Google Translate

miercuri, 11 septembrie 2013

Initiativa Preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, amana ororile unui razboi in Siria. Poate chiar... înlătura! Obama, obligat sa bata-n retragere

 
Barack Obama nu renunţă la ideea unei intervenţii militare în Siria. Preşedintele SUA spune că spune că dacă nu se va interveni militar Siria nu va ezita să folosească din nou armele chimice.

Obama le-a prezentat americanilor motivele pentru care ar putea ordona o asemenea acţiune, însă, a cerut amânarea votului din Congres pentru a mai da o şansă diplomaţiei.

Preşedintele Obama a expus din nou dovezile că regimul de la Damasc a folosit arme chimice împotriva civililor. El a subliniat că o asemenea acţiune trebuie să primească un răspuns ferm.

Obama a precizat, însă, că eventuala ripostă militară va fi limitată, atât ca durată, cât şi ca scop.

"Nu voi trimite trupe terestre în Siria. Nu voi lansa o acţiune pe termen nedeterminat, ca în Irak sau Afganistan. Nu voi lansa nici o campanie aeriană prelungită, ca în Libia sau Kosovo. Va fi doar o lovitură punctuală, cu un obiectiv clar: descurajarea folosirii armelor chimice şi reducerea capacităţii milirare a lui Assad".

 

În finalul discursului, Obama a menţionat iniţiativa Rusiei, acceptată de regimul de la Damasc, de a cere Siriei să-şi predea armamentul chimic, sub control internaţional. În opinia sa, această acţiune poate înlătura ameninţarea armelor chimice fără să se recurgă la forţa militară.

"Prin urmare, le-am cerut liderilor din Congres să amâne votul pentru autorizarea folosirii forţei, cât timp vom urma calea diplomatică. Îl voi trimite pe secretarul de stat John Kerry să se întâlnească, joi, cu omologul său rus şi voi continua, eu însumi, discuţiile cu preşedintele Putin".
Preşedintele s-a pronunţat pentru o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU care să oblige regimul sirian să-şi distrugă armele chimice şi nu doar să le predea.
 
Sursa:
===============================
===============================================
=================================================================

2 comentarii:

  1. Multumesc redactieiei pentru cenzura.....
    RANDUNICA LUI PUTIN
    Rusinosii militari nu trebuie sa afle de reusita sexului oral ( sugere de pula ) aplicat de agenta Corina Cretu colonelului american
    Powel la Muzeul satului . Aceasta actiune s-a bucurat de sprijinul
    agentului rus si sovietic Talpes. Pentru cei interesati Robert Horvath Deva
    blog
    http://devanewyork.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Băi BOULE, dute-n kizda mă-tii de kăkat, cu amerlocii tăi cu tot!!!!

      Ștergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite