Google Translate

vineri, 14 martie 2014

ATENTIE! Intră în vigoare noua legislaţie privind identificarea câinilor cu stăpân. Până la ce dată trebuie microcipate animalele


Posesorii de câini riscă amenzi între 2.000 şi 5.000 de lei dacă nu le implantează animalelor de companie un microcip de identificare şi nu le înregistrează la medicul veterinar. Începând de sâmbătă, intră în vigoare noua legislaţie privind identificarea câinilor cu stăpân, informează Mediafax.

Conform normelor care intră în vigoare sâmbătă, proprietarii câinilor au obligaţia să identifice, prin microcipare, şi să înregistreze animalele în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân (RECS), la medicul veterinar, în termen de 90 de zile de la fătare sau înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spaţii publice a acestora. Câinii care au deja mai mult de 90 de zile trebuie identificaţi şi înregistraţi până la 1 ianuarie 2015 sau înainte de vânzarea, donarea, vaccinarea contra rabiei sau scoaterea în spaţii publice a acestora.

Pentru cetăţenii care au deja câini cu microcip, medicul veterinar urmează să stabilească calitatea microcipului şi dacă acesta poate fi citit. În cazul în care nu corespunde normelor microcipul va fi schimbat.

Tot până la 1 ianuarie 2015, câinii de rasă comună sau metişii acestora trebuie să fie sterilizaţi, potrivit HG nr. 1059/2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a OUG nr. 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân, intrată în vigoare în 23 decembrie 2013.

Deţinătorii câinilor de rasă comună sau metişilor fătaţi după data de 1 ianuarie 2015 au obligaţia să sterilizeze puii astfel: femelele la vârsta de 4 - 6 luni şi masculii la vârsta de 6 - 8 luni.

Amenzile pentru nerespectarea reglementărilor privind identificarea şi microciparea câinilor sunt între 2.000 şi 5.000 de lei şi între 5.000 şi 10.000 de lei pentru cei care nu-şi sterilizează câinii de rasă comună sau metişii acestora, potrivit Legii nr. 258/2013 pentru modificarea si completarea OUG 155/2001.

Preţul sterilizării pentru un mascul nu poate fi mai mic de 100 de lei, iar pentru sterilizarea unei femele va fi de minim 150 de lei. Microciparea va costa în jur de 50 de lei, a mai spus Andronie, menţionând însă că fiecare cabinet va stabili tarifele în funcţie de cerere şi ofertă.

Sursa:
http://www.antena3.ro/romania/intra-in-vigoare-noua-legislatie-privind-identificarea-cainilor-cu-stapan-pana-la-ce-data-trebuie-microcipate-animalele-247084.html
====================================================
==========================================================
====================================================================

21 de comentarii:

  1. oai ce m-o futut adminu!!!!!!! dati si voi o pagina in urma! cetiti si voi o poiezie:):):)
    oricum avionu' ala malaiezian avea indicativu' MH 370/730 da oricum ierea cu MH.oai de pulili noastre! MH s-a scufundat
    Ca de indicativu R26de mii basca ceva ....oricum s-a ales prafu'
    PS.....si pulberea lu' olescu pensionar multiplu(parc-ar fi la paralimpici:):):):)

    RăspundețiȘtergere
  2. Muie, tu-va-n gura de derbedei zabalosi !
    ===========================
    Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, vineri seară, că autoritățile române competente au luat introducerea unor măsuri preventive, privind problema maghiară.

    Astfel, s-a decis nepermiterea intrării pe teritoriul României a membrilor din Noua Gardă ungară, Mişcarea de tineret din cele 64 de comitate, Oastea Haiducilor şi Jobbik.
    ==================================
    Ajunsesem dreaca ca veceul din gara Dolhasca ! Toti cretinii Europei, toti dezaxatii si drogatii or ajuns sa imputa aerul p-aciulea !
    La cap, tu-i in gura de holbati !
    Si, la prima croncaneala a Udemereului, pe nush ce probleme de astea cu autonomia, cu limba-n cur, cu nush ce steaguri pe primarii, cu nush ce facultati, cu nush ce imn bozgoresc, cu nush ce intoarcere cu curul cand se intoneaza imnul Romaniei, cu nush ce amenintari cu moartea, cu nush ce spanzurare a lu Iancu cel Mare, cu nush ce alte inchipuiri de-ale lor, afara si cu astia ! Cu popa Steokes in frunte, tu-l in gura de ghiavol poponar, de ne balacareste zilnic pe la Briucsel !
    VALEA !
    Sa mearga in SU ale A sa se vsparga in figuri de astea, sa vada ce democratie iau peste bot !

    RăspundețiȘtergere
  3. Rezultate de exceptie la stimularea de la Bac !
    Ilfovul, pe primul loc !
    Si Bucurestiul este in top, cu rezultate remarcabile !
    Las ca-i bine, Italea va asteapta, la reconverse profesionala intensiva, in nobila meserie de Supraveghetor-Ingrijitor cururi bosorogi !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: si, indiferent de aceste rezultate catastrofale, care reflecta si calitatea dascalilor formati in democratia multilateral dezvoltata, after lovitura de stat din 89, nu trebuie sa renuntam, sub nicio forma, la miscarea de hop, hop, hop, pentru ca, numai asea ma simtesc implinit, cand me-o loati cu tontii la ceoc !

      Ștergere
    2. Ear cu microciparea si taierea coaelor prin juganire, otoritatile noastre ar treboi sa reflecteze cu mai multa aplecare si asupra altor rase, care se fut ca iepurii, toarna cate o satra de boraci, dupe care urla ca de ei n-are grije nimenea !
      Dupa modelul chinezesc. Cine nu e cuminte si juiseaza in pizda, jiap, jios coaele, concomitent cu schimbarea numelui in CI, din Pardailean Menics, in Eunucu Hadambu !

      Ștergere
  4. MPT, esti tare. Pacat ca nu ai indicat cine ar trebui microcipati si juganiti. Fata de dansii, cainii sunt de o mie de ori mai corecti.

    RăspundețiȘtergere
  5. Băi Cur de Leone ai belit pula la urs! Însemnează că te jugănesc ăştia, vorba boschetelui de MPT. Băi, da-ţi fac şi carnet de sănătate?

    RăspundețiȘtergere
  6. PMT, Doncorleone, mei frati, de sula sa ma luati

    RăspundețiȘtergere
  7. Eu cred ca sterilizarea asta si microciparea, trebuie sa inceapa de la Basecu si turma lui de iepe, Tonta + popa tata socru autosterilizat, Antonescu si toata sleatha de derbedei si hoti care ne conduc de 25 ani. Poate asa nu s-o mai inmulti hotia, prostia si nemernicia in tara asta.

    RăspundețiȘtergere
  8. "Rusia a interceptat, vineri, în Crimeea, un avion american de recunoaştere fără pilot care survola regiunea ucraineană prorusă Crimeea, anunţă compania rusă de armament Rostekhnologhi, conform Mediafax.

    "Conform datelor de pe aparat, este vorba de o dronă de tip MQ-5B aparţinând Brigăzii 66 de informaţii militare a Statelor Unite", a comunicat compania rusă."

    RăspundețiȘtergere
  9. Ce bine seamana ala din dtrapta, din poza cu Dorel Curdeleu, Aceeasi palarie de malagambist mafiot.

    RăspundețiȘtergere
  10. Ai the my pula, ear e rîmbătă !
    Mneatza-Greatza pe recoare ,
    Sa strigam cu tontii hop
    Si ce am intre picioare
    Sa me-o loati suav !
    (La ceoc !)

    RăspundețiȘtergere
  11. Dezastru nateonal la bocoloreat in Tinutul Trombeta -Turu Sobelim !
    Uai, nea Bozile, ce pula mea e-acolea la voi ? Pregatiti noi promotii de paznici de farmacii si de moluri, ori ce fel de scoala se face p-acolea ? Domnul ministru Franghiu, de la Educate stie ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: auzi ce zice la radeo, ca dache amu s-ar da bocoloreatul pe buni, in 7 licee din MeheDinti, Zero barat ar promova !

      Ștergere
  12. Tu-ti gura ma-tii de bozgoroi imputit, de revansard si revizionist ticalos ce esti !
    Auzi la bozgan, Steagul naţiunii maghiare, steagul Ţinutului Secuiesc, steagul UE şi steagul ..... României ! Daca mai are loc, printre stegurile lui bozgoresti !
    Uia nemernicule, ordinea este viceversa: steagul ROMANIEI PRIMUL, si UNICUL, iar pe celelalte sa ti le bagi in cur !
    ============================
    Şeful Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a explicat că evenimentul se desfăşoară de 25 de ani şi din ce în ce mai mulţi oameni participă.

    "De 25 de ani avem acest eveniment frumos organizat, cu echipe din Târgu Secuiesc, precum se vede şi acum vin mii şi mii de oameni. Suntem peste 10.000 de oameni aici şi vremea şi Dumnezeul ţine cu noi. Parada cu cai este o tradiţie de 1.000 de ani, pentru că legenda secuilor spune că noi ne-am născut pe cai. Dacă suntem conştienţi şi putem respecta mândria naţională atunci putem construi un viitor comun aici în România şi acesta este cel mai important lucru. Domnul vicepremier este o cunoştinţă de ani de zile, a fost şi anul trecut şi cred că o să vină şi anul viitor. Stăpâneşte calul şi evenimentul. Nu este nimic deosebit. Steagul naţiunii maghiare, steagul Ţinutului Secuiesc, steagul UE şi steagul României."
    =============================================
    Ai di capuletilii nost !

    RăspundețiȘtergere
  13. Pai e cam clara treaba.Tot ce iese din iapa pe/sub cal se naste/fata

    RăspundețiȘtergere
  14. Na ca uitai tonma acusica de 15 martie, ziua generalilor beliti
    deci:
    jó napot dugni a Mehedinti keresztül közös Kharkov!

    RăspundețiȘtergere
  15. Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) are pe rol un dosar in care mai multe persoane cu cetatenie ungara sunt cercetate pentru "actiuni impotriva ordinii constitutionale", prin declaratii cu caracter revizionist si separatist.


    DIICOT precizeaza ca exista suspiciunea rezonabila ca in perioada 2013-2014, pe teritoriul Romaniei, cu ocazia mai multor manifestari ce au vizat promovarea Aliantei Tinerilor de Dreapta - Miscarea pentru o Ungarie mai buna, au fost facute declaratii cu caracter revizionist si separatist, contrare ordinii constitutionale.
    ================================
    Sa nu-i credeti nici cat negru sub unghie pe bozgalai ! Ii doare drept la basketi de buna guvernare, de problemele puletilor romanesti ! Astia au un singur scop: sfartecarea teritoriului national, autonomia, Ungaria Mare si stergerea de fata pamantului a tot ceea ce este romanesc, din zona lor de interes !
    Ceea ce au si reusit intr-o mare masura !
    Chiar in aceste momente, revizionistii de la Giobica si de la Zgarda Bozgara instiga, mascat, la statuia lui Pantofi Tartor la dezbinare !
    Treaba voastra, stati si crepati linistiti in voi slana si jumari, ca nu conteaza la voi dache fro 3jde mii de bozgalai marsaluiesc prin Erdely, cantand imnul Ungariei si fluturand stegurile Tinutului SeMuiesc, exclusiv pentru a-si arata nemultumirea fata de acciza la benzina !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: ear ca sa nu ma nervez prea tare, dar si pentru a imbina placutul cu utilul, reiterez rugamintea de a nu scapa din vedere faptul ca, pentru a me-o loa duios la ceoc, este aptsolut necesar sa mentineti ritmul de hop, hop, hop !

      Ștergere
    2. Muei, nu ne confunda cu suciu, care doarme supt cascheta cu gust de fofoloanca bozgoreasca pe limba!! Vezi cati indezirabili a propus MAI si cati a propus SRI!

      Ștergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri