Google Translate

miercuri, 17 iulie 2013

Se reconfigureaza super-puterile lumii. Pentru cine are ochi de vazut si urechi de auzit, este bine sa ia aminte!


S-a schimbat topul puterilor economice mondiale:
Rusia a devansat Germania.

Rusia a urcat pe a cincea poziţie în topul celor mai mari economii din lume, în timp ce Germania a căzut pe locul şase, potrivit unui raport realizat de Banca Mondială.

Economia bazată pe industria energetică şi pe exporturi a Rusiei a ajuns anul trecut la valoarea de 3.400 de miliarde de dolari, urcând astfel o poziţie în topul celor mai mari economii din lume. De acolo a coborât Germania, cea mai mare şi mai puternică economie europeană, a cărui Produs Intern Brut a ajuns la valoarea de 3.300 de miliarde de dolari.

Prima poziţie continuă să fie ocupată de Statele Unite ale Americii, urmate de China şi India.

Statele Unite ale Americii îşi vor pierde statutul de cea mai mare putere economică din lume mult mai repede decât se aştepta cineva. Potrivit unui raport al Fondului Monetar Internaţional, China va ocupa acest loc începând din anul 2016, iar era americanilor va apune.

   Ţara              Valoarea PIB*
1. SUA              15.600
2. China           12.400
3. India              4.800
4. Japonia        4.500
5. Rusia            3.400
6. Germania     3.300
7. Brazilia          2.400
8. Franţa           2.400
9. Marea Britanie 2.300
10. Mexic             2.000

*miliarde de dolari
sursa: raportul Băncii Mondiale
=====================================================
========================================
=========================

Noi jucam ... in alta Liga!
Toma Caragiu : N-ai pe cineva !  



==========================
==========================================
======================================================

114 comentarii:

  1. Noi jucam ... in alta Liga!
    Toma Caragiu : N-ai pe cineva !
    -----------------------------
    Marele.... Nemuritorul Toma Caragiu!
    Cat poate fi de actual!
    Iar colajul... este superb!
    Multumim autorului!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce bine i-ar sta ciclopului cu un trabuci - Cezare la ora 3 de kuk sa m-apuci - in biuze!!!
    Hai NB la Zoo + 9! Cezare MuuuuCia-cios, la ora 2 cind incepe sa cada roua, sa ma inbelesti la oaua. Buey, da' sa-mi tragi bine prezervativul pe oaua!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai di pula me, iar e miercuri !

    Dimineata pe racoare,
    Eu stau cu muia la soare !

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, da ! Noi jucam in liga pulii, ca de obicei !

    Nu ni-o placut cazaciocul si-am dat-o pe Olario Kurenfuten, cu madame Anghela !

    Da' las' ca nu-i bai, la cat de curve suntem noi, imediat intoarcem "armele" si sarim in barca cealalta, cat ai clipi ! Si iar ii lasam pe nemtalau cu muia-n soare !

    RăspundețiȘtergere
  5. Uai, am dat pe RadioCotrocesti, ca sa mai aflu fro stire si bag sama ca nu mai canta aia, ca scapetii, acapela, PULA, PULA, PULA !

    Doamne feri, sa hie adevarat ? Am simtit eo, asea prin vis, ca parca-s alt om, mai reparat , mai proaspat !
    Ma saturasem dreaq de statutul de amnistiat !

    Uai, e-adevarat ? Ca vreau sa ma duc la geam ca sa-l gabuiesc pe vecinu' Costica si sa-i arat niscaiva semnul sfintei MUI !

    RăspundețiȘtergere
  6. Cand e vorba de tras muie la jerpelitii astia alde Bulgaria, ori Romania si de stors tot ce se mai poate, labagistii astia de se cred buricul Europei se intituleaza mUE !
    Cand apar in sondaje si clasamente, nu mai sunt mUE ! Pentru ca ar hi taman in coada clasamentului si-ar fi tare rusinos !

    Pai asea sa se faca clasamentul, cu mUE, bre ! Ca de asta suntem mUE ! Nu cu Germania si Franta !

    Da prosti mai suntem ! Cum dreaq de-am ajuns iar sa ne joace hitleristii astia cum vrea muskii lor ? Destepti bre, destepti ! Chiar de-au luat-o de doua ori in bot, exact cum dai muie unuia care sta in genunchi, in fata ta !

    Ia sa vad, vecinul Costica n-o hi pe la geam ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri

    1. karadeniz spunea...
      De acum începe iar scandalul. Parte din cei cu pensiile diminuate, pensionaţi înainte de 2001, care au primit diferenţele pentru grupele de muncă, conform legii 90/2007, după 31.12.2010 se vor considera nedreptăţiţi şi vor apela la justiţie.
      La fel cei care în procesul de recalculare, revizuire, etc, au constatat ori le-au fost constatate de către CSP-uri , erori în calculul pensiei pe legea 164 şi care au fost corectate pe legea 119. Idem cei cărora deja li sau reţinut pe câteva luni diferenţele prevăzute prin buletinele de impunere.
      Se pare că naşul Gabi Oprea, după ce s-a văzut cu onoarea reperată de finul Victoraş, şi-a cam retras ambasada şi ameninţă cu plecarea sub fustiţa politică a partidului ce se va naşte în toamnă de către madam Udrea.
      Pe holurile SMG şi pe la categoriile de forţe bântuie nişte zvonuri cu cevaşilea restructurări. Mulţi colonei/comandori dar şi grade mai mici îşi pregătesc şi trimit deja CV-urile pe diverse site-uri de recrutare a forţei de muncă.

      Ștergere

    2. Topic List < Prev Topic | Next Topic >
      Re: [roarmy230] A promulgat Legea noastra!!! < Prev Next >
      Posted By:
      henkegabriel
      Tue Jul 16, 2013 5:40 pm |
      Options



      Ma bucura vestea, dar ma deranjeaza cumplit ca se foloseste sintagma ..." marirea pensiilor"??!! Noua nu ni se maresc pensiile, ci ne sunt aduse la nivelul pe care l-am avut si la care trebuia sa fie si azi !
      Asta va crea iar o dezinformare a societatii civile, si care va reactiona asa cum doresc aceste posturi TV aservite , acum, opozitiei!!

      Ștergere
  7. Un alt ierarh român care rupe tăcerea: Mitropolitul Ardealului ATACĂ dur Noua Constituție: „Este cel mai mare atentat la ființa neamului nostru”.
    ============================================

    Înalt Prea Sfințitul Laurențiu Streza consideră că proiectul revizuirii Constituției atentează la „ființa neamului nostru” prin articolul potrivit căruia familia este definită ca ”relaţia dintre soţi”.

    Mitropolitul Ardealului consideră că formularea cuprinsă în proiectul de revizuire al legii fundamentale ar putea include şi cuplurile de homosexuali şi lesbiene. ”Familia este compusă din bărbat, femeie şi copii, nu dintre soţi, pentru că soţii pot să fie şi doi soţi şi două soaţe. Să ştiţi că este o pedeapsă a lui Dumnezeu care vine asupra noastră. Dacă noi vom pierde lucrul acesta, am pierdut totul. Ne ajunge că trebuie să le spunem tinerilor că nu-i o joacă dacă ne dă voie statul şi legea să stea împreună să convieţuim. Nu convieţut, curvit! Nu-i convieţuire! Convieţuire este când în faţa lui Dumnezeu îţi asumi toate răspunderile şi prima răspundere este naştere de prunci”.


    ÎPS Laurențiu Streza este de părere că cefinirea familiei ca ”relaţia dintre soţi” ar putea duce la adoptarea copiilor de familii de homosexuali şi lesbiene. ”Aceştia care vor să intre ei, câte doi sau câte două, au după aceea preţenţia că au alcătuit o familie şi, orice familie are drept de înfiere de copii. Deci, copiii îi facem noi şi îi dăm lor. Este cel mai mare atentat la fiinţa neamului nostru şi la spiritualitatea noastră. Sperăm, nădăjduim, ne luptăm şi nu cedăm până în ultima clipă când întelepţii votează, când hotărăsc, si spunem NU pentru că vrem să rămână aşa cum trebuie dacă suntem popor român drept credincios”.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un popa cu care sunt de acord!
      Tu ce zici PMT? Cu cine joci in Liga?
      Te "ai" cu homo? cu lesbienele? Ori...

      Ștergere
    2. Cei mai mari poponari ai planetei tipa "hotii" !

      Parca numa acusica cateva zile dezbateam aciulea, impreuna cu fetele bisericesti, cum dau pochii la buci, de s-a iscat ditamai scandalul mondial !

      Nu conteaza ca-s prostodocsi, ori catolici, pentru ca tot dracul ala este ! Crestini poponari !

      Care ai o pusca ? Si pac...ca la vanatoarea de potarnichi ! Zece odata ! Si pac...

      Ștergere
    3. Acest Streza este un ghiavol, cu un salariu lunar de 5000 de euro !
      Il doare pe el in pula de lesbiene ori de poponari ! Problema lui e alta: ii raman parohiile fara enoriasi, tineretul si-a invartit curul catre popime, lumea a inceput sa miroase care-i treaba cu "credinta" asta de cacat, de pupat moaste, ori de mers in genunchi pe coclauri, ca handicapatii !

      Ghiavolu asta batran mai are si alte probleme provocate de bozgori, care s-au saturat de ciocul mic !

      Ștergere
  8. Mei PeMiTikule, ia de la Basescu:

    "Comunicat de presă
    (16 iulie 2013)

    Ref.: Decrete semnate de președintele României, domnul Traian Băsescu, marți, 16 iunie a.c.

    Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat marți, 16 iunie a.c., următoarele decrete:


    • Decret privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului privind transportul aerian dintre Statele Unite ale Americii, ca primă parte, Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, ca a doua parte, Islanda, ca a treia parte, şi Regatul Norvegiei, ca a patra parte, semnat la 16 iunie 2011 şi, respectiv, 21 iunie 2011 la Luxemburg şi Oslo, precum şi a Acordului auxiliar dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, ca primă parte, Islanda, ca a doua parte, şi Regatul Norvegiei, ca a treia parte, referitor la aplicarea Acordului privind transportul aerian dintre Statele Unite ale Americii, ca primă parte, Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, ca a doua parte, Islanda, ca a treia parte, şi Regatul Norvegiei, ca a patra parte, semnat la 16 iunie 2011 şi, respectiv, 21 iunie 2011 la Luxemburg şi Oslo;
    • Decret pentru promulgarea Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională;
    • Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundaţiilor;
    • Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea amendamentelor la Acordul de garanție dintre statele membre ale Uniunii Europene și Banca Europeană de Investiții privind împrumuturile care vor fi acordate de către Banca Europeană de Investiții pentru proiectele de investiții din statele din Africa, Caraibe și Pacific și din țările și teritoriile de peste mări;
    • Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Protocolului dintre România și Republica Austria și a Protocolului adițional, semnate la Viena la 1 octombrie 2012, de modificare a Convenției pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la București la 30 martie 2005;
    • Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 23/2013 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al Spațiului Economic European 2009 - 2014 și Mecanismului financiar norvegian 2009 - 2014;
    • Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 88/2012 privind cadrul instituțional pentru coordonarea, implementarea și gestionarea asistenței financiare acordată României prin Mecanismul financiar al Spațiului Economic European și prin Mecanismul financiar norvegian pe perioada de programare 2009 - 2014;
    • Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/2013 pentru completarea Art. 13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul European de Garantare Agricolă, Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală și Fondul European pentru Pescuit și a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană și a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare și gestionare a datelor necesare desfășurării politicii comune în domeniul pescuitului și a programului de control, inspecție și supraveghere în domeniul pescuitului și pentru modificarea Art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor SAPARD, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, Fondul European pentru Pescuit, Fondul European de Garantare Agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare.

    Departamentul de Comunicare Publică
    16 Iulie 2013"
    ------------------------------
    http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14435&_PRID=lazi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. L-am citit bre, de la conu Curdeleu !
      E vechi deja !
      Iar Curutz o hi el muci, da are ochi ! A si vazut ca idiotii traiesc in trecut !

      A dat si la teve !
      Problema-i ca nu-l pot prinde pe vecinu' Costica, ca sa-i dau o muie ! Si sa-l intreb cate decizii a mai pus la colectie in ultima luna !

      Ștergere
  9. BUNA DIMINEATA SI MUIE LUI CEZAR CA SA-I TAIE GREATA!

    ----------------------
    CEZARE, (MO)MIRLANULE, ACUM ITI ZICI BUCI DE FIER GAOZARULE?
    UITATI CE POATE SA POSTEZE MAIMUTA CU MUCI PE FATA:

    "Balcifer says:
    Iulie 17, 2013 at 9:10 am

    Deci cum s-ar zice : Unii vor primi pensie pe baza contributiei iar altii mai …jmecheri pe baza L-164 ..cu ultima solda gonflata si fara ase mai tine cont de vechimea in armata…..pai e bine don Prezident?"
    MAIMUTA, TU AI FOST PORCARUL DIVIZIEI DE LA TM SI VREI PENSIE MARE NEFUTUTULE? VINO LA MINE CA TE BAT SI TE FUT CA ILEANA MASINA DE CUSUT.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am si uitat de prostul satului, idiotul netului si porcarul regimentului !
      Unde s-o fi pitit cotreanta asta de Cezarika cu Muci pe Fata ?

      Ștergere
    2. Hartogare.. hai fuguta la pisu -caca..si lins organul uscat ! Czar

      Ștergere
    3. Eote, a aparut si Mucosul cu Muci pe Fata !
      Ce sa-ti fac eo daca ti-ai pierdut TABUL si ti-a luat esalonul comanda ! Insa, in schimb, ti-a dat un sut in cur !

      Dai tehnica pe mana putoilor, iar astia o ratacesc ! Acuma tipa ca el era un bun luptator, insa esalonul a fost nedrept si l-a trimis la porci, in gheaze !

      O sa-ti iasa contributivitatea pe muie, ca fumul de la tava de esapament a lu' Volvo de Urziceni !

      Ștergere
    4. @PMTule
      Te-am citit si atat,nu m-am luat de tine sub nici o forma ,te rog sa te limitezi a nu ma pomeni in balacarelile tale!t2

      Ștergere
    5. Ete ca aparu si halitorul de lebede al Vianei! Muei Viurele, cum fu la austriaci? Ti-ai schimbat distributia la vulva? Daca nu, vino la mine ca ti-o schimb io. Dupe aia sa vezi ce vulva o sa ai! Cu 4 operatii: taiat lemne, batut cuie, dat la buci si luat si muie. Muei Viurelu, va fi mai tare ca autopropulsatul ala, LANZ de taia lemne pe vremuri.

      Ștergere
    6. Buei ista, care ma atragi de atentie ! Viurel Aostriaku, ori cum te-o chema ! Cand pusca calulu' m-am luat eo de tine ?

      Adica o pui de-o galceava, ceva, de nu ma "limitez", nu ? Si-mi umbli urjent la mestecatoare !

      Uai baragladina-bozgorita, tu vezi ce frumos vb eo cu niatale ? Si zau, in viata mea nu te-am pomenit !

      Ba chear is un fel de pretin cu tine, asea incognito !

      Ștergere
    7. CEZARIKA, PROSTUL DE LA NOO- SA MA SUGI DE OO!

      Ștergere
  10. Buna-i dimineata stimati pacienti si dragi... animale!

    RăspundețiȘtergere
  11. Acusica urmeaza pasul cu inscrierea fiecaruia, pe baza de cerere, la cuantumul din 2010 !
    In cateva zile se va emite, oficial, si metodologia care va stabili cum se revine la vechiul cuantum !

    Sa nu va inchipuiti voi ca se revine, asea, din oficiu ! Si ca cei 15 mii de specialisti ai izmanarului au si trecut, deja, la emiterea noilor decizii !

    Noooo...e cale lunga: cerere, inregistrare, prioritizare in functie de pile si cunostinte, dupe care incepe munca !

    Multi bombalai or sa afle abia pe la anul ca trebuiau sa aiba penziile reintregite si-or sa faca gatzi ca "lor nu le-a spus nimenea" !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adica, fa-ma sa inteleg: daca Cezar MuciLaCursiCacatLaNas nu depune cerere, ramine in sistemul ala vechi de pensii al Mariei Tereza, unde era cavalerist-trompetist?

      Ștergere
    2. Nu. Legea este, exclusiv, pentru cei carora li s-au DIMINUAT penziile, la recalculare .

      Cu Cezarika Putzulica Muci pe Fata se va discuta dupa ce o sa intre in vigoare noua lege a PENSIILOR MILITARE DE STAT.
      Atunci o sa fie chestionat daca vrea sa revina la penzie militara, ori sa ramana pe "contributivitatea" izmanarului, in vecii vecilor !

      Acusica se discuta numai cu cei fututi si rasfututi !

      Ștergere
  12. Stai sa vezi, de acusica incolo ce-or sa urle blogurile de "specialitate" intr-ale penziilor !

    Ualeleiiii !!!

    RăspundețiȘtergere
  13. io zic sa le trimita SMS-uri la bombalai adminu,pulanox,uaifă militar.

    .....si pmt-u can' se'ntoarna de la caca-pisu-laba

    RăspundețiȘtergere
  14. cu gripen si offset.....in pula mea.

    RăspundețiȘtergere
  15. Uai, pentru clarificari pe Legea asta cu Reparatiile adresati-va specialistilor Mos Kalicu, LuPULAlush, Karadefas si alti MUIAGI de astia !
    Nu ma mai intrebati pe mine, ca nu-s Baba Vanga !

    Eo vrau sa ma focusez pe problemele importante cu care se confrunta societatea noastra si, in special, onorabilii de la NOO+ZOO !

    RăspundețiȘtergere
  16. Ia sa dau o tura pe afara ! La terasa vad ca iese fum ! Dau apevistii puley din maini si le sar scuipatii din muie, de zici ca-s ventilatoare de alea cu apa, de produc "perdele" de vapori !

    Ia-n sa vad, despre ce discuta ! Ca doar n-or dezbate problema depozitarii graului recoltat pana in prezent !

    Spor la muie de 5 stele !
    Liber malul !

    RăspundețiȘtergere
  17. da ce moaca de horthyrevansardoextremist are si silaghy ala de la transporturi....aproape e mai nashpa decat bou de la min. economiei.Ca-l stiu pa bou ca e brasovean.Vai de pulili noastre!!!

    RăspundețiȘtergere
  18. ,,Reprezentanţii firmei care operează nava Flaminia, sub pavilion german, au primit, marţi, avizul pentru gestionarea a 9.000 de tone de deşeuri care se află pe vas, însă autorităţile române nu au dat aviz pentru gestionarea altor 14.000 de tone de deşeuri pe care le-au declarat "import ilegal", a declarat preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), Mihail Fâcă, prezent în Prahova la inaugurarea unei staţii de producere a energiei pe bază de biogaz. ''
    ,,Mihail Fâcă a precizat că cele 14.000 de tone de deşeuri declarate "import ilegal" vor trebui să fie preluate de către statul german.

    ,,Întrebat în ce constau deşeurile pe care autorităţile române le-au declarat import ilegal, preşedintele ANPM a precizat că cele 14.000 de tone de deşeuri sunt ambalate în containere care conţin mâncare alterată, doze de băuturi răcoritoare, mobilă, materiale textile, pantofi. ''

    ,,Şeful ANPM a mai spus că din totalul de 9.000 de tone de deşeuri pentru care autorităţile române au dat acordul privind gestionarea pe teritoriul României, 8.000 de tone sunt fier vechi şi o mie de tone sunt şlam, un produs care va fi folosit de către fabrici de ciment din România.''
    * Este chiar interesul lor (al fabricilor de ciment - n.r.), fiindcă are proprietăţi combustibile foarte bune", a spus Fâcă.

    RăspundețiȘtergere
  19. Uai, plecai dreaq de la terasa bosorogilor, ca aia-s in stare sa-si sparga muiele intre ei ! Mai au oleaca si se-ncaiera ! N-are importanta, plotoner cu general, colonel cu colonel !
    Doamne feri !

    Ce mi s-o parut interesant: cica, zicea un labagiu de asta mai destupat la kasketa, ca de acusica urmeaza lupta cea mare, in instante ! Vor sa incropeasca un fel de grup de asta de initiativa, care sa organizeze cele trebuincioase pentru un nou val de procese, prin care sa ceara "retrocedarea" tuturor banilor furati de statul roman, inclusiv daune morale, plus alte cele ! Nush cum zicea liderul ala de grup, ceva de genul ca nu mai intra in discutie chestia cu cuantumul, insa se va bate toba pe faptul ca statul si-a recunoscut greseala si ca trebo sa plateasca !

    Uaaaleiii ! Fiecare avea cate o propunere, fiecare cunostea pe cel mai bun avocat, fiecare avea probe incontestabile, fiecare vroia alta suma ca despagubire...
    Aoleoooo....Mosnegi nebuni. Si nu numai de aia din categoria FAR (Fututi-Amnistiati-Reparati), ci si de aia carora li s-a sculat pe contributivitatea izmanarului, insa, la urmatoarea decizie ii aduce inapoi de unde au plecat !

    Uai, chestia e ca deranju-i mare !
    Eo cred ca sindicatu' lu' Dogaru s-o mutat prin parcuri si pe la colturi de strazi, iar El Lidero Mahimo nu stie !

    Am plecat, in pula mea, ca mi s-o'ncalzit Radlerul ! Oricum avea un gust de cacat, nici bere, nici limonada !

    Uai, ce toamna ne asteapta ! Ce vremuri, bre, ce vremuri !
    M-as fi bagat si eo, da cu justitia asta din Tara lu' Dorele nu mai apuc sa vad eu o hotarare "Definitiva si irevocabila" !
    Poate putzoii astia alde Cezar Muci pe Fata sa aiba sanse sa-si vada onoarea reparata !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: se aude ca si in randurile bravilor nostri "activi" sunt o serie intreaga de nemultumiri. Cica se fac AUZITE tot mai multe voci, in special din partea basinosilor ce urmeaza a parasi sistemul, "la termen" !
      De astia ma doare in pula ! Cand izmanarul si cei 15 mii de specialisti ai lui isi bateau joc de tot ce insemna rezerva armatei, activii beleau fasola la televizor si-i durea sub epiderma de la putza ! Adica, lasa bai, ca pana-mi vine si mie randul, se schimba legea !

      No, no...no, no !

      Ștergere
    2. Pese: nu vorbesc de pulimea care s-a nascut oleaca mai tarziu si s-a penzionat, la termen, din 2012 incoace ! Si nici de pulimea care se pensioneaza zilele astea si pana o avea armata o noua lege !
      Vorbesc, evident, de elita instelata a armatei, care a pupat curul politicului cu viteza masinii de cusut Ileana !

      Ștergere
  20. @PMT
    Mai pizda ma-ti de avorton,ai imbatranit dejeaba,rad nepotii de tine.In loc sa-ti sugi aurolacul cu "fetitzele'in parcul din fata garii de nord tu te halbaresti si te mascaresti cu analfabetii pe blog.Pari a fi singurcu o droaie de denumiri de nespalati si faci rating pe bloaga,am inteles ca ai un caine la indemana,ia de-i suje pula sa se simta si el bine si lasa rumanii in pace.De cand sunt eu bozgor,da ce-i tara lu' ma-ta,curva bucurestiului?Futu-te-n gat de necioplit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai, da ce te-ai suparat asea de tare !
      Zici ca esti narod ! Da cine ti-o zis ca esti bozgor ?
      Uai, da simpatic mai esti !


      Ștergere
  21. Ia sa mai fac iu oleaca de reting, asea cum zicea si boratura aia tiganeasca de bozgor de Urziceni, interzis pentru Austria, la halit de lebede !

    RăspundețiȘtergere
  22. @PMT....SUPTSCRIU!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ...adica Tigri 2 are dreptate ! ....hartogar basinos!!

      Ștergere
    2. Ce dreaq e tigri 2 asta, bre Cezarica cu Muci la Nas ! Numa sa nu aud ca-i tot un fel de idiot ca tine, care si-o ratacit TABUL prin piata si-o plecat cu-n sut in cur din sistem !

      Din cate stiu eo, Viurel Aostriakul o fo cariciopterist de frunte bre, si nu si-o pierdut cariciopterul !
      Cand se inalta el in vazduhuri, toate suratele se scoborau la sol si nu mai croncaneau veci !

      Ce dreaq, bre putzulica, tu te compari cu aviatorii !
      Zat la gheaze !

      Ștergere
    3. CEZAR-IDIOTUL, BATJOCURA NETULUI ,FUTU -TI MORTII MA-TII!

      Ștergere
  23. Dadui, din greseala, un clic pe SCMD ! Sa-mi pice muia !
    Titlu: "Victorie a SCMD" ! Nu ma mai strofoc sa va spun despre ce victorie este vorba !
    De fapt, pentru majoritatea, este o victorie de cacat ! O cacealma, jucata la mese de first clas de catre guvernantii fosti si actuali !

    Ne cacam pe noi p-aciulea si pe aiurea, insa sistemul militar o fo ingenunchiat !

    RăspundețiȘtergere
  24. Balcifer says:
    Iulie 17, 2013 at 11:47 am
    Este,, inceputul- sfarsitului” pentru USL !
    Base nu a promulgat din grija,,fata de cineva ci pentru ca stie ce efect devastator va avea aceasta MARIRE DE PENSII pentru societatea civila ! Vom vedea la primele alegeri !
    Pana atunci Base sapa cu spor la temelia USL – guvern de penali pe care l-a remaniat justitia + aceasta masura aberanta!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai Bucifer importatoru', care-ti duci comentariile de ici colea ! Alias Cezarica Muci pe Fata ! Pute a nasparleala in curtea ta, putzoiule !

      Las ca vezi tu "inceputul sfarsitului", acusica ! Numa sa-l mute, "in interesul serviciului" pe izmanar la Jijilava !

      Stai oleaca, nu te agita, ca-i vara !
      Te-n dragostea mea !

      Ștergere
    2. Balcifer says:
      Iulie 17, 2013 at 11:53 am
      PS… Militarii careau iesit in pensie in 2012 O IAU IN MANA ..dupa legea 263 !
      Sa faceti comparatie : Un col din 2004 si unul din 2013 !

      Ștergere
    3. Maninci kkt cu pulonicul MaiMucea! Sa ma kk pe Bashinescu tau, precum ci pe toti izmanarii/gheazistii, kkraii si tontii ca alde tine!

      Ștergere
  25. Buei, Bucidefier asta e cumva Cezar Mucea Maimucea? Cel care ieri a postat ca Znaipar uan, TNT-aici ai dau dreptate ca e TaNTalau si Czar? Mare e gradina de la 9...Ar trebui ca unora sa li se faca padocuri sa nu scape sa muste pe careva.

    RăspundețiȘtergere
  26. Uai, eo am impresia ca voi va jucati aciulea, cu mosiul, de-a leapsa pe net ! Ori de-a lapte gros !
    Tot incercati voi sa ma duceti la Groapa Marianelor ! Tu-va-n zbantz, de putzoi rasuflati!

    RăspundețiȘtergere
  27. Gata am plecat la munca. Cezare, tu ce prestezi? Astepti sa-ti pice "para malaiatza in gura lui natafleatza"? Inafara de biomasa, sa pazesti purceii batalionului si sa-ti pierzi TAB-ul, mai stii ceva? Are dreptate seful tau, ciklopul de la Cotroceni cind zice ca de asta nu merge tara bine, ca-i plina de puturosi ca tine.

    RăspundețiȘtergere
  28. PMT
    Mai caricatura de pula,arunci cu kkt in stanga si-n dreapta vrand sa-ti acoperi prostia si neputintza?Da ,la viatza ta,mizera,ai fost un kkt ku oki,un hartzogar nenorocit,frustrat de tot ce-i in jurul tau,iar acuma,la batranete ti-ai luat o javra de caine ca sa-l paduchesti toata ziua,sa-l stergi la cur si sa-i sugi pula de trei ori pe zi.Mai starpitura,nu te mai lega de oameni adevarati,vezi-ti de pizda ma-ti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. MOTANELE VIURELE KKCIOS SA MA PUPI IN LOCUL ALA INTUNECOS SI FLOCOS!
      SA IMI SUGI LINDIKUL SI SA - MI LINGI SHORICUL. CA E DE FATA MARE SI FUDULA SA MA CAC PE A TA SULA.

      Ștergere
  29. Spor la muie, de 5 stele !

    Plec sa duc niste apa la potaile de afara, ca ma tot fute hoasca la freza ca stau belitii cu limbile scoase, de caldura !

    Duc doua bidoane a cate 10 litri, pe care le portionez in alte bidoane, de 5 litri, taiate pe mijloc .

    Nush ce tot bolboroseste zbarcita asta a mea, ca, cica, daca mai uiti sa dai de mancare la un caine...mai treaca-mearga, insa daca-l tii insetat, esti un criminal !
    Cacaturi de astea, de pe vremuri, cum vorbeau adevaratii gospodari ! Taranii autentici, nu boraturile din ziua de azi, care ne fac de rusine mancand lebede la Viana !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: bag sama ca tare se mai supara alde Viurel Tigan Borat de Urziceni !
      Sa ma Kis imprastiat, cu prostata intr-o mana, daca ma mai dau in barci cu tigani de astia bozgorizati !

      Ce ai bre Aostriakule, ti-a cazut Vulva de la lemozina ?
      Tu-ti Moroieniul tau sa-ti fut de baragladina !

      Vorbeste frumos, uai ! Nu vezi ca toti de pe aciulea e educati ?

      Ștergere
  30. dorin says:
    Iulie 17, 2013 at 9:56 am

    In sfarsit s-a facut dreptate ! Lui Balcifer sa-i imparta la 30, legea 164 a fost pentru cei care ne-am sacrificat carierele pentru restructurarea armatei !

    RăspundețiȘtergere
  31. Vad ca stai pe aceasta cacastoare de blog cate 15 ore pe zi,mai bine du-te si ai grija de nepoti ca maine -poimaine da-i coltul si o sa-ti citesca scursurile si o sa realizeze ca au avut uhn bunic de kkt.Sau ,poate nu ai nepoti ca esti impotent?Atunci du-te sa tii lumanarea la curvele de pe centura Tunari-Stefanesti,si mai faci un banut sa-ti completezi penzia ciuntita,faci si tu curatenie la locul de munca ,sau mai dai si tu un cur bashinos la TIRisti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnu cu cariciopteru, nepotii mei e la dreaq in praznic !
      Ce n-asi da eo ca sa-i am p-aciulea, ca sa-i invete bunicu' numa' si numa' lucruri faine ! Din pacate pentru mine, insa din fericire pentru ei, unii traiesc pe la nord de Amerlocia, iar altii au deja burse de merit, in koroane, p-aciulea prin Europa !

      Uai, numa de hoasca iasta a mea de soacra-mea nu mai scap !
      Daca vrai s-o iei si s-o iobesti, iti dau un cec pe viata, care sa-ti asigure laptele si cornul, zilnic !
      Iar in cazul in care ajungi la azil, ma oblig sa-ti dam muie zilnic, una eo, si una potaia !

      Ștergere
  32. ***PMT
    Curatenia o faci pe bulevardul numit FLINTIC[spatiul dintre pizda si cur]la curvistinele-tziganci,pline de sifilis si de SIDA,mai servesti un ceai ,in pauzele cand fetele au din belsug[la menstra].

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ciocu mic, ca tre sa plec la potai !
      Nu mai am timp, acusica !

      Tu baga mare, tot ce poti ! Ca nu stau mult !

      Pupici de la mosu !

      Ștergere
  33. Mare nătărău motanul de Viurel pupa-m-ar pe chel şi kiş-am-aş pe el...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. VIO..are dreptate in tot ce spune!!!!

      Ștergere
    2. 12,24
      Sa te pupe sifilisul,daca nu te-o fi pupat ca-l ai de la ma-ta ,care-il are de prin parcuri,ca nu-i mai ajunge curvei,umbla toata noaptea cu nurorile de mana dupa pula de aurolac.

      Ștergere

  34. karadeniz spunea...
    De acum începe iar scandalul. Parte din cei cu pensiile diminuate, pensionaţi înainte de 2001, care au primit diferenţele pentru grupele de muncă, conform legii 90/2007, după 31.12.2010 se vor considera nedreptăţiţi şi vor apela la justiţie.
    La fel cei care în procesul de recalculare, revizuire, etc, au constatat ori le-au fost constatate de către CSP-uri , erori în calculul pensiei pe legea 164 şi care au fost corectate pe legea 119. Idem cei cărora deja li sau reţinut pe câteva luni diferenţele prevăzute prin buletinele de impunere.
    Se pare că naşul Gabi Oprea, după ce s-a văzut cu onoarea reperată de finul Victoraş, şi-a cam retras ambasada şi ameninţă cu plecarea sub fustiţa politică a partidului ce se va naşte în toamnă de către madam Udrea.
    Pe holurile SMG şi pe la categoriile de forţe bântuie nişte zvonuri cu cevaşilea restructurări. Mulţi colonei/comandori dar şi grade mai mici îşi pregătesc şi trimit deja CV-urile pe diverse site-uri de recrutare a forţei de muncă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. .. Ce mihsto ! Veteranii theatrelor de lupta ....o vor lua in mana pe L..263 ! Un col. cu 30 ani vechime nu va ajunge nici la buricul unui maior din 2005 cu vreo 15 ani vechime ,reparat la cuantumul din 2010 !!

      Ștergere
    2. SA LE SUGI PULA LA TOTI!

      Ștergere
  35. v-ati incins,in pula mea,v-ati incins!!:):)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai aiasta-i si filosofia, uai otzule ! Sa te-ncinci !
      Daca am dormi toti, ca un bou cu zbaturi pe coada, ca tine, si ne-am gandi la cat de frumoasa o sa fie urmatoarea poezie a lu' Avramescu, atuncica se duce dreaq viata, fara sa-i mai simti gustul !

      Da nush de ce ma kinuie pe mine talentu' ca sa-ti explic despre metodica vanzarii castravetilor...

      Te-n dragostea mea !

      Ștergere
  36. 12,32- SA BELESTI PULA LA AUROLACI, DROGATULE !

    RăspundețiȘtergere
  37. Cind se duce luna la culcare
    Cine-i suge sula lui Ali Baba-n parcare?
    Este cea mai neagra zburatoare.
    Este Viurel futu-i norocu
    Care are-n loc de biuze, un rit precum porcu.
    Are un rit mare de purcel
    Ca al' de-i sufla-ntre buci, maimucea Cezarel.

    RăspundețiȘtergere
  38. CEZARIKA BOK, BOK, BOK. .NE KISSAM LA TINE-N BOT!

    RăspundețiȘtergere
  39. CEZARIKA BOK BOKBOK NE KISSAM LA TINE-N BOT

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. BIS, BIS, BIS. ..

      Ștergere
    2. .. Ce mihsto ! Veteranii theatrelor de lupta ....o vor lua in mana pe L..263 ! Un col. cu 30 ani vechime nu va ajunge nici la buricul unui maior din 2005 cu vreo 15 ani vechime ,reparat la cuantumul din 2010 !!

      Ștergere
    3. SA LE SUGI SCULELE, IDIOTUL BOGULUI !

      Ștergere
  40. Mai idiotul blogului cacastoare,te bucuri precum muta care vede pula si intre doua bucurii te mai duci si-i tragi un toc de pula lu'ma-ta !Tu nu vezi cat de prost esti?Mai sugi la taica-tu,sau ai trecut pe la alte rude masculine?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te rog nu ma jigni mei KK von Hurziceni, ca altfel iei muie de la olteni. sniper one

      Ștergere
  41. @ pmt
    daaaa vecinu costica ce mai zice? l-a lovit heart attack sau stroke?
    te doare pe tine in pula pmt-ule!!! mare golan si manipulator mai esti,lua-ma-i si pe mine de pula cu "manipulitoru" tau

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ,,lua-ma-i ''?! Mai lua de rangii sa te zvirl in virful cracii!

      Ștergere
    2. Correction:
      ,,lua-ma-i ''?! Mai lua de virful rangii sa te zvirl in virful cracii!

      Ștergere
  42. Va-n gura putorilor! In fiecare zi intre orele 14 si 18 dormiti ca boii pe coada.Va activati doar pana la 11-12 ziua si apoi dupa ora 21...va'n gura de bosorogi!!
    Si cica sunteti nemultumiti si muriti de foame cu penzia.....in pula mea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Noroc cu betivanul asta de la Birt olomeu, zdreanta asta umana de Cur de Leu, ca trebo sa ne atentioneze cum sa ne administram penziile !

      Are dreptate alcoolicul, ca dormiti ca boii !

      Ștergere
    2. Noi nu mancam cacat ca tine, iar de beut ne tre barem coiniac 7*******. Si costa!

      Ștergere
  43. Ai di pula me !
    Se "citeste" aciulea, pe viata si pe moarte ! Indiferent de varsta, grad si fonctie !
    Dupe ce o sa crep, pe crucea mea no sa hie inscriptionarea cu INRI, ci cu MHblog !

    RăspundețiȘtergere
  44. Uai, spor la muie ! In special lu Viurel Tiganu Bozgorizat de Hurziceni Halitor de Gaste,Ratze si Lebede de Haustria !

    Lu potaia me i-or iesit niste negi pe burta si trebo sa merg la control, la Facultatea de Medicina, d-aciulea de langa Ministerul Dezbinarii Nationale !
    Urla hoasca ca ma misc cam incet !

    Jale mare, ca nu cumva sa se ofileasca potaia!


    Bine ca n-o tipat cand mi-or iesit mie, pe pula, nush ce noduli, si tipa ca i-or iesit potaii nush ce negi pe burta !

    Ori cand i-or iesit ei o gramada de negi pe pizda, plini de floace paroase, nu mai urla !
    Acusica ma fute la deflector ca sa ma misc mai repede, ca pute potaia !

    Pupi de la mosiu !

    RăspundețiȘtergere
  45. CEZARIKA BOMBONICA, TE FUTEM LA GAURIKA!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. CU LABUTA TA CEA DREAPTA SA NE TII PULA SCULATA!
      IARA CU LABUTA STANGA SA NE FRECI LA MATARANGA.

      Ștergere
  46. eote ma ce stie PMT-u ...."deflector" auzi!! asta sigur a fost rachetist,ca magaru' cu samaru'

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey, baga, baga mare!
      Da-l in PL-me de PMT, c-acu e plecat cu catzaua s-o plimbareasca!
      M-ai F-T-ei cateva, ca tare ne place!

      Ștergere
    2. 16,34
      SA-TI FUT NEAMURILI IN GURITA SI DACA ITI PLACE ATAT DE MULT SI „ M-AI” VREAI, SA TE FUTA CEZAR IN DINTI PANA RAMANE CU AMIGDALELE IN VARFUL PULII!ANALFABETULE, MARS LA SCOALA,DU-TE DRACU LA ARMUYA SI SUGE ACOLO, LA HANDICAPATI!LASA-NE,LASA=NE...

      Ștergere
  47. Spune-i adevarul mosneagului ..arde-l la lingurica sege-mi-ar pula!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 17. NICI SA TE MAI PIZDEASCA MA-TA O DATA PRIN OCHIUL CURULUI PRIN CARE TE-A FATAT, NU POTI SA-L ARZI PE PMT.ALT IDIOT!

      Ștergere
  48. Bai Curdeleu ot Birtolomeu, iar te dai deflector beli-ne-ai sula de zor? Ai vazut si tu prin filme la altii cind trageau pe bune cu Volhoavele, nu ca tine diluant din punga aurolacule. Pune-i unul de ala si la curul motanelului kkcios, cind o trage o bashina, sa nu-i ia vintul palaria aia verde de vacar cu care s-a tras in poza la Viana. Stii tu, Efectu Coanda...La Viurel insa, pen'ca-i negru peste tot si mai ales in cerul gurii ca magariul in virful pulii, se aplica Efectul Coada, ca-i zburator negru.

    RăspundețiȘtergere
  49. Uai ce-i facu unul pe INFOM, lui Czar maimukles ce-si zice acu BuciDeFier!!!

    "Antilucifer-balcifer says:
    Iulie 17, 2013 at 1:17 pm

    -Bai balcifer Lucifer cu coarne bouresti…unde vezi tu marire, in gandirea ta nocturna……este RESTITUIRE / REVENIRE CUANTUM / REPUNERE IN PLATA DREPTURI BANESTI CASTIGATE.
    -indiferent de anul iesirii fiecare a iesit in baza unei legi viabile si legale la acea data (fie ca era anul 1955, sau 1988 sau 2011). cand a iesit stia cum iese, calcule facute inainte…atunci de unde atata scandal.
    Iti bagi tu coada…unineuronalule !"
    ------------------------------------------------
    Bravo, treba sa-i dam maimucei o tamuie!!!

    RăspundețiȘtergere
  50. Balcifer says:
    Iulie 17, 2013 at 5:12 pm
    S-a prezumat si corect a fost ca L-164 era incorecta avantajand pe marii smecherasi !
    Pensia cuvenita – corect stabilita , a fost cea rezultata din L-119, aplicata corect desigur!!

    Reply

    col.paul says:
    Iulie 17, 2013 at 5:13 pm
    Singurul care mai rosteste cate un adevar e acest postac cu nume ciudat – Balcifer, pentru asta si incaseasa atatea sudalmi. Restul va bateti pe burta cu pensiile voastre stand la televizor si inghitind toate laturile cu aspect de prajitura pe care vi le livreaza antenele zi de zi. Ganditi-va la viitorul copiilor vostri si ce fel de tara li se pregateste.
    ---------
    Nu cred ca-i maimutica ....prea le zice pe tema!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. CEZARIKA, CEZARIKA SA MA PUPI IN GAURIKA! SA-MI SMULGI TZURTZURII DIN CUR SI SA MA PUPI IMPREJUR!

      Ștergere
  51. Sa ne Kissam de ras cu Roarmy....

    De la: Dan Buzescu
    Către: sindicatul-cadrelor-militare@googlegroups.com
    Trimis: MarĹŁi, 16 Iulie 2013 22:02:21
    Subiect: Re: [SCMD_Grup: 7337] A promulgat Legea noastra!!!

    Unde este publicat decretul de promulgare, caci pe site-ul Admin. Prezid. nu exista?


    ĂŽn data de 16 iulie 2013, 21:33, Aurel Bunescu a scris:
    PTR MOMENT E BINE CA A PROMULGAT LEGEA .DAR CUM RAMINE CU BANII FURATI PINA ACUM SI CU ONOAREA NOASTRA?

    From: Florian Ionica
    To: "sindicatul-cadrelor-militare@googlegroups.com"
    Sent: Tuesday, July 16, 2013 9:23 PM
    Subject: Re: [SCMD_Grup: 7334] A promulgat Legea noastra!!!
    ==========================
    Onoare se repartiz. la CMJ - fiecare reparat merge si ridica cu Kilul sau la metru ..dupe dorinte!!

    RăspundețiȘtergere
  52. In tara lui Dorele Curdeleu ot Birtolomeu, totul e posibil. Justitia are ocalae cu care masoara diferit dreptatea.
    Ete bei, ce scrie aciulea:

    1.
    "Floarea Reginei a inflorit din nou pentru Vanatorii de Munte argeseni! Si un avertisment moral pentru cei care au tradat interesele rezervistilor, indiferent ca sunt din sfera politica sau din cea a asociatiilor de rezervisti!
    ..........................
    Doamnelor si domnilor! Este adevarat ceea ce probabil ati auzit, dar nu aveati vreo certitudine! Pentru grupul reunit format din rezervistii din Curtea de Arges si din Campulung Muscel (solidaritatea fiind o caracteristica de baza a luptatorilor alpini), Floarea de Colt (denumita nu intamplator si Floarea Reginei, vanatorii de munte romani si nu numai, fiind luptatori regali prin insasi menirea si istoria lor) a inflorit din nou! Asadar, grupul reunit format din 51 de rezervisti din Curtea de Arges si din Campulung Muscel, marea majoritate Vanatori de Munte (cei care nu au fost la V.M., dar fac parte din grup, sunt tot munteni de-ai nostri), ni s-au pus in aplicare deciziile instantelor, astfel incat din luna martie, noi avem din nou pensiile militare de serviciu, in plata! Instantele au stabilit sa nu beneficiem doar de cuantumuri "inghetate"si de pensii neindexate precum propune stupida Lege nr. 241/2013 (fostul proiect PL-x nr. 164/2013), ci de pensii de serviciu in integralitatea lor. La acest moment, luptam inca cu institutiile obtuze ale statului roman care accepta cu greu ca o decizie judecatoresca chiar poate avea caracter de lege intr-un stat democratic. Institutiile respective, desi ne-au pus in plata cuantumurile pensiilor de serviciu din decembrie 2010, tergiverseaza inca aplicarea in volum complet a deciziilor instantelor, astfel incat sa ni se actualizeze pensiile de serviciu in corelatie cu cresterea soldelor militarilor in activitate si sa ni se ramburseze sumele rezultate din diferentele pensiilor actualizate in baza art. 48 din Legea nr. 164/2001 si cele efectiv achitate de statul roman de la 01.01.2011 pana in prezent, insa intr-un final, si respectivele institutii se vor conforma deciziilor instantelor, intrucat neexecutarea unei decizii judecatoresti intra deja sub incidenta penala!

    RăspundețiȘtergere
  53. 2.
    Am reusit astfel sa spargem un front de hatisuri juridice si ambuscade politice, si totul pe fondul unor intrigi din partea unor tradatori dintre cei care accidental au purtat o uniforma militara vreodata si care au negociat necinstit intereselor rezervistilor, dovada fiind sustinerea frenetica din partea unor lideri ai organizatiilor de rezervisti, pentru Legea nr. 241/2013 (fostul proiect nr. 164/2013). Desi proclamata cu multe trambite ca fiind o lege "reparatorie" pentru rezervistii cu pensii diminuate, in realitate textul legii dovedeste ca se "reintregesc" pensiile cu o mana, iar cu cealalta mana se iau "reintregirile" inapoi, prin "inghetare" si "neindexare" timp de ani buni de zile! "Reintregirile" sunt astfel doar de forma, faptic acestea fiind un fel de imprumuturi acordate celor cu pensii diminuate, rambursabile in anii urmatori prin "inghetarea" si "neindexarea" pensiilor respectivilor! In plus, Legea nr. 241/2013 (fostul proiect nr. 164/2013) nu prevede restituirea niciunei sume retinute de stat pentru perioda 01.01.2012-01.10.2013, deci ce a fost furat de stat, e bun furat! Per ansamblu, este prea evident ca legea nu ofera rezervistilor cu pensii diminuate absolut nicio reparatie, fiind doar o cacealma financiara de cel mai prost gust, si totul pe fondul in care conducerile organizatiilor principale de rezervisti, au sustinut legea in mod impasibil, fara niciun fel de scrupule!

    Ca grup restrans, noi am castigat un razboi de uzura, suburban si extrem de pervers! Suntem realisti ca victoria aceasta nu ni se datoreaza doar noua! Nu am fi reusit niciodata daca nu am fi fost calauziti inca o data, de credinta noastra, de spiritul bravilor inaintasi ai Vanatorilor de Munte, dar si de o Justitie Divina - intrucat exista si o Justitie Divina in Romania, accidentala si rebela ca si noi, dar exista!

    Dedicam aceasta victorie, tuturor celor care au avut si care au spirit de militar, indiferent de generatie, de arma sau de specialitate! Armata Romaniei are din nou cale libera, avangarda si-a facut datoria! Suntem constienti ca e o un razboi atat de dispersat, incat victoria nostra nu ofera o garantie ca razboiul va fi castigat de toti cei care lupta pentru aceeasi cauza pentru care am luptat si noi, decat numai in conditii de solidaritate deplina si printr-o implicare individuala maxima a fiecaruia! Suntem in continuare alaturi de toti si va dorim acelasi succes pe care l-am avut si noi!

    Semnat: Mr. (r) Olescu G.
    ----------------------------------------------------
    http://scmdcurteadearges.blogspot.ro/2013/07/floarea-reginei-inflorit-din-nou-pentru.html

    RăspundețiȘtergere
  54. Si uite ca am ajuns la o suta pe Pizda ,Muie si Tamaie[PMT] dreacu sa-l futa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. CEZARIKA, PUTZULIKA, HAI SA-TI DAU O MUIE MIKA. SA-TI DAU LINDIKUL LA NAS, SI SA-L SUGI CA PE-UN KARAS. DAR SA-L UNGI SI CU MUJDEI, VAGINUL SA MI-L SUGI MEI.

      Ștergere
    2. IDIOTUL NETULUI SUGE PULA NEAMULUI!

      Ștergere
    3. CREAPA FIEREA-N VOI, FIR-ATI AI DRACU DE RATATI!!!IDIOTUL SPURCA BLOGURILE CONCURENTEI CU TRIVIALIATI PENTRU A-SI ANIHILA ADVERSARII.ASTA A FACUT SI IN PUTINII ANI DE ARMATA..INTRIGI,MINCIUNI,BARFE..UN CRETIN,UN LINGAU SI UN INVIDIOS.UN RATAT!!!

      Ștergere
  55. Scrieti si p-o suta unu ca manca kkt cu pumnul.E dat naibii PMTul asta atata a invatat de la javra de potaie pe care o are ,atata face,adica se face covrig si-si suje pula.Pofta buna sugaciule!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. IARA TU SA-L MULGI PE AMICUL CEZAR PANA VA SAR OCHII DIN CAP, FUTU-TI NEAMUL MA-TII DE GUNOIER!

      Ștergere
  56. PMTeu din Bucuresti
    Sa-ti dau pula sa-mi belesti.
    Si de n-o fi cu banat
    La desert iti dau kkt.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cra, cra, cra, Viurele suge-mi-ai coaili mele si mai du-te-n pula mea!

      Ștergere
    2. 20 zero 5 SUGE-I PULA LUI CEZAR PANA FACI ZABELE LA BIUZE!CRRR...CRRR...CRRRR...

      Ștergere
  57. Uai, da prolifici mai sunteti !
    Si-a dreaq ce va mai merg mestecatoarele ! Umplurati tot de cacat p-aciulea !

    De o juma de ora tot sterg ecranu' cu dezinfectant si tot nu pot scapa de putoarea asta tigano-bozgoreasca de Hurziceni care s-a impregnat in monitor !

    Ia sa dau cu niste Mister Muscolo, Kis'am-as eu sa ma pis pe ea de treaba !
    Cum se adunara ei, toti banditii patriei, ca mustele pe cacat !
    Din fericire, nu prea am timp acusica, ca mi-i operata potaia si trebo s-o supraveghez !
    Nu-i grav, da', totusi, e hacuita !

    Chiar de e doar o potaie, tre s-o supraveghez, nu ca idiotul ala de putoi de Cezar Muci pe Fata care n-o fo in stare sa-si pazeasca nici macar TABUL din dotare, de l-o ratacit ! Iar acusica urla ca-i tot ciuntesc astia din contributivitate ! Las sa-ti dea contributivitate, ca la gheaze ! Pana ti-or iesi guliile pe gaoz si bulionul pe nari!

    Pese: in sfarsit, il prinsei pe vecinul Costica la o muie mica ! Cam negru la fata, cam negru, de zici ca-i tiganila ala bozgorizat de Aostriacu de Hurziceni, Viurel a lu' Vulvo !

    I-am dat eo muie, ca sa-i ajunga pana la urmatoarea decizie de revizuire !

    RăspundețiȘtergere
  58. Bai nea Vasii,anonim sau PMTeu
    Vedea-v-as in temeteu
    Imbracati in coparseu
    Si cu pula-n fedeleu.

    Giorshon pana nu-i tarziu
    Scandura sa cumparati
    Sa va faceti pardesiu
    Ca sunteti niste cacatzi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. SA-I SUGI ZDREANTA LUI CEZAR-MAI-MUKLES IAR LU ANDA SA-I MANANCI PIZDA UMPLUTA CU PULA LUI CURDELEU.CRR..CRR...CR....

      Ștergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite