Google Translate

joi, 13 noiembrie 2014

Iohannis versus Antonescu. "Nu ar fi fost rău, dar nu a făcut-o!" - Iohannis, despre un sprijin din partea lui Antonescu


Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, despre un sprijin în campanie din partea lui Crin Antonescu, că „nu ar fi fost rău”, dar că, din motive pe care nu le cunoaşte, acesta nu a făcut-o şi a precizat că a avut cu el un schimb de mesaje, neutru, în urmă cu câteva zile.

Întrebat, într-un interviu la Reporter Virtual, dacă l-ar fi ajutat ca fostul preşedinte PNL Crin Antonescu să îl sprijine în turul II, Klaus Iohannis a spus:
„Nu ar fi fost rău, dar, din motive pe care nu le cunosc, nu a făcut-o”.
El a menţionat că a avut un schimb de mesaje cu Antonescu acum câteva zile, unul „neutru”.

Despre afirmaţia lui Victor Ponta, din confruntarea televizată de marţi seară, că nu ar fi candidat niciodată împotriva lui Antonescu, Iohannis a spus: „Poveşti, bineînţeles că ar fi candidat. De asta s-a rupt USL, ei nu au avut niciodată în gând să îl sprijine pe Antonescu şi să îl facă preşedinte. Astea sunt poveşti”.

De asemenea, întrebat despre afirmaţia premierului Victor Ponta din finalul dezbaterii de marţi seară referitoare la faptul că ar fi ”o poleială de Ion Raţiu şi Crin Antonescu” şi că în interiorul său ar fi ”un Traian Băsescu”, Iohannis a spus că nu crede că trebuie să răspundă la afirmaţii jignitoare.
„Aşa ştie să facă campanie, cu replici de cartier. Nu mă simt obligat să răspund la aşa ceva. Iar treaba cu Traian Băsescu ... păi, nu vă supăraţi, pe mine m-a refuzat Traian Băsescu, pe el l-a pus premier. Ce concluzie putem să tragem de aici?”, a comentat Iohannis ultimul mesaj al lui Victor Ponta din confruntarea de marţi seară.

Iohannis a mai fost întrebat dacă nu este deranjat de faptul că Traian Băsescu nu a exprimat public un eventual sprijin pentru candidatura sa în turul II.

”Nu mă deranjează şi mi-ar fi plăcut ca preşedintele Băsescu să aibă această atitudine pe toată perioada campaniei, ar fi fost atitudinea cea mai corectă pentru un preşedinte încă în funcţie şi care nu candidează. A avut altă abordare, treaba domniei sale”, a răspuns Iohannis.

Sursa:
http://www.mediafax.ro/politic/iohannis-despre-un-sprijin-din-partea-lui-antonescu-nu-ar-fi-fost-rau-dar-nu-a-facut-o-13540728
------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

50 de comentarii:

  1. Ai di pula me, ear de geoi ! Ear vine jiaga-jiagaaaa !
    Hop si hop, pune stanpila, da-i cu stanpila....

    RăspundețiȘtergere
  2. Va rog frumos, ca pe la fara 10, frun Iohanist, de asta pedelico-basist, ar putea nitzel sa me-o frece ?
    Cu viteza gandului...

    RăspundețiȘtergere
  3. ...,,Încă nu s-a deşteptat vreun “organ de presă” care să pună în pagina pe trei coloane: A. atribuţiile constituţionale ale preşedintelui României; B. punctul corespondent din programul candidatului Ponta; C. punctul corespondent din programul candidatului Iohannis. Ca să avem de unde şi ce alege.''...

    http://lupuldacicblogg.wordpress.com/2014/11/12/mossad-in-romania-editorialul-dlui-general-de-br-r-aurel-rogojan-sri/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De jea le jeo sonfe !
      Si, oricum, in Romanistan poti sa te caci in ele atributii constipationale, precum si in ele programe !
      Ase vedea: privatizarea Oltchimic, privatizarea cefere, 1 milion de noi locuri de munca, dreptate pana la un capat, coabitarea, relansarea turbo a eco, lovitura de moarte data coruptiei, taxe pe stalpi, accize, anularea de indata a tuturor legilor basiste antinationale si antisociale, reducerea numarului de parlamentari la 300, etc !
      Texte de adormit mosnegii, pana trec alegerile. Dupe care, ca de obicei, pula program !
      Si tot asea, vine 2016 cu alea generale, alte texte cu NOI VOM, unii mai creapa pana atunci, apar alti fraieresteni in pesaj, iar ne fenteaza, ei fura in continuare...
      Haidi bre, mie-mi zpui ?

      Ștergere
  4. În timp ce defilează cu sloganul ”Mândri că suntem români”, Victor Ponta este garantul menținerii la guvernare a formațiunii extremiste maghiare UDMR, cea care a lansat în dezbatere publică un proiect de autonomie pe criterii etnice a așa-zisului ținut secuiesc. Fapt care nu-l deranjează absolut deloc pe Ponta, deși pe vremea când era în opoziție acesta a afirmat că acest ”ținut secuiesc” nu există.
    ===============================
    Da, da, imi si imchipui ce madri e Tochoes Lantzos si cu Chiele Men Horror ca-s romulani !
    Ne-ar pune urjent matele in prepeleci, ca la Ip, Trasnea si Moisei ! Noroc ca, la Cluj, Eancu e sus pe statue si le da la bozgori mue

    RăspundețiȘtergere
  5. TeKis Loslo ii pretinul nost!

    RăspundețiȘtergere
  6. Uai, da shi urat mai ploo !
    Shi oare cine-mi umbla pe la oo ?
    Ca simt, ase, ceva caldutz,
    De parc-ar hi niste biuzutz...

    RăspundețiȘtergere
  7. Extremiştii maghiari cer susţinerea lui Iohannis.
    ===============
    László Tőkés, președintele Consiliului Național Maghiar din Transilvania, a trimis o scrisoare membrilor Parlamentului European în care lansează acuzații la adresa UDMR, deoarece, potrivit acestuia, este "complet anormal" că UDMR nu îl susține la președinție pe candidatul ACL, Klaus Iohannis.

    "Nesocotind interesele maghiare autentice și opinia majorității absolute a maghiarilor din Transilvania, UDMR nu este dispusă să îl sprijine pe Klaus Iohannis", a scris europarlamentarul PPE, László Tőkés.

    Tőkés acuză UDMR că îi sprijină la Putere pe cei care au dus la căderea "guvernului PPE" (n.r.: guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu), printr-o "moțiune cu caracter anti-maghiar".

    Imediat după comunicarea rezultatelor din turul I, Tőkés a anunțat că îl susține la președinție pe candidatul ACL: "Suntem convinşi că domnul Klaus Iohannis, care este minoritar, va rezolva idealurile poporului secui din Transilvania!"

    Tőkés este europarlamentarul care a spus că 1 decembrie, Ziua Naţională a României, este o zi de doliu pentru maghiari. Acesta a avut și nenumărate poziții critice la adresa României în PE și este unul dintre cei mai radicali susținători ai autonomiei teritoriale a Ținutului Secuiesc.

    Iohannis beneficiază, pentru turul II, și de sprijinul lui Szilágyi Zsolt, candidatul din partea Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), formațiune susținută și de L. Tőkés.

    Szilágyi a declarat că va vota şi în turul 2 "pentru transilvanizarea României" și că "PPMT îl susţine pe domnul Klaus Iohannis în alegerile de duminică".


    Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/extremistii-maghiari-cer-sustinerea-lui-iohannis_183562.html#ixzz3IwxCOsXY

    RăspundețiȘtergere
  8. REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014:
    AFP şi Reuters îl consideră pe Ponta favorit cert.
    ------------------------
    Agentia britanică de ştiri REUTERS notează că premierul de stânga Victor Ponta este dat favorit cert ȋn turul doi al alegerilor prezidențiale ȋn fața contracandidatului său Klaus Iohannis.

    REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014: "Ponta este de aşteptat să câştige lejer alegerile prezidenţiale pe 16 noiembrie, împotriva unui primar de etnie germană susţinut de două partide de centru-dreapta, şi se laudă cu un palmares de relaxare a austerităţii şi cu reducerea unor impozite în cei doi ani de guvernare", a scris REUTERS, una dintre cele mai prestigioase agenţii de ştiri din Marea Britanie.

    Victor Ponta și Klaus Iohannis s-au confruntat pentru a doua oară miercuri seara la un post TV de știri. Din nou candidatul PSD-UNPR-PC a ieșit câștigător din confruntarea cu candidatul ACL. Potrivit unui sondaj CSCI, 58% dintre persoanele chestionate care au urmărit emisiunea electorală de la postul TV consideră că Victor Ponta este câştigătorul dezbaterii, în timp ce 42% dintre respondenţi au menționat că mai convingător a fost Klaus Iohannis.

    Aceeasi idee se regaseste si intr-o stire AFP. "Social-democratul roman de 42 de ani este creditat in sondaje cu o intentie de vot de 54% inaintea celui de al doilea tur de scrutin", subliniaza un articol dat publicitatii azi de AFP.

    Dezbaterea televizata dintre cei doi candidati a fost castigata net de actualul premier, fapt consemnat si de sondajele de opinie, se arata in articol. AFP subliniaza si ca Ponta a avut o prezenta energica, fata de stilul domol si artificial al contracandidatului sau, fapt care se pliaza pe asteptarile electoratului din tara; un politolog citat de jurnalistii de la AFP explica faptul ca desi romanii pretind ca vor dezbateri linistite, de fapt acestia isi doresc o batalie. Iar aceasta batalie a fost castigata in mod clar de candidatul PSD.

    Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/rezultate-alegeri-prezidentiale-2014-afp-si-reuters-il-considera-pe-ponta-favorit-cert_183560.html#ixzz3Iwy5eqpU

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai idiotule,iti dau AFP si Reuters de mancare,iti platesc ei intretinerea si studiile la copii,iti dau ei vreo slujba bine platita?Iti dau un kkt si japonejii[chinejii ]astia de trei ani,iti tot dau o pula-n cur sa nu-ti cada chilotii in vine de slab ce esti,iti chioraie matzele de foame si te doare ca pe copiii tai nu-i ajuta statul romanesc,ca stai si locuiesti intr-un apartament chinuit ci vecini din ce in ce mai agresivi iar ei,ei banditii locuiesc in vile de sute de metri patrrati,nu mai departe de Dragnea
      sau miliardul furat de Bombonel...CIUMA ROCIE ne paste,nici Johannis nu prea este fatzos dar macar avem alta perspectiva si dintre una ff proasta pe care am trait-o si una care va sa vina[cum o fi] mai rau nu are cum sa ne fie ,RAUL facut de NKVDisti astia rosii este la cote maxime,ce pula mea a facut hotomanul asta ,nu vedeti ca-i o simpla marioneta in mainile unora ca Mazare,Dragnea si alti bogatasi pe spinarile noastre ,daca iese tot Tonta eu plec definitiv din tara,sa ramana anonimii astia care stiu doar sa hlizeasca fasolea si sa rada precum pizda la cacat,idioti pupatori de cadavre,alegeti-l pe Tonta si apoi asteptati MILA DOMNULUI,gandire de iobagi si de slugi ,asta aveti in cap +un pumn de taratze mucegaite.

      Ștergere
    2. @anonim 20:57,
      Te descalifici definitiv!
      Dincolo de jigniri fara motiv, lozinci pdl-isto-basiste, nimic, nimic nu e.
      Cu alde tupeisti ca "tine si compania-pdl-isto-basista", MRU vorbind in maghiara, etc., am ajuns aici, dar inca mai vreti...! Prosteala a tinut 10 ani! Prea mult! Gata! Ne-am saturat! S-a terminat, muciacios! Hasta la vista! Invatati-va, sa si pierdeti!

      Ștergere
  9. SI HOP, HOP, HOP, PMT SI CURDLEU Z-O IA LA CIOC!

    RăspundețiȘtergere
  10. extras din gazeta de perete tovaraseasca a lu'adminu'
    argumente "beton" pentru vot hi,hi....spune "inteligentul" exact asa"

    "Il votez pe victor ponta pentru ca e un foarte bun prim-ministru(oare chiar asa sa fie? atunci poa sa ramana prim ministru,n-asa?),e tanar(tare argument si asta),ii place sportul(aici m-a dat pe spate)( si argumentul idiot suprem)si e stelist ca si mine"
    Ia ghici cine-i idiotul??(element ajutator....unu divortat de "n" ori si caruia ii place sa umble imbracat in uniforma de general cu pletele alea slinoase)
    DC
    Fie vorba intre noi si eu sunt stelist convins,dar nu-mi votez presedintele cu "argumente" de cacat.De aia am zis ca adminu' a pus "gazeta de perete cu fruntasii in productie"....fix ca pe vremea comunistilor.Si mai zice adminu' ca am ceva cu el.Neeee, eu am probleme doar cu prostii...doar atat.
    DC

    RăspundețiȘtergere
  11. ...si nu-mi mai ziceti mie ca tin cu lulabis ca si ala e un bombalau.Dar intre un smecheras de cartier hot si parvenit, insurat din interes si un bombalau prefer bombalaul
    DC
    apropo de prim ministru "bine pregatit": vedeti ce face de aproape 3 ani de zile,dupa care zice ca un damblagiu: MTO?? ce e ala MTO??? Aaaa pai mai niiic, doar fo 5 miliarde....il doare pe el in pula.Dupa ce va fi presedinte(ASTA IN MOD SIGUR) tonta o sa spuna;Care penzii,ce nivel de trai? Io sunt presedinte nu ma intereseaza nu ma ocup de asa ceva,nu e treaba mea,vorbiti cu tariceanu! Si uite asa o sa-l futa si pe manechinu. O sa fie mishto

    RăspundețiȘtergere
  12. Si ca uitai sa va spun.
    Acu' am si eu la avizier pe scara, lipit fix peste lista de intretinere un afis ecsact ca a lu adminu'....da-i in pula!! sa plateasca intretinerea aia din poza,marile"inteligente planetare",vai de pulili,pizdili lor.N-am vazut si io pe gazeta cu expiratii neamului ceva de
    Sadoveanu,Creanga,Eminescu,Toparceanu,Coanda,Brancusi s.a.m.d........ Einstein,Dostoievski,Gogol,Rembrandt,Von Braun sau ceva de genu'.....doar puleti si iar puleti
    DC
    PS daca il punea si pe prealabagiu' daniel futodocs era ochei.Dar prea labagistul n-are voie pe afise,face propaganda doar in vilele de beton armat numite biserici,pentru prostani

    RăspundețiȘtergere
  13. off topic
    Pana la urma a fost A3 confiscata, au ba,ca m-au albit la pula as'vara cu anuntul "post confiscat" fo luna de zile
    DC

    RăspundețiȘtergere
  14. Eu la A3 nu ma mai uit demult,cand ii vad pe mincinosii aia imi vine sa sparg tilivizoru'

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am inceput sa stiu toate filmele de pe Animal Planet ca si astia le repeta saptamanal,unele le-am revazut si de patru-cinci ori,dar decat minciunile de pe programele de stiri partizane si nimic bun pentru oamenii acestei tari...chiar ne incalzeste ca mareste cu 5,6,7.n % pensiile si salariile,cat or sa tot mareasca daca economia este la pamant,astia mint mai rau ca Tov ceausescu,D-zeu sa-l ierte ca a fost parfum pe langa astia...Ne tot imprumutam pentru a lasa mostenire copiilor nostri o tara distrusa si plina de datorii,cvai di pulili noastre cele blege.

      Ștergere
  15. Tonta ii tot da cu fratii nostri ,care frati?Pe care-i doare-n pula de noi si vor doar sa ne mulga de ceva danii si pomeni,pai pontacul o face pentru ceva voturi de la ei si-i ignora pe cei plecati sa munceasca ,care sunt adevaratii nostri copii ,mame,sotii,nu pielea pulii ,adica nu-i iubim pe ai nostri plecati deoarece in tara nu li se mai oferea NIMIC si iubim pe altii care nu dau nicio ceapa degerata pe noi,sub stindardul patriotismului ,noi,smecherasii de POLITIHOTI vrem sa pacalim boborul orb...ca noi suntem mai breji,suntem cu dioptrii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mergi si ia-ti tratamentul! Pasteaua, ia pasteaua!
      Vezi ca ti-au pregatit si camesoiul, biet bolnav cu capul!

      Ștergere
    2. OK,o sa merg dar cand vad cata prostie colcaie in capul tau,nu pot sa te las,spune si tu ceva inteligent mai loaza,pui de curva ce esti,leaga o propozitie,o fraza ,ceva nu numai "Tata imi da sa sug",Mama e dusa dupa pula" si "amandoi sunt [manga]".

      Ștergere
  16. MueI CD, tie ti s-a scuturat filamentul! Ce-ai pati mueI, ai baut combustibil de racheta? Pasol na turbinca, matahala!

    RăspundețiȘtergere
  17. Ohooo cat va supara pe voi adevarul!!.Las ca nu-i bai! si acu fo trei ani curgea lapte si miere prin romanika pt ca era tonta prim-menestru.....ati luat o pula si'un vis!!
    tineti-o tot asa friarestenilor...."carne de tun" la vot
    DC
    PS Victor Ponta va fi sigur presedinte.....e prea plina romanika de prosti din curu' moldovei +oltenia +analfabeti+ bonus fanaticii de partid.Am urat si am sa urasc toata viata fanaticii,politici,religiosi, sau de oricare alta natura.....niste gunoaie cu creier de vierme,asta-i definitia fanaticului cu "gazeta de perete"
    DC
    cacatu' ala de pliant cu ciumetii respectivi a aparut si la noi azi in tot blocul/cartierul
    Ca-i convine lu' adminu sau nu,asta-i adevarul gol golutz
    Io acu daca vreti ma duc si-i fac poza ca sa vedeti cum l-au lipit nesimtitii peste avizierul cu listele de intretinere.Vreti Ponta? Foarte bine!!! O sa aveti Dragnea.Inca nu v-ati prins?
    DC

    RăspundețiȘtergere
  18. Mue! Kobe, eu nu mai vreau baseala, cocoseala, robortzala, blageala, samd. Nici astilalti nu-s mai buni, ii clar, dar PDL-acii is la rand sa suga batista. Si daca ai grija MTO-ului bea si tu zilnic un PET mai putin.

    RăspundețiȘtergere
  19. vreti taxe si impozite "democrat sociale" la anu? fiti siguri o sa avem cu varf si indesat......restu' e gargara,ce mishto!!mai vorbim peste fo 6-8luni cu ponta pe post de presedinte

    RăspundețiȘtergere
  20. Vrem sa platim la metru cub si nu vrem sa ne explici tu cum este cu ,,capitalismul de dreapta'', macroule! Crezi ca daca ar fi presedinte Scripcaru ati avea ,,Mona'' la robinet? La munca, la batut tarusi cu curul!

    RăspundețiȘtergere
  21. Crin Antonescu, un amarat de informator, cu "dosar" in regula, santajat la meserie de tatuca Basescu, de frica sa n-o ia pe urmele bietei Mona Musca (altminteri una dintre cele mai proeminente figuri politice liberale si o mare Doamna), am vazut ca azi, mai nou, se trezi vorbind... c-o sa vorbeasca el! Dar... mai incolo, dupa "razbel" (votare)!
    Succesuri, Porumbacule!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Interesant, iata ce spunea Basescu prin...2010/2011 : ... despre acelaşi domn Antonescu, dl. Băsescu nu spune direct că e securist, ci pune în scenă, live la TVR, o şaradă în care mimează spontaneitatea ca un actor de mâna a doua: "Felix cu Porumbacu, Porumbelul, sau cum, cu ... nu ştiu...aaa, cu domnul Crin Antonescu, da".

      Ștergere
    2. Oare, Crin vrea sa ne spuna din nou... asta? ... Lui Crin Antonescu i-a scăpat, în data de 23 februarie a.c., la emisiunea „După 20 de ani” a unei televiziuni private, o afirmaţie foarte gravă: „(…) câtă vreme şi Traian Băsescu vorbeşte despre faptul că, în condiţiile în care nu intrăm în Schengen din cauză că nu vrea Germania, prezenţa unui om, nu doar etnic german, ci şi cu cetăţenie germană, cum este Klaus Iohannis (…)”

      (http://www.romaniatv.net/crin-antonescu-arunca-in-aer-usl-mai-devreme-sau-mai-tarziu-klaus-iohannis-va-fi-premier-in-locul-lui-ponta_128519.html#ixzz2u8L8UnT0)

      Mai clar decât atât nu se poate: Klaus Werner Iohannis are cetăţenie germană!

      Păi, atunci cum vrea Crin Antonescu ca România să fie condusă de un premier cu cetăţenie germană care este loial statului german? Prin mitul „corectitudinii germane”, transferat asupra sasului corupt Klaus Iohannis, se forţează precedentul Alberto Fujimori, care a fost ales preşedinte în Peru, tot pe considerentul că japonezii sunt mai corecţi decât peruanii! Atât de corect a fost şi ăla, încât a jefuit ţara şi a fugit din Peru în Japonia, în anul 2000, ca să scape de condamnarea pentru fapte de corupţie! În plus, corectitudinea germană a rămas doar o legendă sau basm pentr adormit copiii, din moment ce, în anul 2011, Germania a ocupat locul doi după România – păi, se putea altfel? – în topul corupţiei şi al fraudării fondurilor europene!

      (http://www.evz.ro/detalii/stiri/romania-locul-intai-in-topul-celor-mai-multe-fraude-cu-banii-europeni-992980.html)

      Ștergere
    3. Oare pentru ce a solicitat Klaus Iohannis cetăţenia germană şi cum a primit această cetăţenie, din moment ce nu a locuit nicicând în Germania? Nu se acordă cu mare uşurinţă cetăţenia germană, iar politica dusă de statul german în ceea ce priveşte acordarea cetăţeniei pentru persoanele provenite din România a fost permanent discriminatorie. În timp ce saşii şi şvabii erau obligaţi să-şi păstreze şi cetăţenia română – tocmai în vederea influenţării alegerilor din România şi a unor viitoare revendicări imobiliare! – românii au fost obligaţi să renunţe la cetăţenia română, pentru ei neacceptându-se dubla cetăţenie. Dar, revenim la întrebarea: care a fost scopul obţinerii cetăţeniei germane de către Iohannis?

      Ștergere
    4. Cum poate să fie patriot român cineva cu dublă cetăţenie? În care parte se înclină patriotismul său? În cazul domnului Klaus Iohannis care nu a participat niciodată la sărbătoarea naţională de la 1 Decembrie, deşi ca primar ales de români trebuia să aibă măcar acest minim bun simţ, e clar că nu-l dă afară din casă dragostea pentru România! Până şi comparaţiile umilitoare cu „ţările în care s-a inventat apa caldă” – o expresie şablon folosită permanent de primarul sibian! – denotă dispreţ pentru România, pe care totuşi visează să o conducă, aşa înapoiată cum este. Românii nu sunt primiţi în audienţe de către primarul sibian, fiind trataţi cu superioritate ariană. În schimb, saşii beneficiază de diverse sinecuri pe bani publici. Un exemplu concret este plasarea celor doi fii ai viceprimarului Astrid Cora Fodor (tot de la FDGR) în funcţii publice de conducere, subordonate direct lui Klaus Iohannis

      (http://www.justitiarul.ro/viceprimarul-sibiului-astrid-fodor-o-dovada-vie-a-balcanizarii-germanilor-din-romania/).

      Ștergere
    5. Să nu uităm că domnul Iohannis a fost până în februarie 2013, când a trecut cu arme şi bagaje în tabăra liberală, preşedintele FDGR, un fel de UDMR al saşilor şi şvabilor din România. A rămas membru în continuare la această asociaţie care-şi arată interesele şi scopurile în propriul statut, unde se spune la art. 2, a): „promovează interesele specifice ale membrilor săi, care rezultă din apartenenţa lor la minoritatea germană din România, îi protejează şi îi stimulează prin toate măsurile politice, sociale, culturale, economice şi altele, care servesc acestei minorităţi la păstrarea şi dezvoltarea identităţii ei etno-culturale, la promovarea limbii materne”. Este evident că orice membru şi mai ales preşedintele acestui ONG „îi protejează şi îi stimulează prin toate măsurile politice, sociale, culturale, economice şi altele” doar pe etnicii germani, fără să manifeste vreun interes pentru românii majoritari alături de care trăiesc pe aceste meleaguri.
      ----------------------------------------
      Etc. Cititi si voi, este la liber!
      Apoi... verificati, analizati si VOTATI !
      Sa traiti... bine!

      Ștergere
  22. Sa se ingroape intre ei, de ce sa sap eu? Sa se bage la bulau pana vor ramane palatele goale. Cotroceni, Victoria, al Parlamentului si alte CCR, ISCIR, ANAF... Dar pomana ar fi buna. Pomana ingrasa!

    RăspundețiȘtergere
  23. Ehee...,
    Noi ştiam, din anul 2000, că Iohannis Klaus Werner avea cetăţenie germană, conform relatărilor unui sas emigrat în Germania, care trecuse împreună cu Iohannis la frontieră pe culoarul destinat cetăţenilor UE, destinaţia fiind expoziţia de la Hanovra din acel an. Doar că nu aveam dovada. Iată că ne-a oferit-o Crin Antonescu acuma prin ciudata sa declaraţie. Înclinăm să credem că nu a fost o gafă, ci o „scăpare” intenţionată a preşedintelui liberal ca să-i închidă colegului său orice portiţă de acces spre candidatura la preşedinţia României şi să înlăture astfel un concurent din propriul partid! Este clar că românii nu vor vota o persoană cu dublă cetăţenie ca să le fie preşedinte. De fapt, nu s-a mai pomenit nicăieri ca preşedintele unei ţări să aibă şi altă cetăţenie în afară de cea a ţării pe care o conduce! Din păcate pentru Crin Antonescu afirmaţia sa despre cetăţenia germană a camaradului său, strecurată strategic printre laude cosmopolite, a trecut neobservată în faţa unei prese formate în majoritate de neprofesionişti şi ca atare nu a primit atenţia cuvenită în mass-media şi nici un jurnalist nu s-a arătat surprins de dubla cetăţenie a lui Klaus Iohannis. Uite că-i facem noi acest serviciu domnului Crin Antonescu şi ne transformăm în trompeta dânsului.



    Iată ce spune Constituţia României la Egalitatea în drepturi, articolul 16:


    (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

    (2) Nimeni nu este mai presus de lege.

    (3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.

    (4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale.

    Este clar că, în aceste condiţii constituţionale, IOHANNIS KLAUS WERNER nu poate să ocupe funcţia de ministru, prim-ministru şi nici preşedinte al României!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru promovarea intereselor etnicilor nemţi, dar mai ales pentru slujirea intereselor Germaniei în România, Klaus Iohannis a fost recompensat de această ţară cu mai multe medalii. Însă cea mai valoroasă decoraţie a primit-o Klaus Iohannis de la Otto Schily, fostul mi­nistru de Interne al Germaniei, în ziua de 11.12.2007. Acesta l-a decorat pe primarul Sibiului, Klaus Werner Ioha­nnis şi pe suc­cesorul său la Ministerul de Interne, Wolfgang Schau­ble, din partea Societăţii Ger­mane! Decoraţia, cea mai înaltă distincţie din Germania, a fost înmânată pentru merite deosebite aduse Germaniei!!! Şi noi care credeam, ca nişte naivi, că Iohannis slujeşte România. Deci, să recapitulăm : cel care tocmai se dorea ministru de Interne al României a fost decorat în anul 2007 alături de ministrul de Interne al Germaniei de la acea vreme „pentru merite deosebite aduse Germaniei”, iar cel care a înmânat distincţiile era fostul ministru de Interne al Germaniei!!! Ce facem atunci cu fidelitatea faţă de România? Iată că revenim iarăşi la Constituţia României, care spune la articolul 54 (Fidelitatea faţă de ţară):

      (1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.

      (2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.

      Cărei ţări o să-i fie fidel Iohannis Klaus Werner, României sau Germaniei, având în vedere că are ambele cetăţenii, dar este totuşi de naţionalitate germană? Mai are rost întrebarea, dacă adăugăm şi faptul demonstrat mai sus că a primit distincţii din partea statului german „pentru merite deosebite aduse Germaniei”?!

      Ștergere
  24. Neaţa Bună la Zoo + 9! PMT nu mai dormi pe oauă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PS. Gata, m-am hotărît. Io îl votez pe ăsta:

      http://documentare.digitalarena.ro/eu-putin-povestea-unei-vieti-2012/

      Ștergere
  25. "Un TIGRU umblă liber prin Paris. Poliţiştii nu au reuşit capturarea lui nici la 24 de ore de la apariţia animalului pe străzi"
    http://www.antena3.ro/externe/un-tigru-umbla-liber-prin-paris-politistii-nu-au-reusit-capturarea-lui-nici-la-24-de-ore-de-la-273562.html

    Asta sigur e motanelul nostru cacacios din Hurzicati. Dupa ce a fost la Viana, acu pleca si la Parij...

    RăspundețiȘtergere
  26. Uai, sa-mi trag secsul, ear e vinerea, ear e jeaga jeagaaaa !
    Hop si hop, intreaga comunitate burcuriana, cu finete si duiosie, sa me-o ea la ceoc !

    RăspundețiȘtergere
  27. @07:48
    multumesc pt link.Deosebit de interesant mai ales de pe la min. 43
    o spun de ani de zile ca mi-as dori si eu un "putin romanesc" in momentul in care un psd-ist cu creierul rosu era foarte revoltat ca putin nu iubeste romania.Pai cum piula mea s-o iubeasca? El e rus si iubeste rusia,normalnai!
    Dupa ce le faci tara muci in trei ani de razboi greu,cum dreak sa te mai iubeasca,iar cu nemtalaii e la fel.I-am futut cu tradarea ezact cand le era mai greu si erau cu "spatele la zid"
    Pai atunci si asadar ce pula de dragoste mai vreti,ca am futut si am tradat peste tot pe unde am putut.....traiasca kingu' misu pulii cu ale lui fiice puscariase ezact ca morcovu'.....
    ref la 07:48
    Inca o data multumesc!

    http://documentare.digitalarena.ro/eu-putin-povestea-unei-vieti-2012/
    DC

    RăspundețiȘtergere
  28. Cum s-ar numi Putin pe romaneste, cu sentimente romanesti si dedicat acestei tari?
    In nici-un caz nici Ponta nici Iohannis.
    DC

    RăspundețiȘtergere
  29. Si pentru ca am ramas oarecum dator ia uite aciulea ceva ce poa' sa inteleaga(dincolo de gazeta de perete muncitoreasca) chiar si adminu si ai lui acoliti cu capul cat damigeana si mintea cat dopul.
    Ia,ia!! ca-i simplu,de clasa a-4-a

    http://capitalismpepaine.com/2014/06/23/romania-explicata-pentru-prosti/
    DC
    PS Oricum e curu moldovei plin de prosti,betivi si babe......ecsact ca-n mehedinti:):)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stii DC, intre altele, "dc pierde TOTUL pdl/acl/pnl/udrea/macovei-Johannes"???
      Datorita TUPEULUI si AROGANTEI [exact ca la tine]... fara marginire/fara numar!
      Poporul s-a saturat de "desteptii" care sa faca pe altii prosti otova, de "hotii care striga hotii!" Romanii, in 10 ani de guvernare boc/basescu, s-a saturat de hotie si tradare!
      Vrem schimbarea cu adevarat si pana la capat! Masuri legale cu vinovatii de orice culoare politica, nu DIKTATATE a priori de un tatuc, functie de varii si obscure/criminale/interese! Nici in gaura de sarpe, vinovatii nu vor scapa! Pregatiti-va bocceluta! Rahova va asteapta!

      Ștergere
    2. las asa cum ai zis fanatic 13:08.mai vb la anu pe vremea asta,ca prostia-i boala grea si-ti trece greu.
      DC

      Ștergere
    3. Eu ma saturasem de hotie inca din 2004 adica acum mai mult de 10 ani.Intreaba si tu pe tac-tu iliescu,roman sau vodcaroiu
      DC
      PS si apropo ca vrei schimbarea.OK ...pana la care capat? ala cu hrebenciuc?

      Ștergere
  30. Tariceanu deja incurca si podurile.Ponta mai guverneaza ceva?Pentru ce pula mea mai ia Ponta salariu de prim-menestru ca io nu inteleg.pe la guvern nu mai are treaba,el e in campanie electorala pe banii statului
    DC

    RăspundețiȘtergere
  31. Mue, buei, mue !
    =======================
    vineri, 14 noiembrie 2014
    Decizia Biroului Operativ Central din 13.11.2014 (inregistrata cu nr. 1398/14.11.2014)

    SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE (SCMD)
    Biroul Operativ Central

    DECIZIE

    In baza atributiilor statutare si in conformitate cu ROF, art. 20, lit. c,
    Biroul Operativ Central decide:

    1. Suspenda activitatea Biroului Operativ al Filialei Sector 6 Bucuresti pana la prima sedinta a Comitetului Director, cand se va lua in discutie activitatea desfasurata din anul 2011 si pana in prezent a acestui Birou Operativ.
    2. Activitatea Biroului Operativ al Filialei Sector 6 Bucuresti se suspenda, in conformitate cu Art. 20, lit. c din ROF, din urmatoarele motive:
    a. Contestarea si refuzul constant de aplicare a majoritatii masurilor, deciziilor si hotararilor luate de catre organele de conducere centrale ale SCMD, inclusiv pe cele ale CNR;
    b. Limbajul suburban, trivial, neconform standardelor de adresare intre cadrele militare si in societatea civilizata, folosit de catre presedintele acestei filiale, Col. (r) Tudor Marian, la adresa presedintelui SCMD, a unor membri ai CD, a presedintilor de Filiale, precum si la adresa altor membri de sindicat;
    c. Publicarea de articole si afirmatii calomnioase si defaimatoare privind conducerea si actiunile SCMD, actiuni care au adus si aduc mari prejudicii imaginii de ansamblu a SCMD si datorita carora o mare parte a rezervistilor au parasit nu numai Filiala dar si SCMD.
    d. Incalcarea sistematica a prevederilor articolelor 9 (d), 10 (a) si 13 (a,c,d)/Statut si art. 83 alin. a,c,d,e,g din ROF.
    3. Pana la analizarea activitatii acestei filiale in sedinta CD si luarea unei decizii, se vor aplica, cu data prezentei, urmatoarele masuri:
    a. Blocarea accesului BO al Filialei Sector 6 la site-ul de Internet al SCMD. Toate articolele defaimatoare publicate pe pagina de Internet repartizata acestei filiale vor fi folosite ca probe in analizarea activitatii acestei Filiale;
    b. Blocarea telefoanelor de serviciu repartizate membrilor BO al Filialei;
    c. Blocarea subcontului bancar al Filialei.

    Data: 13.11.2014
    ================================
    Not problem's cu astia, a lui Tuidor si ai lui-razvratitii sindicatului, pentru ca or mai fo trimisi in exil de fro 3 ori !
    Asteptam, cu interes, reactea domnului Nea Cashiu ot Craeova, ca si filiala aea e semirazvratita !
    Sa sara mucii, asta-i important, pana vine Dottore Multiplagiattore Denazificatore si ne uneste pe tonti !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: mai mult ca sigur ca urmeaza si prazarii, de la Craeova, sa ia calea miticilor, spre exilul vesnic....
      =====================
      http://scmdfiliala1craiova.blogspot.ro/
      =====================
      Numai de nu s-o aprinde scanteia frunei rivulutii si-om asista la cine stie ce lovitura de palat si la fugarirea troicei Zdrongaru-Pricina-Harcioaga, cu ciomegele, prin Pajurei, colt cu Expozitiei !
      Parke m-as baga si eo la o arogantza de asta...

      Ștergere
    2. PMT, multam!
      Ai dat... Breaking news-ul zilei!
      Treci in Prima pagina, silvuple, bitteschön!

      Ștergere
  32. Alte texte de adormit mosnegii ! Ca sa vezi cum poti hi manipulat...
    ===============================
    http://scmdfiliala1arges.blogspot.ro/
    ===============================
    Gargara ! Au avut aproape 3 ani la dispozitie, plus puterea deplina in parlament ! N-au facut mai nimic, au carpit pe ici, pe colea !
    De luni se asterne, din nou, ceata peste tara !
    Hop si hop...ce meserie de activist de partid, secretar adjunct cu propaganda, are si Popescu asta in el, din Triviale, de zici ca-i cizelat la scoala maiestriei de gargaragii alu domnu don Cur de Leu Betivanul de la linia 4 din Gara Birtolomeu !

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite