Google Translate

duminică, 14 octombrie 2012

Cutremur in UE. Se prabuşeste şandramaua? Marea Britanie da tonul! The chances of Britain leaving the EU rose dramatically last night! UPDATE. Operațiunea "Bani contra putere". UPDATE.


Daily Mail scrie că şansele ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană "au crescut dramatic" în ultima perioadă, chiar şi unul dintre aliaţii premierului David Cameron declarând, sâmbătă seara, că e timpul ca ţara să spună răspicat: "Suntem gata să ieşim".
 
 
Michael Gove, secretar de stat în Educaţie, a spus că, dacă s-ar organiza un referendum în acest moment privind ieşirea Marii Britanii din UE, el ar vota "da". "Daţi-ne înapoi suveranitatea sau ieşim", a declarat Gove.
 
Secretarul a precizat că Marea Britanie ar prospera pe cont propriu, la fel ca alte ţări europene care nu sunt în UE, cum ar fi
Elveţia ori Norvegia.
 
 
Daily Mail scrie că Gove, "unul dintre cei mai apropiaţi confidenţi ai lui Cameron", a discutat cu premierul un plan detaliat cu privire la ieşirea din UE, iar Cameron ar urma să anunţe formal acest lucru în cursul acestei luni.
 
"Nenumăraţi premieri britanici au declarat că vor să recapete puterea în ceea ce priveşte deciziile din justiţie, piaţa muncii, sănătate, siguranţă, pescuit sau alte domenii în care deciziile sunt luate acum de UE", a anunţat o sursă din anturajul cabinetului britanic, pentru Daily Mail. 



"Cove crede că e timpul să o spunem răspicat, cu cuvinte simple: nu mai tolerăm birocraţia din UE. Trebuie să le spunem că, dacă nu ne dau înapoi puterea, vom pleca. Nu avem de ce să ne fie frică, suntem o ţară cu relaţii comerciale importante, iar acest lucru ne dă o putere mare în Uniunea Europeană, fie că rămânem, fie că o părăsim",
a declarat sursa menţionată.
 
Sursa:

===================
============= 
 
 

'We're ready to walk out on Europe': Prime Minister's closest ally Michael Gove sparks EU furore with dramatic admission



 
=======================
 UPDATE.
Aici sunt si banii Dumneavoastra!
===============
 
Operațiunea "Bani contra putere".
Bruxelles-ul pompează fonduri uriașe în propriul lobby
 
=========================
 
Comisia Europeană finanțează tot soiul de ONG-uri care se pretind voci ale societății civile • Organizații ca Oxfam și One World Action, care luptă pentru combaterea foamei și a sărăciei în lume, primesc milioane de euro ca să susțină
tot ce le suflă la ureche Executivul UE
 
Pentru a-și arăta transparența când propune directive, Comisia Europeană anunță așa-zise consultări publice, la care sunt invitați reprezentanți ai "societății civile". Numai că pe lista celor chemați să își dea cu părerea despre proiectele Bruxelles-ului, nu sunt cetățenii UE, ci sute de organizații, mai mult sau mai puțin obscure, atent selecționate de birocrații din capitala Belgiei. Mecanismul, care funcționează ca uns de ani de zile și servește cum nu se poate mai bine scopurilor Uniunii, arată astfel: UE pune pe picioare și dă bani unor grupuri de interese, care se pretind ONG-uri, după care acestea se pun în mișcare, cerând ca Uniunea Europeană să devină mai puternică.
 
Rezultatul este cel scontat. Invocând "vocea" societății civile, UE își extinde, pas cu pas, jurisdicția, prin care zdrobește democrațiile naționale. Pe lista organizațiilor a căror loialitate este cumpărată cu zeci de milioane de Bruxelles se află organizații ca Action Aid, NSPCC, One World Action și Oxfam, recompensate în 2011 cu peste 43 de milioane de euro. Pentru atingerea obiectivelor, Bruxelles-ul scoate din joben și alte organizații, plătite cu milioane de euro.
 
Pe scurt, la Bruxelles, tabloul arată cam așa: Uniunea Europeană pompează bani în diverse organizații "independente", acestea se agită prin mass-media și pe unde apucă, spunând ceea ce birocrații Comisiei Europene vor să audă, după care comisarii lui Barroso își justifică directivele trasate prin faptul că au plecat urechea la doleanțele oamenilor.
Grupurile de interese, sponsorizate de UE, acoperă o paletă largă de domenii de activitate, de la Uniunea Europeană a Jurnaliștilor și până la Federația Europeană a Cicliștilor.
 
Lista acestor organizații este lungă, iar pe ea nu există nici măcar o asociație care să nu primească fonduri comunitare. Mai mult, în majoritatea cazurilor, aceste așa-zise ONG-uri sunt chiar creația Comisiei Europene, iar activitatea lor este strâns legată de
banii Bruxelles-ului.
 
Salvarea planetei, foametea și Tratatul de la Lisabona
Raționamentul Uniunii Europene, când vine vorba de promovarea unor programe, este cât se poate de simplu. Finanțând și sprijinind tot felul de organizații care luptă pentru pace, combaterea foamei în lume sau salvarea planetei, Bruxelles-ul se asigură că orice favor, pe care cu siguranță îl va cere din partea acestor ONG-uri, nu va fi niciodată refuzat. Exemplul cel mai bun îl reprezintă momentul 2007, când UE se dădea de ceasul de morții pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona, vechea Consitituție a UE, proiect mort în fașă.
 
Liderii de la Bruxelles au prezentat ca pe o victorie faptul că acest tratat, contestat de eurosceptici, se bucura de aprecierile reprezentanților societății civile. Nu ale cetățenilor Ion, James, Michel sau Istvan, ci ale unor organizații precum NSPCC (Societatea Națională pentru Prevenirea Cruzimii asupra Copiilor), One World Action (o organizație de caritate cu sediul la Londra, care luptă împotriva sărăciei și a opresiunii) și Oxfam - confederație internațională, formată din 17 organizații, al cărei scop este "găsirea unor soluții pentru combaterea sărăciei și a inechităților". 
 
Birocrații de la Bruxelles au explicat că integritatea acestor organizații, invitate la dezbaterile din cadrul UE, nu ar trebui pusă la îndoială, având în vedere idealurile lor nobile. Un singur amănunt a uitat UE să explice. Și anume că aceste organizații non-guvernamentale, care nu pot primi bani de la Excutivele unor state, se află pe "ștatele de plată" ale Uniunii Europene și ale guvernului de la Londra. În schimb, finanțatorii sunt recompensați prin sprijinul deplin acordat în momente-cheie, așa cum a fost în cazul Tratatului de la Lisabona.
 
43 de milioane de euro pentru patru organizații
Comisia Europeană a recunoscut, într-un răspuns adresat în urma solicitării formulate de un jurnalist britanic, că Action Aid, NSPCC, One World Action și Oxfam au primit, în 2011, suma totală de 43.051.542 de euro. Oxfam din Marea Britanie a fost ținta unor polemici aprinse, în urmă cu câțiva ani, fiind acuzată că a devenit mult prea apropiată de fostul premier Tony Blair și de guvernul laburist din acea vreme. Campaniile duse de NSPCC au fost, de asemenea, controversate, existând dubii legate de modul în care această organizație a cheltuit suma de aproximativ 270 de milioane de euro pentru ajutorarea copiilor.
 
Noi vă dăm bani, voi ne dați mai multă putere
Diversele grupuri de interese aflate pe lista de "clienți" ai Uniunii pot fi atrase și în cadrul unor dezbateri între diferitele instituții din UE. Un alt exemplu al modului în care funcționează acest tip de lobby datează din 2007, când Comisia Europeană a dorit să impună noi directive privind pesticidele, pe întreg continentul. Așa că a fondat o organizație "non-guvernamentală", numită "Pesticide Watch" - un amalgam format din mai multe organisme aflate în strânsă legătură cu UE, pentru a duce o ofensivă în direcția dorită de Bruxelles.
 
Cei de la "Pesticide Watch" s-au mobilizat și au început să îi bombardeze cu e-mail-uri, în numele cetățenilor europeni, pe membrii Parlamentului European, forul care adoptă legile propuse de Comisia Europeană. Aceeași strategie este folosită de Bruxelles și când are pe agendă alte proiecte importante și pentru care are nevoie de un „impuls" din partea oamenilor obișnuiți. 
 
Pentru asta, Executivul UE a plătit cu bani buni organizația "Friends of The Europe" (Prietenii Europei), care a cerut ca Bruxelles-ul să își sporească controlul și puterile în ceea ce privește legislația referitoare la schimbările climatice, iar WWF (World Wide Fund for Nature) a fost finanțată ca să „se plângă" că Uniunea nu vrea să își asume un rol mai mare în chestiunile de mediu. De pe lista "clienților" Comisiei Europene nu au lipsit nici sindicatele. Banii CE au ajuns și la Congresul Confederației Sindicatelor Europene, care
„s-au plâns" că există prea puține legi privind forța de muncă.
Luciana Pop
================================
==================


Traian Băsescu,
gazda oficială a Congresului PPE. Blaga nu apare pe site

Pe site-ul popularilor europeni, congresul PPE e anunțat pentru perioada 17-18 octombrie, iar președintele Traian Băsescu este prezentat oficial drept gazda celui mai important eveniment al acestei familii politice, desfășurat o dată la trei ani. Deși, din punct de constituțional, președintele României trebuie să-și dea demisia din partid, pe durata mandatului,
Traian Băsescu e anunțat oficial de PPE
ca parte integrantă a grupului popularilor.

Găzduit de PDL și UDMR, Congresul PPE din București, va avea loc la Palatul Parlamentului. Pe site-ul său, familia politică europenă anunță că în congresul care are loc o dată la trei ani, va fi dezbătută platforma refăcută grupului de centru-dreapta, care totodată își va alege și președintele, în prezența gazdei, Traian Băsescu. Constituția prevede că Traian Băsescu, aflat în funcția de președinte al României nu poate fi și membru oficial al PPE sau PDL. Cu toate astea, în documentele de prezentare a evenimentului ce urmează să aibă loc, nu e nici pomeneală de liderul de drept al popularilor din România , Vasile Blaga. Dimpotrivă, partidul condus de Wilfried Martens și-l asumă încă o dată pe Traian Băsescu, după susținerea, firească, din timpul referendumului.
 
Din punct de vedere al contextului politic, congresul de la București este un moment important pentru liderii PPE, mai ales că sondajele nu sunt deloc îmbucurătoare pentru partidele de dreapta. Joseph Daul nu a salutat din pură solidaritate revenirea în funcție a lui Traian Băsescu, de după invalidarea referendumului. Alegerea României ca punct de întâlnire, este o mișcare strategică a familiei populare europene, dat fiind că anul acesta au loc alegeri parlamentare. Miza politică e una de amploare, iar situația este de câștig-câștig: Traian Băsescu își consolidează din nou locul în familia PPE, pe când popularii lui Martens le iau prim-planul socialiștilor.
 

”România are experiență în organizarea unor asemenea evenimente, iar principalul mesaj al congresului PPE va fi despre libertare, solidaritate și resonsabilitate,”
a declarat Băsescu.
 La reuniune vor fi prezenți 1200 de participanți din 40 de țări, dintre care nu vor lipsi lideri ai popularilor, precum Viktor Orban, Antonis Samaras, Herman van Rompuy, Jose Manuel Barroso, dar și cancelarul Germaniei,
 Angela Merkel.
================================
=================

 
Comisarul european pe Justiție, Viviane Reding, încearcă să dea din nou lecții Parlamentului României.
Aflat la Bruxelles, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat că Reding a reafirmat ideea privind un cod de conduită pus în aplicare în cadrul regulamentelor Camerei Deputaţilor şi Senatului înainte de finalizarea acestui mandat, care ar fi un semnal “pozitiv” din partea parlamentului României.
 
”Am stabilit să avem un dialog constant între comisarul Reding şi parlamentul naţional, Camera Deputaţilor, cu privire la paşii pe care trebuie să-i urmăm în aşa fel încât să avem o transparentizare a deciziilor interne ale parlamentului, paşi concreţi şi rapizi în momentul în care persoanele sunt susceptibile şi sunt stabilite de instanţă că sunt incompatibile sau în conflict de interese. Pe de altă parte am reafirmat cooperarea noastră cu cele două agenţii importante, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pentru ca regulile din cadrul parlamentului să fie cele democratice, să respectăm legea şi valorile democratice ale UE”, a spus Zgonea.
 
”Domnia sa a reafirmat ideea privind un cod de conduită pus în aplicare în cadrul regulamentelor Camerei Deputaţilor şi al Senatului înainte de finalizarea acestui mandat, care ar fi un semnal pozitiv din partea parlamentului României. Comisarul Reding a înţeles că noi suntem angajaţi pe acest drum şi că nu vom bloca sub nicio formă eforturile pe care le-a făcut România în ultimii ani de zile şi că vrem să avem două instituţii puternice, ANI şi DNA. I-am spus că în procesul nominalizării procurorului şef al DNA şi al procurorului general politicienii nu se implică, că a scăzut numărul de intervenţii la adresa altor instituţii ale statului, Curtea constituţională, parchete, etc.”, a adăugat preşedintele Camerei Deputaţilor, citat de Agerpres.
 
Potrivit acestuia, codul de conduită va fi unul după modelul anglo-saxon, asemănător cu cel de la PE, şi că va prevedea anumite sancţiuni.
 
”Vrem să le facem (aceste schimbări) înainte de închiderea acestui mandat, cel puţin proiectele să le depunem, să fie susţinere din partea tuturor partidelor politice, pentru a da un mesaj clar că România e pe un drum de maturizare a clasei politice şi că am înţeles aceste reguli. Mai mult, e un semnal şi pentru toţi cetăţenii români care candidează pentru un mandat de parlamentar, să ştie ce-i aşteaptă când ajung în parlament, care sunt regulile legate de incompatibilităţi, conflicte de interese. Să înţeleagă un cetăţean că dacă vrea să fie parlamentar trebuie să aibă anumite calităţi morale”, a mai spus Zgonea.
 
“Am spus în august că în septembrie cei care sunt incompatibili îşi vor pierde mandatul şi că cei care sunt în conflict de interese vor fi sancţionaţi de plenul Camerei Deputaţilor, s-a întâmplat. Am spus în august în comisie că nu va exista o cerere a procurorului şef al DNA sau a altor instituţii ale statului în care parlamentul să treneze deciziile şi aţi văzut, deciziile au fost luate cu rapiditate, chiar dacă ele n-au fost, poate, cele pe care opinia publică le aştepta”, a spus Zgonea, afirmând că nu doreşte ca parlamentul României să mai fie introdus
 “în partea negativă a MCV”.
 
 
===========================
UPDATE
18 octombrie 2012
===============

 

EXCLUSIV. Cât costă un loc la masa PPE. Ce le-a ieşit PDL-iştilor din poza cu mai-marii UE

de Anca Simina Publicat la: 18.10.2012
 
Influenţa, ca şi susţinerea pentru funcţii-cheie nu se dau gratis nici în politica europeană. O dată primite la masa grupurilor politice europene de la Bruxelles, partidele trebuie să vină şi cu bani.
Un document discutat marţi seară în biroul politic al Popularilor Europeni şi obţinut de gândul arată că PDL a vărsat în conturile PPE în ultimii patru ani în jur de 160.000 de euro, UDMR s-a apropiat de 40.000, iar PNŢCD abia atinge 5.000 de euro.

 
 
Apartenenţa la o mare familie politică are însă şi avantaje, de la instalarea unui comisar pe un portofoliu important, până la beneficiile de imagine pe care ARD trage să şi le atragă după găzduirea mai-marilor UE în pragul campaniei electorale.
 
Concuraţi puternic pe ecranele tv de megalansarea candidaţilor USL de pe Arena Naţională, PDL-iştii şi-au fixat o altă ţintă în planul imaginii: poza lor şi a lui Băsescu cu Merkel şi Barroso să ajungă la antreprenori, oameni de afaceri, analişti politici şi economici şi în presa internaţională.

Cât plătesc PDL şi UDMR să stea lângă decidenţii UE
Cu o contribuţie de 43.478 de euro pe an din 2011 încoace, stabilită la acelaşi nivel şi pentru anul viitor, PDL va fi, în 2013, al şaptelea în topul celor mai generoşi finanţatori ai PPE.

UDMR, pe de altă parte, are de plătit şi la anul, ca şi în ultimii doi ani, suma de 11.533 de euro, în timp ce PNŢCD rămâne la coada listei cu 1.329 de euro pe an. Contribuţia PDL a crescut substanţial din 2011, până atunci fiind fixată la aproximativ 30.000 de euro.

http://www.gandul.info/politica/exclusiv-cat-costa-un-loc-la-masa-ppe-ce-le-a-iesit-pdl-istilor-din-poza-cu-mai-marii-ue-10237428

64 de comentarii:

  1. UE isi va merita destinul!
    O constructie facuta de cei puternici, exclusiv in interesul celor "puternici"! Ceilalti, simpli sclavi, contributori! Democratie? Libertati? Au fost povesti, doar basme de adormit... "stupid people"! De vazut cum ne-au tratat acum, la recentul referendum! Ne-au umilit! Ne-au dispretuit! Nu a contat ca 7,5 milioane de romani au dorit prin vot suveran ceva! A contat doar ce au vrut ei, mai marii si puternicii lumii!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cum spuneam, iar ne prind vremurile in curul gol.
    Dar avem sansa istorica sa-i primim cum se cuvine pe congresmenii PPE .La Bucuresti.Cu dragoste.

    RăspundețiȘtergere
  3. Bei, intrebati-l pe prietenul lui Nea Cashu, Isarescovici unde a pitit cocosheii, ca in curind ne vom sterge la gaoaza cu bancnotele euroatlantice! Las ca rusii o sa-i dea lui Czar Maimukles ca sa nu plinga ruble, iar ukranienii carboave...
    Lui Motanelu kkRELU o sa-i dam Şi lingi ca el e mai apropiat de teutoni.

    RăspundețiȘtergere
  4. Bey,
    Daca englezii isi cer hotarat inapoi suveranitatea,
    stau si ma gandesc ... Basescu ce-a facut cu a Romaniei?
    Vom mai avea, gasi vreodata aceasta valoare suprema?

    RăspundețiȘtergere
  5. Buei rapandulelor, pe unde-mi umblati? Hai ca va da mandea "drob de sare pi schinari şî mălăieş în călcăieş"! Czare Maimuşco, Căcărel de Urziceni, unde sunteti?

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna ziua stimati pacienti si dragi...animale!

    RăspundețiȘtergere
  7. Sa sugi banana la fiecare ..pacient si sa pupi in in cooour pe fiecare ..animal!!!

    RăspundețiȘtergere
  8. Tu esti la sectia ,,periculosi''? Nu-mi pari, ca semeni la moaca cu incrincenatu' cind face cite un anunt in favoarea ,,rumnilor''.

    RăspundețiȘtergere
  9. - Unde mergi Traiane?
    - La cor!
    - Si ce faci acolo?
    - Bem whisky si jucam table.
    - Si cand cantati?
    - Pe drum, la intoarcere !














    RăspundețiȘtergere
  10. Sfarsitul lumii este aproape!
    Anunt alarmant al ONU. Suntem prea multi si rezervele de mancare scad Nivelul este critic - Yahoo! Ştiri România.
    ===================
    Exista riscul ca in 2013 rezerva globala de alimente sa ajunga intr-un punct critic. Avertismentul deja a fost facut public de catre specialisti.

    Preturile la alimentele de baza vor creste in viitorul apropiat, pe masura ce productiile vor fi tot mai mici. Din nefericire, statistica oficiala arata ca in 2013 putem ajunge la un nivel de criza globala.

    "Natiunile Unite avertizeaza ca preturile la alimente vor creste din cauza schimbarilor extreme de temperaturi din cursul acestui an. Avertismentul vine in momentul in care magazinele se chinuie sa isi umple rafturile iar sindicatul fermierilor raporteaza ca productia este la cel mai mic nivel din anii '80 incoace.", anunta astazi Guardian.

    Comportamentul extrem al vremii din Statele Unite si "parti mari din Europa" cu centre importante de productie alimentara "este motivul principal pentru care pretul la carne si lactate va creste.", noteaza astazi ziarul britanic Guardian.

    Conform Organizatiei pentru Mancare si Agricultura (FAO) cu sediul in Roma, productia globala a graului se afla in scadere in 2012 cu 5.2%.

    "Numarul populatiei este in crestere, dar productia nu poate tine pasul cu nivelul de consum. Preturile la grau au crescut deja in 2012 cu 25 de procente, porumbul cu 13%, iar la lactate cu 7% numai in ultima luna. Rezervele de mancare au scazut la un nivel critic in acest moment.", anunta Abdoreza Abbassian, economist in cadrul FAO, care mai precizeaza ca "scaderea productiei de cereale din acest an va conduce la reduceri serioase in rezervele globale pana la finalul anului 2013, ceea ce va conduce la o crestere de preturi."

    In Marea Britanie, productiile la faina "sunt cele mai mici de la finalul anilor '80 si pana astazi.", scrie Guardian, "ca un rezultat al ploilor anormale."

    Confirmarea acestei crize va fi confirmate in viitorul apropiat si de catre Guvernul Statelor Unite, "care va anunta efectul pe care seceta l-a provocat asupra culturilor din acest an, unde culturile de faina si porumb au scazut cu 10 procente."

    Din nefericire, SUA este in acest moment cel mai mare producator si exportatopr de grane, iar o cifra interna negativa ar avea repercusiuni globale, mai noteaza sursa citata. [ De Guardian | stirileprotv.ro – Jo, 11 oct. 2012 ]

    RăspundețiȘtergere
  11. ,,Sunt 56.000 de preoţi platiti de stat şi 48.000 de medici în România. Câteva asemănări si deosebiri:
    - Preoţii n-am auzit să se implice într-ajutorarea muritorilor de foame, însă toată lumea se roagă la ei şi le acordă încredere. Medicii, în schimb, salvează în fiecare zi mii de oameni, însă toată lumea îi înjură.
    - În fiecare an, medicii buni pleacă în străinătate. De tot. Popii nu pleacă decât maxim într-o nouă biserică, construită peste drum.
    - În ultimele două decenii nu s-a făcut nici un nou spital mare. În schimb s-au închis multe mai mici. Numărul de biserici aproape s-a dublat.
    - Nu avem nici un mare centru de cercetare finantat la nivel european. În schimb finantăm o catedrală a neamului, la nivelul european din Evul Mediu.
    - Marii noştri intelectuali sunt bigoţi. Unii practică chiar delirul mistic în cărţile lor. Nici unul nu apară ştiinţa.
    În concluzie:
    - Rugaţi-vă să nu vă îmbolnăviţi. Sau, dacă totuşi o faceţi, rugaţi-vă să muriţi repede (dar şi pentru asta, asiguraţi-vă că aveţi o sumă mulţumitoare pentru popă) .
    - România e perfect pregătită pentru deces... cu zece popi/cap de mort. Şi acum, ne pregătim să îi scutim de taxe. Fireşte, pe preoţi, nu pe medici.
    Aşa să ne ajute Crucea Rosie !!!''

    RăspundețiȘtergere
  12. Un bobor de inapoiati:56.000 preoti,48.000medici,18.300de biserici,4,700 scoli generale si 425 de spitale,,muuuuultaaaaa prostie si indolenta.Meritam sa traim prost.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. SI MAI TINEM SI TIGRI DIN PUTINII BANI RAMASI!

      Ștergere
    2. Muei Kkrele de Urziceni, de ce nu emigrezi tu la mincatorii tai de gulash? Poate acolo-i mai bine.

      Ștergere
  13. Ma intreb cati BANI de la bugetul statului (Presedintiei) vor fi cheltuiti cu ocazia Congresului Popularilor!?!! Oricum, poporul roman nu are ABSOLUT NIMIC de castigat! Dimpotriva! Singurul castig, apartine PDL/UDMR/Basescu!

    RăspundețiȘtergere
  14. Elveţia nu riscă.
    Măsuri inedite pentru a nu ajunge următoarea Grecie.
    =====================
    Elveţia, una dintre puţinele ţări care nu este parte integrantă a UE, îşi ia măsuri de precauţie, pentru a evita stuaţia din ţări precum Spania şi Grecia, unde protestele antiausteritate au luat amploare, potrivit CNBC.

    După ce două importante capitale europene, Atena şi Madrid, sunt tulburate de mişcările de stradă ale oamenilor nemulţumiţi de austeritate, Elveţia, renumită pentru neutralitaea ei, încearcă să evite o situaţie similară. Aceasta adoptat în septembrie exerciţiul militar numit ”Stabilo Due,” un răspuns la actuala instabilitate europeană, prin care testează viteza de desfășurare a armatei. Cotidianul elvețian Der Sonntag a scris recent că exercițiul se derulează în funcție de o hartă de risc întocmită în 2010, în care armata prezenta pericolul unor tulburări interne între diverse facțiuni, dar și posibilitatea sosirii unor refugiați din Grecia, Sania, Italia, Franța și Portugalia. Ministerul Apărării din Elveția a declarat pentru CNBC că este posibilă o desfășurare de trupe în anii următori. “Nu este exclus ca efectele crizei financiare să conducă în Elveţia la proteste şi violenţe. Armata trebuie să fie pregătită atunci când poliţia, în astfel de situaţii, cere sprijin”, declară un purtător de cuvânt.

    Exercițiul a implicat un număr semnificativ de 2.000 de soldați, în opt orașe diferite ale confederației. Ministrul Apărării, Ueli Maurer, a tras un semnal de alarmă, într-un articol din revista Schweizer Soldat, în privința violențelor din Europa. ””Nu exclud ca în anii următori să avem nevoie de armată”, a spus el. Nevoite să strângă cureaua, unele ţări europene nu şi-au modernizat armatele şi nu mai pot susţine costurile unor sisteme de luptă moderne, a adăugat ministrul. De asemenea, dl Maurer se întreabă retoric, cât timp mai poate fi criza calmată doar cu bani, adăugând că țările care nu se pot apăra se pot confrunta cu posibilitatea ”șantajului.” Der Sonntag mai notează că șeful armatei elvețiene, André Blattmann, va propune în decembrie utilizarea a patru batalioane de poliție militară, urmând ca 1.600 de soldați să păzească puncte strategice din țară.

    Măsurile de austeritate din Europa au dus la tulburări sociale îngrijorătoare, țările din sudul continentului fiind cele mai afectate de măsurile de austeritate, acestea fiind cele mai îndatorate țări membre ale UE.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Elvetia isi pregateste armata
      pentru eventualitatea prabusirii zonei euro.
      ======================
      Celebra pentru neutralitate, Elvetia ia masuri de precautie fara precedent in contextul protestelor impotriva austeritatii din mai multe tari europene, care au dus la revolte civile pe strazile din Atena si Madrid, scrie CNBC in pagina electronica. Elvetia a lansat exercitiul militar "Stabilo Due" in septembrie, pentru a raspunde instabilitatii din continent si pentru a testa viteza cu care armata poate sa reactioneze.

      Elvetia nu face parte nici din UE, nici din zona euro.

      Cotidianul Der Sonntag, citat de CNBC, scrie ca in ultima perioada exercitiul militar s-a centrat in jurul unei harti de risc realizate din 2010, in care oficialii armatei au detaliat amenintarile unor revolte interne intre unele factiuni, precum si posibilitatea unor refugiati din Grecia, Spania, Italia, Franta si Portugalia.

      Ministerul Apararii a declarat pentru CNBC ca nu exclude posibilitatea ca in urmatorii ani sa fe nevoie sa fie intrebuintata armata. "Nu este exclus ca in Elvetia consecintele crizei financiare sa duca la proteste si violenta. Armata trebuie sa fie pregatita cand politia va cere ajutor in astfel de cazuri".

      Citat in revista Schweizer Soldat, ministrul Apararii Ueli Maurer a afirmat ca statele europene nu si-au actualizat armatele, in contextul austeritatii. Astfel, situatia ar putea deveni dramatica, tarile care nu se pot apara riscand "santajul".

      In opt orase diferite din tara au avut loc exercitii militare in care au fost implicati 2.000 de soldati, atat din infanterie cat si din fortele aeriene.

      Ștergere
  15. Ministrul Apărării din Elveţia, Ueli Maurer, a avertizat, în revista Schweizer Soldat, asupra escaladării violenţelor în Europa.

    “Nu exclud ca în anii următori să avem nevoie de armată”, a spus el.

    Probabil grasii lor nu sunt la fel de grasi precum ,,grasii'' nostri.

    RăspundețiȘtergere
  16. Crampeie din ..viata de peste ocean!!!
    Valurile Atlanticului se izbesc inspumate de coastele Americii...un ecou razbate din spuma alba ce este aruncata pe tarm..RH+ e un dobitoc..daaaa un dobitoc ...un dobitoc,,, un dob.....
    !!
    Prin fata I.C.R . trece zgribulit ,cu luleaua in
    gura ,sapca pi cap si gulerul ridicat ala Alain Delon, batranul spion (crede el) tradator de tara RH+ si cugeta amar....vaaai,a disparut drapelul stilizat, sub forma de falus tricolor - acum flutura obraznic si mandru,adevaratul tricolor romanesc , aidoma mandrului si frmuosului drapel american ! Au disparut si scheletii si picturile cu femei in -ula goala....vai !!
    Oare - se intreaba nelinistit -profesorul universitar doctor Marga(obligatoriu omul rusilor dupe mintea lui) imi va deschide si mie usa la o maslina , o tuica fiarta si o sarma?
    Grea intrebare -isi raspunde RH+ si pleaca tarsind pantofii scalciati (originali -Clujeana) cu gandul de a merge la ..imparatul Japan!!

    RăspundețiȘtergere
  17. PENTRU CRETINU DE LUPUS AKA PLANO10,NU SUNT MILITAR.
    TINE MINTE,PENSIONARII MILITARI A CAROR PENSII AU FOST TAIAT ABUZIV,NU VOR INJURA NICIODATA SI ISI VOR PASTRA CALMU,CHIAR SI IN VREMURI TULBURI.
    PE CAND,JEGOSII DE MAIAG,CORLEONE,CEZAR,STELIPULEA,TIGIR,NISTE TARANI IEFTINI SE VOR VINDE PENTRU UN KG DE BRANZA,EI FIIND NISTE SUBOFITERI PARLITI.
    EI SUNT DOAR NISTE FRIPTURISTI,CARE TREMURA DE FRICA,CA SE VA REVENII LA NORMAL,SI VOR TREBUI SA INAPOIEZE PENSIA DE HANDICAPAT.

    RăspundețiȘtergere
  18. I pasteaua, ia pasteaua..ia pasteaua...!!!a

    RăspundețiȘtergere
  19. @Admin
    Tu nu te-ai saturat de retardatul asta?Confunda acest blog cu terenul de joaca din poala maica-si.Daca si acuma lamaturitate face dus cu mama lui n-are decat ,am tot incercat sa vorbesc pe limba lui ,darmi s-a scarbit si mi9e.Dumnezeii ma-ti de anonim !!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mei nu esti cumva motanelul kkcios? Ia o gura de moloz! Mei, te-a alungat Lupusul de pe blog? Hi, hi, hi "mari natarai, mari gugumani"!

      Ștergere
  20. @20:26
    Vezi de drumul tau.Kisc-o!

    RăspundețiȘtergere
  21. Scuze pentru omul cu ,,pasteaua''.

    @20:39
    Vezi de drumul tau.KISc-o!

    RăspundețiȘtergere
  22. Bei ce mi-e dor de zombi ala din Urziceni si de moroiul de Czar maimukles...

    RăspundețiȘtergere
  23. In atentia tuturor bloggerilor!
    ==================
    Maine incepe Congresul popularilor la Bucuresti!
    Haideti in mediul online, sa-i primim cum se cuvine!
    Sa fecem o sarbatoare din aceste zile, alaturi de PDL si Basescu, sefu'!
    Mai ales ca ne vine si cel mai bun prieten, d. Barroso!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Preşedintele Bãsescu va încãlca din nou Constituţia participând, în calitate de preşedinte al României, la Congresul Partidului Popular European (PPE), deşi şeful statului nu poate face politicã şi, implicit, nu poate participa la manifestãri ale unui partid politic, afirmã liderul USL, Victor Ponta.

      "Nu am niciun fel de ostilitate faţă de niciunul dintre participanţi, am o singurã problemã constituţionalã foarte gravã: conform Constituţiei României, preşedintele României, indiferent cum îl cheamã, nu face politicã, nu este membru al vreunui partid politic şi nu participã, implicit, la manifestãri ale unui partid politic. Domnul preşedinte Bãsescu, ca de obicei, va încãlca aceastã regulã constituţionalã. Sigur cã va trebui sã spunem lucrul ãsta", a spus Ponta la Antena 3.

      El a adãugat cã liderii USL sunt proeuropeni, dar nu dispuşi sã îşi dea ţara pentru "interese personale, aşa cum a fãcut preşedintele Bãsescu de foarte multe ori".
      ======================
      http://cezar-armyia.blogspot.ro/2012/10/se-da-tainul.html

      Ștergere
  24. Apropo de ICR si pe ce s-au dus banii romanilor:
    ICR și-a plătit bine colaboratorii. Doar întâmplarea a făcut ca aceștia să fie susținători inverșunați ai celui care a numit conducerea ICR, respectiv președintele Traian Băsescu. Conform unor surse DeCe News, Vladimir Tismăneanu a încasat de la Institutul Cultural Român, în doar câteva luni din anul 2011, aproximativ 10.000 de dolari. Iar Guvernele Boc taiau salarii, pensii, ajutoare handicapatii ... disponibilizau din serviciu ... Bey, astia trebe sa plateasca! Nu numai politic, la vot!
    Trebe sa aduca banii inapoi!
    Miliardele furate!

    RăspundețiȘtergere
  25. Radu Câmpeanu:
    „Becali e un cetățean oarecare. Nu reprezintă nimic în politică.”
    ======================
    Preşedintele fondator al PNL, Radu Câmpeanu, s-a declarat împotriva deciziei ca lui Gigi Becali să i se acorde un alt statut decât acela de simplu membru al formațiunii.

    Seniorul liberal și-a exprimat dezaprobarea față de cooptarea lui Gigi Becali în PNL:

    „ Pentru mine, prezenţa lui Becali în partid este ca a oricărui cetăţean din ţara asta. Nu mi se pare Becali un om important în politică. Nu cred că este un om cu o capacitate politică importantă. Este un cetăţean oarecare.

    Că face gălăgie puţin, că s-a ocupat de sport şi de-aici a căpătat această popularitate, asta e altceva. Sigur, a făcut un lucru bun în sport. Dar asta nu înseamnă că este un om care are calităţi politice. Nu, asta nu. E un cetăţean oarecare. Că se înscrie în partid, e în regulă. Să vedem acum ce pretenţii are.

    Cred că Gigi Becali nu este o mare personalitate politică, nu este un om interesant din punctul acesta de vedere. Dacă are pretenţii să ocupe funcţii mai importante decât ca simplu membru, voi fi net împotriva acestui lucru ”, a declarat Radu Câmpeanu, la România TV.
    =================================
    Din scutece si pampersi, de la caldurica unei "situatii" materiale ff bune, batranului care "taia coada cainelui dintr-o data", fara prea mari merite sau servicii facute poporului roman, azi ii convine sa vorbeasca "discutii"! Din pacate, nu l-am vazut nici pe el, nici pe trubadurul Orbanu, tinand "piept" "unora", gen Becali!
    Personal, salut decizia luata de a fi primit in PNL Gigi Becali si sustinut de intregul USL la alegerile parlamentare din aceasta toamna!
    Succes, Gigi Becali!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Campeanu - nu intelege ca Becali conform doctrinei liberale ii mai LIBERAL decat el sau Orban sau multi altii !
      Ce zice doctrina liberala ? Prin forte proprii sa faci bani -avere ! Ce a facut Becali si ce au facut ei ? Orban da si el din gura pe jumatate adormit si papa bani ...doar de la buget!! Sictir ! Sniper one!

      Ștergere
  26. Vintu,Patriciu,Popouviciu,Cucos,Casuneanu,Umbrarescu...

    ,,Ce zice doctrina liberala ? Prin forte proprii sa faci bani -avere !''

    Bai ciumete,nu spune si cum sa-i faci?

    RăspundețiȘtergere
  27. Ba spune ,,BAI CIUMETE" - In cadrul legal si chiar ,uneori ,la limita cadrului legal !

    RăspundețiȘtergere
  28. ANONIM permanent,tu stii bancul cu "timpul"?

    RăspundețiȘtergere
  29. ...sau care este cwel mai bun sapun?

    RăspundețiȘtergere
  30. Bey,
    Voi ati plecat la proteste?
    Afara, afara,
    Cu javrele din tara!

    RăspundețiȘtergere
  31. Czar lupta la baioneta PE pULANO BLOG! mAI MERGE CINEVA??

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bey, maimuca a iesit din garantzie! Nu merita invesstitia!

      Ștergere
  32. Mai, ia vedeti voi acilea ce-au facut prietenii Kiorului, ai Curlandezului si ai motanului kkcios:

    "Imagini NASA confirmă dezastrul din pădurile româneşti: o suprafaţă uriaşă de molid a dispărut din Harghita în numai trei ani"
    ------------------------------
    http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/imagini-nasa-confirma-dezastrul-din-padurile-romanesti-o-suprafata-uriasa-de-molid-a-disparut-din-harghita-in-numai-trei-ani-280819-main_pic1.html

    RăspundețiȘtergere
  33. Cui si de ce le este frica de Gigi Becali?
    =========================
    Gigi Becali, câștigător la alegerile parlamentare cu 57% – sondaj Avangarde
    ============
    Europarlamentarul Gigi Becali ar câștiga alegerile parlamentare din 9 decembrie în Sectorul 6 cu un procent de 57%, potrivit unui sondaj telefonic realizat de Grupul de studii socio-comportamentale, Avangarde.

    Gigi Becali, care va candida pentru un mandat de parlamentar la alegerile legislative din 9 decembrie pe listele USL, într-un colegiu din Sectorul 6 al Capitalei, ar urma să își asigure fără emoții un loc în viitorul Parlament. După cum reiese dintr-un sondaj telefonic realizat de Grupul de studii socio-comportamentale Avangarde, europarlamentarul ar obține 57% dintre voturi, ceea ce presupune că Gigi Becali nu mai intră la redistribuire.

    Întrucât și scrutinul legislativ din acest an se va desfășura după aceleaşi reguli ca cel din 2008, candidaţii care au obţinut 50 plus unu din numărul voturilor valabil exprimate de către cetăţenii prezenţi la urne au mandatul garantat.

    Presedintele PNL Crin Antonescu a anunțat, luni, că Gigi Becali și Victor Ciorbea vor candida din partea PNL, pe listele USL, la alegerile parlamentare din 9 decembrie.

    Liderul PNL a menţionat că Becali va trebui în mod formal să devină membru al PNL, însă acesta va rămâne liderul politic al formaţiunii sale, PNG.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. SI PRIN ACEST UNINOMINAL HIBRID,LOCUL 1 NU INTRA IN PARLAMENT,CI INTRA LOCUL 2.

      Ștergere
  34. Neatza Buna la ZOO + 9! Cezare + motanelul kkcios (cei 2 prieteni) nu uitati de oua!

    RăspundețiȘtergere
  35. Merkel, Barroso și Reding ajung astăzi la București.
    =========================
    Congresul PPE încinge Capitala, cel mai fierbinte punct fiind, acum, Aeroportul Henri Coandă, unde deja au început să ajungă cei mai importanți lideri ai UE. Bucureștiul va fi gazda a 16 șefi de stat și de guvern și a peste 2.000 de delegaţi ai popularilor europeni. Printre personalitățile prezente la congresul popularilor europeni se numără cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, dar și comisarul european pe Justiție, Viviane Reding.

    Cea mai influentă familie politică în Europa, în acest moment, PPE își va alege miercuri președintele la București, în condiţiile în care Wilfried Martens e unicul candidat la preşedinţia popularilor europeni. Pe agenda Congresului PPE figurează și alegerea celor 10 vicepreşedinţi ai PPE dintre cei 14 candidaţi, dar și lansarea procedurii de selecţie a candidatului popular la preşedinţia CE după 2014.

    De asemenea, la Bucureşti va fi lansat şi un nou manifest al PPE, document în care sunt trasate liniile directoare pentru activitatea formaţiunii europene, manifestul precedent datând de acum 20 de ani, de la congresul de la Atena din 1992.

    Congresul PPE, organizat la Palatul Parlamentului și găzduit de PDL și UDMR, îi va aduce la București și pe liderii de marcă ai Europei, care l-au susținut pe Traian Băsescu în timpul suspendării, Angela Merkel, Jose Manuel Barroso şi Viviane Reding. Protocolul cere ca ei să nu vină toţi odată, vor avea avioane la ore diferite şi vor fi cazaţi în 6 hoteluri din Bucureşti

    În prima zi a Congresului PPE, desfășurat în perioada 17-18 octombrie, vor lua cuvântul Jose Manuel Barroso, Angela Merkel, Herman Van Rompuy, Traian Băsescu. Alături de aceştia vor mai avea discursuri Wilfried Martens, liderul PPE din PE francezul Joseph Daul, premierul moldovean Vlad Filat, secretarul PPE Antonio Lopez-Isturiz, preşedintele APCE Jean-Claude Mignon, premierul Spaniei Mariano Rajoy, fostul preşedinte al Georgiei Mihail Saakashvili, premierul grec Antonis Samaras, vicecancelarul austriac Michael Spindelegger, premierul polonez Donald Tusk.

    RăspundețiȘtergere
  36. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum mai este recolta de castraveti stransi(sti tu de cine) cu ..curul in ITALY ??

      Ștergere
    2. Nu te mai zgirci la iiiiii !!!

      Ștergere
    3. Baaa...da castravetiiiiiiiiiii ? Ai uitat castravetiiiiiiiii !!!!

      Ștergere
  37. REMEMBER:
    =========
    Barroso, recidiveaza! Barroso umileste poporul roman! Nu e bine domnu Barroso, nu e bine! UPDATE. Nigel Farage: "Cine dracu' va credeti voi?"

    http://mhblogonline.blogspot.ro/2012/09/barroso-recidiveaza-barroso-umileste.html

    RăspundețiȘtergere
  38. Ingroapa-ti ,,marfa'' si KISc-o!

    RăspundețiȘtergere
  39. ,,E bine să ai amnezie.
    Nu te doare nimic şi în fiecare zi afli numai lucruri noi.''

    RăspundețiȘtergere
  40. ,,- Doamnă, nu bănuiaţi nimic atunci când inculpatul v-a condus în acel parc întunecat?

    - Eheee! Bănuiam eu ceva, dar nu-mi trecea prin cap că o să-mi ia geanta şi o să fuga.''

    RăspundețiȘtergere
  41. STIRE DE TOP: Un document ... arată că OFICIAL, PDL a vărsat în conturile PPE în ultimii patru ani în jur de 160.000 de euro, UDMR s-a apropiat de 40.000, iar PNŢCD abia atinge 5.000 de euro.

    RăspundețiȘtergere
  42. Hello! I'm at work surfing around your blog from my new apple iphone! Just wanted to say I love reading through your blog and look forward to all your posts! Carry on the fantastic work!

    my homepage diets that work fast for women
    my page :: Diets That work

    RăspundețiȘtergere
  43. First off I would like to say great blog! I had a
    quick question that I'd like to ask if you do not mind. I was curious to know how you center yourself and clear your mind before writing. I've had difficulty clearing my mind
    in getting my ideas out there. I do take pleasure in writing but it just seems like the first 10 to
    15 minutes are wasted just trying to figure out how to begin.
    Any suggestions or hints? Kudos!

    Also visit my web blog chapter 13 bankruptcy florida

    RăspundețiȘtergere
  44. Hi, I do believe this is a great web site. I stumbledupon it ;) I am
    going to come back yet again since i have bookmarked it.
    Money and freedom is the greatest way to change, may you be rich and continue to help other people.


    Feel free to visit my web site: diets that work

    RăspundețiȘtergere
  45. Today, while I was at work, my sister stole my iPad and tested to see if it can survive
    a 40 foot drop, just so she can be a youtube sensation.

    My iPad is now broken and she has 83 views. I know this is completely
    off topic but I had to share it with someone!


    Here is my website; rmr calculator

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri