Google Translate

miercuri, 24 septembrie 2014

Premierul Victor Ponta și-a început marți vizita oficiala în Statele Unite ale Americii. Prim-ministrul român, va avea o intervenție în cadrul dezbaterilor din plenul Adunării Generale a ONU



Trimisul special al AGERPRES, Doroteea Purcarea, transmite: Premierul Victor Ponta și-a început marți vizita în Statele Unite ale Americii

Șeful Executivului român a ajuns la New York, unde urmează să participe la cea de-a 69 sesiune a Adunării Generale a ONU.

Ponta a avut o întâlnire cu președintele turc, Recep Tayyp Erdogan, și urmează să se întâlnească și cu viceprim-ministrul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze Zhang Gaoli.


Începând de la ora locală 19, Victor Ponta, împreună cu soția sa, europarlamentarul PSD Daciana Sârbu, va lua parte la recepția oferită de președintele american, Barack Obama, și de Prima Doamnă a SUA, în onoarea șefilor delegațiilor participante la Adunarea Generală a Națiunilor Unite.

Deschiderea dezbaterilor generale ale Adunării Generale a ONU are loc miercuri și debutează cu un dejun oferit de Ban Ki-Moon, secretar general al ONU.

Seara, este programată o recepție oferită de președintele Consiliului European, președintele Comisiei Europene și de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă.

Joi, la New York, premierul Victor Ponta vizitează sediul Consulatului General al României, unde se întâlnește cu reprezentanți ai comunității românești.


Ulterior, prim-ministrul român va avea o intervenție în cadrul dezbaterilor din plenul Adunării Generale a ONU.

Vineri, premierul va avea o întâlnire, la Houston, cu reprezentanții companiei Halliburton, cu președintele companiei Exxon Mobile, va lua parte la evenimentul 'România, poarta către un sector energetic sigur și diversificat' (găzduit de World Affaire Council din Houston) și va efectua o vizită la Centrul tehnologic al Exxon Mobile.

La întrevederile de la Houston, premierul va fi însoțit de ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, și de ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

AGERPRES/(editor: Alic Mîrza)

Sursa:
------------------------------------------------------------------
---------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

9 comentarii:

  1. Biroul Electoral Central:
    14 competitori şi-au depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale.
    ----------------------
    Un număr de 14 competitori şi-au depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie la Biroul Electoral Central până la data limită prevăzută de lege, respectiv 23 septembrie, ora 24.00, a declarat, marţi seară, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt a BEC, Marian Muhuleţ.

    Astfel, în cursa pentru alegerea Preşedintelui României s-au înscris Victor Viorel Ponta (Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC), Klaus-Werner Iohannis (Alianţa Creştin-Liberală PNL-PDL), candidaţii independenţi Monica Luisa Macovei, Călin Popescu Tăriceanu şi Teodor Meleşcanu, Elena Udrea (Partidul Mişcarea Populară).

    În termenul legal şi-au mai depus la BEC dosarul de candidatură Dan Diaconescu (Partidul Poporului – Dan Diaconescu), Kelemen Hunor (UDMR), Szilagyi Zsolt (Partidului Popular Maghiar din Transilvania), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Constantin Rotaru (Partidul Alternativa Socialistă), William Brânză (Partidul Ecologist Român), Mirel Mircea Amariţei (Partidul Prodemo) şi candidatul independent Gheorghe Funar.

    Potrivit programului calendaristic aprobat de Guvern, Biroul Electoral Central urmează ca, în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea candidaturilor, să înregistreze sau să respingă înregistrarea candidaturilor. Până în prezent, BEC a înregistrat candidaturile depuse de Victor Ponta, Klaus Iohannis şi Monica Macovei.

    În cel mult 24 de ore de la înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor de către BEC, prin decizie, candidaţii, partidele politice, alianţele politice sau electorale şi alegătorii pot contesta înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor.

    Contestaţiile se fac în scris şi se depun la Curtea Constituţională.

    Rămânerea definitivă a candidaturilor şi a semnelor electorale este prevăzută pentru cel mai târziu la 28 septembrie.

    http://www.mediafax.ro/politic/biroul-electoral-central-14-competitori-si-au-depus-candidatura-pentru-alegerile-prezidentiale-13334906

    RăspundețiȘtergere
  2. Vicepremierul chinez Zhang Gaoli vine la Bucureşti. Ponta:
    Regret că nu voi fi acolo, pentru a vă întâmpina personal.
    -----------------------
    Vicepremierul chinez Zhang Gaoli va veni la Bucureşti în această săptămână, premierul Victor Ponta, aflat la New York, spunându-i acestuia, într-o discuţie oficială, că regretă faptul că nu va fi în ţară pentru a-l întâmpina personal, dar că vicepremierul Liviu Dragnea îl aşteaptă.

    Ponta şi Gaoli au avut o întrevedere în Statele Unite, cu ocazia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

    "Sunt foarte fericit că veţi vizita ţara mea, dar îmi pare foarte rău că nu voi fi acolo, pentru a vă întâmpina personal. Să fiţi sigur, însă, că vicepremierul Liviu Dragnea şi preşedintele Parlamentului vă aşteaptă şi sunt sigur că veţi avea o vizită de succes", i-a spus Ponta vicepremierului chinez, în timpul discuţiei.

    La New York, Ponta a avut o întâlnire şi cu preşedintele Turciei, Recep Erdogan, în programul de marţi fiind prevăzută şi participarea la recepţia oferită de preşedintele SUA, Barack Obama, şi prima doamnă în onoarea şefilor delegaţiilor participante la Adunarea Generală a ONU.

    Premierul Victor Ponta se află în Statele Unite aleAmericii, în perioada 23-26 septembrie, cu ocazia celei de a 69-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prilej cu care se va întâlni şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti, precum şi cu directori ai companiilor americane.

    http://www.mediafax.ro/politic/vicepremierul-chinez-zhang-gaoli-vine-la-bucuresti-ponta-regret-ca-nu-voi-fi-acolo-pentru-a-va-intampina-personal-13335146

    RăspundețiȘtergere
  3. Prima reacţie a lui Klaus Iohannis după ce a primit termen în dosarul cu ANI.
    -------------------
    Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, consideră că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) ar trebui să dea o soluţie cât mai rapidă în cazul dosarului său de incompatibilitate.

    'Mă bucur că se doreşte fixarea unui termen rapid pentru a rezolva o temă care este în mod fals folosită de către contracandidaţii mei la alegerile prezidenţiale.

    Îmi exprim speranţa ca, odată cu clarificarea acestui subiect, campania electorală să nu mai fie viciată prin folosirea unor astfel de atacuri.

    Din respect pentru cei peste două milioane două sute de români şi familiile lor care au ales să mă sprijine în această campanie electorală, semnând pentru candidatura mea, consider că este nevoie din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de o soluţie cât mai rapidă la această speţă', spune Iohannis într-un comunicat.

    El subliniază că are toată încrederea în justiţia din România, subliniind că orice decizie a justiţiei trebuie respectată.'Ca şi până acum, voi răspunde cu promptitudine la orice apel sau solicitare a instanţei de judecată', conchide liderul PNL.

    Săptămâna trecută, preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a trimis conducerii ÎCCJ o cerere prin care solicită acestei instanţe să stabilească un prim termen în vederea judecării urgente a 33 de dosare care au ca obiect incompatibilităţile de tip 'RAJA', printre care se află şi cel al preşedintelui PNL, Klaus Iohannis.

    Citeşte şi: Klaus Iohannis, INCOMPATIBILITATE. Termen în dosarul candidatului ACL: 25 septembrie, la ICCJ

    Pe 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul ANI prin care s-a constata că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, s-a aflat în stare de incompatibilitate.ANI a contestat decizia iar dosarul a ajuns la instanţa supremă, care însă nu a fixat un termen de judecată.

    În aprilie 2013, Klaus Iohannis a fost declarat în stare de incompatibilitate de ANI, deoarece deţine simultan funcţia de primar al Sibiului şi reprezentant al municipalităţii în Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Apă Canal SA şi SC Pieţe SA.

    - See more at: http://www.obiectiv.info/prima-reactie-a-lui-klaus-iohannis-dupa-ce-a-primit-termen-in-dosarul-cu-ani_55112.html#sthash.qNF2VQcV.dpuf

    RăspundețiȘtergere
  4. Apropo... de azi/de Klaus Iohannis/de... ANI...
    Si ce daca pierde procesul cu ANI?
    Iar Înalta Curte îl va declara incompatibil înainte de turul II al alegerilor prezidențiale?
    O furtuna... intr-un pahar cu apa! Pierdere de vreme.
    ----------------
    Să presupunem că verdictul de la Înalta Curte vine chiar înainte de finalizarea turului II al alegerilor prezidențiale. În scenariul în care Iohannis câștigă alegerile prezidențiale, acesta poate fi liniștit președinte al României.

    După exercitarea votului popular, Curtea Constituțională nu judecă dacă cel ales îndeplinește toate condițiile pentru a deveni președinte. CCR are misiunea doar de a valida mandatul noului președinte. Punct.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ARTICOLUL 82
      (1) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţională.

      În Constituție nu se prevede nicăieri că președintele își pierde mandatul pe stare de incompatibilitate. Iată singurele articole care se referă la pierderea mandatului președintelui:

      Suspendarea președintelui
      ------------------------------------
      ARTICOLUL 95
      (1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.

      (3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.

      Punerea sub acuzare
      ----------------------------------
      ARTICOLUL 96
      (1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare.(2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

      (3) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept.

      (4) Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

      P.S. Cazul Klaus Iohannis este similar cu cel al lui Mircea Diaconu. După cum vedem, Mircea Diaconu este în Parlamentul European și, în ciuda presiunii venite de la ANI, acesta își continuă mandatul în mod firesc.

      Ștergere
  5. Ha, ha, ha... Au inceput bine..."blonzii"... cu ochi albastrii...!
    --------------
    Telekom Romania Communications (fosta Romtelecom)... vande Palatul Telefoanelor şi alte două proprietăţi din Bucuresti... in conditiile in care... În prima parte a lunii august, Telekom Romania Communications a scos la licitaţie un număr de 10 proprietaţi imobiliare situate în Bucureşti şi judeţele Iaşi, Galaţi, Brăila, Tulcea, Vrancea şi Hunedoara.../ fara numar.... fara numar...!
    Ha, ha, ha... frumoase cladiri... avea si Posta Romana!
    Acum... le fac BANI, baietii destepti!

    Vreti detalii, CITITI AICI: Telekom scoate la licitaţie Palatul Telefoanelor şi alte două proprietăţi pentru 21,6 milioane euro / http://www.mediafax.ro/economic/telekom-scoate-la-licitatie-palatul-telefoanelor-si-alte-doua-proprietati-pentru-21-6-milioane-euro-13338887

    RăspundețiȘtergere
  6. Daniel Fenechiu: Am decis să îmi dau demisia din PP-DD.
    ---------------------
    Deputatul PP-DD Daniel Fenechiu a anunțat că a decis să-și dea demisia din partid.

    ''Nu pot asista ca PP-DD, un partid pentru care am muncit cu trup și suflet, dar mai ales cu suflet, să intre în disoluție sub privirile senine ale conducerii, care este preocupată doar de a seca partidul de orice resurse mai poate acesta oferi.

    Nu pot asista, în bună știință și cu deplină conștiență, la disiparea speranțelor și entuziasmului care a generat un milion de voturi și la înlocuirea acestora cu sentimentul zădărniciei trudei celor care au crezut că se poate și au demonstrat că se poate. Pentru că atât eu, cât și cei cu care am plecat la drum acum patru ani și trei luni, am fost convinși că se poate, iar votul românilor de la alegerile locale și parlamentare a fost dovada că și românii credeau că se poate. (...) Partidul a comis păcatul capital: a nesocotit oamenii considerând că i se cuvine pe veci, o încredere și o susținere pentru care nu depune niciun efort'', afirmă deputatul într-un comunicat transmis joi AGERPRES.

    RăspundețiȘtergere
  7. CRAIOVA - SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE Comunicat :
    C O M U N I C A T U L - FILIALELOR SCMD DIN ZONELE - BUCUREŞTI, ILFOV, SUD-VEST, VEST, NORD-EST, SUD-EST.
    --------------------------------------
    Declaraţiile din ultima perioadă, precum şi atitudinea şi acţiunile întreprinse de către dl. col (r) Dogaru Mircea (preşedinte interimar SCMD) referitoare la implicarea membrilor de sindicat în activităţi de strângere de semnături pentru diverşi candidaţi la preşedinţia României, au fost făcute fără acordul organelor de conducere ale SCMD sau ale filialelor, aducând un grav prejudiciu de imagine în rândul membrilor săi.

    Acţiunile întreprinse de dl. col (r) Dogaru Mircea contravin intereselor membrilor de sindicat, la momentul în care în această perioadă urmează să se discute şi să se voteze proiectul Legii pensiilor militare de stat.

    În aceste condiţii membrii de sindicat apreciază că dl. col (r) Dogaru Mircea, încălcând grav statutul organizaţiei, nu le mai reprezintă interesele.

    Semnează
    PREŞEDINŢII FILIALELOR
    Publicat de Filiala SCMD Dolj la 18:17
    http://scmdfiliala1craiova.blogspot.ro/2014/09/comunicat.html
    --------------------------------------------------
    Am preluat rugamintea unor colegi, de a transmite acest COMUNICAT.

    RăspundețiȘtergere
  8. Premierul Ponta:
    Statul român nu a mai fost reprezentat de președinte la ONU din 2005.
    ---------------------
    Premierul Victor Ponta a declarat, joi seara, că este foarte important ca România să fie reprezentată la nivel internațional, afirmând că statul român nu a mai fost reprezentat de președinte la ONU din anul 2005.

    "Eu în doi ani și jumătate am călătorit mult, discutând cu absolut toți liderii la nivel internațional, de la lideri americani, lideri europeni, pentru că România fusese uitată timp de zece ani. Nu existam. (...) Contează foarte mult ca România să fie reprezentată, ca oamenii să te cunoască, să știe cine ești, nu doar așa o plăcuță cu 'prime minister of Romania'", a declarat primul ministru la România Tv, într-o ediție specială difuzată din SUA.

    El a afirmat că va reprezenta România la ONU și în calitate de președinte, punctând că organizația a redevenit importantă după o perioadă mai mare de timp.

    "Categoric da, voi veni și în calitate de președinte aici, m-am interesat, ultima dată când a fost un președinte al României aici a fost în 2005. Sunt nouă de când nu am fost reprezentați de către președinte. În anii '90 lumea zicea că s-a terminat cu ONU, însă am auzit foarte des invocat un citat celebru dintr-un fost secretar general al ONU care spunea 'ONU sigur nu ne duce în paradis, dar ne ferește să cădem în infern'. Deci iată, când sunt necazuri, și sunt necazuri mari, provocări pe care ONU nu le-a mai avut de 25 de ani, criza din Ucraina, e prima dată în Europa când se schimbă granițele, după 25 de ani se schimbă cu forța. Avem uriașa criză a recrudescenței terorismului și probabil că noile tehnologii ne ajută să simțim mai tare ce înseamnă terorismul, s-au petrecut crime, dar acum le vedem pe internet, acte deliberate de terorism. (...) Sunt teme importante, pe care nu poți să le tratezi doar la nivel Uniunii Europene, la nivel regional, ci la singura organizație unde îi reprezinți pe toți. Mi-am dat seama anul acesta că ONU redevine importantă văzând câte zile a stat aici Barack Obama, văzând faptul că 140 de țări au fost reprezentate la nivel de președinte sau prim-ministru", a spus Ponta.

    În ceea ce privește discuția pe care primul ministru al României a avut-o cu președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, Victor Ponta a afirmat că l-a informat pe acesta cu privire la poziția statului român în ceea ce privește situația din Ucraina și participarea României în coaliția împotriva statului islamic.

    "Cu președintele Obama, dincolo de recepția care e informală și relaxată, nu prea se discută neapărat lucruri oficiale, am avut ocazia ieri (miercuri n.r.) la prânz să-i confirm în câteva minute faptul că am avut o discuție lungă și extrem de detaliată cu Victoria Nuland, care este persoana pe politică externă care răspunde de regiunea noastră și că lucrurile importante și anume poziția noastră față de Ucraina, participarea noastră în coaliția internațională împotriva statului islamic sunt lucruri clare și stabilite. Evident, din partea americană am primit aprecierea că 'Știm, mulțumim, e important pentru noi că România e un partener pe care te poți baza' și am avut grijă să nu se uite acest lucru", a mai spus premierul.

    AGERPRES/ (A — autor: Oana Popescu, editor: Adrian Drăguț)

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite