Google Translate

joi, 25 aprilie 2013

O tara plina de retardati. De ani si ani de zile, ne miram de salariile uriase ale unor bugetari. Socant insa, de fiecare data se mira si Prim ministrii, membrii guvernelor!

 
SCANDALOS:
Un director de la stat câștigă 43.000 de euro pe lună.
 
Directorii instituțiilor de stat trăiesc pe picior mare, câștigând lunar mii de euro din salarii. Apogeul este atins de șefii de la Comisia pentru Supravegherea Asigurărilor, care sunt remunerați cu până la 188.000 de lei lunar, ceea ce înseamnă aproximativ 43.000 de euro, scrie antena3.ro
 
La Comisia pentru Valori Mobiliare, salariile ajung la 80.000 de lei pe lună, iar la Supravegherea Fondurilor de Pensii Private conturile şefilor se umflă lunar cu câte
60.000 de lei.
 
În tot acest timp, un medic sau un profesor primesc doar câteva sute de euro pe lună, aproximativ 1.200 de lei.
 
Companii în pierdere, directori în câștig
Guvernul a prezentat public lista salariilor nete la nivel maxim, pentru luna martie, ale directorilor din companiile de stat din sectorul energetic. Directorii companiilor din energie – recunoscute ca adevărate găuri negre pentru economia românească –  sunt plătiți lunar cu sume între 4.693 lei şi 18.000 lei.
 
Pe listă sunt prezentaţi mai mulţi directori din companiile Oil Terminal, Conpet, Romgaz, complexul energetic Hunedoara, complexul energetic Oltenia, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Transelectrica şi Electrica, inclusiv filiale.
 
Documentul avansat de Guvern relevă că un director general primeşte un salariu net cuprins între 4.693 lei (la Conpet) şi 18.000 lei (Electrica Distribuţie Muntenia Nord), în timp ce alţi directori sunt remuneraţi lunar cu sume care ajung până la 14.306 lei (Romgaz).
 
Şefii de direcţie ajung la rândul lor la salarii lunare de 13.183 lei (Hidroelectrica).
 
Vezi  aici  întreaga listă prezentată de Guvern.
 
Doar 4 ministere din 18 publică veniturile angajaților
 
În plus, trei sferturi dintre ministere îşi ţin banii la secret. Doar patru din cele 18 ministere publică pe site-urile lor veniturile salariaţilor şi achiziţiile publice, la zi. În celelalte cazuri, fie aceste informații lipsesc cu desăvârşire, fie nu sunt actualizate.
 
După ce situaţia a fost dezvăluită în presă, premierul Victor Ponta le-a cerut miniştirilor să publice cât mai repede listele.
====================================================
=====================================
======================

45 de comentarii:

  1. BUNA SEARA! HOP, HOP, STAI SA MA GINDESC: CURLEONULUI, CACCIOSULUI DIN URZICENI DE ISI SPUNE TIGRI2 SI LUI CEZAR MAIMUTICII, SA LE-O DAU LA CIOC, CIOC, CIOC!

    RăspundețiȘtergere
  2. Supraveghera asigurarilor!
    Vedeti cum faceti cu ,,amiabila''. Aveti sanse peste 50% sa beneficiati de ,,culpa comuna''. Si va reamintesc de intelegerea haimaneala- Comisia pentru Supravegherea Asigurărilor...

    Pensii private- adio pensii.Si nu inteleg de ce sunt obligat sa mai beneficiez de inca o pensie.

    Astia fac sex oral cu noi, iar pontiacul ne povesteste cum s-au relansat United States of America datorita gazelor din sist! Cacat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu asemenea salarii, cu asemenea cheltuieli abuzive, de unde dreak sa mai ramana si bani pentru penzii??? byei, mari nenorociri pasc si pe mai departe pe amaratii astia de romani! Pacat de ei, ca parca nu miroseau a prostie congenitala! mare pacat!

      Ștergere
  3. Românii, mândri. De ce? Că nu stau cu mâna întinsă

    Președintele a menționat că a fost rezultatul unor măsuri dificile, chiar “extrem de dificile”, pe care el și Guvernul Boc și le-au asumat în mai 2010.

    Dar despre extragerea din tara a miliarde de euro sub forma de metale reciclabile la pret de apa plata cu lamaie, jaful dela CFR, banii pentru pensiile private, fraudele cu fructe si legume, hotiile cu carburanti, dezastrul din asigurarile de sanatate, manariile cu munitii si armament, samd...?

    Nu stam cu mina intinsa, dar nu mai gasim o sirma sa legam un gard la o casa parasita, imobilele stau sa se prabuseasca, soselele sunt ca in vreme de razboi, cu trenul se merge ca in secolul XIX, navala pentru pupatul moastelor asemenea.
    Nu stam cu mana intinsa. Suntem lati! Mai putin ,,seful statului" impreuna cu ,,intreprinzatorii" jegosi care au trasvazat totul din proprietatea statului in buzunarele lor fara fund .

    RăspundețiȘtergere
  4. "O tara plina de retardati".
    Asa este iar cel mai retardat dintre romani pute aici cu aprobarea securistului Burcu.

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna dimineata,pace voua sub caschete APV-P.lii,dormiti linistiti,ponta vegheaza pentru voi!

    P.S. Io propun ca noi,cei cu penzii de peste 4000,sa donam cate un leu si pentru bietii derectori de la companiile de stat,poate nu le ajung banii sa-si intretina proprietatile din Malibu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. P.S.S. Propun,deasemenea,ca toate lighioanele de pe MH sa doneze cate un banut si celui de la 06:47...in ce scop, sa spuna fiecare!!!!!

      Ștergere
  6. Ponta face pe prostul si incearca sa ne abureasca pe toti. A zis ca nu poate interveni la salariile directorilor "pentru ca acestia au contracte". Procuroru nu stie ca una din clauzele contractului zice clar: daca trei luni consecutiv, directorul nu indeplineste criteriile de performanta stabilite este demis AUTOMAT! Deci pleaca si se cauta un nou director caruia i se stabileste un "salariu corespunzator".
    Problema este alta, si boul nu o spune: toti membrii AGA si CA isi iau indemnizatia calculata in procente din salariul directorului general! Cu cat acest salariu este mai mare cu atat iau mai multi bani cei din AGA si CA, toti clienti ai puterii politice! Cum sa le taie banutii astora domnu bou cu studii si doctorate in domeniul dreptului? Ii sar in cap toti cei care au "contribuit" la ajungerea la putere si la sustinerea acolo a celor care fac "dreptate pana la capat"!
    Sa-i fut in gura pe toti astia!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Citez: "... toti membrii AGA si CA isi iau indemnizatia calculata in procente din salariul directorului general! Cu cat acest salariu este mai mare cu atat iau mai multi bani cei din AGA si CA, toti clienti ai puterii politice! Cum sa le taie banutii astora domnu bou cu studii si doctorate in domeniul dreptului? Ii sar in cap toti cei care au "contribuit" la ajungerea la putere si la sustinerea acolo a celor care fac "dreptate pana la capat"!"
      =============
      DA, aceste este adevarul de ieri, de azi si de maine!
      Motivul "temeinic" care contribuie le "resaparea" nesimtita a banului public spre buzunarele unora si altora, dar si pentru haznaua: "bani pentru partid".

      Ștergere
  7. Mai jegurilor,va repereaza don Alecu de-si zice Mos Alecu si se crede Napoleon ,pe cand el este un romanas rupt in cur pe nume Nea Pula Ion.Asa ca sa-i faceti un sugiuc ca are blocaj la rinichi si mai are nevoie sa-i dati si vreo doua limbi ca-i constipat sereacu' de atata scremut dupa penzioara nesimtita avuta dupa L164/2001.Ehe hei cate matanii si cate limbi a dat si el ca sa obtina acele favoruri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. CUM PIZDA MAMAEI TALE DE AVORTON,PENSIA PE LEGEA 164 ERA NESIMTITA,CAND ACUMA,PE LEGEA IZMANARULUI A CRESCUT SI DE 2-3 ORI LA UNII,.
      VREA PENSIE CARE NU ESTE NESIMTITA,ADICA VREA LEGEA 164.

      Ștergere
  8. Primul care va ghici cine sunt si o va pomeni pe acest blog sa vina sa-i dau muie,acuma pe nepishate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Neatza Buna la Zoo + 9! Czare la 2...
      Muei, tu asta de mai sus, nu vrai ceva pishat? Ete ca te ghicii. Esti prostul satului, nu-i asa?

      Ștergere
  9. Daca eu sunt prostul satului inseamna ca tu esti prostul sitului,salut frate-miu.Te admir pentru intelighentia ta ,desavarsita.Sa-mi lasi un SMS ca sa-mi fac o poza cu tine,s-o atarn la cacastoare.

    RăspundețiȘtergere

  10. GratianA Isac
    Cel mai mare salariu este cel al Graţianei Isac, procuror şef birou la DIICOT înainte de a fi ales în CSM ca reprezentant al PICCJ.
    Salariul brut este de 23.620(5.368euro) lei, net 17.717 lei(4.026 euro).
    Bogdan Licu
    Procurorul are un salariu brut de 22.518 lei(5.117 euro), net 16.847 lei(3.828 euro).
    Florentina Gavania
    Procuror , fost prim-procuror la Parchetul Judecătoriei Sector 6, are salariul brut de 20.581 lei (4.677 euro), şi net-15.317 lei (3.481 euro).
    Mona Pivniceru
    Judecător de Inaltă Curte de Casaţie şi Justitie, are un salariu brut de 20.473 lei(4.652 euro), net-15.233 lei(3.462 euro).
    Cristi Vasilica Danilet,
    Judecător de Judecătorie Oradea, Cristi are un salariu brut de 20.201 lei (4.591 euro), şi 15.018 net(3.413 euro).
    De remarcat, salariul lui Danileţ este aproape cât cel al Monei Pivniceru, care până acum, din lista, are cel mai înalt grad din magistratură şi este mai mare decât salariul judecătorului Horaţius Dumbravă, care are salariul brut la CSM de 17.622 lei(4.005 euro)şi 12.981 lei net(2.950 euro).
    George Balan
    Procurorul a fost vicepreşedinte al CSM şi, are un salariu brut – 19.078 lei(4.335 euro) şi net lunar de 14.131. lei(3.215 euro).
    Mircea Aron
    Judecător la ICCJ un salariu brut – 19.078 lei(4.335 euro) şi net lunar de 14.131. lei(3.215 euro).
    Alina Ghica
    In fine, Judecător preşedinte al CSM, fost şef Sectie contencios la curtea de Apel Bucuresti, câştiga cam tot atâta cât judecătorul Tudose, adică 18.145 lei brut(4.123 euro), şi 13.394 lei net(3.044 euro), mai puţin decât Cristi Danileţ, într-un algoritm aplicat pe care nimeni nu-l înţelege.
    Marius Tudose
    Judecător , preşedinte al Judecătoriei Sector 3, are un salariul brut de 18.009 lei(4.092 euro) şi un net de 13.287 lei(3.019 euro).
    Ana Cristina Labus
    Judecător are un salariul brut de 17.840 lei (4.054 euro) şi 13.154 net(2.989 euro).
    Oana Schmidt- Haineala
    Procuror vicepreşedintele CSM are un salariul de brut de 17.558 lei (3.990 euro) şi 12.930 lei(2.938 euro).
    Adrian Toni Neacsu si Alexandru Serban
    Judecătorii sunt încadraţi la CSM cu acelaşi salariu brut de 16.969 lei (3.856 euro), şi net de 12.466 lei(2.833 euro).
    Acestea sunt salariile la această oră ale membrilor plini ai CSM. Salarii care, şi pe jumătate dacă ar exista, ar scoate din criză orice medic, orice profesor din România sau, dacă ar fi înjumătăţite, din jumătatea rămasă de la fiecare, ar mai putea fi plătiţi câte cel puţin trei bugetari cu salarii brute de circa 2000 lei pe lună.
    Membrii CSM au salarii cu mult peste şeful statului, ministrul Justiţiei, procurorul general al României, judecătorii Curţii Constituţionale etc!
    Ar mai fi de menţionat faptul că înainte de a fi ales în CSM, judecătorul Cristi Danileţ a ridicat la Judecătoria Oradea, ca vicepreşedinte, un venit anual (ca judecător cu grad de tribunal) , conform declaraţiei de avere din 21.01.2011, suma de 99.780 lei(22.677 euro). Întrucât această sumă cuprinde şi al 13-lea salariu, dar şi prima de vacanţă (că, deh, magistraţii sunt mai merituoşi ca restul bugetarilor şi au avut pe criză din 2010 şi premiu pentru relaxare!!!), dintr-un calcul estimativ reiese că el avea un salariu de cca 6000- 7000 lei lunar. De la acest salariu şi până la 15.018 lei(3.413 euro) salariu net cât are la această oră în CSM, e un salt deosebit, nu-i aşa?
    Am ales să vedem de unde a plecat şi unde a ajuns membrul CSM Cristi Danileţ cu salariul din 2010 până azi nu pentru că am avea ceva personal cu el, ci pentru că este cel la care a avut loc unul dintre salturile salariale cele mai mari.

    RăspundețiȘtergere
  11. In ce priveşte salariile la CSM, în mod evident acestea sunt spectaculoase faţă de multe altele, bătându-le până şi pe cele de la Curtea Constituţională, bătând cu mult salariul ministrului Justiţiei, al Procurorului General al României şi al altor categorii de bugetari cu funcţii de conducere.
    În final, remarcăm pozitiv faptul că CSM a dat dovadă de transparenţă şi promptitudine, răspunzând la solicitarea înaintată de către Lumeajustitiei.ro, solicitare bazată de Legea 544/2001.
    P.S. – Pentru studiu comparat, intraţi pe site-ul ANI, la portalul declaraţiilor de avere:
    http://declaratii.integritate.eu/home/navigare/cautare-avansata.aspx

    * Citiţi aici salariile membrilor CSM, aşa cum ne-au fost transmise de către Direcţia Economic şi Administrativ a Consiliului

    RăspundețiȘtergere
  12. DESFIINTAREA LEGII PENSIILOR MILITARE DE STAT PENTRU MILITARII DE CARIERĂ , ESTE OPERA PERSONALĂ A PREŞEDINTELUI TRAIAN BĂSESCU, PE CARE O CONTINUĂ COABITANTUL DE VICTOR PONTA, ca semn al nerespectării angajamentului asumat de România pentru respectarea armonizării criteriilor de integrare în spaţiul Shengen şi anume de aliniere a principiilor de salarizare şi pensionare a sistemului J.A.A.I.-justiţie, apărare şi afaceri interne.
    1. Contractul cu FMI semnat în 2009/2010 are nişte clauze foarte clare, printre care ar fi şi această dependenţă a alocării de fonduri bugetare către fondurile sociale numai cu acordul acestuia;
    2. Acordul este în vigoare până în 2014 parcă şi până atunci….. mucles! – indiferent cine este la cârma ţării;(DE ACEEA ÎN 13 IUNIE 2012 USL A ANULAT PROIECTUL DE LEGE DE REVENIRE A CUANTUMULUI CELOR CU PENSIILE TĂIATE , CARE ERAU DEJA APROBATE DE SENAT)
    Ce părere aveţi la ei se poate şi la noi Nu???
    A apărut în MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 26 ianuarie 2012 , LEGEA nr. 303 din 28 iunie 2004 (**republicata**)(*actualizata*)
    privind statutul judecătorilor şi procurorilor (actualizată până la data de 26 ianuarie 2012*)
    Şi acum, atenţie ce apare la :
    - ART. 82*)alin.7(7) Judecătorii şi procurorii pot opta între pensia de serviciu şi pensia din sistemul public. JUDECĂTORII ŞI PROCURORII MILITARI POT OPTA ÎNTRE PENSIA DE SERVICIU ŞI PENSIA MILITARĂ DE SERVICIU !!!!!….
    Întrebare: MAI EXISTĂ PENSIE MILITARĂ DE SERVICIU , DEOARECE PENTRU MILITARII DE CARIERĂ A FOST DESFIINŢATĂ EI FIIND CIVILI ACUMA, RĂMÂNÂND MILITARI DOAR MAGISTRAŢII , SAU EI ATÂTA MERITĂ????
    Şi la
    - ART. 85*)alin.2 (2) Pensiile de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor, precum şi pensiile de urmaş prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul îşi poate păstra pensia aflată în plată.
    Deci la ei se poate ??!!!!!!!!!!!!!!!
    CE PĂRERE AVEŢI DE ACESTE PREVEDERI
    ESCROCI SADEA SARACI. Costiniu rămâne cu pensia de 16.000 de lei Florin Costiniu, a fost judecător la Curtea Supremă, unde a deţinut funcţia de şef al Secţiei Civile. După declanşarea cercetărilor în dosarul său, Florin Costiniu s-a pensionat şi beneficiază de o pensie de magistrat în valoare de 16.000 lei.

    RăspundețiȘtergere
  13. Dreptate pana la capat = pensie mare pana la moarte

    RăspundețiȘtergere
  14. Am o parere foarte buna!
    Prostii sa caste gura (pentru o muie sanatoasa) iar ceilalti (infinit mai putini) sa le-o traga la muie cat pot la fraieri si prosti!!!

    RăspundețiȘtergere
  15. ... si asta PENTRU CA LA EI SE POATE!!!

    RăspundețiȘtergere
  16. Las ca-i bine !! Au esit si urzicile,....!!

    RăspundețiȘtergere
  17. Pai taceti ,in pula mea sau stati si mancati seminte sau injurati pe bloguri,mana pe bata neghiobilor!

    RăspundețiȘtergere
  18. @Cezare capo di magare
    Acuma sho pe Mosu[Sinan Pasa] ca mai are doi dinti si e la pamant ,sa-l lasam stirb ca sa poata lua muie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Io din problema de ..dimensiune , nu pot sa-i dau muie decat daca are gura cheala!! Deci sa-l ajutam cu o proteza si lipici Correga!!!

      Ștergere
  19. Sugi tu mai analfabetule!

    RăspundețiȘtergere
  20. Aici nu scrie nici un analfabet. Doar pacienti si animale.
    Uneori cite un dobitoc.

    RăspundețiȘtergere
  21. Aha,inseamna ca tu esti:"uneori".

    RăspundețiȘtergere
  22. au amortit sau "murit" bashinosii??Lasa ca "astia nu moare usor" mos alecu va trai mai mult decat piramida lu' keops....pe L164 bineinteles!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. EU CRED CA TU ESTI BOLNAV PSIHIC,AVORTONULE.
      PAI S-A SPUS CLAR CA SE REVINE PE LEGEA 164(SUB ALT NUME,EVIDENT),ECONOMII SE FAC, ACTIVII,VOR PENSII MILITARE, IAR JEGOSII FARA DEMINITATE CA TINE,CARE SE FOOT IN CUR PENTRU 178 DE LEI IN PLUS O SA PRIMEASCA MOOOIE.
      ASA CA,NU MAI ESTE NIMICA DE COMENTAT PE TEMA ASTA, LEGEA 164 REVINE.
      NU TU DECIZI, CI MILITARII ACTIVI.
      AI LUAT MOOE 10 ANI,O SA MAI PRIMESTI MOOIE,PANA LA SFARSITUL VIETII.
      UN TRADATOR CA TINE,CARE ARE APROAPE 70 DE ANI,SA AIBA UN ASEMENEA LIMBAJ,ESTE CULMEA.
      AR TREBUI CUMVA,SA INSISTE CINEVA PE LA MAPN,CA LUI CURLEONE,TIGRI TIGANUL,MAIMUTA CEZAR SI PULANO10 AKA PULUS SA LI SE TAIE PENSIA CU 90%.
      ASTA MERITATI SI ASTA O SA PRIMITI.
      RABDARE.

      Ștergere
    2. Taci in dumnezeii cui te-a inchinat de analfabet kkcios.

      Ștergere
    3. Ai paduchi. Pe circumvolutiune. Pe aceea care-ti separa emisferele. Unica.
      Trebuieste sa porti chiloti. Pe cap. Arata ca un cur.

      Ștergere
    4. Moooah ,da prooost mai esti,habar nu ai ce vrei sa spui si ce spui.

      Ștergere
  23. Hi, hi, hi!
    B______ ____, ______ ____!

    RăspundețiȘtergere
  24. INTERVIUL JURNALISTULUI ROBERT HORVATH CU MIHAI PACEPA
    " DAN VOICULESCU RETEAUA KGB ROMANIA "
    5

    R.H Avera diavolului sau contul secret ceausescu are un inceput oficial ?

    Pacepa : 3 Martie 1973. Tin minte perfect. Are loc o sedinta in biroul sefului Securitatii, Ion Stanescu. Sunt de fata mai multi sefi ai DIE, printer care generalii Teodor Sarbu si subsemnatul.Gheorghe Oprea, atunci vicepremier, ne-a prezentat o a Romaniei, care trebuia sa devina un monument dedicat lui Ceausescu. Contrabanda cu arme, munitii si droguri trebuia sa devina sursa suplimentara de dolari. , ne-a spus Oprea" Trebuia cobtinut de urgeta un miliard de dolari....

    R.H La contul persona TA avea acces numai Ceausescu dar cine mai stia de existenta lui ?

    Pacepa ; In 78 cand am cerut azil politic in Statele Unite se afla in contul TA 78 suma de 400 milioane de dolari. existenta banilor dictatorului era cunoscuta de patru persoane: generalii Gheorghe Marcu, Ion Mihai Pacepa, Nicolae Doicaru si Tudor Postelnicu. Un alt personaj era colonelul DIE Victor Nanescu. in 1990, a ajuns director adjunct la SIE ceea ce spune multe.

    R.H . Unde erau tinuti acesti bani ?
    Pacepa : Cea mai mare parte in strainatate in banci elvetiene .

    Cand se oficilizeaza trecerea comertului exterior la securitate ?
    In 1974 are loc o intalnire Ceausescu cu sefii securitatii. Comertul exterior devine un domeniu al ofiterilor de securitate acoperiti. Directia de Personal a Ministerului Comertului Exterior si Institutul de Conjunctura erau incadrate in totalitate cu ofiteri DIE. La momentul 1974, 38 din cei 41 de directori ai intreprinderilor de comert exterior erau ofiteri sau colaboratori ai DIE. Directorii devin generali de securitate.

    R.H. Deci Dan Voiculescu detinea acest grad si nu unul de marunt colaborator sau
    ternator de verisoare.

    Pacepa : intreprinderile de comert exterior, printre care Terra, devenisera filiale ale DIE si DIA (Directia de Informatii a Armatei). Terra, care apare apoi in structura ICE Dunarea si Crescent era folosita pentru trafic de arme si droguri.

    R.H . Crescent firma lui Ceausescu cu Arafat si legatura prin PLO cu terorismul international . Ce alti parteneri avea reteaua de spionaj al comertului exterior ?

    Pacepa : intre "partenerii" de afaceri: dictatorul cubanez Fidel Castro.
    Serviciul cubanez era sub controlul sovieticilor.

    R.H. Asa se explica vizitele lui Dan Voiculescu la Havana si legaturile sale cu KGB
    care continua si astazi.....

    RăspundețiȘtergere
  25. DEZVALUIRE INCENDIARA: Senator Gabriela Firea, in urma cu cateva minute a afirmat la RealitateaTv ca acum doua luni a vazut STATE DE PLATA la SENATUL Romaniei cu Directori, directori adjuncti, care au SALARII LUNARE de 15.000-20.000 Lei/luna. Deci: 150-200 milioane lei vechi lunar!!! Este o nebunie!

    RăspundețiȘtergere
  26. Daca afla sefii ei ce dezvaluiri face proaspata intrata in partid ,n-o vad bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu este exclus, deoarece acesti directorasi, dedati la salarii incredibile, pun pariu ca sunt numiti... POLITIC. Precum in ... AGA...

      Ștergere
  27. Buei RAPANILOR, sara buna la tonti!!! Uai de coaili mele ca acu ma dadui jos de pe tractor, tu-va-n laba de filfizononi! Uai ce -mi tremura borta curului ca heshapamentul TRABLANTULUI lui Cezar maimuca, fute-l-as in maseaua aia de minte de-o are cariata. Am beut o tuica si hacuma vad ca Birtolomeul cind isi beleste ochii prin lentilele alea cilindrice de la steclele de Saniuta. Fiti atenti ca muine se face de 750.000 de vizite si fericitului cistigator ai dam ca premiu cupe mica de chiele si ca bonus o muie!!! V-am lasat ca muine, ora sase plec la discoteca agricola.
    PS. Na ca uitai: Cezare, uai gindacule de Colorado, pe la doua sa vii sa ma sugi la oua si sa-mi dai carasu-n doua!

    RăspundețiȘtergere
  28. Azi nu prea ati fost la serviciu!

    RăspundețiȘtergere
  29. Mna ziua! Puza tehnologica la tractor, precum si lui Czar maimucea care-mi aduna brinza de pe coaili mele saracele. Buei Cezare, acuma daca vrai brinza de aia grasa de-ti place tie...Asta de azi ie asta dublu fermentata intre bucile curului, transpirate la greu, mai buna ca brinza aia Camembert.

    RăspundețiȘtergere
  30. Sarbatori fericite,La multi ani tuturor celor care-si serbeaza muine onomastica!

    P.S. Czare,tu-te-n gua,ieri,azi si muine,si for ever,Sarbatori fericite!

    RăspundețiȘtergere
  31. Va iubesc ..rat-ai dracului ..IN GURA!!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri