Google Translate

miercuri, 16 octombrie 2013

Liderul Grupului Bilderberg Viconte Étienne Davignon, se află în România. Joi, intalniri cu preşedintele Traian Băsescu şi cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.Punct. Important UPGRADE! FILMARE INCREDIBILĂ. Milionarul Tender face EXPLOZII SUBTERANE lângă Timişoara, după gaze de şist!


Băsescu şi Isărescu se întâlnesc cu liderul Bilderberg, grupul financiar care conduce lumea din umbră.


Viconte Étienne Davignon, liderul Grupului Bilderberg, se află în România, urmând să se întâlnească joi cu preşedintele Traian Băsescu şi cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Liderul misteriosului grup financiar asimilat unui guvern din umbră al lumii, care a aterizat la Bucureşti miercuri după-amiază, va fi primit de dimineaţă la Palatul Cotroceni, ulterior având programat un discurs la celebrarea a 20 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma.





Étienne Davignon a venit la invitaţia lui Mugur Isărescu, inclus şi el pe lista membrilor Clubului de la Roma şi în grupul Bilderberg, şi va avea, în România, inclusiv câteva întâlniri private.

 

Vicontele Davignon conduce unul dintre cele mai influente grupuri ale oamenilor politici şi de afaceri din lume, o comunitate elitistă pe seama căreia este pusă ideea trecereii la moneda euro sau la piaţa unică europeană.

Din grupul Bilderberg fac parte aproximativ 180 de personalităţi ale lumii, de la bancheri (Paul M. Achleitner, Deutsche Bank AG, , Klaas H.W. Knot, President, De Nederlandsche Bank, Enrico Cucchiani, CEO, Intesa Sanpaolo SpA), importanţi jucători în afaceri (Jeff Bezos, fondator şi CEO, Amazon.com, Jean François van Boxmeer, CEO, Heineken, Thomas Enders, CEO, EADS, Peter Löscher, CEO, Siemens AG, Jean-Dominique Senard, CEO, Michelin Group), profesori universitari de la Oxford, Stanford sau London Business School, până la politicieni precum Christine Lagarde, fostul ministru francez şi actual preşedinte FMI, fostul premier francez Francois Fillon, preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, ministrul suedez de Externe Carl Bildt, ministrul suedez de Finanţe, Anders Borg sau ministrul danez de Finanţe Bjarne Corydon, ministrul spaniol al Economiei Luis de Guindos, fostul premier italian, Mario Monti, Mark Rutte, prim-ministrul Ţărilor de Jos sau la figuri precum Prinţesa Beatrix a Olandei, care i-a cedat tronul fiul său.

 
Sursa:
http://www.gandul.info/politica/basescu-si-isarescu-se-intalnesc-cu-liderul-bilderberg-grupul-financiar-care-conduce-lumea-din-umbra-11525770
========================================

Joi, 17 octombrie 2013
 
"Oamenii vorbesc de criza financiara, dar uita ca economia este o stiinta a lucrurilor materiale" a declarat liderul Grupului Bilderberg, vicontele Etienne Davignon  in cadrul unei conferinte sustinute la sediul BNR. Grupul Bilderberg este asociat din cauza discretiei cu care se inconjoara, cu cele mai oculte organizatii si reuneste personalitati mondiale care se intrunesc anual. Numele grupului vine de la cel al hotelului la care a avut loc prima reuniune. Davignon face parte din grupul Bilderberg din anul 1974, si in 1999 a ajuns la conducerea acestuia, fiind cel de-al saselea presedinte al organizatiei. HotNews transmis LIVE TEXT declaratiile lui Etienne Davignon

Cele mai importante declaratii ale sefului Grupului Bilderberg:
Va felicit pentru a 20-a aniversare a Asociatiei Romane a Clubului de la Roma
  • E important sa stim de unde venim, unde suntem si ce ne asteapta in viitor.
  • Venim de pe un continent distrus de razboi
  • Cand eram copil nu se vorbea de unificarea Europei sau daca se vorbea se avea in vedere o unificare sub dominatia unei  singure puteri
  • Factorul important a fost ca se lucra cu un scepticism general.
  • Belgiei ii era teama ca daca nu mai are protectia de care se bucura atunci, nu va putea face fata competitivitatii
  • Primii ani au fost de succes si asta a facut ca ideea unificarii sa capete un succes tot mai mare
  • Viitorul pentru 50 de ani, iar 50 de ani nu inseamna ceva mult la scara istoriei
  • Unii au fost chiar vexati atunci cand pe langa  o moneda comuna li s-a cerut si un sistem de garantii comune.
  • Pietele au fost surprinse sa constate ca riscul suveran e la fel de fragil ca si cel privat
  • Avem o foaie de parcurs pentru fiecare institutie internationala, ca sa isi stie responsabilitatile
  • Azi ne confruntam cu faptul ca am supravietuit crizei si tuturor anunturilor ca grecii vor iesi din UE sau ca euro va disparea. Ei bine, nu s-a intamplat asa ceva
  • UE trebuie sa ia in considerare schimbari competitive ale economiilor din care e formata daca vrea sa isi pastreze locul
  • Pozitia SUA in comertul mondial a scazut, noi am ramas la fel. Si atunci de ce suntem nesiguri?
  • Cand aratam solidaritate Greciei, inseamna sa ai o pozitie normala in cadrul Uniunii
  • Somajul ramane o problema care trebuie tratata. Stiu, circumstantele sunt dificile. Oamenii ne intreaba de ce au fost bani ca sa salvam bancile si nu mai sunt bani ca sa salvati oamenii
  • Guvernele spun ca Bruxellesul le obliga sa faca una sau alta, dar aceste Guverne uita ca nimeni nu le obliga sa ia sau nu anumite masuri
  • Conncluzia noastra este ca nu exista alternativa la ceea ce facem, trebuie sa mergem mai departe, tot ce am facut pana acum ne obliga. Oamenii din afara Romaniei sunt mai increzatori in posibilitatile de dezvoltare ale Romaniei decat romanii insinsi
  • Oamenii vorbesc de criza financiara, dar uita ca economia este o stiinta a lucrurilor materiale


  • Cele mai importante declaratii ale lui Ugo Bardi:
  • Atunci cand s-a publicat primul raport al Clubului de la Roma, nu era o profetie.
  • Mostenirea acestor modele si studii este ca ne amintesc cat de importanta este dependenta economiior noastre fata de materiile prime
  • Prosperitate noastra nu e construita pe bani sau pe banci ci pe marele flux al resurselor minerale
  • Tara mea, Italia importa 4,5% combustibili fosili si 7% resurse minerale. Romania importa cam 2% combustibili fosili si prin urmare o duceti mai bine din  acest punct de vedere
  • Ceea ce Clubul de la Roma a propus acum 40 de ani este inca valabil
Viconte Etienne Davignon, liderul Grupului Bilderberg, care se afla de miercuri in Romania, a fost primit joi dimineata de presedintele Traian Basescu, la Palatul Cotroceni, urmand sa se intalneasca si cu guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. Liderul misteriosului grup financiar asimilat unui guvern din umbra al lumii are programat la Bucuresti un discurs la celebrarea a 20 de ani de la infiintarea Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma.

Etienne Davignon a venit la invitatia lui Mugur Isarescu, inclus si el pe lista membrilor Clubului de la Roma si in grupul Bilderberg, si va avea, in Romania, inclusiv cateva intalniri private

Grupul Bilderberg, asociat din cauza discretiei cu care se inconjoara, cu cele mai oculte organizatii, reuneste personalitati mondiale care se intrunesc anual. Numele grupului vine de la cel al hotelului la care a avut loc prima reuniune. Davignon face parte din grupul Bilderberg din anul 1974, si in 1999 a ajuns la conducerea acestuia, fiind cel de-al saselea presedinte al organizatiei.

El a acordat de-a lungul timpului putine interviuri, HotNews facand o selectie a celor mai importante declaratii ale sale.

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-15823216-vicontele-etienne-davignon-seful-bilderberg.htm
====================================================
=====================================================================


FILMARE INCREDIBILĂ . Milionarul Tender face EXPLOZII SUBTERANE lângă Timişoara, după gaze de şist! O bătrânică îl înjură pe milionar şi îi fugăreşte pe angajaţii care plantează BOMBE!

Angajaţii firmei Prospecţiuni SA, care face parte din grupul TENDER, au fost filmaţi în timp făceau explozii subterane, ca să creeze UNDE SEISMICE, în căutare de gaze de şist pe terenurile sătenilor de lângă Timişoara, fără acordul lor. Oamenii i-au înjurat şi fugărit pe angajaţii şmecherului milioanar care caută gaze de şist la doi paşi de Timişoara,
în Sânmihaiu Român.
Redacția Exclusivtm
stiri@exclusivtm.ro
 
 
“Ne-a trimis directorul de la Prospecţiuni de la dumneavoastră de aici. Cel mai mare om influent al României. Nu-l cunoaşteţi? Tender”, i-a spus angajatul unei băbuţe. (minutul 21.00 -21.30 pe filmare). “Dar Tender ăsta, n-o fost el şi arestat?. E fir-ar el al drecu. Ia să vină ei aici la mine”, îi spune băbuţa, vizibil neimpresionată.

O băbuţa şi nepotul ei din Sânmihaiu Român, localitate aflată la 2 kilometri de Timişoara, au făcut o adevărată anchetă jurnalistică FILMATĂ cu angajaţii lui Tender pe care i-a prins pe câmp în timp ce făceau EXPLOZII ca să creeze UNDE SEISMICE la doi paşi de Timişoara.

Apă otrăvită la Timişoara şi Buziaş: apă care ia foc curge la robinete. Chimicale ucigaşe în apele din Banat

Angajaţii au recunoscut ce fac: “Explozivii sunt băgaţi în găuri la trei metri adâncime. Se face o undă seismică. E un fel de explozibil slăbuţ. Se face o undă seismică micuţă şi se înregistrează într-o staţie prin nişte cabluri întinse”, spune angajatul.

Tanti Zale nu este impresionată. “Pe mine nu mă interesează banii, despăgubirile, pe mine mă interesează pământul meu. Eu scot expozibilul să văd ce se întâmplă. Dacă mor, mor. Bine că îi voie să băgaţi explozibilul, dar de scos nu îi voie să îl scot eu”, a spus bătrânica.

IADUL la Buziaş. Vezi cine DISTRUGE STAȚIUNEA! Vezi cine aduce tehnologia care otrăvește apele și provoacă CUTREMURE!

ŞOCANT Cutremurul din Timişoara a fost PROVOCAT CU DINAMITĂ. Firmele care caută gaze de şist fac EXPLOZII subterane ILEGALE la marginea celui mai mare oraş din Banat!

Firmele care sapă după gaze de şist au făcut înţelegere cu Primăria Sânmihaiu Român şi cu angajaţii unui şmecher italian, care a luat terenuri în arendă. Ei nu au cerut acordul proprietarilor.

DEZASTRU la Buziaş. Staţiunea este DISTRUSĂ cu tehnologia care provoacă CUTREMURE şi OTRĂVEŞTE apele

Sursa:

http://exclusivtm.ro/ovidiu-tender-prospectiuni-gaze-sist-sanmihaiu-roman-explozii-subterane/

==========================================================

======================================================
===============================
Best Zumba Video Ever !!!
===============================

===============================
========================================================
=====================================================================

74 de comentarii:

  1. He, he, he, purceaua ie moarta in cotetz, iar astia ai cauta de fraieri pe romanaki! Si-au si gasit cu cine: kioru, derbedeul natziunii, betzivanul patrieai si ovreiul al'lat hotz, "nemuritorul" de la BNR care ne-a dat aurul pe hirtie igienica acu fro 5-6 ani. Pe fruntea amindorura scrie cu litere mari: JUVĂŢ!
    Auzi la golani: să vindem pe nimic resursele naturale ale tarii, doar, doar, şi-or mai face şi ei o cămăruţă acolea pe lîngă palatele de milioane de euroi pe care i-au furat de la prostime.
    Băi fraţilor, odată şi odată trebuie să se termine cu toate hoţiile astea de 24 ani...Toţi tîlharii ăştia trebuie bărbieriţi cu DRUJBA, fut-u-i în gîtlej să-i fut, cu tot neamul lor!!!
    PS. Lui PULĂ ăla de RH:
    Băi maţe fripte coate goale, să mă kk pe democraţia aia a ta în care "trăieşti"!!!!!!!!!!
    Las" c-aţi belit pula la urs cu incapacitatea de plată a USA. O să vii să te angajezi aciulea în Romanistan, să-l ştergi la kur şi să-i duci ţucalu" lu" PMT, "democratule"!!!...Şi prietenul tău de limbă TigriX-pupa-ne-ar în pix, o să-ţi facă iar ochiu" cît sarmaua!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ase bre, la fics, direct ! Fara manta !
      Parca mi-ai loat vorbele din muie !

      Deja-deja parca simt presiune-n instalatie ! Asea rablagita, cum e, insa parca m-as baga la una mica !
      Tu-i in gura de jnapani !

      Ștergere
  2. NB la Zoo + 9! Cezare, mon amour tu-te-as in coor, nu uita de oaua!

    RăspundețiȘtergere
  3. Neatza Buna la Zoo + 9! Uai ce ploua!!! Cezariciu, sa ne mingai ariciu noua, pe la 2!

    RăspundețiȘtergere
  4. Cetzarushul se da mare pe Roarmy230 ! Se da mare sub numele lui adevarat : Padina Petre .

    RăspundețiȘtergere
  5. NEATA BUNA LA BAIETI!!!

    AICI RADIO EREVAN!
    TRANSMITEM MELODIA PREFERATA A LUI CEZARIKA CEL GUGUMAN:

    "CEZARIKA, HOP, HOP, HOP,
    SA TI-O DEA MAMA LA CIOK!"

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna-i dimineata stimati pacienti si dragi... animale! Ii buna o oIo!
    Muei astia ,,exaltatii'', vedeti ca sunteti luati la ochi de pontache, ca va bagati cu botu-n trebile romanistanului. Umblati cu grija, ca or coborit ,,armata din pod'' socialistii democrati in coaie impuscati.

    RăspundețiȘtergere
  7. Niste Tzarani ..ce sa le ceri cultura !!!???

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cezare, muei Muci pe Fata ce-i maninca cu dulceata,
      Sa-i suji kukul lui Moromete,
      Dar sa i-l suji pe indelete.

      Ștergere
    2. Cezărică să i-l sugă şi lui Nilă,
      Dar mai încet şi cu milă
      Şi să-l footă ţapul lui Dănilă.

      Ștergere
    3. CEZARIKA COI BELIT,
      LOCUL TAU E STABILIT.
      STAI LA CURUL CALULUI,
      SUGI PULA MAGARULUI!
      IHA-IHA-IHAA...

      Ștergere
  8. Norocul Romanistanului ca n-a fost cautat de arma chimica...

    RăspundețiȘtergere
  9. Degeaba se agita pulimea prin tara si prin cele piete publice, cu protestele si mitingurile astea anti-hotie si anti-devalizarea a ceea ce-a mai ramas de hacuit ! Ii doare la epiderma de pe putza pe astia de ne conduc, de glasul strazii !
    Mentalitatea imbuibatilor, vandutilor si a profitorilor nu poate fi schimbata decat cu parul !
    Lasa bre, ca au mai tipat astia in strada, iar noi tot ce vrea muskiu nost facem ! Asta-i mentalitatea derbedeilor astora de mitici, de se cred un fel de trimisii Domnului pe pamant, ca sa guverneze si sa conduca aciulea, in Tara lu' Dorele !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da uăi, ai direptate! Trebă să le luăm glanda.

      Ștergere
    2. Incepe prin a le suge pula !!

      Ștergere
    3. MP3, babornita ce-ti face? dar javra? n-au luat-o hingherii?

      Ștergere
  10. Astuia de la treishpesicinci: sa-ti dam Viurelu ala roshu si kel sa ni-l lingi!

    RăspundețiȘtergere
  11. Ce credeati ca lumea este condusa de bronzati coreoloni ?

    RăspundețiȘtergere
  12. Felicitari redactiei. Editoriale interesante. Totusi sa nu cadem in plasa tuturor teoriilor conspirationaliste. Au m-ai incercat si altii. Unul era austriac si avea o mustata tunsa scurt,

    RăspundețiȘtergere
  13. Muei Robi, ti-au dat drumu?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa-l trecem in ,,inventar'' pentru alocare la drepturi. Camesoi si alupigus filmat.

      Ștergere
    2. Lui Robert sa-i dam muci pe paine cu garnitura de masline!
      Muey Robortel, pai amerlocii tai, demokratii de kkt din USA, i-au finantat si pe Hitler si pe Stalin...
      PS. Asteptam un film de-al tau "lungmetraj" de 20 minute cu Stan (Cezar maimutza) si Bran (mutanelul kkcios). Poate iti dau astia "Smeura de aur".

      Ștergere
    3. ..sa -i suji pula lu Motanelul KK...ca s-a dus.....

      Ștergere
    4. ...s-a dus la VIANA la cumparat de lebede !!

      Ștergere
  14. Chevron suspendă activitatea privind explorarea gazelor de şist în Siliştea - Reprezentanţii companiei Chevron au anunţat, joi, că suspendă activitatea privind explorarea gazelor de şist în localitatea vasluiană Siliştea, în urma protestelor din ultimele zile.


    Potrivit unui comunicat transmis, joi, de reprezentanţii Chevron, prioritatea companiei este de a desfăşura o activitate "într-un mod sigur şi responsabil faţă de mediul înconjurător".

    "Chevron poate confirma astăzi (n.r. - joi) suspendarea activităţii în Siliştea, comuna Pungeşti. Prioritatea este să desfăşurăm activităţi într-un mod sigur şi responsabil faţă de mediul înconjurător în conformitate cu acordurile de mediu pe baza cărora operăm. Chevron îşi reiterează angajamentul de a avea relaţii constructive şi pozitive cu comunităţile unde îşi desfăşoară activitatea", se arată în comunicatul citat.

    Peste o sută de persoane din Siliştea (Vaslui) protestează, joi, pentru a patra zi consecutiv, în perimetrul unde Chevron ar urma să amplaseze o sondă de explorare a gazelor de şist.

    În cursul dimineţii de joi, societatea angajată de Chevron pentru amenajarea platformei pe care urmează să fie amplasată sonda de explorare a gazelor de şist şi-a retras din zonă cele două utilaje - un excavator şi un buldozer -, în huiduielile manifestanţilor.

    Aproximativ 500 de persoane din Siliştea, judeţul Vaslui, au protestat, miercuri, în perimetrul unde compania Chevron ar urma să amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de şist, iar în timpul manifestaţiei cinci localnici au leşinat, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, unde au rămas internaţi.

    Miercuri dimineaţă, în localitatea Siliştea au ajuns două utilaje ale societăţii care va amenaja pentru compania Chevron platforma pe care ar urma să fie amplasată sonda de explorare a gazelor de şist.

    În timpul protestului de miercuri, aproximativ 50 de persoane au blocat drumul judeţean Vaslui - Gârceni, formând un cordon, pentru a împiedica accesul utilajelor în zona de explorare, iar la faţa locului a venit şi protopopul de Bârlad care le-a transmis oamenilor mesaje de încurajare şi a cântat "Cu noi este Dumnezeu".

    În aceste condiţii, jandarmii au intervenit în rândul protestatarilor din localitatea Siliştea, pentru a elibera şoseaua pe care aceştia o blocaseră, mulţi dintre manifestanţi fiind bruscaţi şi luaţi pe sus de forţele de ordine.

    În zonă au fost trimişi peste 200 de jandarmi, inclusiv de la Gruparea Mobilă din Bacău, aceştia fiind retraşi din dispozitiv miercuri seară.

    Miercuri seară, la Siliştea s-au aflat prefectul judeţului Vaslui, Radu Renga, şi şeful Inspectoratului General de Jandarmi, Mircea Olaru, care au stat de vorbă cu reprezentanţii locali ai forţelor de ordine.

    Protestele localniclor din Siliştea au început luni, când aproximativ 150 de persoane au blocat, parţial, drumul judeţean ce tranzitează comuna Pungeşti de care aparţine satul Siliştea. Marţi, la proteste au fost prezenţi şi patru preoţi de la bisericile din comuna Pungeşti, toţi îmbrăcaţi în straie bisericeşti, iar în imediata vecinătate a parcelei deţinute de Chevron, oamenii au instalat un cort sub care au dormit pe timpul nopţii.

    În 3 octombrie, Chevron a obţinut autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autorităţile statului pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliştea. - Sursa:
    http://www.zf.ro/companii/chevron-suspenda-activitatea-privind-explorarea-gazelor-de-sist-in-silistea-11530133

    RăspundețiȘtergere
  15. .......cuvinte alese --------------by Neacsum !
    1. Acum 25 de ani, la nivel mondial se decisese spargerea zidului comunist şi una din cărămizile cele mai tari a fost Ceauşescu. Dar securitatea era la putere şi nu se putea face nimic fără acordul ei. S-au găsit elemente care sub pretextul înlăturării dictaturii şi instaurarea „democraţiei” au pus umărul la înlăturarea lui Ceauşescu. Bineînţeles că cei care au trecut la cârmă au fost securiştii şi comuniştii care „puseseră osul” la înlăturarea lui Ceauşescu. Curând li s-au alăturat şi ceilalţi aşa că practic România a devenit ceea ce era înainte, o ţară dominată de aceiaşi oameni aparţinând aceloraşi structuri comuniste. Aceştia au trădat ideea şi speranţa celor care ieşiseră în stradă să se lupte cu „sistemul” fără să ştie că sistemul s-a folosit de ei ca să schimbe căciula.

    RăspundețiȘtergere
  16. Cezare, tu-ti zgura ma-ti! Mai si ingropat ai? Vezi de capritele tale de la GAZ porcarule.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. CIOROIULE ...citeste dreak mai bine !
      Te-am scos din hibernare ...hal treilea REX..!

      Ștergere
    2. Culmea puterii de convingere:
      S-o convingi că de aia o ai mică şi moale, ca să n-o doară pe ea!...

      Ștergere
  17. Gugustiuk de Hurziceni cel mai frumos oras RRRRom..te invit pe Ro Army 230 ! Distractie la maxim !..doar daca mai ai un picut de sange ..albastru in pix !!

    RăspundețiȘtergere
  18. Cezarel cu 300 de miei, tu de PULA sa ma iei

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim17 octombrie 2013, 15:32
      ..sa -i suji pula lu Motanelul KK...ca s-a dus.....


      Anonim17 octombrie 2013, 20:01
      ...s-a dus la VIANA la cumparat de lebede !!
      Al dreak Cioroi ..a inteles ca i-am pus de un praznic..pomenire!!

      Ștergere
  19. Neatza Buna la Zoo + 9! Cezare, te rog nu uita de oaua!

    RăspundețiȘtergere
  20. Buna-i dimineata stimati pacienti si dragi... animale!

    RăspundețiȘtergere
  21. AICI RADIO EREVAN!!!

    TRANSMITEM MELODIA PREFERATA A LUI CEZAR MUCI PE CHIEPT:

    "CEZARIKA, HOP, HOP, HOP,
    SA TI-O DAU MUIECA LA CIOK!"

    PS. DIN PARTEA COLECTIVULUI REDACTIONAL AL RADIO EREVAN:
    CEZARE SA NE SUFLI IN BURLAN!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. IN BURLAN SI IN FURTUN
      SA NE SUFLI DE NEBUN.
      SA NE SUFLI CU TARIE,
      CU INTREAGA TA PROSTIE!

      Ștergere
  22. ,,- Este adevarat, ca femeile traiesc mai mult decat barbatii?
    - Nu toate. Numai vaduvele.''

    RăspundețiȘtergere
  23. Gaozare de Hurziceni..esti la futut in cymytir ??

    RăspundețiȘtergere
  24. Cezarica sa ma pupi in gaurica caprinule

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @20.18
      Mai ce minune,acum o saptamana mi-a supt ,ma-ta,pula si vad ca a si nascut [o clona].Maine o sa mi-o sugi tu,oare ce o sa iasa?

      Ștergere
  25. Belitii mi-au gresit benzia. Ii mai mare cu mult fata de aia din 2010. Trebuieste sa studiez problema in adincime, ca parca-i vad la usa cerindu-mi banii.

    RăspundețiȘtergere
  26. Tu-va in gura de panglicari ! Da demnitate si onooare ..PULA !

    RăspundețiȘtergere
  27. CEZARIKA, CEZARIKA
    SA MA SUJI LA PASARIKA+
    SA-MI DAI LIMBI IN GAURIKA!!!

    RăspundețiȘtergere

  28. Mesaj din New York
    SENZATIONAL :
    SURPRIZA PENTRU VIZITA PREMIERULUI PONTA IN SUA !

    ACTIUNE CRIMINALA A STATULUI ROMAN IMPOTRIVA UNUI JURNALIST
    DE INVESTIGATIE AMERICAN PE TERITORIUL SUA !

    Nota oficiala Guvernul Romaniei , Presedintele Romaniei, Parlament
    Ambasada Romaniei in SUA
    Domnule Ambasador
    Va rog a trimite autoritatilor din tara acest document in regim de urgenta.

    Nu mai este scapare. Batand bestial un cineast si cetatean american pe teritoriul
    amerin a pus capacul. Dar afacerea a intrat intr-un teritoriu terminal cu bataie mare.
    Pentru a acoperi crima comisa baieti,i cu ochii albastri romani au cumparat ( spaguit )
    o intreaga sectie de politie ( Precint 17 ) cu detectivul pe care se ocupa de cazul meu.
    Asa cum am mentionat anterior, atacul asupra subsemnatului a fost cordonat de ministrul
    de externe Titus Corletean care a privit live cele intamplate din cladirea consulatului roman
    New York. A fost placut “surprins” vazand vazand un cineast cu ecusonul de presa pe piept
    si cu aparatul de filmat in mana find trantit la pamant si lovit cu picioarele .
    Probabil cand circulatia a fost oprita si masinile politiei s-au apropiat de locul crimei
    iar RH a fost ridicat de o ambulanta si dus intr-o la spitalul de urgenta ,ministrul care reprezinta Romania sa realizeze ……ce va urma. Ceva urma pentru el si clica care conduce
    Romania.
    ACEASTA ACTIUNE CRIMINALA DE ANVERGURA NU PUTEA SA AIBA LOC FARA APROBAREA
    PRIMULUI MINISTRU VICTOR PONTA.
    DECI AI PREGATESC O SURPRIZA. I SE VA PREZENTA UN MEMORIU ADRESAT DE SUBSEMNATUL ….SEFULUI SECTIEI ROMANE DIN DEPARTAMENTUL DE STAT AL SUA ( ROMANIAN DESK ) STEWART MICHAEL !
    Mentionez ca cazul meu a intrat in atentia
    District Attorney , FBI, NYPD Internal Affairs, Hate Crime ,etc

    Robert Horvath Deva
    Presedinte Devartes Film International New York Tokyo

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Băi rapănule, vezi că poate-ţi face iar "opoziţia" din diaspora, ochiul cît sarmua!!!

      Ștergere
    2. Treci in camesoi, sa faci nani linistit.

      Ștergere
    3. Daca se duce Ponta in SUA , musai il interneaza FBI pe Horwatt in spital. Ii mai trag aia o chelfaneala, de s-a facut bine dupa smotoceala de la Consulat, numai sa nu-l lase liber.Asta e un pericol public.

      Ștergere
  29. Jiaga- jiaga muei! Uichendul asta imi fac de cap ca-n America. Mi-am cumparat doi chile de cartofi, sare pentru muraturi si un blidon de doua litri de bere cu gust puternic si amarui. Sa moara Robortul de oftica!

    RăspundețiȘtergere
  30. Neatza Buna la Zoo + 9! Cezare, merci ca inbelitu-m-ai la oaua!

    RăspundețiȘtergere
  31. Buna-i dimineata stimati pacienti si dragi... animale!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Amu pi la ora doua sa ni suji pula si un pic pi Czar pi la oaua !!

      Ștergere
  32. Jiaga- jiagaaaa! Muei, asta seara ma fac praf. Nu pot iesi la iarba verde, ca aia dela Pungeni(MaiMucea, ooIe sa le-mbelesti!), da pina-n balcon pot face-un salt inainte, cu strigaturi. Faina-i viata cind te dai jos din pat. Poate astazi dezleg si minunea cu pensia asta 9. N-am primit inca decizia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Baaaa....MPT se duse pi ..pula ! dijeaba il repara si Ponta pi langa doftoroii astia di la abatoru din Capitala !!

      Ștergere
    2. S-o crezi tu! MP3 renaste din cenusa, ca cioara aia, cum dreak ii zice..?!! Phoenix, bre, aia-i!

      Ștergere
    3. Cre ca MPT..o fost atacat de Gaborul di Hurzicati ! I-o luat si penzia marita si fortonasele si ploasca -ca butoiul di mpus varza ! Hal drek di garoi !!!

      Ștergere
  33. Jiaga- jiagaaaaaa! Muei, ce bine-i s-o ai mare! MaiMucea, mie mi-au dat-o inapoi, da' la tine pe craca ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Popandai..ati intrat in silance tampa ? va-ti imbatat ca porcii..jigodiilor !

      Ștergere
    2. Muei pachidermule, nu fi gros de soric!

      Ștergere
  34. Băi, în primu" rînd "Mna seara"! În al 2-lea, să le dau muuuie aşa zişilor "slujbaşi" ai bisericii prostodoxe, vorba PMT-ului!!! În seara asta, găsii pe strada mea un bătrîn sărman, care îşi aştepta fiul la poarta casei acestuia. Bătrînul avea 80 ani şi venea la rapănul de fiu-su de la peste 150 km. Fiu-su nu-l primea în casă, se dădea plecat. Mi-a fost milă de bătrîn, i-am dat nişte sandvichuri şi o gură de ţuică şi, fiind frig afară, m-am gîndit să-l duc la un "aşezămînt" bisericesc, care chipurile are grijă şi de ăştia amărîţi. Băusem o ţuică înainte, aşa că l-am rugat pe fiu-meu care dor venise de vreo juma" de oră de la Bucale, să-l ducem pe bătrîn la azilul bisericii. Băi fraţilor, cînd am ajuns acolea, după multe claxoane-era ora 20,00, curtea închisă şi dulăi slobozi de parcă eram la stînă, apare un căcat de paznic, care ne spune că "părintele nu poate fi deranjat, deoarece doarme de la ora 19". Toate insistenţele mele au fost zadarnice şi, noroc cu jr-ul, că i-aş fi futut mecla analfabetului aluia de paznic; oricum o să-l caut în curînd la dantură, futu-l în rînză. Băi oameni buni...şi l-am dus pe moş la Spitalul Orăşenesc, că nu ştim ce să fac. Şi i-am cerut paznicului de la intrare să-l ducă la un doctor şi ăla a dat-o cotită şi...şi...
    Măcar doarme pe o canapea în spital. Băi frate, ce oameni de kăkat suntem noi românii!!! Ajuns acasă după ce-l duse-i pe moş la spital, după tot periplul ăsta, mă mai luă şi muierea la întrebări, că "vezi Doamne să nu judec popa"-fute-l-aş în toate găurile pe care le are!!! Norocu" ei a fost că venise fiu-miu, că altfel, cred că i-aş fi făcut şi ei de fro 2-3 plombe. Hai că vă las...
    Cezar muci pe faţă să mă înbelească-n noaptea asta la koaie că se anunţă brumă, iar Cufurezu să ia dreaq un imodium, să nu se mai cufurească atîta pe el!!!

    RăspundețiȘtergere
  35. Iote Tzaranul a invatat sa buchiseasca ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cezare, Peticică la minte mică, băi prostane dejaba te dai tu de la oraş, că se vede că-n viaţa ta n-ai fost mai mult decît rîndaş!!! Vai de pula ta, gogonele...

      Ștergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri