Google Translate

sâmbătă, 11 ianuarie 2014

O ANALIZA interesanta! Năstase: Vizita Victoriei Nuland, marcată de gafe ale diplomației americane


Fostul premier Adrian Năstase semnalează, într-o postare pe blogul personal, “unele din gafele de comunicare” legate de vizita în România a Victoriei Nuland, adjunct al Secretarului de Stat pentru Europa și Eurasia al Statelor Unite ale Americii. Năstase notează că relația cu SUA este una fundamentală pentru țara noastră, dar ea trebuie să se bazeze pe respect, pe reciprocitate și pe dialog. 

Apreciind că raporturile bilaterale SUA-România au și o dimensiune publică, relativ independentă de conținutul parteneriatului strategic, care este utilizată în funcție de opțiuni subiective, de calitatea ambasadorilor, de natura lobby-ului politic realizat uneori agresiv, și în cadrul unor agende personale, de către persoane din România și Washington, Adrian Năstase consideră că “este evident că Europa nu face parte, în momentul de față, din prioritățile americane” și, în consecință, nici “dosarul României, pentru moment, nu poate fi în topul intereselor strategice americane (cu excepția unor aspecte legate de lupta antiterorism sau de retragerea trupelor americane din Afganistan; după înțelegerea de la Geneva cu Iranul, s-ar putea să existe și o altă abordare în privința instalațiilor anti-rachetă de la Deveselu), întrucât autoritățile de la Washington sunt preocupate, în primul rând, de Orientul Mijlociu, de Asia și de Rusia.

În plus, potrivit fostului premier, consideră neplăcut și faptul că după mai bine de un an, Statele Unite nu au numit încă un ambasador la București, ceea ce are drept consecință gestionarea curentă a relațiilor bilaterale, la nivel sub-strategic, de către persoane de nivel 3 și 4, la Washington, pe o componentă care se bazează, într-o anumită măsură, pe opțiuni subiective, pe contacte sporadice (inclusiv din vina autorităților române).
 
Gafele diplomației americane
 
În continuare, fostul prim-ministru prezintă doar două dintre cele mai recente gafe de protocol pe care le-a făcut diplomația americană de la București, în contextul vizitei la București a Victoriei Nuland, asistentul secretarului de Stat al SUA.
 
O primă gafă, în opinia lui Adrian Năstase, este “Convocarea intempestivă” a președintelui CSM, judecătorul Adrian Bordea și a ministrului de justiție Robert Cazanciuc, pentru consultări, la Ambasada americană. Dacă dorea unele informații, însărcinatul cu afaceri a.i. la București putea să meargă el la sediul celor două instituții pentru a le obține. Așa însă, practic, cei doi demnitari au mers pe teritoriu american (în ambasadă), dând impresia că sunt chemați la ordine. În plus, cei doi reprezintă două puteri distincte ale statului – justiția și guvernul, care, nu-i așa, ar trebui să fie separate. Această “convocare” vine după comunicatul dat anterior “intempestiv” de către ambasadă, în legătură cu două proiecte de legi în dezbaterea Parlamentului. Ori, regulile Convenției de la discuțiilor Viena privind relațiile diplomatice sunt valabile și pentru ambasada americană de la București. Dacă existau îngrijorări, ele trebuiau prezentate direct la MAE, la guvern sau la Parlament și nu lansate public, interferând cu viața politică românească”.
 
De asemenea, Adrian Năstase consideră că “introducerea în comunicatul referitor la vizita doamnei Victoria Nuland, în temele de discuție, a problematicii statului de drept în România” reprezintă aun alt element nepotrivit de comunicare, întrucât “a generat o ambianță tensionată, cu efecte asupra, dând senzația că adjunctul secretarului de stat vine la București pentru a trage de urechi autoritățile”.  ”Comunicatul a fost propus, evident, de către staff”, explică Năstase, precizând totodată că “rostul diplomației este, în principal, acela de a clarifica semnele de întrebare prin convorbiri confidențiale” și apreciind că este posibil ca acest element să fi fost introdus la propunerea ambasadei de la București, în comunicatul de presă.
 
“Am urmărit conferința de presă a doamnei Nuland, de la Ambasada americană, la sfârșitul vizitei. A făcut exclusiv comentarii legate de “statul de drept” din România (cu exepția răspunsului la o întrebare despre Republica Moldova)”, a mai scris Năstase pe blog.
 
Năstase, de acord cu György Frunda
 
Totodată, fostul premier se declară de acord și cu afirmațiile pe care consilierul guvernamental György Frunda le-a făcut înaintea vizitei Victoriei Nuland în România, apreciind că acesta “a atras atenția asupra unor aspecte care țin de protocol, reguli și, în definitiv, de demnitate.
 
Cei care l-au criticat, sugerând politica “ciocu mic” par a fi recitit, de curând, fabula cu “licuriciul cel mare”.
 
Numirea unui ambasador SUA la București, o necesitate stringentă
 
Subliniind că “relația cu Statele Unite este o relație fundamentală pentru România, dar că ea trebuie să se bazeze pe respect, pe reciprocitate și pe dialog”, Adrian Năstase arată că numirea unui nou ambasador american la București este o necesitate stringentă.
 
Ca o concluzie, fostul premier consemnează: “dincolo de legăturile între serviciile de informații legate de lupta antiteroristă și de colaborarea politico-militară, legată de scutul antirachetă și de baza de la Kogâlniceanu, nu există elemente substanțiale de conținut, în prezent pentru relațiile bilaterale.
 
Consecința este aceea că se recurge, din nou, la demagogia “condiționalităților democratice”, încercându-se introducerea pe agenda bilaterală exclusiv a unor teme de politică internă din România, cum s-a mai întâmplat și în alte perioade.
 
Cred că ar fi extrem de util pentru politica externă românească să ofere teme importante pentru dinamizarea relațiilor româno-americane, ieșind din pozițiile defensive și amplificând dialogul bilateral la Washington, pentru că cel de la București pare a fi virusat”.
 
Sursa:
========================
=============================================
================================================================

23 de comentarii:

  1. Uai, da pe Nascase Termopan aista, inche nu l-or bagat la incubator ?
    Ori s-o modernizat la Rahova University Celul's s-or dotat astia parnaia cu bloage personale, cacastori cu tablete si tzambale cu leptoape, cu 1000 mbps, non-stop !
    Ioi !

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce ne place noua, romanasilor, sa ne tot raportam la trecut !
    Cum ii tot da si ziaristicul asta"de 2 eurocenti cu "fostul premier" si "fostul prim-ministru" !
    Lasa buey vremurile de demult si traieste in prezent ! Ce, ti-e rusine sa-i zice "actualul pusicarias" ?
    Lasa-l pe "fostul", ca ala s-a fumat !

    Uai, da eo cu cine dreaca ma cert aciulea ?
    Doamne feri, cred ca pute a tremens !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lasa muei, ca iese si asta din beci cum o sa iasa si BeKalu.

      Ștergere
  3. Buey teteo, da prost mai esti!
    Buey,nu nastase4case e 'subectu',praleo!
    Ia mai ceteste mneatale o data, harticolu!

    RăspundețiȘtergere
  4. Muey, da' unde-mi sunteti? Ati intrat cumva in menopauza?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. NU,bre!!! Intraram in ..andropauza! MAI GRAV!!! Ca la „ minipauza” mai poti, dar la androPAUZA...

      Ștergere
  5. Zapacitilor , lasati-l pe Nastase , si dati-i o mina de ajutor cetzarushului , cu niste comentarii pe bloaga lui . Nici macar robortu horvatu nu-l mai baga in seama .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Băi omule, Cezar Muci pe Faţă, nu merită nici măcar mooie! Mi-aş strica bunătate de s(c)ulă pe biuzele lui de mimuţoi.

      Ștergere
    2. Muie 07,36! Daca te fute grija lui cezar atat de mult, du-te ,bre, si suge-i cososul pe bleoaga lui si lasa-neeeee.....

      Ștergere
    3. Io îi dau o muie lu ăl de la 7, 36...să fie primită! Că prea și-a cerut-o.

      Ștergere
  6. Io le dau clanţă următorilor: Cezărică puţă mikă, Anonimilor de la 14:23 şi 14:24, dar numai să stea nemişcaţi şi să nu întoarcă capul...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Le dai si garantie la lucrare?

      Ștergere
    2. 16,24.
      Măgărușul lui Dănilă să mă ia puțin de -ulă!

      Ștergere
  7. Ai di pula me, iar e luni !
    Si-i si 13 !
    Si-i si dimineata !

    RăspundețiȘtergere
  8. Ioi, daci vreme faina-i afara !
    Fusei cu potaia, la caca-pisu si statui cu muia-n soare si cu cheptul dezgolit, cacum stau toamna, in jiurul datei de Ziua Armatii !

    RăspundețiȘtergere
  9. Uai, azi ni-o baga, toata !
    Am vorbit cu doamna Lupul la Defece si m-o asigurat ca azi se alimenteaza conturilii ! Dupa ora 11 puteti sa va verificati cardurile, ori sa dati tilifon la Petetere, ca sa va confirme !
    De treaba tare sefa Defeceului, este o adevarata profesionista !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: la politieni nush cand o baga, ca am incercat sa vorbesc cu domnul ministru Igas, da nu raspunde pe fix, iar celularul il are blocat !
      Da cred ca tot azi le-o baga si la politieni !

      Ștergere
  10. Doamne feri !
    Eote ce am gasit pe pagina cea mai principala a Sindicatului Cadrelor Militare Demoralizate Filiala Pitesti "Colonel Victor Popescu" !
    Uai, eo fug acusica la meapene, aciulea la em o 100, ca sa fac raport de reactivare, ca il cunosc bine pe domnul ministru Oprea si cred ca am sianse !
    Ioi !
    ==================================
    ata din ce cauza am fost trecuti la "contribuabili" si ni s-a luat statutul de militar in rezerva !

    In baza acordurilor de aderare a României la Tratatul Atlanticului de Nord, din 15 aprilie 2008, Guvernul s-a obligat să asigure militarilor următoarele plafoane medii de soldă şi pensie brută, calculată lunar în euro:

    Nr.crt. Gradul militar Arme terestre (euro)

    1. Sld – MAC 1.750 – 2.450 +25 – 45 % în fct. de vechime

    2. Sg. Maj. - Plt. Adj 2.450 – 3.450 +22 – 38% în fct. de vechime

    3. MM Cl IV- MM Principal 2.750 – 3.750 +28 – 38% în fct. de vechime

    4. Slt – Căpitan 3.650 – 4.950 +24 – 48% în fct. de vechime

    5. Mr – Col 5.050 – 7.750 +24 – 48% în fct. de vechime

    6. Gen1*- Gen 4* 7.550 – 11.750 +15 – 25% în fct. de vechime

    7. PMC Gr. 1 – PMC Gr. 6 2.250 – 3.750 + 20 – 35% în fct. de vechime
    =============
    Tu bi continuied

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La aceste valori se adaugă sporul de vechime, sporul de funcţie, sporul de risc în teatrele de operaţiuni, gradaţii, ordine, medalii, indemnizaţia de instalare, indemnizaţia de re-inserţie în economia civilă, norma de hrană de campanie, banii pentru uniformă şi furnituri, alocaţii pentru copii şi pentru soţiile fără serviciu, costuri cu chiria, transportul, comunicatiile, etc. Vechimea în serviciul militar activ, se stabileşte în funcţie de grade astfel:
      - corpul generalilor - max. 40 de ani,
      - ofiţeri superiori - max. 35 de ani,
      - ofiţeri inferiori – max. 30 de ani,
      - subofiţeri şi maiştri militari – 35 de ani,
      - soldaţi şi gradaţi – max. 25 de ani,
      - personal civil conform codului muncii.
      Ministrul Apărării Naţionale poate acorda dispensă de la 1-5 ani, pentru depăşirea duratei de serviciu în cazuri motivate, pentru generali şi ofiţeri superiori, iar pentru celelalte categorii de cadre militare, comandanţii de mari unităţi sau unităţi independente, în funcţie de necesarul de încadrare pe stat. Aceleaşi plafoane de calcul se aplica şi militarilor concentraţi sau detaşaţi la alte instituţii publice din domeniul ordinii publice, siguranţei, protecţiei şi escortei demnitari, misiuni diplomatice, etc.
      Pentru cadrele decedate în misiuni de lupta, familiilor li se acordă un ajutor egal cu 150 de solde lunare brute, pentru invalizi şi clasaţi inapt pace şi război, ca urmare a unor accidente sau răniri în timpul şi din cauza îndeplinirii obligaţiilor de serviciu în slujba patriei, militarii primesc un ajutor egal cu 125 de solde lunare, la care se adaugă o pensie de invaliditate egala cu solda de grad şi funcţie a colegilor din activitate.

      Ștergere
    2. Pensia de urmaş pentru văduve şi orfani este de 0,5 X ultima soldă ridicată de către de cuius.
      Pensiile rezerviştilor se vor actualiza trimestrial şi vor fi egale cu solda de grad şi funcţie minus sporurile, care se plătesc militarilor din activitate, la care se adaugă un spor de ore suplimentare, efectuate pe timpul serviciului. Guvernul României, Ministerul de Finanţe şi Ministerul Apărării Naţionale, vor lua toate măsurile organizatorice, pentru plata obligaţiilor de plată faţă de personalul din sistemul de apărare, şi pentru rezervişti, între 1-5 a lunii, pentru luna următoare. Plafonul cheltuielilor legate de plata soldelor, salariilor şi pensiilor militarilor activi şi în rezervă, se va asigura de ANAF, din Bugetul de Stat, şi va fi inclus în toate negocierile cu organismele financiare internaţionale. Plata se va face în moneda naţională, calculată conform ratei de schimb valutar a BNR, iar garanţii respectării obligaţiilor asumate de Romania, pe această linie cu NATO, este Preşedintele României PRIMUL MINISTRU şi Parlamentul. La soluţionarea unor eventuale contestaţii sau acţiuni în justiţie, Ministrul de Justiţie va lua măsuri să comunice extrasele din convenţiile internaţionale desecretizate în parte, privind obligaţiile de plată ale statului faţă de persoanele care au lucrat sau lucrează în structurile sistemului de apărare naţională, tuturor preşedinţilor de instanţe competente.
      ` Pentru cadrele active şi în rezervă, cărora li s-au plătit un nivel inferior acordurilor internaţionale la nivel NATO, incepand de la integrarea Romanei in NATO, Direcţia Financiar Contabilă a MApN, în termen de 60 de zile, va calcula şi vira sumele cuvenite militarilor, fără alte formalităţi, cu respectarea şi a altor hotărâri judecătoreşti conexe investite cu titlu executoriu.
      Acest accord bilateral cu FMI si Banca Mondiala a fost discutat in prealabil şi negociat cu toate organizaţiile neguvernamentale ale militarilor în rezervă, veterani, invalizi, văduve şi orfani, fiind parte a Pactului Social de Stabilitate dintre societatea civilă şi militarii de carieră sau apărătorii patriei. Personalul din ataşatură, diplomaţie, producţie specială, magistratura militara, servicii de informaţii militare şi de protecţie, contraspionaj, din învăţământul militar, etc. vor primi şi alte sporuri, ce se vor stabili prin reglementări speciale.

      Armele navale si aeriene, tancurile si rachetistii ce deservesc unitatile de scuturi antisatelit, mai primesc sporuri de confidentialitate si de risc.
      ========================
      Realizator: colunel Victor Popescu, fost comunist, actual sindicalist
      Lindica: http://scmdfiliala1arges.blogspot.ro/

      Ștergere
  11. Adica, cacum ar veni, un capitan vechi ca tabla de pe casa, ar loa lunar cam 22.500 lei noi, la care s-ar adauga fro 10 mii lei noi vechimea, plus ceva sporuri daca lustruieste scutul de la Deveselul, ori e incadrat la "Ochiul si Timpanul"Sectia Ciripitori de Dat in Gat, ceea ce s-ar totaliza la cam 35 000 de lei noi actuali pe-o luna !
    Numa ca atuncea n-or sa mai hie lei, ci numa euro, n-asa ? Iar penziile for fi recorelate, din oficiu, la cerere, la valoarea si in cuantum de cam 87 la 100 din soldele activilor !
    Ioi, ce fain e in OTAN !

    RăspundețiȘtergere
  12. Mai nashpa e pentru politieni, ca ei nu e in OTAN, ca armata ! Asia ca vor ramanea sa-si rotunjeasca veniturile lunare cu amenzi, ori cu micile ciupeli la vamuire !
    Nush sigur daca intra in ecuatie si pompagiii cu tulumbele, ori mascatii cu cai la poarta !
    Da cred ca da, ca si ei face parte din SAOPSN, chiar dache da la coaste la aia de la Pungesti ca nu vrea gaze pe sesti !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai, tu chiar crezi kestia aia cu penziile mOTAN? Iti spun io ca nu-i adevarat! Cica tot sistemul national de ap...va primi lefuri, pensii si alte alea in ruble, iar unii ca Cezar MuciCiacios in carboave de alea ukraniene.

      Ștergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri