Google Translate

sâmbătă, 6 octombrie 2012

PPE a luat-o la vale. Grupul Popularilor nu se bucură de sprijin nici în ţările de provenienţă. Băsescu/PDL, luati aminte! Vin vremuri grele!


Susţinerea lui Băsescu, bombă cu efect întâziat pentru PPE. Congresul de la Bucureşti de o importanţă crucială.
 
Criza economică a generat la rându-i nevoia de schimbare a tendinţelor politice la nivel mondial. Semnale există. Dacă, înainte de criză, partidele de dreapta din Europa acaparaseră puterea în majoriatea ţărilor europene, scrutinurile care au loc în această perioadă demonstrează o cădere a Popularilor. Analistul Ionuţ Vulpescu consideră că un semnal decisiv a fost dat chiar în perioada referendumului pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Disputa dintre populari şi socialişti, dar mai ales dezbaterea care a vizat România au marcat trendul de scădere al PPE.
 
Popularii au fost cei care au cerut dezbaterea pe situaţia politică din România. Ulterior, mare parte a acestora nu s-au prezentat, ceea ce a dat şansa stângii europene să se impună. Grupul Popularilor nu se bucură de sprijin nici în ţările de provenienţă. Alegerile din Polonia au marcat venirea la putere a liberalilor. Un alt semnal a fost dat din Olanda, unde au câştigat tot liberalii.
 
“Au urmat Danemarca şi Franţa, Belgia şi Croaţia (stat în curs de aderare, în care ultimele doua cicluri de alegeri au consfintit un tandem presedinte-premier social-democrat). În Germania, Italia si Spania, sondajele arata o înfrângere la mare distanţă a reprezentantilor dreptei, iar în primele două dintre acestea, la anul sunt programate alegeri parlamentare”, precizează Ionuţ Vulpescu în analiza realizată pentru revistacultura.ro.
 
În timpul referendumului, grupul PPE i-a susţinut pe Traian Băsescu şi PDL cu toate forţele. Pe lângă fireasca susţinere a unui membru al aceleiaşi familii politice, miza este una politică. Pentru PPE România este una dintre ultimele redute care mai pot fi apărate. Menţinerea lui Traian Băsescu la putere era esenţială. Dacă mai pica o figură importantă din tabloul PPE, criza în interiorul familiei politice s-ar fi adâncit şi mai mult.
 
 
 
Susţinerea PPE s-ar putea dovedi însă o bombă cu efect întârziat. Electoratul din România a votat, a decis, dar din Europa semnalul a fost altul. Sondajele actuale arată că UE a pierdut mult la capitolul încredere în România, iar această neîncredere ar putea fi sancţionată la votul din 2014.
 
Congresul de la Bucureşti, momentul cheie al viitorului PPE
Congresul care va avea loc la Bucureşti în perioada 17-18 octombrie, are o importanţă deosebită pentru liderii PPE. 2012, respectiv 2013 sunt ani electorali în multe ţări importante (Germania, Italia sau România). Sondajele nu arată prea bine pentru partidele de dreapta. Angela Merkel riscă să-şi piardă poziţia de cancelar al Germaniei. În România, sondajele arată o victorie zdrobitoare a USL în campania parlamentară.
 
Congresul de la Bucureşti va fi unul al deciziilor. Pe lângă alegerea unei noi conduceri, liderii PPE vor trebui să gândească o serie de strategii pentru a reuşi să aducă corabia la mal. De menţionat că în 2014 vor fi alegerile europarlamentare.


Conform algoritmului politic actual,
PPE riscă să piardă puterea, care ar reveni socialiştilor.
 
=========================
=============
=====

V-ati plictisit de politica?
Va recomand un eseu video:
===============

=====================
Vreti sa stiti mai multe?
Click aici:
Gobekli Tepe,Turkey. Cele mai vechi Temple megalitice in Gobekli Tepe, Turcia. Gobeklitepe rescrie istoria. Punctul 0 al umanitatii. Garden of Eden. Locul unde s-a născut primul OM/ADAM. Discovery rewrites the story of human evolution

Admin, Romania Megalitica

17 comentarii:

  1. wau! Mergeti pe Armya ,muriti nyu alta 1 al dracului Ctzarusul asta!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai cum sa mergem??!! ADICA SA MURIM? Du-te tu!

      Ștergere
  2. mori" de ras prostovane!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te lasam pe tine!
      INTELEPCIUNEA-TA.

      Ștergere
    2. Propaganda ieftina.
      Publicitate de doi bani si speriat copii!
      Ctzarusul a ramas in pana de vizitatori, saracutul!
      Acuma nu stie cum sa se mai scoata, chiar daca se facu international!

      Ștergere
    3. Pai cum sa nu ramana in pana daca pamblegul lupta pe alte fronturi...cu mare succes!!
      CEZAR spunea...
      6 octombrie 2012, 16:21
      Stati linistiti ! Votati de-anboulea stampiland tot buletinul(si pe fata si pe dos) sau Nu mergeti la vot (mai ales daca va zice V.Orban - bozgoroiul)caci vine domnul DDDDDD cu sacul de bani si da la popor , in palma ! Va incepe desigur cu ,,alienatul mintal " Motanul KK von Tigano - Hurziceni!!

      CEZAR spunea...
      6 octombrie 2012, 16:23
      PS. Rascoala lu ,,alienatul mintal &com " va incepe dupa ce se fierbe mustul !! Surse sigure de la ...ochiul si tampanul!!

      ifim spunea...
      6 octombrie 2012, 16:38
      După lacrimă.

      Lupuș spunea...
      6 octombrie 2012, 17:09
      @karadeniz
      Si de unde crezi că răsare o nouă clasă politică mai repede de 10-12 ani?
      Chestia asta cu culpabilizarea întregii clase politice face parte din arsenalul propagandistic al lui Băsescu. Este un fel de a-i băga pe toți în aceeași oală cu băsescu sau cu DDD ca să deruteze electoratul.Nu vă duceți la vot dacă vreți să votați pe alții. Toți sunt ca mine, spune Băse.

      mos alecu spunea...
      6 octombrie 2012, 18:22
      @karadeniz 6 octombrie 2012, 14:06 :

      ia directa/participativa" ... Sigur ca , da !
      In statele (orasele state) din antichitate , cind un stat numara citeva mii de oameni (dintre care numai citeva sute erau CETATENI ... ceilalti neprezentind nici o importanta , fiind simple "vite de povara") ... se putea desfasura activitatea statala prin convocarea cetatenilor in agora si luarea (in comun/democratic) hotaririlor pentru desfasurarea vietii sociale a comunitatii respective ... Treaba se complica atunci cind este vorba de multe mii de cetateni care , macar teoretic , sint/trebuie a fi considerati cu drepturi egale ...

      CEZAR spunea...
      6 octombrie 2012, 18:43
      Multumesc Mos Alecu - Edificator ! Persista insa o intrebare :
      Oare oameni cu grade inalte si cu scoala multa , chiar sa nu stie asta....sau alta-i miscarea camuflata in valuri de ceata (precum navele pe mare!!)

      karadeniz spunea...
      6 octombrie 2012, 18:52
      @ Lupuș
      iar pentru a fi parlamentar îți trebuie doar cîteva milioane cu care mituiești un partid și niște alegători.
      Să presupunem că nu trebuie culpabilizată în bloc clasa politică, că există diferențe între partide, unii fură mai puțin ca alții. Uite, sunt de acord că PSD și PNL sunt, cel puțin la ora asta, niște partide mult mai credibile decât celelalte. Pai PSD s-a aliat UNPR, deci e posibil ca în noul guvern să-l văd iar pe Oprea ministrul apărarii , pe Zisu șeful SMG, pe Frățilă șeful Forțelor Navale și pe Becali avansat mareșal, că va fuziona și el cu PNL și general nu vrea, la banii lui.
      ” Hă,hă,hă, ce vrei bă, Oprea, să fiu un pârlit de general ca Iordănescu sau Zisu, panarama aia de mi-a dat pământul de la armată și echipa Steaua pe doi miei, un batal și o putină de brânză . Ia de-aici un milion de parai și fă-mă bă, mareșal, ca pe Antonescu, că io sunt Războinicul Luminii.”
      S-avem pardon, domnul Lupuș, da eu pe așa ceva nu pun ștampila, sunt milioane de români care o vor face, din proprie convingere ori stimulați, e dreptul și hotărârea lor, că așa-i în democrație. Am avut patru ani primar PSD-ist în Mangalia, cumătru cu fostul primar care a a stat vr-o 12 ani, doar că asta s-a plimbat prin vreo- o 3 partide. Singurul merit al ultimului e ca a distrus mai mult în 4 ani ca celalat în 12. Și acum partidul îi face și un colegiu, să candideze în paralment , să aibă imunitate ca să nu-l lege DNA.
      Cum am spus, voi vota un independent, dacă o fi prin colegiul meu, dacă nu îi votez pe toți de pe listă. Nu am cu ce-l favoriza nici pe Băsescu nici pe ARD, chiar dacă o să-mi reproșeze careva acest lucru. Nu pot să aleg moartea prin spânzurare doar pentru că e mai ușoară decât trasul pe roată. Eu aleg să trăiesc.

      karadeniz spunea...
      6 octombrie 2012, 18:57 Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    4. karadeniz spunea...
      6 octombrie 2012, 18:52
      ..................
      karadeniz spunea ... prostii!
      Mari cat casa ori caputzul lui cat banitza si creier cat nuca!
      Bey, de ce nu si-or vedea unii de nepoti? Ori au... interzis?

      Ștergere
  3. Mai coaie de arishi ,voi nu v-ati prins ca cel ce va trimite sa vedeti comentariile sugaciului de cezar este tocmai el,adica el se lauda ,el suteaza ,el marcheaza ,el arbitreaza ,numai ca nu-i iese pasienta este cam natarau,el le-a avut doar cu sportul[cand cu stanga cand cu dreapta] si cu shoptiriciul,sportul la tir [tras] cu urechea.

    RăspundețiȘtergere
  4. Zise alienatul mintal...T2

    RăspundețiȘtergere
  5. N-ar fi mai bine sa va balacariti in ograda voastra?

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu muei,nu-i bini!.Lasa-i sa se miroase-n mijlocul drumului,sa vedem si noi cum mai merg trebile-n sat.

    RăspundețiȘtergere
  7. Seara buna voua, iar kknarului din Urziceni ce-si zice T2, sa va suga mielu chelu voua! Sniper one!

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu-i sniper one R - dar sunt de acord cu spusele!!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Bei, bei unde disparurati cu tontii?

    RăspundețiȘtergere
  10. Cata nerusinare!
    Cata neobrazare!!
    =================
    Macovei: Românii să voteze cu noi ca să își schimbe viața în bine.
    =================================
    Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei și-a îndemnat, sâmbătă, colegii de partid să se lupte ”pe bune” în timpul rămas până la alegerile parlamentare, pentru a-i convinge pe români că își vor schimba viața în bine, dacă vor vota PDL pe 9 decembrie.

    Europarlamentarul PDL, Monica Macovei, a susținut sâmbătă la Liga Aleşilor Locali de la Poiana Braşov că democrat-liberalii trebuie să-și bage în cap că trebuie să câștige alegerile, pentru a lua înapoi guvernarea, pe care nu o vor mai da nimănui,

    ,,Ei ( USL n.r.) sunt la putere acum pentru că noi am dat guvernarea. Iar guvernarea nu se dă, guvernarea se câştigă. Se câştigă prin alegeri. Noi o luăm înapoi prin alegeri şi nu o mai dăm”, a afirmat Monica Macovei, potrivit NewsIn.

    Monica Macovei a susținut că PDL știe să lupte, pe bune. ,,Dacă e război, război să fie. Ştim să ne luptăm, nu furând voturi, ştim să ne luptăm pe bune”, a spus eurodeputata.

    Potrivit democrat-liberalei, românii trebuie să voteze cu PDL pentru a scoate România din ,,coşmarul” în care Dan Voiculescu, Victor Ponta şi Crin Antonescu au aruncat-o. ,,De ce sunt importante alegerile pe care mergem să le câştigăm? Repet, ne ducem în alegeri să le câştigăm. Nu vrem să facem o opoziţie puternică. Câştigăm alegerile. Asta trebuie să avem în cap şi aşa trebuie să acţionăm. De ce trebuie să câştigăm alegerile? Alegerile sunt alegeri, ca în viaţa fiecăruia, ca în viaţa celui din cabina de vot. De ce vrem să voteze cu noi? Ca să îşi schimbe viaţa în bine, ca să schimbăm ţară, ca să scoatem ţara din coşmarul în care Voiculescu, Ponta şi Antonescu ne-au aruncat. Nu se ocupă de economie, au alungat investitorii. Tot ce am făcut, miniştrii din acest partid, Vasile (Vasile Blaga), eu şi alţii şi am băgat România în UE împreună cu toată populaţia şi cu dumneavoastră. (…) Toate astea trebuie să le aducem înapoi şi de asemenea trebuie să aducem înapoi investitorii”,a mai declarat Monica Macovei.
    ========================
    Votati PDL !
    Votati ARD !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Niste talhari, niste banditi! Baga-i-as in kizda mamii lor de escroci, in frunte cu betzivanca de aia de Macovei, Czare de floci s-o iei!

      Ștergere
  11. Muei,aistia,PPE-istii
    ,nu serveste la congres niste
    oua cu rosii?

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite