Google Translate

joi, 30 ianuarie 2014

News! Elena Udrea a demisionat din PDL. Potrivit unor surse politice, Udrea se va înscrie în Partidul Mişcarea Populară

 
Elena Udrea a demisionat din PDL şi merge la Mişcarea Populară.
Democrat-liberalii îi pregăteau EXCLUDEREA sâmbătă.
 
 După avertismentele din ultima perioadă, conducerea PDL consideră că excluderea din partid a Elenei Udrea este singura soluţie pentru a tranşa disputa internă suţinută de fostul ministru, decizia urmând a fi formalizată sâmbătă într-o şedinţă a liderilor democraţi-liberali, au declarat pentru gândul surse din partid. Elena Udrea a fost invitată să-şi prezinte punctul de vedere în faţa colegilor săi. În momentul în care a fost invitată de secretarul general al PDL să participe la întâlnirea de sâmbătă, Elena Udrea a refuzat, răspunzând că a demisionat din partid, susţin aceleaşi surse.
 
Potrivit unor surse politice, Udrea se va înscrie în Partidul Mişcarea Populară.
Picătura care a umplut paharul o reprezintă declaraţiile pe care Elena Udrea le-a făcut într-o emisiune televizată după ce înregistrarea oficială a Partidului Mişcarea Populară. Fostul ministru a susţinut că partidul pregătit pentru Traian Băsescu după plecarea de la Cotroceni va scădea semnificativ scorul electoral al PDL. Mai mult, Udrea nu a exclus tranşant o plecare a sa la PMP pe care l-a calificat drept o ”voce puternică” a opoziţiei şi a sugerat că mulţi pedelişti sunt interesaţi de acest proiect
"Mulţi din PDL vor să fie într-un proiect care să fie o adevarată opoziţie la PSD, care să poată da preşedintele României în 2014, care să continue viziunea lui Traian Băsescu", a spus Udrea.
În urmă cu mai puţin de două săptămâni, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a susţinut la GÂNDUL LIVE că măsura excluderii din partid a Elenei Udrea este una dintre variantele luate în calcul de democrat-liberali.
 
”Ar trebui să decidă, mai rămâne în partid sau nu mai rămâne în partid. Poate să rămână în partid dacă respectă deciziile partidului, dacă nu le respectă, iar decizia partidului este luată, ea nu are un regim special în partid, chiar dacă o cheamă Elena Udrea, va trebui la un moment dat să aplicăm statutul. Nu e o ameninţare, e o constatare. Dacă are alte opţiuni poate să le materializeze în altă zonă politică, nu e nicio reţinere. (...) Este posibil să luăm măsuri care pot să ajungă până la excludere. Nu vreau să se ajungă până acolo, dar o suspendare din partid riscă dacă continuă în stilul ăsta pentru că noi credem că sunt ataşaţi valorilor PDL cei care se luptă cu USL, nu în fiecare zi fac observaţii partidului”, a declarat preşedintele PDL, Vasile Blaga.
Clarice Dinu este redactor-şef adjunct Gândul 
Sursa:
http://www.gandul.info/politica/elena-udrea-a-demisionat-din-pdl-si-merge-la-miscarea-populara-democrat-liberalii-ii-pregateau-excluderea-sambata-11991451

=======================================================


De ce ALERTA... habar nu am...
----------------------------------------------

Relu Fenechiu, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare.
Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat definitiv joi de Înalta Curte de Casație și Justiție la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul".
---------------------------------------------------------------------------------
Completul de cinci judecători, condus de Livia Stanciu, a respins joi recursul lui Relu Fenechiu și a menținut pedeapsa de 5 ani dată anterior ...de un alt complet de la instanța supremă.
Lui Relu Fenechiu i s-a interzis exercitarea unor drepturi civile pe o perioadă de cinci ani după detenție.

De asemenea, instanța a menținut și condamnările în cazul celorlalți inculpați. Lucian Fenechiu, fratele lui Relu Fenechiu, a primit 5 ani de închisoare cu executare, aceeași pedeapsă primind și Mihai Bogdan Damian, administrator la compania Europlus SRL Iași.
Alte condamnări: Petru Andronache — 7 ani, Ioan Turbatu — 6 ani și Ioan Mărghidan — 6 ani de închisoare cu executare, aceștia fiind foști directori în cadrul SISEE Moldova.

Pe latură civilă, judecătorii au scăzut prejudiciul pe care frații Fenechiu și ceilalți inculpați trebuie să-l plătească în solidar, de la 6 milioane de lei în primă instanță la 5,7 milioane de lei.
Decizia este definitivă, urmând ca toți inculpații din acest dosar să fie încarcerați.

Direcția Națională Anticorupție i-a trimis în judecată iunie 2012 pe Ioan Turbatu, director general al SISEE Moldova în perioada 2002-2004, pentru abuz în serviciu, pe Ion Mărghidan, director general al SISEE Moldova în perioada 2004-2005, pentru abuz în serviciu și abuz în serviciu contra intereselor publice, și pe Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova în perioada 2002-2005, pentru abuz în serviciu și abuz în serviciu contra intereselor publice.

În acest dosar au fost trimiși în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu și la abuz în serviciu contra intereselor publice Relu Fenechiu, care la data comiterii faptelor avea calitatea de acționar și/sau administrator la firmele SC FENE Grup SA, SC La Rocca SRL Iași, SC Tehnorom SRL Iași, Lucian Fenechiu, în calitate de acționar și/sau administrator la aceleași firme, și Mihai Bogdan Damian, asociat unic și administrator la SC Europlus SRL Iași și acționar al SC FENE Grup Yorum SA.

Procurorii DNA susțin că, în perioada 2002-2005, SISEE Moldova a realizat achiziții de la cele patru firme menționate fără să respecte prevederile legislației cu privire la achizițiile publice, în condiții de favorizare a acestor firme, de la care s-au cumpărat, la prețuri de produse noi, transformatoare și întrerupătoare uzate și vechi, fabricate în anii 1970-1980.

Cea mai mare parte din aceste produse au rămas permanent în stocul SISEE Moldova, devenind, în final, achiziții de produse vechi, folosite, fără justificare economică, inutile și cauzatoare de prejudicii bugetului societății, făcute cu scopul de a favoriza firmele ce le livrau.
SISEE Moldova a plătit pentru echipamentele cumpărate 6.406.976 lei fără TVA, din care au fost folosite efectiv doar câteva, în valoare de 79.586 lei (0,02%), restul de componente pentru sistemul energetic au rămas în stoc și reprezintă achiziții nejustificate în valoare de 6.327.390 lei fără TVA.

Prejudiciul total calculat inițial de procurori a fost de de 7.529.594,1 lei (6.327.390 lei, la care se adaugă TVA) și reprezintă valoarea echipamentelor necorespunzătoare achiziționate, aflate în proporție de 99% și acum pe stoc.

Acest prejudiciu este rezultatul a 46 de acte materiale derulate în perioada 2002 — 2005, fiecare act material însemnând o achiziție publică efectuată de SISEE Moldova de la firmele menționate.
 
 
 ======================================

Hmm... asta da... ALERTA...
Aici... DNA, DIICOT, Parchetul... NU "vede"? NU "aude"?
Asteptam cu INCREDERE... Provincia!
---------------------------------------------------
Admin Romania Megalitica - http://romaniamegalitica.blogspot.ro/

============================================================
======================================================================

12 comentarii:

  1. Elena Udrea, declarații de presă la ora 18.30
    =================================

    » Elena Udrea va susține o declarație de presă la ora 18.30. Aceasta va fi prima declarație a Elenei Udrea, după ce și-a dat demisia din PDL potrivit pesurse.ro.

    Decizia ei survine dupa ce PDL a anuntat ca a convocat-o la sedinte BPN al PDL pentru a da explicatii cu privire la ultimile declaratii de aseara de la Realitatea TV cand a criticat dur conducerea PDL si a declarat ca se gandeste sa adere la Partidul Miscarea Populara impreuna cu adeptii ei din partid.

    RăspundețiȘtergere
  2. Miscarea copulara poate fi si populara. Udreo, Udreo, fieara rea, mare-ti este tirtitza!

    RăspundețiȘtergere
  3. Bag sama ca bociti dupe belitu' ala de Festeliu....Lasa bre ca are bani nu gluma.Intra si noul cod "venal" de la unu feb si pana de Paste o sa fie liber gagiu.Plateste un mizilic de un meleon RON si dup-aia ramane curat ca lacrima toata veata lui.Pai ce, e rau??

    RăspundețiȘtergere
  4. .....si iese si frat'su.Pai nu??

    RăspundețiȘtergere
  5. Neatza Buna la ZOO + 9, iar la 2, Cezarila sa ma-nbeleasca la oaua!

    RăspundețiȘtergere
  6. Din beneficiile economiei de piaţă pentru care am luptat toţi
    Adio, Alumina Oradea. Proprietarul rus a început demolarea
    ****************************************
    Fabrica de alumină din Oradea (ALOR) s-a deschis în 1965. Anual, unitatea producea 240.000 de tone de alumină, care erau livrate către ALRO Slatina. În 1988 s-a pus în funcţiune secţia de alumină tabulară, uzina din Oradea fiind singura din Europa care producea acest material.
    În 1999 fabrica a intrat în lichidare, iar un an mai târziu a intrat, prin achiziţionarea de către firma paravan CEMTRADE, în proprietatea concernului rus Ruskii Aluminium, deţinut de către oligarhii ruşi Oleg Deripaska şi Roman Abramovici. Era prima fabrică din industria aluminiului care intra în mâna oligarhilor ruşi. Au urmat în scurt timp ALRO Slatina, ALUM Tulcea – achiziţionate de Marco International, grup în spatele căruia se aflau Oleg Deripaska şi Vitali Maţiţki.
    După numai 3 ani dupa ce a cumparat-o, Deripaska a închis fabrică de la Oradea pe motiv că nu mai este profitabilă. Fluxul de producţie a fost repornit în 2004, dar degeaba. În 2006, fabrica a fost închisă definitiv. Iar apoi administratorul rus a decis că trebuie să-şi recupereze investiţiile. Cum? Vânzând terenul de sub fabrica (30 de hectare plus alte 40 ocupate de halde). Şi astfel s-a încheiat povestea singurei fabrici de alumină care folosea bauxită autohtonă.
    Alumina Oradea a intrat şi ea în hora contractelor pentru energie ieftină jucată de oligarhii ruşi, ”băieţii deşptepţi” de la Hidroelectrica, alături de Traian Băsescu şi al său consilier Theodor Stolojan. Ruşii s-au luptat să pună mâna şi pe CET-ul din Oradea, construit împreuna cu fabrica de alumină, pentru a-i furniza energia electrică.
    Povestea fabricii de la Oradea este doar o mică filă din istoria intrării unor ramuri strategice ale industriei în mâna ofiţerilor KGB, după metoda pantentată în Rusia imediat după prăbuşirea URSS.
    *******************************
    http://www.cotidianul.ro/adio-alumina-oradea-proprietarul-rus-a-inceput-demolarea-231189/

    RăspundețiȘtergere
  7. Pusca sa cureaua lata, toata tara-i demolata...

    RăspundețiȘtergere
  8. Nea Caşcavale, Stănescule/Cezăriciu/Petrike, muei voi sunteţi olteni? Ie adevărat ce se-ntîmplă acolea la voi?
    Ete, aciulea:

    "Iarna la olteni. COD PORTOCALIU de CANICULĂ
    Viaţa oltenilor bate orice film. În plină iarnă, în Dolj s-a dat cod de caniculă. Doar pentru câteva secunde, însă, cât a durat până s-a lămurit încurcătura provocată de un angajat de la Institutul Meteo din Craiova.
    Dacă în jumătate din ţară oamenii se bat cu zăpada, viscolul şi gerul, în Dolj lucrurile stau cu totul şi cu totul altfel. Acolo autorităţile au anunţat cod de caniculă.
    Nu au apucat, însă, oltenii să îşi ia şlapii şi costumele de baie, pentru că încurcătura a fost lămurită.
    Directorul Institutului Meteo din Craiova a mers la o întâlnire cu şefii instituţiilor care trebuiau să facă un plan de înlăturare a consecinţelor vremii rele din ultimele zile cu o mapă ce prezenta starea vremii din iulie 2013 şi un cod de CANICULĂ.

    Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/iarna-la-olteni-cod-portocaliu-de-canicula_123724.html#ixzz2rxYLFZwJ
    ***************************
    Ai dreaq huoltenii astia!

    RăspundețiȘtergere
  9. Voi chiar ati intepenit?....Doamne feri!!! Cre' ca trebuie sa bage nea Vasile "ceva de pensii" ca nimic nu va mai dezmorteste.Vai de pulili voastre "anonime"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa ne-o zugi Curleoane! Uite ca-l dezapezira pe aurolac si-acu face git!

      Ștergere
  10. Jaga-jagaaaaaa! Muei,congelatilor, C PL-ul MU faceti de sunteti asa activi? Ati dat la zabata si v-a muiat vinul fiert?!

    RăspundețiȘtergere
  11. Uai ce ninje! Haide Cezar de mi-o linje! Linje-o acu cind ie sculata, linje-o ca pe-o inghetata. Inghetata cu fistic, sa ti-o dam la booci un pic!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri