Google Translate

miercuri, 3 decembrie 2014

Vorbeste Presedintele ales! Iohannis, în „La Repubblica”: Este necesar un Guvern de centru-dreapta! UPDATE. O întâmplare veche... cu Iohannis



România este o democraţie solidă care doreşte o Europă puternică, afirmă preşedintele-ales, Klaus Iohannis, într-un interviu acordat publicaţiei italiene „La Repubblica”, pledând pentru unitate, pentru implementarea programului său politic şi subliniind că este necesar un Guvern cu politici de centru-dreapta.
„Au trecut 25 de ani (de la Revoluţia din 1989 - n.red.), au fost succese şi insuccese, acum să privim spre viitor. Situaţia complexă dintre Est şi Vest necesită o acţiune europeană comună. Iar eu sunt încrezător într-un parteneriat din ce în ce mai amplu cu Italia",
afirmă Klaus Iohannis.

Întrebat dacă există posibilitatea unei relaţii normale cu Rusia condusă de preşedintele Vladimir Putin, Iohannis a răspuns:
"În prezent, situaţia este mai dificilă. Este necesară o acţiune comună la nivel european. În momentul de faţă, relaţia cu Rusia este influenţată de criza din Ucraina şi de percepţia privind o politică agresivă, incompatibilă cu dreptul internaţional. Când vor fi depăşite aceste obstacole, putem reexamina relaţiile cu Moscova".


Reporter: Imediat după victoria în prezidenţiale, aţi spus: "Să privim spre Occident!". Care va fi abordarea dv. în contextul provocărilor cu care se confruntă Uniunea Europeană şi NATO şi după jumătate de secol de dictatură, după ani pierduţi din cauza corupţiei şi a guvernării ineficiente?
"România a demonstrat că este nu doar un partener de încredere al UE şi al NATO, ci şi o democraţie cu rădăcini solide. Obiectivul meu este consolidarea şi extinderea parteneriatului cu Statele Unite, cu UE şi NATO şi, împreună, consolidarea instituţiilor democratice. Cred că trebuie să depăşim obiceiuri din trecut. Am finalizat tranziţia, ne-am câştigat un loc printre democraţiile occidentale. Priviţi la cei tineri, care au fost decisivi în scrutinul prezidenţial: ei trăiesc după principii şi valori democratice, pentru care s-au mobilizat",
a spus Iohannis.

România "a făcut mult pentru consolidarea democraţiei, a statului de drept, a justiţiei independente. Inclusiv pentru consolidarea culturii democratice şi a culturii participării: a fost nevoie de ani întregi pentru a le construi. Faptul că am devenit membri ai UE şi NATO este o realizare mare, posibilă datorită consensului între partide şi în societate. În mod cert, există şi obiective nerealizate sau realităţi care nu corespund speranţelor noastre. Acum trebuie să vedem ce lipseşte, putem evalua situaţia, putem renunţa la ce nu funcţionează, putem crea ceva nou. Este un nou început. Este inspiraţia celor 11 puncte ale programului cu care am câştigat scrutinul prezidenţial, referitoare la educaţie, la sistemul de sănătate, la economie, agricultură; imediat ce voi fi învestit, voi începe să lucrez din greu", a dat asigurări Iohannis.

Reporter: La 25 de ani de la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu, care este mesajul dv. după victoria electorală în numele unei guvernări oneste?

Mesajul este că "intrăm într-o nouă etapă a istoriei noastre. Ceea ce am realizat sau nu în ultimii 25 de ani s-a încheiat: trebuie să tragem învăţăminte şi să privim spre viitor. Obiectivul meu este construirea unei Românii puternice şi prospere. Cele mai recente alegeri au arătat lumii că suntem o naţiune de cetăţeni activi. Forţa noastră ca societate civilă, ca naţiune, vine din confruntarea dură cu vremuri grele şi din sentimentele comune pentru obiectivele ţării", a afirmat Iohannis.

Reporter: Dar va trebui să coabitaţi cu fosta majoritate, social-democraţii lui Victor Ponta... Ce sens au termenii de "centru-dreapta" şi "stânga" în România?

"Preşedintele are o viziune şi un rol de prim-plan, în politică şi în societate. Este ales de popor, are atribuţiile şi legitimitatea pentru a crea dialog şi consens şi pentru a juca rol de mediator. Voi fi mereu un preşedinte care priveşte la interesele naţionale şi care poate uni politicienii. Dar amintindu-le politicienilor responsabilităţile faţă de obiectivele comune. Voi avea mereu un raport instituţional cu orice guvern. Voi fi un preşedinte care se va gândi permanent la interesele naţionale, nu la cele de partid, pentru a îndruma liderii politici pe căi convergente. Dar cred că va fi necesar un Guvern mai eficient, capabil de viziuni pe termen lung şi căruia politicile de centru-dreapta îi pot oferi soluţiile necesare", a răspuns preşedintele-ales al României.

Reporter: Cum vedeţi tensiunile dintre UE şi Rusia privind Ucraina şi R.Moldova, divergenţele din zona euro?

"Criza economică afectează soliditatea instituţiilor europene, încetinind atât procesul de federalizare, cât şi extinderea. Când momentul critic al crizei economice va fi depăşit, trebuie să relansăm şi să intensificăm ambele procese. Cel mai important este să evităm o Europă cu două viteze. Visez la o Europă mai puternică, unită de valori şi principii comune, de un parteneriat real", a adăugat Iohannis.
Întrebat despre relaţiile României cu Italia, Iohannis a precizat: "România se simte acasă în Europa. Dar întotdeauna există loc pentru parteneriate mai strânse, reciproc avantajoase. Sunt încrezător că, în viitor, România şi Italia pot consolida relaţiile la toate nivelurile".

Sursa:
http://adevarul.ro/news/politica/iohannis-repubblica-necesar-guvern-centru-dreapta-1_547f3973a0eb96501e54c622/index.html


NOTA: Document pdf. Click here:
IOHANNIS, programul prezidenţial "ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT"
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------


O întâmplare veche cu Iohannis, care arată ce fel de preşedinte vom avea

Natura oamenilor mari nu se vede întotdeauna în marile lor fapte. De multe ori, îi citim mai bine în gesturile lor mărunte, aparent nesemnificative. Doamnelor şi domnilor, în cele ce urmează, vă prezentăm o mică întâmplare cu marele necunoscut Klaus Iohannis, viitorul preşedinte al României. O povestioară veche de şapte ani.

Se întâmpla în 2007, anul în care Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană. O echipă a televiziunii publice din Austria s-a prezentat la Sibiu ca să-i ia un interviu primarului Klaus Iohannis. Ca să mai scutească din cheltuieli, televiziunea austriacă a angajat un cameraman român, din Bucureşti, care de altminteri mi-a şi relatat episodul de mai jos. „Aşa, ca să-ţi faci o idee cam cum e Iohannis”, mi-a explicat el.

Echipa de filmare a fost invitată în cabinetul primarului cu câteva minute înainte de ora planificată pentru interviu, ca să-şi aranjeze echipamentele, luminile, cablurile şi toate celelalte. Studiind geografia locului, cameramanul a decis că, în timpul interviului, Iohannis nu va sta la biroul său de primar, pentru că peretele din spatele său era prea aproape şi ar fi ieşit un cadru plat, lipsit de profunzime. În plus, harta din spate era în aşa fel poziţionată, încât în cadru ar fi părut că rama de jos îi intră primarului pe o ureche şi îi iese pe cealaltă.

Aşa că primarul va sta la masa de şedinţă din faţa biroului său. Numai că şi aici era o problemă: peretele din spate era cam golaş. Ca să „umple” cadrul, cameramanul a scos dintr-o vitrină o statuetă înaltă de vreo jumătate de metru, pe care a aşezat-o pe biroul primarului. Iohannis ar fi „umplut” treimea din stânga cadrului, iar statueta, puţin mai în spate, pe cea din dreapta. Rezulta, ca să zicem aşa, un cadru bine echilibrat, profesionist.

Intră Iohannis şi primul lucru pe care îl observă este statueta. „Vă rog să luaţi asta de aici şi să o puneţi de unde aţi luat-o”, a spus apăsat Iohannis, cu acel bizar amestec de calm şi fermitate pe care îl ştim deja. De ce? - întreabă cameramanul. „Pentru că eu niciodată nu ţin acest obiect pe birou”, a venit răspunsul. Cameramanul a încercat să-i explice rostul statuii, să-i arate că tăblia biroului nici măcar nu apare în cadru, ci doar statueta, că menirea ei e să „umple” cadrul, să se vadă frumos. Iohannis a ascultat toate argumentele, iar la final a spus că dacă nu se face cum spune el, nu mai dă niciun fel de interviu. Biata statuetă s-a întors în vitrină şi a ratat astfel o efemeră celebritate televizată, iar interviul s-a filmat în condiţiile impuse de Iohannis.

Episodul poate fi citit în fel şi chip. Adversarii lui Iohannis vor spune, negreşit, că omul are apucături maniacale, care îl fac să se irosească în detalii şi să piardă privirea de ansamblu asupra situaţiei. Sau că, prin inflexibilitatea sa, a sabotat efortul cameramanului de a-şi face meseria corect, obsedat fiind să-şi impună punctul de vedere chiar şi într-o chestiune până la urmă măruntă.

Dimpotrivă, aliaţii lui Iohannis vor vedea în acest episod rigoarea omului care slujeşte adevărul până în pânzele albe, care ucide minciuna oriunde o vede, chiar şi acolo unde ea este benignă şi general acceptată, cum ar fi manipularea nevinovată a unui cadru de televiziune.

Indiferent de interpretare, întâmplarea de acum şapte ani are, mi se pare mie, semnificaţia ei şi n-ar strica s-o aibă în mapă toţi cei care, aliaţi sau adversari, vor avea de interacţionat cu Klaus Iohannis. Iar nouă, celorlalţi, ne-ar putea fi utilă atunci când vom afla despre decizii ale viitorului preşedinte pe care le vom înţelege prea puţin sau nu le vom înţelege deloc.

Sau: puneţi acest episod în faţa ochilor şi priviţi prin el la eforturile unora sau ale altora de a-i stabili lui Klaus Iohannis agenda imediată sau echipa de consilieri. Veţi vedea, cu siguranţă, alt film, cu subtitrare cu tot.

Sursa:
http://adevarul.ro/news/politica/o-intamplare-veche-iohannis-arata-fel-presedinte-vom-avea-1_547f4d70a0eb96501e5558b6/index.html
---------------------------------------------------------------


------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

46 de comentarii:

  1. Initial zisai canu postez p-aciulea, ca sa nu unplu de borala ecreanu si tastatura, cand ii vad muianul lu Fritz !
    Da am gasit, totusi, o metoda: nu ma mai uit la ecrean ! Cand ma bucuream si eo ca scap de un muiangiu frate cu Smeogal, dadui de altul !
    Fiunf ani !
    Ioi !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O mierlești tu pînă-și termină el mandatul!

      Ștergere
  2. Buey acestia, si mai incetu cu arogantzele, ca cam pute iar a colectie de articole decupate de prin ziare, p-aciulea ! Folositi si voi jargoaie d-alea in linbi straine, ca nenea Bozile s-asea nu bungheste decat fro 3-4 cuvinte in rusa, si nu se prinde la injiuraturi !

    RăspundețiȘtergere
  3. Buey, ce dreaca facurati cu tristul ala de Cur de Leu ? L-ati imprumutat careva pana la penzie, ori bea pe datorie, pe caiet, la crasma garii tineretii lui, ca sa-l prinda noul an in forma maxima ?
    Doamne feri, doar nu s-o hi imbolnajit de fro ocluzie !

    RăspundețiȘtergere
  4. Avansari, kestii-trestii !
    Care n-aveti ce face si o terminarati de belit la rece !
    =====================
    http://www.monitoruloficial.ro/RO/article--e-Monitor--339.html

    RăspundețiȘtergere
  5. Pese: piticul atomic intitulat Ene Niciolae nu s-a lasat pana nu s-a jeneralizat !
    Las ca stiti voi cine o fo !

    RăspundețiȘtergere
  6. Ear motanul Danila are 8 ! Stele, ca doar nu motoare cu reactie !

    RăspundețiȘtergere
  7. Loati si-o mue ! Ca nu strica !
    Hop si hop si adminu o ea la ceoc !

    RăspundețiȘtergere
  8. Buey, sa-mi trag secsul pe supt coae ! Cand dreaca se facu de 957 de miisioare ?

    RăspundețiȘtergere
  9. Pulă seara!!
    Io tocmai ce venii din crasma dupa un conced de fo 3 zile in care am baut numai d'alea alcoolice de-ti fac bine la ficat,precum jagermeister ,bitter si alte cacaturi .Ca pana acu' am bagat in mine noma' stalinskaya,stalingrad, si un pic de Putin.Oaii ce mi-ar placea un Putin made in Romanistan!!!
    off topic

    Da cel mei jmecher ie adminu'!!! Dupe ce a intors trii foi de blog in fo 10 ore,briusc a schimbat directia politica......pai nu e asa ca adminu e "orientat" in spirit tovarasesc? Se da si el cu ala de unde poate roade un os.Pan' acu' m-a terminat cu pinochio tonta acu ma fute la cap cu sasu'

    aff topic 2
    Si mai usor cu cacatu' ala cu blogu in care zici "e blogu' meu e casa mea, fac ce vreau eu sunt gazda" E O PULA!!! conform deciziei CCR de azi este de interes public,nu privat.Deci asa cum ti-am mai spus ,nu-ti mai intinde chilotii murdari(blogul) pe toate gardurile planetei ca dupa aia sa ai pretentii ca e "casa" ta,Gandesti mai rau ca stalin tov militzian!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey, tu esti prost cu patima!
      Ce dreaq tot ai cu adminu?
      Aloo, trezeste-te!

      Ștergere
  10. Bai ce chestie ca cetii articolu' din nou.E clar adminu asta nu se lasa nicicum! El vrea fonctie indiferent cine e la putere.Poa sa vina si faraonu keops +amenhotep daca primeste si adminu ceva e bine.Io cre' ca adminu' poa' sa accepte si fonctia de director la auschivtz-birchenau ca nu-si face el probleme politice:):)......doar potere sa aibe!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doar cretinoizi... sunt mereu cu un ochi la slanina... cu altul... la faina!
      Buey, dobitocule! Tu chiar il cunosti pe admin?
      Nu-l cunosti, cretinule! Ca de l-ai fi cunoscut...
      Ai tace dreq din gura! Vorbesti ca un apucat, idiotule!
      Nu-i sunt avocatul nimanui, dar ma enervezi!
      O tii langa, mereu si mereu!
      Chiar nu ti-e rusine?

      Ștergere
    2. Dar tu "buey dobitocule" inca n-ai terminat tura de serviciu?
      Nu nu mi-e rusine adminule! renunta la cuvantul "langa" ca te da de gol precum si IP-ul

      Adminu' poa sa procedeze simplu si sa-mi stearga comentariile"ca doar sunt in casa lui" ha,ha.....dar credeti ca asta o sa schimbe realitatea???

      Ștergere
  11. apropos!!
    tonta si-a luat avant.Face a 3-a rectificare bugetara strict interzisa de codul fiscal(ca-s permise doar doua) si a suspendat doua legi organice printr-o simpla alta ordonanta de urgenta.S-a ales pafu'!!!Da asta ordonante de urgenta cum ma sterg eu la cur.....cam de de 2 x pe zi....te pisi pe ele legi......doar adminu' bazile conteaza!

    RăspundețiȘtergere
  12. remember!!cititi ca e interesant(mai am zeci de cacaturi propagandiste)

    http://mhblogonline.blogspot.ro/2014/10/victor-pontapresedintele-care-uneste.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Care este problema ta, Dorule?
      Daca nu intelegi strategia "revistei presei", pe care o practic de ani de zile pe acest site, ce vina am eu? Nu te obliga nimeni... nici sa citesti, nici sa intelegi...! Cu atat mai mult... sa crezi! De ce trebuie mereu sa ma jignesti? Chiar iti face placere?
      Te-am crezut... un coleg, un prieten virtual!
      De ce ma faci... sa-mi para rau?

      Ștergere
    2. ce bine ai pus "revista presei" in ghilimele! te credeam corect,vertical,cinstit s.a.m.d. ai dovedit de-a lungul ultimelor luni ca de fapt esti doar sluga unor poloticieni....doar a unora.Ma asteptam la analize corecte si nepartinitoare din partea ta.Din pacate dincolo de sloganurile alea cu:
      " Un Blogger oarecare. Un trecator prin lume. Nu sunt inregimentat politic. Nu ma plateste nimeni. Eu sunt propriul meu stăpân".......totul e gargara politica.
      Zii ca esti cine esti si te voi respecta enorm de mult.Ii respect pe toti pe absolut toti,dar hai sa recunoastem cinstit cine suntem si ce vrem,ca nu e nici o rusine,ba chiar e laudabil
      PS Intotdeauna mi-au placut curvele,recunosc,cu exceptia faptului cand curvele sunt barbati(daca ma-ntelegi?)

      Ștergere
    3. Buey pulea tolomucea, ce dreaca begasi iar in tine? Iar esti in faza aia de semimuci, cand nu te mai intelegi exact cu cine nu trebuie ?
      Las-o dreacu, scrie si tu cand esti muci, ca atuncea esti zimpatic, ori cand esti treaz, ca atunci mai spui si unele lucruri bune ! Te-n pula calulu de te culca, ori ia-te de haita de handralai de p-aciulea si lasa omul in pace !
      Gata baaaa, am inteles ca-i comonist, ca-i urat, ca-i inregimentat, ca-i curva, ca-i pe ici si pe colea !
      Mai injura omul, da mai baga si cate o vorba buna, ce dreaca !

      Ștergere
    4. Ne-a unit Ponta! Daca, dupa 4 ani de injuraturi si balacareli cu DC, am ajuns sa-i dau dreptate.DC, subscriu in totalitate! Probabil pe acest blog vor ramane doar trei...nemuritorul PMT, Adminul si umbra celui din urma, Anonimul.

      Ștergere
    5. Plus fro cateva zute de pretutindeni, care citesc p-aciulea, zi si noapte ! Egzagt ca o carte buna, pe care ti-o comenteaza doar fro cativa critici, insa ti-o citesc cu milioanele !
      Plus fro cateva zeci bune de la okiu si tinpanu, care conspecteaza de aciulea in schimburi de 12 cu 48 !
      S-apoi nu-i treaba noastra cati raman si daca mai raman ! Este "Jurnalul personal" al omului si face ce vrea cu el ! Unii au ales sa-si gestioneze blogurile fara drept de comentarii ! Isi scriu oamenii parerile, sau ce dreacu or mai face, fara sa admita niciun comentariu. Altii nu discuta decat intr-un cerc restrans, etc, etc !
      Ce pula calulu ma intereseaza pe mine cati mai raman, atata timp cat sunt cititori cu sutele !
      Buey, are blogul 5 ani ? Are !
      S-au destructurat si au intrat in anonimat o gramada din cele "Partenere" ? S-au !
      Scrie fiecare p-aciulea ce si cum i se scoala ? Scrie !
      Ne injuram ca la usa cortului, de nici eo n-am pomenit la veata mea unele specimene de injuraturi ? Ne !
      Ne lasa dreacu in pace adminu si se face ca nu baga de seama, nici chiar atunci cand sarim calul si, mai mult decat atat, il mai si loam la pula, asea din senin ? Ne, ne !
      S-atuncea, care-i baiul ?
      Ne apropiem de milion cu uarp 7 ? Yap !
      Asea ca ceocu mic !

      Ștergere
  13. Băi PMT, cum, piţicul de la troasta de presă a ar-mă-sii a ajuns gheneral? Uai de scrotul nostru! Azi muine îi vedem de-a dreapta lui Onţanu pe Cezar muci la coor, Curdeleu, precum şi pe motănelul căcăcios, dragostea lui Moş Klicu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buei, sa ma cac inprastiat de nu-i asea !

      Ștergere
  14. Curleoane taică, mare tolomac eşti. Ia-te de toartă cu prietenul tău negru din Hurziceni şi aruncaţi-vă-n cap de pe Tîmpa.

    RăspundețiȘtergere
  15. Buei, am citit intanplarea cu Gio Hanis de mai sus, ear parerea mea este ca omului ii lipseste stabilizatorul de tenziune, fapt pen care ii fileaza lanpile periculos de tare !
    Vazutarati ce privire, ori catatura, cum zic bucovinenii, are fritzul ?

    RăspundețiȘtergere
  16. Eugen Nicolicea o acuză pe Monica Macovei: S-a ocupat de retrocedări ca avocată.
    Legea justiției a acoperit legea proprietății.
    =================================

    Ministrul delegat pentru Relația cu Parlamentul, Eugen Nicolicea, lansează o serie de acuzații grave la adresa Monicăi Macovei, în pline scandaluri privind mafia retrocedărilor. Deputatul UNPR spune că Monica Macovei a fost o avocată care s-a ocupat de recuperări de retrocedări, iar legile justiției din perioada de ministru au fost date doar pentru a acoperi pachetul de legi privind proprietățile.


    Pachete simultane de legi - Justiția și Proprietățile

    "După ce a plecat din Procuratură, Monica Macovei a fost avocată și se ocupa cu recuperări de retrocedări. Dar la vremea aia legislația nu prea permitea atâtea retrocedări. Și dna Macovei, din avocat ajunge ministru. Iar în 2005, la începutul legislaturii, Alianța D.A., cu ministrul Macovei, s-a apucat și a făcut un pachet de legi cu proprietatea și altul cu justiția.

    Atunci am stat eu și m-am gândit și am fost singurul care am vorbit despre pachetul de legi cu proprietatea. Și am spus ce probleme vor fi la acele retrocedări: că, spre exemplu, în Transilvania o grămadă de instituții publice, grădinițe, spitale ș.a.m.d. vor fi retrocedate, iar statul român va fi devalizat. De ce va fi devalizat? Dacă dădeai o grădiniță afară, că o retrocedai, statul ori trebuia să consume bani să cheltuiască alta, ori trebuia să plătească o chirie. Deci era o cheltuială suplimentară pe care nu o aveam în plan. Și eu am și zis atunci: dacă nu făceau chestia asta, noi intram în criză măcar cu ceva de vândut", ne-a declarat Eugen Nicolicea.

    Legile justiției, doar o acoperire pentru retrocedări

    Deputatul UNPR a opinat că pachetul de legi prin care s-a urmărit "reforma justiției" a reprezentat doar o acoperire pentru a asigura "funcționarea optimă" a legilor proprietății.

    "Mai mult de atât. Legile justiției au fost o dată perdeaua de fum, ca să nu vadă nimeni legile proprietății. Eu am fost cam singura voce care am țipat la vremea respectivă. Toată lumea s-a repezit pe legile justiției și acolo perdeaua de fum era pe cine nominalizează procurorul general și procurorul de la DNA. Bineînțeles că propunerea o făcea Macovei. Deci combinația a fost să poți să furi și să te protejeze instituțiile respective, să știi că nu te deranjează.

    - See more at: http://www.dcnews.ro/eugen-nicolicea-cuvinte-grele-despre-monica-macovei-s-a-ocupat-de-retrocedari-ca-avocata-legea-justi-iei-a-acoperit-legea-proprieta-ii_461314.html#sthash.MjKmiM1A.dpuf

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Macovei, anchetată?
      --------------------------
      Deputatul UNPR ne-a mai declarat că va crede în funcționarea justiției când o va vedea pe Monica Macovei anchetată pentru cele două pachete de legi. "Eu voi crede că justiția își face într-adevăr treaba când o să o văd pe Monica Macovei anchetată pentru pachetele de legi de retrocedări și cu justiția și jaful produs asupra României cu ajutorul legilor făcute de ea", a conchis Eugen Nicolicea.

      - See more at: http://www.dcnews.ro/eugen-nicolicea-cuvinte-grele-despre-monica-macovei-s-a-ocupat-de-retrocedari-ca-avocata-legea-justi-iei-a-acoperit-legea-proprieta-ii_461314.html#sthash.MjKmiM1A.dpuf

      Ștergere
    2. Las-o buey pe Mocavei, noo sa ne zpui cand dreacu incepe ancheta cu balabusta aia de Hoprea, care s-a jucat cum a vrut cu gradele, cu activarile, cu promovarile, cu penziile, cu grupele de munca, cu adeverintele si cu alte cacaturi, de au duduit televiziunile fro juma de an !
      Las-o pe Muica, hai, sa va vad la interval !

      Ștergere
  17. Klaus Iohannis va depune jurământul pe 21 decembrie în fața Parlamentului.
    ----------------------------------
    Conducerea Camerei Deputaţilor a hotărât, miercuri, că plenul reunit al Parlamentului se va reuni duminică, pe 21 decembrie, pentru depunerea jurământului de preşedintele ales Klaus Iohannis.

    "Am stabilit programul de lucru şi am făcut o proiecţie şi privind programul de lucru peste două săptămâni. A rămas clar - pe data de 21 decembrie se va întruni plenul Parlamentului, reunit, pentru depunerea jurământului de către preşedintele României", a precizat, miercuri, secretarul Camerei, Marcel Ciolacu, după şedinţa Biroului Permanent al acestui for, informează Mediafax.

    El a arătat că Biroul Permanent al Camerei nu a mai aşteptat punctul de vedere al Curţii Constituţionale, luând decizia privind data de 21 decembrie.

    Întrebat dacă a fost primit un răspuns din partea Curţii Constituţionale, Ciolacu a răspuns: "Nu, dar hotărârea a fost luată oricum, că pe data de 21. Nu ştiu ce răspuns şi ce să mai aşteptăm, dar oricum noi am hotărât că pe data de 21 să fie plen reunit pentru depunerea jurământului".

    "Categoric, pe data de 21, deputaţii şi senatorii vor fi în Parlament pentru depunerea jurământului de către noul preşedinte al României, Klaus Iohannis", a mai spus Ciolacu.

    - See more at: http://www.dcnews.ro/klaus-iohannis-va-depune-juramantul-pe-21-decembrie-in-fa-a-parlamentului_461281.html#sthash.zFjTYfWT.dpuf

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In ce linba ? Cunva si in bozgoreasca ? Ca vazui, in Monitorul Oficeal, ca se traduc unele jmekerii si in linba bozgara !
      Pe banii cui ? Ce, bozganii nu stie sa citeste romuneste ? Da de ce ?
      Te crucesti, si nu alta !
      Eu prepun sa-l depuna in jermana, iar traducerea in linba romana sa hie pusa pe burtiera, ca se termina mai repede procesiunea !

      Ștergere
  18. Mneatza ! Greatza !
    Ear am unplut sticla de borala !
    Si hop, hop, hop,
    Intreaga comunitate burcucianista
    S-o ea la laba
    Si apoi unpic la ceoc !
    Ear vine jiaga-jiagaaaa !

    RăspundețiȘtergere
  19. Dati navala la Obositorul Militar, ultimul numar ! Pozografii ca lumea de la parada ! Avansari ! Treceri in rezerva ! Cacarea Troiei !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La mea pe ne a avut loc ultima sedinta de aqodiente cu ministrul, tinuta, ca de obicei, cu un sublabagiu de stat, care este un habarnist convins in materie, insa specialist 1 (si comandant piesa) in ceea ce priveste politruceala romulana !
      Sedinta cica s-a finalizat in spiritul si litera legii, dupa ce, chiar me a peneul recunoaste ca a facut o gramada de matrapazlacuri, ce constituie precedente deosebit de nashpa !
      Mie sa-mi razpunda domnul Maciu-Piciu de la juridic, de ce pana acusica sea a fost vraiste prin armata ? Cine razpunde ? Ca doar nu cumatrul vicepremier, n-asa ?
      S-aude ceva pe holurile alea ? Alooo, domnu Maciu Piciu Cacariciu, fro parere, ceva, ca doar voi ati girat juridic avalansa de chemari in activitate pe toate filierele posibile, de activari cu plutonul, de acordari de grade cu lopata, de destructurare a rezervei, etc !
      Ori voi n-aveti treba cu asea ceva, ori cu sutele de procese intentate ministerului pe care le pierdeti fara numar, fara numar, ori cu executarile silite, de parca ati hi din clanul Butoane ! Voi cu ce aveti treaba pe acolea ? Cu datul cu parerea si cu fututul unei stampile de aviz, ca sa dea bine la ochi cand privesti pe manseta hartzoagei ?
      Va-n gura, ca va desfiintez pe loc cand ajiung ministru politic si-mi angajez firma de consultanta si avocatura prin programul SEAP !

      Ștergere
    2. Pese: si auzi frate, cat cinism la cacatii astia, in ceea ce priveste situatie penzionarilor fututi si cu penziile inghetate pe viata !
      Cica numarul lor oricum e nesemnificativ si ca trebuie sa se impace cu gandul ca asa vor iesi din sistem ! Fututi pana la capat !
      Buey idiotilor, nu conteaza ca-s multi, ori ca au mai ramas putini !
      Conteaza ca sunt, chiar si unul singur de ar exista, si ca voi i-ati adus in acest hal de disperare, conducerea de partid a ministerului, inclusiv pasivitatea haitei de jenerali yesmeni, preocupati mai mult de scaunul din birou, decat de starea de fapt a tilicarilor !

      Ștergere
  20. Precum ati observat, iar s-a modificat sistemul de apreciere anuala a tilicarilor ! Cum apare cate un sef de asta nou, cum se pune pe bulibasit legislatia existenta, de trebo organizate congrese, simpozioane, grupuri de lucru, adunari FOZ, instructaje, cursuri, etc, pentru asimilarea UNITARA a noilor cacanarii ! Cand cu note, cand cu formule de calcul cu fractii si zecimale, de cadeau tablagiii pe spate cand aveau de socotit, cand cu ixuri, cand cu pizda mamii lor, de au zapacit armata !
    Pai, dache stau bine sa ma gandesc, daca aviatie pula, tance canci, vampoare ciuciu, trebo sa se ocupe si ei cu ceva ! Ca, prin poligoane bate ventul, iar cand e cate frun exercitiu, pica astia cu halicopterele, ca la vanatoarea de potarnike !
    Ai di pula mea, noroc sa nu sunt inrejimentat politic la unepere, ca mancau jear astia care tot schimba regulile, mai des decat legile astea ale invatamantului, de apar cate 3-4 pe an !

    RăspundețiȘtergere
  21. Hop,
    Nu uitati,
    La ceoc
    S-o loati
    Sau s-o serviti
    Dupe cum doriti !
    Ear Pelincarosu
    Sa-mi buzeasca osu !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ciocu` mic, ești în opoziție!

      Ștergere
  22. Nea Vasile, nu hii trist
    Cur de Leu e un muist !
    Acusica sea se zbate intr-o stare profunda de mahmureala alcoolica si musai trebo sa apara cu un articol, ori doo, prin care sa ne reaminteasca ce comonist rau esti niatale si cum ai pus umarul la cooperativizarea fortata a agriculturii, in 62 !
    Sinpatic gagicul !

    RăspundețiȘtergere
  23. SI HOP, HOP, HOP, SA O LUATI LA CEOC!

    RăspundețiȘtergere
  24. Buei Curdeleu ot Birtolomeu, nu te doare "boul" de atîta deşteptăciune? E dreptul fiecăruia să facă ce doreşte "cu politica", însă aici, pe blogul ăsta, suntem ca "în casa lui don Burcu". Un pic de respect buei reşapatule nu ţi-ar strica. Ia fă-ţi şi tu blog! Să vezi ce-o să-ţi venim în vizită să-ţi "umplem frigiderul de carne"...Tocmai acu de sărbători, că văz că ai mare nevoie.

    RăspundețiȘtergere
  25. Daniel Funeriu, fost consilier al președintelui Traian Băsescu, dezvăluie ce se mai discută în laboratoarele de la Cotroceni. Funeriu propune ca opoziția să dea jos Guvernul Victor Ponta, iar Traian Băsescu, nu Klaus Iohannis, să numească un nou premier.

    ”Dilemă: dacă Ponta nu este dat jos imediat, se face cadou nemeritat lui și pesedeului. Dacă Ponta este dat jos imediat nu Ponta decontează catastrofa bugetară care va veni în 2015, ci noul guvern (și se poate repeta cazul Boc 2008). Contextul acestei dileme este un PSD demoralizat dar mai organizat decât noul PNL, care este mai entuziast. Soluția acum este să trecem peste astfel de calcule politice și să privim interesul național. Așadar: guvernul trebuie să cadă cât mai repede. După? Simplu: dacă PNL nu este pregătit să preia guvernarea să o spună la consultările cu președintele (prevăzute de constituție) iar acesta fie să numească un premier care propune o majoritate viabilă, fie să meargă pe drumul anticipatelor.”, scrie Funeriu.

    Funeriu vorbește și despre o lovitură primită de UDMR.

    ”Alegerea lui Iohannis este cea mai grea lovitură primită de UDMR. Ea decredibilizează TOTAL orice discurs legat de nerespectarea drepturilor minorităților în România. Este momentul ca UDMR să își schimbe discursul și acțiunile. Alminteri cu greu vor mai face vreodată pragul de 5%.
    Efectul pervers: UDMR nu va putea să mai spună „prezența noastră în guvern este garanția respectării drepturilor minorităților” atâta timp cât Iohannis va fi la Cotroceni. Au nevoie de altă arie.”, completează Funeriu.

    - See more at: http://www.obiectiv.info/daniel-funeriu-da-pe-fata-calculele-lui-traian-basescu-ce-urmareste-presedintele_61727.html#sthash.2BW87gTm.dpuf

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Văi dhă pula lor de jagardele...Phăi iştea nu ştihe că bungetu shă construieşte pă baza vheniturilor şî cheltuihelelor dhin hanii dhîn hurmă şî că trăbă shă hai o prognozî/plan dhe dhezvolthare? Heu stau şî mhă minunez închothro merge Rommulisthanul, chî or trechut 25 dhe hani şî dejaba.

      Ștergere
  26. Uai, fug la cuibar !
    Iaca, ear e jiaga-jiaga muine !
    NB la ZOO + NOO si sa ma scarchinati oleaca la oo !

    RăspundețiȘtergere
  27. Uai, si nu uitati sa dati navala muine sa cumparati cadauri pentru babaciuni, de Mosiu Nicolae !
    Ca, eote-asea, pa nepisiate, or venit si sarbatorile !
    Eo anul ista nu-i mai pun cadaurile in cizme, ci in strampi, dupe care ii agat de lustra ! Ori ii zurpriza, ori ba !
    T-o'n gura de zbarcita !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PMT, de Mos Nicolae sa ne scarkini tu la _oaie!

      Ștergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite