Google Translate

vineri, 7 septembrie 2012

Se aşteaptă un punct de vedere al Ministerului Afacerilor Externe. Renumitul scriitor Amitav Ghosh şi-a anulat vizita în România. El susţine că a fost insultat de un consul român

 

Amitav Ghosh, un multipremiat scriitor indian stabilit în SUA, şi-a anulat vizita pe care o avea programată în octombrie în România, unde are de altfel rude, spunându-i editorului său de aici că a fost insultat de un consul al României de la New York când a solicitat viza.



 
Vizita la Bucureşti a scriitorului indian Amitav Ghosh, programată în perioada 12 - 13 octombrie, a fost anulată în urma solicitării vizei de către autor la Consulatul României de la New York. Scriitorul indian este stabilit în SUA, unde are drept de şedere, şi urma să plece în turneu pentru lansarea celui mai recent roman al său, "Un fluviu de fum", tradus şi în română la Editura Taj, la sfârşitul lunii septembrie.

 
Turneul ar fi inclus Cehia, Olanda, Norvegia şi România, pe care scriitorul a mai vizitat-o, el având rude în Transilvania. De această dată, urma însă să îşi lanseze la Bucureşti cel mai recent roman, publicat la Editura Taj.


 
Editorul său Adelina Patrichi de la Editura Taj a relatat pentru MEDIAFAX de ce scriitorul şi-a anulat vizita în România. Pentru a-i obţine viza pentru România, ea s-a adresat mai întâi Ambasadei României de la Washington, care a îndrumat-o către Consulatul de la New York. De pe 3 iulie, a început un schimb de e-mailuri între editor şi unul din consulii de la New York - Simona Boşcăneanu. Au fost şapte e-mail-uri de fiecare parte, consulul dând dovadă de foarte multă amabilitate, până ce a fost finalizat dosarul cu actele necesare de la editură, a spus Patrichi. Astfel, în data de 10 iulie, totul era pus la punct pentru obţinerea vizei, scriitorul urmând să se prezinte la consulat cu alte câteva documente, ca asigurarea medicală şi paşaportul, ceea ce s-a întâmplat pe 13 august. Viza ar fi trebuit eliberată în mod normal în două zile, a mai precizat Patrichi.

 

Deşi până atunci ea comunicase cu Ghosh doar prin intermediul agentei acestuia, după întrevederea cu consulul Simona Bocşăneanu, scriitorul a contactat-o personal pentru a o anunţa că nu i-a fost acordată viza şi că nu mai revine la consulat cu o nouă solicitare.

 
"Ca veteran al vizelor, tocmai am avut cea mai urâtă experienţă", i-a spus acesta, numind-o pe Bocşăneanu "really insulting" (foarte insultătoare), a povestit Patrichi. Consulul ar fi ţipat la el în continuu în timpul întrevederii în care a căutat tot felul de nereguli la dosar, în cele din urmă întrebând:
"Unde-i cartea? Cum să dau viză fără să văd cartea?".

 
Motivul invocat pentru neacordarea vizei a fost legat de asigurarea medicală cu care scriitorul a călătorit până acum, şi ar fi putut reveni cu o alta care să corespundă şi pentru România şi să solicite din nou viza, dar nu a mai dorit să se întoarcă la Consulatul de la New York, a mai spus Patrichi.

În trecut, când a mai venit în România pentru a-şi vizita rudele, a obţinut fără probleme viza din India, a mai precizat Patrichi.

 
Agenţia MEDIAFAX a solicitat un punct de vedere al Ministerului Afacerilor Externe, acesta nefiind comunicat până la ora difuzării acestei ştiri.

 
Amitav Ghosh a fost finalist al premiului Man Booker în 2008, cu romanul "O mare de maci", avându-l alături pe lista lungă pe Salman Rushdie. În prezent, se află pe lista lungă a premiului Man Asian, cu romanul "Un fluviu de fum", concurând cu Haruki Murakami. Cele două cărţi reprezintă primele două părţi dintr-o trilogie ce prezintă, pornind de la o istorie romanţată a opiului, un ghid al lumii orientale, în care vorbeşte şi despre o "aroganţă a albilor", a mai spus pentru MEDIAFAX Adelina Patrichi.

"Ghosh tocmai declarase la BBC că are rude în Transilvania. Şi să nu uităm că Amitav Ghosh locuia în Calcutta pe cînd Maitreyi era în viaţă", a mai menţionat editorul pe pagina sa de Facebook.

Unul dintre cei mai mari romancieri actuali ai lumii, Amitav Ghosh s-a născut la Calcutta în 1956. A crescut în India, Bangladesh şi Sri Lanka. După studii în Delhi, Alexandria şi Oxford şi o carieră de profesor, s-a dedicat scrisului, împărţindu-şi timpul între New York şi India natală. Amestecul profund original de calitate literară şi un stil abordabil de către toate categoriile de cititori nu a întârziat să aducă scrierilor sale recunoaşterea internaţională.

În afară de intrarea romanului "O mare de maci" pe lista scurtă a premiului Man Booker Prize în anul 2008, toate cărţile lui Ghosh, scrise în limba engleză, au primit o sumedenie de distincţii literare, de la Arthur C. Clarke, (premiul decernat celor mai bune romane SF, pentru "Cromozomul Calcutta") şi Prix Médicis etranger, unul dintre cele mai prestigioase premii literare din Franţa (1990, pentru "The Circle of Reason"), până la Sahitya Akademi Award, premiul naţional al Indiei (pentru romanul "Linii de umbră", cuprins în ambiţioasa enciclopedie "1001 de cărţi de citit într-o viaţă", editată de Peter Boxall).

În prezent, romanul "Un fluviu de fum", a doua carte din trilogia "IBIS" a intrat pe lista lungă a premiului Man Asian Literary Award, urmând ca în 2012 să se anunţe lista scurtă şi câştigătorul.

==============================
==================
 
 Cred ca se impun cu maxima operativitate MASURI
de "curatenie"  la Consulatul de la New York!
Mai cred ca situatii similare exista cata frunza, cata iarba!
Dovada? Imaginea ROMANIEI azi, in lume!
Stirea este preluata de o importanta parte a mass-mediei.
Totodata, face obiectul unor ample comentarii in mediile sociale online!
Se aşteaptă un punct de vedere al Ministerului Afacerilor Externe.
Cu cat se intarzie mai mult, creste deficitul de imagine!
Prieteni, nu va jucati cu focul!
 
 
CSM amână numirile la Parchetul General și DNA
 
Potrivit Lumea Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii a emis un regulament prin care ministrul Justiției nu poate numi Procurorul General și șeful DNA
mai devreme de 90 de zile.
 
Schimbarea Procurorului General și a șefului DNA ar putea dura până la 90 de zile, potrivit unui regulament al CSM, adoptat în perioada suspendării lui Traian Băsescu. Potrivit lumeajustiției.ro, CSM a făcut deliberat această hotărâre, iar modul în care a pus în practică acest procedeu de tergiversare relevă un demers ilegal.
 
Prin noua procedură, pe care politicul a îngurgitat-o ca fiind o cerință a Comisiei Europene care a solicitat „criterii de integritate și transparență” pentru aceste numiri, iar CSM o flutură îin numele UE, se transferă practic prerogativele propunerii de numire ce aparțin, prin lege (L.303/2004), strict ministrului Justiției, celor din Consiliul Superior al Magistraturii. Cu alte cuvinte, din candidații care se vor prezenta pentru aceste funcții, CSM va alege pe cine consideră membrii ei că e mai bun.
 
CSM a creat un mecanism prin care aceste propuneri să treacă prin trei compartimente, pentru fiecare dintre aceste compartimente fiind stabilit termenul de 30 de zile de rezolvare a oricarui tip de lucrare, orice propunere a ministrului Justiției fiind și ea catalogată drept lucrare. Înainte de aceste modificări, întreaga procedură trebuia sa dureze maxim 15 zile.
 
==============================
==================
 
Astia fac FIX ce vreau muschii lor, Stapanul lor,
 in Tara lui Dorel! USL, doar cu numele la Guvernare!
Butoanele, parghiile, sunt la altii!
Admin
========================
 
 
Scandalul CSM. Nici vorbă de 90 de zile, maximum 30
 
Mona Pivniceru poate numi un nou procuror general al României, precum și un nou șef al DNA în maximum 30 de zile de la expirarea mandatelor Laurei Codruța Kovesi și al lui Daniel Morar, conform Regulamentului CSM. În urma afirmațiilor făcute publice de organele de presă, s-a precizat că, în timpul suspendării lui Traian Băsescu, CSM a emis un regulament, din care ar fi rezultat că actualul ministru al Justiției nu poate propune un nou Procuror General al României și nici un nou șef al Direcției Naționale Anticorpuție, decât în termen de 90 de zile. Aceasta ar însemna că Traian Băsescu i-ar putea păstra în funcții pe procurorul general al României, Laura Codruța Kovesi, și pe șeful DNA, Daniel Morar, pentru alte 90 de zile după terminarea mandatelor celor doi.
 
Afirmația a fost dezmințită chiar de hotărârea nr. 610/10.07.2012 a Plenului Consiliului Suprem al Magistraturii. ZIUAnews a intrat în posesia acestui document precum și a dovezii adoptării modificărilor aduse acestei hotărâri. Concluzia analizei acestor informații este aceea că ministrul Justiției, Mona Pivniceru, poate numi atât noul Porcuror General al României cât și șeful DNA în maximum 30 de zile, deoarece acțiunile necesare sunt simultane, și nu consecutive.
 
Mandatul de procuror general al Laurei Codruța Kovesi va explira la 1 octombrie, în timp ce Daniel Morar ocupă, în prezent, funcția de șef al DNA cu delegație, potrivit afirmațiilor lui Victor Ponta. "Mandatul procurorului şef al DNA, domnul Morar, a expirat dacă nu mă înşel în primăvară şi în acest moment domnia sa ocupă funcţia cu delegaţie. Mandatul doamnei Kovesi expiră la 1 octombrie", a declarat premierul, în data de 3 septembrie.
 
În urma dezvăluirilor ZIUAnews, reiese, în mod evident, că ministrul Justiției, Mona Pivniceru, poate numi un nou procuror general al României în maximum 30 de zile de la expirarea mandatului Laurei Codruța Kovesi, respective de la 1 octombrie. În ceea ce privește viitorul șef al DNA, acesta poate fi numit, tot în maximum 30 de zile, de la data expirării mandatului lui Daniel Morar.
==============
 
 
======================================
======================
Nu va bazati pe ce spune putiulica!
Va asteapta ceva .... , care sigur vă  va bine dispune!
Veti avea GARANTAT ce sa vedeti si mai ales... comenta!
[ M-am acrit si eu de subiecte grele, unele chiar infecte!]
Rog totusi, preventiv pe unii comentatori (stiu ei care), sa nu ma injure prea tare!
 
NOTA
======================================
 
In atentia unor comentatori:
====================
1. O noua atitudine: OK, India. India, Superpower!
http://onouaatitudine.blogspot.ro/2011/06/okindia-indiasuperpower.html

 

2. India&Romania. Inteligenta unora vs Tembelismul altora. "Express Maharajas" vs "Trenul regal","Trenul lui Ceausescu"&"Frunzele Elenei Udrea".
http://onouaatitudine.blogspot.ro/2012/05/india-inteligenta-unora-vs-tembelismul.html


 3. India. Ellora Cave 16 – Kailasanatha Temple. Un loc sacru. O casa a zeilor insuficient cunoscuta
http://romaniamegalitica.blogspot.ro/2012/05/india-ellora-cave-16-kailasanatha.html

 4. Ajanta Caves, Maharashtra, India. Ajanta Caves – UNESCO World Heritage Centre. Secrete ingropate, demult uitate. Temple si locuinte rupestre ale culturii si civilizatiei megalitice mondiale.
http://romaniamegalitica.blogspot.ro/2012/05/ajanta-caves-maharashtra-india-ajanta.html
 

121 de comentarii:

  1. Da, în 2012, astea se întamplă la Consulatul României din New York.

    RăspundețiȘtergere
  2. Emilian Iacob: Domnule ministru asteptam un raspuns oficial din partea MAE in legatura cu acest incident si mi-ar place sa cred ca o sa va implicati personal, poate avem o sansa sa indreptam lucrurile. Altfel, toata socializarea noastra cu domnia voastra pe facebook va ramane sterila. Va multumesc anticipat![Comentariu,Facebook].

    RăspundețiȘtergere
  3. Scriitor, cultura...este exact subiectul comentatorilor lui Burcu, ce pula mea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnu, dumneavoastra aveti rubrica rezervata pe Romania Megalitica, Hronicul semnelor, Calator pe net sau pe O noua atitudine, unde vrea muskii lu talutza !
      Mergeti in capatul paginii, gasiti 4 casete, faceti clix pe care vreti si aveti cultura la greu !
      Ce e asa de greu ca aici e ZOO + scapatii de la 9 !

      Ștergere
    2. In fine, ideea era alta...da pana te prindeti dumneavoastra ....

      Ștergere
    3. Exact asta voiam sa spun si eu, ca aici e pentru zoo si citiva scapati. Ma intreb acuma cine e mai scapat, tu sau cel care te gazduieste ?

      Ștergere
    4. PMT 7 septembrie 2012, 08:06,
      l-ai prajit pe "inimic" !
      Ai un 10 de la mine!

      Ștergere
  4. Buna dimineata stimati pacienti si dragi...animale!

    RăspundețiȘtergere
  5. Subiectul pare a fi personalul consular si CSM.Ca indianul lor nu-mi pare vinovat de ce fac ,,indienii'' nostri.

    RăspundețiȘtergere
  6. ,,- Ce s-a intamplat cu mine? – bolborosea un tip, revenindu-si dupa o operatie chirurgicala.
    - Ati nimerit intr-un accident rutier si ati fost operat.
    - Inseamna ca sunt in spital?
    - In mare parte, da...''

    RăspundețiȘtergere
  7. Cand am deschis si am dat iar cu moaca de insemne oficiale, am zis ca iarasi e de-un scandal cu bozosep, ca iar ne-o bagat ceva astia in stema tarii ! Cand l-am vazut si pe bronzatul ala, deja imi ardeau degetele dupa taste !
    Cand colo...calatori prin lume din tara lu'Dorele ! Oficialitatile romane, mucii si fasolele !

    RăspundețiȘtergere
  8. ,,Si era mare shobolanu?''

    RăspundețiȘtergere
  9. Neatza buna la ZOO + 9!
    Ieri avusei treaba si scapai subiectul postat de admin. Sper c-ati fost cuminti ca altfel va dau sa-mi sugeti nasul!
    Dar, "by the way" nu cumva indianul asta de-aciulea e var primare cu indianul nostru din Urziceni, tigri2? Ca prea seamana! Sunt amindoi la fel de bronzati, au acelasi pedigree si sunt la fel de arieni.

    RăspundețiȘtergere
  10. Pai numa acu vreo doua zile ziceam ca, daca imi arata cineva un domeniu, o activitate sau ceva care merge bine in tara asta, imi tai putza si o duc intr-un borcan cu formol la Antipa, s-o puna aia langa borcanul de 10 litri in care se pastreaza pula lu' Terente !
    Chiar si la zeci de mii de km de rahatul politic romanesc, idiotii nostri stiu cum nu se poate mai bine sa ne bage in fecale descompuse pana deasupra gurii!
    Dupa ce ca m-am crucit aseara vazand pe nush ce post triburi intregi de tigani borati din Romania arestati in Canada pentru furt, acu aflu, fara uimire, ca si ambasadele rromanesti de prin Statele U ale A sunt pline de boraturi !
    Raj Kapur ala, sau cum dreaq il cheama pe "O floare si doi gradinari", e fraier ca nu face gatzi, in mod public, sa arate lumii pe larg ce i-au facut fratii de sange din rromanica !

    Ma mir cum de nu a scapat pe sticla, inca, subiectul cu "Raj Kapur si prietenii mei consulii rromanesti" !

    RăspundețiȘtergere
  11. Iar cu cesemeul nici nu trebo sa ne deranjam ! Acolo hotaraste domn' daniletz, ala cu mustata ca flocii de la puta lu' nepotu-miu, de 13 ani !
    Domnu care ne-a amenintat public cu maxima securitate de la Colibasi, daca nu juram frumos cu mana pe Vechiul Testament, cand vine precurorii !

    RăspundețiȘtergere
  12. Avea dreptate conSULA Boscalau. Unde-i cartea? Eu ii sugerez maestrului Ghosh, ca dupa "Un fluviu de fum" si "O mare de maci", sa scrie si ceva cu titlul "O turma de porci" cu referire la Miss si gasca lui, carora nu le mai ajung troacele si ma tem ca pana la sacrificiul din decembrie, cand Ignatul va coincide cu alegerile parlamentare, porcii astia vor rama-n CURte.
    Bagati porci-n cocina, pana nu fac prapad!

    RăspundețiȘtergere
  13. Ministerul de juristi = fix zero ! Am zis de cel putin 10 ori pe aici ca acest minister, absolut nefolositor si halitor de bani publici de pomana, trebuie desfiintat ! Pentru ca justitia este independenta: ceseme independenta, procurorii independenti, denea indepententa, cecere independenta, si tot asa: parchete, judecatorii, curti, gradini,... ! Toti e independenti frate, la ce mai trebo si un ditamai ministerul public !

    RăspundețiȘtergere
  14. Muei,corect ii ,,con sululi'' romanesti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gresit . Gagica-i gagica , adica se spune "con sulele" ...

      Ștergere
    2. In tara unde-s porcii sefi, gramatica face prapad. Fii atent: o sula- doua sule, subst. feminin; o con sula - doua con sule, ca Boscaneala e subiect feminin. Multumit? Hai, succesuri!

      Ștergere
    3. Las-o dreaq de gramatica ! Ce sa facem, nu toti am fost la olimpiade scolare ca tine si nici n-am scris la revista liceului !
      Ideea e ca suna bine, indiferent daca e o sula, doua puli...Atata timp cat sunt in gura ta, e bine !
      Multumimuri pentru consultatii !
      Evident, pana si cel mai important organ masculin, mandria barbateasca a barbatilor, tot de genul feminin este ! O pula, doua pula !

      Ștergere
    4. Cezar Gaburu, sufla-ti nasu-n gura nataraului asta de Prometeu,c-a luat-o razna.

      Ștergere
  15. Buey, ca sa va si descrancenati o tzara, ca-i inceput de uichend, va recomand sa face un tur si pe la pulana10 intercraci (nu se mai pune problema de publicitate la asta, ca oricum are fro tri milioane de vizualizari !), ca sa vedeti propunerile ANCMRRului la legile cu pensia !!!
    Buey, stiam ca mosnegaraia de acolo e lovita de scleroza severa, insa problema era tinuta sub control intern, nu era facuta publica !
    V-am zis eu ca tara e plina de juristi de astia de uichend, absolventi la Spiritu Haret intr-o saptamana ? Cred ca am fo coleg de card cu juristul ala, care semneaza acolo din partea asociatiei de mosnegi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se pare ca se tot pun intrebari din ce in ce mai multe, mai apasat si pe diferite voci vizavi de modul in care unora li s-au dublat si ceva in plus pensiile, in conditiile in care si asa le aveau nesimtite !
      Frica astora, ca vor fi RECONSIDERATI (!!!) este asea de mare, incat au luat-o razna prin porum de-a binelea !
      Am un filing ca noul an va veni cu scandaluri imense in pensiile militarilor ! Ce a fost pana acum, a fost joaca de Don Curdeleoane in gara la Bartolomeo, cu vaduva neagra !

      Ștergere
    2. Buey...asta sta tzapan pe scaun, cu o laba tasteaza,cu una de gandeste la baba..

      Ștergere
  16. Ba nu. Corect ar trbui sa fie ,,con sulelele''!

    RăspundețiȘtergere
  17. Buey,mi-oiei,lighioane,dobitoace si alte natii..
    Da huey ala de la ICR n-are replici la situatie?
    A deschis flitul cumva sa comenteze situatia ??
    Vaz ca toata tarasenia se sparge in capula celor de la MAE..
    Acu o sa spuneti ca acolo se acorda vizele,daa..,dar oamenii de cultura din RO,adica Romania Oltenilor,unde sunt??
    Mitic-LinDikMik, pupa-ma sub buric!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Care ICR buey, ca nu mai exista ! Singurul care a ramas din icereul ala e erhash pozitronic RoBortul curului Honved dela Deva, care transmite necontenit proteste spre toate institutiile si oengeurile nationale !
      Miticii n-au treaba cu Indiana Geo, ii doare la epiderma de cartea bronzatului !
      Hastia de la noi n-au reusit sa citeasca in intregime nici Balteagul a lu' Mihail Kogalnicescu, d-apoi cartea lu Raj Kapur !
      Esti nebun ? N-ai vz rezoltatele de la bacul NATIONAL? Stai sa le vezi, la anul, pe alea de la bacul PROFESIONAL !
      Doamne feri, da prosti mai suntem !

      Ștergere
    2. Pemeteu cu mecla de cimpanzeu, in jud.mio ...„ succesurile ” la bac. „e” mari, nu ca la voi ...

      Ștergere
  18. Bucurestiul considerat ca cel mai imputit loc din lume ! Doar un oras din India, Mumbay, care este cel mai populat din lume, este mai jegos ca capitala scumpa a patriei mele !
    Mare noutate !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum este orasul, asa e si politica de dambovita ! Jeg profund !

      Ștergere
    2. Buey..adicacatelea, jeguri..„e” si aia de-l populeaza?? ..„ca capitala”?

      Ștergere
    3. Da buey, egsact, stai p'aproape in pula mea, ca ai ochiul bine formatat, esti un fin observator !
      Te anunt can s-o prinzi pe urmatoarea, in pula mea !
      Pe foale !

      Ștergere
    4. Buey-mi-oiei, ce natie esti, bre?
      Ca ..foale..e un regionaslim tipic pentru alta... specie, nicidecum pentru mitici!

      Ștergere
  19. Buey, sa dea dreaq ! Ia-n auziti aciulea cum se semneste, mai nou, Intemeietorul, intaiul nascator de sindicat, Gimi Hofa de Bucuresti:

    "Dr. Mircea DOGARU
    Expert al Uniunii Camerelor Expertilor Europeni"

    Pula calulu, asta nu mai are treaba cu sindicatul, sau ce dracu o mai fi gasca asta de profitori !
    Acuma e "Expert" frate ! Cand istoric, cand asistat social, cand presedinte, cand doctor, cand expert !

    RăspundețiȘtergere
  20. 10:34... Buuueey, ma faci sa ma rusinez.. cum adica sa stau ..in pula ta??
    Breee, controleaza-te..!

    RăspundețiȘtergere
  21. Buey, sa mai prind eu pe vreun erudit de asta strapezit ca se ia de noi, pe motiv de lipsa de condescendenta si de utilizare excesiva a unor termeni rusinosi !
    Pai, buey, eote mai jos ce se scrie pe o pagina OFICIALA din Romania:

    miercuri, 5 septembrie 2012

    Pedelistul COSTICA CANACHEU a fost revocat din funcţia de preşedinte al Comisiei de apărare a Camerei Deputaţilor

    Bine ca l-au ascuns vederilor străinilor pe acest bou al băltii.Eu nu am mai văzut in viata mea o asa fata de vițel.Acest tolomac care la un moment dat (fiind parlamentar) nu avea decât liceul( de fapt ii si spuneam” CANACHEU niște liceu”) conducea o comisie importanta din CAMERA DEPUTAȚILOR. Din câte știu , la orice vizită a unui șef de stat sau a unor înalți demnitari NATO, după vizitele la PREȘEDINȚIE,GUVERN, șeful SENATULUI și al CAMEREI DEPUTAȚILOR se face și o scurtă întâlnire cu cei doi președinți ai comisiilor de apărare, singuri sau în plenul comisiilor. Închipuiți-vă spre exemplu ce fată avea “briantină”( ca atunci când apărea pe la TV ii plăcea să-și ungă părul cu ulei ) ăsta când il întreba oaspetele:” Ce părere aveți domnule CANACHEU despre amplasarea elementelor scutului antiracheta pe teritoriul ROMANIEI” ?Sau :Ce părere aveți domnule CANACHEU despre înlocuirea avioanelor MIG 21 LANCER pe care le aveți în dotare la aceasta data? Preferați avioane de tip american sau suedez?
    Dădea si el din cap cu privirea aia inteligentă și poate mai rostea și câte un YES asa ca să dea bine că tot nu înțelegea nimic din ce se vorbea acolo!
    Mulțumesc lui Dumnezeu ca ați ascuns tolomacul!
    Costel GĂLĂȚEANU"

    Nu ca n-ar fi bine ca l-au ascuns pe boul baltii -tolomaco-vitel, cum zice colega de mai sus, da-l in pula mea, ca prost mai mare pe holurile din Izvor nica ca s-a pomenit !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba boul baltii.....am avut si noi un om dastept si fara carte si gata l-a matrasit...nemernicii de opozanti!!

      Ștergere
  22. Trebuie recomandat adminului sa schimbe urgent temati caca o luam dreaq prin porumb !
    Chestia cu Indiana Gio si pretinii lui consularii, nu prinde la asistenta !
    Da-l dreaq de prost, daca nu a stiut sa bage si el o spaga, ceva acolo, n-are decat sa se plimbe prin spatiul senghen cat o vrea !
    Iar cu cesemeul e fix pula !
    Ma gandeam c-o sa sara pulbere dupa ce ajunge horcaita aia de pivnicereasa la minister ! Fix, da' fix o pula !
    Nu misca nimeni in tara asta, pana nu glasuieste al batran, "Greu de ucis-7" ! Restu-i umplutura de proasta calitate, ca la o saorma facuta de boratii de la coltul strazii: carne imputita, sos acrit, varza mucegaita si cartofi sleiti !

    RăspundețiȘtergere
  23. Ce-ai fi vrut ,sa se duca indianul la consulat cu o vaca? Ce sa faca con sulul cu doua?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe una o iau eu, s-o mulg!

      Ștergere
    2. 12:07.

      Huey-mo, ia-le dreaku pe-amandoua..una-i de muls, una-i de supt..

      Ștergere
  24. Buey, plec sa ma autodenunt la terasa bosorogilor ! Ca vad ca este la moda zilei ! E buey, in pula mea, ca am dreptate ?
    N-am mai fo demult pe acolo si, maine-poimaine, se inchide sezonul la barfe !
    Acu e momentul, baba s-a tirat la farmacie, sa-si ia nush ce tampoane care se lipesc pe chilotari, ca si acu are nush ce scurgeri la instalatie !
    Ca, de altfel, nu ma lasa harca cu una cu doua ! Instructaj, controlul tinutei, bilet de voie, inspectie, amintirea traseelor interzise, verificare la intoarcere daca put a bere si ce am in sacosa, ehei...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bey, Aista iar pleca cu cercu!

      Ștergere
    2. Daca baba ta mai are inca scurgeri, pune-i dopulala urgent. C-ai stat numai cu ea in gura p-aci, in loc s-o folosesti la ce trebuie.

      Ștergere
    3. Buey-mi-oiei, voi va potriviti de minune, tu si baba..ea cu scurgere la ungere tu cu scurgere continua la melitza..

      Ștergere
  25. ,,Mihai Răzvan Ungureanu invită presa vineri la Convenţia Naţională a formaţiunii Forţa Civică, anunţând că vor avea loc alegeri pentru noua conducere a partidului, dar nu menţionează explicit că va candida petru şefia acestuia, aşa cum de altfel se va şi întâmpla.''

    Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/mru-anunta-ca-vineri-partidul-forta-civica-isi-alege-noua-conducere_1002269.html#ixzz25lpibzt6

    RăspundețiȘtergere
  26. @de@
    Muica,muica,cezaruica..
    Vin aci pe MH
    Sa ti-o tragem intre dinti
    Pan la Sfintii Mucenici,
    Chiar de-o fi sa pici in branci.

    RăspundețiȘtergere
  27. Barroso: "Datorită UE a fost posibil să prevenim comportamente nedemocratice în România"

    Citiţi mai mult: Barroso: "Datorită UE a fost posibil să prevenim comportamente nedemocratice în România" - Internaţional > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/Barroso-Datorit-UE-a-fost-posibil-s-prevenim-comportamente-nedemocratice-n-Romnia-999729.html#ixzz25mIIjixB
    EVZ.ro

    RăspundețiȘtergere
  28. PMT&Co.
    Bucureștenii, printre cei mai mitocani din întreaga lume. Un studiu Reader’s Digest plasează doar Mumbai-ul după Capitală, în Topul Politeții

    Locuitorii Capitalei se află pe penultimul loc la capitolul politețe, potrivit unui studiu internațional realizat de prestigioasa revistă Reader’s Digest. Doar indienii din Mumbai ne depășesc în mitocănie, ei fiind codașii Topului Orașelor Politicoase.

    Felicitari !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Baaa, pai decat sa stricam bunatate de muyosag pe trompa lui czar, mai bine le-o dam astora la mestecatoare...

      Ștergere
    2. @@@pemeteu cu mecla de cimpanzeu!

      Noi in loc de fainosag
      Ti-om da numai MUYOSAG!

      Ștergere
    3. P.SS.
      Si la cat imi esti de drag,
      Pe FALUS o sa te trag.

      Ștergere
    4. Buey, ca prostan mai esti asta de la 13:24! Baremi un pic de respect frate, fata de brendul asta, cu MH !
      Ia-n uita-te, in pula mea de cufurit, la 10:20, sa vezi ce s-a comentat acolea, pret de fro ora !
      Doamne feri, da prostani a mai putut sa dea sistemul asta de handicapati, societatii lu'Dorele !
      Mos scleroza a adoarmit, s-a trezit brusc cand a falfait perdeaua si s-a apucat de comentat, chiar daca i-a sarit placa din gura !

      Usior buey, in pula mea ! Ti-am spus si ieri ca muya post eveniment nu mai e asea de gustoasa ! Ia si tu ceva proaspat, ce dracu, ca esti scolit !

      Ștergere
  29. Uai, m-am revenit inapoi, da nu ma bag daca nu-i si domnul cu gramatica, in pula mea !

    RăspundețiȘtergere
  30. Am reusit sa trec cu bine de filtrul babei la intrare in casa, doarme harca cu fata in sus si sforaie de zici ca-i hidroforul pe care-l am la tara si care trage numa mal din fantana, din cauza secetei !
    Habar n-are c-am venit !

    RăspundețiȘtergere
  31. Da-i muyosagul lu' ciobo borno tankos lantos, pana nu ti-l agata iar pe craisor de frun picior, prin pietele publice din HarCov!
    Lasa, nu te ingrijora de mine, ca eo am adunat atata muye in vreo 5 luni de nu-mi incap incasarile nici la banca nationala, unde se pastreaza tezaurul !

    RăspundețiȘtergere
  32. Cu trasul pe FALUS parca ar mai merge, ca nu e de ici de colo o tragere !

    RăspundețiȘtergere
  33. PMT&Co. Ceva proaspat timpitule

    Bucureștenii, printre cei mai mitocani din întreaga lume. Un studiu Reader’s Digest plasează doar Mumbai-ul după Capitală, în Topul Politeții
    Locuitorii Capitalei se află pe penultimul loc la capitolul politețe,(adica pe locul 35) potrivit unui studiu internațional realizat de prestigioasa revistă Reader’s Digest. Doar indienii din Mumbai ne depășesc în mitocănie, ei fiind codașii Topului Orașelor Politicoase.
    „Barbarii” din Budapesta sunt pe locul 11 iar „licuricii” din New York pe locul 1.
    Felicitari miticilor si la scoala !

    (Din pacate cind spui Bucuresti spui Romania asa ca pe linga felicitari trebuie sa le si multumim miticilor)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ase uai, ci pula noastra esti tu in fata lu falus !

      Ștergere
    2. Vezi ca se poate si ceva mai incitant, in pula mea ?

      Ștergere
    3. Asteptam ca cei de pe locul 11 sa promoveze rapid in top, daca se poate imediat dupa licurici, ca sunt nerabdator sa-i muyotenizez ! Cu cat mai in fata, cu atat mai bine !

      Ștergere
    4. Din pacate cand spui buda peste, spui HarCov, spui Orban, spui ciobo borno tancos lantos spanzuratorul din Ciuc, adica bozgorizeala generala intr-o tara de adormiti, mancatori de slanina si jumari !
      Din pacate !

      Ștergere
  34. Uai, domnul cu ideea cu dopul la scurgerea necontrolata de la orificiul babei !
    Buey, as vrea eu sa i-o lubrifiez un pic, chit ca-i stafidita, zbarcita si labartata de nici buzilii nu -i mai stau lipite, iar lindicul zici ca-i o ramasita de hartie de aia de prins muste ! Da ce, crezi ca vrea ? Nu frate, tot timpul gaseste cate un motiv !

    RăspundețiȘtergere
  35. Uai, tema e cu FIDELIS SEMPER PATRIAE, cum scrie pe ecusonul ala de juristi, din poza de mai sus, si voi va luati toti, in cor, de muya mea !
    Raj Kapur nu poate veni in romanica ca n-are viza, iar voi ma ciuruiti pe mine !
    Pivnicereasa e un fel de figurista la ministerul ala cu juristi absolventi de Spiritu Haret, ca si mine-tre sa ma laud, iar voi o tineti una si buna, cu miticul de bucuresti !

    RăspundețiȘtergere
  36. Iar laba trista coaie fripte o tine, intruna, cu gramatica si penultimul loc la mitocanie !
    Stim buey, s-a difuzat la prima ora !

    RăspundețiȘtergere
  37. @Admin
    Rau ai ajuns amice de esti nevoit sa tii aceasta "latrina" de blog,pentru ce ,castigi ceva creitzari din asta,mai bine te apuci de cersit sau de spalat parbrize in intersectii.Este degradant si rusinos,mai ales pentru persoana ta.Dece nu-l inchizi?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te-ai ofticat ? Oftigitule ! Vezi daca te iei de oamenii buni la suflet, cata muie pe centimetru patrat poti sa incasezi ? Eu n-am vazut cautator de incasari mai inversunat decat tine, pana acusica cateva zile, de cand ai inceput sa emiti, la deruta, apoi controlat, toate fasurile care ti-au umplut izmenele !
      Nu-ti fa probleme despre noi, ci despre tine ! Ti-a cedat neuronul ! Ai pierdut si nu mai sti de cine sa te iei !
      Am patit-o si eu, dar te poti dezintoxica !
      Doua luni la curatatorie eco, si esti ca nou !
      Altfel o sa privesti soarele, ca si cum ar fi pentru ultima oara ! Zau !
      Te pupici, esti simpatic !
      Fara tine, viata e pustiu !

      Ștergere
  38. In loc sa ne lesi in pacele nostru, tot o tii langa: ba ca subiectul cu cultura nu se potriveste lui Burcu, ba ca unde-s porcii sefi, gramatica-i praf, ba ca miticii de bucale e jegosii lumii cei din urma, ba ca pemeteu e frate cu curdeleu nespalat la cur, bla, bla !
    Baga omu, un coment acolea si nu mai atata hormonii, ca vine vechendu si tre sa ne avem ca fratii !
    Maine crapa ranza-n noi si aflam ca am ars festila de pomana !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ca fratii ...ne mancam cacatii
      Atentiuneee!!!....chilotii lui PMT la control(sau batista ca-i tot un dreak)

      Ștergere
  39. In pula mea !
    Si ca sa te lamuresc pana la cap, aici s-a facut un referend de ala adevarat, prin care poporul a fost sondat cu opinia clar: vreti moderare, cultura sau pastram regulile ?
    Au tipat toti ca scapetii ca nu vor schimbare, ca nu vor cultura, cu peste 87 % !
    Nici antibasoiu n-a avut atatea contre !

    RăspundețiȘtergere
  40. Uai, o venit Doane curdeleoane !
    Unde ai fo pretine !

    RăspundețiȘtergere
  41. Buey, vezi ca te-am laudat de fro doua ori azi ! Cacum ai fi un pilon de baza, ceva trainic in insasi existenta noastra pe aici !

    RăspundețiȘtergere
  42. PMT
    Ce faci imbecilule, tu postezi si tu te comentezi ?
    De ce nu-ti iei pasteaua si sa mergi la nani ?

    RăspundețiȘtergere

  43. Auzi stire la teve:

    "Doar indienii din Mumbai ne depășesc în mitocănie, ei fiind codașii Topului Orașelor Politicoase."

    Pardon, inca nu i-ati vazut pe indienii din Ferentari !
    Iar daca vi se pare nostim, veniti sa-i vedeti pe indienii siox din Zabrauti !

    RăspundețiȘtergere
  44. A aparut punctul de vedere:

    La solicitarea gândul, Ministerul Afacerilor Externe a declarat că a dispus verificări la Consulatul din New York, dar că nu a găsit nicio neregulă de partea română. "Din primele verificări, a rezultat că domnul Ghosh nu a mai dorit să depună dosarul de viză la oficiul consular, în momentul în care i s-a comunicat că dosarul trebuie să cuprindă şi asigurarea medicală - document justificativ, obligatoriu, prevăzut atât de către legislaţia internă, cât şi de cea Schengen, asigurare care lipsea de la dosar", a explicat MAE.

    Burcu, poti sa-l scoti din priza pe dobitocul de mai sus.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La solicitarea ochiul, buza si cu visul, a reiesit ca dobitocul de mai sus mai vrea muye ! Iar cum "solicitarea gandul" e mai repede ca vantul, ii dam !
      Mai avem !
      Burcu, lasa-ma in priza ! In pula mea, desigur !

      Ștergere
    2. Tot la "solicitarea gandul", ministerul de afaceri extraordinare a dispus pentru oftigosu' de mai sus o viza de calatorie libera, cu stromoiagul lu' Cezar, pe la buzilii lu' dansu'!

      Ștergere
    3. DA, dar cei de la Gandul nu au inteles ESENTA!
      ======================
      Domnul Ghosh a RENUNTAT sa mai depuna si "asigurarea medicala", ca o CONSECINTA a modului "birjaresc" in care a fost TRATAT. Este clar ca madama asta, ajunsa "fulger" din agent consular , CONSUL, cu o AVERE care a sporit de la an la an (dar se pare ca si-a pierdut pe traseul profesional barbatul/sotul), este BINE INFIPTA in Ministerul de rusine al Externelor Romaniei! Vom trai si vom vedea cum mai evolueaza situatia!

      Ștergere
  45. Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat vineri, intr-un discurs sustinut la o reuniune de la Florenta a Biroului grupului parlamentar al PPE, ca este mandru de rolul jucat de UE si de Comisie in "reinstaurarea statului de drept" in Romania, transmite Mediafax.
    De asemenea, el a aratat ca in urma actiunilor UE si ale Comisiei Europene a fost posibila evitarea "schimbarilor nedemocratice" si "reinstaurarea statului de drept" in Romania.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Baaa, adica cum vine asta cu :"a fost posibila evitarea...si reinstalarea statului de drept"? Baaa, barusu sa-mi suga osu!

      Ștergere
    2. Muye vesnica !
      Amin !
      In pula mea, desigur !

      Ștergere
    3. Barroso, nu enerva poporul roman!
      Nu e bine domnu Barroso, nu e bine!
      ============================
      http://mhblogonline.blogspot.ro/2012/08/barroso-nu-enerva-poporul-roman-nu-e.html

      Ștergere
  46. Voi stati si va lingeti la coaie ... Nici macar despre tiganul indian nu v-ati straduit sa demonstrati cit de genial este el ; chiar ce a facut garoiul pentru omenire , in afara de niste scriituri ca Cartarascu lui bashinescu ?

    Mai bine vedeti ce va doreste colonelul de pix :
    O posibilă formulă, în viitorul anticipabil al României:
    Mihai Răzvan Ungureanu – preşedinte,
    Vlad Filat – vicepreşedinte al României reunite, în 2014.
    //www.ionpetrescu.ro/2012/09/06/cand-ar-dispare-dihonia-dintre-palatele-cotroceni-si-victoria/

    Atunci sa va vad : cu un presedinte legionar si un vicepresedinte mafiot (ca asa este cunoscut filatorul in Basarabia) ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Esti nebun ? Vezi ca te haleste ala cu gramatica : "caCa rtarescu", cum m-a halit si pe mine la izmene cu "caCa pitala" !

      Ștergere
    2. Da-te-n zbant cu coloneii tai ! Nu mai intru la ala nici sa stiu ca-i ultimul blog ramas in urma dezastrului nuclear total !

      Ștergere
  47. Bucureştenii, locul 2 în lume la mitocănie!
    Oprescu, dezamăgit: “La anul ţintim aurul

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PMT concureaza la imbecilul anului.

      Ștergere
    2. Cu cat mai multi sustinatori, cu atat mai lesne !
      Ma simt ca si implinit ! In pula mea, desigur !

      Ștergere
  48. Tramvaie cu traseu modificat în Capitală, sâmbătă şi duminică.
    Probabil pentru că ajunge Mircea Lucescu în Bucureşti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai, tu nu cumva ai spus si bancul ala cu trenul, care o ia brusc la dreapta, prin borumbi ?

      Ștergere
    2. Da, ma uit pe fenster si vad cum se lucreaza la modificarea traseelor de tramvaie ! Pe majoritatea le modifica dupa traseul liniilor 178 si 385 !

      Ștergere
  49. Pula mai gasesti bucuresteni pe aici ! Eu n-am gasit pana acum, unde stau, un bucurestean nascut si crescut in zona !

    RăspundețiȘtergere
  50. Bucurestenii se compun din : 30% mancatori de slanina si jumari, cu muieri din a caror chiloti poti sa-ti faci, lejer, o lenjerie de pat completa ; 30% betivani sholdoveni, inclusiv muierile lor, care au un singur scop in viata: sa iubeasca fomeia cu mustata !; restu de la suta sunt morometi mitici prazari, care imbina perfect cele doua stiluri, numa ca-s mai bronzati un pic ! Asa ca, bucurestiul, mai ramane cu ceva boraturi de tigani-niscaiva milionul !
    Hai, respectele mele !

    RăspundețiȘtergere
  51. Nu s-a oripilat nici unul pana acusica ? Uai, sa fie !

    RăspundețiȘtergere
  52. Imbecili din Bucuresti, uniti-va !
    (cu prezervativ)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. urniti-va, buey ! ca de unit ai sa vezi tu la anul si la multe jumari !

      Ștergere
  53. Auzi la unul:

    "Anonim 7 septembrie 2012, 16:31
    PMT
    Ce faci imbecilule, tu postezi si tu te comentezi ?
    De ce nu-ti iei pasteaua si sa mergi la nani ?"

    Si care-i problema, tu dupa ce te caci caca mult, nu tot tu te stergi la borta ? Au te sterge baba ?
    Pe hectaru' meu, fac ce vreau !
    Sunt liber cu adevarat !

    RăspundețiȘtergere
  54. Pentru domnul de la 18:52 !
    Am date exacte despre cum va evolua situatia in urmatoarele ore !
    Deja se contureaza conturul situatiei !

    RăspundețiȘtergere
  55. Uitati-va la teveu cum isi permite Zmandravel Parosu sa vorbeasca despre enclava MUE, intitulata rromania !
    Eu imi bag pula in gura lui, iar el pe-a ma-ti !
    Uitati-va buey, sunt eu nebun, dar asa ceva n-am pomenit pana acusica ! Ce dracu a facut basoiu cu tara asta, frate !
    Doamne feri !
    Si te mai miri de ce ciobo borno laszlo cokos kiurtos urla in parlamentul european ca scapetele !

    RăspundețiȘtergere
  56. Hai sa va dau si ultima stire :

    "Bucureștenii, printre cei mai mitocani din întreaga lume. Un studiu Reader’s Digest plasează doar Mumbai-ul după Capitală, în Topul Politeții
    Locuitorii Capitalei se află pe penultimul loc la capitolul politețe,(adica pe locul 35) potrivit unui studiu internațional realizat de prestigioasa revistă Reader’s Digest. Doar indienii din Mumbai ne depășesc în mitocănie, ei fiind codașii Topului Orașelor Politicoase."

    Nu stiu exact daca ati auzit stirea asta, azi ! Evident, in pula mea !

    RăspundețiȘtergere
  57. Uai, ce fel de ofiteri de rezerva sunteti voi, buey !
    Eote cum se zbate aia cu podul de flori, iar noi canci !

    Eote:

    "Membrii Consiliului Unirii si-au exprimat opiniile, inclusiv sugestii privind schimbarea orei sau a traseului Marsului, pentru a evita la maximum provocarile puse la cale continuu de forte antidemocratice, nestopate si nepedepsite, conform legii, de reprezentantii structurilor de resort, in special de politie, SIS si Procuratura. Vorbitorii au fost unanimi in opinia ca in spatele acestor provocari stau partide parlamentare, deranjate de solidarizarea oamenilor pe platforma nationala si de convingerea acestora ca Unirea este calea optima de salvare a populatiei din stinga Prutului de pericolul pierderii identitatii, constiintei si a viitorului prosper romanesc, european."

    Auzi, forte nestopate si nepedepsite !

    RăspundețiȘtergere
  58. Gata sefu cu injuraturile !
    In urmatoarele 72 de ore, ciocul mic !
    Ia sa vedeti ce cultivat sunt ! Fac parte dintr-o familie cu traditii militaroase de renume ! Numa eu am cazut in cap, la sport, in anul 3, si de atunci am probleme...
    Mai ales cand se schimba vremea...
    Gata , ciocul mic !

    RăspundețiȘtergere
  59. Prieteni, o seara buna ! Va salut pe toti ! Sa fiti sanatosi cu totii, si voi si doamnele !
    E bine, sefu ?

    RăspundețiȘtergere
  60. O seara buna, mai lasati televizorul si stati de vorba cu doamnele ! La plimbare e si mai bine, timpul e frumos !
    O seara frumoasa prieteni !

    RăspundețiȘtergere
  61. Un raspuns al ministrului apararii nationale,
    Excelenta sa domnul general Dobritoiu,

    dat pe feisbuc unui pensionar militar:

    Pensionarul militar

    la noi este o obisnuinta incalcarea constitutiei, asa ca de ce sa ne mire incalcarea dreptului la proprietate si a unui bun dinainte dobandit! traim in Romania unde totul este posibil!

    Corneliu Dobritoiu
    Este foarte nedreapta afirmatia dvs si sper ca atitudinea dvs nu se fundamenteaza pe tacerea mea fata de propunerile avansate de dvs anterior. Oricum, este bine sa stiti ca retinerile mele s-au bazat pe faptul ca in eventualitatea incadrarii dvs in structurile MApN ati fi pierdut pensia (conf legislatiei nefericite actuale) pt salarizarea inferioara in calitate de consilier al ministrului (sub 3000 lei) m-ar fi pus in postura ne eleganta de a va solicita sa optati sa renuntati la pensie. Oricum, este optiunea dvs de a avansa orice opinie pe net, noi ne vom indeplini obiectivele. Vom schimba legislatia absurda si efectele ei perverse care au diminuat pensiile colegilor nostri, inclusiv mie. Este, de asemenea, optiunea dvs sa credeti ca as fi renuntat la drepturile mele ca pensionar militar pentru o sinecura temporara ca ministru (cu ff putin peste 5000 lei, odata cu sistarea pensiei) pentru a pierde peste 25% din pensie pe o perioada nedeterminata. Nu
    dle Surdu, ar fi absurd si voi continua sa ma bat pt drepturile noastre. Va rog nu uitati ca actualmente noi avem finantarea desenata de BOC (!!!), iar daca rabdarea, sau asteptarile dvs au ajuns la limita, va rog sa nu uitati ca am devenit prizonierii unor datorii externe enorme care trebuie achitate, iar daca cineva crede ca ar trebui sa nu onoram obligatiile fiscale internationale asumate de regimul Basescu ar CONDAMNA Romania cu efecte dramatice asupra viitorului copiilor nostri. Romanii l-au votat pe Basescu si trebuie sa-si asume consecinta votului lor, din nefericire.
    Va salut,
    Cornel Dobritoiu

    Interesant, nu ?
    Cu respect !

    RăspundețiȘtergere
  62. Pensiile militarilor- nesecabil izvor de convulsii !


    R O M Â N I A

    ASOCIAŢIA CADRELOR MILITARE Exemplar nr. __

    ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE DIN
    SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII
    - Comitetul Executiv -
    Nr. 417 din 28 august 2012




    C ă t r e


    - PREŞEDINŢII SUCURSALELOR
    A.C.M.R.R. DIN S.R.I. -




    În legătură cu mult comentata situaţie a pensiilor militare, vă informăm că există două iniţiative legislative prin care să se reglementeze toate aspectele ce preocupă această categorie socio-profesională.

    n Primul document este o ordonanţă de urgenţă prin care:
    - drepturile băneşti obţinute prin recalculare şi revizuire, care au beneficiat de creştere, să rămână definitive aşa cum au rezultat din calcule;
    - pentru cadrele militare în rezervă şi în retragere cărora li s-a diminuat pensia ca urmare a stagiului incomplet, să se revină la cuantumul pensiilor din decembrie 2010.
    Pentru cei cu pensiile diminuate în urma recalculării şi revizuirii, există două variante:

    1. Repunerea în drepturi începând cu 1 ianuarie 2013.
    2. Recuperarea sumelor pierdute în anul 2012 .

    Recuperarea sumelor pierdute depinde în mare măsură de recursele financiare ale Guvernului în anul 2013.
    Reprezentanţi ai cadrelor militare în rezervă şi în retragere din această categorie au susţinut că vor fi mulţumiţi şi dacă se revine la situaţia anterioară, începând cu 1 ianuarie 2013.

    n Al doilea document, aflat în faza de proiect şi de discuţie între reprezentanţii instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, este foarte larg, reglementând criteriile de pensionare şi de calcul ale drepturilor ce se cuvin viitorilor pensionari militari şi urmaşilor acestora în caz de deces.
    Pentru pensionarii aflaţi în plată, importantă este prevederea cu privire la actualizarea cuantumului pensiilor ţinând seama de evoluţia soldelor, de funcţie şi grad ale militarilor activi.
    Noua lege are puţine şanse de a fi adoptată într-un termen rezonabil, apreciindu-se de către responsabilii instituţiilor interesate că ar putea dura 2-3 ani sau nu va fi acceptată de decidentul politic.

    RăspundețiȘtergere
  63. La întâlnirile care au avut loc între reprezentanţi ai conducerilor instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, la care au participat şi reprezentanţi ai asociaţiilor rezerviştilor militari, s-au făcut propuneri şi completări pe text.
    La ultima întâlnire din data de 23 august 2012, la care a participat şi subsemnatul, s-au prezentat cele două documente într-o formă aproape finală.
    Întrucât discuţiile şi mai ales disputele între diversele asociaţii, federaţii etc. în care sunt divizaţi rezerviştii M.Ap.N. erau pe cale să degenereze în confruntări personale, deloc amabile şi constructive, am intervenit şi am propus să se definitiveze, de către specialişti, textul ordonanţei de urgenţă care rezolvă două probleme de importanţă majoră, să revedem forma finală cu aceiaşi participanţi şi să fie prezentată cât mai urgent Guvernului pentru însuşire. Legarea ordonanţei de urgenţă de viitoarea lege este neproductivă, fiind mai avantajos pentru noi ca acestea să aibă curs separat.
    Toţi participanţii au fost de acord cu această propunere, inclusiv cei doi reprezentanţi ai conducerii M.Ap.N.
    Vă trimit, alăturat, textul proiectului Ordonanţei de Urgenţă, el urmând să suporte unele modificări care să permită aplicarea la termenul menţionat.
    Informaţi membrii Sucursalei despre cele de mai-sus, cu rugămintea de a nu comenta cu membrii celorlalte asociaţii, care au nemulţumiri faţă de Serviciul Român de Informaţii, întrucât a trecut imediat la plata drepturilor în plus câştigate, în timp ce celelalte două Case de Pensii Sectoriale nu pot, momentan, să achite creşterile de pensii din lipsă de fonduri.



    PREŞEDINTE,
    Colonel (r)


    Filip Teodorescu


    Cu deosebit respect, prieteni !

    RăspundețiȘtergere
  64. Interesant de vazut pe PLANO 10 !

    Un profesor de istorie din Botosani "si-a ridicat", in curte, o statuie a maresalului Antonescu !

    Interesant, insa nu stiu daca este bine sau rau !

    Respectele mele, domnilor !

    RăspundețiȘtergere
  65. Muei,tu n-ai treaba cu babornita? Tocma ne linistisem si noi,cintam la drimba si mai luam cite-o dusca de braga 32% alcool etilic.

    RăspundețiȘtergere
  66. Anonim5 septembrie 2012, 19:50

    Bai cezarel-flocarel,pifan neinstruit,nu te mai lua de suncile muierilor bre ci vino la lupta intre barbati.Ai fugit ca un las, dezertorule!Unde PM te-ai ascuns, maimuta belicoasa, sugacioasa si futacioasa?hai la Zoo-n MH sa ti-o tragem intre dinti pana ti-i ruga la sfinti.
    Răspundeţi
    CEZAR5 septembrie 2012, 20:49

    Pe Mh curge sperma in rauri si cascade ! Nu-mi place!
    Adu-ti si tu consumatori de muye instant ,rahat si penisuri si ca militari rablagiti,analizati o problema serioasa!!
    Anonim6 septembrie 2012, 14:11

    Cezaruica,muica,futu-te-n flit:
    Iata,vin ca sol de pace
    C-o palinca-n varf de bat.
    Si te rog,marite doamne,
    Nu ma trata cu dispret!

    Hai in PM la ZooMh ca plangem dupa tine!!!

    Anonim7 septembrie 2012, 10:08

    Cezarila, decat sa-ti irosesti aiurea energia neuronului, pe bunatate de blog valoros, haide bre omu pe MH ! Te asigur ca ai sa gasesti mai multe comentarii acolo, vizavi de postarea asta cu razboiul, decat aici, unde toti colegii si pretinii te lauda neincetat la cultul personalitatii !
    Hai bre, nu ti-e dor de Curdeleoane ? Baiatul e in aventuri acuma, nu prea are timp de comentat, da la buci zi si seara !


    P.SS.
    initiativa apartine..SS-istului PMT.Eu sunt doar..voluntarul.
    Răspundeţi

    CEZAR6 septembrie 2012, 14:26

    Orice gand ai ..imparate
    Si oricum ,esti ..binevenit!
    Pe Mh curge sperma rauri ,rauri
    Si eu nu sunt ..nehalit !!

    RăspundețiȘtergere
  67. Întrebată dacă crede că îl va putea convinge pe scriitor să se întoarcă la consulat, pentru a veni, cândva, în România, editorul a dezvăluit că nu şi-a pierdut complet speranţa, deoarece consulul general al României la New York, Marian Pârjol, încearcă să repare situaţia. Deşi MAE nu a găsit altceva decât un dosar nedepus pe motiv că era incomplet, Consulatul României din New York admite existenţa unei probleme. "Consulul general din New York a sunat ieri (6 august, n.red.) spunând că va trimite (în scris, pentru Ghosh, n.red.) scuzele Consulatului. Chiar s-a scuzat în faţa mea, a editurii, şi-a exprimat părerea de rău că s-a întâmplat aşa ceva", a povestit editorul lui Amitav Ghosh.

    Cât despre consulul acuzat că l-a umilit pe scriitorul invitat în România, Mihaela Simona Boşcăneanu este în concediu. Patrichi spune că nu a mai vorbit cu ea dinainte de interviul de viză al lui Ghosh. "Ştiţi ce este foarte important: unde este doamna consul, care nu apare nicăieri? Ar fi putut să trimită până acum măcar o scuză", a declarat pentru gândul Adelina Patrichi.

    Amitav Ghosh nu voia să vină în România doar pentru a-şi lansa cartea, ci şi pentru că are anumite legături cu ţara noastră. El a povestit pentru BBC că are rude în Transilvania şi că a locuit în Calcutta pe vremea când Maitreyi, eroina romanului omonim al lui Mircea Eliade, era în viaţă.

    Ghosh a fost finalist al premiului Man Booker în 2008, cu romanul "O mare de maci", pe listă aflându-se şi renumitul Salman Rushdie. Amitav Ghosh este considerat a fi unul dintre cei mai importanţi romancieri contemporani ai lumii.
    http://www.gandul.info/international/mae-nu-a-gasit-nereguli-in-scandalul-scriitorului-indian-umilit-la-consulatul-romaniei-de-la-new-york-ce-spun-reprezentantii-autorului-10033607

    RăspundețiȘtergere
  68. hai sa ne cacam pe noi!!
    Pana la urma garoiul n-a vrut sa plateasca asigurarea de sanatate,d'aia ca e garoi,ia mai da-l in pula mea si pe el si pe voi!!
    pai ce legea il excepteza pe garoiu pulii?
    Ba adminule ai mai facut rost de un EROU??
    Ca acu' orice pula fripta ,fute un interviu la TV si ne cacam pe noi....Uaii nu e democratie mancati-as....
    D'asta sunt castele la strehaia din democratia garoilor ...tuva-n gura(scuze am vrut sa zic t'nuva,dar tot in gura

    RăspundețiȘtergere
  69. Pai nu sunteti corecti corecti chiar de loc.
    1Zice PMT.... da-i in pula mea pe aia cu congresele lor cutot ca sunt niste nenorociti(desi aici se pot rezolva multe lucruri in bine pt RO si noi toti)
    2Zice PMT ...Uaiiii nu vine garoiu,n-are viza cacat in ploaie ala....Uaiiii ce nenorocire!!!
    PS Uite de aia nu mai pot io de garoiu scos in fata in ultimele 48 de ore de care nici dreak nu stia pana la 1 sept....duceti-va ,npula mea cu logica voastra

    RăspundețiȘtergere
  70. @Anonim7 septembrie 2012, 22:13
    Mai du-te pula mea cu garoiu tau cu tot,mancai-ai pula din fluviul cu maci cacati
    Si daca nu-ti plac scriitorii romani,citeste-l macar pe Sven Hassel(16volume)pana tu te caci in maci pe varianta politica(ca si pe garoi il faceti tot politic t'nuva-ngura

    RăspundețiȘtergere
  71. http://www.gandul.info/sa ma cac pe el/international/floci de la lindikmik/mae-nu-a-gasit-nereguli-in-scandalul-scriitorului-indian-umilit-la-consulatul-romaniei-de-la-new-york-ce-spun-reprezentantii-autorului-10033607

    RăspundețiȘtergere
  72. Poate va razganditi (!!!):
    ====================
    1. O noua atitudine: OK,India. India,Superpower!
    http://onouaatitudine.blogspot.ro/2011/06/okindia-indiasuperpower.html

    2. India&Romania. Inteligenta unora vs Tembelismul altora. "Express Maharajas" vs "Trenul regal","Trenul lui Ceausescu"&"Frunzele Elenei Udrea"
    http://onouaatitudine.blogspot.ro/2012/05/india-inteligenta-unora-vs-tembelismul.html

    RăspundețiȘtergere
  73. Mihaela Boscaneanu este protejata lui Emil Boc. Omul regimului Basescu. Intre anii 2009 – 2010, a fost diplomat la Istanbul, unde facea bisnita la greu, utilizandu-si rangul de reprezentant al statului roman. Cum? Pentru toate solicitarile de vize a folosit o agentie de turism care era, vezi Doamne, puntea intre solicitanti si Consulat. Cu comisioanele aferente. Pentru cei de la DNA, aceste comisioane ar trebui sa se traduca prin cuvantul spaga. Mai mult, turistii veniti pe aceasta cale in Romania, o parte dintre ei cel putin, utilizau, contra cost si evident fara plata impozitelor aferente, apartamentul de la Constanta al acestei doamne diplomat.

    In 2011, Emil Boc, la insistentele fostului secretar general al Guvernului, faimoasa Daniela Andreescu - care, la schimb, a beneficiat de un pod aerian cu produse din Istanbul scutite de taxe - a numit-o viceconsul intr-una dintre cele mai importante locatii ale Ministerului nostru de Externe, cea de la New York. Si asta, in conditiile in care consulul general a facut cuvenitele obiectii. Practica de la Istanbul a fost extinsa si la New York, unde acest pseudo-diplomat al statului roman a ales o avocata, prin intermediul careia cetatenii sau rezidentii americani pot beneficia de servicii juridice. Evident, din nou cu “comision”.
    Suntem curiosi in cat timp aceasta persoana va fi rechemata in tara si data pe mana DNA. [Cum a fost umilit marele scriitor indian Amitav Ghosh de catre o protejata a lui Boc - Inpolitics.ro]

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri