Google Translate

duminică, 24 februarie 2013

Cotidianul german „Die Zeit”, scrie despre numirea lui Klaus Johannis în funcţia de prim-vicepreşedinte al Partidului Național Liberal. Klaus Johannis, omul despre care inca se va mai vorbi!

 
Un ziar din Germania scrie despre numirea lui Klaus Johannis în funcţia de prim-vicepreşedinte al Partidului Național Liberal.

„Este pentru prima oară când un etnic german este numit într-o poziţie înaltă de conducere în politica românească. (...) Partidul Naţional Liberal care co-guvernează statul Uniunii Europene l-a ales pe sasul transilvănean Klaus Jonannis ca prim-vicepreşedinte. El este primarul oraşului Sibiu şi este considerat drept unul dintre cei mai de succes primari ai ţării”, scrie cotidianul „Die Zeit”.

Iohannis: „Eu nu am vrut să intru în PNL pentru o miză electorală”

Devenit al doilea om în fruntea PNL, primarul Sibiului Klaus Iohannis a explicat sâmbătă seara la Digi 24 motivele pentru care s-a înscris în acest partid.

„Acum am considerat că este poate o ocazie bună, pentru mine și pentru Sibiu să fac următorul pas, care duce un pic mai aproape de politica națională. Pentru mine, evident, nu are existat altă opține decât PNL și dacă această ocazie s-a ivit acum, am făcut acest pas”, a declarat Klaus Iohannis.

Primarul Sibiului a spus că i-a convenit oferta de a se înscrie în PNL în acest moment pentru că nu conține o miză electorală imediată și nici presiunea unor alegeri. „Eu nu am vrut să intru în PNL pentru o miză electorală”, a declarat noul prim-vicepreședinte al PNL.
 
Klaus Iohannis a mai ținut să precizeze, răspunzând unor întrebări, că nu reprezintă o amenințare pentru Victor Ponta, deoarece nu își dorește să fie premier și nici să candideze la alegerile prezidențiale de anul viitor.

„Cine nu cunoaște actorii poate ajunge foarte repede la această concluzie. Nu intenționez să fiu premier acum, cum nu vreau să fiu candidat pentru președinție în 2014. Nu sunt o concurență sau o rezervă pentru Victor Ponta. Există înțelegere în USL și, momentan, nu văd de ce am veni cu un demers care contrazice formula. Înțelegerea prevede că, până la sfârșitul ciclului electoral, se merge în această formulă”, a spus primarul Sibiului.

Pe de altă parte Iohannis nu a exclus posibilitatea de a deveni guvernator în viitoarea Regiune Centru, după regionalizare.

„Este o posibilitate această funcție de guvernator. În anumite condiții ar fi o chestiune interesantă, dar nu în orice condiții”, a declarat Klaus Iohannis.
„Cred că Sibiul este un oraș cu foarte multe atuuri, care cred că merită să fie luat în discuție, ca și capitală de regiune. În această variantă, am putea să discutăm mai departe, în altele nu”, a mai spus noul prim-vicepreședinte al PNL, care a subliniat că a acceptat funcția din partid nu pentru a părăsi Sibiul, ci pentru a-l întări.

Sâmbătă, la Congresul PNL, Iohannis a afirmat că trebuie să fie consolidată poziţia PNL ca partidul dreptei din România şi că este necesar ca Preşedinţia României să fie câştigată cu "candidatul Crin Antonescu".

"PNL este momentan foarte bine poziţionat pe scena politică românească. Eu cred că trebuie să câştigăm Preşedinţia României cu candidatul Crin Antonescu şi că trebuie să ajungem la rezultate excepţionale la alegerile euroarlamentare, dar mai cu seamă la alegerile generale din 2016 şi din 2020. Trebuie să consolidăm poziţia PNL ca partidul dreptei din România. Aceasta este esenţa proiectului politiic căruia m-am alăturat acum", a spus Iohannis.

El i-a rugat pe delegaţi să voteze moţiunea asumată de Crin Antonescu şi pentru echipa de conducere a PNL propusă de acesta.

Iohannis a mai spus că cele mai bune şi ample proiecte pe care le-a avut au fost derulate împreună cu PNL, el menţionând "Capitala culturală europenaă Sibiu 2007" şi evenimentele politice din toamna anului 2009.

"Acestea, împreună cu convingerile mele politice şi cu invitaţia onorantă din partea preşedintelui Crin Antonescu m-au făcut să vin în PNL", a mai spus Iohannis.
 
 
Carmen și Klaus Johannis.
==================================================
=======================================
======================

46 de comentarii:

  1. Pana nu-i dai painea si cutitul in mana nu poti sa stii ce zace in om... Sa asteptam si sa vedem.
    Pe de alta parte, la pomul laudat...
    Maine e bilantul MApN la care se intalnesc si participa toti nemernicii care au nenorocit pensionarii militari (si aia cu minus si aia cu plus la pensie)...
    Sa-i fut in gura de nenorociti!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uaileii....
      Ce de rahat mai curge si la gura ta....
      Buey, invata mai intai sa vorbesti, sa scri frumos,
      apoi sa "stampulezi" aciule ce te framanta!
      P.S.Apai ia sama, si nu mai vorbi/scrie cu rateuri!
      Ce dreak, asa putini neuroni ti-au mai ramas de la tescovina/bat-o vina, ce ti-a tinut loc de-o macar o carte?

      Ștergere
    2. Lasa-l baa ca 18;01 are dreptate! Baa 18:01, in cadrul operatiunii "Futere" ai nevoie de ajutor cumva?

      Ștergere
  2. PS: e vorba de politicieni si slugile lor di armata, nu de pensionari!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce pacat ca nu avem mai multi nemti in tara asta! Chiar si palestinieni si Karandenizi! Avem de alde Czari maimuci, Curdelei si Motanei kkciosi-Chigri2...

    RăspundețiȘtergere
  4. UAIII IN SEMENIC NINJE! VINO CZAR DE NE-O LINJE!

    RăspundețiȘtergere
  5. Muei tzarane, in Jermania-i plin de altii. Nemtii is fujiti di tara.

    RăspundețiȘtergere
  6. Lasa muey, ca se duce in Hispania Czar maimucul, la cules de castraveti cu bucul. Si ala ce-si zice tigri2 sau hiena, la cules de lebede de pe lacurile din Viana.

    RăspundețiȘtergere
  7. Mai, da mare pudic si destept mai esti!!! Brusc si dintr-o data te simti si tu futut in gura? si ai inceput sa ai pretentii de gramatica, telectualitate si alte greturi d'astea??
    La observatiile tale cred ca esti un mare "ganditor" ce a trecut prin armata fara sa fie bagat in seama...
    Daca ai pensia micsorata o meriti iar daca o ai marita inseamna ca nu mai simti gustul cacatului ce-l mananci si te uiti la altii pofticios!
    Balega ce esti!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ALUPIGUS! Sniper one

      Ștergere
    2. Ich verstehe Herrn Commander! An allen .. Auschvit trip! Czar

      Ștergere
  8. Buei, Nea Cashcavalu el Bubico ot Craiova se lua la trinta pe bloaga SCMD cu nea Petrisor Mandu ot Brasov! Buei, ie groasa treaba. Asa ca pe mineca cojocului!
    Hai NB la Zoo + 9! Czare, maimuco nu uita de-ale noastre oua!

    RăspundețiȘtergere
  9. S'aveti o zi proasta, ca'i luni!!!

    RăspundețiȘtergere
  10. Buna-i dimineata stimati pacienti si dragi... animale!

    RăspundețiȘtergere
  11. UAI CE NINJE SI CEZAR FRUMOS NE-O LINJE

    RăspundețiȘtergere
  12. Was ist neamntul Frau Bäder .... dass ihr Bruder nicht gefallen hoasca der Merkell rumänische Frau, die offen auf Basis geben! Czar

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Du bist ein schlechter Affe Cezare! Wenn du magst, mich irgendwo küssen!
      Adica Czare mult sloboz la tine-n gaoz!

      Ștergere
  13. Uai shi ploaua/Prinde-m-ar ma-ta de oua
    Cu buzitili-amandoua/Iar shi curgi va dam voua!

    RăspundețiȘtergere
  14. Relutu says:
    Februarie 25, 2013 at 9:49 am

    Majurul CEZAR din usa carciumii satesti grohaie satisfacut ca ofiterul nu stie sa mane caii pe ulitele satului ca el sau nu stie sa dea la cheie si baros cum o facea el inainte de a se buluci in caruta armatei trase de ofiteri, chiar are o satisfactie animalica vazand ofiterul rezervist la o firma de paza dar nu stie mascariciul ca chiar mari generali ai armatei romane au ajuns sa pasca vacile datorita altor majuri ajunsi pe functii de decizie politica.
    Analfabetul cu ifose de pensionar de lux contributiv, nu poate conceptualiza idea de vocatie, care face ca preotul sa fie preot si nu surubar, avocatul sa fie avocat si nu carutas iar ofiterul format in armata de la 14 ani sa ramana ofiter caci asta au invatat sa faca.
    El majurul este multidisciplinaritatea comunista care-l determina pe idiot sa se faca majur cu 10 diplome in brate dar fara a sti sa faca nimic, motiv pentru care lua calea militariei la 30 de ani.
    Bine ca nici acum revenind in usa carciumii dupa 30 de anisori in caruta huzurului tot nu stie sa inhame caii precum oamenii gospodari din satul sau, e o alta treaba.

    RăspundețiȘtergere
  15. Mai relutule, esti prea subtil pentru cei la care te adresezi... Zi-le de-a dreptul: nu ati fost in stare sa faceti o scoala de ofiteri si ati ajuns mm si subof! Futuva'n gura sa va fut de neterminati cu pensii mai mici sau mai mari!!!
    Atat...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este, ai dreptate! Cezar MaiMucul, la GA(O)Z n-a putut conduce decit diligentza de la 3 si-un sfert, de la terminarea programului. In rest n-a facut decit "Tramvai1, tramvai2, Scoala c-a fatat Doina"!

      Ștergere
    2. ,,Futuva'n"..Futu - va'n
      Te rog frumos ..rad copchiii!!Majurul

      Ștergere
  16. Majurule, vad ca le ai cu limbile! Ramane cum am ziz: te fut in gura de prostovan!!!
    Daca mai sunt poftitori sa vina si ei, ca duce majurul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand mai ai probleme de ortografiere te ajut !Nu putem lasa un oficer sa se faca de tot kk-tul!!

      Ștergere
  17. Buna seara ! '-n pula mea de gaozari ! Nici nu mai stiu egscat care ie politika blogului, de cand am dat coltzu ! La propriu, ba basinosilor, de put a cadavru si la ora asta ! Bag sama ca tot pe sistemul de muye, la liber, se merge !

    RăspundețiȘtergere
  18. Bai labagistilor, toti crapam ! Azi, maine sau luna urmatoare ! Bucurati-va de ce aveti, acusica ! Doamne feri de spital !

    RăspundețiȘtergere
  19. Băă răpănoşilor, postai şi io ceva pe bloaga SCMD-de fapt pe bloaga Craiovei, unde Nea Caşcavalu îşi depuse icrele. Ete ce ieşi:
    "Anonim25 februarie 2013, 12:15

    Baa, gata! Ne-am ridicat fustele precum tigancile!
    Convocati dracului odata Congresul ala, luati-va la trinta si cotonogiti-va acolo 2-3 zile, schibati ce-i de-i schimbat, oameni, doctrine, strategii (sic) si iesiti in fata lumii cu un punct de vedere unitar!
    Chestiile astea se intimpla datorita lipsei de comunicare intre "onor conducere sindicatului" si omenii de rind. Cit despre Neacsu, desi nu-mi prea place si m-am plictisit de 3 ani cu ideia lui fixa privind shtabii din CD, are dreptate. Trebuie rupta odata pisica! Ori e laie, ori e balaie!
    PS. Uitati, desi Neacsu are ca avatar un bishon, este in stare sa se transforme "in cainele de paza al democratiei"!
    Răspundeţi
    Răspunsuri

    Anonim25 februarie 2013, 12:41

    Vezi sa nu ! Aici e vorba de os, nu de onoare si de interesul general ! N-au ei timp de congrese. Acum se dau lupte grele pe "paternitatea" asupra CARului ! Si, daca tot e scandal general la centru, de ce sa nu se ciufuleasca si filialele intre ele ? S-a ales praful si pulberea ! Nadejdea desfasurarii unei actiuni de strada, mai acatarelea, in capitala, o mai aveam in filialele din teritoriu care, de fiecare data cand s-a pus problema protestelor, s-au dovedit a fi mult mai coagulate decat cele din Bucuresti ! Acum, dupa cum se vede, a inceput un razboi surd si intre anumite filiale ! Exact ce ne trebuia ! Intrati pe blogurile sindicatului, unde s-a mai dat liber si la "comentarii", din cand in cand, si o sa vedeti realitatea in care ne aflam . Mocirla generala !
    In opinia mea, oameni ca Neacsu sau Mandu, care se folosesc de blogul SCMD, ca sa-si spele izmenele, ar trebui sa stea "acasa". Si, din pacate, nu sunt singurii, insa is cei mai "proaspeti" !
    Pacat, cand ma gandesc cum era prin ianuarie 2011 !
    Neacsu25 februarie 2013, 14:03Ţ
    +++++++++++++++++++++++++++
    Băăă, io-i zise-i lui Nea Caşu să stea aciulea la peptu nostru, că-l iubim ca sarea-n bucicate, dar holtenu tot holtean; a dreacului chielea pe iel! Nu vruse şi-acu ia muiuţă la greu!
    Băăă, dar una peste alta: Nea Caşcavalu hare potenţial politic nu glumă! Azi muine ajunge senator dă Craioviţa!

    RăspundețiȘtergere
  20. Uăi PMT, Uăi sulă, binea-i revenit! Da-ţi-aş melu kelu la belit! Păi bine uăi ciupalakule, mă lasaşi singur cu toţi nefutuţii gen Curdeleu, Czar şi răpănosul ăla din Urziceni de-i zic ăştia ai noştri kăkăciosu? Băi koiţă, cu plecarea ta la boraci, m-ai lăsat fără muniţie tu-te-n aripă! Gata, mă duc să mă hodinesc pentru schimbu 3. Băă, vez că pulă ăla de Cezar face gît după ce l-a belit harapu din Hurziceni de-şi spune Chigri2! Dă-le la buci pe unde-apuci!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai, usior, ca-s in "valescenta" ! Nu de alta, ca tot crap pana la urma, da' ma fute baba cu pula-ndoita ! Daca ma vede belita ca iara-s pe net, sigur ma ucide !

      Ștergere
    2. Băă, ia-o uşor pe babă şi nu o lua ca Czar toată-n labă! Băă, un tratament de ăsta de la noi, te face mai voios, mai ales cînd ştii că pe maimucă-ai nimerit-o-n dos!

      Ștergere
  21. Gesundheit lu seines Großvaters, die von den Töpfen und 30 Jahre uylcele Login Auschvitz vorne und Richtung vor marsch! Czar

    RăspundețiȘtergere
  22. Muei PMT, nici nu stii ce spaima am tras din cauza ta. Muei laba de baba, trimite si tu o modalitate de a te contacta si altfel decit pe ,,niet''. Trimitem si noi om muie prin SMS.
    Bine-ai revenit la 9ua!

    RăspundețiȘtergere
  23. Buei muci ciacios, unde pl-ul meu va pitirati loazelor gaoazelor? Haideti aciulea in groapa cu Curdelei, cind nu esti atent la buci o iei!
    Meui PMT, iar ai cazut in coma, ca vaz la Coaezar un fenomen ciudat la o maimuta: se crede Rommel scarpina-mi-ar-o nitel!

    RăspundețiȘtergere
  24. Mai cine o fi FLIT asta borami-as pula in gura celor mai dragi lui si kkmas pe crucile de la mormintele strabunilor lui ca nenorocita progenitura au adus pe pamant.Fi-le-ar neamul blestemat pana la a saptea spita si n-ar avea noroc in viatza.Da Doamne!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Flit asta e hala de ti-o da la buca pe unde hapuca! Si ti-o mai da la masele cind nu sugi coaele mele. Capisci? Muei, dar tu mirosi a rahatel. Sa nu-mi spui ca esti chiar motanel!

      Ștergere
  25. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mooie pou toujour iar pe tine kk, cit si pe Maimukles sa va foot in koor!

      Ștergere
  26. Ha roundup basinosilor und Richtung Dachau und Austchvitz Lied versengen ein bisschen! Kann Seife ie4se .. zu ihm und lu hoasca der Merkkel senden! Lasst Sprung nach vorn Genossen .. Czar

    RăspundețiȘtergere
  27. Cezarel zero de macaco que nos galo! Adica pentru sergentul Bula cel prostovan: Cezarel maimuta sa ne scarpine puta!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri