Google Translate

luni, 15 iulie 2013

Din nou despre salariile uriase ale unor bugetari. Primul ministru Victor Ponta, si-a "resetat" capacitatea de lupta! A trecut de la "mirare" la "revolta"! E de ras, de nu ar fi de plans!

 
Salarii mari au tot persoanele numite pe criterii politice.
În Guvernul Ponta, un secretar de stat este plătit cu 16.000 lei pe lună.
 
Ce nu spune primul ministru este că salarii foarte mari au persoanele numite pe criterii politice, precum secretarii de stat, care încasează până la 16.000 lei pe lună. În schimb, Victor Ponta preferă să arate cu degetul doar către funcţionarii publici.
 
Premierul Victor Ponta se arăta revoltat zilele trecute că are angajţi în subordine care câştigă mult mai mult decât el şi spune că situaţia este „o anomalie”. În discursul public, şeful Executivului sugerează că ar fi vorba de funcţionari publici angajaţi la Secretariatul General al Guvernului. În realitate însă, cu sume de trei ori mai mari decât primul ministru sunt plătite persoane numite pe criterii politice. De exemplu, un secretar de stat are salariul net de 15.800 lei pe lună. Surpriza este cu atât mai mare cu cât, teoretic, secretarii de stat au acelaşi salariu de încadrare, în jur de 4.600 de lei, indiferent de instituţie. Salariul primului ministru este de 6.148 lei net. În schimb, unul dintre consilierii lui Ponta încasează suma de 7.700 pe lună. Ceilalţi nouă consilieri câştigă între 2.500 şi 3.000 de lei. Sumele prezentate sunt cuprinse într-un document emis de SGG, cu privire la „situaţia privind salariile nete aferente lunii mai 2013”. În document sunt trecute funcţiile şi salariile nete aferente lunii mai 2013.
 
Ce salariu are purtătorul de cuvânt al Guvernului?
Secretarul General al Guvernului, Ion Morar, este plătit cu 5.361 lei, în timp ce Andreea Lambru, protejata lui Radu Stroe, primeşte un salariu net de 4.693 lei, ca secretar general adjunct al Guvernului. Din acelaşi document aflăm şi că purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, are un salariu de 4.693 lei, fiind încadrat pe o funcţie de secretar de stat.
 
În ceea ce îi priveşte pe funcţionarii angajaţi la SGG, diferenţe mari de salarizare apar doar în cadrul serviciului juridic. Aici atrage atenţia un post de consilier juridic principal, remunerat cu suma de 9.954 lei pe luna mai. O altă persoană, aparent încadrată pe aceeaşi funcţie, are salariul de 1.889 lei.
La departamentul care se ocupă de proiecte şi programe cu finanţare externă, de exemplu, salariile sunt între 2.500 şi 4.500 lei. În schimb, postul de director I în cadrul Direcţiei juridice şi administrative, este remunerat cu un salariu comparativ cu cel de prim ministru.
 
 
Mesajul transmis de premierul Ponta, cu privire la noua lege a salarizării, mai atrage atenţia şi în alt mod. Discursul liderului PSD este identic cu cel al fostului premier, Emil Boc, şi pleacă de la acelaşi reper: în administraţia publică, şeful statului trebuie să aibă cel mai mare salari, iar următorul în grilă să fie primul minstru.
http://www.cotidianul.ro/in-guvernul-ponta-un-secretar-de-stat-este-platit-cu-16000-lei-pe-luna-217825/

============================
============================================

Fotografia zilei

NO COMMENT

114 comentarii:

  1. am citit articolul.....in pula mea....o varza cu salarizarea puletilor bugetari
    Doar PMT ne va "lumina"...in pula mea!dupa ce vine de la caca-pisu-laba

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ciocu mic bai putzulica, ca indata vine musca verde si-ti intra in rit. Stii tu, aia verde de rahat.

      Ștergere
    2. Ratane..scoate-ti organul din gura !!

      Ștergere
  2. Preluare de la "2 Maidanej":

    Blogger maiag spunea...

    nenea ene,tu ai ceva in izmene?
    -nu sunt nici basist si nici kakarist
    nu am fost membru pcr pina in anul 1987 cind nu am mai avut ce face
    -urasc politrucii,activistii de partid si propagandistii de orice natura si din orice epoca,am motivele mele
    -ca mainjur cu cite un kakarici e alta poveste,nu suport indoctrinarea si supusenia oarba unei doctrine specifica mai ales pensionarilor basinosi care fac veacul in parcul din fatza primarieie sau politica si propaganda de circiuma
    -daca gasesc pe cineva la un dialog serios pe o tema serioasa sunt deschis si am pretentia ca am si opinie plauzibila si corecta
    -aici este un coctei de bascaliosi,derbedi politici si unii care se vor bagati in seama.propagandistii si sustinatorii unor reprezentanti politici de oparte sau alta ii inteleg,fac s ei meseria
    -cunosc foarte bine sistemul de infiltrare in media ,metode de propagare sianihilarea celor care ies din tipar
    in rest numai de bine tuturor
    NU POT SA DORM DACA NU IL SALUT PE CEZARICA BULICICA. E PROSTUL NETULUI SI TREBUIE TINUT IN PRIZA

    15 iulie 2013, 22:51

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri

    1. CEZAR spunea...
      MuuuYag.....toti observa ca esti cam ..IDIOT!! Chestia cu ETNOALCOOLICELE ii de panarama ! E clar de ce-i suflii in duda lu Basinescu ! Si el tot la fel!!
      PS-ai adus unul de-a patra de ti-a scris comentul ? Hai spune , caci tu nu ai ,,puterea " intelectuala de a ramane concentrat pe un subiect ..mai mult de 5 cuvinte si 7 greseli de ortografie! ETNOALCOOLICULE!!

      16 iulie 2013, 09:03

      Ștergere
    2. Tareee maimutzica noastra - draga!! L-a facut muci pe cretinoidul de Maiak

      Ștergere
    3. Acusica nu-l ridica nici tu in slavi, prea mult ! Ca si-o ia in cap si numa ce auzi ca iar a fugit de-acasa, teleleu prin sat, si ne face iar de cacat !

      Ștergere
    4. Pese: stai asea ! Acusica vazui ca, de fapt, Maimutoiul cu Muci pe Fata se lauda de unul singur !

      Doamne feri !

      Ștergere
    5. TE-AI UITAT IN VAGAUNA LU HOASCA SAU IN CURU LU CATEL , DE-AI VAZUT ? SAU CUM ALTFEL....??!!!

      Ștergere
    6. CEZARE CIOK,CIOK,CIOK SA TE FUT DE DOBITOC..MORTII MA_TII DE CRETIN INCULT!

      Ștergere
  3. Cezare, scoala bei ca-i ora 3, ca de kuk sa ma iei!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ai di pula me, iar e marti !
    Si-i si dimineata, te-n dragostea mea, nea Vasile !
    Cand sa m-apuc si eo de comentat injurand, despre LAROMURI, LACONIACURI si alte TABURI, pierdute de Cezarica cu Muci pe Fata prin piata la Giarmata...hop, hop, hop, ca dadui cu muia de nenea Dottore-Plagiatore ! Proaspatul ministru al Transporturilor, fost ministru al Justitiei, dupe plecarea lu' Mona, fost ministru al Sanatatii, dupe plecarea lu' Cepoi si viitor viceprim, dupe incatusarea lu' Izmana !
    Si parca a mai fost ministru si la Incultura, dupa plecarea lu' Diaconu si mai nustiu unde, dupa plecarea lui Manga !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: una peste alta, sobectu'i bun si merita s-o pun de-o mozoleala !

      Numa sa vad ce salarii sunt si la Cotroceni !

      Stai asea !

      Ștergere
  5. Am gasit eu ceva-ceva cu salariile de la Cotroceni, insa n-am inteles prea bine, ca era un tambalau acoloooo...cantau toti, la max, slagarul lu' Sabrina cu PULA, PULA !

    Eote: presedintele suspendat= 6702 lei net/luna, conform L330/2009, insa o ia in mana numai 5027 lei net/luna, conform L118/2010 !

    http://www.presidency.ro/static/ordine/AdmPrez/SITUATIA_PRIVIND_VENITURILE_SALARIATILOR_DIN%20ADMINISTRATIA_PREZIDENTIALA_DIMINUATE_CONFORM_LEGII_118_DIN_2010.pdf
    ==========================

    La cate belele a facut ista, trebuia sa predea de mult la Jijilava cursuri despre fosta flota romaneasca ! Ori despre cum un gaozar adevarat, ori o tiganca imputita ar treboi sa-i scape o smetie in gura, unui copchil, la mitingul de la Ploiesti !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: deci, ca sa nu mai molfai fekala de pomana, cu noaptea-n cap, concluzionez. In tara lu' Dorele este un haos general, institutionalizat !

      Ve roaghe eo, poate stie cineva cat are un secretar de stat degeaba de la Ministerul Militiei, ori de la Transporturi, in comparatie cu tovarasii ministrii de acolea !

      Cica pe acoalea-i fain, e aproape pe invers: ministrul o are mai mica decat suptordonatul lui, care si el, secretarul de stat degeaba, o are mai mica decat un director de directie generala, si tot asea !

      Da eo nu cred, astea-s inventii !

      Ștergere
  6. nu vreau sa dau sursa,uite asa de-al dreak....
    ............................................



    Dintre multiplele exemple de gen, am ales doar unul - punctual - ilustrativ insa unui asemenea "balcanism", pe care nu stim cam in ce fel il priveste UE.

    Roberta Anastase, presedintele Camerei Deputatilor si, de drept, al treilea om ierarhic in statul roman (dupa Traian Basescu si Mircea Geoana), pe fluturasul cu salariul pe luna iulie a.c. a avut trecuta suma de 4.600 lei net, asta dupa ce i s-a aplicat, conform legii austeritatii bugetare, reducerea de 25 %.

    Adica putin peste 1.000 de euro, bani care, in mediul privat, la firme care se respecta, aproape ca reprezinta un "bacsis", la nivel de manageri.

    Fara a amesteca "borcanele", vom pune in balanta fluturasul drei. Anastase, cu unul, tot din zona banului public, disproportionat clar ca responsabiltate, dar nu si in ce priveste cifra leilor cuveniti functiilor detinute. Dimpotriva, e cam pe dos.

    Astfel, tot in luna precedenta, adjunctul Jandarmeriei prahovene (chiar judetul sefei deputatilor), Catalin Paraschiv, a castigat salarial 4.800 lei net, bineinteles dupa ce si acestuia i s-a taiat un sfert din leafa.

    Concluzia? Ierarhiile la noi par sa nu mai aiba nici un Dumnezeu, intr-atat s-au bulversat, incat nici nu ne mai mira asemenea "inechitati", de care, curios, cei lezati, desi au "painea si cutitul" in maini, nu misca macar un deget sa le corecteze. Le convine asa? Pai de ce?

    RăspundețiȘtergere
  7. eote na!!


    Politist, substantiv


    Dupa cum spuneam, va prezentam salariile cu care sunt platiti politistii sefi din fiecare judet al tarii, ofiterii care conduc inspectoratele judetene de politie. In prezent, cativa din acestia au fost schimbati din aceasta functie, sefia fiind o stare extrem de fragila.
    Dar sa trecem la partea financiara. In total, sunt 41 de politisti (sefii tuturor sectiilor judetene de politie).
    Din acestia, patru nu si-au publicat salariile (Nicolae Cabulea, seful inspectoratului de Politie din Alba, Nicolae Dumitru, seful inspectoratului de Politie din Arges, Valentin Burlacu, seful Politiei Constanta si Ion Voicu, seful Politiei Olt). Probabil ca sunt „strict secrete”! La nivel national, media salariala este de 5.949 lei pe luna.
    Cel mai bine platit politist sef este Ion Stoica, cel care conduce Politia Valcea. El primeste 9.149 lei pe luna.
    Pe locul doi se situeaza Ioan Scripniciuc, seful Politiei Iasi. Acesta incaseaza lunar 7.460 lei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai ce spusei si eu, ca-i debandada generala ! Si nu degeaba m-am referit la Militieni, ori la transporturi !

      Ștergere
  8. ETNOALCOOLICULE...tocmai cu RoBorta curului ti-ai gasit sa sari la exemplificare de pedelacii???

    RăspundețiȘtergere
  9. BOULE!!! n-au importanta numele ci salariile si functiile.Crezi ca acum e altfel? BOULE!!

    RăspundețiȘtergere
  10. @09:18
    revino in prezent prostane ca ai ramas decalat in timp

    RăspundețiȘtergere
  11. Cei 2 Maidanej, Curleonul si MaiMukles, nu va mai certati, ca doar sunteti frati!

    RăspundețiȘtergere
  12. Ma uitam pe Romania Smegalitika la filmuletul ala cu inaugurarea metroului bucurestean, de acusica fro 30 de ani !

    Uitati-va la nea Ceasca, cand taie panglica. E solo-solo, nici maca coana Leantza nu tine de carpa aia, la inaugurare !

    Si, vazui de curand, cum taiara organilii din ziua de azi, panglica la...sa zicem pseudo-autostrada A3 !

    Cred ca erau fro 10 cu foarfecele, pe langa panglica aia, de nici cameramanul nu-i putea lua pe toti intr-un prim plan, la un loc !

    Ce mai cioparteau ei la zdreanta aia, ca sa-i vada poporul, pentru mareata realizare !

    Realizare o pula ! O bucata de sosea neterminata, care nu te scoate nicarilea ! Adica te scoate undeva prin balariile de la o margine de Bucuresti !

    Ca sa intri pe ea, inspre Ploiesti, unul care sta, sa zicem, prin Drumul Taberei, mai bine-si ia familia la futut !
    In primul rand trebuie sa gasesti intrarea, in al doilea trebuie sa pleci cu fro doua ore inainte, ca sa ajungi in termenul planificat, iar in al treilea rand n-ai voie sa depasesti restrictia de 100 la ora, ca sare asfaltul !

    Nu mai zic de costuri ! Pai cu banii cheltuiti de-a'mpulea pe drumeagul ala, care-i construit numai in teren ca in palma, fara alte lucrari de arta, Ceausescu facea o Sosea de Centura a Romaniei ! Ori metrou cu statii pe la fiecare scara de bloc, mai mare de 3 scari si 8 etaje !

    RăspundețiȘtergere
  13. A dreaq babornita ! De dimineata tot imi fute directia ! Cum ma asez la clape, cum isi aduce aminte ca mai vrea ceva !

    Fusei ca sa cumparai o sticla de bors, de aciulea, de la Prosper Platza ! Si ma uitai si eo, asa ca boul, la cate masini de "securitate" iereau parcate acolea in intersectia lu' 13 cu Sebastian: Igăl Sechiuriti, Sechiuriti Fors, Tim Guard Sechiuriti, Ma-ta and Son Sechiuriti, Sechiuriti Corps, etc !

    Doamne feri, s-a umplut tara de Sechiuriti, frate ! Si cand vezi maimutoii aia de 2 metri, rasi pe cap, de crapa de sanatate, iar ei o fac pe-a paznicii, te-apuca mila !

    Da', daca stau bine sa ma gandesc, in vremurile astea de cacat, in Romanica e nevoie de cam 1 "Sechiuriti" de astia, de peste 120 de kile, la fiecare cap de vita furajata ! Adica fifti-fifti !

    Iar in ritmul in care se fura, in curand va fi nevoie de cate 2 sechiuriti pe cap de vita furajata ! Si cum n-o sa mai avem din cine face sechiuriti, o sa importam ! Cu TIRUL, din Bulgaria, ca-s mai ieftini !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai unde pula calului sa mai munceasca si tineretul asta !
      Uzine si fabrici-nexam, ministerele-s pline de politruci neo-cripto-comunisti si de neamurile lor, companiile de stat nu mai au locuri, la Comisia de arbitrii de fotbal, unde-i Craciunescu, sunt deja 3 pe locul de sef de comisie, care-s si platiti, iar ca sa te angajezi pemece, ori sece cum ii zice acusica, trebo sa plece intai 6 !

      Si doar nu s-or angaja tinerii astia pe salarii de mucea, la invatamant, sau la sanatate, unde sunt platiti cam cat costa vro doua sticle de uischi adevarat !

      Ce pula noastra !

      Baremi cand te faci Sechiuriti itzi da toale, casca de cauciuc, cotiere, sprei, pulan, masina de serviciu-chit ca-i logan, supliment la bonurile de masa si alte cele !

      Ca prefesor de istorie, ori de muzica, iti da o pula ! Adica 880 de lei pe luna !
      Plus muie de la procurori, daca ai pus botul la BAC !

      Ștergere
    2. Pese: plus autocar gratuit, cu care sa te duca la sectie, ca sa dai cu suptsemnata !

      Ștergere
  14. multumesc admin pentru acest exceptional documentar

    http://www.filmedocumentare.com/povestea-sovietelor/

    PS si ce lunga e lista....am de vizionat nu gluma de acum incolo
    inca o data: multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bai Curdeleu, tu acum esti treaz, ori ai schimbat Saniutza pe vreo Stalinskaia? Se simte cumva o schimbare de atitudine si nu stim care-o fi cauza.

      Ștergere
    2. Taci dreaq si baga-n tine o vodca !
      Ca-i cald ! Si merge !

      Vezi ca nenea Vasile are podul plin de Multumescuri !
      Ceva muie proaspata, de asta duce lipsa, nu de multzumescuri !

      Ștergere
  15. Totusi, un lucru bun de remarcat in Tara lu' Dorele, care sigur o sa ne relanseze economia !
    Is pline strazile de Culegatori de Peturi si de Cutii de Bere goale !
    Smekeria asta cu culesul plasticului aruncat pe aiurea, este excelenta !
    S-au creat mii de noi locuri de munca !
    Zilnic vad sute de Cautatori, chiar si in familie, care scormonesc pubelele pana la fund !
    Nu mai vezi pe spatiile verzi nicio sticla goala, ori fro cutie de bere storcita !
    Deja s-au creat zone de influenta, ca la distribuitorii de droage, nu se baga nimeni pe teritoriul celuilalt !

    Si sa nu va ganditi cumva ca acesti Culegatori sunt numai din randurile rromilor de tigani !

    Nu, nu ! Sunt si persoane culte, foarte bine imbracate si incaltate, chiar cu studii superioare !

    Ar treboi careva sa propuna completarea Clasificarea Ocupatiilor din Romanika, cu o noua meserie: Cautator-Culegator Peturi !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai, acusica m-am prins si eo, de ce Curdeleu ot Birt olomeu s-o lasat de rachetele de armata, inchinandu-si intreaga viata si pricepere crasmei din gara !
      Eo cred ca el face averi de neinchipuit cu peturile ce-i raman dupa mucificare si cu cele pe care le shuteste de la ceilalti consumatori !

      Oai, acusica m-am prins ! Cred ca-i deja un fel de semimilionar in lei vechi !

      Pai si normal, acusica isi permite sa se uite la documentare, toata ziua ! Cand nu-i muci !

      Ștergere
  16. vnimanie...vnimanie...militioneriii , hartogarii si pedelacii (cu inclinatii spre etnoalcoolice) ..contraataca!

    RăspundețiȘtergere
  17. Uai, ce fainosag e la Palatu' Victoria, cand se distribuie fluturasii de salarii !

    Si mai ales alu' secretarul ala de stat, cu 16 mii pe-o luna !
    Sau, ce fainosag e sa hii sef de cancelarie, ori director de directie !
    Ori veceuprim-ministru, cum e izmana !

    Numa primul ministrul o ramas de fraier cu salariul ala de liftiera, de la Meriot ! Insa, cel putin, i-o poate trage peste bot coabitatorului ca o are mai mare !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: aaaaa....ca sa nu mai zic de un sofer de la Hidroelectrica, care cu 9000 pe-o luna ii bate la muie pe bugetarii astia nesimtiti !

      Ștergere
  18. Psssss,liniste!!! va-n gura de mitici.

    RăspundețiȘtergere
  19. Urla unul in fata blocului ca, azi, este ultima zi in care "Iesi afara, javra ordinara" ar mai avea vreme ca sa semneze decretul cu reparatoria ! Cica dupa lege, azi se termina tarlaua !

    Uai, da tare mai zghiara ! Eo cred ca-i muci !

    Doamne feri, ce cuvinte optscene utilizeaza la adresa acelei persoane ! Cred ca e aceeasi cu persoana care o fo socru mic, de curand, de alerga poporul ca la balamuc prin Bucuresti, ca sa-i dea muie !

    Cred, nu sunt sigur !

    Pese: insa voi nu va luati dupe vorbe si uitati-va, dupa ora 18, pe saitu' oficial de la Cotroceni !

    Tare mai urla handicapatul ala ! Sa-nchid geamul, ca-mi sperie potaia !

    RăspundețiȘtergere
  20. Uai, gata, ca ma zbarcesc si plec !
    La tutulor v-o casunat pe Putzuka Cezaruka Muci pe Fata !
    Lasati copchilu'n pace bre ! Mai dati si la mine, ca-s hoasca putregaita deja. Si inche mai e loc sa duc !
    Da zeu asea, lasati omul sa mai si respire !
    Una-doua, Cezarica-Cioc, Cioc, Cioc, Cezarica prostovan, Cezarica idiotul satului, Cezarica muistul blogului...
    Nu ca n-ar hi adevarat, da' mai ziceti si voi ca nu optservati !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. NU OPTSERVAM,DAR PUTEEEEEE......PROSTIA DIN EL!

      Ștergere
    2. Sa va fut in gura .....defectilor!!

      Ștergere
    3. 14:18- SA O FUTI PE MA-TA IN GURA, GURA AIA CARE TE-A AVORTAT!LEPROSULE!

      Ștergere
  21. Uai, trebo sa merg cu potaia la caca-pipi-laba, insa tre sa-i cer voie lu' Curdeleu, si nush pe unde dreaq umbla, ca nu dau de el !
    Ista o adormit, ca porcul, cu petul de votca-n brate, uitandu-se la documentarul lu Burcu, cu istoria sovietelor, cand cara el frigidere cu carca de la rusi, ca sa le vanda in Romania pe beuturica !

    Uai, auzi ? Eo plec afara, in pula mea !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: degeaba urlu ca scapetele, ca asta-i muci !
      Asa-mi trebo, daca m-am inhaitat cu betivanul ista...

      Ștergere
    2. pmt-ule
      problema ta,beleaua ta .Io ti-am zis sa vii la BV sa ne cunoastem ....pe bune ca prieteni nu ca pe blog(te-n gura, sa te fut) da tu esti bou si nu citesti....ce ierea asa de greu sa dai volan stanga in sinaia can' veneai de la targoviste pe "paduchiosu".....in pula mea.
      mitic de bucale fraier!!

      Ștergere
  22. pmt =mitic
    te-ai cacat pe tine pt 60 de km/o ora de mers/si 2-3 litri de benzina/motorina

    caca-pipi-laba.....steptem provincia 13 sept cu sebastian.....in pula mea

    RăspundețiȘtergere
  23. @PMT
    daca vii fara "hoasca" NU TE PRIMESC!! sa fie clar!

    RăspundețiȘtergere
  24. vi ...in pula mea ca nu mai stiu:):) hac!

    RăspundețiȘtergere
  25. “Uitându-mă pe cifre, pot constata că decizii populiste pot să dezechilibreze România şi această tendinţă există în acest moment în România”, a afirmat președintele, scrie Mediafax.

    Traian Băsescu a atras atenția asupra bugetului pentru sănătate. El subliniază că la începutul anilor 2000 era de un miliard de lei, iar acum este de cinci miliarde de lei. Cu toate acestea, președintele spune că asistența pe sănătate s-a diminuat din punctul de vedere al calității. ”Se întâmplă ceva cu banii introduşi în sistem, trebuie să privim cu atenţie acest exod”, a adăug.....................mare ieconomist...mareeee !
    Defectilor ...cre ca-ti ,,pus-o".....vreti sa dezechilibrati ieconomia macroieconomica care-i cam subreda??!! ...-va- ngat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doamne feri, buei copchile aiurit !
      Si dupe aia tipi ca idiotul, ca te face MUIAg analfabet !
      Buey defectule, macar ciocu mic cand crezi tu "ca-ti" pus-o !
      Dezechilibratul dreaq, de mucos !

      Ia, cere-ti imediat scuze si, pana la "va-ngat", treci repejor la administrare de ALUPIGUS, la toti si toate de p-aciulea !

      Doamne feri !

      Ștergere
    2. ,,Rachetele Larom - PMT "....noua achizitie ale armatei Ro !!

      Ștergere
    3. cred ca ,,a" armatei

      Ștergere
    4. Defectilor...cre ca-ti pus-o !Domnul prezident vegheaza la starea ieconomica micro si macroscopica a ieconomiei capitaliste din Ro !
      Ce credeati ca viniti voi cu ..distabilizarea pi horizontala si verticala ...-tu-va in gat ! Scuze ..sugator di organi uscate PMT..pi tini di 2x !!

      Ștergere
    5. 16,17.
      FUTU-TI MORTII MA-TII DE AVORTON INCULT!PROSTUL INTERNETULUI!

      „.cre ca-ti pus-o”- IDIOTUL CONTRIBUTIV,GOLI-MI-AS PULA IN MA-TA!

      Ștergere
    6. Sa-mi beti zama din pula tu si cu ma-ta si sa-mi storc puroiul din buboi in ochii vostri!.Cezar.

      Ștergere
    7. 16:45
      TE SA MANANCE VIERMII ACOLO,LANGA MA-TA, SI PE TINE SI TOT NEAMUL TAU DE SLUGOI.RATATUL DRACULUI!

      Ștergere
  26. KURLEONE, BOK, BOK, BOK, PULA MEA BATE LA USA-TI SA TI-O DEA LA CIOK, CIOK, CIOK!

    RăspundețiȘtergere
  27. SI A MEA BATE BOK,BOK, BOK SA TI_O DEA TIE ANDA LA CIOK CIOK CIOK!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. CEZARIKA PUTZA MIKA, HOP, HOP, HOP, SA MA SUJI LA FLOK, FLOK, FLOK!!! SA IMI SUJI LINDIKU MIKU, CARE-I PENTRU TINE DULCE CA SHORIKU!!!

      Ștergere
    2. CEZARIKA BELICOS,PUPA-MA IN CUR VARTOS,IARA IO ITI DAU UN OS,SA IL SUGI,ASA,DUIOS.

      Ștergere
    3. FUTU-TI MORTII MA-TII DE IDIOT INCULT,PROSTUL VIRTUALULUI!

      Ștergere
    4. SATE BAG IN PIZDA MA_TII DE VERME!

      Ștergere

    5. rotaru adrian spunea...
      Deci.....Dnul prezident deja trage semnale de alarma privind masurile populiste "Prin DECIZII POPULISTE putem dezechilibra România, iar această tendință există deja...." la întâlnirea cu directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde....Chiar credeti ca va promulga Legea Plx164......Slabe sperante..... Asa ca as vrea sa atrag atentia si celor care au castigat deja.......Precedentul fiind creeat.....oricand se pot gandi la un alt calcul al pensiilor si sa aveti mai putin decat in plata.....deci halal tara halal presedinte.......

      Ștergere
    6. Chioru, derbedeul si betivul natiunii, sa ne traga de poola! Sa-i dam lui si neamului lui, pina la a 7-a spita multa mooie cu cacat! La fel si aluia din Bv, pedelistul-tristul bloagelor.

      Ștergere
  28. ... continuati, tovarasi, continuati...

    RăspundețiȘtergere
  29. Doamne feri, uai copchii ! Da voi v-ati deraiat de-a dreptul, intr-un cap de pod !
    Auzi, "muie cu cacat", "prostul virtualului", "verme", "lindicu micu", "Sa-mi beti zama din pula", "sa-mi storc puroiul din buboi in ochii vostri", "IDIOTUL CONTRIBUTIV", "GOLI-MI-AS PULA IN MA-TA!", "Sa ma cac in pizda ma-tii cu bucati de pula", etc !

    Doamne feri !
    Oleaca am lipsit si eo...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: numa ce-am cetit comenturilii de mai sus si zici ca-s o baterie Durasel ! Care dureaza de zece ori mai tare !

      Ștergere
  30. Muei, ia, gata! Fiecare pacient in salonul lui, iar animalele la cusca.
    Ce PLul MU, primit cupoanele de pensie si s-a umflat dragostea pentru conducatori in voi?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bre,ne nervaram cu nervii si facuram spume la goarna.da las ca vine ea seara si ne luam camesoaiele si punem si muia la contributie.

      Ștergere
  31. Bine uai nenea Vasile ca ne pusesi poza lu tov. Ceausescu, de-a stanga lu Dottore-Plagiatore ! Ori de-a dreapta, cum te belesti cu muia la ecran !

    Numa criminalii astia tradatori de romanake puteau sa-si ucida coducatorul erou, in sfanta zi de craciun !

    N-am auzit nimika de la boratii de la BOR, pana azi, despre abominabila crima comisa de prostodocsii romanesti, in ajun de Craciun !

    Nici in 3 sute de ani, de aciulea incolo, nu va mai fi Tara lu' Dorele ce fuse odata !

    Multumesc celui de sus, cine pula mea o hi, ca am trait vremuri bune si foarte bune: copilarie de nota 10, adolescenta de cacat in leme, repartitie asigurata, casa primita numa dupa 3 luni, solda de solda, distractii la max, futai ca-n codru, boraci destepti...contributivitate la greu, SM+IC, alta casa in centrul civic-la schimb, distractii cu hoasca pe viata si pe moarte...
    De cand traiesc in capitalism, pula salariu, pula penzie linistita !
    Am incercat si eo, ca betivanul de Triviale, sa vand ciunga, pe sticle de vodca, da nu mi-a iesit biznisul !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Baaa PMT mergi si vinde coliva in tintirimu ala Sf. Vineri!!

      Ștergere
  32. Casa dupa trei luni? Da' ai avut repartitie la Paris?!! Am avut casa din prima noapte. Drept ii ca pe ziua nu prea mi-a placut ,,casa'', dar ,,condamnarea'' era la domiciliu si nu am avut dreptul la recurs. Si ploua mai fratilor de gindeai ca ce n-a darimat cutremurul va lua apa. O saptamana a plouat de bun venit si inca una de acomodare. Ce vremuri, ce oameni, ce intimplari....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da uai, am primit un cacat de garsoniera, insa eu eram detasat la munci cu tilicarii !
      Pana am ajuns sa-mi schimb iala, m-a mutat esalonul ! In interesul serviciului !
      Acusica, unul din zilele astea, ditamai sublocotenentul, mai vede el casa o pula de la armata !
      Da ce va povestesc eo voua...ca stiti mai multe decat mine !


      Ștergere
  33. R-ati ai dracu de betivani, de putori si criminali !
    Impostori, profitori si puscariasi, care-ati vandut tara, pe bucati !

    Pese: era sa borasc cand, la intrare in Targoviste, am vazut scris pe-o zdreanta de tabla "Oras martir" !
    Poate oras ucigas, nu martir !
    Orasul criminalilor de craciun !
    Se mandresc idiotii ca acolea l-or ucis, miseleste, pe Ceausescu !

    Cine ?
    Armata bre, armata !
    Astia de s-or puscat unii pe altii, ca la desene animate ! Cu TABUL lu Cezarica Muci pe Fata in frunte si cu rachetele lu betivanul de Curdeleu ca intarire !
    Alde Cezarila si Mucidecur de Birtolomeu or omorat oamenii, pe la aeroport, ori prin Timisoara ! Ori pe la metrou !
    Tu-va-n gura de japitoi nenorociti !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. SI HOP,HOP,HOP..BINE AI VENIT IN JOC!!!

      Ștergere
    2. ZI-LE PMT! CREMENALII DRACULUI!!!!NU LE-AR MURI MULTI INAINTE!

      Ștergere
    3. JOGODIILE DRACULUI DE CREMENALI!VEDE-I-AS CRAPATI PE AMANDOI!PLESNI-LE-AR MASELELE!

      Ștergere
    4. Sa ne sujeti pula futu-va in gat ! Da pe Doi cu-un coi lati uitat/? Apoi cand dadea asta cate o salba de raschete de pe halicopterul ala rablagit....moama cum intorce 10 cu burta in sus!!!

      Ștergere
  34. Propun o pauza de-un Alupigus, poate vine si Danila-Cracila cu caprili sa ne-aduca oarece lapti prospeti sa ne mai albim la muie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce pauza bre !
      Eo am luat o supradoza, asea ca ma doare supt coaie !
      De aia merge bine tarisoara asta, pentru ca traim numai intr-o pauza fara de sfarsit !

      Cine vrea ALUPIGUS, sa-l ia din mers !

      Ștergere
    2. Da-te-n ...connectul meu, da rau mai iesti!!!..te-n guriță de mitic.

      Ștergere
  35. Si labagiul asta de Vasile de la Brutarie, bag sama, ca ma cenzureaza pe viata si pe moarte !
    Ce nu-i convine, harshti !

    Cel putin am satisfactia ca pot sa postez mai mult intr-o ora, decat poate citi si sterge el intr-o zi, asa ca, oricum are un handicap fata de mine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oaii!Ti-a scurtat-o?

      Ștergere
    2. P.S. Logoreea, adică!

      Ștergere
    3. Da, da ! Cand clantzanesc prea repede, imi fura lingurita !
      Speker Vasilica ot Puscarie !

      Ștergere
  36. PMT,iar te-ai dus la kk pe labă?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce vrai, bre ? Ca nu inteleg . Ridica-te dracu' in picioare cand vorbesti si scoate-ti prunele din gura aia de muie !

      Ștergere
  37. Comunicat de presa, 16 iulie 2013, Cotroceni: PULA, PULA, PULA, PROMULGARE, PENZII!

    Adica, 5 de P !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adică ai luat-o în mână?

      Ștergere
    2. Da, ca sa ti-o dau in gura, uai putoiule ! Ca la varsta mea, n-o mai pot controla din muskii pulii !
      Tu crezi ca eo ma joc aciulea de-a uite TABUL, nu e TABUL, cum te-ai jucat tu pe deal la Giarmata !
      Ori de-a uite IC+SM, uite ca nu mai e !

      Uai pulea, usior ca ma desfac ! Tu cu mosiu te pui, uai putzulica ?

      Ștergere
    3. Si acum inainte de culcare ...ca niste ratati adevarati ,in pas vioi si.....PULA ..PULA...PULAAAAA.....

      Ștergere
    4. Defectilor...cre ca-ti pus-o !Domnul prezident vegheaza la starea ieconomica micro si macroscopica a ieconomiei capitaliste din Ro !
      Ce credeati ca viniti voi cu ..distabilizarea pi horizontala si verticala ...-tu-va in gat ! Scuze ..sugator di organi uscate PMT..pi tini di 2x !!

      Ștergere
    5. CEZAR,IDIOTUL NETULUI!

      Ștergere
    6. 18:43
      INAINTE CU RATATUL IMBECIL, CEL CE INCASEAZA MUIE NON STOP SI O CAPATA LA CIOK!

      Ștergere
  38. Cred ca a crepat frun apevist, p-aciulea prin bloc, ca-i agitatie mare de apevistii puley ! Erau fro doi mai betegi, care stateau cu mana pe intrerupator !
    Ia, sa trag oleaca cu urechea, acusica cand ies cu potaia la caca-pipi de seara !

    RăspundețiȘtergere
  39. Uai, sa-i opreasca careva curentu' lu' cultu' ala de Curdeleu, betivan de Birtolomeu !
    Cracanatu s-o pus, de dimineata, pe vizionat documentarele lu' Burcu si nu se mai poate opri !
    Sa-i dea cineva fro doua LAROAME de alea de rachete peste muie, ca sa se trezeasca la realitate!

    Plus ca plange masa la crasma din gara !

    RăspundețiȘtergere
  40. Uai, ne-o bagat Nenea Vasile de la Brutarie Blogrolul inapoi !
    L-o pus la suptsol, da-i bun s-acolea !
    Ca ni-era dor a dreaq de PULAno X !

    RăspundețiȘtergere
  41. eote suta....sa-mi bag!

    RăspundețiȘtergere
  42. Uai, fusei p-afara cu potaia la caca-pipi si-am gasit un grup de apevistii puley care injurau de mama foculu', precum ca o plecat Suspendatu' in CO si n-o semnat nush ce hartzoage cu penziile !

    Uai, unul avea spume la gura, asa cum face bicarbonatul cand torni apa peste el !
    Ori varul nestins ! Ori apa oxigenata !

    Sa hie adevarat ?

    RăspundețiȘtergere
  43. Uai, sa-mi trag secsu daca cotoroanta aia de pe tricicleta nu-i leit hoasca aia de soacra-mea !

    Ia sa-mi chem hoscaita, sa se uite si ea, sa vaz dac-o recunoaste pe ma-sa, calare pe trotineta !

    Da cine pula mea e ala din spate, de pe ateveu ? Ca nu vad bine !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai, zici c-ar hi ceva Cezar Muci la Nas , calare pe Ducifalus, da parca ala e prea batran fata de putoiul asta al nost !

      Ștergere
  44. CEZARIKA PUTZA MIKA, CAP DE BIBILIKA, SA MA PUPI IN PRIMA GAURIKA! STII TU, GAURIKA AIA FRUMOASA SI FLOCOASA.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. CEZARE SI DUCIFALUS TI-O VA TRGE PE LA ANUS.

      Ștergere
    2. CEZAR- IDIOTUL NETULUI! PROSTUL PROSTILOR!

      Ștergere
  45. Preluate de la "2 Maidanej":

    Blogger tigri2 spunea...

    OOO,Intelepciunea voastra!Muream prosti daca nu ne luminai.

    16 iulie 2013, 20:32
    ---------------------------------------------------
    Blogger tigri2 spunea...

    Exemplu aici pe bloaga:vrem sa aratam celorlalti cat de subtili suntem,cat de multe stim sau sa demonstram cat de putine stie interlocutorul si fiecare de aici va regasiti in asemenea ipostaze...sper sa scap de morbul bloagelor ca nu intalnesti decat mistocari si firi dusmanoase,pana nu te ia in vizor cate un "pretenar"nu se lasa,bine nici eu nu sunt mai breaz dar"avianyc" spune-mi daca te-am jignit vreodata sau am facut aprecieri dubioase la adresa ta??

    16 iulie 2013, 21:27
    -------------------------------------------------
    Blogger tigri2 spunea...

    Atata va cer,sa nu ma mai pomeniti in disputele voastre ca vreau sa ma retrag iar daca nu ma lasati in pace sa nu va plangeti bloggerului ca va jignesc,hahalerelor!

    16 iulie 2013, 21:28
    --------------------------------------------------------
    S-a intors cioropina de la Viana. L-au prins austriacii ca le halea lebedele.

    RăspundețiȘtergere
  46. Oaileii, noteaza loaza!
    Structura anului școlar 2013-2014:
    Când vor avea elevii vacanțe.
    ==================================
    Ministerul Educaţiei a publicat în Monitorul Oficial structura anului şcolar 2013-2014. Cursurile încep luni, 16 septembrie 2013, chiar dacă profesorii vor merge la şcoală începând cu 1 septembrie 2013.

    Structura anului școlar 2013-2014: Când vor avea elevii vacanțe

    Structura anului şcolar 2013-2014 prevede trei vacanțe, de iarnă, intersemestrială şi de primăvară. În plus, elevii vor avea toate cele trei zile de Paște libere, inclusiv 22 aprilie 2014.

    Potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial, anul şcolar se va încheia la 31 august 2014 şi va însuma 36 de săptămâni de cursuri, adică 176 de zile lucrătoare.

    Gândul.info scrie că ordinul Ministerului Educației Naționale nr. 3818/2013 privind structura anului școlar 2013-2014, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 430, din 15 iulie 2013, arată că elevii vor încheia cursurile la 20 iunie 2014.

    Anul şcolar 2013-2014 va avea următoarea structură:

    Semestrul I

    16 septembrie 2013 – 20 decembrie 2013 - Cursuri

    2 – 10 noiembrie 2013 - Vacanță pentru clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar

    21 decembrie 2013 – 5 ianuarie 2014 - Vacanță de iarnă

    6 ianuarie 2014 – 31 ianuarie 2014 - Cursuri

    1 februarie 2014 – 9 februarie 2014 - Vacanță intersemestrială

    Semestrul al II-lea

    10 februarie 2014 – 11 aprilie 2014 - Cursuri

    12 aprilie 2014 – 22 aprilie 2014 - Vacanța de primăvară

    23 aprilie 2014 – 20 iunie 2014 - Cursuri

    21 iunie 2014 – 14 septembrie 2014 - Vacanța de vară

    RăspundețiȘtergere
  47. Chioru a promulgat azi legea reparatiei pensiilor militare, asa ca, Cezarica iar ai luat o muie mica.

    RăspundețiȘtergere
  48. Legea privind reparaţiile în domeniul pensiilor foştilor militari a fost promulgată;

    Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat marţi, 16 iulie a.c. decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

    În esenţă legea prevede că pensiile militarilor recalculate în 2010 ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se vor plăti în cuantumul din decembrie 2010 începând de la 1 octombrie 2013.
    ..........................................................................

    nu dau sursa ca nu vrea pula mea!!S-o folositi sanatosi!!

    RăspundețiȘtergere
  49. ....si confirmarea(cu escxeptia faptului ca dobitocii au ramas in iunie:):):):).....in pula mea!

    http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14435&_PRID=lazi

    No pmt-ule s-o manci sanatos cu viata lunga....in pula mea

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri