Google Translate

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Desfiintati Romania ! by Marian Nazat. NO COMMENT


Desfiinţaţi România, netrebnicilor, nu vă mai prefaceţi că avem o ţară ! Nu ne mai minţiţi că România e un stat suveran şi nu ne mai chemaţi la vot !  Ce să alegem, o gaşcă de  târâtoare la porţi străine  ? Nişte nevertebrate încolonate, cu căciulile în mână, la uşa ambasadelor stăpânitoare  aici ? De ce să ne amăgim  că vă dăm puterea, când, de fapt, cei de afară o au  şi o exercită după cum le vine cheful ? Cheltuim degeaba bani şi energie, iluzionânu-ne  aiurea că bătălia electorală va decide asupra destinului nostru. Nouă ne-a rămas doar dreptul de a scoate din urnă numele slugilor, nu altceva. Deşi, inşii ăştia  – parlamentari şi  miniştri, nu-l pomenesc pe preşedintele ilegitim – nu au identitate. Şi-au abandonat-o voluntar, ca nu cumva să-şi supere şefii de la Bruxelles şi Washington.

Oameni fără chip şi stare civilă, nişte contururi amorfe şi confundabile unul cu altul, goale. Copii abjecte ale politicianului născocit de o Europă globalizată şi insensibilă la tradiţiile naţionale. Legile trebuie să aibă musai girul ocupanţilor, ca şi mărimea lefurilor, a pensiilor, nimic nu trece de ochiul lor  satrapic. Ne-am vândut economia şi independenţa la ordinele cancelariilor euroatlantice, ne-am  trimis aşijderea cetăţenii în pribegie  să cerşească o firimitură de condiţie umană inferioară. Suntem monitorizaţi de ani de zile  de parcă am fi infractori, ni se interpretează în toate felurile orice gest şi mişcare. Trădătorii  s-au înmulţit şi circulă la vedere, unii sunt chiar formatori de opinie. Statul îi decorează şi-i saltă în grade şi ranguri,  se bucură de onoruri şi privilegii. Se laudă cu relaţiile lor de dincolo de graniţe şi, din vocaţia  delaţiunii, şi-au făcut piedestal. Schengen-ul  este  sperietoarea cu  care ne ameninţă stăpânul, titulatura  compromisului suprem. Intraţi în  spaţiul nostru doar goi şi de-a buşilea, uitaţi că  sunteţi români  ! ni se repetă întruna.

Şantajul politic e botezat corectitudine politică, iar de nu schimbăm legislaţia internă pe placul afaceriştilor străini, ioc investiţii ! Întreprinzătorii muscali ne-au furat la bucată metalurgia, dar nimeni  nu le cere socoteală. Subminarea economiei naţionale şi spionajul sunt vini indigene. Procurorii  români sunt preocupaţi să-i bage la zdup numai pe afaceriştii neaoşi. Ceilalţi sunt  curaţi  şi cinstiţi, americanii ne-au chevronizat şi bechtelizat de ni s-a dus buhul, dar ne predau lecţii de morală. Parlamentarii băştinaşi s-au sculat cu noaptea în  cap şi s-au îmbulzit, spăşiţi, la un ataşat diplomatic, un  ţâşti-bâşti trimis de peste Ocean să ne măsoare lipsa de demnitate. Au cearcăne pământii, de la nesomn, şi le tremură bărbăţia de frică. Vocea li s-a piţigăiat şi păşesc umil în salonul yankeului. Îi explică pierit că sunt puterea  legiuitoare şi se scuză că nu l-au întrebat înainte, că nu i-au cerut permisiunea de a legifera. Gazda îi cercetează cu dispreţ  şi mestecă arogant chewing-gum. Bleah, ce popor de lingăi ! îşi zice în gând individul care şi-a ataşat la carâmb România. E atâta scârbă în ochii ăstuia că  abia se abţine să nu scuipe. America nu s-a învrednicit, de un an şi ceva, să-şi expedieze ambasadorul la Bucureşti, la ce bun ?, în colonie merge şi aghiotantul.

Alţi câţiva diplomaţi s-au repezit  la Palatul din Dealul Arsenalului să-i ia la refec pe aleşi, să-i iscodească faţă în faţă. Parlamentarii din  republica vasală îşi pun cenuşă  în cap, o ţin langa cu proasta comunicare  şi promit că nu se va mai întâmpla. Îşi iau angajament să nu-şi mai necăjească supraveghetorii, ce vreţi ?, naivii şi-au imaginat că procedura  de legiferare  le aparţine lor,  nu străinilor ! Năimitul de la Cotroceni râde cu gura lăbărţată şi hăhăie cu tâlc, are şi motive. Păi, nu le spune el mereu,  useliştilor, să fie atenţi că altfel îi pârăşte Apusului ?!  Ăştilalţi şi ei aidoma, nu se lasă, fiecare  umblă cu  turnătoriile pe afară. Aşa că desfiinţaţi, netrebnicilor, România, n-o mai batjocoriţi prin oficinele străinătăţii ! Jurnalul National
http://jurnalul.ro/editorial/desfiintati-romania-657427.html#
------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

6 comentarii:

  1. Uăi, " Hai cuţît cuţît cuţît
    di trii ori te-am acuţît!!!
    Pi-o tocilâ ş-un chietroi măi
    Sâ tai capu" la ciocoi
    Măiii!!!"
    *******************************
    Trebă musai ceva sîngi în ţara aiasta!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mei, mai bine vedeti ce face Cezar maimuca aciulea:

    http://www.libertatea.ro/detalii/articol/poate-fi-cea-mai-perversa-primata-din-lume-vezi-ce-reactie-are-o-maimuta-la-finalul-masturbarii-video-18-478867.html

    RăspundețiȘtergere
  3. Zlaba rau niscarea pi bloga. Bag sama ca ne-am cam facebucilizat . Ma tot gindesc la gardur. Ce mai tre gardururi dac toti stau pe facebuuci? Sa nu fuga animalele din batatura de foame?!
    Uoai PMT-uli,tu esti zdravan la borcan?

    RăspundețiȘtergere
  4. Neata Buna la ZOO + 9! Cezare, la 2 executarea la oaua!

    RăspundețiȘtergere
  5. CEZARIKA, HOP, HOP, HOP,
    SA TI-O DAU MUIKA LA CIOK,
    CA PE UNDE-MI UMBLI NANA
    SA MA SCARPINI TU LA BLANA?

    RăspundețiȘtergere
  6. Are dreptate toa'su: Romanica trebuie desfiintata de drept pentru ca nu mai intruneste caracteristicuile unui stat independent!
    Suntem mai rau decat pe vremea turcilor sau fanariotilor! Macar atunci stiai o treaba: cine te fute si cui ii dai banii...

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite