Google Translate

joi, 11 iulie 2013

Practic, toți miniștrii români de după 1990 ar trebui anchetați și întrebați cum au folosit banii țării! UPDATE. News allert!


Relu Fenechiu, condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul "Transformatorul". Ponta, interimar la Transporturi
 
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a fost condamnat, vineri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul ''Transformatorul'' la cinci ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă calificată.

În plus, Fenechiu a mai primit o pedepasă de trei ani în care îi vor fi interzise anumite drepturi.

Fratele ministrului Transporturilor, Lucian Fenechiu, şi Mihai Bogdan Damian au primit aceuaşi pedepasă ca şi Relu Fenechiu.

Procurorii DNA au cerut joi instanţei supreme condamnarea lui Fenechiu la închisoare cu executare.

De asemenea, procurorul de şedinţă a cerut ca inculpaţii să plătească despăgubiri în valoare de 13 milioane de lei.

Ioan Turbatu, director general al SISEE Moldova în perioada 2002 - 2004, şi Ion Mărghidan, director general al SISEE Moldova în perioada 2004 - 2005, au fost condamnaţi la câte şase ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată.

Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova în perioada 2002 - 2005, a primit o pedeapsă de şapte ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată.

Instanţa a mai dispus ca cei şase inculpaţi să plătească, în solidar, 6.327.390 lei, reprezentând daune materiale.

Deciziile instanţei supreme nu sunt definitive, putând fi atacate cu recurs la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

 

Procurorii DNA au cerut între 5 şi 15 ani de închisoare cu executare pentru Fenechiu în dosarul "Transformatorul", în care este acuzat de 39 de infracţiuni.

Deputatul PNL Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2012, în dosarul cunoscut ca "Transformatorul", fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare şi întreruptoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.

Premierul Victor Ponta a anunţat că va prelua interimatul la Ministerul Transporturilor pentru următoarele 45 de zile.

=============================================================
======================================================
==============================================

PARADISUL GANGSTERESC DIN ROMÂNIA ȘI CUM SUNT PUȘI CONTRIBUABILII EUROPENI CA SĂ-L FINANȚEZE

 
 
 




Marina  CALIOPE
 
===================================
=======================
==============
FOTOGRAFIA ZILEI:
==================================
 
No comment...
Circula pe net!
==============================
=================================================
===================================================================

112 comentarii:

  1. Cand ziceam ca tara-i plina de prostani...
    Moama ce-am mai patit ! Sarit-au toti la beregata mea ! Ba ca sun trol basist, ba ca sunt manipulator udemerist, ba ca sunt Gigi Kontra, ba ca sunt neo-criptocomunist !

    Iaca, faptele vorbeste !
    Nici nu vreau sa mai discut !

    Tara lu' Dorele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: doar o guvernare de aia de tip legionar, cu pistolul la brau, ar mai putea salva cate ceva din ce mai avem !
      Suntem vanduti pana peste cap ! Ne fut toti cum vrea pulilii lor ! Asta am ajuns, gaoaza Europei si a fondurilor monetare !

      Ștergere
  2. Victor Ponta: Efortul bugetar pentru corectiile financiare va fi de 750 milioane lei. HotNews.ro. Joi, 11 iulie 2013, Economie | EuROfonduri
    ========================
    ​Premierul Victor Ponta a afirmat ca saptamana viitoare va fi adoptat un proiect de Ordonanta de Urgenta privind alocarea de la buget a circa 750 de milioane de lei pentru corectiile financiare pe care trebuie sa le suporte Romania in urma neregulilor constatate in derularea unor proiecte care au beneficiat de fonduri europene. Intrebat de ce este necesar ca aceste sume sa fie suportate de la bugetul statului in cazul unitatilor administrativ-teritoriale, Ponta a spus ca unele dintre acestea si-au facut treaba corect. Sumele care vor fi prevazute in buget nu vor acoperi, insa, si corectiile financiare in cazul unitatilor gasite cu nereguli.

    "Acolo unde s-au constatat în mod clar fraude sau neregularităţi, acolo nu suportam de la buget, acolo evident se anulează tot programul sau se recuperează. Problema este că din cauza neregulilor sistemice constatate în noiembrie 2011, spun mereu ca să aduc aminte la cei de pe la PDL, constatate în noiembrie 2011, s-au aplicat corecţii flat, 25% pentru toată lumea, adică şi pentru cei care au avut neregularităţi şi pentru cei care nu aveau nicio problemă, săracii, deci şi-au făcut treaba corect. Pentru cei care şi-au făcut treaba corect le-am aplicat 25%. În primul rând că multe din unităţile administrativ-teritoriale le băgăm în faliment, mai este ceva, ne dau în judecată şi câştigă. Pe bună dreptate câștigă că spun: domnule, noi nu am făcut nimic rău. De ce ne sancţionaţi pe noi? Motiv pentru care prin ordonanţa respectivă am spus: este dureroasă pentru buget, dar este foarte bună pentru beneficiari, în sensul în care, toţi beneficiarii care nu au făcut nimic rău şi nu au încălcat nicio regulă, le suportăm de la buget", a spus Victor Ponta.

    Premierul Victor Ponta a afirmat, miercuri la sedinta de Guvern, ca saptamana viitoare va fi adoptata "o noua masura dureroasa pentru buget, dar necesara, cea referitoare la corectiile financiare, la unitatile administrativ-teritoriale". "Unde nu e vina lor, nu putem sa-i punem sa plateasca. De altfel, ne dau in judecata si castiga. Si atunci, sa ii punem noi sa ne dea in judecata, ca sa castige nu are sens. Insa asta reprezinta o noua incarcatura pe buget si nu putem sa o compensam decat printr-un grad ridicat si mult mai rapid de absorbtie a fondurilor europene", a spus Ponta la inceputul sedintei de Guvern de miercuri. Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat in luna mai ca Romania trebuie sa suporte corectii financiare in valoare de aproape 700 de milioane de euro.

    Motivul ar fi neregulile constatate in urma derularii unor proiecte care au beneficiat de sprijinul financiar al UE. ''Este normal ca statul, atunci cand a gresit prin a lasa persoane nepregatite in pozitii cheie, sa suporte acest cost. Acum analizam posibilitatea de a debloca situatia printr-un act normativ. Este, insa, de lucru, pentru ca vorbim despre un efort financiar substantial, aproape 700 de milioane de euro grosso-modo, pe toata perioada programelor operationale, numai pe achizitii publice'', a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, potrivit Agerpres.

    "Partea proasta este ca Romania trebuie sa plateasca. Partea buna este ca Romania poate inlocui aceste sume cu alte cheltuieli curate catre CE astfel incat pana la 2015 sa nu piarda niciun leu", a conchis ministrul Teodorovici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lumeeee.....lume!
      ------------------
      Auziti ce n-ati mai auzit, o spune Don Prim Ministru:
      " ... s-au aplicat corecţii flat, 25% pentru toată lumea ..."!!!!!
      Bai.... e NENOROCIRE, mare nenorocire: incepand de acum, daca 75 dintr-o 100 de pietoni "trec pe rosu", AMENDA vor plati "flat"... 100!
      Buei, mai mare NEROZIE ca asta, nici c-am putut sa vad, s-aud!
      Sa PLATESTI amenda la gramada, desi tu esti in regula!
      Ori nu am inteles IO bine????
      Cine ma lamureste???

      Ștergere
  3. Băi pulifredeliror, io vă zisei de mult că mulţi trebă puşcaţi. Puşcăria e un loc de "meditaţie şi reculegere", eventual specializare între-ale furtişsgurilor pentru tîlharii aştia. Numai în juvăţ, cînd te bălăngăni, te kaci şi te pişi pe tine, că ţi se rup nervii spinali, poţi atinge adevărata credinţă şi penitenţă faţă de Ăl de Sus. De la Ilieskovici, Romanovici, Constantinekovici + Stolojanskovici, Kioretovici, precum şi ăştia de urmează acu, toţi la făină de oase!!! Futu-i în gură! pe toţi aşa-zişii politicieni de kăkat, care ne conduc-o pulă, din 89 încoace. Românika este în metastază. Numai o răscoală ca la Bobîlna, ori ca la greci/egipţieni ne mai poate salva. Dobitocul ăla de âla de Huoprescu, care numai doctor n-a fost şi kăkatul ăla umplut de-şi zice Piedone au terminat toate problemele capitalei, iar acu se ocupă de cîinii fără stăpîn, că de maidanejii ca d"alde Czar + restul, se ocupă pula. Românul e prost, laş şi fără caracter. Zicea birlicu de PMT de Mihai Viteazu...Unii care au condus această ţărişoară, precum Ţepeş şi Ştefan cel Mare au ştiut că numai călaul poate să elibereze adevărata conştiinţă a ţopîrlanului de român. Gîrbaciul pe spinare, confiscarea averilor, un nou Canal, cărbunii din mină, agricultură ş.a.
    Luaţi exemplu de la "democraţia americană" pe care aţi văzut-o în filme. Gazat, spînzurat, electrocutat, injectat letal...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa-i ! Doar cu ciomagul si biciul s-ar mai reveni, oleaca, la un normal, cat de cat ! Vorbesc de "normalul" asta made in Romanica, ca la "normalul" ala autentic...nu mai pupam noi !

      Dom'le, zici ca s-a dilit lupul ! Cum ajunge cineva aciulea la mitici, in fieful politicii, s-a si tampit, instant ! Chit ca-i cel mai ardelean cinstit, ori cel mai moldovean, ori cel mai oltean, ori cel mai dobrogean ! Toti devine o ape si-un pomant !

      Ștergere
  4. CEZARIKA, HOP, HOP, HOP, SA TI-O DAU LA CIOK, CIOK, CIOK. SA IMI SUGI LINDIKU SI CU LIMBA-TI CREATA DIN COOR SA-MI SCOTI LIMBRIKU.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Suptscriu !
      Cezarika Muci pe Fata, ai s-o iei pe sub mustata !
      De fapt, ai mai luat-o tu, atunci cand ti-ai ratacit TABul si s-a sesizat esalonul !

      Ștergere
    2. Baaa..futu-ti pizda lu muma-ta ! De ce te agati de pretenarul nostru??!!

      Ștergere
  5. AŞA ARATĂ LEGEA ÎN RUSIA.
    ========================
    Ruşii nu au nici DNA, nici ANI, nici DIICOT, nici alte mii de instituţii şi organisme care să lupte cu corupţia, aşa cum are România.

    În schimb ruşii îl au pe Raşid Gumarovici Nurgaliev (vezi fotografia), general-colonel, ministrul Poliţiei şi al Afacerilor Interne, fost KGB-ist.

    Recent, din ordinul lui Nurgaliev, toţi cei 1,4 milioane de poliţişti ruşi în frunte cu cei 340 de generali au trecut prin Comisia Specială de Reatestare Profesională care i-au verificat şi la măsele şi la portofele. Cu alte cuvinte, le-au fost controlate cunoştinţele profesionale, dar şi averile. Poliţistul care nu a fost în măsură să-şi justifice averea a rămas fără ea, considerându-se că a fost furată, iar el a luat drumul coloniilor de muncă de pe lângă Cercul Polar. Scurt.

    Printre cei respinşi la examenul de reatestare pe posturi s-au aflat şi 21 de generali ruşi de poliţie.

    Generalul NurgaliovÎn cele din urmă, din 1,4 milioane de poliţişti ruşi, au mai rămas 800000 ( opt sute de mii). “Puţini, dar buni!” a remarcat mulţumit ministrul Nurgaliev.

    Comisiile de reexaminare au descoperit poliţişti ruşi posesori de cinci sau şase case, posesori de magazine, restaurante sau chiar hoteluri. Unii dintre ei erau chiar patroni de mici bănci.

    Rashid Nurgaliev, un general extrem de respectat şi iubit de ruşi, cunoscut pentru sobrietatea şi viaţa lui austeră, a examinat listele cu respectivii ofiţeri şi a întrebat mirat: “Dar pentru ce mai stăteau ăştia aici în Poliţie dacă ei milionari? Cine-i ţinea pe aceşti indivizi în funcţii? Şi ce rezultate aveau aceşti veritabili oligarhi ca simpli sergenţi de poliţie? Probabil că aveau nişte rezultate fenomenale şi erau dedicaţi cu trup şi suflet muncii de poliţie dacă, putrezi de bogaţi fiind, ei patrulau noaptea pe străzi ca să prindă hoţii! Vreau să văd rezultatele muncii lor!”

    Ministrul Nurgaliev nu a avut ce vedea, pentru că rezultatele cu pricina nu existau. Ca atare au zburat din posturi şi cei care îi toleraseră în funcţii pe primii.

    Nu ar fi rău ca exemplul ruşilor să fie preluat urgent şi de Ministerul Român de Interne, dar şi de alte ministere din România. [ ... ]

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bravo rusilor.
      La noi, la nivel central si local, trebuie facuta o epurare ca pe vremea comunistilor, pe criterii de avere, pregatire, cinste...Ce ne tot kkm atita pe noi, cu o asa zisa democratie, ale carei principii nu sunt respectate nici macar de rahatii de americani, propmotorii acesteia? La musulmani, daca ai furat, iti fura si ei o mina. La chinezi, asiatici (inclusiv musulmani), traficul si consumul de droguri se pedepseste cu moartea. DEMOCRATIA nu inseamna ANARHIE. Sa ramina poponarii astia din mUE cu principiile si rahaturile lor utopice privind "drepturile omului". Daca esti OM si-ti respecti aproapele, iti meriti aceasta titulatura, daca esti un animal, sa fii tratat ca atare.

      Ștergere
    2. MERGETI IN RUSIA futu-va in gura!!

      Ștergere
    3. @09:01
      Analfabetule, se scrie "futu-va-n gura" trage-te-as in poola Cezarikule, shorikule.

      Ștergere
    4. Las' ca merge si asea ! Trebo vizualizat dpdv al mesajului transmis, nu dpdv gramaticaleste !
      C-o fi "futu-va-n", ori "futu-va in", sau "sa va fut in", etc, mesajul este acelasi !

      Merge la apevistii puley, muie sa fie !
      Nu toata pulimea o fo, in tinerete, pe la olimpiadele scolare de limba si literatura romana. Si nici n-au facut toti romana cu Jebeleanu !

      Ștergere
    5. Aseai, asei bei PMT! Cezar maiMucCiacios facut-a limbile cu Jebeleshte...

      Ștergere
    6. Ba jegosilor ...ia detaliati voi ..unde-i greseala! Retardatilor!

      Ștergere
    7. Ia vedeti ,cate greseli face papuasul asta ,in trei cuvinte!! ,,Aseai, asei bei PMT! Cezar maiMucCiacios facut-a limbile cu Jebeleshte... Anus 09.24 - ANALFABETULE!!!!

      Ștergere
    8. Uai MaiMUCI pe Fata, da cine a zis ca-i gresit ?
      E corect bre, e corect ! Muie sa fie !
      Ce, daca RoBORTA Curului Pozitiv nu stie sa vorbeste prea bine romaneasca, insa e cineast si gazetar de seama in Niu Iorc, inseamna ca nu-i binevenit aciulea ?

      Ce tipi ca un scapete ? Nu mai urla, ca trezesti lumea !
      Ra-i al dreaq de cufurit urticat !

      Ștergere
    9. Lasa uai, ca de data iasta nu i-o iesit cratima la taste !
      Si nu mai urla ca dementul !

      Ștergere
  6. Viktor Orban, în Parlamentul European: “Nu voi accepta să îmi transformaţi ţara într-o colonie”!
    ======================
    Nesupunerea premierului ungar, Viktor Orban, continuă să dea mari bătăi de cap Uniunii Europene. Tentativele repetate ale Guvernului Orban de a modifica Constituţia sunt urmărite cu mare atenţie şi îngrijorare de liderii europeni.
    Dar Viktor Orban a calificat raportul eurodeputatului portughez Rui Tavares, adoptat în iunie de comisia pentru Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, din Parlamentul European, ca fiind nedrept. Raportul Tavares cerea autorităţilor ungare, cu precădere, restaurarea deplină a statului de drept, respectarea independenţei justiţiei şi garantarea libertăţii de expresie, a libertăţii presei, a libertăţii cultelor religioase, a dreptului la proprietate, ca şi respectarea drepturilor minorităţilor. “Nu îmi fac iluzii. Ştiu că socialiştii, liberalii şi verzii vor vota împotriva Ungariei, iar prietenii noştri ne vor fi alături. Am venit în faţa dumneavoastră să vă transmit respectul meu. Am depus sub forma unui memorandum răspunsul Guvernului ungar la jignirile grave care s-au adus ţării noastre. Sunteţi profund incorecţi faţă de Ungaria şi poporul maghiar. Folosiţi în mod public dubla măsură, nu recunoaşteţi, ne subestimaţi şi luaţi în derâdere munca maghiarilor de a-şi reînnoi patria, deşi am depus eforturi consistente şi am muncit din greu ca să depăşim falimentul din startul crizei economice. Am început de foarte de jos, economia Ungariei prăbuşindu-se încă dinainte de cea a Greciei”, le-a spus Orban europarlamentarilor.

    “Ungaria se autofinanţează”

    “Doar două ţări au reuşit să îşi plătească datoriile, Ungaria este una dintre acestea. Ţara noastră se autofinanţează deja din pieţele financiare, în timp ce datoria de stat şi şomajul sunt în continuă scădere. Noi nu vrem să trăim din banii altor contribuabili europeni, ci vrem să stăm pe picioarele noastre, prin propria noastră economie. [ ... ]

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Baiat giugiuc Orban ista ! Dintr-o bucata ! Bravo lui, nu-i da muie care cum vrea !
      Mesajul catre Europa Unita este cat se poate de clar: ciocu' mic si nu va mai dati bengosi ! Ori toti la fel, ori fara voi ! Si o demonstreaza ca se poate si fara cacealmaua asta cu Uniunea Europeana !

      Imi place baiatu' !
      In general, bozgorii, intotdeauna au stiut ce vor si nu s-au lasat pana nu si-au rezolvat problemele, pe muzica lor . N-am prea auzit sa danseze ei ceardas pe muzika de tzuktrombon a nemtalailor !

      Ștergere
    2. Pese: acusica sa nu creada si bozgoroii istia hortisto-secuisti de aciulea, ca ii simpatizez si pe ei !

      Pana nu iese, public, Ciobo Borno sa-si ceara scuze si sa si-l spanzure, la "paritate" pe Koshut, tot acolea unde l-o agatat pe Craisor, imi mentin cele comentate anterior !

      Ca sa nu mai zic ca iar imi aduc aminte de Sigismund, care ni l-or tepuit pe Nea Misu, or de grofii carele ni i-or despicat la mate pe Horea si Closca, ori de Ip, Traznea si Moisei, or de Cofariu, ori de derbedeul ala fascist care a amenintat-o cu moartea pe Sabina cu tricolorul, ori de UDMR, care a votat numa kontra cand o fo vb de armata...

      Ualeleiii....

      Ștergere
  7. Din culisele Comisiei de la Veneția: Atac la suveranitatea României.
    ===================================
    Delegația Comisiei de la Veneția s-a întâlnit joia trecută cu reprezentanții partidelor politice din Parlament și au discutat pe tema revizuirii Constituției. Dezbaterile s-au desfășurat cu ușile închise. Oficialii au cerut ca discuțiile “să aibă caracter confidențial”. Surse de încredere ale De Ce News ne-au dezvăuit că s-a cerut revizuirea articolului 1 din Constituția României, legat de modul de organizare a statului.

    Din culisele Comisiei de la Veneția: Atac la suveranitatea RomânieiAstfel, oficialii europeni și-ar fi axat discuțiile mai ales pe articolul 1, inclusiv alineatul (1), referitor la suveranitatea României. Sursele menționate mai sus consideră că este vorba despre o încercare de pregătire a declarării autonomiei Ținutului Secuiesc, speculații iscate tocmai din cauza insistențelor Comisiei de la Veneția ca discuțiile să rămână confidențiale. Astfel, fără să știm despre o eventuală modificare, am fi puși în fața faptului împlinit.

    Articolul 1 din Constituția României prevede că:

    (1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
    (2) Forma de guvernământ a statului român este republica.
    (3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
    (4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.
    (5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

    Nu vor să se specifice ce instituție reprezintă fiecare putere în stat

    Comisia de revizuire a Constituției a adoptat, în 10 iunie, un amendament formulat de senatorul PNL Tudor Chiuariu care stipulează că puterea legislativă este reprezentată de Parlament, puterea executivă – de Guvern și puterea judecătorească – de ÎCCJ și celelalte instanțe judecătorești. Reprezentanții Comisiei de la Veneția au recomandat membrilor Comisiei de revizuire a Constituției să renunțe la acest articol.

    “Este o discuție care s-a purtat și aici – dacă puterea executivă este desemnată că fiind strict Guvernul, atunci unde este președintele, fiind evident că președintele are atribuții de natură executivă foarte clare? Recomandarea Comisiei de la Veneția este să renunțăm la articolul care descrie cine este exact puterea legislativă, cine este exact puterea executivă și cine puterea judecătorească pentru că, în opinia domniilor lor, este suficientă formă actuală a Constituției”, a spus președintele Senatului, Crin Antonescu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Toti cacatii de prin lumea asta or ajuns sa-si dea cu parerea despre ce si cum ar treboi sa facem noi, ca sa le placa lor !

      Ce sa facem, de parca e vinovat cineva ca suntem un neam de betivani, hoti, de putori si tradatori !

      La bogatiile si potentialul acestor pamanturi, ar trebui sa traim mai dihai ca in Dubai ! Din pacate, in loc sa fim noi locomotiva- da ce locomotiva bre, RACHETA Europei, am ajuns vaca de muls si de stors a te miri cui venetici !
      Stam ca idiotii in genunchi si sugem pulile tuturor ! Ori, mai academic, luam muie, cu acte in regula !

      Ștergere
  8. Bozgorul are dreptate! De fapt si la noi pe vremuri, liberalii aveau sloganul "prin noi insine". Numai ca liberalii astia de azi,,,toti o apa si-un pamint.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ai di pula me, iar e dimineata !
    Ulelei, iar e vineri !

    Cum zice si cantecu':

    Trece viata, ca nebuna
    Si ma trec si eo !

    RăspundețiȘtergere
  10. Dupa ce am citit postul de mai sus, numa ce-am realizat ca este perfect adevarata chestia cu aia de la "Spatii verzi" !

    Acusica realizez ca s-au inmultit astia cu salubrizarea, ca mustele pe cacat !

    Unul impinge o matura, "la bordura", altul e in spatele lui, cu o lopata, inca unul, mai in spate cu un sac de plastic, urmeaza cel de-al patrulea din echipa- mecanicul conductor de tomberon, dupa care apare supervaizarul cu controlul de calitate si, in final, seful de echipa !
    Asta se intampla pe partea stanga a carosabilului, pentru ca, pe dreapta, este alta echipa, identica ca organizare si dotare !
    Iar peste aceste doua echipe mai este un sef de sef, ceva similar unui sef de sectie, organizata pe birouri (nu pe functiuni) !

    Iar fiecare echipa are desemnat cate un om de legatura, care, prin cumul, indeplineste si functia de achizitor de peturi cu bere si parizer cu praf, de la buticul din coltul strazii !

    Pai cum pula mea, mai mare dragul sa muncesti asa ! Cel mai naspa e de ala care conduce pubela, ca nu poate bea !

    RăspundețiȘtergere
  11. PE SURSE:

    Pe mai dupa-amiaza ar hi bine sa trageti cu okiul pe saitu' oficial al Cotroceniului !

    Cica, in mapa de azi se afla si decretul de promulgare a Reparatoriei de dupa Amnistie !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ..Si PULA..PULA...PULAAAAAA pentru toti defectii...acum repoarati !!!!

      Ștergere
    2. Uai, Cezarika cu Muci pe Fata, ti-ai mai revenit ?
      Ce dreaq bausi ?

      Ștergere
    3. @09:10
      S-o sugi, s-o sugi, s-o sugi Cezarika cap de bibilica!

      Ștergere
    4. Sireacu Cezarika Muci pe Fatzika ! De un an si restul zile se tot chinuie onorabilii de p-aciulea sa-i mai largeasca orizontul cultural, insa el o tot tine langa cu injuratura lu' Mos Cotreantza: "SUGI _ULA" !
      Uai handy, treci dreaq la urmatorul nivel !

      Avea dreptate MUIAg ala, sau cum s-o intitula, ca de handicapat ce esti, nici s-o pui de-o'njuratura mai acatarelea, nu esti in stare !

      Cred ca nu degeaba ti-a luat esalonul IC+SM ! Ca nu cred eo ca numa din cauza ca ti-ai ratacit TABul !

      Ștergere
    5. Baaa..futu-ti pizda lu muma-ta ! De ce te agati de pretenarul nostru??!!

      Ștergere
  12. Si sa-l anunte cineva si pe betivanul de Triviale, fost paznic sef la cotetul de gaini din Codlea, ca se da iar MOCCA vodca "Adio mama" la birtul din gara Bartolomeu !
    Promotia tine pana luni dimineata, la ora 7,00.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si ca desert, sa-i dam Curlandezului mooie cu sloboz de la Regele Cioaba din gooz. Iar lui Czar muci la coor si kkt la nas sa-i dam un ALUPIGUS de dimineata sa nu i se faca greta.

      Ștergere
  13. intrebarea e pt pmt nu pt tine bai pula anonima/bleaga

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai, da-ti cu apa rece pe fatzau, spala-te oleaca pe muian si la treaba !

      Ștergere
    2. Aide bre Curleutz, ca sta lumea la "coada" de zici ca s-au bagat compensate, pentru apevistii puley, la farmacia din coltz !

      Eote cum stau toti cu ochii beliti, pe monitoare !

      Sa dea dreaq, da' in tara asta chiar nu se mai si munceste deloc?
      Toti basinosii-s cu muia pe MH, ca securistii pe telefoanele lu' Babiuc si-a lu' Nastase !

      Ștergere
    3. 11 iulie 2013, 22:14
      maiag spunea...
      Base a punctat din nou,a trimis inapoi legea referendului.hahahahahaha

      12 iulie 2013, 06
      Acum poti sa-l pupi in cur pe MNuYag...si ma rog sa-i sugi organul uscat!!!

      Ștergere
    4. Spor la muie, de 5 stele !

      Plec cu potaia, la caca-pipi ! Mormane cotoroanta. Cica-mi ajunge, de dimineata !
      Iar daca-i zic ceva, iar ma face mosneag nebun, bla-bla, ca mi-a luat nush cine mintile, ca am dat in mintea copchiilor, ca nu ma mai linistesc, ca o sa crap cu curu' in scaun, ca ea nu mai vine la spital cand m-o lua din nou SMURDU', ca n-are bani de inmormantare, ca da telefon boracilor sa ma parasca, ca-mi da cu calculatorul in cap (de fapt e leptop), ca...

      uai, numa ca pleaca la ma-sa nu-mi zice, ca sa ma lese dreaq-n pace !

      A draq hoscaita ! M-a mancat in cur sa-i dau la buci, cand eram tanar locotenent de armata !

      Pupici !

      Ștergere
    5. Mare dreptate are distinsa ta ..hoasca! Macar de si-ar pune in practica amenintarile sa te mai ..repare dreakului!!

      Ștergere
    6. Uai hoscaitule, tu te-ai dat cu cotoroanta me !
      Al dreaq naparlit ce esti !
      In loc sa hii cu mine...

      Ștergere
    7. Ce drek sa fac cu tine ca tie iti place doar organul ..uscat ! Ce-i cu sange in capilare ..te sparie...hartogare!!!

      Ștergere
  14. NEATA!
    CEZARIKA, HOP, HOP, HOP, SA TI-O DAU LA CIOK, CIOK, CIOK! SA IMI SUGI DIN KOOR LIMBRIKUL SI SA-MI SUJI DE ZOR LINDIKUL. SA IMI SUJI LINDIKUL TARE, CA E DE FATA MARE. FATA MARE SI FUDULA, KAKA-M-AS PE A TA SULA.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Brava ANDA ! Faci cinste sexului frumos..brrrr ! Baga mare !Czar

      Ștergere
    2. Cezarika cu Muci pe Fata, te rog ca, dupa ce borasti ca un drogat, pe alte bloguri, pana faci spume la muie, sa te speli bine-bine, inainte de a deschide guritza p-aciulea !
      Ce dracu, bre !

      Ștergere
    3. Hartogare ..raspunzi care cumva la numele de ANDA ! Ca eu cu distinsa..Anda vorbeam!!

      Ștergere
  15. "Ponta nu voia să-i fie tradusă afirmaţia
    Premierul francez, la Palatul Victoria: "Franţa exclude exploatarea gazelor de şist"



    Prim-ministrul francez, Jean-Marc Ayrault, a declarat joi într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria că Guvernul francez exclude aprobarea exploatării gazelor de şist şi va investi în energie regenerabilă. După declaraţia şefului Guvernului francez, premierul Victor Ponta a afirmat că "asta cu gazele de şist nu mai traducem".

    Premierul Franţei a răspuns joi unei întrebări pe tema gazelor de şist care i-a fost adresată de jurnalişti francezi în conferinţa de presă susţinută, joi, împreună cu Ponta.

    "Poziţia Guvernului francez este extrem de clară. Preşedintele Republicii şi eu am declarat deja în numeroase ocazii (..) că este clar exclusă exploatarea gazelor de şist în Franţa, în prezent, şi nu a fost dată nicio autorizaţie în acest sens", a afirmat Ayrault, citat de Mediafax.

    Presa română a solicitat traducerea integrală a răspunsului premierului francez.

    "Asta cu gazele de şist nu mai traducem, da?!", a replicat, însă, la solicitare, râzând, Ponta, conform Mediafax.
    _____________________________
    Kakatul de Tonta!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa a zis Dottore-Plagiatore ?
      Buey, da prosti mai suntem ! Evident, pulimea platitoare de taxe si impozite !

      Ștergere
  16. Facu Nea Vasileeee de la Brutarieeee ce facu, si iar ni-l baga pe tzapul ala batran de popa !
    Uitati-va la ghiavol ce are la gat !
    Crucea ma-tii de putoare ordinara ! Poponarii dracului, ca nu va mai satura Sarsaila !

    Va mai prind eo pe la usa mea cu cadelnita, dupa bani, ca va dau cu conserva aia in cap de la etajul patru, pana la parter ! Iar la fiecare etaj, ca bonus, cate un sut in cur !
    Lipitorile dracului !

    RăspundețiȘtergere
  17. Uai, nici ca nu ma relaxai eo bine pe-afara, cu potaia, ca ma si-nervai la loc !

    Doamne feri, si doar e uichend ! Ar treboi sa hiu mai relacsat !

    RăspundețiȘtergere

  18. maiag spunea...
    Base a punctat din nou,a trimis inapoi legea referendului.hahahahahaha

    12 iulie 2013, 06:55
    CEZAR spunea...
    Grohai si prostul - satului!

    12 iulie 2013, 11:48
    maiag spunea...
    esti un gugustiuc,peste 3 ore fenechiu tau kakarist va fii condamnat si incepe degringolada in usl,o sa ai insomnii ,kakaristi intra in doliu si psd jubileaza ca maiprind un portofoliu ,kakarau e negru la fatza si nu mai scaote capu mult timp,psd epe valuri,base sta lapinda cu wskii la gheatza,uraaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

    12 iulie 2013, 12:31
    @PMT --d_amu poti sa-ti pupi in cour protejatul si poti sa-i sugi si organul uscat...ca-ti place!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai Cezarika cu Muci pe Fata si cu TABU pierdut ! Da rau mai esti la corazon !
      De parca as hi eo vinovat ca te-a futut esalonu' si te-a lasat fara IC+SM, pen' c-ai fo tu tembel !
      Si, de parca as hi eo vinovat ca te fute acusica Casa de Penzii, ca sa simti gustul puternic si amarui al contributivitatii !

      Eo doar facusem o remarca ca MUIAg ala avea dreptate ca esti un idiot, iar tu te-ai aliat cu hoscaita mea, ca sa "ma faceti" la muiutza !

      M-am suparat pe tine, nu esti om de onoare ! Plus ca ai un vocabular abject si nici nu esti original !
      Nici nu mi-am inchipuit ca, tocmai tu, poti sa fii asa de curva cu doua fete !
      Macar betivanul de la Birtolomeu Gara e Muci non-stop ! Nu Muci pe Fata, ca tine !

      Vai...

      Ștergere
    2. Vocalimbarul lui contine trei expresii: sa mi-o sugi,te-n gura,futu-ti pizda ma-tii!Atat poate.

      Ștergere
    3. Sa mi-o sugi..te-n gura !!

      Ștergere
  19. Baaa sa-mi trag o vulpe in ....mistrie ! Iarasi mi-am dublat + inca ceva..pensia pe luna asta!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai, da voi chiar va betocirati cu totii, azi ?
      La ce dreaq visati ?
      Ca, unul ca mogaldea ala de Cezaricus cu Muci pe Fata viseaza la lindicu' lu' hoasca-mea, mai treaca-mearga !
      Da' ca sa visati la compensate pe contributivitate...
      Doamne feri !

      Iar postasul sta de o ora jos, la parter, ca sa bage toate plicurilii, cu deciziilii, la cutiile de posta !
      Eo cred ca astia trebo sa lucreze in doua schimburi, de la 1 octombrie incolo !

      Ștergere
    2. Uai Curdeleu, ce dreaq facusi cu mitilicu ?
      L-ai imprastiat de-a'mpulea ?

      Ștergere
  20. Spor la muie de 5 stele !
    Plec cu potaia la caca-pisu !

    Ca se strang norii si, daca trosneste in ceriuri, se caca potaia pe ea, de frica, fara s-o mai treaca !
    Am o potaie cam proasta ! Cum tuna a ploaie, cum intra in trepidatii !

    Pupici de la mosiu !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: si sa-l anunte caresva si pe mahmurul ala de Birtolomeu-Gara, sa se adaposteasca dreaq, in veceul garii ! Ca vine codul portocaliu si parca vad caca latoreste cu fro viitura !

      Doamne feri !

      Ștergere
    2. Puta Mica de Tibica,respect pentru implicare,ne suplinesti si pe noi,handralaii care freaca ..menta.

      Ștergere
  21. @pmt
    vazi bai pula ca iar a bagat adminu doi popchi.....she ma bucur bre she ma bucur.iar il umple pmt-ul de sloboz pa-l din dreapta ta(cum stai la ecran boule nu invers)
    PS baaa ala bea mai mult ca mine .voi vedeti ca arata ca "alcoolistu sef" in coma profunda iremediabila si nereciclabila.Da Doamne !! Ia-l la Tine si da-l pe mana loctiitorului Scaraotchi......daaa vezi Doamne ca e tare inflamabil betivanu.Daca incendiaza iadul ce te faci Tu Doamne? ca iad de rezerva n-ai!

    asta cu incendierea iadului mi se paru' ok.....hac!

    RăspundețiȘtergere
  22. Pai ie normal sa ceara bani.Popa ala cipriot are un singur colan mai modest asa....al nost are 3(trei) d'alea de manelisti si daca inmultesti si cu nr de jde mii de ailalti popchi si cu bisericile poleite cu aur normal ca nu ie bani nene....nu ie!!
    PS daaa lantoailii de aur ie misto nu!! si sigur nu ie decat de cel putin 24k.....va spui io.....hac!

    RăspundețiȘtergere
  23. si observati va rog ....si cu pietre pretioase.Par a fi safire da io nu ma pricep(oricum nu sunt margele din sticla)

    RăspundețiȘtergere
  24. Biserica Ortodoxă Română este organizată în șase Mitropolii, 13 Arhiepiscopii și 15 Episcopii în România, având mai bine de douăsprezece mii de preoți și diaconi, slujitori ai altarelor din parohii, mănăstiri și centre sociale.

    În țară există 631 [1] mănăstiri, în care trăiesc circa 3.500 de călugări și 5.000 de măicuțe. Trei Mitropolii diasporale și patru Episcopii diasporale se află în afara României din granițele actuale, fără a socoti aici și Basarabia.

    În România pentru ortodocși există mai mult de 14.500 biserici. În 2002, aproape 1.000 dintre ele erau degeaba.


    Biserica Ortodoxă Română


    De la Wikipedia, enciclopedia liberă

    RăspundețiȘtergere
  25. mersi pt informatii!!....da popii aia din "centrele sociale" unde pula mea sunt ca io nu-i vaz neam.
    io tot ii vad cu cersitu' pan blocuri si pe strazi....cu ww passat biensiur

    PS sa-mi bag ....ca mi-adusei aminte.Am fost la miticii aia imputiti la bucale la un parastas ....o paranghelie ceva.Baaa stateau prostii la mormant si-l asteptau pe popa( ca erau fo cateva zeci(nu de popi).Ba frate si aparu popa in capatul aleii cu ww-ul cu sofer.Si uite asa mergea el din mormant in mormant iesea din masina bolborosea 3 vorbe varsa un pic de vin se intorcea cu buzunarul in directia potrivita....incasa darul urca in ww si mai mergea inca 50 de m la urmatorul "dar"
    Am intrebat-o pe baba":Cat ai dat tanti?
    raspuns
    Pai 50 pt popa si 20 pt cantor.
    M-am uitat si am vazut zecile de oameni care asteptau la morminte si am facut un calcul aproximativ.......cam fo 40 de milioane in mai putin de o ora ca dup'aia popa are 1/2ore odihna dupa care incepe o noua slujba de juma de ora dupa care incepe jumulitu fraierilor din "seria urmatoare la spalator"

    Oaileiii ce de bani se fac de Rusalii....... in pula mea
    urmeaza si alte sarbatori ca de asta suntem prostodocsi...ca sa ingrasam popchii

    PS gata ca am deraiat de la subiectu' de baza cu gunoierii.....da aia sunt mici copii neajutorati si ei si sefii lor.Pana si pula ala de prigoana(ca n-as fute-o pe bahmuteanca nici sub amenintarea cu tortura) e un sarantoc fata de popchi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Băi Curuţdeleu, de ce nu te-ai făcut popă băi ţopîrlanule? Că la cît eşti de alcoolic ai fi beut şi vinul de la Sfînta Înpărtaşanie. Aşea ai rămas-vorba lui PMT, doar un biet găinar, paznic la coteţul de galinacee Codelea. Vai de puala ta aurolac!

      Ștergere
    2. El e popa-prostu si pastoreste Gara si Bodega din Birtolomeu.

      Ștergere
    3. P.S. Uneori mai ridica patrafirul sa-l adape pe ala de tot se cere la supt.

      Ștergere
  26. Neculai Bontic, adjunctul şefului Jandarmeriei, urmărit penal pentru 17 fapte de luare de mită şi abuz …
    ================================
    „Este o anchetă în desfăşurare la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Jandarmeria Română a pus la dispoziţia anchetatorilor documentele necesare pentru investigaţiile procurorilor“, au precizat pentru adevărul.ro surse din cadrul Jandarmeriei Române.

    Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari au început urmărirea penală faţă de Bontic Neculai, general maior, adjunct pentru logistică al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, se arată într-un comunicat de vineri al DNA.

    Procurorii l-au acuzat pe Bontic pentru următoarele infracţiuni:
    • abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată
    •17 infracţiuni de luare de mită
    •participaţie improprie la infracţiunea de delapidare, în formă continuată.


    Mai exact, arată procurorii în rechizitoriu, „în perioada 2005 – 2012, Bontic Neculai, în calitate de adjunct pentru logistică al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a pretins şi a primit de la subordonaţii săi din unităţile din Bucureşti şi din ţară mai multe bunuri, estimate în acest moment la o valoare de peste 130.000 lei, pentru ca, în schimb, uzând de prerogativele funcţiei sale, să îi protejeze pe aceşti subordonaţi pe parcursul carierei profesionale“.

    Bontic le-ar fi impus subordonaţilor să alimenteze cu carburanţi auto autoturismele sale

    De asemenea, Bontic le-ar fi impus subordonaţilor ca, în mod periodic, să alimenteze cu carburanţi auto aflaţi în patrimoniul unităţilor de jandarmerie autoturismele sale.

    În plus, le-a mai cerut ca, în timpul programului de lucru, să folosească bunurile şi resursele aparţinând unităţilor în care îşi desfăşurau activitatea şi să presteze diverse tipuri de servicii în folosul său personal. Ca atare, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a fost prejudiciat cu aproximativ 80.000 lei.

    Învinuitului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, mai spun reprezentanţii DNA, care precizează că „începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“.

    Generalul Neculai Bontic a fost audiat, în 17 iunie, de procurorii militari anticorupţie.

    Surse judiciare au precizat atunci că Bontic a dat declaraţii într-un dosar în care sunt verificate mai multe achiziţii făcute de Jandarmeria Română în anii precedenţi, dar şi în legătură cu fapte de corupţie presupus comise de şefi ai Jandarmeriei.

    RăspundețiȘtergere
  27. pana la Bontic asta.....vai pula lor de PNL-isti!! cu ministri de cacat

    RăspundețiȘtergere
  28. si Jiji este liberal!! dupa PNG....hi,hi!!
    crin cre' ca doarme...

    RăspundețiȘtergere
  29. Comunicat de presă
    (12 iulie 2013)

    Ref.: Decret semnat de președintele României, domnul Traian Băsescu, vineri, 12 iulie a.c.
    Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat vineri, 12 iulie a.c., Decretul pentru revocarea din funcţie a unui membru al Guvernului.
    Redăm mai jos textul decretului:

    __________________________________________________


    Decret pentru revocarea din funcţie a unui membru al Guvernului




    În temeiul prevederilor articolelor 85 alin. (2), 100 alin.(1) şi 106 din Constituţia României, precum şi al articolelor 5 şi 7 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere propunerea primului-ministru,


    Preşedintele României

    d e c r e t e a z ă:




    Articol unic - Se revocă din funcţie domnul Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor.


    PREŞEDINTELE ROMÂNIEI


    TRAIAN BĂSESCU


    ________________________________________________________
    Departamentul de Comunicare Publică
    12 Iulie 2013

    RăspundețiȘtergere
  30. Comunicat de presă
    (12 iulie 2013)

    Ref.: Decret semnat de președintele României, domnul Traian Băsescu, vineri, 12 iulie a.c.
    Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat vineri, 12 iulie a.c., Decretul pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar.
    Redăm mai jos textul decretului:

    _________________________________________________

    Decret pentru pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar




    În temeiul prevederilor Art. 94 lit. c), Art. 100 Alin. (1), Art. 106 şi ale Art. 107 Alin. (4) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Art. 9 Alin. (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, având în vederea propunerea primului-ministru,


    Preşedintele României

    d e c r e t e a z ă:





    Articol unic – Se desemnează domnul Victor-Viorel Ponta, prim-ministru, ca ministru interimar al Transporturilor.



    PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
    TRAIAN BĂSESCU



    __________________________________________________
    Departamentul de Comunicare Publică
    12 Iulie 2013

    RăspundețiȘtergere
  31. Wai PMT si pentru ..stricatii- reparati ...PULA..PULA...PULAAAAA de la BASE??!!

    RăspundețiȘtergere
  32. In rest, PULA, PULA, PULAAAA ! Cum ar zice Sabrina, in slagarul ei !

    Iar altii zice ca PULA-PULA, de fapt, e armata statului roman independent, liber si suveran!

    RăspundețiȘtergere
  33. Imi aduc aminte, cu emotie in suflet si simtiri cum, la nici 25 de minute de la nominalizarea noului CABINET de catre Dottore-Plagiatore, or si inceput scandalurile mediatice: vro 2 erau in curs de incatusare, fro 4 erau deja in drum spre JIJIlava, iar 3 erau in recurs !

    Asta o fo guvernul neo-cripto-comunistilor lu' Iliescu Mineriada, nominalizat de Dottore-Plagiatore, care cica era pregatit de mic copil sa vina la guvernare !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aflai acusica ca, la puscaria JIJI-lava se lucreaza, de zor, pentru extinderea corpului hash !

      Urmeaza si altii, precum ar hi re-re-evaluatul mafiei personale a izmanarilor.

      Doamne ajuta !

      Ștergere
  34. NEX...e doar stricatii- reparati!!

    RăspundețiȘtergere
  35. "O armata care nu-si protejeaza oamenii, este o armata de tilicari. Arhimede, 43 iHr."

    RăspundețiȘtergere
  36. O tara plina de presedinti suspendati, ministrei puscariasi, parlamentari ocnasi si generali de brutarie !
    Doamne feri !
    Ce dreaq e aciulea ?

    RăspundețiȘtergere
  37. "Admin16 august 2010, 21:40
    @all/pentru cativa doar, o mica atentionare: am revenit ... cu forte proaspete! Gata cu joaca si harjoana! Sa trecem la problemele care ard, ne dor pe toti! Cine cauta galceava ... rog frumos ... pe alte bloguri!
    Admin, V.Burcu"
    ==============

    Nu inteleg ce e greu de inteles. Care vreti harjoana, valea pe alte bloage!
    Cat sa va mai spuna si adminul ?
    Aciulea ne ocupam de fenechiuri serioase, nu de fistecare gluma de-a lu' Cezarika Muci pe Fata !

    RăspundețiȘtergere
  38. O seară pulă si muie de 5 stele !
    Plec cu potaia la pipi-caca !
    Si merge si hoasca cu noi ! Sa vezi ce ma composteaza zbarcita la melodie !

    RăspundețiȘtergere
  39. Bai ciumpanzeilor, care ti-ai pierdut TAB-ul? Gasii pe la Giarmata unul pe marginea santului. Bai, ce natarau ala!!!

    RăspundețiȘtergere
  40. Ete ce zice un zabalos aciulea:

    " Blogger maiag spunea...

    e kakarau in concediu si nu mai aveti indicatii?ce e cu mutenia asta?karai neghiobi-la lupta,salvati usl de la innec,Cezarica?lupus?belita et cp,hibernati?dispare blogul daca nu e activitate,curaj natarailor

    12 iulie 2013, 16:47"
    __________________________
    Cam are dreptate asta de-i da muye lui Cezar, desi se vede de departe ca-i un analfabet. Cit despre concurenta...e gata. Cit de kakarau poti sa fii, s-o iei la nara de la un aurolac nespalat?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bag sama ca Cezarika Muci pe Fata asta al nost s-o dat cu masokistii ! Sireacu, cred ca nu mai poate avea maimutoiul fro placere de aia secsuala, cand o ia la muie, ori la gaoz, pana nu-l maltrateaza oleaca, inainte, unul alde MUIAg !

      Ca sa nu zic ca mi s-a facut rusine, cand am citit stupizeniile pornografice de pe acel blog, pe care mi-e si jena sa-l denumesc !
      Nu am crezut ca niste cadre militare ale armatei, fie ele si de rezerva, pot avea un asemenea comportament !

      Chiar acum il voi suna pe domnul comisar Burcu Vasile, ca sa-mi exprim indignarea profunda pentru faptul ca a putut sa-si aleaga ca blog partener acel perete de veceu public, pe care urineaza si defecheaza unele asa zise cadre militare, precum betivanii din gara Birtolomeu !

      Doamne, dumnezeule !
      Dar daca, dintr-o regretabila eroare, ar nimeri pe acel blog un copilas nevinovat ?

      Doar spre exemplificare, ca sa vedeti si voi:
      ===========================
      "maiag spunea...
      kakarau s a facut de kakat prin dclaratia iresponsabila ca base e di vina pt condamnarea lui fenechiu,mai scade din puncte,iese asta presedinte cind am sa mi vad dosul coaielor fara oglinda,iar tu cezare nu ai nici ovaloare in fata mea ca sa ma supar,esti prostul infantil de serviciu al blogului,un umflat,impotent frustrat,mori de ciuda ca uslisti se fac de kakarau

      12 iulie 2013, 20:44"
      ======================
      iar prostul nostru de Cezarila cu Muci pe Fata sta si se uita ca proasta la pula, cum il muifica ala, in vazul tuturor !

      Ma mai si mir ca si-a ratacit TABUL si l-or lasat cei de la esalon fara IC+SM !

      Ștergere
    2. Recunosc ca acel nedemn MUIAg chiar ca m-a facut curios cu expresia "cind am sa mi vad dosul coaielor fara oglinda", asa ca am trecut degraba la verificarea ei !
      Ce-am constatat ? Pai am constatat ca am putut sa-mi vad dosul coaielor, fara oglinda, cu foarte mare usurinta ! Pe toate partile chiar ! Este necesar doar sa tragi oleaca de ele, inainte, si sa le rasucesti !
      Nu vad care-i problema. Mai greu o fo sa le gasesc !
      Asa ca nu va luati dupa MUIAg ! Ala, ori are o burta cat o butelie de gaz metan de 11,9 litri, de nu-si vede nici macar varfurile de la mergatori-d-apoi coaiele, ori i-au crescut bilutele in alta parte-pe la cur, ori in dosul amigdalelor, ceea ce ar fi de inteles !

      Asa ca chestia cu coaiele si cu oglinda nu se confirma !
      Martora mi-e si baba, care se uita crucita la mine, cand ma trageam de coaie, ca sa le vad dosul !
      Si-a facut cruce, m-a scuipat si a plecat bombanind ! Am vrut sa ma justific ca, totul, este numai in numele stiintei si a adevarului si ca gestul nu are nicio conotatie indecenta...

      Ștergere
  41. Maine este ziua apevistilor puley din specialitatea "RAZBOI ELECTRONIC" !

    LA MULTI ANI tuturor celor care s-au format in aceasta specialitate.
    Cred ca din Radiolocatie se trage, ca Cezar din maimuta !

    RăspundețiȘtergere
  42. Băi tovarăşi şi pretini, cercetai Faisbuciu si uite ce informaţii găsii despre Cezar maimuţa:

    "Informaţii generale
    Zi de naştere 17 mai 1960
    Sex Masculin
    A studiat la academia trupelor terestre-N.Balcescu
    Trecut: Royal Military College

    Trăieşte în Timișoara, Romania

    Din Timișoara, Romania"
    **********************************
    Băi maimuţoiule, nu-ţi dau numele complet că ne faci clubul de rîs fir-ai al dreaq de babuin! Ce contributivitate ai tu băi coaie fripte, dacă eşti ouat în 1960? Vai de puţa ta de minciunete...
    Ca pedeapsă că i-ai minţit pe onorabilii şi venerabilii membri ai clubului ZOO + 9, ca penitenţă, să-i sufli lui PMT în burlan pînă i-o sări calamina depusă în ajutaj. Ai înţeles găozarule?
    Hai că vă las. Vreau să mă uit la un film: Planeta Maimucelor. În rolurile principale Charles Heston şi Cezar Coiţă ot Timişoara.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Băi King Kong, nu-ţi dau numele, dar ai înţeles condiţia: "suflat + curaţat burlan + ajutaj" PMT.

      Ștergere
  43. Pai da ! Dai unui putoi TABUL pe mana, iar el il rataceste prin dosul garii !
    Acusica tipa ca esalonul l-a deposedat de IC+SM si ca doar contributivitatea e cea adevarata, pe pamantul ista !
    Ti-ar mucii de pe fata ai dreaq, de putzulika !

    Baremi cand mai ai apucaturi de astea si-ti vine a haladui pe alte bloguri, dupa muie, spune-ne si noua, ca poate mai intervenim si noi si nu i-om lasa pe toti nespalatii sa te faca la biuze, asea cum vrea muskiul lu' fiecare !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: sa vezi tu ce bete la curul gol ti-oi trage, de te mai prind ca ne faci de ras prin sat !
      Nu mai pleci nicarilea fara bilet de voie, asa teleleu ! Nu vezi ca lumea-i plina de nebuni ?

      Ștergere
    2. Korekt!
      MaiMucea pleaca la ovensiva fara sprijin de artilerie. Trage-i-as un ciocan de foc drept in biuze.

      Ștergere
  44. baaa PMT-ule tu esti tare ahtiat dupa IC+SM....da cum le-ai obtinut ? in ultima luna sau in ultimele sase luni? ca-n restu carierei ce-ai facut?Ai plimbat cotarla si ai lins lindiku.....pai ce conteaza daca ai "sprintat" pe ultima suta de metri

    s-ar cam trage concluzia ca in toata cariera ai fo "pielea pulii" si dupa ce-ai futut dricul pan semegheu,te-ai aranjat si tu de un 40% pensie marita lingand pula sefilor
    Deci 25-30 de ani ai fost cacat dupa care te-ai mutat la bucale la biurou.Io stiu ca a trebuit sa investesti multa spaga si acu inca nu ti-ai scos "investitia" si te oftici
    ....in rest cotarla cu pipi-caca si hoasca cu lindicu

    PS am zis io bine ....mitici de cacat corupti pana-n maduva oaselor
    de o saptamana ne futi la cap ca ai avut tu IC+SM.....te-n pula spagarule??

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iar citesti in ceata, prin plasticul petului ! Te-or dat astia afara din birt ?

      Ștergere
  45. .....continuare: pe aeroport militaru pulii!

    RăspundețiȘtergere
  46. prietenii lu'PMT!!(astia i-au dat SM+IC)

    Drama armatei române
    21 mai 2013 Categoria Despre Armata 380 afisari Scris de Marin Neacsu

    ZEGHE

    Generalul Oțelea îmbrăcat în zeghe.

    Generalul Popescu îmbrăcat în zeghe.

    Generalul Bădălan îmbrăcat în zeghe.

    Generalul Cioflină îmbrăcat în zeghe.

    Generalul Degeratu cercetat .

    Generalul Chelaru cercetat.

    Eu mă întreb de ce toți șefii SMG sunt îmbrăcați în zeghe.

    Trei din cei enumerați mai sus au fost condamnați cu suspendare, dar condamnați iar zeghea chiar dacă nu se poartă, se simte. Cinci dintre cei enumerați mai sus sunt generali cu 4 stele și au fost șefi ai SMG după 1990. Unul dintre ei a fost condamnat azi, odată cu Becali.
    ..................................................
    Doi generali, condamnaţi la închisoare cu executare
    Acasă » Justitie

    Fostul comandant al Comandamentului Logistic Întrunit al MApN, Marin Măciucă, şi locţiitorul lui, Adrian Tilincă, au fost condamnaţi definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aceştia au primit fiecare câte patru ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

    Cei doi au fost trimişi în judecată în 2007 într-un dosar de corupţie care viza falsificarea unor licitaţii pentru cumpărarea unor uniforme militare.

    Generalii sunt obligaţi să plătească şi Ministerului Apărării peste opt milioane de lei ca despăgubiri.

    ..................................................
    lista e mult mai lunga:

    si mai are PMT multi prieteni ca astia!!
    va-n gura de mitici hoti si imputiti

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce sa-i faci, nu la toti le-a iesit miscarea ta, de paznic la cotetul de gaini din Codlea, dupa un sut in cur din sistem, pe motive de "consum de alcool in mod repetat si exagerat" !
      Adica fara numar-fara numar !

      Ștergere
  47. urmeaza si dobritoiu....astia de mai sus i-au dat lu PMT IC+SM contra spaga de rigoare.ce simplu e cand spui adevarul?
    cat despre birt/bartolomeu si alte alea....sunt numai minciuni spuse de idioti
    ies unii la "plimbare" cu cotarla doar ca sa mai linga si ei o bere ,ca-n rest ii fut babele de le sar capacele.Intra in primu' bar leaga maidanezu de picioru mesei si se imbata ca porcii.Cica au scos catelu la "plimbare".Am vazut destui ciumeti care "ies cu catelu' la plimbare"Vai de viata lor!!Niste complexati cu frica bagata in oase de hoaste....in rest gargara.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Parca sunt eu vinovat cu ceva ca ti-ai futut tu cariera ! Sau ca nu ti-a ajuns doza de alcool pe ziua de azi si esti exact "cum e mai rau", nici treaz, dar nici muci ca sa te culci !

      Ștergere
  48. Uai, il speriaram tare pe Cezarika Mai MUCEA la NAS !
    Sta si se tot intreaba cum de l-a bunghit ala pe feisbuci !

    Haidi uai putzulika, ca nu-ti facem nika ! Ca ne-am ales acusica cu tine pe post de mascota, aia e. Cine dreaq sa stie ca abia ti-ai dat bacalaureatul !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: iar despre faptul ca ti-ai ratacit TABUL, tot de la betivanul ala din Triviale, aciuiat prin Bartolomeu-Birt am aflat !

      Eote:

      Don Corleone19 ianuarie 2013, 20:26

      lu cezarica ii lipseste ditamai TAB-ul si el zice:
      "Aha, zic eu senin,..."

      ce mishto!!
      Voua daca va lipsea un 7,62 dupa tragere ce pateati?(un glontz ba doar atat)
      comenturili va apartin
      Răspundeţi
      Răspunsuri

      ===============
      Iar tu i-ai raspuns:

      Anonim19 ianuarie 2013, 20:30
      Bine ma ...atunci pana una alta ia - o la pula pe Sulfinica! PULARAULE BETIV CARE FUTI GARDURILE !!"
      =====================

      Ștergere
    2. Pese: da' tu nu te lua dupa betivanul asta din Brasov, ca nu poti avea incredere in unul dat afara din armata pentru consum exagerat si repetat de alcool. Pana si aia de la Motorola l-or fugarit, ca incepuse sa le vanda echipamentele pe bautura ! Ca sa nu mai zic ce suturi in cur o luat de la REAL, unde era pus sa pazeasca hotii, iar el le sutea peturile cu bautura !

      Nu te lua dupa pularau, asa cum i-ai zis tu.
      Macar tu ai avut SM+IC pana ti-ai ratacit TABUL in piata la Giarmata, nu ca Curdeleu, care a auzit de asa ceva numai din Fi 3 !

      Ștergere
  49. NB la ZOO+ NOO !
    Si buna dimineata !

    Ai di pula me, iar e sambata !

    RăspundețiȘtergere
  50. Bei baieti, NB la Zoo + 9! Cezare muc mic nu uita ca la 2 sa-mi tragi prezervativul pe oaua! Chiar daca nu ploua bei...Si nu uita ca la ora 3 de pendula sa ma iei.
    Ai noroc maimutoiule ca esti mascota, ca altfel te-as trage pe cosor ca pe-o cocota.

    RăspundețiȘtergere
  51. Uai, ma sculai, ca n-am somn ! La varsta mea imi ajung 3-4 ore de nanitza pe noapte ! Nu ca lu Cezarica Putzulika, care trebo musai sa doarma cel putin 8 ore !
    Nu vorbesc de betivanul ala de Birtolomeu, care doarme si cate 24 de ore si tot nu-si revine din mahmureala !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Curdeleu din Triviale cica-i ruda cu "Ochii lui Dobrin".

      Ștergere
  52. Atentie la ziua de azi, ca e 13 !
    Care esti superstitios, ciocu' mic !

    Si eu ciocu' mic, ca nu-mi merge prea bine pe 13 ! In general !

    Simt cum pluteste in atmo, deja, in miros cu iz profund de muie !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate ne baga ceva frumos Nenea Vasile de la Brutarie, ca sa ne-avem ca fratii !
      M-am saturat, dreaq, sa tot dau cu muia de poza aia cu fetele bisericesti !
      Ce putin, al nost', zici ca-i drogat, ori etnobotanizat !
      Ai dreaq bagabonti, ce poza i-au gasit ghiavolului !

      Ștergere
  53. muei ce bine seamana preafericitul cu Curdeleu ot Birtolomeu.

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri