Google Translate

miercuri, 21 august 2013

UPGRADE. "...nu-i sare ţandăra lu` împăratu`? Îi sare!" /// In UE nu toate sunt la locul lor! Sunt multe magarii, mai mari si mai mici. Asta functie de...cât de egali sunt unii faţă de alţii.

 
UPGRADE. "...nu-i sare ţandăra lu` împăratu`? Îi sare!"
 
 
 
Ilie Bâtcă
 
Asta nu-mi miroase-a bine
Mă fraţilor, multe mi să pot pune mie în cârcă, da` că l-aş avea la suflet pă domn` Băsescu, nu. Nu-l am, şi gata! Da`, chiar şi-aşa, să ştiţi că îmi fac griji păntru el. Aflai chiar acu` de la tilivizor că-l împinse păcatu` de să urcă în elicopter şi, cu toate că, pă drumul până acolo, mai văzu fo trei hore şi fo patru botezuri, până la Sibiu nu să opri. Nu să opri nici măcar să facă o poză, două cu lumea care să benoclează pă cer. Să benoclează nu dupe elicopteru` lu` domn` Băsescu, ci dupe fun nor de-ăla de aduce ploaia. Mă fraţilor, da` omu` ăsta care răspunde de soarta tuturor românilor nu să gândeşte şi la soarta lui? N-auzi şi el, că doar toate tiliviziunile deteră asta, că împăratul rromilor de pretutindeni, Iulian întâi şi ultimul, le zise cu guriţa lui unora de la nu`ş ce fiţuică de doi bani că e în stare să facă crimă cu domn` Băsescu păntru Elena Udrea, pă care, dupe înmormânatrea defunctului decedat vrea s-o ceară de nevastă? Lu` ăsta, lu` Iulian, îi căzu cu tronc Elena Udrea. Îi căzu cu tronc, ce mai! De cum o văzu cu bikinii ăia de trei-patru centimetri pă care îi poartă ea în faţă, nu i să mai duse gândul de la ea şi acu, zor-nevoie, că vrea s-o ceară de la Blaga. De-asta îmi fac eu griji păntru domn` Băsescu! Dacă acolo, la priveghi, scapă fo vorbă că el vrea s-o puie pă Nuţi în locul lui, dupe ce iese el la pensie? Şi, dacă aude asta, nu-i sare ţandăra lu` împăratu`? Îi sare! Că şi mie, dacă aş fi în locul lui, mi-ar sări. Adicătelea, cum, mă teteo? Io vreau să o încalţ în cocoşei, de la tălpi şi până la genunchi, şi vii tu cu vrăjeala că o faci preşedinte? Hai sictir!
 
=================================================
 

Atenţie, Olanda ne pregăteşte ceva (rău)!

De la 1 ianuarie 2014, românii şi bulgarii trebuie să beneficieze de toate libertăţile pe piaţa muncii, libertăţi de care se bucură şi ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene. Dar suntem siguri că această prevedere, înscrisă cu litere de foc în Tratatele de aderare, chiar va fi pusă în practică? Să ne mai gândim...

La sfârşitul săptămânii trecute, vicepremierul şi ministrul olandez al afacerilor sociale, a publicat, împreună cu comentatorul englez David Goodhart, cunoscut militant pentru restricţionarea imigraţiei, un articol anti-imigraţie, apărut concomitent în ziarul olandez ”Volkskrant” şi în cel  britanic ”The Independent”.

Autorii au cerut introducerea în discuţia Uniunii Europene a "consecinţelor negative" generate de migraţia forţei de muncă din Europa Centrală şi de Est.

Să nu vă închipuiţi cumva că Lodewijk Asscher, tânărul ministru în vârstă de 39 de ani, ar fi vreun vreun extremist – partidul său de centru stânga, Partidul Muncii, face parte din familia social-democrată europeană şi este partener de coaliţie al celui de-al doilea guvern condus de Mark Rutte (liberal), învestit în noiembrie anul trecut.

De altfel, ministrul olandez plasează tema chiar în interiorul generoasei idei a Europei sociale, pe care o vede ameninţată tocmai de migraţia forţei de muncă slab calificate şi sărace din Est.

„Libera circulaţie a lucrătorilor reprezintă prea mult şi acest lucru aduce un avantaj exclusiv pentru angajatori”, spun autorii. Ei afirmă că în ţările mai bogate din UE, localnicii trebuie acum să concureze cu noii veniţi, gata să accepte salarii mult mai mici şi condiţii proaste de muncă.

„Nou veniţii sunt uneori exploataţi de către angajatori lipsiţi de scrupule. De prea multe ori, angajatii plătesc prea putin (uneori chiar mai puţin decât salariul minim legal), angajaţii  trebuie să lucreze prea mult timp şi, uneori, să plătească nişte chirii exagerate pentru adăposturi proaste", arată autorii.
Cu alte cuvinte, vinovaţi nu sunt angajatorii care încalcă legile propriilor state şi exploatează oamenii după metode demne de secolul al XIX-lea. Vinovaţi sunt imigranţii, iar problema se rezolvă stopând imigraţia, nu pedepsindu-i pe angajatorii lacomi.

Dar poate fi stopată imigraţia? Atenţie, discutăm despre mişcarea forţei de muncă din interiorul Uniunii Europene şi nu despre cei care vin din afară. 

Să nu uităm că atunci când noile state membre au aderat la Uniunea Europeană ( ”marele val” de la 1 mai 2004 şi mica extindere de la 1 ianuarie 2007), cetăţenii est-europeni nu au avut imediat acces neîngrădit pe piaţa muncii. Au fost impuse perioade de tranziţie, de cel mult şapte ani, pe care statele din Vest le puteau aplica sau nu – şi, în general, le-au aplicat.

Tot la fel, noile state membre au fost de acord să-şi liberalizeze pieţele, să-şi alinieze preţurile, să-şi deschidă pieţele de capital şi aşa mai departe, beneficiind tot de perioade de tranziţie. Toate aceste măsuri, de o parte şi de alta, au fost acceptate de fiecare stat membru, atunci când a ratificat Tratatele de aderare.

Acum, ministrul olandez vrea să schimbe regulile şi cere instituirea unui ”cod portocaliu”  la nivel european în privinţa imigraţiei. Ceea ce, în fapt, se poate realiza doar prin rescrierea tratatelor existente.

"Există state net contributoare la politica de coeziune şi state beneficare - şi s-a văzut, la dezbaterile asupra Bugetului 2014-2020,  cât de egali sunt unii faţă de alţii."

Lucru complicat, întrucât modificările Tratatului de la Lisabona trebuie ratificate de către toate statele membre, prin proceduri parlamentare sau referendum, după caz. Şi este greu de crezut că vreun stat din Europa Centrală şi de Est ar ratifica propunerea venită de la Haga.

Şi totuşi ... Uniunea Europeană se află în plin proces de redefinire şi reconstruire, iar anumite ”cluburi” şi cercuri de putere au fost deja create.

Există zona euro şi ceilalţi, care la rândul lor sunt şi ei împărţiţi între cei care vor să adere la eurozonă şi cei care nu vor. Dar şi în zona euro există diferenţieri, între ”nucleul dur” din Nord şi ”statele periferice”, din Sud. În definitiv, în zona euro Germania îşi impune voinţa în faţa Greciei sau a Spaniei, niciodată invers.

Există state net contributoare la politica de coeziune şi state beneficare - şi s-a văzut, la dezbaterile asupra Bugetului 2014-2020,  cât de egali sunt unii faţă de alţii...

Există state membre în Spaţiul Schengen şi state ţinute la uşă de către unele state membre. Iar exemplele pot continua.

Uniunea Europeană a experimentat, de altfel, cu destul succes, practica ”tratatelor paralele Tratatului”. Pentru că Marea Britanie şi, într-o primă fază, Cehia, s-au opus modificării Tratatului de la Lisabona, statele membre au adoptat, în ianuarie 2012, un tratat interguvernamental, numit, pe scurt, ”Pactul fiscal”.

Un eventual „pact anti-imigraţie”, adoptat de un număr de state membre cu influenţă mare în cadrul Uniunii, ar instituţionaliza, practic, ”Europa cercurilor concentrice”, despre care se tot discută, ca variantă de potolire a avântului eurosceptic din Vest – iar preţul îl vor plăti, bineînţeles, esticii...
Până ca un asemenea scenariu să devină realitate va fi însă nevoie de timp şi de multe dezbateri aprinse.

Deocamdată, vicepremierul olandez nu face decât să ambaleze chestiunea imigraţiei în poleiala strălucitoare a Europei sociale şi să o prezinte pe masa dezbaterii de la Bruxelles.

Astfel, el scoate politica anti-imigraţie din cadrul prea puţin frecventabil, delimitat de extremismul politic şi presa tabliodă în goană de exprimări tari şi de senzaţional ieftin.   

Este un pas mic, dar important, în direcţia de care ne temem.

http://adevarul.ro/international/europa/atentie-olanda-pregateste-rau-1_521347c5c7b855ff56f5e93d/index.html
=================================
==============================================
============================================================

22 de comentarii:

  1. De la o româncă lașă și trădătoare către un deputat în Parlamentul României
    -------------------------------
    Dacă eu spun că neamul țigănesc e hoț, puturos, cerșetor, bun de nimic, se cheamă că sunt xenofobă, rasistă, intolerantă și înapoiată. Dacă domnul Mădălin Voicu spune că românii sunt lași și trădători, nu mai e nici rasism, nici discriminare, trebuie musai să fie adevăr. Românul laș și trădător trebuie să-și ia notițe, să bage la cap, să-și revizuiască atitudinea, să lucreze la îndreptarea acestor defecte majore, ca să fie pe placul unuia care nu e rrom, ci țigan. El are voie să-și spună țigan, românii n-au voie. Românii trebuie să fie politically correct, ca să urmeze și ei trendul altora mai civilizați, cu consum anual de săpun și pastă de dinți mai mare. Românul are voie în schimb să dea. Bani să dea. La stat, să dea. Care stat, dă și el: ajutoare sociale, alocații la puradei, bani de lemne iarna, mâncare și căldură-n pușcării, să nu-nghețe neamul viteaz și loial al lui Mădălin Voicu.

    Dar, stai! Nici așa nu e bine! Românul tot laș și trădător e… E laș în primul rând că spre deosebire de țiganul cu 3 Mercedesuri în curte, nu fură curent și apă. E laș pentru că nu călătorește cu tramvaiul, trenul și mai nou cu avionul pe gratis, decât în rare ocazii și cu fundul strâns de teama controlorului, care controlor îl arde pe român dacă-l prinde, da-l iartă creștinește pe țigan că cică, ce dracu să-i ia… Românul spre deosebire de țigan e laș și pentru că trebuie să fie asigurat ca să bolească în spital, să fie operat sau să vină elicopterul după nevasta lăuză când e țara înzăpezită, e laș că atunci când îi e foame nu se duce în grădina vecinului să-i fure găinile și zarzavatul. E laș și că nu-și schilodește copiii ca să-i pună la cerșit și că nu-i trimite cu mucii-n gură pe orice vreme în intersecție să-i adune bani de băutură.

    Laș mai e românul că nu integrează cum se cuvine etnia de super-oameni, că n-o educă, nu-i dă casă, masă și bani de cheltuială, bașca nevastă. Pentru că etnia țăgănească merită: are tradiții multiseculare și un impact major în civilizația europeană, în dezvoltarea culturală, economică și spirituală la care lașul de român, a fost întotdeauna simplu spectator și n-a contribuit cu nimic.

    Românii sunt lași pentru că în loc să fraternizeze cu derbedeii care i-au călcat de-a lungul istoriei, au stat în calea lor ca să-i primească mai târziu pe țigani să le lumineze viața, să le-o îmbogățească, dar sunt trădători pentru că nu recunosc asta. Nu recunosc că fără țigani n-ar exista ca neam și n-ar avea azi ocazia să fie insultați de un Confucius de cort al cărui singur merit e că se trage dintr-un celebru … muzicant. Nu medic, nu profesor, nu academician. Muzicant. Urmașul muzicantului ne scuipă între ochi pentru că-i ținem neamul în spinare, în timp ce-și frige porcii, găinile și oile între mașini de lux, împodobit cu kile de aur, după care se retrage să-și facă siesta în palate din marmură și granit.

    Domnule Voicu, greșiți… Românul nu e laș, e prost de bun. Românul nu discriminează negri, asiatici și nici măcar pe neamurile voastre din Pakistan. Românul se ferește de hoți și de tâlhari cum știe el. Pune șapte lacăte la ușă, câine-n curte, dar nu v-au alungat niciodată așa cum au făcut alții. În momentele lui de vitejie și-a permis cel mult să vă numească țigani. C-așa e învățat el de când e lumea că vă cheamă, până când un domn din etnia voastră a ajuns președintele țării și-a zis că vă cheamă rromi, ca să vă creadă proștii de la care cerșiți și furați acuma prin străinătăți, români.

    Nici măcar scuze nu așteptăm, domnule deputat Mădălin Voicu și știți de ce? Pentru că suntem lași și trădători, dar mai presus de asta, suntem proști, Proștii voștri.
    Autor: Angela Tocilă

    RăspundețiȘtergere
  2. Cezare, ai ramas somer? Poate, daca-mi cade parul de pe oo, mai din septembrie...

    RăspundețiȘtergere

  3. Cea mai importanta postare a fost stearsa. Corina Cretu este spioana tatucului Iliescu sa spioneze.
    Cei interesati deschideti blogul lui Cezar. Va asigur ca este interesant sau ziarul Tricolorul al amicului
    meu Vadim.

    RăspundețiȘtergere
  4. A MURIT ! DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA ! SI ATAT !
    E penibil şi dezgustător spectacolul mediatic şi show-ul politic legat de moartea lui Florin Cioabă, autointitulat Regele Ţiganilor. Florin Cioabă e un cetăţean român, la origine ţigan, nu e nicio ruşine, care a murit nu pe front sau la serviciu în slujba statului, ci de infarct miocardic la marea turcească din Antalya. Dumnezeu să-l odihnească şi să-l ierte, dar de aici până a face funeralii naţionale pe toate Breaking News-urile mediatice e cale lungă. E umilitor pentru naţiunea română !

    RăspundețiȘtergere
  5. @RH
    Mai tzacanitule,cateodata ai si tu dreptate,asa este.

    RăspundețiȘtergere
  6. Buey, din cauza unora ca Cezar Muci pe Faţă, care culege la olandeji castraveţi cu coorul pe 2 rînduri suntem vazuţi aşa. De ce? Pentru că nu-i culege cum trebuie. Cezar ie băiat frumos şi-ar putea să culeagă cur cu bitaceele şi prin faţă şi prin dos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. hait....sa-mi freci cosorul pana iasa spuma !!!

      Ștergere
  7. futu-l in gura pe base....cu cioaba pizdii mamii lui cu tot!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce-ai păţit muei? Te iei de mentorul tău, Kiorilă, ori ai trecut la PPPD?
      Vezi că de-acu o să te urmărească toate organele patriei...

      Ștergere
    2. TIGANUL TRAGE LA TIGAN

      Ștergere
  8. Dragoș Pătraru explică „de ce se plimbă televiziunile după un țigan mort”.
    ----------------------
    Jurnalistul prahovean Dragoș Pătraru, care realizează și o emisiune de satiră la România TV, explică pe blogul său care este motivul mediatizării excesive a decesului autointitulatului „rege al romilor”, Florin Cioabă. Sub titlul „De ce se plimbă televiziunile după un țigan mort”, Pătraru susține că televiziunile din România funcționează după principiul „oferim orice vomă se consumă”. „Ați văzut audiențele? Vă spun eu că alergarea mortului, țiganii agramați, pirandele și vrăjitoarele au făcut audiență. Iar televiziunile din România funcționează după principiul oferim orice vomă se consumă. Observați reflexivul. Da, pe editori nu-i interesează cine consumă. Ei se uită pe niște cifre și dacă subiectul face audiență abuzează de el până când nu se mai face audiență. Abia atunci spun și ei că e prea mult, că nu e normal așa ceva! E normal acest mod de funcționare? Adică, până unde se poate merge pentru audiență? Există vreo limită? De pildă, eu dacă intru diseară dezbrăcat în emisiune voi face audiență? Sigur să voi face. E destul de șocant să intre un realizator în fundul gol în studio. Și-atunci, de ce să nu intru? Doar facem audiență, nu?”, se arată ironic Pătraru. El adaugă că adevărata problemă este faptul că presa în general a abandonat orice principiu etic. „De aici pleacă totul. Editorii folosesc scuza că le oferă oamenilor de vor. Or, asta nu e adevărat. Da, crește audiența, dar asta nu înseamnă că asta vor oamenii. Chiar nu te interesează și cine-s cei care te privesc? Dacă au două clase sau douăsprezece? Dacă trăiesc din ajutor de șomaj sau conduc afaceri? Dacă sunt tineri absolvenți de facultate sau pensionari trecuți de 80 de ani?”, întreabă Pătraru. El susține că apetența spre tabloid pleacă și din facilitatea cu care poate fi „confecționat” un subiect de genul morții lui Florin Cioabă. „E mult mai ușor să alergi după un mort, să bagi în seamă tot felul de analfabeți decât să cauți subiecte, să faci anchete care supără, să faci dezbateri serioase, utile. Pentru asta-ți trebuie oameni competenți, invitați de soi, reporteri deștepți, care să știe să sape după un subiect. Or, asta înseamnă costuri. Costuri pe care patronii refuză să le acopere. Ei vor să se facă din rahat bici. Și asta e ce vedeți la televiziunile de știri în aceste zile. Rahatul care pocnește. Desigur, când pocnește ne stropește pe toți în față. Nu-i nimic, ne ștergem frunțile de căcatul pe care noi l-am produs și mergem la departe, că trebuie să livrăm audiență, să știe șeful că suntem competenți, că ne facem datoria”, subliniază jurnalistul. Acesta avertizează că atunci când patronii televiziunilor își vor da seama cât de greșită e abordarea, va fi prea târziu. „Televiziunile noastre nu informează, nu educă, nu mediază. Și sunt platformă de dezbatere doar pentru idei imbecile, discutate de tot felul de idioți de doi lei, care acceptă să apară la televizor chiar dacă de cele mai multe ori nu au nimic de spus. O singură funcție îndeplinesc televiziunile: aceea de entertainment. Un entertainment de prost gust, care atrage toți proștii în fața micilor ecrane”, conchide Dragoș Pătraru.
    Aurel Ilfoveanu, A.M.PRESS

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da-i in kizdoiul mamii lor de gaburi!

      Ștergere
  9. Sincere condoleante lui Coreolone si tuturor @ anonimilor ciordutori,
    DURERILE TREC.............SATRA MERGE INAINTE !

    RăspundețiȘtergere
  10. BOICOTATI PE BLOGHERUL ACOPERIT LUPUS !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buei Robortel, ce sa boicotam, cumva spelunca la "2 Maidanej"? Blogul ala e demult "oale si ulcele". Mai posteaza din cind in cind prietenii tai, Cezar Muci pe Fatza ce-i maninca cu dulceatza, varu-tau de singe albastru, brosCoiul Viurel alias Motanelul kkcios - Tigri2 si Curdeleone. Aaa si desigur Mos Aliku Kaliku caruia-i place s-o ia in buba de la astia 3 maidanej de mai sus. Vaaai de sula lor...

      Ștergere
    2. Si ne-ai mai lucra matali pi la suli...toarsa plotoner -di militie ,,Os di VISINESCU"*

      Ștergere
  11. Muei 21:18,
    Lasa-i si pe ei sa linga o paine!

    RăspundețiȘtergere
  12. Cezare, somerule, imbeli-me-ai oole!
    Nu te avinta, pina nu te-oi contracta.
    Da', asa, de incercare, poti a-mi da o limba oare?

    RăspundețiȘtergere
  13. NB la ZOO + 9! Cezare, la ora 2 sa ma inbelesti la oaua!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  14. Neatza Buna la ZOO + 9! Cezare, merci ca m-ai inbelit la oaua!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hait.... sa-mi freci cosorul pana da in ..spume!!!

      Ștergere
  15. Împăratul ţiganilor o vrea de nevastă pe Elena Udrea: “Sunt în stare să fac crimă cu Băsescu pentru ea”.
    ----------------------------
    Iulian Rădulescu, “împăratul” romilor, a declarat că după înmormântarea lui Florin Cioabă şi după ce trece perioada de doliu, este hotărât să o ceară în căsătorie pe Elena Udrea. Rădulescu spune că decizia a luat-o după ce a văzut-o pe Udrea în costumul de baie minuscul în care s-a afişat.
    „O să las să treacă îngroparea defunctului, doliul după Florin Cioabă şi o cer de nevastă pe Elena Udrea. O cer de la Blaga, cât o costa! Iubesc bikinii ăia de trei-patru centimetri cum îi poartă ea aşa, în faţă. Nu aş vrea nimic de la ea decât bikinii ăia. Sunt în stare să fac crimă cu Băsescu pentru Udrea! N-am făcut săpături, dar, după cum spune ea un cuvânt şi dă din cap, pare a fi de etnie romă. Oricum, o pun să stea în picioare în faţa mea, în costumul ăla de baie, şi îi pun aur cu găleata până la genunchi, să-i acopere. Într-o găleată intră 1.500 de cocoşei. Dacă daţi publicităţii că vreau s-o cer de nevastă pe Udrea, o omoară Băsescu până dimineaţă!”, a declarat împăratul romilor, pentru ziarulring.ro

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite