Google Translate

joi, 25 octombrie 2012

Financiar. UPDATE. Vesti bune vs Vesti proaste. Romania ar putea avea in 2013, prima data dupa 2008, crestere economica peste cea a Poloniei. / Comisia Europeană blochează 10 MILIARDE DE EURO pentru România.

 
Pentru prima dată după 2008, România ar putea înregistra în 2013 o creştere economică mai mare decât cea a Poloniei, singurul stat UE care nu a intrat în recesiune în timpul crizei, potrivit prognozelor Fondului Monetar Internaţional.
 

 
Fondul a mentinut pentru Romania estimarile, de 0,9% pentru anul in curs si 2,5% pentru anul urmator. FMI se asteapta ca economia Poloniei sa urce cu 2,4% in acest an si cu 2,1% anul urmator, se arata in raportul Perspective Economice Globale 2012.
 
Romania a inregistrat ultima crestere mai mare decat Polonia in 2008, anul acutizarii crizei financiare la nivel global, cand economia a avansat cu 7,3%, fata de 5,1% in cazul polonezilor.
 
Pentru Romania au urmat doi ani de contractie, 6,6% in 2009 si 1,6% in 2010, timp in care Polonia s-a mentinut pe crestere, cu 1,6%, respectiv 3,9%. Anul trecut, cand Romania a avut un avans economic de 2,5%, Polonia a crescut cu 4,3%.
 
Faptul ca Romania ar putea depasi Polonia se datoreaza in mare masura incetinirii economiei poloneze. FMI a revizuit estimarea de crestere economica pentru cea mai mare tara din estul UE mai puternic decat cea pentru Romania. in raportul din aprilie, Fondul estima o majorare a PIB de 3,2% pentru Polonia si 3% pentru Romania, revizuite la 2,1% pentru Varsovia si 2,5% pentru Bucuresti.
 
Economia Poloniei incetineste din cauza crizei datoriilor din zona euro si a masurilor de control al cheltuielilor necesare pentru reducerea deficitului bugetar sub 3% anul urmator, conform cerintelor UE. Potrivit Fiscal Monitor al FMI, Romania are nevoie de finantare pentru acest an reprezentand 10,9% din PIB, respectiv 8,7% imprumuturi la scadenta si 2,2% deficit bugetar, iar anul viitor finantarea va reprezenta 10,6% din PIB, din care 8,8% din PIB imprumuturi la scadenta, plus 1,8% din PIB deficitul bugetar estimat.
 
La nivelul Europei, FMI se asteapta la un avans economic foarte redus, de numai 0,1% in acest an, cu o contractie de 0,4% in zona euro, ca urmare a efectelor crizei datoriilor suverane. Anul urmator, economia europeana ar urma sa creasca cu 0,8%, iar cea a uniunii monetare cu 0,2%.
FMI
"Presiunea financiara de la periferia zonei euro s-a amplificat. Recesiunea din majoritatea tarilor de la periferie afecteaza alte economii din regiune, avand in vedere legaturile comerciale si financiare puternice. Cresterea robusta din Rusia a compensat partial, pentru statele Europei emergente, cererea mai slaba din zona euro", se arata in raportul FMI.
 
Potrivit FMI, pe termen scurt cea mai mare problema se gaseste in zona euro, iar experienta din ultimii ani a relevat in mod clar ca aceste economii pot fi lovite de socuri puternice, iar statele in sine pot fi in dificultate. "Strategia generala e clara. Continuati sa acomodati politica monetara, care reprezinta o forta puternica pentru reluarea cresterii economice. Limitati efectele adverse ale incetinirii. Continuati cu intarirea consolidarii fiscale, dar sfatul nostru ramane acelasi: nu prea incet, dar nici prea tare. Continuati sa refaceti sistemul financiar. Limitati politica incertitudinii. Cu alte cuvinte, asigurati consolidare fiscala si mentineti cresterea", a declarat la Beijing economistul sef al FMI, Olivier Blanchard.
 
Europa emergenta, categorie in care FMI include si Romania, a fost afectata puternic in ultimul an de criza din zona euro, inclusiv prin dezintermedierea financiara derulata de mari banci si prin declinul intrarilor de capital. Cresterea creditarii a incetinit puternic, la fel ca schimburile comerciale cu tarile uniunii monetare, si avansul PIB.
 
Fata de 2008, contagiunea riscului din zona euro s-a mentinut, insa, mai redusa, iar Fondul estimeaza un avans de 2% pentru regiune in acest an, urmat de o accelerare la 2,6% anul urmator, in mare parte ca urmare a imbunatatirii situatiei la nivelul intregii Europe.
 
In regiune, Ungaria (-1%), Croatia (-1,1%), Serbia (-0,5%), Slovenia (-2,2%) si Cehia (-1%) vor inregistra contractie economica in acest an, potrivit FMI. PIB al Sloveniei va continua sa scada si anul urmator, insa mai lent, cu 0,4%. Turcia (3%), Slovacia (2,6%) si Bulgaria (1%) vor inregistra cresteri in acest an. Aceste tari vor avea anul urmator o evolutie economica mai buna, cu o accelerare a cresterii, la 3,5% pentru Turcia, 2,8% pentru Slovacia, 2% in cazul Serbiei, 1,5% pentru Bulgaria, 1% Croatia, respectiv 0,8% pentru Cehia si Ungaria.
Ca niciodata: Romania este campioana la cresterea economica
"Cat despre economiile emergente, Raportul privind Fiscalitatea a aratat ca, in medie, deficitul fiscal si datoria publica sunt semnificativ mai reduse decat ale tarilor avansate. Este de inteles ca aceste state sa intrerupa ajustarea fiscala in 2012 si 2013: ajustarea fiscala medie a acestor tari, semnificativa in 2010 si 2011, va fi aproape zero in acest an si anul viitor. Acest lucru este in regula, dar sunt cateva economii emergente care, pe termen mediu, vor trebui sa faca eforturi semnificative pentru a reduce deficitele si datoriile publice inca mari.
 
De asemenea, este important ca unele dintre economiile emergente au inca deficite primare (deficite mai putin cheltuielile cu dobanzile, n.r.) in ciuda unei cresteri economice puternice in timp de mai multi ani. Aceste tari sunt in mod special expuse riscului pe termen mediu de a avea o incetinire a cresterii economice", a declarat Carlo Cottarelli, director al departamentului de afaceri fiscale.
 
Romania are in derulare, de la 31 martie 2011, un acord de tip preventiv cu FMI in valoare de 3,1 miliarde DST - drepturi speciale de tragere (3,5 miliarde euro), completat de o intelegere similara cu Comisia Europeana pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro, transele putand fi trase de autoritatile romane doar daca este necesar.
 
Board-ul FMI a aprobat, la sfarsitul lunii septembrie, cea de-a sasea revizuire a acordului preventiv cu Romania, disponibilizand a saptea transa, in valoare de 430 milioane DST - drepturi speciale de tragere (513 milioane euro), din suma totala de 3,5 miliarde euro. Astfel, suma totala pusa la dispozitia Romaniei pana in prezent de la inceputul acordului cu FMI este de 3,2 miliarde euro.
 
In cursul lunii septembrie, Romania si Banca Mondiala au incheiat un acord de imprumut in valoare de 1 miliard euro de la Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, pe o perioada de 12 ani, cu optiunea de amanare a tragerii.
 
Sursa:
 
====================================
===========================
================


Comisia Europeană blochează 10 MILIARDE DE EURO pentru România.
Comisia Europeană a declanşat astăzi oficial procedura de presuspendare a fondurilor pe programele operaţionale Regional, Transporturi şi Competitivitate. Pentru cele trei programe, pentru care CE a declanşat procedura de presuspendare, ţara noastră avea alocate aproape 10 miliarde de euro, pentru perioada 2007-2013.

"În această dimineaţă, serviciile Comisiei Europene au informat autorităţile române printr-o scrisoare că acestea au decis să „presuspende” cea mai mare parte din trei programe cofinanţate prin fondurile structurale ale UE. Acest fapt survine ca urmare a unor deficienţe grave din cadrul sistemului de gestionare şi control al programelor „Transport”, „Regional” şi „Creşterea competitivităţii economice”. Problemele sunt legate de domeniul achiziţiilor publice, al bunei gestiuni financiare, precum şi de prevenirea şi detectarea fraudei şi a conflictelor de interese. Această acţiune este urmarea unei analize aprofundate şi înseamnă că nu se vor mai face plăţi până la adoptarea unor măsuri pentru remedierea acestor probleme. Creanţele vor fi însă rambursate imediat ce acţiunile necesare sunt întreprinse de autorităţile române", se arată într-un comunicat de presă al CE.


România are la dispoziţie două luni pentru a lua toate măsurile necesare pentru a remedia deficienţele identificate şi a demonstra că sistemele de gestionare şi control funcţionează în mod adecvat.
"Acest rezultat va trebui confirmat printr-un raport din partea Autorităţii Naţionale de Audit. Doar în acest caz Comisia va fi în măsură să reia plăţile", se arată în documentul citat.
Pentru perioada 2007-2013, UE a alocat României fondurilor structurale şi de coeziune în valoare de 19,21 miliarde de euro. Până la data de 30 septembrie 2012, rata de absorbţie a acestora a fost de 9,7%, adică 1,8 miliarde de euro.

Pentru POS Transport, în perioada 2007-2013, UE a alocat României 4,56 miliarde de euro, a căror rată de absorbţie, la data de 30 septembrie a fost de 6,46%, însemnând 295 de milioane de euro. Pentru Competitivitate, alocările sunt 2,55 miliarde de euro, iar rata de absorbţie este de 6,76%, respectiv 172 de milioane de euro. Pentru PO Regional, UE a alocat României 3,7 miliarde de euro, rata de absorbţie fiind, la 30 septembrie, de 21%, respectiv 786 milioane de euro.

Deficienţele grave persistă, iar "Comisia nu poate efectua plăţi în aceste condiţii"
Plăţile în cazul celor trei programe erau întrerupte din timpul acestei veri, măsura de presuspendare, care precede suspendării, fiind luată în urma nemulţumirii CE faţă de măsurile propuse de Guvern pentru remedierea deficienţelor, în special fraude.

Comisia Europeană a avut misiuni de audit în 2010 şi 2011, ocazie cu care au fost identificate deficienţe grave cu privire la sistemul de gestionare şi control pentru fondurile structurale din România şi a întrerupt plăţile efectuate prin intermediul Fondului european de dezvoltare regionalăşi al Fondului de coeziune, la mijlocul anului 2011.

"În decembrie 2011, Comisia a reluat plăţile, în urma angajamentului ferm al României de a îmbunătăţi sistemul de gestionare şi control pentru achiziţiile publice. Autorităţilor române li s-a solicitat ca, până la mijlocul anului 2012, să demonstreze că sistemul funcţionează în mod eficient. Cu toate acestea, rezultatele misiunilor de audit efectuate în iunie/iulie 2012 atât de auditori naţionali, cât şi de auditori ai Comisiei arată că persistă deficienţe grave. În aceste condiţii, Comisia nu poate efectua plăţi", se arată în comunicatul Comisiei Europene.

"Ar trebui să se tragă învăţăminte din experienţa perioadei actuale"
Bruxellesul atrage atenţia asupra importanţei pe care acţiunea viitoare a guvernului de la Bucureşti o are în perspectiva alocărilor financiare pentru România, pentru perioada 2014-2020.

"Ar trebui să se tragă învăţăminte din experienţa perioadei actuale. Este vital ca viitorul sistem de gestionare şi control din România să abordeze deficienţele actuale şi să producă rezultate cu privire la proiecte care respectă reglementările juridice şi sunt viabile din punct de vedere economic, răspunzând provocărilor cu care se confruntă România. Propunerile Comisiei pentru perioada 2014–2020 se bazează pe premisa că instrumentele de investiţii ale UE răspund necesităţilor în materie de investiţii de pe teren şi că sunt disponibile resurse suficiente pentru a pune în aplicare reformele şi transformările structurale necesare pentru a îndeplini obiectivele pe termen lung ale Strategiei Europa 2020", se arată în comunicatul CE.
În cazul celor trei programe, dar şi pentru programul „Mediu” au fost propuse, "pentru a proteja bugetul UE", corecţii financiare care ar acoperi între 10 şi 25% din plăţi.
Clarice Dinu este editor al ziarului Gândul

Sursa:
http://www.gandul.info/politica/e-oficial-comisia-europeana-blocheaza-10-miliarde-de-euro-pentru-romania-gandul-a-prezentat-saptamana-trecuta-informatia-in-exclusivitate-10256300
====================================
=====================
===========

70 de comentarii:

  1. Neatza Buna la ZOO +9! La Multi Ani Armatei romane! Ii invitam si pe colegii din celelalte componente ale Sistemului National de Aparare sa fie cu noi si ca sa le aratam ca nu suntem "zgirie brinza" ii cinstim c-o tzuica si-un tulburel (desi vinul s-a limpezit deja). Cafeaua o da domnul Burcu, iar Czar impreuna cu celelalte feline dau...din coada.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Korecte buey !
      LA MULTI ANI si tuturor militarilor romanesti, nu numai armatei care-i pe chituci, la "ZVITA" fara de sfarsit, chir daca-s bagati la rezerva !
      O zi buna de la 9ua, voua !

      Ștergere
    2. PeSe: Tuica si tulburelul...cine are norocul asta ! Eo aciulea la capitala, in sectoru' care este, am sa bag un pet de bere, da' ala la promotie, cu 10% gratis !
      Inca mai astept oferta lu' don' Burcu, care se lauda c-o oaie fripta si-un butoi de vin, colea la Severin...dar de cand ii tot vin dracii si vrea sa scoata sigurantele de la panou...raman mai bine la petul meu !

      Ștergere
  2. Stimata redactor
    Va rog sa-mi permiteti sa adresez o intrebare la care poate raspunde oricine inclusiv Plano.
    Care este motivatia unui profesionalist al legilor sa faca voluntarism pe un blog destinat pensionarilor
    militari ? Mentionez ca nu are trecut sau viitor in armata romana ?
    O face din patriotism si respect pentru uniforma ?
    Este infiltrat si platit de altcineva .?
    O face din plictiseala sau lipsa de femei ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. RoBort ai dreptate. PulanoX are niste interese ascunse, probabil "de partid si de stat". Timp de aproape 3 ani n-a facut decit sa joace la 2 capete, asa cum i-a dictat interesul. El (PulanoX) a dovedit ca este un individ ranchiunos, cu prejudecati care, daca nu-i convenea ce postai, "harshti" comentariul. Numai ceea ce-i gidila lui in mod placut pipota si urechea era permis a fi publicat pe bloaga lui.
      E o mare diferenta intre acest blog si ala al lui. Aici ne-am injurat, ne-am spurcat, dar ne-am impacat pina la urma. Ne acceptam asa cum suntem fiecare, cu bunele si relele fiecaruia....
      Apropos...don' RoBort, dumneata ai permis de acces pe acest blog? Ai fost initiat/botezat conform traditiei, sau urmeaza?

      Ștergere

  3. SE PARE CA ESTI ......IN URMA CU INFORMATIILE ......MAI PRIETENE!!!!
    Serveste de aici ca-i calda!!!

    ,,
    O posibilă degradare anul viitor a economiilor din vestul Europei ne-ar arunca într-o recesiune severă, întâlnită doar în 2009, potrivit ultimului raport al FMI dedicat României. Leul ar cădea cu până la 20%, iar PIB ar scădea cu 5%. Sfatul FMI este să vindem ''perlele ale coroanei" precum Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz, active din care un cumpărător ar obţine profituri imediate. Companii precum Termoelectrica, în care investitorii ar trebui să bage mulţi bani pentru a obţine în final un profit, pot rămâne la stat. FMI ne recomandă o creştere a taxelor, inclusiv a TVA, ce ar asigura o mai bună finanţare a sectorului sănătăţii......""

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ii calda o pula-doby ! Am citit-o de jde ori ! Este comentata si intoarsa pe toate partile ! Televiziunile au facut-o un fel de "a la Cluj" !
      Te-ai trezit tu ca-i calda ! Ia-n pune-ti mana la curul izmenelor, nu cumva-s calde ?
      Buey !

      Ștergere
    2. PeSe: lasa sa mai traim si cu sperante de mai bine, sa mai auzim si de lucruri bune, nu numai de taieri, reduceri, insolvente, desfiintari, restructurari, dat afara, reorganizari, amanari, interziceri, pusca si cureaua lata-ce pensii aveam odata, amenintari, frau monica, procurori, deneauri, cesemeuri, biblii sub brat, gainat, daniletz, dogaru cu parul cret fura sindicatul din cotet,etc.

      Ștergere
    3. Te CITEZ, PMT:
      =========
      ".... lasa sa mai traim si cu sperante de mai bine, sa mai auzim si de lucruri bune, nu numai de taieri, reduceri, insolvente, desfiintari, restructurari, dat afara, reorganizari, amanari, interziceri, pusca si cureaua lata..."
      =====================
      Prietene, ai intuit perfect!
      Exact, fix ca tine am gandit si eu cand am facut... selectia!
      Sunt satul, bolnav de STIRI rele, apocaliptice etc.etc.
      Imi doresc si putina lumina, un bob speranta macar!
      Dar pentru a intelege, trebuie sa fi OM bun, destept!
      Ranchiunosii, cei plini de otrava si iremediabil bolnavi,
      inteleg greu, sau ... deloc!
      O zi buna va doresc,
      Tuturor!

      Ștergere
  4. Intregii Armate a Romaniei ii doresc viata lunga si conducatori onorabili!

    RăspundețiȘtergere
  5. Uai, colegii din "celelalte componente", la voi la Drobeta nu se aude ca-i ziua militarilor de armata ?
    Au n-ai terminarata de lucru la Megalitica cu bolovanii !

    RăspundețiȘtergere
  6. Pentru cei care fac urticarie la saitul SCMD !

    Preluare:

    "24.10.2012
    Despre Ordonanta de Urgenta privind revenirea in cuantum la valoarea din decembrie 2010, a pensiilor militare micsorate
    Dragi colegi,

    Punerea pe tapet a Ordonantei de Urgenta privind revenirea in cuantum la valoarea din decembrie 2010 a pensiilor militare micsorate, va avea loc vineri, 26 octombrie a.c., din ratiuni financiare, odata cu rectificarea bugetara.

    Honor et Patria! Vae Victis!

    Presedintele SCMD
    Col. (r) dr. Mircea DOGARU"

    Parerea mea:

    Proiectul de Ordonanta, asa cum a fost el conceput de specialistii sindicatului, CU PARERE DE RAU, va trece egsact o pula !
    Dupa ce l-am citit, de m-am chinuit vartos sa deslusesc ce vor autorii, n-am inteles mai nimic ! Un amestec si de aia cu ele taiate si de aia cu ele sculate, care n-au nicio noima ! Iarasi despre fel de fel de reevaluari, reconsiderari, rebotezari si alte cacaturi inutile !

    In opinia unora, care este si a mea, ordonanta asta trebuia sa aiba unul sau doua articole scurte:
    -cei fututi vor reveni la cuantumul avut in decembrie 2010, de la 1 ianuarie 2013 si
    -pe parcursul anului 2013, cei care au luat muie de la Boc, vor primi diferentele, in jde transe !

    Ce mare cacat ! Ii baga si pe cei cu ele crescute, a caror situatie este deja clara, scormoneste rahatul cand nu este momentul (ca sa crape toate caprele), asmute la un nou val de scuipaturi, vrea asea brusc sa se revina la fosta denumire de pensii militare de stat si alte cacaturi care nu fac obiectul unui act reparatoriu in guvern !

    Zic eu, care am facut stiintele juridice la Spiritu-i Haret, la distanta, prin corespondenta !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PeSe: iar de textul cu "din ratiuni financiare", m-am saturat !
      Adica, daca ratiunile financiare sunt giugiuc, atunci se baga ordonanta la aprobari, iar daca sunt nashpa, adio Gringo ! Mai vedem noi, cand or mai veni si alte ratiuni la rand !
      Chestia asta cu ratiunile a mai fost si imediat dupa ce a venit dottore la Victoria, nu ? Ba ca nu are sereiul buget, dar armata militara are, ba ca n-are militia da puscariile ar avea, ba ca bugetul pe 2012 n-a fost croit cum trebo, ba ca nu exista vointa politica, ba ca sigur cu 1 ianuarie se produce minunea...

      Ștergere
    2. PeSe: dar ca sa nu fiu carcotas, taman azi in zi de sarbatoare !
      Sa dea Domnul sa intre, sa treaca, iar de la ! ianuarie 2013 sa ne avem iarasi toti ca fratii: erhas pozitiv frate cu planoristul 10 intercraci, PMT cu Cioco Belo si Tzaganii rromi, iar ilustrul Biliuta cu toata lumea ! Sa se dea liber la comentarii pe toate bloagele si niciun comentariu sa nu mai fie eliminat !

      Ștergere
  7. SPERMA-ta degeaba - somnambulule , carele vorbesti singur , care va sa zica -un picut tampit la capulete!!

    RăspundețiȘtergere
  8. Uai fratzicilor, LA MULTI ANI si lu' nea Itza !

    Itza regele buey, cum care Itza !
    Se apropie mosul de suta !

    M-am inspirat si eo de la teve, unde am vazut ca-i la moda chestia cu impartitul medaliilor de Onoare, chiar daca-s inventate de izmanarul Oprea, seful mafiei personale a lu', reevaluat de catre !

    Ia, ca sa vedeti ca nu mintzesc, am luat de pe vichipedia:

    "Mihai I, Rege al României, Principe al Romaniei, fost [1] Principe de Hohenzollern (n. 25 octombrie 1921, Sinaia)[2][3][4], în perioada domniei tatălui său, Regele Carol al II-lea, cu titlul Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, a fost suveran al României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947[5]. Este stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii și văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a. Mihai este una dintre ultimele figuri publice în viață din perioada celui de-al Doilea Război Mondial."

    RăspundețiȘtergere
  9. Gata, plec la Patriarhie sa ma rog la Boasele sfantului Nectar, ca vad ca unii nu au loc de comentat de mine !
    Roby pozitiv, treci la comanda, ai liber !

    RăspundețiȘtergere
  10. Preiau de pe Pulano 10 intercraci unde ai dreptul doar sa taci, o idee referitoare la cum ar putea arata o OU de modificare a altei OU, exactimente ce cacat mancam eo, ceva mai sus (as comenta acolea, dar ca sa intri la Lupus tre' sa-ti faci analizele complete, sa ai viza senghen, carnet de sanatate international, ochii albastri si sa nu fii pretenar cu Roby erhas pozitiv)!

    Iaca:

    Articol unic
    Art 1
    (1) Pensiile prevazute la art. 1 lit. a) si b) din Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri in domeniul pensiilor pentru care, în urma recalculării, potrivit accestei legi, sau în urma revizuirii, potrivit OUG nr.1/2011, a rezultat un cuantum mai mic decît cel calculat în baza Legii 164/2001 sau a Legii 179/2004, vor reveni, începînd cu 01 01 2013, la cuantumul din 30 12 2010, dar nu mai mare de 7 000 lei.
    (2) Cuantumul prevăzut în aliniatul precedent rămîne în plată pînă la data la care cuantumul rezultat din produsul dintre punctajul stabilit prin Decizia de recalculare/ Decizia de revizuire și valoarea punctului de pensie va fi mai mare."
    ===================
    Parerea mea:
    Nu zic ca-i rea abordarea, dar nici nu-i straluceanca, de sa rupa gura targului !
    Meteahna romanului: pana nu-i fute si-o dunga rosie, atunci nu se cheama zugraveala !
    O tzara de imbarligatura sa fie, cat de mica, da' numa sa fie !
    Ce cacat cauta cuantumul ala de 7000 de lei si cum se descifreaza alin (2), nu ma pricep prea bine, dar totusi le bunghesc !

    RăspundețiȘtergere
  11. Uai !
    STIRE FUTERE !
    Prindeti-va de pula, care mai aveti, ca sa nu dati pe spate cand cititi !

    Iaca:

    De la Filiala sector 6-SCMD

    marți, 23 octombrie 2012

    "MINISTRUL APĂRĂRII NU GLUMEȘTE! IN CONFORMITATE CU ORDINUL MINISTRULUI APĂRĂRII NAȚIONALE , DL GENERAL CORNELIU DOBRITOIU, ÎNCEPÂND DE ASTĂZI , 23 OCTOMBRIE 2012, CENTRELE MILITARE DISTRIBUIE LEGITIMAȚIILE DE MILITAR ÎN REZERVĂ/RETRAGERE.

    Cadrele militare în rezervă şi în retragere pensionari militari, provenite din Ministerul Apărării Naţionale, pot beneficia, începând cu 22 octombrie a.c., în condiţiile stabilite de Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 76/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518/2012, de legitimaţii care certifică provenienţa din Ministerul Apărării Naţionale, gradul militar şi funcţia avute la data trecerii în rezervă sau direct în retragere.
    Procedura de elaborare şi emitere a primelor 15.000 de legitimaţii a început din 22 octombrie a.c., urmând a fi distribuite în ordinea depunerii solicitărilor scrise la centrele militare pe raza cărora domiciliază respectivele cadre militare.

    Facilităţi

    Repartiția în teritoriu a celor 15.000 de legitimații se face proporțional cu numărul cadrelor militare în rezervă şi în retragere aflate în evidența centrelor militare județene.
    Legitimația facilitează accesul pensionarilor militari în spațiile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale destinate serviciilor medicale, refacerii capacității de muncă sau cazării, precum şi activităților recreative, sportive, culturale, în condițiile stabilite prin actele normative specifice în domeniu.
    Emiterea legitimației se face la solicitarea scrisă a cadrelor militare în rezervă sau în retragere adresată comandantului centrului militar pe raza căruia domiciliază. "
    ==================

    Buey pularailor !
    Atentie ca ministrul NU GLUMESTE !
    V-am spus eo si ieri, da nu m-ati crezut !

    Facilitatile sunt dementiale, dati buzna la centrele militare, ca la sfintele boase ale lu' sf. Nectaru, pe care le pupa de zor "credinciosii" mitici !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PeSe: la ultimul recensamant, parca iereau mai multi bosorogi in teritoriu, decat cele 15 mii de cartoane repartizate !
      Sau se pune numa cei de rezerva, ca hai din retragere oricum creapa pana la mos Niculae !
      Ori se da o legitimatie la 3 pensionisti militari, ce se va utiliza prin rotatie ! Ca la roteala atelierelor de la instructia tragerii !

      Ștergere
    2. PeSe la PeSe: pentru cei din sectorul 5 care este, de la capitala ! Vand bon de ordine pentru procorarea legitimatiei, cu nr.567 ! Cedez dosar de inscriere la cemese contra doua beri si un rom mare la terasa "Curva de arama" .
      Rog seriozitate si fara intermedeari !

      Ștergere
  12. SPERMA-ta degeaba - somnambulule , carele vorbesti singur , care va sa zica -un picut tampit la capulete!

    RăspundețiȘtergere
  13. da io mai intreb o data...a nu stiu cata oara.
    Pt "facilitatile" pulii de care nici n-am avut nevoie in ultimii 11 ani nu era suficient cuponul de pensie si CI(hai la maximum de birocratie si o copie dupa dec de pensionare)?La ce mai trebuie si cacatele alea de cartoane,poate doar asa sa mai imbogateasca ceva tipografii.Apropo nea C Dobritoiu o fi avand prin familie sau printre prieteni funu' cu tipografie?
    Dar pana la urma TOTUSI de ce nu erau suficiente cupoanele si CI
    ca daca io ii arat lu ala de la RATBV legitimatia pulii,ala se si caca pe ea instant si halesc si amenda instant(valabil si la nasu ala de la chefere).Io cre' ca legitimatiile astea au fost facute asaaa la OHA ca sa-i abureasca pe basinosii senili....Iote baaaa io am legitimatie ca am fost in armata,dobritoiu NE-A FACUT DREPTATEEEEE!!!
    Vai de voi si pula voastra,acu o sa vi se para portofelu' mai plin.
    PS hi,hi,hi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai, ca bine zici, de parca ai vibra in mine !
      Nu-ti mai derenja energia cu fel de fel de intrebari, ca-ti slabeste auzul si te afecteaza la prost tata !
      Cornelus ministrul, asea ca sa te linistesti, n-are nicio treaba cu cacaturile astea de legitimatii ! Este un moft al unui instelat de pe la nush ce directie centrala de management al resurselor umanitare (uau, cum suna !), care a vrut, musai, sa "scoata" cacaturile astea de cartoane, ca sa moara dusmanii lui de ciuda ! Si le-a scos !

      Ștergere
    2. Muei,atentie la bidoane!
      Distractia-i mai pe seara,cacu trebuie sa producem pentru PIB.

      Ștergere
    3. @pmt(n-am fonturi mai mici)

      bine ma,asa e ba,dar vrei sa-ti arat postul unde ministresu'"aparararii" a zis cu gurita lui despre legitimatiile lu'peshte??
      Te'n p..la mea si tu cu politica ta nici rosie nici portocalie,ci oarecum cacanie.Ai mai luat o muie!s-o sugi sanatos acum si la MULTI ANI!!!de ziua fostei armate,ca i-o vad ca defileaza smurd,tot felu' de barcutze/parasute si 7 humveee.Bai pula tu cu "astia vrei sa faci razbel?
      noapte buna la ora 16;45!
      PS cel mai mult ma "incanta" demonstratiile aviatice ale RO
      3-5 parasutisti si 4 avioane obosite ca si cel mai amarat jeep are mai multi CP decat cacaturile de la clinceni(alea cu motor cu piston in linie sau stea)Si voi vorbiti de aviatie militara, bai pulelor??(scuze nu m-am adresat lu'TPM ca el o are mica)

      Ștergere
  14. Uai, tovu' Burcu,
    Vad ca de 4,7 zile si restul ore si secunde, de cand mi-am revenit din coma aia profunda, ma tot periezi !
    Iar o sa zica lumea buna ca, de fapt, tu esti eu, iar eu sunt tu si, impreuna, anonimul care tot posteaza aciulea pana la epuizare !
    Nu ma mai baga in seama, ca or sa zica lighionii ca semnez ceva la nush ce stat de plata !

    RăspundețiȘtergere
  15. Somnambulule , care-le vorbesti singur , care va sa zica -un picut tampit la capulete! Grea boala taica!!

    RăspundețiȘtergere
  16. Imagini extraordinare pe un blog afiliat !
    Urarii de LA MULTI ANI armatei romanesti, i s-au asociat cateva poze cu escadroanele de rosiori de acusica fro 200 de ani !
    Felicitari administratorului acelui blog ! Nici nu stie cata dreptate are !

    RăspundețiȘtergere
  17. Nu as vrea si nu-mi doresc in ruptul pulii sa deranjez frun asociat de blog de pe aciulea, insa nu ma pot aptine, ca un CIUMPANZEU ce sunt, sa nu remarc tristetea unor fentosi, de a se da cu salteaua pe scari, cand ar putea sa le coboare cu pasul ! Simplu, CIUMPANZEULE !
    Urat mai suna !

    RăspundețiȘtergere
  18. No, La multi ani apevistilor, lighioanelor, dobitoacelor si pacientilor!!!
    O palinca din pruna mea curata pentru tat nerodul de p-aci!
    Hai, La multi ani!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai, domnu' "P" , ce n-as da eo pentru o "curata" de aia de a ta !
      Numa ca nush cum s-o ieu:
      -ori o palinca curata, din pruna ta,
      -ori din pruna ta curata ceva palnca !
      Doamne feri, numa sa nu fie pruna chestia aia care itzi atarna sub bracinari !

      Ștergere
    2. PeSe: in rest, LA MULTI BANI si tie !

      Ștergere
  19. Uai,
    Si tocmai cand vroiam sa ma sparg in figuri, ca tema-i putrezita,
    Hopa, iaca-asea, ca ne baga adminu un apgreit cu Barossu care-mi suge ossu, de m-am umezit sub buric !

    RăspundețiȘtergere
  20. LA MULTI ANI Dumitrilor si derivatilor, inclusiv Miticilor de Bucuresti si sud, pentru zilele de maine si poimaine !

    Uai, abia ce ma ostenii cu inchinarea la Boasele lu' Nectar, scoase la Patriarhie intr-o cutie de 43 x 24 x 15, si iar tre s-o ieu de la cap, cu san Dunitru, care-i in dublu exemplar: unul izvorator de mir, iar unul cel nou!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PeSe: prilej exceptional pentru taranii de la tara s-o mai flendure cateva zile, ca-i sarbatoare, nu-i asa ? Si e pacat sa faca treaba !
      Asea ca, decat sa-i bata dumnezeu, mai bine se matolesc in grup !
      Da-o'n pula lor de treaba, ca pana chica zapada mai este timp suficient !

      Ștergere
  21. Familia regala a Romaniei primeste onoruri militare...
    Familiile de sarantoci ale tarii, primesc muie profunda, ca oricum nu costa nimic !
    Am rezolvat toate problemele din tara asta bogata si, ca sa nu ne spurce popa, numa problema familiei regale a ramas mai pe la coada !

    Uai, da prosti mai suntem !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da ce zic eu !
      Tara lu' Dorele are de toate, asea ca CIOCU MIC!
      Avem rege al tiganilor ? Aveeem....
      Avem imparat al rromilor de pretutindeni ? Am avut...
      Avem regi ai asfaltului ? Hahai si inca cati...
      Am avut doi presedinti simultan ? O sa mai aveeem.....

      Ștergere
  22. Da-i inainte cu ..veselie ! Totusi din cand in cand mai si raspunde-ti (tu TIE!!)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eote, uai...
      Deci nu numai baba mea are dreptate...
      Risc sa nu ma mai viziteze nimenea la 9ua...

      Ștergere
  23. Vezi de treaba. Nebunii se cauta unii pe altii. La oua.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Anonim 17 octombrie 2012, 10:52
      Ingroapa-ti marfa si KISc-o!"

      Ia incearca aceeasi formula si pentru "vezi de treaba" ! Oare n-ar suna mai bine "vezi-ti de treaba" ?

      Ca tot tu ai scris si "ingroapa-ti", da' cred ca ai o problema cu "vezi", asea cum am eu mai multe probleme la mansarda.

      Na, zic si eu, poate ma aleg cu fro muye, asea pe liber...

      Ștergere
    2. PeSe: da' nu mai insist, pentru ca nu am reusit eu sa te conving ca-i Schindler, si nu Slinder, asa ca o las de baltoaca !

      Ștergere
  24. 15:16.
    De atatea luni, inca nu te-ai prins?

    RăspundețiȘtergere
  25. Or v-or sechestrat babornitele
    Or ati halit niscaiva fasui cu ciolan de ziua armetii si ati dat in cacareala prelunga
    Or vinu-i prea bun si sunteti mucificati non-stop
    Or ati plecatara cu totii la Alba Iulia la Consiliul National al Reprezentantului Mirciulica Intaiul
    Or nu mai aveti inspiratii la injuraturi, in pula mea
    Or ati uitat ca meciul Stelei e abia la 22a si stati tepeni ca pulilii la teve de pe acum,

    Ca, de altfel, nu inteleg ce va opreste sa-i dati o muie lu curdeleu, prietenul lui cimpanzeu maimuka !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oricare din presupunerile tale (nene adminule) poate fi corecta . Dar cea mai corecta este cea care spune ca chiar si curdelonul , in prostia lui cronica , sa satura de aceleasi prostii repetate , la infinit , sub acoperire numelui de pmt ... Ce dracu te astepti de la comentarii de acest gen ... fuge lumea oriunde mai poate sa spuna si sa auda si cite ceva inteligibil ...

      Ștergere
    2. @ 21:08
      fugi nene fugi in pula mea!! unde si-a intarcat mutu' iapa
      PS anonim=kkt

      Ștergere
  26. Putzica mica..mica.....ai luat pasteaua de somn??!!

    RăspundețiȘtergere
  27. Don Vasileeee...
    Ce facusi bre, incercasi la pas podetul de la Calafat la Vidin si ai ramas la bulgari ?

    Mai schimba apa, nana, ca ma sufoc, iar mane-i sarbatoare !
    Ziua miticilor !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu de alta, da zice carcotasii astia ca am devenit actionar principal la blogul de mehedinti si ma-njura ca nu mai au loc de mine, ca sa silabiseasca si ei ca "Mama are mere- Tata-i da la buci" !

      Hai, da-o'ncolea, NUMA' fro 600 de afisari de pagina, doar cat ai intoarce capul, nu-i de colo !
      Bag sama ca se citeste in disperare aciulea !

      Ștergere
  28. Mai schimba apa, nana, ca ma sufoc, iar mane-i sarbatoare !
    ....de la sosetele tale vine duhoarea ...putulica mica ,mica

    RăspundețiȘtergere
  29. NOUTATI UTILE

    De pe Pulano 10 intercraci unde ai dreptul doar sa taci, aflam cu emotie ca "Se confirma Se elibereaza, gratuit, medicamente" !
    Testul a fost aplicat asupra unei farmacii de catre cel mai experimentat tester in viata, domnul Dragos de la Filiala Sector 6 !

    Meritul principal este al SCMD, prin intaiul nascator de sindicat militar.
    De fapt, se poate distinge clar ca Filiala Sector 6 ne produce emotii dupa emotii, tot ea anuntandu-ne azi ca ministrul de razboi "nu glumeste" si ca a dat ordin clar sa inceapa distribuirea urgenta a legitimatiilor pentru bosorogii din rezerva si retragere, fapt ce va duce la o imbunatatire exploziva, imediata si fara precedent a capacitatii de aparare a tarii, inclusiv a razboiului intregului popor !

    RăspundețiȘtergere
  30. O alta NOUTATE UTILA

    A aparut prima editie a Tolbei cu Sageti care reuneste la un loc toata opera de ras a maestrului Biliuta !
    La unele chiar razi de te caci pe tine.
    Cartulia costa doar 13 lei, cat diurna pentru o zi de misiune si se poate comanda prin Posta doamnei Clanta de la Sectorul 5 care este
    Detalii pe blogul maestrului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PeSe: am uitat sa va spun ca Doamna Clanta i-a furnizat primul circ literar maestrului, fapt pentru care un domn Ica doreste insistent adresa unde lucreaza distinsa doamna, pentru a chema toata lumea la posta !
      Asa zice acolo, eu n-am nicio vina !

      Ștergere
  31. STIRI NEUTILE

    "La Micutzul" zice ca "Armata trebuie sa puna piciorul in prag si sa ceara parlamentului , impetuos, dotarea la care are dreptul o armata moderna ", recunoscand totodata cacu chestia asta a bagat spaima in politicieni !

    Ecoul postarii a fost asa de profunzator, incat m-au sunat deja fro 5 activi ca sa particip alaturi de ei, incepand chiar de maine, la pusul picioarelor in pragurile parlamentului, deoarece nu au suficiente picioare de activi, majoritatea fiind la studii, in concedii si liberi dupa serviciile de luna trecuta !

    RăspundețiȘtergere
  32. De la "MARIN NEACSU" aflam ca domnul Roby erhas pozitronic a luat o muie scurta si rapida, intrucat scenariile domniei sale, cu agentii rusi, americani si zero-zero-7, nu se pliaza intocmai pe versurile patriotico-militaresti ale poietului administrator. De fapt se vede cu ochiul liber ca, poietul este adeptul exclusiv al rimei imperecheate, deci nimic nu este haotic.

    RăspundețiȘtergere
  33. NAUCITOR, mai tare decat meciul Steaua-Molde!

    De-a dreptul naucitoare, daca aveti rabdare sa cititi, este postarea de pe Megalitica, aia cu cele 12 cranii, care de fapt trebuiau sa fie 13 (iarasi 13 ? 13 cranii, 13 lei cartea lui Biliuta, 13 lei diurna pe zi)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @PMT
      Si de ce te miri?
      Si cei 4 apostoli au fost 3 ...Luca si Matei!Hi,hi

      Ștergere
  34. Si pentru ca maine este o mare sarbatoare crestina,

    LA MULTI ANI tuturor celor care poarta numele de
    -Dumitru
    -Dimitri
    -Mitica
    -Dimitrie
    -Dumitrache
    -Mitru
    -Mitrea
    -Mitache
    -Dimitrica
    -Mitu
    -Dumitrica
    -Dumitra
    -Demetra
    -Dumitrita
    -Dumitrana

    NB LA ZOO + NOO

    RăspundețiȘtergere
  35. Ma vad nevoit sa revin pentru a face cateva precizari onorabilului domn de la 21:08, dupa care imi voi aduna colegii de la sectia 3-bolnavi cronici si vom merge, impreuna sa ne luam camasile cu manecile lungi, pentru nani !

    Domnul anosnim zice asa:

    "Anonim 25 octombrie 2012, 21:08

    Oricare din presupunerile tale (nene adminule) poate fi corecta . Dar cea mai corecta este cea care spune ca chiar si curdelonul , in prostia lui cronica , sa satura de aceleasi prostii repetate , la infinit , sub acoperire numelui de pmt ... Ce dracu te astepti de la comentarii de acest gen ... fuge lumea oriunde mai poate sa spuna si sa auda si cite ceva inteligibil ..."

    ============
    Precizari:
    -te simt cum ma citesti, pe nerasuflate, de-ti tremura si ochii in cap de emotie;
    -mi-as dori foarte mult sa fiu eu administratorul acestui blog, ceea ce, cu regret, nu se poate, intrucat Burcu-i unul in Severin, iar PMT e unul la 9ua de Bucuresti;
    -intra in arhiva, din luna mai inapoi si ai sa constati ca acest stil, de om sarit de pe fix, lipseste cu desavarsire, iar administratorul, din cate se vede, "emite" cam de prin 2009
    -nu ma deranjeaza cu nimic observatiile tale, ba, mai mult, la cata muie am luat eu pe blogul asta intr-o juma de an, dojana ta mi se pare ca o atingere sublima cu tzewa cu 3 straturi, dupa o cacare spirtoasa.

    In rest sa se justifice Burcu, daca are chef sau nu !
    Numa acusica fro 2-3 zile ii ziceam, aproape serios, ca nu mai e mult pana ce, un zabalos ofticat, o sa ne imbine in acelasi spirit ! Ceea ce este imposibil, pentru ca el este un om serios, pasionat de lucrurile faine si interesante, iar eu sunt un labagist cu doua bloguri personale ratate, un carcotas nationalist de prima mana, fost si actual pacient la 9ua !

    CLARIFICARE
    Nimeni nu ma poate opri sa scriu aici, oricat si oricand, cu exceptia administratorului.
    Ca nu poti scrie orice, am invatat.
    Cand am sa fiu bagat pe SPAM si cenzurat, ma voi plia pe noile cerinte. Deocamdata asta sunt, Tibica cu puta mica-initial, iar dupa ce am luat muie si am fost la dezintoxicare, Puta mica de Tibica !
    Noapte buna.

    RăspundețiȘtergere
  36. Mey tibica rapanica te-ai culcat intr-un sfirsit? Mey, tu dormi cumva ca Cezar maimuca cu ochii beliti?

    RăspundețiȘtergere
  37. No, buna dimineata dobitoacelor si celor de la noua oua.Scoateti-va proteza din pahare, luati-va dioptriile si purcedeti la treaba.PMT va tine in priza.
    ...va-n dinti, uite asa, ca aici la MH.La multi ani miticilor, multa muie!!Spor la treaba!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri