Google Translate

joi, 20 noiembrie 2014

Ion Cristoiu. Cele 25 de întrebări plus una, stîrnite de marea enigmă postdecembristă: Klaus Iohannis – președinte!


Cele 25 de întrebări stîrnite de marea enigmă postdecembristă: Klaus Iohannis – președinte!

După ce-am trimis pe e-mail comentariul pentru Evenimentul zilei dedicat Revoluției din noiembrie 2014, la Bibliotecă fiind, m-am cufundat din nou în palpitantul meu obiect de studiu din ultimul timp:

 Istoria Operațiunilor clandestine puse desfășurate de CIA în toată lume din 1948 pînă azi. Cu fiecare zi de lectură cu creionul în mînă mă conving tot mai mult de un adevăr pe care l-am mai scris în eseurile mele:

 Lumea modernă se definește prin prăpastia dintre ceea ce se vede la televizor și ceea ce este în realitate. Vedem, de exemplu, o Primăvara arabă ca să aflăm peste cîțiva ani, din documentele desecretizate de CIA, că a fost o Operațiune reușită a CIA cu un nume de cod.

Cufundat din nou în lectura documentelor desecretizate ale CIA, m-am trezit bătîndu-mă cu palma peste frunte:

 Cum dracu de m-am prostit atît de tare încît să nu mă întreb asupra unor ciudățenii din acest an, 2014, în care un necunoscut de la Sibiu în ianuarie 2014 sfîrșește prin a deveni Președintele României  prin incredibila răsturnare a scorului din primul tur?!

În 23 februarie 1990, la nici două luni de la evenimentele din decembrie 1989, în atmosfera de tămîiere a Maselor care se revoltaseră împotriva Dictatorului, iscăleam în săptămînalul Expres eseul 22 decembrie 1989 - O după amiază cu prea multe întrebări, prin care puneam la îndoială tezele oficiale despre caracterul spontan al întîmplărilor care au dus la fuga lui Ceaușescu. Și iată-mă acum scriind patetic despre Revoluția din noiembrie 2014, fără să-mi pun întrebări, mai mult decît îndreptățite acum, cînd vedem pe Klaus Iohannis devenit președinte în ciuda tuturor previziunilor, multe dintre ele puse tot de mine pe acest blog cu mult înaintea  victoriei incredibile a lui Klaus Iohannis:
  1. De ce l-a adus Crin Antonescu pe Klaus Iohannis în februarie 2013 de la Sibiu direct în funcția de prim locțiitor al său la conducerea PNL?
  2. De ce s-a cramponat Crin Antonescu de dubla funcție a lui Klaus Iohannis – cea de ministru de Interne și cea de vicepremier cu finanțele – dacă pînă la urmă Klaus Iohannis i-a luat toate funcțiile?
  3. De ce s-a încăpățînat Victor Ponta să-i refuze lui Klaus Iohannis dubla funcție, deși știa că asta va duce la ruperea USL?
  4. De ce s-a încăpățînat Crin Antonescu să parieze pe procentajul de 20% la europarlamentare, oferind băieților pistolul cu care să tragă în el?
  5. De ce a anunțat Crin Antonescu că nu mai candidează la Președinție, după ce rupsese USL ca să poată candida?
  6. De ce n-a sărit prietenul lui, Klaus Iohannis, să-l roage să revină asupra deciziei?
  7. De ce a lansat Traian Băsescu teza Victor Ponta ofițer acoperit pentru ca pînă la urmă să nu mai spună nimic în această chestiune?
  8. De ce n-a mai suflat o vorbă Traian Băsescu despre ancheta cerută serviciilor secrete privind filarea de la Paris?
  9. De ce a fost atît de activ DNA înaintea primului tur, căpușînd campania electorală, pentru ca între cele două tururi să aibă o singură acțiune mai acătării?
  10. Cine l-a dezinformat pe Victor Ponta în legătură cu prezența la vot în străinătate în primul tur?
  11. Cine a exagerat scandalurile de la votul din primul tur pentru a crea afluența uriașă din al doilea tur?
  12. Ce ambasadori au avut misiunea să blocheze votul în primul tur?
  13. Cine l-a convins pe Victor Ponta să nu mărească numărul de secții de votare din străinătate, gest fatal, asemănător convocării de către Nicolae Ceaușescu a mitingului din 21 decembrie 1989?
  14. Se încălca Legea dacă se mărea numărul secțiilor de votare din străinătate înaintea celui de-al doilea tur prin Ordonanță de urgență? Dacă da, era pregătită CCR să anuleze victoria lui  Victor Ponta?
  15. Cum se explică comportamentul ambiguu al BEC? Prin judecătorii de la Înalta Curte, instanța cea mai puternic penetrată cu ofițeri acoperiți?
  16. A fost sincer Traian Băsescu cînd își exprima neîncrederea în Klaus Iohannis sau juca o comedie regizată împreună cu Klaus Iohannis?
  17. Cum de-au fost organizate atît de bine pe rețele de socializare mitingurile de protest din săptămîna dinainte  celui de-al doilea tur?
  18. Cum de s-au înșelat toate sondajele de opinie în legătură cu prezența la vot, chiar și cele interne ale PSD?
  19. Știa SRI tendința de venire la vot masivă? Dacă da, i-au spus  lui Traian Băsescu?
  20. Vineri, cînd a ieșit să îndemne băsiștii să iasă la vot, știa Traian Băsescu de posibila răsturnare de scor?
  21. Cum se explică prestația ciudată a lui Crin Antonescu din ultimele zile, inclusiv din dimineața votului?
  22. Cîți  dintre jurnaliștii care au întreținut pe televiziuni scandalul votului din străinătate sunt ofițeri acoperiți?
  23. De ce nici un adversar de-al lui Victor Ponta, inclusiv Klaus Iohannis, nu mai suflă o vorbă despre dezastrul din străinătate? Operațiunea a țintit înfrîngerea lui Victor Ponta și, prin urmare, nu mai trebuie căutate responsabilitățile?
  24. De ce  jurnaliștii care frecventează Ambasada americană de la București, pentru a primi sugestii sau chiar indicații, se declară mulțumiți de împărțirea Puterii între Klaus Iohannis și Victor Ponta? Așa a fost înțelegerea impusă de americani pentru a nu se repeta scenariul din Ungaria?
  25. De ce a amînat DNA ancheta în afacerea EADS, în care e vîrît pînă-n gît Vasile Blaga?
Acestea sunt, după mine,  cele  25 de întrebări stîrnite de unul dintre cele mai enigmatice momente postdecembriste:
Pierderea celui de-al doilea tur de scrutin de către Victor Ponta, la o diferență de 9% după ce-l cîștigase pe primul la o diferență de 10%.
Numai cînd voi avea răspunsuri raționale la aceste întrebări, voi accepta c-a fost totul spontan.

http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-luni-dupa-amiaza/

------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------


Cea de a 26 întrebare: De ce n-a luat în seamă Victor Ponta avertismentul ambasadorilor?

Marți după amiază postam pe cristoiublog.ro: Cele 25 de întrebări stîrnite de marea enigmă postdecembristă: Klaus Iohannis – președinte!

Inițiativa mea nu pune la îndoială înfrîngerea zdrobitoare a lui Victor Ponta la al doilea tur și nici Victoria lui Klaus Iohannis. Ea, ca și în cazul întrebărilor pe care mi le-am pus public imediat după decembrie 1989, izvorăște din nevoia profesională a jurnalistului de a nu crede în ceea ce vede toată lumea, deoarece, o știu și cei din anul întîi de la Facultatea SRI, nu tot  ceea ce în audiovizual e și în real.

Traian Băsescu a susținut miercuri seara, în conferința sa de presă:

De la momentul închiderii votului am solicitat informaţii de la toţi ambasadorii, ambasadorul de la Paris, Londra, Roma şi Madrid. Am primit în copie toate solicitările pe care aceştia le-au făcut premergător începerii campaniei electorale, în timpul campaniei electorale şi între turul unu şi doi. Toţi ambasadorii, fie că vorbim de ambasadorul de la Paris, de ambasadorul de la Londra, de doamna ambasador de la Roma, sau de ambasadorul de la Madrid, au solicitat prin MAE mărirea numărului de secţii de votare, aducând şi necesarul de argumente.

Așadar, înaintea primului tur, la Ministerul de Externe era clar că va fi nevoie de suplimentarea secțiilor de votare din străinătate.

 Celor 25 de întrebări de marți după-amiază le adaug una, astfel că întrebările devin 26 la număr:
Cine a decis ca numărul de secții de votare din străinătate să nu se mărească la primul tur, deși ambasadorii avertizau că altfel vor fi probleme?

 Atenție! La primul tur, cînd Ministerul nu numai că putea s-o facă, dar era și obligat s-o facă. Titus Corlățean? Dacă da, l-a informat pe Victor Ponta? Și dacă l-a informat, de ce n-a zis Victor Ponta să se suplimenteze? De teama românilor din străinătate? Păi aceștia nu puteau înclina balanța la primul tur.

Dvs cum ați răspunde?

http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-miercuri-seara-cea-de-a-26-intrebare-de-ce-n-a-luat-in-seama-victor-ponta-avertismentul-ambasadorilor/

48 de comentarii:

  1. intrebarea 26
    De ce naste gaina pui vii?

    PS hopaaa,nashpa!!!! am sters-o, a inviat zombi sa te tii acusica !!

    RăspundețiȘtergere
  2. Oaiii ce shto? a disparut zombi! A facut adminu' hocus pocus preparatus si la si futatus....baaa dar nici urma n-a ramas din el....e ca-n matrix,sau am avut io halucinatii ca n-am mai baut bere decat nefiltrata de 2 zile si de la o vadra in sus.ma duc sa mai beau o vodca sa-mi "intaresc" matele si poate imi revin din halucinatii.
    PS cum ar zice adminu......Hmmmmm!! Curios ,foarte curios pana si tigarile au fost de alea normale...hac!

    RăspundețiȘtergere
  3. ce aveti ba? ati plecat la trebonal sa-i faceti galerie lu adam si lu michi shpaga?pemeteu il inteleg el e inca la caca-pisu,da' voi anonimii cei talambi?

    RăspundețiȘtergere
  4. Buei, hai saluti !
    Silu Big Vasile, hai saluti-cum ti prindi, cum ti futi !
    Mai-mai sa nu mai ajiung akeas ! Din cauza presiunei atmo, me-am perdut orientarea in zpatiu, de-am ajiuns undeva prin Zabrauti, unul din cartierele de lucs, de ierea sa ma linseze conationalii lui Vanghele, care este !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ia-ti si tu... GPS...!
      Nu esti singuru care se pierde-n "zpatiu"!
      Mai e unii... carele or uitat... unde le e Home !
      Ori ratacesc abramburiti... can' vin... can' pleaca!
      Hmm...! vorba astuia de mai sus!

      Ștergere
  5. Buey acestia, gata, pretinu meu cel mai bun e her prezident, asta ales, nu ala demis !
    Ma documentai si eo, de pe gugal, ce e cu protestantii astia si cu ce ne incurca ei p-aciulea, pana plecam in calatoria fara de intoarcere !
    In general e baeti de baeti, nu mozolesc fel de fel moaste si boase, nu se tarasc in genunche in jurul bisericilor ca primatele, nu si-o trag la cap, ca la Verdun, in spiritul cerintelor prostodoxe, pentru un pet de apa chioara, nu se calca in picere ca vitele pentru 3 sarmale si-o lumanare, nu mozolesc mana popii cu care se sterge la cur si-s scutura mataringa pulacioasa dupe ce se pisa ca buhaiul, nu cheltuiesc miliarde pe biserici, pe lanturi de aur, pe mertzane tze clase, pe catedrale gigantice, de se vad si din spatiul cosmic, etc !
    Pe Zeii mei de nu ma incanta !
    In esenta, protestantii astia i-au dat o muie Papei si nu recunosc rolul bisericii si pochilor imbuibati in mijlocirea credintei pe axa Dumne Zeu- individ si au suprimat de tot fastul si mojicia, inventate de curvele astea bisericesti, ca sa te faca la portofel !

    Traiasca Her Prezident !
    Muie buhailor din BOR, crepa-le-ar matili de imbuibati, de nu le mai ajunge !

    Gata, la protestanti ma inscriu. Fac acusica cerere, da numa sa gasesc dreaca un pastor de ala, de-al lor...

    RăspundețiȘtergere
  6. Gyorgy Frunda spune la RFI ca "in mod calm, trebuie redactat un alt proiect de lege de gratiere a infractiunilor mici, a infractorilor primari, care au comis gainarii". Un document de acest gen ar rezolva problema suprapopularii penitenciarelor, crede consilierul onorific al premierului.
    =================================
    Nu buey bombalaule, cu tot neamul tau de bozgoroi revansarzi, de nu va uit eu cum ati amenintat-o cu moartea pe fetita aia, de-a avut curajul sa vina la scoala cu bentita tricolora !
    Nu asa se rezolva situatia, buhaiul dreacului, cu aglomeratia din puscarii !
    Ia puneti voi mana, astia de va tot alegem de 25 de ani, de nu mai furati ca maimutoii aia din Indonezia, care ti-au si sterpelit portofelul de nu esti atent, deci faceti bine si nu mai devalizati banul public, de nu mai reusesc instantele sa va bage in parnai, de multi ce sunteti, si o sa vezi ce libere raman incubatoarele !
    Da, daca voi va inghesuiti la parnai, ca prostodocsii la sfintele boase ale nush carei mortaciuni de astea biserificate, e normal sa fie aglomeratie p-acolea !
    Aaaaaa......daca e vorba sa dati afara doar micii gainari, astia de-au furat unul, doi kilovati de pe stalpul de la bordei, ca sa vada si ei un meci de fotbal si sa mai aerisiti prin celule, ca sa stati voi cate 4, si nu cate 8 amestecati, atuncea parke-parke as hi de acord !
    Sau, mai bine, loati din bugetul BOR, ca si asea o fute de pomana p-aciulea si s-a apucat de politica prin biserici, de zici ca le-a transformat in crasme comunale cu program pe timp de ziua si faceti puscarii noi si spatioase !
    Vorbiti cu Goprea, ca sigur mai are jde cazarmi de prima mana, numai bune de transferat fara plata ! Voi veniti numai cu lanturile de siguranta, zarma ghinpata si ceva ciomagari de paza !

    RăspundețiȘtergere
  7. "Imi doresc foarte mult ca, in mandatul meu, relatia cu Casa Regala sa fie una institutionala si protocolara, nu de tip executiv sau de colaborare", declara Klaus Iohannis, dupa ce in urma cu o zi a participat, la Palatul Elisabeta, la un pranz privat cu Regele Mihai. Iohannis precizeaza, insa, ca "unele institutii de presa au relatat ieri ca l-as fi invitat pe Regele Mihai la ceremonia mea de investire. (...) Nu am adresat o astfel de invitatie pentru ca pur si simplu asa ceva nu se face"
    ========================

    Buey, protocolara mai inteleg, hai, treaca-mearga ! Mai o limba unul, mai una celalalt, ca doar nu-i interzis de dat biuze la gaoz, intre palaturi !
    Da nush cum dreacu vine relatia aia institutionala (!) cu casa regala, din moment ce nu s-a dat nici macar OZU cu asea ceva ! Ca sa nu mai vorghim de constitutie si de alte cacaturi d-astea !

    Buey, o sti ceva her prezident ales, alen tzu zamen, si dupe ce-l impaiaza pe king l-o pune in locul Leului, din Bulevardul Geniului, colt cu Cotroceniul !
    Oricum, vin vremuri interesante in existenta poporului !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. lasaaa maaa ca e biban......l-au aruncat astia in apa si acu' trebo sa invete sa inoate,sau se ineaca.La tonta de ce nu esti asa de critic(pardon nastase,pardon iliescu,ca de hrebe si ailalti nu mai zic niic) Poate iti place de cadir ala cu mielu' si cu elefantii pulei
      In rest ......si mai corect

      Ștergere
  8. Dati navala, ca a aparut un nou nr din 8servatorul Militar !
    Ceva de exceptie, cade obicei ! Oleaca de horoscop, niste vizite, cateva diplome, niste poze cu tehnica de pe vremea cand ieream eo elev sinplu la leme, un interviu rasuflat, pe care nu-l citeste nici dreaq, maimutoiul ala cu pe loc repaus...
    Uai, oare la pajina 8, nu i-o hi gresit numele lu comandorul ala ? Ca prenumele sigur ii bun .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. aici deja am inchis blogu,desi el saracu, n-are vina

      Ștergere
  9. La patru zile de la terminarea alegerilor prezidențiale, Rusia exprimă prima poziție oficială cu privire la deznodământul acestui scrutin, transmițându-i președintelui ales Klaus Iohannis că Moscova așteaptă o schimbare majoră în relațiile bilaterale.
    ==========================
    Unde pula mea i-a transmis, buey, pe faisbuci, pe tableta in mes, la embasy, ori unde dreaq, ca omul nici nu stie bine inke unde-i Cotroceniul !
    A dreaq si RasPutin asta ! A aruncat fugasa, urmeaza si detaliile, muine-poimuine !
    Buey, asta nu glumeste, de jea are experenta cu neamtalaii, de cand le-a agatat steagul rosiu leninist pe Raihstag ! Sa nu se trezeasca, dreaq, sasul cu cine stie ce steag rusesc si pe Shparlamentul din Bucurestag !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, din punctul mdv, putem sta linistiti !
      Spatiul aerian e supt control total, mii de aeronave stau pregatite sa se ridice de la sol ca in Star Uar, in Potugalea cursurile merg brici pe Ef16, iar primul lot, de 2 multiroale, e aproape gata de livrare, doar ca mai au sa le resapeze roatele si sa le schimbe ponpa de apa, ca le cam bat taketii !
      Ca sa nu mai zic de rezerva supercalificata si antrenata pana la sange, ca cum ar hi cariciopteristul nost din Hurziceni, mare specialist in lansarea din halicopteri a sacilor de insecticid DDT, prin lanurile cu barabule din Baragan !

      Ștergere
    2. Nenea meletizianu,mucles ca mai prosti ca cei din tagma ta nu am intalnit,cu privire la aruncarea de diflordiclortriclorfenol[DDT] doar elicopterele de tip IAR-316 B si K-24 se ocupa de asa ceva ,IAR 330H si MI-8[12,5 tone greutate] nu se ocupa de aruncarea de insecticide si alte prafuri ,doar tu arunci praf in ochi la fraierii care iti sorb cu nesat gogomaniile si rad cu mana la gura precum DD,mai bine ia cate o pastila de CAL MARE[sub forma de pasta] ca s-ar putea sa te doara...prostia.Te crezi smecher de Bucale mai rapanosule?Nesimtitule eu nu m-am legat de tine si de javra ta de catel pe care vad ca-l ai si de tovaras si de amanta,dar tu m-ai muscat de sfanta pula de cate ori nu aveai ce face pe aceasta bloaga sub tot felul de anonimate si travestiuri gen FLIT,sau alte prostanlicuri de ale tale .Om la 60 de ani cu minte de adolescent retardat si homosexual pe deasupra.daca vrei sa-ti faci numarul apoi fa-l cu dobitocii de seama ta ,personal nu-ti permit ,esti mult sub nivelul meu de cultura si de pretentii ,esti un paduche altoit pe malul dambovitei.Te contrasalut gogomane !

      Ștergere
  10. Uai, daci ploo si ce ninje si nimeni nu vrea sa mi-o linje...

    RăspundețiȘtergere
  11. ma bucur ca-l urmariti pe tatucu vost iliescu
    pemeteule,ia notite,conspecteaza ceva, ca maine dai extemporal la IPI

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey, ieream cel mai bun la IPI ! Aveam o gargara in mine, moama-moamaaa ! De cate ori iereau discutiile alea cu seful de beobe, sau ce pula calului de secretar ierea el pe la beobeul ala din rejiment, dracii cu care o bericeam constant pe la Carul cu Beri, numa pe mine ma bagau la inaintare ! De nu mai avea timp ala sa-i mai asculte pe toti !
      Buei, mancam socialism stiintific pe paine ! Tezele alea de partid le serveam, intre doo halbe, ca pe alune, bre ! Cat p-aciulea sa ma converteasca in nush ce comitet de beobe, cu propaganda !

      Ștergere
  12. Uai motan rapciugos ... se cheama diclor-difenil-tricloretan , boule . Nu se cheama diflordiclortriclorfenol[DDT]

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da,am gresit ,cu asta,cu fenol se droga ma-ta ca sa nu-l vada mort de beat pe tac-to.

      Ștergere
  13. Uai, cica her Komandant suprem e zpecialist de clasa in arma Tranzmisiuni, zpetzialitatea morze !
    Cica o fekut armata la Timisoara, ca terist luteranist !
    Uai, daci saf tare avem ! Oare l-o facut goprea jeneral ? Ca ala da gradele in rezerva aintz-tzvai politzai !

    RăspundețiȘtergere
  14. Da da terist,da a si zis cu dispret ca stagiul miltar a fost pierdere de vreme.Au nu l-ati auzit ca voi erati cu iliescu si cu tonta la IPI.Iobeste si asta armataaaa......!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A făcut-o ca şi tine, la arma asta berbecule:

      https://www.youtube.com/user/AirCommandRockets

      Numa" că era cu lichid de frînă, de ăl" de-l sorbeşti tu Curdeleu, zilnic pe linia 1 în gară la Birtolomache, buei tolomache.

      Ștergere
  15. Hai, hai şi ca să-mi intru în formă c-am lipsit azi cu treburi, nu de-alde belit carasu ca alde Curdeleu, ori Viurel+Cezărel...Deci: 1,2,3, CurDeLeu de cocoşel să mă iei, pîn" la noapte la ora 3. Şi să-i sugi lu" Tonta, pe-ndelete sula, mei băiete!

    RăspundețiȘtergere
  16. Bravo, DNA !
    =============
    Alina Bica, sefa Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), ar fi audiata la DNA, joi seara.

    Bica ar fi acuzata de abuz in serviciu, potrivit unor surse citate de Realitatea Tv, televiziune care anunta ca sefa DIICOT ar fi fost ridicata direct de pe strada de procurori.

    Totodata, surse judiciare citate de DC News sustin ca procurorul-sef al DIICOT este audiata cu privire la afaceri pe care fostul vicepresedinte ANAF Dragos Bogdan le-ar fi avut cu sotul ei.

    In jurul orei 18:30, mai multi avocati s-au prezentat la sediul DNA, fara sa dea detalii despre persoana careia ii acorda asistenta, informeaza B1 Tv.

    In jurul aceleiasi ore, Alina Bica era deja audiata la DNA, conform surselor judiciare.

    Totodata, Romania libera scrie ca sectia de procurori a CSM urmeaza sa decida, joi seara, cu privire la o solicitare a procurorilor DNA de incuviintare a retinerii procurorului-sef al DIICOT.

    Udrea, fotografiata la Paris cu sefa DIICOT? (Foto)

    Sefa DIICOT a aparut intr-un scandal in care a fost implicata si presedintele PMP, Elena Udrea, la sfarsitul lunii octombrie, in ultimele zile de campanei electorale inainte de primul tur al alegerilor prezidentiale.

    Sefa DIICOT, despre fotografiile cu Udrea: Am aparut tragand pe nas?

    Atunci, pe un blog au aparut poze cu cele doua impreuna la Paris, imagini ce ar fi fost surprinse in luna februarie.

    A doua zi dupa aparitia imaginilor, Consiliul Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspectiei Judiciare cu privire la fotografiile aparute cu o zi inainte.

    Sefa DIICOT, la cumparaturi cu Elena Udrea: CSM sesiseaza Inspectia Judiciara (Video)

    Alina-Mihaela Bica a fost numita la sefia DIICOT in luna mai 2013, la propunerea premierului Victor Ponta. Ea este procuror din anul 1996.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Procurorul-sef al DIICOT, Alina Bica, a reactionat dupa publicarea fotografiilor care o infatisau la cumparaturi cu Elena Udrea, la Paris.

      O jurnalista TVR a sunat-o pe Bica imediat dupa declansarea scandalului. Pe blog Adelin Petrisor a postat inregistrarea convorbirii.

      Procurorul-sef al DIICOT era constient ca va inregistrat: "Banuiesc ca inregistrati convorbirea...", i-a spus jurnalistei Andreea Anghel.

      Udrea, fotografiata cu sefa DIICOT la Paris - blogul pe care au aparut pozele a disparut

      Bica a comentat si pozele in care apare alaturi de prezidentiabilul PMP, Elena Udrea: "In ce poze am aparut? Nu aveti prieteni, nu iesiti in week-end? Am aparut in pozitii dezolante? Am aparut tragand pe nas?".

      "Dupa cateva ore, colega mea a fost sunata de doamna procuror-sef. Alina Bica i-a cerut Andreei sa nu difuzeze interviul telefonic, Bica si Udreamotivand ca nu a stiut ca e inregistrata. Argumentul doamnei nu sta in picioare pentru ca ea insasi a spus 'banuiesc ca inregistrati convorbirea', deci era constienta ca va fi citata. Decizia editoriala a fost sa se difuzeze inregistrarea.

      Ulterior, purtatorul de cuvant de la DIICOT a mai sunat un reporter din redactie, tot fara rezultat. Andreea a primit si un email in care i se spunea ca prima discutie a fost 'amicala'. Intr-un final, i-a sunat telefonul si directorului Departamentului Stiri, Claudiu Lucaci. Nu stiu cu cine a vorbit, insa el a considerat ca deontologic este sa ascultam rugamintile procurorului-sef DIICOT si ca Andreea trebuie sa o sune din nou pe Alina Bica si sa faca un alt interviu", scrie Adelin Petrisor.

      Acesta spune ca a postat prima inregistrare pentru ca, spre deosebire de seful sau direct, a considerat ca "e relevanta din punct de vedere jurnalistic si pentru ca sunt ferm convins ca a fost facuta cu respectarea tuturor normelor deontologice".

      "A fost o combinatie"

      Ulterior, Alina Bica a vorbit din nou, intr-o interventie telefonica la postul B1 TV, despre fotografiile aparute in presa.

      "Nu as dori ca comentez. E o zi privata din viata mea. Daca Elena Udrea avea anumite probleme ce tin de activitatea DIICOT, relatia mea cu ea ar fi incetat. Daca Elena Udrea va avea, in viitor, o problema cu DIICOT, voi formula o cerere de abtinere in cauza respectiva, iar daca e atat de mare problema juridica, pot sa imi asum o pozitie corecta in ceea ce priveste conducerea DIICOT de catre mine.

      Aceasta calatorie a fost o combinatie. Saptamana viitoare trebuia sa merg la Haga, si am decis ca, fiind Ziua Indragostitilor, sa merg la Paris in acel week-end. Am platit singura si deplasarea si cazarea. Dupa Haga, lucrurile au mers pe cheltuiala publica.

      Aceste poze imi afecteaza imaginea. Eu cu Udrea avem o relatie de 5 ani de zile. Se prezinta documente care nu sunt semnate de nimeni. Fotografierea mea din foarte multe pozitii denota un interese deosebit fata de mine.", a spus Bica la B1 TV.

      Mai multe fotografii care o infatiseaza pe Elena Udrea la Paris, alaturi de procurorul-sef al DIICOT, Alina Bica, si Ana Maria Topoliceanu, fost sef al Companiei Nationale de Investitii, au fost publicate, joi, pe un blog neasumat, care ulterior a fost sters.

      Udrea, fotografiata la Paris cu sefa DIICOT? (Foto)

      Pe langa fotografii, autorul a mai publicat niste documente din care rezulta ca Elena Udrea a fost cazata la Hotel Le Bistro Paris in perioada 13-16 februarie 2014, iar Alina Bica - in perioada 14-16 februarie 2014.

      Imaginile au fost publicate la doar o zi dupa ce in editia germana a Huffington Post a aparut un material in care se arata ca procurorii germani au inceput sa ancheteze dosarul EADS, in care ar fi implicate nume grele atat din Germania, cat si din Romania, precum omul de afaceri Ion Tiriac si candidatul la prezidentiale Elena Udrea.

      Ștergere
    2. Aha !
      Asea baetii, pe ea !
      Si luati-o si pe curvistina aia de Nutzi Spaima Putzii ce n-a vazut Parisul, la intrebari !

      Ștergere
  17. Imediat după perioada stu­denţiei a urmat stagiul militar. Acesta povesteşte în câteva rânduri că a fost o perioadă din care nu a învăţat foarte multe. "A însemnat o totală pierdere de vreme: totul era aberant. Eu pot să accept foarte uşor disciplina dacă înţeleg sensul din spatele ei. (...) În armată începi să coşi singur un nasture, să-ţi coşi o cămaşă. Sunt singurele lucruri pe care le-am învăţat la cazarmă", a adăugat Klaus Iohannis în cartea autobiografică. Iohannis îşi aminteşte şi primele momente ale sale ca primar şi faptul că nu era cotat cu mari şanse de câştig la alegeri."Când am ajuns primar eram un outsider. Mi s-a spus că voi rezista numai câteva luni de zile, după care voi deveni corupt, fie mă voi înscrie într-un partid politic, fie voi renunţa la primărie. Corupt nu am devenit, într-un partid politic nu m-am înscris până în 2013 şi nici n-a fost cazul să renunţ la primărie. Cred că am reuşit să devin un bun primar şi pentru că am putut să privesc situaţia de la distanţă şi să potrivesc fiecare lucru la locul lui", a mai scris preşedintele în volumul autobiografic

    http://spynews.ro/actualitate/spynews-a-aflat-cum-sa-pricopsit-noul-presedinte-cu-porecla-santa-klaus-51603.html
    =======================================
    Deci, cam atat a reusit sa invete Tolomaus pe timpul stagiului militar: cum sa-si carpeasca izmenele in cur !
    In rest...ce transmisiuni, ce statii radio, ce specialitate militara !
    Ma rog, poate o hi facut stagiul la frun rejiment de transmisiuni, da la cat de repede vorgheste si la cat de operativ e in gandire, cred ca a fost detasat, de a doua zi, pe statul anexa GAZ, specialitatea ingrijitor porcine gestante !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Urmeaza si Codrutza linje-mi-ar putza.

      Ștergere
    2. Buey, pusesi gresit comentul aciulea !
      Treboia sa te adresezi mai sus, la rubrica "Curvele din Bevarli hils"!
      Da, acusica, las-o asea, ca se suptintelege!

      Ștergere
    3. Hă, hă, hă!!! Băăă PMT-ule "v-am pus-o" şi ieu undeva, ca să vă testez vigilenţia cum v-am pus-o ieri cu cetatul ăla din Eminescu sireacu". Lasă băăă, că te fac şef de echipaj peste ăştia: Curdeleu, Czar mucus şi Viurel. Băă, să-i pui la muncă pe rapăni, la spart bolovani 12/24. să vadă şi ei cum s-a construit Transfăgăraşanu".

      Ștergere
  18. Pe o pagina a Societatii Comerciale Mircea Dogarul am gasit un model de cerere, pe care trebo s-o completeze apevistii pulei, inclusiv ACTIVII, in unele situatii prevazute de legile astea tampite, in care mai vrei si decontarea medicamentelor !
    Buei, e futere ! Mai lipseste, pe langa dosarul ala de acte ce trebuie sa-l intocmesti, doar frun certificat de la notar ca inca nu esti mort si ceva copii dupa actele de proprietate ale locuintei !
    In ce hal s-a ajuns ! Incredibil !

    Buey, pe vremea cand ieream eu locotenent majior, cu trei stelute rusesti, mergeam la doctorila de la rejiment, ii spuneam care coi ma doare si, pana la pranz, imi venea cu doftoriile de la Poriclinica Cobalcescu, ori de unde pula mea le aducea, daca se intampla sa nu le aiba la fata locului, in fermeria aia a lui ! Si, asea proceda pentru toti din rejiment, fie ca aveau ei nevoie de o bulina, fie familia ! Indiferent daca erau piramidoane, ori cine stie ce antibiotice ! Iti dadea omul telefon, cu o jiuma de ora inainte de a pleca otobuzul unitatii, ca sa meri sa-ti iei pastelele de la fermelie, ori dake erai mai koios, cum ieream eo, venea o pula de caporal sanitar, de mi le aducea !
    Buey, in ce tara traieste armata asta romaneasca ?
    Pana unde ati dus nivelul de batjocura ?

    Eote cata ditamai Fefeleaga trebo sa citesti, pana completezi toata cererea ! Plus copii, fotocopii, chitante, foto 3/4 color, declaratii pe propria...doamne feri !



    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. COMANDANTULUI SPITALULUI MILITAR DE URGENȚĂ CONSTANȚA

      Subsemnatul(a) _________________________, CNP ______________________________, domiciliat în localitatea ____________________, strada ___________________ nr.___bl.____, sc. __, ap. ____, judeţul__________________, posesor al B.I./C.I. seria______nr._____________, eliberat de ______________________ la data de _________________, în calitate de:


      1 Cadru militar în rezervă/retragere, pensionar militar (art.4 lit.f) din Ord. MApN nr. M 0/2009 cu modificările şi completările ulterioare):

      1 militar pensionat din motive de invaliditate ca urmare a unor accidente în serviciu sau unor boli contractate în timpul şi din cauza îndeplinirii obligaţiilor militare care, ulterior, a optat pentru pensia din sistemul asigurărilor sociale de stat (art.4 lit. h. din Ord. MapN nr. M 110/2009 cu modificările şi completările ulterioare);

      1 veteran/văduvă/invalid de război, alte categorii de persoane prevăzute de legi speciale (art. 4 liz.j. din Ord. MApN nr. M 110/2009 cu modificările şi completările ulterioare);

      Solicit decontarea contravalorii contribuţiei personale pentru:
      (se bifează una din căsuţele de mai jos)

      1 medicamentele compensate prescrise pe recepte tip CNAS;

      1 medicamente prescrise pe recepte simple;

      Anexez la prezentul raport următoarele:

      - fotocopia recomandării medicale;
      - factura fiscală emisă de farmacia care a eliberat medicamentul (în original);
      - bonul fiscal aferent facturii fiscale (în original);
      - fotocopia actului de identitate;
      - fotocopia ultimului talon e pensie.

      Solicit plata contravalorii contribuţiei personale prin:
      (se bifează una din căsuţele de mai jos)

      1 virament bancar în contul nr. _____________________________________ (se va preciza codul IBAN) deschis la banca _____________________________, sucursala __________________ pe numele _________________________ identificat cu B.I./C.I. seria _____ nr. ___________ având CNP ______________________________;

      1 mandat şi îmi exprim acordul pentru suportarea taxelor de expediţie.

      Persoană de contact ________________________ - ______________________________________
      (nume şi prenume) (grad de rudenie, calitatea persoanei în raport cu solicitantul
      ex.: soţ/soţie, fiu/fiică etc.)

      Telefon fix/mobil: ____________________________________________________
      (personal sau al persoanei de contact care este în măsură a da detalii referitoare la raportul adresat spitalului militar/CMDTA)


      Data: Semnătura

      Ștergere
    2. Pese: Bine ca isi facura alesii neamului, in Shparlament, farmacie cu preturi de criza !
      Sireacii de ei, sa nu li se agraveze galcile !

      Ștergere
  19. Băăă PMT, lasă-l bă pe şobolanul ăla slinos de Doagă.ro. Avem trebi mai importante de discutat decît să facem analiza "pe tecst".

    RăspundețiȘtergere
  20. Anonim20 noiembrie 2014, 22:24
    Olescule, iti respect munca depusa pentru sustinerea acestui blog si atit. Din pacate... mai baiatule esti partinitor si oameni ca tine nu au ce cauta "ca virf de lance" in lupta pentru drepturile militarilor, dupa cum te erijezi tu, Esti slabut si pe deasupra si sustinator al unei monarhii de mult apuse, adept al celor care l-au tradat pe maresalul Antonescu-fie-i memoria amintita pe veci şi care au trimis in prizonierat si MOARTE, peste 150.000 de miliari romani. Olescule, tu nu n-ai fost militar, ai fost un "angajat" al Armatei Romaniei si nimic mai mult. Te sfatuiesc sa-ti vezi de drumul tau alaturi de "carabinieri"(i) tai, acolo unde esti tu si sa lasi adevaratii militari sa-si gaseasca singuri calea si sa-si cistige drepturile. P.S. Sa stii ca si eu am SRL si muncesc pe rupte, cu rezultate bune. Nu-i cazul sa ne dai tu sfaturi de cit "eficace" esti. Inchei cu comentariul pe care l-am postat primul pe acest subiect si pe care l-ai sters: Olescule esti NAIV.

    Răspundeţi
    Adăugaţi un comentariu

    RăspundețiȘtergere
  21. Răspunsuri
    1. Nu stiu cine-i pOOlescu! Io cred c-ai ala cu regina arma-sii R23450...Ala de mai vrea sa mai faca un sinbricat, liga, asociatie. Si ala se crede ca dogyy/vadim.

      Ștergere
    2. Uai, sa-i dea cineva omului lindicul cu Olescu, sa faca si el cunostinta cu Marele Inghetat pe Viata al timpurilor noastre ! Acest monument de luptator OTAN, elita rezervei armatii nationale, mandria apevistilor basinosi de pretutindeni !
      Buey, nu mai perpeliti omul !

      Ștergere
  22. Domnu Michi, ma aoziti ? Alooo, domnu Maus, va recomand preteneste sa incepeti constructea de incubatoare noi, ca vad ca-i inghesuiala mare la brutarii !
    Nici nu dadui bine clic la teveu, ca sa vad starea vremei, ca si dadui iar de noi arestari, de schingiuri pe la Denea, de incatusari...
    Te-a pus dreacu sa dai bani, din fondul de rezerva al guvernului, pe la biserici, in loc sa investesti masiv in brutarii ! Sa va vad acusica cum o sa va inghesuiti la celule, de-a valma, si portocalii, si rosii, si albastrii, si toate colorile curcubeului !
    Zeii sa ne aibe in paza !
    AMIN !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Moşule, du-te la culcare, poate--n seara asta faci şi tu poola mare.

      Ștergere
    2. PS, Şi tare!!! Hau, hau, hau!!!!

      Ștergere
  23. Buey, dake ninje si nimeni nu vra sa me-o linje, sigur muine dimi iar inotam prin nameti, aciulea in sectorul lui Vanghele, care este !
    Ca toti primarii facura reviste de front, ZVITA, raportul companiilor, etc, numa tzaganoiul asta de la 5 citeste toata ziua almanahe !
    Bahta lo, mo, mui kokar !

    RăspundețiȘtergere
  24. Gata! NB la ZOO + 9, iar celor ce ce ne sunt impotriva: sa ne poope-ntre booci si sa ne scarpine la oaua!
    S-aude Cezare, s-aude Viurel, s-aude Dorel? Muei ma minca-ntre craci, Veniti de mi-i scarpinati nitel.
    Hau, hau, hau!!!!

    RăspundețiȘtergere
  25. Gata, fug si eo la cuibar !
    NB la ZOO+NOO !
    Sau, gutăn naht, cum e in trend, acusica, in zpecial in zona Hurziceniului, orasiul cu cel mai mare numar de Haostrieci pe mp !
    Ne mai distram si muine, ca doar nu ne-om apoca de politica !
    Birtolomake, mai baghe una, de control, colo-sea, pentru toti baetii de baeti !

    RăspundețiȘtergere
  26. Las" buei, că io mi-s de rond în noaptea asta. Bag, bag, le-o bag dujmanilor de-or să întrebe " de ce nu pot înturna capu".
    PS. Ştiu poolele estea ce-i ăla rond? Eram kior de somn o stămînă, nu mai zic de continuitate, că deh ieram la vremurile alea la operativă la anti haeriană. Bă, un puţoi de locotenent iera locţiitor de regiment. Nu ca acuma, plotonerul de companie are doctorat în creşterea găinilor ootare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PS. Bă Curdeleu, de treci cumva p-aciulea şi vezi că capu" mătărîngii îmi atîrnă pe masă greu, scarpină-l pe ţeastă. Te rog eu.

      Ștergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri