPE. Pe langa Jose Manuel Barroso si Herman Van Rompuy, sunt asteptati Angela Merkel, Mariano Rajoy, Jean-Claude Juncker, Donald Tusk, Viktor Orban, Boiko Borisov, Pedro Passos Coelho, Antonis Samaras.

    RăspundețiȘtergere
  13. Buey Mitic, alias PMT, ardeleanul te sustine, ce dracu doar suntem frati!
    Da-i in gura la nemernic!Da-i la gioale, ..tu-l in gura de cacanar nesimtit si obraznic!Pun pariu ca-i sudist, ..tu-le mama lor la toti!APV-tul pulii, care nu stie decat inainte, culcat si MARS!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma sustine o pula ardeleanu ! Tu papa bun, slanina, jumari, mamaliciki a la Poc, iar pe mine ma ustura gaozul cand ma cac, de la atata praz !
      Noroc cu nenea asta de la 9:36 care-mi mai da cate o limba-doua, asea pentru mentinerea unei lubrefieri constante !

      Ștergere
  14. Ce kasto !
    Cand a fost nush ce spectacol mondial pe stadionul national, au dus hingherii in transhumanta toti cainii din sectorul 2 si 3, in sectorul cinci, a lu' primarul care este !
    Acusica vine congresul lu PPE si tre sa-i duca pe toti prin alte sectoare !
    Mai nashpa stam cu bronzatii, ca pe astia n-ai cum sa-i ascunzi !

    Deja, se vorbeste prin targ ca, plimbarile de la Cotroceni se vor muta o perioada, prin zona Casei Poporului !

    Merchel e cu noi, barosu suge osu !
    Uau, ce-mi place !

    RăspundețiȘtergere
  15. 07:43:..JAVRA ORDINARA!!!! IESI AFARA!

    RăspundețiȘtergere
  16. Normal ca interesele Romaniei la PE sunt comune, nu ?
    De exemplu, bozgorul Wincler-eker-eclersztag va sustine, in scris (che nem tudom rumano ), ca musai trebo modificata Constitutia ! Din cauza asta s-a lovit statul asa de crancen !
    Si, daca tot se va modifica, n-ar fi rau de scos chestia ca statul nu mai e stat unitar, bla, bla...stiti voi, HarCov, secui,

    RăspundețiȘtergere
  17. Bag sama ca s-au trezit lighioanele de la ZOO si-au dat peste ratacitul ala de la 07:43 ! Ca si cum ai merge visator prin parc si...ZBANG ! Ai storcit cacatul din alee !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iar daca este de ala de o consistenta bituminoasa, puternic lipicios si cu accentuate miresme de alimente alterate si macerate in sos de usturoi, ti-ai futut norocul !
      Nu mai scapi de el asa cum nu mai scapi de 07:43 ! Doar ras cu un cutit, ceva !

      Ștergere
  18. Muei,poti ramine cracanat!
    5 Recent Pageviews:
    10:18:57
    United States
    Beverly Hills, California

    RăspundețiȘtergere
  19. ELENA vorbeste in numele PNL si isi asuma raspunderea. Oare Antonescu stie ?

    ELENA spunea...
    12 septembrie 2012, 09:01

    @Lupus
    Ce poate sa insemne marcarea cu albastru a unei formulari mai putin exacte, decat un exces de ... rautate?
    Declar si sustin cu toata raspunderea ca niciodata PNL nu va lua din pensiile celor care au castigat legal prin recalculare/revizuire.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stie, stie ! Numa ce-am vorbit cu Crin si mi-a zis sa stau linistit, pentru ca totul este sub control !
      Domnul ELENA are mandat sa vb la intercraci 10 !

      Ștergere
  20. Spre disperarea totala pedelicilor, guvernul Ponta stie una si buna: sa dea inapoi, sa repare toate nemerniciile gastii portocalii, sa puna capat furaciunilor fanariotilor nesimtiti !

    Chiar ca ma nervozeaza omul asta, nimic de-o taiere, de-o telegondola, de-o disponibilizare de politisti, ceva acolea ?

    Ce politica e asta, uai !

    RăspundețiȘtergere
  21. Buey, mai stie cineva ceva de Gefri Frenx, libidinosul ala care mozolea tot paharul cand bea o gura de apa ?
    Ca nu ma mai puteam caca fara Gefri la un moment dat ! Si cand trageam apa la cacastor auzeam pe conducta Freeeenxx- tenx !

    RăspundețiȘtergere
  22. Roarmy230
    Transcrierea declarațiilor de presă ale vicepreședintelui PNL, Mihai Voicu,
    la finalul ședinței Biroului Politic Central
    10 septembrie 2012
    "Bună ziua!
    S-a încheiat ședința Biroului Politic Central al Partiului Național Liberal. Aș dori să vă prezint patru decizii, marea majoritate fiind pe plan parlamentar.
    S-au mandatat grupurile noastre parlamentare pentru a discuta, bineînțeles, cu colegii din USL și după aceea a iniția procedurile parlamentare pentru o serie de legi pe care noi le-am discutat și credem că sunt necesare, și anume: legea industriei de apărare, o lege care să permită cumularea pensiilor cu salariile, o lege pentru revenirea la pensiile militare la valoarea de dinainte de tăiere și, în sfârșit, o lege privind prevenția în sănătate.
    Tot pe plan parlamentar, s-a decis mandatarea domnului senator Cristian David, președintele Comisiei de apărare a Senatului, pentru a demara demersurile necesare în interiorul acestei Comisii, pentru a strânge informații și a investiga o informație care deocamdată este foarte proaspătă, nu pot să fac comentarii asupra ei, și anume chestiunea cu zborul din Arabia Saudită. În rugăm pe domnul Cristian David, împreună cu Comisia de apărare, să facă pași în această direcție. Nu am alte comentarii pe acest subiect.
    Tot pe plan parlamentar, Biroul Politic Central consideră că subiectul unei interacțiuni în orice formă între comisiile juridice ale celor două camere și responsabili din cadrul Ministerului Public este necesară. Dincolo de declarații de presă de genul independenței - care este o chestiune pe care n-o contestă nimeni - trebuie să înțelegem că într-un stat de drept există un control reciproc al puterilor în cadrul democratic și, de aceea, colegii noștri din comisiile juridice trebuie să indentifice formele legale prin care aceste discuții - nu vreau să le spun anchete, în niciun caz - trebuie să aibă loc.
    În sfârșit, o a patra decizie, ținând cont de apropierea alegerilor parlamentare, în urma discuțiilor avute în Uniunea Social Liberală au fost desemnați o serie de colegi pentru a face parte din cadrul comisiei comune a USL pentru elaborarea programului de guvernare, respectiv domnul Crin Antonescu, domnul Daniel Chițoiu, domnii Relu Fenechiu, Eugen Nicolăescu, Lucian Isar și Radu Stroe.
    Vă mulțumesc! "

    RăspundețiȘtergere
  23. Haoleooo !!!
    Baftalo, ce kashto !
    Se intoarci hoardilii de cioroiplani din Repiublic diu Frans !

    Grija mare mo, astia de la cefere, ca pana ajunge satrilii la locul de nascare, va fura garniturilii !

    Baftalo, mo, si miticilor de capitala, ca majoritatea-s de aciulea !
    Deja pute pe strada a prospatime de francaise !

    RăspundețiȘtergere
  24. Ziua buna dragilor! Daca USL-ul da inapoi tot ce luara impotentii portocalii, va ofer un dans la bara gratuit. S-aude PMT? Nu vrei sa mai schimbi "regimul alimentar"? Dimineta baba, la prinz baba, seara baba. Nu te-ai plictisit de-atita friptura? Nu vrei o prospatura?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eote buey, numa ce dadui cu muyu-n poza si a si-nceput sa miste ceva in izmene !
      Deie domnu, parca-i tot mai cald acolo !

      Ștergere
  25. Ha, ha, gha ng gha...a facut kiorete fata unei ierni deosebit de furtunoase...ng,gh,gh !
    Ne-a parat si Lituaniei ca a fost lovit la stat ! Ng,gh,gha,ng...

    RăspundețiȘtergere
  26. Si sa vedeti acusica laude macoviste in PE, cum a salvat ea statul de drept, cum a infrant ea lovitura de stat- intr-o mana cu o biblie si-n cealalta cu Daniletz, ca Gioana darc, cum a ramas ea justitia mai independenta !

    Ce mai, insasi existenta ca stat european a fost salvata de bahalda !

    RăspundețiȘtergere
  27. Uai, era intr-un ziar comunist de pe vremuri o rubrica numita "Una pe zi de Maty" ! Adica o caricatura a zilei ! Intai acolo deschideam ziarul, sa ma binedispun, dupa care citeam maretele realizari cincinale !

    Iaca, ca sa va dezborsiti si voi un pic :

    army says:
    Septembrie 7, 2012 at 5:52 pm

    EU AM SENZATIA CA ASTIA SUNT BOLNAVI PSIHICI,IN 9 LUNI DE ZILE,PENSIONARII MILITARI AU FOST FURATI CU ATAT DE MULTI BANI CAT NU AU FOST FURATI BUGETARII NICI IN 9 ANI.
    II INCREDIBIL,CUM TOTI TAC SI NU SPUN NIMICA.
    LA REFERENDUM V-AM FACUT FELU,USLASI JEGOSI SI L-AM REPUS PE CHIORU BETIV.
    DACA PANA LA ALEGERI NU NE DATI BANII FURATI INAPOI,USLASII NU VOR FACE PESTE 50%.
    ADICA VOI JEGOSILOR NU FACETI NIMICA PENTRU FAPTUL CA PADUCHEI PDLACI AU TRIPLAT PE TIMP DE CRIZA PENSIILE PARLITILOR DE SUBOFITERI BATRANI IN TIMP CE PENSIILE OFITERILOR ROMANI CARE AU INTRAT DE LA 14 ANI IN ARMATA AU FOST TAIATE ASA DE MULT,CA UN OFITER CASTIGA CAT UN CEAPIST.
    V-AM FACUT LA REFERENDUM USLASI JEGOSI,DAR LA PARLAMENTARE O SA VA DOARA SI MAI MULT PENTRU CA ATI TRADAT ARMATA,PENSIONARI MILITARI IMPREUNA CU FAMILILE LOR,VOR FACE SA AVETI SUB 50% LA PARLAMENTARE,DACA NU SE REVINE PE VECHIUL SISTEM DE CALCUL AL PENSIILOR MILITARE.

    Reply

    mos martin says:
    Septembrie 10, 2012 at 2:40 pm

    Pusca si cureaua lata , Ce pensie-aveam eu odata,Iute vremea a trecut, pensioara a scazut, Putin am contribuit, pensie mica am primit, In zadar am tot sperat, la referendum am votat, pensia mare-a zburat, Am urlat si-am huiduit, pensia n-a revenit, Dragi uslasi de vita noua, Eu v-o spun una din doua, Pensia de n-o mariti, Votul nostru nu-l primiti!"

    Ala care scrie cu MAJUSCULE, parca-mi aduce aminte de cineva cunoscut: razboi, copile violate, bla, bla....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A facut si Boc -Base o treaba mare ..si buna ! Doamne ajuta ! Subofiterul parlit cu pensie triplata....pentru ca meritam!!

      Ștergere
    2. Mei, chiar ca unii dintre voi sunteti pirliti rau de tot. Ar trebui sa va mai pirlim nitel...

      Ștergere
  28. Pana si presedintele Lituaniei i-a tras-o la barba lu' kiorete !

    Daca o intrebi repede pe aia care-i capitala Rromaniei, sigur zice budapesta !

    Buey, pana si Lituania ne ia la stanga....rad bulgarii de se caca pe ei ! Pute uai, pute !

    RăspundețiȘtergere
  29. O boratura de tigan care cica protesteste la Guvern, ca le-au dat frantujii un sut in cur: PE sa traga de urechi guvernul ca sa se apuce de treaba in ceea ce priveste rromi !

    Da tzaganii cand se apuca de treaba, sau de vreo treaba ?
    Da tzaganii cand n-or sa se mai inmulteasca ca iepurii, de 2 ori la trei ani si or sa faca si ei, ca omul normal, 1-2 borati ?
    Da tzaganii cand or sa se apuce de invatat ?

    Da de ce nu se duc boratzii sa faca miting la Maria sa Cioaba ?

    A fost bine la Costesti, unde va bateati in mertzane si porci de lapte, nu ?

    Tuva-n gura de boratani, en frans cu voi ! Mergeti de va inmultiti in lumea larga, la merchel pe main ! Colorado siti, Toronto, viv la Japony !

    Valeaaaa...sa se faca un cont de ala unde sa se doneze bani pentru emigrarea boratilor, ca dau urjent de 5 bilete, DUS !

    RăspundețiȘtergere
  30. Uai, am momente de ratacire sentimentala, uneori destul de severe, insa tre sa recunoasteti ca mai zic si treburi adevarate, de homo sapiens !

    Ne-a bagat kioru intr-un cacat asa de profund, incat nici pe timpul epocii fanariote nu am trait asa ceva !

    Idiotul asta a reusit sa faca praf poporul, ca de statalitate nu se mai poate vorbi !

    Doamne feri, nu ma mai uit la teve ! Am spume la gura !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. S-o speriat si baba de mine, cica daca nu ma doare ceva in piept, ca arat ca atunci cand am facut preinfarct !

      Ștergere
    2. A facut si Boc -Base o treaba mare ..si buna ! Doamne ajuta ! Subofiterul parlit cu pensie triplata....pentru ca meritam!!

      Ștergere
    3. Anonim12 septembrie 2012, 14:07

      Mei, chiar ca unii dintre voi sunteti pirliti rau de tot. Ar trebui sa va mai pirlim nitel...

      Ștergere
  31. @PMT
    Bla, bla, bla......

    Ce blog interesant !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ALUPIGUS cu Muioton gel sa ne sugi si koaili nitel!

      Ștergere
    2. Vrei sex oral? Fuguta la 4coceni.Se da gratis(moca).

      Ștergere
    3. Baiatu', mai avem locuri la 9 !
      Iei tramvaiul 11, de la Basarabi, care te lasa ecsagt acolea !
      Intrebi la poarta de lighioane, da ?
      Vin eu si te iau !

      Ștergere
  32. Uai Burcu, m-a sunat unul de la briucsel ca cica ar fi unul prin PE, Sir Utsan ii zice, care le-o trage lu' Vivian si Barosu' de le sare smaltzul !

    E adevarat ? Nu bagi si tu un apdeit ? Ca eo nu ma mai uit la teve !

    RăspundețiȘtergere
  33. Tant majur mai ai armata lunga cit calea ferata, mei, mei!

    RăspundețiȘtergere
  34. PREŞEDINTELE EMIL CONSTANTINESCU I-A TRIMIS O SCRISOARE DURĂ ŞI CLARĂ PREŞEDINTELUI PARLAMENTULUI EUROPEAN, MARTIN SCHULZ
    ...Presiunile asupra Parlamentului României, Guvernului şi preşedintelui interimar, care au acţionat în litera şi în spiritul Constituţiei României, nu au justificare în niciun articol al Constituţiei Europene sau a altor reglementări şi reprezintă un abuz care creează un precedent extrem de periculos de încălcare a suveranităţii unui stat membru UE. Aceste presiuni au fost făcute în baza unor acuzaţii care nu au legătură cu realitatea şi sunt contrazise de orice analiză corectă şi imparţială a evenimentelor şi a documentelor. Acum, când procesul de suspendare a preşedintelui şi referendumul de demitere a acestuia s-au încheiat cu revenirea în funcţie, în condiţiile impuse de UE, îl putem considera ca un studiu de caz.

    Mandatul actual al preşedintelui României este ilegitim

    Ceea ce comisarul pentru Justiţie şi preşedintele Comisiei Europene ignoră este faptul că mandatul actual al preşedintelui României este ilegitim.

    În urma unei hotărâri de suspendare a preşedintelui României şi a organizării unui referendum pentru demiterea acestuia, în condiţiile prevăzute prin lege şi considerate constituţionale prin decizia Curţii Constituţionale a României, 7,4 milioane de cetăţeni, o majoritate covârşitoare reprezentând 87% din cei prezenţi la vot, s-au pronunţat pentru demiterea preşedintelui. Cei 8,4 milioane care au votat (46% din listele permanente) reprezintă în realitate cu mult peste 50%, cvorumul luat în considerare. Aceasta pentru că listele electorale permanente utilizate nu au fost actualizate în cei opt ani ai mandatelor preşedintelui Traian Băsescu (18,4 milioane – 2004; 18,4 milioane – 2008; 18,3 milioane – 2012), deşi populaţia României a scăzut dramatic, conform datelor oficiale ale recensământului Institutului Naţional de Statistică, cu peste 2,6 milioane în 2012 faţă de 2004 şi cu 3,4 milioane faţă de anul 2000...

    http://ancheteonline.ro/2012/09/scrisoarea-lui-emil-constantinescu-catre-presedintele-parlamentului-european-mandatul-lui-traian-basescu-este-ilegitim/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. daca si pe papagalul de Constantinescu ai ajuns sa-l iei in seama,esti disperat rau da'rau de tot

      Ștergere
  35. Aista uai, cu nume de paine !
    Ia:

    "Europarlamentarul britanic Graham Watson, liderul grupului Liberal Democrat (ELDR) din Parlamentul European, ii acuza de ipocrizie pe liderii Partidului Popular European care au criticat evenimentele politice recente din Romania".

    RăspundețiȘtergere
  36. PREŞEDINTELE EMIL CONSTANTINESCU I-A TRIMIS O SCRISOARE DURĂ ŞI CLARĂ PREŞEDINTELUI PARLAMENTULUI EUROPEAN, MARTIN SCHULZ
    ''...Presiunile asupra Parlamentului României, Guvernului şi preşedintelui interimar, care au acţionat în litera şi în spiritul Constituţiei României, nu au justificare în niciun articol al Constituţiei Europene sau a altor reglementări şi reprezintă un abuz care creează un precedent extrem de periculos de încălcare a suveranităţii unui stat membru UE. Aceste presiuni au fost făcute în baza unor acuzaţii care nu au legătură cu realitatea şi sunt contrazise de orice analiză corectă şi imparţială a evenimentelor şi a documentelor. Acum, când procesul de suspendare a preşedintelui şi referendumul de demitere a acestuia s-au încheiat cu revenirea în funcţie, în condiţiile impuse de UE, îl putem considera ca un studiu de caz.''...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asea domnu, nu degeaba ai ajuns tu presedinte !

      La gioale!

      Regele, regele de ce tace ? A uitat ca si-a batut joc de el basaul, intr-un hal fara de hal, cum nici cel mai comunist iliescian nu a facut-o ?

      La gioale ! Sa sara tov. Barozzu in sus, ca la sarba olteneasca, cu tot cu gasca lui de strapeziti !

      Da-le Constantinescule, arde-i sire Uatsoane, baga-le-o neica Pontaleoane !

      Ștergere
    2. daca si pe papagalul de Constantinescu ai ajuns sa-l iei in seama,esti disperat rau da'rau de tot

      Ștergere
    3. @PMT
      regele?? da-l in pula mea cu curvele lui cu tot.Ce pula mea, vreti sa-l impaiati si sa-l puneti in vitrina?
      Ce dracu voi nu mai aveti sira spinarii?

      Ștergere
  37. ...,,Mandatul actual al preşedintelui României este ilegitim

    Ceea ce comisarul pentru Justiţie şi preşedintele Comisiei Europene ignoră este faptul că mandatul actual al preşedintelui României este ilegitim.

    În urma unei hotărâri de suspendare a preşedintelui României şi a organizării unui referendum pentru demiterea acestuia, în condiţiile prevăzute prin lege şi considerate constituţionale prin decizia Curţii Constituţionale a României, 7,4 milioane de cetăţeni, o majoritate covârşitoare reprezentând 87% din cei prezenţi la vot, s-au pronunţat pentru demiterea preşedintelui. Cei 8,4 milioane care au votat (46% din listele permanente) reprezintă în realitate cu mult peste 50%, cvorumul luat în considerare. Aceasta pentru că listele electorale permanente utilizate nu au fost actualizate în cei opt ani ai mandatelor preşedintelui Traian Băsescu (18,4 milioane – 2004; 18,4 milioane – 2008; 18,3 milioane – 2012), deşi populaţia României a scăzut dramatic, conform datelor oficiale ale recensământului Institutului Naţional de Statistică, cu peste 2,6 milioane în 2012 faţă de 2004 şi cu 3,4 milioane faţă de anul 2000...''

    http://ancheteonline.ro/2012/09/scrisoarea-lui-emil-constantinescu-catre-presedintele-parlamentului-european-mandatul-lui-traian-basescu-este-ilegitim/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa, numai la cap, ca la corp n-are efect la nesimtitii astia !

      Cum misca...PAC !

      Ștergere
  38. A trebuit sa vina Ponta sa guverneze si sa puna ORDINE si in mizeria portocalie cu banii cuveniti campionilor olimpici, insa furati de Ileana cosanzeana, ca sa-si faca frunza cu roti !

    Ptiu drace, banditilor astora de pedelaci nu le mai ajungeau banii de furat !

    RăspundețiȘtergere
  39. Ponta nu a plagiat !
    Ponta este "Doctor" de drept !

    Udrea a facut la o fara frecventa totala Colegiul National de Aparare, in conditiile in care abia reuseste sa silabiseasca !

    Blejnar a condus hotiile caracatitei portocalii, care a ingenunchiat tara !

    RăspundețiȘtergere
  40. Badalan -puscariasul pedeleului !

    RăspundețiȘtergere
  41. Uai...uaaaiiii....

    Si, in timp ce noi pazim democratia pe aciulea, sa nu dea in clocot, Intaiul nascator de Sindicat, Intemeietorul si adevaratul Gimi Hofa din Poligrafiei, se intareste ca "Picatura cand lipeste, nimic, nimic n-o dezlipeste" !

    Iaca:

    NOI PARTENERI CNSC

    Doamne si domnilor presedinti de federatii sindicale, sindicate, asociatii, uniuni, fundatii,

    In aceasta saptamana, asumandu-si prin semnatura si stampila, programul de actiune numit “Platforma Civica”, au devenit membrii ai CNSC: “Fundatia Romana de Democratie prin Drept”, Presedinte: dl. Dan HAZAPARU si „Asociatiile Romanilor din Australia de Sud”, Presedinte: dl. Lucian TUDOR.

    Uniti, vom invinge!


    Presedintele SCMD
    Col. (r) dr. Mircea DOGARU"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey, pe surse sigure, urmeaza sa se licheasca la SCMD alias CNSC: asociatia rromanasilor din Bartolomeu' lu' Curdeleu si Grupul de Sud din Dolhasca de Nord !

      Ștergere
    2. Asta, ca sa stie toti cei 13-14 presedinti de fundatii, temelii, adunari ad-hoc, federatii si confederatii, precum si cei 125 de membri activi ai acestora, ce ii asteapta !

      Ce pula mea facem noi aciulea, bre !
      Doar uniti vom infrange !

      Ștergere
  42. Buey, de acusica am sa-l iubesc pe Sir Grahamu ala englezesc, mai mult decat pe serialul cu Merlin !

    Chiar credeau banditii astia din pedele ca toti sunt prosti ?

    Balci ati vrut, balci inghititi de la Monika si ai ei !
    Femeia Europei anului 2008 !
    Regina mondiala a justitiei !

    Stai, ca mai au si altii gura !

    Uai, ci ma rad !

    RăspundețiȘtergere
  43. BADARAN Popescu, un puscarias pedelist !
    A vandut armata pe gumari !

    RăspundețiȘtergere
  44. Ho delegatie de tzagani boratzi, care nu stie sa citeste, ie hasteptata la palatu' cotrocesti, la bulibasa saf, administratorul rromaniei, guvernatorul tziganiadei !

    Chestia e ca, delegatzii boratzi umbla cu buteliile in brate, pe unde tre sa se plimbe domnu ghise mai indata, si pute toata gradina etnobotanica !

    RăspundețiȘtergere
  45. Miuza lui Cezarica putza mica12 septembrie 2012, 12:39

    Dragule, mai vino pe Mehedinti daca vrei sa primesti ceva bun...
    ----------------------
    CEZAR12 septembrie 2012, 12:54

    Waww !! Nu se poate ..un pic mai mare..poza ??!!
    ---------------------
    Miuza lui Cezarica putza mica12 septembrie 2012, 14:12

    Mai mare de la tine si mai strimta de la mine, dar numai daca vii pe MH. Asa, pe blogul asta al tau unde e atit de intuneric, mi-e frica de violatori.
    ------------------------
    CEZAR12 septembrie 2012, 14:43
    Vorbesti prostii !
    Tie iti place sa te scalzi in..sperma !Mie nu
    ++++++++++++++++++++
    Hi, hi, hi! Maimucei homosexuale ii place s-o in buce prin toate orificiile. I-au tras-o si Curdelul Medelin de Triviale si Tigrul negru din Urziceni si Robert H.

    RăspundețiȘtergere
  46. Domnu BaRosu, este cam indigo la fatza !
    El se credea acolo de neatins, ca la campionatul ala de fotbal, cu Ronaldos, Meireles, Eusebios, Pintos, Figos, sau care pula mea mai alearga basica pe acolea !

    Buey deformatule, te-n pizda lu merchelu', ia-ti macoveiul si sterge-te la cur-gura ! Cu repetitie pe stolo ! Draga stolo !

    RăspundețiȘtergere
  47. Senatul Universităţii Bucureşti ia act de decizia de plagiat a Comisiei de Etică în cazul Ponta. Premierul îşi poate pierde titlul de doctor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In sfarsit, avem si noi un dottorre ! Ca lumea !
      De la asta integ totul, iar de la boul ala de pitecantrop handicapat, cazut in cap in direct la o emisiune teve, am retinut doar:
      -pusca si-o curea la cur, ce salarii-avem acum, noi din pedele !
      -hai la Rachitele ca sa-ti dau ouale mele !
      -Clujul face mamaliga, Iancu pe statuie striga !

      Of, of, mai maiiii....

      Ștergere
  48. Presedintelea Lituanului, Delilayla Krasmauskailas ne-a tras-o, noua dacilor de pe columna lu' traiun, drept in cur !

    RăspundețiȘtergere
  49. Uai, da unde pula-i Burcu buey, ca asta mai riposta, mai baga un text acolea cu "pretine", mai dadea un apdeit, ne mai arunca o mana de iarba proaspat cosita, mai dadea o subventie pentru alupigus....
    Pula, asta a fugit !

    RăspundețiȘtergere
  50. Popesco von Badaran = puscarias pedelist !

    RăspundețiȘtergere
  51. PMT
    Salti capacul, bagi capatina si tragi apa. Face bine la imbecilii cu autoaprindere (pina iti da Burcu ovazul).

    RăspundețiȘtergere
  52. Uai, o inceput sedinta de partid la MUE, buey !
    Deja morometii din tara se simt mai bine !
    Cica parca nu se mai simte asa de apasatoare saracia, parca deja se intrevad zorii lafaielior !

    RăspundețiȘtergere
  53. Muye vesnica borossu, merchel, mocavei, zdrentean si comisara FaraLinDik !

    RăspundețiȘtergere
  54. Ceartă în direct la TV între Pora și Pricină.
    Cine a mai plecat din studio.
    ===========================================
    Se pare că certurile dintre invitați, urmate de plecarea unuia dintre aceștia din studio, sunt din ce în ce mai dese la televiziunile din România.

    După Vlad Nistor și Monica Tatoiu, a venit rândul lui Valeriu Pricină, vicepreşedinte al Sindicatului Militarilor în Rezervă, să plece din studio, în timpul emisiunii.

    Valeriu Pricină și Andreea Pora s-au certat la emisiunea ”Știrile Serii”, de la România TV.

    “N-am să fiu niciodată de acord ca unii să aibă, că nu sunteţi singura categorie, pensii 80% din veniturile ultimei luni în timp ce alţii titraţi trag mâţa de coadă”, a spus Pora referindu-se la cuantumul pensiilor militare.

    Pricină a încercat să o oprească pe Andreea Pora, dar fără succes.

    “Doamnă, sunteţi pentru democraţie? Sunteţi pentru drepturile omului.. Sunteţi pentru directive europene?”, a întrebat-o Pricină pe Pora.

    Aceasta nu i-a răspuns la întrebări și l-a luat peste picior.

    “Bla-bla-bla, bla-bla-bla”, a reacţionat Pora.

    Enervat, Valeriu Pricină a părăsit emisiunea, în ciuda rugămintelor Laurei Chiriac de rămâne în studio.

    “Plec şi eu ca să nu se simtă dl Pricină…”, a reacţionat râzând Pora.

    “Atâta timp cât insultaţi, eu vă vorbesc de două directive europene, doamnă…”, a mai apucat să spună sindicalistul.

    “Domne, nu mă puteţi determina să ajung la opinia dvs. Nu pot să bat din pinteni că vreţi dvs, Dogaru sau alţii”, a încheiat disputa Andreea Pora.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uauuu s-a suparat tovarasu' col. de la Viata armasii??
      Unde erau vremurili alea cand tov col pricina facea matu' ca maneca de la cojoc pe baza de reportajuri trimise la CC al PCR si la TVR1 duminica la ora 10

      Ștergere
    2. Io vazui tocmai acum
      Culmea nesimtirii:pula bleaga pricina si directivele europene=cacatul si serbetul de trandafiri
      e clar este Zoo+Noo

      Ștergere
  55. Uai...ce sedinta ! Ca pe vremuri, cand eram eu pe la utece !

    Brava buey !

    La gioale !

    RăspundețiȘtergere
  56. Tre sa recunosc ca, in ultimii 8 ani, n-am mai vz asa ceva !
    Poate doar filmul "Greu de ucis 11", sau "Base return to crasma " !
    Tare buey !

    Pentru asta plateste poporul asta malai la greu la MUE ?

    RăspundețiȘtergere
  57. LIVE .Parlamentul European dezbate situatia politica din Romania. Comisarul Reding: Comisia a pregatit un raport in cadrul MCV in care face o evaluare critica a Romaniei .
    ==========================
    Parlamentul European va dezbate in plen miercuri, 12 septembrie, situatia politica din Romania, inclusiv referendumul din 29 iulie pentru suspendarea presedintelui Traian Basescu, informeaza EUbusiness. La discutii vor lua parte membrii Consiliului European si ai Comisiei Europene.

    Graham Watson (liderul grupului liberal din PE):
    ===================
    •Nu e vorba de o lovitura de stat.
    •Un parlament ales de o majoritate a ales sa suspende un presedinte care a abuzat de putere.
    •Chiar presedintele a acceptat procedura cand a aparut in Parlament pentru a raspunde la intrebari.
    •Ce s-a intamplat dupa aceea este stupefiant.
    •Numirile la CCR sunt politice.
    •Nu este prima data cand domnul Basescu a fost supus unui referendum.
    •A schimbat legea referendumului.
    •De ce Comisia insista asupra unei reguli care nu se aplica in nicio alta tara.
    •In Europa, PPE-ul vrea sa isi consolideze puterea si primeste in randurile sale oameni ca Berlusconi si Basescu.
    •Cel mai bun lucru pentru Romania ar fi noi alegeri, atat parlamentare cat si prezidentiale.

    Q&A
    ===================
    Luhan:
    •As vrea sa stiu daca domnul Swoboda a fost pus in cunostinta de cauza ca socialistii si liberalii impreuna au vrut sa contureze de fapt un cadru legislativ.
    •Au organizat referendumul si tot ei au contestat referendumul.

    Swoboda:
    =================
    •Pot sa inteleg ca nu va convine ca socialistii sunt la putere in Romania. Dumneavoastra si doamnei Macovei.

    Swboda (grupul socialistilor):
    =============================
    •Nu am auzit o pozitie vis-a-vis de Ungaria.
    •Ati luat partea presedintelui Basescu, pun sub semnul intrebarii obiectivitatea Comisiei.
    •Ati vorbit despre o lovitura de stat parlamentara, aceasta este o contradictie in sine.
    •Eu sunt impotriva acestei situatii, introducerea cvorumului de 50%.
    •Ponta a respectat cvorumul.
    •Sa vorbesti despre o lovitura de stat in aceste conditii mi se pare nedrept.
    •De ce nu s-a vorbit cu cateva luni inainte despre faptele lui Basescu, atunci ati tacut malc.
    •Nu ati dat dovada de obiectivitate.
    •7,4 milioane inseamna mult peste numarul celor care l-au ales pe Basescu.
    •Boicotul pe care el l-a promovat in ceea ce priveste participarea la referendum vorbeste de la sine.

    Q&A
    ===================
    Pascu: E vorba de o intrebare, ma bucur ca si doamna Reding e aici in sala. Atunci cand sistemul judiciar se implica in jocul politic, cum putem interveni noi pentru a nu se intampla asa ceva?
    Weber: Nu avem dreptul sa apreciem daca o Curte Constitutionala activeaza politic sau nu.

    Manfred Weber:
    ===================
    •Multumesc Comisiei pt pozitia foarte hotarata in ce priveste Romania.
    Comisarul European pe Justitie, Viviane Reding:
    •Comisia a pregatit un raport asupra Romaniei in cadrul MCV in care face o evaluare critica a Romaniei.
    •Am incredere ca PE are aceleasi convingeri cu CE ca statul de drept si independenta justitiei se afla in centrul UE si trebuie respectate motiv pentru care uniunea face apel la toate fortele din UE pentru a contribui la stabilizarea situateii din Romania.

    Potrivit europarlamentarului Cristian Preda, dezbaterea, programata in cursul dupa-amiezii, a fost organizata la solicitarea Partidului Popular European. De asemenea, PE a decis ca dezbaterea sa nu fie insotita si de o rezolutie.

    Grupurile politice din Parlament vor avea posibilitatea de a-si exprima pozitia referitoare la criza regimului de la Bucuresti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Viviane Reding
      ====================
      •E a doua oara in acest an cand trebuie sa discutam despre incalcarea statului de drept intr-o tara membra, mai intai Ungaria, apoi Romania.
      •Presedintele Comisiei (si CE) este gardianul tratatelor.
      •Ce se intampla cu statul de drept si cu independenta justitiei?
      •CE trebuie sa joace rolul sau de garant al tratatelor si sa declanseze procedurile de infringement daca constata incalcari.
      •Respectarea statului de drept nu are nimic de a face cu partidul de la putere.
      •Justitia trebuie sa fie oarba, nu trebuie sa recunoasca culoarea politica a partidelor, trebuie sa reactioneze numai la statul de drept.
      •Cineva a vorbit de situatia din Ungaria si situatia din Romania.
      •Suntem foarte stricti cu criteriile de la Copenhaga.
      •Odata ce a aderat un stat la UE, trebuie sa ramanem foarte fermi in ceea ce priveste statul de drept.
      •Procedurile noastre de infringement sunt prea tehnice si prea lente.
      •Iata de ce as dori ca impreuna cu PE si ministrii de justitie din statele membre un nou instrument, un mecanism mai tintit la aceste probleme si de elaborare a eficientei sistemului judiciar din toate statele membre.
      •Expertii care lucreaza pentru noi dezvolta in momentul de fata un fel de tablou de bord pentru justitie, pentru toate statele membre.
      •Noi europenii ne-am construit o comunitate care se bazeaza pe statul de drept.
      •De aceea nu trebuie sa permitem statului de drept sa devina un obiect pentru jocurile de partid.

      Pino ARLACCHI (S&D) - Italia:

      •Timp de 8 ani Romania a fost condusa de un presedinte totalitar.
      •CE nu s-a pronuntat niciodata impotriva acestui sistem.
      •Romania a primit un nou guvern care a atacat acel sistem iar atunci, la cererea presedintelui Basescu, CE a intervenit.

      •Dna Reding, va rog sa va cereti scuze pentru ce le-ati spus.

      Birgit SIPPEL(S&D) - Germania
      •Constitutia si legile pot fi modificate insa exista niste reguli. Daca exista suspiciuni cu privire la aceste modificari, atunci ele trebuie verificate.

      Jacek PROTASIEWICZ (PPE) - Polonia:

      •Baza democratiei liberale este ca trebuie protejate drepturile minoritatilor. Acum majoritatea din Parlament il da afara pe avocatul poporului, vrea sa il suspende pe presedinte. Nu are dreptul sa faca asta doar pentru ca reprezinta majoritatea.
      •Referendumul este validat si in Polonia numai printr-o prezenta la vot de 50%.

      Q&A

      Bostinaru: De unde stie dna Macovei cifrele unor anchete in curs. Pe 22 mai CSM a acuzat-o pe dna Macovei ca intervenit in cazul unui procuror.
      Macovei: Cifra de 1,5 mil intr-un singur dosar este din presa.

      Ștergere
    2. Monica Macovei:
      ================
      •Am intrat in UE ca sa avem o justitie dreapta independenta impartiala care sa judece pe oricine, chiar politician
      •Multumesc PE pentru ajutorul dat.
      •Ceea ce s-a intamplat in Romania a fost pentru oprirea acestor anchete facute de procurori.
      •Intr-unul din dosare le de la referendum este vorba de alegatii de 1,5 milioane de voturi furate la referendum.

      Rui TAVARES (Alianta Libera Europeana) - Portugalia:
      •Ce s-a intamplat in Romania este un lucru serios si trebuie luat in serios.
      •E periculos sa se intample astfel de incalcari.

      Ulrike LUNACEK (Alianta Libera Europeana) - Ungaria:
      •In acest parlament se pune in joc credibilitatea UE, iar acest lucru este grav
      •Cum se poate sa ne criticam reciproc non stop fara a spune despre ce este vorba.
      •Avem nevoie de proceduri mai clare si mai rapide pentru a putea actiona mai repede impotriva incalcarii drepturilor omului si a democratiei.
      •De ce nu a putut sa fie dl. Ponta aici?

      Q&A

      Tanasescu: Voiam sa o intreb pe dna Mathieu de unde a aflat atatea lucruri despre presupusa fraudarea a voturilor de la referendum si daca domnii de la PDL... (intrerupt pentru ca a depasit timpul acordat -30 sec.)

      Mathieu: Si eu citesc , presa si eu intru pe internet si citesc informatii de interes.

      Veronique MATHIEU (Fgrupul PPE):
      •Daca e sa dau crezare spuselor dnei Reding si ale Comisiei , statul de drept nu mai este respectat in Romania.
      •Referendumul a avut loc, astazi sunt in curs de desfasurare un numar de anchete.
      •Astazi, dna Reding, dl Baroso, va cer sa impuneti statul de drept in Romania si cer acelasi lucru USL.
      •Statul de drept nu se targuieste.

      Catalin Sorin Ivan:

      •d-na Reding, in aceasta vara v-ati comportat ca un agent electoral al lui Traian Basescu, ati fost un membrul PDL desavarsit care il sustine pe T. Basescu, dar prindeclaratiile dumneavoastra ati adus prejudicii Romaniei.
      •Poate ne explicati cum un referenedum a devenit lovitura de stat
      •Vreau sa va felicit pentru ca ati creat un precedent foarte periculos pentru UE.

      Ștergere
  58. URMARITI IN DIRECT ue, ACUM, aici:
    ============================
    http://www.europarl.europa.eu/ep-live/ro/plenary/

    RăspundețiȘtergere
  59. Buey, cinei boul care rade ca o pizda belita si stafidita ? Cristian Pulea ?
    Pai, pentru asta l-am trimis eu acolo, ca sa rada ca o pizda belita fara floci, cand se iau niste tampiti de tara mea ?
    Uai, unde-i parul...

    RăspundețiȘtergere
  60. Atentie !
    La 17:31 vorbeste Eba lu'Sida !
    Are un discurs amplu : succesuri !

    RăspundețiȘtergere
  61. Pana si aici si acum, unde e vorba de basoiu, astia vorbesc de ungaria si orban !

    Nu mai scapi dom'le de atila cuceritorul nici aciulea !

    RăspundețiȘtergere
  62. Un judecator roman este un judecator european !
    Insa, un cetatean roman, este un cacat !
    Precum vedeti, la trei vorbe, ungurii -s pe panoplie !

    RăspundețiȘtergere
  63. Astia s-au spanzurat, pur si simplu, de putere pentru a-si proteja putregaiul ! Li se duce dracu patina de sub picior !

    Aia cu breton, Macavoi, nu-i cumva etnobotanicizata ?

    RăspundețiȘtergere
  64. Uai, mai luati si cate o gura de aer ! Ca va sufocati !
    Credeti toate prostiile de acolo?
    Pai daca ia Jiji von Tarla deOaie cuvantul, se duce dreaq MUE!

    RăspundețiȘtergere
  65. V-am ciuruit, nu ?
    Si de data asta !
    Merg sa fac un pipi mult, de emotie !

    Tare sedinta !
    Deja s-au ieftinit gogosarii cu 3%, barabulilii cu 52% iar medicamentele curg !
    Sunt zapaciti morometii, pur si simplu, de sedinta PE de MUE !

    RăspundețiȘtergere
  66. Tare, nu ?
    Nu s-a lasat magyarsvagos di rromania pana n-au parat si ei ca li s-au confiscat biseriko cu tot cu pope !
    Mei, mei, Ildiko !

    RăspundețiȘtergere
  67. Gata, de maine ma vadimizez !
    Ala e nebunul meu de suflet !

    RăspundețiȘtergere
  68. Ia, ia...
    Cam cum imi sta cu denumirea de

    Pemete diu colony of Mitica !

    RăspundețiȘtergere
  69. Cata mizerie!
    Cata ordinarie!
    Imi vine sa vomit!
    Am ajuns sa ne facem mai mult rau unii altora, decat cei mai mari dusmani! Incredibila aceasta ura, aceste apucaturi marsave, care ingenuncheaza tara!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te referi la parlamentul UE sau la imbecilul PMT ?

      Ștergere
    2. Aloooo militia!!
      Io zic sa te uiti in oglinda si dupa doua luni de propaganda chiar poti sa vomiti....si pofta mare la regurgitare

      Ștergere
  70. @Admin
    Dottore ne mai pune bine cu o doamna. Asta nu te face sa vomiti ?

    Premierul Victor Ponta a evitat să comenteze în detaliu declaraţiile susţinute la Palatul Cotroceni de preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, spunând doar că se gândeşte că aşa sunt toţi preşedinţii în Europa, "foarte sfătoşi", în timp ce prim-miniştrii "sunt cu treaba".

    Modest Ponta, asa-i ? Roman adevarat !

    RăspundețiȘtergere
  71. CEL MAI IMPORTANT LUCRU CARE IL POATE FACE ROMANIA ACUMA II SA SE REVINA PE LEGEA DIN 2001 A PENSIILOR MILITARE SI TOTI CARE AU PRIMIT MAI MULTI BANI DECAT IN DEC 2010 SA DEA BANII INAPOI.
    BANII INAPOI HOTILOR.
    STIU DIN SURSE SIGURE,CA DUPA ALEGERILE DIN DEC 2012,PENSIONARI MILITARI VOR TREBUI SA DEA BANII INAPOI PE CARE I-AU FURAT DIN IANUARIE 2011.
    BANII INAPOI 100%

    RăspundețiȘtergere
  72. Mai ai loc de greata domnu Burcu ?

    Rectorul Universitatii Bucuresti, Mircea Dumitru, a anuntat miercuri ca va trimite Ministerului Educatiei, saptamana viitoare, o scrisoare oficiala din partea institutiei, insotita de documente care atesta, fara discutie, ca premierul Victor Ponta a plagiat in teza sa de doctorat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ia un pic de muye de la nenea, oftigitule !

      Ia: acuma, nu misca...pic, pic, pic...

      Itzi place ?

      Victor Ponta: jos palaria ca nu s-a bagat in cloaca PE !
      Macovei: o comunista jalnica, cu muie de scapete nefutut !
      PE: piatza europeana de desfacere cu amanuntul a produselor de mica folosinta gospodareasca !

      Ce a fost Romania pe timpul Ceausescului !
      Ce am ajuns in ultimii 8 ani, pe timpul handikapatului kioro-cocosato-gatul stramb !

      Doamne feri !

      Ștergere
  73. Ha, ha, ha...
    Bravo Rusia! Bravo PUTIN !!!
    ===========================
    Raspunsul Rusiei la ancheta Comisiei Europene: Vladimir Putin plaseaza Gazprom sub protectia sa, in numele intereselor strategice!!!
    ========================
    Presedintele Vladimir Putin a plasat sub controlul si protectia statului intreprinderile rusesti "strategice" care opereaza in strainatate, prin care Rusia poate refuza accesul la informatii solicitate de tari straine sau organizatii internationale, la o saptamana dupa ce Comisia Europeana a anuntat deschiderea unei anchete impotriva Gazprom, scrie AFP.

    RăspundețiȘtergere
  74. Sedinta publica la Guvernul Romaniei, pe tema boratilor !
    Daca v-ati chiompit bine, in stanga pontacului, doamna ministru al muncii, excelenta sa Mariana Campeanu, care abia asteapta sa termine Victoras cu glumele ca sa mearga sa mai dea niste bani inapoi, celor furati de pedelaci !

    Asta este diferenta intre cotreanta de MM, care umbla cu para, si excelenta sa, doamna Mariana Campeanu !

    RăspundețiȘtergere
  75. De la ora 19:33, problema rromanes este rezolvata ! Au promis sa stea in tara cel putin 5 saptamani !

    Dea Domnu sa nu se tina de cuvant ! Merchel, pazea ca vin bronzatii !

    RăspundețiȘtergere
  76. Aaaaa...domnu de la 18:33 ! Vrei sa mi-o iei !
    Gracias mucios des muyas !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si de la 18:25, nu vrei sa mi-o lingi ?
      Aaaaa....ce placere....
      Mucios gracias seniore !

      Ștergere
  77. Ha, ha, ha .....
    Stingeti becurile, stingeti lumina!!!
    Tovarase Ceausescu, ridica-te din morti!
    Vino tovarase, sa vezi ce si cum am ajuns!
    ================================
    Parlamentul European ne obligă să economisim energie electrică.
    ====================
    Conform Agerpres, o lege adoptată marți de Parlamentul European obligă statele UE să întocmească programe de economisire a energiei în sectorul public. Legea adoptată constrânge, de asemenea, marile companii să realizeze audituri energetice.

    Claude Turmes, eurodeputat ecologist din Luxemburg, a declarat: ”Aprobând directiva asupra eficienţei energetice, Parlamentul european a adoptat un pilon care lipsea în strategia europeană de luptă împotriva încălzirii climatice’, ceea ce în plus ‘va reduce semnificativ costurile tot mai mari ale dependenţei noastre faţă de importurile de energie, ce s-au cifrat la 488 miliarde de euro în anul 2011”

    Companiile energetice vor trebui să realizeze în fiecare an economii de energie echivalente cu 1,5% din vânzările lor şi toate marile societăţi vor fi supuse odată la patru ani unui audit energetic ce va fi realizat de experţi independenţi. Legea mai obligă statele să renoveze 3% din suprafaţa la sol a clădirilor administraţiei centrale, iar din luna martie 2013 fiecare ţară din UE trebuie să-şi fixeze obiective naţionale de eficienţă energetică.

    18 luni este perioada în care statele UE trebuie să realizeze prevederile directivei europene în legislaţiile naţionale.
    ===================
    De ce dreak te-au mai impuscat nenorocitii astia???
    Ai flamanzit poporul? L-ai tinut in intuneric??
    Ha, ha, ha .... Ce blestem! Ce blestem!

    RăspundețiȘtergere
  78. S-a lansat noul aifon !

    Copiii din clasa zero, subclasa rupti in cur, sectiunea morti de foame, il vor gasi, alaturi de abecedar, pe banca scolii la inceputurile noului an de invatatura !
    Totusi, exista o problema: cei care doresc noul aifon, trebuie sa renunte la manualul de RELIGIE ORTO, ceea ce este aproape de neconceput in conceptia micutzilor !

    RăspundețiȘtergere
  79. Uai, ce gramada de muye i-a dat presedintele Lituaniei lu' Kiorete !
    Buey, eo ma impuscam in direct, faceam banding-jiamping de la ultimul etaj al Intercontinentalului, fara coarda !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A venit Gribaskauskas Vilnuskauskas sa-i spuna boului ca inca mai are muci pe la nas, de la curentul de la garaj !

      Ștergere
    2. Muei,fii intelijent! Sa sara cu coarda cu tot,ca avem suficiente.

      Ștergere
  80. PMT12 septembrie 2012, 17:31
    ,,Ia, ia...
    Cam cum imi sta cu denumirea de
    Pemete diu colony of Mitica !''

    Pemete diu colony of MitiTIca ?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pemete, Prezidente diu colony of MitiTIca !!!
      Asa trebe, bey Generale PMT!
      Spune c-ai dat love de statu!

      Ștergere
    2. Da, daca mai sta Grisbasnauskas doua zile in rromania si il mai ia de 2-3 ori la stanga pe ALA de la Cotroceni, nici macar colonie n-o sa mai fim !
      Pres l-a facut pe presedintele Republicii Romania !
      Si asta nu in cloaca de la Strasbur, ci acasa la Kior !

      Doamne feri ce-am ajuns !

      Ștergere
    3. Pana acusica cativa ani habar nu aveam de letaunia, estovania, literania si alte baltice de astea, iar acu ne bat astia si la fotbal, si la cur, si la cotroceni...ce mai, enclava MUE am ajuns !

      Ștergere
  81. Domnu' de la 17:55, nu uita sa mi-o lingi, ca mi se cam duce lubrefierea si incepe sa scartaie !

    Pai ce putza lu' matale faci tu aciulea, buey !

    RăspundețiȘtergere
  82. ,,PMT12 septembrie 2012, 19:39
    Uai, ce gramada de muye i-a dat presedintele Lituaniei lu' Kiorete !
    Buey, eo ma impuscam in direct, faceam banding-jiamping de la ultimul etaj al Intercontinentalului, fara coarda !
    ...
    Anonim12 septembrie 2012, 19:55
    Muei,fii intelijent! Sa sara cu coarda cu tot,ca coarde avem suficiente.''





    RăspundețiȘtergere
  83. Preşedintele Lituaniei a criticat dur România.
    ====================================
    Preşedintele Traian Băsescu a primit-o, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe Dalia Grybauskaite, preşedintele Lituaniei.

    În debutul convorbirilor la care a avut acces şi presa, preşedintele român i-a spus Daliei Grybauskaite că este primul şef de stat care vizitează România după "iarna noastră extrem de furtunoasă".

    În cadrul discuțiilor oficiale, cu participarea membrilor celor două delegaţii, preşedintele Lituaniei a criticat dur România: "Această instabilitate pe care o putem vedea acum din exterior, schimbarea a trei premieri în şase luni, deloc surprinzător se reflectă şi în capacitatea dv. de a performa în UE, şi mă refer aici în special la capacitate de absorbţie a fondurilor europene", a spus preşedintele Lituaniei.

    "Ţara dvs este ultima dintre statele membre UE la capitolul absorbţia fondurilor europene. Acesta este un mesaj negativ. Din cauza agitaţiei politice, ţara este paralizată şi nu îşi poate rezolva problemele", a adăugat aceasta.

    Oficialul i-a invitat pe politicienii români să se maturizeze. "Toate ţările au dificultăţi, toţi ne gândim la disputele politice, dar maturitatea politică înseamnă că orice ideologie politică ar avea partidul din care faceţi parte, trebuie să înţelegeţi că poporul dv. este primul care contează. Acesta este un avertisment: dacă nu veţi capabili să vă maturizaţi, să vă comportaţi responsabil din punct de vedere politic, povara va fi pe umerii poporului român. Nu veţi putea avea suficiente fondurie de la Uniunea Europeană, nu vi se va deschide zona Schengen şi acesta va fi eşecul tuturor partidelor politice", a declarat Grybauskaite.
    Traian Băsescu a afirmat, de asemenea, că accesul României în Schengen este "oarecum suspendat", motivul fiind "evoluțiile interne" din țară.

    Potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, de la ora 12.30, va avea loc un dejun oficial oferit de preşedintele Traian Băsescu, în onoarea preşedintelui Republicii Lituania.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce dejun oficial ii mai da lu bahalda aia, buey ! Aia haleste curcanul la o cafea !
      Si asa suntem rupti in cur si prosti gramada, acu trebo sa mai si hranim poporul lu' viskaunas kakanukis, care i-a dat-o un pic pe la muye lu' presedintele nostru ales, demis, repus, reales, demis, fugarit, suspendat si repus la cotro !

      Ștergere

  84. Buey, gata !
    Plec sa-i fac patul domnului de la 07:43 si sa-l astept la poarta, la 9, ca sa-l conduc pe sectie !
    A promis ca, in seara asta, vine sa doarma cu noi !
    Hai, ca mai avem camasoaie de alea cu manecile luuungi...
    Tin cald !

    RăspundețiȘtergere
  85. Facebook,
    o unealtă utilă pentru culegerea de informaţii militare.
    ===============================
    Consecinţele nefaste ale divulgării unor cantităţi prea mari de informaţii private pe Facebook nu sunt o noutate: locuri de muncă, căsnicii sau bunuri materiale s-au evaporat din cauza flecărelii digitale excesive. Conform unei anchete efectuate de Ministerul Apărării australian, aceste informaţii pot deveni însă extrem de importante şi pentru cei care culeg informaţii pentru puteri adverse, aflate sau nu în conflict declarat cu ţările de origine ale celor supravegheaţi.

    Ultimul incident, a cărui efect a fost un atac care s-a soldat cu moartea a trei soldaţi australieni, s-a bazat pe o clasică formă de inginerie socială. Cu ajutorul unor false profiluri de Facebook pentru care au folosit imagini feminine atrăgătoare, o serie de lucrători pe forţele talibane din Afganistan au reuşit să obţină informaţii secrete care s-au soldat, în cel puţin un caz, cu atacuri direcţionate împotriva forţelor militare staţionate în această ţară.

    Conform raportului Australian Defence Force, soldaţii staţionaţi în Afganistan care folosesc reţelele de socializare acceptă cererile de prietenie venite din partea unor persoane necunoscute, aceştia divulgând uneori informaţii private care pot fi coroborate pentru obţinerea detaliilor privind staţionarea şi echiparea unor trupe, asta în cazul în care nu sunt traşi de limbă direct pentru divulgarea de secrete militare. Informaţiilor utile pot fi coordonatele geografice setate de Facebook sau Twitter, imagini cu echipamentele sau dotările din jur şi mesajele pe care soldaţii le schimbă cu prietenii reali.

    Colegii lor americani au învăţat pe pielea lor cât de sensibil poate deveni mediul online în 2007, când pe baza informaţiilor de geolocalizare scrise în câmpurile EXIF ale imaginilor capturate cu telefoanele mobile, talibanii au reuşit să bombardeze cu succes un aerodrom, incident care s-a soldat cu pierderea a patru elicoptere AH-64. Astfel de atacuri au mai avut loc împotriva unor oficiali NATO, în acest caz suspecţi pentru încercările de culegere a unor informaţii critice fiind agenţiile de spionaj chineze.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Du-te buey, m-ai speriat de moarte !
      E vb de Ausralia, uai !
      Aciulea deja suntem cu nume si cenepe la domn Daniletz cu par si cretz !
      Ci pulilii noastre ne bagi in spaime !

      Ștergere
    2. Generale PMT,
      Cine tre' sa faca educatie in mediul online?
      Pe cine ai insarcinat cu asta? Pe vremuri, aveam pe maimuca CEZAR care se ocupa cu impartirea fonctiilor! Acum a plecat, s-a ratacit de turma ZOO-land ori se tine mare!

      Ștergere
    3. S-o trezit si adminu'! Cred ca i-a cantat brusc cucul prin casa si s-a trezit cu greturi !

      Uai, da-i dreaq de talibani, noi aciulea ne batem cu banditii romanesti, uai !

      Ștergere
    4. MHblog o unealta utila de propaganda zic unii,nu eu

      Ștergere
  86. ,,Hai, ca mai avem camasoaie de alea cu manecile luuungi...
    Tin cald !''
    Da,tin cald .La spate !

    RăspundețiȘtergere
  87. Buey, tocmai ce-am vorbit la Bartolomeu, in gara ! Cica Curdeleu e boalnav tare, doarme invelit c-o fata de masa pe doua scaune, langa usa de la intrare in crasma si tot tipa ca vrea o sanie cu zurgalai !

    RăspundețiȘtergere
  88. Buey, nici de-o muye consistenta n-o mai poti pune pe aici !
    Iar ma culc cu gura uscata si buzele crapate !

    RăspundețiȘtergere
  89. Lasa muei,nu mori tu de foame pina dimineta.

    RăspundețiȘtergere
  90. Mey,la kakastoarea asta de blog chiar nu i se infunda canalizarea?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. lA CE-AI IN CAP AR FI DEZASTRUOS !
      Ne-am umple de fecale.

      Ștergere
  91. Bun gasit tuturor,
    carora inca mai rezistati ispitei unui pat cald....
    Va anunt cu deosebita placere si satisfactie ca tocmai am gatat DOCUMENTAREA, vis-avis de unul dintre cele mai dragi subiecte ale mele:
    Nikolai Tesla - Aromanul venit din alt spatiu!
    In noaptea aceasta, pe Romania Megalitica!
    Va multumesc si ...
    Vizionare placuta!

    RăspundețiȘtergere
  92. @PMT
    auzi baaa PMT ce ti-a zis aia din lituania ,grybauskaia...cica sa te maturizezi/masturbezi ,ca n-am inteles prea bine
    vezi si tu cum te descurci cu o laba scurta si ...trista

    RăspundețiȘtergere
  93. Sefu' ,eu speram ca ne anunti ca va pleca unul in spatiu,in ...brutarie,cu ligheanul pe mare.

    Nikolai Tesla,scuza-ma ,nu poti sa faci sa dispara 4coceni cu echipaj cu tot? Hai mai,nu conteaza unde ajunge.Dus sa-l vad!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca dupa o zi atat de plina de emotii si mai ales de nervi, inca mai aveti resurse, insemna MUUUUULT. Inseamna ca nu vom indeplini "planu'lu'boc/basescu", prevederea bezmetica a unor bolnavi cu capu', de a "iesi natural" din schema! Asa sa ne ajute Dumnezeu!

      Ștergere
  94. Astuia tocmai i-au murit neuronii.Si pentru ca uita tot ce ingroapa facem o copie.

    tigri2 spunea...
    12 septembrie 2012, 20:51
    @Tanta
    Lasa ca au luat ,pensii grase,in locul lor smecherasii care si-au tras Legea 164,plina de sporuri[merit,functii etc]si alte smecherii / ca WCul de hartii,cu un plus de procente de pana la 60%.Acuma daca s-a facut dreptate chitzaie mai ceva ca dihorul prins in cusca.

    WINTER 165/70/14 spunea...
    12 septembrie 2012, 21:32
    Ramin la parerea ca revizuirea,recalcularea,reevaluarea unui contract intre parti este o mare mizerie.Falsul si uzul de fals,eludarea Statutului Cadavrelor Militare(cum se ocupa si cine de avansarile ilegale,de achizitiile de cadre pe filiera foarte indirecta?),toate porcariile pe care le-au vomitat tot felul de inchipuiti ai vremii,trebuiau anchetate de parchete.Nu faci sex la gramada tot ce inseamna fost purtator de uniforma cu insemne militare pentru ca i sa nazarit unui grupuscul de posedati.


    tigri2 spunea...
    12 septembrie 2012, 22:17
    @winter
    Tu de unde ai aparut mai dobitocule si cum iti permiti sa ne compari cu cadavre,fi-ti-ar toate neamurile cu tine in frunte ,dupa cum spui.Noi ne-am jertfit vietile pentru a te apara pe tine si pe curvele din familia ta si tu faci mai urat decat Barna cu statuia lui Iancu.Bagate-as in ma-ta de bou.

    RăspundețiȘtergere
  95. tigri2 spunea...
    12 septembrie 2012, 22:25
    Acuma ,orice kakarau,c-o fi Watson sau Darwin,poate cere ceva si Romania trebuie sa se execute?Noi chiar nu mai suntem o tara,o natiune ,un popor,orice si oricine vine si ne trage de urechi?Uite de maine vreau si eu un referendum deoarece vreau sa fiu presedintele Romaniei,si o sa iau urmatoarele masuri:
    1.Arestez pe toti cei ce au furat din avutul tarii si pe cei ce au adus tara in halul asta adica pe toti fostii si actualii politicieni;
    2.Fac o comisie de magistrati si economisti care sa constate cum si-au facut datoria toti politaaii si legiuitorii de pana acuma;
    3.Confisc toate averile castigate pe nedrept;
    4.Dau drumul motorului economiei prin promovarea oamenilor destupati la minte ,fara nepotisme ,interventii amante si curve.

    RăspundețiȘtergere
  96. Asta de mai sus ,daca ar fi viu,ar fi alegatorul ideal al lui ala cu ,,iahtul poporului''.

    RăspundețiȘtergere
  97. Iesim sefu' ,iesim natural. Da' avem si noi o ultima dorinta.
    Aa,poti gaci?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Care nana?
      Este/sunt ... atat/asa de multe ....
      Stau si ma tot mir.... la ce dreaku am muncit atata?
      Daca acu', la batranete nu pot sa fiu si eu un om liber, sa ma plimb, sa vad lumea ...????

      Ștergere
    2. Vrem sa-l vedem frecind puntea de comanda,undeva cu chirie la stat!
      Cit mai poate dura? Nici soarele nu mai are mult.
      Avem rabdare.

      Ștergere
  98. Punem aici,in siguranta materialul clientului,ca miine,cind isi rvine din prafuri...
    12 septembrie 2012, 23:26
    Tingri,
    citeste constitutia (varianta pentru postuniversitari) si vezi ca sefii de scara nu fac obiectul referendumului.
    Vezi de-ti spala chilotii,ca luni te duci la scoala.

    WINTER 165/70/14 spunea...
    12 septembrie 2012, 23:29
    Cu scuzele de rigoare,pentru cei care vor gasi doar,,acest comentariu a fost sters de catre autor''
    ,,tigri2 spunea...
    12 septembrie 2012, 22:25
    Acuma ,orice kakarau,c-o fi Watson sau Darwin,poate cere ceva si Romania trebuie sa se execute?Noi chiar nu mai suntem o tara,o natiune ,un popor,orice si oricine vine si ne trage de urechi?Uite de maine vreau si eu un referendum deoarece vreau sa fiu presedintele Romaniei,si o sa iau urmatoarele masuri:
    1.Arestez pe toti cei ce au furat din avutul tarii si pe cei ce au adus tara in halul asta adica pe toti fostii si actualii politicieni;
    2.Fac o comisie de magistrati si economisti care sa constate cum si-au facut datoria toti politaaii si legiuitorii de pana acuma;
    3.Confisc toate averile castigate pe nedrept;
    4.Dau drumul motorului economiei prin promovarea oamenilor destupati la minte ,fara nepotisme ,interventii amante si curve.''

    RăspundețiȘtergere
  99. @anonim 23.45
    Mai degraba cred ca i-a murit pula-n ma-ta ca era prea rece in gauaz si l-a muscat un vierme din aia de colcaie prin pizdocul ma-ti.

    RăspundețiȘtergere
  100. Magistral! Tarisoara colcaie de viata.
    Si nici macar n-au revenit aia din Francia.

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri