Google Translate

vineri, 24 ianuarie 2014

24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza


În 24 ianuarie 1859 a avut loc Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, primul pas importat pe calea înfăptuirii statului național unitar român.

Unirea celor două principate a fost un proces care a început în 1848, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. În anul 1848 ...s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

În Moldova, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor în unanimitate, la 5 ianuarie 1859, reprezentantul „Partidei Naționale”, urmând ca ulterior într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate. Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul Convenţiei din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate.

În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică, iar după înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Prin Constituția adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite încep să se numească oficial România pentru ca la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România creându-se actualul stat.

Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveani, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat până în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde îşi ia bacalaureatul în litere. S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza în timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul “Petersburg” din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice.

Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza; a reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, după care se retrage în Bucovina. În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors în ţară şi în perioada pregătirii Unirii îndeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi. Ca forma de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însa, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României si al primului guvern unitar, prin reformele sale: adoptarea primei Constituții românești, reforma electorala, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrara, a învățământului, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României.

Primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român a fost făcut la 24 ianuarie 1859, dar Marea Unire a avut loc în 1918 în Alba Iulia.


 Sursa: http://www.ziarulunirea.ro/24-ianuarie-1859-mica-unire-unirea-principatelor-romane-sub-alexandru-ioan-cuza-240383.html






 --------------------------------------------------
Romania Megalitica -
http://romaniamegalitica.blogspot.ro/

19 comentarii:

  1. Cum sa intelegem asta?
    „Domnia lui Alexandru Ioan Cuza în timpul evenimentelor din 1848”

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da di ci ti futi grija ?
      Scriitorul o vrut sa zugraveasca ca, in tinpu evenimentelor de la rascolutia 48tista, Domnia Sa, A I Cuza, s-a aflat printre primele randuri ale luptei ! Si chear asea o fo !
      Da nu i-a iesit si a bulibasit niste cuvintele p-acolea, prin text !
      Insa, cine are mintea oleaca mai valoroasa ca gaura de la covrig, asea ca mine, a inteles ceva-ceva !
      Cine nu, a scos din context o buca de fraza, precum Seteseul cand asculta tilifoanele, apoi sta cu destul in nas si se intreaba ce dreaca este militenii si ce vrea ei !

      Uai, ma lesi ?
      Nu ca n-ai avea dreptate si ochiu bine format, cacum au securistii modernisti ai zilelor noastre...
      Ioi !

      Ori cum ar zice alt destept, din Birtolomeu: capisci ?

      Ștergere
    2. Pese: uai Cufu, niatali mai zmangalesti blogul ala, despre penzii ?
      Ca parca ni-i dor a dreaca de-un grup de lucru interministerial, format din elitele SNAOPSN, alde Mosi Kalicul, LuPULA 10, Karadezat, R-26499 OTAN, etc !

      Ștergere
    3. Ca si Nenea Bozea ista, iar il manca in cur si scoase blogurile partenere !
      Mai dadeam si eo un clic, respectiv o mue...mai ceteam si eo cate o poezie de-a lu Triliuta, cu boul si vaca...

      Ștergere
  2. Buey basinica,
    Nenea Bozea o fi considerat o mezalianta ,chestiunea asta cu blogurile partenere! gata cu preludiile din perioada de proba...
    Preludiile din perioada de proba sunt lungi, matasoase si altruiste. Eroul de nea Bozea le-a arhivat cu Winzip .Tot ceea ce era frumooos in epoca de piatra a logodnei cu evident blogurile partenere devine mediooocru in casa de piatra a casniciei. evident tot cu bloagele partenerilor.Asa ca ,pune-ti pofta -n cui ,lasa dreak lenea si citeste singur poezioarele lu'Trili-bili la mansarda! sic,sic si pac-pac ...poc si lasa loc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Uăi, mna sara!!! Uăi, iar o apărut pi goagăl bloagu lu" ăla de-şi zicea PulaNoX! Nu mai ştii care-i Cufurez, care-i LuPuluş şi care-i PulanOx! Da, ieu propun să le dăm tuturor ceva; la gîlci şi-n coor de brînci, în ochi de albeaţă şi-n cap de mătreaţă!- Nu-i cazu" lui PulanOx care-i kel ca o puţă de miel.
    PS. Să-i dăm şi belitului ăluia de-şi zice "Cezar", la fel, dar la gingie-scărpina-mi-ar kuku mie!

    RăspundețiȘtergere
  4. Uai, sa dea dreaca ! Fusei cu poti la caca-pisu de noapte si constatai ca-i ingheta instant cacatul, in timpul defecarii cu excremente fecale ! Asea de frig s-o facut, la rafala !

    Bine ca, toata iarna, cat o fo vreme cul, n-am putut face cacatul ala de gard ! Ma apucara harniciile acusica, in pragul primaverii, cand s-or anuntat minus 17 si viscoale de cod portocaliu !

    Ioi, cand sa tai si eo panglica de inaugurare a primului tronson, de fro 4 m, o treboit sa intrerup lucrarile si sa trimit perzonalul in somaj tehnic !

    RăspundețiȘtergere
  5. Uai, mi-adusei aminte cum incingeam Hora Unirei, in Leme, pe 24 ianoare !
    Fanfara liceului baga puternic, la tzuk-tromboane, acolea sus pe scari, unde ierea sala de mese, iar noi futeam o hora imensa, cat ierea platoul de mare, cu dirigii in frunte ! Cred ca ieream fro 8 sute !
    Suflau aia la tromboane de le ieseau ochii din orbite, ca la broscani !
    Da, de cum agiungeam inapoi la clasa, ne pierea entuziasmul. Venea nebunul ala de Gibonul si ne futea un extemporal scurt, deuitam urgent de "flori si omenie" !
    Ioi !

    RăspundețiȘtergere
  6. Neatza Buna la ZOO + 9 si pace supt caskete voua! Uai ce ninje!!!! Vino Cezar de mi-o linje!
    PS. Dati cu Flit, dati cu ce stiti voi, numai dati cu ceva, sa scapam de musca verde.

    RăspundețiȘtergere
  7. Pulă dimineata!

    poate reusesc sa va fac sa zambiti un pic,acriturilor(cu traficantu' ala de gourcha marochinu' oricum -n-am treaba.....ala-i "dus" oricum)
    Cateva definitii



    SUPOZITOR
    Invenţie care va rămâne în anale.

    DANS
    Expresie verticală a unei dorinţe orizontale.

    FEMEIE
    Ansamblu de curbe care fac să se îndrepte o linie.

    FLIRT
    Chestia în mână, mâna în chestie, dar niciodată chestia în chestie.

    G
    Punct sensibil al femeii situat undeva între degetele mari de la picioare.

    A SE PÂRŢÂI
    A strănuta în chiloţi.

    TURISM
    Activitate ce constă în a transporta nişte oameni care s-ar fi simţit mai bine acasă, în locuri care ar arăta mai bine fără ei

    ADOLESCENŢA
    Plictiseala de a fi singur, dorinţa de a fi doi, teama de a fi trei.

    AJUTORUL PENTRU LUMEA A TREIA
    Ajutor plătit de săracii din ţările bogate pentru a ajuta bogaţii din ţările sărace.

    AMOR
    Cuvânt de 4 litere:
    două vocale, două consoane... şi doi proşti.

    AUTOSTOPISTA
    Tânără în general frumoasă şi cu fusta scurtă care îţi iese în cale atunci când eşti în maşină cu prietena

    AVOCAT
    Singura persoană capabilă să scrie un document de 10.000 cuvinte şi să-l intituleze "Sumar"

    BABY SITTERI
    Adolescenţi care trebuie să se comporte ca adulţii, în aşa fel încât adulţii care pleacă de-acasă să se poată comporta ca adolescenţii.

    BANCHER
    Un tip care-ţi împrumută o umbrelă când e senin şi care ţi-o ia înapoi atunci când începe să plouă

    BOLERO
    Vesta scurtă spaniolă pusă pe muzică de Ravel.

    CAPITALISM
    Regim în care omul îl exploatează pe om. În regimul socialist e invers.

    CĂSĂTORIE
    Unire care face două persoane să suporte lucruri pe care n-ar fi trebuit să le suporte vreodată dacă ar fi rămas singure.

    CELIBATAR
    Barbat care poate avea mai multe femei pe genunchi, dar nici una pe brate.

    A COMPLICA
    Nimic nu e mai complicat decât a simplifica, nimic nu e mai simplu decât a complica.

    CONSULTANT
    Specialist care-ţi ia ceasul de la mâna, îţi spune cât e ora şi te face să-i plăteşti serviciul.

    CURTEA CU JURI
    Grup de douasprezece persoane trase la sorti pentru a decide cine, dintre acuzat si victima, are cel mai bun avocat.

    DEMOCRAT
    Prea sărac pentru a fi capitalist şi prea bogat pentru a fi comunist.

    DEMOCRAŢIE
    Regim în care fiecare are dreptul să susţină că e sub dictatură.

    DICTATURA
    Regim în care toata lumea trebuie să spună că e democraţie.

    DEZILUZIE
    Sentiment resimtit atunci cand posteriorul superb pe care-l admirai nu coincide cu fata care se intoarce.

    DIPLOMAT
    Cel care-ţi spune să te duci la dracu' cu o asemenea eleganţă încât îţi şi vine să te duci.

    RăspundețiȘtergere
  8. DROMADER
    Cămila care are cocoaşă jumătate din timp.

    ECOU
    Fenomen natural care are întotdeauna ultimul cuvânt, chiar şi cu o femeie.

    ECONOMIST
    Expert care va fi capabil să spună mâine de ce nu s-a întâmplat azi ceea ce a prezis ieri.

    ECONOMIE
    Sumă pe care o pui deoparte pentru a o avea dinainte ca să-ţi asiguri astfel dinapoia.

    GARDEROBA
    Loc unde este aşezată îmbrăcămintea atunci când nu mai sunt clanţe de uşi disponibile.

    GENEALOG
    Cercetător gata să vă urmăreasca strămoşii atât de departe cât vă ţine punga.

    A HORCĂI
    Mod de propagare a zgomotelor (zvonurilor) de ultimă oră.

    HOMOSEXUAL
    Bărbat care se distrează acolo unde ceilalţi se screm.

    ÎNCREDERE
    Libertate acordată unei persoane pentru a face prostii.

    LÂNĂ VIRGINĂ
    Lâna unei oi care aleargă mai repede decât ciobanul.

    MIZERIE
    Situatie economica in care ai avantajul ca se elimina teama de hoti.

    MOŞTENITOR
    Rudă apropiată care vă ia pulsul de fiecare dată când vă strânge mâna.

    PARINTI
    Cuplu care învaţă un copil să vorbească şi să meargă, pentru ca mai târziu să-i spună să stea jos şi să tacă din gură.

    PESIMIST
    Un optimist cu experienţă.

    PESTE
    Animal acvatic care creşte extrem de rapid între momentul în care este prins şi momentul în care pescarul îl descrie prietenilor săi.

    POLITICĂ
    O chestie care are rolul de a împiedica oamenii să se ocupe de ceea ce-i priveşte

    PORTJARTIER
    Accesoriu feminin a cărui dispariţie din cauza ciorapilor cu chilot a dus la falimentul a numeroase cinematografe de cartier.

    PRIETEN(Ă)
    Este o persoană de sex opus care are acel "Nu ştiu ce" care elimină orice dorinţă de a te culca cu el (ea).

    PROBA ORALĂ
    Examen de admitere a stagiarelor la Casa Albă.

    PROGRAMATOR
    Cineva care rezolvă o problemă pe care n-o aveaţi într-un mod pe care nu-l înţelegeţi.

    PSIHIATRU
    Specialist în domeniul inteligenţei care-i ajuta pe oameni să înţeleagă de ce sunt sonaţi.

    RABLĂ
    Automobil dintr-o altă epocă în care toate piesele fac zgomot, cu excepţia radioului.

    SÂNGE RECE
    O chestie usor de avut in decembrie.

    STATISTICIAN
    Persoană care consideră că sunteţi la temperatură potrivită atunci când staţi cu capul în congelator şi picioarele în cuptor.

    .............
    UŞOARĂ
    Se spune despre o femeie care are aceeaţi morală sexuală ca şi bărbaţii.

    RăspundețiȘtergere
  9. Curleoane, daca nu zaceai bat sub nametii din gara Birtolomeu, poate i-ai fi gasit pe aia cu avionu'. Ete ce scrie unii aciulea:

    "MApN ar fi limitat la 2 km raza de căutare a avionului căzut în Apuseni, dar datele nu au fost folosite.
    Radarele descoperă exclusiv aeronavele aflate în zbor şi nu pot fi utilizate pentru a descoperi ţinte terestre, iar dispariţia de pe radar a unui avion nu înseamnă neapărat că acesta s-a prăbuşit, precizează Statul Major al Forţelor Aeriene. Însă, un fragment care lipseşte din raportul oficial, obţinut de HotNews, arată că Ministerul Apărării ar fi determinat distanţa de 2 km între ultima poziţie cunoscută a avionului şi locul prăbuşirii.
    ...................
    Paragraful lipsă din raportul oficial: "Datele obţinute în urma verificărilor efectuate prin intermediul Centrului de Operaţii Aeriene din cadrul MApN, coroborate cu locaţia epavei aeronavei, au permis Direcţiei Topografice Militare să concluzioneze că distanţa dintre ultima poziţie cunoscută a aeronavei şi locul aterizării forţate este de 2.089 metri. În condiţiile în care ROMATSA ar fi consultat Centrul de Operaţii Aeriene cu privire la ultima poziţie cunoscută a aeronavei, ar fi redus aria de căutare a acesteia".
    ..................Ce spune raportul oficial al Executivului Raportul Guvernului arata ca la ora 16.29, la circa jumatate de ora de la prabusirea avionului, Ministerul Apararii a transmis catre ROMATSA disponibilitatea de a participa la actiunile de cautare si salvare, dar seful de tura al ROMATSA a spus ca actiunile sint coordonate de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta a judetului Alba: "MApN a luat legătura cu ROMATSA şi a transmis disponibilitatea ministerului de a participa cu forţe la acţiunile de căutare/salvare. Şeful de tură ROMATSA a informat că acestea sunt coordonate de ISU Alba".
    ..........................

    Zurza:
    http://adevarul.ro/news/eveniment/mapn-radare-1_52e2abafc7b855ff56c4724b/index.html

    RăspundețiȘtergere
  10. Eheee as avea si eu asa multe de spus!!
    Oricum am aflat si eu de la ziaristicii pulei,ca nu pot fi detectate aieronavili care zboara supt 1400 metri.Asa o hi bre ca io am plecat de multisor din armata si tehnica asta a ievoluat mult de atunci,stie ei ziaristicii pulei ce stie ca d'aia ie jurnalistici.

    zurza:idiotul catalin radu tanase,protv

    RăspundețiȘtergere
  11. .....da,deeee eleteu(ELT)(transponder) de ce nu se prea vb?? se dau toti in barci cu telefoanele mobile....tu-i in gurita de muisti.
    Tot ce s-a spus despre aparatura de identificare,recunoastere si localizare a aeronavelor au fost doar gogosi.Daca pasagerii ar fi fost....Doamne fereste!!.....daca n-ar fi existat tel mobile....daca....
    Ce labagii domle ce labagii!!
    Intrebare:
    cine stie ce informatii transmite un ELT(emergency locator transmitter-traducerea nu mai este necesara) in momentul activarii?

    RăspundețiȘtergere
  12. Ai di pula me, iar e sambata !
    'Mneata-greata !

    RăspundețiȘtergere
  13. Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat vineri la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa, condamnat în 2006 în legătură cu prăbuşirea FNI. Sentința dată de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție este definitivă, astfel că omul de afaceri ar putea fi ridicat de poliție chiar în această noapte și dus la penitenciar.
    =======================

    Doamne ajuta !
    Insa asteptam si alte nume rasunatoare din spectrul politic, in special din alea care incep cu litera BEsesku !
    Domnu Fekali, mai sunt locuri, acolea la niatale ?

    RăspundețiȘtergere
  14. Uai, sa nu uitati ca mui ne e sarbatoare mare, bre !
    Ziua de nastere a lu Taica Ceasca !
    Ce cheste, bre, sa te nasti pe-un 26 si sa cheri, miseleste, p-un 25 !
    Ni l-or tradat criminalii, ca si pe Cuza ! Ca sa ne-aduca loaza aia de rege ! Ca un roman adevarat, nascut in inima Moldovei, n-o fo bun !
    La fel si cu Ceasca, nu ne-o placut un cizmar patriotic pana-n maduva ! L-am puscat, ca sa punem sa ne conduca tatari scalambaiti, niste strambaturi de oameni !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dealtfel, la fel cum i-am tradat, tot noi, acest popor de gaozari, si pe Vladimirescu, si pe Viteazu, si pe HC si C, si pe Craisor, si pe Maresal !
      Or fo mai buni fanariotii, Sigmaringhenii, masonii si tatarii !

      Ștergere
  15. Uai, daci gicoleste afara in exterior ! Fusei cu potaia la caca-pisu si ma umplui tot de muci pe fata ! Cand prinsei o pala de vant la rafala, imi zburara toti mucii pe muie ! Noroc ca-s mai consistenti, spre verde-galbui, si mi se lipira pe muian, ca flegma pe ghiveta !

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri