Google Translate

luni, 14 ianuarie 2013

A venit pensia! UPDATE. Se amana! Pensiile majorate cu 4%! UPGRADE. EMINESCU, 163 de ani

 

Liviu Voinea: Pensiile majorate cu 4%, din februarie, la care se adaugă diferenţa pentru ianuarie


Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a vorbit în ediţia de luni seară e emisiunii "100 de minute", de la Antena 3, despre majorarea pensiilor cu 4%, măsură implementată deja pentru toate cele 12 luni ale anului 2013.

"Este vorba despre aproximativ 500 de milioane de euro, o cheltuială suplimentară pe parcursul întregului an. Aceşti bani sunt bugetaţi la o creştere de 4% a pensiilor", a declarat Liviu Voinea la Antena 3.

Ministrul a explicat că pensionarii îşi vor primi pensiile majorate începând cu luna februarie, când vor primi şi diferenţa pentru luna ianuarie.

"Îşi primesc banii în februarie. Tot atunci primesc şi diferenţa pentru luna ianuarie, pentru că în toate cele 12 luni ale anului 2013 pensiile sunt mărite cu 4%", a adăugat ministrul delegat pentru buget.

Legea pensiilor are o mulţime de neclarităţi. Una din ele este că indexarea se face cu rata inflaţiei plus jumătate din creşterea salariului realizat. Ori acest realizat îl dă INS, în luna septembrie a anului următor. (...) De aceea trebuie modificată Legea pensiilor, în sensul înlocuirii cuvântului "realizat" cu "preliminat", a declarat Liviu Voinea, explicând astfel motivul pentru ca pensionarii nu şi-au primit luna aceasta pensiile majorate.

Sursa:
http://www.antena3.ro/romania/liviu-voinea-pensiile-majorate-cu-4-din-februarie-la-care-se-adauga-diferenta-pentru-ianuarie-199151.html

==================================================


UPDATE.
Indexarea pensiilor a fost AMÂNATĂ din cauza neaprobării bugetului pe 2013.
16 ian 2013.

Guvernul nu a adoptat în şedinţa de miercuri ordonanţa de urgenţă prin care se indexau pensiile cu 4%, în conformitate cu prevederile Legii pensiilor. Motivul este lipsa unui buget aprobat al României pe anul 2013 care să constituie temeiul legal al indexării.


Cabinetul Ponta nu a mai aprobat ordonanţa deoarece ar fi contravenit prevederilor legale câtă vreme sumele nu sunt prinse într-un buget aprobat legal.

Potrivit prim-ministrului Victor Ponta, bugetul ar putea fi adoptat cel mai devreme pe 23 ianuarie. După acea dată va exista temei legal pentru indexare. În aceste circumstanţe, pensionarii vor primi pensiile mărite în luna martie, Guvernul căutând soluţii ca în luna martie să fie acordată majorarea atât de pe luna ianuarie, cât şi pe februarie.

Premierul Victor Ponta a declarat, pe 14 ianuarie, că în şedinţa de Guvern de miercuri va fi aprobată o ordonanţă de urgenţă pentru ca pensionarii să primească majorările în luna februarie - chiar dacă bugetul pe 2013 nu a fost aprobat. Casa Naţională de Pensii va trebui oricum să recalculeze fiecare pensie în parte.

Întrebat dacă există şansa ca pensiile să fie indexate din luna februarie, premierul a răspuns că indexarea are loc din ianaurie.

"Asta am discutat cu domnul ministru Liviu Voinea. Taloanele de pensii pentru luna ianaurie sunt tipărite deja din decembrie, însă cele pentru februarie se tipăresc acum la sfârşitul lunii. Ideea este ca miercuri în şedinţa de Guvern, o să-mi prezinte şi o notă şi dacă este cazul şi un proiect de ordonanţă de urgenţă în aşa fel încât indexarea pensiilor, care oricum are loc de la 1 ianuarie, să poată fi plătită la începutul lunii februarie. E o problemă tehnică", a declarat Victor Ponta.

Totuşi, Casa Naţională de Pensii trebuie să recalculeze fiecare pensie în parte. Lucru care nu se poate face fără o notificare de la Ministerul Muncii.

"Atâta timp cât nu există o prevedere legală, nu se poate face. Nimeni nu-şi asumă riscul să facă acest lucru. Prevederea legală înţeleg că va fi transpusă în Legea bugetului şi asigurărilor sociale pentru 2013. Până nu avem un document care să fie publicat în Monitorul Oficial nu putem vorbi de acordarea majorării", a declarat la România TV Doina Pârcălabu, fost preşedinte al Casei de Pensii.

Sursa RTV.NET: http://www.rtv.net/indexarea-pensiilor-a-fost-amanata-din-cauza-neaprobarii-bugetului_62206.html#ixzz2I9u20lRq
============================================
15 ianuarie 1850 - 15 ianuarie 2013
=================================

 
Mihai Eminescu
(născut Mihail Eminovici)
(n. 15 ianuarie 1850, Botoșani - d. 15 iunie 1889, București)
 
======================================================
 

 
==============================================
 


======================================
========================


IN MEMORIAM - EMINESCU

Admin, Romania Megalitica

64 de comentarii:

  1. Muei, 4% in benzie se simteste la bagabontu' ceala cari s-o rupt curu' pe ghiata. La cei cu aia mica si numai noul pret la prezervative...

    RăspundețiȘtergere
  2. auzi bre....zice liviu voinea" în sensul înlocuirii cuvântului "realizat" cu "preliminat", a declarat Liviu Voinea"
    ha ha ce gargara....adica sa-mi sugeti pula!!scurt/2 si niciodadata
    adminule,ai facut propaganda USL moca,urmeaza sa ti-o iei la buci.Ai votat,acum suge-o
    PS asta e valabil pentru un prostan ca mine(cu suptu') tu adminule ca propagandist o s-o iei mult mai rau la buci.Te-ai gandit ca te lipesti,uite acu ca o belesti.....blogher.....de partid

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai Curca plouata-n maracini!
      Cum se face ca pe astia care mult-putin, dar de cand au venit la putere tot dau cate ceva oamenilor, inclusiv tie, mereu ii injuri, ii faci in toate felurile, aruncand cu noroi si asupra celor care ti se pare tie ca ar tine cu ei!?! Buey prostovane,
      Dar pe aia care mereu ne-au luat de ani si ani de zile, ba una, ba alta, cum dreak faci ca-i pretuiesti si iubesti fara masura??? Tu chiar crezi ca noi nu te-am citit cum se cuvine? Ca ne poti traduce la nesfarsit?

      Ștergere
    2. prostovane! daca iti dau ceva,iti dau muyie....ai sa vezi facturile bai "inteligenta" 4%.....milogule

      Ștergere
  3. Răspunsuri
    1. Muei Curleoane, ca bine zici ca esti prostan...De fapt esti mai prostan ca prostanul, superlativul absolut al acestui adjectiv. Da-ti-am mooie mereu, ca esti mare natarau!!!

      Ștergere
    2. Mai , baiete , tu bagi zizanie intre curdelon si cetzarush .
      Ca care-i cel mai si mai prost .
      Sa vezi ce se paruiesc acusica ca el ii cel mai prost dintre toti prostii .

      Ștergere
    3. Fara paruiala, fara paruiala!
      Vrem fara violenta! Doar asa... o tavaleala!
      Ualiu..... care pe care? Punem la pariu?

      Ștergere
  4. E un pedelac -beat ! aveti mila!

    RăspundețiȘtergere
  5. Muei, nu luam prizonieri. Astia, pdl-ii , trebuiesc alergati pina-n Siberia.

    RăspundețiȘtergere
  6. mai vorbim pe la vara cu astia 4% anonimi=cacat.Sa va vad atunci putreziciunilor
    PS 4%=muye din ianuarie.....mai vedem in februarie a zis dottore-plagiatore,milogilor!
    auzi 4%!!! ha,ha

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buei Curleoane, de ce atunci cind 1,2...n, cu n apartinind lui N iti spun ca esti beat, nu te duci la culcare? Mai bine ne-ai spune ce-ti face ala mic, nepotul. A implinit 1 an? Lasa problemele astea cu 4% celor care se pricep. Spre axemplu lui Mos Alicu/Kaliku?

      Ștergere
  7. Buei, de Cezar maimucul zis si serjantul Bula sa nu v-atingenti ca-i discipula mea.

    RăspundețiȘtergere
  8. o sa urlati ca scapetii.Factura... cat e factura??
    dobitoci anonimi(adica unul/singurul/idiotul)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buei, conducerea ZOO + 9, in urma unei analize temeinice si profunde a decretat ca singurul DOBITOC si cel mai mare de pe-aciulea, nu esti decit tu. In rest, acest onorabil stabiliment, clubul Z00 + 9, nu are decit membri marcanti si venerabili a caror arbore ginecologic se trage din negura timpurilor, de pe vremea cind in oceanele si marile Pamintului se fierbea zupa primordiala. Ai inteles BUHAIULE?

      Ștergere
    2. Cine a ,,semnat'' majorarea tarifelor la gaz, electricitate, modificarea accizelor si a TVA-ului? Bai CARICI, te-n ...

      Ștergere
    3. UN PEDELAC BEAT SI NAROD ! AVETI MILA NU VA PISATI PE EL ! FOLOSITI STALPUL !!

      Ștergere
  9. Muei, de urlat am urlat si dupa alungarea psd-icilor. Care-i jmecheria?
    Am alta treaba. Vreau sa-mi bag membru-n csm. Un membru din partea societatii civile! ,,hi, hi, hi!''

    RăspundețiȘtergere
  10. Lu Caineala - mai cai-as trage si io un ..membru!!

    RăspundețiȘtergere
  11. Bai, luati-l dreaq pe curlionezu ala si duceti-l unde stiti voi. Asta-i si beat, si uituc, si prost...
    PESE Si muyst.
    PESESE Si onanist.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. S-o crezi tu ca , dupa cit bea el , mai are ce sa-si onanizeze ...

      Ștergere
  12. CEL MAI MARE SCANDAL DELA REVOLUTIE INGROAPA REGIMUL MAFIOT ROMAN ! ROMARM TRIMITE ARME CATRE IRAN ! CONSPIRATIE LA TOATE NIVELELE ! ARESTAREA LUI DAN VOICULESCU INEVITABILA !
    http://devanewyork.blogspot.com/2013/01/cel-mai-mare-scandal-dela-revolutie.html
    Sent: Monday, January 14, 2013 5:21 PM
    To: office@romconsny.org
    Subject: CONSPIRATIE !

    ABSOLUT SENZATIONAL. JURNALISTUL DE INVESTIGATII ROBERT HORVATH PRNTR-O ANCHETA PERSONALA DESVALUE O FILIERA TERORISTA IN ROMANIA CARE TRIMITE ECHIPAMENT PENTRU RACHETELE IRANIENE.....IN 2010. EL INCEARCA SA ATENTIONEZE
    SIE DAR ESTE REFUZAT. LA ORIZONT O URIASA CONSPIRATIE DE ACOPERIRE....ROMARM !
    CEI VINOVATI TREBUIE ARESTATI IN REGIM DE URGENTA !
    EL TRIMITE UN MEMORIU CATRE FBI CA REZULTAT SEFUL CELULEI ....ESTE DEPORTAT AZI CATRE SUA.
    S.0.S
    ACESTA ATENTIONEAZA DEASEMENEA DESPRE FILIERA DAN VOICULESCU PENTRU TRIMITERE DE ....... ECHIPAMENT CATRE ....... IN CURSUL ACESTEI ZILE.
    SI ......... ARESTAREA ACESTUIA DEPORTAREA ACESTUIA CATRE SUA !

    CONSPIRATIE IN SPRIJINUL TERORISMULUI INTERNATIOANAL
    Cititi memoriul meu http://devanewyork.blogspot.com/2010/12/document-senzational-in-premiera.html
    DECEMBER 12, 2010
    ATA UN FRAGMENT DIN RAPORTUL MEU CATRE FBI : Assistant Director in Charge Janice K. Fedarcyk.......... Stimata Doamna ....... Ultimele desvaluiri vorbesc despre intrebuintarea unei companii romanesti pentru trimiterea de arme catre IRAN. According to an investigative report....... and an associate had sent the sniper scopes to a Romanian front company to mask the final destination: Iran.

    Aurel Frăţilă a fost arestat şi trimis în SUA, extrădarea lui fiind aprobată pe 11 ianuarie de Curtea de Apel Bucureşti.
    Raportul menţionează că s-a încercat să exporte către România giroscoape militare şi accelerometre pentru ghidarea rachetelor balistice, destinaţia finală fiind Iranul.
    CER DESCHIDEREA UNEI ANCHETE GUVERNAMENTALE SI PREZIDENTIALE.
    AM CERUT AMBASADORULUI ROMANIEI SA FIU PUS IN LEGATURA CU O PERSOANA SIE. AM ADRESAT ACEIASI CERERE CONSULULUI NY PARJOL. FARA REZULTAT. AM TRIMIS NOTE OFICIALE.
    CONSPIRATIE
    ....LA TOATE NIVELELE
    FAC ACEIASI CERERE IN CAZUL FILIREI DAN VOICULESCU ....

    RăspundețiȘtergere
  13. Iar ai aparut nenorocitule de ungur americanizat?... Mai lasa-ne cu dezvaluirile tale cutremuratoare si vezi ce fac companiile americane cu produsele lor... Dupa tine, daca exporti ingrasaminte chimice (azotati) se face ca exporti explozivi (ca si ingrasamintele pot fi cu utilizare dubla...). Mare lepra si caracter de rahat esti! Nu te tin americanii decat daca improsti peste tot murdarie si nu primesti muie de la ei? Jalnic mai poti fi!
    Meri in fras si sa mori dupa chipul si sufletul tau, cand romanii se vor indura de tine, coada de topor ce esti!
    Ce-ti iese pe cur sa-ti intre la loc in gura!!!

    RăspundețiȘtergere
  14. Neatza Buna la Zoo + 9! Cezare nu uita de oua!
    1. RoBort Horvath-ule, muei nene nu vrei tu sa pleci in tarile calde, ca aciulea la noi e frig si zapada?
    ------------------------------------------
    Un gind pios astazi pentru Luceafarul poeziei romanesti...Dumnezeu sa-l ierte!

    RăspundețiȘtergere
  15. Mai fekala de cal RH pozitiv si sidacios: de ce nu publici dejectiile tale pe blogurile portocalii sau cel al lui kioru din capu Cotroceniului? Vezi ca acolo ai "audienta" si poti gasi un sprijin de la "serviciile" aservite pdl-acilor si poate primesti o decoratie de la sef, ceva cu cavaler, insemn de barbatie, tucalar, tradator etc... etc... ceva sa iti pice bine pe unde vrei tu!
    Pe aici o sa primesti doar o muie groasa si bogata de la toti cei ce trec prin blogu lu comisaru-sef... dar poate asta cauti si atunci se schimba foaia: nu trebuie sa te obosesti sa mai produci ceva ca sa ne enervezi, scrie-ti numai numele si iti primesti automat futaiul si muia dorita! Ai inteles "mecanismul"?... Treci la executare, potaie!!!

    RăspundețiȘtergere
  16. Buna dimineata,lighioane,apevisti si muyisti!
    Muey PMT, mai borasti,bre?Da-te nitel cu „carliontii” babei pe sub nas si-ti trece!Parol!

    RăspundețiȘtergere
  17. ati putrezit anonimilor??(adica unul singur)
    hai ca acu va da muye becali! Ai votat? suge-o!
    Nici PMT nu poa' sa dea atata muie cat va dau....unii de la guvernare si din parlament.si veti mai lua.Ce mishto!

    RăspundețiȘtergere
  18. Uai baieti, da ci ni rau !
    Borasc non-stop !
    Sa hie ceva frun blestem ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dupe ce-ti scupi matul al gros iti trece ..te-n pula mea de falsete!!

      Ștergere
  19. Ce pula mea....se uita bosorogii la "programul de guvernare"ha,ha

    RăspundețiȘtergere
  20. Sanatate PMT!!
    Ma duc sa mangai "motanu' "(ala din poza)

    RăspundețiȘtergere
  21. Mos Kalicuuu!
    Mai esti pe receptie?
    Am o intrebare pentru matali.

    RăspundețiȘtergere
  22. Muey,PMT, bea o pălincă, băă.Una din prună curată.Leac sigur.Te scapă de boală garantat.Pe bune!Sănătate îți doresc, fără tine viața e pustiu p-aciulea.Revino-ți!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da de unde dreaq sa beau palinca, curata, aciulea la mitici !
      Uai ci ni rau !
      Am bagat botu si la carliontii babii, de la pizda, da nica bre !
      Zici ca-i drog de ala etnobotanic !
      Fug sa mai borasc !!!

      Ștergere
    2. Muey, sa nu dea dreak sa incerci sa dai colțu !
      Ia uite ce dedicatie iti fac, tocmai azi -15 ianuarie.
      Buey, nu te gandi la bolonsaguri,e doar o poezie frumoasa si atat.
      Hai, sanatate!
      Odă (în metru antic)

      Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
      Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
      Ochii mei nălţam visători la steaua
      Singurătăţii.

      Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
      Suferinţă tu, dureros de dulce...
      Pân-în fund băui voluptatea morţii
      Ne'ndurătoare.

      Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
      Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
      Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
      Apele mării.


      De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
      Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
      Pot să mai re'nviu luminos din el ca
      Pasărea Phoenix?

      Piară-mi ochii turburători din cale,
      Vino iar în sân, nepăsare tristă;
      Ca să pot muri liniştit, pe mine
      Mie redă-mă!

      Mihai Eminescu, 1883

      Ștergere
  23. @Robert Horvath 15 ianuarie 2013, 01:29. Mai nene, tu te uiti la tv si dupa aia ne dai stirea ca tu ai facut si ai dres? Pai, tu dormeai in State cand posturile tv dadeau stirea asta (cu 16 ore inaintea ta). Si vii sa te dai ki vagyok, mi vagyok ? Nu esti satul de injuraturi americane, vrei si de la fostii compatrioti? Ia, atunci, cu varf si indesat. Si invata sa scrii corect romaneste, mamelucule. Mars la culcare, potaie nenorocita si sa nu te mai prind pe aici!

    RăspundețiȘtergere
  24. Ma luai cu putoarea aia ungaro-romano-americana si uitai de Badia Mihai.
    Mihai Eminescu: Cu mâine zilele-ţi adaogi...

    Pentru toti de pe acest forum

    Cu mâine zilele-ţi adaogi,
    Cu ieri viaţa ta o scazi
    Şi ai cu toate astea-n faţă
    De-a pururi ziua cea de azi.

    Când unul trece, altul vine
    În astă lume a-l urma,
    Precum când soarele apune
    El şi răsare undeva.

    Se pare cum că alte valuri
    Cobor mereu pe-acelaşi vad,
    Se pare cum că-i altă toamnă,
    Ci-n veci aceleaşi frunze cad.

    Naintea nopţii noastre umblă
    Crăiasa dulcii dimineţi;
    Chiar moartea însăşi e-o părere
    Şi un vistiernic de vieţi.

    Din orice clipă trecătoare
    Ăst adevăr îl înţeleg,
    Că sprijină vecia-ntreagă
    Şi-nvârte universu-ntreg.

    De-aceea zboare anu-acesta
    Şi se cufunde în trecut,
    Tu ai ş-acum comoara-ntreagă
    Ce-n suflet pururi ai avut.

    Cu mâine zilele-ţi adaogi,
    Cu ieri viaţa ta o scazi,
    Având cu toate astea-n faţă
    De-a purure ziua de azi.

    Priveliştile sclipitoare,
    Ce-n repezi şiruri se diştern,
    Repaosă nestrămutate
    Sub raza gândului etern.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sublim!

      Oare ce face miticul-lindikul nostru?!
      Buey,mai da-ne cate o muiye sa stim ca esti in veață!
      Șaga-i șagă, dar nu boli asea, du-te bre la un doftor, nu-i a bună dacă te ține de ieri.Vezi tu, cu un 4 la sută nu prea avem bani de coroane,popi,bocitoare,maimute urlatoare ..alea-alea..

      Ștergere
  25. La crematoriu ne costa mai putin.....

    RăspundețiȘtergere
  26. Răspunsuri
    1. Si eu, am anuntat siaeiul, azi dimineata, da' ni-o spus sa stau cumincior, c-o iau la biuze, urjent !

      Ștergere
  27. Uai, ce-am mai borat !
    Am facut o criza de bila ! Cred ca de la pinguinul ala mi se trage !
    Hop, hop, hop- la cioc, cioc, cioc, mi-o dat-o boc, boc, boc (boc=cacat in limba turca)!

    RăspundețiȘtergere
  28. Uai baieti, da vad ca Mos Kalicu Intercraci s-o lasat de analiza penziilor si s-o apucat de teste de inteligenta !
    Cacatul ala de "test" l-am avut la BAC ! Noroc ca, pe vremea mea, nu existau "camere" si am copiat in draci ! Ca sigur-sigurel ieream azi fro pramatie de parlamentar sau director pe la fro multinationala ! Ori la parnaie !

    Eote:
    5+3= 2 8, adica 5-3=2 si 5+3=8
    sau
    9+1=8 10, adica 9-1=8 si 9+1=10
    Logica pulii aftar futai !
    Mare cacat ! S-a trezit si PULAno intercraci !
    Buey mosnege ! Aciulea la NOO se lucreaza cu formule ainstainiene, iar tu ne iei la texte alde serjantu' Bula ?

    RăspundețiȘtergere
  29. Vad ca in timp ce eu ma rasteam la bocanci si-mi boram si matzu' curulu', voi va dadeati in cultura eminesceana, buey !
    Ce profund, ce nepereche !

    RăspundețiȘtergere
  30. Baiat giugiuc Eminescu-nepereche asta !
    Eote:

    1. ["Ia te dă..."] (1880 - 1882)

    Ia te dă cu curu-ncoace
    Ca să caut ce îmi place
    Pleacă-mi-te-n jos aici
    Rochia ta s-o ridic,
    Rochie, cămaşă, poală,
    Ca la cur să-mi rămâi goală.
    Ah, drăguţă, ce curată,
    Nici un păr pe pielea toată;
    Ca şi caşul alb sunt ***
    Să-i simţi mari *** te-aduni *.
    Dar icon vedem mai jos
    Ce zvâcneşte-aşa frumos
    Şi se zbate-n degete
    Şi nu vrea să pregete.
    Ah, l-am prins de căpuşor,
    E vârtos şi stă-n picior,
    Sunt şi buze ca să-l ţină
    Cum îmi ard ele în mâini,
    Ard, zvâcnesc, voi să le rupă,
    Ori drăguţă să le-*astup.
    Dă-mi guriţa să m-adap
    Şi să-ţi pun poalelel-n cap;
    Ia te-ntoarce, te crăcană
    Şi te-nfige ici, puicană.
    ___________________
    (Mihai Eminescu, Opere, vol. XIV, ediţie critică de Dimitrie Vatamaniuc şi Petru Creţia, Ed. Academiei, Buc, 1993, p. 1014 - 1015)

    ======================
    Ei ? Ceva muiuta ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey vanghelistule, te-ai borait fiindca ai mincat kkt despre Czar MaiMucul si Curdeleonul aurolacul si-a fost prea gras. Cred ca ti-au aprins boracii astia 2 fro luminare pe la biserica, de ti-a fost asa de rau. Da' io zic sa punem mina de la mina aciulea si sa-ti luam de-o lamuie.

      Ștergere
  31. Eote aciulea, muie la greu !
    Poietu' nepereche !
    =========
    Spovedanie
    De Mihai Eminescu

    Pacea se coborîse pe întreaga fire
    Coborîse seara la o mănăstire
    Era în toiul serii jos într-o poiană
    Stau vorbind un popă cu o fetişcană
    El cu barbă lungă şi obraji frumoşi
    Cu ochi de cărbune şi corp viguros
    Ea micuţă, zveltă, cu sîni săltăreţi
    Cu şolduri rotunde şi cu părul creţ
    - Plecăciuni părinte, aşa cum se cuvine
    - Bună seara taică, ce cauţi pe la mine?
    - Am venit părinte să mă spovedesc
    Am păcate multe precum eu gîndesc
    - Bine fata taicăi, îţi dau ascultare
    Stai colea pe iarbă, spune ce te doare?
    - Uite ce-i părinte, sunt căsătorită
    Am de toate, dar nu sunt fericită
    - Soţul te înşală, e beţiv, te bate?
    - Nu de asta-i vorba, mi-aduce de toate
    Dar ce-mi foloseşte dacă nu-i bărbat?
    Bine e-n ogradă, dar nu-i bun în pat
    Înţelegi părinte, ce vreau eu să-ţi spun
    Despre partea ceea nu-i deloc bun.
    - Spune atunci femeie nu-ţi fie ruşine
    Spune cum ţie vorba, să-nţeleg mai bine
    Nu te ia în braţe, eşti nemîngîiată
    Nu-ţi dă bărbatul ce doreşte o fată?
    - Uite cum părinte, cum să-ţi spun e mică
    Cînd mă simte aproape, abia i se ridică
    El mă ia în braţe, vrea să mă sărute
    Eu mă bag sub dînsul, poate că mă fute
    El urcă pe mine, îl mîngîi la coaie
    Dă din cur o dată ş-apoi i se-nmoaie
    Mă desfac la pizdă, mă sui eu pe dînsul
    Dau s-o vîr în mine şi mă apucă plînsul
    Eu tremur ca varga, el stă neclintit
    Se uită la mine, parca-r fi tîmpit
    Eu stau toată noaptea, mă frămînt şi gem
    Ce să fie oare? O fi vreun blestem?
    L-a legat vreo fată de la el din sat?
    L-a vrăjit vreo babă? L-ar fi deocheat?
    Am venit părinte, dacă mă-nţelegi
    Să te rogi la Domnul, soţul să-mi dezlegi
    Nu mă duc de-aicea, nu mă dau bătută
    Dezleagă părinte, vreau să fiu futută.
    - Bine fata taicăi rog pe cel ceresc
    Să-mi asculte glasul şi să-l lecuiesc
    Pentru asta însă ai să faci canoane
    Să te legi fierbinte şi să dai pomane
    Dar i-an stai o clipă şi-mi explică
    Zici c-o freci în tine şi nu se ridică
    Tu te dai întreagă şi cu piele goală
    Iar el te priveşte şi nu i se scoală
    Tu te culci în pat şi stai lungită
    Încaleci pe dînsul, iar el stă ca o vită?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E de necrezut, asta îţi mărturisesc
      E de prima dată cînd spovedesc
      Aşa de frumoasă, tînără e culmea
      Şi să nu ai parte de-un bărbat ca lumea
      Dar mai ştii ce aş propune – haide să-ncercăm
      Tu să-mi mîngîi sînii, iar eu să te frec
      Şi de-o fi să mi-o vezi sculată
      Nu începe îndoiala, este nevinovată
      Şi atunci va-ncepe post şi rugăciune
      Să-ţi dezlege soţul, să-l facă vînjos
      Să te mulţumeasca pe faţa şi pe dos
      Dar să ştii un lucru că păcatul meu
      E cu mult mai mare, iartă-l Dumnezeu
      - Bine-atunci părinte, fie precum spui
      Mă dezbrac îndată cred că-i vina lui
      Şi în seara ceea în umbră se-arătau
      Doua trupuri goale ce se înfruptau
      Fata speriată, dar cu dor nesătul
      Îşi prinsese-n palme faţa de mascul
      - Vai ce pulă mare încep să mă tem
      Nu auzi eu de frică încep să gem
      Uite cum se mişcă, cît e de fudulă
      Fericit acele ce-i înfiptă cu aşa pulă
      E tare ca piatra, şi stă drept în sus
      Atît e de mîndră îmi place nespus
      Dă-mi voie părinte vreau să o sărut
      - Ia fetiţă dragă suge cît mai mult
      Iar acum ajunge, lasă-te pe spate
      Desfă cracii bine, atît cît se poate
      Cînd vazu pizda popa încremeni
      Şi-i veni iată mii de nebunii
      - Uite ce minune de la Dumnezeu
      Lasă-mă fetiţo s-o sărut şi eu
      Ce vaieţi fetiţo, te supără iarba?
      - Nicidecum părinte, mă gîdelă barba
      - Atunci cu bine cunosc şiretlicul
      Desfă bine cracii să-ţi sărut lindicul
      - Ajunge părinte nu mai pot îţi jur
      Bagă-ţi pula-n pizdă şi mă ia de cur
      Hai părinte vîr-o, s-o simt toată-n mine
      Să ne cîrligăm şi să ne futem bine
      - Bine ce-i atunci de vrei să te fut
      Îţi bag pula-n pizdă
      Stai în patru labe, saltă curu-n sus
      Stai aşa pe iarbă precum eu ţi-am spus
      Ia pula-n mînă şi ţi-o potriveşte
      Puneţi-o în pizdă ş-apoi mi-o beleşte
      Aşa foarte bine acum e belită
      Să te fută taica să fii fericită
      - Fute-mă mai tare, strînge-mă de cur
      - Trage-mă de pulă şi prin împrejur
      Na la taică pulă te fut bine aşa?
      - Fute-mă părinte şi nu mă lăsa
      - Nu te las fetiţo, te mai fut un pic
      Acum saltă curul şi te înconvoaie
      Să între pula pînă şi cu coaie
      Nu mişca din cur, simt că mă furnică
      Prea te-nşeli în pulă, da din curişor
      Ţine pula-n pizdă, nu mişca că mor
      - Simt că mă furnică, of m-am slobozit
      Mulţumesc părinte că m-ai potolit !!! În poiana crucii, în poiana datecii
      O fată şi un popă se spovedesc încă."

      Ștergere
  32. Eote aciulea, ce-am avut eo la BAC !
    Analiza lu' lindik-mic !
    ==============
    "Alei puică"...] (1871 – 1872)

    Alei* puică mişcă-ţi gura
    Să se vadă muşcătura.
    Cum puicuţă* nu te-nduri
    Să mă klaşi să-ţi văd de curi.
    De curi albi ca şi omătul,
    De lindicul sperietul.
    Să-l punem la rânduială
    Cu niţică zgândăreală.
    Vin * colea * şi-oi şti să lupt
    Crăpătura * să ţi-o-nfrupt
    Că destul am stat pe post
    Sub pecete cât a fost.
    Sub pecetea cea de fată
    Când pişai * ca o săgeată.
    De când dragă te purcişi *
    Urlă valea când te pişi.
    Merge drumul din lindic
    Până chiar pe sub buric
    Şi buricul frică n-are
    Că el merge tot călare.
    Da lindicu-i mânios
    Că el merge tot pe jos
    Pe spetezea * pizdii late
    Pe bucile afumate.
    Mult mă mir şi mă badur *
    Cum stă pida lângă cur,
    Şi nu moare
    De putoare.
    ________________
    Mihai Eminescu, Opere, vol. XIV, ediţie critică de Dimitrie Vatamaniuc şi Petru Creţia, Ed. Academiei, Buc, 1993, p.1017

    RăspundețiȘtergere
  33. Eote "luceafarul" muiei romanesti !
    Muie, baaaa !!!!
    =============
    ["Măi jupân fanaragiu"] (1871 – 1872)

    Măi jupân fanaragiu
    Na-ţi pizdă şi dă-mi rachiu,
    Dă-mi rachiu nde-l prefăcut
    Să stau bine la futut.
    …………………………….
    Mai slăbeşte-mă din pulă
    Că-mi dă rachiul pe gură.
    Ba măcar să-ţi dea pe nas
    Că din pulă nu te las.
    *
    Fata mare stă călare
    Pe-o pulă lată-n spinare
    Şi se vaită şi se plânge
    Vai de ea că nu-i ajunge
    Şi se plânge şi se vaită
    Vai de ea că nu-i mai lată
    _________________
    Idem, Op. cit., p.1018


    ["Ah, cum nu-i aicea nime"] (1871 – 1872)

    Ah, cum nu-i aicea nime
    Să mă scap de mâncărime
    Să storc boţul între craci,
    Să-i sug măduva din saci.
    _________________
    Idem, Op. cit., p.1017

    RăspundețiȘtergere
  34. Pe astea le-am invatat la clasa pregatitoare ZERO !
    Eote:
    ===================
    ["Pune capul..."] (1871 – 1872)

    Pune capul între craci
    Să văd o mie de draci.
    Mai că-mi trece şi auzul
    Când îmi gâdil bumburuzul
    Nu se rupe cheotoarea
    Bumburuza *, bumbaraua *.
    Dă-l încoace să mă frigă
    Şi să-l punem în verigă,
    Veriguţă de pelcică
    Se lărgeşte – oricât de mică,
    Veriga de catife-i *
    Se lărgeşte oricât vrei.
    Oliolio pizdă cu dinţi
    Cum m-ai scos şi-acum din minţi.
    M-ai băgat la cheltuială
    Pentru zamă şi scrobeală.
    _______________
    Idem, Op. cit., p.1016

    ["Se miră..."] (1871 – 1872)

    Se * miră * *** ***
    Olio ce-i deasupra mea
    *** *** *** *** ***
    Suliţă în peliţă
    După ea vin gâfâind
    Un desag cu două ouă
    Şi mă împle de zăduf
    Ia să-i dau şi eu un puf!
    ___________________
    Idem, Op. cit., p.1018

    RăspundețiȘtergere
  35. Eote, pe asta o invatasem chiar si cand nu stiam a ceti !
    ==============
    ["Şezi călare..."] (1880 – 1882)

    Şezi călare drept în dop
    Şi să mergem în galop
    Ohohoi cum salt [cu] gust
    Şi te zvârl din pulă-n sus
    Şi te prind în pulă iar,
    Dilce fată ca un dar.
    Stai, drăguşă, iar mă salt!
    C-acu vine celălalt
    Moment dulce când de rod
    Tu mă sugi, eu mă slobod
    Oh, apără-te, cum nu pot
    S-intru-n tine, dragă, tot,
    Să mă bag în pizdă-adânc,
    Dinăuntru să te mânc
    [Să mă bag în pizda ta
    Dulce fată, fata mea!]
    __________________
    Idem, Op. cit., p.1014

    RăspundețiȘtergere
  36. Ai di capu' nieu !
    Poiet universal !
    Eote, fratelo !
    ===================
    [Culegere de irmoase] (1876 – 1877)

    12
    De-aş muri de dor de mure – mure, mure, mure,
    Nu m-aş mai duce-n pădure – dure, dure, dure
    Căci vătaful murelor
    Lade-n dosul tufelor
    Cum mă prinse,
    Jos mă puse,
    Cu capul pe-o rădăcină,
    Cu curul pe-o căpăţână,
    Cum o puse, cum se duse
    Parc-a fost pustia * unsă
    Uns-a fost cu unt de oaie,
    Ce se duse pân-în coaie.
    ____________________
    Idem, Op. cit., p.1016

    RăspundețiȘtergere
  37. Parca ni-am mai revenit oleaca, ca ieream galban la muie de atata borat !

    Tare Eminescu asta ! Nepereche, frate !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ia sa-i recit babornitei cateva versuri !
      Asea ca un fel de cenaclu !

      Poate mi se duce pan-in coaie, far s-o ung cu seu de oaie !

      Ia, ia ! Sa-ncerc !

      Ștergere
  38. Anonim15 ianuarie 2013, 19:31

    Buey vanghelistule, te-ai borait fiindca ai mincat kkt despre Czar MaiMucul si Curdeleonul aurolacul si-a fost prea gras. Cred ca ti-au aprins boracii astia 2 fro luminare pe la biserica, de ti-a fost asa de rau. Da' io zic sa punem mina de la mina aciulea si sa-ti luam de-o lamuie.

    RăspundețiȘtergere
  39. Ni-o zas baba sa tac dreaq cu neperechea aia de poiet si sa duc potaia afara, sa se cace !
    Da parca am vazut cum tot ii straluceau ochii, aleaca, cand i-am recitat cu patos
    Tu mă sugi, eu mă slobod
    Oh, apără-te, cum nu pot
    S-intru-n tine, dragă, tot,
    Să mă bag în pizdă-adânc,
    Dinăuntru să te mânc
    [Să mă bag în pizda ta !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "N-am venit sa-ti tulbur somnul
      Nici sa-ti fut C,,,ma-ti
      Am venit sa-mi iau paltonul, palaria si bastonul
      Si-acu dormi in chizda ma-ti"

      Ștergere
    2. ps. Muei PMT, asta e tot din "folclorul" eminescian.

      Ștergere
  40. Duceti-va unul pe Infomondo si aduceti maimucul ala rapanos de Czar, acasa la Zoo, ca iar ne face de ris. Acu-si mai spune si BouVary! Ce natarau, ce natarau...

    RăspundețiȘtergere
  41. Ia luati voi de aici un subiect fierbinte:
    "Parlamentarii pregătesc BUGETUL DOMNULUI. Nicula(PSD): "Pentru biserici avem întotdeauna amendamente. Ideea mi-a venit de la Dumnezeu însuşi"
    ================================================================
    http://www.gandul.info/politica/parlamentarii-pregatesc-bugetul-domnului-nicula-psd-pentru-biserici-avem-intotdeauna-amendamente-ideea-mi-a-venit-de-la-dumnezeu-insusi-10443037

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce zicea mesterul Misu Eminescu despre religie? Ai ?
      Se aude acolo, in cur ?

      Religia - o frază de dânşii inventată
      Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
      Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
      După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
      Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?
      ==================

      Dumnezeii mamii lor de imputiti ! Lipitorile dreacului !

      Ștergere
    2. Pac-pac ! Ca la fazani as pusca la popi !

      Ștergere
  42. Click here. UPDATE. Indexarea pensiilor a fost AMÂNATĂ
    din cauza neaprobării bugetului pe 2013.
    16 ian 2013.

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite