Google Translate

sâmbătă, 24 mai 2014

Woww...! Vino muica... la votare! Primarul Severinului, Constantin Gherghe, s-a înscris în Fundaţia Mişcarea Populară. UPDATE. De ce sa mergem la vot? Marian Tutilescu: Pentru ca suntem o natiune importanta


Primarul Severinului, Constantin Gherghe, s-a înscris joi în Fundaţia Mişcarea Populară, anunţul fiind făcut într-o conferinţă de presă, susţinută la Bucureşti, alături de edil fiind Elena Udrea, Marian Preda şi Cristian Diaconescu.

Vestea nu a luat prin surprindere mediul politic severinean deoarece era de notorietate relaţia apropiată între primarul Severinului, Constantin Gherghe şi fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea. De altfel primarul pedelist al Severinului s-a numărat printre invitaţii la petrecerea Elenei Udrea, organizată de ziua ei în luna decembrie a anului trecut, ocazie cu care edilul şef i-a oferit un tablou semnat de maestrul Ştefan Popa Popas. Tot Gherghe este cel care, în calitate de preşedinte al organizaţiei municipale a PDL Turnu Severin, a susţinut-o pe Elena Udrea, atunci când aceasta a candidat pentru funcţia de preşedinte a partidului.

„Mă bucur să continuăm un parteneriat pe care l-am început în anii trecuţi prin venirea domnului primar Gherghe în Fundaţia Mişcarea Populară. Pentru mine este o dată în plus o bucurie pentru că am lucrat foarte bine cu primarul Gherghe de la Turnu Severin unde împreună am reuşit să derulăm câteva proiecte pe fonduri europene foarte importante de la reabilitări de drumuri de vreo 60 de milioane RON, la reabilitări de şcoli, licee, proiecte pe turism care desigur ar fi trebuit continuate, dar nu are cine pentru că la guvernare nu se ocupă de turism, lucrări pe care le-am făcut împreună pentru cei din Turnu Severin, pentru severineni şi pe care după cum şi domnul primar spune sperăm să le putem face şi în viitor nu numai pentru cei din Severin, ci pentru toţi românii”, 
a spus Elena Udrea în cadrul conferinţei de presă.

Faptul că primarul Gherghe a susţinut-o pe Elena Udrea pentru funcţia de preşedinte al Partidului Democrat Liberal a contat destul de mult pentru fostul ministru al Dezvoltării, care în cadrul conferinţei de presă a ţinut să-i mulţumească pentru această susţinere.

„Pe de altă parte, colaborarea noastră a fost şi în plan politic, domnul primar nu este doar un excelent gospodar, un om care pune foarte mult suflet pentru comunitatea în care este ales primar, ci şi un om politic curajos. În campania internă din 2013 pentru preşedinţia Partidului Democrat Liberal, deşi a fost ordin pe unitate la filiala Mehedinţi să nu cumva să se voteze cu Elena Udrea, domnul primar şi-a asumat transparent să mă susţină şi este pentru mine o dovadă clară a curajului pe care îl are ca om politic şi a faptului că este un bărbat politic adevărat şi îi mulţumesc încă o dată pentru acea susţinere care a fost împotriva liniei dată de organizaţia de la Mehedinţi şi de la centru partidului”,
a mai spus Elena Udrea.

Primarul PDL al Severinului, Constantin Gherghe, a declarat că a regăsit în rândurile Fundaţiei Mişcarea Populară vechi colegi de partid şi că se bucură că se alătură acestora.

„Mă bucur că mă aflu aici, mai ales că după cum spunea şi domnul preşedinte al Fundaţiei aici mi-am regăsit colegi de partid destul de mulţi şi de importanţi din rândurile Partidului Democrat Liberal, din care şi eu fac parte. Mă bucur să mă alătur lor, mă bucur să mă alătur dumneavoastră şi sper ca şi pe această cale, pe calea unei fundaţii non-guvernamentale să facem ceva deopotrivă pentru ţară şi pentru zona de unde vin eu. Cel puţin cât am avut plăcerea să lucrăm cât aţi fost d-voastră ministru, Turnu Severin a avut de câştigat. Cu speranţa aceasta mă alătur acestei fundaţii şi cu încredere pentru că vin lângă nişte oameni cu care s-a făcut treabă şi realitatea o demonstrează fără să o spunem noi. Sper ca perspectiva să ne mai ofere această oportunitate. În rest, să dea Dumnezeu să ne fie bine şi nu numai severinenilor, toată populaţia din România să se bucure de un dram de bunăstare în perspectivă”,
a declarat Constantin Gherghe.

Primarul Constantin Gherghe a fost membru al PSD Mehedinţi, iar în 2008 a părăsit rândurile PSD-ului şi a candidat pentru funcţia de primar al Severinului din partea Partidului Democrat Liberal Mehedinţi.

Sursa:
http://adevarul.ro/locale/turnu-severin/primarul-severinului-s-a-inscris-fundatia-miscarea-populara-1_537e15a10d133766a8e13b1b/index.html
======================================
=================================================

"Fundaţia Mişcarea Populară a mai câştigat un membru cu greutate, pe primarul din Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe. Am salutat venirea sa alături de Fundaţie din două motive: este un primar gospodar, cu care am colaborat excelent în timpul mandatului meu la MDRT. Am realizat împreună proiecte de peste 200 de milioane de lei – reabilitări de drumuri, modernizarea unor şcoli, proiecte în tur...ism. În plus, este un politician curajos, care m-a susţinut transparent în 2013, la Convenţia Naţională a PDL, când s-a dat ordin ca nimeni din Mehedinţi să nu voteze cu Elena Udrea pentru preşedinţia partidului.
Mă bucur să-l regăsesc pe Constantin Gherghe într-un nou parteneriat, de această dată, cel pe care PMP îl are cu Fundaţia Mişcarea Populară."
Sursa:
May 22

======================================================================
De vazut  si aici:



===================================================

GHERGHE A SCHIMBAT MACAZUL



Constantin Gherghe schimbă partidele ca pe ciorapi. Cu doar câteva ore în urmă, edilul severinean şi-a anunţat înscrierea în Fundaţia Mişcarea Populară. După ce a defilat în campanie cu PSD, Gherghe a schimbat, din nou macazul şi a anunţat susţinerea pentru Mişcarea Populară. Primarul Severinului a declarat că nu îşi va da demisia din PDL, pentru că ar riscă să îşi piardă mandatul, dar nu va mai susţine politic partidul.

Sursa:
http://www.televiziuneaseverin.ro/rts4/index.php/arhiva-stiri/15588-gherghe-a-schimbat-macazul.html
=======================================================================

 
UPDATE. De ce sa mergem la vot?
Marian Tutilescu: Pentru ca suntem o natiune importanta
 
Trebuie sa mergem la vot duminica, la alegerile europarlamentare, pentru ca suntem o natiune importanta si trebuie sa ne implicam in viata politica a Uniunii Europene, afirma chestorul general Marian Tutilescu, fost sef al Departamentului Schengen din Ministerul de Interne. Cele mai recente sondaje, realizate saptamana trecuta, arata ca, desi peste 50% dintre alegatorii romani se arata interesati, doar o treime sunt decisi sa mearga duminica la cele mai importante alegeri europarlamentare de la infiintarea Uniunii Europene.

"Solutia nu este boicotarea alegerilor. Daca vrei sa iti expui un punct de vedere, il expui mergand la vot si optand pentru anumiti candidati. Acesta e modul elementar si eficient al manifestarii unei optiuni, nu absenta.

Eu cred ca trebuie mers la vot, trebuie sa demonstram ca ne intereseaza viitorul nostru in contextul european. Europa reprezinta o optiune pe care, la un moment dat, Romania prin cetatenii ei a avut-o - de a adera la aceasta Uniune. Ca atare, trebuie sa ne implicam in viata politica a Uniunii Europene", a declarat pentru Ziare.com cel care a negociat ani de zile intrarea Romaniei in Schengen.

Marian Tutilescu subliniaza faptul ca "este falsa opinia ca nu ne afecteaza prea mult ce se intampla la Bruxelles", opinie exprimata de unii dintre alegatorii romani care nu intentioneaza sa vina duminica la urne.

"In procesul de elaborare a legislatiei exista niste pasi in care fiecare proiect de act normativ este verificat din punct de vedere al compatibilitatii cu legislatia europeana, cu atat mai mult cu cat exista o prevedere clara care spune ca legislatia europeana prevaleaza atunci cand exista un conflict cu cea interna.

Este foarte important sa trimitem oameni capabili in Parlamentul European, mai ales pentru ca nu trebuie sa uitam ca suntem o natiune importanta, avem un numar semnificativ de reprezentanti acolo si ei vor sustine pozitia si interesele Romaniei la Bruxelles, iar acest lucru este esential", a mai declarat acesta.

Afla care este sectia ta de votare

Ultima saptamana de campanie: Cati oameni merg la urne si ce voteaza - sondaj CURS si Avangarde

Alegeri europarlamentare: Boicotarea alegerilor avantajeaza partidele mari

Cele mai importante alegeri europarlamentare de pana acum

Duminica, 25 mai, peste 18 milioane de alegatori din Romania sunt asteptati la urne pentru a vota partidul sau candidatul independent care sa ii reprezinte in Parlamentul European in urmatorii cinci ani. Romania va avea 32 de eurodeputati din cei 751 care ii reprezinta pe cei peste 500 de milioane de cetateni din cele 28 de state membre UE. Votul este obligatoriu doar in Belgia, Cipru, Grecia si Luxemburg.

Detalii suplimentare pe site-ul Parlamentului European

Acestea sunt cele mai importante alegeri europene de pana acum, in conditiile in care Uniunea Europeana face eforturi pentru a depasi criza economica, iar liderii ei au pozitii diverse cu privire la directia care ar trebui urmata in viitor. In plus, sunt primele alegeri desfasurate dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, in 2009, care a conferit o serie de noi competente Parlamentului European.

Mai mult, in premiera, de rezultatul alegerilor europarlamentare din 25 mai va depinde cine va conduce si Comisia Europeana, cei mai bine cotati fiind Jean-Claude Juncker, candidatul PPE, si Martin Schulz, candidatul PES.

Cum va arata Parlamentul European dupa alegeri

Sondajele arata ca scoruri foarte stranse intre principalele forte politice europene, de stanga si de dreapta, Partidul Popularilor Europeni avand un usor avantaj in fata socialistilor din PES.
Sursa:
==============================================
=========================================================
=====================================================================

19 comentarii:

  1. Ultimul sondaj CSCI înainte de alegerile europarlamentare 2014
    arată cât ar putea obține partidele, alianțele și candidații independenți duminică.
    -------------------------------------------------------------------------------
    Alianța PSD-PC-UNPR ar obține 43%. Între PNL, PDL și PMP, diferența este nesemnificativă. Național-liberalii ar obține 14%, democrat-liberalii - 12% și Mișcarea Populară - 11%.

    UDMR ar uma să obțină 6%. Mircea Diaconu și PP-DD sunt la egalitate. Fiecare ar putea obține 4%. Forța Civică ar urma să obțină 3%, PRM 2% și "Alții" 1%.

    Situația, potrivit sondajului CSCI, nu este mult diferită față de cea din luna februarie.
    ----------------------------------------------------------
    Alianța avea 41% în februarie. PNL avea tot 14%. PDL avea un procent în plus, 13%, însă eroarea eșantionului este de 3%. PMP avea 8% în februarie și UDMR 7%.

    See more at: http://www.dcnews.ro/ultimul-sondaj-csci-inainte-de-alegerile-europarlamentare_443976.html#sthash.805Vdb7F.dpuf

    RăspundețiȘtergere
  2. Vedem luni cum s-au ales. Restul e vorbe.

    RăspundețiȘtergere
  3. REZULTATE ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014.
    Ultimele sondaje înaintea votului de duminică.
    ----------------------------------
    În aşteptarea rezultatelor şi ext-poll-urilor la alegerile europarlamentare 2014, partidele au testat electoratul înaintea scrutinului, Alianţa PSD-PC-UNPR fiind în topul preferinţelor, având ca şi adjudecate aproape jumătate dintre mandatele pentru Bruxelles. De asemenea, de remarcat este că PMP-ul Elenei Udrea, înfiinţat oficial în urmă cu câteva luni, are toate şansele să treacă de 10%.

    REZULTATE ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014. Pe ultima sută de metri înainte de ziua votului, institutul de sondare CSCI a analizat răspunsurile a 1.110 cetăţeni cu drept de vot, în perioada 19-22 mai. Potrivit analizei sociologice, alianţa electorală PSD-PC-UNPR este marele câştigător al euroalegerilor din 2014. Aceasta ar câştiga 43% dintre voturi, în vreme ce liberalii ar obţine doar 14%.

    În acelaşi studiu, PDL şi PMP ar fi la o diferenţă de doar un procent, democrat-liberalii fiind preferaţi de 12% din electorat, iar partidul Elenei Udrea de 11 procente.

    Singurul candidat independent care ar câştiga un loc în Parlamentul European ar fi Mircea Diaconu, fiind cotat cu 4% dintre voturi.

    PPDD (4%), FC (3%) şi PRM (2%) ar rata intrarea în PE, obţinând sub pragul de 5 la sută.

    În statisticile CSCI, casă de sondare agreată de PSD, se arată şi cum a evoluat intenţia de vot pentru fiecare partid. Astfel, alianţa PSD-PC-UNPR s-a menţinut peste 41%, înregistrând o creştere uşoară de două procente din februarie până în mai. PNL a oscilat, în această perioadă, între 14-15 la sută, iar PDL între 10-13 la sută. O evoluţie concretă a avut-o PMP, pornind de la 8 procente în februarie şi ajungând la 11 la sută la sfârşitul lunii mai.

    REZULTATE ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014. Potrivit celui mai recent sondaj realizat de Operation Research, în perioada 21-22 mai, PSD-PC-UNPR ar câştiga euroalegerile cu 45%, cel mai mare scor din toate studiile realizate. În aceeaşi analiză, PNL ar obţine 15%, în timp ce PMP şi PDL ar fi la egalitate, cu 10%. La fel ca în cazul celorlalte sondaje, PRM şi FC nu ar avea reprezentanţi în Parlamentul European, obţinând doar 3-4%, adică sub pragul electoral.
    Mircea Diaconu însă rămâne singurul candidat independent care va ajunge la Bruxelles, acesta fiind votat de 6% din electorat.

    Acelaşi sondaj realizat de Operation Research arată că prezenţa la vot va fi în jur de 30%.

    Sursa/detalii:
    http://www.gandul.info/politica/rezultate-alegeri-europarlamentare-2014-ultimele-sondaje-inaintea-votului-de-duminica-12648401

    RăspundețiȘtergere
  4. ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014.
    ==========================
    Votarea a început la ora 7.00 şi se încheie la ora 21.00.
    Mediafax.ro va prezenta PRIMELE REZULTATE EXIT-POLL.

    UPDATE 14:30 - 12,54 % din alegători au votat până la ora 13.00
    -----------------------------------------------------
    Prezenţa la vot, la nivel naţional, la alegerile europarlamentare, era, la ora 13.00, de 12,54 %, din care 12,09 % în mediul urban şi 13,15 % în rural, a anunţat, duminică, la 14.30, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Marian Muhuleţ.

    Prezenţa este mai mare decât cea înregistrată până la aceeaşi oră atât la alegerile europarlamentare din 2009 (10,24%), cât şi la cele din 2007 (11,67%).

    Muhuleţ a precizat că în 21 de judeţe prezenţa la urne înregistrată până la ora 13.00 este superioară mediei naţionale.

    Cea mai mare prezenţă se înregistra în:
    Olt - 17,62%, Dâmboviţa - 15,92%, Ilfov - 15,69%, Teleorman - 15,31% şi Mehedinţi - 15,3%.

    Cea mai scăzută prezenţă se înregistra în:
    Maramureş - 9,02%, Timiş - 9,94%, Arad - 10,27%, Ialomiţa - 10,47% şi Iaşi - 10,77%.

    Estimarea prezenţei la vot este realizată de BEC pe un eşantion de 3.021 secţii de votare, eroarea fiind de +/- 3%.

    Prezenţa la vot în Capitală la 13.00 a fost de 11,3%, mai mare decât la alegerile din 2007 şi 2009

    Prezenţa la vot în Capitală la ora 13.00 a fost de 11,3%, mai mare decât participarea la alegerile din 2007 şi 2009, când s-au prezentat la urne 7,33% şi, respectiv, 9,12% dintre alegători.

    RăspundețiȘtergere
  5. Stiam eu ca Dan Diaconescu castiga presedintia!

    RăspundețiȘtergere
  6. REZULTATE ALEGERI EUROPARLAMENTARE.
    ----------------------------------------
    Alianţa PSD - UNPR - PC ar obţine 16 mandate în Parlamentul European, PNL - 6, PDL - 4, UDMR - 3, PMP - 2, unul revenindu-i independentului Mircea Diaconu, conform unei simulări bazate pe rezultatele exit-poll-ului CURS - Avangarde difuzat duminică seară de TVR.
    --------------------------------
    REZULTATE Exit-poll CURS Avangarde, difuzat de TVR1
    ----------------------------------------------------------------------------
    PSD-UNPR-PC: 41,01% din voturi

    PNL: 14,92%

    PDL: 11,82%.

    UDMR: 7,1%

    PMP: 6,7%.

    Mircea Diaconu: 5,91% din voturi

    REZULTATE Exit-poll IRES difuzat de DigiTV

    PSD-UNPR-PC: 41%

    PNL: 14 %

    PDL: 10%

    PMP: 6%

    Mircea Diaconu: 5%

    REZULTATE Exit-poll Operations Research difuzate de Antena 3
    ----------------------------------------------------------
    PSD-UNPR-PC: 42,4% din voturi

    PNL: 13,3%

    PDL: 11,5%

    PMP: 6,3% din voturi

    UDMR: 6,2%.

    Mircea Diaconu: 4,3%

    REZULTATE Exit-poll CSCI difuzat de RTv
    -----------------------------------------------------------
    PSD-UNPR-PC: 43 % din voturi

    PNL: 14 %

    PDL: 12%

    PMP: 7%

    UDMR: 6 %

    Mircea Diaconu: 4%

    Votarea a început la ora 7.00 şi s-a încheiat la ora 21.00.
    Mediafax.ro vă prezintă PRIMELE REZULTATE.

    RăspundețiȘtergere
  7. Rameaza mare chef ! Parasuta pezidentialaa luat-o de la 6%...

    RăspundețiȘtergere
  8. Felicitari, PSD-UNPR-PC ! Crin Antonescu, demisia!

    RăspundețiȘtergere
  9. Rezultate europarlamentare 2014 în Mehedinţi: PSD a trecut de 50%.
    ------------------------------------
    La alegerile europarlamentare de duminică au fost aşteptaţi la urne pentru alegerile europarlamentare 2014, în judeţul Mehedinţi, au fost înscrişi pe listele permanente 240.439 alegători, 94.302 fiind în municipiul Drobeta Turnu Severin, iar restul în celelalte oraşe şi comune din judeţ.

    Potrivit numărătorii paralele a partidelor, PSD a obţinut în Mehedinţi un procent de 51,02 la sută, în timp ce PNL a reuşit un scor de 15,10%. Urmează PDL cu 9,40 la sută şi PMP cu 5,59 la sută.

    Rezultatele pe municipiul Drobeta Turnu Severin arată că PSD a obţinut 42,26 la sută, PNL – 15,89, PMP – 8,77 la sută şi PDL. 7,53.

    Mircea Diaconu a obţinut în Mehedinţi un procent de peste 4 la sută.

    Sursa: Adevarul.ro

    RăspundețiȘtergere
  10. Pe adresa... DNA. ◄@► Noii "baieti destepti". ◄♦► Cine exporta curentul ieftin al Romaniei. Marii traderi de energie au rezervat capacitate de sute de MWh, in banda si in fiecare zi, pentru exporturi de curent, in primele sase luni ale anului. Toata aceasta energie este din categoria cele foarte ieftine, eoliene si fotovoltaice, care este subventionata de toti consumatorii de electricitate din Romania. Pietele de destinatie sunt mai ales Serbia si Ucraina. Spre exemplu, in ianuarie, s-a rezervat capacitate pentru 450 MW pentru Serbia, firmele ce au facut-o fiind Alpiq, Energy Supply, Statkraft, Ezpada, Axpo Energy, Danske Energy, Verbund, Transenergo si GEN-I. Pe Ucraina, s-a rezervat 50 de MW, de catre EFT, Ezpada si Tinmar-Ind. Alpiq si EFT sunt printre firmele care au fost abonate cu anii la energia produsa de Hidroelectrica, prin contracte bilaterale, asa numitii "baieti destepti", potrivit Economica.net

    RăspundețiȘtergere
  11. oaileu....sa-mi bag....!!! vazui 10(zece) comentarii si sarii pe ele mintenas. can' colo ce sa vezi?.... ete pula! adminu isi scrie singur:):)
    DC

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. DC, te salut si bine ai revenit!
      1. Dar... de ce esti... "coltos"?
      2. Este un Blog personal de informare/de atitudine! Nu neaparat... de comentarii!
      3. Si totusi... Ce ai cu mine??? Ce rau ti-am facut eu??? Tu... deseori... fara sens!

      Ștergere
    2. Da tie cine-ti scrie ?Sau nu primesti corespondenta la Birtolomeu?!

      Ștergere
  12. admin ! si eu te salut si te respect
    eeee...na am facut si io misto un pic(sunt sigur ca stii ce inseamna semnele urmatoare = :):)

    le gasiti si in textul de mai sus:):)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. OK, eu nu sunt un tip conflictual!
      Te salut DC, si... sa trecem... peste asta...!
      Spor la... comentarii... cu succes!

      Ștergere
  13. REZULTATE PARŢIALE ALEGERI EUROPARLAMENTARE, ora 11.00:
    PSD-UNPR-PC - 37,40%, PNL - 14,86%, PDL -12,23%.
    -----------------------------------------
    Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut 37,4% din voturile exprimate la alegerile europarlamentare, fiind urmată de PNL cu 14,86%, PDL cu 12,23%, independentul Mircea Diaconu cu 6,92%, UDMR cu 6,47% şi PMP cu 6,21%, potrivit rezultatelor parţiale anunţate, luni, de Biroul Electoral Central.

    UPDATE 11.00 - Noi rezultate ale alegerilor europarlamentare
    ----------------------------------------------------------
    PSD-UNPR-PC - 37,40%
    PNL - 14,86%
    PDL -12,23%
    independentul Mircea Diaconu cu 6,92%
    UDMR cu 6,47%
    PMP cu 6,21%

    Conform rezultatelor parţiale prezentate de BEC, Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut 2.013.440 de voturi (37,4%), PNL a obţinut 799.907 voturi (14,86%) şi PDL a obţinut 658.366 de voturi (12,23%).

    Candidatul independent Mircea Diaconu a fost votat de 372.730 de alegători (6,92%), UDMR a primit 348.587 de voturi (6,47%) şi PMP a obţinut 334.650 de voturi (6,21%).

    Restul competitorilor nu au trecut pragul electoral.
    --------------------------------------------------------------
    Astfel, Partidul Poporului Dan Diaconescu a obţinut 195.871 de voturi (3,63%), Partidul România Mare a obţinut 145.904 voturi (2,71%), Forţa Civică - 141.391 de voturi (2,62%), Partidul Ecologist Român - 63.047 (1,17%), Alianţa Naţională a Agricultorilor - 51.336 (0,95%), Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat - 48.842 (0,9%), Partidul Verde - 18.748 (0,34%), Partidul Noua Republică - 14.983 (0,27%), Partidul Dreptăţii Sociale - 13.030 (0,24%) şi Partidul Alternativa Socialistă - 9.487 (0,17%).

    Sursa: Mediafax.ro

    RăspundețiȘtergere
  14. REZULTATE PARŢIALE ALEGERI EUROPARLAMENTARE, ora 17:00
    PSD-UNPR-PC - 37,60%, PNL - 15%, PDL -12,23%.
    --------------------------------------------------
    Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut 37,60 % din voturile exprimate la alegerile europarlamentare, fiind urmată de PNL cu 15 %, PDL cu 12,23 %, independentul Mircea Diaconu cu 6,81 %, UDMR cu 6,30 % şi PMP cu 6,21 %, potrivit rezultatelor parţiale anunţate, luni după-amiază, de Biroul Electoral Central.

    UPDATE 17:00 Rezultate parţiale BEC:
    PSD-UNPR-PC - 37,60%, PNL - 15%, PDL -12,23%.
    -----------------------------------------------------
    Potrivit rezultatelor parţiale, Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut 2.093.032 de voturi, PNL - 835.453 voturi şi PDL - 680.759 de voturi.

    Candidatul independent Mircea Diaconu a fost votat de 379.528 de alegători, UDMR a primit 350.659 de voturi, iar PMP a obţinut 345.908 de voturi.

    Aceste date provin din centralizarea rezultatelor scrutinului din 18.721 secţii de votare (99,99 la sută).

    Restul competitorilor nu au trecut pragul electoral.
    ----------------------------------------------------
    Partidul Poporului Dan Diaconescu a obţinut 204.289 voturi (3,67%), Partidul România Mare a primit 150.468 voturi (2,70%), Forţa Civică - 145.184 de voturi (2,60%), Partidul Ecologist Român - 64.230 (1,15%), Alianţa Naţională a Agricultorilor - 53.264 (0,95%), Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat - 49.978 (0,89%), Partidul Verde - 19.125 (0,34%), Partidul Noua Republică - 15.419 (0,27%), Partidul Dreptăţii Sociale - 13.536 (0,24%) şi Partidul Alternativa Socialistă - 9.802 (0,17%).

    Voturile obţinute de candidaţii independenţi sunt: Iulian Capsali Pericle - 49.609 (0,89%), Peter Costea - 41.271 (0,74%), Georgiana Corina Ungureanu – 27.320 (0,49%), Paul Purea - 11.317 (0,20%), Dănuţ Liga - 10.648 (0,19%), Valentin Eugen Dăeanu - 8.748 (0,15%) şi Constantin-Titian Filip - 6.458 (0,11%).

    Aceste rezultate au fost comunicate după centralizarea proceselor verbale din 96,18% din secţiile de votare, a precizat purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ.

    Sursa: Mediafax.ro

    RăspundețiȘtergere
  15. Coana Mita, parasuta, a cazut si si-a rupt pi-tpalac intr-un copac...
    Ce moaca avea cotoharla a batarna si ce mueian avea aia cu nume de numar de masina!! Le doresc in continuare multa, multa UE!

    RăspundețiȘtergere
  16. Constantin Gherghe,
    primarul din Drobeta Turnu Severin, s-a înscris în UNPR.
    ---------------------------
    Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, s-a înscris luni, 13 octombrie 2014, în Uniunea Națională pentru Progresul României, informează formațiunea politică, într-un comunicat. În urmă cu aproape jumătate de an, Gherghe anunța, într-o conferință de presă, că trece din PDL, în PMP.

    Constantin Gherghe este la cel de-al doilea mandat consecutiv de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin, de fiecare dată candidând din partea PDL.

    El a fost liderul PDL Drobeta Turnu Severin, fiind schimbat din funcție în primăvara anului trecut. El susținea atunci că motivul înlocuirii sale a fost faptul că la congresul PDL a susținut-o la șefia partidului pe Elena Udrea, și nu pe Vasile Blaga.

    În perioada 2004-2008, el a fost viceprimar, fiind atunci membru PSD.

    http://www.romanialibera.ro/politica/partide/constantin-gherghe--primarul-din-drobeta-turnu-severin--s-a-inscris-in-unpr-353345

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri