Google Translate

vineri, 12 septembrie 2014

Retele mafiote puternice, super-inchegate in ultimii 10 ani. Cerem Guvernului Romaniei, DNA, destructurarea acestora! Azi despre mafia asigurarilor, mafia "accidentelor" de tot felul, sifonarii a sutelor de milioane euro din... "asigurari" si nu numai! Atentie... la Despagubirile morale.

Afaceri mafiote… pe buzunarul romanilor! Mafia accidentelor „aranjate“. Ghidul fraudelor… in asigurarile auto
 
*** ★★ ***
*******
 
„Cascadorii“ scot banii asiguratorilor / Mafia accidentelor „aranjate“
Autor: Cristi Aioanei
2007-03-05 - Sectiunea Prima pagina
 
Accidente „aranjate”, incendii provocate intentionat, daune majorate sau modificate dupa incident si, mai nou, amenintari pentru recunoasterea vinovatiei, reprezinta cele mai frecvente stratageme incercate de bacauani pentru a insela societatile de asigurari si a incasa cat mai multi bani de pe urma politelor incheiate. Eroul principal este „cascadorul“, care primeste intre 1000 si 2000 de euro pentru o asemenea isprava.
 
Cercul vicios al aranjamentelor
---------------------------------------------------------------------- 
De obicei, la savarsirea unor astfel de ilegalitati, participa tot felul de „binevoitori“, ba chiar au existat si cazuri cand au fost implicati chiar si politisti. Una dintre cele mai frecvente metode de a pacali o firma de asigurari este, potrivit spuselor lui Gheorghi Carlan, directorul sucursalei bacauane a unei cunoscute societati de asigurari, incheierea unei polite de asigurare abia dupa ce masina a fost implicata intr-un accident. Tot el a declarat ca o alta metoda de fraudare a asiguratorilor o reprezinta autoincendierea unor unitati de productie sau de comert.
 
„Va pot spune ca fraudarea asigurarilor este o pecingine care nu va fi eradicata niciodata. Acest lucru este arhicunoscut pe piata asigurarilor si se incearca pe cat posibil limitarea acestor cazuri. Avem dosare de dauna unde am cerut parerea unor experti competenti, care au descoperit tentativa de fraudare si in mod firesc am sistat imediat platile.
 
Cele mai recente exemple care imi vin in minte sunt un autovehicul de provenienta straina incendiat pe un drum comunal si unde propietarul ne-a cerut sa-i despagubim in totalitate autovehiculul.
 
 Simtind ca ceva nu este in regula am demarat o ancheta, la care au participat lucratori de-ai nostri, coordonati de un expert auto. Plecand de la modul de propagare a focului s-a putut constata ca incendiul a fost provocat intentionat. Pus in fata probelor, propietarul a renuntat la despagubirile solicitate.
 
Mai avem probleme cu cei care isi declara masinile furate in strainatate si de unde informatiile ne parvin foarte greu si trunchiate. Dar avem solutii pentru astfel de cazuri, mergand chiar pana la angajarea unor detectivi pentru aflarea adevarului“, a marturisit Gheorghi Carlan.
 
Reteaua scenaristilor de accidente
--------------------------------------------------------------------------
Exista pe piata auto ceea ce specialistii numesc „aranjori de accidente”. Adevaratele retele opereaza dupa scenarii bine structurate si nu se multumesc doar cu inscenarea accidentelor, ci chiar le produc!
 
Un accident „regizat” are elemente tipice: intotdeauna masina implicata este una de lux sau un microbuz si are o valoare mare (atat valoarea asigurata, cat si valoarea declarata in polita). Autovehiculul provine din tara sau din strainatate si, de obicei, a fost implicat intr-un eveniment rutier. in fapt, masina este putin „cosmetizata”.
 
Accidentul are loc in afara orasului, in camp deschis (pentru evitarea martorilor care ar putea vedea, fie si de la distanta) si niciodata nu exista victime in urma coliziunii.
 
Accidentul are loc suprinzator de simplu: Exista o persoana careia i se spune „Cascadorul”. Acesta se urca la volan, isi fixeaza foarte bine centura de siguranta si isi da scaunul mult in spate. Evenimentul are loc pe o sosea neteda „ca-n palma”, conducatorul auto pierde controlul volanului si se tamponeaza de un copac, cap de pod sau de o borna kilometrica.
 
Ca o regula, intr-un astfel de caz, exista trei personaje principale: proprietarul, avocatul si „cascadorul”. Personajele secundare pot fi brokerul (agentul care incheie asigurarea) si politistul care constata accidentul. Niciodata proprietarul nu este acelasi cu soferul care comite accidentul.
 
 „Cascadorul“ primeste intre 1000 si 2000 de euro pentru aceasta isprava.

Potrivit directorului Gheorghi Carlan, in astfel de cazuri avaria este 70-80 la suta, ceea ce impune o dauna totala. „Asa se face ca masina implicata, care pe piata nu valoreaza mai mult de 7.000 de euro, sa fie despagubita la valoarea asigurata, de peste 15.000 de euro. Avem ceva cazuri de acest gen pe care le investigam si speram sa descoperim aceasta retea”, declara Carlan.
 
Societatile de asigurari s-au mai confruntat si cu alte „gaselnite“: masina avariata e reparata la un service de mana a doua aflat „intre blocuri“, iar facturarea pieselor se face la preturi de trei-cinci ori mai mari decat cele originale.
 
Nu avem o cultura a asigurarilor
-------------------------------------------------------------------------
Gheorghi Carlan spune ca este aproape imposibil ca sa impiedici fraudele in asigurarile auto. „Daca omul vrea sa insceneze un accident, poate sa o faca foarte simplu, pentru ca e greu sa verifici, mai ales cand complicii sunt cei care ar trebuie sa preintampine astfel de cazuri“, a conchis Carlan.
 
Gheorghe Oprea, directorul unei alte societati de profil este de parere ca principala cauza in fraudarea asigurarilor o constituie faptul ca la noi nu exista inca o cultura a asigurarilor. „Asteptam ca, odata cu intrarea in UE, sa se respecte si la noi normele care functioneaza peste tot, in aceasta ramura“, a precizat Oprea. Cea mai utila norma, dupa parerea lui, care trebuie introdusa este bazata pe deja discutatul sistem „bonus-malus”.
 
Aceasta inseamna ca toate firmele de asigurari trebuie sa aiba o evidenta a tuturor asiguratilor. Mai precis, unui conducator auto care a avut intr-un an foarte multe accidente, in anul urmator, firma asiguratoare poate sa-i majoreze cu pana la 50% polita sau chiar sa-i refuze asigurarea. Sistemul „bonus - malus“ se aplica si celor care in cursul unui an nu s-au facut vinovati de niciun accident, acestia putand primi un bonus din partea firmei de asigurare. ...
 
--------------------------------------------------------
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------


Ghidul fraudelor in asigurarile auto

de     BaniiNostri.ro
Vineri, 2 februarie 2007, 0:00

In afara de gainariile amatorilor, in Romania exista retele "profesioniste" care opereaza pentru incasarea sumelor din asigurare.

Accidente "aranjate", provocate intentionat, daune majorate dupa incident si, mai nou, amenintarile pentru recunoasterea vinovatiei sunt cele mai frecvente stratageme incercate de soferi pentru a insela societatile de asigurari si a incasa cat mai multi bani de pe urma politelor incheiate.

O gaselnita de 2.000-3.000 de lei
------------------------------------------------------
In aceasta categorie se incadreaza masinile usor avariate in urma unor la fel de banale tamponari. "Placa" servita de sofer politistului este, de regula: "Am dat cu spatele si l-am lovit pe celalalt" sau "am gasit-o lovita in parcare".

"Gainaria" apare cand, singur sau cu ajutorul unui prieten, soferul mai tamponeaza masina pentru ca avaria sa fie mai mare si, implicit, si despagubirile societatii. Sau "prietenul" recunoaste ca l-a lovit.

"Are loc inversarea vinovatiei: autoturismul cel mai ieftin este «vinovat», iar autoturismul cu reparatia mai scumpa se rezolva pe asigurarea RCA", ne-a declarat Alina Nastase, Departamentul comunicare-relatii publice Omniasig.

Ultima "inventie": masina avariata este tractata, "intamplator" cablul de remorcare se desprinde si masina se loveste de... un zid, copac etc. Societatea s-a confruntat si cu alte scenarii: masina avariata e reparata la un service aflat "intre blocuri" si facturarea pieselor se face la preturi de trei-cinci ori mai mari decat cele originale.

In plus, se efectueaza alte reparatii/revizii (care nu au legatura cu asigurarea) cu diferenta de bani. Alta situatie: masina e avariata intentionat, despagubirea este mai mare decat valoarea masinii pe piata, sau autoturismul avariat este prezentat la mai multe societati de asigurare si, bineinteles, accidentul este declarat de mai multe ori la politie.

De asemenea, asigurarea Casco pentru autoturisme se incheie pentru masini care au fost deja avariate pe dedesubt sau la motor, pe unde inspectia de risc nu face verificari. Nu in ultimul rand, accidentul se declara la o alta data si in alte conditii (care sa se incadreze in despagubirea Casco), de obicei la autoaccidentari minore. Si lista ramane deschisa...

Asemenea "accidente" sunt despagubite cu sume mici, de ordinul zecilor de milioane (in medie 2.000-3.000 de lei). Cei pusi pe castig refuza repararea masinii sub diferite pretexte si cer societatilor despagubirile banesti. Unele situatii starnesc rasul, clientii invoca traume psihice si nu mai vor sa isi repare masina. Dar vor urgent banii din asigurare!

Reteaua "aranjorilor" de accidente
----------------------------------------------------
Adevaratele retele opereaza dupa scenarii bine structurate si nu se multumesc doar cu inscenarea accidentelor, ci chiar le produc! Exista pe piata auto ceea ce specialistii numesc "aranjori de accidente". Un accident "aranjat" are elemente identice: intotdeauna masina implicata este una de lux, are valoare mare (atat valoarea asigurata, cat si valoarea declarata in polita).

Autovehiculul provine din tara sau din strainatate si, de regula, a fost implicat intr-un eveniment rutier. In fapt, masina este putin "cosmetizata". Accidentul are loc in afara orasului, intr-un camp deschis (pentru evitarea martorilor care ar putea vedea fie si de la distanta) si niciodata nu exista victime in urma coliziunii.

Accidentul are loc stupid de simplu: pe o sosea neteda "ca-n palma", soferul pierde controlul volanului si se tamponeaza de un copac sau de o borna kilometrica. Regula: intr-un astfel de caz, exista trei personaje principale: proprietarul, avocatul si soferul. Personajele secundare pot fi: brokerul (agentul care incheie asigurarea) si, foarte rar, politistul care constata accidentul.

Alta regula: niciodata proprietarul nu este acelasi cu soferul care comite accidentul. Portretul proprietarului este parca scos din peliculele cu musculosul Van Damme, in timp ce soferul vinovat este o domnisoara plapanda, fara "pata", care se grabeste sa isi recunoasca greseala.

Daca reprezentantul societatii de asigurari se intereseaza in amanunt despre accident, proprietarul incepe scandalul si ameninta cu instanta.

Sursa:
http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1121940-ghidul-fraudelor-asigurarile-auto.htm
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite