Google Translate

luni, 5 mai 2014

Guvernul sesizează CCR pentru implicarea președintelui în campania electorală! Si ce daca!

 
Războiul dintre preşedinte şi premier ajunge din nou la Curtea Constituţională. Victor Ponta a anunţat, luni seară, că Executivul va sesiza magistraţii CCR în cazul implicării lui Traian Băsescu în campania electorală.


"Guvernul României va sesiza CCR în sensul următor: trei solicitări – să analizeze existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern, cel abilitat să organizeze și care răspunde de campania electorală, și Președintele României; să stabileaască dacă acest conflict e cauzat de implicarea lui Traian Băsescu în campania pentru europarlamentare și în campania pentru alegerile pentru Parlamentul României și să pronunțe o decizie prin care să stabilească în mod clar că președintele României și alte categorii de persoane nu au dreptul să facă o campanie”, a anunțat Victor Ponta. „În baza deciziei Curții, vom proceda în consecință”,
a completat premierul.

Întrebat dacă această afirmație înseamnă o nouă suspendare a președintelui, Victor Ponta a răspuns că orice decizie a CCR e obligatorie. La insistențele jurnaliștilor, care au întrebat dacă o eventuală decizie CCR care ar da dreptate Guvernului ar duce la o nouă suspendare a președintelui, Victor Ponta a spus:
„Am în intenție un singur lucru acum, să respect Constituția și de a solicita CCR, pentru că nu există decât anumite situații în care poate fi sesizată CCR. Trebuie să stabilim foarte clar dacă președintele are voie să facă campanie, pentru că o asemenea decizie ar avea implicații ulterioare referitoare la alte categorii – înseamnă că și militarii, înalții funcționari au voie”.
Premierul a precizat că are în față textul sesizării către CCR, o să-l revadă și probabil marți îl va înainta CCR și a promis că îl va da publicității.

Acţiunea Guvernului vine după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, Elena Udrea a postat pe un cont de socializare mai multe fotografii cu şeful statului îmbrăcat într-un tricou cu însemnele Partidului Mişcarea Populară.

Preşedintele Traian Băsescu nu a considerat că a greşit atunci când s-a fotografiat îmbrăcat în tricou cu însemnele electorale ale unui partid. Şeful statului susţine că nu a încălcat niciun articol din Constituţie.

Sursa:
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Politica/Guvernul+sesizeaza+CCR+pentru+implicare+presedintelui+in+campani

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite