Google Translate

luni, 30 martie 2015

Darius Vâlcov, fostul primar PDL al Slatinei, ajuns ministru PSD, reclamat de pomana dracului. INCREDIBIL. Document EXPLOZIV, inca din 05. 12. 2011 !!! Ce-au facut autoritatile? Aloo..., de ce abia acum... masuri?

Armaghedon administrativ pe culoarele Primăriei Slatina


Bălăşescu, atac sub centura penală a primarului Vâlcov


De câteva zile, Slatina este zguduită de un cutremur politico-administrativ de proporţii apocaliptice. Conform cotidianului online concretinolt.ro, viceprimarul Slatinei, Dan Bălăşescu, s-a apucat vârtos să-şi toarne superiorul pe linie administrativă şi politică, Darius Vâlcov, actele de corupţie dezvăluite şi legăturile mafiote create la nivelul municipiului ajungând, se pare, pe masa Preşedinţiei, a Guvernului şi a procurorilor din cadrul Parchetului General.
 
Cum ar fi imposibil de verificat în profunzime un astfel de denunţ de către orice redacţie din România, cele dezvăluite necesită o îndelungată anchetă atât la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cât şi pe filiera Serviciilor Secrete, presupusele prejudicii atingând cote fabuloase de ordinul a zeci de milioane de euro. Încrengătura implică, pe lângă primarul Vâlcov&Familia, şi alţi funcţionari ai statului din diverse instituţii, precum Hidroelectrica Olt sau Hidroserv Slatina. În cazul în care numai o mică parte din cele sesizate s-ar adeveri, am avea de-a face cu un caz de corupţie fără precedent în administraţia românească, fapt care ar aduce grave prejudicii de imagine nu numai Slatinei, ci şi României. (V. Zarea)


Domnule Prim-Ministru,
Revin asupra sesizării mele anterioare cu noi dezvăluiri care privesc atât Corpul de Control din subordinea d-voastră, cât şi instituţiile care se ocupă de siguranţa naţională (SRI şi SIE), precum şi Parchetul General, în legătură cu clanurile de tip mafiot şi grupările infracţionale din judeţul Olt, coordonate de primarul Slatinei, Darius Vâlcov.

Astfel, în ceea ce priveşte averea acestuia:

- Deţine un apartament în Bruxelles (Belgia), central, pe numele Vâlcov Roxana, sora acestuia.
- Deţine un apartament în Strassbourg (Franţa) pe numele Vâlcov Roxana, sora acestuia, şi o casă la 23 de kilometri de Strassbourg, pe acelaşi nume.
- Deţine un apartament central în staţiunea Crans Montana, lângă Chamonix, Elveţia, la 2 minute de mers pe jos de partia de schi.
Tot aici îşi ţine şi mai mult de 10 milioane euro cash, zidiţi în peretele despărţitor din gipscarton care separă bucătăria de living, pe numele aceleiaşi Vâlcov Roxana, sora acestuia.
- Deţine un apartament central în Monte Carlo (Monaco), vecin cu Niro, patronul depozitelor NIRO din Bucureşti. Prietenul lui Cosmin Guşă (naşul familiei Vâlcov). Niro este unul din cărăuşii de bani cash către Elveţia. Tot în Monte Carlo deţine un iaht de 2 mil. euro pe numele lui Ramba Ovidiu şi D.J. Andy din Bucureşti. Ramba Ovidiu este patronul firmei Plus Confort SRI. Bucureşti, care este de fapt firma lui Vâlcov. (...) Ambii sunt cărăuşii de bani cash ai lui Vâlcov către Elveţia. Despre firmele PLUS CONFORT, RUPIAH SRL Slatina şi ACETI Slatina, Vâlcov a transmis mesajul că acestea sunt în slujba SRI. şi SIE şi sunt protejate de aceste instituţii.

Discuţia a avut loc la barul Blue Window din Slatina, în data de 29.11.2011, ora 21:30.

- Deţine o vilă de lux (4,3 mil. euro) cumpărătă recent la Como, Italia, pe malul lacului, la frontiera cu Elveţia, pe numele Vâlcov Roxana, sora acestuia.
- Deţine două apartamente de lux în Bucureşti (unul în Piaţa Alba lulia şi celălalt în Moşilor) pe numele vărului său, Langa Bogdan, plus alte patru proprietăţi în Bucureşti pe numele aceluiaşi Langa Bogdan.
- Deţine o vilă cumpărată în 2010 în Poiana Braşov pe numele lui Langa Bogdan, şi el cărăuş de bani cash către EIveţia.
- Deţine restaurantul Dolce Vita, din Slatina, prin interpusul Ilinca Octavian.
- Deţine locaţiile a patru foste puncte termice pe numele interpusului Ilinca Octavian.
- Deţine 8 hectare teren intravilan la intrarea în Slatina, pe partea stângă (reper: Dir. Silvică), prin SC Salubris. Această societate va intra în curând în proprietatea lui Vâlcov, aşa cum s-a întâmplat şi cu ACETI. Noul director este Lucian Susala, fostul şofer al lui Vâlcov, artizan al rambursărilor ilegale de TVA atunci când a fost director la CONSLOC şi, la rândul său, cărăuş de bani cash către Elveţia. (...)

Sursa banilor o constituie lucrările supraevaluate din Slatina, executate cu firmele Cafmin SRL Slatina, Plus Confort SRL Bucureşti, Rupiah SRL Slatina. Acestea, după încasarea banilor de la primărie, pe lângă faptul că îşi fac intrări fictive de marfă în gestiune, fac plăţi către zeci de firme dizolvate, dar care au conturi active în bănci. De aici, sub menţiunea “aport personal” şi “salarii”, banii sunt scoşi din bănci şi merg către Bogdan Langa. Acesta este vecin cu Vâlcov şi întâlnirile cu “cotizanţii” au loc în apartamentul său. Vâlcov nu participă la aceste întâlniri, mesagerul între cele două apartamente fiind Langa Bogdan.

Nu lipsesc de la aceste întâlniri nici interlopul zis “Chinezul”, Lazăr Marian şi fraţii Bobeş (cel mare, director Hidroelectrica Slatina).

SC HIDROELECTRICA şi HIDROSERV Slatina sunt două surse importante de bani negri pentru Vâlcov.

De exemplu, Hidroserv Slatina a facturat către Hidroelectrica suma de 67 miliarde lei vechi, după ce firma ROMBET facturase către Hidroserv aceeaşi sumă. A fost a treia factură dintr-un total facturat de 130 miliarde şi un total contractat de 7 milioane de euro pentru lucrări de siguranţă la pârâul Olteţ (decolmatări), care în realitate nu au fost efectuate. Bobeş Cristian a primit un comision de 1 milion de euro pe care l-a impărţit cu Vâlcov. Patronul SC ROMBET a acontat factura de 67 miliarde în bancă pentru suma de 40 de miliarde pe care i-a şi încasat, iar Hidroserv a rămas în debit cu toată suma către bancă, în condiţiile în care toate facturile au fost anulate după 5 zile de la facturare.
În acelaşi mod, s-au împărţit şi cele 400 miliarde lei vechi pentru decolmatarea lacului de la Frunzaru.

Bobeş a fost implicat direct, facturarea făcându-se către firmele celor nouă fini şi a nelipsitului interlop zis “Chinezu”. Şapte din cele 9 firme care au încasat banii sunt în realitate dizolvate.
Cinci miloane de euro au mers la Vâlcov.

Următoarea lucrare este de acelaşi fel şi evaluată la 8 milioane de euro, când în realitate nu costa mai mult de 1 milion. Este vorba de decolmatarea la Drăgăneşti-Olt, care urmează să fie facturată către SC Plus Confort Bucureşti.

Pentru 15% din acel milion de euro, lucrarea va fi efectuată de firma lui Motorga, fostul director de la Ape, aflat în anturajul lui Bobeş. După ce va încasa banii, Plus Confort îi va dirija către cele nouă firme fantomă ale finilor lui Bobeş, iar Vâlcov va primi 4 milioane, conform înţelegerii făcute cu Cristian Bobeş.

Discuţia s-a purtat în acelaşi bar, Blue Window, al lui Giuliano Agapie, prieten cu Vâlcov, şi tot acolo au stabilit ca pe viitor lucrările de la Hidroserv şi Hidroelectrica să fie contractate de Compania de Apă Olt, iar subcontractantul să fie Plus Confort Bucureşti, pentru a se evita intruşii de la Bucureşti, cum a fost, de exemplu, SC Radion Tehnologica.

Fac menţiunea că Bobeş Cristian, directorul de la Hidroelectrica, a fost demis de către şeful său de la Bucureşti, iar în prezent se află în concediu medical, continuitatea conducerii fiind asigurată de dir. adjunct Pena, prieten la rândul său cu Vâlcov.

Motivul demiterii 1-a constituit prejudiciul cauzat prin neglijenţă în serviciu statului român, de către Bobeş Cristian, în valoare de 22 milioane euro reprezentând penalizări conform contract către firma VOITH Austria.

O simplă adresă de suspendare a acestui contract cu care Hidroserv Slatina, prin directorul Bobeş, trebuia să notifice contractantul, a păgubit statul român cu 22 milioane de euro, dar a suplimentat veniturile lui Vâlcov şi Bobeş cu câte 1,5 milioane euro, bani primiţi de către aceştia la Zagreb, Croaţia, hotel ANTONOVICI.

Nu am cunoştinţă despre o eventuală implicare a misiunilor diplomatice ale României din ţările unde acţionează grupările mafiote organizate din Slatina, dar am cunoştinţă de SPRIJINUI. acordat acestora de către seful S.R.I. Olt, care a primit cadou de la primărie un teren de 3,4 hectare intravilan, cumpărat pe firma fiului la un preţ derizoriu, despre vilele acestuia şi a subalternului său Cosmin Bălăşoiu, protector şi prieten al lui Vâlcov, care răsar ca ciupercile, ultima în cartierul Clocociov (...)
Nu este străin Vâlcov nici de spălarea de bani dintre firmele RUPIAH şi ACETI şi nici de cei peste 1 milion de euro spălaţi prin fundaţia “Slatina pe mâini bune” a Andreei Bărbulescu, directoarea de la postul local de televiziunc Olt TV (SC ENEROPROD SRL Slatina), al cărui tată este la rândul lui subcontractant la Hidroserv şi Hidroelectrica şi beneficiar al sumei de 2 milioane de euro pentru lucrări fictive de decolmatare.

Având în vedere faptul că Vâlcov vă aşteaptă cu nerăbdare la Slatina, până la sosirea dumneavoastră, vă solicit să dispuneţi verificarea şi sancţionarea în condiţiile legii de către instituţiile abilitate, cele sesizate privind nu numai spălarea de bani şi criminalitatea economico-­financiară, ci şi siguranţa naţională.

Am înaintat prezenta şi domnului preşedinte Traian Băsescu, Parlamentului României, Directorului SRI, Directorului SIE, Parchetului General şi ambasadelor ţărilor la care am făcut referire.
05. 12. 2011


Dan Bălăşescu
Viceprimar – Primăria Slatina
 
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
 
 
Detalii, Click here:
===================
 
 
 
 
 
Mai mult, Click here: Darius Vâlcov
-----------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------

10 comentarii:

  1. Băsescu anunță că s-a mutat "provizoriu" la Scroviștea,
    într-un spațiu deținut de RA-APPS.
    --------------------
    Fostul președinte Traian Băsescu a anunțat, luni, că s-a mutat "provizoriu" la Scroviștea, întrun spațiu deținut de RA-APPS.


    "Pentru cei care mor de grija altora... M-am mutat provizoriu la Scroviștea, la cererea mea, într-un spațiu deținut de RA-APPS care cuprinde un dormitor, o sufragerie, o baie, un birou și o bucătărie. Total, maxim 120 mp conform solicitării mele, pentru a nu-mi încărca inutil factura la întreținere. Cînd RA-APPS va termina reparațiile în Gogol 2, pentru care am semnat contract, voi reveni în București. Nu beneficiez nici de păduri, nici de domenii de vânătoare", a precizat fostul șef de stat, pe pagina sa de Facebook.

    AGERPRES/(AS-autor: Cătălina Matei, editor: Vicențiu Purcărea)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asteptam cu mare nerabdare sa se mute, "definitiv", la Jilava, intr-un spatiu detinut de ANP, cu o suprafata utila de 12 mp.
      Doamne ajuta !

      Ștergere
  2. Nu e bine Don Prim Ministru, nu e bine!
    ------------------
    Ponta s-a „împăcat” cu jurnaliștii:
    Mi-a trecut supărarea și le răspund tuturor, dar îmi mențin ideea cu plata taxelor.
    ------------------------------
    Premierul Victor Ponta a făcut pace cu jurnaliștii, afirmând că „i-a trecut supărarea” și asigurându-i că le va răspunde la toate întrebările, însă a ținut să precizeze că își menține ideea că taxele trebuie plătite, scrie Mediafax.

    Victor Ponta a fost întrebat luni cum comentează faptul că senatorii PSD au votat împotriva solicitării DNA privind cererea de încuviințare a arestării preventive pe numele lui Dan Șova. Liderul PSD a refuzat să răspundă pe motiv că nu înțelege întrebarea.

    Ulterior, Ponta a postat un mesaj pe Facebook în care spunea că vrea să explice de ce a refuzat să răspundă la întrebarea unui jurnalist privind votul senatorilor PSD în cazul Şova, susţinând că el răspunde doar la întrebările celor care reprezintă companii ce îşi achită corect taxele.

    „Ocupând o funcţie publică, plătită din banii contribuabililor, este corect şi obligatoriu să răspund la întrebările (şi să particip la emisiunile) tuturor reporterilor şi jurnaliştilor reprezentând companiile de presă care plătesc corect taxe şi impozite - oricât de critice sunt acestea faţă de activitatea mea! Ca şef al Guvernului însă, în contextul eforturilor de combatere a evaziunii fiscale, trebuie să dau un semnal clar de avertizare a celor care fac evaziune fiscală, nu plătesc nici măcar contribuţiile sociale ale salariaţilor (uneori nici salariile!) şi fac concurenţă neloială celor cinstiţi şi corecţi. Şi primul gest normal e să nu răspund în niciun fel întrebărilor acestora! Dacă patronii şi managerii lor se hotăresc să intre în legalitate şi normalitate înseamnă că scopul a fost atins”, a scris pe pagina de Facebook, ulterior.

    http://www.b1.ro/stiri/eveniment/ponta-s-a-impacat-cu-jurnalistii-mi-a-trecut-supararea-si-le-raspund-tuturor-dar-imi-mentin-ideea-cu-plata-taxelor-107095.html
    ============================
    Grav, foarte grav!
    cum se EXPLICA totusi... TOLERAREA 'companiilor private si de stat' care nu-si platesc TAXELE?? Cine se face VINOVAT de aceasta TOLERARE in afara Legii si bunului simt fata de cetateanul de rand, EXECUTAT SILIT si pentru '1 leut'???
    Nu e bine Don Prim Ministru, nu e bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, noi românii de rînd trebuie să plătim toate hoţiile şi escrocheriile pe care le fac guvernanţii, culmea aleşi de pulimea flămăndă, proastă şi needucată. Încep din ce în ce mai mult să cred în "lumina democraţiei Universale", prin exemplul pe care îl veţi găsi aici:
      http://www.agerpres.ro/externe/2015/03/24/utah-a-devenit-primul-stat-american-care-a-restabilit-plutoanele-de-executie-09-28-35

      Ștergere
  3. Don Vasile, nu-L critica pe Luminatia Sa- Premierul, pentru ca n-O sa te mai plateasca!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Biet Postac eudrea/pdl-ist...
      Intelegi matale de ce ti-am permis 'comentariul' tendentios?
      Nu cred ca ai 'potenta'... necesara! Asa ca... incerc sa-ti desenez:
      "Amaratule vandut pe cativa creitari... NU toti suntem de vanzare-cumparare!"
      P.S.: Pentru ceilalti vizitatori, iata DOVADA ca acest BLOG a facut obiectul ASEDIULUI... "postacilor"/pdl-isti... platiti din bani negri/banii dumneavoastra !!!
      Sa traiti bine!

      Ștergere
  4. Ia vedeti ce spune omul asta aici:

    "George Friedman, Stratfor: nici NATO şi nici UE nu vor avea grijă de România

    România trebuie să aibă grijă de ea singură, pentru că NATO şi Uniunea Europeană nu vor face asta, a declarat la Bucureşti George Friedman, unul dintre cei mai influenţi politologi americani şi preşedinte Stratfor. Şeful celei mai importante agenții private de analiză geopolitică este de părere că statul român ar trebui să lupte pentru menţinerea suveranităţii, pe fondul unui trend european de diminuare până la extincţie a suveranităţii naţionale.
    "Trebuie să faceţi o iniţiativă regională. Este o iluzie optică impresia că UE sau NATO vor avea grijă de România, care este un stat suveran şi trebuie să îşi asume răspunderea pentru viitorul politic. Trebuie să vă asumaţi problema suveranităţii şi să o plătiţi", a declarat Friedman într-un discurs susţinut la BNR, în faţa unor lideri politici români, a unor bancheri şi a unor manageri de mari companii. În privinţa relaţiei cu SUA, problema se pune că România are nevoie în special de o relaţie, nu Statele Unite. "Întrebarea este ce aveţi de oferit", a menţionat politologul american. Politologul american a menţionat că Europa este într-o criză profundă, structurală, care va dura. "Problema în Europa este că nu există un lider, sunt opinii divergente între principalele state precum Germania şi Franţa, şi nu există o soluţie comună. Prima contradicţie a Europei este că este o uniune între state care nu sunt la fel". Friedman spune că timpul trece pentru Europa, iar problemele în loc să se rezolve, se acutizează, mai ales în ceea ce priveşte şomajul. "Problema este că s-au creat anumite speranţe în special pentru clasa de mijloc, iar acum acest lucru a dispărut. Acest lucru nu ţine de o criză scurtă, ci de ceva mult mai profund", a adăugat el. Friedman a menţionat că din cauza opiniilor diferite, Europa nu a putut să facă ceea ce au făcut SUA în 2008 când au stopat extinderea crizei. În Europa s-a trecut de la o criză bancară, la o criză socială, a unei întregi generaţii care nu are o rezolvare imediată, a menţionat Friedman...

    RăspundețiȘtergere
  5. "...Adoptarea euro, problematică pentru România

    România nu ar trebui să adopte euro pentru că nu ar avea de ce, a mai spus preşedintele Stratfor. "Bine că nu sunteţi în zona euro. Nu intraţi acolo", a declarat joi Friedman în cadrul unei conferinţe susţinute la BNR unde de faţă erau premierul Victor Ponta şi guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Friedman a dat ca exemplu Turcia în privinţa faptului că nu face parte din zona euro. "Le-am spus şi turcilor că cel mai bun lucru care li s-a întâmplat a fost că au fost respinşi de la intrarea în UE", a menţionat politologul american de origine ungară.Odată cu intrarea in Uniunea Europeană în 2007, România şi-a stabilit ca ţintă adoptarea monedei unice europene în 2015, dată care nu va mai fi respectată din cauza apariţiei crizei economice. Guvernul Ponta, care s-a declarat adeptul adoptării euro, nu a stabilit o nouă dată de aderare. Preşedintele României, Traian Băsescu a declarat recent că guvernul ar trebui să stabiliească 2017 drept data de aderare la euro."

    sursa:
    http://www.ziuanews.ro/stiri/george-friedman-stratfor-nici-nato-si-nici-ue-nu-vor-avea-grija-de-romania-93837

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aderarea la moneda euro, cu o tara praduita/vanduta de tot ce are mai bun si o ECONOMIE bezmetica/fara predictibilitate FERMA... este o MARE/MARE IDIOTENIE! De va fi TOTUSI ASA, vom vedea o SARCIE INIMAGINABILA... mai mare decat in urma unui parjolitor si indelungat razboi ori... CATACLISM natural de infioratoare proportii! ATENTIE guvernanti, NU va jucati la INFINIT cu DESTINELE a MILIOANE de romani... deja prduiti sistematic/furati la greu/inselati in toate cele promise de aiurea etc.etc.

      Ștergere
  6. Din păcate guvernanții nu se joacă ci fac treabă serioasă. De când cu mineriadele și-au întărit sistemul intern de protecție pentru a fi siguri că pot ține în frâu orice nemulțumire populară. Poliție, jandarmerie, poliție locală/comunitară, SPP, STS, SRI, firme private de pază, etc, însumează la un loc cam 350-400 de mii de oameni. În acest timp armata, singura care s-ar fi putut opune cu succes clasei politice a fost redusă drastic și lăsată în curul gol, exceptînd acele forțe pe care prin aderarea la NATO suntem obligați să le punem la dispoziția alinaței și pentru care trebuie un stadard minim de dotare și instruire acceptat de aceștia. Pentru a fi siguri că nici în starea asta ne le trece vre-un gând ca mlitarilor turci au politizat mai toate funcțiile de conducere din armată.
    Să luăm faimosul nostru SRI. O analiză publicată pe : http://riscograma.ro/9129/cat-de-mare-este-sri-fata-de-serviciile-din-alte-tari/, făcută pe cele mai mari 10 țări din NATO arată ca SRI este al doilea serviciu, ca mărime și procent alocat din PIB, după SUA, efectivele sale fiind mai mari decât cele similare ale Germaniei, Marii Britanii, Franței si Italiei la un loc. Cam aceeași situație este și la celelalte structuri.

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri